Fraud and forgery conviction: re-qualification to basic fraud under the most favorable law due to legislative changes

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 395 din 17 septembrie 2003 a Tribunalului Prahova, inculpatul B.D.A. a fost condamnat la 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5), cu art. 74 și art. 76 alin. (2) C. pen., faptă din ianuarie 1997, parte vătămată fiind SNP P. SA București și la 2 luni închisoare, în baza art. 291 C. pen., uz de fals, cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., această din urmă pedeapsă fiind grațiată potrivit art. 1 din Legea nr. 137/1997.

S-au aplicat inculpatului și dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. și i s-a atras atenția asupra revocării grațierii.

În latura civilă, inculpatul a fost obligat să plătească SNP P. SA București, 80.000 dolari S.U.A., plus dobânda băncii creditorului la data efectuării plății, începând cu 5 februarie 1997 și până la achitarea integrală a debitului sau echivalentul în lei, calculat în același mod.

A constatat că prin sentința civilă nr. 1/2002 pronunțată de Judecătoria Sinaia, definitivă prin decizia civilă nr. 704/2002 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a constatat nulitatea contractului încheiat în fals și s-a dispus repunerea în situația anterioară.

Inculpatul a fost obligat la 25.000.000 lei cheltuieli judiciare către partea vătămată și 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că inculpatul B.D.A. a fost căsătorit cu B.D. în perioada noiembrie 1988 – decembrie 1992, după desfacerea căsătoriei soția reluând numele de A.D.

În timpul căsătoriei, în cursul anului 1992 și anterior divorțului, A.D. a achiziționat împreună cu inculpatul un teren în suprafață de 2.812 mp. situat în Sinaia, str. Zamora, f.n.

În același an, A.D. a introdus acțiune de divorț și prin sentința civilă nr. 10079 din 16 decembrie 1992, dosar civil nr. 286/1992 a Judecătoriei sectorului 1 București s-a desfăcut căsătoria părților. A.D. a formulat și acțiune de partajare a bunurilor comune, iar cauza a fost soluționată prin sentința civilă nr. 2080 din 24 februarie 1997, dosar civil nr. 2435/1993 (dosarul Judecătoriei sectorului 1 București).

Prin sentința de partaj, terenul de 2.812 mp., situat în Sinaia, str. Zamora f.n., jud. Prahova, a revenit D.A.

D.A. a beneficiat de două acte de identitate, unul în timpul căsătoriei pe numele B.D., eliberat de Poliția Ploiești în anul 1989, iar în perioada 01 decembrie 1993 – 16 decembrie 1996, când i s-a aprobat stabilirea domiciliului în Franța a fost titulara BI eliberat la 16 martie 1993 de secția 2 Poliție București.

În cursul anului 1996, SNP P. SA București, sucursala P. Ploiești a stabilit în programul de investiții pe anul 1997 realizarea în localitatea Sinaia a unui „Centru de recuperare a forței de muncă, Casa Petrolistului”, în acest sens identificându-se mai multe terenuri pe raza localității Sinaia ce corespundeau necesităților societății și urmau a fi evaluate de o comisie desemnată de SNP P. SA Ploiești și cumpărate.

Inculpatul a aflat despre intențiile SNP P. SA București și profitând de faptul că A.D. nu se afla în țară, iar copii de pe actele terenului din Sinaia situat în str. Zamora f.n. și buletinul din timpul căsătoriei al fostei sale soții se aflau în posesia lui, a luat legătura cu reprezentanții sucursalei Ploiești a SNP P. și le-a propus să le vândă terenul în suprafață de 2.812 mp. din Sinaia, teren ce nu-i aparținea în urma partajării bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, pentru că revenise fostei sale soții, A.D.

După negocieri, s-au perfectat actele și s-a stabilit prețul de 80.000 dolari S.U.A., plătibili în lei la cursul B.N.R. din ziua plății.

Cu ocazia negocierii, inculpatul s-a prezentat ca fiind proprietar, ascunzând la acea dată divorțul dintre el și A.D.

Pentru a induce în eroare conducerea SNP P. SA, inculpatul s-a prezentat la notarul public V.C. din București și, de asemenea, prezentând o altă persoană ca fiind A.D. a obținut în acest mod o procură nereală de împuternicire a sa în vederea înstrăinării terenului.

Inculpatul s-a folosit de această procură și la data de 13 ianuarie 1997 a încheiat contractul de vânzare-cumpărare a terenului cu reprezentanții SC P. SA București, la Biroul notarului public I.C.

Banii au fost virați de cumpărător în contul inculpatului deschis la B.C.R.

În toamna anului 2001, partea vătămată-cumpărătoare a constatat că terenul pentru care încheiase contractul de vânzare-cumpărare era ocupat, iar cererea de intabulare a fost respinsă.

Împotriva sentinței au declarat apel partea civilă SNP P. SA, sucursala P. Ploiești, solicitând desființarea ei în latura civilă, în sensul că trebuie să se ia împotriva inculpatului măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și imobile până la concurența sumei de 80.000 dolari S.U.A.

Consideră că cererea de instituire a măsurilor asiguratorii este legală, justificată de valoarea mare a pagubei produsă de inculpat, solicitarea adresând-o și organului de urmărire penală prin adresa nr. 198665/21 noiembrie 2001, cât și la prima instanță.

De asemenea, a declarat apel inculpatul, solicitând desființarea sentinței și în temeiul art. 333 C. proc. pen., restituirea cauzei la procuror, în vederea completării cercetării penale sau achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals.

A susținut că, situația de fapt reținută de instanță nu se coroborează cu probele administrate în cauză, conținând greșeli în ce privește data rămânerii definitive a sentinței de partaj, respectiv că a rămas definitivă la 24 februarie 1993 și în ce privește perioadele privind actele de identitate ale fostei sale soții, A.D., precizând că la data pronunțării sentinței civile nr. 2080 din 24 februarie 1993 aceasta se legitima cu BI eliberat de secția 5 Poliție la 16 februarie 1993.

A mai arătat că, din procesul-verbal încheiat la 14 august 2002, rezultă că A.D. a fost posesoarea BI seria GD nr. 0913800 și acesta este un număr nereal și nelegal și conchide că, fosta soție a avut cel puțin 3 buletine de identitate care conțin, după părerea inculpatului, date false, contravenind cu cele reținute de instanță referitor la situația că ar fi rămas la el buletinul de identitate eliberat numitei A.D. în urma căsătoriei.

Prin decizia penală nr. 524 din 26 noiembrie 2003, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul declarat de partea civilă SNP P. SA, sucursala P. Ploiești, dispunându-se înființarea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și imobile proprietatea inculpatului B.D. Recursul inculpatului a fost respins, ca nefondat.

Împotriva deciziei penale sus-menționată, inculpatul a declarat recurs, solicitând casarea hotărârilor atacate și restituirea cauzei la organele de urmărire penală pentru completarea urmăririi penale, în sensul audierii ca martoră a fostei sale soții A.D., efectuării unor confruntări cu unii martori și cu notarul de stat și efectuarea unei noi expertize grafologice și noi expertize psihiatrice precum și reexaminării materialului probator al dosarului.

În subsidiar, a solicitat admiterea recursului și achitarea sa, susținând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, deoarece el a avut reprezentarea faptului că era mandatat de fosta soție să vândă terenul respectiv.

Criticile formulate sunt nefondate.

Din examinarea dosarului se constată că în cauză au fost administrate probele necesare, inclusiv expertiza psihiatrică și expertiza grafologică, organele de urmărire penală și prima instanță manifestând rol activ în desfășurarea urmăririi penale și respectiv a procesului, cauza fiind clarificată sub toate aspectele și nu se impune completarea probelor.

De altfel, nu s-au formulat critici asupra materialului probator, de natură să determine îndoieli asupra probelor administrate și să impună efectuarea unor noi probe.

Totodată, se constată că s-au reținut corect infracțiunile de înșelăciune și uz de fals, ale căror elemente constitutive sunt pe deplin îndeplinite.

Recursul este totuși întemeiat pentru un motiv examinat din oficiu în legătură cu încadrarea juridică a infracțiunii de înșelăciune.

Referitor la această infracțiune, de la săvârșirea ei și până în prezent, au intervenit mai multe modificări, astfel că potrivit art. 13 C. pen. se aplică legea cea mai favorabilă, care este aceea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.

Instanțele nu au observat acest aspect, astfel faptei i s-a dat o greșită încadrare juridică, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

Ca urmare a reîncadrării corecte a faptei care se impune și a aplicării circumstanțelor atenuante recunoscute și câștigate cauzei, se va aplica o nouă pedeapsă pentru infracțiunea amintită.

Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a admite recursul declarat de inculpat, a se casa ambele hotărâri pronunțate în cauză numai cu privire la încadrarea juridică a infracțiunii de înșelăciune, a se schimba în art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 alin. (2) din același cod, și a condamna pe inculpat la 2 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

Celelalte dispoziții ale menționatelor hotărâri se vor menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul B.D.A. împotriva deciziei penale nr. 524 din 26 noiembrie 2003 a Curții de Apel Ploiești.

Casează hotărârea atacată, precum și sentința penală nr. 395 din 17 septembrie 2003 a Tribunalului Prahova, numai cu privire la încadrarea juridică dată faptei.

În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5), cu aplicarea art. 74 și art. 76 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3), cu aplicarea art. 74 și art. 76 alin. (2) și art. 13 C. pen., text de lege în baza căruia îl condamnă pe inculpat la 2 ani și 6 luni închisoare.

Face aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 aprilie 2004.