Appeals fail, fraud convictions upheld; forged company transfer yields €155,000 in damages to victim

Decizie nr. 207/A/2016

Deliberând asupra apelurilor penale de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 185/F din 2 noiembrie 2016, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori:

1. A condamnat pe inculpatul A., la o pedeapsă de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (1) C. proc. pen.

A condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 1 (un) an și 3 (trei) luni închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (1) C. proc. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. în ref. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. a dispus contopirea pedepselor de: 9 (nouă) luni închisoare și respectiv 1 (un) an și 3 (trei) luni închisoare - aplicate inculpatului A. pentru cele două infracțiuni deduse judecății, acesta urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an și 3 (trei) luni închisoare sporită la 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.

Conform art. 91 alin. (1) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei rezultante de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare aplicată inculpatului A. sub supraveghere, pe durata termenului de supraveghere de 2 (doi) ani, prev. de art. 92 alin. (1) C. pen.

S-a menționat că, potrivit art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Brăila, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) C. proc. pen. a impus inculpatului A. să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

Conform art. 93 alin. (3) C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul A. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, la B. Brăila sau la SC C. SA Brăila, pe o perioadă de 60 de zile.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. a atras atenția inculpatului A. asupra prev. art. 96 C. pen.

2. A condamnat pe inculpatul D., la o pedeapsă de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. în ref. la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 a aplicat inculpatului D. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 1 (un) an.

Conform art. 65 alin. (1) C. pen. în ref. la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 a aplicat inculpatului D. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

A condamnat pe inculpatul D. la o pedeapsă de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. în ref. la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 a aplicat inculpatului D. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 2 (doi) ani.

Conform art. 65 alin. (1) C. pen. în ref. la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 a aplicat inculpatului D. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. în ref. la art. 39 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 45 alin. (3) lit. a) și alin. (5) C. pen. a dispus contopirea pedepselor de:1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 1 (un) an și respectiv, 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 2 (doi) ani - aplicate inculpatului D. pentru cele două infracțiuni deduse judecății, acesta urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare sporită la 3 (trei) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 2 (doi) ani, precum și pedeapsa accesorie a interzicerii acelorași drepturi.

3. În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor deduse judecății, reținute în sarcina inculpatului E. din fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. și favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 38 alin. (1) C. pen. în infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. și favorizarea infractorului, prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969.

A condamnat pe inculpatul E., la o pedeapsă de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (1) C. proc. pen.

A condamnat pe inculpatul E. la o pedeapsă de 1 (un) an și 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului, prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (1) C. proc. pen.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 în ref. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. a dispus contopirea pedepselor de: 6 (șase) luni închisoare și respectiv, 1 (un) an și 2 (două) luni închisoare - aplicate inculpatului E. pentru cele două infracțiuni deduse judecății, acesta urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an și 2 (două) luni închisoare sporită la 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.

Conform art. 71 C. pen. din 1969 în ref. la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 a aplicat inculpatului E. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. din 1969.

În baza art. 861 C. pen. din 1969 și art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei de 1(un) an și 6 (șase) luni închisoare și a pedepsei accesorii - aplicate inculpatului E. prin prezenta hotărâre, sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni, stabilit conform art. 862 C. pen din 1969 și calculat cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

S-a menționat că, în conformitate cu art. 863 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare inculpatul E. va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate,la Serviciul de Probațiune Brăila;

b) să anunțe, în prealabil,orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

A atras atenția inculpatului E. asupra prevederilor art. 864 C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. a dispus anularea înscrisurilor falsificate, respectiv: hotărârea de asociat unic din 05 august 2011 emisă de SC F. SRL Brăila (fila 55 vol. I dosar urm. pen.), hotărârea de asociat unic din 29 august 2011 emisă de SC F. SRL Brăila (fila 54 vol. I dosar urm. pen.), contract de cesiune părți sociale din 29 august 2011(fila 53 vol. I dosar urm. pen.) și înscris intitulat „Declarație” datat 29 august 2011 (fila 87 vol. II dosar urm. pen.).

Conform art. 397 alin. (1) C. proc. pen. în ref. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., art. 1357 C. civ. și art. 1382 C. civ. a obligat pe inculpații A., D. și E., în solidar, la plata sumei de 140.000 de euro în echivalentul în lei la data efectuării plății la cursul oficial al Băncii Naționale a României cu dobânda legală de la data producerii prejudiciului (23 februarie 2012) și până la achitarea efectivă a acesteia - cu titlu de despăgubiri materiale precum și la plata sumei de 15.000 de euro în echivalentul în lei la data efectuării plății la cursul oficial al Băncii Naționale a României, cu titlu de daune morale, către partea civilă G.

A menținut măsura sechestrului asigurător instituită prin Ordonanța nr. 639/P/2012 din 13 octombrie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați asupra bunurilor deținute în coproprietate de inculpatul D. cu H. precum și asupra bunurilor proprii ale inculpatului D. (filele 17-19 vol. II dosar urm. pen.).

Conform art. 273 C. proc. pen., art. 1 alin. (1) lit. a) din Ordinul nr. 772/C/414 din 05 martie 2009 al I., art. 7 alin. (1), (2) din Legea nr. 178/1997, contravaloarea prestației traducătorului autorizat J., în sumă de 57,88 lei, va fi suportată din fondul cheltuielilor judiciare special alocat.

A constatat că inculpatul A. a achitat onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 300 lei (avocat K.) cu chitanța din 29 septembrie 2015.

Potrivit art. 272 C. proc. pen. onorariul pentru apărătorii desemnați din oficiu, în sumă de 350 lei (220 lei avocat K., 65 lei avocat L. și 65 lei avocat M.) a fost avansat Baroului Galați din fondul Ministerului Justiției.

Conform art. 276 alin. (1)și 4 C. proc. pen. a obligat pe inculpații A., D. și E. la plata a câte 3268,89 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare, către partea civilă G.

În baza art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul D. la plata sumei de 800 lei și pe inculpații A. și E. la plata a câte 650 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî în acest sens a reținut următoarele:

A. Prin Rechizitoriul nr. x/P/2012 din 22 mai 2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

- A., pentru săvârșirea infracțiunilor de: fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen. și complicitate la înșelăciune, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 38 alin. (1) C. pen.

- D., pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen. și de înșelăciune, prev. art. 244 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 38 alin. (1) C. pen.

- E., pentru săvârșirea infracțiunilor de: fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. și favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 38 alin. (1) C. pen.

2. Clasarea cauzei privind comiterea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 48 C. pen. în referire la art. 244 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (2 infracțiuni - făptuitori N. și O.).

B. Cauza a fost înregistrată sub nr. x/44/2015 la Curtea de Apel Galați, după sesizarea instanței dispunându-se comunicarea către inculpați a câte unui exemplar al rechizitoriului.

Prin încheierea din 30 septembrie 2015 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Galați, în temeiul art. 345 alin. (1) C. proc. pen. și art. 346 alin. (1) C. proc. pen. au fost respinse, ca nefondate, excepțiile invocate de inculpații D., E. și A. privind nelegalitatea efectuării actelor de urmărire penală. Încheierea a rămas definitivă prin Încheierea de ședință nr. 1501 din 10 noiembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/44/2015/a1.

Potrivit art. 374 alin. (1) C. proc. pen., la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită și cauza în stare de judecată, s-a dat citire actului de sesizare, după citirea acestuia inculpații A. și E. declarând că recunosc comiterea faptelor astfel cum acestea au fost reținute prin actul de inculpare, solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunosc și le însușesc (declarații inculpați - filele 52-54 vol. II dosar instanță) - cerere ce a fost admisă de instanță (încheiere-29 martie 2016 - filele 58-59 vol. II dosar instanță).

C. Situația de fapt reținută în cauză.

S-a menționat că persoana vătămată G. (cetățean italian) a venit în România în anul 2005, împreună cu un prieten italian care îl cunoștea pe inculpatul D., cu care lucrase în Italia mai mulți ani. Cele trei persoane menționate au înființat în anul 2005 societatea comercială SC F. SRL Brăila, relațiile dintre G. și inculpatul D. fiind bune până în anii 2006-2007, când cetățeanul italian a constatat nereguli legate de activitatea firmei.

În acest context, în anul 2007 persoana vătămată a înființat o nouă societate, SC F. SRL Brăila, având calitatea de unic asociat și unic administrator al acesteia, obiectul principal de activitate al societății fiind „cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii”.

Prin contractul autentificat din 15 iunie 2007, SC F. SRL, prin reprezentant legal G., a achiziționat un imobil compus din teren și două construcții, situat în Brăila, județul Brăila, pentru prețul de 140.000 euro, persoana vătămată intenționând să demoleze construcțiile și să construiască un spațiu de producție. Construcțiile au fost demolate în anul 2008 (contract filele 44-45, vol. II dosar u.p.). Pentru ca societatea, în calitate de persoană juridică, să poată achiziționa imobilul, persoana vătămată G., în calitate de asociat, a creditat persoana juridică SC F. SRL cu suma de 528.604 lei. Însă, în timp, persoana vătămată a constatat că nu există posibilități de afaceri profitabile și a renunțat la ideea de a deschide o fabrică, încercând să vândă imobilul, însă nu a reușit.

În perioada 2007 - 2011, persoana vătămată a venit foarte rar în România, iar relațiile sale cu inculpatul D. au fost conflictuale, formulând și o plângere penală împotriva acestuia, pentru aspecte legate de prima societate, înființată împreună. În acest context, în luna iulie 2011 inculpatul D. a luat legătura cu avocatul A. din Baroul Brăila, cu care avea o relație apropiată și i-a povestit despre faptul că cetățeanul italian are o societate în Brăila, care are în patrimoniu un imobil. Inculpatul A. cunoștea situația litigioasă dintre cei doi, deoarece acordase asistență juridică inculpatului D. în cauza penală legată de SC F. SRL. Inculpatul D. i-a propus inculpatului A. să îl ajute să întocmească documentele necesare în vederea dobândirii, în mod ilicit, a calității de asociat și administrator al SC F. SRL, pentru a putea vinde astfel imobilul societății, precizând că avea intenția de a-i da ulterior și cetățeanului italian o parte din bani. În schimbul întocmirii actelor, inculpatul D. a promis avocatului suma de 5.000 euro. Însă, cu prilejul audierii sale, inculpatul A. a precizat că și-a dat seama că exista riscul ca inculpatul D. să nu-i dea nicio sumă de bani cetățeanului italian (declarație inculpat A. filele 88-90, vol. I dosar u.p.).

În aceste condiții, au fost întocmite de către cei doi inculpați, la două date diferite, prin falsificarea semnăturii persoanei vătămate G., care se afla în Italia, trei înscrisuri succesive, respectiv:

- hotărârea de asociat unic din 05 august 2011 emisă de SC F. SRL Brăila (fila 55, vol. I dosar u.p.);

- hotărârea de asociat unic din 29 august 2011 emisă de SC F. SRL Brăila (fila 54, vol. I dosar u.p.);

- contractul de cesiune părți sociale din data de 29 august 2011 (fila 53, vol. I dosar u.p.).

Inculpatul D. nu deținea niciun act al SC F. SRL, pentru a putea întocmi aceste documente, astfel că inculpatul A. a mers la Oficiul Registrului Comerțului Brăila și a solicitat o copie a statutului societății, apoi a mers la centrul de birotică și papetărie SC P. SRL Brăila, unde a solicitat executarea unei ștampile cu inscripția SC F. SRL, similară cu cea existentă pe statut, ștampilă pe care a ridicat-o la data de 04 august 2011 (filele 117-118, vol. I dosar u.p.). Datele privind identitatea cetățeanului italian au fost obținute din alte documente deținute de inculpatul D., urmare celorlalte litigii avute cu acesta.

La data de 05 august 2011, inculpatul A. a întocmit în biroul său Hotărârea de asociat unic nr. 1 din 05 august 2011, prin care G., în calitate de unic asociat al SC F. SRL, l-a numit ca unic administrator pe inculpatul D. Semnătura persoanei vătămate a fost executată de inculpatul D., care a aplicat și ștampila procurată de inculpatul A. Ulterior, în calitate de avocat, inculpatul A. a atestat identitatea părții și veridicitatea celor consemnate, conform prevederilor Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar la aceeași dată, acesta a mers la Oficiul Registrului Comerțului și a solicitat înregistrarea hotărârii menționate (cererea din 05 august 2011, rezoluția de admitere emisă de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brăila nr. 4914 din 09 august 2011, semnată de primire la data de 10 august 2011 de avocatul A., filele 199-200, vol. I dosar u.p.).

La data de 08 august 2011, inculpatul A. a întocmit în biroul său alte două înscrisuri, respectiv o declarație pe proprie răspundere semnată de inculpatul D. privind acceptarea calității de administrator și un act intitulat specimen de semnătură, care a fost semnat tot de inculpatul D. și care au fost apoi depuse la Oficiul Registrului Comerțului Brăila, în vederea înregistrării mențiunii privind schimbarea administratorului societății.

La data de 29 august 2011, inculpatul A. a redactat Hotărârea de asociat unic nr. 3 din 29 august 2011, prin care G. a cesionat 100% din părțile sociale ale societății către administratorul D., precum și contractul de cesiune părți sociale din data de 29 august 2011, prin care G. i-a cedat inculpatului D. părțile sociale în valoare de 200 lei, primind prețul acestora.

Ambele înscrisuri au fost semnate de inculpatul D. în nume personal, precum și în locul lui G., tot acesta aplicând și ștampila procurată de inculpatul A. și au fost depuse la ORC Brăila de către inculpatul A. la data de 05 septembrie 2011 (cererea din 05 septembrie 2011, formulată și semnată în calitate de avocat ales al societății comerciale SC F. SRL de către inculpatul A., rezoluția de admitere emisă de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brăila nr. 5438 din 07 septembrie 2011, semnată de primire la 09 septembrie 2011 de către A., filele 205-208 vol. I dosar u.p.).

Ulterior, inculpatul D. a declarat pierdut certificatul constatator al societății și a solicitat emiterea unui nou certificat de la Oficiul Registrului Comerțului Brăila, schimbând concomitent și sediul social al societății la adresa personală (filele 215-220, vol. I).

Cele trei înscrisuri pe care inculpatul D. a executat în fals semnătura lui G., au fost semnate de inculpatul A. în calitate de avocat, acesta făcând mențiune expresă privind atestarea identității părții și a veridicității celor consemnate, conform prevederilor Legii nr. 51/1995.

Concomitent cu aceste demersuri, inculpatul D. a încercat să procure, în diverse modalități, documentele contabile ale societății, pentru a putea proceda la vânzarea imobilului aparținând SC F. SRL. În acest sens, acesta a contactat-o pe martora R. (contabilă), despre care știa că s-a ocupat de contabilitatea firmei și i-a solicitat o copie a ultimului bilanț întocmit, respectiv pentru anul 2009 (declarație martor fila 188, vol. II dosar u.p.). Întrucât societatea figura cu impozite neplătite, inculpatul D. a apelat la serviciile martorei O., consultant fiscal la SC S. SRL, pe care a cunoscut-o prin intermediul inculpatului A., aceasta ajutându-l cu întocmirea bilanțului contabil pentru anul 2010.

Inculpatul D. a făcut demersuri pentru reevaluarea imobilului și reducerea impozitului datorat statului (întrucât construcțiile care figurau în evidențele contabile fuseseră demolate încă din 2008), astfel că, în bilanțul aferent anului 2010, martora O. a redus valoarea imobilelor corporale deținute de societate de la suma de 520.651 lei la suma de 195.047 lei. În bilanțul întocmit de aceasta, societatea figura în continuare cu întreaga datorie reprezentată de suma cu care G. creditase societatea în vederea achiziționării imobilului (copie bilanț depus la dosar de către martora O., filele 204-209 vol. I dosar u.p.).

Bilanțul aferent anului 2011 a fost întocmit de inculpatul D. personal, astfel cum acesta a declarat.

Prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat din 16 noiembrie 2011, SC F. SRL, acesta în calitate de promitent - vânzător, a promis vânzarea bunului imobil aparținând societății către SC T. SRL Brăila, reprezentată de martorul N., în schimbul sumei de 150.000 euro, din care suma de 15.000 euro a fost achitată cu titlu de avans la data încheierii antecontractului (respectiv suma de 60.230 lei prin virament bancar și 5.000 lei în numerar).

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 23 februarie 2012, SC F. SRL, prin inculpatul D., a vândut imobilul către SC T. SRL, fiind primită diferența de preț astfel, conform contractului: suma de 80.000 euro în numerar și 55.000 euro prin credit acordat societății cumpărătoare de SC U. SA (239.525 lei).

Ulterior încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, respectiv la data de 24 noiembrie 2011, inculpatul D. a apelat la inculpatul E., cu care era prieten și care avea cunoștințe de contabilitate, dar care presta servicii de taximetrie, în scopul întocmirii în fals a unui alt înscris care să ateste plata de către D. a unei sume de bani către persoana vătămată, ca preț al părților sociale ce fuseseră transferate prin contractul de cesiune întocmit în fals anterior, datat 29 august 2011.

Astfel, inculpatul A. a redactat la laptopul personal, la data de 24 noiembrie 2011, un înscris intitulat „Declarație”, semnat exclusiv de inculpatul E., în care a consemnat: „Subsemnatul E. (…) declar pe proprie răspundere că astăzi 29 august 2011, am asistat la cesiunea părților și am fost martorul plății făcute de D. către G. a sumei de 20.000 euro suma specificată ca cedarea părților sociale în societatea SC F. SRL”. Inculpatul A. a semnat actul în calitate de avocat, atestând identitatea părții și veridicitatea celor consemnate, potrivit Legii nr. 51/1995.

În intervalul de timp cuprins între încheierea antecontractului și încheierea contractului de vânzare-cumpărare, martorul N., administrator al SC T. SRL, a aflat de la diverse persoane (care nu au putut fi identificate) despre faptul că era posibil ca inculpatul D. să fi dobândit în mod ilicit calitatea de asociat al societății vânzătoare, astfel că a făcut propriile demersuri pentru a se lămuri. În acest sens, a luat legătura cu martora C., prietenă a persoanei vătămate G., care i-a spus că nu are cunoștință despre faptul că cetățeanul italian ar fi înstrăinat în vreun fel terenul.

Ulterior acestei discuții, martora C. l-a contactat pe G. în Italia, telefonic, acesta spunând că nu a înstrăinat societatea și probabil este o greșeală, a făcut propriile demersuri la Oficiul Român al Comerțului Brăila, pentru a obține un extras al societății, a constatat că G. nu mai figurează ca asociat și l-a anunțat telefonic pe acesta în legătură cu cele constatate (declarație martor filele 196-197, vol. II dosar u.p., fila 86 vol. II dosar instanță).

Martorul N. a încercat să o contacteze pe persoana vătămată, aflând numărul de telefon al acesteia prin intermediul unui prieten italian, martorul V., pe care l-a rugat să poarte convorbirea telefonică, în limba italiană.

Martorul V. a discutat cu persoana vătămată, explicându-i că are un prieten care vrea să cumpere imobilul aparținând SC F. SRL. Din discuția purtată, martorul a rămas cu impresia că vorbește cu o persoană în vârstă, care se exprima dificil și care a devenit agitată în urma celor aflate, spunând că va trimite un nepot pentru a rezolva problema (declarație martor filele 210-211 vol. II dosar u.p.; fila 101 vol. II dosar instanță).

Martorul N. a consultat persoane cu studii juridice și a concluzionat că înregistrările efectuate la Oficiul Registrului Comerțului fac dovada calității de asociat a inculpatului D.. Pe de altă parte, văzând pasivitatea cetățeanului italian care nu a venit în România pentru a lămuri problema, a considerat că tranzacția este legală și a continuat plata prețului, la data de 23 februarie 2012 fiind încheiat contractul de vânzare-cumpărare (declarație martor filele 191-195, vol. II dosar u.p., fila 102 vol. II dosar instanță).

Din verificările efectuate în cauză asupra documentelor de plată, a rezultat faptul că, în realitate, plata prețului nu s-a făcut astfel cum s-a menționat în contract, în sensul că SC T. SRL nu a achitat în numerar echivalentul sumei de 80.000 euro, ci suma de 280.625 lei, echivalentul a 63.530 euro, diferența fiind achitată în lei, prin viramente bancare. Sumele în numerar au fost achitate în perioada 16 noiembrie 2011-06 februarie 2012, prin plăți aproape zilnice a câte 5.000 lei, pentru care societatea vânzătoare a emis chitanțe iar din verificările efectuate a rezultat faptul că aceste chitanțe au fost înregistrate în contabilitatea SC T. SRL Brăila.

În luna aprilie 2012, în calitate de asociat unic, inculpatul D. a hotărât dizolvarea societății (Hotărârea de asociat unic nr. 6 din 05 aprilie 2012, în care a consemnat că societatea nu înregistrează creditori, fila 223, vol. I dosar u.p.), solicitând înregistrarea hotărârii la Oficiul Român al Comerțului Brăila, iar în luna iunie 2012 a solicitat radierea acesteia, ceea ce s-a și întâmplat. În acest scop a fost necesară depunerea la Oficiul Registrului Comerțului a bilanțului întocmit pentru anul 2012 (până la data formulării cererii de lichidare a societății) și a unui raport de lichidare, vizate de un expert contabil autorizat. Inculpatul D. a întocmit personal aceste documente, pe baza bilanțului pe care tot el îl întocmise pentru anul 2011, dar nu a mai menționat existența datoriei reprezentată de creditul acordat societății de G. în momentul achiziționării imobilului.

Inculpatul D. a apelat la serviciile martorei X., care lucra la Z. Brăila și pe care o cunoștea de mai multă vreme, rugând-o să-i recomande un expert contabil. Acesta i-a predat cele două documente întocmite de el, precum și certificatul fiscal al SC F. SRL din care rezulta că firma nu are datorii la stat, fără alte documente contabile, iar aceasta a luat legătura cu martora Y., contabil autorizat, asociat unic al SC A.A. SRL Brăila, societate înregistrată în tabloul experților contabili autorizați. Cele două martore au verificat împreună documentele, fără a solicita alte acte contabile, considerând că datele consemnate de inculpatul D. sunt reale, apoi martora Y. a semnat documentele în numele SC A.A. SRL Brăila. Aceasta a observat că în anul 2012, comparativ cu anul 2011, societatea nu a mai figurat cu datorii în bilanț, considerând că acestea au fost stinse prin plată, din moment ce societatea a fost deja dizolvată fără a fi formulate opoziții de eventualii creditori.

Martora Y. a precizat, cu prilejul audierii, că modalitatea concretă de plată a datoriilor societății către creditori ar fi putut fi stabilită numai prin verificarea documentelor contabile ale firmei, care au stat la baza întocmirii bilanțului, documente pe care aceasta nu a considerat necesar să le solicite.

Actele astfel avizate au fost depuse la Oficiul Registrului Comerțului Brăila iar la data de 13 iunie 2012 SC F. SRL a fost radiată.

În legătură cu sumele de bani plătite de societatea cumpărătoare către SC F. SRL Brăila prin viramente bancare, s-a constatat că inculpatul D. a deschis un cont în numele SC F. SRL Brăila la SC U. SA la data de 16 noiembrie 2011 (data întocmirii antecontractului de vânzare-cumpărare), precum și un cont personal la data de 18 noiembrie 2011. Începând cu data de 16 noiembrie 2011, SC F. SRL Brăila a încasat interbancar de la SC T. SRL suma totală de 371.261 lei, pe care inculpatul D. a ridicat-o în numerar. O parte din sumă, respectiv 207.497 lei, acesta a depus-o în contul său personal, prin operațiuni succesive, diferența orară dintre ridicare și depunere fiind de 1-2 minute. În perioada 09 februarie 2012-26 august 2013 inculpatul D. a retras în numerar din contul său personal suma totală de 202.583 lei (constatări efectuate prin raportul întocmit de inspectorii antifraudă de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, filele 36-42, vol. II dosar u.p.).

Conform susținerilor inculpatului A., după falsificarea înscrisurilor, inculpatul D. l-a amânat în mod constant în ceea ce privește plata sumei de bani promise, iar în cele din urmă nu i-a mai răspuns la telefon, astfel că relațiile dintre aceștia s-au deteriorat.

D. Argumentele prezentate de instanța de fond în susținerea vinovăției inculpaților.

Fiind audiat în faza de urmărire penală, inculpatul A. a recunoscut comiterea faptelor astfel cum au fost reținute în actul de inculpare și a contribuit la identificarea mijloacelor de probă necesare pentru stabilirea corectă a situației de fapt (declarații inculpat - filele 87-90, 93-94,97-98 vol. I dosar u.p., filele 182-184, 228 vol. II dosar u.p., filele 1-2, 5-6 vol. III dosar u.p.). Poziția acestuia de recunoaștere a comiterii faptelor, a survenit după întocmirea în cauză a expertizei grafologice din care a rezultat că persoana vătămată G. nu a executat semnăturile existente pe înscrisurile falsificate.

În faza de cercetare judecătorească, inculpatul A. a optat pentru procedura simplificată a recunoașterii vinovăției, declarând că recunoaște comiterea faptelor astfel cum acestea au fost reținute în sarcina sa prin rechizitoriu (fila 53 vol. II dosar instanță), arătând că este de acord să despăgubească persoana vătămată constituită parte civilă.

Inculpatul E. nu a dorit să dea declarație în faza de urmărire penală (filele 186, 220, 224 vol. II dosar u.p.), în faza de cercetare judecătorească recunoscând în totalitate faptele comise, optând pentru procedura simplificată a recunoașterii vinovăției și arătând că este de acord să despăgubească persoana vătămată constituită parte civilă (declarație inculpat fila 52 vol. II dosar instanță).

Fiind audiat în faza de urmărire penală, inculpatul D. nu a recunoscut comiterea faptelor, susținând în mod constant că persoana vătămată G. a semnat personal înscrisurile în discuție și că vânzarea s-a realizat cu acordul acesteia, căreia i-a și predat ulterior, în Italia, suma rezultată din vânzare, rămasă după achitarea contribuțiilor datorate de societate către stat.

Cu prilejul audierilor repetate, în raport cu administrarea cronologică a probelor, acesta a făcut afirmații contradictorii, lipsite de suport logic, în încercarea de a dovedi că persoana vătămată a semnat personal înscrisurile, a avut cunoștință de vânzare și a primit prețul acesteia (declarații inculpat - filele 100-101, 103-106 vol. I dosar u.p., filele 78-83, 230 vol. II dosar u.p.).

În faza de cercetare judecătorească inculpatul D. s-a prevalat de dreptul la tăcere, atât la termenul din 29 martie 2016, la începutul cercetării judecătorești, cât și la termenul din 11 octombrie 2016 la sfârșitul cercetării judecătorești.

Pe parcursul cercetării judecătorești acesta a depus la dosarul cauzei un înscris sub semnătură privată intitulat „Împăcăciune”, care ar fi fost întocmit de persoana vătămată în prezența unei martore (fila 50 vol. II dosar u.p.) - B.B., înscris contestat de persoana vătămată și de martora B.B. prin declarațiile autentificate depuse la dosarul cauzei (filele 107-116 vol. II dosar instanță).

A solicitat proba cu înscrisuri, probă admisă, depunând la dosarul cauzei, în copie, Încheierea nr. 7196/2009 a Tribunalului Brăila (Dosar nr. x/2009), proces-verbal de terminare a lucrărilor din 06 mai 2009, autorizație de desființare din 09 mai 2008, emisă de Primăria municipiului Brăila, proces-verbal al Adunării Generale a Acționarilor - SC F. SRL din 29 septembrie 2009, două procuri speciale și actul constitutiv al SC F. SRL (filele 141-153 vol. II dosar instanță), precum și procese verbale încheiate cu persoană vătămată la 25 iunie 2012 și 28 aprilie 2009 și decizia SC F. SRL din 28 aprilie 2009 (filele 225-228 vol. II dosar instanță). De asemenea, a depus dovada că persoana vătămată a fost cazată la hotelul Belvedere la 29 septembrie 2009 (fila 230 vol. II instanță).

Inculpatul D. a solicitat achitarea sa pentru infracțiunea de înșelăciune, conform art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru că fapta nu există, sau conform art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru că fapta nu este prevăzută de legea penală, susținând că a fost împuternicit de persoana vătămată pentru a o reprezenta în fața oricăror instituții, nu a prezentat la Oficiul Român al Comerțului nicio faptă mincinoasă ca fiind adevărată pentru că nu a depus niciun act și în cauză nu s-a produs nicio pagubă, imobilul vândut aparținând SC F. SRL Brăila, care nu a fost prejudiciată.

În ce privește infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, a susținut că nu există nicio probă că acesta ar fi falsificat vreunul din înscrisurile în discuție, expertiza stabilind că semnăturile presupus a fi false nu au fost executate de acesta, situație față de care a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. (concluzii scrise - filele 222-224 vol. II dosar instanță).

Curtea de Apel Galați a menționat că cererile inculpatului D., de achitare pentru infracțiunile deduse judecății, nu vor putea fi admise, având în vedere următoarele considerente:

Aspectul că inculpatul D. a negat în faza de urmărire penală comiterea faptelor - în faza de cercetare judecătorească prevalându-se de dreptul la tăcere - nu conduce, de plano, la stabilirea nevinovăției acestuia. Astfel, s-a constatat că, pe parcursul urmăririi penale, inculpatul și-a modificat declarațiile, acestea fiind contradictorii, necoroborându-se între ele și fiind contrazise de probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în cea de cercetare judecătorească. Prin urmare, susținerile sale sunt contrazise de declarațiile persoanei vătămate G., care audiată, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească, în prezența unui traducător de limbă italiană și a apărătorului ales, a precizat că în vara anului 2011 nu s-a aflat în România, nu a intenționat niciodată transferul societății către inculpatul D., cu care se afla în relații conflictuale, nu a avut cunoștință despre vânzarea imobilului și nu a primit de la D. nicio sumă de bani.

De asemenea, declarațiile date în faza de urmărire penală sunt contrazise de declarațiile date de inculpatul A., care încă din faza de urmărire penală a recunoscut comiterea faptelor, precum și de declarația de recunoaștere a faptelor dată de inculpatul E. în faza de cercetare judecătorească. Totodată, raportul de expertiză criminalistică nr. 373 din 29 noiembrie 2013 întocmit de Laboratorul de Expertize Criminalistice București a concluzionat că semnăturile de pe cele trei înscrisuri ce au făcut obiectul cercetărilor nu au fost executate de persoana vătămată G., fără a se putea stabili însă dacă ele au fost executate de D. sau A.

Din adresa din 23 septembrie 2013 emisă de SC P. SRL Brăila și copia bonului fiscal din 04 august 2011 a rezultat că inculpatul A. a solicitat executarea unei ștampile cu inscripția SC F. SRL și a semnat de primire (filele 116-121 vol. I dosar u.p.).

S-a menționat că aspectul că inculpatul D. nu s-a prezentat personal la Oficiul Român al Comerțului nu conduce la stabilirea nevinovăției sale - acesta împuternicindu-l în acest sens pe inculpatul A., aceasta fiind modalitatea în care a fost concepută săvârșirea faptei. În acest sens, s-a precizat că inculpatul A. a prezentat din proprie inițiativă laptopul cu ajutorul căruia a redactat înscrisurile cu conținut fictiv, în memoria căruia au fost identificate înscrisurile în format electronic, putând fi identificate cu certitudine datele la care au fost create (proces-verbal - fila 29 vol. III dosar u.p., CD - fila 30 vol. III dosar u.p., copii înscrisuri - filele 31-40 vol. III dosar u.p.).

A rezultat astfel că hotărârea de asociat unic nr. 3, datată 29 august 2011, prin care au fost cedate părțile sociale de către persoana vătămată a fost creată în format electronic la 29 august 2011 (dată inclusă și în conținutul actului) dar apoi a fost modificată la 05 septembrie 2011.

Înscrisul intitulat „Declarație” semnat de inculpatul E. și datat 29 august 2011, a fost creat la data de 24 noiembrie 2011, aspect ce contrazice declarațiile inculpatului D. date în faza de urmărire penală, în care a susținut că toate înscrisurile au fost întocmite la aceeași dată și în aceleași împrejurări, persoana vătămată primind prețul părților sociale în biroul inculpatului A. și semnând personal înscrisurile prin care renunța la societate.

De altfel, cu prilejul primelor audieri, inculpatul D. nu a făcut vorbire despre plata sumei de 20.000 euro cu titlu de preț al părților sociale, iar la data de 28 octombrie 2014 a depus la dosarul de urmărire penală înscrisul intitulat „Declarație”, semnat de inculpatul E., susținând că acesta a fost întocmit la 29 august 2011 împreună cu hotărârea de asociat unic și contractul de cesiune a părților sociale, precizând că în acel moment a plătit suma de 20.000 euro din surse proprii, dar nu a înregistrat această plată în evidența contabilă a societății și nici nu a declarat despre acest fapt cu prilejul audierilor anterioare, deoarece înscrisul doveditor al plății rămăsese la inculpatul E., pe care nu îl cunoștea și care semnase actul conjunctural, deoarece îl transportase cu taxi-ul pe G. la biroul avocatului și îl aștepta în stradă. A susținut că s-a întâlnit cu inculpatul E. întâmplător, pe stradă, l-a întrebat dacă mai are documentul semnat în calitate de martor și i-a cerut actul și permisiunea de a-l depune la dosar.

Inculpatul E., fiind audiat inițial, în faza de urmărire penală în calitate de martor, a prezentat aceeași situație, pentru ca ulterior, audiat în calitate de suspect și inculpat să refuze să dea declarație; în faza de cercetare judecătorească, însă, inculpatul E. a recunoscut în totalitate faptele comise, în modalitatea descrisă în rechizitoriu, însușindu-și probele administrate în faza de urmărire penală, conform art. 374-375 C. proc. pen.

Declarațiile inculpatului D., mai sus expuse, sunt contrazise și de înscrisurile depuse la dosar, din arhiva Oficiului Registrului Comerțului, din care a rezultat faptul că inculpatul E. a fost împuternicit de inculpatul D. pentru depunerea și ridicarea de înscrisuri legate de SC F. SRL (ulterior dobândirii calității de asociat unic), fapt ce atestă împrejurarea că aceștia se cunoșteau anterior, împrejurare confirmată și de inculpatul A., care i-a văzut împreună de mai multe ori.

De asemenea, în faza de urmărire penală, s-a dispus de către instanța de judecată emiterea unui mandat de supraveghere tehnică, fiind interceptate convorbirile telefonice ale inculpaților E. și D., din conținutul cărora a rezultat aspectul că aceștia se cunoșteau, inculpatul D. fiind cel care a intermediat inculpatului E. angajarea unui apărător ales și a discutat personal cu acest avocat, pentru a facilita întâlnirea dintre aceștia. Mai mult, astfel cum s-a reținut și în actul de inculpare, modalitatea de întocmire a actului este lipsită de logică și confirmă caracterul fictiv al acestuia, nefiind semnat nici de cel care a făcut plata, nici de cel care a primit-o și nu a rămas la niciunul dintre aceștia, ci la martorul pe care nu îl cunoștea niciunul din cei implicați în tranzacție.

Mențiunea plății nu a fost făcută în niciunul din cele două acte pretins întocmite în aceleași împrejurări, astfel cum ar fi fost normal (hotărârea de asociat unic și contractul de cesiune părți sociale). În memoria laptopului pus la dispoziția organelor de urmărire penală de inculpatul A., aparținând acestuia, au fost identificate ciorne electronice ale unor înscrisuri menite să consolideze acest procedeu infracțional, dar despre care nu există date că s-ar fi materializat în documente scrise și semnate. Astfel, a fost redactată o hotărâre de asociat unic („din 09 august 2011”) din care rezulta că persoana vătămată, în calitate de asociat unic îl împuternicea pe inculpatul D., în calitate de administrator, să vândă bunurile imobile ce făceau parte din patrimoniul societății.

O asemenea hotărâre nu a fost transmisă Oficiului Registrului Comerțului, în condițiile în care inculpații au recurs la soluția transferului părților sociale, care asigura într-o manieră mai facilă obținerea de către inculpatul D. a sumelor rezultate din vânzarea imobilului.

Totodată, instanța a constatat că susținerile inculpatului D. nu pot fi reținute ca fiind veridice, ținând cont și de faptul că persoana vătămată se afla cu acesta în relații conflictuale, depunând o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila la 09 mai 2011, referitoare la SC F. SRL, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prin Rechizitoriul nr. x/P/2011 din 29 mai 2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila dispunându-se trimiterea în judecată a inculpatului D.

Mai mut, inculpatul nu a avut la dispoziție evidența financiar-contabilă a societății (astfel cum ar fi fost normal, urmare dobândirii calității de asociat unic), fiind nevoit să facă investigații personale pentru a identifica persoana care a ținut evidența contabilă, de la care a obținut foarte puține documente, în copie (martora R.), plata sumei pretins plătită persoanei vătămate nefiind dovedită cu niciun document de plată.

Sumele de bani plătite de SC T. SRL (societate ce a dobândit imobilul în discuție) s-a făcut prin viramente bancare în conturile deschise de inculpatul D., în numele său, personal și în numele SC F. SRL Brăila la SC U. SA, începând cu 16 noiembrie 2011 SC F. SRL încasând interbancar suma de 371.261 lei, pe care inculpatul D. a ridicat-o în numerar. O parte din această sumă, respectiv 207.497 lei, inculpatul a depus-o în contul său personal, prin operațiuni succesive, diferența orară dintre ridicare și depunere fiind de 1-2 minute. În perioada 09 februarie 2012-26 august 2013, inculpatul D. a retras în numerar din contul său personal suma totală de 202.583 lei (constatări efectuate prin raportul întocmit de inspectorii antifraudă de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați - filele 36-42 vol. II dosar u.p.).

S-a concluzionat că, față de situația expusă, procesele-verbale depuse în copie la dosar de către inculpatul D., datate 25 iunie 2012, 28 aprilie 2009 și decizia SC F. SRL din 28 aprilie 2009, nu pot fi avute în vedere, ținând cont de declarațiile persoanei vătămate, de descoperirea și a altor înscrisuri similare cu ocazia verificării laptopului aparținând inculpatului A. și care nu au fost evident întocmite de persoana vătămată.

S-a evidențiat faptul că persoana vătămată nu a avut cunoștință de vânzarea imobilului, aceasta rezultând din declarațiile martorilor C., N. și V., date atât în faza de urmărire penală cât și în cea de cercetare judecătorească.

Astfel, martora C., cunoștință apropiată a persoanei vătămate, a discutat cu aceasta la telefon după ce a fost contactată de martorul N., întrebându-l dacă a vândut imobilul. Persoana vătămată s-a arătat surprinsă și a rugat-o să facă verificări la Oficiul Registrului Comerțului, martora constatând că societatea figurează cu un alt asociat și informând-o în acest sens pe persoana vătămată, care a luat hotărârea de a veni în România și a căuta un avocat vorbitor de limba italiană.

Martorul N., administrator al SC T. SRL (societatea cumpărătoare a imobilului) a declarat că, prin intermediul martorului V., a luat legătura cu persoana vătămată, pentru a se asigura că tranzacția pe care urma să o efectueze este legală; în urma discuției telefonice dintre V. și G., martorul N. a constatat că persoana vătămată a negat că ar fi cedat societatea, afirmând că va veni în România pentru a rezolva problema. Martorul a arătat că a continuat derularea operațiunii de vânzare-cumpărare în considerarea faptului că mențiunile existente la Registrul Comerțului erau opozabile terților, iar persoana vătămată nu a venit imediat pentru a lămuri situația, apreciind astfel că vânzarea este legală.

Instanța de fond a reținut că inculpatul D. nu poate invoca aspectul că SC F. SRL nu a suferit nicio pagubă, în contextul în care, din probele administrate a rezultat că prin manopere frauduloase acesta a devenit asociat unic, dispunându-se în finalul acestora, radierea societății - aceasta nemaiexistând ca entitate juridică, paguba fiind produsă în patrimoniul persoanei vătămate, în condițiile în care imobilul în discuție a fost achiziționat prin creditarea societății cumpărătoare de către asociatul său - G., aspect reflectat în bilanțurile anuale ale societății, care au conținut până în anul 2011 două mențiuni: o intrare de imobilizări corporale în valoare de 520.304 lei și o datorie pe termen scurt în valoare de 528.604 lei (raport de constatare întocmit de inspectorii antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, filele 36-42 vol. II dosar u.p.).

Astfel, capitalul social vărsat de asociat, precum și imobilul achiziționat, au devenit proprietatea SC F. SRL, iar G., în calitate de asociat, a dobândit calitatea de creditor al societății. Prin cesionarea părților sociale către inculpatul D., urmare întocmirii celor trei înscrisuri falsificate, înregistrate la Registrul Comerțului, pentru a produce efecte față de terți, conform art. 203 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, s-a realizat inducerea în eroare a Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brăila - atestându-se, în mod fals, pierderea calității de asociat a persoanei vătămate și cesionarea părților sociale către inculpat.

Prejudiciul însă, a fost creat în patrimoniul persoanei vătămate, aceasta, pierzând în mod ilicit calitatea de asociat și pe cale de consecință toate drepturile specifice acesteia, inclusiv dreptul viitor de proprietate asupra bunurilor societății, la data dobândirii acesteia, conform art. 235 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.

Astfel, instanța de fond a considerat că infracțiunea de înșelăciune s-a consumat în momentul pierderii acestui drept - acesta fiind momentul producerii pagubei și nu ulterior, la momentul vânzării efective a imobilului.

În ce privește infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, deși nu s-a putut stabili în mod obiectiv cine a executat în fals semnătura persoanei vătămate, este cert că inculpații A. și D. au contribuit în mod egal la falsificarea înscrisurilor, în condițiile în care le-au semnat în nume personal și au atestat astfel o situație necorespunzătoare realității, participația inculpatului A. fiind aceea de complice, având în vedere că a acționat în numele inculpatului D., deținător al calității de asociat,dobândită ilicit.

În raport de considerentele expuse, instanța de fond a constatat că vinovăția - atât a inculpatului D., cât și a inculpaților A. și E. - este dovedită cu probele administrate în cauză.

E. Încadrarea juridică a faptelor comise de inculpați și individualizarea pedepselor aplicate acestora.

În drept, fapta inculpatului A. care, în cursul anului 2011, a falsificat:

- împreună cu inculpatul D., un număr de trei înscrisuri care atestau, în mod fictiv, că persoana vătămată G. ar fi cedat calitățile de administrator și asociat, precum și părțile sociale pe care le deținea,în calitate de unic asociat al SC F. SRL Brăila, către inculpatul D.;

- împreună cu inculpatul E. și cu complicitatea inculpatului D., înscrisul intitulat „Declarație” care atesta în mod fictiv plata sumei de 20.000 euro către persoana vătămată de inculpatul D. cu titlu de preț al părților sociale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii continuate de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și cu aplicarea art. 5 C. pen.

Fapta inculpatului A. care, prin falsificarea înscrisurilor precizate și depunerea acestora la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brăila, l-a ajutat pe inculpatul D. să obțină calitatea de asociat unic al SC F. SRL Brăila și să vândă imobilul amplasat în Brăila, aparținând societății, prin contractul autentificat din 23 februarie 2012 în schimbul sumei de 150.000 euro, constituie complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 244 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

Din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile, conform art. 5 alin. (1) C. pen. - ținând cont că faptele au fost comise în anul 2011, înainte de intrarea în vigoare la 01 februarie 2014 a C. pen. (N.C.P.) - instanța de fond a reținut că dispozițiile N.C.P. sunt mai favorabile inculpatului A., ținând cont de limitele pedepsei prevăzute de lege pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune, în încadrarea art. 26 C. pen. din 1969 în ref. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. din 1969, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi, iar conform art. 48 alin. (1) C. pen. în ref. la art. 244 alin. (2) C. pen., pedeapsa fiind închisoarea de la 1 la 5 ani.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului A., instanța fondului a avut în vedere faptul că acesta nu are antecedente penale, a avut o conduită procesuală corectă, în faza de urmărire penală recunoscând că a comis faptele și a contribuit la identificarea mijloacelor de probă necesare pentru stabilirea corectă a situației de fapt, iar în faza de cercetare judecătorească s-a prezentat la fiecare termen de judecată, a recunoscut comiterea faptelor și a optat pentru procedura simplificată a recunoașterii vinovăției, conform art. 374 -374 C. proc. pen. Totodată, s-a reținut că din actele în circumstanțiere depuse la dosar rezultă că este o persoană tânără, care provine dintr-o familie organizată și are calitatea de avocat în cadrul Baroului Brăila.

În raport cu situația prezentată, ținând cont de incidența disp. art. 396 alin. (1) C. proc. pen., instanța de fond a apreciat că aplicarea unor pedepse orientate spre limita minimă prevăzută de lege va fi de natură să conducă la îndeplinirea scopului acestora. În același timp, având în vedere că inculpatul A. a comis cele două infracțiuni deduse judecății înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre acestea, a făcut aplicarea disp. art. 38 alin. (1) C. pen., acesta urmând a executa pedeapsa cea mai grea, sporită conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. iar, în ceea ce privește executare a pedepsei rezultante instanța de fond a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă cu supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

În drept, fapta inculpatului D. care, în cursul lunii august 2011 a falsificat, în baza aceleiași rezoluții infracționale:

- împreună cu inculpatul A., un număr de trei înscrisuri care atestau în mod fictiv că persoana vătămată G. i-ar fi cedat calitățile de administrator și asociat, precum și părțile sociale pe care le deținea, în calitate de unic asociat al SC F. SRL Brăila;

- în calitate de complice, împreună cu inculpații A. și E., înscrisul intitulat „Declarație” care atesta în mod fictiv plata sumei de 20.000 euro către persoana vătămată Gasllo Settimio, constituie infracțiunea continuată de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatului D. care, cu ajutorul inculpatului A. a indus în eroare reprezentanții Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brăila, prin folosirea înscrisurilor false mai sus precizate, obținând astfel în mod fraudulos calitatea de asociat unic al SC F. SRL Brăila și a vândut apoi imobilul amplasat în Brăila, aparținând societății, prin contractul autentificat din 23 februarie 2012, în schimbul sumei de 150.000 euro, pe care a folosit-o în interes personal, constituie infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În ce privește aplicarea legii penale mai favorabile, conform art. 5 alin. (1) C. pen. - ținând cont că faptele deduse judecății au fost comise anterior intrării în vigoare la 01 februarie 2014 a N.C.P. - instanța a reținut că dispozițiile N.C.P. sunt mai favorabile inculpatului D., ținând cont de limitele prevăzute de lege pentru infracțiunea de înșelăciune, în încadrarea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. din 1969 (în vigoare la data comiterii faptei), pedeapsa fiind închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi, iar conform art. 244 alin. (2) C. pen., pedeapsa este închisoarea de la 1 la 5 ani.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului D. instanța fondului a avut în vedere faptul că acesta nu are antecedente penale. În același timp, a reținut că acesta a mai fost trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. x/P/2011 din 29 mai 2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969 și art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 și art. 5 alin. (1) C. pen, reținându-se în fapt că, în perioada mai 2009 - ianuarie 2010 a falsificat un număr de 5 înscrisuri, pe care le-a folosit la Oficiul Român al Comerțului Brăila, solicitând efectuarea de mențiuni privind reprezentanții SC F. SRL Brăila și activității acesteia, în scopul vânzării unui teren în suprafață de 78.400 mp, inducând în eroare cei doi asociați - G. și D.D. (cetățeni italieni), vânzând ulterior și obținând, pentru sine, contravaloarea terenului, în sumă de 21.168 lei (copie rechizitoriu - filele 72-77 vol. I dosar instanță) și că această cauză se afla în curs de soluționare pe rolul Judecătoriei Brăila.

Instanța de la fond a considerat că infracțiunile reținute în sarcina acestuia prezintă un grad de pericol social ridicat ce rezultă din modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire, contribuția inculpatului la săvârșirea acestora fiind semnificativă, fiind în fapt inițiatorul acestor fapte și implicând în activitatea infracțională și pe ceilalți doi inculpați.

Totodată, având în vedere natura și importanța valorilor sociale lezate, urmarea produsă - un prejudiciu semnificativ cauzat persoanei vătămate, dar și conduita procesuală a inculpatului - acesta negând comiterea faptelor în faza de urmărire penală, în faza de cercetare judecătorească încercând să inducă ideea existenței unui acord al persoanei vătămate, în vederea împăcării, aspect contestat de persoana vătămată și martora B.B. - s-a apreciat că scopul pedepsei va putea fi atins prin aplicarea, pentru ambele infracțiuni deduse judecății, a unor pedepse în limitele prevăzute de lege, iar ca modalitate de executare - privarea de libertate, situație față de care, cererea acestuia de aplicare a dispozițiilor art. 91 C. pen. nu a fost admisă.

Ținând cont că inculpatul D. a comis cele două infracțiuni deduse judecății înainte de a fi condamnat definitiv pentru acestea, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (1) C. pen. referitoare la concursul de infracțiuni, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, sporită conform art. 39 ali.1 lit. a) C. pen. iar în raport cu natura și gravitatea faptelor comise, dar și cu datele ce caracterizează persoana acestuia, instanța a apreciat că se impune ca, în baza 65 alin. (1) C. pen., respectiv art. 67 alin. (1) C. pen. în ref. la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, să îi fie aplicate pedepse complementare și accesorii, constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., cu aplicarea corespunzătoare a disp. art. 45 alin. (3) lit. a) și alin. (5) C. pen.

În drept, fapta inculpatului E. care, împreună cu inculpatul A. și cu complicitatea inculpatului D., a falsificat înscrisul intitulat „Declarație” care atesta în mod fictiv că a asistat la plata sumei de 20.000 euro de către inculpatul D. către persoana vătămată G., după care a încredințat acest înscris inculpatului D. pentru a-l depune ca mijloc de probă în prezenta cauză, constituie infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatului E. de a falsifica înscrisul mai sus prezentat în scopul de a-l ajuta pe inculpatul D. pentru a nu fi tras la răspundere penală în legătură cu dobândirea frauduloasă a calității de asociat al SC F. SRL constituie infracțiunea de favorizarea infractorului, prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

S-a menționat că din probele administrate în cauză a rezultat că înscrisul intitulat „Declarație” a fost falsificat la 24 noiembrie 2011, inculpatul E. încredințându-l inculpatului D. la 28 octombrie 2014 în scopul depunerii acestuia în prezenta cauză, pentru a face dovada că persoana vătămată G. a primit prețul părților sociale cedate inculpatului D. Astfel, având în vedere că înscrisul a fost folosit în scopul de a împiedica tragerea la răspundere penală a inculpatului D. și pentru a-i asigura acestuia, astfel, produsul infracțiunii, în cauză s-a reținut forma de favorizare reală.

În ceea ce privește stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile instanța a reținut că la data săvârșirii faptelor, acestea erau prevăzute de disp. art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969, pedeapsa fiind închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda și respectiv art. 264 alin. (1) C. pen. din 1969, pedeapsa fiind închisoarea de la 3 luni la 7 ani iar conform C. pen. în vigoare la data soluționării cauzei, infracțiunile sunt prevăzute de art. 322 alin. (1) C. pen., pedeapsa fiind închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda și respectiv de art. 269 alin. (1) C. pen., pedeapsa fiind închisoarea de la 1 la 5 ani sau amenda.

Instanța a constatat că raportat la limita minimă a pedepsei prevăzută de lege, dar și în raport cu regimul sancționator al concursului de infracțiuni și în ce privește individualizarea modalității de executare, dispozițiile C. pen. din 1969 sunt mai favorabile, astfel încât, ținând cont că în cauză s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului în încadrarea juridică prevăzută de N.C.P., a făcut aplicarea dispozițiilor art. 386 C. proc. pen. privind schimbarea încadrării juridice.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului E. instanța fondului a avut în vedere faptul că acesta nu are antecedente penale, în faza de cercetare judecătorească acesta a avut o conduită procesuală corectă, solicitând ca judecarea cauzei să se efectueze conform procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției, actele în circumstanțiere depuse la dosarul cauzei din care rezultă că acesta are probleme medicale (a suferit un infarct miocardic acut în martie 2013), având și un copil minor în întreținere.

Instanța a ținut cont de faptul că inculpatul a comis cele două infracțiuni deduse judecății înainte de condamnarea definitivă pentru vreuna dintre acestea, astfel că, în cauză, s-a făcut aplicarea disp. art. 33 alin. (1) lit. a) în ref. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, referitoare la concursul de infracțiuni, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, sporită corespunzător perseverenței infracționale.

În raport cu natura infracțiunilor comise și de datele ce caracterizează persoana inculpatului, instanța a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969, în conformitate cu disp. art. 71 C. pen. din 1969 și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012.

În ce privește modalitatea de executare a pedepsei rezultante ce va fi aplicată acestuia, instanța a apreciat că scopul pedepsei va putea fi atins și fără executarea acesteia și a dispus, conform art. 861 C. pen. din 1969 suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de încercare ce va fi stabilit conform 862 C. pen. din 1969 și cu instituirea obligațiilor prev. de art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen. din 1969. A făcut aplicarea disp. art. 71 alin. (5) C. pen. și s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 864 C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Totodată, a reținut că solicitarea acestuia de aplicare a disp. art. 81 C. pen. nu poate fi primită, nefiind de natură să conducă la atingerea scopului acesteia, având în vedere modalitatea și împrejurările concrete în care se reține comiterea faptelor și gravitatea acestora. Pentru aceleași considerente, nici cererea de reținere de circumstanțe atenuante judiciare nu a putut fi primită.

F. Rezolvarea acțiunii civile de instanța de fond.

Sub un prim aspect, instanța s-a pronunțat conform art. 25 alin. (3) C. proc. pen. cu privire la anularea înscrisurilor falsificate, în limita învestirii, respectiv cu privire la cele ce au format obiectul infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților, și anume: Hotărârea de asociat unic nr. 1 din 05 august 2011 emisă de SC F. SRL Brăila (fila 55 vol. I dosar u.p.), Hotărârea de asociat unic nr. 3 din 29 august 2011 emisă de SC F. SRL Brăila (fila 54 vol. I dosar u.p.), contract de cesiune părți sociale din 29 august 2011 (fila 53 vol. I dosar u.p.) și înscrisul intitulat „Declarație” datat 29 august 2011 (fila 87 vol. II dosar u.p.)

În ceea ce privește cererea persoanei vătămate G. de a se dispune anularea actelor de înstrăinare a imobilului în discuție, respectiv antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între SC F. SRL și SC T. SRL Brăila - semnat de inculpatul D. și N. precum și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 23 februarie 2012 prin care SC F. SRL reprezentată de inculpatul D. a vândut imobilul către SC T. SRL reprezentată de N. - nu a fost admisă.

În acest sens s-a arătat că în actul de inculpare, din verificările efectuate în cauză asupra documentelor de plată, a rezultat faptul că, în realitate, plata prețului nu s-a făcut astfel cum s-a menționat în contract, în sensul că SC T. SRL nu a achitat în numerar echivalentul sumei de 80.000 euro, ci suma de 280.625 lei, echivalentul a 63.530 euro, diferența fiind achitată în lei, prin viramente bancare; sumele în numerar fiind achitate în perioada 10 noiembrie 2011-06 februarie 2012, prin plăți aproape zilnice, pentru care societatea a emis chitanțe iar din verificările efectuate rezultând că aceste chitanțe au fost înregistrate în contabilitatea SC T. SRL.

Totodată, s-a reținut că nu s-a dovedit reaua-credință a martorului N., din probele administrate rezultând că acesta a făcut demersuri pentru a verifica suspiciunile privind proprietarul real al imobilului și a luat hotărârea de a finaliza cumpărarea în contextul în care aceste suspiciuni nu au fost confirmate de informații certe; persoana vătămată nu a venit în România imediat după ce a fost contactată telefonic, iar mențiunile existente la Oficiul Registrului Comerțului reprezentau singurul element de certitudine și cu caracter de opozabilitate față de terți.

În raport cu această situație, prin rechizitoriu, s-a dispus clasarea cauzei privind comiterea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. în ref. la art. 244 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. față de făptuitorul N.. Or, fiind considerat cumpărător de bună-credință, martorului nu îi poate fi luat din patrimoniu imobilul achiziționat de la SC F. SRL. Totodată, persoana vătămată nu poate solicita anularea actului de vânzare-cumpărare și revenirea imobilului în patrimoniul său și în același timp și obligarea inculpaților la plata contravalorii acestuia - respectiv suma de 140.000 euro.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța a reținut că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale solidare a celor trei inculpați, respectiv: faptă, prejudiciu cert, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu, delict deopotrivă imputabil celor trei inculpați, vinovăție.

În ce privește antrenarea, în solidar a răspunderii civile delictuale și a inculpatului E. - prejudiciul constând atât în despăgubiri materiale cât și în daune morale - în contextul în care în sarcina acestuia a fost reținută infracțiunea de favorizare a infractorului - astfel cum s-a arătat, forma infracțiunii reținute este aceea a favorizării reale, în contextul în care înscrisul intitulat „Declarație” i-a fost înmânat inculpatului D. pentru a fi depus în prezenta cauză (în faza de urmărire penală) pentru a-l exonera de răspundere penală (înscris întocmit la 24 noiembrie 2011 și folosit la 28 octombrie 2014) și a-i asigura astfel produsul infracțiunii, instanța a reținut că cel condamnat pentru infracțiunea de favorizarea infractorului va fi obligat la plata despăgubirilor civile în limita valorii bunurilor în legătură cu care s-a comis infracțiunea de favorizare (în acest sens - Dosarul penal nr. x/1996 a Curții de Apel Constanța în revista Dreptul nr. 7/1996, pag. 124).

Mai mult, conform art. 1369 alin. (1) N.C.C. (în vigoare din 01 octombrie 2011), cel care l-a îndrumat sau l-a determinat pe altul să cauzeze un prejudiciu, l-a ajutat în orice fel să îl pricinuiască sau, cu bună știință, a tăinuit bunuri ce proveneau dintr-o faptă ilicită ori a tras foloase din prejudicierea altuia răspunde solidar cu autorul faptei.

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, dispozițiile alin. (1) se aplică și în privința celui care, în orice fel, a împiedicat ori a întârziat chemarea în judecată a autorului faptei ilicite.

În raport cu situația prezentată, instanța a apreciat că favorizatorul - inculpatul E. - trebuie să răspundă în solidar cu autorul (inculpatul D.) și complicele (inculpatul A.) infracțiunii de înșelăciune - în ce privește latura civilă a cauzei.

S-a menționat că inculpații A. și E., cu prilejul audierii, au arătat că sunt de acord să o despăgubească pe persoana vătămată constituită parte civilă, în privința laturii civile a cauzei fiind incident principiul disponibilității. Totodată, cererea persoanei vătămate de obligare, în solidar, a inculpaților la plata sumei de 140.000 euro și a dobânzii legale aferente sumei, de la data producerii prejudiciului și până la momentul plății efective, este întemeiată, acesta fiind prețul de achiziție al imobilului în cauză, prejudiciul cauzat urmând a fi reparat integral.

S-a precizat că prin faptele comise în prezenta cauză, persoanei vătămate i s-a cauzat și un prejudiciu de natură morală, aceasta fiind pusă în situația ca, prin manopere dolosive, să fie exclusă din SC F. SRL al cărei asociat unic era și să fie înstrăinat imobilul, aparținând aceleiași societăți, instanța apreciind că suma de 15.000 euro în echivalentul în lei la cursul oficial al Băncii Naționale a României din ziua efectuării plății constituind o reparație justă și echitabilă a acestui prejudiciu.

În privința sumei de 10.000 euro, reprezentând cheltuieli cu deplasarea persoanei vătămate la proces și demolarea imobilului, instanța a constatat că persoana vătămată nu a depus la dosarul cauzei documente justificative reprezentând contravaloarea transportului la instanță, iar în ce privește demolarea construcțiilor, acestea au fost demolate în 2008 (contract - filele 44-45 vol. I dosar u.p.).

Față de considerentele expuse au fost obligați inculpații, în solidar, la plata sumei de 140.000 euro în echivalentul în lei la data efectuării plății la cursul oficial al Băncii Naționale a României cu dobânda legală de la data producerii prejudiciului și până la achitarea efectivă a acestuia, astfel cum s-a solicitat de persoana vătămată, cu titlu de despăgubiri materiale, precum și la plata sumei de 15.000 euro în echivalentul în lei la data efectuării plății la cursul oficial al Băncii Naționale a României, cu titlu de daune morale - către partea civilă G..

S-a dispus menținerea măsurii sechestrului asigurător instituită prin Ordonanța nr. 639/P/2012 din 13 octombrie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați asupra bunurilor deținute în coproprietate de inculpatul D. cu H., precum și asupra bunurilor proprii ale inculpatului D. (contestația formulată de inculpat împotriva acestei măsuri fiind respinsă prin încheierea din 31 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. x/44/2014) în vederea garantării aducerii la îndeplinire a dispozițiilor civile a prezentei hotărâri.

În privința cererii de obligare a inculpaților la plata cheltuielilor judiciare, formulată de persoana vătămată, aceasta a fost admisă în parte, până la concurența sumei de 9801,89 lei, urmând a nu fi avută în vedere suma de 1.374 lei conform facturii din 19 octombrie 2012 care privește Dosarul nr. x/P/2011 (fila 108 vol. III dosar u.p.), precum și suma de 1.342,32 lei conform facturii din 22 februarie 2012 care excede cauzei de față, plângerea penală în cauza de față fiind formulată la 09 noiembrie 2012 (facturi - filele 178,181 vol. II dosar instanță).

Împotriva sentinței penale nr. 185/F din 2 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, persoana vătămată G. și inculpații A., D. și E.

Examinând apelurile declarate în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

I. Cu privire la apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a menționat că sentința penală atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

A.1. În cuprinsul motivelor de apel s-a menționat că în operațiunea de individualizare a pedepsei, pentru inculpatul D., în ceea ce privește cuantumul stabilit la limita medie, instanța de fond ar fi trebuit să dea eficiență tuturor împrejurărilor cauzei, pluralității infracționale și de făptuitori, modului complex de operare care a presupus conlucrarea în scopul săvârșirii infracțiunilor cu o persoană ce deținea calitatea de avocat, cuantumului prejudiciului cauzat, poziției nesincere a inculpatului care a încercat să se eschiveze de răspundere prin invocarea unor elemente de apărare menite să ateste împăcarea cu persoana vătămată, a căror autenticitate nu a fost demonstrată, toate acestea justificând aplicarea unor pedepse mai aspre, cu un proces de reeducare de o durată mai îndelungată.

Astfel, în ceea ce privește aplicarea unei pedepse mai aspre inculpatului D., aspect în legătură cu care a formulat critici parchetul, Înalta Curte constată că s-a făcut o corectă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen., ținându-se seama de circumstanțele reale ale comiterii faptelor și cele personale ale inculpatului, în raport cu care au fost stabilite sancțiuni penale atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare, apte să asigure realizarea scopului preventiv - educativ al pedepsei.

Se constată că, în mod justificat, la alegerea tratamentului sancționator aplicat inculpatului, instanța de fond a avut în vedere atât circumstanțele reale ale săvârșirii infracțiunii, respectiv că inculpatul a comis infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată și înșelăciune, fapte penale care prezintă un grad ridicat de pericol social prin natura valorilor sociale lezate și prin modalitatea de comitere a faptelor penale de către inculpat, fiind în fapt inițiatorul acestora, urmarea produsă, respectiv prejudiciul creat persoanei vătămate, cât și circumstanțele personale ale inculpatului, lipsa antecedentelor penale, nivelul de educație și vârsta.

Înalta Curte reține că recunoașterea acuzațiile formulate împotriva sa la termenul din data de 27 aprilie 2017, deși, nu poate conduce la atenuarea tratamentului sancționator ce i-a fost aplicat, va putea fi valorificată, în sensul neagravării pedepsei stabilite de instanța de fond.

În raport cu aceste aspecte, motivele de apel ale parchetului sunt nefondate, Înalta Curte apreciind că nu se justifică, în cauză, agravarea răspunderii penale a inculpatului.

A.2. În ceea ce îl privește pe inculpatul A., s-a arătat că aplicarea unor pedepse la limita medie nu corespunde criteriilor de individualizare, printre care pericolul social ridicat al faptelor dat de circumstanțele reale ale comiterii, pluralitatea infracțională, cuantumul ridicat al prejudiciului produs și nerecuperat, încălcarea principiilor fundamentale care guvernează exercitarea profesiei de avocat, prin folosirea cunoștințelor sale juridice și a atribuțiilor conferite pentru a crea aparența unei cesiuni a părților sociale și a face posibilă vânzarea imobilului și prejudicierea persoanei vătămate. Astfel, se justifică majorarea pedepselor aplicate și executarea sancțiunii rezultante stabilită în regim de detenție, pentru realizarea scopului pedepsei, respectiv prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și conștientizarea de către inculpat a consecințelor faptelor comise. În subsidiar, s-a constatat că termenul de încercare stabilit conform art. 92 C. pen., ar trebui cuantificat într-un cuantum mai mare decât cel minim de 2 ani, pentru a se asigura în acest mod un control asupra inculpatului, astfel încât acesta să nu reitereze conduita infracțională.

Cu privire la inculpatul E. s-a menționat că funcția de reeducare a pedepsei poate fi realizată numai printr-o justă individualizare a acesteia, ceea ce presupune stabilirea ei într-un cuantum care să țină seama, în egală măsură, de natura și gravitatea faptei, în raport cu ansamblul activității infracționale, desfășurată de ceilalți inculpați, față de circumstanțele concrete și efectele care s-ar fi putut produce, cu majorarea cuantumului pedepselor aplicate, orientate de instanța de fond către limita minimă, pentru a asigura o conduită licită și atingerea scopului legii penale.

Referitor la gradul de pericol al infracțiunilor săvârșite de inculpații A. și E., Înalta Curte are în vedere faptul că scopul pedepsei este acela de a preveni săvârșirea de noi infracțiuni. Prevenția specială presupune o adaptare a pedepsei nu numai la periculozitatea faptei, dar și la persoana inculpatului.

Astfel, se observă că inculpatul A. a avut o conduită procesuală corectă (în faza de urmărire penală a recunoscut comiterea faptelor și a contribuit la identificarea mijloacelor de probă, în cursul judecății s-a prezentat la termenele acordate și a optat pentru procedura simplificată a recunoașterii vinovăției), că este o persoană tânără ce provine dintr-o familie organizată, nu are antecedente penale și are calitatea de avocat în cadrul Baroului Brăila.

De asemenea, în ceea ce-l privește pe inculpatul E. se reține conduita procesuală corectă, atitudinea acestuia de recunoaștere a faptelor comise, lipsa antecedentelor penale, faptul că are un copil minor în întreținere, precum și starea de sănătate precară ce rezultă din actele depuse la dosarul cauzei (filele 54-57, vol. II dos. C.A. Galați).

Înalta Curte apreciază, că pedeapsa aplicată de instanța de fond constituie o pedeapsă justă, aptă să conducă la atingerea scopului preventiv și educativ al sancțiunii, în mod judicios apreciind că se impune aplicarea față de aceștia a unor pedepse cu închisoarea către minimul special (după reducerea limitelor de pedeapsă potrivit disp. art. 396 alin. (1) C. proc. pen.) și că scopul educativ al pedepselor se poate atinge și prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata termenului de supraveghere, potrivit art. 91 alin. (1) C. pen. în cazul inculpatului A. și potrivit art. 861 C. pen. anterior, în cazul inculpatului E.

Raportat la criteriile avute în vedere de judecătorul fondului, corect evaluate în procesul de cuantificare a sancțiunii penale și de alegere a modalității de executare, Înalta Curte consideră că nu se justifică executarea în regim de detenție, supunerea inculpaților, pe durata termenului de încercare, unor măsuri de supraveghere specială din partea organelor judiciare și cerinței ca acesta să respecte anumite obligații stabilite de instanța de judecată, în condițiile legii, fiind suficientă. Astfel, instanța de control judiciar consideră că nu se impune modificarea tratamentului sancționator stabilit de curtea de apel în privința celor doi inculpați, apreciind că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acuzați.

De altfel, realizarea scopului pedepsei, reeducarea inculpaților și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni se poate efectua nu numai prin eliminarea din societate a celor ce au săvârșit infracțiunile, ci și prin aplicarea unor măsuri neprivative de libertate care însă, raportat la faptele comise, gradul concret de pericol social al acestora și persoana infractorului pot conduce la îndeplinirea acestui deziderat și fără a se lua măsura încarcerării într-un loc de detenție. Scopul pedepsei este acela de reglare a comportamentului, de învățare a unor noi conduite și de respectare a legilor, iar efectivitatea pedepsei se măsoară după cât de bine realizează suprimarea comportamentului nedorit.

B. O altă critică a parchetului a privit faptul că decizia pronunțată de instanța de apel conține dispoziții netemeinice, în ceea ce privește neinterzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., ca pedepse complementare și accesorii, pentru inculpatul A.

Referitor la aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi, aceasta este obligatorie doar când legea penală prevede această pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită. În aceste situații, interzicerea exercitării drepturilor se va aplica obligatoriu de către instanța de judecată, fără ca aceasta să mai aibă facultatea de a decide asupra necesității aplicării pedepsei complementare, deoarece necesitatea decurge din lege. În situațiile în care textul de lege nu prevede în mod expres această aplicare, instanța de judecată are posibilitatea să aplice interdicția exercitării drepturilor în raport cu natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului.

Instanța are deci obligația să examineze, în fiecare pricină, după ce a verificat condițiile impuse de lege, dacă este sau nu cazul să fie aplicată pedeapsa interzicerii unor drepturi, adică dacă aplicarea acesteia este necesară. Or, în cauză inculpatul A. a fost condamnat pentru infracțiunile prevăzute de art. 244 C. pen. și art. 322 C. pen., dispoziții care nu cuprind aplicarea acestor pedepse.

Astfel, Înalta Curte apreciază, în acord cu instanța fondului, că nu se impune aplicarea față de inculpat a pedepselor complementare.

II. Cu privire la apelul declarat de inculpatul D., Înalta Curte constată că la termenul de judecată din data de 27 aprilie 2017, acesta a recunoscut comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, în modalitatea prezentată în actul de sesizare (fila 87 dos. Înalta Curte de Casație și Justiție).

Cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei, apărătorul ales al inculpatului a arătat că motivele de apel formulate în scris la momentul declarării căii de atac s-au schimbat, în sensul că vizează doar individualizarea pedepselor, solicitând a se face aplicarea dispozițiilor art. 861 C. pen. (1969).

Cu privire la solicitarea apărării, în sensul reindividualizării pedepsei stabilite în sarcina inculpatului D., astfel încât să beneficieze de o executare a pedepsei în stare de libertate, Înalta Curte reține că aceasta nu este întemeiată.

Astfel, Înalta Curte constată că, în cauză, judecătorul fondului a realizat o evaluare judicioasă a criteriilor prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen., care a valorificat în mod corespunzător toate împrejurările ce țin de materialitatea faptelor comise și de persoana inculpatului, situație în care au fost stabilite sancțiuni penale corect individualizate, atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare.

Este adevărat că, în fața instanței de apel, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, însă, față de circumstanțele reale ale comiterii infracțiunilor (fiind în fapt inițiatorul faptelor penale, implicând, totodată, în activitatea infracțională pe ceilalți doi inculpați), de atitudinea de negare a faptelor săvârșite atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței de fond, precum și încercarea de a induce în mod nereal pe parcursul cercetării judecătorești ideea existenței unui acord al persoanei vătămate în vederea împăcării, raportat și la gradul relativ ridicat de periculozitate al faptelor comise, determinat de natura și importanța deosebită a valorilor sociale lezate (relațiile sociale referitoare la încrederea de care se bucură înscrisurile sub semnătură privată și protecția patrimoniului; inculpatul D. falsificând un număr de trei înscrisuri, care atestau în mod fictiv că persoana vătămată i-ar fi cedat calitățile de administrator și asociat, precum și părțile sociale pe care le deținea, în calitate de unic asociat al SC F. SRL; încheierea unui înscris care atesta în mod fictiv plata sumei de 20.000 euro către persoana vătămată; inducerea în eroare a reprezentanților Oficiului Registrului Comerțului prin folosirea înscrisurilor false și vânzarea apoi imobilului ce aparținea societății), dar și la consecințele produse (persoana vătămată suferind un prejudiciu într-un cuantum ridicat), Înalta Curte constată că nu se poate da eficiență elementelor favorabile ce circumstanțiază persoana inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale, nivelul de educație și vârsta, acestea neputând fi valorificate în sensul schimbării tratamentului sancționator și a modalității de executare.

Reținându-se că, în dezbateri, apărătorul ales al inculpatului a solicitat a se face aplicarea dispozițiilor art. 861 C. pen. (1969), Înalta Curte consideră că se impune examinarea apelului și din perspectiva legii penale mai favorabile.

Astfel, Înalta Curte costată că instanța de fond a determinat în mod corect legea penală mai favorabilă raportându-se la criteriile statuate, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

În acest sens, realizând o comparare a prevederilor din ambele legi penale succesive, în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiții de incriminare, de tragere la răspundere penală și de sancționare) și cu privire la fiecare instituție incidentă în speța dedusă judecății și, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două reglementări care este mai blândă, în ansamblul dispozițiilor sale, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă este noua reglementare, aceasta fiind cea care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpatul D..

Înalta Curte reține, în acest context, că apelantul inculpat a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen. sancționată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, care are același conținut constitutiv în vechea reglementare, fiind incriminată de art. 290 C. pen. (1969) și pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.

Pe de altă parte, în sarcina inculpatului s-a reținut și săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen., sancționată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, în vechea reglementare fiind incriminată în art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. (1969), cu limite de pedeapsă cuprinse între 3 și 15 ani. Deși, conținutul constitutiv al infracțiunii de înșelăciune în forma incriminată de alin. (2) al art. 215 C. pen.(1969) a rămas același și în noua reglementare, neintervenind o modificare în acest sens a textului de lege, limitele de pedeapsă sunt mai mici (închisoarea de la unu la 5 ani, iar în art. 244 alin. (3) C. pen. se prevede posibilitatea împăcării părților ca o cauză ce înlătură răspunderea penală.

Referitor la sancționarea infracțiunii continuate se observă că ambele legi penale succesive reglementează, în acest caz, stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, precum și posibilitatea aplicării unui spor facultativ, dacă se apreciază că maximul pedepsei este neîndestulător, însă această împrejurare nu prezintă relevanță în cauză sub aspectul determinării legii mai favorabile, din moment ce prima instanță nu a dat eficiență acestei cauze de agravare a pedepsei, astfel încât, în concret, raportarea trebuie făcută la limitele de pedeapsă prevăzute de legile penale succesive pentru infracțiunile deduse judecății.

Rezultă, așadar, că, exceptând infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată (în cazul căreia Codul penal anterior prevedea limite de pedeapsă mai reduse decât cele stabilite de legea în vigoare), pentru cealaltă infracțiune ce formează obiectul acuzației penale, noile dispoziții ale legii penale apar ca fiind mai blânde sub aspectul regimului sancționator, context în care evaluând aceste prevederi legale în coroborare cu cele care reglementează tratamentul penal al pluralității de infracțiuni sub forma concursului (chiar dacă acesta este mai aspru în reglementarea actuală, care în art. 39 C. pen. instituie cumulul cu spor fix și obligatoriu) și având în vedere criteriile de individualizare corect stabilite de judecătorul fondului, se observă că legea care, în ansamblul dispozițiilor sale incidente în speță, conduce, în concret, la un rezultat mai favorabil pentru inculpat este legea penală în vigoare, iar nu cea anterioară.

III. Cu privire la apelul declarat de inculpatul A.

1. În principal, inculpatul a apreciat că scopul legii penale poate fi atins si fără aplicarea unei pedepse privative de libertate și a solicitat aplicarea art. 80 sau 83 C. pen.

Conform art. 80 și art. 83 C. pen., pentru a putea să se dispună renunțarea la aplicarea pedepsei, respectiv amânarea aplicării pedepsei, textele de lege stabilesc anumite condiții. Astfel, se are în vedere în cazul renunțării la aplicarea pedepsei ca infracțiunea săvârșită să prezinte o gravitate redusă, avându-se în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit, în raport cu persoana infractorului, conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și posibilitățile sale de îndreptare. În ceea ce privește amânarea aplicării pedepsei pe lângă cerințele referitoare la persoana infractorului care sunt la fel ca în cazul art. 80 C. Pen, se cere ca pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracțiuni să fie amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani; să nu mai fi fost anterior condamnat și acesta să-și fi manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității. Totodată, atât în cazul art. 80 și 83 C. pen. instanța va aprecia în funcție de condițiile enumerate necesitatea dispunerii renunțării sau amânării pedepsei.

Cu privire la critica inculpatului referitoare la posibilitatea dispunerii renunțării sau amânării pedepsei, Înalta Curte reține că acesta, de profesie avocat, s-a folosit de calitatea sa în săvârșirea faptelor, și că pedeapsa, respectiv de 1 an și 6 luni închisoare cu aplicarea art. 91 alin. (1) C. pen, este corect individualizată cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de legea penală.

În ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate, Înalta Curte reține că, s-a ținut seama de gradul concret de pericol social rezultat din modul de comiterea a faptei, calitatea pe care inculpatul o avea la momentul comiterii faptei (aceea de avocat), consecințele faptei, datele personale ale inculpatului (absolvent de studii superioare, lipsit de antecedente penale) și conduita procesuală a acestuia (caracterizată prin atitudinea de recunoaștere a faptelor).

Astfel, că datele ce țin de persoana inculpatului, respectiv conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii, obiectivată prin lipsa antecedentelor penale sau atitudinea acestuia după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorităților, comportarea sinceră în cursul procesului, recunoașterea faptelor, vârsta, studiile superioare, pregătirea profesională, anturajul, au fost valorificate în cadrul criteriilor generale de individualizare a pedepsei, potrivit art. 74 alin. (1) C. pen.

Ca atare, având în vedere toate aceste aspecte, valorificate în mod judicios de judecătorul fondului în procesul de alegere a tratamentului sancționator, Înalta Curte apreciază că nu se justifică, în cauză dispunerea renunțării la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, așa cum a solicitat apelantul inculpat.

2. În ceea ce privește criticile subsidiare formulate de inculpatul A., privind greșita reținere a legii penale mai favorabile (care, în opinia sa, ar fi vechea reglementare) și solicitarea de aplicare a unei pedepse conform art. 81 si urm. din C. pen. 1969, Înalta Curte menționează că, în mod corect, prima instanță a stabilit legea penală mai favorabilă în raport cu Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

Având în vedere că inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 48 C. pen raportat la art. 244 alin. (2) C. pen., Înalta Curte apreciază că, și în privința acestuia, sunt valabile argumentele expuse în cazul inculpatului D. cu privire la legea penală mai favorabilă. Astfel, raportat la faptul că limitele speciale de pedeapsă pentru infracțiunea de înșelăciune sunt mai mici în noua reglementare care, de altfel, permite și împăcarea părților; și având în vedere criteriile de individualizare a pedepsei corect stabilite de instanța de fond, se constată că legea penală care conduce la un rezultat mai avantajos pentru inculpatul A. este Codul penal în vigoare, chiar dacă acesta stabilește un tratament sancționator mai aspru în cazul concursului de infracțiuni, context în care nu pot fi valorificate susținerile apelantului, în sensul aplicării unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării acesteia, conform art. 81 si urm. din C. pen. (1969).

IV. Cu privire la apelul declarat de inculpatul E.

În ședința publică din 16 martie 2017, apelantul inculpat E. a învederat instanței că înțelege să-și retragă apelul declarat împotriva sentinței penale nr. 185/F din 2 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Potrivit dispozițiilor art. 415 C. proc. pen. partea care a declarat apel își poate retrage apelul, instanța luând act de manifestarea de voință exprimată oral de aceasta.

Astfel, având în vedere că retragerea apelului s-a făcut personal de inculpatul E., în ședința publică din 16 martie 2017, până la închiderea dezbaterilor, Înalta Curte urmează a lua act de retragerea apelului.

V. Cu privire la apelul declarat de persoana vătămată G..

În dezvoltarea motivelor de apel, persoana vătămată G. a apreciat că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală atât sub aspectul laturii penale, cât și al laturii civile.

În ceea ce privește criticile pe care persoana vătămată le-a invocat cu privire la latura penală a cauzei, constatându-se că, în esență, vizează aceleași aspecte cu cele criticate de parchet (aplicarea de instanța de fond a unor pedepse blânde față de inculpați; stabilirea, în mod greșit, pentru inculpații A. și E. a unor pedepse în stare de libertate prin suspendarea executării; neaplicarea pedepsei completare prev. de art. 66 lit. g) C. pen. față de inculpatul A.), Înalta Curte nu va mai reitera argumentele pentru care au fost respinse, și care au fost prezentate mai sus, menționând că aceleași considerente sunt avute în vedere și în această situație.

În ceea ce privește latura civilă, a solicitat anularea tuturor actelor juridice falsificate atât principale cât și a actelor subsecvente, astfel încât SC F. SRL să revină la situația juridică, contabilă și financiară anterioară săvârșirii infracțiunii.

În această privință, Înalta Curte constată că instanța de la fond în mod corect s-a pronunțat cu privire la înscrisurile falsificate, în limita învestirii prin rechizitoriu, anulând Hotărârea de asociat unic nr. 1 din 05 august 2011 emisă de SC F. SRL Brăila, Hotărârea de asociat unic nr. 3 din 29 august 2011 emisă de SC F. SRL Brăila, contract de cesiune părți sociale din 29 august 2011 și înscrisul intitulat „Declarație” datat 29 august 2011.

Totodată, acesta a solicitat să se constate că, atât antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat din 16 noiembrie 2011, cât și contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 23 februarie 2012 prin care SC F. SRL reprezentată de inculpatul D. a vândut imobilul către SC T. SRL reprezentată de N., sunt lovite de nulitatea absolută.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că, în cauză, nu s-a dovedit reau-credință a cumpărătorului N. iar prin rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei privind comiterea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen în ref. la art. 244 alin. (2) C. pen cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen față de acesta.

Înalta Curte amintește că, de principiu, pentru încheierea unui contract de vânzare-cumpărare este necesar ca vânzătorul sa fie titularul dreptului care se înstrăinează, în caz contrar, vânzătorul neputând transmite cumpărătorului dreptul care face obiectul contractului. Prin urmare, chiar dacă înstrăinarea unui imobil se face între un vânzător care nu este proprietarul bunului înstrăinat si un terț (în calitate de cumpărător) imobilul respectiv nu iese din patrimoniul adevăratului proprietar care rămâne liber să dispună de el. Însă, în ceea ce privește actul de înstrăinare care a intervenit între vânzătorul pretins proprietar si terțul cumpărător, anularea lui nu poate fi cerută decât atunci când se invocă un motiv de nulitate absolută. Pentru a interveni nulitatea absolută, este necesar ca ambele părți contractante să fi fost de rea-credință la încheierea actului.

Drept urmare, pentru a se putea constata nulitatea contractului care a marcat transferul dreptului de proprietate trebuie sa se dovedească în mod cert că terțul cumpărător, în speță N., a fost de rea-credință.

Buna-credință reprezintă credința dobânditorul că, acela de la care a dobândit imobilul avea toate însușirile cerute de lege pentru a-i transmite proprietatea. Or, se reține că, în cauză, N., la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărarea în anul 2012, a avut reprezentarea faptului ca a încheiat contractul cu adevăratul proprietar al imobilului, fapt ce rezultă din probatoriul administrat. În această situație se apreciază că efectele față de dobânditorul cu titlu oneros sunt salvate de la desființare, pentru motivul că ele s-au născut pe temeiul principiului ocrotirii bunei-credințe și a unei realități care doar ulterior și retroactiv s-a transformat în simplă aparență de drept.

Prin urmare, nefiind îndeplinite condițiile pentru desființarea contractului de vânzare-cumpărare și deci repunerea părților în situația anterioară, Înalta Curte constată că instanța fondului, în mod corect, a acordat persoanei vătămate contravaloarea imobilului ce a făcut obiectul contractului, constând în suma de 140.000 euro în echivalentul în lei la data efectuării plății la cursul oficial al Băncii Naționale a României cu dobânda legală de la data producerii prejudiciului și până la achitarea efectivă a acesteia.

O altă critică a vizat faptul că instanța de fond nu i-a acordat suma de 50.000 de euro cu titlu de daune morale, ci doar 15.000 euro.

Înalta Curte amintește că importanța prejudiciului moral depinde de valoarea nepatrimonială căreia i s-a adus atingere, de măsura în care a fost lezată această valoare și de intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării de către persoana vătămată. În același timp, scopul acordării daunelor morale constau în realizarea a unei satisfacții morale pentru suferințe de același ordin și nu a unei satisfacții patrimoniale. Așa fiind, cuantumul acestor daune trebuie apreciat în echitate cu păstrarea principiului proporționalității și a justului echilibru între natura valorilor lezate și suma acordată.

Drept urmare, Înalta Curte constată că, în raport de împrejurările concrete ale cauzei, suma de 15.000 euro acordată de prima instanță este suficientă și echitabilă.

Având în vedere cele expuse, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, persoana vătămată G. și de inculpații A. și D. împotriva sentinței penale nr. 185/F din 2 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 415 C. proc. pen., va lua act de retragerea apelului formulat de inculpatul E. împotriva aceleiași sentințe.

În baza art. 276 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ. va respinge cererea de cheltuieli de judecată formulată de apelanta persoană vătămată G., având în vedere că apelul acesteia a fost respins.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile ocazionate cu soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) și (4) C. proc. pen., va obliga apelanții intimați inculpați și apelanta persoană vătămată la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorilor desemnați din oficiu pentru apelanții intimați inculpați E. și D., până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 90 de lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul intimat inculpat A., în sumă de 360 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de limbă italiană se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, persoana vătămată G. și de inculpații A. și D. împotriva sentinței penale nr. 185/F din 2 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Ia act de retragerea apelului formulat de inculpatul E. împotriva aceleiași sentințe.

Respinge cererea de cheltuieli de judecată formulată de apelanta persoană vătămată G.

Cheltuielile ocazionate cu soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați rămân în sarcina statului.

Obligă apelanții intimați inculpați și apelanta persoană vătămată la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorilor desemnați din oficiu pentru apelanții intimați inculpați E. și D., până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 90 de lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul intimat inculpat A., în sumă de 360 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de limbă italiană se plătește din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 iunie 2017.