Parliament member's bribery and incompatibility convictions upheld with suspended sentence.

Decizia nr. 193/2016

Asupra apelurilor de față,

În baza actelor și lucrărilor reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 265 din data de 30 martie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2014 în baza art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția.

În baza art. 255 C. pen. (1969) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. (1969) au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului A., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. (1969) s-a interzis inculpatului A. exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 861 alin. (1) și (2) C. pen. (1969) s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului A., pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în condițiile art. 862 C. pen. (1969).

În baza art. 863 C. pen. (1969) s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul A. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș, conform programului stabilit de acesta;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. (1969) privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969) s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/P/2013, întocmit la data de 17 aprilie 2014, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupției, s-a dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului A., deputat în Parlamentul României, pentru săvârșirea, în concurs real, a infracțiunilor de:

- efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția publică, de deputat, pe care acesta o îndeplinea, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, prevăzută art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare și;

- dare de mită, prevăzută de art. 290 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată, cu aplicarea art. 5 C. pen. privind legea penală mai favorabilă (un act material), cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. privind concursul de infracțiuni.

Prin actul de sesizare s-a reținut, în esență, că, în perioada ianuarie 2013 - februarie 2014, concomitent cu exercitarea funcției de deputat, inculpatul A. s-a ocupat și de administrarea curentă și controlul societății SC B. SRL (prin angajații acesteia), efectuând, în acest sens, operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția și în scopul obținerii pentru sine și pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (constând în interesul legat de obținerea de dividende, profit, mărirea cifrei de afaceri a societății, restituirea împrumuturilor acordate societății ș.a.).

În acest sens, prin activitățile desfășurate inculpatul s-a subrogat în drepturile și obligațiile ce reveneau administratorului de drept, respectiv numitului C., efectuând nemijlocit diverse operațiuni care intrau atât în sfera de competență a administratorului de drept, cât și a directorului general al SC B. SRL, respectiv:

- a reprezentat societatea în relațiile cu terții, negociind în mod direct contracte de execuție, contracte de prestări servicii, contracte de execuție lucrări în subantrepriză, acorduri de asociere, contracte de cesiune creanță pe obiectul principal de activitate al societății, respectiv lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor;

- a supravegheat și controlat în mod direct și nemijlocit activitățile legate de procedurile de participare a societății la licitațiile publice;

- a supravegheat și controlat activitatea lucrătorilor din cadrul Serviciului Financiar - Contabil al societății, stabilind detalii legate de facturare, plăți, garanții bancare ș.a.;

- a depus diligențe de identificare a unor potențiali clienți sau oportunități de afaceri pentru societatea SC B. SRL și de recuperare a unor creanțe ale societății;

- s-a deplasat la fața locului, în cadrul procedurilor de execuție a unor lucrări, pentru supravegherea acestora, negociind și recepția lor;

- a depus diligențe pentru obținerea unui certificat privind sistemul de management al calității pentru societate;

- a efectuat interviuri pentru angajarea personalului și;

- a semnat personal documente financiar - contabile și juridice ale societății (ordinele de plată din 08 iulie 2013, din 11 iulie 2013, din 19 iulie 2013, din 23 iulie 2013, din 25 iulie 2013, din 25 iulie 2013, din 05 august 2013, din 08 august 2013, din 26 august 2013 și din 24 septembrie 2013; factura fiscală din 28 august 2013 emisă de SC D. SRL, factura fiscală din 28 august 2013 emisă de SC E. SA; contract de execuție din 08 august 2013 dintre SC F. SRL și SC B. SRL, contract de cesiune de creanță din 30 aprilie 2013 dintre asocierea SC B. SRL - SC G. SRL; contractul din 08 august 2013 dintre SC B. SRL și SC H. SRL; scrisoarea de înaintare din 30 ianuarie 2013 emisă de SC B. SRL).

De asemenea, s-a reținut că, la data de 27 august 2013, în cadrul unei întâlniri cu I., manager proiect la construirea magazinului x situat în Pitești, jud. Argeș, din partea SC J. SA, ce viza încheierea procesului verbal de recepție a lucrării din 27 august 2013 (în legătură cu contractul de execuție din 08 august 2013), inculpatul A. a promis acestuia oferirea sumei de 10.000 lei pentru ca funcționarul să nu ridice obiecțiuni cu privire la calitatea lucrării și, pe cale de consecință, să semneze procesul verbal de recepție fără reducerea devizului cu suma de 50.000 lei pentru lucrările executate necorespunzător.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 18 aprilie 2014 sub nr. x/1/2014.

În cursul cercetării judecătorești, în conformitate cu prevederile art. 381 C. proc. pen., s-a procedat la audierea martorilor din lucrări, după cum urmează: I., K., L., M., N., O., P., R., S., T., U., V., X., Z., Y., A.A., B.B., C.C., D.D., E.E., F.F., G.G., H.H., I.I., J.J., K.K., L.L. și M.M.; a martorului propus de apărare și încuviințat de instanță prin încheierea din data de 12 iunie 2015, N.N.

Totodată, a fost administrată proba cu înscrisuri în circumstanțiere, solicitată de inculpat și încuviințată de instanță la termenul din data de 12 iunie 2015. De asemenea, s-a încuviințat ca inculpatul să se prezinte la sediul instanței, cu un laptop personal, în prezența unui specialist IT din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a putea proceda la deschiderea fișierelor ce conțin înregistrările convorbirilor telefonice și care nu au putut fi accesate la momentul copierii lor, activitate realizată la data de 23 iulie 2015 și finalizată ulterior, la data de 1 octombrie 2015, în prezența unui specialist al Serviciului Tehnic al Direcției Naționale Anticorupție.

La termenul de judecată din data de 18 septembrie 2015, față de precizările făcute de inculpatul A., prin apărătorul ales O.O., în sensul că nu mai susține cererea de probatorii privind audierea în ședință publică a înregistrărilor convorbirilor telefonice aflate pe suporturile optice depuse la dosar de acuzare dar susține, în continuare, cererea privind efectuarea expertizei criminalistice care să stabilească dacă suporții pe care sunt imprimate înregistrările convorbirilor telefonice sunt autentici ori dacă acele înregistrări comportă ștersături, adăugiri sau alte elemente de alterare și cererea de probatorii în completare privind efectuarea expertizei criminalistice a vocii și vorbirii, având în vedere că inculpatul își contestă vocea din conținutul înregistrărilor convorbirilor telefonice aflate la dosar, instanța de judecată a încuviințat efectuarea expertizei tehnice criminalistice solicitate de inculpat cu privire la CD-urile aferente proceselor verbale din datele de 21 februarie 2014 și 2 aprilie 2014 și a DVD-ului aferent procesului verbal din data de 28 februarie 2014, stabilind ca obiective verificarea autenticității înregistrărilor audio și stabilirea de către expert dacă aceste înregistrări au fost realizate simultan cu evenimentele acustice conținute pe suporții menționați, dacă aceste înregistrări prezintă eventuale urme de alterare, respectiv ștersături, inserări/adăugiri, intercalări de cuvinte, fraze sau alte elemente de contrafacere și a respins cererea de probatorii privind efectuarea expertizei criminaliste a vocii și vorbirii.

Față de precizările făcute de către R.R. București privind costul ridicat al expertizei și perioada îndelungată necesară efectuării ei, inculpatul A., prin același apărător ales, a depus la dosarul cauzei un înscris pe care sunt indicate convorbirile ce urmează a fi expertizate, respectiv, cele identificate pe DVD-ul copiat, aferent procesului verbal din 28 februarie 2014 (vol. 3 și 4 urmărire penală), fișier: din septembrie 2013, din 27 septembrie 2013; fișier: din octombrie 2013, din 04 octombrie 2013, din 05 octombrie 2013, din 10 octombrie 2013, din 12 octombrie 2013, din 24 octombrie 2013, din 25 octombrie 2013, fișier: din noiembrie 2013, din 09 noiembrie 2013, 11 noiembrie 2013 și fișier: din noiembrie 2013, 29 noiembrie 2013; cele identificate pe CD-ul aferent procesului verbal din 21 februarie 2014: fișier: din 08 ianuarie 2013, și cele identificate în CD-ul aferent procesului verbal din 02 aprilie 2014, fișier: din 2013.

Totodată, instanța a încuviințat inculpatului și participarea la efectuarea expertizei a expertului parte, domnul S.S..

Raportul de expertiză a fost finalizat la data de 29 decembrie 2015 de către Laboratorul interjudețean de expertize criminalistice București, fiind înaintat instanței pentru termenul din data de 14 ianuarie 2016,iar, față de concluziile expertizei, au fost formulate obiecțiuni numai de către inculpatul A. (obiecțiunile expertului parte), reprezentantul Ministerului Public depunând la dosar un punct de vedere cu privire la conținutul și concluziile raportului.

Înalta Curte, secția penală, în urma analizei materialului probator administrat în cauză, a constatat că este dovedită acuzația adusă inculpatului A. prin actul de inculpare, privind efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția de demnitate publică - deputat - pe care o îndeplinea la acel moment (ianuarie 2013 - ianuarie 2014 și nu februarie 2014 cum s-a reținut în actul de sesizare, perioadă în care a desfășurat activitățile infracționale concretizate în operațiunile ce intrau în sfera de competență a administratorului de drept/directorului general al SC B. SRL și erau în legătură cu licitațiile organizate și contractele de asociere, execuție sau subcontractare în care societatea menționată avea interese), în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bunuri ori alte foloase necuvenite și constituie infracțiunea prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

În conformitate cu datele oficiale ale Oficiului Național al Registrului Comerțului, începând cu data de 23 septembrie 2013, în cadrul SC B. SRL aveau calitatea de asociați inculpatul A., care deținea 70% din părțile sociale și același procent de participare la beneficii și pierderi, și fratele acestuia, C., care deținea 30% din părțile sociale și același procent de participare la beneficii și pierderi, acesta din urmă îndeplinind și calitatea de administrator.

În perioada 2009-2012, inculpatul A. a deținut funcția de director general al societății, funcție din care a demisionat urmare învestirii sale, în decembrie 2012, ca deputat în circumscripția electorală nr. 3 Argeș, Colegiul nominal nr. 9, pentru un mandat de 4 ani.

În actul constitutiv al societății semnat de inculpat și fratele acestuia C., la art. 6 completat cu prevederile art. 14 și 15 ale cap. IV și art. 17-23 ale cap. V, sunt prevăzute expres drepturile și obligațiile asociaților raportat la buna desfășurare a activității societății (dreptul a alege și de a fi ales, alegerea administratorului și a cenzorilor, modificarea în anumite limite a actului constitutiv al societății, stabilirea competenței administratorului etc.), nefiind stabilită însă posibilitatea reprezentării societății în relațiile cu terții, atribut exclusiv al administratorului societății prevăzut de art. 19 al cap. IV din Statut, cu respectarea normei generale prevăzute de art. 41, art. 45 raportat la art. 145 din Legea nr. 31/1990 modificată și completată (anterior art. 197 coroborat cu art. 75 din Legea nr. 31/1990).

Prin urmare, potrivit dispozițiilor art. 23, cap. IV din actul constitutiv al societății, persoana îndreptățită să reprezinte SC B. SRL în relațiile cu terții era C., administratorul societății.

Având în vedere calitatea deținută de inculpatul A., deputat în Parlamentul României, în perioada ianuarie 2013 - februarie 2014, dispozițiile art. 82 lit. a) din Legea nr. 161/2003 îi erau aplicabile și îi impuneau anumite restricții în buna desfășurare a activităților comerciale derulate de SC B. SRL.

Odată stabilit cadrul legal în sfera căruia se impune a fi analizată activitatea desfășurată de inculpat, Înalta Curte, secția penală, a reținut că, în perioada ianuarie 2013 - ianuarie 2014, inculpatul A. a reprezentat SC B. SRL în relațiile cu terți și a efectuat operațiuni care reveneau de drept administratorului societății, numitului C. și directorului general, funcție rămasă neocupată după învestirea sa ca deputat.

Înalta Curte, secția penală, a reținut că implicarea inculpatului A. în reprezentarea SC B. SRL în relațiile cu terți ia fost dovedită de împrejurările concrete în care s-au încheiat, de către SC B. SRL, contractele/acordurile de asociere cu societățile SC T.T. SRL, SC F. SRL, SC G. SRL, SC U.U. SPA Italia, SC V.V. SA, SC X.X. SA, SC Z.Z. SRL, SC Y.Y. SA și RN A.A.A. SA.

Fiind audiată în legătură cu activitatea SC B. SRL și implicarea inculpatului A. în reprezentarea societății, martora M. a arătat că, în perioada septembrie 2009 - februarie 2014, și-a desfășurat activitatea la această societate, în funcția de șef al Departamentului tehnic și licitații și avea ca principala atribuție verificarea pe site-ul Sistemului Electronic de Achiziții Publice a licitațiilor organizate, pe care le prezenta domnului A., împreună cu o minimă documentație privind condițiile de eligibilitate. Acesta, după studierea ofertei, îi comunica la care dintre licitații participa SC B. SRL, singură sau în condiții de asociere, procentele de asociere fiind stabilite tot de către inculpat, atunci când SC B. SRL era lider de asociere.

Cu referire la contractul de asociere cu SC B.B.B. SA, pe relația RN A.A.A. SA - C.C.C. Caransebeș, martora a precizat că a discutat cu inculpatul A. și după învestirea acestuia ca deputat, deși actele erau semnate de administrator, C.

Contrar susținerilor apărării, martora a mai relatat că, după ce inculpatul A. a devenit deputat, ștampila cu impresiunea semnăturii acestuia nu a mai fost folosită la compartimentul pe care îl coordona, fiind predată personal de martoră lui A. Precizările martorei în declarația dată în fața instanței de judecată privind predarea ștampilei cu impresiunile semnăturii lui A. confirmă atât acuzația că inculpatul a semnat ordinele de plată respective, cât și împrejurarea că acesta se implica în coordonarea și derularea activității comerciale a firmei după ce a fost învestit ca deputat.

Susținerile martorei M. privind modalitatea în care se purtau discuțiile cu inculpatul A. referitoare la activitatea SC B. SRL și zilele în care acesta se afla la sediul firmei au fost confirmate și de martora N. care, în perioada februarie 2011- ianuarie 2014, a îndeplinit funcția de contabil și ținea evidența primară a firmei.

Referitor la ordinele de plată din 2013 martora N. a arătat că acestea poartă semnătura lui A., însă este posibil ca acestea să fi fost semnate în alb de către inculpat, mod de lucru uzitat la nivelul firmei într-o perioada anterioară, când acesta avea funcția de director general.

Totodată, martora a mai arătat că, în vara anului 2013, a aflat de la C., administratorul societății, că are probleme de sănătate.

Martora L., economist la SC B. SRL de la începutul anului 2012, în declarațiile date în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești,a arătat că A. nu a mai deținut funcția de director general al societății de la sfârșitul anului 2012, urmare alegerii sale ca deputat.

Totodată, martora a susținut că și după învestirea lui A. în funcția de deputat, a continuat să discute cu acesta problemele firmei, motivat de împrejurarea că administratorul societății, C., a suferit un atac cerebral în vara anului 2013, firma avea probleme financiare, iar, pentru linia de credit obținută de firmă, inculpatul a garantat cu bunuri personale (un apartament și două terenuri), context în care acesta a și semnat ordine de plată când existau urgențe sau când administratorul societății, C., nu putea fi contactat.

De asemenea, a relevat împrejurarea că au existat ștampile cu impresiunea semnăturilor lui C. și A., dar care au fost retrase la un moment dat din firmă, inițial, a inculpatului, care nu a mai fost folosită și, ulterior, și cea aparținând lui C., administratorul societății, după derularea cercetărilor în cauză.

Martora a mai arătat că atât contractul pentru efectuarea de lucrări la parcarea de la magazinul x din Pitești, încheiat de SC B. SRL cu SC F. SRL, cât și facturile emise de SC E. SA și SC D. SRL au fost semnate de către A. datorită urgenței situației, acesta aflându-se la sediul societății atunci când au venit facturile.

Plata pentru lucrările realizate de SC Z.Z. SRL, la o valoare mai mică decât cea menționată în contractul de prestări servicii, a fost efectuată de martoră în urma discuțiilor telefonice purtate cu inculpatul, care i-a comunicat să facă plata pentru trei miliarde cinci sute de milioane lei.

Implicarea inculpatului A. în derularea activității societății SC B. SRL, precum și reprezentarea acesteia în relațiile cu terții a rezultat și din declarațiile martorului M.M., director la SC T.T. SRL.

În același sens au fost apreciate și declarațiile martorului L.L., vice-președinte general al SC U.U. SPA pentru România care a arătat că, la momentul când l-a cunoscut pe A., la finele anului 2012-începutul anului 2013, a purtat cu acesta mai multe discuții privind derularea unor viitoare relații comerciale între cele două societății, de fapt, o continuare a colaborării dintre firme, la acel moment, existând un contract privind excavarea și transportul de pământ la gura de metrou Drumul Taberei, aflată în construcție. Martorul a cunoscut calitatea de deputat a lui A. la momentul când s-au purtat discuțiile enunțate anterior.

De asemenea, martorii Y., director tehnic la SC U.U. SPA și D.D.D., consultant tehnic la SC E.E.E. SRL, în declarațiile date au arătat că, în relațiile cu viitori parteneri de afaceri, firma SC B. SRL era reprezentată de A. și D.D.D., cu referire la contractul dintre SC F.F.F. SA, SC G.G.G. SRL și SC B. SRL.

Declarațiile martorilor au evidențiat faptul că negocierile în vederea participării la licitații sau încheierea unor contracte erau purtate de A., de întocmirea documentelor de participare la licitații se ocupa martorul D.D.D., actele fiind semnate de C., persoană care nu participa la negocieri, și care, în cele mai multe situații, nu putea fi contactat, dar care transmitea situația lucrărilor prin e-mail, doar scriptic sau semna contractele negociate în împrejurările relatate.

Relevate sub aspect probator au fost apreciate și depozițiile martorilor B.B., director general al SC X.X. SRL și X., director economic la SC H.H.H. SRL, care au arătat că, între societățile pe care le reprezentau și SC B. SRL, au existat mai multe acorduri de asociere, chiar dacă în mare parte nefinalizate, iar atunci când nu puteau să-l contacteze pe C. în derularea contractelor avute cu SC B. SRL (cu referire la extinderea rețelei de apă potabilă în orașul Oțelu M. licitație câștigată în anul 2013) sau pentru lămurirea unor situații apărute la licitațiile la care au participat în asociere, au luat legătura telefonic cu A. pentru a transmite acele informații fratelui său, administratorul societății.

De asemenea, martorul Z., director general al SC G. SRL, în declarațiile din faza de urmărire penală și a judecății, a arătat că îl cunoaște pe A., care îndeplinea funcția de director general al SC B. SRL din anul 2012.

Aceeași implicare a inculpatului A. în activitatea societății a fost susținută și de martorul U., director marketing al SC V.V. SA Brăila care în declarațiile din cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, a arătat că a avut mai multe colaborări cu SC B. SRL, care era reprezentată de A.

De asemenea, martorul G.G., în declarațiile date, a relevat împrejurările în care s-au semnat contractele de prestări servicii din 2 octombrie 2013 și nr. 18 din 8 noiembrie 2013, având ca obiect consultanță în vederea certificării sau menținerii certificării proiectelor de management conform standardelor certificate de companie și atribuțiile sale în cadrul derulării acestor contracte. A menționat că unul dintre contracte a fost negociat în mod cert cu A., căruia i-a comunicat prețul serviciilor și a purtat discuții și cu C., ambele contracte fiind semnate și transmise prin poștă electronică, inclusiv cele cu semnătura martorului.

Relevante sub aspect probator s-au apreciat și declarațiile martorilor C.C. și O. care, atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății, au confirmat prezența lui A. la sediul societății de 2 ori pe săptămână, martorul O. arătând, în plus, că în cazul lucrărilor de la Coteana, jud. Olt, la care a participat circa 5 zile, inițial, a fost contactat telefonic de inculpat și, ulterior, a luat legătura cu fratele acestuia, C., la solicitarea inculpatului.

Activitățile desfășurate de inculpatul A. și implicarea sa în activitatea SC B. SRL au fost confirmate și de martorii V., inspector șef la I.I.I. Argeș și A.A., director general al SC J.J.J. SA, care au relevat împrejurările în care inculpatul A. a intervenit în cursul lunii septembrie 2013 pentru obținerea unor informații din programul din Registrul de Evidență a Salariaților pentru SC B. SRL și modalitatea în care acesta a contestat la CN J.J.J. SA procedura desfășurării unei licitații publice la Iași.

Astfel, martorul V. a arătat că a fost contactat telefonic de către inculpat pentru urgentarea eliberării documentelor din programul x, deși termenul legal pentru eliberarea actelor era de 30 zile, aspect care rezultă și din conținutul convorbirii telefonice din data de 30 septembrie 2013; martorul A.A. a relevat modalitatea sesizării de către inculpat, la CN J.J.J. SA, a unor nereguli privind procedura desfășurării unei licitații de la Iași, în cadrul căreia a fost eliminată firma SC B. SRL și faptul că i-a solicitat, în mod direct, să verifice aspectele sesizate.

Totodată, în legătură cu intervenția inculpatului A. la I.I.I., relevantă este și depoziția martorului P. din fața instanței, inspector resurse umane în cadrul SC B. SRL.

Probatoriul administrat a demonstrat faptul că activitățile inculpatului A., după învestirea sa în funcția de deputat, au vizat nu doar reprezentarea SC B. SRL în relațiile cu terții, în modalitățile descrise anterior, ci și buna organizare și desfășurare a activități societății, în sensul participării la interviurile pentru angajarea personalului din diferite compartimente, controlul și stabilirea unor atribuții concrete pentru lucrătorii de la serviciul financiar contabil.

În acest sens, au fost avute în vedere declarațiile martorei R. care a arătat că, în cursul lunii ianuarie 2014, a susținut în fața inculpatului A. un interviu pentru ocuparea unui post de economist în cadrul societății SC B. SRL, interviu în urma căruia a și fost angajată, contractul de muncă fiind semnat din partea firmei de C.

În același sens au fost apreciate și declarațiile martorei D.D. care a arătat că, în luna octombrie 2013, a susținut în fața secretarei „x” un interviu pentru ocuparea unui post de menajeră în cadrul SC B. SRL, pe care l-a și obținut, contractul de angajare fiind semnat de o persoană de la compartimentul personal. La scurt timp, s-a întâlnit și cu deputatul A., care i-a comunicat că în plus trebuie să-i ducă la curățat obiectele de îmbrăcăminte. În perioada celor trei luni de activitate la sediul firmei, martora a constatat că A. venea la sediul SC B. SRL, unde avea și biroul parlamentar, dar la un etaj superior, de circa 2-3 ori pe săptămână, existând și perioade în care venea o dată pe lună. În biroul pe care deputatul îl ocupa purta discuții cu angajații firmei despre activitatea SC B. SRL, cu doamna M. și contabila „x”, cu privire la desfășurarea licitațiilor, activitățile societății, discuții percepute în mod direct de martoră atunci când aducea în biroul inculpatului bagajele acestuia. Martora a mai relatat că știa de la angajați că cel care conducea în fapt societatea era domnul deputat A., pe fratele acestuia l-a cunoscut în cadrul firmei dar îi servea doar cafeaua.

Relevante sub acest aspect prezintă și depozițiile martorei I.I. care a arătat că, la sfârșitul anului 2013, a participat la un interviu, susținut în fața domnului deputat A., în urma căruia a fost angajată în luna ianuarie 2014, în funcția de inginer constructor, martora susținând că natura și plata serviciilor ce urmau să fie prestate au fost discutate cu A. Totodată, martora a învederat și împrejurarea în care sora deputatului, K.K.K., a încercat să o determine să nu declare la organele judiciare despre faptul că a fost angajată de A. și împrejurările în care a aflat despre distrugerea unor documente la sediul SC B. SRL.

Înalta Curte, secția penală, a reținut că singurii martori care au arătat că inculpatul A. nu se ocupa de activitatea SC B. SRL sunt H.H. și J.J., consilieri ai inculpatului.

Declarațiile celor doi martori au fost infirmate de declarațiile angajaților SC B. SRL privind discuțiile avute cu A. în legătură cu activitatea firmei, încheierea și derularea unor contracte de asociere, prestări servicii, referitor la persoana care participa la interviurile organizate pentru ocuparea unui post în cadrul societății, prin urmare, apreciind că sunt făcute pro causa au fost înlăturate.

Înalta Curte, secția penală, a reținut că activitățile desfășurate de inculpatul A. în negocierea și adjudecarea lucrării de asfaltare a parcării de la magazinul x din Pitești și, în final, semnarea contractului din 08 august 2013, în modalitatea reținută în actul de sesizare și susținută de probatoriul administrat în cauză, conturează exercitarea în fapt de către inculpat a atribuțiilor de administrare și control a SC B. SRL deși, potrivit statutului societății, administrator era C.

În legătură cu negocierea contractului, martorul denunțător I., manager de proiect la magazinul x din Pitești, a arătat că, după selectarea ofertei societății SC L.L.L. SRL, care oferise 64 lei/mp și purtarea de discuții cu reprezentantul acestei societăți, martorul E.E., în vederea semnării contractului cu antreprenorul general SC F. SRL, a fost contactat de un coleg, care i-a recomandat pentru efectuarea lucrării firma unui om influent din Pitești care urma să-l contacteze.

La scurt timp a primit o ofertă din partea SC B. SRL, care oferea un preț mai mic de 63 lei/m.p., context în care l-a contactat pe A. pentru a-i comunica că este de acord cu oferta. La momentul purtării acestor discuții cu A., martorul a cunoscut calitatea acestuia de deputat și a fost surprins de atitudinea inculpatului, care i-a comunicat că, dacă încerca să facă lucrarea cu altă firmă, prin poziția și influența politică pe care le avea la acel moment, i-ar fi trimis controale de la instituțiile abilitate și astfel ar fi blocat finalizarea lucrărilor la magazin.

Susținerile martorului denunțător I. privind modalitatea în care s-au purtat negocierile cu SC B. SRL au fost confirmate și de martorul E.E., administrator al SC L.L.L. SRL care a arătat că, în cursul anului 2013, a făcut ofertă de preț către SC J. SA din Pitești pentru efectuarea de lucrări la parcarea și drumul de acces în magazin, oferind 59 lei/m.p. parcare, puls marcaj, martorul afirmând că a aflat că motivul pentru care nu s-a semnat contractul cu firma sa a fost că „s-a intervenit politic” fiind impusă firma SC B. SRL.

Relevante,în acest context, au fost apreciate și depozițiile martorului F.F., șef șantier al SC F. SRL, antreprenor general în realizarea lucrării pentru construcția magazinului x din Pitești,care a arătat că pentru efectuarea lucrărilor la parcarea magazinului au fost solicitate oferte de la mai multe societăți comerciale, după primirea acestora s-a făcut o selecție împreună cu reprezentantul SC J. SA, I., apreciind oferta SC L.L.L. SRL ca fiind cea mai bună, context în care SC F. SRL i-a și transmis administratorului societății, martorul E.E., un draft de contract, semnat de acesta din urmă. Contractul pentru execuția lucrării la parcarea magazinului nu a fost semnat cu această societate, martorul fiind anunțat de I. că beneficiarul lucrării era un alt ofertant, cu referire la firma lui SC B. SRL, ce aparține deputatului A. Martorul a arătat că nu își amintește ca firma SC B. SRL să fi făcut inițial vreo ofertă.

De asemenea, martorul S., director de marketing al SC J. SA Bacău a susținut declarația martorului denunțător cu privire la intervenția făcută pentru obținerea lucrării la parcarea magazinului SC J. SA din Pitești.

Implicarea directă a inculpatului A. în negocierile pentru obținerea lucrării pentru parcarea magazinului de către firma SC B. SRL este dovedită și de depozițiile martorului K., reprezentant al SC Z.Z. SRL, care a arătat că, în luna iulie 2013, a fost contactat de A. pentru realizarea acestei lucrări, context în care s-au deplasat împreună la reprezentantul SC J. SA, au purtat o discuție cu I. și au făcut o ofertă de aprox. 60 lei/mp (potrivit ofertei transmise prețul oferit a fost de 63lei/mp fila 219 vol. 6 dosar urmărire penală). În acest condiții,s-a încheiat un contract între SC F. SRL și firma SC B. SRL.

Din analiza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte, secția penală, a reținut că rezultă fără echivoc că intervențiile inculpatului A. în negocierea prealabilă obținerii lucrărilor la parcarea magazinului SC J. SA din Pitești, în modalitatea descrisă, au condus la încheierea contractului din 08 august 2013 dintre SC F. SRL, antreprenor general și SC B. SRL, în valoare de 630.000 lei (63lei/m2 fără T.V.A.), valoare diminuată cu suma 40.000 lei, fără T.V.A., datorită calității necorespunzătoare a lucrărilor realizate de executant, contractul fiind semnat din partea firmei SC B. SRL chiar de către inculpatul A.

Implicarea inculpatului A. în derularea contractului privind efectuarea lucrărilor la parcarea magazinului SC J. SA a fost susținută și de depoziția martorului F.F., care a arătat că l-a cunoscut pe inculpatul A. la momentul derulării contractului, când s-a stabilit frontul de lucru - delimitarea în teren - iar acesta s-a recomandat ca fiind reprezentantul SC B. SRL.

Întrucât au existat probleme în execuția lucrării privind calitatea asfaltului folosit de subcontractant, reprezentatul SC J. SA, I., l-a contactat pe A. pentru a rezolva situația, firma SC B. SRL încheind un alt contract cu SC E. SRL, din data de 12 august 2013 privind închirierea unor utilaje pentru firma SC B. SRL fiind aplicată ștampila cu impresiunea de semnătură aparținând administratorului C.

Toate aceste împrejurări au fost susținute și de depozițiile martorilor K. și T., director general al SC E. SA.

Relevantă sub aspect probator s-a apreciat și declarația martorului N.N., propus de inculpat în apărare, care confirmă parțial împrejurările faptice în care s-a derulat contractul de execuție a lucrării la parcarea magazinului SC J. SA.

În raport de situația de fapt expusă, reținută pe baza declarațiilor martorilor audiați în cauză, a contractelor de prestări servicii, asociere încheiate de SC B. SRL cu alte societăți comerciale în derularea unor activități comerciale și/sau participarea la licitații, a contractelor de cesiune de creanță precum și a documentelor de plată semnate de către inculpat, care se coroborează cu transcrierile înregistrărilor convorbirilor telefonice, Înalta Curte, Secția penală, a constatat că fapta inculpatului A. care, în perioada ianuarie 2013 - ianuarie 2014, a desfășurat activitățile infracționale concretizate în operațiunile ce intrau în sfera de competență a administratorului de drept/directorului general al SC B. SRL și erau în legătură cu licitațiile organizate și contractele de asociere, execuție sau subcontractare în care societatea menționată avea interese, în scopul obținerii de către inculpat și firma pe care o reprezenta a unor foloase necuvenite (obținerea de către firmă a unor venituri, posibilitatea inculpatului de a-și recupera sumele date cu împrumut firmei și, nu în ultimul rând, obținerea de profit, acesta deținând o cotă de 70% din dividende) întrunesc, în drept, elementele constitutive ale infracțiunii de efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, modificată.

În acest context, Înalta Curte, secția penală, a reținut că, în conținutul art. 12 din Legea nr. 78/2000, sunt incriminate faptele de: „efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informații obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale”, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din legea specială constă în săvârșirea alternativă a uneia dintre următoarele activități: efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț sau încheierea de tranzacții financiare. În materie comercială, expresiile „fapt” și „act” de comerț sunt sinonime și sunt întrebuințate concurent.

În sens comun, prin operațiuni financiare se înțelege operațiuni ce implică circulația banilor, a creditelor.

Actele de comerț (termenul de „fapt” fiind folosit de legiuitor cu același sens) sunt definite în art. 3 pct. 11 C. com., iar în conformitate cu art. 4 din același cod se socotesc, afară de acestea, ca acte de comerț, celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant (persoană juridică de drept comercial sau reprezentanții acesteia care o angajează în relațiile cu terții, printre care și administratorii), dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul în sine.

În considerarea acestor noțiuni, Înalta Curte, Secția penală, a reținut, contrar susținerilor apărării, că prin operațiuni financiare, ca acte de comerț, în accepțiunea art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, având în vedere precizările anterioare, se înțelege desfășurarea oricărei activități apreciată ca act de comerț în raport de prevederile art. 3 pct. 11 și art. 4 C. com., care presupune o plată, o circulație a banilor sau a creditelor. Cu alte cuvinte, orice activitate cu valoare sau finalitate financiară cuantificabilă în monedă, care are legătură în mod direct cu activitatea unui comerciant.

Susținerea inculpatului A.,în sensul că activitățile desfășurate de acesta, concretizate în operațiunile ce intrau în sfera de competență a administratorului de drept/directorului general al SC B. SRL și erau în legătură cu licitațiile organizate și contractele de asociere, execuție sau subcontractare în care societatea menționată avea interese, precum și aplicarea semnăturii pe anumite documente și instrumente de plată de plată în derularea unor contracte cu alți parteneri nu ar intra sub incidența textului incriminator, nu a putut fi primită, instanța de fond reținând că, dacă aceasta ar fi fost rațiunea legiuitorului, atunci s-ar fi limitat doar la expresia „operațiuni financiare” fără a mai adăuga și mențiunea „ca acte de comerț”.

Efectuarea de operațiuni financiare are relevanță penală și poate constitui element material al infracțiunii numai dacă sunt săvârșite ca acte de comerț și sunt incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, iar incompatibilitatea trebuie să rezulte din lege.

De asemenea, interpretarea textului și din perspectiva scopului urmărit conduce la aceeași concluzie, în sensul că prin incriminarea faptei se urmărește ocrotirea relațiilor sociale referitoare la onestitatea, cinstea persoanelor care, datorită funcției, atribuției sau însărcinării primite, trebuie să se abțină de la efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale.

Ansamblul probator analizat a dovedit implicarea inculpatului A. în administrarea și reprezentarea SC B. SRL, activitățile sale depășind limita unui interes pasiv pentru activitatea firmei conferit de calitatea de asociat, relevat de modul în care se implica în identificarea de noi parteneri, discutarea termenilor semnării și derulării contractelor, supravegherea și controlul exercitat asupra participării la licitație a societății, în stabilirea cotelor de asociere, efectuării plăților prin dispozițiile directe și controlul angajaților din serviciul financiar contabil al societății, încheierea contractelor de cesiune de creanță, natura dispozițiilor date în mod direct angajaților societății, inclusiv participarea acestuia la interviuri pentru angajarea de personal în diferite compartimente de activitate a firmei, implicarea directă în rezolvarea unor probleme legate de recepția unor lucrări, aspecte care conturează calitatea de reprezentant și administrator de fapt a inculpatului în cadrul SC B. SRL, societate în care C. era persoana care doar semna în unele situații documentele pentru a da aparență legală acțiunilor inculpatului.

Prin urmare, Înalta Curte, Secția penală, a constatat că pentru ca operațiunile financiare, ca acte de comerț, să poată constitui elementul material al infracțiunii, legea impune condiția ca ele să fie incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește făptuitorul. Cu alte cuvinte, efectuarea de operațiuni finaciare are relevanță penală și poate constitui element material al infracțiunii numai dacă sunt săvârșite ca acte de comerț și sunt incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, iar incompatibilitatea trebuie să rezulte din lege.

Cu privire la apărările formulate de inculpat în sensul că după învestirea sa în funcția de deputat, atât relațiile cu terții cât și deciziile privind buna desfășurare a activității SC B. SRL au fost stabilite de către fratele său, C., iar discuțiile purtate de inculpat cu M. sau L. au fost determinate de împrejurări obiective, respectiv faptul că administratorul societății (fratele său) a suferit un atac cerebral și era necesară semnarea unor contracte negociate de acesta, de către un reprezentant al societății pentru a nu se ajunge la situația imposibilității desfășurării activității societății, inculpatul fiind și acționar majoritar, Înalta Curte, secția penală, a constatat că nu sunt susținute de materialul probator administrat în cauză.

Astfel, s-a constatat că atât angajații societății SC B. SRL, cât și reprezentanții unor societăți comerciale care au derulat relații contractuale sau de altă natură cu societatea, au confirmat împrejurarea că cel care reprezenta societatea în relațiile cu terții și stabilea, în linii generale, încheierea unor contracte de prestării servicii sau limitele asocierii era inculpatul A., ulterior documentele erau semnate din partea SC B. SRL de C., persoană pe care însă nu au cunoscut-o și cu care nu au purtat vreo discuție în derularea relațiilor comerciale, primind doar documente transmise de pe e-mailul aparținând acestuia.

Totodată,Înalta Curte, Secția penală, a reținut că situația medicală a lui C. a fost cunoscută de mai mulți martori audiați în cauză, martori care nu au putut da alte detalii cu privire la afecțiunile de care acesta a suferit, iar din actele medicale depuse de apărare la dosar a rezultat doar împrejurarea că acesta a suferit un accident vascular (în luna iulie 2013), fără a face dovada perioadei în care s-a aflat în imposibilitatea obiectivă de a-și desfășura activitatea la firmă, în contextul în care martorii audiați au arătat că acesta a venit la sediul firmei și le-a comunicat că are probleme medicale, iar o parte a contractelor/actelor reținute de instanță în dovedirea acuzației aduse inculpatului, deși au fost încheiate în aceeași perioadă apreciată de apărare ca o situație de excepție și obiectivă, au fost semnate atât de către C., cât și de către inculpatul A.

Prin urmare, Înalta Curte, secția penală, nu a putut reține apărarea inculpatului, cu atât mai mult cu cât exista posibilitatea legală a delegării atribuțiilor administratorului unei alte persoane, în condițiile în care afecțiunile medicale nu i-ar fi permis acestuia să mai desfășoare o activitate corespunzătoare în cadrul firmei și nu impunea implicarea inculpatului A.

În consecință, fiind dovedit că activitățile desfășurate de inculpatul A. în modalitate reținută de instanță, constituie operațiuni comerciale ca acte de comerț, dată fiind calitatea sa de deputat în Parlamentul României, în perioada de referință (ianuarie 2013-ianuarie 2014) acesta aflându-se în stare de incompatibilitate legală, astfel cum rezultă din prevederile art. 82 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, fiind astfel îndeplinite condițiile de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, modificată.

Totodată, apărarea inculpatului privind lipsa intenției directe cerută de textul incriminator nu a putut fi primită, instanța de fond reținând că întrucât incriminarea faptei asimilate infracțiunilor de corupție, prevăzute de art. 12 lit. a) din legea specială, nu constituie o protejare a patrimoniului, ci vizează împiedicarea persoanelor menționate în art. 1 lit. a) din lege să-și trafice funcția.

Or, inculpatul A. îndeplinea o funcție definită în art. 1 lit. a) din Legea nr. 78/2000, iar potrivit dispozițiilor art. 2 din aceeași lege, persoanele menționate în art. 1, printre acestea fiind și cele care exercită o funcție publică, indiferent de modul în care au fost învestite, sunt obligate să îndeplinească atribuțiile ce le revin în exercitarea funcțiilor, atribuțiilor sau însărcinărilor încredințate, cu respectarea strictă a legilor și normelor de conduită profesională, fără să se folosească de funcțiile, atribuțiile sau însărcinările primite pentru dobândirea pentru ele sau pentru alte persoane de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Prin urmare, a reținut Înalta Curte, secția penală, caracterul necuvenit rezidă tocmai din faptul că inculpatul a efectuat operațiuni financiare ca acte de comerț, aflat în stare de incompatibilitate legală atrasă de funcția de demnitate publică pe care o deținea la acel moment, neavând relevanță sub aspectul existenței infracțiunii și al elementului intențional motivul pentru care a efectuat acele operațiuni.

Totodată, Înalta Curte, secția penală, nu a putut primi nici apărarea inculpatului A. în sensul că semnarea ordinelor de plată pentru SC B. SRL nu reprezintă operațiuni financiare ca acte de comerț, în contextul în care această împrejurare nu a fost reținută ca o faptă distinctă în sarcina inculpatului, ci pentru a reliefa siguranța acestuia în acțiunile întreprinse pentru exercitarea de facto a atribuțiilor ce reveneau administratorului și directorului general al societății în relațiile cu terții și buna administrare a societății.

În susținerea apărării și a soluției de achitare, întemeiată pe dispozițiile art. 16 lit. b) C. proc. pen., inculpatul A. a mai invocat lipsa unor elemente probatorii care să dovedească acuzațiile aduse prin actul de inculpare precum și împrejurarea că unele probe administrate au fost interpretate trunchiat de către procuror și în defavoarea inculpatului, în condițiile în care aceste probe nu sunt convingătoare în acuzare iar orice îndoială profită inculpatului. Totodată, a mai invocat și împrejurarea că declarațiile unor persoane audiate în cursul urmăririi penale și care erau în favoarea inculpatului nu au fost avute în vedere de procuror la momentul formulării acuzațiilor, cu referire la martorii M.M.M., N.N.N., O.O.O. și P.P.P.

Înalta Curte, secția penală, contrar celor susținute de apărare, a constatat ă că, în cauză, declarațiile martorilor audiați M., L., N., R., D.D., X., G.G., I.I., D.D.D., T., B.B., A.A., K.K. și L.L. au oferit date complete și suficiente cu privire la activitățile desfășurate de inculpatul A. în cadrul societății și în exercitarea atribuțiilor ce reveneau administratorului de drept dar și în relațiile cu terții, iar acestea se coroborează cu celelalte mijloace de probă, astfel cum s-a reținut în considerentele sentinței și dovedesc cu certitudine că inculpatul era în fapt administratorul SC B. SRL și nu fratele acestuia.

În acest context, Înalta Curte, secția penală, a apreciat ca fiind relevante declarațiile martorelor M. și L. care au arătat că persoana care administra în fapt firma SC B. SRL era inculpatul A. care le comunica la ce licitații să participe societatea, singură sau în asociere, era persoana care dispunea cu privire la cota de participare în cazul asocierilor și plățile ce trebuiau efectuate către partenerii comerciali sau alte instituții. Martorele au precizat, totodată că aveau cunoștință de împrejurarea că administratorul C. a suferit un accident și nu se mai putea ocupa de societate, activitatea acestuia fiind oricum secundară în raport cu cea a inculpatului.

În același sens au fost reținute și declarațiile martorei N., care a relevat împrejurările în care efectua plățile ori ridica sume de bani din bancă; declarațiile martorilor P., Z., A.A., F.F., care au relevat implicarea inculpatului A. în activitatea societății și relațiile contractuale cu terții, precum și rolul secundar al administratorului de drept C., care doar semna actele în unele situații; declarațiile martorilor L.L., G.G., X., D.D. etc. care, de asemenea, confirmă rolul secundar al lui C. în cadrul societății și implicarea inculpatului în activitatea firmei (inclusiv în angajare de personal) dar și în relațiile cu terții.

Prin urmare, aprecierea instanței asupra vinovăției inculpatului în comiterea faptei prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, republicată, pentru care a fost trimis în judecată s-a întemeiat pe probe certe care au înfrânt prezumția de nevinovăție.

Susținerile apărării că, în formularea acuzațiilor, procurorul a redat trunchiat depozițiile unor martori și le-a interpretat în defavoarea inculpatului, au fost apreciate ca fiind neîntemeiate.

Astfel, instanța de fond a reținut că martorii indicați de apărare, menționați și în citativul rechizitoriului, au fost audiați de către instanța de judecată, aceștia și-au menținut declarațiile din cursul urmăririi penale și au făcut chiar unele completări sau precizări cu privire la aspectele relatate anterior în legătură cu împrejurările exercitării, de către inculpatul A., a atribuțiilor administratorului de fapt/directorului general al SC B. SRL, în perioada ianuarie 2013 - ianuarie 2014, în care avea și calitatea de deputat în Parlamentul României.

De asemenea, Înalta Curte, secția penală, a constatat că împrejurarea că o parte dintre persoanele audiate în calitate de martori în cursul urmăririi penale (M.M.M., N.N.N., O.O.O. și P.P.P.), nu au mai fost menționate în citativul actului de sesizare a instanței și, ulterior, pe parcursul cercetării judecătorești nu au fost audiate, fiind respinsă cererea de probe formulată de inculpat în acest sens, nu poate conduce la concluzia că au fost administrate probe doar în defavoarea inculpatului, astfel cum susține apărarea.

În acest context, instanța de fond a făcut trimitere la jurisprudența Curții Europene de Justiție, care a statuat că dreptul înscris în art. 6 parag. 3 lit. d) din Convenție nu este un drept absolut, el neputând să confere acuzatului dreptul de a convoca orice martor, judecătorul național având o marjă largă de apreciere în ceea ce privește oportunitatea citării unui martor al apărării, cu condiția ca martorii acuzării să fie convocați cu respectarea acelorași condiții.

Raportat la cauza dedusă judecății, Înalta Curte, secția penală, a constatat că acest argument este lipsit de substanță, în condițiile în care apărarea nu a indicat niciun element factual nou pe care l-ar fi putut invoca vreunul dintre cei martori propuși în apărare, neaudiați în cauză, și care s-ar fi dovedit determinant în analiza temeiniciei acuzațiilor formulate împotriva inculpatului.

Totodată, Înalta Curte, Secția penală, a reținut că argumentele invocate de apărare nu pot conduce la înlăturarea interceptărilor convorbirilor telefonice, având în vedere că o parte din aceste convorbiri au fost obținute într-o altă cauză (Dosarul nr. x/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș) și folosite în prezenta cauză în conformitate cu dispozițiile art. 142 alin. (5) C. proc. pen., iar interceptarea celorlalte convorbiri telefonice transcrise în procesele verbale aflate în vol. 2 și 3 ale dosarului de urmărire penală au avut o bază legală (autorizațiile emise de judecător), fiind respectate prevederile procesual penale existente la momentul constatării infracțiunilor (dispozițiile art. 911 și urm. C. proc. pen.).

Mai mult, din conținutul interceptărilor convorbirilor, care nu au un rol determinant în stabilirea vinovăției inculpatului, rezultă elemente de fapt care, în opinia instanței de fond, confirmă o dată în plus, existența faptei de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția de deputat, astfel cum rezultă, dincolo de orice îndoială, din toate celelalte probe administrate.

În consecință, s-a reținut că toate convorbirile telefonice interceptate și folosite în cauză, astfel cum sunt redate prin notele aflate la dosar, au oferit elemente factuale necesare derulării cercetărilor, au relevat modul de acțiune al inculpatului în realizarea elementului material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 în perioada infracțională reținută, nu au un rol determinant în stabilirea vinovăției inculpatului și nu au fost contestate de persoanele vizate sub aspectul conținutului lor, cu excepția inculpatului, în condițiile arătate, astfel că nu se impune înlăturarea lor din ansamblul probator.

Într-o apărare subsidiară, inculpatul A. a solicitat achitarea sa pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, motivându-se că există o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei - cauza justificativă determinată de stare de necesitate în care se afla inculpatul la momentul la care a intervenit în administrarea și reprezentarea societății în relațiile cu terții respectiv, starea de sănătate a fratelui său, acțiunile inculpatului fiind justificate de calitatea de acționar majoritar, recuperarea sumelor pe care le-a împrumutat firmei în mai multe rânduri și evitarea executării silite a bunurilor personale ipotecate pentru împrumuturile bancare obținute de societate.

În analizarea argumentelor invocate de apărare Înalta Curte, secția penală, a constatat că activitățile întreprinse de inculpatul A. în administrarea și reprezentarea SC B. SRL, în perioada ianuarie 2013-ianuarie 2014, nu s-au datorat unui pericol iminent.

Din probele administrate a rezultat că starea de sănătate a lui C. nu l-a împiedicat pe acesta să semneze anumite contracte de prestări servicii în aceeași perioadă când se invocă de apărare imposibilitatea obiectivă a administratorului de reprezenta societatea și care l-au determinat pe inculpat să semneze contracte, facturi sau să renegocieze anumiți termeni contractuali determinat de modul de execuție a lucrărilor, astfel cum s-a reținut în analizarea elementului subiectiv al acestei infracțiuni.

Totodată, nu au putut fi primite nici argumentele apărării că implicarea inculpatului în activitatea firmei a fost determinată de existența riscului rezilierii unor contracte deja negociate de fratele său, în condițiile în care, din probele administrate,a rezultat că la nivelul firmei exista o ștampilă cu impresiunile semnăturii lui C. care, de altfel, a și fost folosită în anumite situații pentru a da aparența că acesta a purtat negocierile, deși în realitate, termenii contractelor de negociere/prestări servicii au fost stabiliți de A. cu reprezentanții societăților comerciale partenere (în cazul contractului de execuție a lucrării de la parcarea magazinului SC J. SA, a contractului încheiat cu SC E. SA, etc.).

Totodată, Înalta Curte, secția penală, a constatat că greutățile financiare ale firmei cu efecte și asupra situației financiare a inculpatului, chiar în ipoteza că s-ar fi ajuns la o executare silită asupra bunurilor sale proprietate personală, nu justifică comiterea faptei de efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția de deputat și, oricum, nu constituia singura cale posibilă pentru acoperirea acestor nevoi pentru a opera dispozițiile privitoare la starea de necesitate.

În cauză, s-a constatat că nu este îndeplinită nici cerința ca pericolul să fie de neînlăturat, în condițiile în care preluarea atribuțiilor administratorului de fapt și a directorului general se putea dispune în mod legal de către Adunarea generală a asociaților, în conformitate cu dispozițiile art. 15 alin. (1) lit. a), cap. IV din Statul constitutiv al societății, situație care era cunoscută de inculpat.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, secția penală, a apreciat că în cauză nu se poate reține existența unei stări de necesitate, cauză justificativă care să înlăture caracterul penal al faptei comise de inculpatul A. - efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția de deputat - și, pe cale de consecință, nu se poate dispune achitarea inculpatului întemeiat pe dispozițiile art. 16 lit. d) C. proc. pen. astfel cum a solicitat apărarea.

Înalta Curte, secția penală, a constatat că materialul probator administrat în cauză dovedește și acuzația de dare de mită adusă inculpatului A. prin actul de inculpare, constând în promisiunea oferirii sumei de 10.000 lei martorului I., reprezentant al SC J. SA Pitești, pentru ca acesta să nu ridice obiecțiuni privind calitatea lucrărilor efectuate la parcarea magazinului SC J. SA, atribuită SC B. SRL prin contractul din 08 august 2013 și să semneze procesul verbal de recepție al lucrării din 27 august 2013, fără reducerea devizului cu suma de 50.000 lei pentru lucrările neconforme din punctul de vedere al calității.

Astfel, probatoriul administrat în cauză a reliefat că, pe fondul nemulțumirilor legate de calitatea lucrării efectuate la parcarea magazinului, astfel cum au fost prezentate la analizarea condițiilor derulării contractului, martorul I., în calitate de reprezentant al SC J. SA, cu ocazia recepției lucrării a ridicat obiecțiuni și a refuzat semnarea procesului verbal de recepție din 27 august 2013 încheiat între SC F. SRL și firma SC B. SRL, dacă nu era refăcută suprafața asfaltică sau nu se reduce devizul cu suma de 50.000 lei (40.000 lei fără T.V.A.).

Despre obiecțiunile formulate de martorul I. au cunoscut și reprezentanții SC F. SRL, martorul F.F., ai SC Z.Z. SRL, martorul K., ai SC E. SA, martorul T. și ai SC B. SRL, precum și martorul N.N., director de șantier, persoane care au fost prezente atât la momentul când s-au inițiat și purtat aceste discuții privind calitatea lucrării, cât la momentul semnării procesului verbal de recepție a lucrării, în care s-a menționat reducerea devizului lucrării.

În declarația dată, martorul denunțător I. a arătat că atitudinea sa l-a nemulțumit pe inculpatul A. care, deși nu mai putea reprezenta societatea SC B. SRL, a fost prezent la aceste discuții, a refuzat prima variantă propusă de reprezentantul SC J. SA ce viza refacerea suprafeței asfaltice și, după purtarea unor discuții cu martorul, i-a oferit cu titlu de mită suma de 10.000 lei, pentru a-l determina să semneze recepția lucrării, propunând martorului ca devizul să fie redus doar cu 10.000 lei. Martorul I. a susținut că nu a acceptat primirea sumei oferite cu titlu de mită de către inculpatul A., motivat de faptul că are un venit și loc în firmă pe care dorește să-l păstreze, în final, procesul verbal de recepție a lucrării fiind semnat și de către martor, însă cu o reducerea a devizului cu suma de 40.000 lei plus T.V.A. (procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor din 27 august 2013 filele 215-216 vol. 5 dosar urmărire penală).

Susținerile martorului denunțător privind promisiunea oferirii sumei de 10.000lei au fost confirmate și de martorul K. în declarațiile date în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești.

Declarația martorului K. conturează, pe de o parte, împrejurările în care s-a negociat și obținut contractul de execuție a lucrării la parcarea magazinului SC J. SA de către firma inculpatului A. și, ulterior, modalitatea subcontractării lucrării către SC Z.Z. SRL iar, pe de altă parte, împrejurările în care inculpatul a oferit martorului I., cu titlu de mită, suma de 10.000 lei pentru ca acesta să semneze procesul verbal de recepție a lucrării fără obiecțiuni.

Modul de acțiune al inculpatului A. în contextul promisiunii oferirii sumei de 10.000 lei reprezentantului SC J. SA, descris de martorul K., conturează maniera în care acesta purta negocierile și relaționa cu terții în reprezentarea SC B. SRL. Faptul că inculpatul dorea obținerea unor contracte cu orice preț, uneori chiar prin folosirea influenței politice, este confirmat și de martorul M.M., care a arătat că, în vara anului 2012, în urma unor discuții cu A., reprezentant al SC B. SRL acesta a fost destul de agresiv în negocierea unei contract de subantrepriză cu societatea SC R.R.R. SRL, precizând că trebuie să ia un contract de 30 de milioane lei dat fiind că „noi suntem la putere”.

Înalta Curte, secția penală, a reținut că poziția reprezentantului SC J. SA în recepția lucrării era esențială, chiar dacă nu era parte contractantă în contractul încheiat cu SC B. SRL, astfel cum susține apărarea, întrucât SC F. SRL era antreprenor general al lucrării pentru magazinul SC J. SA, iar contravaloarea lucrării a fost stabilită cu beneficiarul lucrării, în speță, SC J. SA.

Prin urmare, orice lucrare efectuată, chiar și dintre cele subcontractate, trebuiau să corespundă din punct de vedere calitativ cerințelor contractuale și orice diminuare a valorii lucrării era dispusă de către beneficiarul lucrării.

Martorul N.N. a confirmat doar prezența lui A. la momentul recepției lucrărilor,susținând că inculpatul A. a venit la discuții pentru că se afla în apropiere, întrucât fusese invitat de autoritățile locale să participe la inaugurarea magazinului. Martorul a precizat că, în prealabil, a încercat să ia legătura cu C. sau cu doamna M., dar nu a reușit și, astfel, l-a contactat pe inculpat, dar nu a participat la vreo discuție în care acesta să fi oferit vreo sumă de bani lui I.

Susținerile martorului N.N. sunt contrazise de probele administrate în cauză, având în vedere actele încheiate și declarația martorei M., care a arătat că, la data de 27 august 2013, a semnat procesul verbal de recepție dintre SC B. SRL și SC Z.Z. SRL (filele 213-241 vol. 6 dosar urmărire penală) din dispoziția lui A., însă numai după semnarea procesului verbal din 27 august 2013 dintre SC B. SRL și SC F. SRL, pe care a aplicat ștampila cu impresiunea semnăturii aparținând lui C., din dispoziția inculpatului.

Prin urmare, împrejurările relatate de martor privind contextul în care inculpatul A. se afla la recepția lucrării și implicarea sa în rezolvarea obiecțiunilor ridicate de I. nu sunt veridice, iar depoziția acestuia a fost înlăturată din ansamblu probator administrat în cauză.

În consecință, având în vedere întregul material probator administrat în cauză, Înalta Curte, secția penală, a reținut că fapta inculpatului A. care, la data de 27 august 2013, a promis oferirea sumei de 10.000 lei martorului I., reprezentant al SC J. SA Pitești, pentru ca acesta să nu ridice obiecțiuni privind calitatea lucrărilor efectuate la parcarea magazinului SC J. SA, atribuită SC B. SRL prin contractul din 08 august 2013 și, să semneze procesul verbal de recepție al lucrării din 27 august 2013, fără reducerea devizului cu suma de 50.000 lei pentru lucrările neconforme din punctul de vedere al calității, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În legătură cu această faptă, inculpatul A. a solicitat, în principal, achitarea în baza art. 16 lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există) și, în subsidiar, achitarea în baza art. 16 lit. b) teza I și c) C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală și nu există probe care să dovedească comiterea ei).

În susținerea primei apărări,s-a arătat că, în actul de sesizare s-a reținut, în mod eronat, că inculpatul A. ar fi promis oferirea unei sume de bani martorului I., singura probă fiind doar denunțul formulat de I., care nu poate constitui temei al unei condamnări iar depoziția martorului K. nu corespunde realității, fiind infirmată de depozițiile martorilor T., F.F. și N.N.

Cu privire la cele două apărări subsidiare, s-a invocat lipsa unor probe certe care să dovedească că inculpatul a promis oferirea unei sume de bani martorului denunțător I., iar, dacă se admite de către instanță existența unor probe, să se constate că inculpatul A. nu avea niciun interes să promită martorului denunțător oferirea sumei de 10.000 lei, având în vedere că acesta nu avea nicio calitate în contractul încheiat de SC B. SRL cu SC F. SRL și nu putea influența semnarea procesului verbal de recepție a lucrării.

Înalta Curte, Secția penală a constatat că susținerile formulate în apărare nu sunt relevante sub aspectul îndeplinirii condițiilor de existență respectiv, realizarea elementelor constitutive ale infracțiunii de dare de mită, nefiind susținute de ansamblul probator administrat în cauză.

Astfel, sub aspectul laturii obiective a infracțiunii de dare de mită, probele administrate au dovedit că inculpatul A. a fost prezent la momentul semnării procesului verbal de recepție a lucrării la parcarea și drumul de acces la magazinul SC J. SA, a cunoscut obiecțiunile ridicate de reprezentantul SC J. SA cu privire la calitatea asfaltului și a promis acestuia oferirea sumei de 10.000 lei pentru a semna procesul verbal de recepție a lucrării, martorul I. fiind prezent la recepția lucrării în calitate de responsabil de proiect din partea SC J. SA.

Rolul esențial al martorului I. în recepția lucrărilor efectuate, chiar în cazul subcontractării acestora de către antreprenorul general, s-a constatat a fi dovedit și de faptul că acesta a participat în calitate de manager de proiect și la predarea - primirea frontului de lucru al lucrării pentru parcarea magazinului, deși contractul a fost încheiat între SC F. SRL și SC B. SRL (procesul verbal din 5 august 2013 filele 121-122 vol. 10 dosar urmărire penală). Calitatea martorului I. în cadrul proiectului privind construcția magazinului SC J. SA din Pitești rezultă cu evidență și din procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor din 20 august 2013, acesta fiind nominalizat ca președinte al Comisiei.

Prin urmare, Înalta Curte, Secția penală, a reținut că martorul I. avea, în virtutea atribuțiilor de manager de proiect, posibilitatea de a formula obiecțiuni la recepția lucrării, obiecțiuni de care antreprenorul general era obligat să țină seama, având în vedere că, în caz contrar, acesta ar fi suportat eventuale reduceri al devizului la terminarea lucrărilor.

Raportat la calitatea și rolul lui I. în execuția tuturor lucrărilor ce țin de proiectul magazinului SC J. SA, astfel cum rezultă din analiza și interpretarea probele administrate, acțiunea inculpatului de a promite oferirea sumei de 10.000 lei reprezentantului SC J. SA, I., manager de proiect, pentru ca acesta să nu ridice obiecțiuni cu privire la calitatea lucrării și să semneze procesul verbal de recepție a lucrării fără reducerea devizului de lucrări cu suma de 50.000 lei (40.000 lei cu T.V.A.) realizează elementul material al laturii obiective a infracțiunii de dare de mită.

Modalitatea în care a acționat inculpatul în a-l determina pe martorul I. să semneze procesul verbal de recepție a lucrărilor de la parcarea magazinului SC J. SA din Pitești, lucrare subcontractă de SC B. SRL, în condițiile în care cunoștea obiecțiunile ridicate de acesta cu privire la calitatea lucrărilor executate, face dovada că acesta acționat cu intenție în obținerea unui avantaj pentru firma pe care o reprezenta.

În ceea ce privește apărările subsidiare ale inculpatului privind lipsa probelor sau inexistența unor probe care să convingă asupra vinovăției sale, Înalta Curte, secția penală, a constatat că, în cauză, sunt probe care dovedesc dincolo de orice dubiu comiterea, de către inculpatul A., a faptei de dare de mită.

Înalta Curte, secția penală, a reținut declarațiile martorului I., care a descris în detaliu condițiile în care i s-a promis oferirea sumei de 10.000 lei pentru a nu ridica obiecțiuni și a semna procesul verbal de recepție a lucrărilor fără reducerea devizului cu suma de 50.000 lei (40.000 lei plus T.V.A.), ofertă refuzată de martor, aspectele relevate de acesta fiind confirmate de martorul K., care, contrar celor susținute de apărare a fost prezent la momentul recepției lucrărilor, având în vedere că, în aceeași zi, a fost semnat și procesul verbal de recepție a lucrării dintre SC Z.Z. SRL și SC B. SRL, fiind în fapt aceeași lucrare.

Prin urmare, argumentele expuse au condus la constatarea existenței infracțiunii de dare de mită, a întrunirii elementelor constitutive ale faptei atât sub aspectul laturii obiective, cât și al laturii subiective, prevăzute de art. 255 C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată, text de lege în baza căruia s-a dispus condamnarea inculpatului A.

Reținând vinovăția inculpatului A. în comiterea celor două fapte pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, Înalta Curte, Secția penală, a constatat că, întrucât inculpatul a săvârșit cele două infracțiuni înainte de a fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, sunt incidente în cauză dispozițiile art. 33 lit. a) C. pen. din 1969, referitoare la concursul real de infracțiuni.

Având în vedere că, de la săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul și până la pronunțarea sentinței, a intrat în vigoare noul C. pen., dar și împrejurarea că, în actul de sesizare, s-a reținut ca perioadă infracțională intervalul ianuarie 2013 - februarie 2014, s-a procedat la stabilirea în cauză a legii penale mai favorabile, conform prevederilor art. 5 C. pen., dar și a Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a statuat că dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive.

În acest context, realizând o comparare a normelor de incriminare din legea specială și cele două coduri penale din perspectiva criteriilor de determinare (condiții de incriminare, tragere la răspundere penală și de sancționare) și a fiecărei instituții incidentă în speța dedusă judecății, precum și o evaluare finală a acestor elemente, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispozițiilor sale, Înalta Curte, Secția penală, a constatat următoarele:

Pornind de la principiul că aplicarea legii penale mai favorabile se face global și nu pe fiecare infracțiune sau instituție incidentă în cauză,Înalta Curte, secția penală, a apreciat că, în ce privește infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, modificată, aceasta nu a suferit modificări după data de 1 februarie 2014 nici sub aspectul conținutului constitutiv și nici al limitelor de pedeapsă aplicate, fiind incriminată în continuare ca faptă în legea specială.

Totodată, referitor la infracțiunea de dare de mită,s-a constatat că prevederile art. 255 alin. (1) C. pen. anterior se regăsesc în conținutul art. 290 C. pen., cu precizarea că, în noua reglementare, nu se mai cere ca mituitorul să acționeze cu un scop special, ci oferirea, promisiunea. trebuie să fie în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle de serviciu de serviciu ale funcționarului.

Sub aspectul regimului sancționator,s-a reținut că, în noua reglementare, limitele de pedeapsă sunt mai mari, de la 2 la 7 ani închisoare, față de reglementarea anterioară, unde limitele de pedeapsă erau de la 6 luni la 5 ani închisoare, prin urmare, legea penală mai favorabilă a fost apreciată pentru inculpat C. pen. anterior.

Față de toate aceste elemente, dar și de tratamentul sancționator aplicabil în cazul concursului de infracțiuni, Înalta Curte, Secția penală, a apreciat că legea veche este mai favorabilă, deoarece s-a reținut un concurs real de infracțiuni, iar tratamentul sancționator al acestuia, prevăzut de legea nouă, este unul mai sever, prin impunerea unui spor obligatoriu la pedeapsa cea mai grea, de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite pentru infracțiunile concurente.

Și în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepselor tot dispozițiile legii vechi au fost apreciate ca fiind mai favorabile, în considerarea dispozițiilor art. 861 C. pen. (1969) privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, modalitate de executare spre care instanța s-a orientat în cazul inculpatului, criteriile de apreciere și comparare vizând natura obligațiilor impuse inculpatului pe durata supravegherii care, în noua reglementare, sunt mai extinse și cu alte implicații în realizarea scopului pedepsei, chiar dacă durata termenului de supraveghere în noua reglementare este mai redus (2 ani).

Stabilind legea penală mai favorabilă Codul penal anterior, în aplicarea art. 5 C. pen., Înalta Curte, secția penală, a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen. (1969), respectiv, dispozițiile părții generale a acestui cod și al legii speciale, gradul de pericol social al faptelor, valorile sociale lezate, diferite în cazul fiecăreia dintre infracțiuni, diferență reflectată, de altfel, și în limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare (din legea specială și Codul penal), scopul urmărit și consecințele activității infracționale, dar și datele ce caracterizează persoana inculpatului, precum și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală a acestuia.

Deși inculpatul A. nu a recunoscut comiterea faptelor, astfel cum au fost reținute în actul de sesizare și constatate de instanță în baza probatoriului administrat, analizând circumstanțele personale ale acestuia, dovedite și cu actele depuse în circumstanțiere, cu referire la lipsa antecedentelor penale, cariera profesională și implicarea sa în activitatea parlamentară, conduita bună în cadrul comunității din care face parte, apreciată ca atare și prin votul acordat la alegerile parlamentare, nivelul de instrucție (fiind de profesie medic), conduita sa procesuală de se prezenta de fiecare dată în fața instanței, cu excepția acelor situații care l-au pus în imposibilitate obiectivă de a participa la proces, Înalta Curte, secția penală, a apreciat că, deși nu se justifică reținerea lor ca circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, ele vor fi avute în vedere în procesul individualizării judiciare a pedepselor ce vor fi aplicate acestuia.

Ca urmare, reținând și toate celelalte elemente cu relevanță în evaluarea periculozității sociale a inculpatului, instanța a constatat că se impune condamnarea inculpatului A. la pedepse orientate spre minimum special prevăzut de lege, astfel că, aplicarea unor pedepse de 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, modificată, și de 1 an închisoare pentru infracțiunea de dare de mită, prev. de art. 255 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 6 din legea nr. 78/2000, sunt suficiente și apte să asigure realizarea scopului preventiv educativ al sancțiunii penale, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen. (1969).

Întrucât inculpatul A. a comis faptele din prezenta cauză înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele, s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile concursului real de infracțiuni,și în baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), a contopit pedepsele aplicate inculpatului, stabilind ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare.

Față de contribuția concretă a inculpatului la comiterea celor două infracțiuni, modalitatea în care a realizat acțiunile infracționale, Înalta Curte, secția penală, a apreciat că pronunțarea condamnării constituie un avertisment suficient pentru acesta, chiar fără executarea pedepsei în regim privativ de libertate, neexistând date că acesta ar fi predispus la a comite alte fapte ilicite, iar obligațiile stabilite de instanță vor conduce la schimbarea atitudinii inculpatului față de valorile sociale și exigențele legii penale, astfel că, în temeiul art. 861 C. pen. (1969), a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului A. pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 862 C. pen. (1969).

Deși în sarcina inculpatului A. s-a reținut comiterea infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte, secția penală, a constatat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 19 din Legea nr. 78/2000 privind confiscarea specială, întrucât folosul obținut de inculpat a vizat obținerea unor contracte care să aducă profit firmei SC B. SRL și care nu pot fi cuantificate în bani date fiind relațiile comerciale desfășurate de societate în perioada de referință.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, Secția penală, a constatat că în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 20 din Legea nr. 78/2000 care impun obligația luării măsurilor asigurătorii în cazul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din legea specială.

În ceea ce privește infracțiunea de dare de mită, Înalta Curte, Secția penală, a constatat că, în raport de modalitatea în care s-a reținut comiterii ei, în varianta promisiunii oferirii sumei de 10.000 lei, neurmată de remiterea/primirea efectivă a acesteia, nu se impune luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale a sumei ce a făcut obiectul dării de mită.

B. Judecata în Apel;

I. Procedura în fața instanței de apel;

Împotriva sentinței penale nr. 265 din data de 30 martie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2014,în termen legal, au declarat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 28 iunie 2016, sub nr. x/1/2016, fiind fixat prim termen de judecată la data de 10 octombrie 2016.

1. La termenul din data de 10 octombrie 2016, deliberând, potrivit art. 351 alin. (2) C. proc. pen., asupra cererii de amânare formulată în scris de către apelantul intimat inculpat A., prin care acesta a solicitat acordarea unui termen pentru angajarea unui apărător ales, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători a apreciat cererea ca fiind întemeiată, iar în temeiul art. 356 alin. (3) C. proc. pen., prin raportare la dispozițiile art. 92 alin. (7) și (8) C. proc. pen., a încuviințat-o,cauza fiind amânată la data de14 noiembrie 2016.

2. La termenul din data de 14 noiembrie 2016, constatând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile, având în vedere și manifestarea de voință liber exprimată de inculpatul A.,care a precizat că dorește să dea declarație în fața instanței de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători a dispus ascultarea inculpatului, în condițiile art. 420 alin. (4) raportat la art. 378 alin. (1) C. proc. pen.

Conform art. 420 alin. (4) C. proc. pen., inculpatul A. a dat declarație în fața instanței, fiind lăsat să declare tot ceea ce știe despre acuzațiile ce i-au fost aduse.

Potrivit dispozițiilor art. 378 C. proc. pen., inculpatului A. i-au fost adresate întrebări de către completul de judecată, precum și de către reprezentantul Ministerului Public, apărătorul ales făcând scurte precizări de consemnare în cuprinsul respectivei declarații.

Declarația inculpatului A. a fost citită și semnată de către acesta, fiind ulterior atașată la dosarul cauzei.

La același termen, deliberând asupra cererii de probatorii formulată de apelantul inculpat A., în temeiul art. 420 alin. (5) și (11) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 100 alin. (3) și (4) C. proc. pen., instanța de control judiciar a admis-o, în parte, astfel:

a) Referitor la solicitarea de audiere a martorilor C. și M.M.M., s-a apreciat că aspectele care se doresc a fi lămurite de către respectivii martori pot fi verificate prin consultarea înscrisurilor doveditoare depuse la dosar, astfel că în baza art. 100 alin. (4) lit. b) C. proc. pen. Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a respins, ca neutilă proba solicitată;

În ce privește solicitarea de reaudiere a martorilor F.F. și N.N., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a constatat, pe de o parte, că martorii respectivi au fost audiați în fața instanței de fond, în condiții de contradictorialitate, iar apărătorul apelantului a avut posibilitatea să le adreseze întrebări, iar pe de altă parte, că audierea inculpatului de către instanța de apel nu a relevat elemente noi, care să facă necesară reaudierea martorilor de către instanța de control judiciar, astfel că, în baza art. 100 alin. (4) lit. b) C. proc. pen., a respins proba;

În ce privește audierea martorilor O.O.O. și S.S.S., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a apreciat ca fiind suficientă în dovedirea tezei probatorii invocate doar audierea celui dintâi martor, având în vedere și celelalte mijloace de probă aflate la dosarul cauzei, astfel încât, în temeiul art. 100 alin. (3) teza I C. proc. pen., a admis în parte proba testimonială solicitată;

b) Cu privire la proba cu înscrisuri, constând în: facturi ce dovedesc datoriile martorului K., respectiv extrasul de pe portalul instanțelor cu fișa dosarului existent între inculpat și martor în sprijinul tezei probatorii vizând starea conflictuală între aceștia:

- a lua act că apelantul inculpat a renunțat la depunerea facturilor ce dovedesc debitul societății SC Z.Z. SRL în raport cu SC B. SRL, întrucât înscrisurile există la dosar;

- a apreciat ca utilă proba constând în depunerea extrasului de pe portalul instanțelor referitor la fișa dosarului/litigiului existent între inculpat și martorul K., în sprijinul tezei probatorii vizând starea conflictuală între aceștia, iar, conform prevederilor art. 100 alin. (3) teza I C. proc. pen., a încuviințat-o.

În vederea administrării probelor încuviințate, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a stabilit un nou termen la data de 5 decembrie 2016, punând, totodată, în vedere atât reprezentantul Ministerului Public, cât și apărătorul ales al inculpatului să pregătească concluzii pe fondul cauzei.

3. La termenul din data de 5decembrie 2016,constatând că nu mai sunt alte cereri sau excepții de invocat, instanța de control judiciar, în conformitate cu dispozițiile art. 420 alin. (6) și (11) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 388 C. proc. pen. a acordat cuvântul în dezbateri în apel. Susținerile reprezentantului Ministerului Public, ale apărătorului ales al apelantului intimat inculpat A., făcute cu ocazia dezbaterilor în apel, precum și ultimul cuvânt al apelantului intimat inculpat, au fost în detaliu consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

II. Motivele de apel;

1. Prin apelul declarat în cauză, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a formulat critici de netemeinicie (filele 4-10 Dosar nr. x/1/2016), respectiv greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului A., sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate și a modalității de executare.

În esență, s-a susținut că, în raport de criteriile generale de individualizare a pedepsei, cuantumul pedepselor aplicate inculpatului A. este mult prea mic, iar stabilirea unui regim de executare neprivativ de libertate nu este proporțional cu gravitatea faptei.

2. Prin apelul declarat în cauză, inculpatul A. a formulat următoarele critici (filele 31-43 Dosar nr. x/1/2016):

a) cu privire la infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția publică, criticile au vizat următoarele aspecte:

- lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, respectiv neîndeplinirea cerinței ca actele efectuate să fie acte de comerț;

- greșita nereținere a cauzei justificative (cu referire la faptul că implicarea inculpatului A. în activitatea firmei a fost determinată de existența riscului iminent și de neînlăturat de a evita rezilierea unor contracte în curs de derulare).

b) cu privire la infracțiunea dedare de mită, criticile au vizat următoarele aspecte:

- greșita respingere a unor cereri în probațiune, a căror relevanță era evidentă în sensul nevinovăției inculpatului, fiind totodată, respinsă administrarea de probatorii în favoarea inculpatului;

- greșita condamnare a inculpatului pe baza reținerii unei situații de fapt eronate, hotărârea pronunțată fiind consecința aprecierii greșită a declarațiilor martorului K., martor care a relatat aspecte pe care nu le-a perceput nemijlocit, acesta aflându-se în stare de dușmănie cu inculpatul. Totodată sentința a fost criticată și sub aspectul aprecierii greșite a declarațiilor martorului denunțător I.

III. Analiza motivelor de apel;

1. Criticând soluția de condamnare dispusă de către instanța de fond, cu privire la infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, prevăzută art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, inculpatul A. a pus în discuție, în esență, neîntrunirea uneia dintre cerințele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 reținute în sarcina sa, respectiv neîndeplinirea condiției ca actele efectuate să fie acte de comerț.

Apărarea principală se întemeiază pe susținerea că inculpatul nu a efectuat operațiuni financiare ca acte de comerț și, prin urmare, acesta nu a desfășurat nici activități incompatibile cu funcția.

Inculpatul a susținut că implicarea sa în activitatea societății a fost determinată doar de existența riscului, iminent și de neînlăturat într-o altă modalitate, de a evita rezilierea unor contracte în curs de derulare și astfel, de a preîntâmpina producerea unei pagube în patrimoniul SC B. SRL, al cărui acționar majoritar era. Sub acest aspect, inculpatul a susținut că sunt incidente dispozițiile art. 45 C. pen. anterior (art. 20 C. pen. în vigoare) cu referire, în subsidiar, la dispozițiile art. 73, 76 lit. d) C. pen. anterior.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu, conform art. 417 C. proc. pen., Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție reține că,în cel de-al doilea grad de jurisdicție, inculpatul A. a reiterat, în realitate, apărări făcute și în fața instanței de fond, pe care aceasta din urmă le-a analizat judicios și le-a respins motivat în considerentele hotărârii atacate.

Astfel, instanța de control judiciar apreciază juste argumentele de fapt și de drept reținute prin sentința apelată cu privire la acuzațiile care formează obiectul analizei, constatând, la rândul său, că probatoriul administrat în cauză a demonstrat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul A. a săvârșit faptele reținute în sarcina sa prin actul de inculpare, constând în aceea că,în perioada ianuarie 2013 - ianuarie 2014, concomitent cu ocuparea funcției de deputat în Parlamentul României - Camera Deputaților, a fost implicat în administrarea și controlul SC B. SRL, efectuând operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, incompatibilitate prevăzută de art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, modificată și art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 96/2006.

Examinând criticile punctuale formulate de inculpatul A. sub acest aspect, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători,are în vedere, cu titlu de premisă, că infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția este asimilată infracțiunilor de corupție și are ca obiect juridic special relațiile sociale referitoare la cinstea, onestitatea persoanelor care, dată fiind funcția, atribuția sau însărcinarea primită, trebuie să se abțină de la efectuarea unor operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu acea funcție, atribuție sau însărcinare.

Elementul material al laturii obiective, în speța de față, îl constituie efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț.

Pentru realizarea integrală a laturii obiective a infracțiunii, în varianta reținută în cauză, legea impune, inter alia, realizarea a două condiții:

a)operațiunile financiare să fie realizate ca acte de comerț;

b)operațiunile financiare să fie incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană.

a. Sub aspectul semnificației noțiunilor de „operațiuni financiare” și„fapte de comerț”, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că aceste două noțiuni regăsite în textul incriminator nu au primit o definiție în Legea nr. 78/2000, astfel încât trebuie avut în vedere înțelesul dat lor fie în cuprinsul altor acte normative, fie sensul uzual, în situația în care nu există o definiție legală a acestora.

Similar primei instanțe, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reține că, în înțelesul comun, sintagma „operațiuni financiare” are înțelesul de operațiuni care implică circulația banilor, a creditelor.

Sub aspectul înțelesului noțiunii de „acte de comerț”,constată, de asemenea, că, deși prevederile vechiului C. com. (în vigoare la data adoptării normei de incriminare cuprinse în art. 12 lit. a) nu cuprindeau o definiție a sintagmei „fapte de comerț” (folosită de legiuitor cu sensul de „act”), ci numai o listă a actelor juridice și operațiunilor considerate fapte de comerț, în doctrina dreptului comercial,„actele de comerț”au fost definite ca fiind „actele juridice, faptele juridice și operațiunile comerciale prin care se realizează producția de mărfuri, executarea de lucrări ori prestarea de servicii sau o interpunere în circulația mărfurilor, cu scopul de a obține profit” (Drept comercial român, Ediția a VI-a, S. D., C.).

Subsecvent intrării în vigoare a Legii nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. (lege în vigoare și la data săvârșirii faptelor deduse judecății), dispozițiile art. 8 alin. (2) din cel dintâi act normativ statuează: În toate actele normative în vigoare, expresiile „acte de comerț”, respectiv „fapte de comerț” se înlocuiesc cu expresia „activități de producție, comerț sau prestări de servicii”.

Potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, „Noțiunea de „profesionist” prevăzută de art. 3 C. civ. (respectiv cel care exploatează o întreprindere, exercitând sistematic o activitate organizată ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ) include, inter alia, categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic (…) astfel cum sunt prevăzute de lege la data intrării în vigoare a C. civ.

În contextul acestor argumente de principiu, contrar susținerilor apărării, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reține că prin operațiuni financiare, ca acte de comerț, în accepțiunea art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, se înțelege desfășurarea oricăror operațiuni care implică o plată, o circulație a banilor sau creditelor, desfășurate sistematic în cadrul unei activități organizate de producție de mărfuri, interpunere în circulația mărfurilor, executare de lucrări ori prestări servicii. Cu alte cuvinte, orice activitate cu valoare sau finalitate financiară cuantificabilă în monedă, care are legătură în mod direct cu activitatea unui comerciant/profesionist.

Or, în speță, este dovedit că inculpatul a acționat, permanent și repetat, ca administrator al S.C SC B. SRL, implicarea sa presupunând nu doar un interes pasiv pentru activitatea firmei, ci, așa cum întemeiat s-a reținut prin sentința apelată, și desfășurarea unor activități sau operațiuni de tipul discutării termenilor contractuali cu diverși parteneri, supravegherea și controlul exercitat asupra participării la licitație a societății, stabilirea cotelor de asociere. În cadrul acestor operațiuni, inculpatul A. a efectuat constant operațiuni financiare - plăți prin dispoziții directe și controlul angajaților din serviciul financiar contabil, încheierea contractelor de cesiune de creanță, rezolvarea unor probleme legate de recepția unor lucrări.

b. Este necontestat că, în circumstanțele speței, incompatibilitatea prevăzută de art. 12 lit. a) ) din Legea nr. 78/2000 ca cerință obiectivă pentru existența infracțiunii în forma sa tipică este reglementată de dispozițiile art. 82 lit. a) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, modificată.

Potrivit dispozițiilor anterior menționate,calitatea de deputat este incompatibilă cu„funcția de președinte, vicepreședinte,director general, administrator, membru în consiliul de administrație sau cenzor la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, precum și la instituțiile publice”.

Incompatibilități similare sunt prevăzute și de art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.

Or, în perioada infracțională, inculpatul A. îndeplinea o funcție prevăzută de art. 1 lit. a) din Legea nr. 78/2000,ceea ce înseamnă că, potrivit dispozițiilor art. 2 din aceeași lege, era obligat să îndeplinească atribuțiile ce îi reveneau în exercitarea funcției încredințate cu respectarea strictă a legilor și normelor de conduită profesională, fără să se folosească de funcția primită pentru a dobândi, pentru sine sau pentru alte persoane, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Caracterul necuvenit al foloaselor a căror obținere, de către SC B. SRL, a constituit scopul activității inculpatului A.,rezidă în faptul efectuării de operațiuni financiare ca acte de comerț, de către apelantul aflat în stare de incompatibilitate legală, atrasă de funcția de demnitate publică pe care o deținea la acel moment.

Prin urmare, ansamblul probator administrat în cauză dovedește implicarea inculpatului A. în administrarea și reprezentarea societății, în perioada în care a deținut funcția de deputat, constând în aceea că, așa cum s-a subliniat anterior, în mod permanent și repetat s-a subrogat în drepturile și obligațiile administratorului de drept al societății, C., manifestându-se, totodată, în fapt, și ca director general al societății, declarațiile martorilor confirmând rolul pur decorativ al numitului C.

Astfel, inculpatul A. a efectuat, în mod frecvent, nemijlocit, următoarele tipuri de operațiuni, care intrau în sfera de competență a administratorului de drept / directorului general:

- a reprezentat societatea în relațiile cu terții, negociind în mod direct contracte de execuție, contracte de prestări servicii, contracte de execuție lucrări în subantrepriză, acorduri de asociere, contracte de cesiune creanță pe obiectul principal de activitate al societății, respectiv lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor; dispunând asupra aspectelor legate de administrarea SC B. SRL, inclusiv prin ordine date fratelui său, administratorul de drept al societății;

- a supravegheat și controlat în mod direct și nemijlocit activitățile legate de procedurile de participare a societății la licitațiile publice;

- a supravegheat, controlat și coordonat activitatea lucrătorilor din cadrul Serviciului Financiar - Contabil al societății, stabilind detalii legate de facturare, plăți, garanții bancare ș.a.;

- a depus diligențe de identificare a unor potențiali clienți sau oportunități de afaceri pentru societatea SC B. SRL.;

- a depus diligențe de recuperare a unor creanțe ale societății;

- s-a deplasat la fața locului, în cadrul procedurilor de execuție a unor lucrări, pentru supravegherea acestora, negociind și recepția lor;

- a semnat personal documente financiar-contabile și juridice ale societății: ordinele de plată din 08 iulie 2013, din 11 iulie 2013, din 19 iulie 2013, din 23 iulie 2013, din 25 iulie 2013, din 05 august 2013, din 08 august 2013, din 08 august 2013, din 26 august 2013, din 24 septembrie 2013; factura fiscală din 28 august 2013 emisă de SC D. SRL, factura fiscală din 28 august 2013 emisă de SC E. SA; contract de execuție din 08 august 2013 dintre SC F. SRL și SC B. SRL., contract de cesiune de creanță 475/30 aprilie 2013 dintre asocierea SC B. SRL. - SC G. SRL și SC G. SRL; contractul din 08 august 2013 dintre SC B. SRL. și SC H. SRL; scrisoare de înaintare din 30 ianuarie 2013 emisă de SC B. SRL.

Totodată, implicarea inculpatului A. în reprezentarea societății SC B. SRL în relațiile cu terții, a fost dovedită de împrejurările concrete în care s-au încheiat, de către societate, contractele/acordurile de asociere cu societățile SC T.T. SRL, SC F. SRL, SC G. SRL, SC U.U. SPA Italia, SC V.V. SA, SC X.X. SA, SC Z.Z. SRL, SC Y.Y. SA și RN A.A.A. SA.

Atât angajații SC B. SRL, cât și reprezentanții unor societăți comerciale care au derulat relații contractuale sau de altă natură cu această persoană juridică au confirmat împrejurarea că cel care reprezenta societatea în relațiile cu terții și stabilea, în linii generale, încheierea unor contracte de prestării servicii sau limitele asocierii, era inculpatul A.; ulterior, documentele erau semnate din partea SC B. SRL de către C., persoană pe care însă nu au cunoscut-o și care nu s-a implicat activ în derularea relațiilor comerciale.

Materialul probator administrat în cauză a evidențiat, de asemenea, faptul că activitățile desfășurate în intervalul 2013 - ianuarie 2014 au conturat, în mediul de afaceri, dar și în rândul subordonaților, convingerea că activitatea inculpatului de reprezentare și conducere a firmei este una firească și că acesta acționa corect, în calitate de proprietar al societății.

Astfel, materialul probator a evidențiat că inculpatul A. organiza activitatea personalului, dând în permanență dispoziții pe linia de activitate a societății, atât administratorului de drept, cât și principalilor angajați, respectiv L. (economistul firmei, care se ocupa de Compartimentul financiar - contabil) și M. (subinginer, care se ocupa de Departamentul tehnic - licitații al societății).

Dispozițiile erau date nemijlocit, de regulă telefonic, iar în zilele de vineri și luni inculpatul A. obișnuia să se prezinte la sediul firmei și să stabilească coordonatele desfășurării activității de către societate și angajați până la proxima sa vizită.

Apărările formulate de inculpatul A.,în sensul că, după învestirea sa în funcția de deputat, atât relațiile cu terții, cât și deciziile privind buna desfășurare a activității societății SC B. SRL au fost stabilite de către fratele său, C., iar discuțiile purtate cu salariații societății au fost determinate de împrejurări obiective, respectiv faptul că administratorul societății (fratele său) a suferit un atac cerebral și era necesară semnarea unor contracte negociate de acesta, de către un reprezentant al societății, pentru a nu se ajunge la situația imposibilității desfășurării activității societății, inculpatul fiind și acționar majoritar, nu sunt susținute de materialul probator administrat în cauză.

În acest sens, contrar celor susținute de apărarea inculpatului A., prezintă relevanță declarația martorei M., subinginer în cadrul Departamentului tehnic - licitații al societății, care a arătat, printre altele, că, administratorul SC B. SRL era A.. Acesta din urmă, în perioada în care exercita funcția de deputat, comunica telefonic cu martora destul de des (de trei - patru - cinci ori pe zi, cu întreruperi de o zi, dar fără a exista vreo săptămână fără discuții), în legătură strictă cu activitatea pe care aceasta o desfășura conform fișei postului în cadrul SC B. SRL

Martora a precizat că îl informa pe inculpat despre situația licitațiilor, stadiile fizice ale lucrărilor în curs de execuție, precum și alte chestiuni tehnice, inculpatul dând, la rândul său, dispoziții legate de licitațiile la care trebuie să participe sau nu, efectuarea situațiilor de plată, facturare ș.a. Procentele de asociere erau stabilite de inculpat atunci când SC B. SRL. era lider de asociere, iar când erau asociați, se stabileau de către liderul respectiv.

Totodată, martora a confirmat faptul că inculpatul A. se prezenta săptămânal, respectiv în ziua de vineri, la sediul firmei, ocazie cu care îi punea la dispoziție o listă cu licitațiile care apăreau într-o săptămână în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, comunicând decizia eventuală de participare la licitații în zilele de luni din săptămâna următoare.

Martora L., economist în cadrul Compartimentului financiar contabil al societății a arătat că a discutat frecvent cu inculpatul aspecte legate de activitatea SC B. SRL, având cunoștință de faptul că acesta din urmă a semnat ordine de plată în anul 2013, având, și la acel moment, drept de semnătură în bancă.

De asemenea, în legătură cu semnarea ordinelor de plată, martora a precizat că a existat și practica de semnare a acestora „în alb”, pentru diferite situații de urgență. Inculpatul A. a fost cel care a semnat facturile legate de parcarea SC J. SA, emise de SC E. SA și SC D. SRL,fiind prezent în firmă atunci când au fost aduse facturile.

Martora D.D., menajeră în cadrul SC B. SRL., a arătat, printre altele, că a fost angajată în octombrie 2013, în urma unui interviu dat într-un birou din sediul firmei, în fața deputatului A. Martora a relatat că aflase de la angajați că persoana care conducea în fapt societatea era inculpatul A., pe fratele acestuia cunoscându-l în cadrul firmei și limitându-se la a-i servi cafeaua. Aceeași martoră a susținut că inculpatul a fost cel care i-a comunicat decizia ca, din luna ianuarie 2014, să nu se mai prezinte la serviciu.

Martora I.I., inginer constructor și colaborator al SC B. SRL.,a confirmat aceste împrejurări, arătând, printre altele, că a fost angajată la SC B. SRL la începutul anului 2014, pe baza unui interviu dat cu inculpatul A. În cel puțin șase - șapte împrejurări, inculpatul i-a cerut personal să se ocupe de anumite licitații în care avea interes SC B. SRL., respectiv Ghergheasa și Boteni.

Activitățile desfășurate de inculpatul A. și implicarea sa în activitatea SC B. SRL sunt confirmate și de martorii V., inspector șef la I.I.I. Argeș și A.A., director general al SC J.J.J. SA, care au relevat împrejurările în care inculpatul A. a intervenit, în cursul lunii septembrie 2013, pentru obținerea unor informații din programul x pentru societatea SC B. SRL și modalitatea în care acesta a contestat la CN J.J.J. SA procedura desfășurării unei licitații publice la Iași.

Astfel, martorul V., inspector șef la I.I.I. Argeș, a arătat că îl cunoaște pe A. de circa trei - patru ani, fiind foști colegi de partid. Martorul a arătat că a discutat cu inculpatul despre eliberarea unui extras de x pentru firma SC B. SRL, având reprezentarea că inculpatul era administratorul firmei și discuta în numele societății.

În legătură cu intervenția inculpatului A. la I.I.I., relevantă este și depoziția martorului P., inspector resurse umane în cadrul SC B. SRL, care a arătat că, dată fiind dificultatea firmei de a participa la o licitație, a înștiințat conducerea acesteia, la scurt timp fiind contactat de secretară, d-na Sorina. Aceasta i-a comunicat să meargă la I.I.I. pentru ridicarea programului x, întrucât inculpatul A. a discutat cu directorul I.I.I..

Implicarea inculpatului A. în activitatea societății este relevată și de depoziția martorei N., contabil la SC B. SRL., care a recunoscut semnătura inculpatului pe ordinele de plată din 2014, 217, emise în perioada iulie - august 2013 pe numele SC B. SRL. Martora a confirmat că inculpatul obișnuia să vină la firmă lunea și vinerea și că, atunci când se deplasa la bancă pentru ridicarea de numerar din contul firmei, cerea aprobarea inculpatului.

Martorul M.M., director de dezvoltare la SC T.T. SRL, a declarat, printre altele, că procentele de asociere în vederea participării la licitații le negocia cu inculpatul A., ca reprezentant al SC B. SRL, apreciind numărul acestora ca fiind 15.

Martorul D.D.D., fost lucrător la SC R.R.R. SRL și consultant tehnic la SC E.E.E. SRL, a arătat, printre altele, că, urmare a negocierii cu deputatul A., a încheiat cu SC B. SRL. contractul de consultanță din 16 august 2013. Din martie 2013 până la semnarea acestui contract, martorul a susținut că s-a întâlnit în dese rânduri cu inculpatul, căruia i-a oferit diverse sfaturi, propuneri legate de business-ul în domeniul construcțiilor și pe care l-a însoțit la diverse întâlniri de afaceri.

Relevanță prezintă și declarația martorului Z., director general SC G. SRL, care a arătat, printre altele, că îl cunoaște pe inculpatul A. încă din anul 2012, când acesta ocupa funcția de director general al SC B. SRL A precizat că, în anul 2013, s-au întâlnit de trei - patru ori și au purtat discuții telefonice legate de dificultăți de încasare a unor sume de bani de la societatea SC U.U. SPA. Martorul a motivat că a discutat cu inculpatul, deoarece SC B. SRL era asociată cu firma sa într-un contract din 2012, neîncasat în 2013.

Totodată, martorul Y., director tehnic la societatea comercială SC U.U. SPA - Sucursala România, a precizat că îl cunoaște din luna mai 2013 pe inculpatul A., pe care l-a întâlnit de două - trei ori, în două astfel de împrejurări fiind prezent și martorul D.D.D., subiectul discuției fiind legat de participarea la licitații pe viitor a celor două firme. În cadrul discuțiilor, A. și D.D.D. reprezentau SC B. SRL. Martorul a arătat că nu l-a cunoscut și nu s-a întâlnit cu fratele deputatului, dar a sesizat că e-mail-urile transmise de SC B. SRL erau în numele acestuia.

Martorul A.A., director general al CN J.J.J. SA, a arătat că a fost vizitat la biroul său de inculpatul A., care a venit să sesizeze anumite nereguli ale comisiei de licitație de la Iași, legate de depunerea și evaluarea unei oferte, despre care martorul avea să afle ulterior că aparține SC B. SRL.

Martorul G.G., responsabil mediu la SC T.T.T. SRL, a arătat, printre altele, că, în anul 2013, a semnat cu SC B. SRL două contracte de prestări servicii, din 02 octombrie 2013 și din 08 noiembrie 2013, ambele având ca obiect consultanță în vederea actualizării documentației sistemului de management integrat. Martorul a detaliat condițiile în care, în legătură cu primul contract de prestări servicii, a purtat discuții și mesaje de tip SMS cu inculpatul A., în calitatea acestuia din urmă de reprezentant al SC B. SRL.

În cadrul discuțiilor, martorul a arătat că a oferit o reducere de tarif de la 600 la 500 euro, incluzând aici întregul pachet, adică consultanța oferită de el și certificarea oferită de SC U.U.U. SRL.

Totodată, modul în care inculpatul A. exercita activitățile curente ale societății transpare și din raporturile sale cu administratorul de drept, C., fratele său, raporturi asemănătoare celor de subordonare, așa cum rezultă și din următoarele comunicări:

- 03 octombrie 2013 - A.:” (…) Ți-am dat când ai dus la RN A.A.A. SA când eram atunci în întârziere așa, ți-am dat printre hârtii și o hârtie care ți-am spus că e pentru SC J.J.J. SA (…).

C.: Nu. Tu mi-ai spus că e pentru RN A.A.A. SA toate sunt (…).

A.: SC J.J.J. SA, ți-am spus. Una este pentru SC J.J.J. SA care trebuia să o duci cu prelungirea. (…).

C.: Nu. Tu mi-ai zis să las totul acolo (…). Eu ți-am zis: „Vezi că asta e pentru SC J.J.J. SA” (…). Nu mi-ai spus A. (…).

A.: Măi a dracului să fie. I-o dau lui D.D.D. și te întâlnești acum cu el să vezi dacă mai poți s-o duci la V.V.V.. Să o duci astăzi. Tu mâine te duci cu x la Sibiu ca să preia amplasamentul

C.: (…) Cu ce să mă duc (…). Cu mașina lor (….) Am să mă duc dacă trebuie (…).

A.: Atunci te pun în legătură cu el ca să mergi. Că tu trebuie să preiei SC B. SRL, nu ei. Cu ștampila și preiei amplasamentul. Ne dă ordin de începere cu predare. Deci trebuie să-ți dea așa: Ordin de începere da? ăla de predare, primire amplasament și autorizația de construcție (…). Da (…). Ăstea trei lucruri trebuie să le iei mâine (…)” (vol. 3, pag. 101).

- 01 octombrie 2013, orele 09.57, 09.59, 10.04 - : „(…) Ne-a trimis contractul de asistență juridică în dosarele cu x și I.I.I., trebuie semnat până mâine ora 12.00. Ce fac? (…)”; „(…) Sună-l acum pe C. și întreabă-l dacă a semnat aseară cele două mandate dacă nu să se ducă până la 11 la avocați să le semneze și ștampileze. Dă-mi mesaj să-mi spui (…).”; „(…) Da le-a semnat, ai vorbit cu x, face el actul adițional la actul constitutiv? (…).”

Astfel cum probatoriul a evidențiat, acțiunile de subrogare în competențele administratorului de drept au avut caracter continuu și repetitiv, conferind notorietate, în plan local,calității inculpatului A. de reprezentant al SC B. SRL.

Totodată, probatoriul administrat a evidențiat că intervenția inculpatului A. în afacerile societății exista nu numai la nivel de imagine, prin folosirea calității de deputat ca mijloc de „persuasiune”, ci și la nivel direct, prin folosirea relațiilor pe care le avea, negocierea procentelor de asociere cu terții, stabilirea sumelor de achitat către debitorii societății și chiar către salariații societății, deplasarea personală în teren, cum este cazul recepției parcării SC J. SA, negocierea contractelor ș.a.

Prin urmare, susținerea inculpatului A. în sensul că activitățile desfășurate de acesta, concretizate în operațiunile ce intrau în sfera de competență a administratorului de drept/directorului general al SC B. SRL și erau în legătură cu licitațiile organizate și contractele de asociere, execuție sau subcontractare în care societatea menționată avea interese, precum și aplicarea semnăturii pe anumite documente și instrumente de plată în derularea unor contracte cu alți parteneri, nu ar intra sub incidența textului incriminator, nu poate fi primită,în considerarea argumentelor anterior expuse. Ceea ce se urmărește prin sancționarea faptelor prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 este tocmai menținerea persoanelor cu funcții publice dincolo de orice suspiciune care ar putea avea drept consecințe deturnarea prestigiului funcției și exercitarea acesteia în alte scopuri, comerciale, de obținere de profituri din activități care, prin natura lor, sunt aducătoare de profit; or, o persoană învestită cu atributul funcției publice este incompatibilă a exercita acest tip de acte.

În consecință, fiind dovedit că activitățile desfășurate de A., în modalitatea reținută de prima instanță, constituie operațiuni financiare ca acte de comerț, dată fiind calitatea apelantului de deputat în Parlamentul României, în perioada de referință (ianuarie 2013-ianuarie 2014), acesta aflându-se în stare de incompatibilitate legală, astfel cum rezultă din prevederile art. 82 din Legea nr. 161/2003, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători concluzionează că sunt îndeplinite toate condițiile de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, modificată.

În ce privește susținerea inculpatului A.,în sensul că a săvârșit fapta în stare de necesitate, instanța de control judiciar o constată ca fiind neîntemeiată, apreciind că, în speță, nu este incidentă cauza justificativă invocată de către inculpat în susținerea căii sale de atac.

Astfel, invocând incidența dispozițiilor art. 45 C. pen. anterior (art. 20 C. pen. în vigoare),inculpatul A. a arătat că a intervenit în administrarea și reprezentarea societății în relațiile cu terții exclusiv ca urmare a deteriorării stării de sănătate a administratorului de drept C.

În acest context, apărarea inculpatului A. a susținut că acțiunile acestuia din urmă au fost justificate de calitatea de acționar majoritar, de necesitatea recuperării sumelor pe care le împrumutase firmei în mai multe rânduri și,în fine, de necesitatea evitării executării silite a bunurilor personale, ipotecate pentru împrumuturile bancare obținute de societate.

Analizând critica invocată,Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, reține că potrivit art. 45 C. pen. anterior, ale cărui dispoziții au fost apreciate în mod global ca fiind mai favorabile inculpatului, „Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, săvârșită în stare de necesitate.

Este în stare de necesitate acela care săvârșește fapta pentru a salva de la un pericol iminent și care nu putea fi înlăturat altfel, viața, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altuia sau un bun important al său ori al altuia sau un interes obștesc.

Nu este în stare de necesitate persoana care în momentul când a săvârșit fapta și-a dat seama că pricinuiește urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat.”

Din dispozițiile legale anterior citate, rezultă explicit condițiile în care o faptă prevăzută de legea penală este considerată ca fiind săvârșită în stare de necesitate, respectiv: pericolul să fie iminent, să amenințe valorile sociale arătate în alin. (2) al art. 45 C. pen. anterior și să fie inevitabil, adică să nu poată fi înlăturat în alt mod decât prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală; acțiunea de salvare trebuie să fi constituit singurul mijloc de înlăturare a pericolului și să nu cauzeze urmări vădit mai grave decât acelea care s-ar fi produs dacă pericolul nu era înlăturat.

Aprecierea caracterului iminent ori inevitabil al pericolului, dar și a caracteristicilor acțiunii de salvare se realizează în concret, prin luarea în considerare a tuturor împrejurărilor în care persoana a fost nevoită să acționeze.

Realizând propria analiză a materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că, în realitate,inculpatul nu a încetat vreun moment să exercite calitatea de administrator de fapt al societății,invocând doar ca justificare formală deteriorarea stării de sănătate a administratorului de drept, pentru implicarea sa directă în administrarea societății ori necesitatea recuperării sumelor împrumutate firmei în mai multe rânduri și evitarea executării silite a bunurilor personale.

Astfel, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reține că activitățile întreprinse de inculpatul A. în administrarea și reprezentarea societății SC B. SRL, în perioada ianuarie 2013-ianuarie 2014, nu s-au datorat unui pericol iminent pentru stabilitatea financiară a firmei și, implicit, a sa personală, de vreme ce, din probele administrate, rezultă că starea de sănătate a lui C. nu l-a împiedicat pe acesta din urmă să semneze, totuși, contracte de prestări servicii, în aceeași perioadă în care se invocă de apărare pretinsa sa imposibilitate obiectivă de a reprezenta societatea.

Totodată, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că în cauză nu este îndeplinită nici cerința ca pericolul să fie inevitabil, în condițiile în care, chiar dacă s-ar admite ipoteza avansată de inculpat, preluarea atribuțiilor administratorului de fapt și a directorului general de către o altă persoană se putea dispune în mod legal de către Adunarea generală a asociaților, în conformitate cu dispozițiile art. 15 alin. (1) lit. a), cap. IV din Statul constitutiv al societății.

În speță, exista posibilitatea legală și faptică a delegării atribuțiilor administratorului unei persoane de încredere, în condițiile în care afecțiunile medicale ale celui dintâi nu i-ar fi permis să desfășoare o activitate corespunzătoare în cadrul firmei; implicarea inculpatului, în mod direct, în efectuarea unor activități incompatibile cu funcția de deputat în Parlamentul României nu constituia, prin urmare, unica modalitate de a se asigura desfășurarea normală a activității societății, chiar în contextul protejării de către acesta a unor interese patrimoniale proprii.

Rezultă că inculpatul A. a optat, în mod liber și pe deplin conștient de efectele acțiunilor sale,să nu recurgă la vreuna dintre alternativele posibile de administrare a societății de alte persoane, urmărind, în schimb,să exercite el însuși, în fapt, atribuțiile administratorului, respectiv ale directorului general al societății,ignorând existența interdicției legale sub acest aspect.

În fine, dificultățile financiare ale firmei, cu efecte potențiale și asupra situației financiare a inculpatului - în ipoteza executării silite a bunurilor proprietatea sa personală,ipotecate pentru obținerea unor credite bancare de către societate - precum și pretinsa imposibilitate a recuperării sumelor date cu titlu de împrumut firmei, nu justificau comiterea faptei penale supuse analizei. Efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția de deputat nu era singura cale posibilă pentru evitarea consecințelor negative de natura celor invocate de apărare, de vreme ce persoane de încredere - salariați ai societății - puteau fi desemnate să asigure temporar administrarea firmei, în intervalele de absență a administratorului legal.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători apreciază că nu se poate reține incidența stării de necesitate, cauză care să înlăture caracterul penal al faptei comise de inculpatul A. - efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția de deputat - și, pe cale de consecință, nu se poate dispune achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 16 lit. d) C. proc. pen., astfel cum a solicitat apărarea.

Totodată, pentru aceleași argumente, nu se poate reține nici solicitarea formulată în subsidiar de inculpatul A., în sensul constatării incidenței în cauză a dispozițiilor art. 73 cu raportare la art. 76 lit. d) C. pen. anterior.

Valorificarea circumstanței atenuate a depășirii limitelor stării de necesitate, prevăzută de legislația penală anterioară, are ca premisă întrunirea tuturor condițiilor pericolului - inclusiv caracterul său iminent și inevitabil.

Neîndeplinirea acestora din urmă face superfluă evaluarea trăsăturilor acțiunii de salvare, sub aspectul particular al atitudinii subiective a făptuitorului, ce constituie, de altfel,elementul de diferențiere dintre cauza de înlăturare a caracterului penal al faptei (aplicabilă când autorul nu își dă seama că pricinuiește urmări vădit mai grave prin acțiunea sa) și circumstanța atenuată invocată (incidentă când făptuitorul are reprezentarea caracterului mai grav al urmărilor).

În concluzie, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, pentru considerentele expuse anterior, constată că faptele reținute în sarcina inculpatului A. există in materialitatea lor și au fost comise de acesta cu forma de vinovăție cerută de lege, inculpatul urmând a răspunde pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

2. Criticând soluția de condamnare dispusă de către instanța de fond, cu privire la infracțiunea de dare de mită,inculpatul A. a arătat că prima instanță a dat o interpretare greșită probatoriului, a cărui relevanță era evidentă în sensul stabilirii nevinovăției sale.

În susținerea acestui motiv de apel, apelantul intimat inculpat A. a arătat că, pe de o parte, instanța de fond a respins, în mod neîntemeiat, audierea unor martori solicitați în apărare, proba fiind relevantă în stabilirea situației de fapt. Pe de altă parte, a susținut că instanța de fond și-a fundamentat soluția de condamnare pe declarațiile martorului I., pe care le-a interpretat în mod eronat.

Susținându-și nevinovăția cu privire la infracțiunea de dare de mită reținută în sarcina sa, inculpatul A. a făcut trimitere la declarațiile martorului K., subliniind că acesta a relatat aspecte pe care nu le a perceput în mod direct. Mai mult, instanța de fond nu a avut în vedere împrejurarea că acest martor se afla în relație de dușmănie cu inculpatul A.

2.1. Cu privire la criticile referitoare la respingerea, în mod neîntemeiat, a solicitării de administrare a probei testimoniale în apărare, cu consecința reținerii unei situații de fapt eronate, contrar susținerilor inculpatului A., instanța de control judiciarele constată neîntemeiate.

Notând că orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă (art. 4 C. proc. pen.), instanța de control judiciar reține că o atare prezumție de nevinovăție poate fi răsturnată numai în cadrul juridic al procesului penal, în baza unor probe certe, complete și legal administrate, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală și instanței de judecată.

Din economia dispozițiilor art. 100 C. proc. pen., rezultă însă imperativul ca probele administrate să fie relevante în raport de obiectul probațiunii, necesare pentru dovedirea elementelor de fapt, credibile, apte să creeze convingerea că ceea ce rezultă din conținutul lor corespunde adevărului. În cazul neîndeplinirii acestor exigențe, prevederile art. 100 alin. (4) C. proc. pen. recunosc organelor judiciare posibilitatea de a respinge cererea de administrare a probelor.

În contextul acestor argumente de principiu, instanța de control judiciar constată că, în speță, apelantului inculpat i s-a oferit posibilitatea de a-și susține cauza, inclusiv probele, în condiții care să nu-l plaseze într-o situație de dezavantaj net în comparație cu Ministerul Public (cz. Beheervs Olanda), i s-a permis accesul la toate actele dosarului (cz. Edwards vs. Marea Britanie), fiindu-i astfel asigurate garanțiile de echitate a procedurii, atât din perspectiva dreptului intern, cât și a dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În privința cererilor de probatorii, se constată că ele au fost analizate de către instanța de fond prin încheierile din data de 14 octombrie 2014, 12 iunie 2015, 18 septembrie 2015, 12 octombrie 2015 și 4 martie 2016, când aceasta a apreciat asupra pertinenței, concludenței și utilității solicitărilor formulate de către inculpat și a admis sau, după caz, a respins motivat administrarea de probe în apărare.

Astfel, martorii indicați de apelantul-inculpat, menționați și în citativul rechizitoriului, încuviințați prin încheierea din data de 14 octombrie 2015,au fost audiați de către instanța de judecată, aceștia și-au menținut declarațiile din cursul urmăririi penale și au făcut chiar unele completări sau precizări în fața instanței cu privire la aspectele relatate la urmărire penală, în legătură cu împrejurările exercitării, de către inculpatul A., a atribuțiilor administratorului de fapt/directorului general al SC B. SRL.

Prin încheierea din data de 14 octombrie 2014, instanța de fond a admis și cererea formulată de apărătorul inculpatului A., încuviințând copierea de pe suporturile optice a înregistrărilor convorbirilor telefonice aflate la dosarul cauzei.

Totodată, la termenul din data de 12 iunie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 100 C. proc. pen., instanța de fond a admis în parte cererea de probatorii formulată de inculpatul A., prin apărător, în sensul încuviințării audierii martorului N.N.

Totodată, la același termen,a respins cererea privind audierea martorilor K.K.K., C., O.O.O., X.X.X., L. și S.S.S., având în vedere, pe de o parte, obiectul acuzațiilor aduse și actele aflate la dosarul cauzei, iar pe de altă parte, ținând seama de faptul că, în ceea ce privește activitatea realizată de SC B. SRL privind derularea contractului cu SC E. SRL, a fost audiat martorul T., persoană care îndeplinea funcția de director general adjunct la data la care s-au încheiat respectivele relații contractuale.

De asemenea, în ceea ce o privește pe martora L., instanța a reținut că aceasta a fost audiată de instanță la data de 25 noiembrie 2014 și, prin urmare, părțile au avut posibilitatea să-i adreseze întrebări și sub aspectul tezei probatorii invocate la acest moment.

Referitor la ceilalți martori, respectiv X.X.X. și S.S.S., instanța de fond a apreciat că, audierea acestora nu este utilă și necesară cauzei, având în vedere că la dosar există declarațiile altor persoane, care pot da relații în ceea ce privește lucrările efectuate la SC J. SA și modalitatea de organizare a SC B. SRL.

Cu privire la administrarea probei cu înscrisuri solicitată de apărare, constând în depunerea la dosar a procesului-verbal încheiat la terminarea lucrării, instanța a respins motivat cererea, având în vedere că, la filele 121-122 și 129-130 din vol.10 al dosarului de urmărire penală, se află atât procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, cât și procesul-verbal de predare-primire a frontului de lucru, aspecte care țin de realizarea contractului între antreprenorul general SC F. SRL și SC B. SRL.

De asemenea, la termenul din 18 septembrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 100 alin. (4) lit. b) C. proc. pen., instanța de fond a respins cererea de probatorii formulată de apărătorii aleși ai inculpatului A., considerând că, pentru dovedirea situației de fapt invocată ca teză probatorie în susținerea cererii, există suficiente elemente și mijloace de probă care permit instanței să aprecieze asupra activității și realizării actului decizional la nivelul SC B. SRL, menținându-și punctul de vedere precizat în considerentele încheierii de ședință din data de 12 iunie 2015.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în considerarea respectării dreptului la apărare, a apreciat că nu se impune admiterea oricărui probatoriu numai pentru simplul motiv că a fost solicitat de parte, ci acesta trebuie să aibă legătură cu cauza și să fie apt să furnizeze date utile. Din această perspectivă, instanța de fond a constatat că administrarea probelor solicitate de către inculpat constituia un demers lipsit de relevanță prin raportare la acuzațiile concrete și derularea faptelor expuse în actul de sesizare, astfel încât a respins această cerere în probațiune.

La termenul din data de 12 octombrie 2015,instanța de fond a încuviințate fectuarea expertizei tehnice solicitată de inculpatul A., cu privire la CD-ul aferent procesului verbal din 21 februarie 2014, CD-ul aferent procesului verbal din 02 aprilie 2014, DVD-ul aferent procesului verbal din 28 februarie 2014, cu obiectivele ce rezultă din cuprinsul actului procedural.

Prin urmare, în privința cererilor în probațiune, instanța de control judiciar constată caracterul echitabil al procedurii desfășurate în fața primei instanțe, în condițiile în care inculpatul a avut posibilitatea de a solicita administrarea unor probe în apărare, iar instanța le-a încuviințat în parte, după o analiză efectuată prin raportare la criteriile de admisibilitate prevăzute de lege, fiind și administrate în mod efectiv.

Totodată, în raport de datele concrete ale cauzei, se constată că, prin neaudierea martorilor K.K.K., C., X.X.X. și S.S.S., alături de ceilalți 30 de martori propuși de acuzare și de apărare (cu mențiunea că, în apărarea sa, inculpatul a propus și audierea unor martori din rechizitoriu), în dovedirea aceleiași teze probatorii, nu s-a adus o limitare a dreptului la apărare al inculpatului, de vreme ce, în contextul ansamblului probator, declarațiilor respectivelor persoane nu erau determinante pentru lămurirea cauzei.

Aceste considerente au determinat, de altfel, și instanța de control judiciar să cenzureze cererea în probațiune formulată de inculpat în apel și să dispună, prin încheierea din data de 14 noiembrie 2016, respingerea probelor testimoniale solicitate, cu excepția martorului O.O.O., încuviințat și ascultat nemijlocit în apel, la termenul din data de 5 decembrie 2016.

În acest context, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reține că principiul egalității armelor nu are menirea de a garanta o egalitate matematică între părți; acest principiu nu impune ca pentru fiecare martor propus de procuror și admis de către instanță, să fie admis un alt martor al apărării. De aceea, jurisprudența Curții Europene de Justiție a statuat că dreptul înscris în art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenție nu are caracter absolut, el neputând să confere acuzatului dreptul de a convoca orice martor; dimpotrivă, judecătorul național are o marjă largă de apreciere în ceea ce privește oportunitatea citării unui martor al apărării, cu condiția ca și martorii acuzării să fie convocați cu respectarea acelorași condiții.

În consecință, constatând că cererile de probatorii au fost legal și judicios analizate și soluționate de către prima instanță, iar respingerea probelor s-a realizat motivat și în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile, instanța de control judiciar califică neîntemeiată critica apelantului inculpat A. sub acest aspect.

2.2. Cu referire la critica inculpatului A., vizând greșita soluție de condamnare dispusă de către instanța de fond pentru infracțiunea de dare de mită,Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată, de asemenea, caracterul său neîntemeiat.

Astfel, inculpatul A. a arătat că soluția de condamnare dispusă cu privire la infracțiunea de dare de mită este consecința unei interpretări greșite a probatoriului administrat în cauză, a cărui relevanță era evidentă, în opinia inculpatului, în sensul stabilirii nevinovăției sale.

Reevaluând materialul probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești prin raportare la criticile formulate de inculpatul A., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul a fost răsturnată în cursul judecății, ansamblul materialului probator administrat în cauză fiind cert în sensul stabilirii vinovăției acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Instanța de fond a evaluat judicios și exhaustiv elementele probatorii relevante, reținând, în mod temeinic și detaliat, baza factuală petinentă pentru lămurirea circumstanțelor cauzei și determinând legal, în drept, conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 255 C. pen. din 1969, pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, prin raportare la toate mijloacele de probă administrate, pe care le-a supus unui proces de apreciere critică.

Prin urmare, soluția condamnării apare ca fundamentată pe întregul probatoriu administrat în ambele faze ale procesului, prin coroborarea și aprecierea tuturor mijloacelor de probă, iar nu prin raportare exclusivă la declarația martorului K., expres contestat în apel.

Valorificând exigențele dispozițiilor art. 5 alin. (1) din C. proc. pen., instanța de fond a reținut numaia cele probe care prezintă un grad ridicat de certitudine, apte a permite stabilirea adevărului judiciar, ținând seama de întregul material probator administrat în cauză.

Urmare propriei analize coroborate a probatoriului, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului A. sub aspectul comiterii infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen. anterior, probele administrate confirmând în totalitate tabloul faptic descris în sentința apelată.

Astfel, instanța de control judiciar reține că martorul I. a formulat un denunț oral la data de16 septembrie 2013, ora 16:46 în prezența unui ofițer de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, martorul relatând că negocierea contractului de execuție cu A. s-a făcut sub presiunea amenințărilor acestuia din urmă: „Am fost nevoit să accept efectuarea lucrărilor de către firma SC B. SRL, deoarece nu am vrut să creez probleme firmei SC J. SA, date fiind relațiile cu care se lăuda și cu care ne amenința deputatul A. Repet, am acceptat oferta firmei urmare a amenințărilor și din dorința de a nu intra în conflict cu acesta, respectiv de a nu le pune în practică.” (vol. 1, filele 67-69).

Susținerile martorului denunțător I. privind modalitatea în care s-au purtat negocierile cu SC B. SRL au fost confirmate și de martorul E.E., administrator al SC L.L.L. SRL, care a arătat că, în cursul anului 2013, a făcut o ofertă de preț către SC J. SA din Pitești pentru efectuarea de lucrări la parcarea și drumul de acces în magazin, oferind 59 lei/mp parcare, puls marcaj.

De asemenea, martorul denunțător a făcut referire la momentul negocierii contractului la sediul SC B. SRL, negociere derulată între el și inculpatul A. la sfârșitul lunii iulie 2013, pe parcursul căreia, la solicitarea celui dintâi de a introduce în ofertă și marcajele, inculpatul și-a pierdut controlul, afirmând: „Dacă ați fi încercat să nu faceți lucrarea cu mine, v-aș fi blocat toată activitatea pentru că noi suntem la putere. Vă trimiteam permanent controale de la Garda de Mediu, de la Garda Financiară, vă blocam și la primărie, până vă blocam total activitatea.”

Intervențiile inculpatului A. în negocierea pentru obținerea lucrărilor la parcarea magazinului SC J. SA din Pitești, în modalitatea descrisă, au condus la încheierea contractului din 08 august 2013 dintre SC F. SRL, antreprenor general și SC B. SRL, în valoare de 630.000 lei (63lei/mp fără T.V.A.), contractul fiind semnat din partea firmei SC B. SRL chiar de către inculpatul A.

În privința modului de punere în executare a contractului de execuție din 08 august 2013, având ca obiect executarea și finalizarea lucrărilor de asfaltare la obiectivul SC J. SA Pitești, din probele administrate în cauză a rezultat faptul că SC B. SRL nu avea capacitatea tehnică și nici resurse umane necesare pentru efectuarea lucrării, existând numeroase probleme de calitate ridicate pe parcursul acestei execuții, în condițiile în care întreaga lucrare nu a fost executată de SC B. SRL, ci, la inițiativa inculpatului A., a fost subcontractată către SC H. SRL, în baza contractului de execuție din 08 august 2013.

Relevant este faptul că SC B. SRL a adjudecat proiectul, de la SC F. SRL, la suma de 630.000 lei, emițând, la finalizarea lucrărilor, factura la 27 august 2013, în valoare de 754.912 lei (cu T.V.A.), pentru ca ulterior să-l subcontracteze către SC H. SRL la suma de 570.042 lei, aceasta din urmă emițând factura din 02 septembrie 2013, în valoare de 570.042 lei (cu T.V.A.).

În legătură cu calitatea lucrărilor efectuate - inferioară celei stabilite în caietul de sarcini, au existat o serie de discuții, martorul Adam Marin comunicându-i lui F.F. - reprezentantul SC F. SRL S.R.L - că nu va plăti prețul stabilit în contract pentru diferența de calitate la materiale.

Pe fondul nemulțumirilor legate de calitatea lucrării efectuate la parcarea magazinului SC J. SA,cu ocazia recepției acesteia, martorul I., în calitate de reprezentant al SC J. SA, a ridicat obiecțiuni și a refuzat semnarea procesului verbal de recepție din 27 august 2013 încheiat între SC F. SRL și firma SC B. SRL, cu condiția refacerii suprafeței asfaltice sau a reducerii devizul cu suma de 50.000 lei (40.000 lei fără T.V.A.).

Obiecțiunile martorului I. au fost cunoscute de reprezentanții SC F. SRL, martorul F.F., SC Z.Z. SRL, martorul K., SC E. SA, martorul T. și SC B. SRL, respectiv inculpatul A. și martorul N.N., director de șantier, persoane care au fost prezente atât la momentul la care s-au inițiat și purtat aceste discuții, cât și la momentul semnării procesului verbal de recepție a lucrării, în care s-a menționat reducerea devizului aferent.

Legat de recepția lucrării, martorul I. a arătat că „după ce am făcut un tur pe teren cu toți cei prezenți și le-am arătat problemele de calitate, i-am spus lui A. că există două variante: prima, să frezeze tot stratul final de asfalt și să-l toarne din nou, iar a doua, să reducă valoarea devizului final cu suma de 50.000 lei, contravaloarea lucrărilor prost efectuate. El a făcut atunci un calcul pe loc, din care rezulta că prima variantă ducea la costuri de circa 100.000 lei.

În acel moment au început discuțiile dintre mine și deputat legate de cele două variante. Deputatul mi-a propus inițial că-mi dă mie 10.000 lei dacă accept diminuarea devizului doar cu 25.000 lei, iar după ce eu l-am refuzat ferm, el mi-a spus că, într-un final, acceptă să diminueze devizul cu suma de 40.000 lei.”

Declarația martorului I. se coroborează cu cea a martorului K. și conturează împrejurările faptice în care inculpatul a oferit martorului, cu titlu de mită, suma de 10.000 lei pentru ca acesta să semneze procesul verbal de recepție a lucrării fără obiecțiuni.

Astfel, martorul K. (reprezentant al SC Z.Z. SRL, căruia SC B. SRL i-a subcontractat lucrarea de execuție a parcării la magazinul SC J. SA) a susținut că a fost de față la discuția ce avut loc„între deputatul A. și reprezentantul SC J. SA, când cel dintâi i-a spus că îi oferă suma de 10.000 lei dacă acceptă recepția lucrării așa cum este (…)”.

Totodată, martorul a arătat că avea cunoștință de intenția inculpatului A. de a-i oferi martorului Adam o sumă de bani pentru a semna procesul verbal de recepție, afirmând, în acest sens, „ mi-a spus personal, dar și în discuțiile telefonice purtate cu acesta că îl va convinge pe Adam să fie de acord cu recepția lucrării și că îi va da suma de 10.000 lei.”

În analiza criticii formulate de inculpatul A. privind pretinsa lipsa de credibilitate a martorului K., instanța de control judiciar constată că martorul, prezent la fața locului la momentul formulării ofertei de mită, a perceput direct împrejurarea în care inculpatul A. i-a oferit reprezentantului SC J. SA suma de 10.000 lei în scopul arătat.

Relatările martorului direct nu au caracter izolat în contextul ansamblului probator, ci, dimpotrivă, se coroborează cu declarațiile martorului I., analizate supra, neconstatându-se eventuale contradicții de natură obiectivă, care să pună în discuție credibilitatea martorului Ivănescu sau veridicitatea celor afirmate de acesta.

Împrejurările invocate de apărare în apel, referitoare la pretinsa relație conflictuală dintre inculpat și martorul Ivănescu (ce ar rezulta din interpelarea parlamentară făcută de inculpat, sesizările adresate x, la Prefecturii județului Argeș și RN A.A.A. SA în legătură cu o afacere a martorului K. pe care inculpatul A. o consideră ilegală, articolele din presă) nu afectează forța probantă a declarațiilor martorului K.. Aceasta deoarece, pe parcursul întregului proces penal, martorul a relatat în mod constant și concordant împrejurările de fapt relevante pentru lămurirea cauzei, iar declarațiile sale se coroborează cu alte mijloace de probă, în special cu declarațiile martorului I., probe a căror obiectivitate nu a fost pusă în discuție.

Totodată, contrar susținerilor inculpatului, instanța de control judiciar reține că prezența inculpatului A. la momentul recepției lucrării ca reprezentant de fapt al SC B. SRL și implicarea acestuia în lămurirea situației privind obiecțiunile formulate de reprezentantul magazinului SC J. SA, I., este dovedită și de depozițiile martorului T. Acesta a arătat că, la recepția lucrării, au mai participat A., I. și F.F. din partea SC F. SRL, context în care I. a ridicat obiecțiuni privind calitatea lucrării în sensul folosirii unui asfalt de calitatea inferioară.

Împrejurări de fapt asemănătoare, referitoare la prezența inculpatului A. la recepția lucrării au fost confirmate și de martorul F.F.,care a confirmat discuțiile referitoare la obiecțiunile ridicate de I. în legătură cu lucrările efectuate la parcarea magazinului, dar și de martorul N.N.

Prezența inculpatului la momentul recepției lucrării trebuie evaluată, de altfel, în contextul general al cauzei, având în vedere, mai ales, modul în care acesta a înțeles să se implice în activitățile curente ale societății, prin subrogare în competențele administratorului de drept. În acest sens, relevanță prezintă declarația martorului I. cere a susținut că „ deputatul A. a fost la fața locului de cel puțin trei - patru ori, pentru că erau multe probleme legate de calitate. Chiar eu l-am chemat de fiecare dată când constatam probleme de calitate. Repet, eu purtam discuțiile direct cu deputatul deoarece nu aveam pârghii asupra executantului efectiv.”

În același sens este și declarația martorei M., care a arătat că, la data de 27 august 2013, a semnat procesul verbal de recepție dintre SC B. SRL și SC Z.Z. SRL din dispoziția lui A., însă numai după semnarea procesului verbal din 27 august 2013 dintre SC B. SRL și SC F. SRL, pe care a aplicat ștampila cu impresiunea semnăturii aparținând lui C., din dispoziția inculpatului.

Susținerile martorului N.N., sub aspectul punctual al absenței martorului K. la momentul recepției lucrărilor ori dubiul exprimat de martorul F.F. cu privire la același aspect nu au aptitudinea de a infirma, prin ele însele, probele care atestă, în sens contrar, că K. a fost prezent la discuțiile purtate cu acea ocazie și a avut, prin urmare, posibilitatea de a percepe nemijlocit oferta de mituire.

În acest sens, Înalta Curte, Completul de 5 judecători apreciază, similar primei instanțe, că raporturile martorilor N.N. și F.F. cu inculpatul A. - raporturi grefate pe poziția martorilor în societățile implicate în executarea lucrării în discuție și, implicit, pe interesul financiar evident al acestora din urmă în finalizarea recepției - impun evaluarea cu rezervă a susținerilor lor și valorificarea probatorie numai a acelor împrejurări confirmate și de alte mijloace de probă.

Or, așa cum s-a argumentat în precedent, prezența martorului Ivănescu la momentul critic rezultă nu doar din depoziția acestuia, ci și din declarațiile martorului I. - funcționarul căruia i s-a oferit suma de 10.000 lei de către inculpat, care a relatat episodul în discuție într-o manieră asemănătoare celei descrise de Ivănescu și a confirmat prezența acestuia din urmă la momentul realizării ofertei ilicite.

În absența unor împrejurări care să ridice, în mod obiectiv,dubii asupra sincerității sale, declarațiile martorului-denunțător au forța unor probe directe, care confirmă în totalitate relatările martorului K. și justifică valorificarea lor în scopul aflării adevărului.

Instanța de control judiciar reține, de asemenea, că inculpatul A., în calitate de reprezentant al SC B. SRL, avea un interes efectiv și concret în legătură cu recepția în condiții optime a lucrării, o eventuală reducere a sumei inițial negociate presupunând, implicit,o reducere a sumelor pe care SC B. SRL le negociase cu partenerii săi contractuali. Prin urmare, încercarea inculpatului de a-l determina pe martorul I.,prin oferirea unei sume de bani necuvenite, să semneze procesul verbal de recepție a lucrărilor, cunoscând obiecțiunile ridicate de martor, constituie reflexia interesului acestuia de a obține un avantaj pecuniar pentru firma pe care o reprezenta.

Martorul I. avea, în virtutea atribuțiilor de manager de proiect, posibilitatea de a formula obiecțiuni la recepția lucrării, obiecțiuni de care antreprenorul general era obligat să țină seama, întrucât, în caz contrar, acesta ar fi suportat eventuale reduceri ale devizului la terminarea lucrărilor.

Susținerile apărării, în sensul că SC B. SRL, nu ar fi suferit vreo pierdere materială ca efect al posibilelor penalizări financiare percepute de beneficiarul contractual SC J. SA, nu au susținere în probatoriul administrat, în condițiile în care, pentru recepția lucrărilor, inclusiv a celor subcontractate, era necesar acceptul beneficiarului final al lucrării, respectiv, al reprezentantului SC J. SA - martorul I.

Prin urmare, raportat la calitatea și rolul avut de I. în execuția lucrărilor aferente parcării magazinului SC J. SA, astfel cum rezultă din analiza probele administrate, acțiunea inculpatului A. de a promite oferirea sumei de 10.000 lei reprezentantului SC J. SA, I., manager de proiect, pentru ca acesta să nu ridice obiecțiuni cu privire la calitatea lucrării și să semneze procesul verbal de recepție fără reducerea devizului de lucrări cu suma de 50.000 lei (40.000 lei cu T.V.A.) realizează elementul material al laturii obiective a infracțiunii de dare de mită.

În concluzie, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, pentru considerentele expuse pe larg anterior, constată că fapta reținută în sarcina inculpatului A. există in materialitatea sa și a fost comisă de acesta cu forma de vinovăție cerută de lege, inculpatul urmând a răspunde pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 C. pen. (1969) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

3. Cu privire la apelul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că acesta a criticat sentința penală nr. 265 din 30 martie 2016 pentru netemeinicie sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului A. și a modalității de executare a acesteia.

În susținerea motivelor de apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a arătat că regimul sancționator stabilit de instanța de fond nu este proporțional cu gravitatea faptelor săvârșite de inculpat, pedepsele aplicate nefiind severe, disuasive și efective.

Astfel, s-a apreciat că orientarea spre minimul special nu se justifică în raport de gravitatea faptelor comise, pluralitatea acestora, modalitatea concretă în care a acționat inculpatul,valoarea socială afectată, precum și în raport de calitatea inculpatului A., deputat în Camera Deputaților, Parlamentul României. Totodată, s-a apreciat că, pentru asigurarea deopotrivă a prevenției speciale, dar și a celei generale, dispunerea executării pedepselor rezultante aplicate inculpatului, în regim privativ de libertate, corespunde caracterului disuasiv al pedepsei, consolidând percepția cetățenilor că organele judiciare sunt în măsură să realizeze un act de justiție, dând o ripostă fermă.

Apelantul inculpat A., în subsidiar, a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate sub aspectul modalității de executare a acesteia, solicitând suspendarea condiționată a executării pedepsei, potrivit dispozițiilor art. 81 C. pen. anterior.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază nefondate criticile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpatul A. pentru următoarele considerente:

Individualizarea pedepsei reprezintă una dintre cele mai importante și sensibile operațiuni juridice, de a cărei acuratețe depinde în mod direct reușita procesului de îndreptare și recuperare a condamnatului. Ea presupune evaluarea tuturor elementelor relevante pentru stabilirea gravității infracțiunii comise și a periculozității infractorului, în raport de care urmează să se stabilească natura și durata pedepsei, dar și modalitatea de executare a acesteia.

Infracțiunea, ca faptă socialmente periculoasă, creează o tulburare socială, aduce o atingere valorilor sociale ocrotite de legea penală și ordinii juridice instituite într-un sistem de drept. Pentru înlăturarea acestor consecințe negative ale infracțiunii este necesar să se aplice anumite măsuri de constrângere juridică, adecvate și proporționale, persoanelor care săvârșesc asemenea fapte.

Aplicarea și executarea pedepsei se realizează în vederea atingerii unor scopuri bine definite: pe de o parte, în scopul prevenirii săvârșirii de noi fapte penale din partea infractori­lor, prin reeducarea acestora și din partea altor persoane, prin exemplaritatea pedepselor, iar pe de altă parte, în scopul restabilirii liniștii sociale și ordinii juridice.

Aplicarea pedepselor poate conduce la atingerea scopurilor urmărite, dacă efectuarea lor are loc în timp util. De asemenea, exemplaritatea, care decurge din supunerea celui condamnat la executarea pedepsei, devine cu atât mai puternică cu cât punerea în executare se produce neîntârziat după condamnare. În aceste condiții, conștiința socială are încă vie și exactă imaginea pericolului pe care îl prezintă fapta și făptuitorul, a urmărilor dăunătoare sau primejdioase ale faptei săvârșite și va reacționa adecvat.

După trecerea unui interval de timp mai îndelungat însă, fapta poate să se estompeze/șteargă din memoria societății sau a grupului social în care s-a petrecut; gradul de pericol social pe care îl prezenta fapta și făptuitorul s-ar putea diminua sau chiar ar dispărea, fenomen ce ar putea afecta și rezonanța socială a urmărilor acelei fapte.

În raport de aceste considerații teoretice, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători,procedând la o nouă evaluare a criteriilor de individualizare judiciară a pedepsei, prin raportare la particularitățile cauzei dedusă judecății,constată că prima instanță a aplicat inculpatului A. pedepse corect individualizate, atât din perspectiva cuantumului, cât și a modalității de executare.

Au fost avute în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, identificat în mod legal ca fiind legea penală care asigură, în ansamblu, o situație mai favorabilă inculpatului A. și a cărei aplicare se impune în condițiile prevăzute de art. 5 C. pen.

Dispozițiile părții generale a C. pen. cu relevanță în stabilirea tratamentului sancționator, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, dar și modalitatea concretă de derulare a activităților ilicite au fost judicios evaluate în speță, concluzionându-se întemeiat că stabilirea unor pedepse orientate spre minimul special este suficientă pentru atingerea scopului preventiv-educativ al sancțiunii.

Instanța de control judiciar reține că, în speță, niciunul dintre aceste criterii nu a fost absolutizat, dându-se o relevanță corespunzătoare tuturor împrejurărilor faptice și elementelor care caracterizează persoana inculpatului, prin raportare la contribuția sa concretă în ansamblul activității infracționale.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că necesitatea aplicării unei pedepse și evaluarea cuantumului acesteia trebuie să se realizeze sub semnul fermității, care nu echivalează însă cu aplicarea unei pedepse severe, ci a unui tratament penal corespunzător, adecvat pericolului social al faptei și persoanei făptuitorului, apt să-și realizeze finalitatea educativ - preventivă, ceea ce prima instanța a evaluat și aplicat corect.

Prin urmare, reevaluând circumstanțele personale ale inculpatului, dovedite cu actele depuse în circumstanțiere, cu referire la lipsa antecedentelor penale, cariera profesională și implicarea sa în activitatea parlamentară, conduita bună în cadrul comunității din care face parte, apreciată ca atare și prin votul acordat la alegerile parlamentare, nivelul de instrucție (fiind de profesie medic), conduita sa procesuală adecvată, concretizată în prezentarea inculpatului la chemările instanței, cu excepția acelor situații care l-au pus în imposibilitate obiectivă de a participa la proces, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători apreciază că exigențele unei juste individualizări a pedepsei nu impun o reconsiderare a cuantumului sau modalității de executare a acesteia.

Modalitatea în care inculpatul A. a înțeles să speculeze, în beneficiul direct al SC B. SRL, notorietatea și prestigiul funcției publice deținute, perioada de timp de aproximativ 1 an în care acesta a desfășurat operațiuni financiare ca acte de comerț, perseverând, astfel, în nesocotirea normelor de drept orientate tocmai spre protejarea atributelor de cinste și onestitate specifice funcției, dar și maniera în care a inițiat procesul de corupere a unui funcționar sunt elemente pertinente pentru o justă individualizare, dar care nu pot fi evaluate însă izolat de restul particularităților cauzei.

În mod particular, instanța de control judiciar are în vedere circumstanțele personale favorabile inculpatului, anterior analizate, dar și intervalul de timp destul de îndelungat scurs între data epuizării activității infracționale și data soluționării definitive a cauzei.

Ansamblul acestor elemente obiective și subiective legitimează concluzia că asumarea de către inculpat a consecințelor socialmente periculoase ale faptelor, conștientizarea gravității acestora, a imperativului adaptării conduitei sale la exigențele normelor de drept, dar și atingerea scopului preventiv-educativ al pedepsei sunt posibile prin stabilirea unor pedepse ușor superioare minimului special prevăzut de lege pentru cele două infracțiuni, fără aplicarea unui spor.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei rezultante, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători apreciază că datele ce caracterizează persoana inculpatului, astfel cum au fost anterior detaliate și comportarea pozitivă a acestuia după comiterea faptei legitimează concluzia că pronunțarea condamnării constituie un avertisment suficient pentru inculpat și, chiar fără executarea pedepsei, acesta nu va mai săvârși infracțiuni.

Executarea efectivă a pedepsei în regim de detenție - solicitată de Ministerul Public - nu este, prin urmare, necesară în speță pentru a se asigura funcțiile de coerciție ori reeducare ale pedepsei, supunerea persoanei și conduitei inculpatului A. supravegherii specifice a serviciului de probațiune, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, fiind aptă a permite atingerea acestei finalități.

Aceleași considerente justifică, de asemenea, concluzia că eventuala relaxare a condițiilor suspendării, prin înlăturarea măsurilor de supraveghere și suspendarea condiționată pe durata unui termen de încercare inevitabil mai redus, în condițiile art. 81 C. pen. anterior, nu ar oferi garanții adecvate pentru atingerea scopului pedepsei.

Considerentele mai sus-arătate sunt de natură a crea convingerea că pedepsele stabilite de instanța de fond,de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția și de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, a căror executare va fi suspendată sub supraveghere în condițiile art. 861 alin. (1) și (2) C. pen. (1969) sunt proporționale cu gravitatea faptelor pentru care inculpatul a fost deferit justiției și de natură a contribui la reeducarea acestuia.

În raport de argumentația ce precede, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție va respinge, ca nefondate, apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 265 din data de 30 martie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2014.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. apelantul inculpat A. va fi obligat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales pentru apelantul inculpat A., în sumă de 70 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate, apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 265 din data de 30 martie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2014.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea apelului formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție rămân în sarcina statului.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales pentru apelantul inculpat A., în sumă de 70 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 05 decembrie 2016.