Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 50/2017 AI generated

Inadmissible appeal against a final High Court decision and procedural order under the unity of appeal routes doctrine

Case Number Decizia nr. 50/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice, in a panel of five judges, dismissed the appeal as inadmissible, leaving in force the lower court's decision that had previously rejected the challenge to a preliminary chamber order; the appellant was ordered to pay 100 lei in judicial costs. The dispute concerned the validity of an appeal filed against a final decision issued by the High Court's Criminal Section, which had previously deemed a challenge to a preliminary chamber order inadmissible; the appellant sought to overturn this rejection. The court held that the appeal was inadmissible under Articles 408 and 421 of the Code of Criminal Procedure because an appeal cannot be exercised against a final decision of the High Court or against procedural orders that are only subject to appeal alongside a final sentence, violating the principle of the unity of appeal routes and the statutory hierarchy of judicial remedies.

Legislator headnote

AI generated

art. 129 din Constituția, art. 408 alin. (1) C. proc. pen, art. 408 C. proc. pen, art. 275 alin. (2) C. proc. pen; Inadmissible appeal against a final High Court decision and procedural order under the unity of appeal routes doctrine: The dispute concerned the validity of an appeal filed against a final decision issued by the High Court's Criminal Section, which had previously deemed a challenge to a preliminary chamber order inadmissible; the appellant sought to overturn this rejection. The court held that the appeal was inadmissible under Articles 408 and 421 of the Code of Criminal Procedure because an appeal cannot be exercised against a final decision of the High Court or against procedural orders that are only subject to appeal alongside a final sentence, violating the principle of the unity of appeal routes and the statutory hierarchy of judicial remedies.

Keywords

AI generated
procedural orders preliminary decision appealable interlocutory decision criminal sentence preliminary ruling procedure unity of the legal order

Cited Legislation

AI generated
art. 129 din Constituția
Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art.
art. 408 alin. (1) C. proc. pen
Conform art. 408 alin. (1) C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin.
art. 408 C. proc. pen
a) teza a II-a raportat la art. 408 C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de petenta A.
art. 275 alin. (2) C. proc. pen
Provision cited in the dispositive to order the appellant to pay judicial costs to the state.

Cited Case Law

AI generated
Decizia penală nr. 50/2017
Decizia penală nr. 50/2017
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a raportat la art. 408 C. proc. pen.

Legal basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as inadmissible because it was directed against a final decision not subject to ordinary appeal.

art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Provision cited in the dispositive to order the appellant to pay judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia penală nr. 50/2017

Asupra apelului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin încheierea nr. 124/C din data de 28 iunie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/1/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de către petenta A. împotriva încheierii nr. x din 14 ianuarie 2015, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară în dosarul nr. x/1/2014 al aceleiași instanțe.

Împotriva încheierii anterior menționate a formulat apel petenta A., la data de 18 octombrie 2016, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, la 14 februarie 2017, sub nr. x/1/2017.

Examinând apelul, cu prioritate în ceea ce privește admisibilitatea acestuia, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată calea de atac ca fiind inadmisibilă, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, dar și exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III C. proc. pen. admisibilitatea căii de atac ordinare a apelului este condiționată de exercitarea acestei căi de atac potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Conform art. 408 alin. (1) C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.

În cauză, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizat cu apelul declarat de petenta A. împotriva încheierii nr. 124/C din data de 28 iunie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/1/2016 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, hotărâre cu caracter definitiv.

Se constată că apelul declarat în cauză a fost exercitat împotriva unei hotărâri penale nesusceptibile de a face obiectul unei căi de atac ordinare, aspect de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispozițiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în conformitate cu prevederile art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a raportat la art. 408 C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de petenta A. împotriva încheierii atacate, urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., să oblige apelanta petentă la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de petenta A. împotriva încheierii nr. 124/C din data de 28 iunie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/1/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă apelanta petentă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 februarie 2017.

Procesat de GGC - CL