Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 979/2017 AI generated

Negative conflict of jurisdiction over public official salary assimilation: Tribunal vs. Court of Appeal competence under Public Service Law

Case Number Decizia nr. 979/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction, ruling that the Târgu Jiu Tribunal (administrative and fiscal section) had competence to hear the case, thereby reversing the appellate court's declination and validating the first-instance court's initial jurisdictional logic despite its erroneous reasoning. The dispute involved a civil servant at a county-level veterinary and phytosanitary authority who challenged the administrative authority for failing to issue an implementing order to assimilate his salary and position to those of central agricultural institutions, seeking the payment of resulting wage differences. The court held that although the claim targeted a central public authority, it fundamentally concerned the service relationship of a public official, making it subject to the derogatory jurisdictional rules of the Public Civil Servants Law, which vest exclusive competence in the tribunal-level administrative section. Under general territorial competence rules, the plaintiff was permitted to file at his domicile, confirming the Tribunal's jurisdiction over the claim against the county structure and the central authority.

Legislator headnote

AI generated

art. 82 din O.U.G. nr. 83/2014, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 109 din Legea nr. 188/1999, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Negative conflict of jurisdiction over public official salary assimilation: Tribunal vs. Court of Appeal competence under Public Service Law: Totodată, art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, în cauză reclamantul optând pentru instanța în a cărei rază teritorială se află domiciliul său.

Keywords

AI generated
negative conflict of jurisdiction territorial jurisdiction public authorities civil servant fiscal law conflict rule

Cited Legislation

AI generated
art. 82 din O.U.G. nr. 83/2014
1.016 din 23 decembrie 2015, prin emiterea în temeiul art. 82 din O.U.G. nr. 83/2014, a unor acte de asimilare, cu începere de la 1 decembrie 2015, a funcțiilor și salariilor funcționarilor din cadrul D.S.V.S.A.
art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
(1) și art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.
art. 109 din Legea nr. 188/1999
2/2013, art. 109 din Legea nr.
art. 135 alin. (1) C. proc. civ
2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ.
art. 135 alin. (4) C. proc. civ
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 979/2017

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. de dosar nr. x/95/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtele A.N.S.V.S.A. și D.S.V.S.A. Gorj, pentru ca în contradictoriu cu acestea, în baza probelor ce se vor administra, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei A.N.S.V.S.A. să completeze Ordinul nr. 1.016 din 23 decembrie 2015, prin emiterea în temeiul art. 82 din O.U.G. nr. 83/2014, a unor acte de asimilare, cu începere de la 1 decembrie 2015, a funcțiilor și salariilor funcționarilor din cadrul D.S.V.S.A. Gorj, cu funcțiile și nivelul de salarizare stabilite, potrivit dispozițiilor ordinelor ministrului agriculturii și dezvoltării rurale de aplicare a alin. (8) și (81), în cadrul A.P.I.A., în sensul de a se include în salariul de bază și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu; obligarea pârâtei D.S.V.S.A. Gorj, ca pentru perioada cuprinsă între 1 decembrie 2015 și data punerii în aplicare a noilor grile de salarizare stabilite prin asimilare, să plătească diferența dintre drepturile asimilate, cuvenite potrivit art. 82 din O.U.G. nr. 83/2014 și drepturile efectiv plătite, cu acordarea dobânzii legale penalizatoare.

2. Hotărârea primei instanțe sesizate

Prin Sentința nr. 1.481 din 26 octombrie 2016, Tribunalul Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe și a declinat competența în favoarea secției contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Craiova în vederea soluționării cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele A.N.S.V.S.A. și D.S.V.S.A. Gorj.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamantul solicită completarea Ordinului nr. 1.016 din 23 decembrie 2015 emis de A.N.S.V.S.A. București, care este o autoritate publică centrală, ordin care vizează asimilarea funcțiilor și salariilor personalului A.N.S.V.S.A., institutelor centrale și structurilor subordonate județene, în mod corespunzător încadrării acestor structuri, cu funcțiile și nivelul de salarizare din cadrul M.A.D.R. și, după caz, din cadrul A.P.I.A., în cazul unităților subordonate, precum și stabilirea nivelului concret al drepturilor salariale, situație în care, raportat la prevederile art. 10 alin. (1) și art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 29 noiembrie 2016, sub nr. x/54/2016.

3. Hotărârea celei de-a doua instanțe

Prin Sentința nr. 31 din 20 ianuarie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, s-a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele A.N.S.V.S.A. și D.S.V.S.A. Gorj, în favoarea Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, s-a dispus înaintarea cauzei în vederea soluționării conflictului negativ de competență în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Craiova a reținut că potrivit art. IV din Legea nr. 2/2013, art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici se modifică în sensul următor "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe."

Așadar, indiferent de rangul autorității sau instituție publice emitente a actului contestat, în materia funcționarilor publici, competența de soluționare a litigiilor aparține tribunalului.

Totodată, art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, în cauză reclamantul optând pentru instanța în a cărei rază teritorială se află domiciliul său.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ. din 2010, urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Obiectul acțiunii îl constituie cererea reclamantului privind emiterea/completarea unui ordin de către A.N.S.V.S.A. de asimilare a funcției și salariului reclamantului, funcționar public al D.S.V.S.A. Gorj, cu funcțiile și nivelul de salarizare stabilite în cadrul A.N.S.V.S.A.

Din analiza sistematică a petitelor cererii introductive, prin luarea în considerare a motivelor acțiunii, se observă că principalul scop pe care-l urmărește reclamantul nu îl constituie emiterea unui act administrativ sau modificarea celui existent, ci obținerea unor drepturi salariale pretins a fi fost stabilite în O.U.G. nr. 83/2014, actul administrativ în discuție reprezentând doar mijlocul prin care reclamantul a considerat că trebuie să îi fie stabilite aceste drepturi salariale.

De asemenea, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamantul are calitatea de funcționar public - consilier, gradul superior în cadrul D.S.V.S.A. Gorj.

În raport cu obiectul acțiunii și cu împrejurarea că reclamantul face parte din categoria funcționarilor publici, Înalta Curte reține că demersul judiciar inițiat de acesta se circumscrie unui litigiu vizând raportul de serviciu al funcționarului public, fiind incidente normele de competență derogatorii instituite prin art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora "Art. 109 - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale".

În cauză, este de observat faptul că reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul său din municipiul Târgu Jiu, județul Gorj, aflat în circumscripția Tribunalului Gorj.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele D.S.V.S.A. Gorj și A.N.S.V.S.A. în favoarea Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 martie 2017.

Procesat de GGC - N