Sanction for non-enforcement of administrative judgment limited to the specific authority ordered to act

Decizia nr. 3203/2015

Asupra recursului de față;

1. Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 pentru refuzul nejustificat de executare a sentinței civile nr. 871 din 23.09.1998, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 954 din 21 martie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României.

A respins acțiunea formulată de reclamantul A. ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 954 din 21 martie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul A., solicitând casarea acesteia și admiterea cererii sale, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 7 și 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii, recurentul a argumentat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, confiscându-i, practic, proprietatea, și că a încălcat autoritatea de lucru judecat, în condițiile în care a refuzat punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

A arătat că instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității și cel al dreptului părților la apărare, garanție a unui proces echitabil, soluționând acțiunea sa în baza unei excepții pe care nu a pus-o în discuția părților.

2. Procedura de soluționare a recursului

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 20 ianuarie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 9 iunie 2015, completul filtru a constatat, față de conținutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul reclamantului A. ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat și a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

3. Cu privire la cererea de recurs. Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Analizând motivele de recurs ce fac referire la dispozițiile art. 488 pct. 4 și 5, Înalta Curte constată că nu pot fi primite aceste critici, întrucât nu au fost încălcate reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, iar instanța de fond nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, în condițiile în care dispozițiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 stabilesc competența instanței de executare de a aplica sancțiunile prevăzute de acest text de lege.

Susținerile recurentului potrivit cărora instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității și dreptul la apărare sunt neîntemeiate și nu corespund realității.

Principiul contradictorialității presupune faptul că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii și discuției părților, că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenția dedusă judecății, dar pentru ca acest principiu să fie respectat, nu este necesar ca partea să se fi exprimat efectiv, ci este suficient ca ea să fi fost în măsură să o facă.

Contradictorialitatea se manifestă atât în raporturile dintre părți, iar pentru aceasta trebuie în prealabil ca părțile să fie informate exact despre existența procesului, conținutul pretențiilor și argumentelor părții adverse, cât și în raporturile dintre părți și instanță.

Din această perspectivă, criticile recurentului privitoare la nepunerea în discuția părților a excepției lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României și încălcarea principiului contradictorialității ca și a dreptului la apărare prin nesolicitarea unui punct de vedere scris cu privire la aceasta sunt neîntemeiate, în condițiile în care instanța de fond a comunicat recurentului-reclamant întâmpinarea depusă de pârâtul Guvernul României și a procedat la judecarea cauzei, cu îndeplinirea procedurii de citare a părților, conform dispozițiilor art. 153 C. proc. civ., cât și a prevederilor art. 223 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că însuși recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Nu sunt incidente nici dispozițiile art. 488 pct. 7 C. proc. civ., reținându-se că sentința civilă nr. 871 din 23 septembrie 1998, pronunțată de Curtea de Apel București, are alt obiect, altă cauză și alte părți decât prezenta acțiune, astfel încât nu există tripla identitate cerută de art. 431 C. proc. civ. (2010).

De asemenea, prin sentința recurată, instanța de fond nu a pus în discuție chestiunea tranșată prin sentința civilă nr. 871 din 23 septembrie 1998 (și nici dreptul recurentului la executarea acestei hotărâri), ci doar a constatat că Guvernul României nu poate fi constrâns la executarea acestei sentințe, deoarece nu a fost parte în judecată.

În continuare, examinând hotărârea atacată prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se reține că, potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004 alin. (1): „Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii”.

Alin. (2): „În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.”

Textul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilește cu rigoare sfera de aplicare a acestuia, respectiv hotărârile a căror neexecutare atrage acordarea despăgubirilor și aplicarea sancțiunii amenzii.

Sancțiunile prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se aplică numai în cazul hotărârilor care au ca obiect obligarea unei autorități să încheie, să înlocuiască, să modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative.

Părțile raportului juridic litigios generat de neexecutarea unei hotărâri irevocabile pronunțate în materia contenciosului administrativ sunt, pe de o parte, persoana care a câștigat procesul soluționat prin hotărârea irevocabilă, iar pe de altă parte, autoritatea publică care a pierdut procesul, în sensul că a fost obligată de instanță la efectuarea uneia dintre operațiunile enumerate la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În cazul de față, Curtea constată că prin sentința civilă nr. 871 din 23 septembrie 1998, definitivă și învestită cu formulă executorie, pronunțată de Curtea de Apel București, autoritatea publică ce a fost obligată să întocmească lista terenurilor intravilane disponibile și să soluționeze cererea reclamantului de împroprietărire este Consiliul General al Municipiului București și nu Guvernul României, pârâtul din prezenta cauză.

Prin urmare, Înalta Curte constată că nu există identitate între persoana obligată prin sentința civilă nr. 871 din 23 septembrie 1998 a Curții de Apel București și persoana cu privire la care reclamantul solicită sancționarea pentru neexecutarea acestei hotărâri.

Având în vedere că într-un proces, calitatea de pârât poate aparține numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut un drept, în cauza de față, în raport cu obiectul acțiunii și cu motivarea în fapt și în drept a acesteia, Înalta Curte constată că Guvernul României nu avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, criticile recurentului fiind neîntemeiate.

Deși sentința recurată este criticabilă sub aspectul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, soluția de respingere a acțiunii este corectă, legală și temeinică, sub condiția substituirii motivării în sensul mai sus arătat, recurentul putându-și realiza dreptul la executarea sentinței civile nr. 871 din 23 septembrie 1998 a Curții de Apel București în contradictoriu cu partea căzută în pretenții în acea cauză, dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004.

În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 954 din 21 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2015.