Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3909/2015 AI generated

Revision petition for conflicting final judgments declared inadmissible for lack of triple identity of parties, object, and cause

Case Number Decizia nr. 3909/2015
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed as inadmissible the request for revision filed by the applicant against the Court of Appeal's decision that had previously rejected a petition for revision of a civil judgment; the respondent prevailed, leaving the lower court's dismissal in force. The dispute concerned a procedural challenge under Article 322(7) of the Code of Civil Procedure, where the applicant alleged that the lower court's ruling violated the authority of res judicata by conflicting with a prior Supreme Court decision. The decisive legal basis for the dismissal was the failure to establish the "triple identity" of parties, object, and cause required for res judicata, as the court found the subject matter and grounds of the two disputes to be distinct, thereby negating the existence of adverse final judgments.

Legislator headnote

AI generated

art. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 326 alin. (3) C. proc. civ; Revision petition for conflicting final judgments declared inadmissible for lack of triple identity of parties, object, and cause: Prin întâmpinarea depusă la data de 12.11.2015, intimatul Secretariatul Camera Deputaților a solicitat respingerea cererii de revizuire, susținând că în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., hotărârile judecătorești invocate nu constituie hotărâri potrivnice în sensul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
revision of a judgment article of civil procedure matter in dispute res judicata withdrawal of revision request objection of unconstitutionality

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 3909/2015

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.1. Circumstanțele cauzei.

Prin sentința nr. 1204 din data de 28 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2015 s-a respins cererea de revizuire a sentinței civile nr. 954 din data de 3 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2015 formulată de revizuentul A. în contradictoriu cu intimatul Secretarul General al Camerei Deputaților.

2. Cererea de revizuire.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat cerere de revizuire, invocând dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Revizuentul a solicitat anularea sentinței nr. 1204 din data de 28 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, motivat de faptul că încalcă autoritatea de lucru judecat ce rezultă din decizia nr. 190 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 17 ianuarie 2014 în Dosarul nr. x/1/2013, în ceea ce privește soluțiile de respingere a cererilor de revizuire.

Consideră revizuentul că sunt întrunite cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire fiind admisibilă, întrucât este vorba de hotărâri definitive pronunțate de instanțe care fac parte din sistemul organelor judiciare, hotărârile invocate sunt potrivnice, în cauză fiind îndeplinită și condiția triplei identități de părți, obiect și cauză.

3. Apărarea intimatului

Prin întâmpinarea depusă la data de 12.11.2015, intimatul Secretariatul Camera Deputaților a solicitat respingerea cererii de revizuire, susținând că în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., hotărârile judecătorești invocate nu constituie hotărâri potrivnice în sensul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

II.1. Considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii

Examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac prin prisma prevederilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea se poate cere „dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate”.

Acest motiv de revizuire, invocat ca temei legal al prezentei cereri, este incident atunci când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, făcându-se astfel imposibilă executarea simultană a două hotărâri.

Reglementând acest motiv de revizuire, legiuitorul a sancționat nelegalitatea celei de-a doua hotărâri și imposibilitatea executării, iar pentru a se reține incidența lui este necesar să existe hotărâri potrivnice, date în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate, adică să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, care sunt elementele lucrului judecat.

Întrucât textul de lege nu distinge, s-ar putea reține că cerința existenței unor hotărâri potrivnice este îndeplinită chiar dacă prin acestea nu s-a rezolvat fondul pretențiilor deduse judecății, existând însă autoritate de lucru judecat numai atunci când sunt întrunite elementele specifice acestuia.

Revizuentul este nemulțumit de modul în care instanța a soluționat excepția inadmisibilității cererii de revizuire, motiv ce atrage o încălcare a principiului autorității de lucru judecat.

Prin decizia nr. 190 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 17 ianuarie 2014 în Dosarul nr. x/1/2013 s-a respins excepția inadmisibilității cererii de revizuire și s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuent împotriva deciziei nr. 4960 din data de 11 aprilie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Din analiza hotărârilor rezultă cu evidență că nu sunt întrunite elementele autorității de lucru judecat: părți, obiect, cauză.

Obiectul și cauza dosarelor sunt diferite, solicitându-se revizuirea hotărârilor pentru motive distincte.

Principiul autorității de lucru judecat nu este înfrânt prin pronunțarea sentinței civile nr. 1204 din data de 28 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2015.

2. Temeiul de drept al soluției adoptate în revizuire

Având în vedere toate considerentele expuse și ținând seama de prevederile art. 326 și 328 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva sentinței civile nr. 1204 din data de 28 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2015, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2015.