Revocation of suspended sentence quashed for imposing prison term after fine-only offense; execution warrant annulled, defendant ordered released.

Recurs în casaţie. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Suspendarea executării hotărârii

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casaţie

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- recurs în casaţie

C. proc. pen., art. 438 alin. (1) pct. 12, art. 441

1. În raport cu Decizia nr. 11/2016 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, săvârşirea unei noi infracţiuni după intrarea în vigoare a noului Cod penal, în termenul de încercare al suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicate sub imperiul Codului penal anterior, determină revocarea suspendării în condiţiile art. 96 alin. (4) C. pen. În cazul în care pentru noua infracţiune s-a aplicat pedeapsa amenzii, revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere nu poate fi dispusă, întrucât dispoziţiile art. 96 alin. (4) C. pen. condiţionează revocarea de pronunţarea unei condamnări la pedeapsa închisorii. În ipoteza în care instanţa de apel a aplicat pedeapsa amenzii pentru noua infracţiune săvârşită sub imperiul noului Cod penal şi a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prin încălcarea dispoziţiilor art. 96 alin. (4) C. pen., cu consecinţa nelegalităţii pedepsei executabile, este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

2. În temeiul dispoziţiilor art. 441 C. proc. pen., prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate dispune suspendarea executării hotărârii atacate, respectarea de către persoana condamnată a unora dintre obligaţiile prevăzute în art. 215 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. pe durata suspendării executării hotărârii şi punerea în libertate a persoanei condamnate.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 370/RC din 29 septembrie 2017

Prin sentinţa penală nr. 2218 din 28 septembrie 2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, între altele, în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute în art. 257 alin. (1) şi (4) cu referire la art. 206 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. (faptă din data de 17 iunie 2015, persoană vătămată B.).

Prin decizia nr. 758/A din 18 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de procuror împotriva sentinţei penale nr. 2218 din 28 septembrie 2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, care a fost desfiinţată, în parte, iar în rejudecare:

În baza art. 257 alin. (1), (2) şi (4), cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 2.000 lei amendă penală, corespunzătoare unui număr de 200 de zile-amendă, 10 lei/zi-amendă (200x10=2.000 lei).

În baza art. 16 din Legea nr. 187/2012 şi art. 96 alin. (4) şi (5), art. 43 alin. (1) C. pen., s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 2715 din 7 octombrie 2013 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, dispunându-se ca acesta să execute pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare şi pedeapsa amenzii penale de 2.000 lei.

Împotriva deciziei nr. 758/A din 18 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, a declarat recurs în casaţie, în termen legal, inculpatul A.

În motivarea căii de atac, recurentul a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în argumentarea căruia a susţinut că, aplicându-i pentru fapta dedusă judecăţii o pedeapsă cu amenda penală, instanţa de apel nu putea dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei anterioare, în condiţiile art. 96 alin. (4) C. pen., întrucât acest ultim text de lege prevede posibilitatea revocării suspendării executării pedepsei numai în cazul în care pentru noua infracţiune, săvârşită pe parcursul termenului de supraveghere, este aplicată pedeapsa închisorii, condiţie neîndeplinită în cauză.

Or, revocarea, în condiţiile arătate, a beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei anterioare a avut ca efect schimbarea modalităţii de executare a acesteia, inculpatul urmând a executa această pedeapsă în regim de detenţie.

În baza aceloraşi argumente, recurentul inculpat a solicitat suspendarea executării deciziei recurate.

Constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. este introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute în art. 434, art. 436, art. 437 şi art. 438 C. proc. pen., prin încheierea din 15 septembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis-o în principiu, dispunând trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a acesteia.

Prin aceeaşi încheiere, constatând că argumentele invocate de recurent în susţinerea cererii de suspendare a executării deciziei penale atacate sunt echivalente motivelor de recurs în casaţie (prin care se critică legalitatea pedepsei stabilite pentru pluralitatea de infracţiuni şi regimul de executare a acesteia), motive a căror cenzurare se va realiza de completul competent să judece calea extraordinară de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 441 alin. (1) C. proc. pen., a dispus suspendarea executării hotărârii recurate până la judecarea recursului în casaţie.

În baza art. 441 alin. (1) coroborat cu art. 215 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi d) C. proc. pen., a dispus, pe durata suspendării executării hotărârii, respectarea de către inculpatul A. a următoarelor obligaţii: să se prezinte la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la organul de poliţie în a cărui rază teritorială domiciliază, desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; să nu depăşească limita teritorială a Municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, decât cu încuviinţarea prealabilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; să nu se apropie de persoana vătămată B. sau de membrii familiei acesteia şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale.

În baza art. 441 alin. (2) C. proc. pen., a atras atenţia recurentului-inculpat că, în cazul în care nu respectă obligaţiile impuse prin încheiere, completul care va judeca recursul în casaţie, din oficiu sau la cererea procurorului, poate dispune revocarea măsurii suspendării şi reluarea executării pedepsei.

A dispus punerea de îndată în libertate a recurentului-inculpat A. de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii din 18 mai 2017, emis de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.

În baza art. 441 alin. (3) C. proc. pen., a dispus comunicarea prezentei încheieri către instanţa de executare - Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în vederea aducerii la îndeplinire a dispoziţiilor de suspendare a executării hotărârii şi luării măsurilor necesare pentru supravegherea respectării obligaţiilor impuse recurentului.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute în art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În cauza de faţă, recurentul-inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.”

În jurisprudenţa sa recentă, delimitând sfera de aplicabilitate a acestui caz de recurs în casaţie, instanţa supremă a statuat în sensul incidenţei sale nu doar în cazul unor erori de drept produse urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale.

Cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. a constituit temei pentru casarea hotărârilor definitive, între altele, şi în ipoteza greşitei reţineri a stării de recidivă, atunci când primul termen al acesteia era reprezentat de o condamnare pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii (I.C.C.J., Secţia penală, decizia penală nr. 278/RC/2016) ori în cea a aplicării greşite a dispoziţiilor art. 43 C. pen. privitoare la pedeapsa în caz de recidivă (I.C.C.J., Secţia penală, decizia penală nr. 124/RC/2015).

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că, din perspectiva cazului de casare analizat, problematica conformităţii unei pedepse cu limitele prevăzute de lege nu trebuie limitată la aspectul particular al felului ori limitelor speciale ale pedepsei principale. Aceasta deoarece, în procesul penal, pedeapsa nu poate fi aplicată în afara unui regim expres prevăzut de lege ori cu depăşirea cerinţelor normative proprii unui anumit mod de executare. Încălcarea dispoziţiilor legale relative la aceste din urmă elemente plasează regimul sancţionator şi, implicit, pedeapsa aplicată în afara limitelor determinate de legiuitor şi justifică intervenţia instanţei de casaţie.

Evaluând, în acest cadru, recursul în casaţie declarat de inculpatul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată fondată calea de atac declarată.

Inculpatul a fost condamnat, în speţă, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2.000 lei, corespunzătoare unui număr de 200 de zile-amendă şi sumei zilnice de 10 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prevăzută în art. 257 alin. (1), (2) şi (4) C. pen. raportat la art. 206 alin. (1) C. pen. Infracţiunea dedusă judecăţii este pedepsită cu închisoare de la 4 luni şi 15 zile până la 1 an şi 6 luni alternativ cu pedeapsa amenzii, instanţa de apel optând pentru acest din urmă fel de pedeapsă, în cuantumul specificat.

Fapta comisă de inculpatul A. a fost săvârşită în termenul de încercare de 4 ani, pe durata căruia s-a suspendat sub supraveghere, în condiţiile prevăzute în art. 861 şi urm. C. pen. anterior, executarea pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea de furt calificat în formă continuată şi în forma de participaţie a complicităţii, prin sentinţa penală nr. 2715 din 7 octombrie 2013 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, definitivă prin decizia nr. 2367 din 20 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că reţinerea duratei acestei din urmă condamnări ca fiind echivalentă unei pedepse de 1 an şi 6 luni închisoare este eronată, în realitate pedeapsa definitiv aplicată fiind cea de 2 ani închisoare, aşa cum rezultă din extrasul Ecris aferent dosarului.

Pentru clarificarea regimului juridic al revocării suspendării sub supraveghere a executării unei pedepse aplicate pentru o infracţiune comisă şi judecată sub imperiul Codului penal anterior sunt relevante dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, potrivit cărora „măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal, până la împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de condamnare.”

Interpretând aceste dispoziţii în contextul aplicării art. 5 C. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat, prin Decizia nr. 11/2016 (publicată în M. Of. nr. 468 din 23 iunie 2016), că „(…) în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care, potrivit Codului penal anterior, a fost aplicată printr-o hotărâre definitivă o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei potrivit art. 861 din Codul penal anterior şi o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este considerată legea nouă, stabilirea şi executarea pedepsei rezultante în urma revocării suspendării sub supraveghere se realizează conform art. 96 alin. (4) şi (5) din Codul penal.”

În considerentele acestei decizii, instanţa supremă a reţinut că, în cuprinsul dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 187/2012, nu se regăsesc prevederi similare celor inserate în art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, potrivit cărora „regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei (n.r. aplicată în baza Codului penal anterior) (…), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969.” Prin urmare, a concluzionat că, în ipoteza săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare al suspendării sub supraveghere aplicate conform Codului penal anterior, revocarea suspendării sub supraveghere se dispune conform art. 96 alin. (4) şi (5) C. pen.

Deşi decizia Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost pronunţată în contextul incidenţei Codului penal în vigoare ca lege penală mai favorabilă, iar nu ca lege sub imperiul căreia s-a săvârşit infracţiunea ce ar putea atrage revocarea, dezlegarea de principiu dată prin această decizie este aplicabilă a fortiori şi în această ultimă ipoteză.

Imposibilitatea combinării dispoziţiilor legale privind revocarea suspendării sub supraveghere, inserate în legi penale succesive, este cu atât mai evidentă în cazul în care infracţiunea fost săvârşită în termenul de încercare, ulterior intrării în vigoare a legii noi. În această ultimă ipoteză, aplicarea legii în vigoare la data comiterii celei de-a doua infracţiuni este obligatorie în virtutea principiului activităţii legii penale, soluţia fiind, de altfel, consacrată şi expres de legiuitor, în cuprinsul normei tranzitorii prevăzute în art. 10 din Legea nr. 187/2012.

În fine, potrivit art. 96 alin. (4) C. pen., „dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei.”

Rezultă că, spre deosebire de prevederile Codului penal anterior, care, în cuprinsul art. 864 coroborat cu art. 83, instituiau obligativitatea revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, indiferent dacă pedeapsa stabilită pentru infracţiunea comisă în termenul de încercare era amenda sau închisoarea, noul Cod penal restrânge sfera cazurilor de revocare obligatorie la acele ipoteze în care a fost aplicată pedeapsa închisorii. Per a contrario, în ipoteza în care pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune este amenda, dispoziţiile art. 96 alin. (4) C. pen. nu sunt incidente.

În cauza de faţă, pentru infracţiunea săvârşită în termenul de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 2715 din 7 octombrie 2013 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti (modificată în recurs), inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa amenzii penale.

Revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei astfel stabilite este contrară prevederilor art. 96 alin. (4) C. pen. şi se impune a fi înlăturată, ceea ce înseamnă că pedeapsa principală finală stabilită în speţă, de 1 an şi 6 luni închisoare şi 2.000 lei amendă penală, devine, la rândul său, lipsită de suport legal.

Prin urmare, incidenţa cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. în speţă are, în principal, efecte în planul greşitei revocări a suspendării sub supraveghere şi determinării eronate a pedepsei executabile. În secundar, dar indisociabil de problematica legalităţii regimului sancţionator, greşita revocare a suspendării sub supraveghere are urmări juridice şi asupra tipului de pluralitate infracţională incidentă în speţă şi, implicit, a tratamentului sancţionator adecvat.

Mai exact, nelegalitatea revocării suspendării sub supraveghere în cazul condamnării la pedeapsa amenzii pentru infracţiunea comisă în termenul de încercare pune în discuţie, în mod necesar, şi legalitatea valorificării art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (1) C. pen. la stabilirea pedepsei finale aplicabile şi a cadrului legal în care poate fi sancţionat recurentul. Clarificarea acestei din urmă chestiuni reclamă un examen juridic distinct al formei de pluralitate infracţională incidente în speţă, prin raportare la toate normele pertinente în această materie, şi al tratamentului sancţionator aplicabil.

Aceste chestiuni nu pot fi cenzurate direct de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în actuala procedură, date fiind limitele efectului devolutiv al recursului în casaţie, prevăzute în art. 442 alin. (2) C. proc. pen., însă nici nu pot fi înlăturate din sfera de analiză a unei instanţe, fără riscul stabilirii unei noi pedepse, la rândul său nelegală.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 758/A din 18 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, va casa decizia atacată şi va dispune rejudecarea apelului de către aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Bucureşti.

Va menţine actele îndeplinite până la data de 8 mai 2017, urmând ca, în cursul rejudecării, instanţa de apel să clarifice forma de pluralitate infracţională incidentă în speţă şi regimul sancţionator corespunzător şi să administreze toate mijloacele de probă necesare pentru justa determinare a tratamentului sancţionator.

Va anula mandatul de executare a pedepsei închisorii din 18 mai 2017, emis de către Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.

Va dispune comunicarea prezentei decizii instanţei de executare, respectiv Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în vederea dispunerii măsurilor ce se impun atât pentru anularea formelor de executare, cât şi pentru încetarea măsurilor dispuse prin încheierea de admitere în principiu.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 758/A din 18 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală.

A casat decizia atacată şi a dispus rejudecarea apelului de către aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Bucureşti.

A anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii din 18 mai 2017, emis de către Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.

A dispus comunicarea prezentei decizii instanţei de executare, respectiv Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în vederea dispunerii măsurilor ce se impun.

A constatat că inculpatul a fost încarcerat în executarea mandatului anterior menţionat începând cu data de 19 iunie 2017 până la data de 15 septembrie 2017, inclusiv.