Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 970/2017 AI generated

Suspension of proceedings for lack of request for judgment in absentia upheld; appeal dismissed

Case Number Decizia nr. 970/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the appellate court's decision to suspend the proceedings, thereby leaving the earlier judgment regarding the underlying dispute intact while the procedural suspension remains in force. The case involved a municipal authority challenging the suspension of a cassation appeal in a tax or administrative financial dispute, specifically arguing that the suspension order was illegal and unfounded because the appeal should have been heard. The decisive legal basis was Article 411(1)(2) of the Code of Civil Procedure, which mandates the suspension of proceedings when neither party, having been legally cited, appears at the hearing and no party has formally requested judgment in absentia; the court confirmed that the appellant had not submitted a written request for judgment in absentia, making the lower court's suspension order lawful and necessary.

Legislator headnote

AI generated

art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ, art. 415 C. proc. civ, art. 223 alin. (3) C. proc. civ, art. 223 C. proc. civ, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Suspension of proceedings for lack of request for judgment in absentia upheld; appeal dismissed: The case involved a municipal authority challenging the suspension of a cassation appeal in a tax or administrative financial dispute, specifically arguing that the suspension order was illegal and unfounded because the appeal should have been heard. The decisive legal basis was Article 411(1)(2) of the Code of Civil Procedure, which mandates the suspension of proceedings when neither party, having been legally cited, appears at the hearing and no party has formally requested judgment in absentia; the court confirmed that the appellant had not submitted a written request for judgment in absentia, making the lower court's suspension order lawful and necessary.

Keywords

AI generated
judgment in absentia article of civil procedure procedural orders hearing of the parties suspension of bankruptcy proceedings tax procedure code

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Legal basis cited for dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 970/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Soluția instanței de fond

Prin Încheierea din 22 februarie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., a dispus suspendarea judecații recursului formulat de recurentul-pârât Municipiul Oradea - Primăria Municipiului Oradea - Direcția Economică împotriva Sentinței civile nr. 6.618 din 9 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/3/2014, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Direcția Venituri Buget Local Sector 2, reținând lipsa nejustificată a părților la termenul de judecată din 22 februarie 2016 și având în vedere că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Recursul

Împotriva încheierii de suspendare din data de 22 februarie 2016 a declarat recurs recurentul-pârât Municipiul Oradea - Primăria Municipiului Oradea - Direcția Economică, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a solicitat de către recurent admiterea recursului astfel cum a fost formulat și reluarea procesului ce formează obiectul Dosarului nr. x/3/2014, conform prevederilor art. 415 C. proc. civ.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând criticile expuse de recurent, în raport cu dispozițiile incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Din actele și lucrările dosarului se constată că recurentul-pârât nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel cum permit dispozițiile art. 223 alin. (3) C. proc. civ.

Conform art. 223 C. proc. civ.:

"Art. 223 - (1) Lipsa părții legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei, dacă legea nu dispune altfel.

(2) Dacă la orice termen fixat pentru judecată se înfățișează numai una dintre părți, instanța, după ce va cerceta toate lucrările din dosar și va asculta susținerile părții prezente, se va pronunța pe temeiul dovezilor administrate, examinând și excepțiile și apărările părții care lipsește.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul în care lipsesc ambele părți, deși au fost legal citate, dacă cel puțin una dintre ele a cerut în scris judecarea cauzei în lipsă."

Instanța de fond a reținut cu just temei faptul că niciuna dintre părțile cauzei nu a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă, așa cum impun dispozițiile citate ale art. 223 alin. (3) teza finală C. proc. civ., precum și cele ale art. 411 alin. (1) pct. 2 teza finală C. proc. civ.

Or, atâta timp cât niciuna dintre părți, legal citate, nici nu s-a înfățișat la strigarea cauzei și nici nu a cerut în scris judecarea în lipsă, în mod corect a fost reținută incidența dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., conform cărora: "Art. 411 - (1) Judecătorul va suspenda judecata: [...] 2. când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă".

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte reține că încheierea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, motiv pentru care recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Municipiul Oradea - Primăria Municipiului Oradea - Direcția Economică împotriva Încheierii din 22 februarie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 martie 2017.

Procesat de GGC - N