Unenforceable administrative compensation deadlines: civil penalty liability suspended by O.U.G. 4/2012 despite prior final judgment

Decizia nr. 2733/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, A. și B., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Statul Român prin Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, succesoarea în drepturi și obligații a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și Conducătorul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și al Comisiei Centrale pentru Compensarea Imobilelor - C., au solicitat obligarea pârâților la:

1. plata unei amenzi civile în cuantum de 20% din salariul minim brut pe zi de întârziere începând cu data de 2 aprilie 2012 și până la data îndeplinirii obligației „de a face”, adică transmiterea Dosarului de despăgubiri nr. x/CC unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a Sentinței civile nr. 3331/2011 precum și emiterea titlului de plată în conformitate cu suma înscrisă în raportul de evaluare în termen de 15 zile de la data întocmirii raportului de evaluare;

2. plata unei sume în cuantum de 22.000 de RON (1.000 RON/lună) reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de neîndeplinirea obligațiilor stabilite în Sentința civilă nr. 3331/2011 pe perioada 2 aprilie 2012 - 2 februarie 2014.

2. Soluția primei instanțe

Prin Sentința nr. 1297 din 23 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și a pârâtului conducătorul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor - C., respingând acțiunea formulată în contradictoriu cu aceștia, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins excepția inadmisibilității capătului 2 de cerere, așa cum a fost precizat, ca neîntemeiată.

A respins capătul 1 de cerere formulat de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul conducătorul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor - C., având ca obiect obligarea acestuia la plata unei amenzi civile în cuantum de 20% din salariul minim brut pe zi de întârziere începând cu data de 2 aprilie 2012 și până la data îndeplinirii obligației „de a face”, ca neîntemeiat.

De asemenea, a respins capătul 2 de cerere formulat de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, așa cum a fost precizat, ca neîntemeiat.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinței nr. 1297 din 23 aprilie 2014, au formulat recurs reclamanții A. și B., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate prin prisma următoarelor aspecte subsumate motivului de recurs prevăzut de punctul 8 al art. 488 C. proc. civ., republicat:

Sentința nr. 3331 din 10 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a cărei neexecutare se invocă a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 1051 din 28 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 (15 martie 2012), prin urmare, potrivit principiului neretroactivității legii civile, prevederile acestuia act normativ nu sunt aplicabile în cauză.

Instanța de fond trebuia să analizeze doar neexecutarea hotărârii judecătorești nu și aspectele referitoare la solicitarea și depunerea de înscrisuri în dosarul de despăgubire.

Recurenții au susținut că dispozițiile Legii nr. 165/2013 nu sunt incidente în cauză, întrucât sunt titularii unei hotărâri judecătorești obținute cu mult înainte de intrarea în vigoare a legii, iar neretroactivitatea aplicării acestui act normativ a fost deja hotărâtă de Curtea Constituțională

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28 aprilie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Nu au fost formulate, de către părți, puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

III. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurenților, a întâmpinărilor formulate de intimați, având în vedere raportul asupra admisibilității în principiu, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele următoare:

Recurenții-reclamanți A. și B. au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune al cărei obiect vizează obligarea intimaților-pârâți Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (succesoarea în drepturi și obligații a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor) și C., în calitate de conducător al acesteia, la plata unor despăgubiri și a amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, până la executarea Sentinței civile nr. 3331 din 10 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 1051 din 28 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Prima instanță de judecată a stabilit corect că în raport de termenul de executare fixat prin decizia menționată, intimatei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor îi revenea obligația înaintării dosarului în vederea întocmirii raportului de expertiză în termen de 30 de zile de la data pronunțării, adică până la data de 30 martie 2012.

Cum în interiorul termenului de executare stabilit de instanța de judecată, respectiv la 15 martie 2012, a intervenit O.U.G. nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, act normativ ce a suspendat pe o perioadă de 6 luni procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, rezultă că nu se poate imputa debitorului obligat la executare - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - neaducerea la îndeplinire a obligației stabilite în sarcina sa prin titlul executoriu.

În acest sens este și soluția de principiu adoptată în ședința judecătorilor Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 19 noiembrie 2012, potrivit căreia, în cererile formulate în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004 pentru neexecutarea hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, prin care instanța de contencios administrativ a dispus obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlul de despăgubire în procedura administrativă reglementată de Titlul VII-„Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005, sancțiunea poate fi aplicată până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012, urmând a fi apreciată, pentru fiecare caz în parte, conduita autorității publice căreia îi revine obligația de executare a hotărârii.

Înalta Curte reține că motivarea sentinței satisface exigențele art. 261 pct. 5 C. proc. civ., instanța de fond analizând toate aspectele care țin de neexecutarea hotărârii judecătorești. De asemenea, apreciază că instanța de fond nu a analizat „dacă s-au solicitat sau nu, respectiv s-au depus sau nu diverse acte ”, ci a redat măsurile dispuse în cadrul procedurii administrative, după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013.

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la incidența în cauză a Legii nr. 165/2013, Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 41 alin. (5) din această lege, „obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21”, iar dispozițiile art. 21 nu erau declarate neconstituționale la data pronunțării sentinței recurate.

Prin urmare, soluția primei instanțe este legală pentru că reflectă interpretarea corectă a dispozițiilor normative incidente cauzei.

Pentru toate considerentele anterior expuse, în temeiul art. 493 alin. (6) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței civile nr. 1297 din 23 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iulie 2015.

Procesat de GGC - LM