Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1518/2017 AI generated

Finality of judicial stamp tax reexamination orders and inadmissibility of appeal under O.U.G. 80/2013

Case Number Decizia nr. 1518/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal's final order rejecting the reexamination request and leaving the disputed 350 RON court fee assessment in force. The dispute concerned the judicial challenge to the method of determining the judicial stamp tax imposed on a civil case initiated by the appellants, who argued the fee was abusive and related to their service relationships. Relying on Article 39(2) of Government Emergency Ordinance No. 80/2013, which explicitly designates decisions on tax reexamination requests as final, and Articles 457(1) and 483(1) of the Code of Civil Procedure, which restrict appellate remedies to those expressly provided by law, the court determined that no legal avenue for appeal existed against the lower court's interlocutory order, rendering the filed appeal procedurally inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 129 din Constituția, art. 483 alin. (1) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) C. proc. civ, art. 39 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013; Finality of judicial stamp tax reexamination orders and inadmissibility of appeal under O.U.G. 80/2013: The dispute concerned the judicial challenge to the method of determining the judicial stamp tax imposed on a civil case initiated by the appellants, who argued the fee was abusive and related to their service relationships. Relying on Article 39(2) of Government Emergency Ordinance No. 80/2013, which explicitly designates decisions on tax reexamination requests as final, and Articles 457(1) and 483(1) of the Code of Civil Procedure, which restrict appellate remedies to those expressly provided by law, the court determined that no legal avenue for appeal existed against the lower court's interlocutory order, rendering the filed appeal procedurally inadmissible.

Keywords

AI generated
judicial law emergency government ordinance tax procedure article of civil procedure payment of stamp duty tax assessments

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 525 alin. (1) și art. 457 alin. (1) C. proc. civ.

Provisions cited in the dispositive to declare the appeal inadmissible because the challenged decision was final and not subject to appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 1518/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Hotărârea ce face obiectul prezentului recurs

Prin cererea de reexaminare înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 15.02.2017, petenții A. și B. au contestat modul de stabilire a taxei judiciare de timbru în cuantum de 350 lei, stabilită în Dosarul nr. x/2/2017, prin rezoluția instanței din data 15.02.2017.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu de la 17.02.2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2017/a1, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs

Împotriva încheierii din 17 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, petenții A. și B. au formulat recurs, apreciind că taxa de timbru a fost stabilită abuziv, litigiul decurgând din raporturile de serviciu ale reclamanților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cererea de recurs și încheierea atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurenții B. și A. este inadmisibil, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru:

„(1) Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. Cererea de reexaminare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

(2) Cererea se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere definitivă.”

Înalta Curte reține și că, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: „Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.”, iar potrivit art. 129 din Constituția României: „Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.”

Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială (O.U.G. nr. 80/29013) nu prevăd o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac

Pe de altă parte, potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului „hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege”.

Prevederile art. 634 alin. (1) C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive „hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului”.

În concluzie, raportat la datele speței de față și la ansamblul dispozițiilor procedurale arătate mai sus, Înalta Curte observă că încheierea prin care se soluționează cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru are caracter definitiv, nefiind supusă căii de atac a recursului, potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

În consecință, pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 525 alin. (1) și art. 457 alin. (1) C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că recurenții nu au deschisă calea de atac exercitată împotriva încheierii atacate, încheiere care nu face parte din categoria celor supuse recursului, având caracter definitiv, motiv pentru care va respinge cererea de recurs ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva încheierii din data de 17 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2017/a1, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 aprilie 2017.