Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 383/2016 AI generated

Bribery conviction vacated for insufficient evidence; conflict-of-interest sentence reduced to one-year suspended term with asset seizure lifted.

Case Number Decizia nr. 383/2016
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Criminal Section) partially granted the appellant's appeal, acquitting him of the charge of continuous bribery (art. 254(1) old Criminal Code, applied with art. 41(2)) due to insufficient evidence, and reducing his conviction to a single count of continuous conflict of interest (art. 253¹(1) old Criminal Code) for referring a vehicle owner to his wife's auto repair shop, for which he received a 1-year suspended prison sentence (3-year probation term) with accessory rights suspension lifted; the court lifted the asset seizure on 800 lei, vacated the restitution order of bribe monies to witnesses, and reduced court costs to 2,000 lei. The case involved a state-employed engineer accused of soliciting and receiving bribes through an intermediary for approving vehicle homologations, and of steering clients to his wife's garage, after the trial court had convicted him on both bribery and conflict of interest while acquitting him of abuse of office; the appeal court found the bribery charge unsupported because witnesses stated the intermediary, not the appellant, took the money, and the intermediary's prior guilty plea conviction in a severed proceeding could not prove the appellant's guilt.

Legislator headnote

AI generated

art. 5 C. pen, art. 246 C. pen, art. 258 C. pen, art. 396 alin. (5) C. proc. pen, art. 16 lit. c) C. proc. pen, art. 396 C. proc. pen; Bribery conviction vacated for insufficient evidence; conflict-of-interest sentence reduced to one-year suspended term with asset seizure lifted: 254(1) old Criminal Code, applied with art. 41(2)) due to insufficient evidence, and reducing his conviction to a single count of continuous conflict of interest (art. 253¹(1) old Criminal Code) for referring a vehicle owner to his wife's auto repair shop, for which he received a 1-year suspended prison sentence (3-year probation term) with accessory rights suspension lifted; the court lifted the asset seizure on 800 lei, vacated the restitution order of bribe monies to witnesses, and reduced court costs to 2,000 lei. The case involved a state-employed engineer accused of soliciting and receiving bribes through an intermediary for approving vehicle homologations, and of steering clients to his wife's garage, after the trial court had convicted him on both bribery and conflict of interest while acquitting him of abuse of office; the appeal court found the bribery charge unsupported because witnesses stated the intermediary, not the appellant, took the money, and the intermediary's prior guilty plea conviction in a severed proceeding could not prove the appellant's guilt.

Keywords

AI generated
bribery suspension of prison sentence conflict of interests criminal sentence seizure of evidence execution of seizure

Cited Legislation

AI generated
art. 5 C. pen
15 din 20 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, raportat la dispozițiile art. 5 C. pen.
art. 246 C. pen
S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.
art. 258 C. pen
din 1969 cu aplicarea art. 258 C. pen.
art. 396 alin. (5) C. proc. pen
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen.
art. 16 lit. c) C. proc. pen
raportat la art. 16 lit. c) C. proc. pen.
art. 396 C. proc. pen
În baza art. 396 C. proc. pen.
art. 6 din Legea nr. 78/2000
- 3 (trei) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută și pedepsită de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art.
art. 254 alin. (1) C. pen
78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen.

Cited Case Law

AI generated
Decizia penală nr. 1314/2014
Potrivit jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție (exprimată în Decizia penală nr. 1314/2014 a Înaltei Curții de Casație și Justiție în Dosarul penal nr.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.

Legal basis for the appellate court admitting the appeal and annulling in part the lower court's judgment.

Art. 396 alin. (1), (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. c) C. proc. pen.

Used to acquit the defendant of bribery on the ground that the evidence does not prove the offense.

Art. 81 C. pen. anterior

Basis for suspending execution of the 1-year prison sentence for conflict of interest.

Art. 82 C. pen. anterior

Used to set the 3-year probationary term for the suspended sentence.

Art. 83 C. pen. anterior

Cited to warn the defendant about the consequences of committing new offenses during the probationary period.

Art. 71 alin. (5) C. pen. anterior

Basis for suspending execution of the accessory penalty during the suspended sentence.

Art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

Basis for leaving the appeal costs to be borne by the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 383/A/2016

Asupra cauzei penale de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 15 din 20 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, raportat la dispozițiile art. 5 C. pen. și ale Deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014 s-a stabilit că legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1969.

S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. din 1969 în infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 258 C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. de sub acuzația comiterii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen. din 1969.

În baza art. 396 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., fără antecedente penale, la pedeapsa principală de:

- 3 (trei) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută și pedepsită de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 (incriminată în art. 289 alin. (1) C. pen.), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 5 C. pen. și art. 12 din Legea nr. 187/2012.

S-a aplicat aceluiași inculpat și pedeapsa complementară de 2 ani constând în interzicerea exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., care va începe după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei.

- 1 an pentru comiterea infracțiunii de conflict de interese în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 253¹ alin. (1) C. pen. din 1969 (incriminată în art. 301 alin. (1) C. pen.), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 5 C. pen. și art. 12 din Legea nr. 187/2012.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și 35 alin. (3) C. pen. din 1969 raportat la art. 5 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa principală cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., care va începe după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969 în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. din 1969.

În baza art. 399 și art. 404 alin. (4) lit. a) teza I C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii, arestului și arestului la domiciliu începând cu data de 24 iulie 2013 și până la data de 29 aprilie 2014.

În baza art. 404 alin. (4) lit. i) C. proc. pen. raportat la art. 255 alin. (5) C. pen. din 1969 s-a dispus restituirea de către inculpat către martorul B. a sumei de 2.000 lei și către martorul C. a sumei de 1.200 lei.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 249 alin. (5) C. proc. pen. s-a menținut măsura sechestrului asigurator asupra sumei de 800 lei luată în cursul urmăririi penale, ce a fost depusă la D. Alba conform chitanței din 13 august 2013.

În baza art. 398 C. proc. pen. raportat la art. 274 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să achite statului suma de 4.300 lei cu titlu de cheltuielile judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de apel Alba Iulia nr. x/P/2013 a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul A., acuzat de comiterea infracțiunilor prev. și ped. de:

- art. 253¹ alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale);

- art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale ), și

- art. 246 C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Prin același act de sesizare a fost trimis în judecată inculpatul H., acuzat de comiterea infracțiunii prev. și ped. de:

- art. 26 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale).

S-a reținut ca stare de fapt împrejurarea că: Inculpatul A. este funcționar public al E., Reprezentanța Hunedoara, autoritate aflată în subordinea administrației publice centrale. Prin soția sa, F., inculpatul deține în fapt, la domiciliul său situat în mun. Hunedoara, jud. Hunedoara, un service auto. Societatea comercială pe care este înregistrat respectivul fond de comerț se numește SC G. SRL și are ca unic asociat și administrator pe numita F.

În calitate de angajați pe post de inginer I.T.P. la SC G. SRL Hunedoara au fost învinuitul H., până la sfârșitul lunii iulie 2013 când și-a prezentat demisia, și martorul I. Împreună cu primul dintre aceștia inculpatul A. a organizat un sistem de percepere și primire de bani și alte foloase necuvenite de la persoanele care solicitau la E. omologări auto și alte servicii diverse care a funcționat, conform celor declarate de către învinuitul H., în ultimii doi-trei ani de zile. Conform acestuia, solicitantul era respins la evaluarea E. a stării tehnice a autovehiculului pentru defecțiuni care nu existau în realitate, fiind trimis apoi de către inculpatul A. la service-ul auto al SC G. SRL, unde urma să ia legătura cu învinuitul H.

În funcție de indicațiile inculpatului A. și de starea tehnică a autovehiculului, solicitantului îi erau efectuate sau nu diverse reparații, acestea fiind de cele mai multe ori supraevaluate. Apoi acesta se prezenta sau nu, după caz, din nou la reprezentanța E. Hunedoara, în majoritatea cazurilor fără autovehicul, unde, dacă anterior remisese o anumită sumă de bani cu titlu de mită învinuitului H., îi era rezolvată de către inculpat în mod pozitiv solicitarea.

Așa s-a întâmplat în cazul denunțătorilor C. și J., precum și în cazul martorilor K., L., M. și B.

În data de 25 februarie 2013 denunțătorul C. s-a prezentat la reprezentanța E. Hunedoara în vederea omologării unui autovehicul de culoare roșie importat de el din Anglia, unde lucrează de aproximativ 3 ani. De asemenea, conform cererii înaintate către E. Hunedoara denunțătorul a solicitat și certificarea autenticității și eliberarea cărții de identitate a autovehiculului, fiind repartizat conform planificării la inculpatul A. Acesta i-a transmis în mod direct că trebuie schimbate farurile autovehiculului și că trebuie montat un panou de protecție între cabina șoferului și compartimentul de marfă, precum și că emisiile noxelor poluante depășesc volumul admis. În acest sens inculpatul A. i-a remis denunțătorului C. un bilețel pe care a notat personal, cu scris de mână, cu cerneală de culoare neagră, numărul de telefon al învinuitului H.: I-a spus să ia legătura cu acesta pentru că acesta îi va putea oferi soluția la problemele lui.

Denunțătorul l-a sunat în cursul aceleiași zile pe învinuitul H., întâlnindu-se personal cu acesta în data de 26 februarie 2013. După mai multe discuții telefonice în care învinuitul s-a consultat cu inculpatul A., i-a transmis că totul se va rezolva contra sumei de 1.200 de lei mită și încă o sută (100) de lei, reexaminare la E. Denunțătorul a fost de acord și în data de 27 februarie 2013 s-a prezentat la sediul Serviciului Județean de Anticorupție Hunedoara unde a depus denunțul aflat la dosar.

În cursul aceleiași zile s-a întâlnit cu învinuitul H. căruia i-a remis suma de 1.300 de lei, primind în schimb documentele necesare înmatriculării în circulație a autovehiculului său, fără a-i fi efectuată însă acestuia niciun fel de reparație sau modificare. De menționat este că raportul de verificare întocmit în acesta caz de către inculpatul A. poartă la rubrica “x” data de 26 februarie 2013, cu o zi înaintea primirii mitei pentru eliberarea lui.

Într-un mod similar s-au petrecut lucrurile și în data de 28 februarie 2013 cu martorul K. căruia inculpatul A. i-a transmis că trebuie schimbate bucșele față ale autoturismului său, remițându-i în acest scop numărul de telefon al învinuitului H.

Din convorbirea telefonică din data de 28 februarie 2013, ora 14.42.31, purtată între învinuitul H. și martorul K., se desprinde în mod clar situația de fapt, cel de-al doilea spunându-i primului: „.știți cum îi, acuma bine, domnu am înțeles că-i ăă, service-ul dânsului sau are tangență cu el, io tră să vin de la Sebeș la dumneavoastră. Io, oricum le schimb bucșele da n-are nimic, vin la dumneavoastră ca să îmi fac treaba”.

În convorbirea telefonică din aceeași dată de la ora 15 martie 58, același martor K. i-a spus învinuitului H.: „Da, după ora nouă vin la dumneavoastră să vorbim împreună. Să-i spuneți lu domnu. deci viu să mă-nțeleg cu dumneavoastră, mă-nțelegeți?. Că altfel nu-mi dă mie restul actelor de acolo.”

Dovadă că înlocuirea bucșelor autoutilitarei aparținând martorului K. s-a efectuat efectiv în service-ul aparținând SC G. SRL Hunedoara este convorbirea telefonică purtată în data de 06 martie 2013 între inculpatul A. și martorul I. în care cel de-al doilea îl întreabă pe primul dacă mai trebuie plătită revenirea la examinarea E. La întrebarea despre ce autovehicul este vorba, martorul K., prezent în service-ul firmei soției inculpatului a răspuns: „Eu, K. K.” De asemenea, inculpatul A.i-a transmis acestui martor că nu trebuie să se mai deplaseze la E. după finalizarea înlocuirii bucșelor, dar că trebuie să îl aștepte la service.

Reparația l-a costat pe martorul K. suma de 1.000 de lei pe care a achitat-o învinuitului H. și pentru care nu își mai amintește dacă a primit sau nu chitanță sau bon.

Cele rezultate din convorbirile telefonice și din declarația martorului K. s-au coroborat cu raportul de verificare al autovehiculului în care defecțiunile sunt constatate la data de 28 februarie 2013 și ștampila “Bun Tehnic” a fost aplicată de către inculpatul A., în data de 07 martie 2013.

Din declarațiile martorilor L. și S., din înregistrările convorbirilor telefonice purtate de către primul dintre aceștia cu învinuitul H. în datele de 13 și 14 martie 2013, precum și din imaginile fixate autorizat în planșa fotografică întocmită cu privire la activitățile desfășurate de către cel de-al doilea martor în data de 14 martie 2013, a rezultat că în perioada respectivă martorul L. a solicitat la E. Hunedoara omologarea unui autovehicul și transformarea acestuia în autoutilitară. Pentru acest lucru inculpatul A. l-a trimis la service-ul aparținând SC G. SRL Hunedoara unde învinuitul H. i-a perceput suma de 200 de lei pentru aplicarea unor folii pe geamurile din partea din spate a autovehiculului. În declarația consemnată în data de 24 iulie 2013 martorul L. a afirmat că foliile i-au fost aplicate la service-ul inculpatului A. din mun. Hunedoara.

În data de 12 iulie 2013 numitul J. a formulat împotriva inculpatului A. denunț pe motiv că acesta i-a respins la omologare în mai multe rânduri, în datele de 10, 11 și 12 iulie 2013 la E. Hunedoara, autovehiculul, pe motiv că sistemul de frânare al acestuia nu corespunde parametrilor tehnici. Acesta a susținut faptul că inculpatul i-a transmis în mod direct că pentru a obține respectiva omologare trebuie să îi remită suma de 500 de lei, precum și faptul că în 11 și 12 iulie 2013 s-a deplasat cu autovehiculul și la un alt service autorizat din mun. Deva, SC N. SRL, unde angajații i-au comunicat că sistemul de frânare funcționează corespunzător și l-au sfătuit să se adreseze organelor în drept.

Denunțătorul a refuzat să dea curs cererii de remitere de bani formulată de către inculpatul A. și a înstrăinat respectiva mașină fără să o mai înmatriculeze. A susținut că ulterior autovehiculul a fost omologat tot la E. Hunedoara în aceeași stare tehnică.

În data de 19 iulie 2013 la E. Hunedoara s-au prezentat în vederea omologării tehnice și martorii M. și B. din com. Sălciua, jud. Alba, deținând două autoturisme. Acestea fuseseră importate din Anglia de către martorul B., postul de conducere fiind amplasat la amândouă în partea din față dreapta.

Cererile au fost respinse, inculpatul A. dându-i martorului M. un bilețel pe care scrisese numele și numărul de telefon al învinuitului H. I-a spus acestuia să ia legătura cu învinuitul, lucru pe care martorul l-a făcut în data de 22 iulie 2013. Acesta i-a transmis că omologările pot fi făcute de către inculpatul A. în schimbul sumei de 1.000 de lei pentru fiecare dintre autoturisme. Cei doi martori au fost de acord și B. i-a dat învinuitului H. în cursul aceleiași zile suma de 2.000 de lei.

În data de 23 iulie 2013 inculpatul A. le-a remis martorilor menționați mai sus documentele celor două autoturisme, fără a mai fi supus verificărilor autoturismul. Aceasta reprezintă o dovadă a faptului că respingerea omologării tehnice din data de 19 iulie 2013 a fost făcută în scopul determinării acestora să dea sume de bani cu titlu de mită în schimbul obținerii formalităților necesare înscrierii în circulație.

Inculpatul A. a solicitat:

- achitarea inculpatului A., în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru infracțiunea de conflict de interese (patru acte materiale), prev. de art. 2531 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 - (art. 301 rap. la art. 308 cu aplic art. 35 C. pen. actual), deoarece, sub aspectul subiectului activ al infracțiunii, nu a avut calitatea de funcționar public în sensul legii penal; pe latură obiectivă lipsește elementul material al laturii obiective a infracțiunii, respectiv, îndeplinirea unui act, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin care să se fi realizat, direct sau indirect un folos material pentru sine sau pentru altul (soția sa în speță) iar pe latură subiectivă lipsește intenția, directă sau eventuală, ca formă de vinovăție.

- achitarea inculpatului A., în temeiul art. 396 alin. (5) rap Ia art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege - pentru infracțiunea de luare de mită (două acte materiale), prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 - (art. 301 cu aplic art. 35 C. pen. actual), deoarece, pe latură obiectivă nu s-a dovedit elementul material al laturii obiective a infracțiunii, respectiv, pretinderea sau primirea, direct sau indirect, de bani de la numiții C. si B., pentru a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu, de inginer specialist E. Pe latură subiectivă a susținut lipsa intenției ca formă de vinovăție, în condițiile în care infracțiunea de luare de mită se comite numai cu intenție directă, calificată de scopul încălcării atribuțiilor de serviciu.

În subsidiar, a solicitat achitarea pentru infracțiunea de luare de mită (două acte materiale), prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 - (art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 301 cu aplic art. 35 și cu referire la art. 308 C. pen. actual), în temeiul art. 396 alin. (5) rap la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., deoarece nu există probe convingătoare, de natură să răstoarne prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul, care să ateste că aceasta ar fi săvârșit fapta de luare de mită, ceea ce corespunde principiului fundamental de drept „in dubio pro reo”.

- achitarea inculpatului A., în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., cu aplic. art. 258 C. pen. din 1969 - (art. 297 alin. (1) rap. la art. 308 C. pen. actual), deoarece, pe latură obiectivă, nu s-a dovedit, pe de o parte, obiectul material al laturii obiective a infracțiunii, respectiv, încălcarea atribuțiilor de serviciu, prin neîndeplinirea ori îndeplinirea necorespunzătoare a acestora, și pe de altă parte, nu s-a dovedit cauzarea unei vătămări a intereselor legale ale numitului J., iar pe latură subiectivă lipsește intenția, directă sau eventuală, ca formă de vinovăție.

În aplicarea disp. art. 5 C. pen., și având în vedere decizia Curții Constituționale privind aplicarea globală a prevederilor legii penale mai favorabile, a apreciat că legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1969, pentru următoarele considerente:

- limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de conflict de interese este de la 6 luni la 5 ani, în reglementarea prev. de art. 2531 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, respectiv, de la 8 luni la 3 ani și 4 luni, în reglementarea prev. de art. art. 301 cu aplic art. 35 C. pen., iar în ipoteza reținerii de circumstanțe atenuante pedeapsa poate fi coborâtă până la 15 zile pe legea veche, iar pe legea nouă pedeapsa poate fi coborâtă doar cu o treime din minimul special;

- limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de luare de mită, în reglementarea prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 este de la 3 ani la 12 ani, respectiv, de la 2 ani la 6 ani și 8 luni, în reglementarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 301 cu aplic, art. 35 si cu referire la art. 308 C. pen. actual, iar în ipoteza reținerii de circumstanțe atenuante pedeapsa poate fi coborâtă până la 15 zile pe legea veche, iar pe legea nouă pedeapsa poate fi coborâtă doar cu o treime din minimul special;

- limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în reglementarea prev. de art. 246, cu aplicarea art. 258 C. pen. din 1969, este de la 6 luni la 2 ani, respectiv, de la 1 an și 4 luni la 4 ani și 8 luni, în reglementarea art. 297 alin. (1) rap. la art. 308 C. pen., fiind prevăzută și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unei funcții publice, iar în ipoteza reținerii de circumstanțe atenuante pedeapsa poate fi coborâtă până la 15 zile pe legea veche, iar pe legea nouă pedeapsa poate li coborâtă doar cu o treime din minimul special;

- sporul pentru concursul de infracțiuni, în reglementarea prev. de art. 33, 34 C. pen. din 1969, este facultativ, iar sporul pentru concursul de infracțiuni în reglementarea prev. de art. 39 alin. (2) C. pen. este obligatorie, fiind o treime din suma celorlalte pedepse care se adaugă la pedeapsa cea mai mare;

- infracțiunea continuată, în reglementarea prev. de art. 35 alin. (1) C. pen. presupune unitatea de subiect pasiv, condiție care nu era prevăzută în reglementarea prev. de art. 41 alin. (2) C. pen. anterior;

- calitatea de funcționar public, în sensul legii penale, este mai restrictivă în legea veche față de legea nouă.

Curtea de apel Alba Iulia a fost sesizată cu soluționarea acestei cauze în temeiul art. 264 C. proc. pen. raportat la art. 281 lit. a)¹ C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/57/2013, efect al repartizării aleatorii, ulterior pronunțării judecătorului în legătură cu acuzațiile aduse inculpatului H.

Prin sentința penală nr. 131 din 19 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul disjuns și înregistrat sub nr. x/57/2013 (filele 69-72) a fost condamnat inculpatul H. la:

- 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 3201 alin. 7 C. proc. pen.

În baza art. 81, art. 82 C. pen. a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care s-a adăugat un interval de timp de 2 ani.

S-a interzis exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile și pe durata prev. de art. 71 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii susmenționate.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-au pus în vedere inculpatului disp. art. 83 C. pen.

Hotărârea a rămas definitivă prin nerecurare.

Relativ la această împrejurare pe care o menționează instanța pentru acuratețea evoluției cauzei deduse judecății, s-a impus menționarea faptului relevat și de jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în sensul că: „Soluția de condamnare pronunțată cu privire la inculpații care au fost judecați conform procedurii prevăzute în art. 3201 C. proc. pen., pentru săvârșirea în participație penală a unor infracțiuni, nu face dovada că fapta există, constituie infracțiune și a fost comisă cu vinovăție de către participanții care sunt judecați potrivit procedurii de drept comun în cauza disjunsă.” (Decizia nr. 3484 din 11 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Această persoană a fost audiată în procedura disjunsă în calitate de martor.

Referitor la discutarea incidenței procedurii simplificate reglementate de dispozițiile 3201 C. proc. pen., poziția procesuală manifestată de inculpatul A. este consemnată în încheierea de ședință de la data de 18 septembrie 2013 (fila 55 dosar fond). Inculpatul nu a dorit să uzeze de această procedură.

La termenul din 01 octombrie 2013 în baza art. 300 C. proc. pen. instanța a constatat regularitatea actului de sesizare al instanței în privința inculpatului A., constând în rechizitoriul din 19 august 2013 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia în Dosarul nr. x/P/2013 (fila 94/verso dosar fond).

Cu prioritate s-a făcut precizarea faptului că declarațiile date în cauză vor fi redate și analizate în motivarea acestei hotărâri pentru a fi evidențiate în mod explicit sursa argumentației care stă la baza soluției adoptate de instanță, sursa informației, justificarea conexiunilor efectuate de judecătorul cauzei și datele furnizate în mod nemijlocit de către martori, raportat și la soluția pronunțată cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Au fost audiați în calitate de martori, cu respectarea dispozițiilor prev. de art. 327 C. proc. pen. rap. la art. 78, 84 și urm. C. proc. pen. și în condițiile prev. de art. 114 raportat la 381 C. proc. pen. raportat la împrejurarea modificării cadrului legislativ începând cu data de 01 februarie 2014, următoarele persoane:

Martorul C. a fost audiat în ședința publică din data de 14 ianuarie 2014, declarația acestuia fiind consemnată la filele 294 - 298.

Martorul a arătat faptul că a fost audiat în faza urmăririi penale când a spus adevărul și își menține această declarație. A arătat că din proprie inițiativă s-a prezentat la autorități pentru a semnala nemulțumirile sale în legătură cu faptele care fac obiectul acestui dosar și a formulat denunțul la începutul anului trecut.

S-a prezentat la E. deoarece intenționa să-și înmatriculeze un autoturism. A precizat că își făcuse în prealabil planificare telefonică. De la poarta E.- ului a fost îndrumat către inginerul A.

Între orele 9-14 autoturismul său a fost verificat în incinta E.

L-a întrebat pe A. de ce este ținut atât de mult, deoarece remarcase că celelalte autoturisme venite după el părăsiseră incinta E.- ului. I s-a răspuns că mașina mea lui are probleme. Inginerul A. i-a înmânat un bilețel alb pe care era scris un nr. de telefon și i-a precizat să contacteze persoana a doua zi și i-a spus că îi va răspunde un băiat care se numește H. Martorul l-a identificat pe H. ca fiind persoana cu care el a discutat inițial telefonic și cu care s-a întâlnit ulterior. A susținut că l-a contactat imediat după ce a părăsit E. și a fost îndrumat telefonic spre stația aflată în localitatea Hunedoara. Când a văzut că mașina sa este din Marea Britanie i-a spus că trebuie schimbate farurile.

H. i-a precizat că schimbarea farurilor îl va costa mult, dar dacă îi va înmâna lui 100 euro, farurile nu vor mai trebui schimbate.

Știa de la E., de la o altă persoană decât inginerul A. că autoturismul martorului ar avea probleme cu noxele. A susținut că nu a primit niciun înscris de la E. în care să fie menționate deficiențele constatate la autoturismul său.

Când i-a precizat lui H. despre această problemă i-a specificat că trebuie să ia legătura cu dl. A.

Deși inițial a crezul că dacă nu-i va spune lui H. că trebuie montat și panoul despărțitor în spatele scaunelor din față, fapt pe care martorul susține că l-a aflat de la E., în cursul zilei următoare. Acesta i-a relatat și despre această problemă.

Deși nu a efectuat reparațiile despre care știa, i s-au înmânat actele de către H., acte care dovedeau îndeplinirea condițiilor necesare înmatriculării autovehiculului în România. Actele le-a primit de la H.

După ce i s-a tergiversat efectuarea lucrărilor cu încă o zi cu precizarea că absolut nimeni nu a efectuat lucrări la autovehiculul său H. i-a precizat că dacă îi va înmâna suma de 1.200 lei pentru ei și 100 lei taxa de reintroducerea autovehiculului în E., se rezolvă totul. I-a înmânat banii lui H. în fața E.

H. i-a precizat în mod expres că dl. A. i-a spus la telefon cât îl costă acest demers, prin acesta el înțelegând suma de 1.200 lei pretinsă și plătită de martor lui H.

A menționat că nu a plătit suma de 100 euro pentru faruri, dar după ce i s-au pretins acești bani a anunțat autoritățile.

A declarat că suma de 1.200 lei i-a fost pretinsă ulterior denunțului.

La E nu a completat niciun fel de document prin care să fi solicitat efectuarea verificărilor din partea acestei instituții.

S-a ajuns la a-i fi predat acel bilet alb cu nr. de telefon în contextul în care până la ora 14.00 a reușit să se enerveze și l-a întrebat de mai multe ori pe dl. A. când se termină, ultima sa precizare fiind în sensul că dacă mai durează mult intenționează să plece și să vină în cursul celei de-a doua zi.

În intervalul, de timp cât a fost ținut la E. în cadrul primei zile, o singură dată dl. A. i-a precizat că este nevoie de montarea unui panou și martorul a purtat discuții cu el dacă poate sau nu să fie din lemn. Nu i-a mai dat alte detalii decât răspunsul negativ, că nu poate fi din lemn. Nu i-a dat alte detalii despre alte probleme ale mașinii dar a aflat de la un mecanic că „ nu-mi ies fumurile”.

Când i-a predat banii lui H. în fața E.- ului l-a întrebat dacă sigur aceștia vor ajunge la dl. A., adică dacă îi dă și d-lui. A. H. l-a asigurat că și dl. A. va primi, în contextul în care martorul își exprimase temerea că va fi oprit de autorități în trafic și se va remarca că farurile sunt neschimbate, sunt probleme cu noxele și lipsea panoul despărțitor. H. l-a asigurat că trebuie să stea liniștit că dl. A. știe ce face.

După ce l-a contactat pe H. în cursul aceleiași zile în care a fost la E. și a avut discuția referitoare la faruri, în cursul zilei următoare H. i-a comunicat că autovehiculului său are probleme cu noxele și că îl mai costă ceva.

În cursul aceleiași zile H. i-a comunicat că are nevoie de panou despărțitor și când i-a relatat că intenționează să-l monteze la o cunoștință de-a sa, i-a spus că îl va suna pe dl. A.

A fost contactat telefonic de către H. care i-a precizat că noxele și panourile le va rezolva martorul cu A., cu el urmând să rezolve doar problema farurilor. În cursul aceleiași zile, dar seara, susține că l-a contactat telefonic și în cadrul discuției H. i-a cerut suma de 1200 lei drept contravaloarea problemelor pe care le avea, respectiv faruri, noxe, panou.

A primit actele autovehiculului de la H. la aproximativ 10-15 minute după ce i-a predat acestuia cei 1.200 lei plus 100 lei taxa E.

Nu a recuperat cei 1.200 lei predați lui H. dar dorea să i se restituie.

- H. a fost audiat în această cauză în calitate de martor în contextul în care inițial a fost trimis în judecată alături de inculpatul A. și în asociere cu acte și fapte instrumentate în cadrul aceluiași dosar de urmărire penală. Declarația sa a fost consemnată în ședința publică din data de 14 ianuarie 2014, la filele 300-302.

A menționat faptul că a dat declarații în această cauză deoarece și a fost cercetat penal și ulterior condamnat în legătură cu fapte în conexiune cu cele de care este acuzat dl. A.. Și-a menținut aceste declarații deoarece a spus adevărul.

Martorul a declarat că a lucrat la firma soției dl. A., SC G. SRL.

A precizat că pe martorul care a fost audiat anterior de către instanță (C.) l-a cunoscut în cursul anului trecut când l-a întâlnit deoarece a fost contactat de către acesta. Martorul i-a spus că a primit numărul lui de telefon de la dl. A. și că a fost trimis să-și efectueze reparațiile pentru care a fost trimis de la E. De asemenea, i-a spus când a venit la service că autovehiculul a fost respins datorită farurilor și pentru că nu avea panou despărțitor.

Cu aproximativ doi ani în urmă s-au prezentat la el sau i-au telefonat persoane care îi precizau „mi-a spus dl. A. să vă sun”.

Service-ul în care a lucrat efectua reparațiile pentru care aceste persoane veneau acolo. A menționat că după ce aceștia îl contactau telefonic direct sau veneau la service, îl contacta pe dl. A., care îi comunica ce reparații trebuie să le facă sau dacă trebuie să le cer bani.

Existau persoane care doreau să-și efectueze reparațiile la service și atunci plăteau contravaloarea, alții care nu doreau să efectueze reparațiile dar doreau să-și rezolve problema omologării, îi solicitau să facă să fie bine. Unii dintre ei îi propuneau exact să-i ofere sume de bani, alții știau și îl întrebau cât costă să le rezolve problema actelor.

În legătură cu persoana audiată anterior (C.) a menționat că după ce a aflat care sunt deficiențele, acesta din proprie inițiativă l-a întrebat dacă nu poate să facă ceva ca să rezolve. I-a spus că îl va întreba pe dl. A. iar acesta din urmă i-a comunicat o sumă de bani pe care să i-o solicite, iar el a înțeles că nu trebuie neapărat să efectueze aceste operații dacă dădea acești bani.

A susținut că a primit banii de la acest martor dar nu în cursul aceleiași zile când i-a comunicat suma. I-a predat actele concomitent cu primirea banilor (cartea de identitate în limba română, certificatul de autentificare, inspecția tehnică și actele de proveniență).

În cursul urmăririi penale a aflat că este interceptat deoarece i s-a adus la cunoștință. A menționat că cunoaște conținutul proceselor verbale de interceptare aflate în dosarul de urmărire penale și nu contestă conținutul acestora. A arătat că a recunoscut de la început fapta.

Banii primiți de la oamenii care erau trimiși de d-l. A. îi preda acestuia.

În legătură cu ultimele două persoane care l-au contactat înainte să fie solicitat de către procurori pentru declarații, a menționat faptul că aceștia s-au prezentat cu două autovehicule la E., ambele au fost respinse și au fost trimiși de dl. A. la el, pentru că au primit numărul meu de telefon de la dl. A. Martorii i-au spus că sunt grăbiți, crezând că aveau cunoștință de reparațiile ce trebuia efectuate și pe acest fond s-au oferit să „de-a ceva pentru a rezolva această situație”. L-a contactat pe dl. A. care i-a spus să le ceară o sumă de bani pe care nu a putut-o indica în momentul audierii. Le-a cerut-o și a primit-o fără să se efectueze reparațiile. Această sumă i-a predat-o dl. A.

Lunar puteau fi 2 sau 3 persoane până la 10 care să fie trimiși de dl. A. și să manifeste o astfel de grabă în rezolvarea problemelor legate de omologarea autovehiculelor.

O parte dintre cei trimiși la el întrebau dacă altfel decât efectuând reparațiile, nu se poate rezolva.

A fost trimis de câte ori avea nevoie de către dl. A. să-i depună bani în contul deschis la ING. Nu știa proveniența banilor, dar efectua depuneri în euro.

A menționat că pe anumite cunoștințe le-a ajutat să-și înmatriculeze autovehiculele. Pentru această operație apela doar la dl. A.

A menționat că nu i-a fost prezentată și nu a semnat o fișă a postului la service-ul unde a lucrat și efectua inspecții tehnice atât persoanelor trimise de dl. A. cât și altor persoane.

Obligația sa de serviciu era efectuarea de inspecții tehnice indiferent dacă persoanele veneau sau nu din partea d-lui A.

- B. a fost audiat sub prestare de jurământ în ședința publică din data de 19 decembrie 2013 (filele 262-264). Acesta a menționat faptul că a mai fost audiat în legătură cu această cauză în faza de urmărire penală în prezența a doi avocați a căror nume și pe cine reprezentau nu cunoaște, a spus adevărul și își menține declarația (fila 266 d.u.p.).

A ajuns la E. Deva deoarece, sunând la numărul unic pentru efectuarea unei programări la E. Alba în data de 15 iulie, i s-a făcut o programare care ar fi presupus să aștept cel puțin o lună. A comunicat operatoarei că dorește să efectueze verificările mai repede și i s-a recomandat E. Hunedoara și a fost programa pentru 19 iulie. Intenționa să efectueze verificările pentru două autoturisme.

În data de 19 iulie 2013 s-au deplasat la E. Hunedoara iar la poartă au primit un formular și li s-a cerut să aștepte pentru a fi preluați. A fost împreună cu M. și O. M. a fost cu autoturismul. Cele două autoturisme au fost preluate de persoane diferite din cadru E. După efectuarea verificării la x i s-a înmânat un document în care erau specificate deficiențele, respectiv că trebuia să schimbe farurile, că erau probleme cu frâna de mână și noxele. A așteptat până după amiaza deoarece autoturismul era în probe și urma să plece împreună. A precizat faptul că atunci când a ieșit O. că autoturismul avea aceleași probleme: farurile, noxele, lipsea trusa medicală și stingătorul și i-a mai spus că a primit de la inginerul care i-a inspectat mașina un bilet la care urma să sune lunea dimineață pentru a vedea ce se întâmplă cu mașina. A dedus că era vorba de ambele mașini. I s-au restituit actele și raportul ce conțineau deficiențele. Lui O. nu i s-a restituit nici actele mașinii nici raportul tehnic. În prima zi cât a stat la E. l-am văzut pe dl. A. în hală, în timp ce era afară. Știa că dl A. a preluat mașina dar împreună cu alt inginer. Numele de A. l-a aflat în momentul în care O. i-a comunicat că a fost contactat de un ofițer de poliție. Nu știa dacă O. a intrat în legătura cu A. în cursul zilei de vineri. Când s-au întors acasă, au încercat să remedieze deficiențele la cele două autoturisme.

Luni dimineață O. a apelat numărul de telefon și i s-a spus să fie la ora 10 în Deva, cu autoturismul. A plecat la Deva împreună cu M. Când au ajuns la E. Deva, M. a apelat același număr de telefon și s-au întâlnit cu persoana cu care presupune că s-a vorbit la telefon. I-a luat actele și raportul tehnic cu care a intrat în hală. Martorul împreună cu M. și autoturismul am rămas în curtea E. Când a revenit din hală acel bărbat le-a spus că trebuie să plătească o taxă de 1.000 lei/mașină. A refuzat să achite această sumă, moment în care bărbatul i-a restituit actele și raportul.

S-au hotărât să-i dea acestuia banii ceruți. O. l-a apelat și a confirmat că vor plăti banii dar au încercat să-i propună să achite suma de 1.000 lei pentru ambele mașini și au fost refuzați. Telefonic i s-a indicat o pompă de benzină de la intrare a municipiului Hunedoara unde bărbatul spunea că se află în acel moment. S-au întâlnit iar el a predat banii împreună cu actele autoturismului. Li s-a spus că este prea târziu acum și să se întoarcă ziua următoare. Au plecat spre casă fără documentele autoturismului. A menționat că O. plecase în ziua anterioară fără documentele autoturismului.

Dimineața s-au reîntors în Deva iar O. l-a apelat pe bărbatul al cărui nume era scris pe bilețel. După amiază au fost chemați la E. cu autoturismului. Mașina a fost introdusă în hală pentru probe. Ulterior, documentele celor două autoturisme împreună cu documentele eliberate de către E. i-au fost înmânate de către dl A. Autoturismului nu a mai fost prezentat E., ei știind de la acel bărbat că trebuie să meargă doar cu autoturismul. În a doua și a treia zi, exceptând momentul când au restituit actele nu l-au întâlnit, respectiv văzut, pe domnul A. la E. și nici nu au văzut că H. să fi intrat în legătură cu el.

A plătit la E. pentru fiecare autoturism câte 425 lei, în prima zi când s-au prezentat la E. Au fost semnate următoarele documente:

- raportul de constatare a deficiențele autoturismului a fost semnat de O.;

- actele autoturismului le-a semnat martorul iar pentru autoturismul a semnat M.

A făcut precizarea faptului că deficiențele pe care le-a specificat în această declarație i-au fost precizate de inginerul care i-a verificat autoturismul, el s-a referit la faptul că, capacul care acoperă motorul pe care el ar fi trebuit să-l dea jos înainte de efectuarea verificării. Aceste detalii le-a precizat și procurorului și nu își explică lipsa lor din conținutul declarației.

La întrebarea dacă l-a văzut în prima zi la E. a susținut faptul că, cunoscându-l în acest moment N.I. - al consemnării declarației ), poate afirma că l-a văzut în hală așa cum a specificat în declarație.

- K. (fila 76 d.u.p. și filele 161-163 dosar fond) a declarat în ambele cicluri procesuale că a intenționat să înmatriculeze un autovehicul, motiv pentru care acesta trebuia omologat și a fost îndrumat spre E.- Reprezentanța Hunedoara pe fondul aglomerației de la Reprezentanța din Alba. Mașina a fost respinsă pentru probleme de natură mecanică, și când s-a interesat unde poate remedia aceste deficiențe, un angajat i-a înmânat un bilet cu un număr de telefon.

Din ambele declarații date de acest martor a rezultat că persoana care i-a înmânat biletul cu numărul de telefon, era alta decât inculpatul A.

Martorul a apelat numărul de telefon și i-a răspuns o persoană care se numea H., la care a ajuns cu autovehiculul. Reparația a durat trei zile și pentru ea a achitat o sumă de până la 1.000 lei, pentru care i s-a eliberat chitanță.

A declarat că nu-l cunoaște pe inculpat, dar l-a văzut lângă Service-ul unde i s-a efectuat reparația, și nu știa că a existat o legătură între inculpat și Service.

Nu cunoștea dacă mașina i-a fost reverificată când s-a prezentat din nou la E., iar neconcordanța dintre declarația de la urmărirea penală, în care a susținut că autovehiculul nu a mai fost verificat, o justifică prin starea emotivă.

La instanță, a retractat o parte a declarației dată la urmărire penală, fără o justificare plauzibilă care să fundamenteze modificarea atitudinii sale.

Pe acest fond, instanța a apreciat că declarația dată la urmărirea penală corespunde realității, fiind mai apropiată de momentul consumării actului material, din perspectiva și a lipsei unei justificări rezonabile care să argumenteze în mod plauzibil modificarea comportamentală la momentul audierii în faza cercetării judecătorești.

Audierea nemijlocită a martorului a evidențiat un comportament simulat al acestuia în fața judecătorului, în contextul în care convorbirile telefonice interceptate în cursul urmăririi penale conturează realitatea conținutului declarației date în faza urmăririi penale.

- P. Valentin (fila 96 d.u.p. și filele 164-165 dosar fond) a fost audiat în faza urmăririi penale în faza apărătorilor inculpatului A.

A relatat aspecte în legătură directă în legătură cu numitul H. pe care l-a contactat în vederea înmatriculării unui autovehicul, persoană pe care a împuternicit-o în acest sens prin act notarial.

La momentul audierii în instanță nu-și amintea suma pe care i-a dat-o lui H., și a susținut că „sumele menționate în declarația de la urmărire penală i-au fost sugerate de către anchetatori”.

Curtea a relevat împrejurarea că nu oferă o explicație rezonabilă pentru care a acceptat, audiat fiind la urmărire penală în prezența apărătorilor inculpatului A., să se lase influențat cum a afirmat martorul.

Instanța a respins precizarea efectuată la instanță de martorul P. în legătură cu sumele menționate în declarația dată la urmărirea penală în contextul în care nu este credibilă susținerea martorului că anchetatorii l-ar fi influențat în prezența apărătorilor inculpaților.

- R. (filele 158 d.u.p. și 166-167 dosar fond) a fost audiat în faza urmării penale în faza apărătorilor inculpatului A. și a fost interceptat de către anchetatori în discuțiile sale directe cu H.

A susținut că l-a contactat pe H., despre care știa că lucrează la atelierul inculpatului, pentru că-i expirase verificarea tehnică periodică. I-a predat autovehiculul, actele și cheile și după definitivarea operațiunii, a primit un telefon în după amiaza aceleași zile, ocazie cu care H. i-a predat și talonul autovehiculului, document pe care poliția îl ridicase anterior deoarece nu avea I.T.P.-ul.

A achitat lui H. suma de 300-350 lei, fără să fi primit chitanță sau factură.

- L. (filele 149 d.u.p. și 113-114 dosar fond) care a susținut faptul că a fost audiat în faza urmăririi penale în calitate de martor sub prestare de jurământ, a spus adevărul în conținutul respectivei declarații și înțelege să o mențină.

A specificat faptul că i s-a recomandat să o transforme din jeep în autoutilitară și a fost îndrumat către d-l A. „care lucră la E.” pentru a fi efectuată înmatricularea. Dl. A. i-a comunicat că autovehiculul putea fi înmatriculat drept autoutilitară dar trebuie înfoliate geamurile din spate ale mașinii.

Deoarece și-a arătat nedumerirea, neștiind unde poate efectua această operație, d-l A. i-a recomandat atelierul situat în Hunedoara unde urma să fie efectuată operația și i-a înmânat un nr. de telefon al persoanei care urma să preia mașina.

Martorul a susținut că a contactat telefonic persoana menționată dar nu i-a reținut numele însă poate să-l recunoască în situația în care l-ar revedea.

Instanța a procedat la redarea părții din declarația dată de martor în faza urmăririi penale unde este indicat numele angajatului la care l-ar fi îndrumat d-l A., moment în care martorul a precizat instanței că: „acest nume mi-a fost sugerat de către persoana care m-a audiat”.

Nu a avut cunoștință al cui este atelierul. Seara când a dus autovehiculul la atelier pentru a se înfolia geamurile l-a văzut pe d-l A. trecând dintr-un birou în altul al respectivului atelier. A aflat de la cel la care îl trimisese d-l A. și al cărui nr. de telefon îl avea, despre care știa că este inginer, că atelierul aparține lui A.

A plătit înfolierea gemurilor cu suma de 200 lei, nu a primit și nu a cerut chitanță. Pentru operația de înfoliere d-l A. nu i-a cerut niciun ban.

A luat mașina de la atelier și a doua zi s-a prezentat la E. unde s-a prezentat și angajatul atelierului al cărui număr de telefon îl avea de la d-l A.. Acestei persoane i-a predat mașina în curtea E. și a constat că este o cunoștință bună a d-lui A. După ce a predat mașina cunoștinței d-l A., l-a căutat pe d-l A. care i-a spus că trebuie să plătească o taxă de peste 900 lei la E. Pentru că era coadă și nu mai putea sta, din proprie inițiativă i-a solicitat d-lui A. să-i achite dânsul această taxă și i-a lăsat banii.

Autovehiculul l-a luat în aceeași zi la ora 15:00, iar actele i-au fost aduse a două zi de numitul S.

A menționat că nu a completat nici o cerere la E. sau alte documente în legătură cu procedura derulată. Când a primit actele mașini nu existau chitanțe de plată a vreunei taxe dar nu a constituit o problemă pentru martor acest lucru.

- S. (fila 151 d.u.p. și 115 dosar fond) a susținut faptul că a fost audiat în acesta cauză în calitate de martor în faza urmăririi penale, când a spus adevărul. A susținut faptul că fost solicitat de dl. L. să ridice niște acte de la o persoană a cărui număr de telefon i l-a dat. Nu cunoștea numele persoanei cu care a vorbit la telefon, dar după ce l-a apelat i-a dat ca punct de întâlnire zona situată în fața E. Hunedoara unde i-a spus că are o mașină parcată. Respectiva persoană îl aștepta într-un autoturism de culoare închisă.

După ce a preluat actele de la persona care i le-a înmânat s-a ocupat de înmatricularea respectivului autovehicul la solicitarea d-lui L.

În timpul audierii martorului i s-a prezentat planșa fotografică aflată la fila 53 în care acesta se identifica și a menționat că autoutilitara lângă care este fotografiat i-a aparținut.

- M. a fost audiat în faza urmăririi penale în prezența apărătorilor care au și semnat declarațiile aflate la filele 263 și 265 dosar u.p. și la instanța de judecată, declarația a fost consemnată în proces verbal, atașat separat la dosarul cauzei la filele 259-261.

Martorul a identificat biletul primit de la inculpatul A. din plicul sigilat la fila 269 din dosarul de urmărire penală, prezentat de instanță.

De asemenea a identificat persoana cu care a intrat în legătură la E. Hunedoara, respectiv pe domnul inginer A.

Instanța a prezentat martorului documentul aflat la fila 273 dosar u.p., respectiv raportul de evaluare E. Martorul a identificat semnăturile de la punctul 33, prima semnătură ca aparținându-i dar nu identifică a doua semnătură.

Martorul a identificat semnătura în partea de jos a paragrafului documentului aflat la fila 275 dosar u.p., respectiv cererea E.

Martorul a declarat că s-a deplasat în luna iulie la E. Hunedoara împreună cu fratele său, O., și cu B. deoarece intenționau să înmatriculeze două autoturisme:. A primit o programare pe care scria numele A. Nu-l cunoștea pe A. iar programarea a făcut-o la un număr luat de pe internet.

Programarea a primit-o deja când era în curte de la un domn inginer care i-a și luat mașina și a introdus-o în stație. Deoarece seria motorului mașinii nu se vedea a fost trimis de două ori la spălătoria auto, timp în care celălalt autoturism a rămas cu fratele său și cu B. în E. Autoturismul fusese preluat de către un alt inginer. După ce au reintrodus autoturismul în stație a constat că numai mașina lui a rămas în service și din proprie inițiativă s-a dus la dl ing. A. ca să-l întrebe în legătura cu situația mașinii. I-a citit din raport că erau probleme cu frânele, cu farurile, că îi lipsea stingătorul și trusa medicală. Dl A. a refuzat să-i restituie actele mașinii motivând că nu ar avea nevoie de ele. I-a relatat că dorește să înmatriculeze acest autoturism folosindu-se de procedura partajului, iar dânsul i-a înmânat un bilețel pe care era scris H. și un număr de telefon și i-a spus să-l sune luni dimineața la 10. Martorul a plecat de la E. fără să ia actele mașinii, ci numai mașina.

Nu-și amintea dacă la intrarea în sediul E. a completat vreo fișă sau vreun alt document. A menționat faptul că nu a primit raportul care conținea deficiențele mașinii în urma verificării acesteia, însa B. a primit un astfel de document pentru mașină.

Acasă a remediat deficiențele de care i-a vorbit A., luni l-a căutat pe H., acesta i-a cerut să se deplaseze la Hunedoara doar cu autoturismul. Martorul arată că a insistat deoarece i se solicita prezența unui singur autoturism nu și al autoturismului dar H. s-a exprimat clar să merg doar cu autoturismul. În aceeași zi s-a deplasat la E. împreună cu B. cu autoturismul i-a înmânat lui H., cu care s-au întâlnit, actele autoturismului și cu această ocazie a constat că avea și raportul ce cuprindea deficiențele autoturismului, raport la care a făcut referire anterior. Actele și raportul de constatare au fost predate dl. H., lui nu i s-a cerut raportul cu deficiențele. Nu a reținut dacă a discutat în legătură cu raportul deficiențelor autoturismului. După un timp dl H. s-a întors împreună cu actele celor două autoturisme, le-a cerut să nu-l înjurăm, dar dacă doresc să primească documentele cu vizele de la E. trebuie să-i dea 1.000 lei pentru fiecare mașină. Martorul a susținut că a înțeles că nu are nevoie și de mașina lui.

Discuția a avut loc în prezența lui B. I-a spus că nu au atâția bani, context în care H. i-a restituit actele iar cu celălalt autoturism a plecat.

După ce s-au hotărât, l-a apelat și a încercat să negocieze suma, pentru considerentul că actele mașinii erau la el. B. s-a dus la o bancă și a scos banii necesar plății. H. a venit în benzinărie după aproximativ o oră după momentul la care l-au apelat iar B. i-a dat banii. I-a cerut să revină în ziua următoare deoarece nu găsise o serie a motorului datorită felului în care era prins capacul.

A doua zi martorul a fost cu fratele său și cu B. cu autoturismul care a fost verificat. Spre sfârșitul programului a fost în biroul lui A. care le-a înmânat actele pentru ambele autoturisme, a primit două chitanțe de efectuare a I.T.P.-ului (aprox. 400 lei fiecare) vinerea când s-au prezentat cu cele două autoturisme pentru efectuarea verificării. Pentru cei 2.000 de lei dați de B. nu au primit chitanțe. A menționat faptul că biletul primit de la dl. A. pe care era numele lui H. l-a predat lui B. pentru a fi predat organelor de cercetare.

A dat declarație la urmărirea penală pentru că a fost sunat de un domn comisar. Vineri a plecat de la E. aprox. 16:30, respectiv sfârșitul programului. Când a luat actele de la dl A., marți, a semnat de primirea lor, respectiv pentru autoturism. Pentru primirea actelor autoturismului a semnat B.

- O. a fost audiat de instanță la termenul de judecată din data de 19 decembrie 2013 iar declarația acestuia este consemnată la filele 265-266.

Martorul a arătat faptul că a fost audiat în faza urmăririi penale când a spus adevărul și și-a menținut această declarație (fila 270 dosar u.p.). Audierea a decurs în prezența a doi avocați.

A învederat faptul că s-a deplasat împreună cu fratele său și cu B. la E. pentru a face verificările necesare înmatriculării a doua autoturisme. A menționat că a apelat la E. deoarece E. Alba și Cluj făceau programări foarte lungi. Fiecare dintre cele două autoturisme au fost preluate de către un inginer pentru a fi verificate. Știa că ambele au fost respinse iar despre autoturismul, că nu corespundeau farurile, noxele și volanul pe dreapta. A semnat documentul prin care a fost respinsă verificarea autoturismului și a parcat mașina în spatele halei E. Autoturismul a mai rămas în hală și la un moment fratele său s-a dus la inginerul care era lângă mașină, care este aceeași persoană cu dl. A. pe care îl recunoștea, fiind prezent în boxă. A precizat că autoturismul a fost luat din curte de alt inginer decât domnul A. După ce fratele său a discutat cu dl A., a ieșit și i-a spus că a fost respins și că i s-a dat un bilețel de către un domn inginer pe care urma să-l sune lunea.

Cunoștea de la fratele său că actele de identitate a autoturismul au rămas la E. dar nu știe la cine. Lunea, aceștia s-au dus la E. doar cu autoturismul. Nu cunoștea ce s-a întâmplat în cursul acelei zile doar că trebuiau să meargă și marțea. Marțea, s-au deplasat toți trei cu autoturismul la E. unde au așteptat până la sfârșitul programului.

În timp ce se aflau la barul de lângă E., fratele și cumnatul s-au întâlnit cu un domn și le-a spus că el o să-l sune pe fratele său, să le spună când o să intre cu mașina la rând. A precizat că mașina a fost verificată în cursul zilei de marți.

Ulterior, fratele și cumnatul său au primit actele de la angajații E. El a semnat un document doar în prima zi. A precizat că în prima zi au fost achitați 425 lei/mașină, reprezentând taxe.

Din spusele fratelui său cunoștea că domnul cu care s-au întâlnit la barul de lângă E. este cel de pe bilețelul primit.

- J. a fost audiat în ședința publică din 14 octombrie 2014, declarația sa fiind consemnată la filele 645-649.

A susținut faptul că a fost audiat în faza urmăririi penale iar declarația sa verbală a fost consemnată de către organul de cercetare penală conform filelor 235 și 238, care i-au fost prezentate de către instanță spre vedere, document pe care l-a citit și în partea finală, a consemnat cu litere de tipar, personal, că ce a declarat verbal corespunde celor scrise în conținutul declarației. În prealabil a citit această declarație. A arătat că declarația corespunde adevărului și înțelege să o mențină.

În acest moment a menționat că nu-și amintește cu exactitate tot ceea ce a declarat la urmărire penală deoarece a trecut peste 1 an de atunci.

A arătat că s-a prezentat la E. Hunedoara pentru identificarea autoutilitarei și după prima verificare i s-a cerut să schimb farurile, un stop și i s-a precizat că frânele nu corespund. După ce s-a întors din Deva a reglat frânele și a lipit stopul care era spart.

S-a prezentat la Deva la E. și i s-a refuzat omologarea deoarece nu corespundea frânele și stopul. După acest moment singur și-a schimbat saboții de la frâne, și-a cumpărat faruri și s-a dus la o firmă din Partoș pentru a le regla. După acest moment s-a prezentat din nou la Deva.

La o nouă verificare i s-a spus că nu sunt bune frânele. S-a întors în Alba Iulia, nu a mai făcut niciun fel de modificare sau intervenție la frâne și și-a supus autoutilitara unei verificări la o firmă specializată a cărei nume nu și-l amintește dar se află în Alba Iulia în curtea vechiului Intreprinderii Județene de Transport Local. Acolo a plătit verificarea solicitată și i s-a remis o chitanță. Cu ocazia acestei verificări i s-a spus că frânele sunt bune.

Cu autoutilitara s-a prezentat din nou la Deva și a fost din nou respins datorită frânelor. I s-a recomandat o firmă situată la nici un 1 km de Hunedoara care are un stand de verificare a frânelor dar face și verificări tehnice ale autovehiculelor. La respectiva firmă la care a mers direct de la E. s-a deplasat cu dovada emisă de E. referitor la verificare, i s-a verificat autoutilitara și i-au spus că frânele sunt bune. După aceea a revenit în cursul aceleiași zile la E. Hunedoara și a plătit o nouă taxă, iar specialiști E. i-au spus și de această dată că frânele nu corespund.

Din această cauză s-a enervat s-a întors la firma din Deva menționată anterior și l-a admonestat pe cel care îi efectuase verificarea motivat de rezultatul obținut la E. Hunedoara. Acesta i-a cerut să meargă împreună cu el la poliție să facă plângere ca să-l verifice pe el deoarece frânele autoutilitarei mele erau bune.

Prima dată când s-a deplasat la E. Hunedoara d-l A. i-a spus că îl costă în jur de 100 euro. Nu i-a spus exact ce anume îl costă atât dar martorul a dedus că e vorba despre etapele pe care le are de parcurs pentru omologare. A plătit doar în momentul în care i se emiteau și facturi.

Raportat la existența unor neconcordanțe între declarația martorului de la urmărire penală și cea dată în fața instanței de judecată s-a procedat la citirea denunțului acestuia. După ce i s-a citit denunțul, la întrebarea instanței dacă conținutul acestuia este consemnat astfel din inițiativa martorului, acesta a precizat că a scris acest denunț fiind cu polițistul lângă el care i-a recomandat, respectiv i-a spus în funcție de ce-i spuneam martorul că așa este bine. A susținut că era emoționat, stare care o resimte și în momentul audierii. A menționat că a scris singur ce i s-a întâmplat iar polițistul îi spunea doar că este bine fără să-i dicteze conținutul. Polițistul nu i-a dictat nimic din acest denunț.

A declarat că șeful service-ului, respectiv cel care i-a verificat frânele la service-ul din Deva și care l-a determinat să meargă la poliție nu a venit personal cu el și și-a trimis un angajat care l-a însoțit până la poliție dar nu a fost de față când a dat denunțul.

La întrebarea de ce a formulat acest denunț, martorul a răspuns că a fost convins că se va face o verificare la service-ul menționat anterior sau la E. să vadă cine i-a luat bani degeaba.

A susținut că nu a fost chemat la vreuna dintre verificările efectuate la E. Hunedoara pentru a asista la verificarea frânelor.

A arătat că și-a omologat autoutilitara la E. Hunedoara după aproximativ o săptămână de la momentul la care a făcut denunțul, că de la ultima verificare efectuată la E. și până la omologare de către aceeași instituție el nu a mai făcut reparații sau intervenții de orice natură la frânele utilitarei.

La întrebarea dacă a fost sfătuit în legătură cu cum să redacteze conținutul denunțului, răspunsul martorului a fost în sensul că: nu-și amintește dar trebuie să precizeze că după ce i s-a citit conținutul denunțului pe care l-a scris și sub influența stării pe care o avea în acel moment a notat faptul că d-l A. i-a cerut 5 milioane mită (echivalentul a 100 euro la care s-a referit în denunț). Martorul a susținut că a apreciat că este o sumă pe care o are în plus de plătit față de taxele deja plătite dar A. nu i-a cerut în concret să-i dea lui acești bani.

Martorul a susținut că cele două firme care i-au verificat autoutilitara după ce E. Hunedoara i-a spus de fiecare dată că are probleme cu frânele i-au verificat ambele tipuri de frâne. A susținut că niciodată nu a fost pus la E. Hunedoara să apese cu piciorul pe frâna de serviciu pentru a fi verificată.

- Inculpatul A. a uzat inițial de dreptul la tăcere, aspect relevat în încheierea de ședință din 01 octombrie 2013, fila 94/verso. Ulterior, la termenul din 19 decembrie 2013 (filele 267-268 dosar fond), a înțeles să declare referitor la aspecte menționate punctual, cu precizarea expresă a faptului că niciuna dintre acuzații nu este adevărată. H. i-ar fi solicitat ca în timpul său liber să-i permită să vină la E. pentru anumite activități. Declarația inculpatului se referă la:

- depoziția martorului L., viceprimar al com. Vețel, localitate unde domiciliază șeful meu U. în sensul: Superiorul său i-a cerut să verifice documentele pe care le deținea martorul ce intenționa să înmatriculeze autovehiculul. A verificat actele autovehiculului martorului căruia i-a transmis că poate fi omologat drept autoutilitară, corespunzând normelor. L. și-a manifestat dorința de a fi aplicată folie protectoare pe geamurile din spate al autovehiculului. A specificat că nu este o condiție de omologare ca autoutilitară să dețină folii pe geamurile din spate. Deoarece L. se grăbea și nu a fost de acord cu varianta avansată de inculpat în sensul de a efectua lucrarea la unul din service-ul care l-a indicat, altul decât cel al soției sale, l-a indicat pe T. un angajat al service-ul auto, aparținând soției, care aplica astfel de folii în afara programului, fiind o activitate extraprofesională a acestuia. Service-ul este singura cale de acces dinspre stradă spre locuința familiei mele. Dimineața, când L. și-a lăsat mașina în curtea E.- ului acesta i-a predat între 850-900 lei, taxa de omologare. Acești bani i-a predat casieriei E. și există chitanță. Foliile au fost aplicate de numitul T. și în prezent angajat al service-ului soției.

- susținerile martorului K. despre care afirmă că nu-și amintește nici persoana, nici autovehiculul acestuia și nici nu a intrat vreodată în legătură cu această persoană. Îi cunoaște nemulțumirea din declarații, nu din fața instanței.

A menționat că a deținut calitatea de angajat al E. Hunedoara timp de 19 ani. Referitor la service-ul deținut de soția sa a precizat că nu a obligat nicio persoană să-și efectueze lucrări de reparații la această unitate ci în funcție de specificul reparațiilor care trebuiau efectuate autovehiculelor verificate de el, le recomanda unități service care să corespundă necesităților acestora numai persoanelor cărora îi solicitau acest lucru.

A susținut faptul că niciuna dintre acuzații nu este adevărată, de asemenea că H. i-a solicitat ca în timpul său liber să-i permită să vină la E. pentru anumite activități.

Curtea a arătat faptul că inculpatul nu este obligat să probeze vinovăția sa, sarcina administrării probelor revenindu-i organului de urmărire penală și instanței de judecată. Potrivit legii române exercitarea dreptului la tăcere nu se confundă cu tăgăduirea faptelor de care inculpatul este acuzat dar nici cu recunoașterea acestora, în sensul că din moment ce nu contrazice acuzările, ar însemna că le-ar și recunoaște.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului - Hotărârea din 17 decembrie1996, Cauza Saunders contra Regatului Unit (Culegerea 1996 - VI): „Cât privește privilegiul împotriva auto-incriminării sau dreptul la tăcere, Curtea reiterează că acestea sunt în general recunoscute de standardele internaționale, care le leagă de conținutul procedurii echitabile. Scopul lor este să îl protejeze pe acuzat de acțiunile necorespunzătoare ale autorităților și astfel, să se evite erorile judiciare. Dreptul la absența auto-incriminării vizează, în primul rând, respectarea voinței persoanei acuzate de a păstra tăcerea și presupune ca, în cauzele penale, acuzarea să facă dovada împotriva acuzatului, fără a obține probe prin metode coercitive sau opresive împotriva voinței acuzatului.”

Prezumția de nevinovăție este strâns legată și de dreptul la tăcere și de privilegiul contra autoincriminării (cauzele Heaney și Mcguiness împotriva Irlandei, Telfner împotriva Austriei). Inculpatul s-a prevalat de aceste drepturi în limitele menționate la pct. VI din considerentele acestei hotărâri.

La termenul de judecată din 18 martie 2014 au fost discutate cererile în probațiune formulate de apărare, asupra cărora instanța s-a pronunțat în ședință publică în sensul mențiunilor cuprinse în încheierea de ședință aflată la filele 444-446.

Au fost audiate în calitate de martori al apărării în dovedirea tezelor probatorii enunțate în încheierea de ședință anterior menționată, cu respectarea dispozițiilor prev. de art. 114 raportat la 381 C. proc. pen. raportat la împrejurarea modificării cadrului legislativ începând cu data de 01 februarie 2014, următoarele persoane:

- S. a cărui declarație este consemnată la filele 473-475.

Acesta a susținut că pe inculpatul A. l-a văzut o singură dată atunci când s-a prezentat la E. pentru a efectua formalitățile de înmatriculare a unui autotractor adus din Anglia. Autotractorul a fost supus verificării la E. și după aceea i s-a comunicat de către inculpatul A. că vehiculul prezintă niște defecțiuni și a fost reprogramat. A remediat defecțiunile, cele referitore la faruri, el însuși pentru că este și electrician iar celelalte apelând la o persoană care se pricepea și s-a prezentat din nou la E. A achitat la casierie taxa pentru revenire, s-a constatat că mașina corespunde și a obținut actele necesare. A arătat că a achitat sume de bani exclusiv la casierie unde ara un alt funcționar decât inculpatul.

Programarea la E. a efectuat-o telefonic iar persoana care i-a răspuns i-a spus să se prezinte la ora 8 cu autoturismul. Persoana nu s-a prezentat pentru a o putea recunoaște.

Detaliind asupra modului în care inculpatul a ajuns să se ocupe de mașina sa, martorul a precizat faptul că a ajuns la E. înainte de ora 8 și a văzut că era deja format un rând de mașini, porțiile fiind închise. S-a așezat la rând cu autotractorul, când i-a venit rândul a intrat cu autotractorul și a așteptat să fie preluat. De la un moment dat autotractorul a fost preluat de un mecanic care se ocupa de verificare.

Referitor la persoana care a constatat efectiv defecțiunile autotractorului, mecanicul sau inculpatul, martorul a arătat faptul că mecanicul a preluat mașina. Inculpatul a fost cel care în canalul de verificare. Inculpatul i-a spus care sunt defecțiunile autotractorului.

S-au verificat noxele și frânele de către mecanic în standul de verificare noxe iar în privința frânelor, mecanicul a fost cel care a apăsat frânele iar inculpatul urmărea aparatul de verificare a frânelor pentru a vedea dacă sunt eficiente.

Defecțiunile au fost consemnate într-un raport pe care l-a prezentat persoanei care le-a remediat.

A menționat că ulterior s-a prezentat cu autovehiculul pentru omologare în vederea înmatriculării.

- V. a fost audiat în ședința publică din data de 29 aprilie 2013, declarația acestuia fiind consemnată la filele 497-499.

Martorul a declarat că îl cunoaște pe inculpatul A. În luna februarie sau martie 2013 s-a deplasat la E. pentru a face formalități de înmatriculare a unui autoturism. Acolo a fost repartizat la inculpatul A. care i-a înmânat o listă cu toate lucrurile care trebuiau remediate la autoturism. Actele mașinii au rămas la E. Una dintre problemele care trebuiau remediate era legată de fumurile de emisie, o problemă cu care eu nu se mai întâlnise și nu știa unde poate fi remediată. Din acest motiv martorul l-a întrebat pe inculpat unde și-ar putea remedia defecțiunea și acesta i-a răspuns că ar putea merge la atelierul situat pe strada vecină celei pe care martorul locuiește. Martorul a susținut că dacă nu l-ar fiind întrebat el pe inculpat, acesta nu i-ar fi spus acest lucru.

A menționat că în urmă cu 1 an și jumătate, a efectuat demersurile de înmatricularea a unui alt autoturism și a fost repartizat cu aceea ocazie tot la inculpatul A. A fost puțin deranjat de faptul că acesta nu a manifestat nici cea mai mică înțelegere în sensul că a trebuit să remedieze toate defecțiunile care i-au fost comunicate. Cu acea ocazie i-a cerut inclusiv să aducă un chit al mașinii tradus. Aceeași atitudine a avut-o inculpatul și a doua oară când a fost repartizat la el.

S-a prezentat la atelierul recomandat de inculpat unde au fost schimbate piesele necesare dar testul de fum nu a ieșit favorabil. În acel moment a trebuit să decidă dacă dorește să facă o investiție mai mare și să schimbe tot motorul mașinii și pentru că nu a vrut acest lucru a vândut mașina neînscrisă.

A precizat că, deși ca om i-ar fi plăcut ca inculpatul să fie mai îngăduitor, consideră că orice persoană care are o asemenea poziție ca inculpatul ar trebui să manifeste întocmai ca acesta.

Service-ul la care a remediat defecțiunile autoturismului este situat pe strada Rotarilor în Hunedoara.

A plătit la E. taxa care i s-a cerut, în jur de aproximativ 300 lei. De asemenea, a achitat persoanelor de la atelier care au remediat defecțiunile valoarea pieselor de schimb și a manoperei, crede, că tot în jur de 300 lei.

A fost repartizat inculpatului doar în două cazuri, respectiv cele la care a făcut referire anterior. Martorul a susținut că s-a ocupat de înscrierea mai multor mașini și în celelalte cazuri a fost repartizat altor inspectori.

Întrebare avocat X. - dacă știați și dacă cu alte ocazii a-ți apelat la aceste atelier pentru repararea autoturismelor.

Martorul a susținut că știa de existența service-ul de pe strada x înainte să-i spună inculpatul și s-a prezentat la atelierul respectiv anterior pentru revizii la mașini. Nu știa că service-ul este al inculpatului. N-a știut acest lucru nici când i-a spus inculpatul de el.

A susținut că până la momentul venirii în instanță împreună cu martorul I. nu a știut că service-ul este al soției inculpatului. Acest martor i-a spus că service-ul aparține acesteia.

De asemenea, martorul a precizat că, în afară de problema cu emisiile de fum a mai fost o problemă legată de schimbarea farurilor autoturismului. În privința acestora a comandat pe internet un set de faruri second hand și când i-au fost trimise a văzut că sunt tot pentru mașini de Anglia și și-a dat seama că ar trebui să comande altele noi. I s-a părut complicat acest lucru și din acest motiv a renunțat să înscrie mașina, aspect la care a făcut referire în declarația din faza de urmărire penală, dar nu și-a amintit acest lucru inițial când a vorbit despre acest moment.

- I. a fost audiat în ședința publică din data de 29 aprilie 2013, declarația acestuia fiind consemnată la filele 500-503.

Martorul a relatat liber că a fost audiat în faza de urmărire penală și cu aceea ocazie a fost întrebat dacă are cunoștință că inculpatul lua bani la E., precum și dacă cunoaște că numitul H. se ocupa de înmatricularea mașinilor.

În privința inculpatului nu știa ca acesta să ia bani la E., din contră de câte ori a fost la E. pentru cărțile de identitate pentru mașini a susținut că a fost servit și ajutat de acesta, i-a vorbit frumos și i-a explicat tot timpul ce trebuie făcut, ce trebuie reparat. A susținut că nu i-a dat inculpatului nici o sumă de bani cu aceste ocazii și a plătit doar taxa care era necesară la casierie.

În privința numitului H. cunoștea faptul că acesta se ocupa cu înmatricularea mașinilor și a susținut că l-a învățat (N.I. - pe H.) procedura care trebuie urmată în acest sens. Din câte cunoaște acesta lua sume de bani de la persoanele solicitante din care acoperea taxele necesare, cheltuieli pentru drum.

L-a cunoscut pe inculpatul A. în urmă cu aproximativ 10-11 ani, în aceea vreme era coordonator de transport în cadrul unei societăți comerciale. A fost de mai multe ori la E. prin prisma atribuțiilor de serviciu și s-a împrietenit cu inculpatul cu atât mai mult cu cât au un hobby comun, motosportul. A ajuns să lucreze la firma soției inculpatului, SC G. SRL, și în prezent este angajatul acestei societăți, în calitate de inspector I.T.P., și se ocupă de relațiile cu clienții, efectuarea inspecțiilor tehnice ale autoturismelor și, mai nou, respectiv după plecarea colegului H., este șef de atelier service. Ca șef de atelier se ocupă de efectuarea devizelor de reparații a comenzilor de piese și a comenzilor de intrare a autoturismelor în service. La data audierii în faza de urmărire penală era angajatul acestei societăți.

De activitatea service-ului se ocupa în principiu H., acesta avea telefonul de la firmă, ținea legătura cu clienții și el îl ajuta pe partea de piese auto.

Martorul a susținut faptul că a primit bani în euro de la inculpat dar nu pentru firmă, ci pentru a-i depune într-un cont bancar, care aparține a inculpatului pentru plata unei comenzi făcute pentru un prieten comun. Era vorba de achiziționarea unei biciclete în sistem E-bay.

Veneau clienți de la E. trimiși nu doar de d-l A. și de alți ingineri din cadrul E. Acest lucru se întâmpla pentru că în Hunedoara existau doar 3-4 ateliere care puteau efectua testele necesare astfel încât mașinile să corespundă cerințelor E. A menționat că testele care se făceau la E. puteau fi efectuate și în service-ul nostru.

A arătat că a purtat discuții cu inculpatul în legătură cu mașini aflate în procedura de înscriere și la care se efectuau remedieri în cadrul service-ul dar și cu alți funcționari din cadrul E. care figurau pe rapoartele de inspecție înmânate clienților care prezentau autoturismele. Pe aceste rapoarte se scriu niște coduri de defecțiuni care sunt destul de generale și uneori trebuia să discute cu persoana care a întocmit raportul de inspecție pentru a afla exact la ce se referă acel cod. În urma acestor discuții susține că se informa mai exact ce anume vrea să afle inginerul în privința acelei defecțiuni. Discuțiile la care a făcut referire erau în principal pur tehnice sau uneori întreba inginerul care apărea pe raport când poate să se prezinte clientul la revenire.

A declarat că defecțiunile menționate în rapoartele de inspecție corespundeau cu cele pe care și el le identifica atunci când verifica mașinile. Reparațiile care se efectuau la autoturisme erau necesare pentru remedierea defecțiunilor. În privința pieselor, în afara celor de siguranță, legea permite ca acestea să fie aduse de client și pot să fie second hand. În aceste situații se consemna faptul dacă clientul a venit cu piesele respective și că își asumă răspunderea pentru ele. A susținut că nu ei încurajau niciodată acest lucru, mai ales că și în aceste situații în care piesele erau second hand service-ul sunt obligați să dea o garanție de minim 3 luni.

La întrebarea apărătorului inculpatului: „ce cunoașteți despre autoturismul aparținând lui Borz Ioan Gavril, dacă ați discutat cu acesta despre autoturism și dacă autoturismul a fost reparat în service-ul soției inculpatului?”, martorul a răspuns că a discutat cu această persoană fiind la serviciu și a comandat pentru autoturism niște bucșe care au fost înlocuite în cadrul service-ul la care este angajat. Înlocuirea bucșelor era necesară fiind consemnată în raportul de inspecție pe care clientul l-a prezentat și fiind constatată și de ei în urma verificărilor.

La întrebarea apărătorului inculpatului „dacă a asistat la vreo discuție purtată la E. între martorul J. și inculpatul A. și în caz afirmativ ce s-a discutat cu aceea ocazie”, răspunsul martorului a fost în sens afirmativ, respectiv că a asistat în ziua respectivă fiind cu o mașină la E., repartizat la un alt inginer decât inculpatul, mai exact la d-l Z. Până când acesta i-a întocmit actele s-a dus să îl salute pe inculpatul A. și a fost de față când un domn care venise cu o dubă se ruga de inculpat „să-l treacă”. Acesta a avut o manifestare nostimă și din acest motiv l-a ținut minte și după ce a ieșit din birou l-a întrebat pe inculpat care i-a relatat că duba are defecțiuni. L-a auzit pe inculpat când i-a spus acelei persoane să caute un service autorizat unde să remedieze problemele dubei.

Curtea a reținut faptul că martorul nu folosește numele persoanei despre care este întrebată, fapt ce evidențiază că nu îi cunoaște identitatea, și se limitează la relatarea unui eveniment la care susține că a asistat. Nu rezultă din declarația martorului că este vorba despre persoana al cărui nume l-a indicat avocatul inculpatului la momentul formulării întrebării sau este orice altă persoană care a putut avea discuția și manifestările menționate de martor.

La întrebarea apărătorului inculpatului: „dacă numitul H. se ocupa de înmatricularea autoturismelor în cadrul firmei la care erați angajat sau erau demersuri pe cont propriu”, răspunsul martorului a fost în sensul că „ era vorba despre demersuri pe cont propriu”.

- Y. a fost audiat în ședința publică din data de 10 iunie 2014, declarația acestuia fiind consemnată la filele 553-555.

Martorul a relatat liber faptul că a fost audiat în faza de urmărire penală iar aspectele relatate de el în conținutul declarației corespund realității. Își menține această declarație.

A precizat că s-a deplasat la E. Deva cu autoturismul Passat de culoare verde cumpărat de fratele său din Cluj pentru a preschimba actele de identificare a autoturismului pe numele noului proprietar.

Pentru a se deplasa la E. Deva a făcut o programare telefonică și s-a prezentat a doua zi. De la ghișeul E. a primit o fișă și la ghișeu sau la poartă, fără să poată spune cu exactitate, i s-a precizat că este repartizat la d-l A. Acest inginer nu i-a fost indicat de nicio persoană din E. Ulterior, a venit la el un angajat de la E., un bărbat brunet, care i-a spus că trebuie să aștepte la rând. După ce mașina a fost introdusă în hală, l-a văzut pe ing. A. că filma motorul. Angajatul brunet i-a spus că este repartizat la ing. A. căruia urma să-i predea actele autoturismului atunci când va veni rândul mașinii pentru a fi verificată.

În acest context l-a putut identifica pe ing. A. care filma motorul autoturismului în hala de verificare. A precizat că, deoarece angajații E. nu au putut desface capacul motorului a fost trimis la un service din apropiere pentru a rezolva această problemă, fără a i se indica o persoană anume. Când a revenit la E. am repus autoturismul la rând.

După ce au efectuat verificarea i s-au adus la cunoștință defecțiunile pe care trebuia să le remedieze, respectiv „joc la braț”, lipsa stingătorului, lipsa trusei medicale și scurgeri de ulei.

A remediat aceste defecțiuni acasă împreună cu fratele său. A menționat că niciun angajat de la E. Deva nu i-a recomandat un atelier pentru a remedia reparațiile, dar în momentul când a ieșit cu autoturismul din incinta E. a venit spre el un bărbat care i-a înmânat un bilețel cu un nr. de telefon, fără a-i spune de ce i-l dă. De curiozitate a apelat acel număr pentru a stabili motivul pentru acre a primit bilețelul cu nr. de telefon. Persoana care a răspuns nu s-a identificat, dar l-a întrebat dacă este cu mașina verde și dacă trebuie să o repare. I-a spus că se vor vedea a doua zi. Alte elemente nu i-a furnizat.

A doua zi s-a prezentat la E. Hunedoara, municipiul Deva și a plătit o taxă nouă. Autoturismul i-a fost preluat de angajații E. cu întreg dosarul și după ce a așteptat câteva ore i-a fost returnat împreună cu documentele acestuia. Ulterior, autoturismul a fost înmatriculat pe numele fratelui său.

Cunoștea faptul că au fost interceptate convorbiri telefonice dar nu cunoaște persoana cu care a vorbit la telefon. A recunoscut conținutul transcrierilor convorbirilor telefonice purtate de el cu persoana apelată de pe biletul primit. A precizat faptul că a vorbit cu persoana a cărui nr. de telefon l-a primit astfel cum a relatat anterior dar și în cursul celei de-a doua zile când a revenit la E. Bărbatul s-a exprimat că „ne întâlnim a doua zi după ce repar mașina”. Când a revenit la E. un bărbat s-a îndreptat direct spre mine și l-a întrebat dacă este cel cu mașina, iar el a răspuns afirmativ. I-a cerut să parcheze mașina și ulterior nu a mai vorbit cu el. A venit din interiorul E.

- A.A. a fost audiat în ședința publică din data de 10 iunie 2013, declarația acestuia fiind consemnată la filele 556-557.

Martorul a relatat liber faptul că a fost audiat în faza urmăririi penale iar faptele relatate de el corespund adevărului și le menține.

Deoarece intenționa să transcrie autoturisme pe care le avea înmatriculate pe firma sa, pe persoană fizică ulterior și cunoscându-l pe dl. A. de peste 20 de ani l-a apelat pentru a afla care este procedura transcrierilor de pe persoană fizică pe persoană juridică. L-a căutat, pe de o parte, pentru că îl știa pe inculpat și pe de altă parte, în calitate de angajat E. cunoștea cum se făceau aceste înmatriculări.

Dl. A. i-a dat un nr. de telefon a lui H. care urma să-i explice procedura, inginerul precizând că el nu cunoaște toate detaliile.

L-a căutat pe acest H. la telefon, care i-a explicat procedura, respectiv actele de care aveam nevoie și costul total al transcrierilor apreciat de H. la suma de 400-500 lei. H. i-a spus că poate să intermedieze când va avea toate actele pregătite, operația pe care trebuia să o efectueze. Acesta presupunea ca el să se deplaseze la autorități pentru a efectua demersurile transcrierilor pe persoană fizică a autoturismelor. A menționat faptul că nu a definitivat acest demers.

Ulterior în cadrul declarației martorul a susținut că a efectuat transcrierile în septembrie 2013.

A menționat faptul că, deși inițial nu și-a amintit că ar mai fi luat legătura cu dl. A., urmare faptului că i-a fost redat conținutul frazei (nota instanței alin. (2) fila 127 dosar u.p.) martorul a susținut că și-a reamintit de această împrejurare.

- B.B. a fost audiat în ședința publică din data de 10 iunie 2014, declarația acestuia fiind consemnată la filele 558-559.

Acesta a susținut că este prieten cu A. de foarte mult timp iar pe H. l-a cunoscut la garajul lui A. A precizat că împreună cu A. folosesc același cont pe e-bay prin intermediul căruia achiziționează diferite produse care sunt transmise la o adresă din Germania unde locuiește mama martorului. A primit în mai multe rânduri de la A. pentru a-i alimenta contul pay-pal efect al tranzacțiilor pe care acesta le efectua.

A menționat că H. i-a comunicat în mai multe rânduri că dorește să achiziționeze de la e-bay cauciucuri și accesorii auto-moto. Nu cunoștea dacă erau achiziționate pentru el sau pentru alte persoane dar știe că și-a comandat cauciucurile pentru el. O dată H. s-a exprimat în sensul că A. i-a solicitat să depună bani în cont pentru a efectua plăți.

A afirmat că ce a relatat până în acest moment sunt aspecte despre care a luat cunoștință în mod direct.

A menționat că a prezentat E.-ului spre omologare mai multe autoturisme fără a prezenta un sprijin din partea lui A.. Autoturismele nu necesitau reparații.

Referitor la întrebarea „dacă a efectuat transporturi a bunurilor achiziționate de către H. de pe platforma e-bay”, răspunsul martorului a fost în sens „afirmativ, tot ce a ajuns la mama mea eu am transportat în țară”.

- C.C. a fost audiat în ședința publică din data de 10 iunie 2014, declarația acestuia fiind consemnată la filele 560-561.

Martorul a precizat că nu a mai dat declarații în legătură cu această cauză.

A susținut că îl cunoaște și pe A. dar și pe H. Despre ultimul știa că se ocupa cu intermedieri auto deoarece l-a văzut de mai multe ori la E. cu autoturisme diferite care erau verificate atât de către inculpat cât și de alți ingineri din cadrul E. Nu știa dacă primea ceva în schimbul intermedierilor efectuate și nu știe dacă aceste intermedieri le intermedia pentru clienții firmei la care lucra sau pentru alte persoane.

Știa că H. a fost angajat la o stație de inspecție care funcționa acasă la dl. A. A susținut despre H. și A. că erau apropiați.

După arestarea dl. A. l-a văzut pe H. la E., dar mai rar, iar în ultima perioadă chiar deloc. A menționat că se ocupa cu același gen de intermedieri. A afirmat că merge de aproximativ de 2 ori pe săptămână la E. deoarece prin natura serviciului său intermediază înmatriculări auto.

- E.E. a fost audiat în ședința publică din data de 23 septembrie 2014, declarația acestuia fiind consemnată la filele 627-629.

Acesta a declarat că este angajat E. Hunedoara, de prin anul 2010 și îl cunoaște pe inculpat de la locul de muncă. Singura persoană din acest dosar care a avut calitatea de martor pe care îl cunoaște este H.

Rolul său este de a-i ajuta pe inginerii de la E. și de a-i asista la verificarea noxelor și frânelor.

Martorul nu a fost în măsură să indice numele persoanelor ale căror autovehicule au fost verificate în cursul lunii iulie 2013 și cărora să le fi refuzat omologarea datorită problemelor cu frânele și noxele dar susține că au existat persoane cărora din punct de vedere tehnic nu le-au corespuns autovehiculele. Rezultatul se dădea pe loc.

În relatarea liberă făcută martorul a susținut că își amintește că, urmare a unor verificări repetate la sistemul de frânare al unui autoturism cu volan pe dreapta care fusese rechemat la E., au repetat această verificare aproape toți mecanicii din hală (sunt trei mecanici iar unul era liber în ziua respectivă) și a fost chemat în hală proprietarul mașinii pentru a apăsa el pedala frânei. A constatat cu această ocazie că frânele pe spate ale autovehiculului nu prindeau, respectiv era un dezechilibru între cele două roți pe spate. Nu-și amintește numele proprietarului și nu știu dacă acest caz are legătură cu domnul A. A afirmat că dl. A. era prezent în momentul în care a efectuat aceste operațiuni. Ulterior nu a mai reverificat acest autovehicul.

Martorul a susținut că a fost chemat proprietarul autovehiculului în hală pentru verificarea frânelor deoarece presupune că proprietarul nu avea încredere în verificările făcute de ei dar nu știe cine l-a chemat și nici ce discuții au putut avea loc.

Martorul a declarat că măsurătorile sunt efectuate de către un aparat asupra căruia nu se poarte interveni.

Despre H. a susținut că aducea mașini la E. dar nu știa sub ce formă, mașini care presupune că nu-i aparțineau.

A susținut că, după arestarea domnului A., H. și-a continuat colaborarea cu ceilalți ingineri și a mai adus autovehicule la registru. Când aducea autovehicul avea și o mapă la el, dar nu știa ce era în conținutul mapei.

La întrebarea acuzării: „Ce înțelege martorul prin termenul de dealer și colaborator cu inginerii de la E.?, răspunsul martorului a fost în sensul că: Expresia dealear a auzit-o în curte în legătura cu domnul H. și presupune că H. venea în locul proprietarilor autovehiculelor la E. pentru a fi efectuate verificările tehnice, prezentarea autovehiculelor nefiind obligatorie a fi efectuată de către proprietarii mașinilor.

La întrebarea acuzării: „De ce își aduce aminte de acest incident menționat mai sus în declarație? răspunsul martorului a fost în sensul că este atipic în sensul că proprietari autovehiculelor nu sunt lăsați în hală.

Martorul a susținut că la autovehiculul nu funcționa frâna de serviciu, respectiv cea care nu răspundea la momentul apăsării pedalei cu piciorul, care se poate remedia dar nu știe dacă a remediat-o.

- D.D. a fost audiat în ședința publică din data de 23 septembrie 2014, declarația acestuia fiind consemnată la filele 630-632.

Martorul a relatat liber faptul că a fost coleg timp de 7 ani cu inculpatul A.; că lucrează la E. Hunedoara în calitate de mecanic, calitate în care a asistat toți inginerii angajați ai E.

A declarat faptul că a reținut că a exista un incident în cursul lunii iulie 2013 cu deținătorul unui autoturism care a repetat o reverificare a autovehiculului, pe care l-a auzit din afara halei vociferând și folosind un ton ridicat. El se afla în acest timp în hală. Știa că autovehiculului său i-au fost efectuate trei verificări tehnice. În cursul acelei zile, a fost verificat autovehiculul (testul de frânare) de el, apoi de colegul său E.E. și apoi a fost chemat chiar deținătorul autovehiculului să apese pedala de frână. Nu a putut reproduce și nici nu știe ce vocifera deținătorul autoturismului în hală, deoarece era o distanță mare iar el (martorul) era în afara halei.

La autovehiculul verificat problema era la frânele de serviciu aferente părții din spate a autovehiculului. Datele constatate erau emise de către un aparat ce are un soft individual și asupra acestuia nu se poate interveni din exterior, în timpul verificării.

A declarat că nu intră în posesia fișei/raportului privind constatările efectuate în cadrul verificărilor tehnice, acestea fiind atribuțiile inginerului.

Îl cunoștea pe H. de doi sau trei ani și știa că este angajat al serviciul inculpatului (Stație I.T.P.). Nu știa de ce H. venea la E., l-a văzut doar trecând prin curtea instituției și după ce A. a fost arestat, H. a continuat să vină la E.

Nu cunoștea dacă H. se ocupa de intermediari-înmatriculări auto, dar poate presupune că vizitele lui aveau un scop însă nu l-a văzut dacă venea sau nu cu mașini la E. pentru că nu are timp să vadă ce fac alții.

A susținut că inculpatul A. era prezent la momentul la care s-au efectuat verificări la autoturismul, care s-a ocupat de acest autovehicul dar nu a auzit discuțiile dintre cei doi.

Nu cunoștea care sunt taxele la E. dar în dreptul fiecărei operațiuni se menționează un cod de tarifare care este trecut de inginer în funcție de defecțiunea constatată și aceste coduri există în baza de date a instituției.

La întrebarea procurorului de ședință: „De unde știa ce fel de verificări trebuie efectuat la autovehicul?” răspunsul martorului a fost în sensul: „Din datele listate de aparatul aferent verificării la sistemul de frânare știm dacă autovehiculul întrunește parametrii sau trebuie să și repare vreo prolema constatată”.

Curtea a relevat faptul că întrebarea procurorului a avut un caracter general raportat la procedura de informare a angajaților E. despre potențialele defecțiuni constatate la autovehiculele verificate, întrebare la care răspunsul martorului a fost concretizat pe problema ce dorea să fie scoasă în evidență în cadrul declarației sale.

- F.F. a fost audiat în ședința publică din data de 04 noiembrie 2014, declarația acestuia fiind consemnată la filele 674-675.

Martorul a relatat faptul că a fost audiat în faza urmăririi penale iar faptele relatate de el corespund adevărului și le menține.

Referitor la procedura specifică instituției a declarat că autovehiculele erau prezentate E.-ului iar verificările erau efectuate de către ingineri și mecanicii autorizați în cadrul etapelor pe care un autovehicul le parcurge pentru omologare. Una dintre etape este inspecția tehnică.

Autoturismele erau verificate iar rezultatul verificărilor apare computerizat, interpretarea fiind efectuată de către inginerul la care era repartizat autovehiculul respectiv.

Referitor la incidentul din iulie 2013 martorul a menționat că își aduce aminte că era vorba despre autoutilitară care revenise la E. pentru verificarea modului de funcționare, a remarcat că șoferul autoutilitarei era agitat.

A prezentat detaliat procedura folosită în cadrul E. pentru verificarea tehnică a autovehiculelor: mașina este introdusă pe stand iar în partea stângă a halei sunt două indicatoare de valori cărora le corespund două tipuri de lumini (roșie în ipoteza în care se constată nereguli sau disfuncționalități și lumina verde care semnifică că în procedura respectivă nu există probleme, standul este conectat unui computer). Standul la care a făcut referire este dotat cu role iar când autovehiculul este introdus pe stand se apasă pedala de frână, moment în care pe ecran toată lumea poate vedea parametrii care indică situația frânei verificate care se finalizează cu aprinderea unuia dintre cele două becuri. Datele sunt procesate de computer și imprimate în format A 4 astfel încât din analiza efectuată de program în mod explicit pot cunoaște unde sunt problemele tehnice ale mașinii verificate.

La momentul la care dl. A. i-a adus la cunoștință șoferului că și de data aceasta nu corespunde sistemul de frânare a izbucnit în furie și inculpatul l-a invitat să apese personal pedala de frână. Șoferul, al cărui nume nu și-l amintește, a apăsat de două ori pedala și s-a aprins becul roșu.

Instanța a prezentat martorului spre vedere în timpul audierii fila 242 dosar urmărire penală, respectiv doar partea care conține fotocopia unui fotografii aflată pe actul de identitate iar martorul confirmă că cel din fotografie este persoana în cauză.

Instanța a prezentat martorului spre vedere în timpul audierii fotocopia imaginii de la fila 118 dosar urmărire penală, care are îndoită partea cuprinzând datele persoanele iar martorul declară că nu cunoaște persoana.

Instanța a prezentat martorului spre vedere în timpul audierii fotocopia imaginii fila 137 dosar urmărire penală iar martorul a declarat că nu cunoaște persoana.

Martorul a susținut că prima imagine prezentată corespunde persoanei pe care a văzut-o agitată.

A declarat că dl. A. l-a informat pe posesorul autoutilitarei că sistemul de frânare nu corespunde nici de această dată, fapt care i-a provocat iritație acestuia, exprimarea întrebării de ce nu corespunde? Și formularea unei acuzări generale în sensul că nu-i dăm „bun tehnic” și să acceptăm că frânele autoutilitarei corespund. Dl. A. l-a invitat pe acest domn să apese el însuși pedala de frână atât cât dorește, explicându-i că trebuie să se aprindă becul verde precum și faptul că nimeni nu are ceva personal cu el.

Când a apăsat pedala de frână s-a prins din nou becul roșu. „În acest moment nu-mi aduc aminte numele persoanei la care a făcut până acum referire, nume pe care l-a indicat la urmărire penală deoarece procurorul de caz mi-a prezentat un act de identitate iar eu am recunoscut după fotografie, respectiv mustața fiind semn distinctiv că este vorba despre persoana nemulțumită care a prezentat autoutilitara marca era Ford sau Iveco, nu-și amintește cu exactitate”.

A declarat că s-a îndreptat să ridice poarta de ieșire din hală pentru ca autoutilitara să poată părăsi și a constatat că posesorul autoutilitarei s-a așezat într-un genunchi și a ridicat mâinile și a afirmat că „nu rămâne așa, vă arăt eu vouă”.

Datorită poziției pe care o au corpurile din hală și locul unde acesta a îngenuncheat este posibil ca doar el să fi observat, sau și alte persoane, dar nu poate indica.

Nu știa dacă acest domn s-a mai prezentat ulterior pentru verificare.

A susținut faptul că nu toate persoanele erau chemate în hală, doar cele care nu înțeleg efectiv procedura sau derularea procedurii de verificare tehnică, regula este ca ei să-și urmărească autovehiculului, dintr-un spațiu vecin halei dotat cu geamuri termopan.

Relativ la întrebarea formulată de apărare, martorul a susținut că la sfârșit de program inculpatul l-a rugat să-l ajute să preleveze niște poze deoarece nu putea identifica motorul unui autoturism. Știa că a fost ultimul ajutor pe care i l-a oferit inculpatul A.

A reținut acest fapt pentru că se consuma la sfârșitul programului și se grăbea.

Despre H. a susținut că mai venea și lucra, avea repartiție și către alți ingineri afară de A., nu era un obișnuit al E. iar după ce au început problemele a mai venit cel puțin o dată sau de două ori.

A menționat că pe raportul completat al autoutilitarei era scrisul și numele d-lui inginer A. Regula este ca la prima intrare în E. să fie repartizat autovehiculul unui inginer iar revenirile autovehiculul la E. urmare defecțiunilor constate revin aceluiași inginer care s-a ocupat prima dată de autovehicul.

La întrebarea acuzării dacă este posibil ca sistemul computerizat să stabilească că verificarea tehnică efectuată corespunde dar în realitate situația să fie alta, răspunsul martorului a fost negativ, cu precizarea că sistemul menționează că există o eroare iar răspunsul îl atașează documentelor pe care le arhivează în instituție.

Conform procedurii, orice solicitare se notează și se trimite la casierie pentru achitarea plății. Inclusiv revenirile autovehiculul la E. se notează și se taxează.

Întâi se plătește operația, apoi se intră pe standul de verificare.

Martorul a declarat că știe despre soția d-lui A. că deținea stație I.T.P.

- G.G. a declarat faptul că nu a mai fost audiat în legătură cu acest dosar. Declarația martorului a fost consemnată la filele 704-705.

Referitor la solicitarea de a explica diferențele dintre verificările efectuate la filele 230 și 231 d.u.p. din punct de vedere al dezechilibrelor menționate în fișele de la firma SC N. SRL., respectiv ultima mențiune de la coloana nr. 2, diferență forță frânare (3 și 17) martorul a specificat faptul că este mecanic cu rol doar de a regla tot ce ține de partea mecanică a autovehiculelor și nu are abilitatea să citească fișele prezentate pentru că nu știe. A susținut că nu efectuează testul de frânare ci alte persoane din cadrul firmei, rolul său fiind doar de a introduce autovehiculul pe stand pentru verificare.

A precizat numele persoanelor care efectuează verificările tehnice raportat la anul 2013 și care sunt abilitați să citească fișele care i-au fost prezentate: H.H.,I.I. și J.J.

- Martorul K.K. a fost audiat la termenul din 16 decembrie 2014 (filele 745-748). Acesta a menționat faptul că este angajatul SC G. SRL, în calitate de inspector I.T.P., de aproximativ 6 ani și a fost coleg cu T. până în urmă cu 1 an de zile. Despre dl. T. a precizat faptul că se ocupa de aplicarea foliilor pe autovehiculele prezentate firmei în afara orelor de program, fapt pe care îl cunoaște deoarece îl ajuta. A susținut că H. trimitea uneori clienți și că se ocupa cu intermedieri auto pe cont propriu, uneori aducea clienți d-lui T. pentru aplicare de folii. A declarat că niciuna dintre activitățile menționate în legătură cu H. nu avea legătură cu firma SC G. SRL dar de service (SC G. SRL) în perioada 2012-2013 dar când este întrebat în legătură cu persoana care se ocupa de firmă, îl indică pe H., soția d-lui A. având calitatea de administrator al firmei.

Curtea a apreciat că atitudinea martorului este contradictorie și în acest context nesinceră deoarece în aprecierea noastră răspunsul la a doua întrebare anulează primul răspuns.

A menționat că persoanele aduse de H. pentru reparații erau recomandați drept prieteni cu el și a auzit această prezentare când era prezent lângă T.. A considerat că aplicarea de folii este o chestiune de gust, din punctul său de vedere.

A mai afirmat că activitatea desfășurată de T. în service, dar în afara orelor de program ale firmei, era agreată de firmă, care nu avea niciun fel de pretenții.

Martorul a răspuns negativ la întrebarea dacă inculpatul A. a solicitat efectuarea unor reparații unor autovehicule (discuții cu angajați ai firmei).

Referitor la probele testimoniale administrate în apărare se impun următoarele precizări din perspectiva aspectele care au dorit a fi evidențiate: Este evidențiat faptul că inculpatul a avut un comportament corect din punct de vedere profesional cu martorii S. la efectuarea verificării tehnice, V., Y. și B.B. - la momentul verificărilor pentru omologare a unor autovehicule, I.

Inculpatul a reușit să probeze faptul că martorul H. desfășura activități înafara celor pentru care era angajat de firma soției inculpatului (martor I. și A.A.) și se folosea de cunoștințe apropiate pentru achiziții on-line sau despre care cunoșteau persoane apropiate lui (martor B.B. și I.

În raport de aceste declarații Curtea a arătat că probele apărării nu au dovedit netemeinicia acuzațiilor reținute în sarcina inculpatului cu privire la luare de mită și conflict de interese în forma în care acuzarea a probat existența acestor fapte și comiterea lor de către inculpat în forma de vinovăție cerută de lege.

Caracterizările realizate, respectiv profilul moral rezultat din coroborarea acestor probe testimoniale cu datele furnizate de Raportul de evaluare ce a fost întocmit inculpatului în cursul judecării cauzei (filele 192-195) au fost avute în vedere de instanță la individualizarea judiciară a pedepselor.

Cu martorii audiați la propunerea inculpatului, coroborat cu declarația luată în mod direct de instanță martorului J., s-a dovedit faptul că infracțiunea de abuz în serviciu nu a putut fi reținută în sarcina acestuia pentru considerentele la care vom face referire la analiza acestei acuzații.

- conform Deciziei nr. 521 din 26 iulie 2013 emisă de E. începând cu data de 26 iulie 2013 contractul individual de muncă din 01 aprilie 2008 al domnului A. a fost suspendat de drept pe durata arestării preventive (fila 77 dosar fond);

- conform Deciziei nr. 576 din 28 august 2013 emisă de E. începând cu data de 28 august 2013 contractul individual de muncă din 01 aprilie 2008 al domnului A.- specialist E. în cadrul Reprezentanței E. Hunedoara a încetat în temeiul art. 61 lit. b) C. muncii rep. (fila 78-78 dosar fond).

Curtea a menționat faptul că celelalte înscrisuri depuse de inculpat la filele 80-91, conținând caracterizări în formă olografă provenite de la diferite persoane și oferte de angajare, au fost depuse și analizate în vederea dovedirii temeiniciei cererilor formulate la termenul din 01 octombrie 2013 în legătură cu măsura preventivă (filele 94-97 dosar fond) dar au fost analizate și pe fondul cauzei pentru evaluarea persoanei inculpatului raportat la comportamentul social al acestuia, profilul socio-moral și specificitatea modului de acțiune și comprehensiune în raport cu norma socială și legală.

- referat de evaluare efectuat de Serviciul de probațiune Hunedoara (filele 192-195 dosar fond);

- copii ale fotografiilor autovehiculelor prezentate de martorii C. și M. solicitate prin adresa aflată la fila 448, aflate la filele 461-462, fotografii care au fost efectuate la data de 27 februarie 2013 și, respectiv, 23 iulie 2013;

- răspunsul E. din 25 aprilie 2014 referitor la momentul captării imaginilor autovehiculelor care se prezintă în vederea efectuării unor activități specifice E., caracterul acestora și scopul pentru care se folosește această procedură. Răspunsul este însoțit de imagini fotografice deținute în baza de date a E. referitor la cele două vehicule menționate anterior și captări de pe calculator pentru evidențierea momentului creării documentului și a operațiilor informatice asupra documentului (filele 481 - 486);

- răspunsul E. din 04 iunie 2014 referitor la calitatea inculpatului A. de angajat al regiei(fila 551 dosar fond);

- adresa E. din 24 iunie 2014 referitoare la date despre Regulamentul de ordine interioară al E., în vigoare de la data de 01 septembrie 2004, și rolul pe care acesta îl îndeplinește în lipsa statutului personalului E., însoțit de acest regulament, în copie conformă cu originalul (filele 567-583);

- fotocopia contractului individual de muncă și fișa postului martorului H. filele 594-597.

Raportat la înscrisurile depuse de apărare la filele 588-593 conținând balanțe de verificare aparținând firmei SC G. SRL și tabel comparativ al serviciilor efectuate de această firmă, Curtea a arătat că nu constituie probe în contextul în care sunt irelevante fondului cauzei.

De asemenea, din ansamblul probator analizat au fost excluse înscrisurile sub semnătură privată depuse la filele 598-599, intitulate „adeverințe” deoarece sunt documente cu caracter extrajudiciar, aspectele relevate în conținutul acestora putând fi analizat doar în condiții procedurale, respectiv prin audiere de martori sub prestare de jurământ, în mod nemijlocit de către instanța de judecată.

- Decizia nr. 04 din 03 ianuarie 2014 emisă de SC G. SRL de încetare a contractului individual de muncă al D-lui L.L. (fila 693), document analizat în ședința publică din 23 septembrie 2014 (filele 634-635) în contextul solicitării de completare a probatoriului de către apărare;

- adresa din 24 noiembrie 2014 a E. referitoare la rezultatul încercării frânelor din data de 24 iulie 2013 pentru autoutilitara, cu specificarea faptului că în urma acestei testări a sistemului de frânare rezultatul a corespuns; respectiv a faptului că în data de 29 iulie 2013 testul nu s-a mai repetat și s-a achitat doar contravaloarea retestării sistemului de frânare efectuată în data de 24 iulie 2013 și finalizată activitatea specifică E. cu eliberarea documentelor necesare înmatriculării în România. Se menționează faptul că la dat de 24 iulie 2013 cererea a fost formulată în legătură cu autoutilitară menționată anterior de numitul M.M. Documentul este însoțit de fotocopii ale înscrisurilor la care s-a făcut referire anterior (filele 684-686);

- actul constitutiv al SC G. SRL în susținerea tezei probatorii potrivit căreia societatea nu are ca obiect de activitate intermedieri auto (filele 694-695);

- Ordinul nr. 2.133 din 8 decembrie 2005 pentru aprobarea Reglementărilor privind certificarea încadrării vehiculelor rutiere înmatriculate în normele tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și în categoria de folosință conform destinației, prin inspecția tehnică periodică - RNTR 1 și Anexa nr. 1 la acest ordin - Condiții tehnice privitoare la verificarea eficacității sistemului de frânare a vehiculelor rutiere în susținerea tezei probatorii referitoare la valorile minime admisibile ale coeficientului de frânare pentru frâna de serviciu și frâna de staționare și valorile maxime admisibile ale dezechilibrului dintre forțele de frânare la roțile aceleiași punți pentru frâna de serviciu (filele 696-703 );

- adresa din 16 octombrie 2014 a SC N. SRL Deva conținând numele și datele de identificare ale persoanei care a efectuat verificări la autoutilitara prezentată de numitul J. în data de 12 iulie 2013, precum și lucrările efectuate în legătură cu acest vehicul (reglat frână mână și test frână) - fila 662;

- data și dovada omologării autoutilitarei cu indicarea numelui persoanei care a prezentat-o la momentul omologării: răspunsuri comunicate cu adresele din 28 octombrie 2014 (fila 666) cu fotocopia extrasului din registrul electronic al instituției aflat la fila 667 și din 24 noiembrie 2014 (fila 684 și 706-originalul documentului);

- copia raportului conținând testele de frână din 24 iulie 2013 și din 29 iulie 2013 efectuate autoutilitarei, culoare alb, în cadrul E. (filele 706-708). În contextul în care documentele comunicate instanței sunt ilizibile și nu pot fi verificate aspecte esențiale cauzei, au fost solicitate înscrisurile originale și fotocopii ale acestora cu mențiunea conformității cu originalul pentru comparație iar în ipoteza în care se apreciază că acestea din urmă satisfac din punct de vedere al clarității redării conținutului, instanța urma să restituie instituției solicitate documentele originale. Deoarece și ultimele fotocopii sunt ilizibile și nu pot fi folosite ca probe iar conținutul documentelor solicitate este esențial în raport de acuzația adusă inculpatului în raport de susținerile martorului J., s-a procedat la menținerea originalelor ce vor fi restituite la momentul soluționării definitive a cauzei. Pentru protejarea conținutului acestor documente s-a procedat la sigilarea lor (filele 776-779).

Din perspectiva cronologiei faptelor, a circumstanțelor factuale în care acestea s-au consumat rezultă din coroborarea materialului probator următoarele împrejurări ce stabilesc modul în care s-au consumat faptele pe care instanța le reține în sarcina inculpatului A.:

În data de 25 februarie 2013 C. s-a prezentat la reprezentanța E. Hunedoara în vederea omologării, certificării autenticității și eliberarea cărții de identitate a autovehiculului de culoare roșie importat de el din Anglia. S-a prezentat la E. deoarece intenționa să-și înmatriculeze un autoturism. Precizează că își făcuse în prealabil planificare telefonică. De la poarta instituției a fost repartizat inginerului A. Martorul a aflat pe de o parte de la ing. A. dar și, ulterior contactării lui H., de la acesta din urmă care erau pretinsele deficiențe ale autovehiculului său: trebuiau schimbate farurile autovehiculului, montat un panou de protecție între cabina șoferului și compartimentul de marfă iar emisiile noxelor poluante depășesc volumul admis.

Ing. A. i-a înmânat un bilețel alb pe care era scris un nr. de telefon și i-a precizat să contacteze persoana doua zi și i-a spus „că îi va răspunde un băiat care se numește H.” (numărul de telefon identificat aparține numitului H.).

Martorul s-a întâlnit cu H. în data de 26 februarie 2013. După mai multe discuții telefonice în care H. s-a consultat cu inculpatul A., i-a transmis că totul se va rezolva contra sumei de 1.200 de lei și încă o sută (100) de lei, reexaminare la E. H. i-a precizat că schimbarea farurilor îl va costa mult, dar dacă îi va înmâna lui 100 euro, farurile nu vor mai trebui schimbate.

Martorul și-a manifestat acordul și în data de 27 februarie 2013 din proprie inițiativă s-a prezentat la sediul Serviciului Județean de Anticorupție Hunedoara unde a depus denunțul aflat la dosar.

În cursul aceleiași zile s-a întâlnit cu învinuitul H. căruia i-a remis suma de 1.300 de lei, primind în schimb documentele necesare înmatriculării în circulație a autovehiculului său, fără să-i fie efectuată vreo reparație sau modificare. Când i-a predat banii lui H. în fața E.- ului l-a întrebat dacă sigur aceștia vor ajunge la dl. A., adică dacă îi dă și d-lui. A. H. l-a asigurat că și dl. A. va primi, în contextul în care martorul își exprimase temerea că va fi oprit de autorități în trafic și se va remarca că farurile sunt neschimbate, sunt probleme cu noxele și lipsea panoul despărțitor. H. l-a asigurat că trebuie să stea liniștit că dl. A. știe ce face.

De asemenea, actele aflate în dosarul de urmărire penală relevă faptul că inculpatul A. a menționat în raportul de verificare întocmit în acesta caz la rubrica “Bun Tehnic” data de 26 februarie 2013, cu o zi înaintea primirii banilor pentru eliberarea lui.

În data de 28 februarie 2013 martorul K. a aflat de la inculpatul A. că trebuie schimbate bucșele față ale autoturismului său și a primit de la acesta numărul de telefon al numitului H.

Declarația acestui martor s-a coroborat cu conținutul înregistrărilor telefonice ale căror procese verbale se află la dosul de urmărire penală, respectiv: convorbirea telefonică din data de 28 februarie 2013, ora 14.42.31, dintre numitul H. și martorul K.: „știți cum îi, acuma bine, domnu am înțeles că-i ăă, service-ul dânsului sau are tangență cu el, io tră să vin de la Sebeș la dumneavoastră. Io, oricum le schimb bucșele da n-are nimic, vin la dumneavoastră ca să îmi fac treaba”.

Ulterior, la ora 15 martie 58, martorul K. îi spune numitului H.: „Da, după ora nouă vin la dumneavoastră să vorbim împreună. Să-i spuneți lu domnu. deci viu să mă-nțeleg cu dumneavoastră, mă-nțelegeți?. Că altfel nu-mi dă mie restul actelor de acolo.”

Înlocuirea bucșelor autoutilitarei aparținând martorului K. s-a efectuat în service-ul aparținând SC G. SRL Hunedoara. Convorbirea telefonică din data de 06 martie 2013 între inculpatul A. și martorul I. în care martorul K., prezent în service-ul firmei soției inculpatului răspunde: „Eu, K. K.” De asemenea, inculpatul A. îi transmite acestui martor că nu trebuie să se mai deplaseze la E. după finalizarea înlocuirii bucșelor, dar că trebuie să îl aștepte la service.

Reparația l-a costat pe martorul K. suma de 1.000 de lei pe care a achitat-o învinuitului H. și pentru care nu își mai amintește dacă a primit sau nu chitanță sau bon.

Probele s-au coroborat cu conținutul raportului de verificare al autovehiculului în care defecțiunile sunt constatate la data de 28 februarie 2013 și ștampila “Bun Tehnic” este aplicată de către inculpatul A., în data de 07 martie 2013.

Martorul L. a solicitat la E. Hunedoara omologarea unui autovehicul și transformarea acestuia în autoutilitară. Pentru acest lucru inculpatul A. l-a trimis la service-ul aparținând SC G. SRL Hunedoara unde H. i-a perceput suma de 200 de lei pentru aplicarea unor folii pe geamurile din partea din spate a autovehiculului. Declarația s-a coroborat cu conținutul transcrierilor convorbirilor telefonice purtate de martor cu numitul H. în datele de 13 și 14 martie 2013, imaginile fixate autorizat în planșa fotografică întocmită cu privire la activitățile desfășurate de către cel de-al doilea martor în data de 14 martie 2013.

În data de 12 iulie 2013 numitul J. a formulat împotriva inculpatului A. denunț pe motiv că acesta i-a respins la omologare în mai multe rânduri, în datele de 10, 11 și 12 iulie 2013 la E. Hunedoara, autovehiculul, pe motiv că sistemul de frânare al acestuia nu corespunde parametrilor tehnici. Acesta a susținut în denunțul formulat că inculpatul i-a transmis în mod direct că, pentru a obține respectiva omologare, trebuie să îi remită suma de 500 de lei, precum și faptul că în 11 și 12 iulie 2013 s-a deplasat cu autovehiculul și la un alt service autorizat din mun. Deva, SC N. SRL, unde angajații i-au comunicat că sistemul de frânare funcționează corespunzător și l-au sfătuit să se adreseze organelor în drept.

Denunțătorul a refuzat să dea curs cererii de remitere de bani formulată de către inculpatul A. și a înstrăinat respectiva mașină fără să o mai înmatriculeze. A susținut că ulterior autovehiculul a fost omologat tot la E. Hunedoara în aceeași stare tehnică.

Instanța a constatat în urma administrării probelor că fapta nu este probată.

În data de 19 iulie 2013 la E. Hunedoara s-au prezentat în vederea omologării tehnice și martorii M. și B. cu două autoturisme și au fost respinși. Inculpatul A. i-a înmânat martorului M. un bilețel pe care scrisese numele și numărul de telefon al numitului H. cu care trebuia să ia legătura. Martorul l-a contactat în data de 22 iulie 2013. Acesta i-a transmis că omologările pot fi făcute de către inculpatul A. în schimbul sumei de 1.000 de lei pentru fiecare dintre autoturisme. Cei doi martori au fost de acord și B. i-a dat numitului H. în cursul aceleiași zile suma de 2.000 de lei.

În data de 23 iulie 2013 inculpatul A. le-a remis martorilor documentele celor două autoturisme, fără a mai fi supus verificărilor autoturismul.

Încadrarea juridică atribuită prin actul de acuzare:

- art. 253¹ alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (4 acte materiale);

- art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (2 acte materiale), și;

- art. 246 C. pen. din 1969;

- toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. din 1969.

Cu privire la aplicarea legii penale în timp, potrivit art. 5 alin. (1) C. pen. „în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”. Având în vedere că de la data săvârșirii pretinselor fapte și până la soluționarea cauzei a intrat în vigoare C. pen. prin efectul Legii nr. 187/2012, Curtea de apel a analizat reglementările incidente în cauză din perspectiva ambelor coduri, în mod global, având în vedere Decizia nr. 265 din data de 6 mai 2014 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014.

Prin Decizia nr. 265 din 06 mai 2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, s-a constatat că dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

Criteriile în baza cărora se stabilește legea penală mai favorabilă sunt: conținutul infracțiunii (vor fi avute în vedere elementul material al infracțiunii în forma de bază, variantele agravate, elementele circumstanțiale agravante, existența unor condiții suplimentare de incriminare etc.); existența unor impedimente la punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale sau a unor cauze de nepedepsire; pedeapsa și prescripția.

În urma comparării celor două legi sub aceste aspecte Curtea de apel, în propria-i analiză, a apreciat că legea penală mai favorabilă este C. pen. anterior, respectiv C. pen. în vigoare la data comiterii faptelor de care este acuzat inculpatul A.

Circumstanțele care determină această concluzie sunt: modul de stabilire a infracțiunii continuate în raport de modificările circumstanțelor în care se reține îndeplinirea condiției de continuitate în noul cod raportat la condițiile în care se aplică regulile concursului de infracțiuni, potrivit Codului penal în vigoare la data judecării cauzei, care creează prin efectele sale pedepse mai mari raportat la numărul actelor materiale reținute în sarcina sa și al condițiilor obiective de realizare a unității și pluralității de infracțiuni; caracterul potestativ al sporului de pedeapsă în cazul comiterii faptelor în concurs de infracțiuni potrivit legii în vigoare la data comiterii faptelor (C. pen. din 1969), limitele de pedeapsă reglementate de legea în vigoare la data comiterii faptei din perspectiva circumstanțelor personale și reale.

În considerarea acestor argumente, procedându-se la încadrarea juridică a faptelor în raport de legea penală mai favorabilă în considerarea modului în care au fost comise și dovedite faptele, din perspectiva dispozițiilor art. 396 C. proc. pen. în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor menționate la alin. (2) al acestui articol, stabilește următoarele:

Acuzația nr. 1. Faptele inculpatului A., funcționar public angajat în calitate de inginer la E. - Reprezentanța Hunedoara, în cursul lunilor martie și iulie 2013, în baza unei rezoluții infracționale unice, le-a solicitat, în mod direct dar și în mod indirect, denunțătorului C. și martorului B. sume de bani necuvenite (raportat la obligațiile sale în calitate de angajat al E. și motivul pentru care cele două persoane au ajuns în legătură cu el) în schimbul îndeplinirii unor acte care intrau în atribuțiile sale de serviciu. De asemenea, a primit de la aceste persoane prin intermediul lui H. sumele de 1.200 de lei, respectiv 2.000 de lei reprezentând mită.

Aceste acte întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită în formă continuată prev. și ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 (incriminată în art. 289 alin. (1) C. pen.), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 5 C. pen. și art. 12 din Legea nr. 187/2012 (2 acte materiale).

Infracțiunea impune din punct de vedere al elementelor constitutive întrunirea condițiilor referitoare la:

1. Obiectul juridic al acestei infracțiuni îl constituie buna desfășurare a relațiilor de serviciu și a relațiilor sociale în legătură cu aceasta, afectate prin actele materiale ale persoanei inculpate.

2. Subiectul activ trebuie să fie calificat, respectiv persoana trebuie să aibă calitatea de funcționar/funcționar public (respectiv persoana fizică care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei autorități publice, instituții publice, instituții sau alte persoane juridice de interes public).

Apărarea inculpatului în sensul că inculpatul nu are calitatea de funcționar public, în sensul art. 147 alin. (1) C. pen. din 1969 cu referire la art. 145 C. pen. din 1969, chiar dacă apărarea pe acest aspect este făcută pentru infracțiunile de conflict de interese și abuz în serviciu, impune analizarea ei din perspectiva în care se susține astfel încât poate fi subiect activ al infracțiunii de abuz în serviciu doar în calitate de funcționar, în sensul prevederilor art. 147 alin. (2) C. pen. anterior, astfel încât se aplică dispozițiile art. 258 C. pen. din 1969 și din perspectiva susținerilor anterioare referitoare la subiectul activ special al infracțiunii de luare de mită (prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 - incriminată în art. 289 alin. (1) C. pen.).

Persoana angajată la E. se încadrează în categoria funcționarilor publici.

Potrivit disp. art. 4 C. pen.: „Legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.”

Art. 3 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.:

„(1) Dispozițiile art. 4 C. pen. privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile și în situația în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii.

(2) Dispozițiile art. 4 C. pen. nu se aplică în situația în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire.”

Potrivit art. 147 C. pen. anterior prin „funcționar public” se înțelege „orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145 (Art. 145 C. pen. anterior: Prin termenul public se înțelege tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public).

(2) Prin „funcționar” se înțelege persoana menționată în alin. (1), precum și orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat.”

În noua reglementare legiuitorul a venit cu clarificări pentru eliminarea oricăror dubii sau interpretări neconforme scopului pentru care a prevăzut în lege calitatea de subiect special pentru anumite infracțiuni. Potrivit art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. actual: „Funcționar public în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără remunerație, exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome (…) sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia”.

Potrivit jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție (exprimată în Decizia penală nr. 1314/2014 a Înaltei Curții de Casație și Justiție în Dosarul penal nr. x/63/2012) trebuie verificate îndeplinirea a două condiții din perspectiva exigențelor legale, respectiv: persoana să exercite un serviciu de interes public, fie în baza unei investiri a unei autorități publice, fie sub controlul sau supravegherea unei asemenea autorități, ori a unei persoane juridice de interes public (n.i.). Completăm cu împrejurarea generată de speța analizată în sensul disp. alin. (2) al art. 147 C. pen. anterior: persoana să aibă calitatea de salariat, care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în alin. (1).

Pentru verificarea îndeplinirii condiției referitoare la natura serviciul public, trebuie să se analizeze dacă prin realizarea unui anumit serviciu se urmărește satisfacerea unor nevoi de interes general iar sfera atribuțiilor persoanei are legătură cu realizarea acestui interes.

Referitor la cea de-a doua condiție, trebuie verificat dacă respectiva persoană a dobândit calitatea prin numirea sa de către o autoritate publică sau i-au fost încredințate anumite atribuții de realizare a serviciului de interes public printr-o decizie a unei autorități iar îndeplinirea atribuțiilor este supravegheată de o asemenea autoritate.

Literatura juridică, când definește în înțelesul legii penale, noțiunile de „funcționar public” și de „funcționar” stabilește faptul că acestea au o semnificație mai largă decât aceleași noțiuni din dreptul administrativ, datorită atât caracterului relațiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât și faptului că exigențele de apărare a patrimoniului și de promovare a intereselor colectivității impun o mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal.

Curtea a arătat faptul că încadrarea unei persoane în categoria funcționarilor publici din punct de vedere penal nu presupune funcționarea acesteia în cadrul entității angajatoare în baza Legii funcționarilor publici, ci îndeplinirea condițiilor impuse de C. pen. în definirea termenilor uzitați de legiuitor în acest act normativ.

Curtea Constituțională prin Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014 arată că „semnificația noțiunii de funcționar public din dreptul penal nu este echivalentă cu cea de funcționar din dreptul administrativ (...), potrivit legii penale, noțiunile de funcționar public și de funcționar au un înțeles mai larg decât acela din dreptul administrativ, datorită atât caracterului relațiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât și faptului că exigențele de apărare a avutului și de promovare a intereselor colectivității impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal (...) în legea penală, funcționarul este definit exclusiv după criteriul funcției pe care o deține sau, cu alte cuvinte, dacă își exercită activitatea în serviciul unei unități determinate prin legea penală, supus unui anumit statut sau regim juridic”.

De asemenea, Curtea Constituțională a statuat că „determinante pentru includerea sau excluderea persoanelor de la incidența normei penale sunt criterii precum natura serviciului prestat, temeiul juridic în baza căruia se prestează respectiva activitate sau raportul juridic dintre persoana în cauză și autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public”.

În adresa transmisă instanței de E. din 04 iunie 2014 (fila 551 dosar fond) rezultă faptul că domnul A. a fost angajat al regiei în baza contractului individual de muncă din 01 aprilie 2008, încadrat în funcția de inginer în cadrul Reprezentanței E. Hunedoara. La data de 22 octombrie 2012 în baza Deciziei nr. 654 din 19 octombrie 2012 domnul A. a îndeplinit funcția de specialist E. Contractul individual de muncă al domnului A. a încetat în data de 28 august 2013 în temeiul art. 61 lit. b) C. muncii, rep. Se arată în continuare faptul că salariații E. au încheiat cu regia contract individual de muncă iar relația contractuală dintre ei și angajator se supune Legii nr. 53/2003 - C. muncii rep. și nu Legii funcționarilor publici.

Din perspectiva statutului pe care E. îl are, potrivit H.G. nr. 768/1991 (și Regulamentului de ordine interioară al E. aprobat de Consiliul de administrație al E. în data de 12 august 2004 - filele 568-583 dosar fond) entitatea angajatoare a persoanei inculpate de la data comiterii faptelor este Regia Autonomă "E.", cu sediul în municipiul București, sectorul 1, constituită ca persoană juridică ce funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară, prin reorganizarea E. din cadrul Institutului de Cercetări și Proiectări Tehnologice în Transporturi.

E. se organizează și funcționează conform Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților de stat ca regii autonome și societăți comerciale.

Ministerul Transporturilor reprezintă interesele statului în consiliul de administrație al Regiei Autonome „E.” (E. are în structura sa reprezentanțe pe teritoriul României (art. 3 din Regulamentul de Ordine Interioară). Inculpatul a funcționat în baza contractului de muncă la Reprezentanța Hunedoara a E.

Cum legea penală mai favorabilă este C. pen. anterior (din 1969) îndeplinirea acestei condiții este analizată din perspectiva acestei dispoziții legale, referirea la norma nouă având rolul de a întări voința manifestată de legiuitor în clarificarea termenilor.

Din economia dispozițiilor legale anterior menționate coroborat cu aspectele care rezultă din datele puse la dispoziție de angajatorul inculpatului acesta are calitatea de funcționar.

3. Subiect pasiv general al infracțiunii este statul iar special persoana juridică de interes public ori privată în cadrul căreia funcționează.

4. Latura obiectivă: Elementul material al infracțiunii de luare de mită se poate realiza atât prin acțiune, cât și prin inacțiune. În speță aceasta este realizată prin solicitarea, în mod direct dar și în mod indirect, denunțătorului C. și martorului B. a unor sume de bani necuvenite (raportat la obligațiile sale în calitate de angajat al e. și motivul pentru care cele două persoane au ajuns în legătură cu el) în schimbul îndeplinirii unor acte care intrau în atribuțiile de serviciu ale persoanei inculpate (prin intermediul lui H.). Nu are importanță dacă pretenția formulată a fost satisfăcută sau nu.

5. Urmarea imediată o constituie starea de pericol creată prin atitudine manifestată pentru buna desfășurare a raporturilor de serviciu prin crearea aparenței că astfel de situații sunt soluționate prin metode frauduloase, neconforme standardelor sociale și legale.

Dacă mita a fost pretinsă în scopul îndeplinirii unui act licit privitor la îndatoririle de serviciu, urmarea imediată constă și în vătămarea patrimoniului adusă persoanei constrânse a da mită (opinie exprimată de Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu, Constantin Bulai, Rodica Stănoiu, Victor Roșca, Explicații teoretice ale C. pen. român, vol. IV, Editura Academiei Române, București, pag. 134).

6. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei și nu trebuie dovedită.

7. Latura subiectivă a infracțiunii este intenția directă cu care se comit actele materiale în realizarea rezoluției infracționale unice.

Acuzația nr. 2. Faptele inculpatului A., funcționar public angajat în calitate de inginer la E. - Reprezentanța Hunedoara, care în cursul lunilor martie și iulie 2013 a procedat în carul atribuțiunilor de serviciu la respingerea omologării autovehiculelor aparținând numitului C. și M. pentru ca aceștia, la solicitarea lui făcută în cadrul aceluiași act de respingere a omologării, să remită sume de bani numitului H. Ioan, persoană din partea căreia a beneficiat de servicii (efectuarea de reparații și inspecții tehnice periodice la autoturisme aparținând unor cunoscuți ai lui și deplasări la instituții bancare în vederea efectuării pentru el a unor operațiuni financiare), precum și la trimiterea în cadrul acelorași atribuții de serviciu a martorilor K. și L. în vederea efectuării unor reparații contra cost la service-ul aparținând soției, realizându-se în acest mod atât pentru H. cât și pentru soția sa, F., foloase materiale, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de:

- conflict de interese în formă continuată, prev. și ped. de art. 253¹ alin. (1) C. pen. din 1969 (incriminată în art. 301 alin. (1) C. pen.), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 5 C. pen. și art. 12 din Legea nr. 187/2012 (4 acte materiale).

Potrivit art. 253¹ C. pen. din 1969, infracțiunea de conflict de interese constă în fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul II, inclusiv, etc.

Potrivit dispozițiilor art. 79 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, funcționarul public este în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situații: (…).

c) interesele sale patrimoniale, ale soțului sau rudelor sale de gradul I pot influența deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcției publice.

Alin. (2) și (4) ale aceluiași articol stabilesc că în cazul existenței unui conflict de interese, funcționarul public este obligat să se abțină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii și să-l informeze de îndată pe șeful ierarhic căruia îi este subordonat direct, încălcarea acestor dispoziții putând atrage, după caz, răspunderea disciplinară, administrativă, civilă ori penală.

1. Obiectul juridic îl constituie ocrotirea acelor relații sociale referitoare la îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor de serviciu de către funcționarii publici.

Scopul urmărit de legiuitor prin incriminarea conflictului de interese îl reprezintă asigurarea bunei desfășurări a activității funcționarului public și apărarea intereselor legale ale persoanelor fizice sau persoanelor juridice împotriva intereselor ilicite ale funcționarului public. Aceasta presupune corectitudinea funcționarului public în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu dar și abținerea acestuia de la luarea unor decizii de natură să-i confere, direct sau indirect, ori prin terțe persoane, un anumit avantaj material, fiind exclusă favorizarea rudelor sau persoanelor cu care acesta a avut raporturi comerciale.

2. Subiectul activ al infracțiunii de conflict de interese este calificat, cel de funcționar public iar aspectele invocate la precedenta infracțiune sunt aplicabile infracțiunii analizate. Pentru a avea calitatea de funcționar public și a fi subiect activ al infracțiunii de conflict de interese, persoana acuzată de comiterea faptei trebuie să se încadreze în una dintre categoriile la care face referire art. 147 C. pen. anterior.

3. Subiect pasiv general al infracțiunii este statul iar subiect special este persoana juridică de interes public ori privată în cadrul căreia funcționează (E.).

4. Latura obiectivă este realizată prin influențarea imparțialității funcționarului public în îndeplinirea atribuțiilor conferite de legi și regulamente, respectiv lipsita de obiectivitate datorita interesului de natura patrimoniala care îl animă, aspect de natura să afecteze în sens negativ relațiile de serviciu. Prin actul îndeplinit de funcționarul public în exercitarea atribuțiilor de serviciu trebuie să se fi realizat/obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru sine sau pentru una dintre celelalte persoane prohibite de lege.

În speță, probele testimoniale dovedesc faptul că firma soției inculpatului realiza lucrări în baza clienților trimiși de inculpat ceea ce duce, implicit, la obținerea unui folos patrimonial. Textul care incriminează infracțiunea nu vorbește de realizarea/obținerea unui folos material necuvenit sau nelegitim, deoarece ceea ce s-a urmărit prin prevederea faptei ca infracțiune este ocrotirea acelor relații sociale referitoare la îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor de serviciu de către funcționarii publici.

„Actele îndeplinite” de inculpat sunt activitățile desfășurate de acesta în exercitarea activității de inginer în cadrul E. în realizarea procedurilor de omologare a autovehiculelor aparținând numiților C., M., K. și L. în sensul respingerii acordării autorizării vehiculelor primelor două persoane pentru a-i determina să-l abordeze pe numitul H. ale cărui date de contact le-a furnizat în mod direct (persoană ce avea la data respectivă calitatea de angajat al firmei soției inculpatului, firmă în cadrul căreia se remediau deficiențele comunicate direct de inculpat martorului), precum și trimiterea în cadrul acelorași atribuții de serviciu a martorilor K. și L. în vederea efectuării unor reparații la autovehiculele prezentate la E. contra cost la service-ul aparținând soției.

Pentru a uni toate actele de executare, hotărârea infracțională trebuie să fie suficient de determinată, astfel încât subiectul activ să aibă o imagine de ansamblu a activității ulterioare pe care o va desfășura. În speță, activitatea inculpatului generatoare de venituri pentru societatea soției nu trebuie să se materializeze în privința tuturor autovehiculelor verificate de acesta în calitatea pe care a deținut-o la E., rezultând din probele testimoniale că acest gen de abordare este dovedit cu privire doar la persoanele menționate în actul de sesizare.

Atitudinea inculpatului de exercitare corectă a atribuțiilor de serviciu în celelalte situații probate cu martorii S., V., Y. și B.B. și I. este, în opinia instanței, o stare de normalitate a funcționării domnului A. Legiuitorul sancționează doar comportamentul deviant de la starea de normalitate, stare care se prezumă de altminteri. Aceasta este și împrejurarea de la care s-a ajuns la premisa principiului de nevinovăție a persoanei acuzate, care nu trebuie să-și dovedească această stare (prezumată până la existența unei hotărâri cu caracter definitiv) dar poate dovedi netemeinicia acuzațiilor.

În speță, pentru infracțiunile de luare de mită și conflict de interese acuzarea a dovedit, dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele constituie infracțiunile menționate anterior, că au fost comise de inculpat în forma de vinovăție prevăzută de lege.

„Folosul material” realizat de societatea aparținând soției inculpatului constă în obținerea unei clientele și în urgentarea procedurilor.

5. Urmarea imediată o constituie starea de pericol creată prin fapta comisă.

6. Latura subiectivă constă în comiterea faptei cu intenție.

Cele două infracțiuni ce au fost reținute de instanță în sarcina inculpatului A. sunt comise în concurs real, reglementat de art. 33 lit. a) C. pen. din 1969, ce constituie o agravantă din perspectiva persistenței în comiterea în mod repetat a unor fapte penale.

Acuzația nr. 3. Acuzarea a reținut în actul de sesizare împrejurarea că „faptele inculpatului A., funcționar public angajat în calitate de inginer la E. - Reprezentanța Hunedoara, care în cursul lunii iulie 2013, cu știință, în mod nejustificat, a procedat la îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu în mod defectuos, cauzând prin aceasta vătămarea intereselor legale ale numitului J., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. și ped. de art. 246 C. pen.”

Instanța, urmare audierii în mod nemijlocit a martorului J. conform declarației de la filele 645-649 a constatat că acuzația este fragilă în ceea ce privește existența probelor pe care se fundamentează.

Cu prioritate, se impune precizarea faptului că susținerile acuzării se fundamentează pe declarația unei singure persoane, care a formulat denunțul, și care a fost audiată în ambele cicluri procesuale (urmărire penală și cercetare judecătorească). Declarația acestui martor este contradictorie la instanța de judecată din perspectiva în care susținerile sale de la urmărire penală conturează existența faptei de abuz în serviciu în sarcina inculpatului și actele materiale specifice acestei fapte penale. Martorii propuși de inculpat: I., E.E., D.D. F.F. dovedesc că denunțătorul susține fapte neconforme realității din perspectiva în care afirmațiile sale în sensul procedurii urmate de inculpat și a modului în care a relaționat inculpatul cu denunțătorul în timpul verificării îndeplinirii condițiilor tehnice de către autovehiculul prezentat de denunțător apar modificate fundamental urmare cercetării judecătorești.

Acuzarea nu a adus probe suplimentar celor existente în dosarul de urmărire penale care să susțină acuzația de abuz în serviciu și să combată dovezile evidente aduse în timpul cercetării judecătorești efect al încuviințării probelor testimoniale propuse de apărare.

Sub alt aspect, din cercetarea judecătorească efectuată de instanța de judecată, care a solicitat relații suplimentar celor aflate în dosarul de urmărire penală, sub aspectul verificărilor efectuate de denunțătorul J. la service-ul aparținând SC N. SRL Deva (s-a cerut numele și datele de identificare ale persoanei care a efectuat verificări la autoutilitara prezentată de numitul J. în data de 12 iulie 2013, precum și lucrările efectuate în legătură cu acest vehicul (reglat frână mână și test frână) - fila 662); data și dovada omologării autoutilitarei cu indicarea numelui persoanei care a prezentat-o la momentul omologării: răspunsuri comunicate cu adresele din 28 octombrie 2014 (fila 666) cu fotocopia extrasului din registrul electronic al instituției aflat la fila 667 și din 24 noiembrie 2014 (fila 684 și 706-originalul documentului) și raportul conținând testele de frână din 24 iulie 2013 și din 29 iulie 2013 efectuate autoutilitarei, culoare alb, în cadrul E. (filele 706-708) reținându-se înscrisurile originale deoarece fotocopiile nu satisfac din punct de vedere al clarității redării conținutului, în raport de susținerile martorului J. (filele 776-779), Curtea de apel a constatat următoarele împrejurări:Denunțătorul a prezentat un autovehicul care, fiind testat în mod repetat la un aparat omologat din cadrul E. Reprezentanța Hunedoara, a furnizat informații în baza cărora s-a respins omologarea și în mod repetat i s-a solicitat să-și repare deficiențele constatate la sistemul de frânare. Valorile negative rezultate la prima verificare au fost verificate de către denunțător în cadrul unui atelier din loc. Alba Iulia, unde rezultatul a fost fundamental diferit, susține denunțătorul. Nu a fost în măsură să probeze cu fișa emisă de firma de Alba Iulia această împrejurare și nici nu a furnizat informații care să permită verificarea acestei susțineri.

Următoarea reverificare a sistemului de frânare s-a efectuat în cadrul SC N. SRL Deva, după o nouă respingere a omologării autovehiculului pe fondul nemulțumirii domnului J. deoarece rezultatele date de aparatul folosit de firma terță au fost favorabile omologării.

La dosar nu există date din care să rezulte diferențe de calibrare a aparatelor de testare a sistemului de frânare iar în această fază efectuarea de verificări asupra acestora este tardivă. De asemenea, martorul F.F. a expus procedura urmată la momentul efectuării verificării tehnice și modalitatea în care este evidențiat rezultatul acestei verificări (filele 674-675).

Certă este împrejurarea rezultată din dosarul autoutilitarei, culoare alb, în cadrul E. (filele 706-708 și filele 776-779) că același autovehicul fiind prezentat în 24 iulie 2013 și 29 iulie 2013 (ulterior formulării denunțului din data de 12 iulie 2013-fila 227 dosar de urmărire penală) a obținut omologarea deși denunțătorul a susținut în declarația dată la instanța de judecată că nu a efectuat reparații ulterioare momentului denunțului.

De asemenea, în instanță nu s-a probat susținerile din declarația dată la urmărirea penală potrivit căreia inculpatul A. prin intermediar ar fi negociat o sumă de bani în euro și moneda românească. S-a demonstrat și faptul că dl. J. nu are o atitudine clară, fermă în legătură cu redarea evenimentelor fapt care rezultă din conținutul diferit al expunerii stării de fapt așa cum a perceput-o el, coroborat cu demonstrarea faptului că trei martori susțin că a fost invitat să apese pedala de frână când s-a observat că este nemulțumit de rezultatul verificării, ce excede procedurii folosite la verificarea tehnică a autovehiculului (martorii F.F., D.D. și E.E.).

Toate aceste împrejurări determină achitarea inculpatului A., în raport de dispoziția art. 16 lit. c) C. proc. pen. de sub acuzația comiterii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. și ped. de art. 246 C. pen. din 1969, deoarece nu există probe în sensul că inculpatul a săvârșit această infracțiune.

Pentru motivele invocate anterior Curtea a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. din 1969 în infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 258 C. pen. din 1969 ca rămasă fără obiect.

Având în vedere cele reținute anterior, instanța a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată prev. și ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 (incriminată în art. 289 alin. (1) C. pen.), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 5 C. pen. și art. 12 din Legea nr. 187/2012 și conflict de interese în formă continuată, prev. și ped. de art. 253¹ alin. (1) C. pen. din 1969 (incriminată în art. 301 alin. (1) C. pen.), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 5 C. pen. și art. 12 din Legea nr. 187/2012.

S-au aplicat pedepse cu închisoarea, care să răspundă scopului definit de art. 52 C. pen., prin observarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și cu încadrarea în circumstanțele reale și personale în care au fost comise faptele (în formă continuată și în concurs de infracțiuni) dar și de către o persoană care se bucură de aprecieri favorabile în comunitate, la locul de muncă, pentru care această situație poate fi interpretată ca o abatere regretabilă de la norma de conduită în societate la care uza în mod normal.

Sub acest aspect, instanța a reținut pericolul social concret al infracțiunii ca fiind mediu spre minim.

Astfel, s-au luat în considerare modul de săvârșire a faptelor, urmările care s-au produs și cele care s-ar fi putut produce dar și scăderea încrederii în funcționarea sistemului public efect al comportamentului manifestat de inculpat.

De asemenea, instanța a luat în considerare datele privind persoana inculpatului. Pe de o parte, s-a reținut că acesta nu este înregistrat cu antecedente penale potrivit evidențelor de cazier judiciar, are o situație personală și familială stabilă, este angrenat în activități sportive în care a dovedit că performează. Pe de altă parte, s-a reținut faptul că inculpatul se consideră nevinovat dar această împrejurare constituie o regulă de principiu aplicabilă în context cu situația sa particulară care nu afectează în sens negativ individualizarea judiciară a pedepselor stabilite.

Având în vedere toate aceste aspecte, instanța a aplicat o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată și pedeapsa complementară de 2 ani constând în interzicerea exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., care va începe după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei, precum și pedeapsa de 1 an pentru comiterea infracțiunii de conflict de interese în formă continuată.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și 35 alin. (3) C. pen. din 1969 rap. la art. 5 C. pen., a contopit pedepsele aplicate în pedeapsa principală cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare, și pedeapsa complementară de 2 ani constând în interzicerea exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., care va începe după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei.

În privința pedepselor accesorii, instanța a reținut că natura faptelor săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului au dus la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. din 1969. Pentru acest motiv, exercițiul dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și al dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, a fost interzis inculpatului pe perioada executării pedepsei.

Ca urmare, s-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Punând în balanță ansamblul considerentelor de mai sus, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins doar prin executare în regim de detenție raportat la calitatea deținută la data comiterii faptei și tipul infracțiunilor săvârșite.

În baza art. 404 alin. (4) lit. i) C. proc. pen. raportat la art. 255 alin. (5) C. pen. din 1969 a dispus restituirea de către inculpat către martorul B. a sumei de 2.000 lei și către martorul C. a sumei de 1.200 lei.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 249 alin. (5) C. proc. pen. a menținut măsura sechestrului asigurator asupra sumei de 800 lei luată în cursul urmăririi penale, ce a fost depusă la D. Alba conform chitanței din 13 august 2013.

În baza art. 398 C. proc. pen. raportat la art. 274 C. proc. pen. a obligat inculpatul să achite statului suma de 4.300 lei cu titlu de cheltuielile judiciare avansate de stat, constituite din cuantumul cheltuielilor efectuate cu urmărirea penală și la instanța de judecată. Suma a fost reținută proporțional cu numărul acuzațiilor de care s-a stabilit că se face vinovat, numărul termenelor de judecată la instanța de fond și a actelor procesuale efectuate.

Împotriva sentinței penale a declarat apel inculpatul A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivele fiind expuse în partea introductivă a deciziei.

Apelul inculpatului A. este fondat.

S-a reținut în hotărârea primei instanțe că inculpatul A., inginer la E. - Reprezentanța Hunedoara, în cursul lunilor martie și iulie 2013, în baza unei rezoluții infracționale unice, le-a solicitat, în mod direct dar și indirect denunțătorului C. și martorului B. sume de bani necuvenite (raportat la obligațiile sale în calitate de angajat al E.) în schimbul îndeplinirii unor acte care intrau în atribuțiile sale de serviciu. În acest scop, a primit de la aceste persoane prin intermediul lui H. sumele de 1.200 de lei, respectiv 2.000 lei.

În apel, se apreciază contrar instanței de fond care a dispus condamnarea inculpatului A. la 3 ani de închisoare pentru luare de mită, că probele administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești sunt insuficiente în dovedirea comiterii infracțiunii și nu confirmă soluția de condamnare.

Astfel, niciunul dintre martorii denunțători C. și B. nu au susținut în nicio declarație că inculpatul A. a pretins și primit vreo sumă de bani pentru îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu.

Ambii au declarat, în esență, că banii au fost pretinși și primiți de inculpatul H., inginer - angajat al unui service auto aparținând soției inculpatului.

Nu există nicio interceptare a convorbirilor telefonice ale inculpatului A. cu H. sau cu vreo altă persoană care să susțină acuzarea, după cum niciunul dintre martorii audiați nu confirmă luarea de mită de către inculpat.

În cuprinsul hotărârii de condamnare, deși judecătorul expune detaliat declarațiile martorilor nu răspunde apărărilor inculpatului care și-a susținut constant nevinovăția și nu arată în concret probele care au fundamentat soluția pronunțată. În esență, menționează că „în raport de aceste declarații .probele apărării nu au dovedit netemeinicia acuzațiilor reținute în sarcina inculpatului cu privire la luarea de mită .în forma în care acuzarea a probat existența acestor fapte și comiterea lor de către inculpat în forma de vinovăție cerută de lege”.

Însă, declarațiile invocate de instanță nu confirmă acuzarea ci apărarea, așa că soluția de condamnare nu are temei și corespondent în probele invocate.

Așa cum s-a arătat, martorii denunțători C. și B. au declarat că H., iar nu inculpatul A., a pretins și primit bani. Aceștia au relatat că s-au prezentat cu autoturismele achiziționate din străinătate la E. Hunedoara pentru verificare în scopul înmatriculării, fiind repartizați inginerului A. Acesta a constatat mai multe defecțiuni tehnice la frâne, faruri, stingător, trusă medicală ș.a. și le-a solicitat să le remedieze, iar în acest scop le-a indicat să ia legătura cu H. - inginer auto la service-ul auto SC G. SRL aparținând soției inculpatului.

În continuare, martorii au precizat că H. a fost persoana la care s-au prezentat și care le-a pretins și primit banii însă scopul pentru care au fost remiși nu poate fi stabilit cu certitudine.

În rechizitoriu, cât și în hotărârea de condamnare se reține că scopul primirii banilor de către A. a fost acela al îndeplinirii unor acte care intrau în atribuțiile sale de serviciu, fără a se indica în concret actele ce trebuiau îndeplinite de inculpat. Însă unul din martori - C. a menționat că banii au fost pretinși de H. pentru a i se elibera actele care dovedeau îndeplinirea condițiilor necesare înmatriculării autovehiculelor în România fără efectuarea reparațiilor obligatorii.

În acest sens, C. a precizat că „deși nu a efectuat reparațiile despre care știa (n.r. H.) i s-au înmânat actele de către H., acte care dovedeau îndeplinirea condițiilor necesare înmatriculării autovehiculului în România . nimeni nu a efectuat lucrări la autovehiculul său. H. i-a precizat că dacă îi va înmâna suma de 1.200 lei pentru ei și 100 lei taxa de reintroducerea autovehiculului în E., se rezolvă totul. I-a înmânat banii lui H. (H.) în fața E.”

Aceasta înseamnă că banii au fost pretinși și primiți nu pentru îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, cum s-a reținut în rechizitoriu și hotărârea de condamnare, ci în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri - eliberarea actelor care dovedeau îndeplinirea condițiilor pentru înmatriculare dar fără efectuarea reparațiilor obligatorii.

Martorii O. și M. care l-au însoțit pe martorul denunțător B. la E. Hunedoara confirmă apărarea inculpatului A., iar nu acuzarea, în sensul că atestă că banii au fost pretinși și primiți de H. și nu de inculpatul A.

În acest sens, M. precizează „H. s-a întors împreună cu actele celor două autoturisme și le-a spus că dacă doresc să primească documentele cu vizele de la E. trebuie să-i dea 1.000 lei pentru fiecare mașină .H. a venit în benzinărie . iar B. i-a dat banii”. O. confirmă relatarea martorului M.

Singura probă în acuzarea inculpatului A. este declarația martorului H., care a afirmat în esență că a pretins și primit banii de la denunțători pentru inculpatul A.

Însă, în aceeași cauză H. a fost inculpat pentru complicitate la luare de mită, a fost judecat conform procedurii recunoașterii vinovăției prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., a beneficiat de reducerea cu o treime a pedepsei închisorii fiind condamnat la 2 ani închisoare cu suspendare condiționată a executării pedepsei.

Prin jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia nr. 3484 din 11 noiembrie 2013 publicată pe site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție) s-a statuat că soluția de condamnare pronunțată cu privire la inculpații care au fost judecați conform procedurii prevăzute în art. 3201 C. proc. pen. pentru săvârșirea în participație penală a unor infracțiuni, nu face dovada că fapta există, constituie infracțiune și a fost comisă cu vinovăție de către participanții care sunt judecați potrivit procedurii de drept comun în cauza disjunsă.

Așadar, condamnarea inculpatului H. pentru complicitate la luare de mită în procedura simplificată nu dovedește luarea de mită de către inculpatul A., după cum declarația singulară a inculpatului H. în acuzarea inculpatului A. este insuficientă pentru a susține condamnarea acestuia.

În fața instanței de apel, martorul B. a relatat că deficiențele constatate la cele două autoturisme ale sale în cadrul E. Hunedoara de către inculpatul A. și o altă persoană le-a remediat personal împreună cu O., însă nu a avut nicio discuție cu A. referitoare la verificarea celor două autoturisme la E.

Cu privire la H. a precizat că la data de 22 iulie 2013 i-a pretins suma de 2.000 lei (câte 1.000 lei pentru fiecare mașină) în scopul omologării celor două autoturisme aduse din Marea Britanie.

Martorul prezent la predarea banilor către H. a fost M. Cu acea ocazie, H. nu a făcut nicio referire la inculpatul A., astfel considerând că suma de 2.000 lei a fost pretinsă și primită de H.. M. a confirmat declarația lui B.

Cu privire la martorii K., L., S., J., relatările acestora nu au legătură cu infracțiunea de luare de mită presupus comisă de inculpatul A., ci cu faptele de conflict de interese și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, pentru aceasta din urmă inculpatul fiind achitat.

Prin urmare, declarația lui H. nu se coroborează cu nicio altă probă, astfel că în lipsa altor dovezi care să susțină ceea ce afirmă o singură persoană, soluția de condamnare este nelegală și netemeinică, iar achitarea inculpatului A. pe motiv că nu există probe că a săvârșit infracțiunea de luare de mită (două acte materiale) se impune să fie adoptată în cauză.

Împrejurarea că inculpatul A. le-a indicat martorilor pe inginerul H. pentru a-i ajuta să-și efectueze reparațiile, că acesta era angajat al firmei SC G. SRL aparținând soției inculpatului - nu constituie probe pentru săvârșirea infracțiunii de către inculpat, ci simple elemente de fapt insuficiente pentru condamnarea sa.

Concluzionând, nu există martori care să ateste că inculpatul A. a pretins și primit bani pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu; nu exista vreo surprindere în flagrant a momentului primirii banilor de către A.; nu exista nicio interceptare a convorbirilor telefonice dintre A. și H. sau dintre A. și vreo altă persoană care să confirme declarațiile lui H. și nu în ultimul rând nu este clar scopul pentru care banii au fost remiși - anume pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau pentru a face un act contrar acestor îndatoriri.

Pe de altă parte, martorii B., O. au menționat că au remediat personal deficiențele constatate la autoturisme de inculpatul A. În aceste condiții, nu este evident scopul primirii banilor de către H.

Cu privire la infracțiunea de conflict de interese în formă continuată prevăzută de art. 2531 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale) instanța de fond a reținut că inculpatul A.- funcționar public angajat în calitate de inginer la E. - Reprezentanța Hunedoara, în cursul lunilor martie și iulie 2013 a procedat în cadrul atribuțiunilor de serviciu la respingerea omologării autovehiculelor aparținând numitului C. și M. pentru ca aceștia, la solicitarea lui făcută în cadrul aceluiași act de respingere a omologării, să remită sume de bani numitului H., persoană din partea căreia a beneficiat de servicii (efectuarea de reparații și inspecții tehnice periodice la autoturisme aparținând unor cunoscuți ai lui și deplasări la instituții bancare în vederea efectuării pentru el a unor operațiuni financiare), precum și la trimiterea în cadrul acelorași atribuții de serviciu a martorilor K. și L. în vederea efectuării unor reparații contra cost la service-ul aparținând soției, realizându-se, în acest mod atât pentru H., cât și pentru soția sa F., foloase materiale.

S-a motivat că actele îndeplinite de inculpat sunt activitățile desfășurate de acesta în exercitarea activității de inginer în cadrul E. în realizarea procedurilor de omologare a autovehiculelor aparținând numiților C., M., K. și L. în sensul respingerii acordării autorizării vehiculelor pentru a-i determina să-l abordeze pe numitul H. ale cărui date de contact le-a furnizat în mod direct precum și trimiterea în cadrul acelorași atribuții de serviciu a martorilor K. și L. în vederea efectuării unor reparații la autovehiculele prezentate la E. contra cost la service-ul aparținând soției.

Cu privire la primele două acte materiale ale infracțiunii de conflict de interese presupus comise de inculpatul A., privindu-i pe martorii C. și M. se constată că în realitate reprezintă aceleași acte materiale ale infracțiunii de luare de mită pentru care instanța de apel apreciază că se impune achitarea inculpatului din motivele expuse.

În primul rând, că inculpatul A. nu a respins omologarea autovehiculelor aparținând celor doi martori pentru ca aceștia să remită sume de bani lui H.

O astfel de concluzie a instanței de fond preluată identic din rechizitoriu, nu are corespondent în probe.

Inculpatul A. a respins omologarea celor două autoturisme pentru că, în urma verificării acestora, în calitatea sa de inginer la E. a constatat deficiențe majore la frâne, faruri, stingător, etc. după cum, chiar martorii C. și M. au declarat, iar rapoartele de verificare au atestat.

Spre exemplu, în raportul de verificare a autoutilitarei aparținând lui C. s-au constatat defecte majore - panou despărțitor lipsă, număr identificare parțial lizibil, ș.a. consemnate ca atare de inculpatul A.

Apoi folosul material, constând în 1.200 lei de la C. și 2.000 lei de la B., iar nu de la M. cum greșit a reținut instanța de fond, a fost obținut pentru sine de H., iar nu de inculpatul A. după cum a rezultat din probele administrate (în acest sens, declarațiile martorilor C., B., O., M., expuse anterior în cuprinsul deciziei).

Pe de altă parte, aceeași faptă descrisă în rechizitoriu și reținută de instanța de fond - cu privire la martorii C. și B. (banii îi aparțineau acestuia, iar nu lui M.) nu poate constitui în același timp atât infracțiunea de luare de mită, cât și infracțiunea de conflict de interese pentru că sunt infracțiuni distincte, al căror element material al laturii obiective sunt diferite.

Oricum, cele două acte materiale ale infracțiunii de conflict de interese nu sunt dovedite și din acest motiv vor fi excluse din conținutul infracțiunii de conflict de interese.

În ceea ce privește actul material al infracțiunii de conflict de interese privindu-l pe martorul L. urmează a fi exclus, iar în acest sens se au în vedere următoarele:

Martorul L. a relatat că a achiziționat un autovehicul înmatriculat în Bulgaria și intenționând să îl vândă s-a prezentat la E. Hunedoara unde a luat legătura cu inculpatul A. Acesta i-a verificat actele mașinii, precizându-i că autovehiculul poate fi înmatriculat în România ca autoutilitară, dar pentru aceasta este necesară înfolierea geamurilor din spate ale mașinii. Întrucât nu cunoștea în ce loc se poate efectua o astfel de operațiune, inculpatul A. i-a recomandat un service auto care s-a dovedit a fi cel aparținând soției inculpatului.

Totodată, i-a dat numărul de telefon al numitului H.

În continuare, martorul a declarat că s-a prezentat la service-ul auto respectiv, a luat legătura cu H. care i-a înfoliat geamurile plătindu-i suma de 200 lei.

Martorul a precizat că pentru operațiunea de înfoliere a geamurilor, inculpatul A. nu i-a solicitat niciun ban.

Apoi, s-a prezentat din nou la E. Hunedoara, unde inculpatul A.i-a precizat că pentru înmatricularea autovehiculului este necesar să achite la E. o taxă de 900 lei. Întrucât era foarte aglomerat și nu mai avea timpul necesar, din proprie inițiativă l-a rugat pe inculpat să-i achite taxa.

În acest scop, i-a lăsat 900 lei iar ulterior a primit autovehiculul și actele mașinii care fusese înmatriculată.

În primul rând, că inculpatul A. nu i-a impus martorului L. să realizeze operațiunea de înfoliere a geamurilor la service-ul auto aparținând soției sale ci i l-a recomandat. Martorul avea posibilitatea să aleagă oricare dintre atelierele auto existente în Hunedoara.

Apoi, folosul material - constând în 200 lei (de altfel instanța de fond nici nu a precizat cuantumul acestuia) nu a fost obținut de firma soției inculpatului A.- nu există nicio dovadă în acest sens - și nici de inculpatul A.

Martorul a fost explicit și a arătat că inculpatul nu i-a solicitat nicio sumă de bani. Suma de 200 lei a fost obținută de H. (pentru sine) care nu este rudă, afin sau vreo altă persoană din cele menționate în art. 2531 alin. (1) C. pen., ci un angajat al firmei soției inculpatului.

Din aceste considerente va fi exclus din conținutul infracțiunii de conflict de interese actul material privindu-l pe L. pentru că folosul material - 200 de lei nu a fost obținut de vreuna dintre persoanele enumerate în art. 2531 alin. (1) C. pen.

Referitor la ultimul act material al infracțiunii de conflict de interese privindu-l pe martorul K. urmează a fi reținut și de instanța de apel, fiind dovedit cu probele administrate în cauză.

Astfel, la data de 28 februarie 2013 pentru remedierea defecțiunilor autoturismului aparținând numitului K. - inculpatul A. l-a îndrumat la service-ul soției sale, unde martorul după efectuarea reparațiilor necesare a achitat firmei soției inculpatului suma de 1.000 lei pentru care i s-a eliberat chitanță.

În acest sens sunt declarațiile martorului K. coroborate cu ale lui H. și convorbirile telefonice din 28 februarie 2013 dintre H. și K.

Așadar, inculpatul A. în calitatea sa de funcționar public - inginer la E. - Reprezentanța Hunedoara, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a realizat direct un folos material pentru soția sa.

Sub acest aspect, urmează să se mențină condamnarea inculpatului A. la 1 an închisoare pentru infracțiunea de conflict de interese prevăzută de art. 2531 alin. (1) C. pen., dar schimbată modalitatea de executare în suspendare condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, scopul pedepsei fiind astfel realizat, astfel încât să conducă la reeducarea inculpatului și la prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 15 din 20 februarie 2015 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va desființa în parte sentința penală atacată și, rejudecând:

În baza art. 396 alin. (1), (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. c) C. proc. pen., va achita pe inculpatul A. pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 5 C. pen.

Va înlătura dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. din conținutul infracțiunii de conflict de interese în formă continuată.

În baza art. 81 C. pen. anterior va suspenda condiționat executarea pedepsei de 1 an închisoare, aplicată inculpatului pentru comiterea infracțiunii de conflict de interese, prevăzută și pedepsită de art. 253¹ alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., pe durata termenului de încercare de 3 ani, stabilit potrivit art. 82 C. pen. anterior.

Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se va suspenda și executarea pedepsei accesorii.

Va ridica măsura sechestrului asigurător, luată în cursul urmăririi penale, asupra sumei de 800 lei, ce a fost depusă la D. Alba, conform chitanței 13 august 2013 și va dispune restituirea sumei către inculpat, întrucât infracțiunea de conflict de interese este una de pericol iar nu de rezultat.

Va înlătura dispoziția privind restituirea de către inculpat către martorul B. a sumei de 2.000 lei și către martorul C. a sumei de 1.200 lei, întrucât banii au fost obținuți de H., iar nu de inculpatul A., după cum s-a arătat.

Va reduce de la 4.300 lei, la 2.000 lei cuantumul cheltuielilor judiciare către stat la care a fost obligat inculpatul de către instanța de fond.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare în apel vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales al inculpatului, în sumă de 100 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 15 din 20 februarie 2015 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori.

Desființează în parte sentința penală atacată și, rejudecând:

În baza art. 396 alin. (1), (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. c) C. proc. pen., achită pe inculpatul A. pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 5 C. pen.

Înlătură dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. din conținutul infracțiunii de conflict de interese în formă continuată.

În baza art. 81 C. pen. anterior suspendă condiționat executarea pedepsei de 1 an închisoare, aplicată inculpatului pentru comiterea infracțiunii de conflict de interese, prevăzută și pedepsită de art. 253¹ alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., pe durata termenului de încercare de 3 ani, stabilit potrivit art. 82 C. pen. anterior.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepsei accesorii.

Ridică măsura sechestrului asigurător, luată în cursul urmăririi penale, asupra sumei de 800 lei, ce a fost depusă la D. Alba, conform chitanței din 13 august 2013 și dispune restituirea sumei către inculpat.

Înlătură dispoziția privind restituirea de către inculpat către martorul B. a sumei de 2.000 lei și către martorul C. a sumei de 1.200 lei.

Reduce de la 4.300 lei, la 2.000 lei cuantumul cheltuielilor judiciare către stat la care a fost obligat inculpatul de către instanța de fond.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales al inculpatului, în sumă de 100 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10 octombrie 2016.