Exclusion of state entities from restitution obligations where civil court orders exceed scope by recharacterizing annulment of revocation as substantive application of abuser state expropriation law

Decizia nr. 1770/2016

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 02 mai 2007, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâții Primarul General al Municipiului București, Primăria Municipiului București, L., Ministerul Administrației și Internelor - Centrul de Pregătire a Pompierilor "D." și SC E. SRL, solicitând anularea dispoziției nr. 7662 din 05 aprilie 2007 emisă de Primarul General al Municipiului București, prin care s-a revocat Dispoziția nr. 6482 din 05 octombrie 2006, precum și a actelor subsecvente și obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilele terenuri situate în București, în suprafață de 6.121 mp, în suprafață de 11.705 mp și în suprafață de 738 mp.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001, art. 6 din Legea nr. 213/1998 și cele ale art. 480 C. civ.

F., G., H. și I. au formulat cerere de intervenție prin care au solicitat citarea, în calitate de pârât, și a Inspectoratului pentru Situații de Urgență "J." al Municipiului București, întrucât terenul asupra căruia invocă dreptul de proprietate se află în administrarea acestuia. S-a solicitat prin această cerere să fie obligați Inspectoratul pentru Situații de Urgență "J." al Municipiului București și Ministerul Administrației și Internelor - Centrul de Pregătire a Pompierilor "D." să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul teren situat în București, sector 3, în suprafața de 11.705 mp, arătându-se de către intervenienți că au cumpărat de la reclamanții inițiali terenurile obiect al prezentei cauze, prin contractul de vânzare-cumpărare din 19 iunie 2007 completat cu actul adițional din 12 iulie 2007, ambele autentificate de Notar Public K.

Reclamanții A., B. și C. au formulat cerere precizatoare, prin care au solicitat ca pârâtul L. să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul teren situat în București, în suprafață de 6.121 mp, așa cum este el identificat în actele anexe cererii și pârâtul Ministerul Administrației și Internelor - Centrul de Pregătire a Pompierilor "D." să fie obligat să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul teren situat în București, sector 3, în suprafață de 11.705 mp, așa cum rezultă din actele de proprietate ale reclamanților.

S-a solicitat, totodată, citarea în cauză, în condițiile art. 57 alin. (3) C. proc. civ., alături de Ministerul Administrației și Internelor, a Inspectoratului de Stat pentru Situații de Urgență "J." al Municipiului București, motivat de faptul că această instituție ar putea opune un titlu pentru terenul în suprafață de 11.705 mp.

Reclamanții A., B. și C. au formulat o altă cerere precizatoare, prin care au arătat că înțeleg să se judece și cu SC M. SA - Grup Școlar județul Constanța, în calitate de pârâtă, pentru ca aceasta să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul teren în suprafață de 739,00 mp, situat în București, sector 3.

Reclamanții A., C. și B. au rezumat într-o nouă cerere precizatoare pretențiile formulate, solicitând anularea dispoziției din 05 aprilie 2007, prin care s-a revocat dispoziția din 05 octombrie 2006 și să fie obligați pârâții să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilele-terenuri situate în București (plan încadrare anexat), după cum urmează:

a) L., de la care solicită parcelele: S 2, nr. poștal 1 D, în suprafață de 1755 mp; S 3, nr. poștal IE, în suprafață de 6122 mp; S 5, nr. poștal IG, în suprafață de 2902 mp; S 6, nr. poștal 1J, în suprafață de 1007 mp - total suprafață ocupată 11.786 mp;

b) pârât ocupant SC M. SA, cumpărător succesiv de la ocupant inițial SC N. SA, de la care se revendică parcela S 4, nr. poștal 1 K, în suprafață de 779 mp;

c) pârât ocupant MAI - Centrul de Pregătire a Pompierilor, de la care se revendică parcela S 7, nr. poștal 1 H, în suprafață de 11.705 mp.

Pârâtul Inspectoratul pentru Situații de Urgență "J." al Municipiului București a formulat cerere reconvențională, prin care, în baza art. 10 din Legea nr. 10/2001 și art. 494 C. civ., a solicitat să se constate calitatea sa de constructor de bună-credință, în cazul admiterii cererii principale, iar reclamanții, respectiv intervenienții în interes propriu, să fie obligați la plata contravalorii investițiilor și bunurilor imobile-construcții, respectiv utilități și instalații existente pe terenul în suprafață de 11.085 mp, parcela S 7, sector 3, în valoare de 681.416, 93 lei și acordarea unui drept de retenție.

SC O. SRL, deținător în locațiune a unei suprafețe de teren, a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului L. SA, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.

Prin încheierea din data de 27 iunie 2008, tribunalul a luat act de transmisiunea calității procesuale în ceea ce privește al doilea capăt de cerere - revendicarea, de la reclamanți la numiții F., G., H. și I.; a încuviințat în principiu cererea de intervenție formulată de aceștia cu privire la capătul 1 de cerere, ca și cererea de intervenție accesorie formulată de SC O. SRL.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență "J." al Municipiului București a formulat cerere de intervenție principală, prin care a solicitat stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent, în temeiul art. 10 din Legea nr. 10/2001, arătând că o parte din terenul în litigiu este ocupată de Brigada de Pompieri a Municipiului București.

Prin încheierea din data de 05 decembrie 2008, tribunalul a admis în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență "J.".

Prin încheierea din data de 20 noiembrie 2009, tribunalul a disjuns cererea reconvențională formulată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență "J." al Municipiului București de judecarea cererii principale.

Prin Sentința civilă nr. 1455 din 15 decembrie 2009, Tribunalul București, secția a V-a civilă:

A respins excepția inadmisibilității capătului de cerere privind revendicarea, ca neîntemeiată.

A respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, ca neîntemeiată.

A admis acțiunea precizată, formulată de reclamanții A., B. și C., F., G., H. și I.

A dispus anularea dispoziției din 05 aprilie 2007 a Primarului General al Municipiului București, prin care s-a revocat dispoziția din 05 octombrie 2006.

A obligat pe pârâtul MAI - Centrul de Pregătire a Pompierilor să lase reclamanților F., G., H. și I. în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, în suprafață de 11.705 mp - parcela S 7, așa cum a fost identificată în raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză de expert P.

A obligat pe pârâta SC L. SA să lase reclamanților F., G., H. și I. în deplină proprietate și liniștită posesie următoarele imobile: imobilul situat în București, în suprafață de 6.122 mp - parcela S 3, așa cum a fost identificată în raportul de expertiză tehnică topografică efectuat în cauză, precum și imobilul situat în București, în suprafață de 1.020 mp - parcela S 6, așa cum a fost identificată prin același raport de expertiză; imobilul situat în București, în suprafață de 2.888 mp - parcela S 5, identificată prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expert P. și imobilul situat în București, parcela S 2, așa cum a fost identificată prin același raport de expertiză.

A obligat pe pârâta SC M. SA să lase reclamanților F., G., H. și I. în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, în suprafață de 758 mp - parcela S 4, așa cum a fost identificată în raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză de expert P.

A respins, ca neîntemeiate, cererea de intervenție în interes propriu a Inspectoratului pentru Situații de Urgență "J." și cererea de intervenție accesorie a intervenientei SC O. SRL.

A omologat raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză de expert P.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

Cu privire la excepțiile invocate în cauză:

a) acțiunea în revendicare a reclamanților este admisibilă având în vedere hotărârea pronunțată în cauza Faimblat c. României și Decizia nr. 33/2008, pronunțată în interesul legii. Deoarece printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă reclamanților din prezenta cauză li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, aceștia dețin un "bun" în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

b) excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților este neîntemeiată, întrucât beneficiarii dispoziției revocate prin dispoziția atacată sunt reclamanții A., B. și C., iar față de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, aceștia sunt și persoanele îndreptățite de a ataca dispoziția de revocare a restituirii în natură.

Pe fondul cauzei:

a) În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea dispoziției nr. 7662 din 05 aprilie 2007 emisă de Primarul General al Municipiului București, prin care s-a revocat dispoziția din 05 octombrie 2006:

Prin dispoziția din 05 octombrie 2006 a Primarului General al Municipiului București, dată în temeiul Sentinței civile nr. 362 din 14 aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, irevocabilă, s-a dispus restituirea în natură a imobilului în litigiu în suprafață de 6.121 mp către reclamanții A., B. și C.

Prin dispoziția din 05 aprilie 2007, emisă tot de Primarul General al Municipiului București, s-a revocat dispoziția din 05 octombrie 2006.

Față de această situație de fapt, tribunalul a reținut că, deoarece contrazice ceea ce s-a statuat cu putere de lucru judecat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, dispoziția de revocare din 05 aprilie 2007 este nelegală.

Pentru același motiv (puterea de lucru judecat a hotărârii judecătorești definitive și irevocabile), au fost apreciate ca neîntemeiate susținerile pârâților SC L. SA, Ministerul Administrației și Internelor - Centrul de Pregătire a Pompierilor "D.", Inspectoratul pentru Situații de Urgență "J.", potrivit cărora dispoziția din 05 octombrie 2006 a Primarului General al Municipiului București este nelegală, deoarece Primăria Municipiului București nu era competentă să emită această dispoziție ori trebuia să se acorde măsuri reparatorii prin echivalent și nu restituirea în natură. Atât timp cât această dispoziție s-a dat în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, este inadmisibil ca printr-o altă hotărâre judecătorească să se dispună altceva cu privire la același raport juridic întrucât s-ar modifica o hotărâre judecătorească definitivă prin alte căi decât căile legale de atac, ceea ce ar însemna încălcarea dreptului la un proces echitabil al reclamanților, precum și încălcarea principiului securității raporturilor juridice. De asemenea, s-a apreciat ca neîntemeiată și apărarea pârâtului Inspectoratul pentru Situații de Urgență "J." prin care s-a invocat excepția de tardivitate a formulării notificării în baza Legii nr. 10/2001 față de el, astfel cum prevăd dispozițiile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, reținând că reclamanții au depus în termen notificarea în temeiul Legii nr 10/2001 la pârâtul Municipiul București prin Primar General, așa cum s-a reținut și prin Sentința civilă nr. 362 din 14 aprilie 2005, menționată mai sus. În urma revocării primei decizii de restituire în natură, Primarul General a declinat competența de soluționare a cauzei către Inspectoratul pentru Situații de Urgență "J.", notificarea formulată în termenul legal profitând reclamanților.

b) În ceea ce privește capătul de cerere în revendicare:

Din probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar și expertiza tehnică topografică, a rezultat că o parte din terenurile pentru care s-a dispus restituirea în natură prin Sentința civilă nr. 362 din 14 aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul București sunt ocupate de pârâții SC L. SA, Ministerul Administrației și Internelor - Centrul de Pregătire a Pompierilor "D.", Inspectoratul pentru Situații de Urgență "J." și SC M.

Instanța de fond a apreciat că analiza cererii în revendicare nu se realizează exclusiv prin compararea titlurilor pe baza criteriilor dreptului comun presupuse de aplicarea art. 480 C. civ., așa cum solicită reclamanții, ci și în considerarea Legii nr. 10/2001 și a normelor europene privind protecția dreptului de proprietate, reprezentate de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Imobilul în litigiu face parte dintre imobilele preluate abuziv de către stat și intră astfel în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001, domeniu în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului are o jurisprudență constantă în cauzele împotriva României.

Dat fiind caracterul declarativ al Sentinței civile nr. 362 din 14 aprilie 2005, irevocabilă, prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate al reclamanților asupra imobilului în litigiu și s-a dispus restituirea acestuia în natură către reclamanți, efectele acesteia se produc retroactiv, însemnând că dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu nu a ieșit niciodată din patrimoniul titularilor inițiali, constatare ce concordă cu voința legiuitorului exprimată în dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data introducerii cererii principale. Dreptul de proprietate astfel recunoscut, cu efect retroactiv, nu este revocabil. Reclamanții nu au intrat în posesia întregului imobil în urma hotărârii judecătorești menționate, împrejurare care constituie o privare de bun în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Păduraru c. României, cauza Suciu-Arama c. României).

Procedând la compararea drepturilor autorilor de la care provin titlurile în concurs, instanța de fond a reținut că titlul pretins de reclamanți, contractul de vânzare-cumpărare din 13 decembrie 1945, prin care autorii lor au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, certificatul de moștenitor nr. 967/1991 de pe urma defunctei Q., certificatul de moștenitor din 07 aprilie 2005 de pe urma defunctului R., este confirmat în justiție prin hotărârea definitivă și irevocabilă a Tribunalului București, secția a V-a civilă.

În apărare, pârâții au invocat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis la data de 12 mai 2000 de către Ministerul Tineretului și Sportului, pe numele pârâtei SC L. SA, certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 28 mai 1996, emis de Ministerul Industriilor pe numele SC S. SA, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 30 mai 1995, emis de Ministerul Industriilor pe numele SC N. SA, contractul din 14 ianuarie 2004 și contractul din 31 ianuarie 2004 prin care a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului SC M. SA. De asemenea, pârâtul Ministerul Administrației și Internelor - Centrul de Pregătire a Pompierilor "D." invocă Decizia nr. 7/1984 a Sfatului Popular al Municipiului București.

Comparând drepturile autorilor de la care emană titlurile în concurs, s-a constatat că la momentul emiterii certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, respectiv a Deciziei nr. 7/1984, autorii pârâților, respectiv Ministerul Tineretului și Sportului și Ministerul Industriilor, precum și Sfatul Popular al Municipiului București, nu erau proprietarii imobilului în cauză, acesta fiind preluat abuziv. În concursul dintre reclamanți și pârâți, primii se află în posesia titlului originar de proprietate asupra imobilului revendicat, făcând dovada transmisiunilor succesive cu actele de proprietate și de succesiune.

S-a apreciat că, deși pârâții dispun de un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, viciul care afectează titlul autorului acestora -statul - radiază implicit și în privința propriului titlu, fapt de natură să împiedice recunoașterea preferabilității titlului pârâților în concurs cu cel al reclamanților, mai bine caracterizat.

Apărarea pârâtei SC M. SA privind preferabilitatea titlului său, față de anterioritatea înscrierii lui în cartea funciară, a fost considerată nerelevantă în compararea titlurilor care provin de la autori diferiți cum este cazul în speță. S-a mai reținut și că situația subdobânditorului de bună-credință și cu titlu oneros al unui imobil este una dintre excepțiile de la aplicarea principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului principal și are relevanță în materia efectelor nulității, neavând nicio consecință juridică în cadrul acțiunii în revendicare imobiliară.

c) Tribunalul a respins cererea de intervenție principală a Inspectoratului pentru Situații de Urgență "J.", reținând că intervenientul deține imobilul în litigiu în temeiul Deciziei nr. 7 din 10 ianuarie 1984 - art. 3, decizie a Consiliului Popular al Municipiului București, titlu ce nu poate fi considerat preferabil celui al reclamanților, deoarece provine de la un non dominus (neproprietar).

d) Față de soluția dată acțiunii în revendicare a reclamanților, s-a respins cererea de intervenție accesorie a intervenientei SC O. SRL, având în vedere preferabilitatea titlului reclamanților și nu al pârâtei SC L. SA.

Împotriva Sentinței civile nr. 1455/2009 au declarat apel pârâții Municipiul București prin Primarul General, L. SA și intervenienta SC O. SRL, Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul pentru Situații de Urgență "J." și SC M. SA.

În motivarea apelului, pârâtul Municipiul București prin Primarul General a susținut, în esență, că reclamanții nu au calitate procesuală activă, că nu au contestat, conform art. 26 din Legea nr. 10/2001, dispoziția din 05 aprilie 2007 și nu au făcut dovada ca ar fi titularii dreptului real de proprietate asupra imobilului revendicat.

Pârâta SC L. SA a reiterat în apel excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților în acțiunea în revendicare și a inadmisibilității acțiunii în revendicare, iar pe fond a considerat că titlul reclamanților nu este preferabil titlului SC L. SA în condițiile în care se întemeiază pe o hotărâre judecătorească ce nu este opozabilă SC L. SA și provine de la neproprietar. Apelantul invocă, ca și excepție de fond, nulitatea absolută a Dispoziției nr. 6482/2006, nulitate ce o întemeiază pe încălcarea prevederilor imperative ale art. 21 și art. 22 din Legea nr. 10/2001, cu argumentul potrivit căruia normele de competență stabilite de Legea nr. 10/2001 sunt norme de ordine publică de la care nu se poate deroga.

În motivarea apelului, intervenienta SC O. SRL a susținut că, în mod greșit, instanța de fond a apreciat că Sentința civilă nr. 362 din 14 aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul Municipiului București se bucură de autoritate de lucru judecat deși, față de terți, hotărârea se opune cu valoarea unui fapt juridic și a unui mijloc de probă, a unei prezumții relative. Instanța de fond trebuia să observe că acțiunea în revendicare îndreptată împotriva S. C. L. SA era inadmisibilă, reclamanții având la îndemână calea Legii nr. 10/2001, în baza căreia puteau solicita de la SC L. SA restituirea în natură a imobilelor deținute de acesta.

În motivarea apelului, pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a arătat că procedura de citare a pârâtului M.A.I. era viciată, având în vedere că a fost efectuată prin afișare, că hotărârea încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 referitoare la menținerea afectațiunii pe o perioadă de până la 3 ani, precum și pe ale art. 21 și 25 din Legea nr. 10/2001, referitoare la faptul că restituirea în natură se face direct de către unitatea care deține imobilul solicitat, considerând, de asemenea, că sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată sau ale art. 494 alin. (3) teza a II-a C. civ.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență "J." al Municipiului București a apreciat că hotărârea pronunțată de Tribunalul București nr. 362 din 14 aprilie 2005, irevocabilă, nu poate fi creatoare de obligații pentru pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul pentru Situații de Urgență "J." al Municipiului București, de a lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie terenul ocupat de aceste instituții - parcela S7, atâta timp cât nu au fost părți în proces în calitatea lor de "deținători legali" ai terenului în sensul Legii nr. 10/2001. Susține că reclamanții nu au dovedit - pe baza actelor depuse - identitatea imobilului teren revendicat cu imobilul deținut de pârât. De asemenea, nu s-a făcut dovada persoanelor îndreptățite.

- În subsidiar, apelantul-pârât solicită acordarea de măsuri reparatorii în echivalent părților reclamante în baza art. 10 alin. (3), (4), (5) din Legea nr. 10/2001 întrucât terenul imobil, parcela S7 în suprafață de 11.705 mp este afectat unui serviciu public pe care Inspectoratul pentru Situații de Urgență îl prestează în baza legii (O.G. nr. 88/2001, H.G. nr. 1492/2004). Reluând ideea necesității imobilului, în situația în care se va menține soluția tribunalului în sensul restituirii în natură a imobilului teren, apelantul apreciază că devin aplicabile dispozițiile art. 16, conform Anexei 2 din Legea nr. 10/2001.

Pârâta SC M. SA a susținut că Sentința nr. 362 din 14 mai 2005 pronunțată de Tribunalul București nu îi poate fi opozabilă deoarece nu a fost parte în acest proces, ba, mai mult, a fost pronunțată față de o persoană care nu are calitatea de persoană deținătoare. Precizează că a dobândit dreptul de proprietate prin contract de vânzare-cumpărare, titlu ce s-a consolidat prin necontestarea lui în temeiul art. 46 din Legea nr. 10/2001 și în termenul de prescripție instituit prin alineatul final al acestui articol.

Consideră titlul său preferabil, față de criteriile speciale instituite de Legea nr. 10/2001 respectiv valabilitatea certificatului de testare a dreptului de proprietate din 19 aprilie 1995 titlul autoarei sale, SC N. SA, și a contractului de vânzare-cumpărare din 31 martie 2004 al apelantei pârâte. Aceste titluri de proprietate nu au fost anulate în instanță, iar dispozițiile art. 18 din Legea nr. 10/2001, stabilesc în această situație o reparație echitabilă pentru proprietar, respectiv despăgubirea prin echivalent.

Prin Decizia civilă nr. 267A din 24 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelurile declarate de pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul pentru Situații de Urgență "J."; a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pe pârâtul Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul pentru Situații de Urgență "J." - Centrul de Pregătire a Pompierilor "D." să lase reclamanților F., G., H. și I. în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, în suprafață de 11.054,30 mp - parcela S 7, așa cum a fost identificată în raportul de expertiză topografică întocmit în apel de expert Ș. și schițe anexă; a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței; a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâții Municipiul București, SC M. SA, L. SA și intervenienta SC O. SRL împotriva aceleiași sentințe.

Prin Decizia nr. 1326 din 7 mai 2014 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursurile declarate de pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul pentru Situații de Urgență "J.", SC L. SA, SC M. SA și Municipiul București prin Primar General împotriva Deciziei civile nr. 267A din 24 septembrie 2013 a Curții de Apel București; a casat această decizie și a trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel București.

Pentru a pronunța această decizie, instanța supremă a reținut următoarele:

Solicitarea de respingere ca inadmisibilă a acțiunii în revendicare de drept comun este nefondată. Potrivit Deciziei în interesul legii nr. 33/2008, în măsura în care reclamantul invocă un "bun" în favoarea sa, în sensul normei europene, acțiunea în revendicare formulată ulterior apariției Legii nr. 10/2001 este admisibilă, ceea ce este și cazul în speță, unde reclamanții invocă existența unui "bun", raportat la dispoziția de restituire în natură a imobilului litigios, emisă în executarea unei hotărâri judecătorești irevocabile pronunțată în contradictoriu cu emitentul acesteia. Cât privește împrejurarea dacă reclamanții sunt, într-adevăr, titularii unui "bun", aceasta este o chestiune ce ține de fondul acțiunii în revendicare, iar nu de admisibilitatea ei.

Sunt fondate criticile privind neclarificarea temeiului juridic al acțiunii în revendicare și imposibilitatea aplicării concomitente a dispozițiilor dreptului comun și ale Legii nr. 10/2001 în soluționarea acestei cereri, critici ce se regăsesc în recursurile pârâtelor SC M. SA și SC L. SA.

În acest sens Înalta Curte a reținut că prin cererea introductivă de instanță, ca și prin precizarea ulterioară de acțiune, formulată la data de 21 aprilie 2008, reclamanții au indicat ca temei de drept al pretențiilor lor dispozițiile art. 480 C. civ. și ale Legii nr. 10/2001.

La fel ca și prima instanță, instanța de apel s-a considerat învestită cu o acțiune în revendicare de drept comun privind un imobil ce intră sub incidența Legii nr. 10/2001, acțiune formulată după intrarea în vigoare a legii speciale. Cu toate acestea, în soluționarea fondului cererii în revendicare, instanța de apel s-a raportat atât la dispozițiile dreptului comun, cât și la cele ale legii speciale.

Or, potrivit art. 129 alin. (4) C. proc. civ., înainte de a proceda la cercetarea fondului cauzei, instanța trebuia să clarifice temeiul juridic al acesteia, având obligația de a solicita inițiatorilor demersului judiciar să decidă dacă înțeleg să se prevaleze de dispozițiile dreptului comun sau de cele ale legii speciale, cele două categorii de norme juridice neputând fi invocate concomitent ca temei de drept al raportului juridic dedus judecății. Aceasta deoarece modalitatea de abordare este diferită în funcție de fiecare temei juridic, respectiv acțiunea în revendicare de drept comun privind un imobil ce cade sub incidența Legii nr. 10/2001, formulată după intrarea în vigoare a acestei legi se soluționează după criteriile prevăzute în Decizia în interesul legii nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe când acțiunea în restituire întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, circumscrisă contestației prevăzute de art. 26 alin. (3) din această lege, raportat la Decizia în interesul legii nr. XX/2007, presupune aplicarea dispozițiilor de drept substanțial ale legii speciale de reparație.

În speță, instanța de apel nu a clarificat temeiul juridic al cererii în revendicare, iar în soluționarea fondului acesteia a avut în vedere atât dispozițiile dreptului comun, cât și pe cele ale legii speciale de reparație, raportându-se la temeiuri juridice diferite față de persoane juridice aflate în aceeași situație juridică, ceea ce este greșit. Față de pârâții MAI și ISU "J." instanța de apel a avut în vedere dispozițiile art. 480 C. civ. și cele ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, iar față de pârâtele SC L. SA și SC M. SA a avut în vedere dispozițiile Legii nr. 10/2001, analizând pretenția de restituire în lumina dispozițiilor de drept substanțial ale legii speciale, ca în cadrul unei contestații circumscrise art. 26 alin. (3) din această lege, raportat la Decizia în interesul legii nr. XX/2007.

Încadrarea în drept a pretențiilor deduse judecății, calificarea juridică a acțiunii este, într-adevăr, obligația instanței, care însă nu are dreptul ca, în această operațiune, să depășească limitele învestirii fixate de reclamant prin cererea de chemare în judecată. Cum, în speță, reclamanții au indicat, prin cererea introductivă și precizarea ulterioară din 21 aprilie 2008, două temeiuri juridice - art. 480 C. civ. și Legea nr. 10/2001 - ce se exclud reciproc, instanța avea de lămurit, cu prioritate, care este voința reală a reclamanților, solicitându-le să precizeze la care dintre temeiurile de drept invocate înțeleg să se oprească.

Numai după clarificarea cadrului procesual, din punctul de vedere al temeiului juridic, instanța de apel poate păși la verificarea legalității soluției date la fond cererii în revendicare, din perspectiva temeiului juridic de care au înțeles să se prevaleze reclamanții.

A mai apreciat instanța de recurs că, în verificarea legalității soluției fondului pe cererea în revendicare, prezintă relevanță dacă dispoziția de restituire în natură emisă de PMB sub nr. 6482/2006 este un act juridic valabil, în condițiile în care aceasta a fost invocată de către reclamanți în justificarea dreptului de proprietate asupra terenului litigios, iar pârâta SC L. SA i-a contestat în apel legalitatea, invocând în mod expres excepția nulității respectivei dispoziții. Or, instanța de apel nu a analizat excepția nulității dispoziției PMB nr. 6482/2006, criticile în acest sens din recursul pârâtei SC L. SA fiind fondate, astfel că și din acest punct de vedere se impune soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

De altfel, o atare excepție a fost invocată, în mod indirect, și de către ceilalți pârâți, cât timp toți au susținut că Dispoziția nr. 6482/2006 a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 referitoare la entitatea competentă să soluționeze notificarea, respectiv unitatea deținătoare a imobilului solicitat.

Chestiunea legalității revocării de către emitent a dispoziției de restituire în natură este subsecventă analizei excepției nulității acestei dispoziții, putând fi influențată de soluția ce se va da excepției - în cazul admiterii excepției și constatării, pe cale incidentală, a nulității dispoziției de restituire în natură, Dispoziția de revocare nr. 7662 din 05 aprilie 2007 rămâne fără obiect, impunându-se astfel ca instanța de trimitere să analizeze ambele chestiuni. În acest context, a fost admis și recursul formulat de pârâtul Municipiul București exclusiv cu privire la soluția dată capătului de cerere având ca obiect anularea dispoziției de revocare din 05 aprilie 2007, urmând ca în rejudecare, în funcție și de dezlegarea ce se va da excepției nulității Dispoziției de restituire în natură nr. 6482/2006, să se verifice legalitatea emiterii dispoziției de revocare din 05 aprilie 2007, luându-se în considerare și criticile pe același aspect din recursurile pârâtelor ISU "J." și SC M. SA.

Prin Decizia nr. 183/A din 10 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă excepția nulității absolute a dispoziției Primarului General nr. 6482/2006; au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de apelantul-pârât Municipiul București prin Primarul General și apelanta-intervenientă SC O. SRL; au fost admise apelurile declarate de apelanții-pârâți L. SA, Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul pentru Situații de Urgență București - Ilfov și SC M. SA, schimbată în parte sentința apelată, în sensul că pârâta SC L. a fost obligată să emită, în beneficiul reclamanților H., F. și G., dispoziție de restituire în natură pentru imobilele menționate în paragraful 6 al dispozitivului sentinței apelate; a fost obligat pârâtul Ministerul Afacerilor Interne să emită în beneficiul reclamanților H., F. și G. dispoziție cuprinzând propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent în condițiile art. 21 din Legea nr. 165/2013 pentru imobilul situat în București, în suprafață de 11.054,30 mp, identificat în raportul de expertiză topografică întocmit de expertul Ș. și schițele anexe; a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții SC M. SA și Inspectoratul pentru Situații de Urgență București - Ilfov, ca nefondată, fiind păstrate celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. au fost obligați intimații-reclamanți H., F. și G. să plătească cheltuieli de judecată, astfel: 700 lei către Ministerul Afacerilor Interne (onorariu de expertiză) și 700 lei către Inspectoratul pentru Situații de Urgență București - Ilfov (onorariu de expertiză) și au fost respinse ca neîntemeiate cererile privind plata cheltuielilor de judecată formulate de apelantele-pârâte MAI și ISU București - Ilfov (pentru rest) deoarece expertizele efectuate la solicitarea acestora le-au profitat, și de apelanta L., deoarece apelul declarat de aceasta a fost admis pentru alte considerente decât cele legate de constatările din raportul de expertiză.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

Cu privire la apelul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General, Curtea a reținut că reclamanții inițiali A., B. și C. au transmis calitatea procesuală activă către H., F. și G., conform antecontractului de vânzare-cumpărare, Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1186/2007 și Contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat sub nr. 221/2008, iar instanța de fond a luat act de transmisiunea calității procesuale active de la reclamanții inițiali la H., F. și G.

În rejudecare, la termenul din data de 4 martie 2015 Curtea a stabilit cadrul procesual, luând act de transmiterea calității procesuale active ca urmare a înstrăinării drepturilor litigioase de către reclamanții inițiali și de faptul că intimata I. a pierdut calitatea de titular al drepturilor litigioase ca efect al partajului consfințit prin Sentința civilă nr. 1502/2010 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București.

S-a reținut că obiectul acțiunii formulate de reclamanți împotriva pârâtului Municipiul București prin Primarul General constă în anularea dispoziției din 5 aprilie 2007 emisă de pârât prin care acesta a revocat dispoziția din 5 octombrie 2006.

S-a apreciat că în mod corect a constatat tribunalul faptul că reclamanții se legitimează activ întrucât au calitatea de beneficiari ai dispoziției atacată în prezenta cauză.

Astfel, din examinarea actelor dosarului, Curtea de apel a reținut că, prin Notificarea înregistrată la Primăria Municipiului București sub nr. 2217 din 26 martie 2001 A. și R. au solicitat stabilirea drepturilor ce li se cuvin în conformitate cu Legea nr. 10/2001 cu privire la imobilul-teren situat în București, asupra cărora au arătat că sunt proprietari conform actului de vânzare-cumpărare din 12 decembrie 1945.

Prin dispoziția din 9 februarie 2004 emisă de Primăria Municipiului București a fost soluționată această notificare în sensul că s-a dispus restituirea în natură, în proprietatea lui A. și R., a terenului în suprafață de 8181 m.p. ce constituie parcelele S1 = 3524 m.p., S2 = 1755 m.p. și S5 = 2902 m.p.

Împotriva acestei dispoziții au formulat contestație A. și R., care a fost admisă prin Sentința civilă nr. 362 din 14 aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în sensul că s-a dispus obligarea Primarului General al Municipiului București în calitate de reprezentant al Primăriei Municipiului București să completeze Dispoziția nr. 2407/2004, prin restituirea în natură către reclamanți a suprafeței de teren de 19.613 m.p. ce constituie parcelele S3 = 6122 m.p., S4 = 779 m.p., S6 = 1007 m.p. și S7 = 11705 m.p. situată în București,sector 3, precum și stabilirea dreptului la măsuri compensatorii prin echivalent pentru suprafața de teren de 2206 m.p. parcela S8. Această sentință a rămas definitivă prin Decizia civilă nr. 672A din 17 octombrie 2005 pronunțată de Curtea de apel București, secția a VII-a civilă, și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 9640 din 24 noiembrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

În executarea acestei hotărâri judecătorești, prin dispoziția din 5 octombrie 2006 apelantul-pârât a dispus restituirea în natură, către A. și către moștenitorii lui R., B. și C., a terenului în suprafață de 19.613 situat în București, sector 3, compus din parcelele S3 = 6122 m.p., S4 = 779 m.p., S6 = 1007 m.p. și S7 = 11705 m.p.

Prin dispoziția din 5 aprilie 2007, ce face obiectul prezentei cauze și care a fost anulată de prima instanță de fond, apelantul-pârât a dispus revocarea Dispoziției nr. 6482/20006.

Apelantul-pârât susține două motive pentru care consideră greșită hotărârea tribunalului: în primul rând, susține că are dreptul să-și revoce propria dispoziție deoarece aceasta este un act administrativ; în al doilea rând, invocă faptul că reclamanții nu se legitimează activ deoarece Dispoziția nr. 6482/2006 a Primarului General al Municipiului București este nulă absolut, fiind emisă cu încălcarea unor dispoziții imperative ale Legii nr. 10/2001.

Prima critică este nefondată, deoarece Dispoziția nr. 6482/2006 nu are doar caracter de act administrativ, ci are o natură juridică mixtă, și de act administrativ și de act juridic civil, având în vedere că art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 rep. conferă dispoziției de restituire în natură valoarea unui înscris autentic și de titlu executoriu, făcând dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia.

Prin urmare, autoritatea publică nu își poate revoca actul administrativ pe motiv că a fost emis nelegal, deoarece acesta a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice.

În al doilea rând, a permite apelantului-pârât să revoce Dispoziția nr. 6482/2006 ce a fost emisă de acesta în executarea unei hotărâri judecătorești, pe motiv că ar fi nelegală, ar însemna a-i permite să conteste Sentința civilă nr. 36272005 într-o altă modalitate decât prin folosirea căilor de atac prevăzute de lege.

În ceea ce privește critica potrivit căreia Dispoziția nr. 6482/2006 emisă de Primarul General este nulă absolut, deoarece a fost emisă cu încălcarea unor dispoziții imperative ale legii, întrucât apelantul-pârât nu avea în administrare suprafața de teren în litigiu, care se afla în administrarea altor entități, Curtea a reținut, în primul rând, că această apărare, ce a fost ridicată și de ceilalți apelanți-pârâți prin motivele de apel, a constituit unul dintre motivele de casare, instanța supremă arătând că se impune ca, în rejudecare, instanța de apel să se pronunțe cu prioritate asupra excepției nulității Dispoziției de restituire în natură nr. 6482/2006, iar în raport de soluția ce va fi pronunțată cu privire la această chestiune incidentală să se pronunțe și asupra legalității Dispoziției de revocare nr. 7662/2007.

Analizând excepția de nulitate a Dispoziției nr. 6482/2006, instanța de apel a reținut că motivul de nelegalitate invocat de către apelantul-pârât Municipiul București este acela că nu avea în administrare loturile pe care a fost obligat să le restituie în natură în favoarea reclamanților.

Curtea a constatat că, pentru apelantul-pârât Municipiul București, Dispoziția nr. 6482/2006 reprezintă un act de executare silită a unei hotărâri judecătorești, acesta având calitatea de debitor al unei obligații stabilite pe cale judiciară, într-un proces în care a avut posibilitatea de a-și formula toate apărările legate de situația juridică a acestor loturi de teren și de entitatea/entitățile care au calitatea de unitate deținătoare. Nu se poate permite debitorului să-și revoce actul prin care a pus în executare o hotărâre judecătorească, pe motiv că apreciază că nu are calitatea de debitor, deși o instanță judecătorească a dispus în sens contrar.

De aceea, Curtea a apreciat că, față de apelantul-pârât, operează puterea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 362 din 14 aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, rămasă definitivă și irevocabilă, astfel încât nu pot fi primite susținerile acestuia privind nelegalitatea Dispoziției nr. 6482/2006, atât timp cât aceleași susțineri i-au fost respinse cu caracter irevocabil prin respectiva hotărârea judecătorească.

S-a considerat că apelantul-pârât Municipiul București își invocă propria culpă, în condițiile în care Legea nr. 10/2001 stabilește în sarcina sa obligația de a stabili situația juridică a imobilului notificat, de a identifica unitatea deținătoare a terenului și de a comunica aceste date persoanei îndreptățite (art. 28 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001), obligație pe care trebuia să o îndeplinească înainte de emiterea Dispoziției nr. 2407/2004.

Dispoziția nr. 6482/2006 a Primarului General al Municipiului București prevede restituirea în natură a parcelei S7 = 11705 m.p. cu privire la care calitatea de unitate deținătoare aparține apelantului-pârât Ministerul Afacerilor Interne.

Apelanții-pârâți MAI și Inspectoratul pentru Situații de Urgență "J." al Municipiului București nu au susținut în mod expres nelegalitatea Dispoziției nr. 6482/2006, ci au arătat că emitentul acesteia și-a încălcat obligațiile legale pe care le avea în temeiul art. 28 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, de a identifica deținătorul legal al parcelei S7, ca fiind MAI (fosta) Brigadă de Pompieri a Capitalei - afirmație pe care Curtea a considerat-o întemeiată: într-adevăr, situația din prezentul dosar a fost creată de Primăria Municipiului București, care avea această obligație legală și nu și-a îndeplinit-o, însă a apreciat că această constatare nu este suficientă pentru a antrena anularea Dispoziției nr. 6482/2006, dat fiind specificul speței în care această dispoziție a fost emisă în executarea unei hotărâri judecătorești.

De asemenea, Dispoziția nr. 6482/2006 a Primarului General al Municipiului București prevede restituirea în natură a parcelelor S3 = 6122 m.p., S4 = 779 m.p., S6 = 1007 m.p. cu privire la care calitatea de unitate deținătoare aparține apelantului-pârât L.

Apelantul-pârât L. a invocat în mod expres excepția de nulitate a Dispoziției nr. 6482/2006, ca fiind emisă cu încălcarea prevederilor de ordine publică ale art. 21 și 22 din Legea nr. 10/2001, întrucât calitatea de unitate deținătoare aparține apelantei L., iar nu PMB.

Curtea a reținut cu aceeași motivare - actul contestat reprezintă un act de punere în executare silită de către debitorul Primăria Municipiului București a unei obligații stabilite printr-o hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă, că nu se poate dispune anularea acestui act pe motiv că, în realitate, obligația de restituire revenea altui debitor, deoarece a apreciat că, în această situație, operează efectul relativ al hotărârii judecătorești. Hotărârea judecătorească (Sentința civilă nr. 362/2005 rămasă irevocabilă) precum și Dispoziția prin care pârâtul Municipiul București prin Primarul General a pus, în mod formal, în executare, obligația stabilită în sarcina sa, produc efecte obligatorii între părțile acelui litigiu însă, față de apelantul-pârât L., este doar opozabilă (și nu obligatorie) și doar atât timp cât L. nu face proba contrară. Or, prin motivele de apel formulate, apelantul-pârât L. a urmărit a face dovada că lui îi aparține calitatea de unitate deținătoare, iar nu Municipiului București, împrejurare verificabilă cu ocazia analizei pe fond a acțiunii precizate de intimații-reclamanți a fi întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, formulată împotriva pârâtului L.

Prin urmare, Curtea a reținut că motivul întemeiat pe încălcarea dispozițiilor art. 21 și 22 din Legea nr. 10/2001 nu reprezintă un motiv de anulare a Dispoziției nr. 6482/2006, în cazul specific din speța de față, ci un motiv de inopozabilitate al acestei dispoziții față de apelantul-pârât L., acesta având posibilitatea să o combată, în procesul de față, cu orice mijloc de probă.

Pentru aceste motive, Curtea de apel a respins excepția nulității absolute a Dispoziției Primarului General nr. 6482/2006, iar în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc. civ. a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-pârât Municipiul București prin Primarul General.

Cu privire la apelul declarat de pârâtul SC L. SA, instanța a respins ca nefondată critica acestuia potrivit căreia reclamanții F., G., H. și I., nu au calitatea de persoane îndreptățite pe motiv că nu sunt proprietari ai terenurilor solicitate a fi retrocedate de la apelantul-pârât, în temeiul Legii nr. 10/2001, conform precizării făcute de reclamanți în temeiul deciziei de casare.

În acest sens, instanța de apel a reținut că Notificarea nr. 2217/2001 a fost formulată de A. și R., în calitate de proprietari în indiviziune asupra terenului situat în București, în baza actului de vânzare-cumpărare din 12 decembrie 1945 transcris în Registrul de transcripțiuni al Tribunalului Ilfov sub nr. 22287 din 12 decembrie 1945.

Actul de proprietate invocat de notificatori are număr de autentificare 61220 din 12 decembrie 1945 și dovedește calitatea de cumpărători ai numiților Q., T. și R., asupra "terenului arabil situat în zona comunei suburbane Dudești-Cioplea, în întindere de 3 ha, din trupul fostei moșii Ț. și care a aparținut d-luiȚ.".

Curtea a mai reținut că A. este moștenitoarea cumpărătorilor Q. și T., conform Certificatelor de moștenitor nr. 893/1979 și nr. 967/1991 eliberate de Notariatul de stat sector 6.

Reclamanții inițiali B. și C. sunt moștenitorii notificatorului R., conform certificatului de moștenitor nr. 24/2005 emis de BNP U. și V.

Intimații-reclamanți din prezentul dosar, H., căsătorit cu I., și F., căsătorit cu G., sunt cumpărătorii drepturilor litigioase de la A., B. și C.

Instanța de apel a constatat că prin expertiza efectuată în faza de apel, în primul ciclu procesual, expertul desemnat de instanță Ș. a localizat terenul proprietatea autorilor intimaților-reclamanți, reconstituind vechiul amplasament al terenului notificat prin suprapunerea Planului loturilor cedate locuitorilor din comuna Dudești-Cioplea de pe moșia Dudești-Cioplea, fosta proprietate Ț., din anul 1924, cu Planurile topografice ale zonei, întocmite și actualizate în perioada 1959 - 1972.

Față de cele susținute de apelantul-pârât L. la pct. 2 al motivelor de apel, Curtea a reținut ca fiind necontestată de acesta calitatea de unitate deținătoare în sensul art. 21 din Legea nr. 10/2001.

S-a avut în vedere și faptul că în suplimentul aceluiași raport de expertiză, expertul tehnic judiciar Ș. a răspuns în sensul că "loturile de teren deținute de L. (1E, 1J, 1G, 1D) cad sub întinderea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor deținut de către SC L. SA".

În cel de-al doilea ciclu procesual, prin adresa din 26 ianuarie 2015 apelantul-pârât SC L. SA a precizat că în inventarul societății L. SA se regăsesc un total de 18.308,11 m.p., sector 3; că suprafața de teren de 6122 m.p. se identifică cu parcela S3 sau cu adresa 1E, pe care se află un teren de fotbal, gazon, liber, neîngrădit și neîntreținut; că lotul 1J în suprafața de 1020 m.p. se identifică cu lotul 10 în suprafață de 1007 m.p., pe care este dispusă o parcare a școlii ce se află în apropriere; că lotul 1G se identifică cu lotul 7 în suprafață de 2761 m.p. și că L. mai deține lotul 2 în suprafață de 7210 m.p.; s-a mai arătat că pentru nicio suprafață din cele menționate L. nu are încheiate contracte de închiriere sau asociere, că terenurile L. SA sunt libere și pot fi restituite în natură.

Prin încheierea din data de 1 februarie 2015 Curtea de apel a dispus completarea raportului de expertiză în sensul celor solicitate de apelantul-pârât SC L. SA, iar prin raportul de expertiză-completare expertul tehnic judiciar Ș. a arătat că suprafața lotului 10 intabulat de L. SA corespunde cu suprafața lotului 1J identificate conform expertizei efectuate de expert tehnic judiciar X. și de expertul Ș. în primul apel. Expertul a mai arătat că în interiorul loturilor 1D, 1E, 1G și 1J nu au fost identificate elemente ale rețelelor de utilități și nici nu sunt edificate construcții.

În ceea ce privește criticile referitoare la inadmisibilitatea acțiunii în revendicare și la criteriile de comparare ale titlurilor părților în cadrul unei acțiuni în revendicare de drept comun, Curtea a constatat că nu se mai impun a fi analizate, față de împrejurarea că instanța supremă a dispus casarea deciziei pronunțate în primul ciclu procesual cu îndrumarea de a se clarifica temeiul juridic al pretențiilor deduse judecății, solicitându-se instanței de rejudecare să stabilească care este voința reală a reclamanților și să solicite reclamanților să precizeze la care dintre temeiurile invocate în cererea de chemare în judecată (fie art. 480 C. civ., fie Legea nr. 10/2001) înțeleg să se oprească. În acest sens, prin încheierea din data de 5 noiembrie 2014 Curtea de apel a pus în vedere intimaților-reclamanți să precizeze în scris temeiul juridic al acțiunii, intimații-reclamanți indicând că își întemeiază acțiunea pe prevederile Legii nr. 10/2001.

În schimb, Curtea a constatat că sunt întemeiate criticile din apel, prin care se susține că apelantul-pârât SC L. SA deține dreptul de proprietate asupra parcelelor menționate la paragraful 6 al sentinței de fond, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis la data de 12 mai 2000, precum și critica prin care se arată că, în anul 2001, anul apariției Legii nr. 10/2001, terenul revendicat era proprietatea SC L. SA, societate cu capital majoritar de stat, susținere confirmată, din punct de vedere probator, de certificatul emis de Oficiul Registrului Comerțului.

În aceste condiții, Curtea a constatat că este întemeiată susținerea apelantului-pârât conform căreia sunt incidente dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, rep., potrivit cărora "imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare".

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., Curtea a admis apelul declarat de apelantul-pârât L. SA, a schimbat în parte sentința apelată constatând că obligația pârâtei L. este de a emite în beneficiul reclamanților H., F. și G. dispoziție de restituire în natură pentru imobilele menționate în paragraful 6 al dispozitivului sentinței apelate (parcelele S2, S3, S5, S6).

Curtea a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-intervenientă SC O. SRL, reținând că împotriva Deciziei civile nr. 267A din 24 septembrie 2013, prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de SC O. SRL împotriva sentinței de fond, intervenienta nu a declarat recurs, motiv pentru care soluția de respingere a apelului a rămas irevocabilă.

Cu privire la apelurile declarate de pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul pentru Situații de Urgență "J." al Municipiului București, acestea au fost analizate împreună având în vedere că au critici comune.

Curtea a reținut că cererea de chemare în judecată, privind retrocedarea terenului lot 1H în suprafață de 11705 m.p. a fost formulată împotriva Ministerului Administrației și Internelor - Centrul de Pregătire a Pompierilor "D.".

Pârâtul Inspectoratul pentru Situații de Urgență "J." al Municipiului București a formulat întâmpinare prin care a arătat că nu el are calitatea de deținător legal al terenului solicitat, ci Ministerul Administrației și Internelor, titlul legal fiind Decizia nr. 7 din 10 ianuarie 1984, art. 3, a Consiliului Popular al Municipiului București.

Prin precizarea din data de 23 noiembrie 2007 reclamanții au solicitat să fie citat, alături de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor - Centrul de Pregătire a Pompierilor "D.", și pârâtul Inspectoratul de Stat pentru Situații de Urgență "J." al Municipiului București, pentru soluționarea aceluiași capăt de cerere, privind retrocedarea terenului lot 1H în suprafață de 11705 m.p.

Curtea a respins prima critică, reținând că procedura de citare cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor - Centrul de Pregătire a Pompierilor "D." a fost îndeplinită, după cum reiese din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare care poartă ștampila acestei instituții.

S-a apreciat că pârâtul Ministerul Administrației și Internelor - Centrul de Pregătire a Pompierilor "D." avea obligația de a invoca orice neregularitate a actelor de procedură, inclusiv necomunicarea cererii de chemare în judecată sau a documentelor atașate de reclamanți, la prima zi de înfățișare ce a urmat după această neregularitate. Neinvocând această neregularitate la termenul următor celui din data de 5 decembrie 2008 când a fost în mod corect citat, pârâtul este decăzut din dreptul de a invoca această neregularitate procedurală, în conformitate cu dispozițiile art. 108 alin. (3) C. proc. civ.

Cea de-a doua critică, formulată prin cele două apeluri, a fost considerată întemeiată.

Cum intimații-reclamanți și-au precizat temeiul juridic al acțiunii ca fiind Legea nr. 10/2001 iar, așa cum s-a reținut mai sus, din punctul de vedere al procedurii civile, pârâtul Ministerul Afacerilor Interne nu poate invoca cu temei faptul că nu a luat cunoștință, în cursul procesului de față, de formularea notificării de către autorii intimaților-reclamanți și de conținutul înscrisurilor atașate acestei notificări, prin Decizia în interesul legii nr. XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, s-a stabilit că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.

Aplicând această decizie în interesul legii la situația de fapt din speță, Curtea a constatat că, în raport de datele dosarului, poate să echivaleze lipsa unui răspuns din partea pârâtului Ministerul Afacerilor Interne cu un refuz de restituire în sensul dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001 și să procedeze la soluționarea pe fond a notificării, în sensul stabilirii calității de persoană îndreptățită, a unității deținătoare, a caracterului abuziv al preluării și a identificării felului de măsuri reparatorii la care sunt îndreptățiți intimații-reclamanți.

Cu privire la calitatea intimaților-reclamanți de persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001, Curtea a reținut deja că intimații-reclamanți H., F. și G. au calitatea de persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001.

Instanța de apel a constatat că modul de preluare al terenului notificat a fost dovedit de către pârâtul Inspectoratul pentru Situații de Urgență "J." al Municipiului București, prin depunerea la dosar a Decretului nr. 114/1949 privind declararea de utilitate publică și exproprierea pentru nevoile învățământului a unor imobile din comuna suburbană 30 Decembrie județul Ilfov, art. unic lit. c): Ferma W. de pe șoseaua (...), actul de preluare fiind avut în vedere de expertul topograf Ș. cu ocazia stabilirii amplasamentului proprietății notificate și a suprafețelor deținute de către pârâții din cauză.

În consecință, a fost considerată întemeiată susținerea apelanților privind incidența dispozițiilor art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001 și caracterul abuziv al preluării.

Cu privire la calitatea de unitate deținătoare, Curtea a constatat că, pe tot parcursul procesului, pârâtul Inspectoratul pentru Situații de Urgență "J." al Municipiului București a susținut faptul că Ministerul Afacerilor Interne are calitatea de deținător legal al terenului notificat, susținere ce nu a fost contestată de către reclamanți, dovedită prin depunerea la dosar a Deciziei nr. 7/1984 a Consiliului Popular al Municipiului București prin care terenul în discuție este transmis în administrarea Ministerului de Interne, Grupul de Pompieri al Municipiului București.

De aceea, față de probele administrate în dosar și de susținerile necontestate ale părților, Curtea a reținut că pârâtul Inspectoratul pentru Situații de Urgență "J." al Municipiului București nu are calitatea de unitate deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001, astfel că nu are obligația de a acorda măsurile reparatorii prevăzute de lege, această calitate aparținând apelantului-pârât Ministerul Afacerilor Interne.

În ceea ce privește felul măsurii reparatorii la care sunt îndreptățiți intimații-reclamanți, apelantul Ministerul Afacerilor Interne a susținut, ca motiv de nelegalitate al sentinței pronunțate de prima instanță de fond, faptul că în mod greșit s-a dispus restituirea în natură a parcelei S7 și a invocat dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind restituirea prin echivalent situația în care pe terenul ce a constituit proprietatea notificatorului au fost edificate noi construcții, autorizate, critică pe care Curtea a considerat-o întemeiată.

Față de probele administrate în cauză în cele două cicluri procesuale și față de poziția intimaților-reclamanți care au înțeles să nu conteste constatările expertizelor efectuate în cauză, Curtea a constatat că întreaga suprafață de teren parcela S7 este afectată de construcția sălii multifuncționale de sport, construcție nouă edificată de apelantul-pârât MAI după data preluării abuzive a terenului și având caracter definitiv, de construcții metalice provizorii care deservesc activitatea de serviciu public pe care Inspectoratul pentru Situații de Urgență București din subordinea Ministerului Afacerilor Interne o prestează în baza legii (O.U.G. nr. 88/2001 și H.G. nr. 1492/2004); că întreaga parcelă S7 este afectată de conducte de alimentare cu apă, de rețeaua de alimentare cu gaze și de rețeaua de alimentare cu energie electrică - în privința căreia expertul a subliniat natura de interes public a cablului de energie electrică de 10 kw.

De asemenea, Curtea a avut în vedere dispozițiile invocate de către apelanții-pârâți cu privire la normativele căilor de acces necesare mașinilor de intervenție ale pompierilor, respectiv dispozițiile H.G. nr. 525/1996 privind Regulamentul general de urbanism care prevăd necesitatea asigurării accesului pentru intervenția mijloacelor de stingere a incendiilor.

Pentru aceste motive, Curtea a constatat că sunt întemeiate susținerile apelantului-pârât Ministerul Afacerilor Interne potrivit cărora întreaga parcelă S7 este afectată de activitatea de interes public prestată de pompieri în interesul comunității locale, fiind ocupată atât de infrastructura construcției (noi) a sălii multifuncționale de sport, cât și de alte amenajări de uz public în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, având în vedere că pe acest teren se află amplasat Centrul de Pregătire al Pompierilor "D.", astfel încât soluția de restituire în natură a terenului nu se confirmă, față de situația de fapt stabilită pe baza probelor administrate în cauză și de dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 fiind incidentă soluția de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.

Este de menționat faptul că întinderea suprafeței parcelei S7 a constituit unul dintre motivele pentru care Curtea de apel, în primul ciclu procesual, a admis apelul declarat de apelantul-pârât Ministerul Afacerilor Interne, stabilind prin Decizia civilă nr. 267A din 24 septembrie 2013 că suprafața de teren deținută de acesta este cea stabilită de expertul Ș., de 11054,30 m.p., iar împotriva acestei decizii reclamanții nu au formulat recurs.

Pentru aceste considerente, Curtea a admis apelurile declarate de apelanții-pârâți Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul pentru Situații de Urgență București - Ilfov, obligând pârâtul Ministerul Afacerilor Interne să emită în beneficiul reclamanților H., F. și G. dispoziție cuprinzând propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent în condițiile art. 21 din Legea nr. 165/2013 pentru imobilul situat în București, parcela S7, în suprafață de 11.054,30 mp, identificat în raportul de expertiză topografică întocmit de expertul Ș. și schițele anexe și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul pentru Situații de Urgență București - Ilfov, ca nefondată.

Cu privire la apelul declarat de pârâta SC M. SA instanța a plecat, în raționamentul dezvoltat, de la faptul că intimații-reclamanți și-au precizat acțiunea ca fiind întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, că a fost stabilită, în analiza apelurilor precedente, calitatea de persoane îndreptățite a intimaților-reclamanți și caracterul abuziv al preluării, urmând să analizeze în continuare celelalte condiții prevăzute de Legea nr. 10/2001 - calitatea de unitate deținătoare a pârâtei și felul măsurilor reparatorii conform Legii nr. 10/2001, apreciind că aceste două condiții se analizează în mod diferit, în funcție de situația juridică a fiecărei parcele de teren și de situația particulară a fiecărui pârât.

S-a reținut că, în executarea Sentinței civile nr. 362 din 14 aprilie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, rămasă irevocabilă, prin Dispoziția nr. 6482 din 5 octombrie 2006 apelantul-pârât Municipiul București prin Primarul General a dispus restituirea în natură, către A. și către moștenitorii lui R., B. și C., a parcelei (...) S4 = 779 m.p.

În timp ce pentru apelantul-pârât Municipiul București Dispoziția nr. 6482/2006 reprezintă un act de executare silită a unei hotărâri judecătorești ce are caracter obligatoriu împotriva sa în virtutea efectului relativ al oricărei hotărâri judecătorești, pentru apelanta-pârâtă SC M. SA Dispoziția nr. 6482/2006 este doar opozabilă (și nu obligatorie) și doar atât timp cât aceasta nu face proba contrară.

Or, prin motivele de apel formulate, apelanta-pârâtă SC M. SA a susținut că nu i se aplică Legea nr. 10/2001 deoarece nu are calitatea de unitate deținătoare în sensul acestei legi, fiind dobânditor de bună-credință al terenului în litigiu. Singura entitate care poate avea calitatea de unitate deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001 este acea societate de stat care avea evidențiat în patrimoniul său terenul notificat, la data intrării în vigoare a legii. În acest sens, a subliniat în mod constant că au această calitate SC N. SA și SC S. SA, societăți comerciale având ca asociați Statul (prin FPS, în anumite procente), conform certificatelor constatatoare emise de Oficiul Registrului Comerțului și depuse de apelantă la dosar.

Curtea a reținut că legiuitorul a stabilit înțelesul noțiunii de "unitate deținătoare" și părțile între care se derulează procedurile de restituire, în art. 21 alin. (1) și (2), astfel că debitoare ale obligației de restituire a imobilelor preluate abuziv de către stat nu pot fi decât acele persoane juridice, de drept public sau de drept privat, create de stat, care dețin cu orice titlu (adică în proprietate, în administrare, în folosință sau doar în fapt) aceste imobile și care le-au fost transmise în orice mod de către stat, ulterior preluării de la fostul proprietar.

În speța de față, terenul parcela S4 = 779 m.p., situat în București, sector 3, pentru a cărei retrocedare a fost chemată în judecată pârâta SC M. SA, se afla, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în patrimoniul SC N. SA și SC S. SA, conform certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor M03 nr. 1982/1995 și M03 nr. 2721/1996 emise de Ministerul Industriei.

Prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6480/2003 SC N. SA și SC S. SA au vândut terenul către SC Z. SRL.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 52/2004 SC Z. SRL a vândut terenul către SC E. SRL.

Prin actul de lotizare din 15 martie 2004 SC E. SRL a dezmembrat suprafața de 43.989 m.p. în două loturi.

Prin contractul de vânzare-cumpărare din 31 martie 2004 SC E. SRL a vândut suprafața de teren de 18.999,86 m.p. situată în București, sector 3, care se suprapune cu parcela S4 = 779 m.p. solicitată de intimații-reclamanți în litigiul de față, către apelanta-pârâtă SC M. SA.

De la data autentificării lor, toate aceste contracte de vânzare-cumpărare succesive inclusiv actul de dezmembrare au fost intabulate în Registrele de publicitate imobiliară.

Curtea a reținut, din examinarea acestor mijloace de probă, că terenul în litigiu este proprietatea privată a apelantei-pârâte SC M. SA în baza unui act juridic cu titlu oneros, act a cărui valabilitate nu a fost contestată de către intimații-reclamanți.

În această situație, poziția apelantei-pârâte în prezentul proces este aceea a unui particular ce a dobândit un drept real cu privire la un bun, prin acte juridice încheiate cu un alt particular, în cadrul circuitului civil.

Or, premisa de aplicare a Legii speciale nr. 10/2001 este aceea ca doar persoanele juridice ce pot fi calificate ca unități deținătoare în sensul legii să ofere o reparație pentru acele bunuri pe care le dețin în patrimoniul lor, bunuri ce le-au fost transmise în orice mod de către stat, care la rândul lui le deținea întrucât le preluase în mod abuziv de la foștii proprietari, în perioada de referință a legii.

În consecință, Curtea a constatat că este întemeiată apărarea susținută de apelanta-pârâtă potrivit căreia nu poate fi obligată la restituire în aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001, decât cu încălcarea dreptului său de proprietate dobândit în temeiul unor acte juridice cu titlu oneros, încheiate cu respectarea actelor normative în vigoare la data încheierii lor și necontestate de reclamanți în procedura prevăzută de art. 45 din Legea nr. 10/2001.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., Curtea a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă SC M. SA și a respins acțiunea formulată împotriva acestei părți ca nefondată.

Împotriva Deciziei nr. 183A din 10 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, au declarat recurs reclamanții F., G., H. și pârâtul L. SA.

În recursul declarat, reclamanții au susținut că instanțele de fond au plecat în mod corect de la constatarea că Dispoziția de restituire în natură nr. 6482 din 05 octombrie 2006 emisă de Primarul General al Municipiului București, este legală, fiind emisă în executarea Sentinței civile nr. 362 din 14 aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2004 rămasă definitivă și irevocabilă.

Arată că și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, având în vedere faptul că, în prezenta cauză, se pune în discuție valabilitatea sau nu a unei dispoziții emisă de Primarul General al Municipiului București în baza acestei legi. În situațiile în care pot fi afectate titlurile de proprietate emise în baza legilor speciale, indiferent de cauza dedusă judecații, devin incidente prevederile respectivei legi speciale, așa cum este și în speța dedusă judecății.

- Referitor la apelul admis intimatei SC L., consideră că instanța a făcut o greșită aplicare a legii, când a obligat-o pe pârâta SC L. să emită dispoziție de restituire în natură pentru imobilele pe care le deține, indicate în parag. 6 al dispozitivului sentinței apelate, pe de-o parte constatând că SC L. este unitate deținătoare în accepțiunea Legii nr. 10/2001 și dispunând obligarea intimatei să emită dispoziție de restituire în natură, aspecte nesolicitate de nimeni iar, pe de altă parte, ignorând o hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă în baza căreia statul prin reprezentanții săi a emis o dispoziție de restituire în natură.

Cu alte cuvinte, deși nu a dispus anularea parțială a Dispoziției nr. 6482/2006 în privința imobilelor deținute de intimata SC L., instanța a golit de conținut această dispoziție de restituire în natură în ceea ce privește imobilele respective, existând, în realitate, două hotărâri judecătorești care se contrazic. Astfel, prin Sentința civilă nr. 362 din 14 aprilie 2005 Tribunalul București, secția a V-a civilă, obligă Statul (Primăria Municipiul București) să emită dispoziție de restituire în natură, fapt realizat prin Dispoziția nr. 6482/2006, iar prin decizia recurată instanța dispune ca intimata (tot statul) să emită dispoziție de restituire în natură.

- Referitor la apelul admis, al intimaților Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul pentru Situații de Urgență "J." al Municipiului București, apreciază că și în acest caz instanța a făcut o greșită aplicare a legii, când a dispus restituirea suprafeței de teren deținută de acest intimat în condițiile în care intimații reclamanți nu au cerut restituirea în natură a vreunei suprafețe de teren, astfel încât instanța nu trebuia să se pronunțe pe acest considerent.

Instanța a apreciat greșit că întreaga suprafață de teren de 11054,30 m.p. ce reprezintă parcela S7, este de interes public. Consideră că această apreciere nu este corectă deoarece, așa cum rezultă și din Autorizația de construire nr. 349/2003, nu pe întreaga suprafață de 11054 m.p. urma să fie construită o sală multifuncțională.

Intimata, în mod abuziv, a obținut Autorizația de construire nr. 349/2003 pe terenul reclamanților, cu mult după notificarea înregistrată la Primăria Municipiului București. Acest comportament trebuie să fie sancționat de instanță care să dispună restituirea în natură așa cum este prevăzut la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Totodată nu poate fi reținută ideea că stâlpii turnați pe teren la o adâncime de 10,5 m reprezintă o construcție provizorie sau o construcție în accepțiunea Legii nr. 10/2001.

În subsidiar, presupunând că suprafața delimitată de expert, pe care ar fi trebuit să existe sala multifuncțională, este de interes public, solicită restituirea în natură a acelei suprafețe unde nu sunt construcții și care nu este afectată de rețeaua de alimentare cu energie electrică de 10 kw cablu de interes public, având în vedere că intimații dețin în total o suprafața de 57.400 m.p. deci de 5 ori mai mare decât cea pe care reclamanții o revendică.

La data apariției Legii nr. 10/2001, pe terenul revendicat de la intimată nu se afla nicio construcție și nici în prezent nu există pe teren nicio construcție în accepțiunea Legii nr. 10/2001, aspect constatat și de judecătorii de la Curtea de Apel București ca urmare a cercetării la fața locului.

De asemenea, solicită a se observa faptul că instanța de apel a ignorat în totalitate titlul lor de proprietate reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare din 05 iulie 2006 de BNP Y., prin care au devenit proprietarii parcelei 1 H deținută de acești intimați, fiind cumpărători de bună-credință, ce au cumpărat de la proprietari tabulari.

Prin pronunțarea dată, instanța de apel a ignorat caracterul declarativ al Sentinței civile nr. 362 din 14 aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2004, prin care li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, dispunându-se astfel restituirea în natură, efectele acesteia producându-se retroactiv, astfel încât dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu nu a ieșit niciodată din patrimoniul titularilor inițiali, constatare ce concordă cu voința legiuitorului exprimată în dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001.

- Referitor la apelul admis intimatei SC M. SA, susțin reclamanții că instanța, prin respingerea capătului de cerere prin care solicită restituirea în natură a terenului în suprafață de 779 m.p. a încălcat dispozițiile art. 7 și 9 din Legea 10/2001, conform cărora imobilele luate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură, în starea în care se afla la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.

Sintagma "indiferent în posesia cui se află" arată că incidența legii privind restituirea în natură este stabilită erga omnes, indiferent de calitatea deținătorului.

În drept, au fost indicate dispozițiile art. 304 pct. 6, 8, 9 C. proc. civ. și Legea 10/2001.

În recursul declarat, L. SA (L. SA) a invocat motive subsumate cazurilor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., criticând soluția instanței de apel prin care a fost obligat să emită dispoziție de restituire în natură pentru imobilele menționate în paragraful 6 al sentinței de fond, astfel:

- Instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut (pct. 6 al art. 304 C. proc. civ.)

Susține recurentul că prin cererea de intervenție în interes propriu, intervenienții F., G., H. și I. au solicitat admiterea acțiunii în revendicare numai față de Inspectoratul pentru Situații de Urgență "J." pentru suprafața de 11.705 mp. Transmisiunea drepturilor procesuale a operat numai în ceea ce privește primul capăt de cerere, respectiv revendicarea, iar instanța de apel a statuat că acest temei de drept nu este aplicabil în cauză, astfel ca nu se putea pronunța în sensul obligării la emiterea unei dispoziții de restituire în natură, întemeiată pe Legea 10/2001, de vreme ce temeiul acțiunii era altul.

Instanța de fond, de altfel, a respins efectele contractului de cesiune de drepturi litigioase făcut cu scopul ca intervenienții în interes propriu să ia locul celor trei reclamante principale, constatând că nu se poate realiza în acest fel transferul calității procesuale, iar această soluție nu a fost desființată de instanța de apel.

Sub acest aspect, instanța de apel nu numai că a dat unei persoane fără calitate procesuală activă, dar a și dat mai mult decât s-a cerut prin cererea de intervenție în interes propriu formulată.

Precizează că în momentul realizării expertizei în cauză, părțile reclamante chiar au reiterat expres că nu revendică suprafețele S2 și S5 și cu toate acestea instanța îl obligă să emită dispoziții de restituire în natură și pentru aceste suprafețe.

- Hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (pct. 9 art. 304 C. proc. civ.)

Instanța fondului a respins în mod greșit excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., față de existența căii speciale prevăzute de Legea nr 10/2001. Cu toate că aparent instanța de apel rezolvă această problemă, arătând că în realitate, nu sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun, ci ale Legii nr. 10/2001, face o aplicare greșită a acesteia.

Imobilul situat în București, s-a aflat înainte și în continuare, după anul 1989, în posesia și ulterior proprietatea SC L. SA. Fiind preluat de stat în temeiul unui act normativ de preluare, imobilul intră în categoria celor preluate abuziv, enumerate în art. 2 din Legea nr. 10/2001.

În anul 2001, anul apariției Legii nr. 10, terenul revendicat era proprietate a SC L. SA, societate cu capital majoritar de stat, la acea dată și în prezent. Or, față de apariția legii speciale, Legea nr. 10/2001, și în raport de prevederile mai sus arătate, acțiunea în revendicare îndreptată împotriva SC L. SA, înregistrată pe rolul instanțelor de judecată la data de 2 mai 2007 este o acțiune inadmisibilă, reclamanta fiind obligată să urmeze numai calea specială, prevăzută de Legea nr. 10/2001 însă în raport cu L. SA, deținătoarea terenului, și nu în raport cu Primăria.

Instanța trebuia să constate că, în ceea ce privește pe L. SA, nu s-a formulat în termen cerere întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

L. SA nu este un terț față de procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001 împotriva căruia persoana căreia i s-a restituit un bun în temeiul unei decizii emise de unitatea deținătoare să se îndrepte în vederea restituirii bunului deținut fără drept ci este și era persoana juridică deținătoare. Primăria/Primarul Municipiului București nu putea în niciun caz să dispună de un bun aflat în patrimoniul altei persoane juridice deținătoare.

Sunt menționate art. 21 din Legea nr. 10/2001 și art. 21.2, precum și art. 21.3 din Normele metodologie de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001.

Concluzionează că este inadmisibilă acțiunea în revendicare îndreptată împotriva SC L. SA la data de 2 mai 2007, reclamanții având la îndemână calea administrativă deschisă de Legea nr. 10/2001 prin care trebuiau să solicite de la SC L. SA restituirea în natură a imobilului respectiv; câtă vreme nu au formulat o asemenea cerere, este inadmisibilă solicitarea adresată direct instanței, omisso medio.

- Instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecații, schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia (pct. 8 al art. 304 C. proc. civ.).

Este situația Dispoziției nr. 6482/2006 a PMB, care este lovită de nulitate întrucât provine de la neproprietar - Municipiul București sau Primăria Municipiului București și a fost emisă cu încălcarea prevederilor de ordine publică ale Legii nr. 10/2001 și în special ale art. 21 și art. 22 din lege referitoare la persoana juridică ce are dreptul de a dispune cu privire la restituire.

Dreptul reclamanților cu privire la aceste terenuri nu a fost niciodată stabilit în contradictoriu cu recurentul și nici nu au fost făcute demersurile ce se impuneau prin prisma dispozițiilor Legii 10/2001 în raport de L. SA, fapt ce ar fi trebuit să conducă automat la soluția respingerii acțiunii reclamanților, fără soluția paliativă de obligare la restituire în natură.

Concluzionând, solicită instanței să admită recursul, și, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., să modifice hotărârea atacată în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată împotriva L. SA, în primul rând ca fiind promovată de o persoană lipsită de calitate procesuala activă, în al doilea rând ca inadmisibilă și în ultimul rând ca nefondată.

Intimații Inspectoratul pentru Situații de Urgență "J." București - Ilfov, Ministerul Afacerilor Interne, SC M. SA au formulat întâmpinare la recursul reclamanților, solicitând respingerea acestuia. Inspectoratul pentru Situații de Urgență "J." București - Ilfov și Ministerul Afacerilor Interne au susținut prin întâmpinare și faptul că se impunea admiterea excepției inadmisibilității acțiunii pentru lipsa parcurgerii fazei administrative a legii speciale.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Prima critică, comună ambelor recursuri, se întemeiază pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., în sensul că instanța de apel a dat mai mult decât s-a cerut, atât în ceea ce privește obligația dispusă de instanță în sarcina pârâtului Ministerul Afacerilor Interne de a emite în beneficiul reclamanților H., F. și G. dispoziție cuprinzând propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent în condițiile art. 21 din Legea nr. 165/2013, cât și măsura impusă intimatei L. SA de a emite în beneficiul acelorași reclamanți dispoziție de restituire în natură pentru imobilele menționate în parag. 6 al dispozitivului sentinței apelate.

Se observă că aspectele deduse judecății de către reclamanții inițiali, întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, sunt exclusiv cele referitoare la nelegala anulare a Dispoziției nr. 6482/2006 de către emitentul acesteia prin emiterea Dispoziției nr. 7662/2007, pe care au contestat-o în cauză. Acestea sunt, de altfel, limitele în care instanța de fond a analizat legalitatea revocării Dispoziției nr. 6482/2006.

Prevalându-se de Dispoziția nr. 6482/2006, reclamanții și succesorii lor în drepturi au revendicat terenurile restituite în natură de primar de la ceilalți pârâți din cauză.

Având în vedere faptul că în acțiunea în revendicare au fost invocate și aplicate, în mod nelegal, după cum a constatat instanța de recurs anterioară, atât dispoziții de drept comun, cât și normele de drept substanțial din legea specială de reparație, s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare după ce reclamanții, inițiatorii procesului, vor opta pentru una din cele două căi în temeiul cărora au pornit litigiul.

Reluând judecata în apel prin prisma precizării temeiului juridic al acțiunii de către reclamanți, ca fiind cel al Legii nr. 10/2001, însăși instanța de apel a reținut că obiectul acțiunii formulate de reclamanții cedenți A., B. și C. împotriva pârâtului Municipiul București prin Primarul General constă în anularea Dispoziției nr. 7662 din 5 aprilie 2007 emisă de pârât prin care acesta a revocat Dispoziția nr. 6482 din 5 octombrie 2006.

Prin urmare, acestea sunt limitele judecății cauzei întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 inițiate de reclamanții care s-au prevalat exclusiv Dispoziției nr. 6482/2006 a Primarului Mun. București prin care li se atribuia în natură terenurile pretinse, în scopul de a redobândi posesia acestora de la persoane juridice indicate în calitate de pârâți însă terțe față de raportul juridic stabilit prin decizia menționată.

Acest lucru îl susțin reclamanții și în recurs, considerând, întemeiat, că instanța de apel a depășit limitele învestirii acordând mai mult decât s-a cerut de vreme ce nu au solicitat instanței să pronunțe o dispoziție de restituire în natură a terenurilor aflate în posesia SC L. SA și nici să modifice natura măsurilor reparatorii acordate de MAI, de la restituirea în natură la cea prin echivalent în procedura Legii nr. 165/2013, întrucât nu contestă valabilitatea Dispoziției nr. 6482/2006. Susțin că s-au prevalat de dispozițiile Legii nr. 10/2001 întrucât se pune în discuție valabilitatea sau nu a unei dispoziții emise de Primarul General al Municipiului București.

Prin urmare, fără a formula cereri noi după alegerea temeiului juridic al cererii, reclamanții nu au solicitat instanței decât să înlăture o dispoziție de revocare a celei pe care o consideră valabilă, precum și celelalte aspecte de nelegalitate invocate de părțile adverse, menținând valabilitatea celei care, din punctul lor de vedere, trebuie pusă în executare.

Contrar acestor solicitări, constatând că sunt incidente dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, că reclamanții au preluat calitatea de persoane îndreptățite iar pârâții sunt entitățile deținătoare ale terenurilor, instanța de apel a procedat în continuare la aplicarea normelor de drept substanțial ale Legii nr. 10/2001, invocând dispozițiile Deciziei pronunțată în interesul legii nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca și când ar fi fost învestită cu o contestație împotriva unei decizii sau a refuzului de emitere a unei decizii, considerând că pârâții au fost notificați, refuzând să răspundă acestui demers. Or, cererea reclamanților formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost deja soluționată, pe cale administrativă și judiciară, într-o modalitate pe care beneficiarii nu au contestat-o și de care se prevalează în prezentul litigiu.

A lipsi de efecte dispoziția respectivă înseamnă a trece peste însăși voința inițiatorilor procesului care au urmărit tocmai menținerea ei prin anularea actului de revocare al acesteia.

Aceasta este chiar motivarea cu care instanța de apel a respins excepția de nulitate a dispoziției, apreciind că împrejurarea potrivit căreia emitentul Dispoziției nr. 6482/2006 și-a încălcat obligația legală pe care o avea în baza Legii nr. 10/2001, de a identifica pe deținătorii legali ai terenurilor ca fiind MAI (fosta) Brigadă de Pompieri a Capitalei și L. este întemeiată, însă această constatare nu a fost considerată suficientă pentru a antrena anularea dispoziției, dat fiind specificul speței de față, în care această dispoziție a fost emisă în executarea unei hotărâri judecătorești, față de apelantul-pârât fiind doar opozabilă (și nu obligatorie), o eventuală decizie de admitere cenzurând practic efectele acelei hotărâri.

Cu toate acestea, deși reține valabilitatea Dispoziției nr. 6482/2006, prin schimbarea titularului obligației de dezdăunare, impunând aceeași obligație de restituire în natură în sarcina altei persoane, apreciată ca fiind în mod real unitatea deținătoare și modificând, în parte, natura măsurilor reparatorii acordate, se modifică, implicit, conținutul acestei dispoziții de care reclamanții se prevalează și pe care, ca beneficiari, nu au atacat-o. În același timp este infirmat și caracterul executoriu al Sentinței civile nr. 362/2005 în baza căreia dispoziția a fost emisă și de care instanța de apel s-a prevalat atunci când a apreciat că nu poate analiza respectarea prevederilor Legii nr. 10/2001 în conținutul dispoziției atacate de pârâți.

Înalta Curte reține, în consecință, că, aplicând dispozițiile de drept substanțial ce reveneau unității deținătoare în procedura Legii nr. 10/2001, instanța de apel a nesocotit principiul disponibilității procesuale civile și a acordat mai mult decât s-a cerut.

Critica de plus petita nu este întemeiată, însă, sub celălalt aspect invocat de recurenta SC L. SA referitor la faptul că reclamanții au formulat doar o acțiune în revendicare împotriva ISU și MAI, astfel că nu au calitate de a formula pretenții întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. Din acest punct de vedere, în mod corect a reținut Curtea de apel faptul că reclamanții F., G., H. se legitimează activ în ceea ce privește acțiunea precizată ca urmare a dispozițiilor instanței de recurs ca fiind formulată în baza Legii nr. 10/2001, întrucât au calitatea de cesionari ai drepturilor litigioase cedate de beneficiarii deciziilor, a căror nulitate se solicită a se constata în prezenta cauză, A., B. și C.

Prin urmare, reținând caracterul fondat al criticilor recurenților întemeiate pe motivul de recurs reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, înlăturând obligația pârâtelor L. SA și Ministerul Afacerilor Interne, de a emite dispoziții în baza Legii nr. 10/2001, pentru imobilele menționate.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei, în considerarea faptului că celelalte critici ale recurenților sunt nefondate.

Astfel reclamanții au mai susținut, în ceea ce privește apelul MAI, că instanța de apel ar fi reținut greșit că întreaga suprafață de 11054 m.p. deținută de MAI este ocupată de construcții și utilități și au solicitat restituirea în natură a suprafeței libere. O astfel de aserțiune, neîntemeiată în drept, nu ar putea fi analizată de Înalta Curte decât prin prisma dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., verificând dacă împrejurările de fapt au fost pe deplin stabilite.

Înalta Curte reține că această critică are însă un caracter subsidiar celei de plus petita, întrucât cuprinde o teză care contrazice susținerile anterioare ale recurenților referitoare la împrejurarea că nu formulat vreo cerere în temeiul Legii nr. 10/2001 în contradictoriu cu acest pârât. Prin urmare, față de admiterea primului motiv de recurs, analiza acesteia devine lipsită de relevanță juridică.

De asemenea, reclamanții au invocat drept titlu de proprietate pentru acest teren contractul de vânzare-cumpărare coroborat cu dispozițiile cu efect retroactiv ale Sentinței civile nr. 362/2005 a Tribunalului București, solicitând menținerea dispozițiilor primei instanțe de restituire în natură a suprafeței.

Formulând o astfel de critică, recurenții reclamanți sunt în eroare cu privire la dispoziția instanței de fond prin care li se restituie posesia suprafețelor de teren, solicitată de ei a fi menținută, care a fost în mod corect înlăturată în apel întrucât se întemeia pe dispozițiile art. 480 C. civ., fiind dispusă urmare a admiterii acțiunii în revendicare împotriva acestui pârât, temei juridic la care, în rejudecarea apelului, reclamanții au renunțat.

Or, existența unui titlu de proprietate actual cu privire la imobil nu mai poate fi analizată în cauză întrucât reprezintă un argument de esența acțiunii în revendicare, nefiind compatibilă cu cadrul procesual în care s-a desfășurat judecata apelului, acela al Legii nr. 10/2001.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., acesta nu a fost dezvoltat de reclamanți în critici care să permită o analiză a cazului de nelegalitate.

De asemenea, recurenții reclamanți critică, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respingerea capătului de cerere prin care solicită restituirea terenului de 779 mp de la pârâta SC M. SA, susținând că, potrivit art. 7 și 9 din Legea 10/2001, incidența legii privind restituirea în natură este stabilită erga omnes indiferent de calitatea deținătorului.

Este nefondată această critică întrucât a fost formulată în contextul în care reclamanții s-au îndreptat împotriva acestei pârâte cu o acțiune în revendicare la care s-a renunțat în rejudecarea apelului, fără a se formula eventuale pretenții întemeiate pe temeiul juridic pentru care reclamanții au optat, acela al Legii nr. 10/2001.

Prin urmare, în lipsa unui petit care să aibă ca obiect restituirea în natură a terenului de la pârâtă în calitate de unitate deținătoare, va fi păstrată soluția de respingere a acțiunii formulate împotriva pârâtei, a instanței de apel, care a avut în vedere inaplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 în cazul unui subdobânditor particular cu titlu oneros al imobilului.

În ceea ce privește celelalte critici formulate de SC L. SA, s-a susținut de către pârât, în baza art. 304 pct. 8 C. proc. civ., că actul juridic greșit interpretat este Dispoziția nr. 6482/2006 căreia i s-a conferit valoare juridică deși este lovită de nulitate întrucât drepturile reclamanților nu au fost stabilite în contradictoriu cu pârâtul și nu face dovada corectă a amplasamentului terenului în litigiu.

Critica, astfel cum a fost formulată și încadrată în drept, nu răspunde motivării cu care instanța de apel a respins excepția nulității dispoziției, fiind străină de cauză. Astfel, instanța de apel nici nu a procedat la interpretarea conținutului actului juridic și nu a analizat aspectele referitoare la deținătorul terenurilor și amplasamentul acestora, apreciind că dispoziția este emisă în executarea unei hotărâri judecătorești, astfel că nu o poate cenzura întrucât ar încălca puterea de lucru judecat a acelei hotărâri.

Recurentul pârât SC L. SA a invocat ca argumente în susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., greșita respingere a excepției de inadmisibilitate a acțiunii și modalitatea de aplicare directă a Legii nr. 10/2001 de către instanța de judecată, susținând că instanța de apel deși, în mod aparent, a înlăturat dispozițiile dreptului comun în realitate a dispus restituirea în natură a terenurilor fără ca pârâta să fi fost notificată și să fi urmat procedura administrativă prevăzută de lege. Inspectoratul pentru Situații de Urgență "J." București - Ilfov și Ministerul Afacerilor Interne au susținut, de asemenea, prin întâmpinare faptul că se impunea admiterea excepției inadmisibilității acțiunii pentru neparcurgerea fazei administrative a legii speciale de către pârâtele care nici nu au fost notificate.

Analiza acestei critici a devenit nerelevantă față de înlăturarea, urmare a admiterii motivului de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 6 C. proc. civ., a dispoziției de restituire în natură dispusă în sarcina acestei pârâte.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va admite ambele recursuri, va modifica în parte decizie recurată în sensul că urmare a admiterii apelurilor declarate de L. SA și Ministerul Afacerilor Interne, va înlătura obligația acestora de a emite decizii de restituire în natură, respectiv în echivalent, pentru imobilele menționate, menținând celelalte dispoziții ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanții F., G., H. și de pârâtul L. SA împotriva Deciziei nr. 183A din 10 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Modifică în parte decizia, în sensul că urmare a admiterii apelurilor declarate de L. SA și Ministerul Afacerilor Interne, înlătură obligația acestora de a emite decizii de restituire în natură, respectiv în echivalent, pentru imobilele menționate.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 octombrie 2016.

Procesat de GGC - NN