Exclusion from clemency for offenders whose prior convictions constitute the first term of recidivism

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 2832/2003 la Tribunalul Giurgiu, condamnatul S.I. a formulat contestație la executare prin care a solicitat înlăturarea aplicării art. 81 C. pen., privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de un an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 683/1999 a Judecătoriei Buftea, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, republicat, întrucât a fost grațiată, conform Legii nr. 137 din 25 iulie 1997 și, pe cale de consecință, să fie anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 119 din 13 noiembrie 2001 emis de Tribunalul București, secția I penală și emiterea unui nou mandat de executare pentru pedeapsa de 5 ani închisoare, din care să se deducă reținerea și arestarea preventivă cu începere de la 15 mai 2000, la zi.

Tribunalul Giurgiu prin sentința penală nr. 252 din 28 iulie 2003, în baza art. 461 C. proc. pen., a admis contestația la executare formulată de condamnatul S.I., în sensul că a înlăturat aplicarea art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiționate a pedepsei de un an închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 683/1999 a Judecătoriei Buftea, constatând că această pedeapsă este grațiată, conform art. 1 din Legea nr. 543 din 1 octombrie 2002, și i-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 7 din aceeași lege, urmând ca acesta să execute pedeapsa de 5 ani închisoare.

Prin aceeași sentință s-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 119 din 13 noiembrie 2001, emis de Tribunalul București, secția a II a penală și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii de 5 ani închisoare din care s-a dedus reținerea și arestarea preventivă cu începere de la 15 mai 2000, până la 28 iulie 2003.

În motivarea acestei hotărâri prima instanță a arătat că:

“Prin sentința penală nr. 683 din 1 aprilie 1999 a Judecătoriei Buftea, condamnatul S.I. a fost condamnat la 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a pedepsei în baza art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 republicat.” și că în cadrul apelului declarat de el, prin sentința penală nr. 939/A/1999 a Tribunalului București, secția a II a penală, rămasă definitivă prin sentința penală nr. 4488 din 23 octombrie 2001 a Curții Supreme de Justiție a fost desființată în parte hotărârea Judecătoriei Buftea, menționată în sensul că s-a redus pedeapsa de la 2 ani închisoare la un an închisoare.

Prin sentința penală nr. 103 din 14 februarie 2001 a aceluiași tribunal și a aceleiași secții penale, inculpatul S.I. a fost condamnat la 5 ani închisoare, în baza art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., pentru infracțiunea de viol comisă la data de 14 mai 2000 asupra părții vătămate C.I. și la 5 ani închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., iar în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus să execute 5 ani închisoare și totodată, i-a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 683/1999 a Judecătoriei Buftea, urmând să execute, în final, 6 ani închisoare în regim de detenție și 3 ani pedeapsă complementară, deducându-i-se din pedeapsa principală prevenția de la 15 mai 2000 până la zi.

S-a concluzionat că “Este de observat că pedeapsa de un an închisoare aplicată condamnatului S.I., pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a avea permis de conducere este grațiată, conform art. 1 din Decretul nr. 543/2002, întrucât la data săvârșirii faptei nu era recidivist” motiv pentru care contestația fiind întemeiată urmează a fi admisă și a se dispune în consecință.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie cu privire la greșita admitere a contestației la executare având în vedere faptul că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 1 și art. 2 din Legea nr. 543/2002, inculpatul fiind exclus de la grațiere, motiv pentru care contestația trebuia respinsă ca nefondată.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 717/ A din 4 decembrie 2003, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, a desființat hotărârea atacată și rejudecând cauza a respins contestația la executare formulată de condamnat.

În motivarea acestei decizii, instanța de apel a arătat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că inculpatul recidivist în raport de săvârșirea noii infracțiuni beneficiază de actul de clemență în ceea ce privește pedeapsa aplicată, pentru fapta a cărei condamnare constituie primul termen al recidivei.

S-a mai arătat că “Folosind în art. 4 atât noțiunea de recidivist cât și pe cea de recidivist prin condamnări anterioare legiuitorul a vrut să limiteze aplicarea legii de grațiere la infractori “nerecidiviști” ”.

S-a precizat că recidiva, formă a pluralității de infracțiuni a cărei existență este condiționată de existența unei condamnări anterioare prin hotărâre definitivă, în raport de care la săvârșirea unei noi fapte, acesta dobândește calitatea de recidivist precum și de săvârșirea unei noi infracțiuni, iar condamnarea definitivă și infracțiunea săvârșită din nou apar ca elemente constitutive ale stării de recidivă.

În continuarea motivării, instanța de apel a mai arătat că “Grațierea prevăzută prin Legea nr. 543/2002 este o grațiere condiționată, atât prin restricții impuse celui condamnat, care a beneficiat de grațierea pedepsei, cât și prin excluderea de la beneficiul grațierii a persoanelor care au săvârșit infracțiuni în stare de recidivă (recidiviști) sau celor a căror condamnări pot constitui primul termen al recidivei (recidiviști prin condamnări anterioare) și că “Fiind folosite atât noțiunile de recidivist cât și de recidiviști prin condamnări anterioare nu ne găsim în fața, unei repetiții supărătoare, ci a două noțiuni cu o sferă diferită,” fiind excluse dintre persoanele care beneficiază de legea de grațiere “cei care au primit o pedeapsă pentru infracțiuni care au fost săvârșite în stare de recidivă (formând deci al doilea termen al recidivei) cât și cei care au primit o condamnare pentru o faptă, și evoluția lor ulterioară a transformat această condamnare în primul termen al recidivei” fără a fi vorba însă “despre o extindere retroactivă a efectelor recidivei asupra pedepselor care compun primul termen al recidivei, însă condamnările anterioare (supuse actului de grațiere) sunt analizate din perspectiva momentului aplicării legii de grațiere, când petentul a devenit recidivist” deoarece “Actul de clemență nu atribuie condamnatului o calitate pe care nu o are aceea de recidivist, ci pornește de la această calitate, stabilită printr-o hotărâre judecătorească, exceptând pe condamnat de la aplicarea actului respectiv de grațiere” și că odată dobândită calitatea de recidivist “toate condamnările ce formează termen al recidivei apar ca provenind de la o persoană recidivistă” așa încât exceptarea de la actul de clemență se face pe acest considerent și nu pe considerentul că faptele au fost comise în stare de recidivă.

S-a concluzionat că din moment ce condamnatul la data adoptării actului de clemență avea statutul de recidivist prin condamnări anterioare, nu putea beneficia de prevederile acestuia, exceptarea sa de la acest beneficiu rezultând expres din Lege, motiv pentru care contestația formulată trebuia respinsă ca nefondată.

Împotriva deciziei pronunțată de Curtea de apel a declarat recurs condamnatul S.I., susținând că nu are calitatea de recidivist și prin urmare în mod greșit a fost înlăturat de la beneficiul actului de grațiere, solicitând menținerea hotărârii primei instanțe.

Recursul declarat de condamnatul S.I. este nefondat.

Având calitatea de recidivist prin condamnări anterioare, pentru considerentele pe larg expuse în prezenta decizie ca răspuns la critica formulată de parchet la instanța de apel, a căror reluare nu se impune, calitatea exceptată de la beneficiul actului de grațiere, corect instanța de apel a admis apelul declarat de parchet și a respins contestația formulată de condamnat. Prin urmare, recursul declarat de condamnat nu poate fi primit motiv pentru care, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a fi respins ca nefondat și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator S.I. împotriva deciziei penale nr. 717/ A din 4 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 martie 2004.