Aggravated theft liability proven via forensic evidence of tool use despite claim of lack of knowledge

Asupra recursurilor penale de față;

Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 899/ PI din 21 decembrie 1998, Tribunalul Timiș a condamnat pe inculpatul H.B. la 10 ani și 6 luni închisoare, în condițiile art. 71 și art. 64 C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 și art. 209 lit. a), e), g) și i) alin. ultim C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul K.V.N., pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 și art. 209 lit. a), e), g) și i) alin. ultim C. pen.

Inculpatul H.B. a fost obligat să plătească părții civile W.J. suma de 4.757.000 lei despăgubiri civile.

Pentru a hotărî astfel, pe baza probelor administrate, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

La începutul lunii iunie, aflând că inculpatul K.V.N. urma să se reîntoarcă în țară, l-a întrebat dacă nu cunoaște pe cineva care dorește să cumpere un autoturism.

În ziua de 9 iunie 1998, inculpatul H.B. i-a spus inculpatului K.V.N. că mașina pe care urma să o vândă este în Timișoara și că ar fi bine să-l însoțească pentru a ajunge cu mașina în Deva, urmând să intermedieze contractul între cumpărătorul din Chișinău și inculpatul H.B.

Astfel, cei doi inculpați împreună cu o altă persoană, rămasă necunoscută, dar care era numită A. s-au deplasat cu un autoturism Audi împrumutat de la numitul G.D. în Timișoara. Aici K.V.N. a fost lăsat într-o parcare, iar cei doi au plecat și au venit după aproximativ 30 de minute, tractând după autoturismul Audi un alt autoturism Wolksvagen cu număr de Germania, aparținând părții vătămate W.J. Cei doi au explicat inculpatului K.V.N. că autoturismul are o problemă legată de partea electronică, remediabilă pe care o vor rezolva în Deva.

Cei doi s-au urcat în autoturism, iar inculpatul H.B. în Wolksvagen și cu toții au plecat spre Lipova. În apropiere de Deva la o intersecție, A. și inculpatul H.B. au plecat până la Arad de unde s-au întors cu un electronist care nu a reușit să pornească autoturismul și au remorcat mai departe mașina spre Lipova, în autoturismul Audi aflându-se în continuare K.V.N., ca pasager, iar A. la volan; în autoturismul furat se aflau H.B. cu electronistul. Sesizând că s-a rupt cablul care tracta autoturismul furat, A. i-a spus inculpatului să coboare. În acel moment, toate persoanele au urcat în Audi și au fugit, iar inculpatul K.V.N. a rămas pe loc și la scurt timp au sosit organele de poliție, care l-au reținut pe inculpat.

S-a motivat soluția de achitare a inculpatului K.V.N. pentru faptul că trimiterea în judecată a acestuia s-a făcut pe supoziții, din materialul probator administrat neputând fi reținută vinovăția acestuia și faptul că avea cunoștință despre ceea ce s-a întâmplat.

În termen legal, împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpatul H.B.

Parchetul a susținut greșita achitare a inculpatului K.V.N., aspect sub care hotărârea este nelegală și netemeinică, iar inculpatul H.B. a solicitat achitarea pentru că este nevinovat, iar în subsidiar a cerut reducerea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 440 din 3 decembrie 2003, Curtea de Apel Timișoara a admis apelurile declarate de parchet și de inculpatul H.B., a desființat sentința și rejudecând a redus pedeapsa aplicată inculpatului H.B. la 8 ani, în condițiile reținerii art. 13 C. pen. și a schimbării încadrării juridice din art. 208 și art. 209 lit. a), e), g) și i) alin. ultim C. pen., în art. 208 și art. 209 lit. a), e), g) și i) C. pen.

În baza aceluiași text, prin aceiași hotărâre a fost condamnat inculpatul K.V.N. la 7 ani închisoare, în condițiile art. 64 și art. 71 C. pen.

Inculpații au fost obligați, în solidar, la despăgubiri civile de 4.757.000 lei către partea civilă W.J.

În motivarea soluției s-a reținut că fapta nu are consecințe grave, în sensul actualelor dispoziții ale art. 146 C. pen., fiind comisă în vara anului 1998, având aplicabilitate, în raport de aceste consecințe, dispozițiile art. 13 C. pen. Pe de altă parte, s-a mai susținut că inculpatul K.V.N. este vinovat de infracțiunea de furt, pentru că a participat la această activitate infracțională, alături de ceilalți, dar acesta nu a reușit să fugă, fiind prins de patrula de poliție.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpatul K.V.N. au declarat recurs împotriva hotărârii pronunțată în apel.

Parchetul a criticat hotărârea numai în ce privește pedepsele aplicate celor doi inculpați care se impuneau a fi severe în raport de circumstanțele reale și personale.

Recurentul inculpat K.V.N. a susținut că este nevinovat, nu a avut cunoștință de comiterea furtului, solicitând pronunțarea unei soluții de achitare, în ceea ce îl privește, iar în subsidiar reducerea pedepsei aplicate.

Critica formulată de inculpat va fi examinată în raport de prevederile art. 3895 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., constatându-se că instanța de apel, în raport de probe, a pronunțat o corectă soluție de condamnare și a acestui inculpat.

Deși inculpatul a susținut constant că nu a avut cunoștință că autoturismul Wolksvagen a fost furat, nu neagă participarea sa alături de inculpatul H.B. la tractarea acestuia și deplasarea lor spre Arad.

Dar, patrula de poliție care i-a surprins a reușit prinderea inculpatului K.V.N. care a descris condițiile în care au ajuns în Timișoara, scopul acestei deplasări și modul în care inculpatul H.B. intrase în detenția autoturismului Audi.

Această ultimă împrejurare, sus-menționată, este confirmată și de martorul G.D.

Și deși inculpatul K.V.N. a susținut că nu a avut nici o legătură cu autoturismul furat, pe care H.B. l-a tractat până în parcarea în care el aștepta, susținerea este infirmată de o altă probă care dovedește fără echivoc participarea sa la furt.

Astfel, cu ocazia cercetării interiorului autoturismului marca Audi s-au găsit truse de scule marca Pierata aparținând reclamantului și mai ales o trusă de scule parțial improvizate ce se foloseau la forțarea și sustragerea autoturismelor.

De pe trusa de scule Pierata au fost relevate 3 urme papilare aparținând inculpatului K.V.N., conform expertizei, inculpatul neputând da nici o explicație, în raport de apărarea făcută, a împrejurărilor în care s-au imprimat pe trusa de scule.

Această împrejurare este cu atât mai relevantă cu cât, inculpații nu au putut porni autoturismul parcat ulterior, fiind nevoiți să tracteze și să apeleze la un electronist de profesie .

Pe de altă parte, din declarația martorului G.D. a rezultat că inculpatul H.B. a venit însoțit de K.V.N. la momentul ridicării autoturismului împrumutat.

Din coroborarea tuturor împrejurărilor descrise, evidențiate de probele administrate este de necontestat că inculpatul K.V.N. a însoțit pe inculpatul H.B. pe parcursul activității infracționale concepută împreună și a avut o participare proprie și directă la sustragerea autoturismului.

În aceste condiții, soluția de trimitere în judecată, cât și de condamnare a acestui inculpat nu sunt bazate pe supoziții ci pe probe directe și indirecte care circumscriu elementele constitutive, inclusiv vinovăția, infracțiunii de furt calificat.

Pentru aceste considerente critica formulată de inculpatul recurent este nefondată după cum, tot astfel, este și cea vizând pedeapsa aplicată.

Observând limitele legale sancționatoare ale infracțiunii pentru care au fost condamnați cei doi inculpați, cât și circumstanțele în care aceștia au conceput și executat activitatea infracțională, pedepsele aplicate de câte 7 ani și respectiv 8 ani închisoare sunt pedepse deja medii care satisfac pe deplin cerințele art. 52 C. pen.

Conduita procesuală nesinceră a recurentului inculpat, lipsa actelor de identitate la momentul prinderii și reținerii sale, cât și sustragerea de la urmărirea penală și judecată a inculpatului H.B., starea de recidivă în care a comis infracțiunea sunt împrejurări care caracterizează negativ pe făptuitori și impun alături de restul circumstanțelor reale, pedepsele aplicate care, în aceste condiții nu se justifică nici a fi reduse și nici majorate, așa cum a solicitat parchetul.

Așa fiind, în urma examinării criticilor formulate de recurenți, vizând pedepsele aplicate, nu se constată motive de casare a hotărârii în baza cazului înscris în art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

În consecință, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de parchet și inculpat se vor respinge, ca nefondate.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat și la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de inculpatul K.V.N. împotriva deciziei penale nr. 440 din 3 decembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara, privind și pe inculpatul H.B.

Constată că intimatul inculpat H.B. este arestat în altă cauză.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat H.B., în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Obligă pe recurentul K.V.N. să plătească 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 aprilie 2004.