Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1141/2017 AI generated

Labor inspection report challenge suspended pending related penalty appeal; appeal dismissed as unfounded.

Case Number Decizia nr. 1141/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Romanian High Court of Cassation and Justice dismissed the plaintiff’s appeal as unfounded, upholding the lower court’s interlocutory order that suspended the administrative litigation proceedings. The dispute arose from the plaintiff’s challenge to a labor inspection control report and its ancillary measures; the suspension was ordered because a related contravention appeal against the ensuing penalty report was pending before another court. The Court found that the statutory conditions for discretionary suspension under Article 413(1)(1) of the Civil Procedure Code were met, since the resolution of the administrative case depended, in whole or in part, on the existence or non-existence of a right that was the subject of another pending proceeding. The decision is final.

Legislator headnote

AI generated

art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, Art. 496 teza a II - a C. proc. civ; Labor inspection report challenge suspended pending related penalty appeal; appeal dismissed as unfounded: The dispute arose from the plaintiff’s challenge to a labor inspection control report and its ancillary measures; the suspension was ordered because a related contravention appeal against the ensuing penalty report was pending before another court. The Court found that the statutory conditions for discretionary suspension under Article 413(1)(1) of the Civil Procedure Code were met, since the resolution of the administrative case depended, in whole or in part, on the existence or non-existence of a right that was the subject of another pending proceeding. The decision is final.

Keywords

AI generated
pending proceedings interlocutory decision civil litigation procedure non-administrative dispute inspection right challenge of administrative decisions

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 496 teza a II - a C. proc. civ.

Ground for dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 1141/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Soluția instanței de fond

Prin încheierea din 29 aprilie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/111/2013 s-a dispus, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecării recursului declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 9093/CA din 17 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Bihor.

2. Recursul.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a solicitat admiterea recursului, anularea încheierii atacate și trimiterea cauzei pentru continuarea judecării la aceeași instanță

În motivarea hotărârii s-a arătat că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât soluționarea acțiunii în contencios administrativ nu depinde de soluționarea definitivă și irevocabilă a plângerii contravenționale formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor din data de 25 octombrie 2013

S-a arătat că procesul-verbal de control și procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor sunt acte cu natură juridică și finalitate diferită.

3. Procedura în fața instanței de recurs

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28 septembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 8 februarie 2017 s-a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. SRL împotriva încheierii din 29 aprilie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

4. Considerentele și soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse Înalta Curte reține că recursul declarat de reclamanta A. SRL este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

Potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept ce face obiectul unei alte judecăți.

Textul sus-citat reglementează unul dintre cazurile suspendării facultative și se referă la chestiuni prealabile, care pot avea o influență asupra dreptului dedus în justiție iar, pentru a avea aplicare este necesar ca problema de a cărei dezlegare depinde soluția din proces "să facă obiectul unei alte judecăți", adică să fie pendinte.

Constată Înalta Curte că obiectul prezentei acțiuni îl reprezintă cererea de anulare a procesului-verbal de control din data de 25 octombrie 2013, emis de Inspectoratul Teritorial de Muncă al Județului Bihor, măsurile 2 - 5 și 3 - 5, prin care s-a dispus încheierea unui contract individual de muncă pentru B., precum și transmiterea acestui contrat la ITM Bihor pentru registrul general de evidență al salariaților în format electronic.

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor din data de 25 octombrie 2013 a fost aplicată societății sancțiunea amenzii contravenționale urmare a faptelor constatate prin procesul-verbal de control din data de 25 octombrie 2013.

Împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor petenta a formulat plângere contravențională care face obiectul Dosarului nr. x/271/2013*.

În raport de situația de fapt prezentată, Înalta Curte reține că cele două cerințe cerute de textul de lege, respectiv ca dezlegarea procesului să depindă, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept, iar acel drept să formeze "obiect al unei alte judecăți", respectiv să fie cercetat de o altă instanță, sunt îndeplinite în speță, în mod corect dispunând instanța de fond suspendarea judecării cauzei.

Temeiul legal al soluției adoptate

Constatând că încheierea recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II - a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. SRL împotriva încheierii din 29 aprilie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2017.

Procesat de GGC - NN