Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2212/2016 AI generated

Retrial petition for property partition declared inadmissible as untimely

Case Number Decizia nr. 2212/2016
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the petition for retrial as untimely, upholding the finality of the lower court's judgment on property division. The dispute concerned a claim for the partition of a residential property acquired during marriage, where the original beneficiary of the property sought to nullify the civil sentence based on an alleged contradiction with a prior decision by the Court of Justice; however, the court focused exclusively on procedural admissibility. Applying Article 322(1)(7) and Article 324(1)(1) of the Civil Procedure Code, the court determined that the one-month deadline for filing a retrial based on contradictory decisions began running from the date of notification of the final judgment (September 2011) and that the petition filed in February 2016 exceeded the statutory limit. Consequently, the objection of tardiness was admitted ex officio, and the retrial petition was rejected, leaving the original division of the property in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 137 C. proc. civ, art. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 326 C. proc. civ; Retrial petition for property partition declared inadmissible as untimely: La data de 17 februarie 2016, C. a formulat cerere de revizuire împotriva Sentinței civile nr. 6138 din 9 iunie 2011 înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, sub Dosar nr. x/1/2016, întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 alin. (1) C. proc. civ.

Keywords

AI generated
untimely filing civil judgment division of property procedural deadline notification of the decision procedural objections

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 2212/2016

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați sub nr. x/233/2010, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., partajarea imobilului dobândit de părți în timpul căsătoriei în cote egale și atribuirea acestuia, cu obligarea sa la plata unei sulte către pârâtă.

La data de 28 aprilie 2011, numitul C. a depus cerere de intervenție în interes propriu, care a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea din data de 18 mai 2011.

Prin Sentința civilă nr. 6138 din 9 iunie 2011, Judecătoria Galați a admis acțiunea formulată de A., în contradictoriu cu pârâta B. A constatat ca părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu contribuții egale, imobilul situat în Galați, str. ........, nr. 42, compus dintr-o casă de locuit cu două camere, bucătărie, baie și două magazii și teren în suprafață de 102,24 m.p. aflat în indiviziune cu suprafața de teren aparținând numitului C.

A atribuit reclamantului A., imobilul situat în Galați, str. ........, nr. 42, compus dintr-o casă de locuit cu două camere, bucătărie, baie și două magazii și teren în suprafață de 102,24 m.p. aflat în indiviziune cu suprafața de teren aparținând numitului C., în valoare totală de 21.036 lei.

A obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 10.518 lei cu titlu de sultă pentru cota parte ce îi revine din imobil.

La data de 17 februarie 2016, C. a formulat cerere de revizuire împotriva Sentinței civile nr. 6138 din 9 iunie 2011 înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, sub Dosar nr. x/1/2016, întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 alin. (1) C. proc. civ.

În susținerea cererii de revizuire, revizuentul arată că Sentința civilă nr. 6138 din 9 iunie 2011 a Judecătoriei Galați a cărui anulare o solicită este contrară Deciziei nr. 565 din 26 martie 1997 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., excepția tardivității formulării cererii de revizuire, Înalta Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 alin. (1) C. proc. civ. este tardiv formulată, în raport de dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1 din același cod.

Astfel, revizuentul a formulat cererea de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 17 februarie 2016, conform ștampilei oficiului poștal aplicată pe plicul de expediere a cererii, aflat la dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În conformitate cu dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1 teza a I C. proc. civ., "termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: 1. În cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 și 7 alin. (1), de la comunicarea hotărârii definitive (...)".

Din actele Dosarului nr. x/233/2010 aflat în fond la Judecătoria Galați, secția civilă, și în recurs la Tribunalul Galați, rezultă că numitului C. i-a fost comunicată sentința a cărei revizuire se solicită la data de 14 septembrie 2011, la cererea acestuia (dosarul de recurs al Tribunalului Galați), fiind exercitată calea de atac a recursului, respinsă prin Decizia nr. 1159 din 12 decembrie 2011 a Tribunalului Galați, secția civilă.

Așa fiind, termenul de o lună prevăzut pentru formularea cererii de revizuire de către C., a început să curgă din data de 14 septembrie 2011, când i-a fost comunicată hotărârea a cărei revizuire se solicită și care a rămas irevocabilă la data de 12 decembrie 2011.

Față de data expedierii cererii de revizuire către Înalta Curte de Casație și Justiție, și anume 17 februarie 2016, Înalta Curte apreciază întemeiată excepția tardivității, urmând să respingă cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., ca tardiv formulată.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 326 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția tardivității cererii de revizuire, invocată din oficiu.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul C. împotriva Sentinței civile nr. 6138 din 09 iunie 2011 a Judecătoriei Galați, secția civilă pronunțată în Dosarul nr. x/233/2010, ca tardivă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 septembrie 2016.

Procesat de GGC - GV