Inadmissible appeal against revision judgment in social security litigation due to exclusion of cassation

Decizia nr. 1149/2017

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

1. Obiectul cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2/2016 la data de 21 noiembrie 2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. București revizuirea Deciziei civile nr. 4811 din 06 octombrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2015.

2.Judecata în primă instanță.

Prin Decizia civilă nr. 991 din 17 februarie 2017, Curtea de Apel București a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de către revizuientul A. împotriva Deciziei civile nr. 4811 din 06 octombrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a Vll-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2015.

3. Judecata în recurs.

Completul de filtru.

Împotriva acestei decizii a formulat prezentul recurs revizuientul A.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 08 mai 2017 și repartizat Completului filtru nr. 10 (CF 10).

Prin rezoluția completului de filtru din 10 mai 2017, a fost dispusă întocmirea de către magistratul asistent a raportului asupra admisibilității, în principiu, a recursului, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 30 mai 2017, conform dovezilor aflate la filele 91-92, iar la data de 06 iunie 2017, revizuientul A. a formulat punct de vedere la raport.

La termenul din 28 iunie 2017, completul de filtru a rămas în pronunțare asupra admisibilității în principiu a recursului, din perspectiva legalității căii de atac, cu privire la care reține următoarele:

Conform art. 513 alin. (5) și alin. (6) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită. Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul. În cazul în care revizuirea a fost soluționată de una dintre secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul este de competența Completului de 5 judecători.

Potrivit dispozițiilor art. 149 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, "Deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii și de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la B., respectiv la comisiile de contestații care funcționează în cadrul D., E. și F."

De asemenea, în conformitate cu art. 154 din același act normativ, „Cererile îndreptate împotriva G., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul. (2) Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul".

Totodată, dispozițiile art. 155 din legea amintită prevăd că împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă. Hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive.

Art. 156 stipulează că „Prevederile prezentei legi, referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile C. proc. civ.

Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în art. 634 alin. (1) pct. 4 definește noțiunea de hotărâri definitive ca fiind „ hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului; hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs; hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel;hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs;, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii; orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs".

De asemenea, art. 18 din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., prevede că hotărârile pronunțate în cererile privitoare Ia conflictele de muncă și de asigurări sociale, nu sunt supuse recursului.

Obiectul prezentului dosar îl reprezintă un litigiu de asigurări sociale, respectiv solicitarea revizuentului A. de anulare a Deciziilor nr. 259650 din 6 aprilie 2015 și nr. 259650 din 15 iunie 2012, precum și a somației din 10 mai 2013 emise B. București, recalcularea indemnizației lunare cuvenite și acordarea diferențelor, prin raportare, conform art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, la câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului de asigurări sociale de stat pe anul 2011, prevăzut de art. 15 din Legea nr. 287/2010; repunerea în plată a indemnizației lunare suprimate abuziv, începând cu anul 2012 și obligarea B. București la plata prejudiciilor materiale și morale.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, prezentul recurs a fost exercitat împotriva Deciziei civile nr. 991 din 17 februarie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII a pentru cauze cu muncă și asigurări sociale, în soluționarea unei cereri de revizuire formulată de către revizuientul A. împotriva Deciziei civile nr. 4811 din 06 octombrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2015 prin care a fost respins apelul exercitat de A. și menținută soluția pronunțată de Tribunalul București prin sentința civilă nr. 4631 din 04 mai 2016, care a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A.

De asemenea, se constată că instanța a respins cererea de revizuire formulată de către revizuientul A. împotriva Deciziei civile nr. 4811 din 06 octombrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ca inadmisibilă, cu motivarea că, raportat la dispozițiile art. 509 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., argumentele revizuentului A. nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele de reglementare avute în vedere de legiuitor.

Așadar, se constată că nu se poate reține faptul că cererea de revizuire, înregistrată pe rolul Curții de Apel București și soluționată prin decizia ce face obiectul prezentului recurs, a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., temei care ar fi deschis revizuentului calea de atac a recursului, în temeiul prevederilor art. 513 alin. (6) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cum decizia ce face obiectul prezentei căi de atac a fost pronunțată în soluționarea unei cereri de revizuire care exclude incidența dispozițiilor art. 509 pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Decizia nr. 991 din 17 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, nu mai poate face obiectul unui control de legalitate, în temeiul dispozițiilor art. 488 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Văzând conținutul dispozițiilor art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare", având în vedere că inadmisibilitatea căii de atac, reprezintă o excepție procesuală de procedură, absolută și peremptorie, care împiedică analiza oricăror alte chestiuni, inclusiv excepții, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate invocate prin cererea de recurs, nu mai pot fi supuse controlului judecătoresc de către instanța de recurs.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuientul A. împotriva Deciziei civile nr. 991 din 17 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuientul A. împotriva Deciziei civile nr. 991 din 17 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vll-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se va comunica părților, în temeiul dispozițiilor art. 427 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 iunie 2017.