Jurisdictional effect of interlocutory competence ruling versus retrospective in-intery of law interpretation

Decizia nr. 1791/2016

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția I civilă, sub nr. x/105/2015, la data de 30 iulie 2015, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. și M. au solicitat, în temeiul Legii nr. 330/2009 și al Legii nr. 284/2010, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul București, obligarea pârâților la reîncadrarea personalului conform dispozițiilor Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, începând cu data de 01 august 2012 și la stabilirea corectă a modului de calcul a drepturilor salariate lunare; obligarea pârâților Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul București să reîncadreze personalul, conform dispozițiilor Legii nr. 284/2010 începând cu data de 01 august 2012, să le stabilească acestora corect modul de calcul privind drepturile salariate lunare ia care au dreptul, și în acest sens să le plătească reclamanților diferențele salariate aferente perioadei, începând cu data de 01 august 2012 și până la data pronunțării sentinței, precum și în continuare, sume care vor fi reactualizate în raport de indicele de inflație aplicat de la data de 01 august 2012 și până la data plății efective, precum și a dobânzii legate aferente acestor drepturi începând cu data scadenței și până Ia data efectivă a plății; obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să emită în favoarea reclamanților grilele de salarizare privind noul salariu de încadrare în care să fie incluse unele sporuri în mod corespunzător cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 284/2010, având în vedere că la acest moment pentru calculul salariului de încadrare sunt folosite O.G. nr. 8/2007, O.G. nr. 10/2008, Legea nr. 330/2009, legi abrogate în prezent creându-se astfel confuzii între vechimea în muncă, vechimea în specialitate (sporul de fidelitate) și sporurile care au fost incluse în salariu, iar sporul de risc (25%) și confidențialitate (5%) se aplică în mod diferențiat și incorect calculat pentru fiecare salariat în parte; obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să asigure sumele necesare acordării drepturilor salariate în favoarea reclamanților.

Prin sentința nr. 1801 din 10 iunie 2016 pronunțată în Dosar nr. x/105/2015, Tribunalul Prahova, secția I civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, reținând că, prin decizia în interesul legii nr. 7 din 16 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. s-a statuat că sintagma „instanța la care își desfășoară activitatea” din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul de instanță la care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță.

Cum reclamanții au calitatea de procurori în cadrul parchetelor din București (Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, Tribunalul București, judecătoriile sectoarelor 1, 2 și 6, Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.) față de dispozițiile anterior menționate, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului București.

Prin sentința nr. 7693 din 6 septembrie 2016 pronunțată în Dosar nr. x/3/2016 Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, a constatat ivit conflictul negativ și a înaintat cauza spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul București a reținut că la primul termen de judecată din data de 13 mai 2016, Tribunalul Prahova a respins excepția neeompetenței teritoriale invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism prin întâmpinare, raportat la funcțiile deținute de reclamanți și unitățile unde aceștia își desfășoară activitatea, apreciind că Tribunalul Prahova este competent teritorial să soluționeze prezenta cauză.

La următorul termen de judecată, instanța a invocat excepția neeompetenței teritoriale a Tribunalului Prahova și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

În condițiile în care la primul termen de judecată Tribunalul Prahova a respins excepția necompetenței teritoriale a acestuia și a apreciat că este instanță competentă, pronunțând o încheiere interlocutorie, nu mai putea reveni asupra soluției date în privința instanței competente, astfel că a devenit instanță competentă, chiar dacă ulterior a fost pronunțată decizia nr. 7 din 16 mai 2016 de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, pentru argumentele ce succed:

Potrivit art. 131 alin. (1) noul C. proc. civ. „La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând, în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu”.

Alin. (2) al aceluiași articol statuează că „în mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop”.

În cauză, prin încheierea de ședință din 13 mai 2016, Tribunalul Prahova, fără a considera că sunt necesare lămuriri ori probe în eeea ce privește competența potrivit art. 131 alin. (2) noul C. proc. civ. precitat, a procedat la verificarea propriei competențe potrivit alin. (1) al aceluiași articol, concluzionând că este instanța competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.

Cum dispozițiile art. 131 alin. (1) noul C. proc. civ. stabilesc în mod expres că încheierea prin care instanța de judecată consemnează rezultatul verificării și stabilirii propriei competențe are caracter interlocutoriu, rezultă că asupra celor reținute prin încheierea de ședință din 13 mai 2016 Tribunalul Prahova nu mai putea reveni, aplicând, cu efect retroactiv, o decizie pronunțată într-un recurs în interesul legii.

Caracterul interlocutoriu este definit de dispozițiile art. 235 noul C. proc. civ. potrivit cărora „Instanța nu este legată de încheierile premergătoare cu caracter preparatoriu, ci numai de cele interlocutorii. Sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, fără a se hotărî în totul asupra procesului, se soluționează excepții procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase.” și semnifică faptul că ceea ce s-a statuat printr-o asemenea încheiere nu mai poate fi schimbat.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 octombrie 2016.