Negative conflict of jurisdiction resolved in favor of Fetești District Court for vehicle toll violation challenge based on pre-2013 territorial competence rules
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction in favor of the Fetești District Court, which retains exclusive competence to adjudicate the case. The dispute concerned a company's challenge against a traffic contravention report for operating a vehicle without a valid toll permit on a national highway, where the Constanta and Fetești District Courts had mutually declined territorial jurisdiction. The decisive legal basis was the non-applicability of the 2013 legislative amendment (Law No. 2/2013) that shifted venue to the defendant's domicile, as the contested report was issued in 2012; consequently, the court applied the prior regime under Emergency Governmental Ordinance No. 2/2001, which mandates that such appeals be filed in the jurisdiction where the offense was committed.
Legislator headnote
AI generatedart. 133 pct. 2 C. proc. civ, art. 3 din Legea nr. 2/2013, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Negative conflict of jurisdiction resolved in favor of Fetești District Court for vehicle toll violation challenge based on pre-2013 territorial competence rules: The dispute concerned a company's challenge against a traffic contravention report for operating a vehicle without a valid toll permit on a national highway, where the Constanta and Fetești District Courts had mutually declined territorial jurisdiction. The decisive legal basis was the non-applicability of the 2013 legislative amendment (Law No. 2/2013) that shifted venue to the defendant's domicile, as the contested report was issued in 2012; consequently, the court applied the prior regime under Emergency Governmental Ordinance No. 2/2001, which mandates that such appeals be filed in the jurisdiction where the offense was committed.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive section to justify the High Court's power to establish the competent court for resolving the negative conflict of jurisdiction.
Full text
Decizia nr. 81/2017
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța, la data de 22 decembrie 2015, petenta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta CN B. SA - C., anularea procesului-verbal de contravenție din 21 martie 2012 întocmit de intimată, cu consecința exonerării sale de la plata amenzii contravenționale și de la plata tarifului de despăgubire.
Prin procesul-verbal de contravenție contestat, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei și obligată la plata unei despăgubiri în valoare de 28 euro (121,74 lei), în baza dispozițiilor art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, reținându-se că, în data de 09 octombrie 2011, vehiculul categoria A, aparținând petentei, a circulat pe A2 km 144+100 m, Fetești, Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.
Judecătoria Constanța, prin sentința nr. 9614 din 5 august 2016, a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, ridicată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fetești, instanța în circumscripția căreia a fost săvârșită contravenția.
A reținut instanța că, potrivit art. 10 din O.G. nr. 15/2002, în forma în vigoare la data încheierii procesului-verbal contestat, contravențiilor prevăzute la art. 8 le sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare, iar, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
2. Hotărârea celei de-a doua instanțe;
Judecătoria Fetești, prin sentința nr. 1414 din 17 noiembrie 2016, a admis excepția necompetenței teritoriale, ridicată din oficiu, și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.
A reținut instanța că, potrivit art. 101 din O.G. nr. 15/2002, prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, plângerea se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.
Astfel, constatând ivit conflict negativ de competență, Judecătoria Fetești, în baza art. 133 pct. 2 C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea acestuia.
3. Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență;
Înalta Curte constată că obiectul acțiunii îl constituie anularea procesului-verbal din 21 martie 2012 întocmit de intimată, prin care petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei și obligată la plata unei despăgubiri în valoare de 28 euro (121,74 lei), în baza dispozițiilor art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, reținându-se că, în data de 09 octombrie 2011, vehiculul categoria A, aparținând petentei, a circulat pe A2 km 144+100 m, Fetești, Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.
Art. 101 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, potrivit căruia „plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul”, a fost introdus prin art. 3 din Legea nr. 2/2013, publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013.
Așa cum rezultă din actele dosarului, procesul-verbal contestat a fost întocmit la data de 21 martie 2012, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Astfel, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, act normativ anterior Legii nr. 2/2013, potrivit cărora competența soluționării plângerii împotriva procesului - verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Înalta Curte constată că locul săvârșirii contravenției, reținute în sarcina reclamantului, este A2 km 144+100 m, Fetești, județul Ialomița, în raza de competență teritorială a Judecătoriei Fetești.
4. Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență;
Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Fetești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei, privind pe petenta SC A. SRL în contradictoriu cu intimata CN B. SA - C., în favoarea Judecătoriei Fetești.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 ianuarie 2017.