Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1801/2004 AI generated

Maintenance of preventive detention: sufficiency of public danger justification for a recidivist convicted of aggravated robbery

Case Number Decizia nr. 1801/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the unreasoned appeal of the defendant, upholding the Court of Appeal's decision to maintain the preventive arrest and ordering the appellant to pay 800,000 lei in judicial costs. The dispute concerned the legality of the preventive detention imposed on a defendant condemned to 15 years of imprisonment for aggravated robbery, who was a recidivist, challenging the court's finding that release posed a danger to public order. The Supreme Court applied Articles 148(1)(b) and 143 of the Code of Criminal Procedure, determining that the detention remained justified given the severity of the offense and the recidivist status, and dismissed the appeal under Article 38515(1)(b) of the same Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 3001 alin. (3) C. proc. pen, art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen, art. 37 lit. a) C. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen; Maintenance of preventive detention: sufficiency of public danger justification for a recidivist convicted of aggravated robbery: Potrivit art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 din același cod, iar infracțiunea săvârșită este sancționată cu pedeapsa detențiunii pe viață alternativ cu pedeapsa închisorii sau cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe, că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.

Keywords

AI generated
preventive detention criminal recidivism imprisonment aggravated robbery code of criminal procedure public danger

Cited Legislation

AI generated
art. 3001 alin. (3) C. proc. pen
(1), raportat la art. 3001 alin. (3) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpatul M.N.
art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen
Potrivit art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.
art. 37 lit. a) C. pen
pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., cauza aflându-se pe rolul Curții de Apel Ploiești pentru judecarea apelului declarat de inculpați.
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
În consecință, recursul declarat de inculpatul M.N., împotriva încheierii din 25 februarie 2004 a Curții de Apel Ploiești, nefiind fondat, va fi respins, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 25 februarie 2004, Curtea de Apel Ploiești, făcând aplicarea art. 160b alin. (1), raportat la art. 3001 alin. (3) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpatul M.N.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut că măsura arestării preventive a inculpatului este legală și temeinică, neexistând motive pentru revocarea ei.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarate recurs, pe care nu l-a motivat, în concluziile orale lăsând la aprecierea instanței soluționarea acestuia.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 din același cod, iar infracțiunea săvârșită este sancționată cu pedeapsa detențiunii pe viață alternativ cu pedeapsa închisorii sau cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe, că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.

Din actele dosarului rezultă că inculpatul M.N. a fost trimis în judecată și condamnat prin sentința penală nr. 17 din 28 ianuarie 2003 a Tribunalului Dâmbovița, la pedeapsa de 15 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., cauza aflându-se pe rolul Curții de Apel Ploiești pentru judecarea apelului declarat de inculpați.

Totodată, se constată, că față de gravitatea infracțiunilor săvârșite cât și de împrejurarea că inculpatul este recidivist, în mod just, instanța de apel a reținut că lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol social concret pentru ordinea publică.

În consecință, recursul declarat de inculpatul M.N., împotriva încheierii din 25 februarie 2004 a Curții de Apel Ploiești, nefiind fondat, va fi respins, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.N., împotriva încheierii din data de 25 februarie 2004, pronunțată în dosarul nr. 2246/2003 al Curții de Apel Ploiești.

Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1 aprilie 2004.