Cassation dismissed for attempt at qualified murder where sentence within statutory limits under Article 33(2) Penal Code

Recurs în casaţie. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Tentativă. Omor calificat

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casaţie

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- recurs în casaţie

C. pen., art. 33 alin. (2)

C. proc. pen., art. 438 alin. (1) pct. 12

În cazul tentativei la infracţiunea de omor calificat - infracţiune pentru care, în forma consumată, legea prevede pedeapsa alternativă a detenţiunii pe viaţă -, dacă instanţa de apel s-a orientat spre această pedeapsă alternativă prin hotărârea definitivă de condamnare, limitele pedepsei aplicabile pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat sunt cuprinse între 10 ani şi 20 de ani închisoare, conform art. 33 alin. (2) teza a II-a C. pen., iar verificarea incidenţei cazului de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. se realizează în raport cu limitele pedepsei prevăzute în art. 33 alin. (2) teza a II-a C. pen., iar nu în raport cu limitele rezultate prin aplicarea dispoziţiilor art. 33 alin. (2) teza I C. pen.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 183/RC din 27 aprilie 2017

Prin sentinţa nr. 63 din 24 mai 2016 pronunţată de Tribunalul Teleorman, Secţia penală, între altele, în baza art. 32 C. pen. raportat la art. 188 - art. 189 alin. (1) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 8 ani închisoare.

În baza art. 85 C. pen. anterior, s-a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2085 din 25 iunie 2014 a Judecătoriei Giurgiu, definitivă prin decizia nr. 330 din 3 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală şi s-au repus în individualitatea lor pedepsele componente de 3 luni, 1 an şi 6 luni şi 2 ani închisoare.

S-a constatat că inculpatul este recidivist în raport cu pedeapsa componentă de 2 ani închisoare şi, prin aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (1) C. pen., s-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa de 10 ani închisoare.

S-a constatat că infracţiunea din cauză este concurentă cu infracţiunile pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni, respectiv 1 an şi 6 luni închisoare, inculpatul având de executat pedeapsa rezultantă finală de 10 ani şi 7 luni.

S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b), h), n) şi o) C. pen., ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 2 ani de la data executării pedepsei şi aceleaşi drepturi, ca pedeapsă accesorie, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

S-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă B. şi a fost obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 30.000 lei despăgubiri civile (daune materiale 10.000 lei şi 20.000 lei daune morale).

Prin decizia nr. 1491/A din 10 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de inculpatul A. şi partea civilă B. împotriva sentinţei nr. 63 din 24 mai 2016, pronunţată de Tribunalul Teleorman, Secţia penală.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând în fond, în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei de tentativă la omor calificat, reţinută în sarcina inculpatului A. prin actul de sesizare, din art. 32 C. pen. raportat la art. 188 - art. 189 alin. (1) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., în art. 32 C. pen. raportat la art. 188 - art. 189 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

În baza art. 32 C. pen. raportat la art. 188 - art. 189 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b), h), n) şi o) C. pen.

În baza art. 865 C. pen. anterior, a fost anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2085 din 25 iunie 2014 a Judecătoriei Giurgiu, definitivă prin decizia nr. 330 din 3 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală, a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare şi repuse, în individualitatea lor, pedepsele componente de 3 luni închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare şi 2 ani închisoare.

În baza art. 38 C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost contopită pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată în prezenta cauză cu pedepsele de 3 luni închisoare şi 1 an şi 6 luni închisoare stabilite prin sentinţa penală nr. 2085 din 25 iunie 2014 a Judecătoriei Giurgiu, definitivă prin decizia nr. 330 din 3 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 7 luni închisoare, în total 10 ani şi 7 luni închisoare.

În baza art. 43 alin. (1) şi (2) C. pen., pedeapsa de 10 ani şi 7 luni închisoare s-a adăugat la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 55 din 27 mai 2010 a Judecătoriei Zimnicea, definitivă prin nerecurare, inculpatul urmând să execute pedeapsa principală de 12 ani şi 7 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b), h), n) şi o) C. pen., iar, în baza art. 65 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b), h), n) şi o) C. pen.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, curtea de apel a aplicat inculpatului A. o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 32 C. pen. raportat la art. 188 şi art. 189 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Conform art. 33 alin. (2) C. pen., tentativa se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate. Când pentru infracţiunea consumată legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, iar instanţa s-ar orienta spre aceasta, tentativa se sancţionează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.

Având în vedere că pentru infracţiunea prevăzută în art. 188, art. 189 C. pen. legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, curtea de apel s-a orientat spre aceasta, astfel încât, dată fiind şi reţinerea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, a stabilit în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A. pedeapsa maximă de 10 ani închisoare.

Curtea de apel a apreciat că, aplicând inculpatului A. o pedeapsă de 10 ani închisoare, se realizează o justă individualizare a sancţiunii, în raport cu gravitatea în concret a faptei comise, modalitatea şi împrejurările de comitere a acesteia (pe timp de noapte, urmărirea persoanei vătămate, purtând cagulă, lovirea persoanei vătămate cu un obiect contondent în zona capului), mobilul acestei fapte (audierea persoanei vătămate în calitate de martor într-un dosar penal), urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, periculozitatea autorului acesteia, relevate de probele dosarului, atitudinea nesinceră a inculpatului, care, în mod constant, a negat comiterea faptei, dar şi cu încercările acestuia de a zădărnici aflarea adevărului în cauză.

Totodată, curtea de apel nu a putut ignora că inculpatul nu este la primul conflict cu legea penală, fiind condamnat în minorat pentru comiterea unei infracţiuni de tentativă la omor deosebit de grav şi a mai multor infracţiuni de lovire şi, ulterior, la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, condamnare ce a atras în prezenta cauză starea de recidivă postcondamnatorie, săvârşind fapta dedusă judecăţii în cursul termenului de încercare stabilit prin sentinţa penală nr. 55 din 27 mai 2010 a Judecătoriei Zimnicea, definitivă prin nerecurare. De asemenea, s-a reţinut că inculpatul a fost şi sancţionat administrativ de două ori şi condamnat de două ori în Italia, împrejurare în care antecedentele penale ale apelantului denotă o periculozitate sporită şi o perseverenţă deosebită în comiterea unor infracţiuni de violenţă extremă şi, deşi până în prezent instanţele şi procurorii au dat dovadă de o clemenţă deosebită, prin aplicarea unor pedepse într-un cuantum redus, stabilirea unui regim neprivativ de libertate sau aplicarea unor sancţiuni cu caracter administrativ, sancţiunile stabilite nu l-au convins pe apelantul inculpat că respectarea legii este o necesitate şi că numai prin respectarea legii va putea evita aplicarea şi executarea în viitor a altor pedepse.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat, la data de 26 octombrie 2016.

În susţinerea căii de atac, inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., arătând, în esenţă, că i-a fost aplicată o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, având în vedere că instanţa de control judiciar nu a respectat dispoziţiile art. 79 C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002. Astfel, s-a arătat că pedeapsa stabilită de 10 ani închisoare depăşeşte limita maximă de 6 ani şi 3 luni închisoare, la care se putea ajunge în urma reducerii succesive a limitelor de pedeapsă pentru infracţiunea prevăzută în art. 188 - art. 189 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen. (de la 15 la 25 ani închisoare) mai întâi cu jumătate prin reţinerea art. 32 C. pen. (de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni închisoare), iar, ulterior, cu încă jumătate, ca efect al aplicării art. 19 din Legea nr. 682/2002 (3 ani şi 9 luni la 6 ani şi 3 luni închisoare).

Prin încheierea din 16 martie 2017, apreciind că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute în art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 1491/A din 10 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală şi a dispus trimiterea cauzei la completul competent în vederea judecării căii extraordinare de atac promovată de inculpat.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază recursul în casaţie formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Totodată, dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. prevăd că hotărârile sunt supuse casării în cazul în care „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”, cazul de casare fiind incident în situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita individualizare a pedepsei. Prin „pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege” legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

Incriminând fapta de omor calificat, art. 189 C. pen. prevede că omorul săvârşit în vreuna din împrejurările expres menţionate în cuprinsul său se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, fiind sancţionată şi tentativa.

Reglementând condiţiile de pedepsire a tentativei, art. 33 alin. (2) teza I C. pen. prevede că aceasta se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate. Teza a II-a a aceluiaşi text de lege stabileşte că, atunci când pentru infracţiunea consumată legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, iar instanţa se orientează spre aceasta, tentativa se sancţionează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.

Pe de altă parte, în conformitate cu dispoziţiile art. 79 alin. (1) C. pen., când în cazul aceleiaşi infracţiuni sunt incidente două sau mai multe dispoziţii care au ca efect reducerea pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc prin aplicarea succesivă a dispoziţiilor privitoare la tentativă, circumstanţe atenuante şi cazuri speciale de reducere a pedepsei, în această ordine.

Examinând, în acest context, decizia recurată, se constată că instanţa de apel, după ce a analizat contextul faptic şi încadrarea juridică, apreciind că fapta inculpatului A. cu privire la persoana vătămată B. întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută în art. 32 C. pen. raportat la art. 188 şi art. 189 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi reţinând, totodată, în privinţa sa incidenţa dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, s-a orientat către aplicarea pedepsei detenţiunii pe viaţă, stabilind, în final, o pedeapsă de 10 ani închisoare.

Or, orientându-se spre pedeapsa detenţiunii pe viaţă, aspect care nu mai poate fi cenzurat de instanţa de recurs în casaţie întrucât ţine de individualizarea pedepsei şi, implicit, reprezintă o chestiune de apreciere a instanţei de apel, au devenit incidente dispoziţiile art. 33 alin. (2) teza a II-a C. pen., în conformitate cu care, în această situaţie, tentativa se sancţionează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani. Aplicând în continuare, în ordinea prevăzută în art. 79 alin. (1) C. pen., dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, noile limite de pedeapsă, ca urmare a reducerii cu jumătate, sunt cuprinse între 5 şi 10 ani închisoare.

Aşadar, pedeapsa de 10 ani închisoare stabilită de instanţa de apel este egală cu maximul special prevăzut de lege, în urma reducerii succesive a limitelor de pedeapsă potrivit art. 79 alin. (1) C. pen., context în care se constată că nu a existat nicio încălcare a dispoziţiilor legale menţionate de apărare.

Ca atare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de apel a stabilit în limitele prevăzute de lege pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută în art. 32 C. pen. raportat la art. 188 - art. 189 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen., aplicând corespunzător, conform art. 79 C. pen., mai întâi prevederile art. 33 alin. (2) teza a II-a C. pen., iar apoi cele ale art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 1491/A din 10 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală.