Decizia nr. 209/A/2015 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Decizia nr. 209/A/2015

Deliberând asupra apelurilor penale de față:

Prin sentința penală nr. 12/F din data de 10 ianuarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, cu privire la inculpații A., B., C., D., E. au fost dispuse următoarele:

1. În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor cu privire la inculpatul A. din cea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2) C. pen., art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, art. 292 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. în cea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2) C. pen., art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2) C. pen., art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, art. 292 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, art. 292 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen. în temeiul art. 65 C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită (2 acte materiale).

În baza art. 71 C. pen. a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen. în temeiul art. 65 C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În baza art. 71 C. pen. a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. art. 292 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații (4 acte materiale, fapte referitoare la declarațiile de avere).

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen., în temeiul art. 65 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 88 C. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată prevenția din 18 ianuarie 2013 și de la 24 ianuarie 2013 la 2 decembrie 2013.

În baza art. 1605 alin. (6) rap. la art. art. 1605 alin. (4) lit. e) C. proc. pen. a fost dispusă încetarea stării de liberare provizorie a inculpatului, dispoziție ce își produce efecte din momentul rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat același inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (fapta referitoare la cheltuielile din SUA).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, prev. de art. 292 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale referitoare la contractele notariale).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000.

2. În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor cu privire la inculpata B. din cea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 292 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. în cea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, art. 292 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 292 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la luare de mită art. 26 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitată aceeași inculpată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, prev. de art. 292 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale referitoare la contractele notariale).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, prev. de art. 292 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (patru acte materiale referitoare la declarațiile de avere).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a fost achitată inculpata sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 140 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. s-a constatat încetată de drept măsura obligării de nu părăsi țara luată prin încheierea din 09 mai 2013 a Curții de Apel București - Secția a II-a Penală, față de soluția de achitare.

3. În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor cu privire la inculpatul C. din cea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2) C. pen., art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, art. 25 C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. în cea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2) C. pen., art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, art. 25 C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 25 C. pen. rap. la art. 292 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen. în temeiul art. 65 C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În baza art. 71 C. pen. a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 861 C. pen. a fost dispusă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit conf. art. 862 C. pen.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;

- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuința și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natura a putea fi controlate mijloacele de existență.

A făcut aplicația dispoz. art. 359 C. proc. pen. și art. 864 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat același inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul sub aspectul participației improprii la instigarea săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, prev. de art. 31 alin. (2) rap. la art. 25 C. pen. rap. la art. 292 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (fapta referitoare la contractul notarial).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul sub aspectul instigării la săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000.

4. În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor cu privire la inculpatul D. din cea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. în cea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2) C. pen, art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, art. 292 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.,art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. în temeiul art. 65 C. pen. pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În baza art. 71 C. pen. a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 861 C. pen. a fost dispusă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conf. art. 862 C. pen.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen., față de inculpat, au fost dispuse următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;

- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuința și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;

- să comunice și sa justifice schimbarea locului de munca;

- să comunice informații de natura a putea fi controlate mijloacele de existență.

A făcut aplicarea dispoz. art. 359 C. proc. pen. și art. 864 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat același inculpat sub aspectul complicității la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (fapta referitoare la cheltuielile din SUA).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, prev. de art. 292 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale referitoare la contractele notariale).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000.

5. În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbat încadrarea juridică a faptelor cu privire la inculpatul E. din cea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pe, art. 26 C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., prev. de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. în cea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 255 alin. (1) C. pen., art. 26 C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 255 alin. (1) C. pen., art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, art. 292 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplic. art. 33 lit. a), lit. b) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. în temeiul art. 65 C. pen. pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de luare de mită (fapta referitoare la terenurile din Jilava).

În baza art. 71 C. pen. a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare (fapta referitoare la terenurile din Jilava).

În baza art. 71 C. pen. a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 33 lit. a), b, art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), lit. b) C. pen. după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat același inculpat sub aspectul complicității la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (fapta referitoare la cheltuielile din SUA).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul sub aspectul complicității la săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (fapta referitoare la cheltuielile din SUA).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, prev. de art. 292 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 a fost confiscată de la inculpatul A. suma de 40.000 de lei întrucât a făcut obiectul infracțiunii de luare de mită, sumă de bani care nu a fost restituită martorului întrucât a denunțat fapta autorității după ce organul de urmărire a fost sesizat cu privire la aceasta infracțiune prin denunțul inculpatului D..

În baza disp. art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. rap. la art. 255 alin. (3) și (5) C. pen. a fost dispusă restituirea către martorul denunțător F. a următoarelor bunuri:

- televizor, în valoare de 8.299,90 lei;

- suprafața de 3.000 mp teren intravilan amplasat în com Jilava, respectiv - lotul nr. 1 cu nr. cadastral 1998/1 identificat în parcela 323, tarla 100;

- lotul nr. 2 cu nr. cadastral 1998/2 identificat în parcela 323, tarla 100, și;

- lotul nr. 3 cu nr. cadastral 1998/3 identificat în parcela 323, tarla 100.

- suprafața de 707 mp, teren intravilan amplasat în com. Jilava, identificat prin număr cadastral 1999/1 lot. 1, parcela 323, tarla 100.

Instanța de fond a apreciat că soluția se impune ca urmare a faptului ca martorul F. a denunțat fapta înainte ca organul de urmărire penală să fie sesizat cu privire la aceasta;

În baza art. 348 C. proc. pen., instanța de fond a desființat, în totalitate, următoarele înscrisuri:

- contract de vânzare - cumpărare din 09 aprilie 2009, autentificat la B.N.P., G.;

- contract de vânzare - cumpărare din 09 aprilie 2009, autentificat la B.N.P., G.;

- contract de vânzare - cumpărare din 09 aprilie 2009, autentificat la B.N.P., G.;

- contract de vânzare - cumpărare din 09 aprilie 2009, autentificat la B.N.P., G.;

- contract de împrumut din 09 aprilie 2009, autentificat la B.N.P., G.

Deși instanța a dispus achitarea pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sau fals în declarații, a desființat înscrisurile ce au făcut obiectul acestor fapte, pentru repunerea în situația anterioară a săvârșirii infracțiunii de dare de mita (contractele de vânzare-cumpărare și de împrumut au fost mijlocul de săvârșire a acestei infracțiuni).

În baza art. 348 C. proc. pen., a fost desființate parțial următoarele înscrisuri, în sensul înlăturării mențiunilor referitoare la contractul de împrumut încheiat între inculpații A. și B. și inculpatul D.:

- declarație de avere A., prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, din 12 mai 2010;

- declarație de avere A., procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, din 20 octombrie 2010;

- declarație de avere A., prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, din 25 iulie 2009;

- declarație de avere A., prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, din 11 iunie 2009;

- declarație de avere B., ofițer specialist din cadrul H., din 04 iunie 2009;

- declarație de avere B., ofițer specialist din cadrul H., din 23 iulie 2009;

- declarație de avere B., ofițer specialist din cadrul H., din 29 aprilie 2010;

- declarație de avere B., ofițer specialist din cadrul H., din 29 octombrie 2010.

Deși instanța a dispus achitarea inculpatei B. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, a fost dispus desființarea parțială a declarațiilor de avere întrucât conțin mențiuni necorespunzătoare realității, referitoare la contractul de împrumut încheiat cu inculpatul D.

A fost menținut sechestrul asigurător asupra bunurilor inculpatului A., în limita sumei de 40.000 de lei, cuantum la care se limitează măsura confiscării dispusă de instanță.

A fost dispusă ridicarea sechestrului asigurător luat asupra bunurilor inculpaților B., C., D. prin Ordonanța nr. 402/P/2012 din 08 martie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție întrucât aceștia nu au fost obligați la despăgubiri și nici nu s-a dispus confiscarea cu privire la aceștia.

În baza art. 191 alin. (1), (2) C. proc. pen. au fost obligați inculpații A. și C. la câte 10.000 lei cheltuieli judiciare către stat, inculpatul E. la 10.200 lei și inculpatul D. la 10.400 lei.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul nr. x/P/2012 din 17 aprilie 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, s-au dispus următoarele:

I. Punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților:

1. A., în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- luare de mită, prev. și ped. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale);

- luare de mită, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen.;

- asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000;

- participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale);

- spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000;

- fals în declarații, prev. de art. 292 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (patru acte materiale), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

2. B., în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- complicitate la luare de mită, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale);

- asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000;

- participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale);

- fals în declarații, prev. de art. 292 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale);

- spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

3. C., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- luare de mită, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2) C. pen.;

- asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000;

- instigare la săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000;

- participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

4. D., cercetat în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- complicitate la luare de mită, prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale);

- asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000;

- participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale);

- spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

5. E., în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- complicitate la luare de mită, prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale);

- complicitate la dare de mită, prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale);

- asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000;

- participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000;

- spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

II. S-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, față de inculpata K., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- complicitate la luare de mită, prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2) C. pen.;

- asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prev. de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000;

- participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

- spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

III. A fost dispusă neînceperea urmăririi penale față de:

- F. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită în formă continuată, prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (faptele expuse la pct. II și pct. IV.1. din rechizitoriu);

- D. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la luare de mită, prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. și complicitate la dare de mită, prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. (faptele expuse la pct. IV.2. și pct. III din rechizitoriu);

- I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. (faptele expuse la pct. IV.2. și pct. III din rechizitoriu);

- G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (faptele expuse la pct. II. 1. din rechizitoriu).

În actul de sesizare a instanței, s-a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 05 noiembrie 2012, la nivelul Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, a fost înregistrat denunțul formulat de numitul F., primar al com. Jilava, jud. Ilfov, prin care semnala grave acte de corupție în care era implicat A., prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu.

Urmare a acestui denunț, la nivelul Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, s-a format Dosarul nr. x/P/2012, în care au fost efectuate acte premergătoare urmăririi penale.

Din conținutul denunțului formulat precum și a completărilor ulterioare, rezulta că în perioada 2009 - 2010, inculpatului A., în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, cu complicitatea celorlalți inculpați, a pretins, a primit și a acceptat de la denunțătorul F., primar al com. Jilava, jud. Ilfov, cu titlu de mită, diferite bunuri, în scopul de a fi soluționate favorabil primarului, dosarele aflate în instrumentarea unității de parchet pe care o conducea. În aceste dosare denunțătorul F. fie era cercetat în calitatea sa de primar, fie erau formate urmare a unor plângeri penale ale acestuia.

Ca mijloc de disimulare a modalității de pretindere/primire a mitei, prim procurorul A. s-a folosit de intermedierea lui E. și D.

Prin actul de sesizare a instanței, în concret, față de inculpatul A. au fost reținute următoarele:

În perioada 2009-2010, în repetate rânduri și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, cu complicitatea inculpaților B., D. și E. a pretins, a primit și a acceptat, pentru sine sau pentru altul, de la denunțătorul F., primar al com. Jilava, jud. Ilfov, cu titlu de mită, mai multe bunuri, respectiv: 3 loturi de teren intravilan ( 3 loturi de câte 1.000 mp fiecare - soții A., soții D. și C., la care se adaugă drumul de servitute de 707 mp), cheltuieli de cazare în SUA în cuantum de 3.294,15 dolari SUA, un televizor, în valoare de 8.299,90 lei, în scopul de a fi soluționate favorabil primarului, dosarele aflate în instrumentarea unității de parchet pe care o conducea, dosare în care denunțătorul F. fie era cercetat în calitatea sa de primar, fie erau formate urmare a unor plângeri penale ale acestuia. S-a apreciat că aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, în formă continuată, prev. și ped. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale, pct. II. din rechizitoriu).

În cursul anului 2008, în calitatea sa de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, inculpatul A. a pretins și primit suma de 40.000 lei, de la numitul I., prin intermediul avocatului D., pentru a da o soluție favorabilă față de I., respectiv scoatere de sub urmărire penală, în Dosarul cu nr. x/P/2008, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. (pct. III. din rechizitoriu).

La data de 09 aprilie 2009, inculpatul A., prim procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, pentru disimularea mitei pretinse constând în 3 loturi de teren intravilan ( 3 loturi de câte 1.000 mp fiecare la care se adaugă drumul de servitute de 707 mp), alături de ceilalți inculpați implicați în semnarea contractelor de vânzare - cumpărare și a contractului de împrumut fictiv a sumei de 10.000 euro, l-a determinat pe notar să autentifice aceste înscrisuri fără ca notarul să aibă cunoștință despre înțelegerea frauduloasă, infracțională existentă între participații A., B., D., E., C. și denunțător, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale, pct. II.6 din rechizitoriu).

La data de 09 aprilie 2009, inculpatul A., prin mijlocirea inculpaților E. și D., a disimulat mita primită, constând într-un teren de 1.000 mp în com. Jilava, prin întocmirea unor contracte fictive, și astfel s-a ascuns atât suma reală a tranzacției cât și adevăratul motiv al încheierii contractului de vânzare - cumpărare, în scopul ascunderii originii ilicite a acestui bun. Fictivitatea prețului și a contractului de vânzare cumpărare reprezintă în fapt, atât o modalitate de ascundere a mitei cât și ascunderea originii ilicite a bunului intrat în patrimoniul inculpatului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 (pct. II.5. din rechizitoriu).

În perioada 2009 - 2011, inculpatul A. a menționat, în fals, în patru dintre declarațiile de avere pe care era obligat să le completeze în calitatea sa de procuror, că a împrumutat suma de 10.000 de euro de la învinuitul D., prin întocmirea unui contract nereal, tocmai cu scopul de a disimula modalitatea de remitere a mitei, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații, prev. de art. 292 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale, pct. II.7 din rechizitoriu).

Având în vedere că toate faptele enumerate au fost săvârșite în condițiile concursului real de infracțiuni, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.

În sarcina inculpatei B., prin rechizitoriu, au fost reținute următoarele:

În perioada 2009-2010, în repetate rânduri și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpata B. l-a sprijinit pe soțul ei, A., care în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, a pretins, a primit și a acceptat, pentru sine sau pentru altul, de la denunțătorul F., primar al com. Jilava, jud. Ilfov, cu titlu de mită, mai multe bunuri: 3 loturi de teren intravilan (3 loturi de câte 1.000 mp fiecare - soții A., soții D. și C., la care se adaugă drumul de servitute de 707 mp), achitarea mai multor cheltuieli de cazare în SUA în cuantum de 3.294,15 dolari SUA, un televizor, în valoare de 8.299,90 lei, în scopul de a fi soluționate favorabil primarului, dosarele aflate în instrumentarea unității de parchet pe care o conducea soțul său, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la luare de mită, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale).

La data de 09 aprilie 2009, inculpata B. alături de soțul ei, inculpatul A., prim procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, pentru disimularea de către acesta a mitei pretinse, constând în 3 loturi de teren intravilan (3 loturi de câte 1.000 mp fiecare la care se adaugă drumul de servitute de 707 mp), alături de ceilalți inculpații și învinuiții implicați în semnarea contractelor de vânzare - cumpărare și a contractului de împrumut fictiv a 10.000 euro, l-a determinat pe notar să autentifice aceste înscrisuri fără ca notarul să aibă cunoștință despre înțelegerea frauduloasă, infracțională, existentă între participații A., B., D., E., C. și denunțător, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale, pct. II.6 din rechizitoriu).

În perioada 2009 - 2011, inculpata B. a menționat în fals, în patru dintre declarațiile de avere pe care era obligată să le completeze în calitatea sa de funcționar cu statut special în cadrul H., că a împrumutat suma de 10.000 de euro de la învinuitul D., prin întocmirea unui contract nereal, tocmai cu scopul a disimula modalitatea de remitere a mitei, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații, prev. de art. 292 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale, pct. II.7 din rechizitoriu).

La data de 09 aprilie 2009, inculpata B. alături de soțul său inculpatul A. și inculpații C., E. și D., a participat la întocmirea unor contracte fictive, și astfel s-a ascuns atât suma reală a tranzacției cât și adevăratul motiv al încheierii contractului de vânzare - cumpărare, în scopul ascunderii originii ilicite a acestui bun. Fictivitatea prețului și a contractului de vânzare cumpărare reprezintă în fapt, atât o modalitate de ascundere a mitei cât și ascunderea originii ilicite a bunului intrat în patrimoniul inculpatei, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 (pct. II.5. din rechizitoriu).

Având în vedere că toate faptele enumerate au fost săvârșite în condițiile concursului real de infracțiuni, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.

În sarcina inculpatului C., prin rechizitoriu, au fost reținute următoarele:

La data de 09 aprilie 2009, inculpatul C., în calitatea sa de procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a acceptat cu titlu de mită un teren - 1.000 mp, de la denunțătorul F., pentru a instrumenta favorabil primarului, dosarul în care era cercetat J. urmare a unei plângeri formulate de F., având ca obiect terenul și mai multe clădiri aparținând fostei Cooperative Agricole de Producție Jilava. Remiterea propriu-zisă s-a realizat prin interpunerea mamei acestuia, numita K. și bineînțeles, a inculpatului E., ca reprezentant al vânzătorului, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. (pct. II.1 din rechizitoriu).

La data de 09 aprilie 2009, pentru disimularea mitei oferită și acceptată de inculpatul C., constând în suprafața de 1.000 mp, teren intravilan, acesta s-a folosit de un interpus, mama sa, K., care i-a fost complice și care prin semnarea contractului de vânzare - cumpărare, l-a determinat pe notar să autentifice acest înscris fără ca notarul să aibă cunoștință despre înțelegerea frauduloasă, infracțională existentă între participații A., D., E. și denunțător, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Totodată, s-a reținut că inculpatul C., prin modalitatea concretă de primire/acceptare a mitei (terenul de 1.000 mp), a ascuns atât suma reală a tranzacției cât și adevăratul motiv al încheierii contractului de vânzare - cumpărare, în scopul ascunderii originii ilicite a acestui bun. Fictivitatea prețului și a contractului de vânzare cumpărare reprezintă în fapt și o modalitate de ascundere a mitei, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000.

Având în vedere că toate faptele enumerate au fost săvârșite în condițiile concursului real de infracțiuni, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.

În sarcina inculpatului D., prin același act de sesizare, au fost reținute următoarele:

În perioada 2009-2010, în repetate rânduri și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul D. l-a sprijinit pe inculpatul A., care în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, a pretins, a primit și a acceptat, pentru sine sau pentru altul, de la denunțătorul F., primar al com. Jilava, jud. Ilfov, cu titlu de mită, mai multe bunuri, respectiv: 3 loturi de teren intravilan ( 3 loturi de câte 1.000 mp fiecare - soții A., soții D. și C., la care se adaugă drumul de servitute de 707 mp), achitarea mai multor cheltuieli de cazare în SUA în cuantum de 3.294,15 dolari SUA, în scopul de a fi soluționate favorabil primarului, dosarele aflate în instrumentarea unității de parchet pe care o conducea, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la luare de mită, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale, pct. II din rechizitoriu).

La data de 09 aprilie 2009, inculpatul D. alături de inculpatul A., prim procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, pentru disimularea mitei pretinse, constând în 3 loturi de teren intravilan (3 loturi de câte 1.000 mp fiecare la care se adaugă drumul de servitute de 707 mp), alături de ceilalți inculpați implicați în semnarea contractelor de vânzare - cumpărare și a contractului de împrumut fictiv a 10.000 euro, l-a determinat pe notar să autentifice aceste înscrisuri fără ca notarul să aibă cunoștință despre înțelegerea frauduloasă, infracțională, existentă între participații A., B., D., E., C. și denunțător, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale, pct. II.6 din rechizitoriu).

La data de 09 aprilie 2009, inculpatul D. alături de inculpatul A., prim procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, inculpații C., B. și E., a participat la întocmirea unor contracte fictive, și astfel s-au ascuns atât suma reală a tranzacției cât și adevăratul motiv al încheierii contractului de vânzare - cumpărare, în scopul ascunderii originii ilicite a acestui bun. Fictivitatea prețului și a contractului de vânzare cumpărare reprezintă în fapt, atât o modalitate de ascundere a mitei cât și ascunderea originii ilicite a bunului intrat în patrimoniul său și al inculpaților, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 (pct. II.5. din rechizitoriu).

Având în vedere că toate faptele enumerate au fost săvârșite în condițiile concursului real de infracțiuni, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.

În sarcina inculpatului E., prin același act de sesizare, au fost reținute următoarele:

În perioada 2009-2010, în repetate rânduri și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul E. l-a sprijinit pe inculpatul A., care în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, a pretins, a primit și a acceptat, pentru sine sau pentru altul, de la denunțătorul F., primar al com. Jilava, jud. Ilfov, cu titlu de mită, mai multe bunuri, respectiv: 3 loturi de teren intravilan ( 3 loturi de câte 1.000 mp fiecare - soții A., soții D. și C., la care se adaugă drumul de servitute de 707 mp), achitarea mai multor cheltuieli de cazare în SUA în cuantum de 3294,15 dolari SUA, în scopul de a fi soluționate favorabil primarului, dosarele aflate în instrumentarea unității de parchet pe care o conducea, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la luare de mită, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale, pct. II din rechizitoriu).

În perioada 2009-2010, în repetate rânduri și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul E. l-a sprijinit pe denunțătorul F., primar al com. Jilava, să remită inculpatului A., prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, mai multe bunuri, respectiv: 3 loturi de teren intravilan (3 loturi de câte 1.000 mp fiecare - soții A., soții D. și C., la care se adaugă drumul de servitute de 707 mp), achitarea mai multor cheltuieli de cazare în SUA în cuantum de 3294,15 dolari SUA, în scopul de a fi soluționate favorabil primarului, dosarele aflate în instrumentarea unității de parchet pe care o conducea, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la dare de mită, prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. ( 2 acte materiale, pct. II din rechizitoriu).

La data de 09 aprilie 2009, inculpatul E. alături de inculpatul A., prim procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, pentru disimularea mitei pretinse de inculpatul ultim menționat, constând în suprafața de 3.707 mp teren intravilan ( 3 loturi de câte 1.000 mp fiecare la care se adaugă drumul de servitute de 707 mp), alături de ceilalți inculpații implicați în semnarea contractelor de vânzare - cumpărare și a contractului de împrumut fictiv a sumei de 10.000 euro, l-a determinat pe notar să autentifice aceste înscrisuri fără ca notarul să aibă cunoștință despre înțelegerea frauduloasă, infracțională existentă între participații A., B., D., E., C. și denunțător, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (pct. II.6 din rechizitoriu).

La data de 09 aprilie 2009, inculpatul E. alături de inculpatul A., prim procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu și inculpații C., B. și D., a participat la întocmirea unor contracte fictive, și astfel s-au ascuns atât suma reală a tranzacției cât și adevăratul motiv al încheierii contractului de vânzare - cumpărare, în scopul ascunderii originii ilicite a acestui bun. Fictivitatea prețului și a contractului de vânzare cumpărare reprezintă în fapt, atât o modalitate de ascundere a mitei cât și ascunderea originii ilicite a bunului intrat în patrimoniul inculpaților/învinuiților, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 (pct. II.5. din rechizitoriu).

Având în vedere că toate faptele enumerate au fost săvârșite în condițiile concursului real de infracțiuni, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.

De asemenea, în sarcina inculpaților A., B., C., D. și E. s-a reținut și săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 (pct. II.4. din rechizitoriu), deoarece - în perioada 2009-2010, s-au asociat în vederea săvârșirii de infracțiuni de corupție, în scopul pretinderii și/sau acceptării, în mod repetat, de diferite bunuri (terenuri, achitarea unor servicii ocazionate de călătorii în străinătate, televizor).

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 17 aprilie 2013, sub nr. x/2/2013.

S-a reținut, de către instanța de fond, că inculpatul C. a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri în circumstanțiere: cererea de demisie din funcția de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București (fila 33 vol. I), evaluarea sa psihologică emisă de Cabinet Individual de Psihologie „L.” din 27 martie 2013 (fila 34 vol. I), adeverință de la M. (fila 35 vol. I), adeverință emisă de N. (fila 36 vol. I), din care reiese că este cursant anul I - sem. II al Școlii de antrenori, copia carnetului de note (fila 37), adeverințe privind gradația de centură neagră I (filele 38, 39 vol. I), caracterizări de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București nr. 356/VI-I/2013 din 05 februarie 2013 (fila 41 vol. I) și de la O. din 04 februarie 2013 (fila 41 vol. I), certificat de competențe (filele 42-56 vol. I), rezultat de examinare privind starea sa de sănătate, eliberat de Centrul de Diagnostic Imagistic „Hipermedia - Prima Medical” Colentina (filele 57-65 vol. I), acte privind cursuri de autoapărare (filele 66-72 vol. I), acte medicale și alte înscrisuri în circumstanțiere (filele 166-168 și 227 vol. II).

Totodată, inculpatul C. a depus la dosar declarația privind solicitarea judecării în temeiul art. 3201 C. proc. pen. (fila 32 vol. I).

La termenul din 06 iunie 2013, instanța de fond a constatat regularitatea actului de sesizare, a respins ca inadmisibilă cererea de constituire ca parte civilă a SC Protecția Agricolă Jilava Ilfov SRL și a numitului J. Totodată, a respins cererea de aplicare a procedurii prev. de art. 3201 C. proc. pen. formulată de inculpații D. si C., dispunând continuarea cercetării judecătorești, potrivit procedurii comune.

În cauză au fost audiați inculpații A., B., C., D., E., ale căror declarații au fost consemnate și atașate la dosar.

De asemenea, au fost audiați martorii P. (fila 286 vol. I - în circumstanțiere pentru inculpatul D.), R., (fila 287 vol. I), martora K. (filele 289-291 vol. I), martorul J. (filele 292-294 vol. I), martorul S. (filele 295-296 vol. I.), martorul T. (fila 297 vol. I), martora U. (fila 336 vol. I), martorul V. (fila 1 vol. II), martorul I. (filele 3-4 vol. II), martorul F. (filele 5-12 vol. II), martora X. (fila 51 vol. II), martora Z. (fila 234 vol. II), martorul Y. (fila 235 vol. II), A.A. (fila 236 vol. II), martorul B.B., martorul C.C. (fila 181 verso vol. II), martorul D.D. (fila 182 verso vol. II), martorul E.E. (fila 183 vol. II), martora F.F. (fila 184 vol. II), martorul G. (fila 185 vol. II), martorul G.G. (fila 186 vol. II) și martora H.H. (fila 187 vol. II).

În baza art. 327 alin. (3) C. proc. pen., instanța de fond a constatat imposibilitatea de audiere a martorului I. ca urmare a celor consemnate în procesul-verbal de punere în executare a mandatului de aducere.

Inculpatul A. a depus C.V. (filele 272-273 vol. I), dovada de predare a muniției și armamentului, plângerile și lucrările pe care le avea în instrumentare (filele 271-281 vol. I), rapoarte de evaluare privind activitatea de prim-procuror a inculpatului (filele 283-284 vol. I), caracterizări.

A fost depusă o caracterizare din partea H. cu privire la inculpata B., fișe de evaluare (filele 246-253 vol. II).

Inculpatul E. a depus copii după deconturile privind cheltuielile efectuate în SUA cu prilejul deplasării inculpaților, confirmări de plată în limba engleză, adeverințe de venit (filele 260-312 vol. II), contract de vânzare încheiat între R. și SC J.J. SRL, certificat de moștenitor, titlu de proprietate (filele 110-116 vol. III), caracterizări (filele 117-121 vol. III).

A fost atașată la dosar, în copie, Ordonanța nr. 1783/II-2/2009 din 05 octombrie 2009 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul București (fila 221 vol. 2).

Analizând mijloacele de probă administrate în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:

I. Cu privire la contractele de vânzare-cumpărare din 09 aprilie 2009, s-a reținut că în denunțul formulat la data de 02 noiembrie 2012, F. (filele 6-24) precum și în completările ulterioare din datele de 22 noiembrie 2012, 22 ianuarie 2013 și 06 februarie 2013, a arătat că, începând cu anul 2008, în urma alegerilor locale, a fost ales primar al com. Jilava, jud. Ilfov, iar după preluarea mandatului a început să colaboreze cu E., persoană ce deținea o societate ce se ocupa de lucrări de cadastru, colaborare ce implica completarea datelor cadastrale ale Primăriei Jilava cu cele ale firmei acestuia.

La câteva luni de la preluarea mandatului, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu se aflau în soluționare mai multe dosare ca urmare a plângerilor penale formulate de martorul J. împotriva martorului denunțător F. și a Primăriei Jilava, dar și a celor formulate de martorul denunțător împotriva lui J., atât în calitate de reprezentant al administrației locale, dar și ca persoană fizică. Litigiile aveau ca obiect de dispută în principal măsurile luate în legătură cu terenuri ale fostei Cooperative Agricole de Producție.

Într-o primă etapă ce a precedat formulării plângerilor penale mai sus menționate, F. a apelat la serviciile avocatului D., pentru a-i fi asigurată asistența juridică.

După o perioadă, constatând că nu se întreprinde nicio măsură concretă de către organele de poliție și parchet, denunțătorul F. a luat legătura cu inculpatul A., prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu. Între cei doi au avut loc mai multe întâlniri, organizate de și cu participarea lui E., în cadrul cărora s-a abordat și problema dosarelor în care era cercetat primarul și a dosarului format ca urmare a plângerii penale a acestuia. Prim procurorul A. i-a pretins denunțătorului un teren pe raza com. Jilava, jud. Ilfov, pentru a fi soluționate favorabil primarului, respectivele dosare, în special Dosarul nr. x/P/2008 în care Primăria Jilava formulase plângere penală împotriva lui J. și în care procurorul C. confirmase, la data de 25 noiembrie 2008, începerea urmăririi penale față de J., după ce în prealabil la data de 21 noiembrie 2008, respinsese propunerea organelor de poliție de declinare a cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Între timp, la sfârșitul anului 2008, inculpatul C. promovase de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu la Parchetul de pe lângă Tribunalul București. După ce a primit dosarul amintit, inculpatul C. a procedat la luarea mai multor măsuri, printre care reținerea și formularea propunerii de arestare preventive a numitului J., propunere respinsă de instanța de judecată. Același inculpat a luat măsura restabilirii situației anterioare, prin ordonanță dispunând ca Primăria Jilava să intre în posesia imobilelor și terenurilor aparținând fostei Cooperative Agricole de Producție Jilava, a căror drept de proprietate îl revendica pentru instituția amintită, primarul F. Dosarul cu nr. x/P/2009 a fost finalizat prin trimiterea în judecată a lui J., iar după finalizarea cercetării judecătorești, instanța de judecată, în fond, a dispus achitarea lui J., cauza fiind judecată în căile de atac.

Denunțătorul F. a fost de acord cu pretinderea și l-a contactat pe proprietarul terenului, R., cu care a negociat prețul și căruia i-a spus că respectivul teren urmează să fie cumpărat de o persoană care îl ajută în obținerea unor fonduri pentru dezvoltarea comerțului.

La data de 09 aprilie 2009 au fost încheiate în formă autentică, în fața notarului public, contractele de vânzare cumpărare, prin care prim-procurorul A. și soția acestuia, B., dobândeau dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 1.000 mp în com. Jilava, asemenea avocatului D. și soției acestuia A.A., precum și a mamei procurorului C., inc. K., care dobândeau dreptul de proprietate, fiecare, asupra unei suprafețe de 1.000 mp în com. Jilava, precum și asupra drumului de servitute de 707 mp (ca urmare a transmiterii acestui drept din patrimoniul verișoarei martorului R., martora K.K.). După câteva luni, proprietarii celor 3 loturi de teren au donat drumul de servitute de 707 mp către Consiliul Local Jilava, deoarece A. îi solicitase primarului F. să asfalteze respectiva cale de acces ce deservea noile proprietăți ale prim procurorului A., avocatului D. și procurorului C.

Suma de 240.000 euro reprezentând contravaloarea celor trei suprafețe de 1.000 mp fiecare, a fost achitată cu ocazia încheierii procurii prin care R. îl împuternicea pe E. să vândă terenul.

S-a arătat că aceste aspecte rezultă din declarația martorului F. (”În martie 2009 inculpatul E. mi-a spus că procurorul A. vrea sa își facă o casa în Jilava și că ar fi bine sa îi dăm un teren. E. mi-a spus expres că pentru a fi luate măsuri în dosarul cu J., trebuie să îi dăm lui A. și lui D. câte un teren în Jilava. În discuțiile ulterioare a apărut un al treilea teren solicitat de E., dar nu mi-a spus pentru cine era acesta. (…) în ziua stabilită, R. a venit la mine la birou, eu i-am dat banii si am mers împreuna la biroul lui E. căruia i-am lăsat cei 170.000 euro.”), declarațiile de recunoaștere ale inculpaților C. (”În timp ce încă lucram la Parchetul Judecătoriei, inculpatul A. mi-a spus că ar putea exista o recompensă în legătură cu acest dosar, totodată sugerând că probele sunt clare și că martorul J. ar trebui trimis în judecată.

Ulterior acestei discuții, am promovat la Parchetul Tribunalului București, unde la ceva timp, m-am întâlnit cu inculpatul A. pe holul Parchetului, care mi-a spus că acel dosar a fost declinat către Parchetul Tribunalului București; la acel moment mi-a spus din nou că ar putea exista o recompensă pentru instrumentarea acestui dosar, spunând că este vorba de un teren de 1.000 mp; am înțeles din discuție că și el și avocatul D. urmau să primească câte un teren tot în legătură cu acel dosar; am înțeles că deja discutase cu F. (…) În urma acestei discuții i-am dat de înțeles inculpatului A. că sunt de acord cu propunerea de a primi terenul (…) nici eu, nici mama mea nu am plătit vreo sumă de bani ca preț al terenului (…) mi-am dat seama că acesta era dat în scopul instrumentării dosarului care îl privea pe J.”) și D. (”F. mi-a spus că este dornic să îi ofere lui A. un teren pentru a se ocupa de dosarele sale.

Am înțeles că se referea atât la soluționarea cu celeritate, cât și la pronunțarea unei soluții favorabile lui.(…). I-am transmis oferta lui A. care a fost de acord să se întâlnească pentru a discuta acest aspect.(…) am fost de față atunci când F. i-a oferit lui A. un teren de casă în Jilava, precizându-i expres că este în scopul instrumentării dosarelor pe care le avea. Cu ocazia aceleiași întâlniri am acceptat să îmi fie oferit și mie o bucată de teren pentru întreaga mea activitate (…) Ulterior, A. (…) a cerut un teren și pentru procurorul de caz, precizând că este vorba de inculpatul C.. (…) La momentul întocmirii contractului de vânzare-cumpărare niciunul dintre cumpărători nu a plătit vreo sumă de bani lui E. ca reprezentant al vânzătorului”), declarația inculpatului E. (”La solicitarea lui F., i-am împrumutat acestuia 55.000 euro din care, predându-i banii în biroul sau, din care acesta i-a dat lui R.

în aceiași zi, suma de 50.000 euro.(…) La încheierea contractului de vânzare cumpărare am fost întrebați de notar dacă s-a plătit prețul și am răspuns afirmativ, deși nu am primit nici un ban. R. își primise banii de la F. și cu acesta nu stabilise nimic în legătura cu prețul pe care trebuiau să îl plătească cei trei cumpărători.(…) Știu că s-a făcut un contract de împrumut între D. și A. dar nu am văzut ca acesta să îi dea lui A. banii și nici D. nu mi-a dat mie banii în contul prețului pe care trebuia să îl plătească A.

Nu am primit bani nici de la A.”) Declarația martorului R. (”iar intr-o alta întâlnire cu primarul F. acesta mi-a spus că era interesat de o suprafața mai mare de 3.000 mp pentru niște cunoștințe spunând ca acesta urmează a investi în dezvoltarea zonei. În cadrul discuțiilor cu F. și E. aceștia mi-au spus că urmează a face procura lui E. pentru vânzare, am făcut acest lucru în biroul lui E. La acel moment, s-a prezentat o persoană pe care inc. E. părea că o cunoaște care a dus o geanta cu suma de bani pe care am primit-o ca preț.

Am primit atunci 240.000 euro din care am dat 80.000 euro verișoarei mele, suma reprezentând valoarea terenului său și o datorie mai veche pe care o aveam la aceasta”), declarația martorului G. (”Am autentificat în calitate de notar contractul de vânzare cumpărare a terenurilor din Jilava. Cred ca solicitarea mi-a fost adresată de inculpatul E. care lucra în aceeași incintă cu mine (…) Nu am văzut să fi fost remiși efectivi banii acordați cu titlu de împrumut de D. lui A.”) documente referitoare la proprietatea asupra terenului din com.

Jilava (filele 130-156, 224-279, vol. 1), extrasele bancare ale inculpatului E. și ale martorului R.

De asemenea, la dosar se află anexate documente (filele 162-222, vol. 1) care atestă că în perioada 2009 - 2010, F. era cercetat în calitatea sa de primar, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu, soluțiile de neîncepere a urmăririi penale fiind confirmate și comunicate de prim procurorul A., ca de altfel și plângerile formulate împotriva soluțiilor de neîncepere a urmăririi penale.

Inculpatul A. a recunoscut faptul că a cumpărat terenul, însă a arătat că prețul a fost plătit din împrumutul acordat de inculpatul D., de la care a aflat la aproximativ 2 luni că de fapt prețul fusese mai mare și diferența fusese achitată de F. S-a apreciat că acest aspect este infirmat de declarația inculpatului D. care a precizat că împrumutul a fost fictiv și a fost întocmit la solicitarea inculpatului A. pentru a justifica dobândirea terenului în declarațiile de avere și C. care a precizat că însuși inculpatul A. i-a spus că recompensa pe care urma să o primească, un teren de 1.000 mp, era pentru instrumentarea dosarului lui J., dar și de cea a martorului F. Totodată, inculpatul E. a precizat că nu a primit nicio sumă de bani în contul prețului pentru vânzător, nici direct de la inculpatul A. și nici de la inculpatul D., pentru partea de preț datorată de inculpatul A., aspect confirmat și de notarul care a autentificat contractul de împrumut, martorul G.

De altfel, chiar inculpatul A. a precizat că până la momentul încheierii contractului, F. i-a făcut tot felul de sugestii în legătură cu dosarul, că trebuie soluționat pentru a nu mai fi citat, astfel încât inculpatul, în raport de pregătirea sa juridică, avea cel puțin reprezentarea și acceptarea că F., prin serviciile făcute (chiar dacă ele constau și numai în identificarea unui teren cu un preț mai redus decât cel al pieții) urmărea determinarea inculpatului de a-și exercita atribuțiile de serviciu cu privire la acele dosare și că orice acțiune sau inacțiune a sa cu excepția acelei de refuzare expresă se poate încadra într-o faptă prevăzută de legea penală. Prin urmare, instanța de judecată a înlăturat declarațiile date de inculpatul A. întrucât nu se coroborează cu aspecte de fapt ce rezultă din administrarea celorlalte mijloace de probă, ce confirmă faptul că inculpații nu au plătit prețul terenului, acesta fiind achitat de martorul F., în scopul exercitării atribuțiilor de serviciu de către inculpații A. și C., pentru soluționarea dosarelor aflate în instrumentarea unității de parchet pe care o conducea - Parchetul Judecătoriei Cornetu și în care se efectuau cercetări față de primarul F. sau care erau înregistrate ca urmare a unor plângeri formulate de F.

Inculpatul E. a recunoscut sub aspect material implicarea sa în activitatea premergătoare și cea referitoare la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, dar a invocat faptul că nu ar fi știut decât ulterior de la F. că era în legătură cu dosarele, negând că ar fi fost de față la vreo discuție între A. și F. din care să rezulte acest aspect. Cu toate acestea, inculpații C. și D., ca și martorul F. îl plasează de față la discuțiile în legătură cu aceste terenuri, astfel încât instanța a apreciat ca dovedit faptul că aceasta avea reprezentarea scopului urmărit. Inculpatul E. a invocat faptul că s-ar fi simțit obligat să îl ajute pe F. pentru că avea mai multe suprafețe de teren necadastrate și depindea de F. să facă acest lucru în calitate de primar. Instanța a apreciat că această apărare nu este de natură a înlătura sau diminua în vreun fel răspunderea penală a inculpatului în condițiile în care acesta a ales să își urmărească propriile interese materiale și a menține o relație bună cu inculpatul F., chiar dacă acesta a avut reprezentarea caracterului infracțional al activității sale. De altfel, relația de afaceri și personală de lungă durată între cei doi este de natură a arunca cel puțin o umbră de îndoială cu privire la existența vreunei constrângeri morale la care să fi fost supus inculpatul E. din partea martorului F. S-a constatat că cei doi inculpați sunt trimiși în judecată pentru fapte de corupție în legătură cu alte terenuri din Jilava în Dosarul nr. x/2/2012, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Cu privire la suma înmânată vânzătorului R., s-a reținut că există necorelări între declarațiile inculpatului E. și ale martorului F., inculpatul E., arătând că de fapt banii înmânați au fost retrași de un angajat al său de la bancă și reprezentau un împrumut cerut de F. Raporturile juridice dintre F. și E. cu privire la această sumă de bani nu interesează întrucât vânzătorul era terț și cei doi confirmă același lucru, faptul că F. a fost cel care a plătit prețul (chiar dacă actul remiterii a fost efectuat de către inculpatul E., suma de bani provenea din patrimoniul martorului F., fie o sumă preexistentă, așa cum invocă acesta, fie obținuți în baza unui împrumut de la inculpatul E.).

Modalitatea în care au fost exercitate atribuțiile de serviciu ale inculpaților C. și A. în dosarul în care era cercetat martorul J. (cu respectarea sau nu a dispozițiilor legale sau cu acordul și după verificarea măsurilor de șefii ierarhici) s-a apreciat a fi important numai sub aspect subsidiar, întrucât infracțiunea de luarea de mită subzistă inclusiv în cazul în care autorul infracțiunii își îndeplinește integral și corespunzător atribuțiile de serviciu. S-a apreciat că, nu este de neglijat faptul că în acest dosar au fost dispuse/propuse măsuri controversate, de natură a indica faptul că dosarul s-a aflat în atenția celor doi procurori, care, însă, au încercat să ia măsuri favorabile martorului denunțător sub aparența respectării dispozițiilor legale (ordonanța de repunere în situația anterioară dispusă în cursul urmăririi penale, propunerea de arestare preventivă a martorului J. care a fost respinsă de instanță, achitarea de prima instanță întrucât fapta nu e prevăzută de legea penală). Aceste măsuri sau propuneri pot fi justificate ca fiind aprecieri personale ale inculpaților, date în interpretarea dispozițiilor legale, însă această apărare nu este de natură a înlătura caracterul infracțional al activității acestora în condițiile în care infracțiunea subzistă și în condițiile exercitării corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu.

La stabilirea situației de fapt, instanța a avut în vedere credibilitatea scăzută a martorului F. care este în prezent trimis în judecată pentru infracțiuni în legătură cu modalitatea în care a înțeles să își exercite atribuțiile de primar și de președinte al Comisiei Locale de Fond Funciar, infracțiuni ce fac obiectul Dosarului nr. x/2/2012 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, de relația conflictuală existentă între el și inculpatul E. (trimiși în judecată în calitate de coinculpați în dosarul menționat anterior), de faptul că martorul F. a fost audiat în calitate de făptuitor în legătură cu aceste terenuri și a negat că ar fi existat vreo legătură între el și inculpații A. și C., de faptul că martorul poate beneficia de un tratament sancționator favorabil în dosarul menționat ca urmare a denunțului formulat în prezenta cauză, reținând doar aspectele care se coroborează și se susțin reciproc din probele administrate.

II. Cu privire la cel de-al doilea act material de luare de mită reținut referitor la cheltuielile aferente călătoriei în SUA, s-a arătat că în rechizitoriu s-a reținut că denunțătorul F. a achitat cheltuielile legate de transportul, cazarea și alte cheltuieli ocazionate de sejurul petrecut în SUA de prim procurorul A. și soția sa, precum și de avocatul D. și soția acestuia, sejur organizat în contextul căsătoriei inculpatului E., în perioada ianuarie - februarie 2010.

Sejurul petrecut în SUA a constat în cazarea persoanelor participante în hoteluri de 5 stele, mai precis Hotel x în Beverly Hills, California - circa o săptămână și Hotel y în Las Vegas - circa o săptămână.

De asemenea, s-a reținut că denunțătorul F. a achitat pe lângă cheltuielile de transport și cazare ocazionate de sejurul în SUA al soților A. și soților D., și cheltuieli personale realizate de aceștia: parfumuri, haine și chiar genți de voiaj, deoarece soții A. au sosit în SUA cu o singură geantă și au plecat cu mai multe.

În fața instanței de judecată martorul F. a declarat următoarele: ”În 2010 E. mi-a propus să îi fiu naș de cununie și am acceptat. M-am înțeles cu el să suport jumătate din cheltuielile legate de nunta organizată în SUA. Am plătit mai multe mese cu bani cash, totodată i-am dat lui E. cam 10.000 dolari pentru ca acesta să acopere cheltuielile. Știu că din acești bani E. a dat o parte soților A. să-și cumpere diverse cadouri. Toate plățile făcute de mine în SUA au fost făcute cu bani cash, mă refer la banii pe care i-am dat luzi E. pentru soții A. si D. Cheltuielile mele si ale soției, le-am achitat cu cardul. În ultima zi, pentru că E. a invocat faptul că nu mai are bani, am plătit eu, la sugestia acestuia, hotelul din Beverlly Hills pentru A. și D. Am făcut acest lucru cu cardul Unicredit sau American Express.”

Instanța de fond a constatat că martorul și-a schimbat declarația dată în cursul urmăririi penale cu privire la modalitatea de achitare a acestor cheltuieli, precizând că a folosit bani cash pe care i-a dat inculpaților prin intermediul inculpatului E., de care nu menționase nimic în declarațiile inițiale în care arătase și invocase în susținerea celor declarate operațiunile făcute prin intermediul cardurilor bancare, dovedite cu extrasele de cont aferente.

În acest context, instanța de fond a apreciat că cea mai mare parte a acestor cheltuieli, aferente sejurului din SUA, au fost făcute de inculpatul E. și de soția acestuia, în considerarea calității de invitați a inculpaților A. și D., achitând și cheltuielile altor invitați la celebrarea căsătoriei celor doi.

S-a arătat că această situație de fapt rezultă din declarația inculpatului E. (”Am invitat 7-8 persoane din România, inclusiv F., D. și A. cărora le-am achitat cheltuielile integral de cazare și de transport. Atunci când familia A. era împreuna cu noi, lucru care s-a întâmplat de mai multe ori, eu eram cel care achita plata.”), declarația inculpatului D. (”Am fost invitat de E. să merg la căsătoria acestuia în SUA în calitate de prieten, mi-a spus că nu va trebui să achit nici un fel de cheltuieli și am acceptat gândindu-mă că este un fel de compensație a onorariilor pe care nu mi le plătise ca avocat.

Soția inc. E. pregătise un program detaliat pentru întregul sejur. Știu că biletele de avion au fost plătite pentru toata lumea de soții E. Atunci când am luat masa cu familia A., fără F. și E., familia A. și-a plătit cheltuielile, dar uneori am mai plătit și eu”), declarația martorei H.H. (”Eram prieteni de familie cu D. si cu A., ieșeam împreună de mai multe ori, astfel încât ne-am dorit să îi avem cu noi cu această ocazie. Am stabilit lista de invitați împreuna cu soțul meu. Am spus tuturor că urmează să suportăm toate cheltuielile deplasării și am și făcut acest lucru, am achitat transportul personal, iar camerele de hotel au fost achitate în parte de mine.

Pe parcursul sejurului din SUA, mesele la care mergeam împreuna erau plătite de mine sau soț, sau când eram în grupuri mai mici, își plătea fiecare”), declarația inculpatului A. (”Am fost invitat de către E., în SUA, la nunta acestuia, cu mențiunea că toate cheltuielile de transport și cazare urmează a fi achitate de el pentru toți invitații și că au mai fost invitați D. și fiica lui E. Mesele au fost achitate de E. și uneori și de F. Nu am cerut niciodată nota pentru a vedea cât am consumat noi, toate celelalte cheltuieli, au fost achitate de mine și de soție, din bani proprii.

Nu am primit nici un cadou de la F. acolo, bunurile respective și le-a cumpărat el sau soția. Știu că a existat un incident la plecarea de la hotel, pentru că E. a avut niște probleme cu cardul și suma a fost achitată pentru toata lumea de F. Nu m-a interesat despre ce sumă era vorba, E. mi-a spus că va rezolva această chestiune cu F. și că îi privea”). Înscrisurile depuse de inculpatul E. (vol. II), precum și cele depuse la dosarul de urmărire penală (extras de cont Banca Transilvania pe numele inculpatului E.- vol. V, filele 273-283, nota de plată hotel x pe numele L.L. - vol. 7 fila 323) din care rezultă că el și soția sa a fost cei care au rezervat și achitat biletele de avion, precum și cheltuielile de cazare în SUA ale invitaților, cu excepția sumei de 1.000 de dolari, achitată cu cardul de martorul F. ca urmare a respingerii cardului inculpatului E.

Extrasele de cont ale martorului F. nu dovedesc decât faptul că acesta a făcut cheltuieli în SUA în perioada respectivă, însă nici un alt mijloc de probă administrat în cauză nu susține varianta acestuia cu privire la împrejurarea că destinatarii acestor sume au fost inculpații A. și D. și că au fost plătite în scopul determinării inculpatului A. de a da soluții favorabile în dosarele în care era implicat martorul denunțător. Din probele indicate rezultă că suma a fost achitată de martorul F. în considerarea relațiilor sale cu soții E. care au achitat toate celelalte cheltuieli ocazionate de sejurul invitaților și nu a calității de prim-procuror a inculpatului A.

III. Cu privire la cel de-al treilea act material de luare de mită reținut - TV - s-a arătat că la scurt timp după revenirea din SUA, în februarie 2010, prim-procurorul A., i-a pretins denunțătorului F. să-i remită cu titlu de mită un televizor led Samsung, în același context al instrumentării unor dosare de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu în care era cercetat F., în calitate de primar al com. Jilava, și în legătură cu care promitea o soluționare favorabilă denunțătorului. Denunțătorul F. a achiziționat la data de 17 februarie 2010 un televizor, în valoare de 8.299 lei, pe care apoi i l-a remis prim procurorului A., televizorul fiind luat de la sediul Primăriei Jilava, de soția acestuia - B.

Această situație de fapt rezultă din declarația martorului F. (”După întoarcerea din SUA, inc. A. mi-a spus că și-ar dori un model nou de televizor, am fost dea acord să îi cumpăr acest televizor, l-am luat de la x Vitan, l-am plătit cu cardul. La acel moment aveam în vedere calitatea lui de prim procuror de la Cornetu și e posibil să mă fi gândit că mă va ajuta cu dosarele mele. Am adus televizorul la primărie, cu mașina mea, condusă de mine, și l-am dus în biroul meu, la aceasta din urma operațiune, am fost ajutat de băieții de la pază. Soții A. m-au urmat la Primărie, inculpatul A. s-a prezentat agentului de paza, acesta m-a anunțat că a venit, am ieșit și eu în antecamera și i-am spus lui V. să ia televizorul și să îl duca în mașina lui A.”), declarația martorului V. (”F. m-a chemat în cabinetul său și în prezența inc A. mi-a solicitat să mă duc la salonul de înfrumusețare și să aduc un televizor pe care să îl pun în mașina cu care venise procurorul A. M-am deplasat cu mașina societății de paza la salonul de înfrumusețare de unde am luat televizorul de la colegul meu S. și m-am întors, după 8-10 minute la primărie. Am presupus că mașina în care am pus televizorul era a domnului procuror pentru că era singura necunoscută din parcare și pentru că mi-a deschis portiera imediat inculpata A. După ce am pus televizorul în mașină, i-am văzut ieșind din primărie pe F. și procurorul A. și s-au îndreptat spre mașina unde era inculpata A.”), declarația martorului S. (”primarul F. mi-a spus într-o zi, după prânz, să merg la salonul soției pentru a avea grijă de un televizor care era pentru procurorul A. La scurt timp, un coleg, tot agent de pază, martorul V. mi-a spus că F. a cerut să fie dus televizorul la Primărie. Am pus amândoi televizorul în mașina de serviciu cu care venise acesta, iar eu am rămas în continuare la salon. În aceiași seară, după ce V. s-a întors la salon mi-a spus că a pus televizorul în mașina procurorului.”), documentele obținute de la x (filele 119-120, vol. 1 dup), procesul-verbal de efectuare a percheziției domiciliare la locuința inculpatului, de unde a fost recuperat televizorul.

Inculpatul A. a recunoscut actul de predare/preluare a televizorului, însă a invocat faptul că a plătit prețul televizorului și că i-a spus primarului F. că dorește să achiziționeze un televizor, apelând la acesta deoarece lucrase ca vameș și cunoștea depozite de unde ar fi putut achiziționa un asemenea televizor sub prețul pieței. Această susținere nu este confirmată de niciun alt mijloc de probă și nici nu apare credibilă în condițiile în care, deși au solicitat doar un sfat de la martor, au acceptat televizorul și fără actele de proveniență care au rămas la acesta. În contextul relațiilor apropiate dintre soții A. și F. (inculpatul A. a recunoscut faptul că se vedeau des) și a primirii terenului cu câteva luni înainte în scopul soluționării favorabile a dosarelor în care era implicat F., primirea acestui televizor fără achitarea prețului (care nu a fost dovedită) nu poate avea decât semnificația unui avantaj patrimonial pretins și acceptat de inculpatul A. ca urmare a calității sale de prim-procuror.

IV. Cu privire la activitatea inculpatului A. în legătură cu dosarul lui I., s-a arătat că, în cursul anului 2008, în calitatea sa de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, a pretins și primit suma de 40.000 lei pentru a da o soluție favorabilă - scoaterea de sub urmărire penală, pentru numitul I., în Dosarul cu nr. x/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu.

S-a reținut că această situație de fapt rezultă din declarația inculpatului D. (”Am vorbit cu A. întrebându-l ce poate face să îl ajute, acesta după ce a văzut dosarul m-a chemat la birou și mi-a spus că trebuie să rezulte că a condus pe un segment scurt și să invoce că a făcut acest lucru pentru a ajuta o rudă bolnavă și că se poate rezolva, dar că nu poate face acest lucru pentru o sumă mai mică de 10.000 euro. I-am transmis această solicitare lui C.C., care ulterior mi-a și predat suma respectivă în lei, în prezența soției sale, a lui I.

și a fraților acestuia. În aceiași zi am dus banii inculpatului A. la locuința acestuia”), declarația martorului I. (”Am vorbit cu avocatul D. despre care știam de la vecinii mei din sat că era un avocat bun. Acesta mi-a spus că pentru 400 milioane lei vechi îmi poate rezolva problema, iar dacă nu se rezolvă problema, mi se vor restitui banii. Am împrumutat banii de la frații mei I., M.M. și E.E., i-am dat banii inculpatului D., în fața porții mele, de față a fost și C.C.”), declarația martorului C.C. (”Știu că I. a împrumutat bani de la frații săi pentru a-i da avocatului.

Ulterior am aflat de la cumnatul meu că acesta și-a rezolvat problemele. Am aflat de la lumea din sat și de la cumnat că suma de bani a fost dată de avocat prim procurorului A. pentru a i se soluționa favorabil dosarul. La locuința mea din Sintești a venit avocatul D. însoțit de un bărbat pe care îl recunosc ca fiind bărbatul din boxă, pe care atunci l-a recomandat ca fiind colegul său. Îmi amintesc de o discuție în care D. i-a cerut cumnatului suma de 40.000 lei pentru a nu fi trimis în judecată.”), declarația martorului E.E. (”Acum mai mult timp, acesta m-a rugat să îl împrumut cu 20.000 lei spunându-mi că are o problemă și că trebuie să îi dea unui avocat.”), declarația martorei F.F. (”Sunt soția lui I., acum mai mult timp a avut o problemă pentru rezolvarea căreia a vorbit cu inc D.

în calitate de avocat. Am fost lângă ei când soțul meu i-a dat banii lui D., dar nu știu ce sumă.”), copiile înscrisurilor din dosarul în care I. a fost cercetat (vol. 10 dup), declarația martorului D.D. (”Îmi aduc aminte că în anul 2008, la solicitarea rudelor lui I. l-am asistat pe acesta din urmă la o declarație dată la Poliția Popești. După aceasta declarație i-am solicitat să îmi plătească onorariul, dar mi-a spus că nu are bani pentru că i-a dat lui D. 40.000 lei. Am auzit în comuna Sintești că cei din familia I. au dat banii lui D. deoarece acesta le-a garantat că le obține o soluție de netrimitere în judecată”).

Inculpatul A. nu a recunoscut săvârșirea faptei, arătând că a soluționat dosarul în care I. era cercetat ca urmare a încărcării celorlalți procurori și că cel mai probabil a pronunțat soluția pe baza referatului de terminare a urmăririi penale și că a aplicat o sancțiune administrativă pentru că starea de recidivă nu reieșea cu claritate din fișa de cazier. S-a apreciat ca fiind relevant că singura probă în sensul solicitării de către inculpat și remiterii banilor către acesta este declarația inculpatului D. care ca urmare a acestui denunț ar putea beneficia de o cauză legală de atenuare, însă toți ceilalți martori coroborează declarația acestuia cu privire la cuantumul sumei solicitate, scopul fiind acela de a rezolva dosarul penal al lui I.

Apărarea inculpatului A. nu se verifică în condițiile în care referatul de terminare a urmăririi penale propunea trimiterea în judecată (file 162-164 vol. 10 dup), iar soluția a fost pronunțată chiar de inculpat, a cărui prezență în satul Sintești (nerecunoscută de inculpat) este confirmată de martorul C.C.. Desigur că starea de recidivă a lui I. nu îl excludea ab initio de la aplicarea art. 10 lit. b)1 C. proc. pen., practica instanțelor fiind unitară sub acest aspect, însă infracțiunea de luare de mită subzistă și în situația în care autorul și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu.

În speță, faptul că situația celui cercetat era delicată (soluțiile posibile fiind art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. sau închisoare cu executare în regim închis) este de natură a indica că inculpatul A. se afla în poziția de a pretinde o sumă de bani pentru ca I. să obțină o soluție puțin probabilă în absența unor elemente determinante din care să rezulte lipsa de pericol social concret al faptei și că această soluție a fost adoptată ca urmare a remiterii sumei de bani către prim-procuror, așa cum a arătat inculpatul D.

De asemenea, s-a apreciat că la aceeași concluzie conduce situația dosarului care într-o primă fază s-a aflat în instrumentarea altor procurori, însă după întocmirea referatului de terminare a urmăririi penale prin care se propunea trimiterea în judecată, de către organele de poliție, dosarul în cauză a fost preluat de prim procurorul A. care, de altfel, a și dat soluția de scoatere de sub urmărire penală cu aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ prin ordonanța din 28 aprilie 2009. În Registrul de evidența a dosarelor penale al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, se menționează explicit că, inițial, dosarul s-a aflat în lucru la alți procurori, iar din octombrie 2008 până la momentul soluționării - aprilie 2009, de către inculpatul A., respectivul dosar s-a aflat la acesta, confirmându-se astfel și declarațiile denunțătorului D. care a precizat că între momentul remiterii mitei - 40.000 lei și momentul emiterii soluției favorabile de către prim procuror - netrimiterea în judecată, a trecut un interval de timp de câteva luni.

I. În drept, prima instanță a reținut că faptele inculpatului A., care în perioada 2009 - 2010, în repetate rânduri și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, cu complicitatea inculpaților D. și E., a pretins, a primit și a acceptat, pentru sine sau pentru altul, de la denunțătorul F., primar al com. Jilava, jud. Ilfov, cu titlu de mită, mai multe bunuri, respectiv: 3 loturi de teren intravilan (3 loturi de câte 1.000 mp fiecare - soții A., soții D. și C., la care se adaugă drumul de servitute de 707 mp) și un televizor, în valoare de 8.299,90 lei, în scopul de a fi soluționate favorabil primarului, dosarele aflate în instrumentarea unității de parchet pe care o conducea în care denunțătorul F. fie era cercetat în calitatea sa de primar, fie erau formate urmare a unor plângeri penale ale acestuia, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, în formă continuată, prev. și ped. de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale).

Sub aspectul laturii obiective, s-a arătat că elementul material al infracțiunii constă în acțiunea inculpatului de a pretinde și primi un teren și un televizor de la martorul denunțător, bunuri necuvenite, cu titlu de contra-echivalent al conduitei pe care inculpatul s-a angajat să o aibă, de a îndeplini atribuțiile de serviciu, respectiv de a se soluționa favorabil dosarele în care era implicat martorul denunțător.

Inculpatul A. a invocat faptul că nu avea atribuții de serviciu în dosarele în care era implicat martorul F., dosarele fiind instrumentate de alți procurori. Instanța a constatat că inculpatul avea calitatea de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, calitate în care avea obligația legală de a exercita controlul de legalitate al tuturor actelor și măsurilor dispuse de procurorii din subordinea sa în baza art. 220 C. proc. pen. și art. 62 alin. (2), art. 64 alin. (1) din Legea nr. 304/2004.

Pretinderea terenului a avut loc anterior îndeplinirii de către inculpat a atribuțiilor de serviciu, respectiv de pronunțarea unei soluții în dosarul în care era cercetat martorul J. și de soluționarea celorlalte cauze în care era implicat martorul F. Condiția atașată subiectului activ de a fi funcționar public în sensul dispozițiilor art. 147 C. pen. s-a apreciat a fi îndeplinită, inculpatul fiind procuror, deci exercitând cu titlu permanent o însărcinare retribuită în serviciul unei instituții publice. Urmarea imediata a faptei constă într-o stare de pericol pentru relațiile sociale referitoare la activitatea de serviciu, care prezumă îndeplinirea cu probitate de către funcționarii publici a îndatoririlor de serviciu, iar legătura de cauzalitate dintre faptă și urmare rezultă ex re fiind vorba de o infracțiune de pericol.

Sub aspectul laturii subiective, s-a apreciat că inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție directă în sensul dispozițiilor art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen., deoarece acesta a avut reprezentarea faptelor, a consecințelor antisociale și a urmărit producerea rezultatului care apare ca inevitabil din momentul săvârșirii elementului material. Intenția este calificată de scopul existent la momentul săvârșirii faptei: acela de îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu. De asemenea, inculpatul s-a implicat activ pentru atingerea scopului urmărit, intervenind la Parchetul de pe lângă Tribunalul București pentru ca dosarul să fie instrumentat tot de inculpatul C., care între timp promovase la unitatea superioară, invocând faptul că era un dosar complex si că ar fi oportun a fi instrumentat de același procuror, după cum rezultă din declarația martorului B.B. (”Alături de alte chestiuni, inc A. mi-a spus că urmează să se trimită la Parchetul Tribunalului București dosarul în care era cercetat J., spunându-mi ca este un dosar complex în care J. formulase mai multe memorii și plângeri”).

II. S-a reținut că fapta inculpatului A., care în cursul anului 2008, în calitatea sa de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, a pretins și primit suma de 40.000 lei, de la numitul J., prin intermediul avocatului D., pentru a da o soluție favorabilă față de I. - scoaterea de sub urmărire penală, în Dosarul cu nr. x/P/2008, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

S-a apreciat că în cauză este îndeplinită și condiția atașată subiectului activ și care conduce la reținerea formei agravante a infracțiunilor de luare de mită, fiind vorba de o persoană cu atribuții de control și de urmărire a infracțiunilor pentru ambele infracțiuni.

III. S-a apreciat că fapta inculpatului A. care în perioada 2009 - 2011, a menționat, în fals, în patru din declarațiile de avere pe care era obligat să le completeze în calitatea sa de procuror, că a împrumutat suma de 10.000 de euro de la învinuitul D., prin întocmirea unui contract nereal, tocmai cu scopul de a disimula modalitatea de remitere a mitei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații, prev. de art. 292 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale).

Sub aspectul laturii obiective, elementul material este cristalizat prin acțiunea inculpatului de a face declarații necorespunzătoare adevărului (cu privire la încheierea contractului de împrumut cu inculpatul D.) consemnate în scris și comunicate Consiliului Suprem al Magistraturii, organ de interes public în sensul art. 45 C. pen. Urmarea imediată a faptei este atingerea adusă încrederii publice pe care trebuie să o inspire declarațiile făcute oficial în vederea producerii de consecințe juridice, iar legătura de cauzalitate dintre faptă și urmare rezultă ex re, fiind vorba de o infracțiune de pericol.

Sub aspectul laturii subiective, s-a apreciat că inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție directa, în accepțiunea art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen., acesta având reprezentarea faptei sale și a consecințelor antisociale și a urmărit acest rezultat, având intenția de a produce consecințe juridice prin fapta sa.

În final, s-a reținut de către instanța de fond că faptele comise de inculpat au fost săvârșite de același subiect activ înainte de rămânerea definitivă a condamnării pentru oricare dintre ele, fiind îndeplinite condițiile de existență a concursului real, conform dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.

Cu privire la actul material referitor la achitarea cheltuielilor aferente sejurului din SUA, având în vedere că nu s-a dovedit că această plată s-a făcut în scopul de a-l determina pe inculpat să își îndeplinească atribuțiile de serviciu, ci au fost achitate de martorul denunțător F. în considerarea relației sale cu inculpatul E. care se obligase să achite cheltuielile tuturor invitaților săi, instanța de fond a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. S-a apreciat că nu se impune achitarea în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. întrucât fapta care a dus la modificarea situației a existat (achitarea cheltuielilor), însă a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru ca aceasta să fie infracțiune.

Prima instanță a mai reținut că în actul de sesizare al instanței s-a arătat că, în perioada 2009-2010, inculpații A.,C., B., E. și D., s-au asociat în vederea săvârșirii de infracțiuni de corupție, în scopul pretinderii și/sau acceptării, în mod repetat, de diferite bunuri (terenuri, achitarea unor servicii ocazionate de călătorii în străinătate, televizor), în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Sub acest aspect,instanța de fond a constatat că în cauză nu s-a făcut dovada unei asocieri care să se perpetueze pe o perioadă mai mare de timp, a unei structuri organizate, în care fiecare inculpat să aibă un rol predeterminat, o structură bine organizată, cu reguli bine stabilite, cu un scop infracțional comun, capacitate de organizare deosebită, o ierarhie a subordonării în cadrul asocierii bine stabilită, pe trepte de ierarhizare, o activitate infracțională bine planificată, conspirată, cu caracter de continuitate. Doctrina și practica judiciară au stabilit că aderarea la o asemenea asociere reprezintă obținerea calității de membru, cu loc și rol bine stabilite, cu activități în structura infracțională strict determinate. Sprijinirea asocierii presupune orice activitate ilicită cu scopul de a ajuta, a înlesni activitatea acesteia și a membrilor săi. Aceasta presupune că cel ce sprijină sau aderă la asemenea asociere are cunoștință, în primul rând, de existența sa și de activitățile ilicite ale membrilor care-o alcătuiesc, de rolul și locul precis al acestora în cadrul asocierii. Existența acestei organizări sporește în mod simțitor capacitatea operativă a grupului, sporește îndrăzneala făptuitorilor și poate îngreuna descoperirea și prinderea acestora. Forța pe care o dă caracterul organizat al asocierii face ca aceasta să amenințe cu un pericol efectiv, calitativ deosebit de simpla manifestare a intenției de a săvârși infracțiuni.

S-a arătat că din probele dosarului rezultă că inculpații acționau în funcție de împrejurările create, de modul cum se înțelegeau pentru transmiterea bunurilor care au făcut obiectul luării de mită, modalitatea de operare și numărul persoanelor implicate fiind diferit (astfel, în cazul primului act reținut au fost implicați toți inculpații, martorul denunțător F. a plătit prețul, inculpatul E. a reprezentat vânzătorul, iar terenul a ajuns în patrimoniile inculpaților ca urmare a încheierii unui act de vânzare-cumpărare prin folosirea simulării prin interpunerea de persoane; în cazul celui de al doilea act, bunul a fost predat direct de către martorul denunțător inculpatului A., fără implicarea altor persoane și fără utilizarea altor procedee care să dea o aparență de legalitate acestei tranzacții). Între inculpați nu existau înțelegeri prealabile cu caracter de continuitate, un program bine conturat și cu atribuții obligatorii bine stabilite cu privire la infracțiunile ce urmează a fi săvârșite, condiții inerente pentru existența unei asocieri, așa cum este prev. de art. 323 C. pen.

În raport de aceste considerente, instanța a apreciat că se impune achitarea inculpaților în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni întrucât nu s-a făcut dovada existenței unei asocieri între inculpați.

Inculpatul A. a fost trimis în judecată și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 constând în aceea că la data de 09 aprilie 2009, prin mijlocirea inculpaților E. și D., a primit mită un teren de 1.000 mp în com. Jilava, prin întocmirea unor contracte fictive, și astfel s-a ascuns atât suma reală a tranzacției cât și adevăratul motiv al încheierii contractului de vânzare - cumpărare, în scopul ascunderii originii ilicite a acestui bun.

Art. 29 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor incriminează ca infracțiune de spălare a banilor, în lit. a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.

Legea nr. 656/2002 transpune în legislația internă obligațiile internaționale asumate de România prin ratificarea Convenției Europene privind spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii ce incriminează ca infracțiune de spălare a banilor fapta de a achiziționa, deține sau folosi bunuri despre care cel care le achiziționează, le deține sau folosește, știe, în momentul dobândirii lor, că acestea constituie produse (art. 6 lit. c)). Același articol lasă la latitudinea statelor semnatare incriminarea faptei săvârșite de autorul infracțiunii principale.

Se observă intenția legiuitorului român de a prelua dispozițiile Convenției europene aproape în întregime, reieșind cu claritate distincția dintre autorul infracțiunii de spălare de bani și cel al infracțiunii din care provin bunurile prin folosirea expresiei cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni. Rezultă că, în mod obligatoriu, trebuie să existe un autor distinct, care să cunoască proveniența ilicită a bunurilor, fără de care nu ar putea exista infracțiunea de spălare de bani. Sintagma cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni este folosită de legiuitor pentru a exclude din sfera subiecților activi persoanele care au participat la comiterea infracțiunilor din care provin bunurile care formează obiectul spălării banilor. Dacă această expresie ar fi fost întrebuințată pentru a include în categoria subiecților activi și participanții la infracțiunea premisă, ea ar fi fost inutilă, deoarece persoana care a comis infracțiunea din care provin bunurile cunoaște întotdeauna împrejurarea că fapta respectivă este infracțiune.

S-a apreciat că acest aspect a cunoscut soluții divergente în practică, existând decizii de speță atât în sensul reținerii infracțiunii de spălare de bani în sarcina autorului infracțiunii principale, cât și în sens contrar (Decizia nr. 3615 din 05 iulie 2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, nr. 1386 din 11 martie 2004 a Înaltei Curții de Casație și Justiție). Aceeași lipsă de unitate a practicii se regăsește și în sisteme juridice străine (în legislația franceză, analiza practicii în Droit Penal des Affaires - Manuel Theorique et pratique, Marie-Paul Lucas de Leyssac, Alexis Mihman, art. 301 C. pen. Spaniol, legislația italiană - art. 648 bis și 648 tertius C. pen., textele de lege fiind interpretate de instanțe în mod diferit).

În plus, infracțiunea de spălare a banilor are un caracter corelativ, derivat întrucât existența ei este condiționată de săvârșirea prealabilă a unei infracțiuni din care să provină bunul supus unei operațiuni de spălare. În speță, terenul este chiar obiectul mitei, care nu a fost schimbat sau transferat unei alte persoane, iar contractul de vânzare-cumpărare, deși încheiat prin simulare, este chiar modalitatea în care inculpatul a obținut mita solicitată. Prin urmare, întrucât nu a fost săvârșită o infracțiune anterior unei operațiuni de schimbare sau de transfer a bunului, iar autorul presupusei spălări de bani este chiar autorul infracțiunii principale, s-a apreciat că nu este îndeplinită situația premisă necesară existenței infracțiunii de spălare de bani, astfel încât se impune achitarea în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen.

Inculpatul A. a fost trimis în judecată și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen.. rap. la art. 289 C. pen.. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. constând în aceea că la data de 09 aprilie 2009, pentru disimularea mitei pretinse, alături de ceilalți inculpații implicați în semnarea contractelor de vânzare-cumpărare și a contractului de împrumut fictiv a sumei de 10.000 euro, l-a determinat pe notar să autentifice aceste înscrisuri fără ca notarul să aibă cunoștință despre înțelegerea frauduloasă, infracțională existentă între participații A., B., D., E., C. și denunțător.

S-a arătat că în cazul în care notarul public consemnează în contractul de vânzare-cumpărare împrejurări necorespunzătoare adevărului, însă aceste mențiuni au avut la bază declarațiile date de părțile prezente și care au participat la întocmirea înscrisului, fapta nu constituie fals în înscrisuri, ci aceea de fals în declarații, motiv pentru care instanța a dispus schimbarea încadrării juridice.

În cazul autentificării înscrisurilor, notarul public are obligația de a stabili identitatea părților, de a lua consimțământul acestora cu privire la conținutul actului, exprimat prin semnătură. În cazul în care actul este simulat, nu se poate considera că înscrisul autentic este fals, el producând efecte ca orice alt act juridic simulat (în mod diferit, sub aspect probatoriu, între părți și față de terți). În cazul unui act juridic simulat, întrucât posibilitățile notarului de verificare se limitează la manifestarea de voință exprimată de părți, împrejurările necorespunzătoare adevărului se limitează la aspecte care pot fi constatate nemijlocit la întocmirea actului de către notar.

În speță, instanța a arătat că notarul a constatat manifestarea de voință a părților prezente, așa cum a fost declarată, în sensul transmiterii dreptului de proprietate asupra terenurilor din patrimoniul vânzătorului în cel al cumpărătorilor, aspect corespunzător realității. Totodată, s-a consemnat declarația cumpărătorilor că au cumpărat de la vânzător și cea a vânzătorului cu privire la primirea prețului de la cumpărători, aspect necorespunzător realității, din probe rezultând că prețul a fost primit direct de vânzător de la martorul denunțător F., anterior semnării actului de vânzare-cumpărare.

În ceea ce privește contractul de împrumut, în înscris s-a consemnat primirea cu titlu de împrumut fără dobândă a sumei de 10.000 de euro, potrivit manifestării de voință exprimate de către părți (care a ascuns manifestarea reală, fiind vorba de o simulare totală cu privire la existența actului juridic).

S-a apreciat că potrivit art. 292 C. pen., pentru existența infracțiunii de fals în declarații este necesar a fi îndeplinită cerința esențială ca declarația făcută să fie dintre acelea care, potrivit legii sau împrejurărilor servește la producerea vreunei consecințe juridice. Or, în cauză, declarațiile care nu au corespuns adevărului (referitoare la primirea prețului de către vânzător direct de la cumpărător și la primirea efectivă a sumei împrumutate) nu sunt dintre cele de care să depindă existența actelor încheiate în fața notarului. Interpretarea contrară ar conduce la concluzia imposibilității folosirii simulării, procedeu recunoscut de C. civ.

În raport de aceste considerente, instanța a apreciat că se impune achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații.

Cu privire la participația inculpatei B. la săvârșirea infracțiunilor, instanța a constatat că aceasta a semnat contractul de vânzare-cumpărare și a preluat efectiv televizorul dat de martorul denunțător F.

Complicitatea este definită de art. 26 C. pen. ca fiind fapta aceluia care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Pentru a exista participația penală sub forma complicității trebuie îndeplinite următoarele condiții: săvârșirea de către autor a unei fapte prevăzute de legea penala (luarea de mită), săvârșirea unor acte de sprijin material sau moral care sa nu realizeze elementul material al infracțiunii, săvârșirea actelor cu intenție (latură subiectivă ce presupune reprezentarea faptului că bunurile sunt primite în scopul determinării autorului să își exercite atribuțiile de serviciu), acordul de voința întru autor și complice.

În prezenta cauză, inculpata a arătat că nu a avut cunoștință de dosarele lui F. aflate în instrumentarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, condus de soțul său, și că acesta i-a spus că vor cumpăra terenul, aspect confirmat de inculpatul D. (”Nu am discutat niciodată cu inc. B. în legătură cu acest teren și nici inc. A. nu mi-a spus dacă ar fi vorbit soției despre ele. De altfel, acesta mi-a și atras atenția să nu cumva să „scap” ceva de față cu ea”) și de martorul denunțător F. (”B. nu a fost la discuțiile noastre în legătura cu televizorul. Nu a fost de fața la nici una din discuțiile mele despre dosar”). În actul de sesizare s-a reținut ca indiciu al faptului că inculpata a avut cunoștință de faptul că aceste bunuri nu au fost plătite din veniturile familiei ca urmare a mențiunilor din agenda ridicată cu ocazia percheziției domiciliare. Instanța a apreciat că acest element nu este suficient pentru a concluziona că inculpata a avut această reprezentare în condițiile în care nu s-a făcut dovada că în această agendă erau trecute absolut toate cheltuielile făcute de membrii familiei, iar soțul său i-a spus că banii pentru achitarea prețului terenului sunt împrumutați de la inculpatul D., aspect confirmat de acesta, iar pentru televizor, F. i-a spus că va lămuri situația cu soțul său.

În raport de aceste considerente, Curtea a apreciat că se impune achitarea inculpatei B. sub aspectul complicității la infracțiunea de luare de mită ca urmare a lipsei laturii subiective și pentru celelalte infracțiuni pentru aceleași considerente ca cele avute în vedere la analiza situației inculpatului A. Subsecvent, ca urmare a lipsei reprezentării caracterului fals al actelor încheiate, a apreciat că se impune achitarea și sub aspectul infracțiunii de fals în declarații cu privire la completarea declarațiilor de avere.

Curtea a mai reținut că fapta inculpatului C., care la data de 09 aprilie 2009 în calitatea sa de procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a acceptat cu titlu de mită un teren - 1.000 mp, de la denunțătorul F., pentru a instrumenta favorabil primarului, dosarul în care era cercetat J. urmare a unei plângeri formulate de F., având ca obiect terenul și mai multe clădiri aparținând fostei Cooperative Agricole de Producție Jilava (remiterea propriu-zisă s-a realizat prin interpunerea mamei acestuia, numita K. și a inculpatului E., ca reprezentant al vânzătorului) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prev. de 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Totodată, a reținut că fapta inculpatului D. care, în perioada 2009 - 2010, l-a sprijinit pe inc. A., care în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, a pretins, a primit și a acceptat, pentru sine sau pentru altul, de la denunțătorul F. - primar al com. Jilava, jud. Ilfov, cu titlu de mită, 3 loturi de teren intravilan (3 loturi de câte 1.000 mp fiecare - soții A., soții D. și C., la care se adaugă drumul de servitute de 707 mp), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la luare de mită, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, fiind vorba de un singur act material, în condițiile în care cu privire la cheltuielile ocazionate de sejurul din SUA nu s-a făcut dovada achitării acestora în scopul determinării inculpatului A. de a-și exercita atribuțiile de serviciu.

S-a apreciat că faptele inculpatului E. care în perioada 2009 - 2010, l-a sprijinit pe inc. A., care în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, a pretins, a primit și a acceptat, pentru sine sau pentru altul, de la denunțătorul F. - primar al com. Jilava, jud. Ilfov, cu titlu de mită 3 loturi de teren intravilan (3 loturi de câte 1.000 mp fiecare - soții A., soții D. și C., la care se adaugă drumul de servitute de 707 mp), în scopul de a fi soluționate dosarele aflate în instrumentarea unității de parchet pe care o conducea favorabil primarului, pe care, de asemenea l-a sprijini, întrunesc elementele constitutive ale complicității la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, dar și ale complicității la săvârșirea infracțiunii de dare de mită, art. 26 C. pen. rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, fiind vorba de un singur act material, în condițiile în care cu privire la cheltuielile ocazionate de sejurul din SUA nu s-a făcut dovada achitării acestora în scopul determinării inculpatului A. de a-și exercita atribuțiile de serviciu.

Faptele comise de inculpatul E. au fost săvârșite de același subiect activ înainte de rămânerea definitivă a condamnării pentru oricare dintre ele, fiind îndeplinite condițiile de existență a concursului ideal, conf. disp. art. 33 lit. b) C. pen., fiind vorba de o singură acțiune care, datorită împrejurărilor în care a avut loc și urmărilor pe care le-a produs întrunește elementele mai multor infracțiuni.

Inculpatul E. a invocat autoritatea de lucru judecat cu privire la faptele pentru care a fost trimis în judecata, arătând ca parchetul a pronunțat soluții de netrimitere în judecată pentru acestea. Instanța a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cauzei de încetare a procesului penal prev. de art. 10 lit. j) C. proc. pen. întrucât autoritatea de lucru judecat se poate reține doar în raport de o hotărâre a unei instanțe de judecată și nu de o ordonanță a procurorului, iar în cazul în care o soluție de netrimitere în judecată a fost verificată de o instanța de judecată în cadrul procedurii prev. de art. 2781 C. proc. pen., hotărârea pronunțata are autoritate de lucru judecat pentru aceste fapte doar în cazul în care nu au intervenit fapte și împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală, în raport de alin. (1)1 al acestui articol. În prezenta cauză, însă, s-a apreciat că au intervenit denunțul și declarațiile lui F. și ulterior ale inculpaților D. și C.

Cu privire la celelalte infracțiuni pentru care inculpații B., C., D. și E. au fost trimiși în judecată, Curtea a apreciat că se impune achitarea acestora pentru aceleași temeiuri avute în vedere la analiza situației inculpatului A.

La stabilirea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen.: dispozițiile părții generale a C. pen. (condițiile răspunderii penale, formele de vinovăție), limitele de pedeapsă stabilite în C. pen. la care se raportează dispozițiile referitoare la regimul sancționator din Legea nr. 78/2000 (referitoare la agravarea pedepsei în cazul în care faptele sunt săvârșite de persoane care au atribuții de constatare și urmărire a infracțiunilor și cu atribuții de control), dar și cele prev. de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. în cazul inculpaților C. și D. (aceștia au solicitat aplicarea procedurii simplificate înainte de începerea cercetării judecătorești, dar instanța a respins această cerere întrucât nu erau întrunite condițiile legale cu privire la toate infracțiunile, astfel încât dispozițiile substanțiale sunt aplicabile în cazul infracțiunilor pentru care s-a dovedit întrunirea elementelor constitutive), gradul de pericol social (în raport de extinderea fenomenului infracțional din acest domeniu pe întreg teritoriul țării), circumstanțele personale ale inculpaților, așa cum rezultă din înscrisurile în circumstanțiere depuse la dosar și din declarațiile martorilor în circumstanțiere:

- inculpatul A. a fost procuror timp de 14 ani, fiind el însuși chemat să vegheze la aplicarea și respectarea dispozițiilor legale, a avut calitatea de conducător al unității de parchet care instrumenta dosarele în care era implicat martorul denunțător, calitate în care a fost în măsură să direcționeze cauzele către inculpatul C., pe care l-a atras prin oferirea unei părți din mită, a perseverat în activitatea infracțională, folosindu-se de calitatea sa pentru a obține avantaje materiale pentru soluții pe care le-a pronunțat, nu are antecedente penale, prin poziția sa procesuală a dovedit că nu a înțeles și asumat gravitatea faptelor sale;

- inculpatul C. a recunoscut în fața instanței de judecată săvârșirea faptei, a fost procuror, a înțeles să renunțe la această profesie pe care a exploatat-o în scop mercantil și să se adapteze social, orientându-se spre alte domenii de activitate, nu are antecedente penale;

- inculpatul D. a recunoscut în fața instanței de judecată săvârșirea faptei, a folosit calitatea sa de avocat și relațiile cu persoane pe care le-a cunoscut în exercitarea profesiei pentru a obține câștiguri suplimentare, anterior săvârșirii faptei a asistat și reprezentat persoane cu venituri mici pro bono, deși nu are antecedente penale a fost cercetat și în alte dosare pentru infracțiuni de corupție, a colaborat cu organele judiciare, contribuind la tragerea la răspundere penală a inculpatului A. pentru infracțiunea de luare de mită în raport de martorul I., fiind aplicabile disp. art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002;

- inculpatul E. a avut o atitudine procesuală oscilantă (deși în rechizitoriu s-a reținut că ar fi recunoscut săvârșirea faptelor, în fața instanței de judecată a arătat că nu a fost de față la nicio discuție între ceilalți inculpați în legătură cu terenurile și cu dosarele martorului F.), a încercat să își diminueze răspunderea penală sugerând că a fost constrâns de martorul F., deși extrasele bancare atașate la dosarul de urmărire penală dovedesc că cei doi aveau relații de afaceri de foarte mult timp, în desfășurarea cărora se manevrau sume foarte mari de bani, probabil profitabile și pentru inculpatul E., este căsătorit, are mai multe firme, dar a dovedit că cel puțin acceptă încălcarea legii pentru obținerea profitului și că nu a înțeles pe deplin și asumat gravitatea faptei sale.

În raport cu criteriile arătate, instanța a apreciat că nu se impune coborârea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege în urma aplicării unor circumstanțe atenuante, cooperarea cu organele judiciare și buna conduită anterior săvârșirii faptelor fiind avute în vedere la stabilirea cuantumului pedepselor aplicate. Totodată, instanța a apreciat că nu pot fi aplicate disp. art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 cu privire la inculpatul E. întrucât Direcția Națională Anticorupție a comunicat că în ceea ce privește faptele menționate în denunțurile acestui inculpat se efectuează acte premergătoare, astfel încât la acest moment nu se poate stabili dacă acțiunea sa a condus efectiv la facilitarea identificării și tragerii la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni de corupție.

În raport de natura și gravitatea faptelor, de împrejurările de săvârșire și de persoana inculpaților, a aplicat pe lângă pedeapsa principală aplicată pentru infracțiunile de luare de mită și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. (profesia de procuror, respectiv de avocat).

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpaților exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, având în vedere că inculpații C. și D. se află la primul contact cu legea penală, că a trecut deja un interval de 4 ani de la momentul săvârșirii infracțiunilor, timp în care inculpații au avut o conduită corespunzătoare, încercând să se reintegreze în societate, că inculpații au o pregătire educațională care să le permită integrarea pe viitor în societate, inclusiv prin obținerea de venituri prin muncă, că au colaborat cu organele judiciare, dovedind că au conștientizat gravitatea faptelor, Curtea a apreciat că pronunțarea condamnării prezintă un avertisment suficient pentru ca inculpații să nu mai săvârșească alte infracțiuni, astfel încât nu se impune executarea pedepsei în regim închis, ci dimpotrivă, inculpații pot beneficia de șansa de a dovedi că se pot îndrepta în stare de libertate, sub controlul organelor judiciare.

Față de aceste considerente, Curtea a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor, constatând că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 861 C. pen. și considerând că această modalitate de individualizare judiciara a executării pedepsei este suficientă pentru atingerea funcției represive și de prevenție generală și specială a acesteia, potrivit art. 52 C. pen.

Pentru inculpații A. și E., având în vedere poziția lor procesuală ce a dovedit că nu au înțeles și asumat pe deplin gravitatea faptelor, având în vedere contribuția efectivă a acestora la săvârșirea faptelor, inițiativa săvârșirii lor, perseverența inculpatului A. în a-și folosi calitatea de magistrat în suplimentarea ilicită a veniturilor, gravitatea faptelor și impactul profund negativ pe care astfel de fapte le au asupra imaginii corpului de magistrați și asupra încrederii opinii publice în sistemul judiciar, instanța a apreciat că nu se poate afirma că simpla pronunțare a condamnării constituie un avertisment suficient pentru inculpați și că aceștia nu vor mai săvârși infracțiuni, chiar și în lipsa executării pedepsei în regim închis, nefiind suficientă o libertate supravegheată.

În raport de aceste considerente, în lipsa altor elemente pozitive care să caracterizeze persoana inculpaților, Curtea a apreciat că în cauză nu se impune aplicarea dispozițiilor referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, fiind necesară executarea în regim închis, astfel încât inculpații să înțeleagă și să resimtă direct consecințele actelor antisociale și să îi determine ca pe viitor să respecte valorile sociale ocrotite de norma penală.

Împotriva sentinței penale nr. 12/F pronunțată la data de 10 ianuarie 2014 de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosar nr. x/2/2013, au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Direcția Națională Anticorupție, inculpații A. și E., precum și martorul denunțător F.

Recursurile au fost declarate în condițiile C. proc. pen. anterior, însă motivarea căilor de atac s-a realizat după data la care N.C.P.P. a intrat în vigoare fiind formulate, de către apelanți, motive de apel.

I. Prin motivele de apel, formulate în scris la data de 11 martie 2014, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Direcția Națională Anticorupție a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul legalității și temeiniciei, cu referire la greșita achitare a inculpaților A., B., E. și D. pentru săvârșirea unor infracțiuni de luare de mită și a inculpatului E. și pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, greșita achitare a inculpaților A., B., D., E. și C. pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, greșita achitare a inculpaților A., B., D., E. și C. pentru infracțiunea de fals în declarații, încadrare juridică stabilită ca urmare a schimbării acesteia din participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, nelegalitatea hotărârii judecătorești sub aspectul temeiului de drept al achitării inculpaților A., B., D., E. și C. privind săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni având în vedere intervenirea dezincriminării prin dispozițiile actualului C. pen., greșita respingere a cererii formulate de inculpatul D. de fi judecat în procedura simplificată, precum și greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților A., B., D. și E. privind atât cuantumul acestora, cât și regimul de executare (filele 5-32 din dosar, vol. I).

1. Referitor la primul motiv de apel privind greșita achitare a inculpaților A., B., D. și E. pentru săvârșirea unor infracțiuni de luare de mită și a inculpatului E. pentru complicitate la infracțiunea de dare de mită.

Criticile parchetului au vizat, în concret, soluția de achitare a inculpaților A., B., E. și D. pentru săvârșirea unor infracțiuni de luare de mită (în forma autoratului de către inculpatul A. și a complicității de către ceilalți inculpați), respectiv, a inculpatului E. pentru complicitate la infracțiunea de dare de mită (având ca autor pe martorul denunțător F.), corelativă aceleia de luare de mită anterior menționată, obiectul mitei fiind reprezentat de cheltuielile de cazare, în cuantum de 3.294,15 dolari, efectuate cu prilejul excursiei în SUA, de către martorul denunțător F..

De asemenea, Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul greșitei achitări a inculpatei B. pentru două acte materiale de complicitate la luare de mită, privind semnarea, la data de 09 aprilie 2009, a contractului de vânzare - cumpărare a terenului de 1.000 mp cu servitute de drum de 707 mp, respectiv primirea, în numele soțului său, a unui televizor, în valoare de 8.299,90 lei, de la același martor denunțător F.

În motivarea criticii de netemeinicie, parchetul a arătat că raționamentul instanței de fond care a condus la achitarea inculpaților, pentru faptele menționate anterior, are la bază o analiză fracționată a probelor.

În acest sens, a menționat că instanța de fond a reținut în motivarea soluției de achitare că martorul denunțător F. și-a schimbat declarația inițială, dată în faza de urmărire penală, arătând că a plătit sejurul în SUA în virtutea relației sale cu inculpatul E., care deja se obligase anterior să plătească această deplasare/cazare (file nr. 237 parag. 1, nr. 239 verso parag. 3 din vol. III dosar de cercetare judecătorească).

Totodată, a reținut că martorul denunțător F. a declarat la instanța de fond, că ar fi dat inculpatului E. o parte din bani în numerar, respectiv, 10.000 dolari, cu care au fost achitate cheltuielile de deplasare și cazare ale inculpaților A. și B. cu ocazia evenimentului respectiv, iar în probatoriul acuzării se face referire la plata prin card a sumei de 3.294,15 dolari.

În opinia parchetului, această nuanțare, referitoare la modalitatea de plată nu are nici o relevanță în contextul acuzației de luare de mită, respectiv de dare de mită, dimpotrivă confirmă ipoteza acuzării cu privire la participația, sub forma complicității, a inculpaților D., E.

De altfel, nu s-a contestat că primarul F., martor denunțător, a plătit cu cardul cca 3.000$ pentru inculpații A., B. și D., deoarece cardul inculpatului E. nu mai era funcțional la plecarea din hotelul american din Beverlly Hills. În plus, martora H.H., soția inculpatului E., a confirmat la 31 octombrie 2013 că nu a mai restituit cheltuielile efectuate de primarul F., martorul denunțător, care oricum era extrem de îndatorat, cu sume de sute de mii de euro, familiei sale, contrazicându-1 astfel, pe soțul său, inculpatul E., în consens cu poziția martorului F., fila nr. 187 vol. II dosar de cercetare judecătorească, nr. 231 parag. 5 vol. I dosar de cercetare judecătorească, nr. 11 parag. 5 vol. II dosar de cercetare judecătorească.

De asemenea, parchetul a arătat că instanța de fond nu a ținut seama de scopul remiterii foloaselor ce fac obiectul mitei, respectiv, rezolvarea favorabilă a nenumăratelor sesizări ale martorului J. împotriva primarului F. cu suportul, în principal, al celor doi magistrați procurori, A. și C., astfel cum acesta a fost relevat de probatoriul administrat în cauză.

În acest sens, a arătat că inculpatul D. a precizat, cu prilejul audierii sale, că primarul F., prin invitația din SUA dorea să își apropie și mai mult inculpații procurori A. și C., după ce anterior îi răsplătise cu mită, prin contract de vânzare-cumpărare a terenurilor din Jilava, plătite tot de acest primar. Aceste aspecte reies inclusiv din declarațiile inculpaților E. și A., filele nr. 211 - 214, 218 - 222 din vol. I dosar de cercetare judecătorească. De altfel, din declarația inculpatului E. rezultă că F. îl invitase, inclusiv și pe procurorul C. (fila nr. 213 parag. 3 din vol. I dosar de cercetare judecătorească).Totodată, din declarația inculpatului procuror C., rezultă că a refuzat categoric „invitația” din SUA, după ce anterior fusese luat la întrebări chiar în apropierea domiciliului său de către inculpatul D., martorul denunțător F. pentru că stagna cercetarea penală a martorului J., de față fiind și inculpatul E. Totodată, inculpatul C. a declarat că a perceput clar că invitația din SUA formulată prin intermediului prietenului său, inculpatul D. de către martorul denunțător F., era o nouă stimulare pentru manipularea justiției, prin apelarea în continuare la serviciile sale deși fusese promovat la Parchetul de pe lângă Tribunalul București. În același sens, a arătat că inculpatul A. își adusese deja contribuția prin "dirijarea" dosarului în care se începuse/confirmase urmărirea penală împotriva martorului J. și continuarea anchetei penale la Parchetul de pe lângă Tribunalul București de către fostul său subordonat și prieten, procurorul inculpat, C. În mod normal, pentru aceste servicii urma o nouă recompensă - stimulent pentru celeritatea actului de justiție îndreptat împotriva martorului J.

În consecință demersurile proprii ale martorului denunțător primarul F., efectuate și prin intermediul apropiaților săi, viitorul său fin, inculpatul E. și avocatul său, inculpatul D., demonstrează că acesta ținea strâns legătura cu cei doi procurori ca să îi apropie pentru rezolvarea favorabilă a dosarelor sale cu plângerile lui J., motiv pentru care trebuia arestat (fila nr. 207 parag. 1 din vol. I dosar de cercetare judecătorească).

Faptul că F. îi plătea onorariile avocatului său, inculpatul D. nu are relevanță juridică, atâta timp cât serviciile acestuia îi erau indispensabile în cooptarea a doi magistrați procurori în vederea realizării planurilor sale pentru neutralizarea lui J., inclusiv a demersurilor acestuia în justiție.

Cu privire la inculpatul E., achitat pentru complicitate la infracțiunile de luare și dare de mită, în cuantum de 3.294,15 dolari, pentru inculpatul A., Parchetul a solicitat să se rețină sprijinul oferit primarului F., în scopul apropierii inculpaților procurori A. și C. În acest sens, a făcut trimitere la declarația inculpatului E., dată în fața instanței de fond, din care rezultă că invitația la evenimentul de peste ocean era un prilej de apropiere între inculpatul A. și F., pentru soluționarea favorabilă a dosarelor acestuia din urmă (fila nr. 212 parag. 5 vol.1 dosar de cercetare judecătorească).

În ceea ce o privește pe inculpata B., parchetul a arătat că nu s-a identificat o motivare distinctă pentru acest act material de complicitate la luare de mită, așa cum reiese din considerente de la filele nr. 241 vol. III dosar de cercetare judecătorească.

De asemenea, Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul greșitei achitări a inculpatei B. pentru celelalte două acte materiale de complicitate la luare de mită, privind semnarea, la data de 09 aprilie 2009, a contractului de vânzare - cumpărare a terenului de 1.000 mp cu servitute de drum, separat alți 707 mp, respectiv primirea, în numele soțului său, a unui televizor, în valoare de 8.299,90 lei.

Prin motivele scrise de apel a arătat că probatoriul administrat în cauză permitea condamnarea inculpatei pentru cele trei acte materiale de complicitate la luare de mită, având în vedere participarea directă în sprijinirea morală a soțului său inculpatul A., magistrat procuror, cu funcție de conducere, de a da curs solicitărilor primarului F., în demersurile îndreptate împotriva martorului J. Din declarațiile inculpaților, ale martorilor audiați reiese relația de notorietate publică între familiile A., F. și frecvența întâlnirilor dintre aceștia la Jilava.

Totodată, parchetul a susținut că nu este credibilă poziția subiectivă exprimată de inculpata B., în sensul că este greu de crezut că o persoană instruită, matură, cu o poziție socială înaltă, cu pregătire superioară, ofițer specialist principal I în cadrul H. care a participat la întreaga activitate infracțională reținută în actul de sesizare a instanței nu a cunoscut caracterul ilicit al acestei activități. De asemenea, a susținut că această apărare a inculpatei nu poate fi acceptată, deoarece este incompatibilă cu statutul său în societate și familie și nu poate pretinde că s-a comportat ca o persoană străină de contextul întâlnirilor frecvente de la terasa sau salonul de înfrumusețare aparținând familiei F., pentru că s-a aflat în acele locuri însoțindu-l pe soțul său, inculpatul A., dar a beneficiat de foloasele date de martorul denunțător. Așadar, în mod eronat instanța de fond a reținut că inculpata B. a fost o participantă absentă la evenimente care privesc direct îmbunătățirea patrimoniului său, fără să cunoască și fără să o intereseze câtuși de puțin dedesubturile acestor beneficii substanțiale.

Ca atare, parchetul a solicitat să se rețină că demersurile și acțiunile nemijlocite prin care inculpata și-a adus contribuția la sprijinirea totală a soțului său, demonstrează că aceasta a acționat în mod deliberat, fără nici o reținere și în mod calculat pentru a asigura bunăstarea familiei sale, deși avea posibilitatea morală de a corecta o atitudine neconformă a soțului său.

Prin urmare, trebuie avute în vedere prezența inculpatei la întâlnirile între toți participanții inculpați din prezenta cauză și ușurința cu care aceasta se apără invocând indiferența, atunci când și-a asumat angajamente contractuale false, primirea unui obiect de o valoare considerabilă, precum și deplasarea în SUA, ca și cum era firesc să acționeze și să se comporte în acest fel.

Față de această analiză coroborată a probelor, parchetul a solicitat condamnarea inculpaților A., B., D., E. privind săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, respectiv dare de mită, conform contribuțiilor specifice, respectiv de autor și complici la actele materiale arătate prin actul de acuzare.

2. Cel de-al doilea motiv de apel al parchetului se referă la greșita achitare a inculpaților A., B., D., E., C. privind săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor și s-a susținut că, în motivarea achitării, instanța de fond a avut în vedere două argumente care se exclud reciproc.

În primul rând, instanța a pornit analiza de la cadrul legal și european în concordanță cu care s-ar impune, drept condiție esențială, existența a doi participanți distincți vizând infracțiunea din care provin banii ilegali și autorul infracțiunii care introduce într-un circuit legal formal acești bani. Această observație ar fi generat controverse în practica judiciară în sensul pronunțării unor soluții diametral opuse de condamnare ori de achitare.

Cel de-al doilea argument, vizează neîntrunirea elementului material al infracțiunii de spălare a banilor.

Cu privire la primul argument, prin motivele de apel, parchetul a susținut că acesta este o adăugare la textul legal, întrucât, în prezenta cauză există autori, complici și instigator la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, care au participat la încheierea fictivă a unor contracte de vânzare - cumpărare a unui teren plus drum de servitute, compus din trei loturi a cărui valoare reală pe piață, cu mult peste 10.000 de euro, a fost ascunsă, tocmai pentru a crea o aparență de proveniență licită.

Cât privește lipsa elementului material, s-a susținut că așa cum a indicat chiar instanța de fond, invocând practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, elemente ale faptelor de spălare de bani, pot fi deduse din circumstanțele faptice obiective, respectiv contextul dintre participanți, persoane cu pregătire juridică și cum s-a derulat procedura notarială. Acțiunea de disimulare a adevăratei naturi a provenienței plății obiectului contractului sub forma unui împrumut fictiv de 10.000 de euro între inculpații A., B., D. a mascat natura reală infracțională a tranzacției aranjate de martorul denunțător, F. prin intermediul inculpatului E., reprezentant al vânzătorului R., care a încasat 240.000 de euro (fila nr. 287 vol. I dosar de cercetare judecătorească).

În consecință, din starea de fapt expusă rezultă că cele trei loturi de teren și drumul de servitute cumpărate fără plata prețului, la rândul său disimulat printr-un contract fictiv de împrumut privind modalitatea de plată a terenului de către familia A., prezintă condiția premisă a existenței infracțiunii de spălare a banilor proveniți din săvârșirea unor infracțiuni de corupție sub forma contractuală în fals.

Teoria actului simulat din dreptul civil nu are legătură cu scopul urmărit, respectiv ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienței dreptului de proprietate asupra terenului în condițiile în care s-a demonstrat că acest bun provenea din săvârșirea unei infracțiuni de corupție și chiar s-a pronunțat o soluție de condamnare pentru luare și dare de mită, mai puțin pentru inculpata B.

În consecință, Parchetul a solicitat condamnarea inculpaților A., B., D., E., C. privind săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

3. Al treilea motiv de apel al parchetului se referă la greșita achitare a inculpaților A., B., D., E., C., E. privind săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.

Sub acest aspect, parchetul a învederat că, deși inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual sub forma participației improprii, în procedura de la notar cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare, din 09 aprilie 2009, a terenului compus din trei loturi plus drum de servitute și a contractului de împrumut din data de 09 aprilie 2009 a sumei de 10.000 de euro, instanța de fond a dispus, în mod greșit, schimbarea încadrării juridice, în sensul reținerii infracțiunii de fals în declarații, pe considerentul teoriei actului simulat încheiat pe baza declarațiilor neadevărate ale părților că s-a plătit prețul sau s-a remis suma ce făcea obiectul împrumutului (fila nr. 191 paragraf ultim vol. II dosar de cercetare judecătorească).

În opinia parchetului, caracterul așa-zis simulat al declarației părților nu afectează procedura autentificării înscrisului de notar cu respectarea condițiilor ad validitatem și, în acest sens, a făcut trimitere la Decizia penală nr. 3378 din 23 decembrie 1998 a fostei Curți Supreme de Justiție.

Prin urmare, schimbarea de încadrare juridică nu corespunzătoare situației de fapt reținute, întrucât participanții nu au urmărit încheierea unui act simulat, ci au disimulat sub formă contractuală mita primită corespunzător înțelegerii dintre participanții la săvârșirea infracțiunii de corupție.

Cu referire la soluția de achitare a inculpaților parchetul a arătat că încheierea actelor notariale s-a realizat în contextul disimulării plății prețului unui contract de vânzare - cumpărare ori a remiterii sumei de bani împrumutate față de un act de corupție mascat de o procedură notarială a achiziționării unui teren. Pentru existența infracțiunii de fals în declarații este suficient ca declarația să fie efectuată în vederea producerii unei consecințe juridice pentru făptuitor sau altul, dacă declarația servește pentru producerea acelei consecințe, nu este necesară producerea efectivă a consecinței juridice.

Așadar, s-a apreciat că instanța de fond a avut în vedere analiza unei condiții suplimentare de existență a contractului de împrumut inexistent în realitatea juridică.

Ca atare, a solicitat menținerea încadrării juridice din actul de acuzare pct. II.6 din rechizitoriu și condamnarea inculpaților A., B., D., E., C., E. pentru participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals în intelectual.

Cu referire la soluția de achitare a inculpatei B. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații privind cele 4 declarații de avere, având în vedere consecința achitării pentru infracțiunile de corupție, s-a menținut în continuare concluzia lipsei reprezentării comiterii unor fapte penale.

Față de argumentele anterioare dezvoltate cu prilejul solicitării condamnării acestei inculpate pentru participația sa, concluzia acuzării în această interpretare a probelor este de condamnarea și pentru această acuzație.

Parchetul a apreciat că este demonstrat că participarea acestei inculpate la încheierea contractelor de vânzare - cumpărare și de împrumut nu este o formalitate de conjunctură, ci reflectarea unor situații juridice de interes patrimonial, care în contextul prezentei cauze nu lasă loc la nici cea mai vagă îndoială cu privire la cunoașterea realității.

Ca atare, s-a solicitat condamnarea inculpatei B. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 292 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, 4 acte materiale de la pct. II.7 din rechizitoriu.

4. Al patrulea motiv de apel al parchetului se referă la temeiul greșit al achitării inculpaților A., B., D., E., C., în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior, pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prev. de art. 323 C. pen. anterior, având în vedere că a intervenit dezincriminarea, prin raportare la condițiile noi de incriminare din art. 367 din N.C.P.

În consecință, s-a solicitat schimbarea temeiului achitării inculpaților A., B., D., E., C. privind săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prev. de art. 323 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. b), c), e) Legea nr. 78/2000 din art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior în art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

În motivarea acestei critici s-a menționat că în mod greșit, prin omisiunea de a corobora întreg probatoriu administrat, instanța de fond a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile de existență ale unui grup infracțional organizat, respectiv, că nu a existat o coordonare bine stabilită, inclusiv raporturi ierarhice, în care membrii grupului să fi acționat după un plan determinat, reținând că fiecare inculpat a acționat în mod independent sau spontan în funcție de împrejurări.

În concret, instanța de fond nu a ținut seama de faptul că existența asocierii s-a structurat plecând de la o strânsă relație de prietenie între oameni de afaceri, cum erau inculpatul E. și martorul denunțător, F. - primar și oameni ai legii, ca inculpații A. - prim procuror, D. - avocat, C. - procuror și că aceștia au acționat în mod coordonat, în sensul „anihilării” martorului J., pe căi legale, pe de o parte, prin fabricarea unei acuzații penale, pe de altă parte, prin soluționarea favorabilă a tuturor plângerilor penale formulate de martorul J. împotriva primarului F.

Prin urmare, coordonarea între membrii asocierii s-a realizat în mod deliberat și bine prestabilit pentru a declanșa un mecanism juridic în materie penală împotriva unui adversar incomod al primarului F., ca martorul J. Așadar, inculpații nu au reacționat spontan, fiecare după cum i s-a ivit vreo ocazie favorabilă, astfel cum a reținut instanța de fond. Dimpotrivă, prin colaborarea dintre inculpații menționați, membri ai grupului, justiția penală a fost uzitată ca instrument de rezolvare a unei situații extrem de incomode pentru primarul F. în plan local și, totodată, o posibilitate de aservire a acestui serviciu public unui interes personal.

În această structură temeinic organizată a fost implicată și soția inculpatului, A., inculpata B., care prin demersurile directe și repetate a preluat, în mod propriu sau împreună cu ceilalți inculpați, beneficii materiale, cu titlu de mită obținute de soțul său, prin condiționarea declanșării mecanismelor juridice în materie penală împotriva unei persoane. Prin urmare, s-a apreciat că rolul inculpatei B. a fost unul esențial în asociere având în considerare cele trei acte materiale de luare de mită la care și-a adus contribuția, prin sprijinirea soțului său, inculpatul A.

Procurorul a arătat că în ceea ce-l privește pe inculpatul C. că rolul său în cadrul asocierii a fost circumstanțiat de raporturile ierarhice în care se afla cu inculpatul A., care și-a asumat riscurile directe în manipularea pârghiilor actului de justiție în defavoarea martorului J. Or, instanța de fond a omis din mecanismul coroborării probelor depoziția acestui inculpat, deosebit de relevantă față de împărțirea rolurilor în asociere, respectiv inculpatul C. trebuia să dea curs, potrivit solicitărilor inculpaților A., D., soluționării sesizării penale formulate de Primăria Jilava, prin primarul F. împotriva lui J., trebuia să dispună măsuri preventive și asigurătorii împotriva lui J.. Aceste grave abuzuri urmau și au fost recompensate cu un teren, acceptat în deplină cunoștință de cauză. S-a încercat și recompensarea sub forma invitației la evenimentul din SUA, însă inculpatul C. a refuzat, întrucât a conștientizat riscul expunerii sale ca magistrat implicat oficial într-o anchetă penală pentru care fusese deja recompensat de beneficiarul acesteia, primarul F. (fila nr. 202 - 210 din vol. I, dosar de cercetare judecătorească).

Într-un plan la fel de important, inculpatul E. a contribuit la stabilirea legăturilor personale și materiale dintre participanții la asociere, fiind un prieten comun al celor doi inculpați magistrați și al inculpatului avocat D. și, nu în ultimul rând finul martorului denunțător, F., interesat de aservirea justiției în interes personal. Instanța de fond nu a avut în vedere esența declarațiilor acestui inculpat, interpus al primarului F., care reprezintă o veritabilă recunoaștere a acuzațiilor, care se coroborează și cu înscrisurile ce atestă forma de plată a mitei, disimulate în contract de vânzare-cumpărare și excursia din SUA (filele nr. 211-214 din vol. I dosar de cercetare judecătorească, respectiv fila nr. 238 vol. II dosar de cercetare judecătorească).

Faptul că discuțiile în interiorul asocierii erau mai mult sau mai puțin separate, nu are nici o relevanță juridică, dat fiind probatoriul administrat în cauză, din care rezultă că membrii asocierii și-au îndeplinit în mod punctual planurile infracționale.

5. Al cincilea motiv de apel al parchetului se referă la greșita respingere a cererii formulate de inculpatul D. privind judecarea sa în procedura simplificată, în condițiile în care a recunoscut învinuirile formulate prin actul de sesizare a instanței.

Parchetul a arătat că, având în vedere dispozițiile art. 396 alin. (1) din N.C.P.P., când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în situația procedurii în cazul recunoașterii învinuirii a fost respinsă, iar instanța a reținut aceeași situație de fapt ca aceea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de inculpat, limitele de pedeapsă prevăzute de lege se reduc cu o treime.

Această situație prevăzută în mod expres de noile dispoziții procedurale, era deja consacrată în practica judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în situația în care după efectuarea cercetării judecătorești se confirma participarea inculpatului la săvârșirea cu vinovăție a infracțiunilor de care era acuzat, însă instanța a respins inițial această cerere de judecată simplificată.

Așa cum se poate observa din declarația amplă dată în fața instanței de fond, parchetul apreciază că acest inculpat a recunoscut toate acuzațiile, așa cum acestea sunt prezentate în rechizitoriu.

Prin urmare, intervenirea unei situații de dezincriminare, așa cum este cazul infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni nu poate constitui un impediment pentru aplicarea fostei dispoziții prevăzute în art. 3201 C. proc. pen. și, în prezenta procedură, prevăzută de art. 377 C. proc. pen. Cu atât mai puțin o soluție de achitare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor pentru că fapta nu ar fi prevăzută de legea penală, pe care parchetul a contestat-o într-un motiv de apel anterior, nu poate, teoretic, să-l lipsească pe inculpat de acest beneficiu legal pentru celelalte acuzații, deși formal o soluție de achitare pare o situație mai favorabilă, în ansamblu. În mod particular, inculpatul achitat parțial pierde de fapt, fără nici o contribuție subiectivă, un beneficiu legal, pe considerente de practică neunitară, ceea ce este o reală discriminare față de persoane condamnate definitiv în aceleași circumstanțe.

În concluzie, s-a solicitat aplicarea procedurii prevăzute de art. 377 C. proc. pen. în cazul recunoașterii învinuirii inculpatului D. față de poziția sa procesuală.

6. Ultimul motiv de apel al parchetului se referă la greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților A., B., D., E. și C. privind cuantumul acestora și regimul de executare.

Acuzarea a arătat că, având în vedere valorile sociale afectate în mod grav de toți participanții implicați în mod direct, coordonat, premeditat de deturnare a actului de justiție în materie penală, cea mai aspră sancționare ce poate decurge din declanșarea unei asemenea proceduri, durata în timp a desfășurării infracțiunilor, solicită în continuare pedepsirea exemplară, în mod special, a inculpaților implicați prin statutul profesional pe care cariera de magistrat îl impune. În acest sens, s-a apreciat că înscrisurile în circumstanțiere nu au decât o valoare simbolică, o formalitate, acestea sunt golite de valoare în raport cu gravitatea infracțiunilor multiple reținute în sarcina inculpaților procurori, A., C. care și-au încălcat angajamentele și deontologia profesională într-un mod impardonabil, pentru simple interese materiale, pe care și le-ar fi putut realiza oricum potrivit pregătirii profesionale superioare.

S-a solicitat majorarea pedepselor principale spre maximul special și înlăturarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei pentru inculpatul C., deoarece nu sunt întrunite cerințele legale pentru această situație, din perspectivă personală și reală a contextului faptic.

În opinia parchetului, justiția trebuie să cenzureze cu exigență maximă un astfel de precedent judiciar pentru a evita în viitor repetarea unor asemenea situații juridice, care nu fac decât să demoleze ideea statului de drept de ale cărui principii de existență trebuie să se ocupe numai magistrați care nu pot fi cumpărați cu un petic de pământ, o petrecere mondenă de câteva zile, aparatură electrocasnică.

Deopotrivă, s-a apreciat că aceeași este și situația inculpatului avocat, D., care nu este la prima încălcare a legii penale în materie de corupție, ceea ce pentru o persoană cu acest statut este mai mult decât o perseverență infracțională, este o conduită inacceptabilă în această breaslă. Prin urmare, nu are nici un sens și nici o justificare suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, acesta fiind deja condamnat pentru infracțiuni similare, întâmplător sau nu, mai contează procesele de conștiință, deși a fost aspru criticat de apărare că a putut să își recunoască vinovăția și să formuleze un denunț, așa încât acuzarea a solicitat aplicarea procedurii prevăzute de art. 377 C. proc. pen. în cazul recunoașterii învinuirii, întrucât și-a declarat vinovăția în această cauză.

Pentru inculpatul E., încălcarea legii penale nu a fost decât un exercițiu ale cărui calcule au fost de la început greșite, dat fiind că un om de afaceri nu își poate permite asemenea riscuri. Nici acest inculpat nu este la prima întâlnire cu o instanță penală, solicitându-se, astfel, majorarea pedepselor de 3 ani închisoare.

Pentru inculpata B., în situația în care instanța de control judiciar va achiesa la solicitarea de condamnare pentru toate acuzațiile, dat fiind rolul său sensibil din punct de vedere personal, ca soție a inculpatului, A., care și-a asumat nu numai un sprijin moral de a continua săvârșirea de infracțiuni de corupție, dar și un rol de autor în comiterea infracțiunilor ce au decurs în mod natural din declanșarea unui mecanism infracțional cu consecințe deosebit de grave pentru cariera sa.

Pentru toți inculpații, parchetul a apreciat că se impune aplicarea unui spor de pedeapsă dată fiind multitudinea de infracțiuni de corupție săvârșite într-un interval de timp considerabil, poziția procesuală adoptată față de asumarea răspunderii acțiunilor personale de indiferență, de evitare a responsabilităților, eventual superiorii să răspundă, de minimalizare.

La data de 12 iunie 2014 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție a înaintat la dosarul cauzei o completare a motivelor de apel invocate în cauză, în sensul modificării punctului 4 din motivele scrise, în sensul solicitării desființării soluției de achitare și pronunțării unei soluții de condamnare a inculpaților A., B., D., E. și C. pentru săvârșirea infracțiunii de asociere prevăzute de art. art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

II. Prin motivele scrise de apel, depuse la data de 25 septembrie 2014, inculpatul A. a formulat, în esență, următoarele critici (fil.193-217 din dosar, vol. I):

1. Primul motiv de apel vizează netemeinicia hotărârii instanței de fond, sub aspectul greșitei condamnării inculpatului A., în lipsa unor probe concludente de vinovăție, probatoriul administrat în cursul procesului penal nefiind în măsură să conducă la conturarea unei convingeri, dincolo de orice îndoială, cu privire la vinovăția sa.

În concret, critica vizează modalitatea în care instanța de fond a făcut evaluarea materialului probator în cursul judecății, material care, în opinia apărării, infirmă în mare parte acuzațiile aduse.

Astfel, acuzațiile aduse inculpatului A. în cauză, se bazează, în principiu, pe declarațiile martorului denunțător F. și declarațiile coinculpaților D., C. și E.

Instanța de fond a reținut, în motivarea sa, situația de fapt care a stat la baza, după caz, a condamnării sau achitării, cu privire la faptele deduse judecății, prin reproducerea selectivă a unor pasaje, considerate relevante, din rechizitoriu și din declarațiile martorului denunțător F., coinculpaților D., C. și E. și a unora dintre martori. Apoi, a făcut o trimitere generală la o parte din actele anexate, propuse ca și probe de acuzare, și a analizat succint poziția procesuală a inculpatului A., concluzionând că declarațiile date de acesta nu se coroborează cu aspecte de fapt ce rezultă din administrarea celorlalte mijloace de probă. Totodată, instanța a stabilii că așa zisa luare de mită, ar fi fost săvârșită în scopul exercitării atribuțiilor de serviciu.

Cu toate că instanța și-a format și exprimat public în ședința de judecată, convingerea în legătură cu credibilitatea scăzută a martorului denunțător F., fundamentată pe argumente juridice și de fapt, arătând că situația de fapt reținută are în vedere aceste aspecte, se arată că au fost reținute din declarațiile acestuia doar aspecte care se coroborează și se susțin reciproc cu probele administrate. Ajungând la această concluzie, se observă o contradicție capitală de raționament, deoarece situația de fapt acceptată de instanță este în totalitate cea denunțată de F., astfel că, deși instanța a știut despre lipsa de sinceritate a acestuia, a achiesat, categoric și necondiționat, la situația de fapt arătată în denunț și reținută în rechizitoriu.

Având în vedere concluzia exprimată de instanța de fond, apărarea a arătat că logic ar fi fost ca aceasta să stabilească o nouă situație de fapt, rezultată prin raționament juridic și motivată pe probe, lucru care lipsește cu desăvârșire din motivarea sentinței atacate.

S-a mai arătat că, din motivarea instanței lipsesc o serie de alte argumente care, dacă ar fi fost prezentate, ar fi constituit motive în sensul achitării integrale pentru toate cele trei acte materiale cercetate urmare denunțului lui F.

Astfel, nu se face referire la motivația care ar fi stat la baza oferirii către inculpatul A. a terenului pentru soluționarea favorabilă a dosarului privindu-l pe J., în contextul în care F. a cerut în mod insistent preluarea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar prejudiciul stabilit în cauză, atrăgea competența altei unități de parchet, lucru știut de el la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Pentru a preîntâmpina critici în acest sens, instanța și-a însușit argumentele acuzării potrivit cărora terenul era oferit pentru soluționarea favorabilă a tuturor dosarelor privindu-l pe F., aspect pe care F. nu l-a învederat vreodată, acesta raportându-se doar la dosarul privindu-I pe J.

Instanța de fond a omis să precizeze că dosarele privindu-l pe F. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu au fost soluționate doar cu respectarea prevederilor legale și că o atare înțelegere, potrivit căreia terenul era dat cu scopul soluționării favorabile a tuturor dosarelor, presupunea teoretic o serie de acțiuni din partea inculpatului A., lucru care nu s-a întâmplat, aspect ce confirmă poziția apărării în sensul inexistenței unei asemenea înțelegeri.

Totodată, instanța de fond nu a observat că la dosarul cauzei se află un document olograf întocmit în aprilie 2011, de către inculpatul D., prin care acesta recunoaște restituirea integrală a împrumutului acordat inculpatului A. pentru cumpărarea terenului. Astfel, se pune întrebarea care ar fi fost logica întocmirii unui asemenea înscris în lipsa unui interes din partea inculpatului A. de a face dovada înapoierii împrumutului. Instanța era oricum obligată să facă referire la acest înscris, să spună ce se întâmplă cu el din punct de vedere juridic și să argumenteze de ce acesta nu poate fi invocat în apărare, ca dovadă a plății prețului terenului.

Referitor la actul material reținut cu privire la achiziția televizorului, instanța a reținut că primirea lui „fără achitarea prețului (care nu a fost dovedită) nu poate avea decât semnificația unui avantaj patrimonial pretins și acceptat de inculpatul A. ca urmare a calității sale”. În opinia apărării, singurul argument reținut de către instanța de fond pentru existența acestei fapte este acela că denunțătorul F. a precizat că „La acel moment aveam în vedere calitatea lui de prim procuror de la Cornetu și e posibil să mă fi gândit că mă va ajuta cu dosarele mele”. Este dincolo de orice logică să reții ca bază a săvârșirii acestei fapte argumentele invocate doar de F., pe fundamentul stabilit de instanță al lipsei de credibilitate a acestuia.

Mai mult decât atât, s-a apreciat că, din interpretarea acestei declarații, rezultă că martorul denunțător F. nu a avut nicio înțelegere cu inculpatul A. referitor la vreun posibil ajutor în legătură cu atribuțiile sale de serviciu.

Așadar, apărarea a apreciat că instanța a pus în balanță credibilitatea inculpatului A. care a afirmat, fără a face vreo dovadă, că a achitat prețul și credibilitatea denunțătorului F., care are în altă cauză, interese de natură juridică și materială, fără a adăuga în favoarea unuia sau altuia aprecieri care să încline balanța într-o parte sau alta. Instanța nu a ținut cont că în această privință, F. nu a avut niciun motiv să ofere acest bun și că din punct de vedere juridic, transmiterea unui asemenea bun, care nu era de altfel de o valoare considerabilă, nu implica întocmirea unui document.

Având în vedere motivarea reținută cu privire la achiziția terenului, se pune întrebarea dacă existența unui înscris, cu privire la plata prețului televizorului, ar fi avut vreo relevanță juridică sau ar fi contat doar pentru a susține fictivitatea plății.

În concluzie, văzând motivarea pentru reținerea vinovăției în săvârșirea acestei fapte, apărarea a arătat că, de fapt, nu există probe temeinice pentru pronunțarea unei condamnări față de inculpatul A.

Cu privire la ambele fapte, a fost invocat și argumentul că dacă ar fi fost supuse unei proceduri civile, în pretenții sau în anulare, instanța ar fi dat câștig de cauză poziției inculpatului A.

În opinia apărării, cel mai important aspect care relevă lipsa de bună credință și implicit de sinceritate în cauză, este acela că F. a dat mai multe declarații contradictorii, iar organul de urmărire nu și-a pus niciun moment problema sincerității acestuia. Mai mult, pus în situația de a se sesiza cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de audientă în fața instanței, în contextul în care acesta a revenit asupra unor aspecte esențiale, cu ocazia audierii, reprezentantul Ministerului Public a susținut că nu se impune să se sesizeze din oficiu, luând această decizie după consultarea conducerii unității de parchet. Este evident că acuzarea tolerează atitudinea manifestată de F. tocmai în virtutea faptului că, în lipsa depoziției acestuia, întregul raționament rezultat urmare denunțului făcut, dispare. Așadar, s-a apreciat că acesta este cel mai important argument care susține în mod obligatoriu că probatoriul din cauză este neconcludent și că soluția adoptată este nelegală în ceea ce-l privește pe inculpatul A.

În privința celei de a doua fapte de luare de mită, instanța de fond a reținut o situație de fapt rezultată exclusiv din redarea unor pasaje din declarații.

Raportat la poziția inculpatului A., de negare a săvârșirii acestei fapte, s-a susținut că instanța recunoaște insuficiența probatoriului și lipsa de credibilitate a denunțătorului D., arătând totuși că apărarea inculpatului A. nu se verifică, aducându-se ca argumente aspecte relevante din Dosarul x/P/2008, privindu-l pe I., aspecte care nu ar fi trebuit invocate, dacă s-ar fi verificat apărarea formulată de inculpatul A., cu privire la acest aspect.

De altfel, în această privință instanța de fond a preluat argumentația acuzării, argumentație despre care apărarea afirmă, cu convingere și motivat, că este eronată și chiar părtinitoare, cu scopul de a susține poziția denunțătorului D., foarte interesat de obținerea unei situații juridice favorabile în cauză.

Raportat la această faptă, s-a considerat, pe de o parte, că verificarea poziției apărării este imperios necesară, iar, pe de altă parte, că reaudierea tuturor martorilor este esențială pentru formarea unei convingeri obiective, cu atât mai mult cu cât, majoritatea martorilor au dat declarații șovăielnice și și-au schimbat poziția în cursul audierii, pe fondul insistenței instanței de fond, cu privire la anumite chestiuni ce nu concordau cu declarațiile date în faza de urmărire penală. Cu privire la unul dintre martori, C.C., instanța a depășit chiar limitele unei audieri imparțiale, obținând prin presiuni de natură psihică, schimbarea depoziției inițiale, aspect care poate fi verificat prin audierea înregistrării ședinței de judecată.

De menționat este și faptul că o depoziție importantă, favorabilă apărării, al cărei conținut nu a fost reținut în motivare, este a martorului D.D., care a relevat aspecte esențiale, relativ la buna credință și credibilitatea denunțătorului D.

2. Al doilea motiv de apel al inculpatului A. vizează nelegalitatea administrării unor probe, respectiv prin amenințări, promisiuni și presiuni de natură psihică.

Sub acest aspect, inculpatul a învederat instanței de fond, cu ocazia dezbaterilor, că în privința unora dintre probele administrate în cauză, planează îndoiala obținerii prin amenințare, promisiuni și presiuni.

Astfel, în ceea ce îl privește pe inculpatul C., Direcția Națională Anticorupție a procedat la audierea lui în datele de 20 și 21 ianuarie 2013 fără a-i fi aduse la cunoștință învinuirile, deși organele de urmărire penală se aflau în posesia unor date care să conducă la învinuirea sa. Inculpatul C. a dat declarații despre starea de fapt, cu privire la care i s-au cerut relații, apoi i s-a permis să plece. Ulterior, în data de 29 ianuarie 2013, după ce în data de 22 ianuarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus arestarea preventivă a inculpatului A., organele de urmărire penală l-au citat din nou pe C. la audieri, simultan cu mama lui, martora K., care anterior, în data de 18 ianuarie 2013, fusese audiată în calitate de martor. În aceste împrejurări cei doi au fost puși sub învinuire și urmărind succesiunea declarațiilor, este lesne de observat că, până când inculpatul C. nu a dat declarația așteptată de Direcția Națională Anticorupție, asupra celor doi a planat spectrul luării unei măsuri privative de libertate. Apoi, celor doi li s-a aplicat doar măsura obligării de a nu părăsi țara, iar la dosar s-a atașat declarația inculpatului C., care cuprinde în mare parte aspecte incriminatoare la adresa inculpatului A.

S-a considerat că scopul în care s-a procedat în această modalitate de audiere, a fost evident cel de a obține probe doar împotriva inculpatului A., iar nu de a se afla adevărata implicare a inculpatului C. Suspiciunea asupra căreia se face vorbire, s-a confirmat cu atât mai pregnant, prin aceea că, asupra inculpatei K. s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală, deși probele o evidențiau ca fiind vinovată de săvârșirea faptei, cel puțin în aceeași măsură în care a fost considerată vinovată inculpata B., care a fost trimisă în judecată în această cauză.

În același context, al încălcării dispozițiilor art. 68 C. proc. pen. anterior, s-a arătat că inculpatul C. a fost audiat ca un veritabil martor al acuzării si nicidecum ca un inculpat. Toate întrebările puse de organul de urmărire penala au avut în vedere, nu fapte personale a celui audiat, ci fapte personale ale inculpatului A.

Apărarea a apreciat că probele obținute în această manieră, declarațiile inculpatului C. și martorei K., sunt evident dobândite prin amenințare, presiune sau chiar șantaj, metodă pe care legea penală o interzice cu desăvârșire. Chiar dacă acest lucru nu a fost menționat ca atare de cei doi, pentru că instanța nu a avut interes să verifice legalitatea obținerii probatoriului, având în vedere raționamentul arătat mai sus, declarațiile celor doi trebuie privite cu o mare doză de rezervă și nu invocate ca atare, pe alocuri, ca unice probe în dovedirea unei situații de fapt reținute de acuzare și de instanța de fond.

Aceleași suspiciuni de obținere a unor declarații sub presiune, amenințare sau șantaj, planează, în opinia apărării, și asupra declarațiilor date de D. și E., asupra cărora s-au exercitat presiuni de natură psihică de vreme ce soțiile celor doi, martorele A.A. și H.H., au fost aduse la audieri în data de 18 ianuarie 2013 și ținute în sediul Direcției Naționale Anticorupție, până când soții lor au dat declarații convenabile în cauză, care în bună măsură sunt acuzatoare, în principal, la adresa inculpatului A.

Faptul că D. a cedat presiunilor și a avut o înțelegere cu acuzarea, rezultă și din comportamentul ulterior al acestuia, care a făcut denunțuri la adresa inculpatului A. Mai mult, acuzarea și-a manifestat interesul fățiș de a-l proteja pe inculpatul D., prin aceea că, a susținut cu vehemență aplicabilitatea art. 3201 C. proc. pen. anterior, inclusiv prin motivele de apel. Este lesne de înțeles acest interes al acuzării, câtă vreme singura probă reținută ca decisivă în condamnarea inculpatului A., pentru cea de-a doua infracțiune de luare de mită, este depoziția acestui inculpat, în lipsa ei, întregul raționament imaginat, prăbușindu-se.

S-a considerat că acest comportament al acuzării - de a susține un demers nefiresc pentru această instituție, și cel al inculpatului D. - de a-și asigura un tratament juridic extrem de favorabil, pe fondul unei implicări penale în cauză extrem de defavorabilă, indică existența unei înțelegeri între cele două părți.

De asemenea, inculpatul A. a criticat și modalitatea de efectuare a percheziției domiciliare. Aceasta s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute de articolul 104 alin. (2) C. proc. pen. anterior, care statuează că percheziția domiciliară se efectuează în prezența persoanei la domiciliul căreia se realizează procedura. Or, la acel moment, inculpatul A. fusese ridicat de la domiciliu de organele de urmărire penala, în virtutea mandatului de aducere, cu doar câteva minute anterior începerii procedurii și se afla în drum spre sediul Direcției Naționale Anticorupție. A face o speculație în sensul că la domiciliu se găsea coinculpata B. este forțată și neprocedurală, pentru că în mod evident, procedura îl privea cu prisosință pe inculpatul A., cu atât mai mult cu cât, organele de urmărire penală aveau asupra lor și autorizația de percheziție, emisă în data de 17 ianuarie 2013. Așadar, a apreciat că mijlocul de proba astfel obținut, este ilegal și deși am învederat instanței de fond acest fapt, aceasta a omis cu desăvârșire să se pronunțe asupra cererii.

Inculpatul A. a mai precizat că în fața instanței de fond a fost ridicată problema nelegalității și a altor acte și mijloace de probă, instanța omițând, de asemenea, să facă o apreciere asupra acestor cereri.

3. A treia critică a inculpatului A. vizează faptul că, în mod nelegal, i-au fost respinse majoritatea probelor solicitate în apărare, în contextul în care s-a susținut că acuzațiile aduse sunt nereale, situație în care instanța avea obligația de a administra orice mijloc de probă pentru a stabili în mod imparțial o situație de fapt obiectivă. Acest fapt a condus la încălcarea în mod grav a dreptului său la apărare.

În concret, în cursul urmăririi penale și în fața instanței de fond au fost respinse toate probele solicitate, care dacă ar fi fost administrate, ar fi putut aduce lămurire cu privire la acuzațiile imputate.

S-a solicitat proba cu acte, prin care se urmărea eliminarea oricărei îndoieli că, în exercitarea profesiei, inculpatul A. l-ar fi avantajat în vreun fel pe denunțătorul F., proba cu martori prin care să se dovedească același aspect, precum și alte mijloace de probă, care fără o justificare convingătoare, au fost respinse.

Având în vedere poziția procesuală a inculpatului A. și declarațiile date de acesta, prin care relevă o situație de fapt diferită de cea reținută de acuzare, instanța de fond avea obligația de a verifica susținerile acestuia în considerentul că trebuia respectat dreptul la apărare. Pentru a se pune la adăpost de o eventuală critică, printre rânduri, instanța a strecurat motivarea nejustificată, potrivit căreia darea și luarea de mită ar fi avut ca și scop exercitarea atribuțiilor de serviciu de către inculpatul A.

În acest sens, apărarea a apreciat că, prin atitudinea sa, instanța de fond a încălcat dreptul la apărare, dar și principiile de drept al rolului activ și al aflării adevărului.

4. A patra critică formulată de inculpatul A. vizează nelegalitatea hotărârii atacate întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

Sub acest aspect a susținut că, deși hotărârea conține o stare de fapt parțial diferită de cea reținută în actul de sesizare a instanței, nu se realizează o analiză efectivă a ansamblului probator, situație în care ar fi fost obligatorie o motivare convingătoare în privința înlăturării argumentelor invocate în apărare și considerentele pentru care acestea, susținute de altfel pe probe, nu au fost luate în considerare, dar nici înlăturate.

Totodată, instanța de fond, în hotărârea pronunțată, nu a făcut referire la cererile formulate de inculpatul A., în scris, cu ocazia dezbaterilor, cu privire la existența în dosarul cauzei a unor probe obținute nelegal de organele de urmărire penală, care ar fi atras nulitatea acestora și înlăturarea, pe cale de consecință, din probatoriul cauzei.

Astfel, s-a arătat că art. 403 C. proc. pen. anterior stabilește conținutul expunerii unei hotărâri judecătorești. Parcurgând partea expozitivă a sentinței penale nr. 12/F din 10 ianuarie 2014, se observă că aceasta nu cuprinde motivarea cerută de legea penală. Astfel, nu se face o analiză a probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale și a celor care au fost înlăturate, precum și motivarea privind latura civilă. Nu există, de asemenea, analiza elementelor de fapt pe care se sprijină soluția dată.

În opinia apelantului inculpat soluția de condamnare se bazează pe o motivare generală și abstractă, fără arătarea clară a probelor care au servit drept temei pentru soluționarea laturii penale, fiind încălcate dispozițiile art. 356 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. anterior. Mai mult, instanța de fond a dispus condamnarea sa cu nerespectarea dispozițiilor art. 345 alin. (2) C. proc. pen. anterior, în conformitate cu care instanța dispune condamnarea doar dacă fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat. S-a învederat că aceste condiții sunt imperative și nu sunt îndeplinite față de niciuna dintre acuzațiile pentru care a fost trimis în judecată.

Totodată, instanța de fond nu a arătat care sunt mijloacele de probă pe baza cărora s-a reținut îndeplinirea elementelor constitutive ale infracțiunilor de luare de mită pentru care acesta a fost condamnat.

Astfel, sub aspectul laturii obiective, o relevanță deosebită prezintă faptul că la dosar nu există nicio probă clară pentru a se stabili dacă și când a avut loc o acțiune de pretindere, primire ori acceptare.

De asemenea, nu există probe concludente și certe cu privire la scopul pentru care s-ar fi dat și primit mita.

Referitor la latura subiectivă, s-a arătat că doctrina și jurisprudența au arătat că, aceste infracțiuni se săvârșesc doar cu intenție directă, iar, în cauză, inculpatul A. nu a urmărit comiterea de infracțiuni, ci doar desfășurarea unor relații normale de prietenie sau profesionale, fără a crea în vreo împrejurare o situație de avantaj vreuneia dintre părțile din dosar.

Prin raportare la aceste aspecte, s-a apreciat că instanța de fond nu a motivat corespunzător îndeplinirea elementelor constitutive ale infracțiunilor de luare de mită, a uzat de prezumții și presupuneri și nu a expus un raționament logic, bazat pe probe clare care să conducă la certitudinea săvârșirii faptelor.

Așadar, hotărârea instanței de fond nu îndeplinește condițiile obligatorii prevăzute de art. 356 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. anterior. Conform acestui articol, expunerea de motive trebuie să cuprindă „analiza probelor care au servit pentru soluționarea laturii penale a cauzei, cât și a celor care au fost înlăturate".

În jurisprudență s-a arătat că: „potrivit art. 356 C. proc. pen. anterior, în considerentele hotărârii trebuie să se facă analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea cauzei, iar în caz de condamnare trebuie să arate faptele reținute, forma și gradul de vinovăție. Consemnările de ordin general nu constituie o activitate efectivă de judecată. Hotărârea judecătorească trebuie să se bazeze pe fapte veridice bine dovedite, analiză care se impunea în speță, cu atât mai mult cu cât inculpații nu au recunoscut faptele. Soluția pronunțată în aceste condiții este consecința unei aprecieri incomplete a probelor administrate în cauză” (Curtea de Apel Craiova, secția penală, Decizia nr. 954/2005).

Doctrina a mai susținut că încălcarea dispozițiilor art. 356 C. proc. pen. anterior ar putea fi invocată numai dacă prin aceasta s-a produs o vătămare și s-ar impune desființarea hotărârii potrivit art. 197 alin. (1) C. proc. pen. anterior. Or, în cauză vătămarea suferită de inculpatul A., prin interpretarea eronată a probelor este de necontestat, în condițiile condamnării acestuia la pedeapsa de 5 ani de închisoare.

5. Al cincilea motiv de apel al inculpatului A. vizează greșita individualizare a pedepsei, în raport de prevederile art. 72 C. pen. anterior, reținându-se în mod injust lipsa unor elemente pozitive determinante care să caracterizeze persoana sa, deși asemenea elemente comune cu ceilalți inculpați, au fost apreciate în sens favorabil, cu consecința reducerii cuantumului pedepselor și a stabilirii unei modalități de executare neprivative de libertate.

Instanța de fond a făcut individualizarea pedepselor aplicate, luând în considerare dispozițiile art. 72 C. pen. anterior, limitele de pedeapsă, dispozițiile art. 3201 C. proc. pen. anterior, gradul de pericol social și circumstanțele personale.

S-a reținut că a fost procuror 14 ani, că a direcționat dosarele către inculpatul C., pe care l-a atras prin oferirea unei părți din mită, a perseverat în activitatea infracțională, nu are antecedente penale și prin poziția sa procesuală a dovedit că nu a înțeles și asumat gravitatea faptelor.

S-a apreciat că nu se impune coborârea pedepselor sub minimul special în urma aplicării unor circumstanțe atenuante, cooperarea cu organele judiciare și buna conduită anterior săvârșirii faptelor fiind avute în vedere la stabilirea cuantumului pedepselor ce au fost aplicate.

De asemenea, instanța de fond a apreciat, în privința inculpaților C. și D., că sunt la primul contact cu legea penală, că au trecut 4 ani de la săvârșirea faptelor, timp în care inculpații au avut o conduită corespunzătoare, încercând să se reintegreze în societate, că inculpații au o pregătire educațională care le permite integrarea în viitor în societate, inclusiv prin obținerea de venituri prin muncă și care au colaborat cu organele judiciare, astfel că nu se impune executarea pedepselor în regim închis.

În ceea ce-l privește, instanța de fond a luat în considerare atitudinea procesuală, inițiativă în săvârșirea faptelor, perseveranță în a-și folosi calitatea, gravitatea faptelor, impactul profund negativ și lipsa altor elemente pozitive care să îi caracterizeze personalitatea, care nu sunt de natură a justifica executarea pedepsei în regim neprivativ de libertate, impunându-se ca acesta să resimtă direct consecințele actelor antisociale pentru a-1 determina ca pe viitor să respecte valorile sociale ocrotite de norma penală.

Analizând argumentele instanței de fond, apelantul inculpat a precizat că există o evidentă și nejustificată discriminare cu privire la tratamentul sancționator aplicat inculpaților. Astfel, inculpaților D. și C. li se rețin ca și elemente pozitive aspecte generale care, cu excepția faptului că nu a recunoscut faptele, îi sunt aplicabile. Acestea au fost omise deliberat în caracterizarea acestuia din urma, pentru a justifica o pedepsire exemplară. Totodată, instanța de fond în mod greșit nu a precizat că inițiativa săvârșirii faptelor aparține lui F., D. și E., că faptele sunt grave și au impact deosebit, urmare comportamentului lui C., care a conlucrat cu F., D. și E., că de fapt colaborarea lor cu organele de cercetare penală a constat în principal în imputarea întregii vinovății asupra sa.

Instanța nu a recunoscut ca și elemente pozitive favorabile aspecte foarte importante, ca de exemplu că aproape toată cariera și-a dedicat-o, cu rezultate deosebite, anchetării cauzelor cu cel mai mare impact social - omorurile, că prin experiența și pregătirea sa a pus pe picioare o unitate de parchet nou înființată, că a fost foarte devotat sistemului judiciar, acceptând sarcini suplimentare, judiciare și extrajudiciare, că a format și pregătit numeroși procurori debutanți etc.

A menționat că, de-a lungul carierei, nu a avut nicio abatere disciplinară, bucurându-se de cea mai bună reputație în rândul colegilor.

Totodată, atitudinea sa de prezentare în fața autorităților ori de câte ori a fost necesar, atestă conștientizarea situației în care se găsește.

De asemenea, dat fiind că enumerarea circumstanțelor atenuante de la art. 74 C. pen. anterior (art. 75 C. pen.) are caracter exemplificativ, era firesc să fie avut în vedere faptul că, nici un martor - coleg magistrat - audiat în cauză, nu a specificat că inculpatul A. ar fi intervenit în sprijinul cuiva și nu a influențat adoptarea unei soluții.

Nu în ultimul rând, dacă ar fi contat, ca în situația inculpatului D., inculpatul A. ar fi putut aduce dovezi despre implicarea în situațiile de ajutor umanitar ori de ajutorare a unor colegi sau apropiați aflați în situații de cumpănă, ceea ce atestă prezența unui accentuat spirit civic.

Astfel, s-a considerat că pedeapsa ce i-a fost aplicată, raportat la exigențele art. 52 C. pen. anterior (art. 74 C. pen.) excede scopului urmărit de legiuitor.

În speță, în opinia apărării, există premisele suspendării executării pedepsei, având în vedere perspectivele reeducării sale, pe fondul experimentării, de către acesta a mediului carceral, în perioada de arest preventiv, mai ales că, așa cum s-a evidențiat în literatura de specialitate „mediul penitenciar, de multe ori, nu este propice activității educative, fiindcă educația presupune contacte, încredere și destindere între oameni; ori în penitenciar, este, în mod inevitabil atmosfera de încordare, relații de subordonare, disciplină severă, izolare etc. uneori tensiuni și conflicte.

Cu privire la avantajele pe care le prezintă executarea pedepsei în regim neprivativ de libertate s-a arătat că „mai mulți condamnați, chiar cu condamnare mai mare, pot beneficia de executarea pedepsei în condiții necarcerale, cheltuielile stalului cu deținerea acestor persoane este limitată, iar cei rămași în libertate pot să continue viața socială alături de familii, pot să evite contactul cu populația penitenciară, contact care ar duce la sporirea experienței infracționale.

În esență, suspendarea condiționată a executării pedepsei este o modalitate de executare a unei pedepse cu închisoarea în afara unui penitenciar și are ca scop menținerea unui echilibru indispensabil și indicat între necesitatea de a proteja societatea, atât în sensul păstrării ordinii legale, cât și al aplicării unor norme ce oferă reparații pentru prejudiciile cauzate victimelor, pe de o parte, și recunoașterea în esență a nevoilor infractorului în ceea ce privește reinserția sa socială, pe de altă parte, iar raportat la cazul concret, scopurile pedepsei pot fi atinse fără o executare efectivă în mediul privativ de libertate, prin respectarea obligațiilor impuse de către instanța pe perioada unui termen de încercare ce se va fixa, circumstanțele reținute în cauză fiind suficiente pentru a forma convingerea instanței cu privire la aptitudinea sa de a se îndrepta fără executarea pedepsei.

6. Un ultim motiv de apel invocat de către apelantul inculpat a fost acela cu privire la cuantumul nejustificat de mare al cheltuielilor judiciare la care a fost obligat.

Astfel, cheltuielile judiciare, în cuantum de 10.000 lei, au fost considerate total disproporționate în raport cu cheltuielile efective realizate cu administrarea probelor cu atât mai mult cu cât în cauză nu s-a făcut uz de administrarea unor probe costisitoare, spre ex. interceptări, expertize, etc.

S-a arătat că dispozițiile art. 198 C. proc. pen. anterior și art. 272 C. proc. pen. prevăd care sunt activitățile în procesul penal generatoare de cheltuieli judiciare, acestea fiind: cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de probă, onorariile avocaților și orice alte cheltuieli ocazionate de desfășurarea procesului penal.

În cauză, s-au executat mai multe mandate de aducere, s-a efectuat o percheziție domiciliară și s-au administrat probe testimoniale și cu acte. Niciuna dintre aceste activități nu sunt generatoare de cheltuieli deosebite.

S-a apreciat că în niciun caz acestea nu se ridică la suma de 25.000 lei, așa cum a solicitat organul de urmărire penală și, sub nicio formă, nu se justifică dublarea lor în faza judecății în fond.

Apărarea a solicitat să se constate că sumele de bani stabilite în sarcina sa, ca și cheltuieli judiciare, sunt nerealiste (ca de altfel și în privința celorlalți inculpați), motiv pentru care se impune diminuarea acestora în limite corecte.

Având în vedere motivele de apel expuse mai sus, a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și rejudecând să se dispună, în principal, achitarea sa pentru toate infracțiunile, iar, în subsidiar, în condițiile în care se va constata că sunt probe suficiente în dovedirea vinovăției sale, să se dispună o pedeapsă sub miniumul special prevăzut de lege cu aplicarea dispozițiilor art. 861 C. pen. anterior.

III. Prin motivele scrise de apel, depuse la termenul din 26 septembrie 2014, inculpatul E. a formulat, în esență, următoarele critici (filele 222-227 din dosar, vol. I):

1. O primă critică se referă la greșita reținere a dispozițiilor art. 33 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior.

S-a arătat, în esență, că, în raport de schimbarea de încadrare juridică pusă în discuție de instanță, la data de 31 octombrie 2013, conform încheierii de ședința, i s-a reținut prin sentința de condamnare, pentru toate infracțiunile, incidența dispozițiilor art. 33 lit. a) și lit. b) C. pen. anterior.

Această schimbare a încadrării este susceptibilă a fi desființată în apel întrucât autorii infracțiunilor de luare de mita li s-a reținut incidența doar a dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen. - concursul real, în timp ce complicelui i s-a reținut atât concursul real cât si cel ideal - prevăzut de art. 33 lit. a) și b C. pen. anterior.

Totodată, a apreciat că dacă în cazul unui concurs real de infracțiuni (art. 33 lit. a) C. pen.) săvârșirea infracțiunilor se realizează ca urmare a mai multor acțiuni, în cazul concursului ideal (art. 33 lit. b) C. pen.) săvârșirea infracțiunilor se realizează printr-o singura acțiune.

În aceste condiții, solicită să se constate că cele doua ipoteze se exclud una pe cealaltă, instanța de fond pronunțând o condamnare, ca urmare a unei schimbări de încadrare juridică greșită.

2. A doua critică vizează greșita individualizare a pedepsei sub aspectul modalității de executare.

Prin urmare, apelantul inculpat a solicitat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, potrivit art. 91 C. pen., avându-se în vedere că:

- a avut o atitudine sinceră, de recunoaștere cu organele de anchetă, poziție pe care a adoptat-o cu ocazia primei declarații, menținută ulterior pe întreaga durată a desfășurării anchetei, respectiv, declarațiile din data de 18 ianuarie 2013, 23 ianuarie 2013;

- a avut o atitudine de colaborare cu organele de ancheta, formulând în cuprinsul dosarului de urmărire penală mai multe denunțuri - fila 93 alin. (5) Rechizitoriu;

- toate declarațiile sale s-au coroborat cu celelalte declarații date în cauză, iar prin cele declarate a contribuit la aflarea adevărului și lămurirea situației de fapt - fila 39 alin. ultim Rechizitoriu si fila 28 alin. (2) Rechizitoriu.

În acest context și în raport de declarația dată în fața instanței la data de 06 iunie 2013, a arătat că instanța de fond a concluzionat că atitudinea acestuia ar fi una oscilantă întrucât a „arătat că nu a fost de față la nici o discuție între ceilalți inculpați în legătura cu terenurile și dosarele martorului F..”- fila 28 alin. (4) sentința.

Declarația dată în fața instanței la data de 06 iunie 2013 se coroborează într-o succesiune logică cu declarațiile anterioare ale sale și care se coroborează cu celelalte declarații date de ceilalți inculpați, „Nu am fost de față la nicio discuție între A. și F. din care să rezulte că terenul era dat pentru soluționarea dosarelor lui F.” - alin. (6) declarație inculpat.

În opinia sa, instanța de fond nu a precizat dacă exista o contradicție între cele declarate anterior sau dacă exista o astfel de contradicție cu cele declarate de ceilalți inculpați. Cu toate acestea, instanța de fond reține o atitudine oscilantă.

Or, în cauză, nu ar fi avut nici un interes legitim să aibă o poziție de negare a vechilor declarații (sincere), din moment ce și le-a menținut și însușit și în faza de judecată.

S-a arătat că, potrivit disp. art. 103 C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză; în luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului, instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate.

În acest context, s-a considerat că soluția instanței în aprecierea atitudinii procesuale a inculpatului raportată la un singur aspect care nu contrazice alte declarații - și înlăturarea tuturor declarațiilor sincere, a condus la o înlăturare greșită a dispozițiilor referitoare la suspendarea sub supraveghere.

S-a apreciat că, în raport de toate aceste aspecte invocate, instanța de apel printr-o justă apreciere și în raport de persoana inculpatului poate dispune această măsură de individualizare a pedepsei.

În acest sens, a solicitat să se constate că îndeplinește condițiile prevăzute de lege, iar o astfel de individualizare judiciară a executării pedepsei ar da șansa să poată dovedi că se poate îndrepta și în stare de libertate. A înțeles pe deplin gravitatea faptelor antisociale săvârșite, asumându-si direct consecințele, facilitând identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni de corupție în prezenta cauză.

O astfel de individualizare a pedepsei va constitui un avertisment suficient, scopul preventiv și educativ al pedepsei putând fi atins si astfel.

Motivele de apel expuse anterior, au fost susținute cu prilejul dezbaterilor, fiind consemnate în încheierea de la acea dată.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți la data de 12 martie 2014, primul termen de judecată, în apel, fiind stabilit la 13 iunie 2014.

La data de 11 iunie 2014 martorul denunțător F. a depus o cerere de renunțare la apel (fil.56 din dosar, vol. I).

La termenul din 21 noiembrie 2014, Înalta Curte a recalificat calea de atac a recursului în apel, având în vedere art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., potrivit căruia: „Recursurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen. declarate împotriva hotărârilor pentru care legea veche nu prevede calea de atac a apelului se soluționează de aceea și instanță, conform dispozițiilor din legea nouă privitoare la apel.”

În consecință, apreciind că sunt îndeplinite condițiile impuse de textul de lege menționat Înalta Curte va soluționa apelul conform dispozițiilor din N.C.P.P.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 420 alin. (4) C. proc. pen., în apel, au fost ascultați inculpații A. (filele 273-277 din dosar, vol. I), E. (filele 258-263 din dosar, vol. I), B. (filele 245-248 din dosar, vol. I) și C. (filele 235-238 din dosar, vol. I). Inculpatul D. a precizat că nu dorește să dea declarație și că își menține declarația dată în fața instanței de fond (filele 239 din dosar, vol. I).

Cu privire la solicitările de probatorii formulate în apel, prin încheierea din 20 martie 2015, au fost admise cererile formulate de reprezentantul Ministerului Public și apelanții inculpați A. și E. privind audierea martorului F. De asemenea, a fost încuviințată cererea reprezentantului Ministerului Public privind ascultarea martorilor H.H., V. și S., dar și a apelantului inculpat E. privind ascultarea martorului N.N., proba cu înscrisuri pe situația de fapt și în circumstanțiere solicitată de acesta, precum și solicitarea aceluiași inculpat de a se emite o adresă către Direcția Națională Anticorupție pentru a se comunica dacă, în raport cu denunțurile formulate, poate beneficia de dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002. Aceeași solicitare privind aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 a fost încuviințată și pentru inculpatul A. prin încheierea din 07 aprilie 2015 (filele 39-46 din dosar, vol. II).

Totodată, a fost admisă, în parte, cererea în probațiune formulată de apelantul inculpat A. constând în ascultarea martorilor I. și C.C., proba cu înscrisuri pe situația de fapt constând în depunerea unui extras de cont al cardului de salariu pentru perioada decembrie 2009 - mai 2010 și înscrisuri în circumstanțiere, fiind respinse celelalte solicitări în probațiune formulate de apelantul inculpat A. întrucât s-a apreciat că nu au relevanță în raport cu obiectul probațiunii.

În apel, inculpatul A. a reiterat cererea de fi solicitat, în întregime, de la Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, Dosarul nr. x/P/2013 la care au fost reunite Dosarele nr. x/P/2013, nr. x/P/2013 și nr. x/P/2010 ale Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial București, precum și a Dosarelor nr. x/P/2010 al Direcției Naționale Anticorupție - Biroul Teritorial Slobozia și nr. x/P/2011 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial București. Solicitarea a fost formulată prin raportare la faptul că la dosar există doar soluțiile din aceste dosare, însă nu și toate lucrările, respectiv declarațiile date de F., D. și E., care au relevanță în aprecierea credibilității lor.

Înalta Curte a apreciat că nu este necesară și utilă atașarea, în întregime, a dosarelor la care apelantul inculpat A. a făcut referire, întrucât, pe de-o parte, înscrisurile relevante sunt depuse la dosarul cauzei, iar pe de altă parte, declarațiile la care se face referire, nu interesează prezenta cauză, fiind înscrisuri extrajudiciare.

Totodată, Înalta Curte a apreciat că nu este utilă atașarea Dosarul nr. x/3/2011 al Tribunalului București în care se găsește Dosarul nr. x/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, dar și a unei copii a dosarului de urmărire penală al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu în care martorul F. a fost cercetat, având calitatea de suspect, întrucât cu privire la aspectele învederate, ca fiind tezele probatorii, au fost administrate suficiente mijloace de probă.

Ca atare, credibilitatea persoanelor menționate urmează a fi analizată pe baza probatoriului administrat în prezenta cauză, suficient, în opinia instanței de apel, pentru a putea aprecia asupra acestei chestiuni.

Cu privire la emiterea unor adrese în vederea solicitării de relații în legătură cu volumul de activitate al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, cu numărul de procurori, față de teza probatorie și obiectul acuzației, s-a apreciat că relațiile nu sunt necesare și nici relevante în cauză.

De asemenea, în apel a reiterat cererea de audiere a martorilor O.O., P.P. și R.R., însă Înalta Curte a apreciat că proba nu este necesară și utilă, existând suficiente mijloace de probă administrate care să lămurească aspectele învederate.

Instanța de fond a respins aceeași probă considerând că prin audierea celor trei martori procurori se tinde a se demonstra un fapt negativ nedeterminat și anume faptul că inculpatul A. nu a intervenit pe lângă aceștia pentru soluționarea unor dosare.

Totodată, Înalta Curte a apreciat că reaudierea martorilor R., D.D., B.B. și S.S. nu este utilă dat fiind că au fost audiați de către instanța de fond, în prezența apelantului inculpat și a apărătorului ales al acestuia, iar apelantul nu a învederat aspecte noi, relevante sub aspect probator care să facă necesară reaudierea acestora.

În ceea ce privește audierea martorului în circumstanțiere T.T., s-a apreciat că proba nu este utilă în raport cu probatoriul administrat până în prezent cu privire la persoana inculpatului A.. Instanța de fond a încuviințat audierea a doi martori în circumstanțiere pentru apelantul inculpat, respectiv a martorilor G.G. și U.U.

Prin urmare, au fost audiați martorii V. (filele 33-35 din dosar, vol. II), S. (filele 36, 37 din dosar,vol. II), H.H. (filele 64-66 din dosar,vol. II), F. (filele 67-74 din dosar, vol. II), I. (filele 118-119 din dosar,vol. II), C.C. (fil.120-121 din dosar, vol. II) și N.N. (fil.122-123 din dosar,vol. II).

Prin adresa din 16 aprilie 2015, Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, a comunicat că pe baza denunțurilor formulate de inculpatul E. au fost formate Dosarele nr. x/P/2013 și nr. x/P/2015, în care se efectuează acte de urmărire penală, însă nu a fost pusă în mișcare acțiunea și nu s-a dispus trimiterea în judecată, nefiind, așadar, îndeplinită condiția tragerii la răspundere penală a vreunei persoane pentru infracțiuni atribuite prin O.U.G. nr. 43/2002 în competența sa (filele 58, 59 din dosar, vol. II).

Cu privire la apelantul inculpat A., prin adresa din 30 aprilie 2015, Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, a comunicat că pe baza denunțului formulat de acesta a fost format Dosarul nr. x/P/2013 în care se efectuează acte de urmărire penală urmând a se stabili veridicitatea aspectelor semnalate (fil.61 din dosar, vol. II).

De asemenea, a fost admisă cererea formulată de intimata inculpată B. privind proba cu înscrisuri pe situația de fapt și în circumstanțiere, precum și cea formulată de intimatul inculpat C. privind proba cu înscrisuri în circumstanțiere.

Prin urmare, intimata inculpată B. a depus acte medicale pentru a face dovada că în perioada 09 martie - 11 martie 2009, 12 martie - 25 martie 2009 și 26 martie - 31 martie 2009 s-a aflat în concediu medical fiind internată în spital în perioada 09 martie -12 martie 2009, astfel că nu a putut participa la presupusele întâlniri sau discuții cu ceilalți coinculpați din cauză, cu privire la faptele deduse judecății, precum și înscrisuri în circumstanțiere, respectiv, caracterizare profesională nr. 150175 din 30 ianuarie 2015, fișa de evaluare a performanțelor profesionale individuale, pentru perioada 01 decembrie 2012-01 decembrie 2013, anexele nr. 1 și 2 ale fișei de evaluare pentru anul 2014 emisă de Administrația Națională a Penitenciarelor unde este angajată, pentru a demonstra că are un loc stabil de muncă și o conduită profesională (filele 287-306 din dosar, vol. I).

Intimatul inculpat C. a depus, în copie, următoarele acte în circumstanțiere: contractul de muncă din care rezultă că este angajat începând cu 19 februarie 2014, pe perioadă nedeterminată, ca asistent manager la SC V.V. SRL, un articol din publicația Revista x, y unde este redactor colaborator, adeverință din care rezultă că la 11 iunie 2014 a absolvit cursul de calificare ca antrenor pentru specializarea Kempo organizat de N. din cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, certificatele de calificare profesională ca antrenor și preparator sportiv emise de Ministerul Educației Naționale la 17 noiembrie 2014 și, respectiv, 13 ianuarie 2015, contractul de formare profesională din 16 septembrie 2013 încheiat cu N. din cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, înscrisuri din care rezultă că a absolvit la data de 01 aprilie 2014 cursurile General Thai și Advanced Thai Masagge, cursul de limbă și cultură braziliană, titlul executor nr. 613315 din 11 decembrie 2014 emis de Consiliul Județean Jilava, certificatul de căsătorie și un act medical privind rezultatul unei ecografii obstreticale a soției sale (filele 308-333 din dosar, vol. I).

Apelantul inculpat A. a depus, în copie, extrasul de cont al cardului de salariu pentru perioada 01 iunie 2009 - 30 iunie 2010 și înscrisuri în circumstanțiere, respectiv recomandare a Asociației de proprietari de la domiciliul său, caracterizări, carnetul de note al fiului său și diplome obținute de acesta la concursuri școlare și sportive, contractul individual de muncă din 21 mai 2014 din care rezultă că s-a angajat la data de 22 mai 2014 pe durată nedeterminată la SC X.X. SRL, adeverință privind veniturile din salarii pentru anul 2014, grafic de rambursare a unui credit de 28.400 euro contractat la 19 august 2004 având scadența la 25 august 2024, sentința penală nr. 551/F din 19 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, Decizia nr. 253/A din 07 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, acte medicale ale părinților apelantului inculpat (filele 139-219 din dosar, vol. II).

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație, Direcția Națională Anticorupție și inculpații A. și E. cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, în limitele impuse de art. 417 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

1. O primă critică, de nelegalitate, invocată de apelantul inculpat A., se referă la efectuarea percheziției domiciliare cu încălcarea dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea acestei proceduri.

Apelantul a susținut că nu a fost prezent la efectuarea percheziției la domiciliul său, procedura fiind, astfel, realizată cu încălcarea dispozițiilor, art. 104 alin. (2) C. proc. pen. anterior, potrivit cărora percheziția domiciliară se efectuează în prezența persoanei la domiciliul căreia se realizează procedura. În acest sens, a susținut că înaintea începerii percheziției a fost ridicat de la domiciliu de organele de urmărire penală, pe baza unui mandat de aducere și condus la sediul Direcției Naționale Anticorupție. De asemenea, a arătat că prezența la domiciliu a soției sale, coinculpata B., nu acoperă nelegalitatea, pentru că în mod evident, procedura îl privea în mod exclusiv, după cum rezultă din autorizația de percheziție, emisă în data de 17 ianuarie 2013. Totodată, a învederat că a solicitat să constate că mijlocul de probă astfel obținut este ilegal și să facă aplicarea art. 64 alin. (2) C. proc. pen. anterior, însă instanța de fond a omis să se pronunțe asupra cererii.

Din examinarea actelor dosarului rezultă că inculpatul A. a invocat, pentru prima dată în cauză, nelegalitatea modului de efectuare a percheziției, prin note scrise, depuse la registratura instanței de fond, la data de 17 decembrie 2013, la finalul cercetării judecătorești (filele 76 din dosarul instanței de fond, vol. 3).

În ziua următoare, la data de 18 decembrie 2013, cu prilejul dezbaterilor în fond, inculpatul nu a mai susținut aceste critici de nelegalitate, astfel cum rezultă din consemnările din încheierea de ședință de la acea dată.

Tot astfel, în apel, inculpatul nu a mai susținut cu prilejul dezbaterilor această critică, deși prin motivele scrise a fost reiterată.

Examinând critica de nelegalitate, Înalta Curte constată următoarele:

Art. 104 alin. (2) C. proc. pen. anterior, în vigoare la data efectuării percheziției la locuința apelantului inculpat (18 ianuarie 2013), prevede că în situația în care persoana la care se face percheziția este reținută ori arestată, va fi adusă la percheziție. În cazul în care nu poate fi adusă, ridicarea de obiecte și înscrisuri, precum și percheziția domiciliară se fac în prezența unui reprezentant ori a unui membru de familie, iar în lipsa acestora, a unui vecin, având capacitate de exercițiu.

Totodată, în conformitate cu dispozițiile alineatului ultim al aceluiași text de lege, este interzisă efectuarea în același timp cu percheziția a oricăror acte procedurale în aceeași cauză, care prin natura lor împiedică persoana la care se face percheziția să participe la percheziție.

Critica apelantului inculpat privind încălcarea principiului loialității se circumscrie dispozițiilor alineatului ultim, dat fiind că în timp ce a fost dus cu mandat de aducere la sediul Direcției Naționale Anticorupție pentru a fi audiat, la domiciliul său a fost efectuată percheziția. Prin urmare, în mod greșit a invocat încălcarea art. 104 alin. (2) C. proc. pen. anterior, întrucât nu se afla în stare de reținere ori de arest, pentru a-i fi aplicabile aceste dispoziții.

Înalta Curte constată că dispozițiile a căror încălcare a fost invocată, respectiv, art. 104 alin. ultim C. proc. pen. anterior, au fost preluate în N.C.P.P., în art. 159 alin. (1)8, care prevede că este interzisă efectuarea în același timp cu percheziția a oricăror acte procedurale în aceeași cauză, care prin natura lor împiedică persoana la care se face percheziția să participe la efectuarea acesteia, cu excepția situației în care se desfășoară, în aceeași cauză, simultan mai multe percheziții.

În mod evident, percheziția a fost efectuată în condițiile descrise de apelantul inculpat, cu încălcarea dispozițiilor legale care interziceau organelor de urmărire penală efectuarea în același timp cu percheziția a oricăror acte procedurale în aceeași cauză, care prin natura lor împiedică persoana la care se face percheziția să participe la percheziție.

Sub aspectul utilizării în procesul penal a probei obținute cu încălcarea legii, dispozițiile art. 64 alin. (2) C. proc. pen. anterior reglementează această situație, prevăzând că probele astfel obținute nu pot fi folosite. În prezent, dispozițiile art. 64 alin. (2) C. proc. pen. anterior au fost preluate fără modificări în art. 102 alin. (2) C. proc. pen.

Sancțiunea excluderii probei nelegal sau neloial administrate este subsumată sancțiunii nulității, intervenind doar în situația în care se constată nulitatea absolută sau relativă a actului prin care a fost administrată, neavând așadar, autonomie procesuală.

Ca atare, nu orice încălcare a unei prevederi legale atrage sancțiunea excluderii probei, ci numai o încălcare substanțială și semnificativă a unei dispoziții legale, prin care s-ar aduce atingere caracterului echitabil al procesului penal (prin vătămarea unui drept garantat de Convenția europeană, cum ar fi spre exemplu, ingerința în dreptul la respectarea domiciliului, vătămare care nu ar putea fi înlăturată altfel) sau care poate ridica un dubiu serios cu privire la aptitudinea probei de a fi credibilă.

Cu privire la legea procesual penală aplicabilă situației tranzitorii, potrivit art. 3 din Legea nr. 255/2013 privind punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepțiile prevăzute în cuprinsul legii prim menționate.

Sub același aspect, dispozițiile art. 4 din Legea nr. 255/2013 prevăd următoarele:

(1) Actele de procedură îndeplinite înainte de intrarea în vigoare a C. proc. pen., cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, rămân valabile, cu excepțiile prevăzute de prezenta lege.

(2) Nulitatea oricărui act sau oricărei lucrări efectuate înainte de intrarea în vigoare a legii noi poate fi invocată numai în condițiile C. proc. pen.

(3) În cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, încălcarea, în cursul urmăririi penale, a dispozițiilor legale privind prezența obligatorie a învinuitului sau a inculpatului ori asistarea obligatorie a acestora de către apărător poate fi invocată până la începerea dezbaterilor.

Având în vedere dispozițiile legale anterior menționate, Înalta Curte constată că, în cauză, încălcarea dispozițiilor legale privind efectuarea percheziției, nu constituie o situație care ar putea atrage sancțiunea nulității absolute, nefiind prevăzută printre cazurile expres prevăzute de lege, nici la momentul efectuării actului și nici în prezent (art. 197 alin. (2) C. proc. pen. anterior, respectiv, art. 281 alin. (1) C. proc. pen.).

În ceea ce privește sancțiunea nulității relative ce ar putea fi incidentă, potrivit art. 197 alin. (4) C. proc. pen. anterior, încălcarea oricărei alte dispoziții legale decât cele prevăzute în alin. (2) atrage nulitatea actului în condițiile alin. (1), numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului. Conform alin. (2) al aceluiași text de lege, încălcările dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal atrag nulitatea actului, numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.

În prezent, sub același aspect, art. 282 alin. (1) C. proc. pen. prevede că încălcarea oricăror dispoziții legale, în afara celor prevăzute la art. 281, determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinței legale s-a adus o vătămare drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului.

Potrivit art. 281 alin. (3) C. proc. pen., nulitatea relativă se invocă în cursul sau imediat după efectuarea actului ori cel mai târziu în termenele prevăzute la alin. (4).

În conformitate cu art. 281 alin. (4) C. proc. pen., încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) poate fi invocată:

a) până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură;

b) până la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale, când instanța a fost sesizată cu un acord de recunoaștere a vinovăției;

c) până la următorul termen de judecată cu procedura completă, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecății.

Or, apelantul inculpat nu a invocat încălcarea dispozițiilor legale în termenul prevăzut de lege, ci la finalul cercetării judecătorești în primă instanță, nefiind așadar îndeplinite condițiile prevăzute de art. 281 alin. (3) C. proc. pen.

Ca atare, în conformitate cu dispozițiile art. 281 alin. (5) lit. a) C. proc. pen., nulitatea relativă se acoperă atunci când persoana interesată nu a invocat-o în termenul prevăzut de lege.

Prin urmare, critica este neîntemeiată.

2. O a doua critică de nelegalitate formulată de apelantul inculpat A. vizează modul de obținere de către organele de urmărire penală a declarațiilor coinculpaților C., D. și E., și anume prin folosirea de amenințări, promisiuni și presiuni de natură psihică exercitată asupra acestora.

Astfel, în ceea ce îl privește pe inculpatul C., Direcția Națională Anticorupție a procedat la audierea lui în datele de 20 și 21 ianuarie 2013 fără a-i fi aduse la cunoștință învinuirile, deși organele de urmărire penală se aflau în posesia unor date care să conducă la învinuirea sa. Inculpatul C. a dat declarații despre starea de fapt, cu privire la care i s-au cerut relații, apoi i s-a permis să plece. Ulterior, în data de 29 ianuarie 2013, după ce în data de 22 ianuarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus arestarea preventivă a inculpatului A., organele de urmărire penală l-au citat din nou pe C. la audieri, simultan cu mama lui, martora K., care anterior, în data de 18 ianuarie 2013, fusese audiată în calitate de martor. În aceste împrejurări cei doi au fost puși sub învinuire și urmărind succesiunea declarațiilor, este lesne de observat că, până când inculpatul C. nu a dat declarația așteptată de Direcția Națională Anticorupție, asupra celor doi a planat spectrul luării unei măsuri privative de libertate. Apoi, celor doi li s-a aplicat doar măsura obligării de a nu părăsi țara, iar la dosar s-a atașat declarația inculpatului C., care cuprinde în mare parte aspecte incriminatoare la adresa inculpatului A. Suspiciunea asupra căreia se face vorbire, s-a confirmat cu atât mai pregnant, prin aceea că, asupra inculpatei K. s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală, deși probele o evidențiau ca fiind vinovată de săvârșirea faptei, cel puțin în aceeași măsură în care a fost considerată vinovată inculpata B., care a fost trimisă în judecată în această cauză.

Apelantul inculpat a apreciat că probele obținute în această manieră, respectiv declarațiile inculpatului C. și ale martorei K. sunt dobândite prin amenințare, presiune sau chiar șantaj, metodă pe care legea penală o interzice cu desăvârșire. Prin urmare, declarațiile celor doi trebuie privite cu o mare doză de rezervă și nu invocate ca unice probe în dovedirea unei situații de fapt reținute de acuzare și de instanța de fond.

Aceleași suspiciuni de obținere a unor declarații sub presiune, amenințare sau șantaj, în opinia apelantului inculpat A., ar plana și asupra declarațiilor date de D. și E., asupra cărora s-au exercitat presiuni de natură psihică, de vreme ce soțiile celor doi, martorele A.A. și H.H., au fost aduse la audieri în data de 18 ianuarie 2013 și ținute în sediul Direcției Naționale Anticorupție, până când soții lor au dat declarații convenabile în cauză, care în bună măsură sunt acuzatoare, în principal, la adresa sa.

Faptul că D. a cedat presiunilor și a avut o înțelegere cu acuzarea, rezultă și din comportamentul ulterior al acestuia, care a făcut denunțuri la adresa inculpatului A. Mai mult, acuzarea și-a manifestat interesul fățiș de a-l proteja pe inculpatul D., prin aceea că, a susținut cu vehemență aplicabilitatea art. 3201 C. proc. pen. anterior, inclusiv prin motivele de apel. Este lesne de înțeles acest interes al acuzării, câtă vreme singura probă reținută ca decisivă în condamnarea inculpatului A., pentru cea de-a doua infracțiune de luare de mită de la martorul denunțător I., este depoziția acestui inculpat.

S-a considerat că acest comportament al acuzării - de a susține un demers nefiresc pentru această instituție, și cel al inculpatului D. - de a-și asigura un tratament juridic extrem de favorabil, pe fondul unei implicări penale în cauză extrem de defavorabilă, indică existența unei înțelegeri între cele două părți.

Critica de nelegalitate invocată de apelantul inculpat se referă, în concret, la încălcarea, în faza de urmărire penală, a principiului loialității administrării probelor, prin întrebuințarea de amenințări, promisiuni și presiuni de natură psihică de către organele de urmărire penală cu prilejul audierii coinculpaților C., E. și D.

Potrivit art. 101 alin. (1) C. proc. pen., este oprit a se întrebuința violențe, amenințări ori alte mijloace de constrângere, precum și promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obține probe.

Contrar celor susținute de apelantul inculpat A., se constată că intimații inculpați C., E. și D., audiați la fond și în apel, în prezența inculpatului A., dar și ai apărătorilor aleși, nu au învederat existența vreunor presiuni exercitate asupra lor de către organele de urmărire penală în cursul anchetei.

Totodată, Înalta Curte notează că inculpații C. și D. au avut, în mod constant, pe parcursul procesului penal o atitudine sinceră, de recunoaștere a faptelor ce fac obiectul acuzației, iar declarațiile acestora nu au fundamentat, în mod exclusiv, condamnarea inculpatului A.. În realitate, vinovăția și participația apelantului inculpat la comiterea faptelor, pentru care s-a dispus condamnarea sa de către prima instanță, au rezultat din coroborarea unui amplu material probator, care va fi analizat în continuare.

Totodată, atât gradul de pericol social al infracțiunilor ce au constituit obiectul acuzațiilor, contribuția efectivă la comiterea faptelor, cât și alte situații privind persoana inculpaților au fost diferite și această diferență a fost avută în vedere de către organele de urmărire penală cu prilejul formulării propunerilor privind luarea măsurilor preventive față de inculpații din prezenta cauză sau luarea unor asemenea măsuri.

Modalitatea în care procurorul a organizat desfășurarea instrucției penale, cu referire la calitatea în care au fost audiați C. și K. (martori ori învinuiți) ori ordinea audierii inculpaților D. și E. și a martorelor A.A. și H.H., nu poate fi cenzurată de către instanță.

Ca atare, pentru motivele expuse, critica de nelegalitate este neîntemeiată.

Totodată, apelantul inculpat A. a menționat că, în fața instanței de fond, a invocat nelegalitatea și a altor acte și mijloace de probă, însă aceasta a omis să facă o apreciere asupra acestor cereri.

Din examinarea actelor dosarului rezultă că inculpatul A. a invocat prin note scrise depuse prin registratură, cu referire la dosarul aflat pe rolul instanței de fond, la data de 17 decembrie 2013, nelegalitatea Ordonanțelor nr. 23/II-2/2012 și nr. 21/II-2/2012, ambele din 15 ianuarie 2013, a Ordonanței nr. 45/II-2/2012 din 07 februarie 2013, toate emise de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial București, audierea inculpaților C., D. și E. cu încălcarea dispozițiilor art. 70 alin. (3) C. proc. pen. anterior care impuneau consemnarea unor declarații olografe, audierea martorului denunțător F. cu încălcarea dispozițiilor art. 84 alin. (3) C. proc. pen. anterior care impuneau lămurirea raporturilor sale cu inculpații și a împrejurării dacă a suferit o pagubă și audierea sa ca parte civilă, efectuarea unor acte de urmărire penală de către ofițeri de poliție judiciară (audierea martorei K. la 18 februarie 2013 și 6 procese verbale) fără a avea delegare din partea procurorului de caz. (filele 76-78 din dosarul instanței de fond, vol. 3).

Cu prilejul dezbaterilor în fond, la data de 18 decembrie 2013, inculpatul nu a susținut aceste critici de nelegalitate, astfel cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată.

Tot astfel, în apel, deși prin motivele scrise a reiterat această critică, apelantul inculpat, prin apărător ales nu a mai susținut-o cu prilejul dezbaterilor.

Analizând criticile formulate în scris, referitoare la nelegalitatea Ordonanțelor nr. 23/II-2/2012 și nr. 21/II-2/2012, ambele din 15 ianuarie 2013, a Ordonanței nr. 45/II-2/2012 din 07 februarie 2013, toate emise de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial București, prin care au fost infirmate Ordonanțele nr. 4/P/2010, nr. 16/P/2013 și nr. 276/P/2011, Înalta Curte constată că legalitatea lor nu poate fi supuse cenzurii în acest cadru procesual, ci se impunea atacarea lor separată în condițiile 2781 C. proc. pen. anterior.

Totodată, apelantul a criticat faptul că infirmarea ordonanțelor menționate a vizat fapte cu privire la care, ulterior, prin rechizitoriul din prezenta cauză, procurorul nu a mai dispus vreo soluție, și anume față de inculpatul D. pentru complicitate la dare de mită și luare de mită, prev. de art. 26 rap. la art. 255 C. pen. anterior și art. 26 rap. la art. 254 C. pen. anterior, precum și față de inculpații C., D., A. și martorul denunțător F. pentru art. 61, art. 13 din Legea nr. 78/2000.

Omisiunea procurorului de a dispune alte soluții prin actul de sesizare a instanței nu poate fi analizată în acest proces, astfel că, așa cum s-a menționat anterior, se impunea invocarea ei într-un cadru procesual distinct.

De altfel, această critică a fost formulată și cu prilejul punerii în discuție a regularității actului de sesizare și instanța de fond, prin încheierea din 06 iunie 2013, cu privire la necuprinderea în rechizitoriu a mențiunilor cu privire la soluțiile ce s-ar fi putut da cu privire la alte persoane cercetate, a apreciat că rechizitoriul este un act procedural complex care cuprinde mai multe acte procesuale, actul de sesizare al instanței fiind exclusiv dispoziția de trimitere în judecată a inculpaților, astfel că soluțiile pe care procurorul alege sau nu sa le cuprindă în rechizitoriu cu privire la alte persoane sau alte fapte, nu se referă la sesizarea instanței, astfel că nu le poate cenzura, urmând ca părțile să urmeze căile legale, cele prevăzute de art. 2781 C. proc. pen. anterior.

Cât privește nerespectarea dispozițiilor art. 70 alin. (3) C. proc. pen. anterior cu prilejul audierii inculpaților C., D. și E., art. 84 alin. (3) C. proc. pen. anterior, cu prilejul audierii martorului denunțător F. și a dispozițiilor care reglementează condițiile efectuării unor acte de urmărire penală de către ofițeri de poliție judiciară, Înalta Curte constată că aceste încălcări nefiind dintre cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, puteau atrage sancțiunea nulității relative dacă ar fi fost îndeplinite condițiile prevăzute de lege și anume, dacă apelantul inculpat ar fi arătat că prin nerespectarea cerințelor legale i s-a adus o vătămare drepturilor sale, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului și dacă invoca nerespectarea dispozițiilor legale în termenul prevăzut de lege și nu la finalul cercetării judecătorești.

3. Prin motivele de apel, parchetul a arătat că, în mod greșit, a fost respinsă cererea formulată de inculpatul D. privind judecarea sa în procedura simplificată, în condițiile în care a recunoscut toate învinuirile formulate prin actul de sesizare a instanței.

Judecarea în procedura simplificată a fost solicitată de inculpatul D., însă instanța de fond a respins cererea acestuia, apreciind că se impune judecarea cauzei în procedura comună, fiind administrat un amplu probatoriu inclusiv cu privire la acuzațiile formulate cu privire la inculpatul menționat.

În opinia parchetului, apariția unei situații de dezincriminare, așa cum este cazul infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, nu putea constitui, pentru instanța de fond, un impediment pentru aplicarea dispozițiilor prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. anterior (în prezent, art. 377 C. proc. pen.). Cu atât mai puțin o soluție de achitare privind săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, pentru că fapta nu ar fi prevăzută de legea penală, nu putea, teoretic, să-l lipsească pe inculpat de acest beneficiu legal pentru celelalte acuzații, deși formal o soluție de achitare pare o situație mai favorabilă, în ansamblu. În concluzie, parchetul a solicitat, prin motivele de apel, aplicarea procedurii prevăzute de art. 377 C. proc. pen. inculpatului D.

Referitor la critica vizând greșita respingere a cererii formulate de inculpatul D. privind judecarea sa în procedura simplificată, Înalta Curte apreciază că este neîntemeiată, prin raportare la motivele avute în vedere de către instanță și anume, necesitatea de a efectua cercetarea judecătorească și a judeca potrivit procedurii comune.

Astfel, prin încheierea de ședință din 06 iunie 2013 instanța de fond a respins cererea inculpatului D. privind judecarea sa în procedura simplificată apreciind că nu sunt întrunite dispozițiile legale cel puțin cu privire la o parte din faptele reținute în actul de sesizare (filele 226-233 din dosarul de fond, vol. I).

Potrivit art. 3201 alin. (8) C. proc. pen. anterior, în vigoare la data soluționării cererii de judecare în procedura simplificată, instanța respinge cererea atunci când probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

Așadar, fără să efectueze cercetarea judecătorească, ca efect al respingerii cererii inculpatului D. de judecare a cauzei în procedura simplificată, instanța de fond nu putea dispune achitarea acestuia pentru unele dintre infracțiunile cu privire la care s-a dispus trimiterea sa în judecată în prezenta cauză.

În prezent, din prevederile art. 349 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 374 alin. (4) din același cod rezultă că cererea de aplicare a procedurii abreviate este admisibilă dacă probele administrate sunt suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, iar soluția de achitare nu impune o analiză pe fond a probatoriul administrat, ci este determinată de intervenirea unui caz care împiedică exercitarea acțiunii penale, cum ar fi spre exemplu intervenirea dezincriminării.

Așa cum s-a reținut anterior, achitarea inculpatului D. a avut ca temei dispozițiile art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen. anterior, or, stabilirea inexistenței faptei ori neîntrunirea elementelor constitutive pentru unele dintre fapte a impus examinarea probatoriului administrat, inclusiv în faza de judecată, nefiind posibil ca soluția să se bazeze exclusiv pe probatoriul administrat în faza de urmărire penală.

În art. 396 alin. (1) C. proc. pen., legiuitorul utilizează sintagma „în caz de condamnare” ceea ce conduce la concluzia că în procedura prev. de art. 375 C. proc. pen. este posibilă oricare dintre soluțiile prev. de art. 396 C. proc. pen., chiar și achitarea, însă admisibilitatea cererii este condiționată de existența unor probe suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, condiție care nu era îndeplinită în prezenta cauză și a impus efectuarea cercetării judecătorești.

Ca atare, pentru admiterea cererii nu este suficientă simpla manifestare de voință a inculpatului de a i se aplica procedura abreviată, instanța având posibilitatea de a respinge cererea atunci când probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

Cât privește efectele atenuante ale procedurii simplificate, din hotărârea atacată rezultă că inculpatul a beneficiat de reducerea limitelor de pedeapsă, potrivit art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior.

În mod just, instanța de fond a apreciat că, inculpatul nu a avut nicio culpă procesuală și chiar dacă cererea inițială, de judecare în procedura abreviată, i-a fost respinsă, nu putea fi exclus de la aplicarea reducerii limitelor de pedeapsă prevăzute de dispozițiile legale anterior menționate, din moment ce a recunoscut învinuirile formulate prin actul de acuzare și după efectuarea cercetării judecătorești, pentru faptele cu privire la care a fost condamnat a fost reținută aceeași situație de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare.

Împrejurarea că instanța de fond a apreciat că unele dintre faptele descrise în actul de sesizare, ca urmare a cercetării judecătorești, nu îndeplineau condițiile necesare pentru condamnarea inculpatului și a dispus achitarea, nu îl excludea pe acesta de la aplicarea reducerii limitelor de pedeapsă pentru infracțiunile pentru care, în final, a fost condamnat.

În concluzie, pentru motivele expuse, critica Parchetului este neîntemeiată.

4. Prin motivele scrise de apel, inculpatul A. a susținut că în cursul urmăririi penale și în fața instanței de fond, i-au fost respinse majoritatea probelor solicitate în apărare.

Critica vizând respingerea de către procuror, în faza de urmărire penală, a probelor solicitate de apelantul inculpat, a mai fost invocată și cu prilejul verificării regularității actului de sesizare or, sub acest aspect, prin încheierea din 06 iunie 2013, instanța de fond a apreciat, în mod just, că în cursul urmăririi penale procurorul este singurul în măsura să aprecieze cu privire la utilitatea, pertinența și concludența probelor propuse de către inculpat. În ceea ce privește susținerea referitoare la încălcarea dispozițiilor legale care reglementează rolul activ al organului de cercetare penală, a constatat că o asemenea încălcare poate fi înlăturată în cursul desfășurării cercetării judecătorești.

Inițial, la termenul din 06 iunie 2013, inculpatul A. a solicitat încuviințarea probei cu martorii menționați în rechizitoriu.

În ședința din 03 octombrie 2013, inculpatul A. a depus o cerere prin care a solicitat administrarea unor probe, cu privire la care instanța de fond s-a pronunțat prin încheierea de la aceeași dată, admițând, în parte, cererea (filele 64-90, 97-104 din dosarul de fond, vol. 2).

Instanța de fond a admis atât proba testimonială constând în audierea martorilor menționați în rechizitoriu, precum și acele probe pe care le-a apreciat ca fiind concludente, pertinente și utile.

Respingerea unora dintre probe a fost motivată de către instanța de fond, printr-o analiză temeinică a îndeplinirii condițiilor impuse de lege, privind concludența, pertinența și utilitatea acestora.

De altfel, aceleași cereri de probatorii, respinse de către instanța de fond au fost reiterate în apel, astfel că instanța de control judiciar a realizat o nouă evaluare a acestora prin prisma criteriilor menționate anterior, fiind încuviințate cele care îndeplineau condițiile anterior menționate.

Prin urmare, critica potrivit căreia i-au fost respinse majoritatea probelor solicitate în apărare este neîntemeiată.

Sub aspectul echitabilității procedurii, din perspectiva art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, instanța de apel constată că, atât în cursul judecării cauzei în primă instanță, cât și în apel au fost audiați inculpații, martorii acuzării, dar și ai apărării și au fost administrate probe în apărare.

Totodată, din examinarea hotărârii atacate rezultă, contrar celor susținute de apelantul inculpat A., că declarațiile coinculpaților C. și D., precum și ale martorei K. nu au avut un rol determinant sub aspectul reținerii vinovăției sale, aceste probe fiind coroborate cu aspecte ce rezultă din înscrisuri, dar și din audierea celorlalți inculpați și martori din cauză.

Sub aspectul criticii vizând lipsa de credibilitate a martorilor denunțători F. și D. se observă că instanța de fond a apreciat critic declarațiile acestora și a dat relevanță numai aspectelor care se coroborau cu alte probe administrate în cauză.

5. Apelantul inculpat A. a solicitat să se constate că sumele de bani stabilite în sarcina sa, reprezentând cheltuieli judiciare, sunt nerealiste, motiv pentru care se impune diminuarea acestora în limite corecte.

Astfel, cuantumul, de 10.000 lei, al cheltuielilor judiciare a fost considerat ca fiind disproporționat în raport cu cheltuielile efective realizate cu administrarea probelor, cu atât mai mult cu cât în cauză nu s-a făcut uz de administrarea unor probe costisitoare, spre ex. interceptări sau expertize, ci s-au executat mai multe mandate de aducere, s-a efectuat o percheziție domiciliară și s-au administrat probe testimoniale și cu acte, însă niciuna dintre aceste activități nu sunt generatoare de cheltuieli deosebite.

Cu privire la critica menționată se reține că inculpatul a fost condamnat, existând un temei al obligării sale la plata cheltuielilor, iar sub aspectul cuantumului acestora, Înalta Curte consideră că, prin raportare la complexitatea cauzei, instanța de fond a realizat o apreciere echitabilă a costurilor, pe care desfășurarea activității judiciare, până la acel moment, le-a impus. Astfel, costurile materiale pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor, precum și celelalte cheltuieli ocazionate de desfășurarea procesului penal se reflectă în suma stabilită de instanța de fond cu titlu de cheltuieli judiciare. Împrejurarea că nu au fost efectuate interceptări ori expertize nu constituie motive suficiente pentru a reduce cuantumul cheltuielilor judiciare din moment ce aprecierea instanței de fond asupra costurilor efectuate a fost justă.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază critica privind stabilirea cuantumului cheltuielilor judiciare ca fiind neîntemeiată.

6. Prin motivele scrise de apel, inculpatul A. a criticat hotărârea instanței de fond din perspectiva lipsei motivelor pe care se întemeiază soluția de condamnare, dar și a unor probe concludente de vinovăție.

Sub acest aspect, apelantul a susținut că, deși hotărârea conține o stare de fapt parțial diferită de cea reținută în actul de sesizare a instanței, nu se realizează o analiză efectivă a ansamblului probator, situație în care ar fi fost obligatorie o motivare convingătoare în privința înlăturării argumentelor invocate în apărare și considerentele pentru care acestea, susținute de altfel pe probe, nu au fost luate în considerare, dar nici înlăturate.

Contrar celor susținute de apelantul inculpat, din considerentele sentinței rezultă că instanța a realizat o analiză amplă a probatoriului administrat, evaluare care a condus la înlăturarea unor probe și a evidențiat motivele pe care se întemeiază soluția de condamnare a acestuia, întrucât îndatorirea de a motiva hotărârea nu trebuie înțeleasă, astfel cum a relevat Curtea Europeană, ca obligând la un răspuns detaliat la fiecare argument.

De altfel, în apel, instanța de control judiciar urmează să reexamineze întreg materialul probator, inclusiv a celui administrat în calea de atac, și poate completa, în raport cu criticile punctuale formulate motivarea primei instanțe.

7. Cu privire la infracțiunile de corupție, de luare și dare de mită, ce fac obiectul cauzei pendinte, reexaminând ansamblul probatoriu în virtutea efectului integral devolutiv al apelului declarat, inclusiv din perspectiva probelor administrate în cursul judecării cauzei în calea de atac, Înalta Curte constată următoarele:

7.1. Referitor la criticile de netemeinicie formulate de apelantul inculpat A. vizând greșita sa condamnare pentru infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. anterior rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, săvârșită în legătură cu modul de soluționare a Dosarului nr. x/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu în care a fost cercetat penal martorul denunțător, I.

Pentru a dispune soluția de condamnare menționată, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului A., care în cursul anului 2008, în calitatea sa de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, a pretins și primit suma de 40.000 lei, de la martorul denunțător, J., prin intermediul avocatului D., de asemenea, martor denunțător în cauză, pentru a adopta o soluție favorabilă față de I., respectiv, scoaterea de sub urmărire penală, în Dosarul cu nr. x/P/2008, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. anterior rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Totodată, a apreciat că reținerea formei agravate a infracțiunii de luare de mită a fost impusă de calitatea subiectului activ, respectiv o persoană cu atribuții de control, prim procuror la data comiterii faptei.

Cu privire la participația penală a martorilor denunțători, prin actul de sesizare a instanței a fost dispusă neînceperea urmăririi penale, după cum urmează: față de martorul denunțător D. pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 26 rap. art. 254 alin. (2) C. pen. anterior cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și complicitate la săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 26 rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. anterior cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 și față de martorul denunțător I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (fila 100, pct. III din rechizitoriu).

Cu prilejul dezbaterilor în apel, inculpatul A., prin apărător ales, a criticat hotărârea instanței de fond arătând, în esență, că în mod greșit a fost condamnat pentru infracțiunea menționată, în loc de a fi achitat în baza art. 16 lit. a) C. proc. pen., pentru că nu există probe certe din care să rezulte, în mod neîndoielnic, că a săvârșit fapta de luare de mită și, în consecință, că fapta nu există în materialitatea ei.

În concret, a arătat că nu există probe din care să rezulte că ar fi avut vreo înțelegere cu martorii denunțători I. și D. și nici nu a primit vreo sumă de bani, pentru soluționarea Dosarului nr. x/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu în care era cercetat I.

În susținerea motivelor de apel, inculpatul A. a făcut referire la declarațiile martorul denunțător I. care a arătat, în mod constant, că D., în calitate de avocat, nu i-a spus, în mod concret, cum va proceda pentru a-l ajuta și, totodată, a precizat că nu l-a văzut niciodată pe inculpatul A. în Sintești, având, așadar, reprezentarea că îi remite avocatului o sumă de bani, cu titlu de onorariu, pentru a-i rezolva problemele judiciare, iar dacă din declarațiile martorilor I., C.C. și F.F. rezultă că banii au fost primiți de către D., în opinia apelantului, fapta ar constitui o infracțiune de trafic de influență pentru avocat.

Prin notele scrise, apelantul inculpat a arătat că singura probă care a stat la baza condamnării sale a fost declarația martorului denunțător D. care a urmărit să beneficieze de dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, iar depoziția acestuia nu se coroborează cu nicio altă probă.

De asemenea a învederat, cu privire la credibilitatea martorilor C.C. și I., că declarațiile lor sunt contradictorii, în sensul că fiecare afirmă că celălalt a dat banii martorului denunțător D. și au fost asistați, cu prilejul audierii, de apărători care au lucrat la cabinetul de avocatură al martorului denunțător.

Cu privire la faptul că a soluționat, în calitate de procuror, dosarul privindu-l pe I., apelantul inculpat a arătat că soluția adoptată este legală, însă în condițiile lipsei de personal din acea perioadă a fost nevoie să preia soluționarea unor cauze.

În final, inculpatul A. a precizat că, deși martorul C.C. în cursul cercetării judecătorești l-a recunoscut ca fiind persoana care a venit la locuința sa, în Sintești, însoțită de D., în realitate, întâlnirea a avut loc în alte circumstanțe, care nu au legătură cu soluționarea dosarului cumnatului său, I., ceea ce, în opinia apelantului, confirmă exclusiv, prietenia sa cu D., care era de notorietate în localitate, prietenie de care D. se folosea pentru a obține diverse avantaje, atât materiale, cât și profesionale.

Pornind de la această ultimă precizare a apelantului inculpat, Înalta Curte constată că relația de prietenie cu martorul denunțător D., de notorietate în Sintești (localitatea unde domiciliau martorul denunțător I. și cumnatul acestuia, C.C.), dar și vizita pe care au efectuat-o împreună în localitatea menționată, înainte de a fi soluționat dosarul, constituie, de fapt, circumstanțe de care martorul denunțător I. s-a folosit pentru a ajunge, prin intermediul martorului denunțător D. la inculpatul A., în scopul soluționării favorabile a Dosarului cu nr. x/P/2008, înregistrat la Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, unde acesta din urmă era prim procuror.

De altfel, în apel, martorul C.C. și-a menținut declarația dată în fața instanței de fond, când a declarat că, în perioada în care I. căuta să rezolve problema juridică, D. împreună cu un coleg au venit la locuința sa și a avut confirmarea că era A. când, după plecarea lor, vecinii l-au întrebat ce probleme are din moment ce a fost vizitat de un prim procuror.

Cu referire la deplasarea în localitatea Sintești, inculpatul A. și-a menținut în apel declarația dată în fața instanței de fond, arătând că fost o singură dată în Sintești cu D., la solicitarea acestuia din urmă, nu știe la ce persoană, dar vizita a durat foarte puțin.

Maniera foarte vagă în care inculpatul A. descrie împrejurările deplasării sale în Sintești, fără niciun detaliu care să-l excludă pe C.C., dar și poziția sa oscilantă din cursul procesului cu privire la acest aspect, conduc la concluzia că, în realitate acesta a fost la locuința lui C.C., iar acest fapt rezultă din declarațiile ambilor martori denunțători D. și I., dar și a martorului C.C.

Susținerea apelantului inculpat A., potrivit căreia D. se folosea de prietenia lor pentru a obține avantaje materiale numai pentru sine, nu este credibilă prin raportare la probele anterior menționate, din care rezultă că apelantul inculpat s-a deplasat în localitatea Sintești împreună cu martorul denunțător, tocmai pentru a confirma existența unei relații de prietenie și a lăsa să se înțeleagă că D. este intermediarul mitei.

Calitatea de intermediar a martorul denunțător D. în ceea ce privește darea și luarea de mită, dar și conivența infracțională a acestuia cu inculpatul A. rezultă din modul în care I. relatează cum au decurs discuțiile privind pretinderea banilor pentru soluționarea favorabilă a dosarului. În acest sens, în apel, martorul I. a declarat că după ce i-a expus martorului denunțător D. situația sa juridică, acesta i-a spus că o să îl coste mult, însă nu a precizat suma. După o perioadă de timp de la această întâlnire, D. i-a precizat cuantumul acesteia, respectiv, 10.000 de euro. Aceste aspecte sunt confirmate de martorul denunțător D., care a declarat că în perioada dintre cele două întâlniri, a discutat cu inculpatul A. cu privire la dosar și referitor la cuantumul mitei, după care i l-a comunicat lui I.

Rolul de intermediar al mitei pe care a avut-o inculpatul D. a creat condițiile ca inculpatul A. să nu aibă o legătură directă cu mituitorul, de aceea susținerile sale din apel privind lipsa unei înțelegeri directe cu mituitorul la momentul pretinderii relevă, în fapt, un anumit mod de operare, prin intermediar, pentru transferul mitei de la mituitor la mituit printr-o altă persoană. De altfel, nu are nicio relevanță, sub aspectul existenței infracțiunii de luare de mită, că nu a existat o legătură directă între mituitor și mituit din moment ce a existat o conivență infracțională și faptele de dare și luare de mită au fost comise prin intermediar, și anume martorul denunțător D. a cărui participație a fost stabilită sub forma complicității la săvârșirea celor două infracțiuni corelative.

Din perspectiva preocupării apelantului inculpat de a ascunde existența unei conivențe infracționale, relevantă este declarația martorului denunțător D., care relatează că inculpatul A. i-a cerut ca numele său, în calitate de avocat al lui I., să nu apară în dosarul în care acesta din urmă era cercetat. Prin urmare, conformându-se acestei solicitări, inculpatul D. a stabilit că asistența juridică pentru I. să fie acordată de un alt avocat din cadrul biroului său de avocatură, respectiv, de D.D.. Acesta din urmă a declarat că, deși l-a asistat, în mod efectiv, pe I., nu a primit onorariul cuvenit, întrucât I. i-a spus că i-ar fi remis, suma de 40.000 lei, lui D. pentru dosarul respectiv.

De asemenea, apelantul inculpat A. a susținut, prin motivele de apel, că nu există probe din care să rezulte că martorul denunțător D. i-ar fi remis vreo sumă de bani provenită de la I.

Primirea banilor de către inculpatul A. a fost confirmată de martorul C.C. care a declarat că după remiterea folosului, la locuința sa, a avut loc întâlnirea cu D. care era însoțit de procurorul A., context în care A. l-a întrebat în mod explicit dacă este adevărat că avocatul D. a încasat de la I. suma de 40 de mii de lei.

Deși, ar părea ilogic să fi existat o asemenea discuție după remiterea banilor, astfel cum susține apelantul inculpat, totuși este plauzibilă explicația dată de martorul C.C. în sensul că potrivit propriei percepții, A. ar fi vrut să se asigure că suma pretinsă de D. nu a fost mai mare decât cea asupra căreia s-au înțeles.

Cu privire la credibilitatea martorilor C.C. și I. apelantul a susținut că declarațiile lor sunt contradictorii în sensul că fiecare dintre ei afirmă că celălalt a dat banii martorului denunțător D. și au fost asistați în prezenta cauză de apărători care au lucrat la cabinetul de avocatură al acestuia din urmă.

Declarațiile acestor martori au fost valorificate numai în măsura în care aspectele reținute au fost verificate prin coroborare cu declarațiile martorului denunțător D., ale martorilor F.F., E.E. și D.D. și, în același timp, s-a avut în vedere și că, prin declarațiile date, martorul C.C. nu se putea autoincrimina, în sensul că ar fi intermediat darea și luarea de mită.

Relevante sub aspectul primirii de către A. a sumei de bani, reprezentând mita, în condițiile în care, așa cum a susținut apelantul, nu au existat nici o constatare în flagrant și nici martori oculari, sunt nu numai circumstanțele anterior menționate privind întâlnirile și discuțiile purtate cu D. și martorul C.C., ci și anumite aspecte legate de soluționarea dosarului în care era cercetat I., prin raportare la scopul urmărit de acesta și anume, de a nu se dispune trimiterea sa în judecată.

Cu privire la faptul că a soluționat personal Dosarul nr. x/P/2008, apelantul inculpat a învederat că, în perioada octombrie 2008 - mai 2009, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu au lucrat 5 procuror pe funcții de execuție, și o lungă perioadă de timp nu le-a repartizat dosare, cu excepția dosarelor cu arestați, iar restul dosarelor au rămas nerepartizate. Împrejurarea că dosarul s-a aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, o perioadă mai îndelungată, nu constituie o situație care, în mod exclusiv, să fundamenteze concluzia că apelantul inculpat a urmărit să țină acest dosar cu intenția de a-l soluționa. Tocmai de aceea, instanța de control judiciar nu a considerat utilă administrarea probelor solicitate, pe această teză probatorie, legată de circumstanțele în care inculpatul a ajuns să soluționeze cauza în care era cercetat I.

În ceea ce privește soluția de netrimitere în judecată adoptată în cauza respectivă prezintă relevanță propunerea diferită formulată de organele de poliție, de trimitere în judecată a lui I., dar și mențiunile din fișa de cazier judiciar din care reieșea că avea antecedente penale, fiind anterior condamnat la trei pedepse cu închisoarea, respectiv, de 3 ani, 4 ani și 8 luni și 7 ani închisoare.

Potrivit declarației date de apelantul inculpat, existența antecedentelor penale l-au determinat să constate că situația juridică a lui I. nu era lămurită, în sensul că, din fișa de cazier judiciar nu reieșea cu claritate stadiul executării pedepselor, dacă au fost contopite, iar recidiva nu fusese reținută anterior, cu prilejul confirmării începerii urmăririi penale ori în referatul organelor de poliție.

Cu privire la relevanța clarificării situației juridice a lui I. anterior adoptării soluției, apelantul a susținut că soluția de netrimitere în judecată nu era condiționată de inexistența unor antecedente penale și că potrivit practicii curente de la acel moment era posibil ca pentru infracțiunea de conducere fără permis să fie adoptată o soluție de netrimitere în judecată.

Cu toate acestea, apelantul nu a indicat nici măcar o situație în care să fi adoptat o soluție de netrimitere în judecată, în condițiile existenței stării de recidivă, deși a susținut că în perioada de referință (2008-2009) a soluționat circa 3.000-4.000 de dosare.

De altfel, deși invocată ca o practică curentă, apelantul inculpat nu era de acord cu ea și a avut inițiativa de a o schimba, începând cu anul 2010.

În concluzie, toate circumstanțele, rezultate din probatoriul anterior menționat, ce caracterizează contextul în care a fost adoptată soluția, relevă cu evidență o legătura cu primirea de către inculpatul A. a sumei pretinse prin martorul denunțător D.

Pentru motivele expuse, instanța de control judiciar apreciază criticile formulate de apelantul inculpat A. ca fiind neîntemeiate astfel că, în mod just, instanța de fond a reținut că, în calitatea sa de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, a pretins și primit suma de 40.000 lei, de la martorul denunțător, J., prin intermediul avocatului D., de asemenea, martor denunțător în cauză, pentru a adopta o soluție favorabilă față de I., respectiv, scoaterea de sub urmărire penală, în Dosarul cu nr. x/P/2008, faptă ce întrunește elementele de tipicitate ce caracterizează infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. anterior rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Totodată, în mod corect a apreciat că în cauză se impune reținerea variantei agravate a infracțiunii de luare de mită, întrucât subiectul activ este o persoană cu atribuții de control, fiind prim procuror la data comiterii faptei.

Modificările ivite în cursul judecării cauzei, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, C. pen. anterior și C. pen. în vigoare, impun reexaminarea cauzei din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile și soluționarea acestui conflict al legilor în timp, în scopul determinării legii penale aplicabile în această situație tranzitorie.

Pentru a deveni aplicabile dispozițiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiției de existență a unei situații tranzitorii și a constatării că fapta ce face obiectul acuzației este infracțiune atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost comisă cât și în conformitate cu legea nouă, se impune a se verifica dacă, în concret, una dintre legile penale succesive, susceptibilă a fi aplicată inculpatului, este mai blândă.

Examinând cauza din perspectiva îndeplinirii acestor condiții se constată că de la data comiterii faptei și până la judecarea acesteia a avut loc o succesiune în timp a două legi penale, C. pen. anterior și C. pen. în vigoare, ambele incriminând infracțiunea de luare de mită.

Astfel, la momentul comiterii faptei de luare de mită, în conformitate cu art. 254 C. pen. anterior, fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsea cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, fapta de luare de mită, prevăzută la art. 254 C. pen., dacă a fost săvârșită de o persoană care, potrivit legii, are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor, se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. (2) C. pen. privind săvârșirea infracțiunii de către un funcționar cu atribuții de control.

Potrivit art. 254 alin. (2) C. pen., fapta prevăzută în alin. (1), dacă a fost săvârșită de un funcționar cu atribuții de control, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

În prezent, în conformitate cu art. 289 alin. (1) C. pen., fapta funcționarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.

Art. 7 din Legea nr. 78/2000 a fost modificat integral prin art. 79 pct. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., însă varianta agravată de săvârșire a infracțiunii de luare de mită de către o persoană având calitatea de procuror a fost menținută.

În conformitate cu art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, faptele de luare de mită sau trafic de influență săvârșite de o persoană care este judecător sau procuror se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 289 sau 291 C. pen., ale cărei limite se majorează cu o treime.

Prin urmare, limitele speciale de pedeapsă sunt situate, potrivit legii penale noi, între 4 ani și 13 ani și 4 luni închisoare.

Având în vedere că prin legea penală nouă a fost majorat minimul special și a fost redus maximul special al pedepsei închisorii, alegerea legii penale mai favorabile se realizează în funcție de pedeapsa stabilită în procesul de individualizare, respectiv dacă va fi orientată către minimul sau maximul special, urmând ca în raport cu această primă determinare să fie stabilită, in abstracto, legea mai blândă ce ar putea fi aplicată inculpatului.

În ceea ce-l privește pe inculpatul A., prima instanță a stabilit o pedeapsă de 4 ani închisoare, orientată către minimul special, de 3 ani închisoare, prevăzut de legea veche.

În raport cu efectul devolutiv integral al apelului, instanța are posibilitatea să examineze cauza din perspectiva modului de individualizare a pedepsei, inclusiv de a aprecia asupra aplicării unei pedepse mai aspre, astfel cum a solicitat parchetul, însă în limitele prevăzute de legea stabilită ca fiind mai favorabilă.

Astfel, prin motivele de apel formulate în cauză, parchetul a solicitat majorarea pedepsei aplicate, spre maximul special, prin raportare la calitatea de magistrat a inculpatului.

Inculpatul A. a solicitat însă, prin motivele sale de apel, reducerea pedepsei sub minimul special prin reținerea de circumstanțe atenuante, respectiv cooperarea cu organele judiciare și buna conduită anterior săvârșirii faptelor.

Analizând modul de stabilire de către prima instanță a pedepsei corespunzătoare infracțiunii de luare de mită reținută în sarcina inculpatului, din punct de vedere al cuantificării acesteia, instanța de apel constată că, în mod judicios, în considerarea gradului de pericol social al faptei comise, a circumstanțelor comiterii faptei, astfel cum au fost anterior descrise, a valorii semnificative, din perspectiva cuantumului, a sumei de bani ce a făcut obiectul luării de mită, dar și al circumstanțelor personale, prima instanță a apreciat că pedeapsa de 4 ani închisoare corespunde scopului preventiv-educativ al pedepsei.

În ceea ce privește solicitarea apelantului inculpat, Înalta Curte nu a identificat, în speță, împrejurări pertinente care să justifice acordarea de circumstanțe atenuante judiciare având în vedere că acesta nu a cooperat cu organele judiciare, iar buna conduită anterior săvârșirii faptelor, prin raportare la calitatea de magistrat a acestuia, nu poate avea semnificația unei împrejurări atenuante. Prin urmare, critica apelantului inculpat este neîntemeiată.

Totodată, constată că inculpatul nu poate beneficia de aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege menționat, întrucât prin adresa din 30 aprilie 2015, Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, a comunicat că pe baza denunțului formulat de acesta a fost format Dosarul nr. x/P/2013 în care se efectuează acte de urmărire penală urmând a se stabili veridicitatea aspectelor semnalate (fila 61 din dosar, vol. II).

Critica formulată de parchet este, de asemenea, neîntemeiată având în vedere că legiuitorul a dat relevanță, sub aspect sancționator, împrejurării agravante a comiterii faptei de către o persoană având calitatea de procuror, prin majorarea limitelor de pedeapsă pentru varianta agravată, inclusiv prin majorarea minimului special în raport cu infracțiunea tip.

Prin urmare, menținând raționamentul instanței de fond în materia individualizării pedepsei, potrivit legii noi s-ar impune aplicarea unei pedepse de 5 ani închisoare, orientate către minimul special, de 4 ani închisoare, ceea ce în mod evident nu ar constitui o pedeapsă mai blândă pentru inculpat.

7.2.Cu privire la criticile formulate de apelantul inculpat A. vizând greșita sa condamnare, în loc de a fi achitat, pentru două acte materiale ale infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. anterior rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, săvârșită în legătură cu soluționarea unor dosare aflate în instrumentare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu, cauze în care era implicat denunțătorul F., fie ca persoană cercetată inclusiv în calitatea sa de primar al com. Jilava, fie ca petiționar.

Referitor la circumstanțele care au precedat comiterea faptei de corupție anterior menționată, instanța de fond în mod corect a reținut, pe baza probatoriului administrat, că, în anul 2008, în urma alegerilor locale, a fost ales primar al com. Jilava, jud. Ilfov, F. și după preluarea mandatului a început să colaboreze cu E., persoană care deținea o societate în Jilava, având ca obiect de activitate efectuarea de lucrări de cadastru, colaborare ce implica completarea datelor cadastrale ale Primăriei Jilava cu cele ale societății de cadastru, cu privire la terenurile din comuna Jilava.

Totodată, prima instanță a reținut că, la câteva luni de la preluarea mandatului de primar, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu se aflau înregistrate, fiind în supravegherea procurorilor de la unitatea de parchet menționată, mai multe dosare formate ca urmare a plângerilor penale formulate de martorul J. împotriva lui F. și a Primăriei Jilava, dar și a celor formulate de acesta din urmă, atât în calitate de reprezentant al administrației locale, dar și ca persoană fizică, împotriva lui J., litigii generate, în principal, de conflictele dintre cele două persoane cu privire la posesia terenurilor din com. Jilava.

Cu privire la același aspect, în apel, martorul denunțător F. a relatat: „J. timp de două luni de zile mi-a formulat în jur de 100 de plângeri iar eu i-am formulat în jur de 4-5 plângeri. J. mă șicana în permanenta, îmi arunca saci de gunoi in curte, îmi amenința familia, așa încât se ajunsese la o situație disperata. Deși litigii au vizat, inițial, instituția, în final am ajuns la litigii personale cu acesta. Eu am continuat sa formulez plângeri împotriva acestuia adresate instituțiilor statului, respectiv poliției și parchetului, prin care solicitam să se ia măsuri legale față de J.”

Probatoriul administrat relevă că, în acest context, al existenței plângerilor penale menționate anterior, inculpatul E. l-a prezentat martorului denunțător F. pe avocatul D., inculpat în prezenta cauză, ca fiind persoană cu conexiuni la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu, potrivită să-i asigure asistența juridică în aceste cauze, nu doar din perspectivă profesională cât, mai ales a relației de prietenie pe care avocatul o avea cu inculpatul A., prim procuror la unitatea de parchet unde au fost înregistrate dosarele.

În apel, cu privire la împrejurările în care l-a cunoscut pe inculpatul D., martorul denunțător F. a declarat următoarele: „la scurt timp după preluarea mandatului de primar, în anul 2008 și mi-a fost prezentat de inculpatul E., întrucât aveam foarte multe litigii cu numitul J..(…) Am considerat ca am nevoie de avocatul D. pentru că Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu nu lua nici un fel de măsuri în urma plângerilor pe care primăria le formulase, ce făceau obiectul mai multor dosare”.

Prin urmare, la solicitarea lui F., inculpatul D. a îndeplinit acte circumscrise activității de asistență juridică în cauzele menționate, printre acestea fiind și Dosarul nr. x/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, având ca obiect plângerea penală formulată de Primăria Jilava împotriva lui J., care la acel moment avea în posesie terenurile proprietatea primăriei.

Din cele menționate anterior, rezultă cu evidență că, în legătură cu dosarele aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, F. avea interesul ca, într-o primă etapă, prin coruperea conducerii unității de parchet, cauzele să fie soluționate pentru a pune capăt conflictului pe care îl avea pe plan local cu J., iar terenurile deținute de acesta din urmă, aparținând fostei Cooperative Agricolă de Producție, să reintre în posesia Primăriei Jilava.

Inculpatul E. avea, de asemenea, interes cu privire la soluționarea cauzelor în care F. era implicat având în vedere că între ei existau relații de afaceri cu privire la terenurile din comuna Jilava, or, conflictul cu J. fusese generat tocmai de posesia unora dintre aceste terenuri. De asemenea, inculpatul E. avea și un propriu interes legat de terenul ce făcea obiectul litigiului cu J., după cum a declarat F., respectiv, „E. avea firma de cadastru pe o porțiune din terenul în litigiu”.

Totodată, inculpatul E. a declarat, în apel, că deținea ori reprezenta societăți care dețineau mai multe suprafețe de teren necadastrate și depindea de primarul F. să obțină, în timp util, actele necesare pentru intabulare, în vederea înstrăinării lor. De asemenea, inculpatul E. a mai arătat că nu își permitea un conflict deschis cu F. pentru ca avea interesul ca terenurile să rămână în amplasamentele menționate în acte, or, în prima zi în care F. a preluat funcția de primar, a retras toate planurile parcelare unde se aflau terenurile deținute de E. și de partenerii săi contractuali, așa că nu mai avea nicio garanție ca terenurile care făceau obiectul contractelor vor rămâne în amplasamentele menționate.

Prin urmare, inculpatul E. avea interesul să îl susțină pe inculpatul F., de a cărui funcție, de primar, depindea realizarea propriilor interese de afaceri și din acest motiv s-a implicat și a facilitat întâlnirea acestuia din urmă cu inculpatul D., angajarea lui ca avocat în cauzele în care primarul F. era implicat, scopul urmărit fiind acela de corupe pe funcționarul public, respectiv pe inculpatul A., prim procuror la unitatea de parchet unde se aflau dosarele în lucru.

Totodată, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că relația de afaceri și personală de lungă durată între E. și F. este de natură a înlătura existența vreunei constrângeri morale la care martorul F. să îl fi suspus pe inculpatul E., astfel cum acesta din urmă a încercat să demonstreze cu scopul de a-și diminua vinovăția.

Ca atare, în aceste coordonate trebuie analizate demersurile inculpatului E. de a-l ajuta pe martorul denunțător, prin prezentarea inculpatului D. și sugestia de a-l angaja ca avocat în dosarele aflate pe rolul unității de parchet unde inculpatul A. era prim procuror. Totodată, această colaborare era menită să asigure accesul la conducerea parchetului pentru coruperea funcționarului public în vederea realizării scopului urmărit, cu atât mai mult cu cât între D. și A. exista o relație de prietenie de notorietate (așa cum, chiar A. a caracterizat-o). Sub acest aspect, F. a declarat în apel: „inculpatul D. a fost angajat să reprezinte interesele primăriei în acel litigiu pentru ca avea conexiunile necesare, adică era prieten cu prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu și mi s-a sugerat ca se poate rezolva acest litigiu, prin măsurile care se puteau lua de către parchet. Precizez ca masurile care au fost luate în dosar, în opinia mea au fost legale, însă nu s-a dorit adoptarea lor mai devreme. (…) avocatul D. mi-a dat asigurări că dosarul va fi soluționat în sens favorabil intereselor primăriei, respectiv intrarea în posesie asupra terenurilor, imobil și clădiri pe care le avea în posesie J.

Pentru realizarea scopului urmărit, F. nu s-a limitat la această cale indirectă de a ajunge, cu solicitările sale, la funcționarul public ci, așa cum a declarat, a căutat o modalitate de a-l cunoaște personal și de a stabili o relație directă cu acesta. Astfel, o primă întâlnire dintre cei doi a avut loc în 2008, după ce a fost ales primar al com. Jilava.

După stabilirea acestor legături menite să asigure accesul lui F. către funcționarul public, având ca scop îndeplinirea favorabilă a cererilor sale legate de soluționarea dosarelor aflate pe rolul unității de parchet, între martorul denunțător și inculpații A., E. și D. au avut loc mai multe întâlniri, în cadrul cărora a fost abordate probleme vizând modul de realizare a scopului expus anterior, respectiv coruperea funcționarului public pentru ca acesta, în exercitarea atribuțiilor de serviciu să asigure soluționarea dosarele aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, în care F. era implicat.

Existența acestor întâlniri nu a fost contestată de inculpatul A., însă acesta a negat că ar fi pretins, cu acele ocazii, vreun folos cu privire la îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu.

7.2.1. Referitor la circumstanțele în care au avut loc pretinderea și primirea terenului, F. a arătat, în mod constant, iar afirmațiile sale se coroborează cu cele ale inculpaților D. și E., că în contextul întâlnirilor la care a participat și A., dintre toate dosarele în care era implicat, și-a manifestat un interes pronunțat cu privire la Dosarul nr. x/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, în care Primăria Jilava formulase plângere penală împotriva lui J., întrucât urmărea reintrarea, cu celeritate, în posesia terenurilor fostei Cooperative Agricole de Producție, aflate la acel moment în posesia lui J., prin adoptarea unor măsuri urgente de către procuror în cauza respectivă. Așadar, în aceste împrejurări, în care a fost formulată solicitarea de adoptare a unor măsuri urgente de către procuror în cauza menționată, a avut loc pretinderea formulată de inculpatul A. prin intermediul inculpaților E. și D. În cadrul acelorași întâlniri au discutat detaliile modului în care îi va fi remis folosul menționat, în concret un teren în Jilava, pretins atât pentru sine cât și pentru inculpatul D., precum și pentru inculpatul C., procurorul care supraveghea urmărirea penală în dosarul anterior menționat.

Referitor la contextul în care a avut loc pretinderea, instanța de control judiciar va reitera acele elemente ale situației de fapt, rezultate din mijloacele de probă administrate, prezentate și de prima instanță, care susțin cele expuse anterior: declarația martorului F. (”In martie 2009 inculpatul E. mi-a spus că procurorul A. vrea sa își facă o casa în Jilava și că ar fi bine sa îi dăm un teren. E. mi-a spus expres că pentru a fi luate măsuri în dosarul cu J., trebuie să îi dăm lui A. și lui D. câte un teren în Jilava.

În discuțiile ulterioare a apărut un al treilea teren solicitat de E., dar nu mi-a spus pentru cine era acesta”), declarațiile inculpatului C. (”În timp ce încă lucram la Parchetul Judecătoriei, inculpatul A. mi-a spus că ar putea exista o recompensă în legătură cu acest dosar, totodată sugerând că probele sunt clare și că martorul J. ar trebui trimis în judecată. Ulterior acestei discuții, am promovat la Parchetul Tribunalului București, unde la ceva timp, m-am întâlnit cu inculpatul A. pe holul Parchetului, care mi-a spus că acel dosar a fost declinat către Parchetul Tribunalului București; la acel moment mi-a spus din nou că ar putea exista o recompensă pentru instrumentarea acestui dosar, spunând că este vorba de un teren de 1.000 mp; (…) În urma acestei discuții i-am dat de înțeles inculpatului A. că sunt de acord cu propunerea de a primi terenul (…) nici eu, nici mama mea nu am plătit vreo sumă de bani ca preț al terenului (…) mi-am dat seama că acesta era dat în scopul instrumentării dosarului care îl privea pe J.”) și declarația inculpatului D. (”F. mi-a spus că este dornic să îi ofere lui A. un teren pentru a se ocupa de dosarele sale.

Am înțeles că se referea atât la soluționarea cu celeritate, cât și la pronunțarea unei soluții favorabile lui.(…). I-am transmis oferta lui A. care a fost de acord să se întâlnească pentru a discuta acest aspect(…) am fost de față atunci când F. i-a oferit lui A. un teren de casă în Jilava, precizându-i expres că este în scopul instrumentării dosarelor pe care le avea. Cu ocazia aceleiași întâlniri am acceptat să îmi fie oferit și mie o bucată de teren pentru întreaga mea activitate (…). Ulterior, A. (…) a cerut un teren și pentru procurorul de caz, precizând că este vorba de inculpatul C. (…).

La momentul întocmirii contractului de vânzare-cumpărare niciunul dintre cumpărători nu a plătit vreo sumă de bani lui E. ca reprezentant al vânzătorului”).

Inculpatul A. a susținut, prin motivele de apel, că nu a solicitat terenul, în mod direct, de la martorul F., însă sub aspectul pretinderii, probatoriul anterior menționat demonstrează că acesta a participat la discuțiile legate de obținerea folosului și, în continuare, s-a implicat în alegerea terenului ceea ce denotă că pretinderea a existat.

Sub același aspect, în apel, martorul denunțător F. a declarat că a oferit terenul „în legătură cu speța, inclusiv în legătură cu ceea ce pretindea în legătura cu soluționarea favorabilă a dosarului, cu D., însă de față era și inculpatul A. care nu intervenea, dar care, cred ca auzea ceea ce se discuta. Sau poate că fiind la masă să nu fi ascultat discuțiile, dacă aceasta atitudine poate fi considerată o pretindere indirectă. Nu am avut o discuție directă cu inculpatul A. în care acesta să mă condiționeze, în mod direct, în sensul că dacă îi dau terenul va fi soluționată favorabil cauza, însă am avut această discuție cu inculpatul D., însă în opinia mea remiterea terenurilor anterior luării masurilor în dosar și stabilirea amplasamentului demonstrează că a existat o înțelegere prealabilă”.

În legătură cu împrejurările în care a fost ales terenul ce urma să facă obiectul mitei același martor, a declarat în apel, că „inculpatul A. a știut înainte de vânzarea terenului care este terenul pe care urma sa îl primească, a fost să îl și vadă chiar dacă nu a știut ce preț urma sa plătesc eu pentru acel teren”, aspecte pe care inculpatul D. le-a confirmat, în mod constant, prin declarațiile date în cursul procesului.

După alegerea terenului, martorul denunțător a luat legătura cu proprietarul terenului, martorul R., și a negociat cu acesta termenii contractuali, respectiv suprafața de teren care urma să facă obiectul vânzării și prețul. În aceleași împrejurări au stabilit și alte detalii privind încheierea contractului de vânzare cumpărare, respectiv ca vânzarea să aibă loc prin mandatar, urmând a fi împuternicit inculpatul E. Totodată, inculpatul A. a transmis inculpatului C. că, în legătură cu soluționarea Dosarului nr. x/P/2008 aflat în supravegherea sa, va primi un teren de la primarul F., petent în acea cauză.

Cu privire la contextul în care inculpatului C. i s-a propus mita, în strânsă legătură cu soluționarea Dosarului nr. x/P/2008, acesta a declarat, în apel, următoarele: „(…) în cadrul unei discuții cu prim procurorul la unitatea de parchet mi-a sugerat că există o recompensă din partea autorității locale, respectiv un teren în aria geografică a com. Jilava”. Totodată, a precizat că inculpatul A. nu i-a cerut în mod expres sa ia o anumită măsura în dosar, dar i-a spus că, în opinia lui, există probe care ar putea conduce la trimiterea în judecată a învinuitului J. și a celorlalte persoane. De asemenea, a declarat că recompensa i-a fost sugerată pentru a-și face treaba în dosar, și anume să nu cedeze niciunei presiuni din exterior, pentru că se considera că existau toate probele care duceau către o anumită suspiciune de săvârșirea a infracțiunilor pentru care se dispusese începerea urmăriri penale.

Declarațiile anterioare, date în faza de urmărire penală și la instanța de fond, ale inculpatului C., cu privire la contextul în care a acceptat cu titlu de mită un teren de la denunțătorul F., pentru a instrumenta Dosarul nr. x/P/2008, sunt concordante cu cea dată în apel.

Deși inculpatul A. a susținut, în mod constant, că declarațiile inculpaților E., C. și D. precum și ale martorului denunțător sunt nesincere și conțin contradicții care le fac neverosimile, instanța de apel constată, contrar acestor susțineri, că asupra aspectelor relevante cu privire la existența pretinderii, a obiectului pretinderii și a contextului în care a fost formulată și transmisă pretinderea mitei, declarațiile acestora sunt concordante.

În continuare, în legătură cu primirea folosului, instanța de fond a reținut că, la data de 09 aprilie 2009, au fost încheiate în formă autentică, în fața notarului public, contractele de vânzare cumpărare, prin care prim-procurorul A. și soția acestuia, B., dobândeau dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 1.000 mp în com. Jilava, asemenea avocatului D. și soției acestuia A.A., precum și a mamei procurorului C., numita K., care, astfel, au dobândit dreptul de proprietate, fiecare, asupra unei suprafețe de 1.000 mp în com. Jilava, precum și asupra drumului de servitute de 707 mp (ca urmare a transmiterii acestui drept din patrimoniul verișoarei martorului R., martora K.K.).

Încheierea contractelor de vânzare cumpărare constituie un aspect necontestat de inculpatul A., însă îi atribuie o altă semnificație prin raportare la acuzația de primire de mită, arătând că a cumpărat terenul plătind prețul acestuia cu banii împrumutați cu același prilej de la inculpatul D.

Contrar acestei susțineri, Înalta Curte reține, pe baza probatoriului administrat, că încheierea celor trei contracte de vânzare cumpărare a constituit modalitatea de primire de către inculpații A., D. și C. a folosului, pretins de inculpatul A. pentru sine și pentru ceilalți doi inculpați. Astfel, nu a plătit prețul stipulat în contract, aspect recunoscut de către cei implicați în derularea tranzacției, respectiv inculpații E., D., C., precum și martorii K., F. și G., notarul care a autentificat actele.

Cu privire la contractul de împrumut, inculpatul D. a declarat că a fost fictiv, că nu a remis în realitate nicio suma de bani ce reprezenta obiectul contractului. De altfel, chiar inculpatul A. a declarat că nu a primit suma respectivă și nu a văzut să fi fost remisă altor persoane, deși a fost prezent la încheierea contractelor.

Prin criticile formulate în apel, inculpatul A. a susținut că, în mod greșit, instanța de fond a reținut că actul de împrumut a fost fictiv încheiat, împrumutul fiind real și acest fapt este demonstrat prin actul de restituire a sumei de bani împrumutate. În opinia instanței, actul de restituire a unei sume de bani despre care se pretinde că a făcut obiectul unui împrumut nu demonstrează, prin conținutul lui, că împrumutul, ca o convenție distinctă anterioară, a existat în realitate. Astfel, probatoriul administrat, relevă că banii ce au făcut obiectul împrumutului nu au fost văzuți nici de cel împrumutat și nici de celelalte persoane prezente, iar persoana despre care s-a pretins că ar fi dat cu împrumut suma de bani, respectiv inculpatul D. a susținut că actul de împrumut a fost fictiv încheiat, nefiind remisă nicio sumă de bani cu acel prilej. Totodată, martorul R. a declarat că a primit anterior încheierii contractelor de vânzare cumpărare întreaga sumă de bani reprezentând contravaloarea terenurilor de la F., în prezența lui E.

În concret, reluând probatoriul anterior analizat, astfel cum a fost relevat în hotărârea atacată se reține că inculpatul E. a declarat cu privire la plata prețului terenurilor următoarele: „La solicitarea lui F., i-am împrumutat acestuia 55.000 euro din care, predându-i banii în biroul sau, din care acesta i-a dat lui R. în aceeași zi, suma de 50.000 euro.(…) La încheierea contractului de vânzare cumpărare am fost întrebați de notar dacă s-a plătit prețul și am răspuns afirmativ, deși nu am primit nici un ban. R. își primise banii de la F. și cu acesta nu stabilise nimic în legătura cu prețul pe care trebuiau să îl plătească cei trei cumpărători.(…) Știu că s-a făcut un contract de împrumut între D. și A. dar nu am văzut ca acesta să îi dea lui A. banii și nici D. nu mi-a dat mie banii în contul prețului pe care trebuia să îl plătească A.. Nu am primit bani nici de la A.”(…).

Așadar, inculpatul E. care a fost împuternicit să vândă terenul a declarat că prețul a fost remis de F. anterior datei la care a avut loc tranzacția și nu a primit nicio sumă de bani în contul prețului pentru vânzător, nici direct de la inculpatul A. și nici de la inculpatul D., pentru partea de preț datorată de inculpatul A., aspect confirmat și de notarul care a autentificat contractul de împrumut, martorul G.

Cu privire la același aspect, martorul R. a declarat următoarele:”iar într-o alta întâlnire cu primarul F. acesta mi-a spus că era interesat de o suprafața mai mare de 3000 mp pentru niște cunoștințe spunând ca acesta urmează a investi în dezvoltarea zonei. În cadrul discuțiilor cu F. și E. aceștia mi-au spus că urmează a face procura lui E. pentru vânzare, am făcut acest lucru în biroul lui E. La acel moment, s-a prezentat o persoană pe care inc. E. părea că o cunoaște care a dus o geanta cu suma de bani pe care am primit-o ca preț. Am primit atunci 240.000 euro din care am dat 80.000 euro verișoarei mele, suma reprezentând valoarea terenului său și o datorie mai veche pe care o aveam la aceasta”.

Martorul G., notarul care a autentificat actele de vânzare cumpărare și contractul de împrumut, a declarat următoarele: „Am autentificat în calitate de notar contractul de vânzare cumpărare a terenurilor din Jilava. Cred ca solicitarea mi-a fost adresată de inculpatul E. care lucra în aceeași incintă cu mine (…). Nu am văzut să fi fost remiși efectivi banii acordați cu titlu de împrumut de D. lui A.”

Aspectele relevate de inculpatul E., confirmate de martorii menționați relevă că prețul terenului, în integralitate, a fost remis în biroul lui E. și, ulterior, nu a mai fost remisă vreo sumă de bani cu titlu de preț, în fața notarului, cu prilejul autentificării actelor.

Cu privire la suma înmânată vânzătorului R., s-a reținut de către instanța de fond, că există necorelări între declarațiile inculpatului E. și ale martorului F., inculpatul E., arătând că de fapt banii înmânați au fost retrași de un angajat al său de la bancă și reprezentau un împrumut cerut de F.. Sub acest aspect, în mod just s-a reținut că raporturile juridice dintre F. și E. cu privire la această sumă de bani nu au relevanță în ceea ce privește existența infracțiunii, întrucât vânzătorul era terț și cei doi confirmă același lucru, faptul că F. a fost cel care a plătit prețul (chiar dacă actul remiterii a fost efectuat de către inculpatul E., suma de bani provenea din patrimoniul martorului F., fie o sumă preexistentă, așa cum invocă acesta, fie obținuți în baza unui împrumut de la inculpatul E.).

Probatoriul, prezentat, în detaliu, de instanța de fond, dar și cel administrat în apel, fundamentează concluzia că împrumutul a fost fictiv astfel, ca o consecință a acestui fapt, și actul de restituire este fictiv. Inculpatul A. nu a adus argumente în plus față de cele pe care instanța de fond le-a avut în vedere, iar reevaluarea materialului probator în apel nu a condus la o concluzie diferită de cea a instanței de fond.

Contractul de împrumut a fost menționat de inculpații A. și B. în declarațiile de avere, constituind o justificare pentru suma cu care au achiziționat terenul, după cum a declarat inculpatul D., împrejurarea menționării acestui împrumut rezultă, de altfel, din declarațiile de avere ale celor doi.

Sub aspectul exercitării atribuțiilor de serviciu de către inculpații A. și C., relevant este traseul judiciar al Dosarului nr. x/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, cu privire la care martorul denunțător a manifestat, în mod special, interes în sensul de a fi restituite primăriei fostele terenuri ale Cooperativei Agricole de Producție Jilava aflate în posesia lui J. și de a se lua măsuri față de acesta în sensul arestării și a trimiterii în judecată.

Dosarul menționat a fost înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, la data de 12 august 2008, conducerea fiind asigurată de inculpatul A., în calitate de prim procuror. Inițial, supravegherea urmăririi penale a fost efectuată de procurorul C., inculpat în prezenta cauză, care primind, la 03 octombrie 2008, solicitarea formulată de Inspectoratul de Poliție a Județului Ilfov, Serviciul de Investigare a Fraudelor privind declinarea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, prin rezoluția din 21 noiembrie 2008, a respins propunerea și a restituit dosarul la același organ de poliție.

În continuare, la 25 noiembrie 2008, același procuror a confirmat propunerea organelor de poliție privind începerea urmăririi penale în cauza respectivă, iar la 26 noiembrie 2008 a propus emiterea unei autorizații de percheziție, a delegat organul de poliție să efectueze percheziția și a întocmit o notă de îndrumare prin care a dispus completarea cercetărilor cu efectuarea unei expertize tehnice evaluatorii pentru determinarea prejudiciului și efectuarea de cercetări sub aspectul infracțiunii prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005.

La sfârșitul anului 2008, inculpatul C. a promovat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, unde, ulterior, prin ordonanța emisă la data de 09 aprilie 2009, a fost declinat și dosarul. Anterior declinării în dosar au fost reunite alte patru cauze aflate pe rolul aceluiași parchet.

La Parchetul de pe lângă Tribunalul București dosarul a fost înregistrat la data de 16 aprilie 2009, sub nr. x/P/2009, fiindu-i repartizat aceluiași procuror, C., care între timp promovase.

Pentru a se asigura că dosarul va fi repartizat aceluiași procuror inculpatul A. a dus personal dosarul pentru a fi înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul București și, tot atunci, a discutat atât cu inculpatul C., cât și cu prim procurorul adjunct B.B. despre repartizarea dosarului. Aceste împrejurări au fost confirmate de inculpatul C. care a declarat că se afla împreună cu inculpatul A. în biroul prim procurorului adjunct, martorul B.B., la momentul când a fost întrebat dacă este de acord să i se repartizeze dosarul.

Astfel cum, în mod just, a reținut și instanța de fond, inculpatul A. s-a implicat activ pentru atingerea scopului urmărit, intervenind la Parchetul de pe lângă Tribunalul București pentru ca dosarul să fie instrumentat tot de inculpatul C., care între timp promovase la unitatea superioară, invocând faptul că era un dosar complex și că ar fi oportun a fi instrumentat de același procuror, după cum rezultă din declarația martorului B.B.

Inculpatul A., fiind audiat în apel, nu a negat că a discutat cu conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, însă nu a formulat, cu acel prilej, vreo solicitare de repartizare a dosarului procurorului C. Cu privire la acea discuție, inculpatul A. a declarat următoarele: „În martie 2009, am vorbit cu ambii prim-procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul București despre dosar, în sensul ca i-am informat ca doresc sa solicit preluarea cauzei de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Discuția cu prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, Petre B.B., avea la baza niște informații pe care le dețineam de la polițiștii care instrumentau dosarul, din care rezulta că expertiza dispusă în dosar urma să constate existența unui prejudiciu a cărui valorare impunea preluarea cauzei de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Din câte știu, la acel moment, expertiza nu era finalizată. Deși cunosc dispozițiile legale care reglementează preluarea unui dosar de către organele superioare am purtat discuții cu prim procuror adjunct al Parchetului determinat de starea conflictuală care exista în această cauză, dar și de insistentele polițiștilor care instrumentau precum și al șefilor lor”. Instanța de control judiciar, constată că, anterior, inculpatul A. a avut o discuție referitoare la presiunile care existau în soluționarea dosarului și cu inculpatul C. căruia, după ce i-a repartizat dosarul aflat la acel moment la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu, i-a spus că recompensa de la F. este pentru a-și face treaba în dosar, și anume să nu cedeze niciunei presiuni din exterior.

Cu privire la împrejurările în care i-a fost repartizat dosarul, după promovarea sa la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, inculpatul C. a declarat, în apel, următoarele: „În cursul lunii decembrie 2008, am fost promovat la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, iar ulterior, nu îmi amintesc exact perioada, cred ca la începutul anului 2009, dosarul respectiv a fost declinat la Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Am aflat acest lucru de la inculpatul A. care venise cu dosarul pentru a-l înregistra, întrucât în urma expertizei, valoarea prejudiciul atrăgea competența Tribunalului București și m-am întâlnit cu acesta pe holul parchetului. (…) Ulterior, m-am întors în birou și am primit telefon de la prim procurorul adjunct B.B. care m-a invitat în biroului lui și m-a întrebat dacă sunt de acord sa primesc dosarul spre soluționare pe considerentul că mai lucrasem în dosar și îl cunoșteam. (…) Am acceptat să îmi fie repartizat dosarul, cu precizarea ca la acel moment in biroul dl prim procuror adjunct era și inculpatul A.”

Repartizarea dosarului aceluiași procuror, a menținut interesul martorului denunțător cu privire la modul de soluționare a cauzei și încrederea acestuia că, prin intermediul inculpaților A. și D., dar și prin intervenția sa directă la inculpatul C., cauza va fi soluționată într-un mod care să îi fie favorabil. De altfel, după promovarea inculpatului C. la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, actele procesuale și măsurile dispuse în cauză de către acesta au fost în sensul celor urmărite de martorul denunțător. Astfel, a procedat la luarea mai multor măsuri, printre care reținerea și formularea propunerii de arestare preventive a numitului J., propunere respinsă de instanța de judecată. De asemenea, a luat măsura restabilirii situației anterioare, dispunând ca Primăria Jilava să intre în posesia imobilelor și terenurilor aparținând fostului CAP Jilava, a căror drept de proprietate îl revendica pentru instituția amintită, primarul F.

Una dintre criticile inculpatului A., în apel, cu privire la această faptă vizează faptul că instanța de fond nu a făcut nicio referire la motivația care ar fi stat la baza oferirii terenului pentru soluționarea favorabilă a dosarului privindu-l pe J., în contextul în care F. a cerut în mod insistent preluarea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar prejudiciul stabilit în cauză, atrăgea competența unei alte unități de parchet, aspect cunoscut de denunțător la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că martorul denunțător a solicitat, în cursul lunii martie 2009, preluarea cauzei de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, însă în raport cu momentul formulării acestei cereri, se poate constata că pretinderea folosului avusese loc anterior, în anul 2008, când nu se punea problema declinării cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, din moment ce chiar inculpatul C. a respins, prin rezoluția din 21 noiembrie 2008, solicitarea formulată de Inspectoratul de Poliție a Județului Ilfov, Serviciul de Investigare a Fraudelor privind declinarea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, iar decizia privind declinarea a fost temporizată prin dispoziția, aceluiași procuror, de se efectua o expertiză pentru determinarea prejudiciului. Ulterior, interesul martorului denunțător, privind soluționarea dosarului, s-a menținut, chiar în contextul declinării cauzei, dat fiind că procurorul care supraveghease anterior urmărirea penală a fost promovat la unitatea ierarhic superioară, iar dosarul putea fi repartizat tot acestuia.

Primirea folosului la data de 09 aprilie 2009, așadar, în aceeași zi cu emiterea ordonanței de declinare, a avut loc tot în timp ce dosarul se afla, în materialitatea sa, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, urmând ca soluția să fie avizată de conducerea unității de parchet, respectiv de inculpatul A., iar dosarul să fie înaintat la Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Prin urmare, încercarea martorului denunțător de a solicita preluarea dosarului de o altă unitate de parchet a survenit după consumarea infracțiunii de luare de mită, însă înainte de epuizarea acesteia.

Inculpatul a mai criticat faptul că instanța de fond, în mod greșit, și-a însușit argumentele acuzării potrivit cărora terenul era oferit pentru soluționarea favorabilă a tuturor dosarelor privindu-l pe F., întrucât acest aspect nu a fost învederat de martorul denunțător, raportându-se, în mod constant doar la dosarul privindu-l pe J., respectiv Dosarul nr. x/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu.

Este adevărat că fiind audiat în apel, martorul denunțător F. a susținut, printre altele, că prin fapta sa de dare de mită a urmărit doar soluționarea Dosarului nr. x/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu. Această afirmație intră în contradicție cu declarațiile sale inițiale, date în fază de urmărire penală și menținute pe parcursul procesului, din care rezultă că atât inculpatul D., cât și inculpatul A. i-au fost prezentați de inculpatul E. tocmai în contextul în care pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu se aflau înregistrate, fiind în supravegherea procurorilor, mai multe dosare formate ca urmare a plângerilor penale formulate de martorul J.

împotriva lui F. și a Primăriei Jilava, dar și a celor formulate de acesta din urmă împotriva lui J. De asemenea, intră în contradicție cu precizările formulate în cuprinsul declarației date în apel, ca urmare a întrebării formulate de inculpatul D., referitoare la faptul că l-a asistat în calitate de avocat ales în cauze în care acesta avea calitatea de făptuitor și învinuit la Inspectoratul de Poliție a Județului Ilfov, Parchetul pe lângă Judecătoria Cornetu, Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția de Investigare a Fraudelor, Direcția Națională Anticorupție Biroul teritorial Slobozia și Direcția Națională Anticorupție Structura Centrală, așadar într-o multitudine de cauze.

Cu privire la aceste aspecte asupra cărora a fost întrebat, martorul a răspuns: „Este adevărat ca m-a asistat dl. avocat la aceste instituiții dar acele cauze sunt derivate din dosarul având ca obiect terenul primăriei. Acele dosare derivate aveau în principal același obiect cu dosarul și ceva în plus. Este adevărat ca m-a asistat într-o singură cauză în care aveam calitatea de făptuitor, fiind un dosar desprins din dosarul principal ce face obiectul cauzei. Revin și arăt ca au fost mai multe cauze în care avocatul D. m-a asistat pentru ca eu am patru delegații, însă eu nu am fost prezent de fiecare dată”.

Prin urmare, instanța de control judiciar apreciază că această ultimă precizare, din care rezultă că avocatul D. l-a asistat în mai multe cauze și se coroborează cu declarațiile sale inițiale, vizând același aspect, este veridică, demonstrând, alături de alte argumente, că prin activitatea lor infracțională a fost vizată soluționarea dosarelor aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu și nu doar a Dosarului nr. x/P/2008.

Un alt argument, în sensul că se urmărea soluționarea favorabilă a mai multor dosare și nu doar a celui anterior menționat, este și faptul că în SUA, martorul denunțător i-a reproșat inculpatului A. că, într-o altă cauză, un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu a început urmărirea penală în ceea ce-l privește, în perioada în care se aflau în excursie. Acest aspect este confirmat și de inculpatul E., care în apel a precizat următoarele: „Când mă aflam în Los Angeles am asistat la o discuție când F. le reproșa inculpaților A. și D. ca le-a dat teren și le-a făcut drum, și cu toate acestea, a aflat ca împotriva lui a fost începută urmărirea penală. Știam că F. are mai multe dosare pe rolul Parchetului din Cornetu, mi-a spus chiar el acest lucru, și ulterior vânzării terenurilor, am aflat tot de la el că scopul pentru care terenurile au fost vândute inculpaților a fost ca o contraprestație pentru rezolvarea dosarelor sale”.

De asemenea, astfel cum a reținut instanța de fond, la dosar se află anexate documente (filele 162-222, vol.1) care atestă că în perioada 2009 - 2010, F. era cercetat în calitatea sa de primar, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu, soluțiile de neîncepere a urmăririi penale fiind confirmate și comunicate de prim procurorul A., ca de altfel și plângerile formulate împotriva soluțiilor de neîncepere a urmăririi penale, soluționate de acesta din urmă.

Împrejurarea că exista un interes mai pronunțat și urgent al martorului denunțător cu privire la dosarul menționat, dat fiind că urmărea să intre, cât mai repede, în posesia terenurilor deținute de J., nu modifică cu nimic situația învederată inițial de acesta, și anume că urmărea soluționarea cu celeritate a dosarelor formate ca urmare a plângerilor penale formulate de martorul J. împotriva sa și a Primăriei Jilava, dar și a celor formulate de el împotriva lui J., pentru a pune capăt, situației în care se afla din cauza conflictului pe care îl avea pe plan local cu J. De altfel, așa cum s-a reținut anterior, pe parcursul urmăririi penale, dar după consumarea pretinderii, la Dosarul nr. x/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, au fost reunite alte patru cauze aflate pe rolul aceluiași parchet.

Așadar, scopul inițial urmărit de martorul denunțător este cel anterior expus, chiar dacă acesta nu a fost realizat în întregime.

7.2.2. Cu privire la cel de-al doilea act material de luare de mită, prin hotărârea atacată s-a reținut că, în februarie 2010, prim-procurorul A., i-a pretins denunțătorului F. să-i remită cu titlu de mită un televizor led Samsung, în același context al instrumentării unor dosare de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu în care era cercetat F., în calitate de primar al com. Jilava și în legătură cu care promitea o soluționare favorabilă denunțătorului. Denunțătorul F. a achiziționat la data de 17 februarie 2010 un televizor, în valoare de 8.299 lei, pe care apoi i l-a remis prim procurorului A., televizorul fiind luat de la sediul Primăriei Jilava, de soția acestuia - B.

Referitor la acest act material, instanța de fond a reținut că primirea televizorului „fără achitarea prețului (care nu a fost dovedită) nu poate avea decât semnificația unui avantaj patrimonial pretins și acceptat de inculpatul A. ca urmare a calității sale”.

În opinia inculpatului A., singurul argument reținut de către instanța de fond pentru existența acestei fapte sunt declarațiile denunțătorul F. care a precizat următoarele: „La acel moment aveam în vedere calitatea lui de prim procuror de la Cornetu și e posibil să mă fi gândit că mă va ajuta cu dosarele mele”. Or, în opinia apelantului, este dincolo de orice logică să fie reținute ca bază a săvârșirii acestei fapte argumentele invocate doar de F., pe fundamentul stabilit de instanță al lipsei de credibilitate a acestuia. Mai mult decât atât, din interpretarea acestei declarații, rezultă că nu au avut nicio înțelegere referitoare la vreun posibil ajutor în legătură cu atribuțiile sale de serviciu.

În legătură cu acest aspect, Înalta Curte constată că instanța de fond a cenzurat declarațiile martorului denunțător și nu a reținut decât acele aspecte care se coroborau cu celelalte probe administrate în cauză, însă declarația martorului denunțător nu a fost singulară și nici determinantă în stabilirea existența faptei și a vinovăției inculpatului.

Astfel, inculpatul A. a recunoscut primirea televizorului de la martorul denunțător, însă a invocat faptul că a plătit prețul, apelând la acesta doar pentru că lucrase ca vameș și cunoștea depozite de unde ar fi putut achiziționa un asemenea televizor sub prețul pieței.

Deși a susținut că a achitat contravaloarea televizorului, plata prețului nu este confirmată de niciun mijloc de probă și nici nu apare credibilă în condițiile în care, deși a solicitat doar un sfat de la martor, a acceptat televizorul, fără actele de proveniență. În contextul relațiilor apropiate dintre soții A. și F. (inculpatul A. a relatat că se vedeau des) și a primirii terenului cu câteva luni înainte în scopul soluționării favorabile a dosarelor în care era implicat F., primirea acestui televizor fără achitarea prețului nu poate avea decât semnificația unui avantaj patrimonial pretins și acceptat de inculpatul A. ca urmare a calității sale de prim-procuror.

În apel, a fost încuviințată, la solicitarea procurorului, reaudierea martorilor V. și S. care nu au relatat aspecte noi, față de cele declarate anterior, în legătură cu circumstanțele în care au transportat televizorul de la locul în care bunul se afla la mașina inculpatului A., unde era prezentă soția acestuia, B.

Chiar dacă susținerea inculpatului că i-a cerut primarului F. să îi achiziționeze un televizor, în condițiile menționate ar fi adevărate, inculpatul nu a oferit nicio explicație cu privire la faptul că, deși afirmă că a plătit prețul nu a cerut niciodată factura și bonul fiscal care au rămas în posesia martorului denunțător și nici nu a oferit detalii cu privire la diferența de preț, care a făcut ca o asemenea modalitate de achiziționare prin intermediul lui F. să fi fost mai avantajoasă în raport cu achiziționarea lui dintr-un magazin. Or, dacă urmărea cumpărarea unui televizor, actele referitoare la cumpărarea acestuia ar fi trebuit să fie în posesia inculpatului, după achitarea prețului. Tot astfel, simpla afirmație că a plătit televizorul nu este credibilă prin raportare la contextul în care a avut loc primirea acestuia și anume, al instrumentării unor dosare de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu în care era cercetat F., în calitate de primar al com. Jilava și în legătură cu care promitea o soluționare favorabilă denunțătorului.

Totodată, probatoriul demonstrează că prin raportare la data comiterii faptei, februarie 2010, interesul manifestat de martorul denunțător persista, având în vedere că la acel moment situația în dosarelor în care era implicat nu se schimbase în mod semnificativ.

O altă critică a apelantului inculpat A. vizând ambele acte materiale de descrise la pct. 7.2.1. și 7.2.2. se referă la faptul că instanța de fond a omis să precizeze că dosarele privindu-l pe F. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu au fost soluționate doar cu respectarea prevederilor legale.

Modalitatea în care au fost exercitate atribuțiile de serviciu ale inculpaților C. și A. în dosarele în care era cercetat martorul J. sau F. (cu respectarea sau nu a dispozițiilor legale sau cu acordul și după verificarea măsurilor de șefii ierarhici) nu au relevanță cu privire la existența infracțiunii de luarea de mită, întrucât subzistă inclusiv în cazul în care autorul infracțiunii își îndeplinește integral și corespunzător atribuțiile de serviciu.

Totodată, nu este de neglijat faptul că Dosarul nr. x/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornet, înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul București cu nr. x/P/2009 s-a aflat în atenția celor doi procurori, A. și C. care au luat măsuri favorabile martorului denunțător apreciate de către aceștia ca fiind luate cu respectarea dispozițiilor legale ( confirmarea începerii urmăririi penale, ordonanța de repunere în situația anterioară dispusă în cursul urmăririi penale, propunerea de arestare preventivă a martorului J. care a fost respinsă de instanță, achitarea de prima instanță întrucât fapta nu e prevăzută de legea penală). Aceste măsuri sau propuneri, chiar date cu respectarea dispozițiilor legale, nu este de natură a înlătura caracterul infracțional al activității acestora în condițiile în care infracțiunea subzistă și în condițiile exercitării corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu.

Sub același aspect, chiar inculpatul A. a precizat că până la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare, F. i-a făcut tot felul de sugestii în legătură cu dosarul, astfel încât, așa cum în mod just a reținut instanța de fond, inculpatul, în raport de pregătirea sa juridică, avea cel puțin reprezentarea și acceptarea că F., prin serviciile făcute (chiar dacă ele constau și numai în identificarea unui teren sau televizor cu un preț mai redus decât cel al pieții) urmărea determinarea inculpatului de a-și exercita atribuțiile de serviciu cu privire la acele dosare și că orice acțiune sau inacțiune a sa cu excepția acelei de refuzare expresă se poate încadra într-o faptă prevăzută de legea penală.

Totodată, Înalta Curte apreciază că și critica vizând lipsa probelor de vinovăție ori interpretarea lor trunchiată a condus la greșita soluție de condamnare a inculpatului este neîntemeiată, în condițiile în care, atât în fața instanței de fond cât și a celei de apel, au fost administrate probatorii ample și, în final, instanța de control judiciar a realizat o reevaluare a întregului material probatoriu pe baza căruia a ajuns la concluzia că fapta există și a fost comisă cu vinovăție de inculpat.

Așadar, probatoriul administrat în cauză relevă existența faptelor și participația inculpatului A., în calitate de autor, la săvârșirea cu intenție directă a celor două acte materiale ce caracterizează infracțiunea de luare de mită, anterior descrise, fiind întrunite elementele de tipicitate ce caracterizează această infracțiune. Prin urmare, atât criticile apelantului, cât și cererea de a fi achitat, în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. (pentru primul act material) și art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (pentru al doilea act material), sunt neîntemeiate.

Cu privire la participația penală a martorului denunțător F., prin actul de sesizare a instanței, a fost dispusă neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, în formă continuată (fila 101, pct. III din rechizitoriu).

7.3. Cu privire la motivul de apel al Parchetului vizând greșita achitare a inculpaților A., D. și E. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită și a inculpatului E. pentru complicitate la infracțiunea de dare de mită, corelativă aceleia de luare de mită (obiectul mitei fiind suma de 3.294,15 dolari reprezentând serviciile de cazare la Hotelul x din Beverly Hills, în perioada 01 februarie 2010-05 februarie 2010 a inculpaților A., B. și D. ), instanța de control judiciar reține următoarele:

Criticile parchetului au vizat, în concret, netemeinicia soluției de achitare a inculpaților A., D. și E. pentru infracțiunea de luare de mită, săvârșită în forma autoratului de către inculpatul A. și a complicității de către ceilalți inculpați, respectiv, a soluției de achitare a inculpatului E. pentru complicitate la infracțiunea de dare de mită (având ca autor pe martorul denunțător F., față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale).

Soluția de achitare, dispusă de instanța de fond, s-a întemeiat pe faptul că probatoriul administrat a atestat că martorul F. a dat suma de 3.294,15 dolari în considerarea relațiilor sale apropiate cu soții E. și nu a calității de prim-procuror a inculpatului A.. De altfel, a reținut prima instanță, soții E. au plătit toate cheltuielile ocazionate de sejurul tuturor invitaților la cununia lor, care a avut loc în SUA.

Ca atare, reținând că nu s-a dovedit că plata sumei de 3.294,15 dolari s-a făcut în scopul de a-l determina pe inculpatul A. să își îndeplinească atribuțiile de serviciu, instanța de fond a dispus achitarea acestuia în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. De asemenea, s-a apreciat că nu se impune achitarea în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. întrucât fapta, în materialitatea ei, a existat (remiterea sumei de bani), însă a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru ca aceasta să fie infracțiune.

De asemenea, pentru a pronunța soluția de achitare, instanța de fond a avut în vedere că martorul denunțător F. și-a modificat în cursul judecății declarația dată în faza urmăririi penale cu privire la modalitatea de achitare a cheltuielilor efectuate cu prilejul deplasării în SUA, precizând că a folosit bani cash pe care i-a dat inculpaților prin intermediul inculpatului E., deși inițial a arătat că operațiunile de remitere a sumelor de bani către inculpați s-a realizat prin intermediul cardurilor bancare. Totodată, instanța de fond a ținut seama de faptul că din probe a rezultat că cea mai mare parte a cheltuielilor aferente sejurului din SUA, au fost făcute de inculpatul E. și de soția acestuia, în considerarea calității de invitați a inculpaților A. și D., dar și a celorlalte persoane invitate la celebrarea căsătoriei lor, iar extrasele de cont ale martorului F. nu dovedesc decât faptul că acesta a făcut cheltuieli în SUA în perioada respectivă și nu susțin varianta acestuia cu privire la împrejurarea că destinatarii acestor sume au fost inculpații A. și D. și că au fost plătite în scopul determinării inculpatului A. de a da soluții favorabile în dosarele în care era implicat martorul denunțător.

Reexaminând cauza prin prisma criticii formulate de Parchet, Înalta Curte constată următoarele:

Prin actul de acuzare s-a reținut că, sub aspectul folosului ce face obiectul mitei, există probe de netăgăduit, numai cu privire la plata de către martorul denunțător F. a sumei de 3.294,15 dolari, reprezentând contravaloarea serviciilor de cazare pentru inculpații A. și D. la Hotel x din Beverly Hills, în perioada 01 februarie 2010-05 februarie 2010, chiar dacă martorul denunțător a pretins că le-a dat cu titlu de mită inculpaților menționați foloase de o valoare mult mai mare.

Așadar, chiar dacă în actul de sesizare s-a reținut că în afara serviciilor de cazare au fost plătite de denunțătorul F. și alte cheltuieli, împrejurare ce rezultă din analiza desfășurătorului cardului folosit de acesta în perioada sejurului în SUA, care atestă că acesta a avut cheltuieli de peste 100.000 dolari, nu a fost formulată o acuzație în legătură cu alte foloase sau bunuri.

Ca atare, acuzația de dare și luare de mită s-a limitat la plata serviciilor de cazare în cuantum de 3.294,15 dolari, folos cu privire la care, în opinia parchetului, existau probe indubitabile că a făcut obiectul mitei.

În acest sens, la dosarul de urmărire penală, filele 103, 104 din vol. I, există documentul emis de Hotelul x din Beverly Hills din care rezultă că serviciile de cazare, în perioada 01 februarie 2010-05 februarie 2010, pentru camerele ocupate de A. și D., au fost în cuantum de 3.294,15 dolari și au fost achitate cu cardul Visa cu terminația 8848 (de pe care s-au făcut două retrageri, fiecare de câte 500 dolari) și cardul American Expres cu terminația 1006 (suma de 2.294,15 dolari). Totodată, din extrasul aflat la fila 105, din același volum de urmărire penală, rezultă că de pe cardul American Expres cu terminația 1006 a fost virată Hotelului x din Beverly Hills suma de 2.294,15 dolari.

Astfel, potrivit acuzației formulate de parchet, obiectul mitei îl constituie, exclusiv, suma de 3294,15 dolari despre care, în mod constant, martorul denunțător a susținut că a plătit-o cu cardul. Ca atare, neconcordanțele apărute între declarațiile martorului denunțător, la care instanța de fond a făcut referire, nu vizează această sumă de bani, ci altele, cu privire la care nu au fost formulate acuzații și, ca atare, nu au legătură cu obiectul judecății.

Prin urmare, în mod corect parchetul a arătat, prin motivele de apel, că precizările pe care martorul denunțător le-a făcut în fața instanței de fond, referitoare la modalitatea de plată a altor cheltuieli generate de sejurul din SUA, altele decât cele reprezentând serviciile de cazare la Hotelului x din Beverly Hill, nu au nici o relevanță în contextul acuzației de luare de mită, respectiv de dare de mită, acuzație care se referă, exclusiv, la suma de 3.294,15 dolari, cu privire la care denunțătorul a susținut, în mod constant, că a plătit-o cu cardul, iar probele atestă, în mod indubitabil, acest fapt.

Cu privire la împrejurarea reținută de instanța de fond în sensul că extrasele de cont ale martorului F., privind plata serviciilor de cazare, nu dovedesc decât faptul că acesta a făcut respectivele cheltuieli și nu susțin varianta acestuia cu privire la împrejurarea că destinatarii acestor sume au fost inculpații A. și D., Înalta Curte constată că actele menționate prin coroborare cu celelalte probe administrate sub acest aspect, relevă că plata sumei de 3.294,15 dolari, a reprezentat contravaloarea serviciilor de cazare pentru cei doi inculpați menționați.

În primul rând se impune precizarea că, modalitatea de plată, cu cardul, de către martorul denunțător F., a sumei de 3.294,15 dolari, reprezentând contravaloarea serviciilor de cazare la Hotel x din Beverly Hills, în perioada 01 februarie 2010-05 februarie 2010, a fost confirmată prin declarațiile inculpaților A., E., D., B. și ale martorei H.H., date în cursul judecății în primă instanță.

Cu privire la această plată, la dosarul de urmărire penală, filele 100-104 din vol. I, există documentele emise de Hotelul x din Beverly Hills din care rezultă că serviciile de cazare, în perioada 01 februarie 2010-05 februarie 2010, pentru camera ocupată de F. au fost în cuantum de 2.166,79 dolari, și au fost achitate cu cardul American Expres cu terminația 1006, aparținând acestuia, iar pentru A. și D., serviciile de cazare au fost în cuantum de 3.294,15 dolari și au fost achitate cu cardul Visa cu terminația 8.848 (de pe care s-au făcut două retrageri, fiecare de câte 500 dolari) și cardul American Expres cu terminația 1006 (suma de 2.294,15 dolari). Ambele sume, de 2.166,79 dolari și de 2.294,15 dolari, achitate cu cardul American Expres cu terminația 1006, aparținând martorului denunțător, au corespondent în extrasul de cont aflat la fila 105, din același volum de urmărire penală. Identitatea sumelor menționate în actele emise de hotel cu cele din extrasul de cont (pentru cardul American Expres cu terminația 1006 aparținând martorului denunțător), permit identificarea plății pentru suma de 2.294,15 dolari (diferența pentru camerele ocupate de A. și D.) și suma de 2.166,79 dolari (pentru camera ocupată de F.) și, în final, demonstrează că plata serviciilor de cazare la Hotel x din Beverly Hills, în perioada 01 februarie 2010-05 februarie 2010, pentru inculpații A. și D. a fost făcută de martorul denunțător F. Totodată, conținutul actelor menționate în ceea ce privește identitatea sumelor plătite cu cele menționate în documentele emise de hotel, infirmă cele relatate, pentru prima dată în apel, de martora H.H., în sensul că martorul denunțător ar fi plătit cu cardul său o diferența pentru toate camerele pe care le-au avut rezervate în acel hotel și nu doar pentru inculpații A. și D.

De altfel, împrejurarea că plata a fost efectuată de F. și destinatarul plății era inculpatul A. rezultă din declarația acestuia din urmă, dată la finalizarea urmăririi penale, în care a arătat că la întoarcerea în țară urma să se descarce de obligațiile financiare pe care le avea față de martorul denunțător, în sensul de a-i remite contravaloarea cazării.

În apel, după ce a fost achitat de prima instanță pentru această faptă, inculpatul A. a revenit asupra acestei declarații, arătând că, în timpul deplasării în SUA, toate cheltuielile sale au fost plătite din banii proprii și a depus, în acest sens, acte doveditoare, respectiv extrase de cont. Cu toate acestea din actele depuse, până la finalul judecății în apel, nu rezultă că ar fi achitat personal cheltuielile de cazare cu prilejul deplasării în SUA și nici că i-ar fi plătit lui F. contravaloarea cazării, așa cum a declarat inițial. Astfel, din extrasele de cont depuse de inculpatul A. rezultă că, în intervalul de timp cuprins între 01 iunie 2009-30 iunie 2010, au fost efectuate mai multe retrageri de numerar, însă în perioada sejurului în SUA apare o singură operațiune de retragere numerar, în cuantum de 504,99 dolari SUA, la locația Bellagio Las Vegas (fil.151 dosar, vol. II).

Inculpatul E., cu prilejul audierii în apel, a revenit asupra a ceea ce a declarat la fond, când a relatat că la întoarcerea din SUA i-ar fi restituit lui F. suma de bani de 3.000 dolari plătită cu cardul la Hotel x din Beverly Hills și a arătat că plata la hotel s-a făcut, în realitate, de pe cardul său, iar F. a plătit de pe card doar 800 dolari, bani pe care hotelul i-a restituit, fiind oprită doar ca garanție. Aceste susțineri din apel sunt infirmate de conținutul înscrisurilor anterior menționate din care rezultă în ce condiții a fost efectuată plata.

Inculpații A. și E. nu au dat nicio explicație cu privire la modificarea depozițiilor anterioare, astfel că instanța de control judiciar, având în vedere probatoriul cu înscrisuri administrat, din care rezultă că plata sumei de 3294,15 dolari a fost efectuată de F., iar destinatarii acestei sume au fost inculpații A. și D., apreciază că sub acest aspect, declarațiile inculpaților prim menționați, date în apel, sunt neverosimile și le va înlătura.

Cu privire la aceeași sumă de bani, F. a declarat că nu i-a mai fost restituită, aspect confirmat de martora H.H., care, cu prilejul audierii la instanța de fond, a precizat că martorul denunțător le era extrem de îndatorat, cu sute de mii de euro.

Totodată, pentru a pronunța soluția de achitare, instanța de fond a reținut că cea mai mare parte a cheltuielilor aferente sejurului din SUA, au fost făcute de inculpatul E. și de soția acestuia, în considerarea calității de invitați, la cununia lor, pe care o aveau inculpații A. și D., dar și alte persoane, așadar, nu au fost plătite în scopul determinării inculpatului A. de a da soluții favorabile în dosarele în care era implicat martorul denunțător.

În primul rând se impune a fi relevat că din analiza desfășurătorului cardului folosit de denunțător în perioada sejurului în SUA, rezultă că acesta a avut cheltuieli de peste 100.000 dolari SUA, sumă care excede cu mult posibilității de cheltuire a unei persoane sau familii pentru un sejur de 10 zile, chiar în condițiile unor cheltuieli excesive, în timp ce soții E. au declarat că sejurul în SUA, respectiv plata cheltuielilor incluzându-le și pe cele ale invitaților la cununie au fost de 20.000-30.000 dolari SUA. Disproporția dintre sumele cheltuite cu prilejul deplasării în SUA de E. și F., dar și suma semnificativ mai mare cheltuită de martorul denunțător relevă implicarea materială a acestuia din urmă, naș de cununie al soților E., în suportarea cheltuielilor pentru deplasarea în SUA, prilejuită de evenimentul anterior menționat.

Totodată, referitor la plata cheltuielilor ocazionate de sejurul din SUA, se reține că martorul denunțător a declarat că a avut o înțelegere anterioară cu inculpatul E. în legătura cu faptul că ar trebui să suporte o parte din cheltuieli, pentru inculpații A. și D., întrucât invitarea acestora în SUA, într-un sejur la Las Vegas și Los Angeles, pe cheltuiala celor doi prim menționați, urmărea să asigure realizarea scopului urmărit în legătură cu soluționarea dosarelor aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, în care inculpatul F. era implicat.

Împrejurarea că a existat o astfel de înțelegere anterioară privind suportarea cheltuielilor pentru sejurul din SUA de către cei doi, rezultă și din declarația inculpatului A. care, în faza de urmărire penală, a relatat că E. i-a achitat serviciile de cazare pentru două sau trei zile în considerarea faptului că l-a invitat la cununie, iar pentru restul zilelor de cazare și-a achitat personal contravaloarea cazării, dar nu își amintește cuantumul acesteia.

Un argument în sensul că plata cheltuielilor de cazare la Hotelul x din Los Angeles constituia o cheltuială suplimentară care exceda celei prilejuite de cununie, rezultă din declarația inculpatului E. la instanța de fond, când a arătat că sejurul pentru invitați a fost stabilit, inițial, la 7 zile, iar pentru el și F. la 10 zile, însă la inițiativa lui F. au prelungit și sejurul invitaților la 10 zile. În faza de urmărire penală același inculpat arătase că pentru cele trei-patru zile de sejur în plus ale inculpaților A. și D. cazarea a fost plătită de F.. Aceste aspecte au fost confirmate și de martora H.H., soția inculpatului E., în faza de urmărire penală. În apel, după pronunțarea soluției de achitare a inculpatului E., martora H.H. a revenit asupra declarației inițiale, arătând că sejurul a fost stabilit la 10 zile pentru soții A. și D. și o perioadă mai mare pentru ceilalți, așa încât a fost redus pentru aceștia din urmă. Cu toate acestea, din actele dosarului rezultă că pentru soții E. și F. data întoarcerii fusese stabilită inițial, incluzând și rezervarea biletelor de avion pentru întoarcere, pentru data de 15 februarie 2010, însă au revenit mai devreme, ceea ce confirmă varianta prezentată inițial de soții E.

Explicația pe care inculpatul E. a dat-o cu privire la motivul revenirii asupra declarațiilor inițiale, în sensul că și-ar fi dat seama că sejurul nu a fost prelungit peste cele 7 zile după ce a obținut acte de la bănci privind transferurile bancare și a revăzut biletele de avion, nu este credibilă, astfel încât, instanța de control judiciar apreciază că declarațiile inițiale prin coroborare cu înscrisurile menționate reflectă adevărul cu privire la chestiunea analizată, urmând a înlătura susținerile ulterioare ale inculpatului.

Totodată, prin raportare la conținutul înscrisurilor menționate, declarațiile date în faza de urmărire penală și la instanța de fond de inculpații A. și E., dar și de martora H.H. exprimă adevărul în legătură cu perioada și condițiile în care a fost organizat sejurul în SUA.

Astfel, instanța de control judiciar va ține seama de aceste declarații în ceea ce privește stabilirea circumstanțelor în care F. a plătit suma de 3.294,15 dolari reprezentând contravaloarea cazării pentru inculpații A. și D. la Hotel x din Beverly Hills, pentru perioada 01 februarie 2010-05 februarie 2010.

Totodată, sub aspectul scopului pe care martorul denunțător l-a urmărit prin plata sumei de 3.294,15 dolari, relevantă este declarația inculpatului D. care a precizat, cu prilejul audierii sale, că primarul F., prin invitația din SUA dorea să își apropie și mai mult pe inculpații A. și C. care în calitate de procurori soluționau dosarele în care era implicat împreună cu J. Sub același aspect relevantă este declarația inculpatului C., din care rezultă că a refuzat categoric „invitația” din SUA, după ce anterior fusese luat la întrebări chiar în apropierea domiciliului său de către inculpatul D. și martorul denunțător F. de față fiind și inculpatul E., nemulțumiți că se tergiversa cercetarea penală a martorului J.. În acest context, inculpatul C. a declarat că a perceput clar că, prin invitația din SUA formulată prin intermediului prietenului său, inculpatul D., martorul denunțător F. urmărea să îi ofere un folos pentru ca, în continuare, să apeleze la serviciile sale, în legătură soluționarea dosarelor în care era implicat împreună cu J.

În consecință, demersurile proprii ale martorului denunțător F., efectuate și prin intermediul apropiaților săi, viitorul său fin, inculpatul E. și avocatul său, inculpatul D., demonstrează că era interesat să îi mituiască pe cei doi procurori în scopul rezolvării favorabile a dosarelor sale, având ca obiect litigiile cu J.

Faptul că exista o legătură între invitația inculpaților în SUA și interesul urmărit de F. cu privire la coruperea celor doi procurori cu privire la soluționarea litigiilor în care era implicat, a fost pusă în evidență de conduita martorului denunțător, care în cursul sejurului i-a reproșat inculpatului A. că un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu a început urmărirea penală în ceea ce-l privește. Acest aspect este confirmat și de inculpatul E., care, în apel, a precizat următoarele: „Când mă aflam în Los Angeles am asistat la o discuție când F. le reproșa inculpaților A. și D. ca le-a dat teren și le-a făcut drum, și cu toate acestea, a aflat ca împotriva lui a fost începută urmărirea penală. Știam că F. are mai multe dosare pe rolul Parchetului din Cornetu, mi-a spus chiar el acest lucru, și ulterior vânzării terenurilor, am aflat tot de la el că scopul pentru care terenurile au fost vândute inculpaților a fost ca o contraprestație pentru rezolvarea dosarelor sale”.

De altfel, chiar inculpatul A. a precizat că F. i-ar fi reproșat în cursul sejurului în SUA că un procuror de la unitatea unde era prim procuror a început urmărirea penală împotriva martorului denunțător, astfel încât inculpatul, în raport de pregătirea sa juridică, avea cel puțin reprezentarea și acceptarea că F., prin serviciile făcute (chiar dacă ele constau și numai în plata unor cheltuieli de cazare) urmărea să îl corupă astfel ca în calitatea pe care o avea, inculpatul A. să-și exercite atribuțiile de serviciu cu privire la dosarele aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu potrivit interesului martorului denunțător și că orice acțiune sau inacțiune a sa cu excepția acelei de refuzare expresă se poate încadra într-o faptă prevăzută de legea penală.

Cu privire la acest ultim aspect vizând obținerea unor soluții favorabile martorului denunțător, la dosar se află anexate înscrisuri care atestă că în perioada 2009 - 2010, F. era cercetat în calitatea sa de primar, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu, că în aceeași perioadă au fost confirmate și comunicate de prim procurorul A. soluții de neîncepere a urmăririi penale, ca, de altfel, și plângerile formulate împotriva soluțiilor de neîncepere a urmăririi penale, soluționate de acesta din urmă (filele 162-222, vol. 1). Conținutul acestor înscrisuri relevă cel puțin că în perioada de referință, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, inculpatul A. a efectuat acte procesuale în dosarele martorului denunțător și, în același timp, astfel cum rezultă din probatoriul administrat, a acceptat primirea unor foloase de la matorul denunțător. Totodată, între efectuarea de către inculpatul A. a actelor de soluționare a plângerilor împotriva soluțiilor și a altor acte, corespunzătoare atribuțiilor sale de serviciu și foloasele primite există legătură și acest fapt rezultă nu numai din declarațiile martorului denunțător care a urmărit coruperea funcționarului, ci și ale inculpaților D. și E., care atestă că acesta și-a traficat funcția și atribuțiile de serviciu în schimbul primirii unor foloase necuvenite.

Prin urmare, probele anterior menționate conduc la concluzia că plata cheltuielilor de cazare, atât pentru inculpatul D. cât și cele pentru inculpatul A., s-a făcut în legătură cu exercitarea de către acesta din urmă a atribuțiilor de serviciu, cu referire concretă la dosarele aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu în care martorul denunțător era implicat.

Cu privire la participația penală a martorului denunțător F., prin actul de sesizare a instanței, a fost dispusă neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, în formă continuată (fila 101, pct. III din rechizitoriu).

Prin urmare, pe baza probatoriului administrat, Înalta Curte reține că fapta inculpatului A. constând în aceea că, în cursul lunii februarie 2010, a acceptat, pentru sine și pentru inculpatul D. Richard, ca denunțătorul F., primar al com. Jilava, jud. Ilfov, să plătească suma de 3.294,15 dolari SUA reprezentând serviciile de cazare la Hotelul x din Beverly Hills, în perioada 01 februarie 2010-05 februarie 2010, cu titlu de mită, în scopul de a fi soluționate favorabil primarului, dosarele aflate în instrumentarea unității de parchet pe care o conducea, dosare în care denunțătorul F., fie era cercetat în calitatea sa de primar, fie erau formate urmare a unor plângeri penale ale acestuia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. anterior, în vigoare la data comiterii faptei.

Totodată, faptele inculpaților D. și E. care, cunoscând scopul urmărit de martorul denunțător, au intermediat comiterea de către inculpatul A. a faptei descrise anterior, asigurând prin implicarea lor primirea de către funcționarul public a folosului, întrunesc elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 26 C. pen. anterior, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. anterior, în vigoare la data comiterii faptei.

De asemenea, fapta inculpatului E. de a intermedia darea de mită prin facilitarea achitării de către martorul denunțător cu titlu de mită a serviciilor de cazare la Hotelul x din Beverly Hills, în cuantum de 3.294,15 dolari SUA, pentru inculpatul A. și D., în scopul de a fi soluționate favorabil primarului, dosarele aflate în instrumentarea unității de parchet pe care o conducea, întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de dare de mită, prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. anterior, în vigoare la data comiterii faptei.

În ceea ce privește participația penală a inculpatului E., sub forma complicității, la comiterea celor două infracțiuni corelative, de dare și luare de mită se constată îndeplinite condițiile concursului ideal de infracțiuni, prev. de art. 33 lit. b) C. pen. anterior.

Așadar, atât în ceea ce privește fapta anterior descrisă (pct. 7.3.), dar și a celei privind terenurile, descrisă la pct. 7.2.1., inculpatul E. a acționat, în același timp, în calitate de intermediar, pe de-o parte, la cererea și în interesul mituitorului, privind transmi­terea foloaselor funcționarului mituit, iar pe de altă parte, a contribuit la săvârșirea de către autor a faptei de luare de mită.

Infracțiunile de luare și dare de mită, considerate în doctrină infracțiuni bilaterale disociate, au în acest caz o particularitate și anume, ajutorul dat în realizarea uneia dintre ele a constituit totodată, un ajutor și pentru cealaltă, ceea ce denotă că pentru complice există o dublă participare.

Așadar, intermediarul l-a ajutat pe mituitor, facilitând plata de către acesta a serviciilor de cazare și transmiterea terenurilor, foloase menite să asigure coruperea funcționarului public, în același timp în care acțiunea sa înlesnea primirea de către acesta a foloaselor.

Ca atare, complicitatea la infracțiunea de luare de mită și complicitatea la infracțiunea de dare de mită, se va reține că au fost comise printr-o singură acțiune care, datorită împrejurărilor în care a avut loc și urmărilor pe care le-a produs întrunește elementele constitutive atât ale complicității la infracțiunea de dare de mită, cât și ale complicității la infracțiunea de luare de mită, ceea ce caracterizează concursul ideal.

Prin urmare, critica referitoare la greșita reținere a dispozițiilor art. 33 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, formulată de apelantul inculpat E. este neîntemeiată.

Cât privește ansamblul activității infracționale descrise anterior la pct. 7.2.și7.3., Înalta Curte constată că inculpatul A., în calitate de autor, a acționat în mod repetat, în perioada 2009-2010 și baza aceleiași rezoluții infracționale, ceea ce conduce la concluzia reținerii formei continuate a infracțiunii de luare de mită, respectiv, aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, în vigoare la data comiterii faptelor.

Aceleași dispoziții urmează a fi reținute și în ceea ce privește activitatea infracțională desfășurată de inculpații D. și E., cu referire la participația lor, în baza unei rezoluții infracționale unice și prin comiterea a două acte materiale de complicitate, la faptele de luare de mită, privind 3 loturi de teren intravilan și cheltuieli de cazare în SUA, în cuantum de 3.294,15 dolari, săvârșită, în forma autoratului, de inculpatul A.

Ca atare, sintetizând, Înalta Curte reține că faptele inculpatului A., care, în perioada 2009-2010, în repetate rânduri și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, cu complicitatea inculpaților D. și E. a pretins, a primit și a acceptat, pentru sine sau pentru altul, de la denunțătorul F., primar al com. Jilava, jud. Ilfov, cu titlu de mită, mai multe foloase, respectiv: 3 loturi de teren intravilan ( 3 loturi de câte 1.000 mp fiecare - soții A., soții D. și C., la care se adaugă drumul de servitute de 707 mp), plata cheltuielilor de cazare în SUA în cuantum de 3.294,15 dolari SUA și un televizor, în valoare de 8.299,90 lei, în scopul de a fi soluționate favorabil primarului, dosarele aflate în instrumentarea unității de parchet pe care o conducea, dosare în care denunțătorul F. fie era cercetat în calitatea sa de primar, fie erau formate urmare a unor plângeri penale ale acestuia, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, în formă continuată, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, în vigoare la data comiterii faptelor (3 acte materiale descrise la pct. 7.2 și 7.3).

Faptele inculpatului E., care în perioada 2009-2010, în repetate rânduri și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, l-a sprijinit pe inculpatul A., care în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, a pretins, a primit și a acceptat, pentru sine sau pentru altul, de la denunțătorul F., primar al com. Jilava, jud. Ilfov, cu titlu de mită, mai multe foloase, respectiv: 3 loturi de teren intravilan ( 3 loturi de câte 1.000 mp fiecare - soții A., soții D. și C., la care se adaugă drumul de servitute de 707 mp), achitarea cheltuielilor de cazare în SUA în cuantum de 3.294,15 dolari SUA, în scopul de a fi soluționate favorabil primarului, dosarele aflate în instrumentarea unității de parchet pe care o conducea, întrunesc elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, în vigoare la data comiterii faptelor (2 acte materiale descrise la pct. 7.2.1 și 7.3).

Faptele aceluiași inculpat care, în perioada de referință, în repetate rânduri și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, l-a sprijinit pe denunțătorul F., primar al com. Jilava, să remită inculpatului A., prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, mai multe foloase, respectiv: 3 loturi de teren intravilan (3 loturi de câte 1.000 mp fiecare - soții A., soții D. și C., la care se adaugă drumul de servitute de 707 mp), achitarea cheltuielilor de cazare în SUA în cuantum de 3.294,15 dolari SUA, în scopul de a fi soluționate favorabil primarului, dosarele aflate în instrumentarea unității de parchet pe care o conducea, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de dare de mită, prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, în vigoare la data comiterii faptelor (2 acte materiale descrise la pct. 7.2.1 și 7.3).

Totodată, fapta inculpatului E. de a înlesni atât darea unor bunuri ori foloase de către F., cât și primirea lor de către funcționar, prin facilitarea legăturii dintre persoana de la care provenea folosul ori bunul și primirea efectivă a acestuia, în scopul îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de dare de mită și ale complicității la infracțiunea de luare de mită, în concurs ideal.

Faptele inculpatului D. care, în perioada 2009-2010, în repetate rânduri și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, l-a sprijinit pe inculpatul A., care în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, a pretins, a primit și a acceptat, pentru sine sau pentru altul, de la denunțătorul F., primar al com. Jilava, jud. Ilfov, cu titlu de mită, mai multe foloase, respectiv: 3 loturi de teren intravilan (3 loturi de câte 1.000 mp fiecare - soții A., soții D. și C., la care se adaugă drumul de servitute de 707 mp), achitarea cheltuielilor de cazare în SUA în cuantum de 3.294,15 dolari SUA, în scopul de a fi soluționate favorabil primarului, dosarele aflate în instrumentarea unității de parchet pe care o conducea, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, în vigoare la data comiterii faptelor (2 acte materiale descrise la pct. 7.2.1 și 7.3).

Fapta inculpatului C. care la data de 09 aprilie 2009, în calitatea sa de procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a acceptat cu titlu de mită un teren - 1.000 mp, de la denunțătorul F., pentru a instrumenta favorabil primarului, dosarul în care era cercetat J. urmare a unei plângeri formulate de F., având ca obiect terenul și mai multe clădiri aparținând fostei Cooperative Agricole de Producție Jilava întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. anterior, în vigoare la data comiterii faptei (un act material descris la pct. 7.2.1).

Modificările ivite în cursul judecării cauzei, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, C. pen. anterior și C. pen. în vigoare, impun reexaminarea cauzei din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile și soluționarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile inculpaților, în această situație tranzitorie.

Așa cum s-a reținut anterior, pentru a deveni aplicabile dispozițiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiției de existență a unei situații tranzitorii și a constatării că fapta ce face obiectul acuzației este infracțiune atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost comisă cât și în conformitate cu legea nouă se impune a se verifica dacă, în concret, una dintre legile penale succesive, aplicabile inculpaților, este mai blândă.

Examinând cauza din perspectiva îndeplinirii acestor condiții se constată că de la data comiterii faptei și până la judecarea acesteia a avut loc o succesiune în timp a două legi penale, C. pen. anterior și C. pen. în vigoare, ambele incriminând infracțiunile de luare și dare de mită.

Astfel, la momentul comiterii faptelor de luare de mită, în conformitate cu art. 254 C. pen. anterior, fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsea cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, fapta de luare de mită, prevăzută la art. 254 C. pen., dacă a fost săvârșită de o persoană care, potrivit legii, are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor, se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. (2) C. pen. privind săvârșirea infracțiunii de către un funcționar cu atribuții de control.

Potrivit art. 254 alin. (2) C. pen., fapta prevăzută în alin. (1), dacă a fost săvârșită de un funcționar cu atribuții de control, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

În prezent, în conformitate cu art. 289 alin. (1) C. pen., fapta funcționarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.

Art. 7 din Legea nr. 78/2000 a fost modificat integral prin art. 79 pct. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., însă varianta agravată de săvârșire a infracțiunii de luare de mită de către o persoană având calitatea de procuror a fost menținută.

În conformitate cu art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, faptele de luare de mită sau trafic de influență săvârșite de o persoană care este judecător sau procuror se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 289 sau 291 C. pen., ale cărei limite se majorează cu o treime.

Prin urmare, limitele speciale de pedeapsă sunt situate, potrivit legii penale noi, între 4 ani și 13 ani și 4 luni închisoare.

În ceea ce-l privește pe inculpatul A., reținând în sarcina acestuia săvârșirea a două acte materiale ce întrunesc elementele constitutive ale aceleiași infracțiuni prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, descrise la pct. 7.2.1.și 7.2.2., prima instanță a stabilit o pedeapsă orientată către minimul special prevăzut de legea veche, de 5 ani închisoare, în condițiile în care limitele se situau între 3 ani și 15 ani închisoare.

Având în vedere că prin legea penală nouă a fost majorat minimul special și a fost redus maximul special al pedepsei închisorii, limitele fiind între 4 ani și 13 ani și 4 luni închisoare, alegerea legii penale mai favorabile se realizează în funcție de pedeapsa ce urmează a fi stabilită în procesul de individualizare.

Sub aspectul individualizării pedepsei, instanța de apel va avea în vedere ansamblul activității infracționale, inclusiv actul material descris la pct. 7.3. (pentru care instanța de fond dispusese achitarea), ce caracterizează forma continuată a infracțiunii de luare de mită și apreciază că, în condițiile reținerii unei infracțiuni unice, nu se impune aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mare raportat la cel aplicat inițial de către instanța de fond, de 5 ani închisoare.

Ca atare, în raport cu gradul de pericol social al faptelor comise și a circumstanțelor săvârșirii acestora, astfel cum au fost descrise la pct. 7.2. și 7.3., dar și al datelor ce caracterizează persoana inculpatului, instanța de apel apreciază că pedeapsa de 5 ani închisoare, orientată către minimul special, de 3 ani închisoare prevăzut de legea veche, corespunde scopului și funcțiilor sancțiunii.

Referitor la condițiile de existență ale infracțiunii continuate, dispozițiile art. 35 C. pen. în vigoare, prevăd ca o condiție specială de calificare a infracțiunii continuate referitoare la subiectul pasiv, în sensul că infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni.

Condiția specială nu exclude reținerea în cauză a formei continuate întrucât nu se aplică infracțiunilor de pericol cum este infracțiunea de luare de mită.

În ceea ce privește tratamentul sancționator, deși legea nouă este mai favorabilă întrucât reduce sporul aplicabil la trei ani, instanța de control judiciar nu apreciază necesară aplicarea unui spor în raport cu reținerea formei continuate.

Prin urmare, păstrând proporționalitatea, potrivit legii noi s-ar impune aplicarea unei pedepse de 6 ani închisoare, orientate către minimul special, de 4 ani închisoare, astfel cum a fost majorat în raport cu legea veche, în care limita era de 3 ani închisoare, ceea ce în mod evident nu ar constitui o pedeapsă mai blândă pentru inculpat.

Inculpatul A. a solicitat, prin motivele de apel, reducerea pedepsei sub minimul special prin reținerea de circumstanțe atenuante, respectiv cooperarea cu organele judiciare și buna conduită anterior săvârșirii faptelor.

În ceea ce privește solicitarea apelantului inculpat, Înalta Curte nu a identificat, în speță, împrejurări pertinente care să justifice acordarea de circumstanțe atenuante judiciare având în vedere că acesta nu a cooperat cu organele judiciare, iar buna conduită anterior săvârșirii faptelor, prin raportare la calitatea de magistrat a acestuia, nu poate avea semnificația unei împrejurări atenuante. Prin urmare, critica apelantului inculpat este neîntemeiată.

Totodată, constată că inculpatul nu poate beneficia de aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege menționat, întrucât prin adresa din 30 aprilie 2015, Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, a comunicat că pe baza denunțului formulat de acesta a fost format Dosarul nr. x/P/2013 în care se efectuează acte de urmărire penală urmând a se stabili veridicitatea aspectelor semnalate (fila 61 din dosar, vol. II).

Prin motivele de apel formulate, parchetul a solicitat majorarea acestei pedepse spre maximul special, prin raportare la calitatea de magistrat a inculpatului.

Critica formulată de parchet este, de asemenea, neîntemeiată având în vedere că legiuitorul a dat relevanță, sub aspect sancționator, împrejurării agravante a comiterii faptei de către o persoană având calitatea de procuror, prin majorarea limitelor de pedeapsă pentru varianta agravată, inclusiv prin majorarea minimului special în raport cu infracțiunea tip.

În ceea ce-l privește de inculpatul C., în raport cu efectul devolutiv integral al apelului și având în vedere criticile parchetului vizând aplicarea unei pedepse prea blânde acestuia, instanța are posibilitatea să examineze cauza din perspectiva modului de individualizare a pedepsei, inclusiv de a aprecia asupra aplicării unei pedepse mai aspre, însă în limitele prevăzute de legea stabilită ca fiind mai favorabilă.

Ca atare, analizând modul de stabilire de către prima instanță a pedepsei corespunzătoare infracțiunii de luare de mită reținută în sarcina inculpatului, din punct de vedere al cuantificării acesteia, instanța de apel constată că, în mod judicios, în considerarea gradului de pericol social al faptei comise și a circumstanțelor comiterii faptei, astfel cum au fost anterior descrise la pct. 7.2.1., dar și al circumstanțelor personale, prima instanță a apreciat că pedeapsa de 3 ani închisoare corespunde scopului preventiv-educativ al pedepsei.

Prin urmare, nu se impune majorarea acesteia astfel cum a solicitat parchetul.

Pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului C. reprezintă minimul special prevăzut de legea veche, respectiv art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. anterior.

Prin urmare, menținând raționamentul instanței de fond în materia individualizării pedepsei, potrivit legii noi s-ar impune aplicarea unei pedepse de 4 ani închisoare, reprezentând minimul special prevăzut pentru infracțiunea prev. de art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., ceea ce în mod evident nu ar constitui o pedeapsă mai blândă pentru inculpat.

În ceea ce-l privește pe inculpatul D., reținând în sarcina acestuia săvârșirea unui singur act material ce întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. anterior rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, prima instanță a stabilit o pedeapsă de 2 ani închisoare, orientată către minimul special rezultat ca efect al aplicării art. 3201 C. proc. pen. anterior și art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002.

Potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, persoana care a comis una dintre infracțiunile atribuite prin prezenta ordonanță de urgență în competența Direcției Naționale Anticorupție, iar în timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

În conformitate cu 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior, inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii,text de lege preluat fără modificări în art. 396 alin. (1) C. proc. pen.

Sub aspectul individualizării pedepsei, instanța de apel va avea în vedere ansamblul activității infracționale, incluzând actul material descris la pct. 7.3., ce caracterizează forma continuată a infracțiunii de luare de mită și apreciază că, în condițiile reținerii formei continuate a infracțiunii, nu se impune aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mare raportat la cel aplicat inițial de către instanța de fond, astfel că sub acest aspect criticile parchetului sunt neîntemeiate.

Ca atare, în raport cu gradul de pericol social al faptelor comise și a circumstanțelor săvârșirii acestora, astfel cum au fost descrise la pct. 7.2.1. și 7.3., dar și al datelor ce caracterizează persoana inculpatului, instanța de apel apreciază că pedeapsa de 2 ani închisoare, orientată către minimul special, de un an închisoare, rezultat ca efect al aplicării art. 3201 C. proc. pen. anterior și art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, corespunde scopului și funcțiilor sancțiunii și, din această perspectivă, solicitarea parchetului de majorare a acesteia astfel apare ca fiind neîntemeiată.

Referitor la condițiile de existență ale infracțiunii continuate, dispozițiile art. 35 C. pen. în vigoare, prevăd ca o condiție specială de calificare a infracțiunii continuate referitoare la subiectul pasiv, în sensul că infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni.

Condiția specială nu exclude reținerea în cauză a formei continuate întrucât nu se aplică infracțiunilor de pericol cum este și infracțiunea de luare de mită.

În ceea ce privește tratamentul sancționator, deși legea nouă este mai favorabilă întrucât reduce sporul aplicabil la trei ani, instanța de control judiciar nu apreciază necesară aplicarea unui spor în raport cu reținerea formei continuate.

Prin urmare, păstrând proporționalitatea, potrivit legii noi s-ar impune aplicarea unei pedepse mai mari de 2 ani închisoare, prin raportare la minimul special majorat, de un an și 4 luni închisoare, ceea ce în mod evident nu ar constitui o pedeapsă mai blândă pentru inculpat.

În ceea ce-l privește pe inculpatul E. reținând în sarcina acestuia săvârșirea unui singur act material ce întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. anterior rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, prima instanță a stabilit o pedeapsă de 3 ani închisoare, reprezentând minimul special prevăzut de legea veche.

Sub aspectul individualizării pedepsei, instanța de apel va avea în vedere ansamblul activității infracționale, incluzând actul material descris la pct. 7.3., ce caracterizează forma continuată a infracțiunii de luare de mită și apreciază că, în condițiile reținerii formei continuate a infracțiunii, nu se impune aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mare raportat la cel aplicat inițial de către instanța de fond, astfel că sub acest aspect criticile parchetului sunt neîntemeiate.

Ca atare, în raport cu gradul de pericol social al faptelor comise și a circumstanțelor săvârșirii acestora, astfel cum au fost descrise la pct. 7.2.1. și 7.3., dar și al datelor ce caracterizează persoana inculpatului, instanța de apel apreciază că pedeapsa de 3 ani închisoare, corespunde scopului și funcțiilor sancțiunii.

Referitor la condițiile de existență ale infracțiunii continuate, dispozițiile art. 35 C. pen. în vigoare, prevăd ca o condiție specială de calificare a infracțiunii continuate referitoare la subiectul pasiv, în sensul că infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni.

Condiția specială nu exclude reținerea în cauză a formei continuate întrucât nu se aplică infracțiunilor de pericol cum este și infracțiunea de luare de mită.

În ceea ce privește tratamentul sancționator, deși legea nouă este mai favorabilă întrucât reduce sporul aplicabil la trei ani, instanța de control judiciar nu apreciază necesară aplicarea unui spor în raport cu reținerea formei continuate.

Prin urmare, păstrând proporționalitatea, potrivit legii noi s-ar impune aplicarea unei pedepse de 4 ani închisoare, mai mare prin raportare la minimul special prevăzut de legea veche, de 3 ani închisoare, ceea ce în mod evident nu ar constitui o pedeapsă mai blândă pentru inculpat.

Referitor la infracțiunea de dare de mită, în sarcina inculpatului E. s-a reținut de către prima instanță, săvârșirea unui singur act material ce întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la 255 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, fiind aplicată o pedeapsă de 3 ani închisoare, orientată către mediu.

Potrivit art. 255 alin. (1) C. pen. anterior, promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în modurile și scopurile arătate în art. 254, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, fapta de dare de mită săvârșită față de una din persoanele prevăzute la alin. (1) sau față de un funcționar cu atribuții de control se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 255 C. pen., al cărei maxim se majorează cu 2 ani, așa încât limitele de pedeapsă ar fi situate între 6 luni la 7 ani închisoare.

În prezent, în conformitate cu art. 290 alin. (1) C. pen., promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în condițiile arătate în art. 289, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Art. 7 din Legea nr. 78/2000 a fost modificat integral prin art. 79 pct. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., însă nu mai prevede varianta agravată de săvârșire a infracțiunii de dare de mită săvârșită față de o persoană având calitatea de procuror.

Legea nouă prin raportare la cea veche, majorează limita minimă și menține maximul special.

Sub aspectul individualizării pedepsei, instanța de apel va avea în vedere ansamblul activității infracționale, incluzând actul material descris la pct. 7.3., ce caracterizează forma continuată a infracțiunii de dare de mită și apreciază că, în condițiile reținerii formei continuate a infracțiunii, nu se impune aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mare raportat la cel aplicat inițial de către instanța de fond, astfel că sub acest aspect criticile parchetului sunt neîntemeiate.

Totodată, Înalta Curte nu a identificat, în speță, împrejurări pertinente care să justifice reducerea pedepselor aplicate inculpatului E., așa încât critica apelantului inculpat este neîntemeiată.

Ca atare, în raport cu gradul de pericol social al faptelor comise și a circumstanțelor săvârșirii acestora, astfel cum au fost descrise la pct. 7.2.1. și 7.3., dar și al datelor ce caracterizează persoana inculpatului, instanța de apel apreciază că pedeapsa de 3 ani închisoare, corespunde scopului și funcțiilor sancțiunii.

Prin urmare, păstrând proporționalitatea, potrivit legii noi s-ar impune aplicarea unei pedepse mai mari de 3 ani închisoare, prin raportare la minimul special majorat prevăzut de legea nouă, ceea ce în mod evident nu ar constitui o pedeapsă mai blândă pentru inculpat.

Referitor la condițiile de existență ale infracțiunii continuate, dispozițiile art. 35 C. pen. în vigoare, prevăd ca o condiție specială de calificare a infracțiunii continuate referitoare la subiectul pasiv, în sensul că infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni.

Condiția specială nu exclude reținerea în cauză a formei continuate întrucât nu se aplică infracțiunilor de pericol cum este și infracțiunea de dare de mită.

În ceea ce privește tratamentul sancționator, deși legea nouă este mai favorabilă întrucât reduce sporul aplicabil la trei ani, instanța de control judiciar nu apreciază necesară aplicarea unui spor în raport cu reținerea formei continuate.

Totodată, instanța de apel constată că inculpatul E. nu poate beneficia de aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, nefiind îndeplinite condițiile textului de lege menționat, întrucât prin adresa din 16 aprilie 2015, Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, a comunicat că pe baza denunțurilor formulate de inculpatul E. au fost formate Dosarele nr. x/P/2013 și nr. x/P/2015, în care se efectuează acte de urmărire penală, însă nu a fost pusă în mișcare acțiunea și nu s-a dispus trimiterea în judecată, nefiind, așadar, îndeplinită condiția tragerii la răspundere penală a vreunei persoane pentru infracțiuni atribuite prin O.U.G. nr. 43/2002 în competența sa (filele 58, 59 din dosar, vol. II).

8. Cu privire la infracțiunile comise în legătură directă cu infracțiunile de corupție, respectiv infracțiunile de fals intelectual, spălare de bani, asociere pentru săvârșirea de infracțiuni și fals în declarații.

8.1. Cu privire la motivul de apel al Parchetului vizând greșita achitare a inculpaților A., D., C. și E. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, după schimbarea încadrării juridice din participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

Criticile parchetului au vizat, în concret, greșita schimbare a încadrării juridice a faptelor, reținute prin actul de trimitere în judecată, din participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în infracțiunea de fals în declarații, precum și netemeinicia soluției de achitare a inculpaților A., D., E. și C. pentru infracțiunea de fals în declarații.

Prin actul de acuzare s-a reținut, în esență, că la data de 09 aprilie 2009, inculpații A., D., E. și C., în scopul disimulării mitei pretinse constând în 3 loturi de teren intravilan (3 loturi de câte 1.000 mp fiecare la care se adaugă drumul de servitute de 707 mp), fiind implicați în semnarea contractelor de vânzare - cumpărare, iar inculpații Tomiță Ionuț, B., D. și a contractului de împrumut fictiv a sumei de 10.000 euro, l-au determinat pe notar să autentifice aceste înscrisuri fără ca acesta să aibă cunoștință despre înțelegerea frauduloasă, infracțională existentă între inculpați și denunțătorul F., fapte ce întrunesc elementele constitutive ale participației improprii la infracțiunea de fals intelectual, prev. de art. 31 alin. (2) rap. la art. 289 C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Referitor la inculpatul C. s-a reținut că acesta s-a folosit de un interpus, respectiv, de mama sa, K., care, astfel, i-a fost complice la săvârșirea faptei.

În ceea ce-i privește pe inculpații A. și D. s-a reținut săvârșirea a două acte materiale prin raportare la contractele de vânzare cumpărare, dar și la contractului de împrumut, astfel că s-a solicitat aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

Prin sentința atacată, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor cu privire la inculpații A., B., D. din cea prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în cea prev. de art. 292 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale referitoare la contractele notariale), iar în ceea ce-l privește pe inculpatul E., în sarcina căruia a fost reținut un singur act material, din cea prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în cea prev. de art. 292 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor cu privire la inculpatul C. din cea prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în cea prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 25 C. pen. rap. la art. 292 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. au fost achitați toți inculpații anterior menționați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, în care instanța a schimbat încadrarea juridică.

În baza art. 348 C. proc. pen., instanța de fond a desființat, în totalitate, înscrisurile autentificate de notar la data de 09 aprilie 2009, respectiv cele patru contracte de vânzare cumpărare și a contractului de împrumut, constatând că aceste înscrisuri au fost mijlocul de săvârșire a infracțiunii de dare de mită.

Pentru a dispune schimbarea de încadrare juridică, instanța de fond a reținut că atunci când notarul public consemnează în contractul de vânzare-cumpărare împrejurări necorespunzătoare adevărului, pe baza declarațiilor date de părțile prezente, fapta nu constituie fals în înscrisuri, ci aceea de fals în declarații.

Totodată, pentru a dispune achitarea a reținut că în cazul în care actul este simulat, nu se poate considera că înscrisul autentic este fals, el producând efecte ca orice alt act juridic simulat (în mod diferit, sub aspect probatoriu, între părți și față de terți).

În speță, instanța de fond a apreciat că notarul a constatat manifestarea de voință a părților prezente, așa cum a fost declarată, în sensul transmiterii dreptului de proprietate asupra terenurilor din patrimoniul vânzătorului în cel al cumpărătorilor, aspect corespunzător realității. Totodată, s-a consemnat declarația cumpărătorilor că au cumpărat de la vânzător și cea a vânzătorului cu privire la primirea prețului de la cumpărători, aspect necorespunzător realității, din probe rezultând că prețul a fost primit direct de vânzător de la martorul denunțător F., anterior semnării actului de vânzare-cumpărare.

În ceea ce privește contractul de împrumut, în înscris s-a consemnat primirea cu titlu de împrumut fără dobândă a sumei de 10.000 de euro, potrivit manifestării de voință exprimate de către părți (care a ascuns manifestarea reală, fiind vorba de o simulare totală cu privire la existența actului juridic).

S-a apreciat că potrivit art. 292 C. pen., pentru existența infracțiunii de fals în declarații este necesar a fi îndeplinită cerința esențială ca declarația făcută să fie dintre acelea care, potrivit legii sau împrejurărilor servește la producerea vreunei consecințe juridice. Or, în cauză, declarațiile care nu au corespuns adevărului (referitoare la primirea prețului de către vânzător direct de la cumpărător și la primirea efectivă a sumei împrumutate) nu sunt dintre cele de care să depindă existența actelor încheiate în fața notarului. Interpretarea contrară ar conduce la concluzia imposibilității folosirii simulării, procedeu recunoscut de C. civ.

În raport de aceste considerente, instanța de fond a apreciat că se impune achitarea inculpaților în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații.

Prin criticile formulate în apel, s-a învederat că, instanța de fond a dispus, în mod greșit, schimbarea încadrării juridice în sensul reținerii infracțiunii de fals în declarații, pe considerentul teoriei actului simulat încheiat pe baza declarațiilor neadevărate ale părților că s-a plătit prețul sau s-a remis suma ce făcea obiectul împrumutului, în procedura de la notar cu ocazia încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, din 09 aprilie 2009, a terenului compus din trei loturi plus drum de servitute și a contractului de împrumut din data de 09 aprilie 2009 a sumei de 10.000 de euro.

În opinia parchetului, caracterul așa-zis simulat al declarației părților nu afectează procedura autentificării înscrisului de notar cu respectarea condițiilor ad validitatem și, în acest sens, a făcut trimitere la Decizia penală nr. 3378 din 23 decembrie 1998 a fostei Curți Supreme de Justiție.

Prin urmare, schimbarea de încadrare juridică nu corespunde situației de fapt reținute, întrucât participanții nu au urmărit încheierea unui act simulat, ci au disimulat sub formă contractuală mita primită corespunzător înțelegerii dintre participanții la săvârșirea infracțiunii de corupție.

Cu referire la soluția de achitare a inculpaților parchetul a arătat că încheierea actelor notariale s-a realizat în contextul disimulării plății prețului unui contract de vânzare - cumpărare și a disimulării remiterii sumei de bani împrumutate, printr-o procedură notarială care masca remiterea folosului ce constituia obiectul mitei.

Ca atare, a solicitat menținerea încadrării juridice din actul de acuzare punctul II.6 din rechizitoriu și condamnarea inculpaților A., B., D., E., C., E. pentru participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals în intelectual.

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de parchet, Înalta Curte constată că din probele administrate în cauză rezultă, fără putință de tăgadă, că la data de 09 aprilie 2010, pentru disimularea mitei constând în 3 loturi de teren intravilan (3 loturi de câte 1.000 mp fiecare la care se adaugă drumul de servitute de 707 mp) inculpații A., D., E. și C., l-au determinat pe notar să autentifice contractele de vânzare cumpărare, iar inculpații A. și D. și contractul de împrumut fictiv a sumei de 10.000 euro, notarul acționând fără vinovăție, contractele fiind fictive, întrucât atestau date necorespunzătoare adevărului în ceea ce privește obiectul contractului și, respectiv că inculpatul D. l-ar fi împrumutat pe inculpatul A. cu suma de10.000 euro, deși operațiunea nu a avut loc, iar înscrisul trebuia să fie folosit de inculpatul A. pentru a justifica suma de bani reprezentând contravaloarea terenului primit drept mită, precum și că inculpații A., D., și C., acesta din urmă prin intermediul mamei sale, ar fi achitat contravaloarea unor terenuri pe care le-au cumpărat de la o persoană care l-a mandatat pe inculpatul E. să le înstrăineze, deși, terenurile reprezentau mita pe care au primit-o inculpații A., D., și C. de la denunțătorul F., prin interpunerea inculpatului E.

Încheierea actelor, cu conținutul menționat, nu a fost contestat de către inculpați, iar împrejurările în care actele au fost întocmite și autentificate au fost descrise de instanța de fond, cu reținerea tuturor elementelor factuale, din care rezultă, fără dubiu, că, în realitate, nu a existat nicio vânzare cumpărare și niciun împrumut și nu s-a remis vreo sumă de bani, întrucât întocmirea actelor avea rolul de transmite bunul pretins cu titlu de mită de inculpați, respectiv terenul ce a făcut obiectul mitei.

De altfel, chiar instanța desființează înscrisurile ce au făcut obiectul faptelor de fals, pentru repunerea părților în situația anterioară săvârșirii infracțiunilor de corupție, apreciind că actele de vânzare-cumpărare și de împrumut au fost mijlocul de săvârșire a acestor infracțiuni, nefiind acte simulate.

În realitate, inculpații A., D., și C. nu au urmărit încheierea unui act simulat, ci au disimulat sub formă contractuală mita primită corespunzător înțelegerii dintre participanții la săvârșirea infracțiunii de corupție.

Ca atare, din moment ce ele au constituit un mijloc fraudulos de săvârșire a unor infracțiuni de corupție, în mod greșit a apreciat instanța de fond că declarațiile referitoare la primirea prețului de către vânzător direct de la cumpărător și la primirea efectivă a sumei împrumutate nu sunt dintre cele de care să depindă existența actelor încheiate în fața notarului.

Așadar, faptele inculpaților A., D., și C. de a-l determina pe notar să întocmească și să autentifice, un act în care să consemneze, fără vinovăție, că între inculpați a avut loc o convenție care nu corespundea adevărului, fiind fictivă, constituie infracțiunea de participație improprie la infracțiunea de fals intelectual și nu infracțiunea de fals în declarații, cum greșit a reținut instanța de fond.

De altfel, în jurisprudența sa, mai recentă în raport cu cea invocată de parchet, Înalta Curte a apreciat că fapta inculpatului de a determina prin acțiunile sale notarul public să întocmească un înscris oficial (actul notarial) în care să ateste împrejurări necorespunzătoare adevărului - constând în înscrierea inculpatului ca singur proprietar al terenurilor potrivit propriei declarații, întrunește elementele constitutive ale participației improprii la infracțiunea de fals intelectual prevăzută în art. 31 alin. (2) raportat la art. 289 C. pen. anterior (în acest sens a se vedea, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia nr. 541 din 17 februarie 2009).

Așadar, prin înscrisurile oficiale care atestau existența unei convenții s-a încercat a se da o aparență de legalitate a unui bun care de fapt, constituia obiectul dării și luării de mită.

Din punct de vedere probator este demonstrată atât existența cât și fictivitatea contractelor, fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii penale a inculpaților pentru participație improprie la fals intelectual săvârșit, fără vinovăție, de un notar public.

Prin urmare, fapta există și a fost săvârșită cu vinovăție de inculpați care, în mod direct, l-au determinat pe notar să săvârșească fără vinovăție infracțiunile de fals intelectual.

În drept, faptele inculpaților A., D., E. și C. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 31 alin. (2) rap. la art. 289 C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Referitor la inculpatul C. s-a reținut acesta s-a folosit de un interpus, respectiv, de mama sa, K., care, astfel, i-a fost complice la săvârșirea faptei.

În ceea ce-i privește pe inculpații A. și D. se va reține săvârșirea, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a două acte materiale prin raportare la contractele de vânzare cumpărare, dar și la contractului de împrumut, astfel că se va face aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

Potrivit legii noi, referitor la condițiile de existență ale infracțiunii continuate, dispozițiile art. 35 C. pen. în vigoare, prevăd ca o condiție specială de calificare a infracțiunii continuate referitoare la subiectul pasiv, în sensul că infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni.

Condiția specială nu exclude reținerea în cauză a formei continuate întrucât nu se aplică infracțiunilor de pericol cum este infracțiunea de fals intelectual.

În ceea ce privește tratamentul sancționator, deși legea nouă este mai favorabilă întrucât reduce sporul aplicabil la trei ani, instanța de control judiciar nu apreciază necesară aplicarea unui spor în raport cu reținerea formei continuate.

Potrivit art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

În conformitate cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, falsul și uzul de fals săvârșite în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracțiunile de corupție, printre care și infracțiunile de trafic de influență ori luare de mită sau săvârșite în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracțiune sunt în legătură directă cu infracțiunile de corupție, iar potrivit art. 18 alin. (1) din aceeași lege, se sancționează cu pedepsele prevăzute în C. pen. pentru aceste infracțiuni, al căror maxim se majorează cu 2 ani, ajungând așadar, în speță, la 7 ani închisoare.

Conform art. 79 pct. 10 și art. 247 din Legea nr. 187/2012, începând cu data de 1 februarie 2014 (data intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.), art. 17 și 18 au fost abrogate.

În conformitate cu art. 321 alin. (1) C. pen., falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Din compararea celor două incriminări rezultă că au conținut identic cu excepția sancțiunii, care potrivit legii noi a fost majorată în ceea ce privește minimul special, de la 6 luni la un an închisoare, iar cu referire la maximul special, acesta a fost redus de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare.

Ca atare, în cadrul mecanismului de aplicare a legii penale mai favorabile vor fi comparate: legea veche cu toate consecințele sale în ceea ce privește încadrarea juridică prin reținerea formei agravate, respectiv a dispozițiilor art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu forma simplă a infracțiunii de fals intelectual din legea nouă, rezultată ca urmare a înlăturării agravantei, abrogate prin Legea nr. 187/2012.

Sub aspectul participației, potrivit art. 31 alin. (2) C. pen. anterior, determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenție, la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăție, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, text de lege preluat în art. 52 alin. (2) C. pen.

Cu referire la individualizarea cuantumului pedepsei pentru participația improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual instanța de apel apreciază că, față de circumstanțele reale și personale ale inculpaților A., D., E. și C., limitele legale ale pedepsei prevăzute această infracțiune potrivit legilor menționate, se impune aplicarea unor pedepse orientate către minimul special, întrucât un asemenea cuantum reflectă în mod obiectiv pericolul social al faptei săvârșite și poate să îndeplinească scopul pentru care este aplicată această pedeapsă.

Din această perspectivă a aplicării unor pedepse orientate către minimul special legea veche apare ca fiind mai favorabilă inculpaților.

În baza art. 31 alin. (2) C. pen. anterior rap. la art. 289 C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen va condamna pe inculpatul A. la pedeapsa de un an închisoare, pentru participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, în formă continuată (2 acte materiale referitoare la contractele notariale).

În baza art. 31 alin. (2) C. pen. anterior rap. la art. 289 C. pen. anterior condamnă pe inculpatul E. la pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

În baza art. 31 alin. (2) rap. la art. 289 C. pen. anterior cu aplic. art. 396 alin. (1) C. proc. pen. îl va condamna pe inculpatul C. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

În baza art. 31 alin. (2) C. pen. anterior rap. la art. 289 C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 și art. 396 alin. (1). C. proc. pen, va condamna pe inculpatul D. la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare, pentru participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, în formă continuată (2 acte materiale referitoare la contractele notariale).

8.2. Cu privire la motivul de apel al Parchetului vizând greșita achitare a inculpaților A., B., D., C. și E. pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

Prin actul de acuzare, cu privire la infracțiunea de spălare a banilor, au fost reținute, în esență, următoarele:

La data de 09 aprilie 2009, inculpatul A., prin mijlocirea inculpaților E. și D., a disimulat mita primită, constând într-un teren de 1.000 mp în com. Jilava, prin întocmirea unor contracte fictive, și astfel s-a ascuns atât suma reală a tranzacției cât și adevăratul motiv al încheierii contractului de vânzare - cumpărare, în scopul ascunderii originii ilicite a acestui bun. Fictivitatea prețului și a contractului de vânzare cumpărare reprezintă în fapt, atât o modalitate de ascundere a mitei cât și ascunderea originii ilicite a bunului intrat în patrimoniul inculpatului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 (pct. II.5. din rechizitoriu).

La data de 09 aprilie 2009, inculpata B. alături de soțul său inculpatul A. și inculpații C., E. și D., a participat la întocmirea unor contracte fictive, și astfel s-a ascuns atât suma reală a tranzacției cât și adevăratul motiv al încheierii contractului de vânzare - cumpărare, în scopul ascunderii originii ilicite a acestui bun. Fictivitatea prețului și a contractului de vânzare cumpărare reprezintă în fapt, atât o modalitate de ascundere a mitei cât și ascunderea originii ilicite a bunului intrat în patrimoniul inculpatei, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 (pct. II.5. din rechizitoriu).

Totodată, s-a reținut că inculpatul C., prin modalitatea concretă de primire/acceptare a mitei (terenul de 1.000 mp), a ascuns atât suma reală a tranzacției cât și adevăratul motiv al încheierii contractului de vânzare - cumpărare, în scopul ascunderii originii ilicite a acestui bun. Fictivitatea prețului și a contractului de vânzare cumpărare reprezintă în fapt și o modalitate de ascundere a mitei, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000.

La data de 09 aprilie 2009, inculpatul D. alături de inculpatul A., prim procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, inculpații C., B. și E., a participat la întocmirea unor contracte fictive, și astfel s-au ascuns atât suma reală a tranzacției cât și adevăratul motiv al încheierii contractului de vânzare - cumpărare, în scopul ascunderii originii ilicite a acestui bun. Fictivitatea prețului și a contractului de vânzare cumpărare reprezintă în fapt, atât o modalitate de ascundere a mitei cât și ascunderea originii ilicite a bunului intrat în patrimoniul său și al inculpaților, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 (pct. II.5. din rechizitoriu).

La data de 09 aprilie 2009, inculpatul E. alături de inculpatul A., prim procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu și inculpații C., B. și D., a participat la întocmirea unor contracte fictive, și astfel s-au ascuns atât suma reală a tranzacției cât și adevăratul motiv al încheierii contractului de vânzare - cumpărare, în scopul ascunderii originii ilicite a acestui bun. Fictivitatea prețului și a contractului de vânzare cumpărare reprezintă în fapt, atât o modalitate de ascundere a mitei cât și ascunderea originii ilicite a bunului intrat în patrimoniul inculpaților/învinuiților, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 (pct. II.5. din rechizitoriu).

Instanța de fond a dispus achitarea, în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen., a tuturor inculpaților.

Pentru a pronunța soluția de achitare, prima instanță a reținut că art. 29 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor incriminează ca infracțiune de spălare a banilor, în lit. a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.

De asemenea, a reținut că Legea nr. 656/2002 transpune în legislația internă obligațiile internaționale asumate de România prin ratificarea Convenției Europene privind spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii ce incriminează ca infracțiune de spălare a banilor fapta de a achiziționa, deține sau folosi bunuri despre care cel care le achiziționează, le deține sau folosește, știe, în momentul dobândirii lor, că acestea constituie produse (art. 6 lit. c). Același articol lasă la latitudinea statelor semnatare incriminarea faptei săvârșite de autorul infracțiunii principale.

În acest context, a concluzionat că intenția legiuitorului român a fost aceea de a prelua dispozițiile Convenției europene aproape în întregime, reieșind cu claritate distincția dintre autorul infracțiunii de spălare de bani și cel al infracțiunii din care provin bunurile prin folosirea expresiei cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni. Ca atare, rezultă că, în mod obligatoriu, trebuie să existe un autor distinct, care să cunoască proveniența ilicită a bunurilor, fără de care nu ar putea exista infracțiunea de spălare de bani. Tocmai de aceea, în opinia instanței de fond, sintagma cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni este folosită de legiuitor pentru a exclude din sfera subiecților activi persoanele care au participat la comiterea infracțiunilor din care provin bunurile care formează obiectul spălării banilor. Totodată, a subliniat prima instanță, chestiunea analizată a cunoscut soluții divergente în practică, existând decizii de speță atât în sensul reținerii infracțiunii de spălare de bani în sarcina autorului infracțiunii principale, cât și în sens contrar (Decizia nr. 3615 din 05 iulie 2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, nr. 1386 din 11 martie 2004 a Înaltei Curții de Casație și Justiție).

În final, instanța de fond a apreciat că infracțiunea de spălare a banilor are un caracter corelativ, derivat, întrucât existența ei este condiționată de săvârșirea prealabilă a unei infracțiuni din care să provină bunul supus unei operațiuni de spălare. În speță, terenul este chiar obiectul mitei, care nu a fost schimbat sau transferat unei alte persoane, iar contractul de vânzare-cumpărare, deși încheiat prin simulare, este chiar modalitatea în care inculpatul a obținut mita solicitată. Prin urmare, întrucât nu a fost săvârșită o infracțiune anterior unei operațiuni de schimbare sau de transfer a bunului, iar autorul presupusei spălări de bani este chiar autorul infracțiunii principale, s-a apreciat că nu este îndeplinită situația premisă necesară existenței infracțiunii de spălare de bani, astfel încât se impune achitarea în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen.

Prin criticile formulate în apel, parchetul a susținut că, distincția dintre autorul infracțiunii de spălare de bani și cel al infracțiunii din care provin bunurile, ca o condiție pentru existența infracțiunii de spălare a banilor constituie o adăugare la textul legal, întrucât, în prezenta cauză există autori, complici și instigatori la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, care au participat la încheierea fictivă a unor contracte de vânzare - cumpărare a unui teren plus drum de servitute, compus din trei loturi a cărui valoare reală pe piață, cu mult peste 10.000 de euro, a fost ascunsă, tocmai pentru a crea o aparență de proveniență licită.

Cât privește lipsa elementului material, parchetul a susținut că, așa cum a indicat chiar instanța de fond, invocând practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, elemente ale faptelor de spălare de bani, pot fi deduse din circumstanțele faptice obiective, respectiv din faptul că unii dintre participanți erau persoane cu pregătire juridică, dar și din modul în care s-a derulat procedura notarială. Acțiunea de disimulare a adevăratei naturi a provenienței plății obiectului contractului sub forma unui împrumut fictiv de 10.000 de euro între inculpații A., B., D. a mascat natura reală infracțională a tranzacției aranjate de martorul denunțător, F. prin intermediul inculpatului E., reprezentant al vânzătorului R., care a încasat 240.000 de euro.

În consecință, din starea de fapt expusă rezultă că cele trei loturi de teren și drumul de servitute transmise fără plata prețului, la rândul său disimulat printr-un contract fictiv de împrumut privind modalitatea de plată a terenului de către familia A., prezintă condiția premisă a existenței infracțiunii de spălare a banilor proveniți din săvârșirea unor infracțiuni de corupție sub forma contractuală în fals.

Teoria actului simulat din dreptul civil nu are legătură cu scopul urmărit, respectiv ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienței dreptului de proprietate asupra terenului în condițiile în care s-a demonstrat că acest bun provenea din săvârșirea unei infracțiuni de corupție și chiar s-a pronunțat o soluție de condamnare pentru luare și dare de mită, mai puțin pentru inculpata B.

În consecință, parchetul a solicitat condamnarea inculpaților A., B., D., E., C. privind săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de parchet, cu privire la condiția privind existența a doi participanți distincți vizând infracțiunea din care provin banii ilegali și autorul infracțiunii care introduce într-un circuit legal formal acești bani, se reține că dispozițiile art. 29 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, nu cuprinde dispoziții prin care să se stabilească o incompatibilitate între calitatea de subiect activ al infracțiunii de spălare a banilor și calitatea de subiect activ al infracțiunii din care provin bunurile și, în consecință, aceeași persoană poate avea calitatea de subiect activ al ambelor infracțiuni.

Convenția Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii și finanțarea terorismului, adoptată la Varșovia la 16 mai 2005, ratificată de România prin Legea nr. 420/2006, conferă, în art. 9 parag. 2 lit. b), posibilitatea statelor de a stabili în legislația internă că infracțiunea de spălare a banilor "nu se aplică persoanelor care au săvârșit infracțiunea predicat". Legiuitorul român nu a utilizat însă, în cuprinsul Legii nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, posibilitatea conferită de art. 9 parag. 2 lit. b) din Convenție, neinstituind inaplicabilitatea dispozițiilor privind infracțiunea de spălare a banilor în cazul persoanelor care au săvârșit infracțiunea predicat.

Dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, care definesc infracțiunea de spălare a banilor, se referă la cunoașterea provenienței bunurilor, condiție îndeplinită în ipoteza în care o persoană are atât calitatea de subiect activ al infracțiunii de spălare a banilor, cât și calitatea de subiect activ al infracțiunii din care provin bunurile.

În măsura în care legiuitorul a prevăzut explicit numai condiția cunoașterii provenienței bunurilor și nu a reglementat o incompatibilitate între calitatea de subiect activ al infracțiunii de spălare a banilor și calitatea de subiect activ al infracțiunii din care provin bunurile, nu există un temei legal care să permită excluderea persoanei care are calitatea de subiect activ al infracțiunii predicat din sfera de aplicare a normei de incriminare cuprinse în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare.

Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, atât de la Completul de 5 judecători, cât și de la Secția penală, reflectă soluția potrivit căreia subiectul activ al infracțiunii de spălare a banilor poate fi același cu subiectul activ al infracțiunii din care provin bunurile.

Astfel, prin Decizia nr. 103 din 26 martie 2012, Completul de 5 judecători a stabilit că ascunderea adevăratei naturi a provenienței sumelor de bani obținute din săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, de către autorul infracțiunii de trafic de influență, prin întocmirea unor documente fictive, care atestă executarea unor lucrări de construcții în domeniul energetic, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de spălare a banilor prevăzută în art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului (actualul art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare) raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, prin Decizia nr. 836 din 13 februarie 2013, Secția penală a stabilit că dobândirea, deținerea și folosirea banilor obținuți prin săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție cu modificările și completările ulterioare, de către subiectul activ al acestei infracțiuni, care a încercat prin tranzacții bancare succesive să ascundă atât sursa, cât și destinația banilor, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de spălare a banilor prevăzute în art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare, raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, subiectul activ al infracțiunii prevăzute în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările ulterioare, putând fi și subiect activ al infracțiunii prevăzute în art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare, raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările ulterioare.

Un al doilea argument care a condus la dispunerea soluției de achitare se referă la faptul că nu este îndeplinită situația premisă necesară existenței infracțiunii de spălare a banilor, sens în care, instanța de fond a apreciat că existența ei este condiționată de săvârșirea prealabilă a unei infracțiuni din care să provină bunul supus unei operațiuni de spălare or, în speță, terenul este chiar obiectul mitei, care nu a fost schimbat sau transferat unei alte persoane, iar contractul de vânzare-cumpărare, deși încheiat prin simulare, este chiar modalitatea în care inculpatul a obținut mita solicitată.

Potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656 din 2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, în vigoare la data comiterii faptei, constituie infracțiunea de spălare a banilor și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani, schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.

Atât în forma anterioară modificării prin art. 111 pct. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., cât și în reglementarea din prezent, art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 incriminează fapta de schimbare sau transfer de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestora sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.

Situația premisă a incriminării anterior menționate, în toate variantele normative, constă în existența unui bun care provine din săvârșirea unei infracțiuni, or, în cauză infracțiunea de luare de mită s-a consumat prin pretinderea folosului anterior autentificării contractelor de vânzare cumpărare, astfel cum s-a reținut la pct. 7.2.1 din prezenta hotărâre.

Se mai impune precizarea că infracțiunea de luare de mită comisă în modalitatea normativă a pretinderii constituie o tentativă asimilată prin voința legiuitorului cu fapta consumată, iar primirea folosului, ulterioară pretinderii, reprezintă momentul epuizării infracțiunii.

Or, în cauză, pretinderea s-a consumat anterior autentificării contractelor de vânzare cumpărare, la momentul autentificării actelor terenul exista în materialitatea sa și avea o proveniență ilicită, rezultată din comiterea infracțiunii de luare de mită.

Participanții la săvârșirea acestei din urmă infracțiuni au urmărit însă, disimularea originii ilicite a acestuia, a provenienței sale din săvârșirea infracțiunii de luare de mită, așa încât l-au determinat pe notar să autentifice înscrisuri cu conținut nereal, care atestau că l-au cumpărat.

Așadar, elementul esențial ce conduce la constatarea existenței infracțiunii de spălare a banilor reglementată în prezent prin dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rezidă în intenția inculpaților de a ascunde adevărata natură a provenienței folosului; or, în cauza dedusă judecății, această intenție a inculpaților este evidentă, acțiunile constând în încheierea documentelor notariale (contracte de vânzare cumpărare) cu scopul de a ascunde pretinderea și a justifica primirea folosului, deși în realitate terenul fusese plătit de denunțător.

Ca atare, instanța de control judiciar apreciază sunt îndeplinite toate condițiile de tipicitate ale infracțiunii de spălare a banilor prevăzută în art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, criticile formulate de parchet ca fiind întemeiate.

Prin urmare, va reține că la data de 09 aprilie 2009, inculpații A., E. și D. au disimulat mita pretinsă și primită de inculpatul A., constând într-un teren de 1.000 mp în com. Jilava, prin întocmirea unor contracte fictive, și astfel s-a ascuns atât suma reală a tranzacției cât și adevăratul motiv al încheierii contractului de vânzare - cumpărare, în scopul ascunderii originii ilicite a acestui bun. Fictivitatea prețului și a contractului de vânzare cumpărare reprezintă în fapt, atât o modalitate de ascundere a mitei cât și ascunderea originii ilicite a bunului intrat în patrimoniul inculpatului, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Totodată, va reține că inculpatul C., prin modalitatea concretă de primire/acceptare a mitei (terenul de 1.000 mp), a ascuns atât suma reală a tranzacției cât și adevăratul motiv al încheierii contractului de vânzare - cumpărare, în scopul ascunderii originii ilicite a acestui bun. Fictivitatea prețului și a contractului de vânzare cumpărare reprezintă în fapt și o modalitate de ascundere a mitei, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Modificările ivite în cursul judecării cauzei, ca urmare a modificării în timp a dispozițiilor din Legea nr. 656/2002, impun reexaminarea cauzei din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile și soluționarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situație tranzitorie.

Pentru a deveni aplicabile dispozițiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiției de existență a unei situații tranzitorii și a constatării că fapta ce face obiectul acuzației este infracțiune atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost comisă cât și în conformitate cu legea nouă se impune a se verifica dacă, în concret, una dintre legile penale succesive este mai blândă.

Examinând cauza din perspectiva îndeplinirii acestor condiții se constată că de la data comiterii faptei și până la judecarea acesteia, fapta de spălare a banilor a fost incriminată în art. 23 și apoi în art. 29 din Legea nr. 656/2002. Atât în forma anterioară modificării prin art. 111 pct. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., cât și în noua reglementare, art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 incriminează fapta de schimbare sau transfer de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestora sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.

Dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 656 din 2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, în vigoare la data comiterii presupusei fapte, prevăd următoarele:

„Constituie infracțiunea de spălare a banilor și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani:

a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;

b) ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni;

c) dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni.”

Potrivit alineatului 3 al aceluiași articol, tentativa se pedepsește.

În prezent, dispozițiile legale menționate sunt preluate în art. 29 alin. (1) și (2) din aceeași lege, cu singura deosebire că faptele descrise se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani.

Din compararea celor două incriminări rezultă că au conținut identic cu excepția sancțiunii, care potrivit legii noi a menținut minimul special la 3 ani închisoare și a fost redus maximul special, de la 12 ani închisoare la 10 ani închisoare.

Potrivit art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, infracțiunile de spălare a banilor, prevăzute în Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, atunci când banii, bunurile sau alte valori provin din săvârșirea unei infracțiuni prevăzute în secțiunile a II-a și a III-a sunt în legătură directă cu infracțiunile de corupție.

Potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, infracțiunile prevăzute la art. 17 lit. e) se sancționează cu pedepsele prevăzute în Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, al căror maxim se majorează cu 3 ani, maximul special potrivit legii vechi fiind, așadar, de 15 ani închisoare.

Conform art. 79 pct. 10 și art. 247 din Legea nr. 187/2012, începând cu data de 1 februarie 2014 (data intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.), articolele 17 și 18 au fost abrogate.

Ca atare, în cadrul mecanismului de aplicare a legii penale mai favorabile vor fi comparate: legea veche cu toate consecințele sale în ceea ce privește încadrarea juridică prin reținerea formei agravate, respectiv a dispozițiilor art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu forma simplă a infracțiunii de fals intelectual din legea nouă, rezultată ca urmare a înlăturării agravantei, abrogate prin Legea nr. 187/2012.

Cu referire la individualizarea cuantumului pedepsei pentru participația improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual instanța de apel apreciază că, față de circumstanțele reale și personale ale inculpaților A., D., E. și C., limitele legale ale pedepsei prevăzute această infracțiune potrivit legilor menționate, se impune aplicarea unor pedepse reprezentând minimul special, întrucât un asemenea cuantum reflectă în mod obiectiv pericolul social al faptei săvârșite și asigură îndeplinirea scopului pentru care este aplicată sancțiunea.

Din această perspectivă a aplicării unor pedepse reprezentând minimul special, se constată că ambele legi prevăd același minim special de 3 ani închisoare.

Prin urmare, în baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 va condamna pe inculpații A. și E. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 și art. 396 alin. (1), C. proc. pen., va condamna pe inculpatul D. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

În baza art. 25 C. pen. anterior rap la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 396 alin. (1) C. proc. pen., va condamna pe inculpatul C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

8.3. Cu privire la motivul de apel al Parchetului vizând greșita achitare a inculpaților A., B., D., C. și E. pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prev. de art. 323 C. pen. anterior.

Prin actul de acuzare, în sarcina inculpaților A., B., C., D. și E. s-a reținut și săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 (pct. II.4. din rechizitoriu), deoarece - în perioada 2009-2010, s-au asociat în vederea săvârșirii unor infracțiuni de corupție, în scopul pretinderii și/sau acceptării, în mod repetat, de diferite bunuri (terenuri, achitarea unor servicii ocazionate de călătorii în străinătate, televizor).

Pentru a dispune achitarea inculpaților, instanța de fond a reținut că nu s-a făcut dovada unei asocieri care să se perpetueze pe o perioadă mai mare de timp, a unei structuri organizate, în care fiecare inculpat să aibă un rol predeterminat, o structură bine organizată, cu reguli bine stabilite, cu un scop infracțional comun, capacitate de organizare deosebită, o ierarhie a subordonării în cadrul asocierii bine stabilită, pe trepte de ierarhizare, o activitate infracțională bine planificată, conspirată, cu caracter de continuitate. Totodată, s-a constat că între inculpați nu existau înțelegeri prealabile cu caracter de continuitate, un program bine conturat și cu atribuții obligatorii bine stabilite cu privire la infracțiunile ce urmează a fi săvârșite, condiții inerente pentru existența unei asocieri, așa cum este prev. de art. 323 C. pen. anterior.

De asemenea, s-a reținut că din probele dosarului rezultă că inculpații acționau în funcție de împrejurările create, de modul cum se înțelegeau pentru transmiterea bunurilor care au făcut obiectul luării de mită, modalitatea de operare și numărul persoanelor implicate fiind diferit (astfel, în cazul primului act reținut au fost implicați toți inculpații, martorul denunțător F. a plătit prețul, inculpatul E. a reprezentat vânzătorul, iar terenul a ajuns în patrimoniile inculpaților ca urmare a încheierii unui act de vânzare-cumpărare prin folosirea simulării prin interpunerea de persoane; în cazul celui de al doilea act, bunul a fost predat direct de către martorul denunțător inculpatului A., fără implicarea altor persoane și fără utilizarea altor procedee care să dea o aparență de legalitate acestei tranzacții).

Inițial, prin motivele de apel, parchetul a solicitat schimbarea temeiului achitării inculpaților A., B., D., E., C. privind săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prev. de art. 323 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. b), c), e) Legea nr. 78/2000 din art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior în art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

În cursul judecării cauzei în apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție a înaintat la dosarul cauzei o completare a motivelor scrise de apel (fila 132 din dosar).

Astfel, prin adresa din 12 iunie 2014, a precizat că modifică motivele scrise expuse la punctului 4, ca urmare a pronunțării deciziei nr. 12 din 02 iunie 2014 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul solicitării desființării soluției de achitare și pronunțării unei soluții de condamnare a inculpaților A., B., D., E. și C. pentru săvârșirea infracțiunii de asociere prevăzute de art. art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

În concret, procurorul a susținut că existența asocierii s-a structurat plecând de la o strânsă relație de prietenie între oameni de afaceri, cum erau inculpatul E. și martorul denunțător, F. - primar și oameni ai legii, respectiv, inculpatul A., prim procuror, inculpatul D., avocat și inculpatul C., procuror, precum și de împrejurarea că aceștia au acționat în mod coordonat, în sensul „anihilării” martorului J., pe căi legale, pe de o parte, prin fabricarea unei acuzații penale, pe de altă parte, prin soluționarea favorabilă a tuturor plângerilor penale formulate de martorul J. împotriva primarului F..

Prin urmare, coordonarea între membrii asocierii s-a realizat în mod deliberat și bine prestabilit pentru a declanșa un mecanism juridic în materie penală împotriva unui adversar incomod al primarului F., ca martorul J.. Așadar, inculpații nu au reacționat spontan, fiecare după cum i s-a ivit vreo ocazie favorabilă, astfel cum, în mod eronat, a reținut instanța de fond. Dimpotrivă, prin colaborarea dintre inculpații menționați, membri ai grupului, justiția penală a fost uzitată ca instrument de rezolvare a unei situații extrem de incomode pentru primarul F. în plan local și, totodată, o posibilitate de aservire a acestui serviciu public unui interes personal.

De asemenea, s-a susținut că în ceea ce-l privește pe inculpatul C., rolul său în cadrul asocierii a fost circumstanțiat de raporturile ierarhice în care se afla cu inculpatul A., care și-a asumat riscurile directe în manipularea pârghiilor actului de justiție în defavoarea martorului J.

Or, în opinia parchetului,instanța de fond a omis din mecanismul coroborării probelor depoziția acestui inculpat, deosebit de relevantă față de împărțirea rolurilor în asociere, respectiv inculpatul C. trebuia să dea curs, potrivit solicitărilor inculpaților A., D., soluționării sesizării penale formulate de Primăria Jilava, prin primarul F. împotriva lui J., trebuia să dispună măsuri preventive și asigurătorii împotriva lui J. Aceste grave abuzuri urmau și au fost recompensate cu un teren, acceptat în deplină cunoștință de cauză. S-a încercat și recompensarea sub forma invitației la evenimentul din SUA, însă inculpatul C. a refuzat, întrucât a conștientizat riscul expunerii sale ca magistrat implicat oficial într-o anchetă penală pentru care fusese deja recompensat de beneficiarul acesteia, primarul F. (fila nr. 202 - 210 din vol. I, dosar de cercetare judecătorească).

Într-un plan la fel de important, inculpatul E. a contribuit la stabilirea legăturilor personale și materiale dintre participanții la asociere, fiind un prieten comun al celor doi inculpați magistrați și al inculpatului avocat D. și, nu în ultimul rând finul martorului denunțător, F., interesat de aservirea justiției în interes personal. Instanța de fond nu a avut în vedere esența declarațiilor acestui inculpat, interpus al primarului F., care reprezintă o veritabilă recunoaștere a acuzațiilor, care se coroborează și cu înscrisurile ce atestă forma de plată a mitei, disimulate în contract de vânzare-cumpărare și excursia din SUA (filele nr. 211-214 din vol. I dosar de cercetare judecătorească, respectiv fila nr. 238 vol. II dosar de cercetare judecătorească).

Faptul că discuțiile în interiorul asocierii erau mai mult sau mai puțin separate, nu are nici o relevanță juridică, dat fiind probatoriul administrat în cauză, din care rezultă că membrii asocierii și-au îndeplinit în mod punctual planurile infracționale.

Ca atare, probatoriul anterior menționat relevă că fapta de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni era pe deplin configurată, așa încât soluția de achitare este greșită.

Examinând cauza Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este întemeiată critica formulată prin apelul Parchetului vizând greșita achitare a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiunii, prev. de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. anterior, rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, pentru următoarele motive:

Prin raportare la critica inițială formulată de parchet, Înalta Curte constată că fapta de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prevăzută în art. 323 C. pen. anterior, nu fost dezincriminată, întrucât se regăsește în reglementarea de la art. 367 din N.C.P. Chestiunea de drept vizând aplicarea legii penale în timp, pe care procurorul și-a fundamentat solicitarea inițială, de schimbare a temeiului achitării, a primit o rezolvare prin Decizia nr. 12/2014 din 02 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în M. Of., Partea I nr. 507 din 08 iulie 2014) potrivit căreia faptele prevăzute de art. 323 C. pen. anterior sunt incriminate de N.C.P. în art. 367.

În acest sens, fiind analizat conținutul noii incriminări s-a constatat că acțiunile care reprezintă elementul material al laturii obiective a infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzut de art. 367 C. pen., respectiv inițierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea, sunt identice cu acțiunile care constituiau elementul material al infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) și art. 8 din Legea nr. 39/2003 și art. 323 C. pen. anterior, singura modificare operată de către legiuitor, față de textul din art. 7 raportat la art. 2 lit. a) teza I din Legea nr. 39/2003, îl reprezintă extinderea sferei noțiunii de grup infracțional organizat.

Ca atare, s-a concluzionat că în condițiile actualei reglementări, dispozițiile art. 367 C. pen. au preluat atât prevederile art. 7, cât și pe cele ale art. 323 C. pen. anterior și ale art. 8 din Legea nr. 39/2003, faptele prevăzute de aceste texte de lege nefiind dezincriminate.

În raport cu considerentele anterioare, s-a apreciat că își găsesc incidența dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, conform cărora dispozițiile art. 4 C. pen. referitoare la legea de dezincriminare nu sunt aplicabile situației analizate.

Prin grup infracțional organizat, în conformitate cu alin. (6) al art. 367 C. pen., se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni.

Așadar, în situația în care sunt îndeplinite condițiile privind existența unui grup constituit pentru o anumită perioadă și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni, singura ipoteză în care s-ar putea discuta despre dezincriminarea acestei forme a pluralității constituite de făptuitori, este neîndeplinirea condiției privind numărul de 3 persoane.

Or, în cauză această condiție privind numărul de 3 persoane, prevăzută în art. 367 alin. (6) C. pen., este îndeplinită prin raportare la împrejurarea că la comiterea faptei de asociere au participat inculpații A., C., E. și D. În ceea ce privește, implicarea martorul denunțător F. alături de ceilalți inculpați în constituirea grupului infracțional organizat, în scopul săvârșirea unor infracțiuni de corupție (infracțiuni de corupție pentru care a beneficiat de impunitate), se constată că aceasta nu a făcut obiectul cercetării în prezenta cauză.

Revenind la grupul format din inculpații A., C., E. și D., din conținutul mijloacelor de probă, redate pe larg în prezenta hotărâre, cu prilejul descrierii faptelor de luare de mită privind terenurile și plata cheltuielilor de cazare cu prilejul deplasării în SUA, rezultă că inculpații menționați au colaborat în scopul comiterii celor două infracțiuni de corupție, fiecare îndeplinind rolul de a asigura transmiterea terenurilor și a folosului constând în plata serviciilor de cazare în SUA, ce constituiau obiectul dării și luării de mită.

Probatoriul administrat a relevat îndeplinirea condițiilor privind durata în timp a asocierii (2009-2010) și rolul inculpaților în cadrul activității infracționale, acestea fiind descrise în considerentele prezentei hotărârii într-o manieră care asigura corespondența deplină cu infracțiunea de constituire a unui grup infracțional.

Întregul plan infracțional elaborat de inculpați constituie, în fapt, acte pregătitoare în vederea săvârșirii infracțiunilor scop, activitate infracțională pe care legiuitorul a înțeles să o incrimineze în conținutul art. 323 C. pen. anterior, respectiv, art. 367 C. pen. în vigoare.

Prin urmare, printr-o greșită evaluare a situației de fapt și a probatoriului s-a ajuns ca, în condițiile în care toate elementele de fapt expuse de către instanța de fond aveau corespondent în ambele norme, succesive, de incriminare, să se dispună achitarea inculpaților, în loc de a fi condamnați.

Sub aspectul elementului material al laturii obiective a infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni se va reține că inculpatul E., pentru a-l ajuta pe denunțătorul F. a inițiat constituirea grupului organizat, s-a implicat activ în sensul găsirii persoanei prin intermediul căreia să se ajungă la inculpatul A., iar inculpații D. și A. a constituit acest grup, acționând încă de la început în sensul rezolvării problemei denunțătorului, prin atragerea în asocierea infracțională a altor persoane, și anume, a inculpatului C..

Totodată, întâlnirile care au avut loc între inculpați și martorul denunțător, necontestate de către aceștia, relevă fără dubiu, că a existat un consens al inculpaților în scopul de a pregăti săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, ceea ce a condus la desfășurarea în timp a acestei activități, exclusiv pentru perioada de timp necesară pregătirii, organizării și ducerii la îndeplinire a săvârșirii infracțiunilor de corupție, asociere în care fiecare a avut propria implicare și contribuție ce urma să fie răsplătită, prin remiterea folosului, aspecte ce caracterizează o pluralitate constituită și nu una ocazională.

Inculpații au acționat, unindu-și eforturile, ceea ce relevă o participație ce excede limitelor unei simple colaborări conjuncturale și constituie acte pregătitoare pentru săvârșirea infracțiunii scop, activitate infracțională pe care legiuitorul a înțeles să o incrimineze în conținutul art. 323 C. pen. anterior.

Totodată, se reține că inculpații au acționat cu intenție directă calificată prin scop, având ca obiect final săvârșirea unor infracțiuni de corupție.

Se constată, așadar, că inculpații au săvârșit, fiecare, infracțiuni de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni (la data faptelor prev. de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. 1969), care în prezent, urmare a abrogării art. 323 din V.C.P., incriminare care se regăsește în dispozițiile art. 367 alin. (1) și (2) din N.C.P., cu denumirea marginală constituirea unui grup infracțional organizat.

Ca atare, în drept, fapta inculpaților A., C., E. și D. întrunește elementele obiective și subiective ale infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prev. de art. 323 alin. (1) C. pen. anterior cu aplic. art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, corespunzătoare incriminării din legea penală în vigoare la data comiterii faptei, dar și ale art. 367 alin. (1) și (2) C. pen.

Potrivit art. 323 alin. (1) C. pen., fapta de a se asocia sau de a iniția constituirea unei asocieri în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni, altele decât cele arătate în art. 167, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 15 ani, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea ce intră în scopul asocierii.

Potrivit art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, asocierea pentru săvârșirea unei infracțiuni, printre cele prevăzute de textul de lege menționat fiind și infracțiunea de luare de mită, este în legătură directă cu infracțiunile de corupție, iar potrivit art. 18 alin. (1) din aceeași lege, se sancționează cu pedepsele prevăzute în C. pen. pentru aceste infracțiuni, al căror maxim se majorează cu 2 ani, ca atare limitele în concret sunt între 3 și 17 ani închisoare.

Cu toate acestea, legea veche limitează pedeapsa maximă ce poate fi aplicată în concret pentru infracțiunea prevăzută în art. 323 alin. (1) C. pen. anterior prin raportare la regimul sancționator prevăzut de lege pentru infracțiunea de luare de mită care intră în scopul asocierii, la 15 ani închisoare, limitele situându-se astfel, între 3 și 15 ani închisoare.

Conform art. 79 pct. 10 și art. 247 din Legea nr. 187/2012, începând cu data de 1 februarie 2014 (data intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.), articolele 17 și 18 au fost abrogate.

În cadrul mecanismului de aplicare a legii penale mai favorabile vor fi comparate: legea veche cu toate consecințele sale în ceea ce privește încadrarea juridică prin reținerea formei agravate, respectiv a dispozițiilor art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu forma agravată a infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat din legea nouă, rezultată ca urmare a înlăturării agravantei, abrogate prin Legea nr. 187/2012.

În prezent, în art. 367 alin. (1) C. pen. este incriminată sub denumirea marginală de „Constituire a unui grup infracțional organizat” fapta de inițiere sau constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, limitele de pedeapsă fiind cuprinse între 1 și 5 ani închisoare și interzicerea unor drepturi.

Potrivit alin. (2) al aceluiași texte de lege, când infracțiunea care intră în scopul grupului infracțional organizat este sancționată de lege cu pedeapsa detențiunii pe viață sau cu închisoarea mai mare de 10 ani, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Cu referire la individualizarea cuantumului pedepsei pentru infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni instanța de apel apreciază că, față de circumstanțele reale și personale ale inculpaților A., D., E. și C., limitele legale ale pedepsei prevăzute această infracțiune potrivit legilor menționate, se impune aplicarea unor pedepse reprezentând minimul special, întrucât un asemenea cuantum reflectă în mod obiectiv pericolul social al faptei săvârșite și asigură îndeplinirea scopului pentru care este aplicată sancțiunea.

Din această perspectivă a aplicării unor pedepse reprezentând minimul special, se constată că ambele legi prevăd același minim special de 3 ani închisoare.

Prin urmare, în baza art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. anterior, va condamna pe inculpații A. și E. la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, pe inculpatul D. în condițiile reținerii art. 396 alin. (1) C. proc. pen. și art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 la pedeapsa de 1 an închisoare și pe inculpatul C., în condițiile reținerii art. 369 alin. (1) C. proc. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare.

De asemenea, se impune a fi menționat că regimul sancționator al concursului de infracțiuni, aplicabil inculpaților A., D., E. și C., prev. de art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., este mai sever decât tratamentul sancționator prevăzut de C. pen. anterior, întrucât în cauză, la pedeapsa cea mai grea s-ar impune, în mod obligatoriu, adăugarea unui spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, ceea ce în mod evident ar îngreuna situația acestora.

Prin urmare,tratamentul sancționator favorabil inculpaților este cel prevăzut de legea veche, respectiv de art. 34 C. pen. anterior.

Toate aceste aspecte relevă, așadar, în considerarea celor expuse anterior, că legea penală veche este legea mai favorabilă inculpaților, urmând a fi aplicată.

În ceea ce privește individualizarea modului de executare a pedepsei, Înalta Curte de Casație de Justiție apreciază că executarea sancțiunii în regim de detenție de către inculpați, cu excepția inculpatului C., este necesară pentru realizarea scopului pedepsei, respectiv prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și conștientizarea de către aceștia a consecințelor faptelor comise.

În ceea ce privește pedepsele accesorii și complementare, conform normelor tranzitorii, respectiv art. 12 din Legea nr. 187/2012, „În cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă”.

Așa fiind, instanța de apel a identificat ca lege penală mai favorabilă, legea penală veche, astfel încât va face aplicarea pedepselor complementare și accesorii, potrivit dispoziții cuprinse de C. pen. anterior.

9. În ceea ce o privește pe inculpata B., parchetul a criticat hotărârea sub aspectul greșitei achitări a inculpatei B. cu privire la toate acuzațiile ce au fost formulate împotriva sa prin actul de trimitere în judecată.

Prin actul menționat s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei B. pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- complicitate la luare de mită, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale);

- asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000;

- participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale);

- fals în declarații, prev. de art. 292 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale);

- spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Sub aspectul situației de fapt s-a reținut că în perioada 2009-2010, în repetate rânduri și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpata B. l-a sprijinit pe soțul ei, A., care în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, a pretins, a primit și a acceptat, pentru sine sau pentru altul, de la denunțătorul F., primar al com. Jilava, jud. Ilfov, cu titlu de mită, mai multe bunuri: 3 loturi de teren intravilan (3 loturi de câte 1.000 mp fiecare - soții A., soții D. și C., la care se adaugă drumul de servitute de 707 mp), achitarea mai multor cheltuieli de cazare în SUA în cuantum de 3294,15 dolari SUA, un televizor, în valoare de 8.299,90 lei, în scopul de a fi soluționate favorabil primarului, dosarele aflate în instrumentarea unității de parchet pe care o conducea soțul său, apreciindu-se că, în drept, aceste fapte ce întrunesc elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplic. art. 41 alin. (2) din același cod (3 acte materiale).

De asemenea, s-a reținut că la data de 09 aprilie 2009, inculpata B. alături de soțul ei, inculpatul A., prim procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, pentru disimularea de către acesta a mitei pretinse, constând în 3 loturi de teren intravilan (3 loturi de câte 1.000 mp fiecare la care se adaugă drumul de servitute de 707 mp), alături de ceilalți inculpații și învinuiții implicați în semnarea contractelor de vânzare - cumpărare și a contractului de împrumut fictiv a 10.000 euro, l-a determinat pe notar să autentifice aceste înscrisuri fără ca notarul să aibă cunoștință despre înțelegerea frauduloasă, infracțională, existentă între participații A., B., D., E., C. și denunțător, faptă ce întrunește elementele constitutive ale participației improprii la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 31 alin. (2) rap. la art. 289 C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (2 acte materiale, pct. II.6 din rechizitoriu).

Totodată, s-a reținut că, în perioada 2009 - 2011, inculpata B. a menționat în fals, în patru dintre declarațiile de avere pe care era obligată să le completeze în calitatea sa de funcționar cu statut special în cadrul H., că a împrumutat suma de 10.000 de euro de la învinuitul D., prin întocmirea unui contract nereal, tocmai cu scopul a disimula modalitatea de remitere a mitei, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații, prev. de art. 292 C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (4 acte materiale, pct. II.7 din rechizitoriu).

S-a mai reținut că la data de 09 aprilie 2009, inculpata B. alături de soțul său inculpatul A. și inculpații C., E. și D., a participat la întocmirea unor contracte fictive, și astfel s-a ascuns atât suma reală a tranzacției cât și adevăratul motiv al încheierii contractului de vânzare - cumpărare, în scopul ascunderii originii ilicite a acestui bun. Fictivitatea prețului și a contractului de vânzare cumpărare reprezintă în fapt, atât o modalitate de ascundere a mitei cât și ascunderea originii ilicite a bunului intrat în patrimoniul inculpatei, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 (pct. II.5. din rechizitoriu).

De asemenea, în sarcina inculpatei s-a reținut și săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 (pct. II.4. din rechizitoriu), deoarece - în perioada 2009-2010, s-a asociat cu soțul său inculpatul A. și inculpații C., E. și D., în vederea săvârșirii de infracțiuni de corupție, în scopul pretinderii și/sau acceptării, în mod repetat, de diferite bunuri (terenuri, achitarea unor servicii ocazionate de călătorii în străinătate, televizor).

Cu privire la participația inculpatei B. la săvârșirea infracțiunilor, instanța a constatat că aceasta a semnat contractul de vânzare-cumpărare și a preluat efectiv televizorul dat de martorul denunțător F.

Complicitatea este definită de art. 26 C. pen. ca fiind fapta aceluia care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Pentru a exista participația penală sub forma complicității trebuie îndeplinite următoarele condiții: săvârșirea de către autor a unei fapte prevăzute de legea penala (luarea de mită), săvârșirea unor acte de sprijin material sau moral care sa nu realizeze elementul material al infracțiunii, săvârșirea actelor cu intenție (latură subiectivă ce presupune reprezentarea faptului că bunurile sunt primite în scopul determinării autorului să își exercite atribuțiile de serviciu), acordul de voința întru autor și complice.

Instanța de fond cu privire la acuzațiile formulate a reținut că inculpata a arătat, în mod constant, că nu a avut cunoștință de dosarele lui F. aflate în instrumentarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, condus de soțul său, și că acesta i-a spus că vor cumpăra terenul, aspect confirmat de inculpatul D. (”Nu am discutat niciodată cu inc. B. în legătură cu acest teren și nici inc. A. nu mi-a spus dacă ar fi vorbit soției despre ele. De altfel, acesta mi-a și atras atenția să nu cumva să „scap” ceva de față cu ea.”) și de martorul denunțător F. (”B. nu a fost la discuțiile noastre în legătura cu televizorul. Nu a fost de fața la nici una din discuțiile mele despre dosar”).

În actul de sesizare s-a reținut ca indiciu al faptului că inculpata a avut cunoștință de faptul că aceste bunuri nu au fost plătite din veniturile familiei ca urmare a mențiunilor din agenda ridicată cu ocazia percheziției domiciliare. Cu privire la acest indiciu, instanța de fond a apreciat că nu este suficient pentru a concluziona că inculpata a avut această reprezentare în condițiile în care nu s-a făcut dovada că în această agendă erau trecute absolut toate cheltuielile făcute de membrii familiei, iar soțul său i-a spus că banii pentru achitarea prețului terenului sunt împrumutați de la inculpatul D., aspect confirmat de acesta, iar pentru televizor, F. i-a spus că va lămuri situația cu soțul său.

În raport de aceste considerente, Curtea a apreciat că se impune achitarea inculpatei B. sub aspectul complicității la infracțiunea de luare de mită ca urmare a lipsei laturii subiective și pentru celelalte infracțiuni pentru aceleași considerente ca cele avute în vedere la analiza situației inculpatului A.. Subsecvent, ca urmare a lipsei reprezentării caracterului fals al actelor încheiate, a apreciat că se impune achitarea și sub aspectul infracțiunii de fals în declarații cu privire la completarea declarațiilor de avere.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la luare de mită art. 26 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitată aceeași inculpată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, prev. de art. 292 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale referitoare la contractele notariale).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, prev. de art. 292 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (patru acte materiale referitoare la declarațiile de avere).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a fost achitată inculpata sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000.

Prin motivele scrise de apel, Parchetul a învederat că probatoriul administrat în cauză permitea condamnarea inculpatei pentru cele trei acte materiale de complicitate la luare de mită, având în vedere participarea directă în sprijinirea morală a soțului său inculpatul A., magistrat procuror, cu funcție de conducere, de a da curs solicitărilor primarului F., în demersurile îndreptate împotriva martorului J..

Cu privire la împrejurarea că aceasta cunoștea caracterul ilicit al acestei activități parchetul a făcut referire la declarațiile inculpaților și ale martorilor audiați din care reiese relația de notorietate publică între familiile A., F. și frecvența întâlnirilor dintre aceștia la Jilava.

Totodată, a arătat că nu este credibilă poziția subiectivă exprimată de inculpata B., fiind greu de acceptat că o persoană instruită, matură, cu o poziție socială înaltă, cu pregătire superioară, ofițer specialist principal I în cadrul H., nu a cunoscut caracterul ilicit al acestei activități.

De asemenea, a precizat că această apărare a inculpatei nu poate fi acceptată, deoarece este incompatibilă cu statutul său în societate și familie și nu poate pretinde că s-a comportat ca o persoană străină de contextul întâlnirilor frecvente de la terasa sau salonul de înfrumusețare aparținând familiei F., pentru că s-a aflat în acele locuri însoțindu-l pe soțul său, inculpatul A., dar a beneficiat de foloasele date de martorul denunțător. Așadar, în mod eronat instanța de fond a reținut că inculpata B. a fost o participantă absentă la evenimente care privesc direct îmbunătățirea patrimoniului său, fără să cunoască și fără să o intereseze câtuși de puțin dedesubturile acestor beneficii substanțiale.

Ca atare, parchetul a solicitat să se rețină că demersurile și acțiunile nemijlocite prin care inculpata și-a adus contribuția la sprijinirea totală a soțului său, demonstrează că aceasta a acționat în mod deliberat, fără nici o reținere și în mod calculat pentru a asigura bunăstarea familiei sale, deși avea posibilitatea morală de a corecta o atitudine neconformă a soțului său.

Prin urmare, trebuie avute în vedere prezența inculpatei la întâlnirile între toți participanții inculpați din prezenta cauză și ușurința cu care aceasta se apără invocând indiferența, atunci când și-a asumat angajamente contractuale false, primirea unui obiect de o valoare considerabilă, precum și deplasarea în SUA, ca și cum era firesc să acționeze și să se comporte în acest fel.

Examinând cauza în ceea ce o privește pe inculpata B., prin prisma criticilor formulate în apelul parchetului, se constată că probatoriul administrat în apel nu a furnizat elemente noi care să modifice situația, din punct de vedere probator, avută în vedere de instanța de fond la momentul achitării inculpatei.

Astfel, deși au fost reaudiați, în apel, la solicitarea procurorului, atât martorul denunțător F. cât și martorii H.H., V. și S., aceștia nu au relatat aspecte noi, din care să rezulte contrar celor reținute de instanța de fond, că inculpata B. ar fi cunoscut activitatea infracțională desfășurată de soțul său și l-ar fi sprijinit moral în comiterea faptelor.

Probatoriul administrat anterior, la urmărire penală și în fața instanței de fond a fost analizat, în mod temeinic, de prima instanță care, în mod just, a apreciat că se impune achitarea inculpatei întrucât nu s-a făcut dovada că ar fi avut cunoștință de activitatea infracțională desfășurată de soțul său.

Complicitatea a fost definită în literatura juridică penală ca fiind „ajutorarea cu bună știință la comiterea unei infracțiuni în unul din modurile prevăzute de lege”(Ion Tanoviceanu, Curs de drept penal).

Ca atare, sub aspect subiectiv, pentru ca ajutorul dat autorului infracțiunii să aibă relevanță penală, complicele trebuie să aibă reprezentarea că își aduce contribuția la o faptă prevăzută de legea penală.

Or, împrejurarea că inculpata B. a participat la întâlniri cu familia F., însoțindu-l pe soțul său, în lipsa unor date de ordin probator din care să rezulte că ar fi participat la discuțiile purtate privind pretinderea unor foloase de către soțul său în scopul exercitării atribuțiilor sale de serviciu, nu poate conduce la concluzia că a cunoscut caracterul infracțional al activității inculpatului A.

Totodată, deși din probe rezultă că a fost prezentă cu prilejul primirii foloaselor, simpla sa prezență nu are relevanță penală din moment ce nu s-a dovedit că a avut reprezentarea ajutorului acordat soțului său la comiterea infracțiunii de luare de mită.

Ca atare, faptul că inculpata a participat la întâlnirile cu martorul denunțător și ceilalți inculpați din prezenta cauză și nivelul de instruire care i-ar fi permis înțelegerea caracterului ilicit al conduitei soțului său, nu relevă în lipsa oricăror elemente probatorii ce pot evidenția îndeplinirea condițiilor de ordin subiectiv, vreo contribuție la comiterea faptelor de corupție de către inculpatul A.

Prin urmare, soluția de achitare a inculpatei pentru infracțiunile de corupție este justă.

Ca o consecință a justei achitări a inculpatei pentru infracțiunile de corupție, se menține concluzia lipsei reprezentării comiterii unor fapte penale și cu privire la celelalte acuzații formulate prin actul de trimitere în judecată.

În acest context, criticile parchetului vizând soluția de achitare a inculpatei B. sunt neîntemeiate.

Totodată, în raport cu reținerea inexistenței unor probe de vinovăție se impune schimbarea temeiului achitării în art. 16 lit. c) C. proc. pen., în baza căruia va dispune achitarea inculpatei B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, asociere pentru săvârșirea de infracțiunii prev. de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. anterior, complicitate la luare de mită prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. anterior cu aplic. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în varianta anterioară modificărilor intervenite prin Legea nr. 187/2012 și art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. anterior rap. la art. 289 C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și fals în declarații prev. de art. 292 C. pen. anterior cu aplic 41 alin. (2) C. pen. anterior.

10. Analiza criticilor privind modul de individualizare a executării pedepsei stabilit de către instanța de fond.

În ceea ce privește modalitatea de individualizare a executării pedepsei aplicate inculpatului D., instanța de apel apreciază soluția instanței de fond ca nefiind conformă cu rolul de prevenire specială - prin constrângere și reeducare - pe care modul de executare al pedepsei, alături de cuantumul acesteia, trebuie să-l îndeplinească în raport cu persoana inculpatului, raportat, în special, la împrejurarea că în prezent se află în executarea unei pedepse cu închisoarea.

Prin urmare, va dispune înlăturarea dispozițiilor privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, apreciind întemeiate criticile parchetului sub acest aspect.

Însă, în ceea ce-l privește pe inculpatul C. apreciază critica parchetului care a solicitat înlăturarea dispozițiilor privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei ca fiind neîntemeiată, având în vedere atât circumstanțele în care acesta a fost atras în activitatea infracțională cât și datele personale favorabile acestuia care au format convingerea instanței că acesta are aptitudinea de se îndrepta fără să execute pedeapsa în regim de detenție.

Prin urmare, având în vedere cele expuse anterior, Înalta Curte va înlătură dispoziția de schimbare a încadrării juridice în ceea ce-i privește pe inculpații A., E., B., C. și D.

Va face aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen., și:

I. În baza art. 254 alin. (2) C. pen. anterior rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în varianta anterioară modificărilor intervenite prin Legea nr. 187/2012, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior va condamna pe inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen. anterior în temeiul art. 65 C. pen. anterior, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (3 acte materiale referitoare la terenurile din Jilava, cheltuielile din SUA și televizorul).

În baza art. 71 C. pen. anterior va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 31 alin. (2) C. pen. anterior rap. la art. 289 C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior va condamna pe același inculpat la pedeapsa de un an închisoare, pentru participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, în formă continuată (2 acte materiale referitoare la contractele notariale).

În baza art. 71 C. pen. anterior va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. anterior va condamna pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

În baza art. 71 C. pen. anterior va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 va condamna pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

În baza art. 71 C. pen. anterior va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 33 lit. a) și b, art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. anterior va contopi pedepsele de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen. anterior, un an închisoare, 3 ani închisoare și 3 ani închisoare, aplicate prin prezenta cu pedepsele aplicate prin sentința penală atacată de 4 ani închisoare stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită (martor denunțător I.) și de 2 ani închisoare stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații (4 acte materiale, fapte referitoare la declarațiile de avere), urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. anterior rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în varianta anterioară modificărilor intervenite prin Legea nr. 187/2012, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 și art. 396 alin. (1) C. proc. pen. va condamna pe inculpatul D. la pedeapsa de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior în temeiul art. 65 C. pen. anterior pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (2 acte materiale referitoare la terenurile din Jilava și la cheltuielile din SUA).

În baza art. 71 C. pen. anterior va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 31 alin. (2) C. pen. anterior rap. la art. 289 C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 și art. 396 alin. (1). C. proc. pen., va condamna pe același inculpat la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare, pentru participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, în formă continuată (2 acte materiale referitoare la contractele notariale).

În baza art. 71 C. pen. anterior va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. anterior cu aplic. art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 și art. 396 alin. (1). C. proc. pen., va condamna pe același inculpat la pedeapsa de un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

În baza art. 71 C. pen. anterior va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 și art. 396 alin. (1) C. proc. pen., va condamna pe același inculpat la pedeapsa de 1 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

În baza art. 71 C. pen. anterior va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 33 lit. a) și b, art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. anterior va contopi pedepsele de 2 ani închisoare, 4 (patru) luni închisoare, un an închisoare și un an închisoare aplicate prin prezenta, urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

Va înlătura dispozițiile art. 861 C. pen. anterior privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. anterior rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în varianta anterioară modificărilor intervenite prin Legea nr. 187/2012, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, va condamna pe inculpatul E. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior în temeiul art. 65 C. pen. anterior pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (2 acte materiale referitoare la terenurile din Jilava și la cheltuielile din SUA).

În baza art. 71 C. pen. anterior va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 în varianta anterioară modificărilor intervenite prin Legea nr. 187/2012, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, va condamna pe inculpatul E. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de dare de mită (2 acte materiale referitoare la terenurile din Jilava și la cheltuielile din SUA).

În baza art. 71 C. pen. anterior va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 31 alin. (2) C. pen. anterior rap. la art. 289 C. pen. anterior va condamna pe același inculpat la pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

În baza art. 71 C. pen. anterior va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. anterior va condamna pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

În baza art. 71 C. pen. anterior va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 va condamna pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

În baza art. 71 C. pen. anterior va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 33 lit. a) și b, art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. anterior va contopi pedepsele de 3 ani închisoare, 3 ani închisoare, 10 luni închisoare, 3 ani închisoare și 3 ani închisoare aplicate prin prezenta, urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. anterior cu aplic. art. 396 alin. (1) C. proc. pen. va condamna pe inculpatul C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

În baza art. 71 C. pen. anterior va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 31 alin. (2) rap. la art. 289 C. pen. anterior cu aplic. art. 396 alin. (1) C. proc. pen. va condamna pe inculpatul C. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

În baza art. 25 C. pen. anterior rap la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 396 alin. (1). C. proc. pen., va condamna pe același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

În baza art. 71 C. pen. anterior va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 33 lit. a) și b, art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. anterior va contopi pedepsele de 2 ani închisoare, 6 luni închisoare și 2 ani închisoare aplicate prin prezenta cu pedeapsa aplicată prin sentința penală atacată, de 3 ani închisoare stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

Va menține dispozițiile art. 861 C. pen. anterior privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, precum și dispozițiile art. 715 C. pen. anterior privind suspendarea executării pedepsei accesorii.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de A. și E. împotriva aceleiași hotărâri.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea apelului declarat de Parchet vor rămâne în sarcina statului.

Vor fi obligați apelanții intimați inculpați A. și E. la plata sumei de câte 1000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 500 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorii desemnați din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței penale nr. 12/F din 10 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Desființează, în parte, sentința mai sus menționată și rejudecând:

Înlătură dispoziția de schimbare a încadrării juridice în ceea ce-i privește pe inculpații A., E., B., C. și D.

Face aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen., și:

I. În baza art. 254 alin. (2) C. pen. anterior rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în varianta anterioară modificărilor intervenite prin Legea nr. 187/2012, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior condamnă pe inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen. anterior în temeiul art. 65 C. pen. anterior, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (3 acte materiale referitoare la terenurile din Jilava, cheltuielile din SUA și televizorul).

În baza art. 71 C. pen. anterior interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 31 alin. (2) C. pen. anterior rap. la art. 289 C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior condamnă pe același inculpat la pedeapsa de un an închisoare, pentru participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, în formă continuată (2 acte materiale referitoare la contractele notariale).

În baza art. 71 C. pen. anterior interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. anterior condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

În baza art. 71 C. pen. anterior interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

În baza art. 71 C. pen. anterior interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 33 lit. a) și b, art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. anterior contopește pedepsele de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen. anterior, un an închisoare, 3 ani închisoare și 3 ani închisoare, aplicate prin prezenta cu pedepsele aplicate prin sentința penală atacată de 4 ani închisoare stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită (martor denunțător I.) și de 2 ani închisoare stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații (4 acte materiale, fapte referitoare la declarațiile de avere), urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

II. În baza art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. anterior rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în varianta anterioară modificărilor intervenite prin Legea nr. 187/2012, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 și art. 396 alin. (1). C. proc. pen. condamnă pe inculpatul D. la pedeapsa de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior în temeiul art. 65 C. pen. anterior pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (2 acte materiale referitoare la terenurile din Jilava și la cheltuielile din SUA).

În baza art. 71 C. pen. anterior interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 31 alin. (2) C. pen. anterior rap. la art. 289 C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 și art. 396 alin. (1) C. proc. pen., condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare, pentru participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, în formă continuată (2 acte materiale referitoare la contractele notariale).

În baza art. 71 C. pen. anterior interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. anterior cu aplic. art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 și art. 396 alin. (1). C. proc. pen., condamnă pe același inculpat la pedeapsa de un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

În baza art. 71 C. pen. anterior interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 și art. 396 alin. (1). C. proc. pen., condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 1 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

În baza art. 71 C. pen. anterior interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 33 lit. a) și b, art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. anterior contopește pedepsele de 2 ani închisoare, 4 (patru) luni închisoare, un an închisoare și un an închisoare aplicate prin prezenta, urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

Înlătură dispozițiile art. 861 C. pen. anterior privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

III. În baza art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. anterior rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în varianta anterioară modificărilor intervenite prin Legea nr. 187/2012, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, condamnă pe inculpatul E. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior în temeiul art. 65 C. pen. anterior pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (2 acte materiale referitoare la terenurile din Jilava și la cheltuielile din SUA).

În baza art. 71 C. pen. anterior interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 în varianta anterioară modificărilor intervenite prin Legea nr. 187/2012, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, condamnă pe inculpatul E. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de dare de mită (2 acte materiale referitoare la terenurile din Jilava și la cheltuielile din SUA).

În baza art. 71 C. pen. anterior interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 31 alin. (2) C. pen. anterior rap. la art. 289 C. pen. anterior condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

În baza art. 71 C. pen. anterior interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. anterior condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

În baza art. 71 C. pen. anterior interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

În baza art. 71 C. pen. anterior interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 33 lit. a) și b, art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. anterior contopește pedepsele de 3 ani închisoare, 3 ani închisoare, 10 luni închisoare, 3 ani închisoare și 3 ani închisoare aplicate prin prezenta, urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

IV. În baza art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. anterior cu aplic. art. 396 alin. (1) C. proc. pen. condamnă pe inculpatul C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

În baza art. 71 C. pen. anterior interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 31 alin. (2) rap. la art. 289 C. pen. anterior cu aplic. art. 396 alin. (1) C. proc. pen. condamnă pe inculpatul C. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

În baza art. 25 C. pen. anterior rap la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 396 alin. (1) C. proc. pen., condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

În baza art. 71 C. pen. anterior interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 33 lit. a) și b, art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. anterior contopește pedepsele de 2 ani închisoare, 6 luni închisoare și 2 ani închisoare aplicate prin prezenta cu pedeapsa aplicată prin sentința penală atacată, de 3 ani închisoare stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

Menține dispozițiile art. 861 C. pen. anterior privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, precum și dispozițiile art. 715 C. pen. anterior privind suspendarea executării pedepsei accesorii.

V. În baza art. 17 rap. la art. 16 lit. c) C. proc. pen. achită pe inculpata B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, asociere pentru săvârșirea de infracțiunii prev. de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. anterior, complicitate la luare de mită prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. anterior cu aplic. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în varianta anterioară modificărilor intervenite prin Legea nr. 187/2012 și art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. anterior rap. la art. 289 C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și fals în declarații prev. de art. 292 C. pen. anterior cu aplic 41 alin. (2) C. pen. anterior.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de A. și E. împotriva aceleiași hotărâri.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea apelului declarat de Parchet rămân în sarcina statului.

Obligă apelanții intimați inculpați A. și E. la plata sumei de câte 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 500 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorii desemnați din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat D. în sumă de 800 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați B. și C. în sumă de câte 500 lei, se plătesc din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 05 iunie 2015.