Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2115/2016 AI generated

Irrevocability of appellate decision on revision request and inadmissibility of subsequent appeal against dismissal of plea for quashing

Case Number Decizia nr. 2115/2016
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal against the Court of Appeal’s decision, thereby upholding the lower court’s ruling and leaving the final judgment irreocable in favor of the defendant pension fund. The dispute concerned a civil labor and social security case where the appellant, after failing to obtain relief through an appeal and a subsequent revision request, filed a plea for quashing (contestație în anulare) against the Court of Appeal’s dismissal of that revision request; the Court of Appeal had rejected this plea, and the appellant then challenged that specific decision via appeal. The court applied the principle of legal means of challenge, determining that under Articles 320(3) and 299 of the Civil Procedure Code, the decision on the plea for quashing shares the same legal status as the decision it challenges. Since the original decision on the revision was itself irreocable (as it resolved a challenge to a final appellate decision), the decision dismissing the plea for quashing was also irreocable and thus not susceptible to further appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 137 alin. (1) C. proc. civ, art. 320 alin. (3) C. proc. civ, art. 299 C. proc. civ; Irrevocability of appellate decision on revision request and inadmissibility of subsequent appeal against dismissal of plea for quashing: Potrivit dispozițiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.

Keywords

AI generated
revision of a judgment appealability of interlocutory decision legal status Civil Procedure Code objection of unconstitutionality administrative revocation of decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 2115/2016

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1308 din data de 29.04.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2012*, s-a respins, ca nefondat, recursul reclamantului A. declarat împotriva sentinței nr. 441 din data 15 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2012*. S-a admis recursul pârâtei Casa de Pensii a Municipiului București declarat împotriva aceleiași sentințe pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, și s-a modificat, în tot, sentința atacată, în sensul că s-a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 1941 din data de 08.10.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1308 din 29 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 28 martie 2016, revizuentul A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 1941 din data de 08.10.2015 pronunțate de aceeași instanță.

Prin decizia nr. 320 din 6 iulie 2016 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost respinsă contestația în anulare formulată de contestatorul A.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul A., solicitând admiterea contestației în anulare.

Examinând calea de atac în raport de excepția de inadmisibilitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară în raport de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce succed:

Regula privind legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. În afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Potrivit dispozițiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.

Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, iar potrivit art. 377 alin. (2) din același cod, hotărârile date în recurs sunt irevocabile.

În speță, hotărârea atacată cu contestație în anulare - decizia nr. 1941 din data de 08.10.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost pronunțată în soluționarea unei cereri de revizuire și are caracter irevocabil, nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs. Și aceasta deoarece, la rândul său, hotărârea ce a făcut obiectul cererii de revizuire - decizia nr. 1308 din 29 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, are caracter irevocabil, fiind pronunțată în soluționarea unui recurs.

Prin urmare, decizia nr. 320 din 6 iulie 2016 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care s-a soluționat contestația în anulare, fiind supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată, nu mai poate fi atacată cu vreo altă cale de atac întrucât este o hotărâre irevocabilă.

Având în vedere considerentele expuse, se va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 320 din 6 iulie 2016 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 320 din 6 iulie 2016 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 08 noiembrie 2016.