Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 178/2017 AI generated

Criminal *contestație* against definitive preliminary chamber decision dismissed as inadmissible for violating unicity of legal remedies

Case Number Decizia nr. 178/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice, in a panel of five judges, dismissed as inadmissible the appeal filed by a petitioner against a prior court order that had already rejected his challenge to a preliminary chamber decision, thereby upholding the finality of the earlier ruling and ordering the petitioner to pay 100 lei in judicial costs. The dispute involved a procedural criminal matter where the petitioner attempted to exercise the right of *contestație* (appeal) successively against a decision that was legally definitive and not subject to further ordinary or extraordinary review. The court held that such an action violated the principle of the legality of appeals and the unicity of legal remedies, as Article 4251 of the Code of Criminal Procedure permits *contestație* only when expressly provided by law and stipulates that decisions rendered in such proceedings are not subject to any further appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 129 din Constituția, art. 4251 C. proc. pen, art. 4251 alin. (7) C. proc. pen, art. 275 alin. (2) C. proc. pen, art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen; Criminal *contestație* against definitive preliminary chamber decision dismissed as inadmissible for violating unicity of legal remedies: The dispute involved a procedural criminal matter where the petitioner attempted to exercise the right of *contestație* (appeal) successively against a decision that was legally definitive and not subject to further ordinary or extraordinary review. The court held that such an action violated the principle of the legality of appeals and the unicity of legal remedies, as Article 4251 of the Code of Criminal Procedure permits *contestație* only when expressly provided by law and stipulates that decisions rendered in such proceedings are not subject to any further appeal.

Keywords

AI generated
preliminary ruling procedure matter in dispute violation of procedural rights judicial review preliminary decision principle of legality

Cited Legislation

AI generated
art. 129 din Constituția
În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art.
art. 4251 C. proc. pen
Astfel, potrivit art. 4251 C. proc. pen., alin.
art. 4251 alin. (7) C. proc. pen
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 4251 alin. (7) C. proc. pen., „contestația se soluționează prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac (…)”.
art. 275 alin. (2) C. proc. pen
Provision cited in the dispositive order imposing judicial costs on the appellant.
art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen
Main ground for declaring the appeal inadmissible as it was filed against a final decision not subject to further appeal.

Cited Case Law

AI generated
Decizia penală nr. 178/2017
Decizia penală nr. 178/2017
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen.

Main ground for declaring the appeal inadmissible as it was filed against a final decision not subject to further appeal.

art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Provision cited in the dispositive order imposing judicial costs on the appellant.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia penală nr. 178/2017

Asupra contestației de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin încheierea nr. 46/C din data de 24 mai 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul A. împotriva încheierii penale nr. 241 din data de 06 martie 2017, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/285/2016.

Împotriva încheierii penale menționate anterior a formulat contestație petentul A., la data de 24 iulie 2017, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, la data de 17 august 2017, sub nr. x/1/2017, fiind fixat termen în mod aleatoriu la data de 9 octombrie 2017.

Examinând contestația formulată, cu prioritate în ceea ce privește admisibilitatea acesteia, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, o constată ca fiind inadmisibilă, urmând a fi respinsă, pentru următoarele considerente:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din Legea fundamentală și a exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestației este condiționată de exercitarea acesteia potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 4251 C. proc. pen., alin. (1): „calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.”

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 4251 alin. (7) C. proc. pen., „contestația se soluționează prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac (…)”.

Prin urmare, această cale de atac poate fi exercitată doar dacă legea o prevede expres, or, decizia pronunțată în contestație nu este supusă niciunei căi de atac, neputând fi cenzurată într-o altă cale de atac neprevăzută de lege.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, examinând actele și lucrările dosarului prin raportare la dispozițiile legale incidente în speța dedusă judecății, constată că hotărârea contestată este una definitivă.

În cauză, contestatorul a exercitat calea de atac a contestației în mod succesiv, împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca principiul unicității căilor de atac reglementate de lege și dispozițiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în conformitate cu prevederile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva încheierii penale nr. 46/C din data de 24 mai 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2017.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul A. împotriva încheierii penale nr. 46/C din data de 24 mai 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2017.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 09 octombrie 2017.