Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1298/2017 AI generated

Proportionality of administrative sanction for discriminatory lack of bilingual signage on public educational institutions

Case Number Decizia nr. 1298/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the National Council for Combating Discrimination, thereby upholding the lower court's decision that replaced an 8,000 RON fine with a warning against the Mayor of the Municipality. The dispute concerned an administrative act finding that the lack of bilingual signage (in Hungarian) on pre-university educational institutions constituted discrimination under Article 2(1) in conjunction with Article 10(h) of Government Emergency Ordinance No. 137/2000. Although the discrimination was acknowledged, the court held that the municipal authority had fulfilled the obligation to install bilingual signs by the time of the lower court's judgment, rendering the warning sanction sufficient given that the purpose of the law was achieved and the original fine would adversely affect the local community's budget. The decisive legal basis involved the proportionality of administrative sanctions and the specific provisions of the Law on Public Local Administration No. 215/2001, Article 76, regarding the rights of ethnic minorities, alongside procedural grounds under Article 496 of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ, art. 76 din Legea nr. 215/2001, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Proportionality of administrative sanction for discriminatory lack of bilingual signage on public educational institutions: The dispute concerned an administrative act finding that the lack of bilingual signage (in Hungarian) on pre-university educational institutions constituted discrimination under Article 2(1) in conjunction with Article 10(h) of Government Emergency Ordinance No. 137/2000. Although the discrimination was acknowledged, the court held that the municipal authority had fulfilled the obligation to install bilingual signs by the time of the lower court's judgment, rendering the warning sanction sufficient given that the purpose of the law was achieved and the original fine would adversely affect the local community's budget. The decisive legal basis involved the proportionality of administrative sanctions and the specific provisions of the Law on Public Local Administration No. 215/2001, Article 76, regarding the rights of ethnic minorities, alongside procedural grounds under Article 496 of the Code of Civil Procedure.

Keywords

AI generated
ethnic discrimination administrative sanction rights of minorities proportionality administration of justice Civil Procedure Code

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Legal basis cited in the dispositive section to justify the dismissal of the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 1298/2017

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Primarul Municipiului Târgu Mureș a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în principal, anularea Hotărârii nr. 95 din 5 februarie 2014, emise de acesta, și exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 8.000 RON, iar în subsidiar înlocuirea amenzii aplicate cu avertisment.

2. Hotărârea primei instanțe

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 106 din 7 octombrie 2014, a admis, în parte, cererea formulată de reclamant și a modificat, în parte, Hotărârea nr. 95 din 5 februarie 2014 emisă de către pârât, în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 8.000 RON cu sancțiunea avertismentului, menținând celelalte dispoziții ale actului atacat.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a susținut, în esență, că soluția primei instanțe este nelegală, întrucât are la bază probe administrate de intimat ulterior adoptării hotărârii contestate, respectiv, la data pronunțării hotărârii judecătorești, ar fi fost inscripționate bilingv toate instituțiile de învățământ preuniversitar din Târgu Mureș, fapt ce ar fi dovedit buna-credință a reclamantului, care ar fi alocat fonduri bugetare acestui deziderat, finalizând obiectivul de inscripționare bilingvă.

Or, respectivele dovezi au fost administrate a posteriori individualizării sancțiunii aplicate, fiind astfel irelevante și lipsite de pertinență în cauză. Nota internă nr. 369 din 6 martie 2014 invocată nu poate fi avută în vedere, întrucât intimatul, chiar prin acțiune, a infirmat inscripționarea bilingvă în totalitate, iar pe de altă parte această notă este adoptată, respectiv administrată ca probă, tardiv în raport cu data la care a fost adoptată Hotărârea nr. 95 din 5 februarie 2014 contestată în cauză.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate, respectiv în ceea ce privește soluția înlocuirii sancțiunii contravenționale cu sancțiunea avertisment.

4. Apărarea intimatului-reclamant

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant Primarul Municipiului Târgu Mureș a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, fiind legală și temeinică.

5. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 20 octombrie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens Încheierea de admitere în principiu din data de 8 decembrie 2016.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere ce vizează anularea Hotărârii nr. 95 din 5 februarie 2014 emisă de pârât.

Prin Hotărârea nr. 95 din 5 februarie 2014, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că neinscripționarea bilingvă și în limba maghiară a unităților de învățământ preuniversitare din Târgu Mureș constituie discriminare conform art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000, aplicând instituției Primarului Municipiului Târgu Mureș o amendă contravențională în cuantum de 8.000 RON.

Curtea de apel a a admis, în parte, cererea formulată de reclamant și a modificat, în parte, hotărârea contestată, în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 8.000 RON cu sancțiunea avertismentului, menținând celelalte dispoziții ale actului atacat.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Criticile recurentului sunt centrate pe împrejurarea că la momentul adoptării hotărârii contestate nu erau inscripționate bilingv toate instituțiile de învățământ preuniversitar din Târgu Mureș, iar soluția primei instanțe are la bază probe administrate de intimat ulterior emiterii respectivei hotărâri.

Instanța de control judiciar constată că acest aspect a fost reținut de judecătorul fondului, rezultând din actele dosarului împrejurarea că nu toate unitățile de învățământ preuniversitar din municipiul Târgu Mureș aveau la momentul emiterii hotărârii contestate inscripționare bilingvă (și în limba maghiară).

De asemenea, s-a reținut că diferențierea existentă prin inscripționarea doar în limba română a respectivelor unități de învățământ, bazată pe un criteriu lingvistic, aduce atingere dreptului cetățenilor de etnie maghiară, drept consacrat de art. 76 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale.

În speță însă s-a ținut cont de faptul că la data pronunțării sentinței au fost inscripționate bilingv (și în limba maghiară) toate instituțiile de învățământ preuniversitar din Târgu Mureș, astfel cum rezultă din Nota internă nr. 369 din 6 martie 2014 și planșele fotografice prezentate.

Or, este de necontestat faptul în cauză intimatul-reclamant a finalizat obiectivul de inscripționare bilingvă, potrivit angajamentului în acest sens, chiar dacă, într-o mică măsură, cu depășirea termenului preconizat.

În aceste condiții, scopul legii fiind atins, se apreciază că sancțiunea avertismentului este suficientă în raport cu împrejurările concrete ale săvârșirii faptei.

În plus, cuantumul amenzii aplicate ar afecta bugetul local al municipiului Târgu Mureș, ceea ce ar avea consecințe asupra comunității locale, deci inclusiv a celei de etnie maghiară care locuiește pe raza acestei localități.

Prin urmare, soluția pronunțată de prima instanță reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva Sentinței nr. 106 din 7 octombrie 2014 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2017.

Procesat de GGC - LM