Annulment of appeal for failure to pay judicial stamp duty in administrative action for state educational distinction
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice annulled the appeal filed by the Ministry of Education as legally non-compliant, leaving in force the Court of Appeal's 2015 judgment which had partially admitted a union's claim for the award of a national educational distinction and rejected claims for associated monetary benefits against local authorities. The dispute arose from a union's administrative-litigation action seeking to compel the issuance of a high-ranking state diploma for a member based on performance in a specific academic year, while the challenging ministry argued the lower court's decision was illegal and unfounded. Relying on the procedural requirement that appeals must be accompanied by proof of payment of the judicial stamp duty, the court determined that the appellant failed to cure the defect of being unstamped despite prior notifications and opportunities to regularize the situation, thereby triggering the statutory sanction of annulment under the Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 486 alin. (2) C. proc. civ, art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 486 alin. (3) C. proc. civ; Annulment of appeal for failure to pay judicial stamp duty in administrative action for state educational distinction: Art. 486 - "(2) La cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum și împuternicirea avocațială sau, după caz, delegația consilierului juridic".
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Decizia nr. 745/2017
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanțele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Cluj și declinată la Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Sindicatul Salariaților din Învățământ Turda, în numele membrului de sindicat A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Colegiul Național "Mihai Viteazul" Turda, Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Consiliul Local Turda și Primarul orașului Turda, obligarea pârâților la acordarea distincției Diploma Gheorghe Lazăr clasa I, cuvenită membrului de sindicat A. pentru anul școlar 2009 - 2010.
1.2. Soluția primei instanțe
Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 74 din 3 februarie 2015 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Școlar Județean Cluj.
A admis în parte cererea formulată de Sindicatul Salariaților din Învățământ Turda în numele reclamantei A., împotriva pârâtului Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și a obligat pârâtul la emiterea ordinului pentru acordarea distincției Diploma Gheorghe Lazăr clasa I a numitei A.
A respins capătul de cerere privind acordarea premiului în bani aferent distincției formulat de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Colegiul Național Mihai Viteazu Turda, Consiliul Local Turda și Primarul orașului Turda.
1.3. Cererea de recurs
Împotriva Sentinței civile nr. 74 din 3 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației și Cercetării Științifice (fost Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., republicat, fără a le dezvolta pe fiecare, separat.
3. Dispoziții legale aplicabile și acte îndeplinite în dosar în temeiul acestora
3.1. Dispoziții legale
C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, republicată:
Art. 486 - "(2) La cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum și împuternicirea avocațială sau, după caz, delegația consilierului juridic".
(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității."
O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru
Art. 33 alin. (1): "Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".
3.2. Acte îndeplinite în dosar
- Prin Adresa emisă de grefa Înaltei Curți la data de 22 mai 2015, în temeiul Rezoluției Completului de filtru, și comunicată recurentului-pârât Ministerul Educației Naționale la data de 28 mai 2015 (dosar recurs), i s-a adus la cunoștință obligația de a timbra cererea de recurs cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei, sub sancțiunea anulării cererii de recurs, potrivit dispozițiilor art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, în termenul legal, de 10 zile de la comunicare.
- Prin Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, însușit de Completul de filtru prin Încheierea Camerei de consiliu de la 6 decembrie 2016 și comunicat recurentului-pârât la data de 20 decembrie 2016 (dosar recurs), s-a constatat că recursul nu este legal timbrat, dându-i-se posibilitatea recurentului să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, până la momentul examinării recursului sub aspectul admisibilității acestuia, sub sancțiunea anulării cererii.
- Recurentul nu s-a conformat dispozițiilor legale privind obligația de timbrare a cererii de recurs, comunicată prin adresa din 22 mai 2015, în termenul prevăzut de lege și nici până la examinarea recursului în completul de filtru, astfel cum i se pusese în vedere prin Raportul întocmit asupra admisibilității în principiu a căii de atac exercitate.
4. Hotărârea instanței de recurs
4.1. Verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate
În raport cu dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu și-a îndeplinit obligația de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, potrivit dispozițiilor art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, astfel cum i s-a pus în vedere prin actele procedurale menționate la pct. 3.2. al prezentei hotărâri.
Față de dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., raportate la prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, Înalta Curte reține că recursul nu îndeplinește condițiile de admisibilitate în principiu, având în vedere că recurentul-pârât nu s-a conformat obligației legale de timbrare a recursului, nici la momentul formulării cererii de recurs, nici la solicitarea instanței făcută în acest sens.
4.2. Concluzii
Luând în considerare aspectele prezentate, ce rezultă din actele dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu îndeplinește cerința de formă a timbrării acestuia, prevăzută de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., lipsa acesteia fiind sancționată cu nulitatea, potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ., împrejurare care atrage aplicarea prevederilor art. 493 alin. (5) din același cod, în temeiul cărora recursul va fi anulat ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației Naționale (fost Ministerul Educației și Cercetării Științifice) împotriva Sentinței civile nr. 74 din 3 februarie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 februarie 2017.
Procesat de GGC - CL