Territorial jurisdiction for forced execution: application of the 1865 Civil Procedure Code due to pre-2013 filing date

Decizia nr. 1812/2016

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare sub nr. x/182/2016, petentul Biroul Executorilor Judecătorești Asociați A., a solicitat să se încuviințeze începerea executării silite în favoarea creditorului B. împotriva debitoarei C., în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 9257 din 17 iunie 2011 pronunțată în Dosarul nr. x/301/2010 al Judecătoriei sectorului 3 București, cu privire la suma de 21.619,15 RON, la care se adaugă cheltuielile de executare silită.

Prin sentința civilă nr. 4482 din 10 iunie 2016, Judecătoria Baia Mare a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele considerente:

Cererea de încuviințare a executării silite se adresează de către executorul judecătoresc instanței de executare, astfel cum în mod imperativ stabilește art. 666 alin. (1) C. proc. civ., modificat prin O.U.G. nr. 1 din 3 februarie 2016, iar potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ. „Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”.

Teza a II-a art. 651 alin. (1) C. proc. civ. prevede că în situația în care domiciliul sau sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă nici acesta nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

Așadar, competența teritorială stabilită de legiuitor în cuprinsul art. 651 alin. (1) C. proc. civ. nu este una alternativă, astfel încât petentul să aibă posibilitatea de a alege între mai multe instanțe care sunt, deopotrivă, competente. Legiuitorul a impus ordinea imperativă a instanțelor considerate competente, care vor fi sesizate de către executorul judecătoresc în vederea soluționării cererii de încuviințare a executării silite.

În raport de aceste considerente, instanța a reținut că, având în vedere că debitoarea C. are domiciliul în București, sector 3, instanța competentă este Judecătoria sector 3 București, astfel că a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea acestei instanțe.

Învestită prin declinare, Judecătoria sectorului 3 București a pronunțat sentința civilă nr. 10855 din 20 iulie 2016, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat, la rândul său, competența în favoarea Judecătoriei Baia Mare și, constatând ivit conflictul de competență a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în ce privește legea aplicabila, potrivit art. 3 din Legea nr. 76/2012 coroborat de art. 24 și 25 C. proc. civ., că dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de aceste instanțe potrivit legii sub care au început. Potrivit art. 622 alin. (3) C. proc. civ. executarea silită începe la data sesizării organului de executare.

Prin urmare, legea aplicabilă executării silite este legea în vigoare la data formulării cererii de executare silită, respectiv la data de 10 mai 2012. La acea dată era în vigoare C. proc. civ. 1865, executarea silită urmând a se desfășura potrivit dispozițiilor art. 3711 și urm. C. proc. civ. 1865.

Potrivit art. 3731 C. proc. civ. 1865, instanța competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite este instanța de executare, aceasta fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ. 1865 ca fiind „judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea”.

Executorul judecătoresc a solicitat încuviințarea executării silite asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aflate pe raza Judecătoriei Baia Mare, precum și prin poprire asupra conturilor debitoarei deschise la unitățile bancare aflate pe raza Judecătoriei Baia Mare. Prin urmare, dacă executarea silită vizează aceste bunuri Judecătoria Baia Mare este instanța de executare, în circumscripția sa urmând a se desfășura executarea silită.

Investită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte va constata că, în speță, competența soluționării cererii de încuviințare a executării silite revine Judecătoriei Baia Mare, pentru considerentele ce succed:

Având în vedere principiul neretroactivității legii civile, potrivit căruia legea civilă se aplică numai situațiilor ivite după adoptarea sa, iar nu și situațiilor trecute, precum și dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 (legea de punere în aplicare a noului cod), cu modificările ulterioare, se reține că dispozițiile noului C. proc. civ. se aplică doar executărilor silite începute după intrarea în vigoare a noii reglementări.

De asemenea, art. 25 alin. (1) din noul C. proc. civ. prevede că procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.

Potrivit art. 622 alin. (2) din noul C. proc. civ. „executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare”.

Pentru rezolvarea conflictului de legi în cazul schimbării reglementărilor în materia executării silite, legiuitorul nu are în vedere data la care titlul a cărui executare se urmărește a devenit sau putea deveni executoriu, ci data la care creditorul a sesizat organul de executare, conform art. 622 alin. (2) din noul C. proc. civ.

În speță, cererea de executare silită a fost formulată de creditorul B. a fost formulată la data de 10 mai 2012.

Prin urmare, în cauză sunt incidente dispozițiile vechiului C. proc. civ., respectiv dispozițiile art. 373 alin. (3) C. proc. civ. 1865, în vigoare la data formulării cererii - 10 mai 2012, potrivit cărora cererile de încuviințare a executării silite sunt soluționate instanța de executare, astfel cum este definită de art. 373 alin. (2) C. proc. civ. 1865, respectiv judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Cum executarea silită se va desfășura în toate formele prevăzute de lege, asupra bunurilor mobile și imobile aflate pe raza Judecătoriei Baia Mare, precum și prin poprire asupra conturilor debitoarei deschise la unitățile bancare de pe raza Judecătoriei Baia Mare, astfel cum rezultă din cererea de încuviințare a executării silite, instanța de executare este cea în raza căreia se află bunurile ce urmează a fi executate, respectiv Judecătoria Baia Mare.

Pentru aceste considerente, văzând textele procedurale anterior menționate, se va stabili că instanța competentă teritorial în soluționarea cererii de încuviințare a executării silite este Judecătoria Baia Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia Mare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2016.