Conflict of interest for public cultural institution manager holding concurrent artistic collaboration contracts with the managed entity

Decizia nr. 1443/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea adresată instanței de contencios administrativ competente reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Agenția Națională de Integritate,solicitând anularea Raportului de evaluare nr. 389128/G/II din 07 octombrie 2014, apreciat ca fiind nelegal și netemeinic.

Soluția instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 116 din 6 martie 2015, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității acțiunii sub aspectul verificării legalității sesizării organelor de urmărire penală și, în consecință, a respins excepția inadmisibilității acțiunii sub aspectul verificării existenței conflictului de interese de natură administrativă.

Totodată, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca nefondată.

Cererea de recurs

Împotriva Sentinței civile nr. 116 din 6 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamantul A. a promovat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ.

Regularizarea cererii de recurs. Procedura de filtru

Conform art. 493 C. proc. civ., după regularizarea cererii de recurs, a fost întocmit raportul de asupra admisibilității recursului, iar prin Încheierea din 17 ianuarie 2017 recursul a fost admis, în principiu, fiind acordat termen în ședință publică pentru judecata pe fond a recursului, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Motivele de recurs înfățișate de recurentul-reclamant A.

Indicând ca temei de drept al demersului său procesual prevederile art. 488 pct. 7 și 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant, reiterând argumentele din fata instanței de fond, a susținut că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. Se susține că în mod eronat s-a apreciat de către prima instanță, pe de-o parte, că Interpretarea, de către instanța de fond în mod incorect a prevederilor legale, care definesc conflictul de interese a condus la respingerea contestației.

În acest sens arată că susținerea instanței de fond în sensul că "reclamantul are atribuții manageriale și nu atribuții de natura celor pe care le-a exercitat în virtutea unor contracte încheiate cu managerul A. (...)", conduce la concluzia că instanța a eludat cu bună știință atât O.U.G. nr. 189/2008, O.U.G. nr. 68/2013, Legea nr. 185 din 29 decembrie 2014 privind aprobarea O.U.G. nr. 68/2013 și modificarea și completarea O.U.G. nr. 189/2008, precum și Legea nr. 8/1996, prevederi legale în baza cărora managerul are studii de specialitate sau experiență necesară acesta are dreptul ca, pentru îndeplinirea programului minimal, în cadrul contractului de management să participe în calitate de autor sau după caz de artist, interpret sau executant, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor la realizarea, în mod direct sau indirect, de proiecte în cadrul instituției pe care o conduce ".

Invocarea de către instanța de fond a unor prevederi legale și anume art. 2, art. 5 alin. (2) din H.G. nr. 442/1994, art. 81 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, art. 18 alin. (1) - (3) din O.G. nr. 21/2007 pentru a justifica soluția pronunțată în sensul că recurentul aș fi "persoana ce exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică (...)" și că aș fi încălcat prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003 este contrazisă în mod categoric de prevederile Legii nr. 185 din 29 decembrie 2014 privind aprobarea O.U.G. nr. 68/2013 și modificarea și completarea O.U.G. nr. 189/2008 și Legea nr. 8/1996 a dreptului de autor.

În fine a mai arătat că recurentul nu a avut un interes personal de natură patrimonială care să influențeze îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative, dimpotrivă, până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 68/2013 a încheiat contracte de colaborarea cu Teatrul Dramatic "B." în temeiul Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor, iar după intrarea în vigoare a ordonanței, contractele au fost încheiate în conformitate cu prevederile acestei ordonanțe, iar produsele artistice obținute ca urmare a contractelor încheiate cu subsemnatul au fost și sunt continuu, sursă de venituri pentru instituția Teatrului Dramatic "B.", în acest sens am făcut dovada încasărilor obținute din producțiile artistice pe care le-am elabora sau pe care le-am edificat.

Având în vedere cele menționate a solicitat admiterea recursului, modificarea Sentinței nr. 116 din 06 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. x/54/2015, în sensul admiterii acțiunii formulate și, pe cale de consecință, anularea raportului de evaluare nr. 389129/G/II din 07 octombrie 2014 întocmit de Inspecția de Integritate din cadrul Agenției Naționale de Integritate.

Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recentului-reclamant, raportat la prevederile legale incidente și față de probatoriul administrat, Înalta Curte constată că nu se impune reformarea hotărârii primei instanțe, pentru următoarele considerente.

Prin sentința ce formează obiectul prezentului recurs, instanța de fond a respins acțiunea reclamantului, apreciind că procedura reglementată de Legea nr. 176/2010 privind evaluarea și constatarea conflictelor de interese și a incompatibilității se aplică tuturor situațiilor juridice chiar dacă, potrivit normelor de drept substanțial care le reglementează, acestea s-au născut înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 176/2010. De asemenea, a reținut instanța că, conflictul de interese produce aceleași efecte indiferent de durata acestuia, fiind irelevant și dacă reclamantul nu s-ar afla în această stare pe întreaga durată reținută în raportul de evaluare, întrucât legea nu stabilește o durată pentru ca starea referitoare la conflictul de interese să producă efecte.

Recurentul a criticat această soluție în temeiul art. 488 pct. 8 C. proc. civ., susținând că au fost încălcate și greșit aplicate normele de drept material incidente, respectiv dispozițiile referitoare la conflictul de interese aplicabil în cauză.

Reclamantul a contestat un raport de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate prin care s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu în vederea cercetării privind săvârșirea de către A. a infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 301 C. pen.

Înalta Curte, efectuând propria evaluare asupra elementelor de fapt și de drept ale cauzei constată, contrar celor susținute de recurentul-reclamant că soluția primei instanțe este legală și temeinică, reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, în contextul analizei pertinente a tuturor elementelor și circumstanțelor de fapt ce particularizează prezenta cauză, rezultate din proba cu înscrisuri administrată.

Reținând astfel, în mod necontestat de altfel, că obiectul cercetării și evaluării situației recurentului-reclamant, întreprinsă de către ANI, l-au constituit, pe de o parte, încheierea în perioada 2008 - 2013 a unui număr de 42 de contracte de colaborare pentru activități și prestații artistice cu Teatrul "B." din Târgu Jiu, atât în calitate de director/manager al Teatrului "B.", cât și în cea de colaborator, valoarea totală a acestora fiind de 466.128 lei. din analiza documentelor, datelor și informațiilor, precum și a dispozițiilor legale incidente, intimata - pârâta A.N.I. a identificat elemente în sensul existenței unui conflict de interese ca urmare a faptului că reclamantul A.

Pe de altă parte, în perioada evaluată, recurentul-reclamantul nu a depus declarațiile de avere și de interese anual, motiv pentru care i-a fost aplicată o amendă contravențională în cuantum de 1.000 lei, conform procesului-verbal de constatare a contravenției seria A.N.I. nr. 1288 din 12 decembrie 2012, contestat de persoana evaluată și rămas definitiv prin Sentința civilă nr. 55 din 26 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Gorj, prin respingerea plângerii reclamantului.

O atare interpretare este corectă și evidențiază și în opinia Înaltei Curți existența interesului personal al reclamantului, de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor ce-i revin, coroborarea prevederilor O.U.G. nr. 189/2008 cu cele ale art. 70 din Legea nr. 161/2003 fiind logică din perspectivă juridică și corespunzătoare corelației ce se impune a fi realizată între norma generală, ca dreptul comun aplicabil și norma specială, în cazul de față prevederile O.U.G. nr. 189/2008 care însă nu definesc distinct noțiunea conflictului de interese.

Mai mult, Înalta Curte constată că în cauză, față de probatoriul administrat s-a realizat și o interpretare logico rațională a textelor de lege aplicabile, corespunzătoare scopului reglementării.

Scopul legii a fost acela de a ostraciza actele administrative și respectiv contractele care creează premisa valorizării unui interes privat și prezumția irefragrabilă a exercitării puterii publice în alt scop decât cel prescris de lege. Argumentul de interpretare istorico-teleologică trebuie să primească prevalență, fiind singurul în măsură să conducă la lămurirea sensului normei în acord cu voința legiuitorului.

Altfel spus, dreptul are capacitatea de a reprima, de a sancționa comportamente deviante care pot afecta echilibrul societății.

Or, dispozițiile art. 2 și art. 5 alin. (2) din H.G. nr. 442 din 22 iulie 1994 instituțiile publice de cultură și artă de sub autoritatea consiliilor locale, municipale, orășenești, sunt între altele: "instituții profesioniste de spectacole și concerte care își desfășoară activitatea pe stagiuni, pe baza unui repertoriu, din această categorie făcând parte și teatrele".

Prin urmare, instituția publică în sensul art. 81 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 este și teatrul ca instituție publică de cultură și artă.

Faptul că datorită modificării legislației au fost încheiate contracte de management între ordonatorul principal de credite al angajatorului Teatrului "B." și A., în calitate de director al teatrului, purtând denumirea de manager, nu are relevanță, funcția îndeplinită fiind de director/manager, adică funcție de conducere la o instituție publică.

Inspectorul de integritate a emis un act în vederea executării și aplicării legii raportat la situația de fapt constatată - conflict de interese, cu respectarea dispozițiilor legale incidente, art. 70 din Legea nr. 161/2003 cu modificările și completările ulterioare.

Așadar, circumstanțele obiective care au determinat alegerea partenerului contractual nu sunt străine noțiunii de scop ilicit, în sensul că s-au realizat beneficii, valoarea totală a contractelor încheiate fiind de 466.128 lei.

În acest sens, Înalta Curte reafirmă semnificația și relevanța juridică în cauză a prevederilor art. 28 din O.U.G. nr. 68 din 26 iunie 2013 care au fost încălcate de recurent întrucât așa cum reiese din actele administrate în cauză acesta nu deține studii de specialitate corespunzătoare activităților și prestațiilor artistice desfășurate conform contractelor încheiate iar numărul proiectelor realizate nu au fost stabilite de comun acord cu autoritatea publică (Consiliul Local a Municipiului Târgu Jiu) și nici nu au fost prevăzute expres în contractul de management.

Nu în ultimul rând, așa cum reiese din actele depuse la dosar, recurentul reclamant a încheiat numeroase contracte de colaborare pentru activități și prestații artistice în care, în calitate de colaborator, s-a angajat să execute pentru Teatrul Dramatic "B." al cărei manager era.

De altfel și recurentul, în recursul său, confirmă o atare situație de fapt, chiar dacă într-un context interpretativ total diferit, vizând lipsa oricăror avantaje economice generate de contractele încheiate.

Referitor la motivul de casare indicat de recurent, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., este de remarcat că recurentul s-a limitat exclusiv doar la a indica generic textul de lege fără să arate care sunt și argumentele car se circumscriu acestui motiv de casare.

Este totuși de menționat că nu există niciun alt litigiu între aceste părți litigante și, deci nu există vreo soluție definitivă raportat la care să se poată invoca autoritatea de lucru judecat.

Prin urmare, reținând în considerarea tuturor argumentelor înfățișate, justețea și legalitatea soluției adoptate de prima instanță, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefundat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 116 din 06 martie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 06 aprilie 2017.

Procesat de GGC - GV