Challenge to Government Ordinance on Public Sector Salaries Dismissed for Lack of Judicial Competence over Statutory Acts

Decizia nr. 545/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

1. Cererea de chemare în judecată;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R., S., T., U., V., X., Z., Y., A.A., B.B., C.C., D.D., E.E., F.F., G.G., H.H., I.I., J.J., K.K., L.L., M.M., N.N., O.O. și P.P. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții R.R. și S.S. prin T.T., următoarele:

- anularea parțială a dispozițiilor art. 9 din O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, numai în ce privește aplicarea în mod corespunzător și în anul 2013 a prevederilor art. 18 ale art. 2 din O.U.G. nr. 80/2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011;

- recunoașterea dreptului la indemnizația reparatorie prevăzută de art. 4 alin. (4) raportat la art. 3 alin (1) lit. b) pct. 3 din Legea nr. 341/2004 atât pentru anul 2013 cât și pentru viitor;

- repararea pagubei ce a fost creată prin actul administrativ cu caracter normativ reprezentat de art. 9 din O.U.G. nr. 84/2012, în ce privește aplicarea în mod corespunzător și în anul 2013 a prevederilor art. 18 ale art. 2 din O.U.G. nr. 80/2010, în sensul acordării de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin art. 9 din O.U.G. nr. 84/2012 în sensul obligării S.S. prin T.T. la acordarea către reclamanți a contravalorii indemnizației reparatorii prevăzute de art. 4 alin. (4) raportat la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 din Legea nr. 341/2004, pentru întreaga perioadă în care indemnizația nu a fost acordată în condițiile termenului de prescripție, respectiv anul 2012 - 2013 la zi și pe viitor;

- reclamanții au susținut că sunt vătămați în dreptul lor recunoscut de art. 4 alin. (4) raportat la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 din Legea nr. 341/2004, prin art. 9 din O.U.G. nr. 84/2012 pe care le consideră neconstituționale.

2. Hotărârea primei instanțe;

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2881 din 24 octombrie 2014, a respins acțiunea formulată de reclamanți ca nefondată în privința cererii de acordare a indemnizației și ca inadmisibilă în rest.

3. Calea de atac exercitată;

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenții-reclamanți au făcut o amplă teorie a naturii juridice a ordonanței contestate, susținând, în esență, că în mod nelegal a fost admisă excepția inadmisibilității, reținându-se că ordonanța atacată ar avea forța juridică a unei legi și că nu este un act administrativ cu caracter normativ, fără să se motiveze această soluție, invocând nerespectarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În opinia recurentului, excepția de neconstituționalitate a unei ordonanțe a Guvernului poate fi invocată, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, numai până la momentul aprobării acesteia prin lege, iar după legiferare o asemenea excepție este inadmisibilă, făcând referire la mai multe decizii ale Curții Constituționale și prevederi din Constituție, precum și la art. 6 din Convenție.

Prin urmare, la momentul învestirii instanței, nefiind aprobată prin lege, ordonanța atacată, act administrativ cu caracter normativ, recurenții au apreciat că poate face obiectul controlului instanței de contencios administrativ.

Totodată, au apreciat că este nelegală și soluția cu privire la capătul de cerere privind recunoașterea dreptului la îndemnizația reparatorie prevăzută de Legea nr. 341/2004 pentru anii 2013 și 2014, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, invocând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

4. Apărarea intimatului-pârât;

Prin întâmpinare, intimatul-pârât S.S. prin T.T. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței atacate, arătând că în mod corect prima instanță a respins acțiunea ca inadmisibilă pentru capetele de cerere 1, 2 și 4 și ca nefondată pentru capătul 3 de cerere.

4. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru;

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 20 octombrie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat că problema de drept care se pune în recurs nu este controversată, fiind incidente prevederile art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent și în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumentele de fapt și de drept relevante;

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu următoarele:

- anularea parțială a dispozițiilor art. 9 din O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, numai în ce privește aplicarea în mod corespunzător și în anul 2013 a prevederilor art. 18 ale art. 2 din O.U.G. nr. 80/2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011;

- recunoașterea dreptului la indemnizația reparatorie prevăzută de art. 4 alin. (4) raportat la art. 3 alin (1) lit. b) pct. 3 din Legea nr. 341/2004 atât pentru anul 2013 cât și pentru viitor;

- repararea pagubei ce a fost creată prin actul administrativ cu caracter normativ reprezentat de art. 9 din O.U.G. nr. 84/2012, în ce privește aplicarea în mod corespunzător și în anul 2013 a prevederilor art. 18 ale art. 2 din O.U.G. nr. 80/2010, în sensul acordării de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin art. 9 din O.U.G. 84/2012 în sensul obligării S.S. prin T.T la acordarea către reclamanți a contravalorii indemnizației reparatorii prevăzute de art. 4 alin. (4) raportat la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 din Legea nr. 341/2004, pentru întreaga perioadă în care indemnizația nu a fost acordată în condițiile termenului de prescripție, respectiv anul 2012 - 2013 la zi și pe viitor;

- reclamanții au susținut că sunt vătămați în dreptul lor recunoscut de art. 4 alin. (4) raportat la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 din Legea nr. 341/2004, prin art. 9 din O.U.G. nr. 84/2012 pe care le consideră neconstituționale.

Curtea de apel a respins ca nefondată acțiunea în privința cererii de acordare a indemnizației și ca inadmisibilă în rest.

Soluția Curții de apel reflectă interpretarea și aplicarea judicioasă a cadrului normativ la situația de fapt reținută în cauză.

Referitor la soluția capetelor de cerere 1, 2 și 4, se reține că în mod corect a fost respinsă acțiunea ca inadmisibilă.

În ceea ce privește cel de-al patrulea capăt de cerere de reparare a pagubei produse, se constată incidența dispozițiilor art. 9 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 554/2004, ca urmare a respingerii, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a art. 9 din O.U.G. nr. 84/2012, prin Decizia nr. 354 din 24 iunie 2014 a Curții Constituționale, fiind astfel inadmisibilă o asemenea solicitare.

Referitor la primul capăt de cerere, privind anularea parțială a prevederilor art. 9 din O.U.G. nr. 84/2012, de asemenea, în mod corect s-a constatat că acesta este inadmisibil, întrucât poate forma obiectul unei acțiuni în anulare numai un act administrativ, astfel cum este definit de prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Or, O.U.G. nr. 84/2012 nu este un act administrativ, în sensul prevederilor Legii nr. 554/2004, având regimul juridic al legii.

Legile nu pot fi contestate în justiție similar actelor administrative, instanțele judecătorești nefiind competente să cenzureze legile adoptate de puterea legislativă, întrucât se încalcă principiul separației puterilor în stat, reglementat de dispozițiile art. 1 alin. (4) din Constituția României, puterea judecătorească având obligația doar de a veghea asupra aplicării corecte a acestora.

Așadar, ordonanțele Guvernului nu pot forma obiectul unei acțiuni în anulare întemeiate pe dispozițiile art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, care reglementează obiectul acțiunii judiciare, acestea putând fi atacate în contencios administrativ numai în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții care reglementează o procedură specială de contestare, prevăzută la alin. (5) din acest text de lege.

Se reține, totodată, că, întrucât cererea de anulare parțială a prevederilor art. 9 din O.U.G. nr. 84/2012 este inadmisibilă (capătul unu din acțiune) și cererile de recunoaștere a dreptului la indemnizația reparatorie și de reparare a pagubei produse care formează obiectul capetelor 2 și 4 din acțiune sunt inadmisibile, în privința acestora operând principiul accesorium sequitur principale.

În ceea ce privește capătul trei de cerere, privind recunoașterea dreptului la îndemnizația reparatorie prevăzută de Legea nr. 341/2004 pentru anii 2013 și 2014, creată prin art. 9 din O.U.G. nr. 84/2012, cerere subsidiară formulată în temeiul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se reține, așa cum a observat și prima instanță, că toată construcția juridică a recurenților vizează tot aspecte de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 84/2012, care au fost analizate de Curtea Constituțională.

În cauză, nu există un temei legal pentru acordarea indemnizației pretinse, judecătorul fondului arătând motivele pentru care dispozițiile art. 9 din O.U.G. nr. 84/2012 nu sunt contrare Protocolului nr. 1 adițional la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și nici jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

În consecință, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei, iar motivele care au format convingerea instanței sunt expuse în mod logic și detaliat, cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs;

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R., S., T., U., V., X., Z., Y., A.A., B.B., C.C., D.D., E.E., F.F., G.G., H.H., I.I., J.J., K.K., L.L., M.M., N.N., O.O. și P.P. împotriva sentinței nr. 2881 din 24 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 februarie 2017.