Inadmissibility of appeal against final labor dispute decision barred by transitional statute limiting extraordinary remedies

Decizia nr. 1266/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/114/2016* pe rolul Tribunalului Buzău, secția I civilă - complet specializat litigii de muncă, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, obligarea acesteia la plata sumei de 336.000 lei, cu titlu de drepturi salariale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de ședința din 21 martie 2016 Tribunalul Buzău, secția I civilă, a admis excepția de necompetență funcțională invocată din oficiu și a transpus cauza spre competentă soluționare Secției a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal din cadrul aceleiași instanțe, motivat de faptul că reclamantul nu îndeplinește calitatea de salariat în baza unui contract individual de muncă legal încheiat, astfel încât cererea acestuia nu poate fi analizată în raport cu dispozițiile C. muncii.

Prin încheierea de ședință din 13 aprilie 2016 pronunțată în Dosar nr. x/114/2016* Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a constatat că acțiunea formulată nu este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, petentul susținând în mod constant că solicită plata unor drepturi rezultând din activitățile desfășurate în calitate de director executiv,

Așa fiind, s-a constatat competența funcțională de soluționare a cererii în favoarea Secției I civile din cadrul Tribunalului Buzău și s-a dispus trimiterea dosarului secției inițial învestite - complet specializat litigii de muncă, constatând totodată ivit conflictul negativ de competență.

Prin Sentința nr. 50 din 26 mai 2016 pronunțată în Dosar nr. x/42/2016 Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secția I civilă, reținând că acțiunea introductivă de instanță a fost întemeiată pe dispozițiile art. 10, art. 16 C. muncii.

Astfel stabilită competența de soluționare a cauzei, dosarul a fost înregistrat sub nr. x/114/2016 pe rolul Tribunalului Buzău, secția I civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Prin Sentința nr. 1.036 din 9 noiembrie 2016 pronunțată în Dosar nr. x/114/2016 Tribunalul Buzău, secția I civilă, a respins, ca nefondată, acțiunea, reținând, în esență, că reclamantul nu a indicat, în mod concret, activitatea desfășurată în calitate de director executiv (în condițiile în care o astfel de funcție nu se găsește înscrisă în organigrama societății) și nu a dovedit cuantumul pretențiilor formulate.

Prin Decizia nr. 657 din 23 martie 2017 Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva sentinței mai sus arătate, pentru argumente identice cu cele ale primei instanțe.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 1371 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, respectiv textul legal nu instituie o interdicție a încheierii unui contract de muncă, ci face imposibilă derularea acestor raporturi, de muncă și de mandat, în paralel. Încheierea contractului de muncă semnifica faptul că la acea dată înceta calitatea de administrator.

Recurentul-reclamant a mai arătat că instanțele anterioare erau datoare să cerceteze natura contractului în baza căruia acesta a desfășurat diverse activități și să procedeze la administrarea de probatorii în acest sens.

Acțiunea nu putea fi respinsă pentru faptul că în organigrama intimatei nu exista noțiunea de director executiv, termenul folosit fiind preluat din Legea nr. 31/1990, ale cărei prevederi nu au fost avute în vedere de către instanțe la momentul pronunțării.

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 26 iunie 2017, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raportul întocmit constatându-se că decizia obiect al prezentei căi de atac nu face parte din categoria hotărârilor judecătorești susceptibile de a fi atacate cu recurs.

Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În cauză, nu s-au formulat puncte de vedere la raportul de admisibilitate.

S-a acordat termen pentru judecarea recursului la data de 20 septembrie 2017, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 Noul C. proc. civ. sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Rezultă că deciziile definitive nu pot fi supuse nici apelului și nici recursului și ca atare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată împotriva unor atare hotărâri.

În speță, Decizia nr. 657 din 23 martie 2017 a Curții de Apel Ploiești este dată în apel în soluționarea unui litigiu privind drepturi salariale.

Or, potrivit dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și asigurări sociale...".

Prin urmare, în raport de conținutul dispozițiilor legale anterior menționate, se apreciază că recursul declarat este inadmisibil, hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Ploiești fiind una definitivă în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 Noul C. proc. civ., nesusceptibilă de a fi atacată pe calea recursului.

Față de cele arătate, criticile deduse judecății prin intermediul motivelor de recurs nu se mai impun a fi analizate, pentru considerentele menționate, Înalta Curte urmând să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 657 din 23 martie 2017 a Curții de Apel Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. - cu domiciliul procesual ales la cabinet de avocat C., cu sediul în Buzău, județul Buzău împotriva Deciziei nr. 657 din 23 martie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC B. SRL - cu sediul în Buzău, județul Buzău.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 20 septembrie 2017.

Procesat de GGC - ED