Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 866/2017 AI generated

County council loses appeal as moot after related case resolved, suspension upheld.

Case Number Decizia nr. 866/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant county council’s appeal as lacking interest, upholding the lower court’s interim order suspending the proceedings until final resolution of a related case. The dispute arose from the plaintiff company’s administrative action seeking suspension of the effects of a county council decision approving a public transport regulation and tender schedule, a suspension that the first-instance court had granted until the underlying administrative case was finally decided. On appeal against the interim suspension ruling, the High Court found the appeal moot because the related case had been definitively resolved, meaning the appellant no longer had a current, actual interest under Articles 32(1)(d) and 33 of the Civil Procedure Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 15 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 alin. (7) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 33 C. proc. civ, art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ; County council loses appeal as moot after related case resolved, suspension upheld: The dispute arose from the plaintiff company’s administrative action seeking suspension of the effects of a county council decision approving a public transport regulation and tender schedule, a suspension that the first-instance court had granted until the underlying administrative case was finally decided. On appeal against the interim suspension ruling, the High Court found the appeal moot because the related case had been definitively resolved, meaning the appellant no longer had a current, actual interest under Articles 32(1)(d) and 33 of the Civil Procedure Code.

Keywords

AI generated
related proceedings civil dispute current interest administrative dismissal standing to appeal local access to the law

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Cited as the basis for the condition of interest in pursuing the appeal, leading to its dismissal.

art. 33 C. proc. civ.

Cited to define the interest as no longer being current, supporting the dismissal of the appeal.

art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Cited as the procedural basis for ruling on the exception of lack of interest before examining the merits.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 866/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul litigiului dedus judecății

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17 octombrie 2013 sub nr. x/117/2013 pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanta A. SRL societate aflată în reorganizare judiciară a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Alba, suspendarea, până la soluționarea în fond a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect același act administrativ unilateral, efectelor Hotărârii Consiliului Județean Alba nr. 197 din 27 noiembrie 2012 privind aprobarea Regulamentului, Caietului de sarcini și Programului de transport public județean de persoane prin curse regulate, pentru perioada 01 mai 2013 - 30 iunie 2019, în județul Alba.

Prin Sentința civilă nr. 16711/2013 din 17 decembrie 2013, Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins excepția lipsei de interes a acțiunii reclamantei, invocată de pârât, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC A. SRL, împotriva pârâtului Consiliul Județean Alba, a dispus suspendarea efectelor Hotărârii Consiliului Județean Alba nr. 197 din 27 noiembrie 2012 privind aprobarea Regulamentului caietului de sarcini și Programului de transport public județean de persoane prin curse regulate pentru perioada 01 mai 2013 - 30 iunie 2019 în Județul Alba până la soluționarea în fond a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect același act administrativ unilateral și a obligat pârâta la 4188,69 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

Prin cererea formulată în Dosarul nr. x/117/2014, la data de 13 ianuarie 2014 reclamanta SC A. SRL a solicitat completarea Sentinței civile nr. 16711/2013 prin soluționarea cererii adiționale înregistrată la data de 08 noiembrie 2013 în sensul în care suspendarea efectelor Hotărârii Consiliului Județean Alba nr. 197 din 27 noiembrie 2012 dispusă prin Sentința 16711/2013 să își producă efectele până la soluționarea definitivă a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect același act administrativ unilateral, în conformitate cu art. 15 din Legea nr. 554/2004 indicat în cererea adițională

Prin Sentința civilă nr. 842/2014 din 24 ianuarie 2014, Tribunalul Cluj a admis cererea de completare a Sentinței civile nr. 16711 din 17 decembrie 2013 formulată de reclamanta SC A. SRL, împotriva pârâtului Consiliul Județean Alba și a dispus completarea Sentinței civile nr. 16711 din 17 decembrie 2013, în sensul soluționării și a cererii adiționale înregistrată la data de 08 noiembrie 2013, efectele suspendării dispuse de instanță urmând să se producă până la soluționarea definitivă a dosarului de fond - x/117/2013, conform art. 15 din Legea nr. 554/2004 și nu până la soluționarea în fond a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect același act administrativ unilateral, dispozitivul hotărârii - în paragraful care interesează această cerere adițională - fiind următorul: «.... Admite cererea de suspendare formulată și completată de reclamanta SC A. SRL, cu sediul în comuna Sânpaul, jud. Cluj, cu domiciliu procesual ales la cabinet avocat B., Cluj-Napoca, jud. Cluj împotriva pârâtului Consiliul Județean Alba, cu sediul în municipiul Alba Iulia, județul Alba, reprezentat prin Președintele Consiliului Județean Alba.

Dispune suspendarea efectelor Hotărârii Consiliului Județean Alba nr. 197 din 27 noiembrie 2012 privind aprobarea Regulamentului caietului de sarcini și Programului de transport public județean de persoane prin curse regulate pentru perioada 01 mai 2013 - 30 iunie 2019 în Județul Alba până la până la soluționarea definitivă a dosarului de fond - x/117/2013 ........ »

Împotriva Sentinței nr. 16711/2013 a declarat recurs pârâta Consiliul Județean Alba, dosarul fiind înaintat Curții de Apel Cluj la data de 11 februarie 2014 și înregistrat sub nr. x/117/2013.

2. Hotărârea atacată cu recurs

Prin încheierea pronunțată în data de 15 mai 2014, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a dispus suspendarea judecării cauzei, conform dispozițiilor art. 413, alin. (1) C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul Dosarului cu nr. x/33/2014 aflat pe rolul Curții de Apel Cluj.

3. Recursul formulat în cauză

Împotriva încheierii din 15 mai 2014 a declarat recurs pârâtul Consiliul Județean Alba care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea încheierii și trimiterea cauzei spre continuarea judecății.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă SC A. SRL a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și pe cale de consecință, menținerea încheierii ca fiind legală și temeinică.

5. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație Justiție

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 2 februarie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Prin încheierea de ședință din data de 25 octombrie 2016, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului, în ședință publică, pentru data de 7 martie 2017.

6. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

La termenul de judecată de astăzi, 7 martie 2017, Înalta Curte, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a rămas în pronunțare cu privire la excepția lipsei de interes în susținerea recursului.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes în susținerea recursului, Înalta Curte constată că, prin încheierea din 15 mai 2014 s-a dispus suspendarea judecării cauzei, conform dispozițiilor art. 413, alin. (1) C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul Dosarului cu nr. x/33/2014 aflat pe rolul Curții de Apel Cluj.

Înalta Curte reține că prin Sentința nr. 291/2014 pronunțată în data de 31 iunie 2014 de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, (definitivă prin Decizia nr. 1838 din 08 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) s-a soluționat Dosarul nr. x/33/2014.

Conform dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 C. proc. civ., una dintre cele 4 condiții de exercitare a acțiunii civile rezidă în "justificarea unui interes", iar "interesul de a acționa trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual".

În condițiile în care a fost soluționat definitiv Dosarul nr. x/33/2014, interesul pârâtului Consiliul Județean Alba în susținerea recursului nu mai este unul actual în sensul art. 33 C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiția de exercitare a acțiunii referitoare la justificarea unui interes în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte constată că este întemeiată excepția lipsei de interes, excepție care face inutilă în tot cercetarea în fond a recursului, motiv pentru care, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 C. proc. civ., va admite această excepție și, pe cale de consecință, va respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Județean Alba, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de pârâtul Consiliul Județean Alba împotriva încheierii din 15 mai 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 martie 2017.

Procesat de GGC - GV