Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 85/2017 AI generated

Inadmissibility of ordinary appeal against final criminal sentence lacking susceptibility to judicial review

Case Number Decizia nr. 85/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The 5-judge panel of the High Court of Cassation and Justice dismissed the criminal appeal as inadmissible, thereby upholding the prior decision by the Penal Section to dismiss the cassation contest as inadmissible; the appellant was ordered to pay 100 lei in judicial costs. The dispute involved a procedural challenge where the appellant attempted to exercise an ordinary appeal against a final (definitive) criminal sentence issued by the High Court’s Penal Section, which had previously rejected a cassation contest against an order dismissing a complaint against a prosecutor's ordinance. The decisive legal basis for the dismissal was Article 421(1)(1)(a) of the Code of Criminal Procedure, which provides for the inadmissibility of ordinary appeals lodged against final judgments, combined with the constitutional principle that appellate routes must be exercised in accordance with the law and the coherence of the legal hierarchy of judicial remedies.

Legislator headnote

AI generated

art. 431 alin. (1) C. proc. pen, art. 129 din Constituția, art. 275 alin. (2) C. proc. pen; Inadmissibility of ordinary appeal against final criminal sentence lacking susceptibility to judicial review: Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, dar și exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Keywords

AI generated
judicial review criminal sentence cassation review appealability of remand decision procedural issues e-justice

Cited Legislation

AI generated
art. 431 alin. (1) C. proc. pen
Examinând cererea de contestație în anulare formulată de petiționarul A., sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, potrivit dispozițiilor art. 431 alin.
art. 129 din Constituția
Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art.
art. 275 alin. (2) C. proc. pen
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă apelantul contestator la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cited Case Law

AI generated
Decizia penală nr. 85/2017
Decizia penală nr. 85/2017
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia penală nr. 85/2017

Asupra apelului de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1063 din data de 05 decembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii penale nr. 936 din 10 octombrie 2016 a Înaltei Curți de Casație Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2016.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut următoarele:

Prin Încheierea penală nr. 936 din 10 octombrie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței din 4 august 2016 emisă în Dosarul nr. x/C/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva Încheierii penale nr. 936 din 10 octombrie 2016 a Înaltei Curți de Casație Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2016. contestatorul A. a formulat contestație în anulare.

Examinând cererea de contestație în anulare formulată de petiționarul A., sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, potrivit dispozițiilor art. 431 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că hotărârea atacată, deși definitivă, nu este susceptibilă de a fi atacată pe calea contestației în anulare.

Împotriva acestei sentințe penale, contestatorul A. a formulat apel, apreciind că în mod greșit Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a considerat că fiind inadmisibilă contestația în anuare formulată împotriva încheierii penale nr. 936 din 10 octombrie 2016 a Înaltei Curți de Casație Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2016.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți, completul de 5 judecători, la data de 11 aprilie 2017, sub numărul x/1/2017, fixându-se, aleatoriu, primul termen de judecată la data de 24 aprilie 2017.

Examinând apelul declarat, cu prioritate în ceea ce privește admisibilitatea, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, constată calea de atac declarată ca fiind inadmisibilă, urmând a o respinge, în baza următoarelor considerentele:

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, dar și exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac ordinare a apelului este condiționată de exercitarea acestei căi de atac potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În prezenta cauză, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizat cu apelul declarat de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 1063 din data de 05 decembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016, sentință cu caracter definitiv.

Calea de atac a apelului a fost exercitată împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi ordinare de atac, aspect de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispozițiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de cele menționate mai sus, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu prevederile art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 1063 din data de 05 decembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016 și îl va obliga la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 1063 din data de 05 decembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă apelantul contestator la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 aprilie 2017.

Procesat de GGC - GV