Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 149/2017 AI generated

Finality of Supreme Court criminal annulment appeals barring ordinary appellate review under statutory admissibility limits

Case Number Decizia nr. 149/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice, sitting as a panel of five judges, dismissed the defendant's appeal as inadmissible, upholding the lower court’s final decision to reject his annulment petition and ordering him to pay 100 lei in judicial costs to the state. The dispute concerned the procedural admissibility of an appeal filed against a final judgment from the Supreme Court’s criminal section, which had previously rejected the defendant’s annulment petition under Article 426(h) of the Code of Criminal Procedure for failing to establish that the court’s failure to question him constituted a specific procedural violation. The appellate panel determined that under Articles 432(4) and 408(1) of the Code of Criminal Procedure, a judgment rendered on appeal in an annulment case is final and definitive, meaning no ordinary appeal lies against it, and recognized that permitting a challenge under different conditions would violate the principle of statutory legality governing appellate routes.

Legislator headnote

AI generated

art. 426 lit. h) C. proc. pen, art. 129 din Constituția, art. 432 alin. (4) C. proc. pen, art. 408 alin. (1) C. proc. pen, art. 408 C. proc. pen, art. 275 alin. (2) C. proc. pen; Finality of Supreme Court criminal annulment appeals barring ordinary appellate review under statutory admissibility limits: The dispute concerned the procedural admissibility of an appeal filed against a final judgment from the Supreme Court’s criminal section, which had previously rejected the defendant’s annulment petition under Article 426(h) of the Code of Criminal Procedure for failing to establish that the court’s failure to question him constituted a specific procedural violation. The appellate panel determined that under Articles 432(4) and 408(1) of the Code of Criminal Procedure, a judgment rendered on appeal in an annulment case is final and definitive, meaning no ordinary appeal lies against it, and recognized that permitting a challenge under different conditions would violate the principle of statutory legality governing appellate routes.

Keywords

AI generated
limits of judicial review code of criminal procedure annulment proceedings principle of legality procedural review cassation review

Cited Legislation

AI generated
art. 426 lit. h) C. proc. pen
Instanța a apreciat că susținerile contestatorului A., în sensul că ascultarea sa în apel era obligatorie, nu pot fi circumscrise cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. h) C. proc. pen.
art. 129 din Constituția
Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art.
art. 432 alin. (4) C. proc. pen
Specifies that the judgment on appeal in an annulment case is final, serving as the decisive ground for the dismissal.
art. 408 alin. (1) C. proc. pen
Conform art. 408 alin. (1) C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin.
art. 408 C. proc. pen
Establishes the conditions under which judgments may be appealed, cited to demonstrate the inadmissibility of the challenge against a final decision.
art. 275 alin. (2) C. proc. pen
Basis for ordering the appellant to pay the judicial costs to the state.
art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen
Provides the procedural basis for dismissing the appeal as inadmissible in the dispositive.

Cited Case Law

AI generated
Decizia penală nr. 149/2017
Decizia penală nr. 149/2017
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen.

Provides the procedural basis for dismissing the appeal as inadmissible in the dispositive.

art. 408 C. proc. pen.

Establishes the conditions under which judgments may be appealed, cited to demonstrate the inadmissibility of the challenge against a final decision.

art. 432 alin. (4) C. proc. pen.

Specifies that the judgment on appeal in an annulment case is final, serving as the decisive ground for the dismissal.

art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for ordering the appellant to pay the judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia penală nr. 149/2017

Asupra apelului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 9/A din data de 17 ianuarie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2016, definitivă, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 129/A din 30 martie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/64/2013.

Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut, în esență, că temeiul juridic invocat de contestator a fost cazul de contestație în anulare prevăzut de dispozițiile art. 426 lit. h) C. proc. pen., anume: „instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă”.

S-a considerat că acest caz de contestație în anulare a fost invocat doar formal, argumentele de fapt ale contestatorului neputând fi circumscrise acestui text de lege.

Astfel, pe de o parte, contestatorul a declarat, în fața primei instanțe, că se prevalează de dreptul la tăcere, iar în fața instanței de apel nu a solicitat instanței audierea sa, deși s-a prezentat la mai multe termene de judecată (din data de 10 septembrie 2014, 22 octombrie 2014, 23 septembrie 2015, 04 noiembrie 2015, 02 decembrie 2015, 06 ianuarie 2016, 17 februarie 2016 și 02 martie 2016), fiind asistat de apărătorul său ales, avocat B.

Instanța a apreciat că susținerile contestatorului A., în sensul că ascultarea sa în apel era obligatorie, nu pot fi circumscrise cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. h) C. proc. pen. și, în consecință, a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestator împotriva deciziei penale nr. 129/A din 30 martie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/64/2013, decizie definitivă.

Împotriva deciziei penale nr. 9/A din data de 17 ianuarie 2017 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016 a formulat apel contestatorul A., la data de 5 iulie 2017, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, la data de 7 august 2017, sub nr. x/1/2017.

Examinând apelul, cu prioritate în ceea ce privește admisibilitatea acestuia, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, constată calea de atac ca fiind inadmisibilă, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, dar și exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III din C. proc. pen. admisibilitatea căii de atac ordinare a apelului este condiționată de exercitarea acestei căi de atac potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În speța dedusă judecății, completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizat cu apelul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 9/A din data de 17 ianuarie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016, decizie definitivă.

Potrivit art. 432 alin. (4) C. proc. pen., sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.

Conform art. 408 alin. (1) C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.

Or, în cauză, completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizat cu apelul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 124 din data de 26 iunie 2017, hotărâre definitivă pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/1/2017.

Se constată, prin urmare, că apelul declarat în cauză a fost exercitat împotriva unei hotărâri penale definitive, nesusceptibilă de a face obiectul căii de atac ordinare prevăzute de art. 408 alin. (1) C. proc. pen. sau al căii de atac prevăzută de art. 432 alin. (4) din același cod.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în conformitate cu prevederile art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., raportat la art. 408 C. proc. pen. și 432 alin. (4) din același cod, va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de A. împotriva deciziei definitive atacate, urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., să oblige contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 9/A din data de 17 ianuarie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă apelantul contestator la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 septembrie 2017.