Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 944/2017 AI generated

Jurisdictional conflict over salary assimilation for public servants: exclusive county court competence under Civil Servant Statute Article 109

Case Number Decizia nr. 944/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction in favor of the Gorj County Court (Tribunalul Gorj), establishing it as the competent first-instance body, while the underlying administrative dispute regarding salary rights remains pending for substantive adjudication. The case involved a public employee of the Gorj County Directorate of the National Veterinary and Food Safety Authority who challenged a central administrative order, seeking its completion to recognize salary assimilation and retroactive payment of differences based on specific government emergency orders applicable to rural and agricultural institutions. The Court ruled that, despite the central authority nature of the issuing body, the specific statutory exception for disputes concerning the employment relationship of public servants conferred exclusive material jurisdiction on the county courts, overriding the general rule that central authority actions fall under appellate courts. This determination was grounded in Article 109 of Law No. 188/1999 on the Status of Civil Servants, which assigns cases involving the public service relationship to the county court's administrative and fiscal section unless otherwise expressly stipulated by law, combined with Article 10(3) of Law No. 554/2004 for territorial competence based on the claimant's domicile.

Legislator headnote

AI generated

art. 82 din O.U.G. nr. 83/2014, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 109 din Legea nr. 188/1999, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 135 C. proc. civ, art. 133 pct. 2 C. proc. civ; Jurisdictional conflict over salary assimilation for public servants: exclusive county court competence under Civil Servant Statute Article 109: Înalta Curte constată că, în cauza de față, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Keywords

AI generated
civil jurisdictional conflict public employment law civil service civil status exclusive jurisdiction action by staff

Cited Legislation

AI generated
art. 82 din O.U.G. nr. 83/2014
1.016 din 23 decembrie 2015, prin emiterea în temeiul art. 82 din O.U.G. nr. 83/2014, a unor acte de asimilare, cu începere de la 1 decembrie 2015, a funcțiilor și salariilor funcționarilor din cadrul D.S.V.S.A.
art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 10 alin.
art. 109 din Legea nr. 188/1999
În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora "Art.
art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
Instanța a reținut și aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel încât, văzând alegerea instanței de la domiciliul reclamantei, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.
art. 135 C. proc. civ
Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 C.
art. 133 pct. 2 C. proc. civ
Înalta Curte constată că, în cauza de față, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 944/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 24 iunie 2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții D.S.V.S.A. Gorj și A.N.S.V.S.A., obligarea pârâtei A.N.S.V.S.A. să completeze Ordinul nr. 1.016 din 23 decembrie 2015, prin emiterea în temeiul art. 82 din O.U.G. nr. 83/2014, a unor acte de asimilare, cu începere de la 1 decembrie 2015, a funcțiilor și salariilor funcționarilor din cadrul D.S.V.S.A. Gorj, cu funcțiile și nivelul de salarizare stabilite, potrivit dispozițiilor ordinelor M.A.D.R. de aplicare a alin. (8) și (81), în cadrul A.P.I.A., în sensul de a se include în salariul de bază și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu; obligarea pârâtei D.S.V.S.A. Gorj, ca pentru perioada cuprinsă între 1 decembrie 2015 și data punerii în aplicare a noilor grile de salarizare stabilite prin asimilare, să plătească diferența dintre drepturile asimilate, cuvenite conform art. 82 din O.U.G. nr. 83/2014, și drepturile efectiv plătite, cu acordarea dobânzii legale penalizatoare.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

2.1. Hotărârea Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal

Prin Sentința nr. 1.536 din 31 octombrie 2016 a Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu care litigiile privind actele administrative încheiate sau emise de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

A reținut instanța că obiectul cererii de chemare în judecată privește completarea unui ordin emis de o autoritate publică centrală, care vizează asimilarea funcțiilor și salariilor personalului din cadrul A.N.S.V.S.A. cu funcțiile și nivelul de salarizare din cadrul M.A.D.R. și, după caz, din cadrul A.P.I.A., în cazul unităților subordonate, precum și stabilirea nivelului concret al drepturilor salariale.

2.2. Hotărârea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal

Prin Sentința nr. 1 din 9 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a fost declinată competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal.

Instanța a constatat ivit un conflict negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Instanța a reținut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, în conformitate cu care "cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența de soluționare a litigiilor aparține tribunalului", astfel încât, având în vedere obiectul litigiului dedus judecății, a apreciat că indiferent de rangul autorității sau instituției publice emitente a actului atacat, în materia funcționarilor publici, competența de soluționare a litigiilor aparține tribunalului. Instanța a reținut și aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel încât, văzând alegerea instanței de la domiciliul reclamantei, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauza de față, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reține că reclamanta, funcționar public în cadrul D.S.V.S.A. Gorj, a învestit instanța de contencios administrativ a Tribunalului cu o acțiune ce are ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, drepturi rezultate din raportul de serviciu al acesteia încheiat cu D.S.V.S.A. Gorj.

În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora "Art. 109 - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale".

Astfel, Înalta Curte reține că litigiul de față urmează a fi soluționat în fond de Tribunalul Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, având în vedere faptul că reclamanta și-a manifestat opțiunea la momentul introducerii cererii de chemare în judecată în favoarea instanței aflată în raza de circumscripție a domiciliului său.

2. Temeiul legal al soluției adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele D.S.V.S.A. Gorj și A.N.S.V.S.A. în favoarea Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 10 martie 2017.

Procesat de GGC - N