Invalidity of revision petition for irreconcilable judgments where acquittal was based on procedural insufficiency rather than factual exoneration

Decizia nr. 59/A/2017

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 79 din 24 mai 2016 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuenții A. și B. a Sentințelor penale nr. 46/2011 și nr. 55/2013 ale Curții de Apel Cluj.

Au fost obligați revizuenții, la câte 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Cluj a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr. x/33/2016, revizuenții A. și B. au solicitat revizuirea Sentințelor penale nr. 46 din 7 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. x/33/2010 și nr. 55 din 10 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. x/33/2012, anularea acestor sentințe, rejudecarea celor două cauze reunite și pronunțarea unei soluții unitare.

În motivarea cererii de revizuire, s-a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., respectiv când două sau mai multe hotărâri judecătorești nu se pot concilia, și s-a arătat că hotărârile judecătorești definitive menționate nu se pot concilia, ele fiind contradictorii, întrucât Dosarul nr. x/33/2010 în care revizuentul A. a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de purtare abuzivă, nu se poate concilia cu soluția de achitare a numiților C. și D. din Dosarul nr. x/33/2012, trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații și favorizarea infractorului.

Declarațiile notariale date de C. și D., prin care s-a arătat că agresiunea a fost exercitată doar de către D., au fost apreciate ca fiind conforme cu realitatea, excluzând în mod cert vinovăția revizuentului A. cu privire la comiterea infracțiunii de purtare abuzivă. Ori, condamnarea primului petent în cauza penală nr. x/33/2010 pentru purtare abuzivă, nu se poate concilia cu achitarea acestuia, în cauza penală nr. x/33/2012 pentru instigare la fals în declarații.

Contrarietatea hotărârilor decurge tot din aceeași soluție de achitare a inculpaților C. și D., presupusa infracțiune de instigare nu se poate reține din moment ce declarațiile notariale sunt reale, din conținutul lor rezultând clar că partea pe care o reprezintă nu l-a agresat în niciun fel pe numitul C. și prin urmare nu se justifică condamnarea lui pentru purtare abuzivă.

Pe de altă parte, procesul-verbal din data de 19 mai 2008 din Dosarul nr. x/33/2010, a fost folosit ca mijloc de probă atât la fundamentarea acuzațiilor aduse, cât și la argumentarea și motivarea soluției de condamnare a revizuentului A. și a numitului D. pentru purtare abuzivă, fiind apreciat de către instanțele de judecată ca prezentând adevărul și nu a fost înlăturat din conținutul materialului probator, soluția de condamnare pentru fals intelectual și favorizarea infractorului doar pentru revizuentul B. în Dosarul nr. x/33/2012, nu se poate concilia cu sentința pronunțată în Dosarul nr. x/33/2010.

Mai mult, achitarea lui A. pentru denunțare calomnioasă nu se poate concilia cu condamnarea acestuia în dosarul având ca obiect purtare abuzivă, reținându-se în mod clar că revizuentul A. nu l-a agresat la numitul C., acesta din urmă în mod mincinos învinovățindu-l în anul 2008 cum că l-ar fi agresat fizic (apreciind că s-ar fi impus condamnarea lui pentru denunțare calomnioasă).

Apreciind că cererea de revizuire îndeplinește condițiile de admisibilitate prev. de art. 459 alin. (3) C. proc. pen., instanța de fond a dispus admiterea acesteia în principiu, procedând la soluționarea pe fond a cererii.

Analizând pe fond cererea de revizuire, Curtea de Apel Cluj a reținut următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 46 din 2011 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în Dosarul nr. x/33/2010, au fost condamnați inculpații D. și A. la câte 5.000 lei (cinci mii lei) amendă pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, prev. de art. 250 alin. (1) și (3) C. pen.

S-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 631 C. pen.

S-a constatat că partea vătămată C., nu a formulat pretenții civile în cauză.

Au fost obligați inculpații la câte 500 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj din 10 iunie 2010 au fost trimiși în judecată inculpații D. și A. pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (1) și (3) C. pen.

S-a reținut, sub aspectul stării de fapt că, inculpații, în calitate de ofițeri de poliție în cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Brigada Cluj-Napoca și lucrători de poliție judiciară, delegați să efectueze acte de cercetare penală în Dosar nr. x/D/P/2008 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj prin rezoluția din 04 noiembrie 2008 adoptată de procuror în acel dosar, în data de 19 mai 2008, în jurul orei 14,30, în sediul unității la care lucrează situat în Cluj-Napoca, Piața 1 Mai, au aplicat cu mâinile și picioarele mai multe lovituri părții vătămate C., care era arestat în Dosarul nr. x/D/P/2008 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj și care se afla încătușat într-un birou, după care a participat la o confruntare în cadrul activității de urmărire penală, cauzându-i leziuni corporale ce au necesitat 5 - 6 zile de îngrijiri medicale.

Partea vătămată C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Pe baza probelor administrate în cauză, instanța a reținut următoarele:

În baza rezoluției nr. x/D/P/2008 din 04 noiembrie 2008 a D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj, inculpații D. și A., în calitate de subinspector de poliție, respectiv inspector de poliție, au fost delegați împreună cu alți lucrători de poliție să efectueze acte de urmărire penală în dosarul în care partea vătămată C. era cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În data de 19 mai 2009 partea vătămată C., arestat preventiv la acea dată, a fost scos din arest și condus de la Sediul I.P.J. Cluj la Sediul B.C.C.O. Cluj-Napoca pentru efectuarea unor confruntări, escorta fiind formată din inculpatul D. și martorul B. În cursul aceleiași zile, s-a procedat la confruntarea părții vătămate C. cu martorul E., ambii având calitate de inculpați în dosarul în care erau cercetați pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri, confruntarea desfășurându-se în biroul nr. 7 din Sediul B.C.C.O. Cluj-Napoca.

Confruntarea a fost condusă de martorul B., iar pe parcursul desfășurării ei, inculpatul D. i-a atras atenția părții vătămate C. să spună adevărul, făcând referire la conținutul interceptărilor telefonice. La un moment dat, între cei doi a avut loc o discuție contradictorie, după ce partea vătămată i-a atras atenția inculpatului că a comis unele greșeli gramaticale. Aceste aspecte au fost contestate de inculpatul D. care a susținut că pe parcursul derulării confruntării a avut discuții cu partea vătămată pe marginea interceptărilor existente în cauză, cu privire la conținutul acestora, iar cu apărătorul ales al părții vătămate în ceea ce privește respectarea orelor fixate pentru efectuarea actelor de urmărire penală. Împrejurarea că între inculpatul D., pe de o parte, și partea vătămată C. și apărătorul acestuia s-au purtat unele discuții contradictorii ce vizau actul procedural în curs de desfășurare, dincolo de faptul că nu este contestată nici de inculpatul D., este susținută și de depozițiile martorilor F. și G.

După încheierea confruntării, martorul E. a fost condus într-un alt birou de către B., iar partea vătămată C. a rămas în biroul nr. 7 împreună cu cei doi inculpați. Potrivit declarațiilor părții vătămate, acesta a rămas singur în birou după încheierea confruntării aproximativ 30 secunde - 1 minut, apoi în birou a intrat inculpatul D., care l-a întrebat ironic "dacă este profesor de română", având în vedere discuțiile contradictorii purtate anterior, i-a solicitat să ia loc pe scaun, apoi i-a aplicat câteva palme și o lovitură cu piciorul în tibia piciorului stâng. În aceste împrejurări a intervenit și inculpatul A., care i-a aplicat o lovitură de picior în zona ochiului drept. Tot potrivit declarațiilor părții vătămate, inculpatul D. l-a înjurat pe partea vătămată și, de asemenea, i-a adresat cuvinte jignitoare. Ulterior, în birou a intrat martorul B., acesta afirmând că a auzit cum partea vătămată striga "mă bate", iar în momentul în care a intrat în birou, a observat că partea vătămată făcea gălăgie și i-a solicitat acestuia să se liniștească.

Apoi partea vătămată a fost încătușat cu mâinile la spate, a fost scos din biroul cu nr. 7 și condus pe coridor spre biroul cu nr. 3, situat pe același coridor. În momentul în care partea vătămată era condusă spre biroul cu nr. 3 de către inculpatul D., acesta a trecut pe lângă biroul în care se găsea E., unde acesta a fost introdus după încheierea confruntării de către martorul B. Potrivit declarației martorului E., în momentul în care partea vătămată a trecut prin dreptul biroului în care se găsea, fiind ușa deschisă, partea vătămată i-a atras atenția că este lovit și, uitându-se la el a observat că acesta avea o vânătaie în zona ochiului drept.

După ce partea vătămată a fost introdus în biroul cu nr. 3, i s-a solicitat acestuia să se așeze pe un fotoliu de joasă înălțime, inculpații susținând că acesta este momentul în care partea vătămată, având mâinile încătușate la spate în biroul nr. 3, și-a aplicat o lovitură cu genunchiul în zona ochiului drept. Tot în aceste împrejurări martorul B. a încheiat un proces-verbal din cuprinsul căruia rezultă că partea vătămată a folosit expresii jignitoare la adresa sa și a celor doi inculpați, și că acesta s-a lovit cu genunchiul piciorului drept.

Ulterior, partea vătămată a fost condusă la arestul Inspectoratului Județean de Poliție Cluj din Sediul B.C.C.O., fiind escortat de martorii H. și I. În momentul preluării părții vătămate din arestul I.P.J. Cluj de către șeful de schimb J., acesta a întocmit un raport, în care a consemnat că potrivit declarației martorului H., partea vătămată ar fi avut o cădere nervoasă în timpul anchetei și a încercat să se automutileze. De asemenea, partea vătămată C. i-a comunicat martorului J., aspect ce rezultă și din cuprinsul raportului întocmit în cauză, că în timpul cercetărilor ar fi fost agresat. În consecință, martorul J. l-a încunoștințat de îndată pe șeful său, K., care s-a deplasat la sediul unității și a discutat cu partea vătămată.

Martorul K. a precizat în cuprinsul declarației sale că a observat că partea vătămată avea o echimoză la ochiul drept și că acesta s-a plâns inițial că a fost agresat de un anchetator al cărui nume nu îl cunoaște, iar într-o discuție avută în ziua următoare, acesta a precizat că este vorba de doi anchetatori, fără a preciza numele acestora. I s-a permis, de asemenea, părții vătămate în aceeași zi să-și contacteze avocatul iar în ziua următoare a fost examinat de medicul unității și a fost prezentat la I.M.L. Cluj.

Examinat de către medicul unității, martora L., la data de 20 mai 2009, s-a reținut că partea vătămată prezenta "traumatism cranio-cerebral. Contuzie forte regiunea periorbitală dreaptă (echimoză și tumefiere). Contuzie forte treimea inferioară față anterioară gambă stângă (tumefiere, roșeață)" (dosar urmărire penală). La aceeași dată, partea vătămată a fost prezentată la I.M.L. Cluj, eliberându-se certificatul medico-legal din cuprinsul căruia rezultă că acesta prezenta leziuni corporale ce s-au putut produce prin lovire prin corp dur, leziuni ce necesită 5 - 6 zile de îngrijiri medicale.

În cursul cercetării judecătorești s-a dispus efectuarea unui raport de constatare medico-legală, reținându-se că partea vătămată a prezentat leziuni corporale traumatice de părți moi - echimoză periorbitală OD exprimată suborbitar cu escoriație suprapusă la acest nivel. Leziunile prezentate apar la locul de impact și s-a reținut în cuprinsul raportului de constatare că acestea sunt consecința unei acțiuni solitare de lovire cu un corp dur fără a putea exclude în totalitate existența a două lovituri. S-a apreciat că este puțin probabil ca un număr de 4 - 5 lovituri cu palma și o lovitură de picior să determine leziunile descrise, menționându-se că inițial culoarea echimozei este roșie, apoi virează în albastru violaceu, iar culoarea violacee apare la câteva minute/ore după producerea impactului și se menține până la 2 - 3 zile. Leziunile descrise sunt situate într-o zonă accesibilă atât autoproducerii, cât și heteroproducerii.

Inculpații au susținut în mod constant, atât în cursul urmăririi penale, cât și pe parcursul cercetării judecătorești, că nu au lovit-o pe partea vătămată și că aceasta s-a autovătămat. Susținerile acestora sunt însă infirmate de probele administrate în cauză.

Astfel, s-a reținut că declarațiile părții vătămate se coroborează cu declarațiile martorului E., care a văzut-o pe partea vătămată în momentul în care acesta a fost scos încătușat din biroul nr. 7 și a observat că acesta avea o leziune pe față în zona ochiului. Ori, inculpații susțin, contrar celor declarate de partea vătămată și de martorul menționat, că presupusa vătămare s-a produs ulterior, după ce partea vătămată a fost introdus în biroul cu nr. 3 în vederea formării escortei.

Pe de altă parte, declarațiile părții vătămate se coroborează și cu declarațiile martorilor J. și K., care, chiar dacă nu au perceput direct incidentul produs, au constatat urmările produse și au purtat discuții imediat după producerea incidentului cu partea vătămată.

Susținerile părții vătămate sunt confirmate și de actele medico-legale existente în cauză, respectiv de fișa medicală a părții vătămate, certificatul medico-legal și raportul de constatare medico-legală întocmit în cursul cercetării judecătorești. De asemenea, în cauză este exclusă și o eventuală autoagresare a părții vătămate în scopul răzbunării pe ofițerii de poliție care conduceau ancheta, întrucât din datele existente la dosar nu rezultă, pe de o parte, că partea vătămată ar fi fost cunoscut după introducerea sa în arest preventiv ca având tendința de a se automutila, iar pe de altă parte, confruntarea a fost condusă de martorul B., iar inculpatul A. nu a participat efectiv la efectuarea acesteia.

Mai mult, Curtea a reținut că art. 3 al Convenției Europene impune ca statul să se asigure că orice prizonier este deținut în condiții care sunt compatibile cu respectarea demnității umane, că modalitățile de executare a măsurii nu supun persoana respectivă unei suferințe de o intensitate ce depășește nivelul obișnuit de suferință inerent detenției și că, date fiind exigențele executării unei pedepse cu închisoare, sănătatea și starea generală de bine sunt asigurate în mod adecvat (Danelia contra Georgiei, 68622/01 din 17 octombrie 2006).

De asemenea, orice folosire a forței fizice față de o persoană privată de libertate, forță care nu este strict necesară față de comportamentul victimei, aduce atingere demnității umane (Bilen contra Turciei, 34482/97 din 21 februarie 2006). În situația în care o persoană nu are nicio problemă de sănătate atunci când este privată de liberate de autoritățile statului și se constată în momentul eliberării sale că este rănită, le revine acestora din urmă obligația să furnizeze o explicație plauzibilă cu privire la originea rănilor întrucât orice leziune survenită în această perioadă dă naștere unor puternice prezumții de fapt (Akkurt contra Turciei, 47938/99 din 04 mai 2006). În consecință, statul este responsabil pentru orice persoană aflată în detenție, întrucât în mâinile funcționarilor poliției, aceasta este într-o situație de vulnerabilitate și autoritățile au obligația să o protejeze, iar o aplicare strictă încă de la începutul privării de libertate a garanțiilor fundamentale, cum ar fi dreptul la a solicita examinarea de către un medic chemat de autorități, accesul la un avocat, etc., întărită de o promptă intervenție judiciară poate să conducă în mod efectiv la detectarea și prevenirea relelor tratamente la care riscă să fie supuse persoanele deținute.

Starea de fapt reținută în cauză rezultă din plângerea și declarațiile părții vătămate, certificatul medico legal emis de IML Cluj, raportul de constatare medico legală, copia fișei medicale a arestatului preventiv, copia procesului verbal de confruntare încheiat în urma confruntării efectuate între numiții E. și C., procesul-verbal din data de 19 mai 2009 încheiat de A., D., B., declarațiile martorilor B., E., L., M., N., H., I., O., J., K., procesele verbale de confruntare, copia raportului întocmit la data de 19 mai 2009 de către J. în calitate de șef de schimb, declarațiile inculpaților D., A.

În consecință, fapta inculpaților D. și A., care, în calitate de ofițeri de poliție, în cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Brigada Cluj-Napoca, delegați să efectueze acte de cercetare penală, în data de 19 mai 2009, în sediul unității la care lucrează, au aplicat cu mâinile și picioarele mai multe lovituri părții vătămate C., arestat în cauză, după ce a participat la o confruntare, cauzându-i părții vătămate leziuni ce au necesitat pentru vindecare 5 - 6 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (1) și (3) C. pen.

Obiectul juridic specific acestei infracțiuni este reprezentat de relațiile de serviciu care presupun o comportare corectă și cuviincioasă a funcționarului public (sau a funcționarului) față de orice persoană, cu excluderea folosirii unor expresii jignitoare sau a actelor de violență fizică. Prin incriminarea acestei fapte se asigură pe de o parte apărarea activității unor instituții iar pe de altă parte apărarea persoanelor care vin în contact cu anumiți funcționari în cadrul desfășurării de către aceștia a anumitor activități.

În cauză subzistă latura obiectivă a infracțiunii de purtare abuzivă prevăzută de dispozițiile art. 250 C. pen. în forma agravată incriminată de dispozițiile alin. (3), întrucât din examinarea probelor administrate în cauză rezultă că actele de agresiune au fost săvârșite în cadrul exercitării atribuțiilor de serviciu de către cei doi inculpați. Subzistă de asemenea și latura subiectivă a infracțiunii sub forma intenției directe.

Procedând la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate fiecărui inculpat, instanța a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de dispozițiile art. 250 alin. (1) și (3) C. pen., închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă, gradul de pericol social al faptei săvârșite, precum și persoana inculpaților, care nu au antecedente penale, au avut o atitudine corespunzătoare în societate, au familii organizate și se află la prima confruntare cu legea penală. S-au avut în vedere de asemenea urmările cauzate prin fapta celor doi inculpați, împrejurarea că părții vătămate i-au fost cauzate leziuni ce au necesitat un număr mic de îngrijiri medicale toate aceste criterii urmând a fi examinate, în conformitate cu prevederile art. 72 alin. (2) C. pen. atât pentru alegerea uneia din pedepsele alternative prevăzute de dispozițiile art. 250 alin. (1), (3) C. pen. cât și pentru proporționalizarea acesteia.

Raportat la aceste criterii, instanța a apreciat că sancțiunea amenzii penale în cuantum de 5.000 lei va fi de natură să asigure realizarea scopului pedepsei, astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 52 C. pen.

S-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 631 C. pen., privind sustragerea cu rea-credință de la executarea amenzii.

S-a constatat că partea vătămată C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Această sentință a rămas definitivă prin Decizia nr. 3414 din 5 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpați .

II. Prin Sentința penală nr. 55 din 16 mai 2013, pronunțată în Dosarul nr. x/33/2012 al Curții de Apel Cluj, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. au fost achitați inculpații C. pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen. și fals în declarații prev. de art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., M. pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen. și fals în declarații prev. de art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., D. pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen., fals în declarații prev. de art. 292 C. pen. și fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., B. pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen. și fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., A. pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la fals în declarații prev. art. 25 C. pen. rap. la art. 292 C. pen., cu referire la actul material privind pe inculpatul M., uz de fals prev. de art. 291 C. pen., fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. și denunțare calomnioasă prev. de art. 259 alin. (1) din C.pen

II. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la fals în declarații prev. art. 25 C. pen. rap. la art. 292 C. pen., cu referire la actele materiale privind pe inculpații C. și D.

În baza art. 189 C. proc. pen. s-a dispus avansarea din FMJ a sumei de 400 lei, cu titlu de onorariu avocațial în favoarea apărătorului din oficiu al inculpatului C., av. P.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, emis în Dosarul nr. 451/P/2011 au fost trimiși în judecată inculpații:

- C., studii superioare, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de: favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen. și fals în declarații prev. de art. 292 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- M., studii superioare, comisar de poliție judiciară, în cadrul IGPR-BCCO Cluj-Napoca, necăsătorit, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de: favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen. și fals în declarații prev. de art. 292 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- D., studii superioare, căsătorit (1 copil minor), stagiul militar satisfăcut, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de: favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen., fals în declarații prev. de art. 292 C. pen. și fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- B., căsătorit (2 copii minori), studii superioare, stagiul militar satisfăcut, ofițer de poliție, în cadrul IGPR-BCCO Cluj-Napoca, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de: favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen. și fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- A., studii superioare, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de: instigare la fals în declarații prev. art. 25 C. pen. rap. la art. 292 C. pen., uz de fals prev. de art. 291 C. pen., fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. și denunțare calomnioasă prev. de art. 259 alin. (1) C. pen., cu aplicarea prevederilor art. 33 lit. a) C. pen.

- C., studii superioare, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de: favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen. și fals în declarații prev. de art. 292 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin același act de sesizare s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul C. pentru săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă prev. de art. 259 alin. (1) C. pen.

În esență în sarcina inculpaților s-au reținut următoarele:

1. La data de 18 octombrie 2011 inculpatul C. s-a prezentat în fața notarului public Q., declarând în mod fals că în data de 19 mai 2009, în timp ce era arestat într-o cauză instrumentată de BCCO Cluj, a fost bătut în timpul anchetei doar de către ofițerul D., nu și de ofițerul A., care la acea dată era condamnat definitiv pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 250 C. pen., faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații prev. de art. 292 C. pen.

S-a mai reținut că prin această declarație inculpatul a comis infracțiunea de favorizarea infractorului, prev. de art. 264 C. pen. întrucât știa că acea declarație va fi folosită de către condamnatul A., în procedura revizuirii hotărârii prin care acesta a fost condamnat, pentru ca acesta să scape de condamnare și consecințele condamnării.

2. Cu privire la inculpatul D. s-a reținut că, în scopul ajutării infractorului A. în demersul lui de a îngreuna executarea pedepsei și de a scăpa de consecințele hotărârii de condamnare adoptată în dos. nr. x/33/2010, a Curții de Apel Cluj, s-a prezentat în fața notarului public R. după rămânerea definitivă a acestei hotărâri și, după ce a luat cunoștință de prevederile art. 292 C. pen., a declarat în mod nereal că este singura persoană care în data de 19 mai 2009 a aplicat mai multe lovituri în zona capului numitului C., respectiv o lovitură de picior în zona tibiei sus-numitului, această declarație nefiind corespunzătoare adevărului, fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen. și fals în declarații prev. de art. 292 C. pen.

În sarcina inculpatului D. s-a mai reținut că la data de 19 mai 2009 în exercitarea atribuțiilor de serviciu în calitate de ofițer în cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Brigada Cluj-Napoca, între orele 15.10 - 15.30, a încheiat și semnat un proces-verbal, împreună cu inculpații A. și B., în care au consemnat în mod necorespunzător adevărului că numitul C. "s-a lovit în față cu genunchiul piciorului drept", cu intenția de a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, având în vedere că anterior l-a agresat pe C., faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen.

3. Referitor la inculpatul M., s-a arătat în actul de sesizare că în data de 01 noiembrie 2011, cu scopul de a favoriza pe infractorul A. în demersul acestuia de a influența judecarea unei cereri de revizuire, exercitată în legătură cu Dosarul nr. x/33/2010 al Curții de Apel Cluj și implicit de a îngreuna executarea pedepsei adoptate în Dosarul nr. x/33/2010 al Curții de Apel Cluj, în fața notarului public R., după ce a luat cunoștință de prevederile art. 292 C. pen. și a declarat în mod necorespunzător adevărului că a auzit când în data de 19 mai 2009 în biroul nr. 3 de la sediul BCCO Cluj-Napoca numitul C. l-a amenințat pe infractorul A., că dacă nu declară că l-a văzut pe D. când îl lovea, îl va reclama și pe el pentru lovire, fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen. și fals în declarații prev. de art. 292 C. pen.

4. Cu referire la inculpatul A., s-a reținut că acesta i-a îndemnat pe inculpații C., D. și M. să formuleze declarațiile notariale false enunțate mai sus, după care, deși a cunoscut că declarațiile date de cei trei în fața unor notari publici nu corespund adevărului, cu scopul de a motiva cererea de revizuire formulată în dos. penal nr. x/33/2010 al Curții de Apel Cluj prin avocat V., înregistrată la data de 16 noiembrie 2011 sub nr. x/111/6/2011 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, a folosit aceste înscrisuri în vederea producerii unei consecințe juridice, fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de uz de fals prev. de art. 291 C. pen. și instigare la fals în declarații prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 292 C. pen.

S-a mai reținut în sarcina aceluiași inculpat A. faptul că în data de 19 mai 2009 în exercitarea atribuțiilor de serviciu în calitate de ofițer în cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Brigada Cluj-Napoca, între orele 15.10 - 15.30, a încheiat și semnat un proces-verbal, împreună cu inculpații D. și B., în care au consemnat în mod necorespunzător adevărului că numitul C. "s-a lovit în față cu genunchiul piciorului drept", cu intenția de a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, având în vedere că anterior l-a agresat pe C., faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen.

De asemenea, s-a reținut că inculpatul A. cunoscând împrejurarea că fusese condamnat definitiv la data de 05 octombrie 2011 pentru infracțiunea de purtare abuzivă în Dosarul nr. x/33/2010 al Curții de Apel Cluj, că cererea de revizuire a acestei sentințe i-a fost respinsă prin Sentința penală nr. 2 din 28 februarie 2012 a Curții de Apel Cluj și cunoscând faptul că inculpatul C. a dat în fața notarului public o declarație mincinoasă la data de 18 octombrie 2011 prin care încerca să-l dezvinovățească, a formulat la data de 10 august 2012 o plângere penală împotriva acestuia pentru comiterea infracțiunii de denunțare calomnioasă cu referire la plângerea formulată de acesta împotriva lui la data de 21 mai 2009. S-a apreciat că formularea acestei plângeri întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de denunțare calomnioasă, prev. de art. 259 alin. (1) C. pen.

5. Cu referire la inculpatul B., s-a reținut că în data de 19 mai 2009 în exercitarea atribuțiilor de serviciu în calitate de ofițer în cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Brigada Cluj-Napoca, între orele 15.10 - 15.30, a încheiat și semnat un proces-verbal, împreună cu inculpații D. și A., în care au consemnat în mod necorespunzător adevărului că numitul C. "s-a lovit în față cu genunchiul piciorului drept", cu intenția de a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, având în vedere că anterior aceștia doi l-au agresat pe C. în cursul anchetei, procesul-verbal fiind ulterior invocat în apărare de către inculpați în dosarul în care erau incriminați pentru purtare abuzivă. Acuzarea a apreciat că această faptă întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. și favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen.

Audiați în cursul urmăririi penale și în fața instanței de judecată, toți cei cinci inculpați nu au recunoscut comiterea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, susținând că sunt nevinovați.

I. Starea de fapt reținută prin actul de sesizare:

Prin rechizitoriul nr. x/P/2009 din 10 iunie 2010 inculpații D. și A. au fost trimiși în judecată, pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. (1) și (3) C. pen., constând în aceea că în calitate de ofițeri de poliție în cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Brigada Cluj-Napoca și lucrători de poliție judiciară, delegați să efectueze acte de cercetare penală în dos. nr. x/D/P/2008 al DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj prin rezoluția din 04 noiembrie 2008 adoptată de procuror în acel dosar, în data de 19 mai 2009, în jurul orei 14.30, în sediul unității la care își desfășurau activitatea, situat în Cluj-Napoca, au aplicat cu pumnii și picioarele mai multe lovituri părții vătămate C. care era arestat preventiv în Dosarul nr. x/D/P/2008 al DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj, și care se afla încătușat într-un birou după ce a participat la o confruntare în cadrul activității de urmărire penală, cauzându-i leziuni corporale care au necesitat 5 - 6 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Cei doi inculpați au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă la pedeapsa de câte 5000 lei amendă pentru săvârșirea infracțiunii de mai sus prin Sentința penală nr. 46 din 7 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj în Dosarul nr. x/33/2010.

Împotriva acestei sentințe, cei doi inculpați au formulat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin Decizia din 05 octombrie 2011 a respins recursul, sentința Curții de Apel Cluj rămânând definitivă.

După condamnarea lor în primă instanță și anterior judecării recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, cei doi inculpați, în cursul lunii august 2011, au solicitat numiților S. și T. să se prezinte în fața notarului public U. pentru a face o declarație despre o discuție ce ar fi avut loc între D. și C., în legătură cu procesul penal ce se afla pe rolul instanței supreme.

Din cele două declarații notariale rezulta că inculpatului C. i-ar fi părut rău ulterior că a depus plângere penală împotriva inculpaților D. și A., deoarece vinovat pentru săvârșirea faptei de purtare abuzivă ar fi fost doar inculpatul D.

Cele două declarații au fost ulterior prezentate în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, la judecarea recursului, însă, raportat la probele administrate în cauză și ținând cont de declarațiile contradictorii date de inculpați, element ce releva nesinceritatea acestora asuprea derulării evenimentelor, iar pe de altă parte ținând cont de declarațiile părții vătămate, care se coroborau cu declarațiile martorilor și cu actele medicale, instanța supremă, prin Decizia penală nr. 3414 din 05 octombrie 2011, a respins recursul formulat de D. și A.

Având în vedere că, la data de 05 octombrie 2011 prin Decizia penală nr. 3414 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a rămas definitivă Sentința penală nr. 46/2011 a Curții de Apel Cluj, începând din data de 05 octombrie 2011, prin ordin al Ministrului Administrației și Internelor, s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu a inculpaților D. și A.

Acuzarea a reținut că cei doi inculpați, deși au luat la cunoștință de obligațiile de plată a amenzilor penale în 12, respectiv 10 octombrie 2011, dorind să eludeze consecințele condamnării de mai sus, s-au hotărât să recurgă la "fabricarea" unor declarații notariale, din care să reiasă informații contrare probelor administrate în cauză.

1. Astfel, prima persoană contactată în acest sens a fost inculpatul C., care între timp a fost condamnat, la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere pe termen de 4 ani, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (Sentința penală nr. 485 din 12 octombrie 2010 a Tribunalului Cluj, adoptată în Dosarul nr. x/117/2009 și Decizia penală nr. 107 din 18 mai 2011 a Curții de Apel Cluj).

Având în vedere că această pedeapsă a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 4035 din 14 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul C. (partea vătămată din dosarul în care D. și A. au fost condamnați) era conștient de faptul că nu va risca o condamnare mai severă dacă se va descoperi săvârșirea unei noi fapte penale comise de el, motiv pentru care, în pofida probelor administrate în cauză a fost de acord să se prezinte în fața unui notar pentru a da o declarație contrară celor susținute de el până atunci.

Pentru a-l ajuta pe condamnatul A., în demersul lui de a îngreuna executarea pedepsei și de a scăpa de consecințele hotărârii de condamnare amintită mai sus, respectiv pentru a îngreuna executarea pedepsei prin promovarea unei cereri de revizuire, ce urma să fie depusă de A., numitul C. în data de 18 octombrie 2011 s-a prezentat în fața notarului Q., ocazie cu care după ce a luat cunoștință de prevederile art. 292 C. pen., a declarat că "niciodată nu a fost lovit sau amenințat de către polițistul A. și că a făcut plângere penală față de acesta doar pentru faptul că a fost enervat de faptul că a fost lovit de către polițistul D. ".

În cursul urmăririi penale efectuate în cauza de mai sus, inculpatul C. a susținut în mod constant că a fost lovit de ambii inculpați, inclusiv de inculpatul A., iar cu ocazia confruntării sale cu cel din urmă în data de 27 aprilie 2010, a accentuat faptul că a fost lovit de sus-numitul cu vârful piciorului în zona ochiului. Tot cu ocazia acestei confruntări C. a negat categoric faptul că l-ar fi amenințat pe A. în sensul că dacă nu va spune ce i-a făcut D. va depune plângere împotriva acestuia, arătând că nu avea cum să facă astfel de declarații din moment ce tocmai A. a fost cel care i-a provocat leziunea.

Aceste declarații au fost susținute de C. în toată faza de urmărire penală, în faza de judecată și, mai mult decât atât, sus-numitul și-a susținut plângerea penală formulată împotriva celor doi și prin nota de ședință, depusă pentru termenul din 23 martie 2011 la Curtea de Apel Cluj.

Totodată, susține acuzarea, inculpatul C. a declarat în mod mincinos în fața notarului public că ar fi fost sfătuit de procurorul de caz să nu își retragă plângerea, în lunile iulie - august 2011, deoarece în acest caz împotriva sa se vor efectua cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă. În realitate, învinuitul C., în perioada respectivă nu a fost citat sau audiat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pentru a i se atrage atenția asupra comiterii vreunei infracțiuni în cazul în care își retractează declarațiile.

Fiind audiat cu privire la învinuirea ce i s-a adus în cauză, inculpatul C. a negat că ar fi primit sume de bani de la inculpatul A., pentru a da această declarație, dar contrar celor afirmate de inculpatul A., care a declarat că s-a întâlnit cu C., în prezența inculpatului D., pentru a discuta despre introducerea unei cereri de revizuire, C. a arătat că el l-a contactat pe A. pentru a-i propune să dea o declarație notarială, prin care să arate că acesta este nevinovat.

Prin aceeași declarație, inculpatul C. a arătat că nu ține minte să fi făcut vreo referire la "procurorul de caz", recunoscând astfel, implicit, că și sub acest aspect a dat o declarație falsă, în fața notarului public.

2. În data de 25 octombrie 2011 (la o săptămână după ce inculpatul C. a dat declarația considerată de acuzare necorespunzătoare adevărului în fața notarului Q.), tot cu scopul ajutării inculpatului A., s-a prezentat în fața notarului public R. și inculpatul D., care după ce a luat cunoștință de prevederile art. 292 C. pen., a declarat că este singura persoană care în data de 19 mai 2009 a aplicat mai multe lovituri în zona capului inculpatului C., respectiv o lovitură de picior în zona tibiei sus-numitului. Această declarație s-a considerat că nu corespunde adevărului, având în vedere că din probele administrate în Dosarul nr. x/33/2010 rezultă că inculpatul C. a fost lovit și de către învinuitul A. S-a mai arătat de asemenea că inculpatul D. în declarația notarială a arătat în mod clar că dorește ca aceasta să fie folosită la introducerea unei cereri de revizuire în cauză.

Prin această declarație, inculpatul D. a recunoscut practic săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, pentru care a fost condamnat, după care a încercat să acrediteze ideea că a fost singurul autor, iar inculpatul A. nu l-ar fi lovit pe C., acesta intrând în biroul în care era agresat C. după aplicarea loviturilor de către el.

Acuzarea a susținut însă că în declarațiile sale, date în faza de urmărire penală (în dosarul în care a fost condamnat), inculpatul D. a arătat că după terminarea confruntării a rămas în biroul nr. 7, împreună cu A., B. și C., ocazie cu care C. ar fi strigat fără să fie bătut "dacă vreți bateți-mă". Același inculpat D., în fața instanței de fond, în 07 octombrie 2010, a arătat că în biroul nr. 7 a procedat la încătușarea inculpatului C. în prezența inculpatului A. și abia după încătușare C. a început să strige "mă bate, mă bate".

Inadvertența declarației notariale a inculpatului D. cu realitatea s-a apreciat că este dovedită și prin faptul că în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție a arătat că nu are interese contrare în cauză cu numitul A., ocazie cu care amândoi au arătat că sunt nevinovați, D. accentuând faptul că "urmărirea penală și soluționarea cauzei în primă instanță s-au desfășurat sub imperiul unor dușmănii locale" și "cunoaște sentimentul condamnatului nevinovat".

Inculpatul D., în declarația sa de învinuit, a arătat că după condamnarea lor definitivă, el și inculpatul A. s-au întâlnit cu C., la un restaurant din Cluj-Napoca, dar la această întâlnire nu au avut loc discuții privind revizuirea sau declarațiile notariale. Totodată, inculpatul a recunoscut că după condamnarea sa, colegii lui de serviciu "au făcut o chetă" pentru a-l ajuta să plătească amenda penală și cheltuielile legale de proces, dar el a refuzat primirea banilor.

3. S-a reținut în continuare în actul de sesizare că inculpatul A. se afla deja în posesia a două declarații false, date în fața unui notar, însă, având în vedere că era vorba de declarația unor persoane implicate direct în actele de agresiune, a considerat că pentru a fi mai convingător în cazul depunerii unei cereri de revizuire este necesară obținerea unei declarații și din partea unui "martor", motiv pentru care a solicitat și inculpatului M. (ofițer de poliție - fost coleg cu învinuiții A. și D.) să facă o declarație notarială, aptă să fie folosită într-o procedură de revizuire.

În data de 01 noiembrie 2011, reține acuzarea, cu scopul de a favoriza pe infractorul A. să se sustragă de la executarea pedepsei, inculpatul M. s-a prezentat în fața notarului public R. și după ce a luat cunoștință de prevederile art. 292 C. pen., a declarat în mod necorespunzător adevărului că a auzit când în data de 19 mai 2009 în biroul nr. 3 de la sediul BCCO Cluj-Napoca inculpatul C. l-a amenințat pe A. "că dacă nu declară că l-a văzut pe D. când îl lovea, îl va reclama și pe el pentru lovire". Așa cum rezultă din declarațiile inculpatului M., acesta a mai fost la birourile a doi notari publici, care au refuzat să încheie un astfel de act la cererea lui, dar a luat legătura cu inculpatul A., care l-a trimis la biroul notarului public R., spunându-i că acest notar a consemnat și declarația inculpatului D.

Această declarație notarială a inculpatului M. a fost apreciată ca fiind în contradicție flagrantă cu declarația acestuia din data de 07 mai 2010, dată în calitate de martor în cursul urmăririi penale desfășurate în Dosarul nr. x/P/2009, ocazie cu care a susținut că "nu țin minte ca după acest incident (care a avut loc în sediul BCCO Cluj-Napoca la 19 mai 2009) C. să fi spus că ar fi fost lovit de vreunul din colegii mei".

Declarația notarială, de mai sus, însă, corespunde cu cele susținute de inculpatul M., în calitate de martor, în fața instanței de judecată în data de 20 ianuarie 2011, având în vedere că din înregistrarea declarației, date în fața instanței, rezultă că inculpatul doar a repetat una dintre afirmațiile sale, făcute în fața instanței de fond.

Din analiza declarațiilor de mai sus, acuzarea a apreciat că reiese motivul pentru care inculpatul M. a acceptat să furnizeze în fața notarului public "o variantă nouă" a declarațiilor sale. Acest motiv ar fi fost intenția acestuia de a favoriza infractorul condamnat, A., care avea nevoie pentru declanșarea procedurii de revizuire de "împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei". Or, inculpatul M. a ales să pună la dispoziția instanței de revizuire prin intermediul inculpatului A., această împrejurare nouă cu prețul săvârșirii unei infracțiuni și anume prin efectuarea unei declarații false în fața notarului public.

În cursul urmăririi penale inculpatul M. a recunoscut că a dat declarația notarială la cererea inculpatului A., dar a arătat că nu a cunoscut faptul că acesta va prezenta declarația ca pe o împrejurare nouă, având în vedere că același lucru l-a declarat și în fața instanței de fond.

Această apărare nu a fost luată în considerare, ținându-se cont de faptul că însuși inculpatul M. a ținut să precizeze în fața notarului public că această declarație servește la introducerea unei cereri de revizuire.

De fapt, apreciază acuzarea, gestul inculpatului M. denotă că acesta a conștientizat importanța aspectului nou, care nu a adus niciun beneficiu inculpaților când a fost prezentat în fața instanței, în lipsa coroborării sale cu alte probe și datorită contradictorialității sale cu cele declarate în faza de urmărire penală, motiv pentru care a ținut să repete declarația sa, necorespunzătoare adevărului și în fața notarului public.

4. Cu toate că numitul A. a cunoscut că declarațiile date de inculpații C., D. și M. în fața unor notari publici nu corespund adevărului, cu scopul de a motiva cererea de revizuire formulată în dos. penal nr. x/33/2010 al Curții de Apel Cluj, prin avocat V., înregistrată la data de 16 noiembrie 2011 sub nr. x/111/6/2011 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, a folosit aceste înscrisuri în vederea producerii unor consecințe juridice. Mai precis, în cererea de revizuire înregistrată sub nr. x/111/6/2011 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, inculpatul A. a enumerat la "fapte și împrejurări noi" declarațiile notariale ale învinuiților C., D. și M.

Totodată, în cauză s-a apreciat de către organul de urmărire penală că există probe că numitul A. i-a îndemnat pe cei trei să formuleze declarațiile notariale false de mai sus. Acuzarea a reținut astfel că rezultă din declarația inculpatului M. că acesta s-a prezentat în fața notarilor publici la solicitarea învinuitului A., și mai mult decât atât după ce inițial doi notari publici au refuzat încheierea unor acte de consemnare a unei astfel de declarații, a luat legătura tot cu inculpatul A. care l-a îndemnat să meargă la notarul public R., spunând că și inculpatul D. a fost la notarul respectiv. De aici s-a considerat că rezultă faptul că inculpatul A. cunoștea și faptul că D. a făcut declarații în fața unui anume notar public.

5. Din declarațiile inculpatului C., date în dosarul în care a avut calitatea de parte vătămată s-a apreciat că rezultă faptul că în timp ce era bătut de inculpații D. și A., a intrat în biroul în care era agresat și inculpatul B., care i-a surprins pe cei doi și i-a întrebat "ce fac", nu știu că avocații încă nu au plecat din sediu?. Mai mult, C. a arătat la acel moment că inculpatul B., care nu l-a lovit, le-a cerut celor doi să se oprească și să nu-l mai agreseze, dar în același timp, același C. a arătat că, deși inițial s-a bucurat că cineva îi ia apărarea, imediat și-a dat seama că este vorba despre o apărare conjuncturală, având în vedere că B. a zis către ceilalți să se oprească, pentru că avocații sunt încă în zonă.

Acuzarea susține că, având în vedere că inculpatul C., după ce a fost agresat de inculpații A. și D., a început să prezinte în locuri vizibile ale corpului urmele agresiunii, cei doi împreună cu B. au luat hotărârea de a întocmi un proces-verbal cu date necorespunzătoare adevărului, din care să rezulte că C. s-ar fi autovătămat. Redactarea acestui proces-verbal, susține acuzarea, era absolut necesară, deoarece inculpatul C. urma să fie reintrodus în arestul IPJ Cluj, unde urma să fie examinat înainte să fie reprimit și trebuiau să existe motive de justificare a leziunilor; pe de altă parte inculpatul C. ar fi adus clar la cunoștința agresorilor că va depune plângere penală împotriva lor și această plângere putea fi contracarată de acest proces-verbal.

Inculpatul C. a susținut la acel moment că inculpatul A. i-a atras atenția să nu spună că a fost lovit pentru că își va face singur rău în dosarul în care era cercetat, punându-i în vedere că va întocmi proces-verbal pentru ultraj.

Lucrătorii de poliție, cu această ocazie, între orele 15.00 - 15.30, au încheiat un proces-verbal, semnat de inculpații A., D. și B., din care a rezultat, în mod necorespunzător adevărului, că inculpatul C. s-ar fi lovit în față cu genunchiul piciorului drept.

Deși, reține acuzarea, din acest proces-verbal ar rezulta că cei trei inculpați au văzut când inculpatul C. s-a autovătămat, cu ocazia confruntării dintre inculpații A. și C., primul a spus că nu a văzut momentul când C. și-ar fi aplicat o lovitură de genunchi în zona feței. De asemenea, învinuitul A. a recunoscut că după întocmirea procesului-verbal i-a spus inculpatului C. că "așa cum el are drepturi procesuale să formuleze plângeri și el are dreptul să încheie un proces-verbal despre cele întâmplate".

Intenția inculpaților A., D. și B. de a întocmi un proces-verbal, în fals, s-a apreciat că este evidentă raportat la faptul că aceștia relatează un act de autovătămare al inculpatului C., în condițiile în care primii doi au exercitat personal actele de violență, iar cel de al treilea a văzut, a constatat consumarea acestora.

Inculpatul B., în declarațiile sale date în calitate de martor în dosarul în care inculpații D. și A. erau cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, a declarat inclusiv în fața instanței de judecată că "I-a văzut pe partea vătămată, care era încătușat cu mâinile la spate și stătea pe fotoliu, că s-a lovit cu genunchiul în zona feței". Același inculpat a participat la încheierea procesului-verbal din 19 mai 2009, care a fost întocmit cu intenția de a contracara acuzațiile lui C. aduse celor care l-au agresat. Mai mult, a reținut acuzarea, același inculpat B., după încheierea procesului-verbal fals, l-a contactat telefonic și pe șeful arestului IPJ K., aducându-i la cunoștință că C. s-a agresat singur, lovindu-se cu genunchiul în zona ochiului.

Prin urmare, s-a apreciat că, prin întocmirea procesului-verbal din 19 mai 2009, în cursul exercitării atribuțiilor de serviciu inculpații au vrut să contracareze acuzațiile ce urmau a fi formulate de partea vătămată, susținând faptul că aceasta s-a autovătămat. Din probele administrate în cauză, însă, s-a apreciat că rezultă că leziunile suferite de C. au fost cauzate de inculpații D. și A. și nu s-au datorat unor acțiuni de autovătămare. Acest lucru a fost constatat și de către instanțele de judecată, care au dispus, respectiv, au menținut condamnarea celor doi pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă.

6. S-a mai reținut în rechizitoriu că inculpatul A. "nu s-a oprit din comiterea faptelor de mai sus" și deși cunoștea că cele declarate de C., în fața notarului public în data de 18 octombrie 2011, nu corespund adevărului, la data de 10 august 2012 a formulat o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a acestuia, pentru săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă, prev. de art. 259 alin. (1) C. pen., arătând că acesta la data de 21 mai 2009, a depus o plângere penală, prin care a solicitat, în mod mincinos, tragerea lui la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă.

S-a mai apreciat, în cuprinsul aceluiași act de sesizare, că în cauză nu se impune începerea urmăririi penale față de numitul C. pentru săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă prev. de art. 259 alin. (1) C. pen., deoarece fapta nu există, mai precis, acesta la data de 21 mai 2009, când a depus plângerea penală împotriva celor doi lucrători de poliție judiciară din cadrul BCCO Cluj-Napoca, a relatat fapte corespunzătoare adevărului, ținând să aducă la cunoștința organelor de urmărire penală că a fost agresat de către D. și "colegul acestuia de birou", care în urma cercetărilor efectuate s-a dovedit a fi A.

În încheiere, s-a menționat în cuprinsul actului de sesizare că în cauză au existat informații în sensul că C. ar fi fost de acord cu schimbarea declarațiilor sale și implicit cu comiterea infracțiunilor arătate mai sus contra unei sume de bani, însă aceste informații nu au putut fi probate, în primul rând datorită faptului că una din persoanele care ar putea avea cunoștință de acest lucru, numita W. (avocat ales al învinuitului C. în dosarul în care acesta a fost parte vătămată), în data de 28 noiembrie 2011 a refuzat să dea o depoziție de martor, invocând obligațiile de confidențialitate specifice profesiei de avocat.

În cursul urmăririi penale, a reținut acuzarea, inculpatul C., pentru a împiedica aflarea unor amănunte în legătură cu acest aspect, a refuzat să acorde dezlegare prealabilă, conform art. 44 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, pentru ca W. să poată da declarații, în calitate de martor, în cauză.

Acuzarea a dedus, în cuprinsul actului de sesizare, din declarațiile contradictorii ale inculpaților C., D. și A., referitoare la întâlnirea care a avut loc între ei, faptul că a avut loc o întâlnire separată între A. și C., în urma căreia ultimul a fost de acord să dea declarația notarială din 18 octombrie 2011.

În rechizitoriu se menționează în acest sens că "Abia în posesia acestei declarații și doar după ce C. a refuzat "să colaboreze" cu D., în sensul revenirii asupra poziției sale de parte vătămată, A. a putut exercita suficientă presiune asupra învinuitului D., pentru ca acesta să preia asupra sa întreaga vinovăție pentru actele de violență exercitate (...).

Cert este, însă, faptul că a existat o metodă, s-a găsit un mijloc prin care promisiunea învinuitului D. de a-l transforma pe învinuitul C. dintr-un "drogat jegos", maltratat de către lucrătorii de poliție, într-o "zână" a fost umplută cu conținut de către învinuitul A., care l-a convins pe C. ca prin schimbarea declarațiilor sale să îi devină "o zână salvatoare" în procedura de revizuire, pregătită inclusiv să execute o pedeapsă penală pentru faptele sale."

II. Mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale:

- procesul-verbal din 19 mai 2009, întocmit în fals de către învinuiții A., D. și B.; o Sentința penală nr. 46 din 07 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj; o încheierea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, din 07 septembrie 2011;

- cererea de revizuire formulată de învinuitul A. la data de 16 noiembrie 2011; o declarația învinuitului C. din 18 octombrie 2011, dată în fața notarului public Q.; o declarația învinuitului D. din 25 octombrie 2011, dată în fața notarului public R.;

- declarația învinuitului M. din 01 noiembrie 2011, dată în fața notarului public R.;

- declarațiile martorilor S. și T., date în datele de 25 și 31 august 2011 în fața notarului public U.;

- adresa nr. x/33/2010 din 18 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj;

- declarațiile martorului S.;

- plângerea prealabilă formulată de C. la data de 21 mai 2009; o declarațiile învinuitului C., date în calitate de persoană și de parte vătămată în Dosarul nr. x/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj;

- proces-verbal de confruntare din 27 aprilie 2010 din Dosarul nr. x/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj; o declarația părții civile C., consemnată în Dosarul nr. x/33/2010 al Curții de Apel Cluj;

- notă de ședință depusă de C. în Dosarul nr. x/33/2010 al Curții de Apel Cluj;

- declarațiile învinuitului D., date în calitate de făptuitor, învinuit și inculpat în Dosarele nr. x/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj și nr. x/33/2010 al Curții de Apel Cluj;

- declarațiile învinuitului A., date în calitate de făptuitor, învinuit și inculpat în Dosarele nr. x/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj și nr. x/33/2010 al Curții de Apel Cluj;

- declarațiile învinuitului M., date în calitate de martor, în Dosarele nr. x/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj și nr. x/33/2010 al Curții de Apel Cluj;

- declarațiile învinuitului B., date în calitate de martor, în Dosarul nr. x/33/2010 al Curții de Apel Cluj;

- declarațiile numiților E.; L.; H.; N.; I.; O.; F.; G.; J.; K., date în calitate de martor, în Dosarul nr. x/33/2010 al Curții de Apel Cluj;

- minuta Sentinței penale nr. 2 din 28 februarie 2012 a Curții de Apel Cluj;

- plângerea penală depusă de învinuitul A., în data de 10 august 2012, împotriva învinuitului C., prin care solicită tragerea acestuia la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă;

- declarația învinuitului A., dată în calitate de persoană vătămată în data de 06 septembrie 2012;

- copia Ordinului MAI nr. 11/4081 din 26 octombrie 2011; o copia Deciziei nr. 3414 din 05 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție;

- declarațiile învinuitului M.;

- declarațiile învinuitului B.;

- declarațiile învinuitului A.;

- adresa nr. x/33/2010 din 28 noiembrie 2012, a Curții de Apel Cluj, împreună cu CD-ul - pe care se află înregistrarea audio a declarației date de învinuitul M., în Dosarul nr. x/33/2010 al Curții de Apel Cluj, în data de 20 ianuarie 2011;

- declarațiile învinuitului D.;

- declarațiile învinuitului C.

III. Cercetarea judecătorească

La debutul cercetării judecătorești au fost respinse excepțiile formulate de apărare privind nelegala sesizare a instanței de judecată pe considerentul întocmirii rechizitoriului de către un procuror care se afla în stare de incompatibilitate, cu consecința restituirii cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale.

La același termen de judecată (14 februarie 2013 - dosar instanță) a fost respinsă solicitarea de restituire a cauzei la organul de urmărire penală pe considerentul că urmărirea penală ar fi incompletă și că nu au fost exact circumstanțiate faptele care ar face obiectul infracțiunilor de fals în declarații reținute în sarcina inculpatului A., iar în conținutul rechizitoriului nu au fost exact descrise elementele constitutive ale infracțiunilor de fals intelectual și favorizarea infractorului, apreciindu-se că aceste aspecte țin de fondul cauzei, urmând a fi analizate pe parcursul cercetării judecătorești și odată cu pronunțarea hotărârii.

Inculpații au fost audiați separat, la același termen de judecată, potrivit prevederilor art. 324 alin. (2) și (3) C. proc. pen., niciunul dintre ei neînțelegând să uzeze de dispozițiile art. 3201 C. proc. pen.

Mijloace de probă administrate în cursul cercetării judecătorești:

- la data de 29 ianuarie 2013, la solicitarea inculpatului A., i-a fost eliberată acestuia o copie a suportului optic aflat la fila 383 din dosarul de urmărire penală;

- la solicitarea instanței, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a pus la dispoziția acesteia copii conforme cu originalul ordonanțelor nr. x/II/2 din 22 noiembrie 2011 și x/II/2/2011 ale acestei instituții, prin care au fost respinse cererile de recuzare formulate de inculpații B. și A. împotriva procurorului de caz;

- declarațiile inculpaților A., D., M., B., și C.;

- adresa comunicată instanței de Agenția Națională Antidrog - Centrul de Prevenire, Evaluare și Consilier Antidrog Cluj referitoare la împrejurarea că în perioada decembrie 2009 - mai 2010 inculpatul C. a participat la un program terapeutic constând în 15 ședințe de evaluare și consiliere, având o atitudine cooperantă;

- declarațiile martorilor S., T., K., J., N., H., O.;

- referat de evaluare privind pe inculpatul M., precum și caracterizări în circumstanțiere;

- chitanțele ce atestă plata amenzii penale și a cheltuielilor de judecată de către inculpatul A.;

- tabelele nominale ale colegilor din cadrul BCCO Cluj-Napoca, Sălaj și Maramureș care au contribuit cu sume de bani în vederea sprijinirii financiare a inculpaților A. și D. după condamnarea definitivă a acestora.

IV. Starea de fapt reținută în urma cercetării judecătorești:

Pe parcursul cercetării judecătorești nu s-a conturat propriu-zis o altă stare de fapt cu privire la existența materială atât a înscrisurilor notariale, cât și a procesului-verbal din data de 19 mai 2009, în legătură cu care în sarcina inculpaților A., D. și B. s-a reținut infracțiunea de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen., cât și infracțiunea de favorizare a infractorului în sarcina inculpatului B.

De asemenea, fără nicio excepție, inculpații și-au menținut în totalitate declarațiile date în faza de urmărire penală, singurul element de noutate fiind precizarea, făcută prima dată de la debutul acestor evenimente din anul 2009, de către inculpatul C. care a recunoscut că după încătușarea sa, în timp ce se afla în biroul nr. 3 din sediul BCCO și-a aplicat singur o singură lovitură cu genunchiul în ochi în prezența inculpatului D., considerând că palmele date de acesta nu vor fi vizibile la examinarea medico-legală.

În abordarea stării de fapt și în analiza materialului probator administrat în acest dosar, Curtea a făcut de la început precizarea că, în proporție covârșitoare (cu excepția declarațiilor notariale), materialul probator s-a suprapus inevitabil pe cel administrat în Dosarul nr. x/33/2010 al Curții de Apel Cluj, schimbându-se doar calitatea unor martori (și a părții vătămate) în aceea de inculpați. De aceea, în mod logic și evident, examinarea existenței infracțiunilor deduse judecății în prezenta cauză, atât sub aspect obiectiv cât și sub aspect subiectiv, nu poate fi făcută în mod total independent de materialul probator administrat în Dosarul nr. x/33/2010 al Curții de Apel Cluj, existând elemente certe de conexitate a celor două cauze.

În același timp, contrar susținerilor acuzării, Curtea a apreciat că în cauză nu se poate vorbi de autoritate de lucru judecat raportat la hotărârile penale definitive adoptate în Dosarele nr. x/33/2010 și nr. x/33/2012 ale Curții de Apel Cluj.

Astfel, s-a susținut de către acuzare că, raportat la existența celor două hotărâri judecătorești definitive, acestea au semnificația unei autorități de lucru judecat și respectiv a unei prezumții absolute în ceea ce privește statuarea definitivă a adevărului judiciar.

Literatura de specialitate este unanimă în sensul că pentru a opera autoritatea de lucru judecat se cere, cumulativ, existența a trei condiții și anume, o hotărâre penală definitivă cu privire la acțiunea penală, identitatea de persoană și identitatea de obiect.

Hotărârea penală definitivă de condamnare a unui inculpat nu împiedică însă ulterior urmărirea adevăratului (sau unicului) autor al infracțiunii, contradicția dintre hotărâri putând fi înlăturată printr-o cale de atac extraordinară.

Totodată, nu există identitate de obiect, respectiv în prezenta cauză inculpații D. și A. sunt judecați pentru alte infracțiuni iar cu excepția celei de fals intelectual legată de procesul-verbal încheiat la data de 19 mai 2009 se presupune că toate au fost comise ulterior hotărârii de condamnare, chiar dacă poate fi vorba de infracțiuni conexe.

Nu în ultimul rând, raportat la susținerile acuzării în sensul că prin deciziile anterioare s-ar fi stabilit un adevăr judiciar irefutabil (aspect care ar rezulta din împrejurarea că Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut nesinceritatea inculpaților prin menținerea hotărârii de condamnare tocmai prin prisma contradicțiilor dintre ceea ce este consemnat în procesul-verbal din 19 mai 2009 și declarațiile date sau că nu se poate aprecia într-un mod distinct că în cauza anterioară adevărul nu a fost stabilit definitiv, respectiv că ar fi existat o altă stare de fapt și o altă vinovăție) Curtea a subliniat faptul că autoritate de lucru judecat are doar dispozitivul hotărârii penale definitive, nu și considerentele acesteia (în acest sens, Grigore Theodoru, Tratat de drept procesual penal, ediția a 2-a, Editura Hamangiu, pag. 868).

Ca atare, existența unei hotărâri judecătorești definitive nu creează o prezumție absolută asupra existența stării de fapt reținute, mai ales în condițiile în care atât înainte, cât și în cursul efectuării cercetării judecătorești, în prezenta cauză, au apărut mai multe elemente noi care sunt de natură a contura o stare de fapt contrară celei reținute anterior.

Aceste precizări se impun a fi făcute în preambulul considerentelor prezentei sentințe, pentru a se sublinia împrejurarea că prin soluționarea acestei cauze nu se tinde la "rejudecarea" dosarului în care inculpații D. și A. au fost condamnați definitiv pentru infracțiunea prev. de art. 250 C. pen., eventuala contradicție între soluția din acest dosar, în cazul rămânerii definitive, și soluția pronunțată în Dosarul nr. x/33/2010 al Curții de Apel Cluj putând fi remediată pe calea de atac extraordinară a revizuirii, potrivit prevederilor art. 394 lit. e) C. proc. pen.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut următoarea stare de fapt:

Prin rechizitoriul nr. x/P/2009 din 10 iunie 2010 inculpații D. și A. au fost trimiși în judecată, pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. (1) și (3) C. pen., constând în aceea că în calitate de ofițeri de poliție în cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Brigada Cluj-Napoca și lucrători de poliție judiciară, delegați să efectueze acte de cercetare penală în Dosarul nr. x/D/P/2008 al DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj prin rezoluția din 04 noiembrie 2008 adoptată de procuror în acel dosar, în data de 19 mai 2009, în jurul orei 14.30, în sediul unității la care își desfășurau activitatea, situat în Cluj-Napoca, au aplicat cu pumnii și picioarele mai multe lovituri părții vătămate C. care era arestat preventiv în Dosarul nr. x/D/P/2008 al DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj, și care se afla încătușat într-un birou după ce a participat la o confruntare în cadrul activității de urmărire penală, cauzându-i leziuni corporale care au necesitat 5 - 6 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Cei doi inculpați au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă la pedeapsa de câte 5000 lei amendă pentru săvârșirea infracțiunii de mai sus prin Sentința penală nr. 46 din 7 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj în Dosarul nr. x/33/2010.

Împotriva acestei sentințe, cei doi inculpați au formulat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin decizia din 05 octombrie 2011 a respins recursul, sentința Curții de Apel Cluj rămânând definitivă.

S-a reținut în rechizitoriu că după condamnarea lor în primă instanță și anterior judecării recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, cei doi inculpați, în cursul lunii august 2011, au solicitat numiților S. și T. să se prezinte în fața notarului public U. pentru a face o declarație despre o discuție ce ar fi avut loc între D. și C., în legătură cu procesul penal ce se afla pe rolul instanței supreme.

Din declarațiile date de către cei doi martori atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, declarații care se coroborează cu cele ale inculpaților D. și C. (care în instanță au fost audiați separați, tocmai pentru a nu-și influența reciproc declarațiile) reiese că întâlnirea din cursul verii anului 2011 de la Tarnița (după pronunțarea hotărârii de condamnare în primă instanță) dintre inculpați și martori a fost pur întâmplătoare, inculpatul C. fiind însoțit de martorul T. iar inculpatul D. de martorul S.

Toate cele patru declarații, atât cele din faza de urmărire penală cât și cele din fața instanței de judecată sunt în aceeași notă, instanța neavând niciun motiv să se îndoiască de sinceritatea cel puțin a martorilor, care sunt persoane total străine de prezenta cauză. Mai mult, martorul T. (dosar instanță) a fost cercetat tot pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri chiar de către inculpatul D., în același dosar în care a fost condamnat și inculpatul C.

Ambii martori au declarat că după ce inculpatul D. l-a întrebat pe inculpatul C. dacă e mândru de ce a făcut (referindu-se la plângerea penală formulată de acesta din urmă și soldată cu condamnarea în primă instanță a inculpaților D. și A.) acesta a răspuns "v-am zis că v-o fac, v-am făcut-o, asta e!". În plus, martorul S. a adăugat că a auzit când C. a zis către inculpatul D.: "Îmi pare rău de celălalt că a picat și el. De când m-ați luat (n.n. - reținut) m-am tot gândit cum să v-o fac (...)". Afirmația a fost auzită și de martorul T. căruia inculpatul C. i s-a confesat în acel moment și i-a spus că îi pare rău pentru celălalt polițist (A.) și că a formulat denunțul și împotriva acestuia doar pentru că, spre ghinionul lui, s-a aflat în același loc și în același birou atunci.

Dincolo de faptul că depozițiile celor doi martori, atât din faza de urmărire penală cât și din fața instanței sunt identice (cu privire la aspectele esențiale cauzei) cu cele arătate în declarațiile notariale date de aceștia, Curtea a subliniat împrejurarea că cele relatate de martori în fața instanței (inclusiv faptul că la întrebarea inculpatului D. adresată inculpatului C. dacă trebuia să își dea genunchi în ochi, acesta din urmă a răspuns că "asta e") au fost în întregime confirmate de declarațiile inculpatului C. din fața instanței.

Astfel, acesta a arătat că singurul care l-a agresat (inclusiv în zona ochiului drept cu piciorul) a fost inculpatul D., că inculpatul A. nu l-a agresat în niciun fel și că a făcut plângere penală și împotriva inculpatului A. deoarece s-a enervat că a fost bătut în sediul poliției și nu ar fi fost credibil dacă ar fi susținut că a fost lovit doar de un singur polițist, deoarece "se știe că aceștia bat în echipă". În ceea ce-l privește pe inculpatul A., inculpatul C. a arătat textual că "în opinia mea, acesta s-a aflat la locul nepotrivit și în momentul nepotrivit, iar acesta a fost ghinionul lui".

Pentru prima dată de la incidentul din 2009, în declarația dată în fața instanței la data de 14 februarie 2013 inculpatul C. a arătat că dorește să revină asupra tuturor declarațiilor anterioare prin care ar fi negat faptul că s-ar fi autoagresat și că, după ce a fost condus în al doilea birou, fiind încătușat cu mâinile la spate și gândindu-se că loviturile aplicate de inculpatul D. au fost superficiale și nu pot fi evidențiate la o eventuală examinare medico-legală, din poziția șezut și-a aplicat singur o lovitură cu genunchiul în ochiul drept, fiind observat doar de către inculpatul D. care a strigat atunci "haideți că se lovește". A mai arătat inculpatul că nu s-a lovit de mai multe ori pentru că "i-a fost milă de el".

Asupra considerentelor datorită cărora inculpatul (fosta parte vătămată) C. a avut tot timpul de la debutul acestor evenimente o poziție contradictorie și oscilantă (aspect confirmat inclusiv de martorul T., care deși prieten cu inculpatul a arătat că niciodată nu a știut ce să creadă despre cele întâmplate, deoarece inculpatul i-a prezentat de fiecare dată când venea vorba despre incident variante diferite) Curtea va mai reveni ulterior.

Cu toate acestea, ca și premisă pentru prezentarea în continuare a stării de fapt reținută de către instanță, Curtea a reținut ca fiind corespunzătoare adevărului această din urmă declarație a părții vătămate (care susține varianta autoagresării) deoarece este singura care se coroborează cu cea mai mare parte a probelor administrate atât pe parcursul soluționării prezentei cauze, cât și pe parcursul soluționării Dosarului nr. x/33/2010 al Curții de Apel Cluj.

Astfel, în mod constant, atât inculpații D. și A., cât și martorii indirecți, respectiv lucrătorii de poliție care se aflau în acel moment aproape de locul incidentului au susținut că partea vătămată - inculpatul C. s-a autoagresat (inculpatul D. revenind ulterior condamnării definitive și arătând că i-a aplicat și el înainte câteva palme peste cap și o lovitură în tibie).

În același sens, trebuie avute în vedere și susținerile martorului J. care, în declarația din data de 7 martie 2013, a arătat că "am întocmit cu acea ocazie, cu privire la inculpatul C. și un raport de incident, pe care i l-am prezentat șefului ierarhic. Acel raport de incident a fost întocmit pe baza relatărilor și afirmațiilor inculpatului".

Aceleași aspecte au fost relatate de martorul J. și cu ocazia audierii sale în calitate de martor la data de 3 martie 2011, în Dosarul nr. x/33/2010, ocazie cu care a relatat că "în cuprinsul raportului pe care l-am întocmit, eu am consemnat doar opinia lui C., astfel cum mi-a fost expusă de acesta", respectiv faptul că "în timpul cercetărilor a fost agresat de un lucrător de poliție".

Aceste elemente conturează un alt aspect cu relevanță deosebită în cauză, respectiv că inculpatul C. a susținut inițial că a fost agresat de un singur lucrător de poliție. Abia a doua zi, inculpatul C. și-a schimbat poziția și a început să declare, în mod constant, că ar fi fost agresat de doi lucrători de poliție.

Aceste împrejurări reies și din declarația dată de martorul K. în cursul cercetărilor efectuate în Dosarul nr. x/33/2010 unde arată că "în discuția inițială pe care am avut-o cu C., imediat după ce a fost adus la sediul unității, acesta s-a referit la un singur anchetator care l-a agresat și al cărui nume nu-l cunoaște iar în discuția avută în ziua următoare a fost vorba de doi anchetatori, fără să îmi spună numele acestora".

Această variantă a fost ulterior confirmată în discuția purtată în vara anului 2011 la Tarnița între inculpatul C. și inculpatul D., discuție surprinsă de martorii S. și T. ale căror declarații notariale (fiind declarații extrajudiciare) în mod firesc nu au fost avute în vedere de către instanța de recurs care a menținut hotărârea de condamnare.

Nu în ultimul rând, cel mai important este faptul că pe parcursul soluționării Dosarului nr. x/33/2010 al Curții de Apel Cluj s-a efectuat un raport de constatare medico-legală, prin care s-a reținut că leziunile pe care inculpatul C. le-a prezentat la examinare în zona ochiului drept "sunt consecința unei acțiuni solitare de lovire cu un corp dur, fără a putea exclude în totalitate existența a două lovituri". S-a apreciat că un număr de 4 - 5 lovituri cu palma și o lovitură cu vârful piciorului nu erau suficiente ca să poată determina producerea leziunilor descrise, "leziuni situate într-o zonă accesibilă atât autoproducerii, cât și heteroproducerii".

La acel moment, concluziile medico-legale nu se coroborau cu probele administrate decât în varianta heteroproducerii lor, astfel încât soluția a fost de condamnare a ambilor inculpați.

Având în vedere că, la data de 05 octombrie 2011 prin Decizia penală nr. 3414 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a rămas definitivă Sentința penală nr. 46/2011 a Curții de Apel Cluj, începând din data de 05 octombrie 2011, prin ordin al Ministrului Administrației și Internelor, s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu a inculpaților D. și A.

Acuzarea a reținut că cei doi inculpați, deși au luat la cunoștință de obligațiile de plată a amenzilor penale în 12, respectiv 10 octombrie 2011, dorind să eludeze consecințele condamnării de mai sus, s-au hotărât să recurgă la "fabricarea" unor declarații notariale, din care să reiasă informații contrare probelor administrate în cauză.

Din acest moment, viziunea acuzării nu mai coincide cu starea de fapt care s-a conturat pe parcursul cercetării judecătorești, în sensul că cei doi inculpați ar fi "premeditat" și determinat pe inculpații C. și M. să dea declarațiile notariale ulterioare condamnării lor definitive.

S-a reținut în rechizitoriu că prima persoană contactată în acest sens ar fi fost inculpatul C., care între timp a fost condamnat, la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere pe termen de 4 ani, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Atât din probele administrate în cursul urmăririi penale, cât și din cele administrate pe parcursul cercetării judecătorești a rezultat că de fapt inițiativa a aparținut chiar inculpatului C., acesta arătând încă din faza de urmărire penală că el a dorit să discute cu inculpatul A., cerând în acest sens numărul acestuia de telefon de la inculpatul D. (cu care refuza să discute despre cauză, deoarece îl bătuse).

Declarația de mai sus nu se contrazice în aspectele esențiale (referitoare la inițiativa inculpatului C. în acest sens) cu declarația sa din fața instanței, în care a arătat că la o întâlnire întâmplătoare dintre el și inculpatul D. a sosit ulterior și inculpatul A., căruia i-a spus că dorește cumva să îl ajute, însă în niciun caz inculpatul A. nu i-a cerut acest lucru și că avea mustrări de conștiință. Acest aspect i l-a împărtășit inculpatul C. anterior și martorului T. cu prilejul întâlnirii de la Tarnița în vara anului 2011 iar martorul i-a spus să se gândească bine ce face și că este problema lui cum poate rezolva situația iscată de el, dacă tot o regretă.

Reiterând împrejurarea că inculpații au fost audiați separat la același termen de judecată din data de 14 februarie 2013, Curtea a constatat că din acest punct de vedere declarația inculpatului C. se coroborează întru totul cu declarația inculpatului A. din fața instanței care a arătat următoarele:

"În ceea ce privește infracțiunea de instigare la fals în declarații care mi se reține în sarcină arăt că după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru purtare abuzivă, a mea și a coinculpatului D., acesta m-a sunat într-o seară și m-a rugat să mă duc să mă întâlnesc cu el. Îmi amintesc că am fost într-un local de pe Cetățuie unde l-am găsit pe inculpatul D. la masă cu inculpatul C., iar între noi au început niște discuții în cadrul cărora inculpatul C. a afirmat că nu are ce să discute cu D., însă i pare rău de mine că m-a băgat nevinovat și că ar dori să se revanșeze cumva. La solicitarea și la inițiativa inculpatului C. am schimbat cu acesta numerele de telefon. Menționez că nu m-am gândit în acel moment la posibilitatea formulării unei cereri de revizuire a sentinței de condamnare și nu credeam de altfel că acest lucru ar fi vreodată posibil.

La circa o săptămână am fost sunat de către inculpatul C., care mi-a spus că a dat o declarație notarială în care a afirmat că nu eu l-am lovit și că a fost lovit doar de D., în data de 19 mai 2009, sens în care mi-a solicitat să ne întâlnim pentru a-mi înmâna declarația, lucru pe care l-am și făcut."

Din actele dosarului reiese că la data de 18 octombrie 2011 inculpatul C. s-a prezentat de bună voie (și după ce anterior se sfătuise cu noul său avocat) în fața notarului public Q., ocazie cu care după ce a luat cunoștință de prevederile art. 292 C. pen., a declarat că "niciodată nu a fost lovit sau amenințat de către polițistul A. și că a făcut plângere penală față de acesta doar pentru faptul că a fost enervat de faptul că a fost lovit de către polițistul D. ".

Nicăieri în cuprinsul acestei declarații nu se menționează că aceasta a fost dată în scopul formulării unei eventuale cereri de revizuire (spre deosebire de declarația inculpatului M.), ceea ce vine să întărească susținerile inculpatului A. că la acel moment nici măcar nu avea în vedere această posibilitate și că ideea unei eventuale revizuiri i-a venit abia după ce a avut confirmarea de la inculpatul D. că el l-a agresat totuși în acea împrejurare pe C., lucru care, așa cum se va arăta, a survenit ulterior.

În acest context Curtea a apreciat că nu subzistă susținerile acuzării în sensul că inculpatul C. "era conștient de faptul că nu va risca o condamnare mai severă (n.n. - decât cea pe care a primit-o în dosarul pentru care a fost condamnat pentru trafic de droguri de risc) dacă se va descoperi săvârșirea unei noi fapte penale comise de el, motiv pentru care, în pofida probelor administrate în cauză, a fost de acord să se prezinte în fața unui notar pentru a da o declarație contrară celor susținute de el până atunci".

Din contră, având în vedere că pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere pe termen de încercare de 4 ani nu era încă definitivă la acea dată, rămânând definitivă ulterior prin Decizia penală nr. 4035 din 14 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul risca ulterior anularea acesteia pentru comiterea unei infracțiuni concurente (infracțiune dealtfel gravă, mai ales în contextul în care denunțul său mincinos a condus la condamnarea penală și excluderea din poliție a unui ofițer care l-a anchetat pentru o infracțiune ce i-a atras o condamnare definitivă), anulare în urma căreia era foarte posibil să primească o pedeapsă cu executare în regim de detenție.

Aceste aspecte sunt confirmate și de declarațiile inculpatului D. care a arătat că ultimele zile petrecute în poliție au fost foarte tensionate, atât pentru el cât și pentru inculpatul A. și că la un moment "din cauza tensiunilor și a remușcărilor am recunoscut de față cu mai mulți colegi al căror nume nu-l mai pot indica că într-adevăr eu l-am lovit cu palma peste cap și cu piciorul în tibie pe partea vătămată C., că am fost în permanență cu el și că inculpatul A. nici măcar nu l-a atins, însă am insistat asupra faptului că acesta și-a provocat singur leziunea de la ochi, prin lovirea cu genunchiul".

Inculpatul D. a explicat această atitudine, este drept tardivă, de recunoaștere a faptei prin faptul că în decursul primului proces penal a început să frecventeze diverse mănăstiri iar duhovnicul său i-a spus să dea acea declarație notarială, deoarece poate așa se va liniști.

Analizând și materialul probator din cursul urmăririi penale se poate observa că inculpatul D. a avut o poziție consecventă cu privire la acest aspect, în declarația sa din data de 05 decembrie 2012 arătând că "nimeni nu mi-a solicitat să dau declarația notarială de mai sus, deplasându-mă la notar din proprie inițiativă, urmare a sfatului duhovnicului meu" și că "învinuitul A. nu mi-a solicitat niciodată ajutorul pentru promovarea cererii de revizuire".

Declarația inculpatului D. se coroborează sub acest aspect și cu declarația inculpatului A. care a arătat că după ce a intrat în posesia declarației notariale a inculpatului C.: "(...) având declarația notarială asupra mea, m-am deplasat la sediul B.C.C.O., unde încă funcționam ca polițist, deoarece dispoziția de destituire după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a sosit la data de 29 octombrie 2011. În acea împrejurare țin minte că de față cu mai mulți colegi dintre care mi-i amintesc acum pe B., O., X., H. și I., inculpatul D. a recunoscut că de fapt la data de 19 mai 2009 a fost singura persoană care l-a agresat pe C. Precizez că până la acel moment nu am avut nici cea mai vagă idee despre acest lucru, crezând pe tot timpul soluționării procesului că de fapt colegul meu D. a avut dreptate și că C. s-ar fi autoagresat pe parcursul cercetărilor. Menționez că în acea împrejurare nu am arătat declarația notarială colegilor mei, însă le-am spus de existența acesteia, respectiv le-am adus la cunoștință faptul că C. a recunoscut în acea declarație că practic singurul vinovat de agresiunea comisă asupra sa era coinculpatul D.

La scurt timp după aceasta am fost contactat de către inculpatul D., care mi-a spus că s-a prezentat și el la un notar public pentru a da o declarație notarială în același sens, respectiv că a fost singura persoană care l-a agresat pe C. în dosarul în care amândoi fuseserăm condamnați.

Având și această declarație, precum și pe a inculpatului C. și de asemenea cunoscând conținutul declarațiilor notariale depuse în recurs ale numiților S. și T., m-am gândit serios la formularea unei cereri de revizuire".

Declarațiile inculpaților se coroborează și cu restul probatoriului administrat, în special cu declarația martorului H. audiat la termenul din data de 12 aprilie 2013, martor care confirmă întru totul existența discuțiilor de la sediul B.C.C.O. și conținutul acestora.

Este de menționat că în declarația notarială a inculpatului D. dată la data de 25 octombrie 2011 se menționează prima dată că declarația a fost dată în vederea introducerii unei cereri de revizuire a sentinței dată în Dosarul nr. x/11/2010 a Curții de Apel Cluj (evident, doar în favoarea inculpatului A., având în vedere că în cuprinsul declarației inculpatul D. admite că l-a agresat pe C.

În mod la fel de evident, indicativul dosarului /11/ este doar o eroare materială (în realitate fiind /33/), Dosarul nr. x/2010 al Curții de Apel Cluj fiind singurul dosar penal pe care l-au avut anterior inculpații.

S-a reținut în continuare în actul de sesizare că inculpatul A. se afla deja în posesia a două declarații "false", date în fața unui notar, însă, având în vedere că era vorba de declarația unor persoane implicate direct în actele de agresiune, ar fi considerat că pentru a fi mai convingător în cazul depunerii unei cereri de revizuire era necesară obținerea unei declarații și din partea unui "martor", motiv pentru care i-ar fi solicitat și inculpatului M. (ofițer de poliție - fost coleg cu inculpații A. și D.) să facă o declarație notarială, aptă să fie folosită într-o procedură de revizuire.

În data de 01 noiembrie 2011, reține acuzarea, cu scopul de a favoriza pe infractorul A. să se sustragă de la executarea pedepsei, inculpatul M. s-a prezentat în fața notarului public R. și după ce a luat cunoștință de prevederile art. 292 C. pen., a declarat în mod necorespunzător adevărului că a auzit când în data de 19 mai 2009 în biroul nr. 3 de la sediul BCCO Cluj-Napoca inculpatul C. l-a amenințat pe A. "că dacă nu declară că l-a văzut pe D. când îl lovea, îl va reclama și pe el pentru lovire".

Parchetul a considerat că această declarație notarială este în contradicție flagrantă cu declarația inculpatului M. din 07 mai 2010 dată în calitate de martor în cursul urmăririi penale desfășurate în Dosarul nr. x/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, ocazie cu care ar fi susținut că nu mai ține minte ca după acest incident C. să fi spus ca ar fi fost lovit de vreunul din colegii săi.

Se reține totuși însă, chiar în rechizitoriu, că declarația notarială dată de către inculpatul M. corespunde cu cele susținute de acesta în data de 20 ianuarie 2011 în fața instanței de judecată, având în vedere că din înregistrarea declarației date în fața instanței rezultă că inculpatul M. doar a repetat una dintre afirmațiile sale făcute în fața instanței de fond.

Parchetul a mai considerat că motivul pentru care inculpatul M. ar fi acceptat sa furnizeze în fața notarului public o variantă nouă a declarațiilor sale, ar fi fost intenția acestuia de a-l favoriza pe infractorul condamnat, A., care avea nevoie pentru declanșarea procedurii de revizuire de "împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei".

Așa cum au declarat ambii inculpați, audiați separat de către Curte la termenul din data de 14 februarie 2013, A. i-a solicitat să dea o declarație autentică în care să se consemneze doar ceea ce a declarat și cu ocazia audierii sale în instanță în calitate de martor, în Dosarul nr. x/33/2010.

La fel, așa cum rezultă din declarațiile inculpatului M., A. i-a solicitat să dea o declarație notarială în care să relateze aspectele declarate în momentul audierii sale în calitate de martor în cauza privind infracțiunea de purtare abuzivă, deoarece respectivul dosar se afla la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar A., în susținerea cererii de revizuire, dorea să atragă atenția asupra unor aspecte cunoscute și relatate anterior de către M. (declarația inculpatului de la termenul din 14 februarie 2013).

Pe de altă parte, nu trebuie omis faptul că declarația notarială a inculpatului M. cuprinde aceleași mențiuni ca și declarația dată de același inculpat, în calitate de martor în fața Curții de Apel Cluj. În același sens, trebuie avut în vedere și faptul că, din probatoriul administrat în prezenta cauză, nu rezultă sub nicio formă că cele declarate de M. ar fi neconforme cu realitatea obiectivă.

Relevantă sub aspectul existenței laturii obiective a infracțiunii de fals în declarații este sentința penală pronunțată în Dosarul nr. x/33/2011, declarația martorului M. nefiind niciodată infirmată sau înlăturată pe considerentul că nu ar fi fost sinceră.

Dimpotrivă, inculpatul M. a fost unul dintre puținii martori care a arătat atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței de judecată că l-a văzut pe numitul C. având o pată roșie în zona ochiului drept.

Fiind martor indirect la vremea respectivă, acesta a declarat la acel moment aspectele legate de săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă. Este adevărat ca declarația dată în fața instanței de judecată a fost mult mai amplă decât cea din faza de urmărire penală, însă aceasta nu a fost socotită ca fiind în contradicție cu declarația dată în faza de urmărire penală.

În primul rând, în fața instanței de judecată inculpatul M., martor la vremea respectivă a răspuns la toate întrebările admise de instanță, întrebări adresate atât de reprezentantul Parchetului, cât și de inculpații A. și D., dar și de către partea vătămată, C.

Pe de altă parte, revizuirea are o natură juridică tipică, aparte, determinată de fundamentul, obiectul, funcționalitatea și funcția sa procesuală, care o deosebește de celelalte căi extraordinare de atac, mai ales prin aceea că determină examinarea din nou a cauzei pe fond, prin retractarea de către instanță a propriei soluții.

În cazul cererii de revizuire formulate de către A. motivul respingerii în primă instanță a fost, printre altele, tocmai acela că faptele și împrejurările noi invocate de către acesta au fost cunoscute instanței (inclusiv declarația în calitate de martor a inculpatului M.), ba mai mult au fost analizate în cadrul procesului ordinar.

Ca atare, Curtea a reținut în principal că aspectele declarate în fața notarului public de către M., pe lângă faptul că nu aveau caracter de noutate, nu au fost infirmate prin soluțiile de condamnare pronunțate anterior, declarația martorului M. fiind chiar o probă care a stat la baza condamnării inculpaților A. și D.

În același sens sunt și declarațiile inculpatului A. care a arătat că: "În acest sens, cunoscând și declarația de martor dată de către colegul meu M. în dosarul în care fusesem judecat pentru purtare abuzivă (n.n. - din eroare, în declarația martorului s-a consemnat mărturie mincinoasă) la data de 20 ianuarie 2011 am luat legătura cu acesta, i-am spus că intenționez să formulez o cerere de revizuire a hotărârii de condamnare și l-am rugat să meargă să dea o declarație în sensul că eu nu l-am lovit pe C. De altfel această declarație nu aducea niciun element de noutate întrucât colegul meu declarase deja ca și martor același lucru în conținutul Dosarului nr. x/33/2010 al Curții de Apel Cluj, împrejurare în care a și explicat de ce nu a spus același lucru și în fața procurorului, respectiv datorită faptului că nu a fost întrebat cu privire la acest aspect. Inculpatul M. a acceptat să dea o astfel de declarație și este posibil ca ulterior acesta să mă fi sunat și să-mi fi spus că a fost la doi notari, care au refuzat să consemneze astfel de declarații și este posibil de asemenea să-i fi spus să încerce la alt notar însă nu-mi amintesc să-i fi spus numele unui notar anume și nu am reținut din toate declarațiile notariale decât numele de R."

Deși acuzarea subliniază, în sprijinul dovedirii relei-credințe a inculpaților, insistența cu care au căutat un notar dispus să consemneze o astfel de declarație deși primii doi ar fi refuzat, Curtea a apreciat că acel refuz (dacă a existat) este irelevant sub aspectul existenței laturii subiective a infracțiunilor reținute în sarcina celor doi. Mai mult, instanța consideră că nu s-a dovedit sub nicio formă că inculpatul M. ar fi întâmpinat acel refuz din partea notarilor deoarece aceștia ar fi bănuit existența vreunei intenții infracționale din partea inculpatului, ci din contră. În declarația dată în cursul urmăririi penale, inculpatul M. a arătat că primii doi notari la care a apelat i-au explicat că o astfel de declarație extrajudiciară nu are niciun fel de relevanță în formularea unei cereri de revizuire, câtă vreme a fost martor în respectiva cauză, motiv pentru care l-a și sunat pe inculpatul A. care i-a indicat să meargă la notarul R., unde a declarat același lucru ca și în fața instanței.

S-a reținut în continuare în actul de sesizare că, deși inculpatul A. ar fi cunoscut că declarațiile date de inculpații C., D. și M. date în fața unor notari publici nu corespund adevărului, cu scopul de a motiva cererea de revizuire formulată în Dosarul penal nr. x/33/2010 al Curții de Apel Cluj înregistrată la data de 16 noiembrie 2011 sub nr. x/III/6/2011 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, a folosit aceste înscrisuri în vederea producerii unor consecințe juridice. Mai precis, în cererea de revizuire înregistrată sub nr. x/III/6/2011 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, inculpatul A. a enumerat la "fapte și împrejurări noi" declarațiile notariale ale învinuiților C., D. și M., faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals prev. de art. 291 C. pen.

În același context, acuzarea a apreciat că există probe că inculpatul A. i-a îndemnat pe cei trei să formuleze declarațiile notariale false, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la fals în declarații, prev. de art. 25 rap. la art. 292 C. pen.

Audiat în legătură cu comiterea infracțiunii de uz de fals, în fața instanței inculpatul A. a arătat următoarele:

"(...) nu mă simt vinovat de comiterea vreunei infracțiuni de uz de fals, constând în aceea că m-aș fi folosit de respectivele declarații notariale în formularea acelor cereri de revizuire a hotărârii de condamnare. Aceasta deoarece eu mi-am susținut în permanență nevinovăția, iar aceste declarații alături de cele depuse în recurs (n.n. - cele ale martorilor S. și T.) nu veneau decât să întărească această convingere a mea. Am formulat cererea de revizuire cu bună-credință și crezând că am o șansă ca în această procedură să obțin achitarea."

Față de cele expuse anterior, Curtea a apreciat că modul de derulare al evenimentelor până la momentul înregistrării cererii de revizuire la data de 16 noiembrie 2011 de către inculpatul A. nu dovedește existența vreunei rele credințe sau a vreunei rea intenții din partea acestuia, inculpatul acționând cu convingerea că prezintă probe noi care pot declanșa o procedură de revizuire a hotărârii sale de condamnare, după efectuarea actelor de cercetare de către procuror în conformitate cu prevederile art. 399 și urm. C. proc. pen.

Dincolo de împrejurarea că, așa cum reiese din actele Dosarului nr. x/33/2012 al Curții de Apel Cluj, acvirat la prezenta cauză, în dosarul de revizuire al inculpatului A. nu s-a efectuat niciun act de cercetare, constând măcar în audierea de către procuror a persoanelor care dăduseră acele declarații notariale, Curtea a reținut că formularea unei cereri de revizuire în condițiile date, în care inculpatul A. a ajuns să cunoască împrejurări pe care nu le cunoscuse pe parcursul procesului penal soldat cu condamnarea sa definitivă, era un drept al inculpatului, prevăzut de lege, o cale extraordinară de atac deschisă oricărui cetățean iar statutul său de fost ofițer de poliție judiciară nu ar fi trebuit să constituie un dezavantaj care să îl situeze pe o poziție de inferioritate în raport cu alți justițiabili.

Astfel, a doua zi după înregistrarea cererii de revizuire la registratura Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj s-a dispus prin rezoluție începerea urmăririi penale față de cei patru inculpați, iar la data de 14 decembrie 2011 cercetările au fost extinse pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 289 C. pen. față de inculpații D. și A., precum și față de al cincilea inculpat, B. cu referire la procesul-verbal întocmit de aceștia la data de 19 mai 2009 în care s-a consemnat în mod nereal că partea vătămată C. s-ar fi autoagresat, aspect asupra căruia Curtea a revenit ulterior.

Contrar susținerilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, probatoriul administrat în fața instanței a confirmat veridicitatea consemnărilor cuprinse în cele trei declarații notariale, ca atare în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals nici sub aspectul laturii obiective și nici sub aspectul laturii subiective, care presupune folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals.

În cauza de față, inculpatul A. nu avea cum să cunoască că declarațiile notariale ar fi false atât timp cât ele proveneau inclusiv de la doi participanți direcți la evenimentele petrecute în data de 19 mai 2009. În plus, inculpatul nu avea cum să cunoască faptul că declarațiile notariale ar fi false, din moment ce acestea reprezentau, în mod fidel și în reprezentarea sa mentală, desfășurarea evenimentelor, așa cum le-a perceput el și cum le-a susținut pe parcursul întregului proces penal în care a fost acuzat de purtare abuzivă și în care și-a susținut în mod constant nevinovăția, fără a cunoaște însă împrejurarea că inculpatul D. l-a agresat totuși pe C.

Trebuie subliniată împrejurarea că, așa cum în mod corect s-a susținut de către procurorul de ședință, precum și de către apărătorul inculpatului A., nu întotdeauna în actul de justiție adevărul obiectiv este identic cu adevărul judiciar.

În acest context, în mod evident pe parcursul soluționării prezentei cauze s-a ridicat constant întrebarea dacă în cauza anterioară, respectiv în Dosarul nr. x/33/2010 al Curții de Apel Cluj în care s-a pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare, s-a ajuns la un adevăr judiciar și dacă adevărul real, obiectiv este și cel reținut de către instanțele de judecată, pentru că practic în acest dosar Curtea a fost pusă în situația de a efectua o reconstituire a acestui adevăr obiectiv și real.

În mod ideal, se impune ca întotdeauna să existe o suprapunere perfectă între adevărul real, obiectiv și adevărul judiciar, dar nu întotdeauna se poate și obține acest rezultat, existând inevitabil și erori judiciare. Acesta este și unul dintre motivele pentru care legiuitorul a reglementat căile extraordinare de atac, de care inculpatul A. a încercat să uziteze.

Curtea a apreciat, și din aceste motive, că se impune prezentarea stării de fapt și examinarea existenței infracțiunilor prevăzute de art. 264, 291 și 292 C. pen. (aceasta din urmă în forma instigării față de inculpatul A. și în forma autoratului față de inculpații M., D. și C.) în același context, pentru că între ele există nu doar conexitate, ci chiar indivizibilitate conform art. 33 lit. a) C. proc. pen.

Trecând peste unele mici imperfecțiuni ale încadrărilor juridice reținute în actul de sesizare [cu titlu de exemplu, în sarcina inculpaților C., D. și M. s-a reținut comiterea infracțiunilor prev.de art. 292 și art. 264 C. pen. printr-o singură acțiune, respectiv darea respectivelor declarații notariale, cu reținerea art. 33 lit. a) C. pen., în fond fiind teoretic vorba de art. 33 lit. b) C. pen.] Curtea a reținut totuși că această "avalanșă" a unor dosare penale întocmite în lanț lucrătorilor de la B.C.C.O. - Cluj, unele deja soldate cu condamnări definitive, s-a datorat acțiunilor unei singure persoane, și anume inculpatului C., organelor judiciare neputându-le fi, în opinia acestei instanțe, imputabilă vreo culpă. Din contră, acestea au reacționat prompt, prin anchete penale rapide și efective, sancționând într-o formă sau alta un comportament pretins abuziv al organelor de cercetare penală, referindu-ne aici strict la inculpatul A. și acest lucru a fost în concordanță și cu practica judiciară a Curții Europene a Drepturilor Omului în acest domeniu.

Rămâne însă de neînțeles atitudinea fluctuantă, veșnic contradictorie și imprevizibilă a inculpatului C. care de la momentul condamnării în primă instanță a celor doi inculpați, D. și A., a început să revină asupra poziției inițiale, în care a susținut constant că ambii l-au agresat la data de 19 mai 2009, oferind uneori explicații aproape halucinante, inclusiv cu prilejul audierii lui în fața instanței în acest dosar.

Pornind de la declarațiile martorului S. care l-a auzit spunând în luna august 2011 către inculpatul D. "din momentul în care m-ați luat, mi-am zis că am să vă fac și am să vă execut și am tot copt-o", "așa este, doar că totul a decurs prea frumos și mergea de la sine, singurul lucru de care îmi pare rău este că celălalt a căzut nevinovat, el chiar nu are nicio treabă aici, eu cu tine am avut ce am avut!", ale martorului T. (prieten și fost coleg de celulă și de dosar cu inculpatul C.) care a afirmat că i-a prezentat mereu variante diferite ale incidentului, sfârșind prin a-i spune în 2011 "da, mă, eu m-am lovit cu genunchiul în față" și culminând cu atitudinea avută în fața instanței (inculpatul dorind să părăsească sediul Curții în jurul orelor 17,30 când au avut loc audierile inculpaților pe motiv că prietena lui pleacă la București și nu o vede o săptămână), precum și cu declarațiile potrivit cărora "nu am putut și nu am vrut să dau înapoi pentru că-mi pierdeam credibilitatea și riscam să fie achitat și inculpatul D., care mă agresase", "știu din filme că polițiștii bat în echipe", "recunosc că am avut ulterior mustrări de conștiință legat de implicarea nedreaptă în proces a inculpatului A., însă nu mi-am imaginat niciodată că lucrurile vor ajunge până aici, fiind convins pe tot parcursul procesului că lucrurile se vor mușamaliza și nimeni nu va fi pedepsit", "sunt conștient de faptul că am distrus cariera și viața unui om și de aceea mă aflu azi aici, în încercarea de a repara ceva", "ulterior nu am mai putut să dau înapoi și să îmi schimb declarațiile, deoarece era deja de notorietate, se știa în presă, se știa în poliție, și în final aș fi părut eu neserios dacă reveneam asupra poziției inițiale" toate pozițiile procesuale ale inculpatului C. au denotat o atitudine de sfidare și de dispreț total al legii și a celor chemați să o aplice, o încercare de satisfacere nemărginită a orgoliului propriu, o atenție permanentă legată doar de propria sa imagine, o lipsă acută de empatie față de orice consecință a acțiunilor sale, aceasta până în momentul în care a realizat că nu este vorba doar de acte de teribilism specifice vârstei și că astfel de atitudini pot avea repercusiuni ireversibile asupra vieții altor oameni, în speță a inculpatului A.

Este de subliniat împrejurarea, constatată de instanță prin propriile simțuri, că inculpatul C., având totuși o pregătire superioară, cunoaște exact până la ce limită și în ce termeni să se adreseze autorităților, astfel încât să nu poată fi acuzat de comiterea infracțiunii prev. de art. 2721 C. pen.

În acest context, este de remarcat declarația inculpatului D. care a arătat că, în data de 19 mai 2009, după efectuarea confruntării, a rămas singur cu el în birou, inculpatul C. începând să devină agitat și apropiindu-se de geamul care era deschis și, observând că avocații mai sunt încă în curte, a început să strige că îl bate și dacă vrea n-are decât să-l bată. Deși inculpatul D. a încercat să îl calmeze, acesta a continuat să aibă o atitudine sfidătoare și în contextul în care acesta din urmă avea și unele probleme personale, și-a pierdut răbdarea și i-a dat 4 - 5 palme.

Totodată, în aceeași notă, este de reținut și declarația martorului K., șeful Arestului IPJ Cluj, care a arătat că pe perioada detenției preventive inculpatul C. nu a fost sancționat disciplinar, dar a avut adesea un comportament ironic inclusiv cu supraveghetorii, însă "nu devenea obraznic în așa măsură încât să se impună aplicarea unor sancțiuni".

Inculpatul C. are și a avut, în opinia instanței, o atitudine duplicitară care dealtfel a și condus la existența pe rolul instanțelor de pe raza Curții de Apel Cluj a unui număr de patru dosare, din care în două în calitate de inculpat, unul în calitate de făptuitor (Dosarul nr. x/211/2013 al Judecătoriei Cluj-Napoca) iar unul în calitate de parte vătămată.

În această cauză, acesta a fost prezent doar la termenul la care a fost audiat, dovedind o totală indiferență față de mersul procesului și implicit de soarta lui, iar atitudinea sa în momentul audierii a determinat procurorul de ședință să solicite la termenul din data de 14 februarie 2013 efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, solicitare cu care inculpatul a fost de acord "cu condiția să se efectueze săptămâna viitoare sau până la data când va fi angajat".

Instanța a solicitat Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Cluj să comunice dacă în perioada noiembrie 2009 - februarie 2010 acesta a participat la ședințe de psihoterapie în vederea tratării dependenței de substanțe narcotice, comunicându-se instanței că inculpatul a urmat acest program, având o atitudine pozitivă și cooperantă pe parcursul întâlnirilor.

În această situație, parchetul a renunțat la solicitarea de expertizare medico-legală psihiatrică (de altfel, neexistând indicii că inculpatul ar suferi de afecțiuni psihice, din contră acesta dovedindu-se, la nivel de percepție și interacțiune, o persoană cu un intelect peste medie).

Aceste elemente au fost prezentate de către Curte în circumstanțiere, deoarece acuzarea s-a bazat într-o proporție covârșitoare pe declarațiile inculpatului C. date și susținute în Dosarul nr. x/33/2010 al Curții de Apel Cluj, ignorând derularea ulterioară a evenimentelor și apreciind că (...) doar după ce C. a refuzat "să colaboreze" cu D., în sensul revenirii asupra poziției sale de parte vătămată, A. a putut exercita suficientă presiune asupra învinuitului D., pentru ca acesta să preia asupra sa întreaga vinovăție pentru actele de violență exercitate (...).

Este limpede, din punctul de vedere al instanței, că asupra inculpatului C. nu s-ar fi putut exercita niciun fel de presiune în acest sens, acuzarea apelând în final la pure speculații de genul: "Cert este, însă, faptul că a existat o metodă, s-a găsit un mijloc prin care promisiunea învinuitului D. de a-l transforma pe învinuitul C. dintr-un "drogat jegos", maltratat de către lucrătorii de poliție, într-o "zână" și care a fost umplută cu conținut de către învinuitul A., care l-a convins pe C. ca prin schimbarea declarațiilor sale să îi devină "o zână salvatoare" în procedura de revizuire, pregătită inclusiv să execute o pedeapsă penală pentru faptele sale."

Pe parcursul cercetării judecătorești, Curtea nu a identificat nici măcar un singur indiciu cu privire la "metoda" sau "mijlocul" prin care inculpatul C. ar fi fost influențat în sensul schimbării declarațiilor, singurul motiv rațional și plauzibil fiind acela că a susținut în Dosarul nr. x/33/2010 o versiune nereală în sensul agresării sale de către ambii inculpați, pentru a evita "decredibilizarea" propriei sale persoane (care, în opinia sa, căpătase valențe de notorietate pe plan local) și că, ulterior, constatând că lucrurile iau o turnură serioasă care conducea inevitabil la excluderea din poliție a inculpatului A., acesta și-a revizuit în ultimul moment atitudinea, fiind cuprins de palide sentimente de remușcare.

Totodată, Curtea a considerat ca fiind neavenite și total neprobate (așa cum în final se și admite) afirmațiile din rechizitoriu conform cărora "în cauză au existat informații în sensul că C. ar fi fost de acord cu schimbarea declarațiilor sale și implicit cu comiterea infracțiunilor arătate mai sus contra unei sume de bani".

Dacă aceste afirmații, așa cum și acuzarea recunoaște, nu au putut fi probate, Curtea a considerat că inserarea lor în cuprinsul actului de sesizare excede prevederilor art. 263 C. proc. pen. care reglementează exact conținutul unui rechizitoriu.

Aceasta cu atât mai mult cu cât inculpatul C. a negat că ar fi primit sume de bani de la inculpatul A., pentru a da această declarație, declarație menținută cu fermitate și în fața instanței.

Corespunde adevărului că în cadrul B.C.C.O. Cluj-Napoca a fost strânsă o sumă de bani pentru a acorda un ajutor financiar lui A. și D. În niciun caz însă, examinând conținutul tabelelor nominale de la dosar, aceste sume nu ar fi putut fi sursa din care ar fi provenit sumele de bani pretins folosite pentru a-l determina pe inculpatul C. să își schimbe poziția (undeva în jurul a 20.000 euro).

Explicația cea mai plauzibilă în acest sens a fost oferită chiar de inculpatul A., fiind susținută și de acte în circumstanțiere:

"Afirm cu certitudine că niciodată nu i-am oferit bani sau altceva lui C. pentru a-și retracta declarațiile și nu au existat niciun fel de discuții în acest sens. De altfel, în perioada respectivă posibilitățile mele și ale familiei mele, financiare, erau foarte modeste. În perioada cât am fost judecat pentru cercetare abuzivă am fost pus la dispoziție și aveam un venit între 1200 maxim 1500 lei. Soția mea lucrează în învățământ, având un venit lunar de 600 lei, mama mea era bolnavă de cancer și de altfel a și decedat în luna februarie 2012, iar în același an în ianuarie tata a suferit un atac cerebral și în prezent are pareză pe partea dreaptă. În plus, după condamnarea mea definitivă nu am avut niciun loc de muncă.

Doresc să mai arăt faptul că am terminat Academia de Poliție și am lucrat în poliție timp de 9 ani și 8 luni, iar la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare colegii mei au făcut o chetă timp de 2 luni, reușind să strângă suma de 7000 lei, sumă din care am plătit amenda penală de 5000 lei care mi-a fost aplicată, cheltuielile de judecată în celălalt proces și am restituit Academiei de Poliție suma de 2180 lei, care trebuia restituită ca și contravaloare a studiilor dacă părăseam poliția în timp de 10 ani de la terminarea Academiei".

Revenind astfel la încadrarea juridică dată prin rechizitoriu faptelor anterior descrise, reținute în sarcina inculpaților C., M., D. și A., în lumina celor anterior expuse, Curtea a dispus, în baza prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. achitarea acestora, pe considerentul că lipsesc cumulativ atât latura obiectivă, cât și latura subiectivă a acestora.

Asupra inexistenței laturii subiective a infracțiunilor prevăzute de art. 264 și art. 292 C. pen. reținute în sarcina inculpaților C., D. și M. s-a avut în vedere că din conținutul stării de fapt reținute de către instanță se desprinde în mod clar concluzia că aceștia s-au prezentat în fața notarilor publici nu cu intenția de a declara aspecte necorespunzătoare realității, ci din considerentele personale ale fiecăruia. Aceștia au considerat că trebuie să dea aceste declarații, care reflectă adevărul, pentru a remedia într-un fel sau altul situația inculpatului A., care fusese condamnat definitiv pentru comiterea unei fapte al cărui autor nu a fost.

O situație particulară este însă cea a inculpatului M. care, dincolo de convingerea sa personală, s-a prezentat la notarul public doar pentru a reitera o declarație dată deja în fața instanței și care a fost avută în vedere la soluționarea cauzei pe fond, care nu aducea niciun element de noutate și care venea doar în circumstanțierea celorlalte patru declarații notariale, fiind evident că acesta a acționat fără nici cea mai mică intenție de a comite infracțiunile reținute în sarcina sa.

În al doilea rând, nu se poate vorbi în speță nici de existența laturii obiective ale celor două infracțiuni, deoarece aspectele cuprinse în declarațiile notariale s-au dovedit a fi reale în cazul fiecăruia dintre ei în parte, astfel că a fost relatată o stare de fapt corespunzătoare adevărului obiectiv perceput și cunoscut de fiecare dintre cei trei inculpați.

Pe cale de consecință, așa cum s-a argumentat anterior, formularea cererii de revizuire în baza acestor trei declarații notariale de către inculpatul A. a fost consecința firească a aflării de către acesta a unor împrejurări care nu i-au fost cunoscute la momentul judecării cauzei în care era acuzat de purtare și cercetare abuzivă, acesta acționând de bună credință, sens în care se impune a se constata că lipsește latura subiectivă a infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen.

O singură distincție se mai impune în legătură cu infracțiunea de instigare la fals în declarații prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 292 C. pen., infracțiune reținută în sarcina inculpatului A.

Cu mențiunea că era vorba de trei declarații notariale distincte, provenite din partea a trei persoane diferite (aspect care ar fi impus, pentru acuratețe juridică, reținerea de către acuzare a formei continuate a infracțiunii, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., o eventuală schimbare a încadrării juridice pusă în discuție din oficiu de către instanță, raportat la starea de fapt reținută, fiind lipsită de orice consecință juridică) situațiile sunt distincte în ceea ce îi privește pe inculpații D. și C., pe de o parte, și pe inculpatul M., pe de altă parte.

Astfel, așa cum a rezultat din expunerea stării de fapt, inculpații C. și D. au luat de bună voie și singuri decizia de a se prezenta în fața notarului public pentru a da acele declarații, unul după ce a consultat un avocat iar celălalt la îndemnul duhovnicului său. Nicio probă administrată în cauză nu a dovedit că inculpatul A. ar fi intervenit în vreun fel în luarea acestor decizii de către cei doi, declarațiile acestora fiind constante în sensul că decizia le-a aparținut. Prin urmare, față de instigarea la fals în declarații, pretins a fi fost exercitată de către inculpatul A. față de acești doi inculpați se impune achitarea acestuia, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., fapta neexistând în materialitatea ei.

Ulterior, după ce avea în favoarea sa patru declarații notariale din care reieșea că el nu l-a agresat pe inculpatul C., așa cum el însuși a declarat, inculpatul A. a început să se gândească serios la ideea formulării unei cereri de revizuire, sens în care (aspect netăgăduit de niciunul dintre cei doi inculpați) l-a contactat pe fostul său coleg M. pentru a-i spune că intenționează să depună acea cerere și pentru a-i solicita doar să reitereze cele deja declarate în calitate de martor în Dosarul nr. x/33/2010 al Curții de Apel Cluj. Având la acel moment reprezentarea mentală clară a faptului că acea declarație, în circumstanțiere, îl poate ajuta în susținerea cererii sale de revizuire inculpatul A. a acționat, așa cum și el a admis, convins fiind că are șanse reale în promovarea unei căi extraordinare de atac, aceasta și pe baza celorlalte patru declarații care îi erau favorabile.

Ca atare, nu se poate afirma că inculpatul A. a acționat cu intenția de a-l determina pe inculpatul M. să comită infracțiunea de fals în declarații câtă vreme era convins de realitatea faptică a acelei declarații, lipsind latura subiectivă a infracțiunii prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 292 C. pen., motiv pentru care se impune achitarea acestuia în temeiul prevederilor art. 10 lit. d) C. proc. pen.

S-a mai reținut în același rechizitoriu că inculpatul A. "nu s-a oprit din comiterea faptelor de mai sus" și deși cunoștea că cele declarate de C., în fața notarului public în data de 18 octombrie 2011, nu corespund adevărului, la data de 10 august 2012 a formulat o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a acestuia, pentru săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă, prev. de art. 259 alin. (1) C. pen., arătând că acesta, la data de 21 mai 2009, a depus o plângere penală prin care a solicitat, în mod mincinos, tragerea inculpatului C. la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă.

Cu privire la săvârșirea acestei infracțiuni inculpatul A. a arătat următoarele:

"Menționez că în cursul anului 2009 nu am făcut plângere pentru denunțare calomnioasă împotriva lui C., deoarece am avut încredere în organele judiciare și în faptul că se va afla adevărul; la acel moment și în acel dosar, în faza de urmărire penală, nici măcar nu mi-am angajat apărător. Am considerat că trebuie să las să decurgă în mod firesc cursul justiției și m-am decis să fac plângere împotriva acestuia pentru denunțare calomnioasă abia în anul 2012, când am realizat că nu voi avea nicio șansă, nici măcar în dosarul privind revizuirea după pronunțarea hotărârii primei instanțe".

Din ansamblul materialului probator administrat în cauză, așa cum acesta a fost sintetizat anterior, rezultă că inculpatul C. a formulat o plângere penală în cursul anului 2009 prin care aducea învinuiri mincinoase inculpatului A. privind comiterea infracțiunii de purtare abuzivă. Ca urmare a plângerii formulate de C. și a acuzațiilor susținute în mod constant de către acesta, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa amenzii penale pentru comiterea infracțiunii de purtare abuzivă.

Având în vedere că se simțea nedreptățit de soluțiile pronunțate în dosarul privind infracțiunea de purtare abuzivă, în vederea exercitării drepturilor procesuale pe care legea i le pune la dispoziție, inculpatul A. a formulat o plângere penală împotriva lui C. pentru comiterea infracțiunii de denunțarea calomnioasă.

În viziunea Parchetului, inculpatul A. și-ar fi exercitat în mod abuziv dreptul procesual de a formula o plângere penală, întrucât știa că este vinovat de comiterea infracțiunii de purtare abuzivă și că învinuirile care i-au fost aduse de către inculpatul C. ar fi conforme cu realitatea.

Contrar acestei susțineri, probatoriul administrat în prezenta cauza demonstrează că învinuirile aduse de C. au fost mincinoase și că nu a fost niciodată agresat fizic de către A., în acest sens fiind și declarațiile inculpatului C. pe parcursul acestui proces penal.

În acest context, este de menționat împrejurarea că inculpatul A. a atacat în instanță, potrivit prevederilor art. 2781 C. proc. pen. dispoziția de neîncepere a urmăririi penale dată prin actul de sesizare al acestei instanțe în ceea ce îl privea pe inculpatul C. pentru săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă prev. de art. 259 alin. (1) C. pen., procurorul apreciind că fapta nu există, mai precis învinuirea adusă acestuia prin plângerea formulată la data de 21 mai 2009 împotriva celor doi lucrători de poliție judiciară din cadrul BCCO Cluj-Napoca a fost reală.

Ca o mențiune, Curtea a învederat împrejurarea că de la data pronunțării acestei sentințe și până la momentul redactării ei, Judecătoria Cluj-Napoca a pronunțat în Dosarul nr. x/211/2013 o soluție de admitere a plângerii formulate de inculpatul A., iar în temeiul prevederilor art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. a desființat dispoziția de neîncepere a urmăririi penale adoptată față de inculpatul C. prin rechizitoriu și a trimis cauza la parchet în vederea începerii urmăririi penale față de acesta pentru infracțiunea de denunțare calomnioasă, prev de art. 259 alin. (1) C. pen.

În final, trebuie subliniată împrejurarea că inițial, în urma plângerii penale formulate de inculpatul A. împotriva inculpatului C. pentru infracțiunea de denunțare calomnioasă și în urma actelor premergătoare efectuate în Dosarul nr. x/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca la data de 13 septembrie 2012 organul de cercetare penală a întocmit un referat cu propunere de neîncepere a urmăririi penale și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ inculpatului C. pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 259 alin. (1) C. pen., apreciindu-se că fapta există dar nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, persoana vătămată având la îndemână calea revizuirii.

La data de 1 noiembrie 2012 cauza a fost preluată, la cererea procurorului de supraveghere a urmăririi penale și cu avizul prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca de către Parchetul Curții de Apel, fiind conexată la prezentul dosar de urmărire penală.

Față de cele expuse anterior, Curtea a apreciat că nu poate fi reținută în sarcina inculpatului A. comiterea infracțiunii de denunțare calomnioasă, lipsind latura subiectivă a acesteia, respectiv intenția, inculpatul acționând de această manieră, întrucât era convins de faptul că inculpatul C. a comis această infracțiune.

Prin același rechizitoriu inculpații A., B. și D. au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. și de favorizare a infractorului (faptă reținută doar în sarcina inculpatului B.) constând în aceea că în data de 19 mai 2009 în exercitarea atribuțiilor de serviciu în calitate de ofițeri în cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Brigada Cluj-Napoca, între orele 15.10 - 15.30, au încheiat și semnat un proces-verbal, în care au consemnat în mod necorespunzător adevărului că numitul C. "s-a lovit în față cu genunchiul piciorului drept".

Prin încheierea acestui proces-verbal s-a reținut că inculpatul B. a acționat cu intenția de a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, având în vedere că anterior ceilalți doi inculpați l-au agresat pe C. în cursul anchetei, procesul-verbal fiind ulterior invocat în apărare de către inculpați în dosarul în care erau incriminați pentru purtare abuzivă.

Fără a mai reitera aspectele anterior evocate în cuprinsul prezentei sentințe, reținându-se ca premisă împrejurarea că instanța a constatat pe parcursul cercetării judecătorești că inculpatul C. s-a autoagresat, trebuie subliniată împrejurarea că toți cei trei inculpați au arătat că nu se mai confruntaseră anterior cu astfel de situații, astfel încât au raportat incidentul (inculpații B. și A. pe baza celor relatate de inculpatul D.) atât șefului B.C.C. cât și procurorului care efectua urmărirea penală, fiind deci sfătuiți să consemneze aceste aspecte într-un proces-verbal.

Este irelevantă, în opinia Curții, împrejurarea că acest înscris a fost intitulat proces-verbal și nu raport (de incident), fiind în mod clar vorba de un înscris oficial întocmit în exercițiul atribuțiilor de serviciu de către cei trei inculpați.

Cu referire la împrejurările în care acesta a fost întocmit, declarațiile inculpaților au fost constante, coroborându-se atât cu cele din faza de urmărire penală, cât și cu cele date în Dosarul nr. x/33/2010 al Curții de Apel Cluj (unde inculpatul B. a avut calitatea de martor).

În acest sens inculpatul A. a arătat următoarele:

"În legătură cu infracțiunea de fals intelectual constând în aceea că am întocmit la data de 19 mai 2009, în fals, acel proces-verbal în care alături de colegii mei B. și D. consemnam faptul că partea vătămată, actualul inculpat C., s-ar fi autoagresat, arăt că fiecare am consemnat în acel proces-verbal ceea ce am constatat la acea dată prin propriile noastre simțuri, eu nefiind de față nici la momentul când inculpatul D. l-ar fi lovit, dacă l-a lovit, și nici la momentul când acesta s-ar fi autoagresat. În concret, în Biroul nr. 7 de la sediul B.C.C.O. s-a desfășurat la data respectivă o confruntare între învinuiții E. și C. acuzați de comiterea infracțiunii de trafic de droguri, confruntare care era coordonată de colegii mei B. și D. Eu nu am participat la acea confruntare,. Mă aflam în alt birou, mai precis am stat o vreme în birou, însă am ieșit pe finalul confruntării, timp în care nu am observat niciun fel de incident. De altfel, de față erau și apărătorii celor doi învinuiți, precum și apărătorii altor învinuiți în cauză, care asistau. După o vreme, din câte îmi amintesc, inculpatul B. a ieșit din birou împreună cu E., timp în care eu am reintrat în acel birou, unde se mai aflau D. și C., imediat am ieșit și eu și am mers parcă la secretariat cu ceva probleme, iar pe când m-am întors am auzit gălăgie în biroul respectiv și când am intrat l-am găsit pe inculpatul C. foarte agitat și spunea că l-a lovit D. Am încercat să îl liniștim și întrucât era destul de recalcitrant l-am încătușat și l-am condus în Biroul nr. 3, după care eu am părăsit din nou biroul și imediat după ce l-am părăsit, l-am auzit pe colegul D. strigând din ușă "haideți că se lovește!". În condițiile astea a apărut și inculpatul B., iar inculpatul C. se afla pe un scaun, cu mâinile încătușate la spate, când am intrat eu și era aplecat cu capul către genunchi, însă personal nu l-am văzut să se lovească. Știu din declarațiile inculpatului C. că inculpatul B. ar fi spus atunci să nu-l mai batem că încă sunt avocații în sediul, însă eu personal nu-mi amintesc să-l fi auzit spunând așa ceva.

În acest condiții toți trei am luat hotărârea să-l anunțăm atât pe șeful nostru Oltean Horea, cât și procurorul de caz despre acest incident, ambii sfătuindu-ne să întocmim respectivul proces-verbal.

Este adevărat că am consemnat în conținutul procesului-verbal că C. ar fi proferat injurii al adresa noastră, însă această consemnare se referea la faptul că noi chiar am considerat o insultă faptul că ne-a acuzat că l-am bătut, iar în plus, în același timp, C. a afirmat că-i adevărat că eu nu l-am lovit, dar dacă nu declar că l-a lovit colegul meu D., mă rezolvă și pe mine.

În mod evident eu nu am declarat că am văzut așa ceva, întrucât nu văzusem.

Menționez că nu m-am confruntat niciodată în cariera mea de polițist cu această situație, acest proces-verbal a fost întocmit ad hoc întrucât nu mai avusesem situații de acest gen, ca un învinuit să se automutileze și să ne acuze pe noi de agresiuni".

Este de remarcat că această declarație a inculpatului A. (în legătură cu autoagresarea de către inculpatul C.) se coroborează nu doar cu declarațiile celorlalți doi coinculpați, ci și cu cele ale martorilor T. și S., și mai ales cu cele date de coinculpatul C. pe parcursul acestui proces.

Referitor la inculpatul D. care a recunoscut că i-a dat câteva palme inculpatului C., acesta a arătat că (în mod logic) nu se putea autoincrimina. Acesta a mai recunoscut faptul că la acel moment a acționat de această manieră, însă cu toate acestea procesul-verbal respectiv a consemnat o realitate, respectiv aceea că după încătușarea și mutarea inculpatului C. în alt birou acesta s-a lovit în față cu genunchiul piciorului drept (leziunea aceasta fiind și cea care a atras 5 - 6 zile de îngrijiri medicale).

În ceea ce îl privește pe inculpatul B., care nu a fost prezent la incident, acesta a declarat că "relatările din procesul-verbal sunt practic constatările mele cât și ale colegilor mei A., și mai ales D., acesta din urmă fiind cel care a petrecut cea mai mare partea a timpului în care au avut loc aceste incidente cu inculpatul C. În mod evident, eu m-am bazat pe cele relatate de inculpatul D. cu privire la faptul că inculpatul C. striga pe geam către avocați că este bătut, precum și cu privire la faptul că s-a autoagresat lovindu-se cu genunchiul în ochi".

Mai mult, așa cum reiese din declarația aceluiași inculpat, în momentul când l-a auzit strigând pe inculpatul D. "haideți că se lovește" s-a deplasat spre acel birou repede și l-a surprins pe inculpatul C. pe fotoliu, cu capul aplecat înspre genunchi, aspect care l-a convins de veridicitatea afirmațiilor lui D.

Nu în ultimul rând, Curtea a constatat că acest cap de acuzare survine destul de târziu, adică după peste 3 ani de la data comiterii presupuselor infracțiuni de fals intelectual, această acuzare trebuind în mod firesc să fi fost formulată în Dosarul nr. x/33/2010 al Curții de Apel Cluj, fiind în realitate singura faptă comisă anterior tuturor celorlalte din dosar și, mai mult, exact în ziua incidentului, respectiv 19 mai 2009.

Față de cele sus-expuse, în baza prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Curtea a dispus achitarea celor trei inculpați de sub învinuirea de săvârșire a infracțiunii prev. de art. 289 C. pen., constatând, pe de o parte, lipsa laturii obiective a infracțiunii (raportat la împrejurarea că acel proces-verbal consemna o stare de fapt reală) iar pe de altă parte, lipsa laturii subiective, toți cei trei inculpați acționând convinși fiind că partea vătămată s-a autoagresat.

Consecutiv, din punct de vedere al existenței laturii subiective a infracțiunii de favorizare a infractorului prev. de art. 264 C. pen., s-a constatat că inculpatul B. a acționat fără vinovăție, apreciindu-se că se impune achitarea sa, potrivit art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 387/A din data de 19 noiembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis apelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj privind pe inculpații C., M., D., B. și A., a fost desființată în parte sentința penală atacată și rejudecând:

În baza art. 289 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. anterior și art. 5 C. pen., au fost condamnați inculpații D., B. și A., la pedeapsa de câte 2000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

În baza art. 264 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. anterior și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului.

În baza art. 33 lit. b) și art. 34 lit. c) C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa de 2000 lei amendă penală.

S-a atras atenția inculpaților asupra disp. art. 631 C. pen. anterior.

În baza art. 274 alin. (1) și 2 C. proc. pen., au fost obligați pe inculpații D., B. și A. la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Cheltuielile ocazionate de soluționarea apelului au rămas în sarcina statului, iar onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpatul C., în sumă de 400 lei și pentru inculpații M., D., B. și A., în sumă de câte 100 lei, până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă.

Analizând cele două sentințe ce fac obiectul cererii de revizuire prin prisma disp. art. 453 lit. e) C. proc. pen., instanța de fond a constatat că nu este îndeplinită cerința acestui text, iar cele două hotărâri nu cuprind dispoziții contradictorii care să nu se poată concilia.

Astfel, s-a reținut că cei doi revizuenți au fost condamnați, primul, A., prin prima sentință menționată la o amendă penală de 5000 lei pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, constând în fapta acestuia care, în calitate de ofițer de poliție, în cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Brigada Cluj-Napoca, delegat să efectueze acte de cercetare penală, în data de 19 mai 2009, în sediul unității la care lucrează, a aplicat (împreună cu inculpatul D.) cu mâinile și picioarele mai multe lovituri părții vătămate C., arestat în cauză, după ce a participat la o confruntare, cauzându-i părții vătămate leziuni ce au necesitat pentru vindecare 5 - 6 zile de îngrijiri medicale, prev. de art. 250 alin. (1) și (3) C. pen., iar prin a doua sentință menționată, cu modificările survenite în apel, la pedeapsa de 2000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, constând în aceea că, la data de 19 mai 2009 în exercitarea atribuțiilor de serviciu în calitate de ofițer în cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Brigada Cluj-Napoca, între orele 15.10 - 15.30, a încheiat și semnat un proces-verbal, împreună cu inculpații D.

și B., în care au consemnat în mod necorespunzător adevărului că numitul C. "s-a lovit în față cu genunchiul piciorului drept", cu intenția de a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, având în vedere că anterior l-a agresat pe C., prev. de art. 289 C. pen., iar cel de-al doilea petent, B. a fost condamnat prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție la pedeapsa de 2000 lei amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, descrisă mai sus și la pedeapsa de 2000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului, constând în aceea că, în data de 19 mai 2009 în exercitarea atribuțiilor de serviciu în calitate de ofițer în cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Brigada Cluj-Napoca, între orele 15.10 - 15.30, a încheiat și semnat un proces-verbal, împreună cu inculpații D.

și A., în care au consemnat în mod necorespunzător adevărului că numitul C. "s-a lovit în față cu genunchiul piciorului drept", cu intenția de a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, având în vedere că anterior aceștia doi l-au agresat pe C. în cursul anchetei, procesul-verbal fiind ulterior invocat în apărare de către inculpați în dosarul în care erau incriminați pentru purtare abuzivă, fapta întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. și favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen.

Instanța de fond a apreciat că această mențiune este necesară, întrucât așa cum s-a arătat anterior, nu există nicio contradicție între cele două hotărâri, revizuenții fiind condamnați prin ambele sentințe menționate, pentru infracțiuni diferite. Ori, pentru a opera acest caz de revizuire era necesar ca într-una dintre acestea să se fi pronunțat achitarea, ceea ce nu s-a întâmplat.

Totodată, instanța de fond a subliniat, în acest context, fiind vorba despre hotărâri judecătorești definitive, că noțiunea de autoritate de lucru judecat are doar dispozitivul hotărârii penale definitive, nu și considerentele acesteia (în acest sens, Grigore Theodoru, Tratat de drept procesual penal, ediția a 2-a, Editura Hamangiu, pag. 868).

Mai mult, partea vătămată C., care a fost trimis în judecată în calitate de inculpat în al doilea dosar pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizarea infractorului, prev. de art. 264 C. pen. și fals în declarații prev. de art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., care a fost achitat în primă instanță pentru aceste două infracțiuni, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a rămas achitat și prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, soluția de achitare a acestuia rămânând astfel definitivă. Însă, din considerentele deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, rezultă că a fost achitat pentru alte motive decât cele reținute de prima instanță, care a apreciat că lipsește atât latura obiectivă cât și latura subiectivă a infracțiunilor.

Astfel, din considerentele deciziei instanței supreme rezultă că s-a menținut sentința de achitare a acestuia pentru cele două infracțiuni, cu motivarea că declarația notarială pe care acesta a dat-o la data de 18 octombrie 2011 nu avea aptitudinea de a produce consecințe juridice, din moment ce în procedura revizuirii s-a stabilit definitiv că acestea nu oferă elemente din care să rezulte existența unor fapte și împrejurări noi, în sensul cerut de disp. art. 394 lit. a) C. proc. pen. anterior. S-a mai arătat, în considerente, că pentru existența infracțiunii de fals în declarații este necesar, pe de o parte, ca declarația necorespunzătoare adevărului să fie făcută în vederea producerii unei consecințe juridice iar pe de altă parte, este necesar ca, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația respectivă să servească pentru producerea acelei consecințe, condiție neîndeplinită în cauză.

Pentru argumentele expuse anterior, nu s-a putut reține în sarcina inculpatului C. nici infracțiunea de fals în declarații și nici infracțiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen. anterior.

Instanța de fond a apreciat că pentru a exista contrarietate între cele două sentinței menționate, ar fi trebuit ca în cel de-al doilea dosar, inculpatul C. (partea vătămată din primul dosar) să fi fost condamnat pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, respectiv favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen., fals în declarații prev. de art. 292 C. pen. și denunțare calomnioasă prev. de art. 259 alin. (1) C. pen. (pentru care s-a dat soluția de neînceperea urmăririi penale), ceea ce nu s-a întâmplat.

Prin urmare, instanța de fond a apreciat că probațiunea administrată în cele două dosare se suprapune în mare parte, însă nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea unei astfel de cereri de revizuire, neexistând motive pentru care cele două sentințe menționate să nu se poată concilia.

Împotriva Sentinței penale nr. 79 din 24 mai 2016 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, în termen legal, au declarat apel revizuenții B. și A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând, în esență, motivele expuse în cererea de revizuire, susținând că hotărârea atacată este nemotivată, întrucât instanța de fond nu a răspuns motivat tuturor argumentelor invocate, nefiind respectate dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare al acestora.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, prin prisma criticilor de apel formulate și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că apelurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Analizând critica de nelegalitate formulată de revizuenții B. și A., în sensul că hotărârea instanței de fond nu este motivată, nefiind respectate dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare al revizuenților, se constată că este nefondată, întrucât motivarea hotărârii conține elementele obligatorii prevăzute de art. 401 - 404 C. proc. pen., necesare pentru exercitarea controlului judecătoresc.

Motivarea hotărârii constituie o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu judecătoresc, precum și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noțiunii de proces echitabil, în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Obligația de motivare a unei hotărâri trebuie înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci o expunere a argumentelor fundamentale, care, prin conținutul lor sunt susceptibile să influențeze soluția (Perez împotriva Franței, Jahnke și Lenoble împotriva Franței, Van de Hurk împotriva Olandei, Ruiz Torija împotriva Spaniei).

Or, din analiza Sentinței penale nr. 79 din 24 mai 2016 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, se observă că instanța de fond a răspuns motivelor invocate de revizuenții B. și A.

Analizând criticile de netemeinicie a sentinței, se constată că nu sunt fondate, întrucât instanța de fond a apreciat corect că Sentința penală nr. 46 din 7 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. x/33/2010 și Sentința penală nr. 55 din 16 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. x/33/2012, modificată prin Decizia penală nr. 387/A din 19 noiembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu cuprind dispoziții contradictorii, care nu se pot concilia.

Referitor la susținerea în sensul că soluția de condamnare a revizuentului A., dispusă în Dosarul nr. x/33/2010, pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, nu se poate concilia cu soluția de achitare pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații și favorizarea infractorului a numiților C. și D. dispusă în Dosarul nr. x/33/2012, se constată că este nefondată.

Pentru a dispune soluția de achitare a numiților C. și D. în Dosarul nr. x/33/2012, instanțele (Curtea de Apel Cluj și Înalta Curte de Casație și Justiție) nu au constatat caracterul real al aspectelor consemnate în declarațiile notariale date de aceștia, folosite în procedura revizuirii, ci împrejurarea că nu este îndeplinită condiția ca declarațiile notariale date să fi servit la producerea unor consecințe juridice. În acest sens, s-a reținut că instanțele învestite cu soluționarea cererii de revizuire ce a format Dosarul nr. x/33/2012 al Curții de Apel Cluj au stabilit, definitiv, că acestea nu oferă elemente din care să rezulte existența unor fapte și împrejurări noi, în sensul cerut de dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen. anterior, întrucât faptele probatorii la care se referă au fost puse în discuție, analizate și lămurite în ciclul procesual ordinar.

Astfel, este eronată aprecierea revizuenților în sensul că, dispunând achitarea lui C. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații și favorizarea infractorului, în Dosarul nr. x/33/2012, instanțele au considerat că aspectele relatate în declarația notarială dată de acesta sunt conforme cu realitatea, astfel că, nefiind agresat de revizuentul A., acesta din urmă nu putea fi condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă în Dosarul nr. x/33/2010.

Ca o consecință a achitării numiților C. și D. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații și favorizarea infractorului, în Dosarul nr. x/33/2012, instanțele au dispus în același dosar și achitarea revizuentului A. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în declarații.

Între această soluție și soluția de condamnare dispusă față de revizuentul A. pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă în Dosarul nr. x/33/2010 nu există contrarietate, întrucât, astfel cum s-a menționat anterior, în Dosarul nr. x/33/2012 instanțele nu au stabilit că declarațiile notariale date de C. și D. - prin care s-a arătat că agresiunea a fost exercitată doar de către D. - sunt conforme cu realitatea, astfel încât să se excludă în mod cert vinovăția revizuentului A. cu privire la comiterea infracțiunii de purtare abuzivă.

Critica apelanților în sensul că soluția de condamnare a acestora dispusă în Dosarul nr. x/33/2012 pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și favorizarea infractorului (doar B.) nu se poate concilia cu soluția din Dosarul nr. x/33/2010, respectiv condamnarea revizuentului A. și a numitului D. pentru săvârșirea de infracțiunii de purtare abuzivă, este nefondată.

Procesul-verbal din data de 19 mai 2009 întocmit de A., B. și D. - în care aceștia au consemnat, contrar realității, că numitul C. "s-a lovit în față cu genunchiul piciorului drept" -, nu a fost avut în vedere la argumentarea și motivarea soluției de condamnare a revizuentului A. și a numitului D. în Dosarul nr. x/33/2010 pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă și nu a fost apreciat de către instanțele de judecată ca prezentând adevărul - față de soluția de condamnare dispusă -, ci doar a fost menționat printre mijloacele de probă din care rezultă situația de fapt reținută în cauză.

Pentru a se dispune soluția de condamnare a revizuenților A. și B. și a numitului D. în cauza nr. x/33/2012 pentru infracțiunile de fals intelectual și favorizarea infractorului (doar B.), instanța de apel, coroborând mijloacele de probă administrate în cauză, a constatat că mențiunea din cuprinsul procesului-verbal din 19 mai 2009, potrivit căreia C. s-ar fi autovătămat, nu corespunde realității, iar prin întocmirea acestui proces-verbal, cu mențiuni necorespunzătoare realității, revizuentul B. a urmărit să-i ajute pe A. și D. în sensul zădărnicirii sau îngreunării urmăririi penale, faptele acestora realizând elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 289 C. pen. și art. 264 C. pen.

Critica apelanților în sensul că, achitarea revizuentului A. pentru infracțiunea de denunțare calomnioasă în Dosarul nr. x/33/2012, nu se poate concilia cu condamnarea acestuia pentru infracțiunea de purtare abuzivă din Dosarul nr. x/33/2010, este nefondată.

La pronunțarea soluției de achitare a revizuentului A. pentru săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă în Dosarul nr. x/33/2012, instanțele nu au reținut că plângerea formulată de revizuent împotriva numitului C. se referea la fapte și infracțiuni reale, respectiv că în mod mincinos C. l-a învinovățit în cursul anului 2008 că l-ar fi agresat fizic.

Din considerentele Deciziei penale nr. 387/A din data de 19 noiembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în Dosarul nr. x/33/2012, rezultă că, pentru a dispune soluția de achitare a revizuentului A., instanța de apel a reținut că acesta a formulat plângerea penală împotriva numitului C. la data de 10 august 2012, după soluționarea cererii sale de revizuire de către prima instanță, dar mai înainte ca aceasta să rămână definitivă prin Decizia nr. 364 din 1 februarie 2013, iar în raport cu apărările pe care și le-a făcut în respectiva cerere de revizuire, cât și la judecata cauzei în fond, nu se poate susține că acesta a acționat cu intenția de a face învinuiri mincinoase prin plângerea formulată împotriva lui C. S-a mai reținut că, în ceea ce privește infracțiunea de purtare abuzivă, există o hotărâre de condamnare a sa, ceea ce nu exclude existența unei bune - credințe a revizuentului în promovarea plângerii, având în vedere, așa cum s-a arătat, motivele indicate în cererea de revizuire.

Astfel, instanța de apel nu a stabilit caracterul real al susținerilor revizuentului A. din plângerea penală formulată împotriva numitului C., iar față de limitele învestirii sale, verificând îndeplinirea elementelor constitutive ale infracțiunii de denunțare calomnioasă, în raport de apărările formulate și de poziția procesuală a revizuentului A. pe parcursul judecării cauzelor sale, a apreciat nu este realizată latura subiectivă a acestei infracțiuni.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că argumentele invocate în susținerea cererii de revizuire formulată de revizuenții B. și A. sunt neîntemeiate, instanța de fond apreciind corect că nu este incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., întrucât soluțiile dispuse de instanțe cu privire la faptele ca deduse judecății în cauzele penale din Dosarele nr. x/33/2010 și nr. x/33/2012 ale Curții de Apel Cluj nu sunt contrarii.

Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., se vor respinge, ca nefondate, apelurile declarate de revizuenții B. și A. împotriva Sentinței penale nr. 79 din 24 mai 2016 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelanții revizuenți la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, în sumă de câte 260 lei, rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de revizuenții B. și A. împotriva Sentinței penale nr. 79 din 24 mai 2016 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă apelanții revizuenți la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, în sumă de câte 260 lei, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27 februarie 2017.

Procesat de GGC - CT