Territorial competence for compensation proceedings under Law No. 165/2013: exclusive jurisdiction at the headquarters of the competent administrative entity.

Decizia nr. 2315/2016

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele;

Prin sentința civilă nr. 666 pronunțată la data de 20.11.2015, Tribunalul Dolj, secția civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dolj și a declinat competența în favoarea Tribunalului București.

Pentru a pronunța această sentință civilă, Tribunalul Dolj a reținut că, față de obiectul cauzei, este incident art. 34 din Legea nr. 165/2013 (în fapt art. 35), care stabilește competența de la sediul pârâtului, în speță Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, care are sediul în București, sector 1.

După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/3/2015.

Prin sentința civilă nr. 1148 din 21 septembrie 2016, Tribunalul București și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea Tribunalului Dolj și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând în motivarea soluției sale următoarele considerente:

Din actele Dosarului nr. x/63/2015 declinat de Tribunalul Dolj rezultă că acest tribunal a dispus prin încheierea de ședință interlocutorie pronunțată la data de 06.11.2015 în Dosarul nr. x/63/2015*, disjungerea capetelor de cerere având ca obiect obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia privind titlul de despăgubiri și obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să emită titlul de plată, de capătul de cerere principală având ca obiect obligarea Primarului Municipiului Craiova și Instituției Prefectului Județului Dolj să înainteze către Secretariatul obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, documentația aferentă acordării despăgubirilor pentru terenul intravilan, în suprafață de 1.150 m.p., situat în Craiova, cu formarea unui nou dosar civil.

Un prim aspect reținut de către tribunal este natura juridică de cereri accesorii celei principale, a cererilor disjunse și înaintate spre competentă soluționare Tribunalului București.

Mai reține tribunalul că temeiul de drept invocat de reclamant l-a constituit art. 16 din Legea nr. 247/2005 și art. 1516 noul C. civ., obiectul întregii cauze fiind obligație de a face.

Or, potrivit art. 123 alin. (1) C. proc. civ. aceste cereri erau tot de competența instanței care era învestită cu soluționarea cererii principale, operând o prorogare de competență potrivit art. 123 alin. (2) C. proc. civ.

S-a reținut că dispozițiile art. 123 alin. (3) C. proc. civ. nu erau incidente, întrucât art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013 nu stabilește o competență specială, astfel că erau incidente dispozițiile art. 112 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul având alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente potrivit art. 116 C. proc. civ.

Tribunalul a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile alin. (2) al art. 66 C. proc. civ., întrucât toate capete de cerere cu care reclamantul a învestit Tribunalul Dolj aveau ca obiect obligație de a face și se aflau în strânsă legătură între ele, iar Legea nr. 165/2013 nu a stabilit o competență teritorială specială,exclusivă, de natură a atrage măsura disjungerii și a declinării cu aplicarea art. 66 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum deja s-a reținut, întrucât legiuitorul nu a prevăzut n mod expres o astfel de procedură.

Mai mult, soluționarea capetelor de cerere disjunse era condiționată de soluționarea capetelor de cerere „principale” reținute de Tribunalul Dolj spre soluționare.

Tribunalul București a apreciat că, urmare a soluționării capătului principal de cerere privind analizarea și constatarea calității reclamantului de persoană îndreptățită la restituire, nu se opunea nicio dispoziție legală ca Tribunalul Dolj, competent pentru soluționarea cererii principale, să oblige restul instituțiilor prevăzute de lege să își îndeplinească obligațiile în termenele prevăzute de lege (art. 33 și 34), în condițiile în care o astfel de obligație nu cererea și o analiză a cererii pe fondul ei, subsecventă fiecărei proceduri administrative.

În sfârșit, Tribunalul București a apreciat că era atrasă competența specială și exclusivă a acestuia numai dacă Tribunalul Dolj era învestit cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 (fază ulterioară emiterii deciziei de validare/invalidare).

Concluzionând, tribunalul a apreciat că, față de capetele de cerere cu care a fost învestit Tribunalul Dolj și stadiul actual al procedurii prevăzută în legea specială aplicabilă (Legea nr. 10/2001 ori legile fondului funciar, nu rezultă ce lege este aplicabilă din actele înaintate), în favoarea Tribunalului Dolj opera prorogarea de competență, iar acesta urma să soluționeze cauza în ansamblul său, măsura disjungerii și declinarea ulterioară fiind contrare dispozițiilor legale amintite și unei bune administrări a cauzei, precum și interesului reclamantului.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente:

În speța de față, reclamantul B. a chemat în judecată pe pârâții Instituția Prefectului Județului Dolj, Primarul municipiului Craiova, Comisia Centrală pentru Compensare Imobile, Comisia Centrală pentru Stabilire Despăgubiri și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând instanței obligarea pârâților Primarul municipiului Craiova și Prefectul Județului Dolj să înainteze Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor documentația aferentă acordării despăgubirilor pentru terenul intravilan, în suprafață de 1.150 m.p. situat în mun. Craiova, obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Compensare Imobile să emită decizia pentru despăgubiri, precum și obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să emită titlul de plată pentru despăgubiri.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu de la 25 septembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/63/2015, a fost admisă excepția necompetenței funcționale a secției contencios administrativ și fiscal și a fost declinată competența de soluționare a acțiunii în favoarea secției I civilă a Tribunalului Dolj.

Prin încheierea din 6 noiembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. x/63/2015*, au fost disjunse capetele de cerere având ca obiect obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia privind titlu de despăgubiri și obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să emită titlu de plată de capătul de cerere principal având ca obiect obligarea Primului Municipiului Craiova și Instituției Prefectului Județului Dolj să înainteze către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor/Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, documentația aferentă acordării despăgubirilor pentru terenul intravilan, în suprafață de 1.150 m.p., situat în Craiova.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente:

Procedura de soluționare a dosarelor în despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 165/2013.

Art. 35 alin. (1) din actul normativ menționat statuează că „deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării”, iar, la alin. (2) din aceeași lege, se prevede că „în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor”.

În speța de față, este incidentă ipoteza art. 34 din Legea nr. 165/2013, deoarece reclamantul, în contradictoriu cu Comisia Națională Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și A.N.R.P. a solicitat emiterea și comunicarea titlului de despăgubire pentru imobilul solicitat, ceea ce înseamnă că procedura la entitatea notificată a fost finalizată.

Dispozițiile legale sus-menționate instituie o normă de competență teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de lege competența de soluționare a contestației formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.

Având în vedere că sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor se află în circumscripția Tribunalului București, aceasta este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.

În consecință, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripția căreia se află sediul Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, respectiv Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2016.