Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1795/2016 AI generated

Inadmissibility of Extraordinary Recourse for Challenging Procedural Suspension and Unmotivated Appeals

Case Number Decizia nr. 1795/2016
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals filed by both the union plaintiffs and the employer defendant, upholding the appellate court's interim order to suspend the proceedings; this leave the first-instance judgment, which partially granted the claim for the monetary value of unused meal vouchers, as the effective operative decision pending resolution of the pending reference. The dispute involved a labor law action where two unions sought compensation from a municipal hospital for the failure to provide meal vouchers during specific periods, with the appellate court previously suspending the trial to await a decision by the Supreme Court on a legal question regarding whether such vouchers constitute a right or a mere expectation. Relying on Articles 487, 488, and 489 of the New Code of Civil Procedure, the court held that the appeals were inadmissible and null because the plaintiffs' appeal was entirely unmotivated, while the defendant's appeal failed to articulate grounds falling within the strict limits of illegality required for this extraordinary remedy, as its arguments targeted the substantive calculation of the vouchers rather than the procedural grounds for the suspension.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 C. proc. civ, art. 1 din Legea nr. 142/1998, art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004, art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of Extraordinary Recourse for Challenging Procedural Suspension and Unmotivated Appeals: Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., inclusiv cu privire la încadrarea criticilor de nelegalitate în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Keywords

AI generated
procedural rights pending proceedings value in dispute suspension period grounds for cassation civil judgment

Cited Legislation

AI generated
art. 499 C. proc. civ
Asupra cauzei de față, în condițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:
art. 1 din Legea nr. 142/1998
și D., au solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 142/1998, art.
art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004
142/1998, art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004, art.
art. 493 alin. (3) C. proc. civ
Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art.
art. 493 alin. (4) C. proc. civ
civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., inclusiv cu privire la încadrarea criticilor de nelegalitate în dispozițiile art.
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
civ., inclusiv cu privire la încadrarea criticilor de nelegalitate în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
art. 493 alin. (5) C. proc. civ
S-a acordat termen pentru judecarea recursului la data de 5 octombrie 2016, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.
art. 489 alin. (1) C. proc. civ
civ., ce reglementează obligativitatea motivării recursului, se constată că recurenții-reclamanți nu s-au conformat acestei exigențe, nemotivând calea de atac, iar în cauză nu s-au identificat motive de recurs de ordine publică, sens în care devin incidente dispozițiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 1795/2016

Asupra cauzei de față, în condițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/87/2015 la data de 27 august 2015 pe rolul Tribunalului Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, reclamanții Sindicatul A. și Sindicatul B. din Spitalul Municipal Roșiorii de Vede, în numele și pentru membrii săi de sindicat C. și D., au solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 142/1998, art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004, art. 140 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de sector de activitate, art. 40 alin. (2) lit. c) și art. 161 alin. (5) C. muncii, art. 1530 și urm. C. civ., în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Municipal Roșiorii de Vede, obligarea pârâtului la plata către fiecare membru de sindicat a contravalorii tichetelor de masa aferenie perioadelor 01.09.2012-01.11.2012; 01.01.2013-01.03.2013; 01.05.2013-01.10.2013; 01.01.2014-01.10.2014 și 01.01.2015 până la data pronunțării sentinței și în continuare atâta timp cât membrii de sindicat își vor păstra calitatea de salariați ai Spitalul Municipal Roșiorii de Vede și cât timp cadrul normativ va rămâne neschimbat, cu actualizare la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente.

Prin sentința nr. 1735 din 27 octombrie 2015, Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea; a obligat pârâtul să plătească fiecăruia dintre reclamanții nominalizați - membrii de sindicat, contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadelor indicate în dispozitiv până la data pronunțării sentinței, respectiv 27.10.2015, actualizate cu indicele de inflație ia data plății elective; a respins capetele de cerere privind plata și în continuare cât timp reclamanții au calitatea de salariați ai pârâtului și cadrul legal rămâne neschimbat, precum și actualizarea cu dobânda legală, ca nefondate.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel toate părțile.

Prin încheierea de ședință din 3 martie 2016, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a suspendat judecata cauzei în temeiul dispoziții lor art. 520 alin. (4) noul C. proc. civ., până la soluționarea sesizării nr. x/1/2015 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

1) Împotriva acestei încheieri au declarat recurs, neîncadrat în drept și nemotivat, reclamanții Sindicatul A. din Spitalul Municipal Roșiorii de Vede în numele și pentru membrii de sindicat C., D. și Sindicatul B. din Spitalul Municipal Roșiorii de Vede, solicitând reluarea judecății apelului.

Prin rezoluția din 9 iunie 2016 s-a dispus comunicarea recursului formulat de reclamanți și întocmirea raportului de admisibilitate conform art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., după întocmirea formalităților de comunicare prevăzute de art. XV din Legea nr. 2/2013.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar, recursul reclamantului a fost comunicat pârâtului la data de 13 iunie 2016.

2) La data de 7 iulie 2016 (data plicului) a formulat recurs împotriva aceleiași încheieri și pârâtul Spitalul Municipal Roșiorii de Vede, îniemeiat pe dispozițiile art. 411-415 noul C. proc. civ.

În motivare, recurentul-pârât a arătat că încheierea atacată este nelegală și netemeinică în sensul că instanța de fond a încălcat prevederile Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă și solicită reluarea judecății în apel.

Având în vedere că în cauză a fost pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă decizia nr. 5 din 28 martie 2015, care a statuat că acordarea unor asemenea tichete reprezintă un drept, iar nu o vocație, recurentul-pârât a solicitat obligarea apelantului-pârât la plata contravalorii tichetelor de masă până la data prezentei decizii la care se vor calcula actualizarea cu indicele de inflație și dobânda legală de la data scadenței până la data efectivă.

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 7 septembrie 2016, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., inclusiv cu privire la încadrarea criticilor de nelegalitate în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

La dala de 23 septembrie 2016 recurentul-pârât Spitalul Municipal Roșiorii de Vede a formulat punct de vedere la raportul de admisibilitate solicitând repunerea pe rol a cauzei în vederea continuării judecății.

Recurenții-reclamanți nu au formulat punct de vedere la raportul de admisibilitate.

S-a acordat termen pentru judecarea recursului la data de 5 octombrie 2016, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 489 alin. (1) noul C. proc. civ. „Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol „Aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488”.

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat. În termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca erîliciie formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1-8 noul C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În ceea ce privește respectarea dispozițiilor art. 487 alin. (1) noul C. proc. civ., ce reglementează obligativitatea motivării recursului, se constată că recurenții-reclamanți nu s-au conformat acestei exigențe, nemotivând calea de atac, iar în cauză nu s-au identificat motive de recurs de ordine publică, sens în care devin incidente dispozițiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ. privind sancțiunea nulității.

Declarația de recurs precizează doar decizia obiect al căii extraordinare de atac, numărul dosarului în care a fost pronunțată și instanța care a dezbătut apelul.

Referitor ia recursul pârâtului Spitalul Municipal Roșiorii de Vede, se constată că, deși acesta invocă nelegalitatea încheierii recurate, în realitate, criticile formulate prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac vizează modalitatea de acordare a tichetelor de masă, iar nu criteriile pentru care instanța a dispus suspendarea judecății, astfel încât chestiunile deduse judecății nu se raportează la considerentele respectivei încheieri pentru a putea fi analizate de instanța de control judiciar sub aspectul legalității soluției.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecății, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 noul C. proc. civ., intervine sancțiunea nulității recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursurile declarate de reclamanții Sindicatul A. din Spitalul Municipal Roșiorii de Vede, în numele și pentru membrii de sindicat C., D. și Sindicatul B. din Spitalul Municipal Roșiorii de Vede precum și de pârâtul Spitalul Municipal Roșiorii de Vede împotriva încheierii de ședință din 3 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursurile declarate de reclamanții Sindicatul A. din Spitalul Municipal Roșiorii de Vede, în numele și pentru membrii de sindicat C., D., și Sindicatul B. din Spitalul Municipal Roșiorii de Vede, ambele cu sediul în Roșiori de Vede, jud. Teleorman, precum și de pârâtul Spitalul Municipal Roșiorii de Vede, cu sediul în Roșiori de Vede, jud. Teleorman, împotriva încheierii de ședință din 3 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 5 octombrie 2016.