Homicide mitigation for provocation versus exceeded legitimate defense in voluntary self-defense context

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Vâlcea, prin sentința penală nr. 216 din 10 decembrie 2003, l-a condamnat pe inculpatul A.N. la 7 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen.

A dispus ca pedeapsa să fie executată prin privare de libertate, în condițiile prevăzute de art. 57 și art. 71 C. pen.

A dedus din pedeapsă durata arestului preventiv și a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

A admis în parte acțiunea civilă și l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 12.000.000 lei către partea civilă A.C. și la plata sumei de 18.000.000 lei către partea civilă P.F. De asemenea, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 4.176.000 lei către C.A.S. Vâlcea și la plata sumei de 7.610.709 lei către C.A.S. Dolj.

S-a luat act că C.A.S. București nu s-a constituit parte civilă.

Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat și la onorariu avocat din oficiu.

Pentru a pronunța această sentință, în esență, prima instanță a reținut că în ziua de 21 ianuarie 2003, inculpatul s-a întâlnit cu victima B.G., în vârstă de 92 de ani, care se afla pe un teren din apropierea unei poteci comunale. Inculpatul i-a reproșat victimei că a ocupat fără drept o porțiune de islaz. Datorită acestui motiv, între cei doi a avut loc o discuție. La un moment dat victima a ridicat o sapă ce o avea asupra lui, dar inculpatul, printr-o acțiune violentă a lovit puternic peste sapă, ceea ce a determinat căderea necontrolată a victimei care s-a rostogolit pe o distanță de aproximativ 20 m. În aceste împrejurări victima a suferit multiple leziuni corporale și a rămas în stare de inconștiență. Inculpatul a părăsit în fugă locul faptei. Victima a fost spitalizată, dar, cu toate îngrijirile medicale primite, la aproximativ o lună a decedat.

Instanța de fond a reținut concluziile raportului de necropsie din care rezultă că moartea victimei s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, consecutiv unui traumatism cranio-cerebral și toracic, complicat în evoluție. Leziunile au fost produse prin lovire în cădere activată și există legătură indirectă de cauzalitate între leziuni și deces.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de apel susținute inculpatul a considerat că în mod greșit s-a reținut în sarcina sa săvârșirea infracțiunii atâta timp cât din probele administrate în cauză nu a rezultat că ar fi exercitat violențe asupra victimei care să fi determinat decesul acesteia.

În subsidiar, inculpatul a solicitat să se rețină în favoarea sa circumstanța atenuantă a scuzei provocării, deoarece victima a fost cea care a ridicat sapa cu intenția de a-l lovi, iar el nu a făcut decât să se apere.

Curtea de Apel Pitești a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, reținând că prima instanță a stabilit corect situația de fapt, în conformitate cu probele administrate în cauză și vinovăția inculpatului.

S-a constatat că din probele administrate a rezultat că inculpatul a acționat cu intenția de a lovi pe victimă, iar decesul acesteia s-a produs ca urmare a depășirii acestei intenții.

Instanța de apel a apreciat ca fiind lipsite de relevanță apărările inculpatului potrivit cărora el nu a lovit decât sapa aflată în mâna victimei, pe care nu a împins-o, considerându-se indiscutabil faptul că acțiunea inculpatului a fost cauza care a determinat căderea victimei și ulterior decesul acesteia.

Nu a fost primită nici apărarea inculpatului potrivit căreia a acționat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea victimei, reținându-se că inculpatul a fost cel care a declanșat conflictul și totodată între el și victimă exista o disproporție vădită de față.

Referitor la pedeapsa aplicată s-a apreciat că a fost corect individualizată de prima instanță care a ținut seama de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs inculpatul care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că în mod greșit nu s-a recunoscut în favoarea sa circumstanța atenuantă a scuzei provocării, iar pedeapsa la care a fost condamnat este excesiv de severă față de persoana sa și de împrejurările în care s-a consumat fapta.

Recursul este întemeiat.

Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., circumstanța atenuantă a provocării poate fi reținută numai atunci când inculpatul a săvârșit infracțiunea sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea persoanei vătămată, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Față de conținutul acestui text, acțiunea inculpatului care pentru a se apăra de o lovitură cu sapa îndreptată asupra sa de victimă, a lovit-o pe aceasta din urmă peste sapă, ceea ce a determinat prăbușirea și rostogolirea victimei, iar ulterior decesul ca urmare a leziunilor suferite în cădere, apare ca fiind o acțiune comisă sub stăpânirea unei puternice tulburări provocate inculpatului de către victimă, dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., fiind astfel aplicabile.

Probele administrate în cauză susțin această apărare a recurentului, așa încât în mod greșit instanțele de fond și de apel nu au reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă a provocării, pronunțând hotărâri nelegale și netemeinice sub acest aspect, ce urmează a fi casate și a se dispune în consecință.

La individualizarea pedepsei pe care o va aplica inculpatului, Curtea va avea în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și va acorda eficiența cuvenită circumstanței atenuante pe care o va recunoaște în favoarea inculpatului, orientându-se spre o pedeapsă situată sub minimum special prevăzut de textul incriminator, cu executarea în regim de detenție.

În ce privește teza susținută de reprezentanta parchetului cu ocazia dezbaterilor, în sensul că în cauză ar fi aplicabile dispozițiile art. 73 lit. a) C. pen., Curtea apreciază că acțiunea inculpatului nu reprezintă o depășire a limitei legitimei apărări sau a stării de necesitate.

Analiza dispozițiilor art. 73 lit. a) C. pen., determină concluzia că pentru atenuarea răspunderii penale în condițiile unei apărări legitime depășite este necesar a se dovedi, sub aspect obiectiv, că inculpatul a săvârșit fapta în afara limitelor unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și împrejurările în care s-a produs atacul material, direct și injust, venit din partea victimei.

În speță însă s-a dovedit prin probele administrate că nu a fost vorba de o apărare disproporționată din partea inculpatului ci de o acțiune a acestuia aflat într-o stare de tulburare determinată de încercarea victimei de a-l lovi.

Inculpatul, neînarmat, nu a făcut decât să pareze lovitura îndreptată asupra sa, împingând victima care în cădere a suferit leziuni ce i-au produs decesul.

În atare situație, așa cum deja s-a arătat, aplicabile sunt dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., astfel încât Curtea va admite recursul inculpatului, va casa hotărârile pronunțate, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. și rejudecând va dispune în consecință.

Conform art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive începând cu 08 august 2003.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul A.N. împotriva deciziei penale nr. 24/ A din 29 ianuarie 2004 a Curții de Apel Pitești.

Casează hotărârile atacate numai cu privire la omisiunea aplicării prevederilor art. 73 lit. b) C. pen. și la pedeapsa principală aplicată.

În baza art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., condamnă inculpatul la 4 ani și 6 luni închisoare.

Menține restul dispozițiilor.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 8 august 2003 la 1 aprilie 2004.

Onorariul pentru apărarea din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1 aprilie 2004.