Contractual liability for patented invention exploitation: applicability of inter-company transfers to successor entities and admissibility of passive standing exception

Decizia nr. 1089/2017

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței la data de 10 decembrie 2008, reclamanții A., B., C. au chemat în judecată pe pârâta SC D. SA pentru a fi obligată aceasta la plata drepturilor de autori a invenției ,,Dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotorul bobinat, pentru care s-a emis brevet de invenție, E., aferente perioadei 01 ianuarie 2006-31 decembrie 2008, actualizate cu indicele de inflație de la data când trebuiau achitate până la data plății.

Prin sentința civilă nr. 276 din 02 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. x/95/2008 a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții A., B., C. în contradictoriu cu pârâta SC D. SA. Au fost respinse cererile de chemare în garanție formulate de reclamanți împotriva pârâtei-chemată în garanție SC F. SA și de pârâta SC D. SA împotriva pârâtei chemate în garanție SC G. SRL.

Împotriva sentinței instanței de fond au declarat apel reclamanții A., B. și C., solicitând admiterea apelului, întrucât instanța a soluționat cauza fără a cerceta fondul, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Prin Decizia civilă nr. 80 din 15 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/95/2008 a fost admis apelul declarat de reclamanții A., B. și C. împotriva sentinței civile nr. 276 din 02 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția civilă, în Dosarul nr. x/95/2008 în contradictoriu cu pârâta SC D. SA, cu pârâții chemați în garanție SC F. SA și SC G. SRL și s-a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond, cu îndrumarea de a se stabili dacă se mai folosește sau aplică invenția de către pârâtă și în funcție de aceasta, dacă este cazul și dacă obține beneficii ca urmare a exploatării acesteia, să stabilească întinderea perioadei și a cuantumului despăgubirilor, toate acestea impunându-se a fi lămurite pe starea de fapt, prin efectuarea unor expertize; instanța de apel a reținut că în raport de data eliberării brevetului de invenție, îi sunt aplicabile dispozițiile Legii 64/1991 și nu ale Legii nr. 62/1974, iar, între reclamanți și CN H. SA, s-a făcut dovada încheierii și existența unui contract din 14 martie 2000 în temeiul Legea nr. 64/1991, cu perioada de expirare în 22 ianuarie 2009, contract valabil încheiat, toate drepturile și obligațiile rezultate din acest contract fiind preluate de SC D. SA, în temeiul disp. art. 15 alin. (1) din H.G. nr. 103/2004.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâta SC D. SA și chematele în garanție SC F. SA și SC G. SRL, iar prin Decizia nr. 3292 din 08 aprilie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție au fost respinse ca nefondate recursurile declarate.

În motivarea deciziei s-au reținut următoarele.

1. Cu privire la recursurile declarate de pârâtă și chemata în garanție SC F. SA.

a. Critica referitoare la Legea aplicabilă, respectiv față de nr. 62/1974 sau nr. 64/1991, nu prezintă relevanță în cauză, față de cererea pe care se fundamentează aceasta, respectiv cea vizând decăderea din drepturile conferite de brevet.

Cererea reclamanților nu este întemeiată pe calitatea de titular al brevetului de invenție, care a fost E., ci pe cea de autori ai invenției. În această calitate, ei au încheiat cu CN H. SA contractul din 14 martie 2000, în temeiul Legii nr. 64/1991, cu dată de expirare la data de 22 ianuarie 2009.

Calitatea de succesoare a CN H. SA a pârâtei, în temeiul H.G. nr. 103/2004, cu toate implicațiile generate de art. 15 din această hotărâre, nu au fost contestate în recurs.

În condițiile în care valabilitatea contractului nu este afectată de cea a brevetului de invenție, acesta prevăzând în mod expres la art. 1 pct. 1 că încetează fără nicio notificare la data de 22 ianuarie 2009 sau la data la care una din părți notifică în scris producerea unui eveniment legat de exploatarea invenției care conduce la reducerea sau anularea profitului, iar acesta nu a fost desființat în vreun fel, justifică pretențiile reclamanților împotriva pârâtei, în temeiul art. 969 C. civ.

b. Criticile invocate sub acela de-al doilea motiv formulat de chemata în garanție nu pot fi analizate, dat fiind cadrul procesual în fața instanței de recurs, neputându-se omite totuși faptul că cererea reclamanților nu este fundamentată pe calitatea de titular al brevetului de invenție.

2.Cu privire la recursul declarat de chemata în garanție SC G. SRL.

a. Într-adevăr, din dispozitivul deciziei de apel lipsește mențiunea referitoare la desființarea sentinței și trimiterea cauzei pentru rejudecare la același tribunal, însă acest lucru nu este sancționabil cu nulitatea hotărârii, în condițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Aceasta nu reprezintă decât o simplă eroare materială, atât timp cât este cuprinsă în minută (fila nr. 17) și este confirmată prin considerentele deciziei.

b. Decăderea din drepturile conferite de brevet nu prezintă relevanță în cauză, după cum s-a arătat mai sus.

În rejudecare, prin cererea înregistrată la data de 18 octombrie 2012 societatea pârâtă a solicitat ca în raport de dispozițiile H.G. nr. 1024 din 12 octombrie 2011 privind unele măsuri de reorganizare a producătorilor de energie electrică de sub autoritatea I., să fie menționată în cauză în calitate de pârâtă, noua societate înființată, respectiv SC J. SA.

Prin încheierea de ședință din data de 22 octombrie 2012 a fost admisă cererea formulată de societatea pârâtă și s-a dispus menționarea în cauză în calitate de pârâtă a SC J. SA în loc de pârâtele SC D. SA și SC F. SA.

Prin sentința civilă nr. 25 din 06 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. x/95/2008*, s-a respins acțiunea formulată de reclamanți. S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC G. SRL, precum și cererea de chemare în garanție formulată de reclamanți împotriva SC F. SA.

Prin cererea formulată la 23 martie 2015 de către pârâta SC J. SA, s-a solicitat completarea dispozitivului sentinței civile nr. 25 din 06 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul Gorj, în sensul obligării reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 145 din 8 mai 2015, Tribunalul Gorj, constând că a omis a se pronunța asupra cererii pârâtei privind acordarea cheltuielilor de judecată a admis cererea pârâtei și a dispus completarea dispozitivului sentinței nr. 25 din 6 februarie 2015 a aceleiași instanțe, în sensul că s-a dispus obligarea reclamanților, în solidar, la plata sumei de 14.504 lei cheltuieli de judecată către SC J. SA.

Împotriva sentinței civile nr. 25 din 06 februarie 2015 și a încheierii din 30 ianuarie 2015, ambele pronunțate de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. x/95/2008*, au declarat apel reclamanții A., B. și C.

De asemenea, reclamanții au formulat apel și împotriva sentinței civile nr. 145 din 8 mai 2015 și a Încheierii nr. 4 din 7 mai 2015, ambele pronunțate de Gorj.

Prin Decizia civilă nr. 4096 din 29 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, s-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 25 din O6 februarie 2015 și a încheierii din 30 ianuarie 2015, iar prin Decizia civilă nr. 4097 din 29 septembrie 2015, aceeași instanță de apel a respins ca nefondat apelul reclamanților împotriva încheierii nr. 4 din 7 mai 2015 și a sentinței civile nr. 145 din 8 mai 2015 ale aceleiași instanțe.

Împotriva acestor decizii, reclamanții au promovat recurs.

Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 299 din 5 februarie 2016 a admis recursurile declarate de reclamanții B., C. și A. împotriva Deciziei nr. 4096 din 29 septembrie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, și a Deciziei nr. 4097 din 29 septembrie 2015, pronunțată de aceeași instanță. A casat deciziile recurate și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel pentru rejudecarea apelurilor.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în esență, următoarele.

În ceea ce privește recursul declarat de reclamanți împotriva Deciziei civile nr. 4096 din 29 septembrie 2015 a Curții de Apel Craiova prin care au fost soluționate apelurile împotriva sentinței civile nr. 25 din februarie 2015 a Tribunalului Gorj și a încheierii de ședință din 30 ianuarie 2015, Înalta Curte a constatat că recurenții s-au prevalat de motivele de nelegalitate descrise de art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ.

Înalta Curte a constatat că prima critică a recurenților nu poate fi reținută întrucât instanța de apel în mod corect a constatat că prima instanță a respectat dezlegările date prin hotărârile pronunțate de instanțele de control judiciar, dezlegări ce au privit natura răspunderii contractuale ce operează în cauza de față, sens în care s-a identificat în mod explicit cauza raportului juridic dedus judecății ca fiind contractul din 2000.

În plus, instanțele de control judiciar au stabilit că actul juridic anterior menționat, încheiat între recurenții-reclamanți și CN H. SA, dată fiind reorganizarea succesivă a societăților din domeniul energetic și al exploatărilor miniere, dispuse prin hotărâri de guvern, este opozabil și pârâtei inițiale din cauza de față - SC D. SA, ca efect al H.G. nr. 103/2004, pârâta fiind succesoare a CN H. SA, potrivit art. 1 alin. (1) din această hotărâre de guvern; în sprijinul aceleiași concluzii, au fost invocate și dispozițiile art. 15 alin. (1) din același act normativ potrivit cărora: societățile înființate în baza art. 1 alin. (1) vor prelua toate drepturile și își vor asuma toate obligațiile minelor, carierelor și exploatărilor miniere divizate din cadrul CN H. SA Târgu Jiu și integrate în entitățile nou-create și se subrogă în drepturile și obligațiile ce decurg din raporturile juridice ale acestora cu terții, inclusiv în litigiile în curs."

În al doilea ciclu procesual din cauza de față, a avut loc o nouă reorganizare entităților juridice din domeniul exploatărilor miniere și domeniul energetic, astfel că, urmare a adoptării H.G. nr. 1024/2011 a avut loc fuziunea prin contopire a mai multor societăți (între care, SC D. SA, SC F. SA, respectiv pârâta și intervenienta chemată în garanție de către reclamanți) și constituirea unei noi societăți comerciale pe acțiuni - SC J. SA.

Ca efect al acestei noi reorganizări, prima instanță, prin încheierea din 22 octombrie 2012 a dispus introducerea în cauză a succesoarei universale a pârâtei și chematei în garanție, întrucât în favoarea SC J. SA a operat o transmisiune legală de calitate procesuală; în plus, potrivit art. 4 din H.G. nr. 1024/2011: „De la data înregistrării în registrul comerțului, SC J. SA preia toate drepturile și va fi ținută de toate obligațiile fostelor societăți comerciale supuse fuziunii și se subrogă în drepturile și obligațiile decurgând din raporturile juridice ale acestora cu terții, inclusiv în litigiile în curs."

Date fiind aceste măsuri adoptate de executiv și momentul procesual în care ele au intervenit (rejudecarea de către prima instanță), rezultă că opozabilitatea contractului din 2000 este operantă și față de pârâta actuală a cauzei - SC J. SA, potrivit dezlegărilor date de instanțele de control judiciar în contradictoriu cu antecesoarea sa.

Totodată, prin hotărârea pronunțată în apel (din primul ciclu procesual), confirmată prin decizia instanței de recurs, s-a mai statuat că, în rejudecare, se va stabili dacă se mai folosește sau aplică invenția de către pârâtă și, în funcție de aceasta, dacă este cazul, și dacă obține beneficii ca urmare a exploatării acesteia, instanța de rejudecare să stabilească întinderea perioadei și a cuantumului despăgubirilor.

Față de măsurile dispuse de instanța de casare, Înalta Curte a constatat că instanța de apel, prin decizia recurată, a reținut în mod legal că tribunalul a respectat dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. și cu privire la necesitatea administrării unor probe pentru lămurirea aspectelor relevante pentru situația de fapt a cauzei, corect constatându-se și că instanța de casare nu a dat nicio îndrumare cu privire la soluția ce urma a se pronunța în cauză.

În realitate, prin stabilirea necesității lămuririi situației de fapt a cauzei sub aspectele menționate, instanța de casare a trasat verificările jurisdicționale ce se impuneau a fi făcute în cauză, anume cercetarea condițiilor prevăzute de lege pentru a putea fi antrenată răspunderea contractuală, cu respectarea premisei stabilite în ceea ce privește natura contractuală a răspunderii (cauza cererii de chemare în judecată), potrivit dezlegărilor în drept date de instanțele de control judiciar.

În plus, instanța de casare nu a indicat primei instanțe probele pe care urma să le administreze în scopul lămuririi situației de fapt, astfel încât, tribunalul putea încuviința, la cererea părților sau în urma punerii lor, din oficiu, în dezbaterea contradictorie a părților, orice probe considera că sunt adecvate finalității preconizate prin decizia de casare.

Astfel, obiectul cererii de chemare în judecată constă în pretenția reclamanților de a se dispune obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești ce li se cuvin în calitate de autori ai invenției „Dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotorul bobinat" pentru utilizarea acesteia în perioada 01 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2008 la subunitățile pârâtei K. și L. în temeiul contractului din 2000 încheiat cu CN H. SA; s-a solicitat obligarea pârâtei la plata actualizată a acestor sume cu indicele de inflație, de la data la care trebuia a le fi achitate aceste drepturi bănești la zi.

Prima instanță a reținut că la data depunerii cererii de brevet (20 ianuarie 1989) reclamanții erau angajații E., însă invenția nu a fost implementată în unitate nici înainte de depunerea cererii de invenție și nici în perioada 1992-1996, ci urma a fi implementată în colaborare cu chemata în garanție SC G. SA Craiova, pe perioada elaborării tezei de doctorat a reclamantului A.

SC G. SA, în anul 1997, a executat prototipul „Controler static al curentului rotoric", acesta devenind chiar titulară a unui drept de marcă combinată - conținând elemente verbale și figurative -, potrivit certificatului de înregistrare din 3 martie 1999 emis în favoarea sa de către Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, cu valabilitate până în 22 septembrie 2017.

În anul 1998, s-a încheiat contractul de licență voluntară din 1998 la E. și din 1998 la SC G. SA, prin care SC G. SA dobândea dreptul de fabricație și comercializare a obiectului brevetului de invenție din 1989 cu titlul „dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotor bobinat."

Cu privire la acordarea drepturilor cuvenite autorilor pentru această invenție, prin Hotărârea nr. 11 din 28 noiembrie 1999 a Consiliului de administrație al CN H. SA s-a aprobat acordarea drepturilor cuvenite autorilor pentru invenție (art. 13 din această hotărâre, fila 331, vol. II, rejudecare), iar prin contractul din 2000 încheiat între CN H. SA și autorii invenției, valabil între 01 aprilie 1998 și 22 ianuarie 2009 compania se obliga să plătească inventatorilor un procent din eficiența economica, respectiv 30% pentru primul an al perioadei 1998-2009 și 20% pentru restul anilor.

Ca atare, pornind de la această situație de fapt reținută în cauză și potrivit celor stabilite prin decizia de casare, instanța de rejudecare era ținută a verifica dacă invenția - „Dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotorul bobinat" ce face obiectul brevetului emis în favoarea E., avându-i ca inventatori pe reclamanți, a fost utilizată în perioada de referință a litigiului - 01 ianuarie 2006-31 decembrie 2008 la K. și L., iar în cazul în care a fost folosită, să se procedeze la stabilirea drepturilor bănești cuvenite inventatorilor, în baza clauzelor contractului din 2000 (un procent din eficiența economică obținută din utilizarea invenției) ca și a convențiilor dintre inventatori privind distribuirea procentuală a drepturilor bănești între ei, ce se regăsesc la dosar.

Având în vedere că pârâta a susținut că nu folosește invenția ce face obiectul brevetului, ci dispozitivul M. produs de SC G. SA, instanța de rejudecare a dispus în cauză administrarea probei cu expertiză electronică al cărei principal obiectiv a fost acela de a se stabili „dacă la SC J. SA Turceni - N., sunt utilaje pe care sunt montate „convertizoare statice rotorice, care sunt aceste utilaje și câte dispozitive sunt, precum și dacă revendicările cuprinse în invenția „dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotorul bobinat" se regăsesc în „convertizorul static rotoric, raportat la perioada litigiului.

Înalta Curte a constatat că recurenții-reclamanți, cu privire la această verificare dispusă de prima instanță, s-au apărat în mod constant invocând că invenția ai cărei autori sunt, este produsă de către SC G. SA, pe baza contractului de licență voluntară încheiat în anul 1998 între această societate și titularul de brevet - E. (din cadrul CN H. SA, compania cu personalitate juridică) - fila 82 dosar primă instanță, primul ciclu procesual, M. fiind utilizat și la N.

În același timp, recurenții au susținut că acest aspect litigios a fost tranșat anterior în sensul susținut de ei prin mai multe hotărâri judecătorești definitive și irevocabile care au autoritate de lucru judecat și în pricina de față, stabilindu-se pe baza cercetării judecătorești efectuate în cauzele respective, că invenția ai cărei autori sunt se execută sub denumirea M. - de către SC G. SA.

Înalta Curte a apreciat că în măsura în care susținerea recurenților se verifică, instanțele de fond aveau obligația de a face aplicarea prezumției legale absolute a puterii lucrului judecat, astfel cum este reglementată de art. 1200 pct. 4, art. 1201 și art. 1202 C. civ. sau a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

Chestiunea litigioasă în legătură cu care recurenții-reclamanți au invocat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat privește împrejurarea dacă invenția ai cărei autori sunt este produsă de către SC G. SA.

Pe de altă parte, trebuie stabilit în ce măsură o atare constatare este opozabilă și părților cu poziții procesuale adverse celei a reclamanților din cauza de față, în condițiile în care acele hotărâri judecătorești s-au pronunțat (cel puțin, aparent) în contradictoriu cu alte entități decât pârâta din prezentul dosar - SC J. SA, iar pe de altă parte, în unele dintre acele cauze, SC G. SA a avut calitatea procesuală de intervenientă - chemată în garanție de către pârâtele chemate în judecată de către reclamanți în acele litigii; numai în acest caz ar opera efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, pentru că în situația în care pârâta ori intervenientă din acest litigiu ar fi terți față de hotărârile judecătorești anterioare, constatările jurisdicționale decurgând din acestea nu li s-ar opune decât cu valoarea unui mijloc de probă exhibat în cauză de către reclamanți, susceptibil de dovada contrară în dosarul de față.

Astfel cum recurenții susțin, anterior au inițiat numeroase litigii cu unitățile cu personalitate juridică în subordinea cărora se aflau exploatările miniere la care era folosită invenția ce face obiectul brevetului emis în favoarea E., pentru a obține plata drepturilor bănești ce li se cuveneau din exploatarea invenției, potrivit celor convenite cu titularul de brevet prin contractul din 2000 și aprobate prin Hotărârea nr. 11 din 28 noiembrie 1999 a Consiliului de administrație al CN H. SA.

Înalta Curte a constatat că, relevante din acest punct de vedere, sunt mai multe hotărâri pe care le-a reținut în considerente.

Înalta Curte a reținut că în toate litigiile soluționate prin hotărârile judecătorești sus-menționate, pârâtele chemate în judecată au formulat aceeași apărare precum în prezentul dosar, în sensul că la exploatările miniere din subordinea lor, în perioadele de referință din acele litigii, nu s-a folosit invenția, ci dispozitivul M. produs de SC G. SA, așadar, o soluție tehnică diferită; mai mult decât atât, ca și în cauza de față, în două dintre pricinile anterioare, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a fabricantului dispozitivului M. - SC G. SA -, cerere respinsă de instanțe.

Prin hotărârile judecătorești anterior evocate, pronunțate pe baza unei cercetări judecătorești reale și efective a acestei apărări a pârâtelor din acele cauze - expertize tehnice de specialitate (electronică) - s-a stabilit cu putere de lucru judecat că dispozitivul produs de către SC G. SA se execută conform brevetului de invenție sub denumirea de Controler static al curentului rotoric - M.; această constatare este opozabilă intervenientei chemate în garanție SC G. SA, în calitate de parte în două dintre acele cauze, calitate procesuală pe care o are și în pricina de față.

Înalta Curte a apreciat că din analiza celor reținute de aceste instanțe, rezultă că s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 33 alin. (3) și (4) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, formă a legii de dinainte de modificarea adoptată prin Legea nr. 28/2007 (în vigoare la data folosirii invenției), întrucât s-a constatat că dispozitivul electronic M. produs de SC G. SA a realizat invenția într-o modalitate echivalentă, dată fiind înlocuirea anumitor componente cu altele mai moderne, însă cu respectarea principiului de funcționare; în plus, această concluzie corespunde și confirmărilor provenind de la producătorul SC G. SA prin adresa din 2006 și analiza comparativă efectuată de același producător (potrivit adresei din 6 decembrie 2006) între invenție și dispozitivul M. (filele 129 și 228, vol. II, rejudecare).

Astfel cum deja s-a arătat, dezlegările de fapt și în drept din considerentele hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile din care au fost redate pasajele anterioare sunt opozabile intervenientei - chemată în garanție și în pricina de față - SC G. SA Craiova, dată fiind calitatea sa de parte și în două dintre procedurile anterioare, în aceeași poziție procesuală.

Totodată, pârâta acestui dosar a susținut că la N. nu se folosește dispozitivul descris în invenție, ci dispozitivele M. produse de SC G. SA, producătorul și furnizorul acestora.

Împrejurarea că dispozitivul electronic M., produs de SC G. SA se execută conform brevetului de invenție din 1992 pe baza licenței voluntare acordate de titularul brevetului încheiate în 1998 era deja demonstrată în contradictoriu cu chemata în garanție; în plus, ea a fost stabilită în contradictoriu și cu SC F. SA (pentru dispozitivele utilizate la E.) și cu SC H. SA (pentru folosirea invenției la O.), dispozitivul M., fiind utilizat în perioadele cumulate ale acestor litigii 1 ianuarie 2006-22 ianuarie 2009 (în timp ce cauza de față privește perioada 1 ianuarie 2006-31 decembrie 2008).

Pe de altă parte, astfel cum recurenții au susținut, și prin raportul de expertiză specialitatea electronică, efectuat de expert P., administrat nemijlocit de prima instanță în rejudecare, s-a reținut că „produsul M. nu a suferit modificări în perioada 2003-2009" (fila 164, vol. III, dosar rejudecare).

Ca atare, dispozitivul M. produs de SC G. SA, utilizat de pârâta din cauza de față la K. și L., a fost același cu cel utilizat la E. și O. de către SC F. SA și, respectiv de SN H. SA, dat fiind că pârâta în acest dosar a făcut în mod nemijlocit dovada achiziționării acestora de la același producător, precum și că toate susținerile sale au fost în sensul că la N. nu folosește invenția, ci dispozitivul M.

Înalta Curte deja a reținut că, în cauza de față, calitatea de pârâtă a avut-o, inițial, SC D. SA (la rândul său, succesoare a CN H. SA), potrivit H.G. nr. 103/2004; prin fuziunea dispusă conform prin H.G. nr. 1024/2011, SC D. SA și-a încetat existența în condițiile legii, patrimoniul său fiind preluat de societatea pe acțiuni nou înființată - SC J. SA (actuala intimată-pârâtă).

Instanțele de casare au stabilit prin deciziile pronunțate în această cauză că pârâta inițială era succesoare CN H. SA.

Totodată, se mai reține că CN H. SA, persoană juridică română, a fost înființată prin H.G. nr. 576/1997; potrivit art. 3 din această hotărâre de guvern „CN H. SA are subunitățile prevăzute în anexa 2", iar conform art. 7 din același act normativ, subunitățile prevăzute în anexa 2 nu au personalitate juridică.

Între aceste subunități din anexa 2 se regăsesc atât E., O. cât și N..

Prin H.G. nr. 103/2004, E. a fost preluată la SC F. SA (art. 1 alin. (1)), N. și R. au fost preluate de SC D. SA (art. 4), iar SN H. SA a preluat exploatările miniere Motru (de carieră și de subteran), Mehedinți, Roșia, Albeni, Berbești (o parte) - art. 6 etc.

În consecință, toate cele trei exploatări miniere ce interesează în cauză - Rovinari, Roșia (litigiile anterioare) și N. (cel de față, cu subdiviziunile K. și L.) la nivelul anului 1997, făceau parte din aceeași companie - CN H. SA.

Or, prin adresa din 27 aprilie 2007, SC F. SA comunica recurentului A. că producătorul „Dispozitivului electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotorul bobinat" pentru care s-a emis brevetul de invenție din 30 iunie 1992 S. este produs de SC G. SA Craiova, precum și că aceste dispozitive sunt folosite la toate exploatările miniere ce au aparținut CN H. SA (fila 162, vol. III, rejudecare); aceleași confirmări reies și din nota emisă de CN H. SA - Direcția de Producție (fila 7 dosar primă instanță).

În timp ce față de intervenientă SC G. SA hotărârile judecătorești din litigiile anterioare îi sunt direct opozabile în virtutea calității sale de parte în acele procese, față de pârâta cauzei de față opozabilitatea dezlegărilor anterior analizate nu operează în mod direct ca efect al acelor hotărâri, în absența calității sale de parte în acele procese.

Cu toate acestea, având în vedere că între pârâtele din cauzele anterioare și cea din prezentul dosar există o anumită legătură juridică, potrivit celor arătate mai sus, precum și faptul că pârâta cauzei, în raport cu SC G. SA. are calitatea de succesor cu titlu particular (având-cauză), în virtutea contractelor de achiziționare a M. (filele 44-63 dosar primă instanță), dar și luând în considerare celelalte elemente probatorii ale cauzei la care s-a făcut deja referire, Înalta Curte a apreciat că instanța de apel în mod nelegal a confirmat soluția adoptată de tribunal prin care au fost validate concluziile raportului de expertiză specialitatea electronică efectuat de expert P., întrucât s-a încălcat efectul pozitiv al puterii de lucru judecat deplin operant nu numai față de recurenții-reclamanți, cât și față de chemata în garanție - SC G. SA, furnizorul dispozitivelor M. utilizate de către pârâtă (succesoare cu titlu particular a chematei în garanție) la N., potrivit susținerilor celei din urmă.

Astfel, prin expertiza invocată, expertul a concluzionat, în contradicție cu expertizele din cauzele anterioare și, consecutiv, în contradicție și cu hotărârile judecătorești enunțate prin care concluziile acelor expertize au fost omologate, că dispozitivul M. produs de SC G. SA este diferit de soluția tehnică brevetată prin brevetul din 1992 atât ca principii de funcționare, cât și din punct de vedere al componentelor electronice folosite la realizarea produsului.

Așa fiind, cum prin hotărâri judecătorești citate, opozabile SC G. SA (în calitate de parte) s-a stabilit că dispozitivele produse de aceasta sub denumirea M. reprezintă produsul prin care se realizează (într-o formă echivalentă) obiectul invenției din 1992, iar pârâta din cauza de față s-a apărat în sensul că la N. nu folosește obiectul invenției, ci dispozitivele produse de SC G. SA Craiova și achiziționate de la aceasta, Înalta Curte a reținut a fi fondate criticile dezvoltate de recurenți pe temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și va înlătura concluzia contrară a instanței de apel sub acest aspect, potrivit celor arătate.

Nu a fost reținut motivul de recurs dezvoltat de către recurenții-reclamanți pe temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., cu referire la interpretarea contractului din 2000, întrucât, astfel cum deja s-a arătat, acest contract este cauza cererii de chemare în judecată (causa debendi), iar nu actul juridic dedus judecății (al cărui conținut juridic instanțele de fond, prin interpretarea clauzelor lui, l-ar fi putut denatura), iar pe de altă parte, natura răspunderii contractuale este deja dezlegată în ciclul procesual anterior, astfel încât, în rejudecare, aceste chestiuni nu mai puteau fi reanalizate.

În ceea ce privește analizarea întinderii pretențiilor formulate de către reclamanți - acordarea drepturilor bănești pentru utilizarea invenției la N. în perioada 1 ianuarie 2006-31 decembrie 2008 - aceasta va reveni instanței de rejudecare (ceea ce include și analiza criticilor formulate cu privire la încheierea din 30 ianuarie 2015), având în vedere că pe baza unei greșite aplicări a legii, s-a reținut că pârâta nu a utilizat invenția ai cărei autori sunt reclamanții în perioada de referință a litigiului; prin urmare, cum asupra întinderii pretențiilor deduse judecății instanța de apel nu s-a pronunțat, Înalta Curte nu le poate analiza pentru prima dată în recurs, având în vedere că această cale de atac presupune exercitarea controlului judiciar cu privire la decizia dată de instanța de apel.

În recursul formulat împotriva Deciziei civile nr. 4097/2015, recurenții-reclamanți au formulat critici întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Înalta Curte a apreciat că instanța de rejudecare, pentru soluționarea apelului împotriva Încheierii nr. 4 din 7 mai 2015 a Tribunalului Gorj, dacă va fi cazul se va raporta jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la art. 6 parag. 1 din Convenție (neluată în considerare în ciclul procesual anterior), în raport cu circumstanțele particulare ale cauzei - momentul formulării cererii de recuzare, actualitatea necesității acestor dezlegări în raport cu momentul recuzării judecătorului învestit cu soluționarea cererii de completare a sentinței pronunțate pe fondul pretențiilor, soluția pronunțată în prezentul recurs, dar și având în vedere decizia pe care instanța de apel preconizează că o va pronunța în apelul formulat împotriva sentinței nr. 25/2015 etc.

Înalta Curte a apreciat că motivele de recurs dezvoltate de recurenți împotriva deciziei recurate cu privire la confirmarea sentinței civile nr. 145 din 8 mai 2015 a Tribunalului Gorj prin care s-a completat sentința nr. 25 din 6 februarie 2015 cu dispoziția privind obligarea, în solidar, a reclamanților, la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către pârâtă, nu pot fi analizate la acest moment procesual, întrucât, dată fiind soluția de casare a deciziei pronunțate de instanța de apel împotriva sentinței date de prima instanță pe fondul cererii și trimiterea cauzei spre rejudecare, nu este stabilită încă, printr-o hotărâre definitivă, partea căzută în pretenții, astfel încât este prematură verificarea aplicării art. 274 C. proc. civ.

Ca atare, aceste critici vor fi evaluate de instanța de rejudecare, după soluționarea completă a raportului juridic litigios.

În rejudecare, în ședința publică din 24 mai 2016, intimata pârâtă SC. H. SA a reiterat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, cu referire la cele invocate prin notele de ședință din data de 09 mai 2016.

Instanța de apel a reținut că aceasta a susținut că temeiul legal al acesteia este altul decât cel avut în vedere la soluționarea excepției în ciclurile procesuale anterioare, anume faptul că, potrivit prevederilor H.G. nr. 103/2004, nu este continuatoarea fostei CN H. SA Tg.-Jiu și că în acest sens, intimata pârâtă a susținut că din Protocolul de predare primire a elementelor de activ și pasiv, încheiat între CN. H. SA. Tg.-Jiu și SC D. SA, precum și din prevederile H.G. nr. 103/2004 rezultă faptul că fostul SC D. SA ar fi preluat activul și pasivul unor unități din cadrul acesteia, carierele N. și R., dar nu și brevetele de invenție sau soluțiile tehnice al fostei CN H. SA Tg.-Jiu E., din punctul de vedere al intimatei pârâte calitate procesuală având SC V. SA.

Prin Decizia nr. 3026 din 7 iunie 2016, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a admis apelurile declarate de reclamanții A., B. și C., împotriva sentinței civile nr. 25 din 06 februarie 2015 și a sentinței civile nr. 145 din 08 mai 2015, pronunțate de Tribunalul Gorj, în Dosarul nr. x/95/2008*, în contradictoriu cu intimatele-pârâte SC. H. SA și SC G. SRL.

A schimbat în parte sentința nr. 25 din 06 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul Gorj, în Dosarul nr. x/95/2008*, în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B. și C.; a obligat pârâta SC. H. SA la plata către reclamantul A. a sumei de 419.914 lei, către reclamantul C. a sumei de 251.948 lei și către reclamantul B. a sumei de 167.965 lei, despăgubiri civile actualizate la data de 01 mai 2014, sume ce se vor actualiza în continuare în raport de rata inflației până la data plății, precum și la plata dobânzii legale la aceste sume, începând cu data introducerii acțiunii - 10 decembrie 2008 și până la data plății efective și, la plata către reclamantul A. a sumei de 21.503 lei, către reclamantul C. a sumei de 9.503 lei și către reclamantul B. a sumei de 13.503 lei, cheltuieli de judecată la prima instanță.

A menținut restul dispozițiilor sentinței nr. 25 din 06 februarie 2015.

A schimbat sentința nr. 145 din 08 mai 2015, pronunțată de Tribunalul Gorj, în Dosarul nr. x/95/2008*, în sensul că a respins cererea pârâtei SC J. SA de completare a dispozitivului sentinței nr. 25 din 06 februarie 2015.

A respins apelul declarat împotriva Încheierii nr. 4 din 07 mai 2015, ca nefondat și a obligat intimata pârâtă SC J. SA la plata către fiecare din reclamanții A., B. și C. a sumei de 6.121 lei cheltuieli de judecată în apel.

În motivarea deciziei s-au reținut următoarele.

Curtea de apel, examinând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a reținut că prin H.G. nr. 103/2004 au fost reorganizate fosta CN H. SA Târgu Jiu și fosta SC T. SA prin înființarea a trei noi societăți comerciale.

Potrivit art. 4 alin. (1) din această hotărâre, partea din patrimoniul CN H. SA, Târgu Jiu, aferent N. și R. a fost preluată de SC D. SA, înființată conform art. 1 alin. (1).

În conformitate cu art. 15 alin. (1) din H.G. nr. 103/2004: „Societățile comerciale înființate potrivit art. 1 alin. (1) vor prelua toate drepturile și își vor asuma toate obligațiile aferente SC D. SA, SC F. SA, ale Sucursalei "Electrocentrale Craiova II" și Sucursalei "Electrocentrale Ișalnița" din cadrul SC U. SA și ale minelor, carierelor și exploatărilor miniere divizate din cadrul CN H. SA Târgu Jiu și integrate în entitățile nou-create și se subrogă în drepturile și obligațiile ce decurg din raporturile juridice ale acestora cu terții, inclusiv în litigiile în curs.”

În speță, reclamanții au solicitat plata despăgubirilor aferente perioadei 01 ianuarie 2006-31 decembrie 2008, ca urmare a utilizării invenției lor la K. și L., exploatări miniere care, potrivit art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 103/2004, au fost preluate de SC D. SA, la momentul divizării CN H. SA, Târgu Jiu.

Ulterior, această societate a fuzionat cu celelalte societăți comerciale din domeniul energetic, înființate prin art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 103/2004, luând naștere SC J. SA, prin H.G. nr. 1024/2011, societate care a preluat toate drepturile și urma a fi ținută de toate obligațiile fostelor societăți comerciale supuse fuziunii, conform art. 4 alin. (1) din această ultimă hotărâre.

Prin urmare, prin retransmiterea drepturilor și obligațiilor aferente fostelor exploatări miniere Jilțu, inițial către SC D. SA și ulterior de la aceasta către SC J. SA, ca urmare a reorganizărilor intervenite conform H.G. nr. 103/2004 și H.G. nr. 1024/2011, pârâta din cauza de fată a devenit continuatoare a fostei CN H. SA Târgu Jiu, pentru exploatările miniere divizate din cadrul acesteia și are, prin urmare, calitate procesuală pasivă în acțiunea de față.

Este adevărat că, în conformitate cu art. 7 din H.G. nr. 103/2004, la data intrării în vigoare a acestei hotărâri, denumirea CN H. SA Târgu Jiu s-a modificat în SC V. SA Târgu Jiu, având ca obiect principal de activitate, astfel cum rămâne după divizare, „ obligația încasării creanțelor și plata datoriilor preluate de la exploatările miniere și subunitățile care au fuzionat cu centralele de producere a energiei electrice și termice în condițiile art. 1 alin. (1), precum și închiderea minelor nerentabile pentru lichidarea pierderilor, cu propuneri de privatizare pentru acele active ce pot fi valorificate în condițiile legii, având ca efect scutirea de penalități și datorii în condițiile Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările și completările ulterioare.” Însă, schimbarea denumirii fostei CN H. SA Târgu Jiu în SC V. SA Târgu Jiu, nu înseamnă că aceasta din urmă a devenit succesoarea în drepturi a fostei companii, de vreme ce obiectul său de activitatea a fost unul limitat, rămas după divizare, doar la încasarea creanțelor și plata datoriilor preluate de la exploatările miniere, iar art. 15 alin. (1) din H.G. nr. 103/2004 a prevăzut expres că, prin divizare, toate drepturile și obligațiile aferente N. au fost preluate de SC D. SA.

De altfel, problemele de drept legate de modul în care s-au transmis drepturile și obligațiile aferente exploatării miniere Jilț, o dată cu reorganizarea fostei CN H. SA Târgu Jiu, prin H.G. nr. 103/2004 și H.G. nr. 1024/2011, au fost dezlegate anterior de instanțe prin Decizia nr. 80 din 15 martie 2010, pronunțată în primul apel de către Curtea de Apel Craiova, cât și cu ocazia introducerii în cauză a SC J. SA la prima instanță, în cel de-al doilea ciclu procesual, prin încheierea de ședință din 22 octombrie 2012, când s-a constatat că a intervenit o transmisiune a calității procesuale către aceasta de la fostele SC D. SA și SC F. SA, potrivit H.G. nr. 1024/2011 (ambele soluții confirmate de instanțele superioare), astfel încât Curtea apreciază că, prin repunerea în discuție a excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei pârâte, nu se invocă elemente noi fată de cele avute în vedere anterior la soluționarea acestei excepții.

Pentru aceste motive, Curtea de apel a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimata pârâtă prin notele de ședință din 09 mai 2016.

Pe fond, examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate și în raport de îndrumările obligatorii date de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 299 din 05 februarie 2016, Curtea apreciază că apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 25 din 06 februarie 2015 este fondat, pentru următoarele considerente:

Ca un prim aspect, se reține că motivele de apel invocate de reclamanți la pct. 2, 3, 4, 5 și 6 au primit implicit o rezolvare prin dezlegările de drept date de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare, în prezentul apel rămânând de examinat numai motivele legate de existenta și întinderea despăgubirilor solicitate de reclamanți și criticile privind modul de soluționare a cererii de recuzare.

Potrivit art. 36 din Legea nr. 64/1991, în forma în vigoare pe perioada pe care se solicită plata despăgubirilor: „(1) Pentru invențiile create și realizate în condițiile art. 5 alin. (1) cu clauză contrară și, respectiv, ale art. 5 alin. (2) inventatorul beneficiază de drepturi patrimoniale stabilite pe bază de contract încheiat cu solicitantul sau, după caz, cu titularul brevetului. (2) Drepturile patrimoniale se stabilesc în funcție de efectele economice și/sau sociale rezultate din exploatarea brevetului sau în funcție de aportul economic al invenției.”

În cauză, între inventatorii salariați și unitatea angajatoare, cu privire la drepturile patrimoniale acordate pentru realizarea invenției „Dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotor bobinat”, s-a încheiat contractul din 14 martie 2000, contract care, așa cum s-a reținut, cu putere de lucru judecat, în ciclurile procesuale anterioare, este opozabil societății pârâte. Potrivit clauzelor acestui contract, autorii invenției urmau să primească, în primul an un cuantum al drepturilor de 30%, iar în anii următorii de 20%.

Curtea de apel a apreciat că, în executarea acestui contract, în raport de disp. art. 969 V.C.C. și în temeiul art. 36 din Legea nr. 64/1991, reclamanții sunt îndreptățiți la plata despăgubirilor ca urmare a exploatării invenției acestora la K. și L., aferente perioadei 01 ianuarie 2006-31 decembrie 2008, despăgubirile impunându-se a fi stabilite în funcție de aportul economic al invenției.

Pentru determinarea eficientei economice pe perioada menționată, la prima instanță a fost încuviințată proba cu expertiza tehnică în specialitatea contabilitate, raportul depus și răspunsurile la obiecțiunile formulate de părți propunând valori diferite sub aspectul cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților.

Examinând conținutul raportului de expertiză și suplimentelor efectuate la acesta, Curtea de apel a apreciat că se impune omologarea ultimului supliment depus de către expert la data de 22 ianuarie 2015 (filele 3-15 vol. IV dosar Tribunalul Gorj), pentru următoarele argumente.

În primul rând, acest supliment este singurul în cuprinsul căruia expertul determină eficienta economică decurgând din folosirea invenției, în raport de prevederile contractului din 14 martie 2000, respectiv cu luarea în considerare a faptului că anul 2006 nu reprezintă primul an de utilizare a invenției, condiții în care cuantumul drepturilor cuvenite autorului nu era de 30%, ci de 20%.

Totodată, în acest ultim supliment se efectuează calculul eficientei economice pentru M.-uri, defalcat, în funcție de data punerii în funcțiune a acestora și de durata funcționării în anul respectiv, iar nu pentru M.-uri, cum au fost avute în vedere în raportul de expertiză și suplimentele anterioare, din adresa din 14 noiembrie 2013 ( filele 218-220 vol. III dosar Tribunal) rezultând că 154 a fost numărul M.-urilor utilizate la K. și L.

Nu în ultimul rând, instanța de apel constată că niciuna dintre părți nu a formulat obiecțiuni cu privire la cuantumul despăgubirilor determinate prin acest ultim supliment de expertiză, în ședința publică din 30 ianuarie 2015, apărătorul reclamanților invocând doar aspecte legate de actualizarea sumei cu rata inflației până la data de 01 mai 2014, cu referire la obiectivul nr. 4 al expertizei efectuate.

Este adevărat că, atât apelanții reclamanți, cât și intimata pârâtă au criticat și acest supliment la raportul de expertiză, primii prin motivele de apel, iar intimata pârâtă, în rejudecarea apelului, prin răspunsul la notele de ședință, depus pentru termenul din 24 mai 2016, termen la care a solicitat și efectuarea unei noi expertize, însă Curtea de apel a apreciat că, în raport de disp. art. 108 V.C.P.C., orice obiecțiune la raportul de expertiză trebuia formulată la primul termen de judecată după depunerea acestuia, ceea ce nu s-a întâmplat.

De asemenea, în conformitate cu disp. art. 212 alin. (2) V.C.P.C., în același termen putea fi solicitată o nouă expertiză, astfel că, în condițiile în care pârâta nu a solicitat efectuarea unei contraexpertize la prima instanță, în ședința publică din 30 ianuarie 2015, după depunerea ultimului supliment la raport, solicitarea sa din apel este tardivă.

Pe de altă parte, potrivit art. 292 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, „ Părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi, decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului sau prin întâmpinare”, iar intimata pârâtă nu a propus această probă prin întâmpinarea formulată în apel, astfel că și în raport de aceste dispoziții solicitarea sa nu poate fi primită.

Mai mult, se constată că motivele pentru care pârâta a solicitat efectuarea unei noi expertize în rejudecarea apelului, motive invocate prin notele de ședință din 23 mai 2016 coincid cu obiecțiunile formulate de aceasta împotriva primului raport de expertiză, obiecțiuni la care s-a răspuns prin suplimentele efectuate ulterior, mai puțin cele referitoare la algoritmul de calcul al eficientei economice, care a fost menținut de expert în toate suplimentele la raport depuse. Or, sub acest aspect, nu se poate aprecia că obiecțiunea intimatei pârâte este întemeiată, având în vedere că aceasta nu a prezentat expertului, cu ocazia efectuării expertizei, documentele solicitate, condiții în care expertul nu putea decât utiliza algoritmul avut în vedere în celelalte litigii privind acordarea despăgubirilor pentru utilizarea invenției la celelalte exploatări miniere, algoritm care, prin omologarea rapoartelor de expertiză de către instanțe în litigiile anterioare, a fost confirmat ca fiind unul corect.

În ceea ce privește nemulțumirile apelanților reclamanți cu privire la suplimentul raportului de expertiză din data de 22 ianuarie 2015, se constată că aceștia nu au solicitat, în faza apelului, nici efectuarea unei noi expertize, nici revenirea cu adresă către expertul desemnat de instanță pentru a se da lămuriri suplimentare legate de modul de calcul al eficientei economice prin acest ultim raport, ci au prezentat un calcul propriu, pe care au solicitat ca instanța de apel să-l aibă în vedere, calcul bazat, într-o prima teză, pe combinarea concluziilor raportului de expertiză privind răspunsul la obiecțiuni, întocmit de expertul desemnat de instanță și depus la data de 31 octombrie 2014 (filele 257-262 vol. III dosar Tribunal) și concluziile expertului parte din opinia separată, iar într-o teză subsidiară prin aplicarea procentului de 20%, în loc de 30% la eficiența economică determinată de expertul desemnat de instanță în cuprinsul aceluiași supliment la raport, cu aplicarea regulii „ de trei simple” pentru stabilirea drepturilor inventatorilor, pentru un număr de 154 M.-uri.

Însă, o astfel de cerere nu poate fi primită, întrucât, așa cum s-a arătat anterior, acest supliment la raportul de expertiză, depus în data de 31 octombrie 2014, efectuează calculul eficienței economice după o metodă care nu corespunde clauzelor convenite de părți prin contractul din 14 martie 2000 (cu un procent de 30%, în loc de 20% pentru anii 2006, 2007 și 2008) și raportat la un număr de 119 M.-uri, neputând fi folosită regula „ de trei simple” pentru determinarea eficienței economice a celor 154 de M.-uri, cât timp această eficiență depinde și de data punerii în funcțiune și durata de funcționare a acestora, aspect pe care suplimentul la raport din 22 ianuarie 2015 îl are în vedere.

Pentru aceste motive, Curtea de apel a apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea despăgubirilor pentru utilizarea invenției acestora la K. și L., aferente perioadei 01 ianuarie 2006-31 decembrie 2008, în cuantumul stabilit prin ultimul supliment la raportul de expertiză, respectiv suma de 419.914 lei, pentru reclamantul A., suma de 251.948 lei pentru reclamantul C. și suma de 167.965 lei pentru reclamantul B., sume nete actualizate la data de 01 mai 2014 și care, pentru acoperirea devalorizării monedei naționale în perioada ulterioară acestei date, vor fi actualizate în continuare, în funcție de rata inflației, până la data plătii efective.

Totodată, în raport de disp. art. 1082 C. civ. de la 1864, intimata pârâtă va fi obligată la plata către reclamanți și a dobânzii legale la sumele menționate, pentru neexecutarea obligației de plată a drepturilor cuvenite autorilor invenției, dobânzi care au fost solicitate și se cuvin reclamanților de la data introducerii acțiunii, conform art. 1088 V.C.C.

În ceea ce privește apelul declarat împotriva încheierii din data de 30 ianuarie 2015, din motivarea apelului rezultă că acesta vizează mai degrabă măsura repunerii cauzei pe rol, ulterior reținerii acesteia spre soluționare la termenul de judecată din 28 noiembrie 2014 și dispunerea, din oficiu, de către instanță a refacerii raportului de expertiză, aceste critici urmând a fi analizate, în considerarea art. 282 alin. (2) V.C.P.C., tot în cadrul examinării apelului declarat împotriva sentinței nr. 25 din 06 februarie 2015.

Referitor la măsura dispusă de instanță la termenul de judecată din 12 decembrie 2014, de repunere a cauzei pe rol, după reținerea acesteia spre soluționare, Curtea constată că, potrivit art. 151 V.C.P.C., „Pricina poate fi repusă pe rol, dacă instanța găsește necesare noi lămuriri”.

În speță, repunerea cauzei pe rol a fost motivată prin aceea că sunt necesare lămuriri și completarea probatoriului, încadrându-se în categoria motivelor care, potrivit art. 151 V.C.P.C., pot determina repunerea cauzei pe rol.

De asemenea, din coroborarea art. 212 cu art. 129 alin. (3) V.C.P.C. rezultă că instanța de judecată poate dispune, din oficiu, completarea sau refacerea raportului de expertiză, chiar atunci când părțile se împotrivesc, dacă apreciază că nu s-a răspuns corect sau complet obiectivelor stabilite ori că sunt necesare lămuriri suplimentare.

Or, în cauză, atât timp cât clauzele contractului din 14 martie 2000, pe care reclamanții și-au întemeiat cererea în despăgubiri, sunt în sensul că numai în primul an de utilizare a invenției autorii sunt îndreptățiți la un procent de 30%, cât din probele administrate a rezultat că anii 2006, 2007 și 2008 nu au fost primii ani de utilizare a invenției în K. și L., iar suplimentul la raport din data de 31 octombrie 2014 lua în calcul un procent de 30% pentru calculul drepturilor reclamanților, măsură dispusă de prima instanță, din oficiu, la termenul din data de 16 ianuarie 2015, de refacere a raportului de expertiză în sensul corectării aspectelor menționate, apare a fi una justificată.

Prin urmare, măsura repunerii cauzei pe rol pentru completarea probatoriilor și aceea a dispunerii refacerii raportului de expertiză sunt legale și temeinice, fiind menite a înlătura erorile de calcul cuprinse în suplimentul raportului de expertiză din data de 31 octombrie 2014, care conduceau la un calcul al eficientei economice contrar prevederilor contractului din 14 martie 2000, astfel că și încheierea din 30 ianuarie 2015, când prima instanță a constatat terminată cercetarea judecătorească, după depunerea raportului de expertiză refăcut, și a acordat cuvântul pentru concluzii este una legală și temeinică.

Cât privește susținerea apelanților în sensul că nelegalitatea acestor măsuri procesuale ar fi determinată de incompatibilitatea judecătorului, Curtea de apel a constatat că prin cererea de recuzare formulată de reclamanți la data de 09 aprilie 2015 nu s-a invocat situația de incompatibilitate prevăzută de art. 24 V.C.P.C. și că această cerere, fiind formulată după închiderea dezbaterilor și chiar după pronunțarea sentinței nr. 25 din 06 februarie 2015, nu putea afecta potrivit art. 29 alin. (1) V.C.P.C. legalitatea acestei sentinței, a încheierii din data de 30 ianuarie 2015 și a încheierilor pronunțate anterior.

Pe de altă parte, în condițiile în care măsurile dispuse de prima instanță, de repunere a cauzei pe rol și dispunere, din oficiu, a refacerii raportului de expertiză, apar a fi legale și temeinice, nu se poate aprecia că judecătorul s-ar fi dovedit părtinitor în adoptarea acestor măsuri, în raport de motivul de recuzare invocat de reclamanți prin cererea din data de 09 aprilie 2015.

În baza art. 274 V.C.P.C., intimata pârâtă a fost obligată la plata către apelanții reclamanți a cheltuielilor de judecată efectuate la prima instanță.

Sub aspectul cuantumului acestor cheltuieli, s-a constatat că onorariile experților s-au ridicat la suma de 4.510 lei, pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de efectuarea expertizei fiecare dintre reclamanți fiind îndreptățit la 1/3 din totalul onorariului, respectiv 1503 lei. Cât privește onorariul de avocat, Curtea de apel a apreciat că, în raport de complexitatea cauzei și de volumul de muncă îndeplinit de avocat, se impune micșorarea acestuia, potrivit art. 274 alin. (3) V.C.P.C., pentru reclamantul A. de la 50.000 de lei la 20.000 de lei, pentru reclamantul C. de la 11.000 de lei la 8.000 de lei și pentru reclamantul B. de la 30.000 de lei la 12.000 de lei.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței nr. 25 din 6 februarie 2015, inclusiv cele referitoare la respingerea cererii de chemare în garanție formulate de intimata pârâtă împotriva SC G. SRL.

Sub aspectul acestei dispoziții, s-a constatat că intimata pârâtă a solicitat în rejudecarea apelului admiterea cererii de chemare în garanție, dar nu a formulat o astfel de cerere prin întâmpinarea depusă la data de 17 august 2015 și, mai mult, nu a declarat apel împotriva modului de soluționare a acestei cereri la prima instanță, deși Tribunalul Gorj a analizat în fond temeinicia cererii de chemare în garanție, iar nu în temeiul vreunei excepții procesuale legate de respingerea acțiunii principale.

Pe de altă parte, se reține că argumentele în baza cărora prima instanță a respins cererea de chemare în garanție a SC G. SRL, anume acelea că unitatea care a fabricat dispozitivele nu poate fi obligată la plata drepturilor de autor, întrucât prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 11/1999 a CN. H. SA. au fost însușite și aprobate drepturile cuvenite autorilor pentru invenția „ dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotor bobinat”, sunt corecte și au fost reținute de instanțele de judecată și în litigiile anterioare purtate de reclamanți în ceea ce privește plata despăgubirilor pentru această invenție, fiind confirmate și de instanțele superioare în căile de atac exercitate.

Ca o consecință a admiterii acestui apel și schimbării dispozitivului sentinței nr. 25 din 06 februarie 2015, în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamanților și cererii accesorii a acestora privind cheltuielile de judecată, se impune și admiterea apelului declarat împotriva sentinței nr. 145 din 08 mai 2015, de completare a dispozitivului celei dintâi sentințe .

Astfel, se reține că, prin admiterea în parte a acțiunii, reclamanții sunt cei îndreptățiți la acordarea cheltuielilor de judecată, în raport de disp. art. 274 V.C.P.C., astfel că se impune schimbarea dispoziției din cuprinsul sentinței nr. 145 din 08 mai 2015, astfel încât aceasta să corespundă soluției de admitere în parte a acțiunii adoptate în faza apelului.

Drept urmare, în temeiul art. 297 V.C.P.C., apelul împotriva sentinței nr. 145 din 08 mai 2015 s-a admis și s-a schimbat această sentință în sensul respingerii cererii de completare a dispozitivului sentinței nr. 25 din 06 februarie 2015 cu dispoziția referitoare la obligarea reclamanților la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată la prima instanță, cheltuieli la care pârâta nu mai este îndreptățită urmare a admiterii în parte a acțiunii în apel.

În ceea ce privește apelul declarat de reclamanți împotriva încheierii din data de 09 aprilie 2015 prin care s-a respins cererea acestora de recuzare împotriva judecătorului învestit cu soluționarea cauzei la prima instanță, Curtea de apel a apreciat că acesta este nefondat, în raport de motivele de recuzare invocate.

În acest sens, se reține că, în accepțiunea C. proc. civ. de la 1865, trebuie făcută distincție între situațiile de incompatibilitate prevăzute limitativ la art. 24 V.C.P.C. și cele de recuzare sau abținere enumerate la art. 27.

Așa cum s-a arătat în doctrina juridică, în timp ce incompatibilitatea este reglementată de norme de organizare judecătorească imperative, a căror încălcare atrage nulitatea absolută și poate fi invocată pe cale de excepție de către toate părțile din proces, de către procuror și de către instanță, din oficiu, în orice fază a procesului, recuzarea este reglementară de norme dispozitive, partea interesată având facultatea de a-l recuza pe judecător ori de a accepta să fie judecată de către acesta, exprimându-si astfel încrederea în imparțialitatea sa.

Ca o consecință a acestui fapt, spre deosebire de incompatibilitate, recuzarea trebuie să fie invocată, potrivit art. 29 alin. (1) V.C.P.C., sub sancțiunea decăderii, înaintea începerii oricărei dezbateri, iar când motivele de recuzare s-au invit după începerea dezbaterilor, partea va trebui să propună recuzarea de îndată ce acestea îi sunt cunoscute.

În speță, motivele pe care reclamanții si-au întemeiat cererea de recuzare din data de 09 aprilie 2015 nu sunt, cu certitudine, de incompatibilitate, în sensul prevăzut de art. 24 V.C.P.C., ci privesc aparenta de imparțialitate care, în considerarea art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pot constitui motive de recuzare, chiar dacă nu sunt printre cele enumerate la art. 27 V.C.P.C.

Însă, reclamanții au formulat cererea de recuzare după închiderea oricăror dezbateri pe fond și chiar după pronunțarea sentinței nr. 25/06 februarie 2015, astfel că, în raport de disp. art. 29 alin. (1) V.C.P.C., soluționarea cererii nu era de natură a afecta valabilitatea actelor de procedură efectuate anterior, cu atât mai mult cu cât reclamanții nu si-au dovedit în niciun fel susținerea că ar fi aflat despre motivul care a justificat recuzarea decât după închiderea dezbaterilor.

Mai mult, nici chiar apelanții reclamanți nu califică motivul de recuzare invocat drept unul de natură a atrage nulitatea absolută a tuturor actelor îndeplinite de judecător la prima instanță, din moment ce consideră că numai încheierea din 12 decembrie 2014 și suplimentul la raportul de expertiză dispus prin încheierea din 16 ianuarie 2015 ar fi afectate de o asemenea neregularitate procedurală, iar nu întreaga procedură derulată în fata judecătorului recuzat.

Or, așa cum s-a arătat anterior, măsura repunerii cauzei pe rol și dispunerii, din oficiu, a refacerii expertizei la termenele de judecată din 12 decembrie 2014 și, respectiv, 16 ianuarie 2015 a fost legală și justificată de necesitatea lămuririi de către expert a unor aspecte esențiale soluționării cauzei, în raport de prevederile contractului pe care reclamanții și-au întemeiat cererea lor, astfel că nu s-ar putea aprecia că, dispunând aceste măsuri, judecătorul ar fi acționat în mod părtinitor sau ar fi ridicat suspiciuni cu privire la imparțialitatea sa în soluționarea cauzei.

În ceea ce privește modul în care respingerea cererii de recuzare din 09 aprilie 2015 ar afecta legalitatea sentinței de completare dispozitiv nr. 145 din 08 mai 2015, Curtea de apel a apreciat că examinarea criticilor apelanților reclamanți sub acest aspect devine inutilă, în condițiile în care sentința nr. 145 din 08 mai 2015 a fost schimbată în apel, în sensul respingerii cererii de completare a dispozitivului sentinței de fond cu obligația achitării cheltuielilor de judecată efectuate de pârâtă la prima instanță, soluție care le este favorabilă apelanților reclamanți.

Drept urmare, Curtea de apel a apreciat că imparțialitatea judecătorului nu a fost afectată, astfel că a fost respins ca nefondat apelul declarat împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare formulată de reclamanți.

În baza art. 274 C. proc. civ. de la 1865, intimata pârâtă a fost obligată la plata către fiecare dintre apelanții reclamanți a câte 6.121 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat, conform chitanțelor anexate și cheltuieli de transport pentru termenele de judecată din 05 aprilie 2016 și 10 mai 2016.

Împotriva deciziei menționate anterior (inclusiv a încheierii din 24 mai 2016) au declarat recurs reclamanții A., B. și C.

SC. H. SA a declarat recurs împotriva deciziei menționate anterior (inclusiv a Încheierii nr. 48 din 31 mai 2016).

În motivarea recursului reclamanții au arătat următoarele.

1. Instanța de apel, și-a fundamentat acordarea despăgubirilor pentru utilizarea invenției, în perioada 2006-2008, în exclusivitate, pe concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit de expert X., pentru termenul din 30 ianuarie 2015, înlăturând fără motive probe pertinente cu privire la despăgubirile la care erau îndreptățiți, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Reținerea eficienței, în cuantum de 3.213.672 lei, pentru 154 bucăți M., s-a făcut de către instanță cu neobservare raportului de expertiză contabilă privind răspunsurile la obiectivele formulate de către intimată și reclamanți care stabilea o eficiență economică de 4.077.266 lei pentru utilizarea a 119 bucăți M., în aceeași perioadă (pag. 4 raport - anexa 2 recurs), dar și cu neobservarea obiecțiunilor la raportul de expertiză contabilă X., depuse de pârâta SC. H. SA prin care recunoștea eficiența de 3.971.189 lei, rezultată din utilizarea a 119 bucăți M., în aceeași perioadă (obiecțiuni - pag. 4 - specificație - anexa 3 la recurs).

Se impunea ca instanța să ia în calcul, pentru cele 119 bucăți M. eficiența recunoscută de către pârâtă de 3.971.189 lei.

Pentru celelalte 35 bucăți M., puse în funcțiune până la 01 ianuarie 2006, eficiența economică rezultă din raport expertiză contabilă depus de X. pentru termenul din 30 ianuarie 2015, în care se atestă la pag. 5 că ”economiile obținute lei/lună/1 buc. M." sunt de 1.034, iar din „situația M. luni de funcționare perioada 2006-2008" nr. 1 (anexa 1 la raport) că la N. cele 35 bucăți M. sunt 12 luni funcționare în 2006 cu 420 M. - luni, 12 luni funcționare în 2007 cu 420 M. - luni, 12 luni funcționare în 2008 cu 420 M. - luni, în total 1.260 M. - luni, eficiența fiind 1.034 lei X 1260 = 1.302.840 lei (raport expertiză - anexa 1).

Cumulând eficiența de 3.971.189 lei, recunoscută de pârâtă pentru 119 buc M., cu 1.302.840 RON pentru diferența de 35 buc. M. (119 buc. + 35 buc. = 154 buc), rezultă suma de 5.274.029 lei, eficiență obținută de către pârâtă prin utilizarea a 154 buc. M. în perioada 2006-2008 și suma de 1.054.805 lei, cuvenită tuturor reclamanților, reprezentând 20% din eficiență (5.274.029 lei x 20% =1.054.805 lei).

2.Instanța de apel, a stabilit eficiența economică, inclusiv despăgubirile, cu încălcarea disp. art. 270 C. proc. civ., motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recunoașterea eficienței de 3.971.189 lei, cu privire la utilizarea celor 119 M. în perioada 2006-2008 și a drepturilor cuvenite reclamanților de 887.473,90 lei, făcută de pârâta SC. H. SA în „obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă X." (obiecțiuni - pag. 4 specificație - anexa 3 recurs), justifica pronunțarea unei hotărâri parțiale pentru suma de 887.473,90 lei despăgubiri cuvenite reclamanților pentru utilizarea unui număr de 119 bucăți M. 630P, iar dacă nu s-a pronunțat această hotărâre, suma recunoscută de pârâtă (cuvenită reclamanților) nu putea să lipsească din decizia recurată, putând fi completată și cu despăgubirile pentru utilizarea celorlalte 35 bucăți M., așa cum au arătat în motivul unu de recurs.

3. Prin acordarea despăgubirilor în sumă de 321.367 lei pentru A., 192.820 lei pentru C. și 128.547 lei pentru B. (sume neactualizate cu inflația), totalizând 642.734 lei, în condițiile în care pârâta recunoștea prin „obiecțiuni” despăgubiri de 887.473,90 lei, cuvenite tuturor reclamanților, instanța a „acordat pârâtei" (obligat pârâta) la o sumă care nu s-a cerut de nici una dintre părți, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

4. Instanța a redus, fără motivare, cheltuielile de judecată efectuate de reclamanți cu expertizele dispuse în cauză, de la 5.516,70 lei la 4.510 lei, încălcându-se disp. art. 274 alin. (2) C. proc. civ., motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Au achitat suma de 5.516,70 lei pentru expertize, astfel: 1.003 lei, expert Z., cu chitanța din 01 iunie 2009, depusă în Dosarul nr. x/95/2008 al Tribunalului Gorj; 1.003 lei, expert Y., cu chitanța din 01 iunie 2009, depusă în Dosarul nr. x/95/2008 al Tribunalului Gorj; 3.009 lei, expert A.A., cu chitanța din 02 iulie 2013, depusă în Dosarul nr. x/95/2008* al Tribunalului Gorj; 501,70 lei, expert B.B., cu chitanța din 24 martie 204, depusă în Dosarul nr. x/95/2008* al Tribunalului Gorj, iar instanța le-a acordat 4.510 lei, respectiv câte 1503 lei pentru fiecare (4.510 lei : 3) deși trebuia să le acorde câte 1.838,90 lei pentru fiecare (5.5516,70 lei: 3).

S-au încălcat astfel disp. art. 274 alin. (2) C. proc. civ. în conformitate cu care judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură și impozit proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut.

5. Instanța a redus onorariile pentru apărare, de la 50.000 lei la 20.000 lei pentru A., de la 11.000 lei la 8.000 lei pentru C. și de la 30.000 lei (conform chitanțelor suma corectă era 30.121 lei) la 12.000 lei pentru B., făcând o greșită aplicare a disp. art. 274 alin. (3) V.C.P.C., când a apreciat că se impune micșorarea onorariilor având în vedere complexitatea cauzei și munca îndeplinită de avocat, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului SC. H. SA a arătat următoarele.

1. Instanța de apel a soluționat greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei recurente SC J. SA, invocată prin notele de ședință din data de 06 mai 2016.

Astfel, prin notele de ședință din data de 06 mai 2016 intimata SC J. SA a invocat o excepție nouă în acest proces, excepția lipsei calității procesuale pasive având în vedere situația ca, actul în baza căruia au fost stabilite îndrumări de acordare a despăgubirilor respectiv contractual din 14 martie 2000 nu este actul opozabil intimate din prezenta cauză. Instanța a soluționat în mod nelegal cauza, interpretând greșit actul juridic dedus judecații, schimbând natura și înțelesul lămurit vădit neîndoielnic al acestuia, în sensul că, deși a arătat instanței că, potrivit extrasului special din Registrul Comerțului - S. - reprezentând subunitatea fostei CN H. SA și locul încheierii contractului din 2000 nu avea competența să angajeze întreaga CN H. SA deoarece reprezentantul legal al CN. H. SA. era domnul ing. Gavril Baican, în calitate de director general, iar contractual a fost semnat de către domnii în calitate de director și director economic al subunității E.

În acest sens, efectele contractului din 2000 au fost înțelese greșit de către instanța de apel, în sensul că, trebuia să constate că actul juridic dedus judecații - contractual civil din 2000 se referă exclusiv la raporturile civile dintre autorii reclamanți A., B. și C. cu subunitatea E., în ce privește aplicarea invenției și drepturile cuvenite strict în cadrul acesteia.

Or, instanța l-a obligat la plata unor sume (extraordinar de mari, nejustificate) pentru utilizarea M. în cadrul fostei N. - actuale L. și K., în lipsa unei temei contractual valabil. Nu se poate reține că, această chestiune ar fi fost dezlegată de către instanța de recurs, câtă vreme dezlegarea se referă al alte aspecte de fapt și de drept care au fost avute în vedere în primul ciclu procesual.

Or, atunci când, pe parcursul litigiului - indiferent de faza procesuală - se ivesc situații de fapt noi, care nu au fost invocate dar care pot fi, cum este excepția lipsei calității procesuale pasive, care este una absolută, peremptorie și de fond putând fi invocată în orice faza a procesului civil, instanța este obligată să soluționeze aceste excepții pe baza situațiilor juridice nou apărute sau invocate. Mai mult decât atât, potrivit Regulamentului de aplicare la nivelul fostei CN H. SA privind invențiile și realizările tehnice, depus la dosarul cauzei, rezultă că la nivelul fostei CN H. SA pentru cesiunea oricărui brevet, a oricărei invenții, trebuia să se încheie în mod obligatoriu un contract de cesiune ca actul de bază în temeiul căruia se transmitea dreptul la eliberarea brevetului de inventive, se stabilea prețul contractului respectiv cuantumul redevențelor și, totodată, se împuterniceau subunitățile să încheie și să semneze contracte de aplicare a invenției cum este cazul contractului din 2000.

Or, dacă situația juridică a aplicării efectelor contractului din 2000 ar fi fost dezlegată prin decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție pronunțata în primul ciclu procesual, instanța de apel nu ar fi folosit expresia de apreciere asupra faptului că apelanții reclamanți sunt îndreptații la plata drepturilor bănești stabilite în cauza ci ar fi uzat expres de eventualele îndrumări ale instanței de recurs. Astfel, instanța de apel, nu constată că apelanții sunt îndreptățiți la plata efectelor economice stabilite în speță ci arată : "Curtea apreciază că, în executarea acestui contract, în raport de disp. 969 V.C.C. și în temeiul art. 36 din Legea 64/1991, reclamanții sunt îndreptățiți la plata despăgubirilor ca urmare a exploatării invenției acestora la K. și L., în funcție de aportul economic al invenției" - fila 22.

În concluzie, efectele contractului nr. 3999/2000 nu se puteau întinde și asupra subunității N. din moment ce nu s-a făcut dovada că există un contract încheiat cu fosta N. (L. și K.) și, în situația în care, instanța de apel ar fi admis această excepție nu ar mai fi putut să constate aplicarea prevederilor art. 969 și art. 36 câtă vreme aceste articole de lege se referă exclusiv la raporturi juridice întemeiate în baza unui contract.

2. Instanța de apel nu a respectat îndrumările instanței de control judiciar soluționând cauza cu încălcarea legii, în sensul că, trebuia să pună în discuția părților un nou probatoriu la care reclamanții erau obligați, pentru a-și dovedi pretențiile (sub aspectul cuantumului acestora) câtă vreme cauza suferise o nouă casare, iar hotărârea casată nu poate avea nicio putere.

În acest sens, instanța de apel a procedat în mod nelegal la omologarea raportului de expertiză contabilă efectuat de către expertul contabil X., în fața instanței de fond - Tribunalul Gorj - și a dispus obligarea intimatei SC J. SA la plata drepturilor stabilite în fața acestei instanțe.

Apreciază că, instanța de apel trebuia să pună în discuția părților, din oficiu, efectuarea unui nou probatoriu sub aspectul stabilirii întinderii efectelor economice ale utilizării invenției, mai mult decât atât, a respins în mod nelegal această solicitare care a venit din partea intimatei pârâte SC J. SA la termenul de fond.

Or, neefectuându-se un nou probatoriu în fața instanței de apel, ca instanță devolutivă cu soluționarea apelului în baza îndrumărilor instanței de recurs, Curtea de Apel Craiova ar fi trebuit să respingă apelul reclamanților. Mai mult decât atât, deși reține că ambele părți implicate în proces au criticat raportul de expertiză contabila X. (pe numele căreia a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg Jiu) omologhează totuși acest raport de expertiză contabilă și ne obliga la plata acestor despăgubiri, când ar fi trebui ca probatoriul sub acest aspect să fie refăcut în contradictoriu cu părțile implicate în proces.

Nu poate fi reținută motivarea instanței de apel, în sensul că solicitarea de efectuare a unei noi expertize mixte tehnico contabile direct în apel, ar fi tardivă deoarece nu s-ar fi solicitat această probă la instanța de fond, după depunere obiecțiunilor - învederam instanței că, decizia este lipsită de temei legal sub aceste considerente, având în vedere următoarele.

In primul rând, după casarea cu trimitere se pot solicita orice probe noi care au legătură cu îndrumările instanței de recurs.

Proba solicitată în fața instanței de apel era una nouă, comună tehnică și contabilă care să stabilească valoarea reală a eficienței economice disputate în cauză deoarece tocmai din acest motiv recurenta SC J. SA a depus și plângere penala împotriva expertului contabil X., considerând că raportul întocmit este fals, bazându-se pe date ipotetice, nereale și fără a rezulta din contabilitatea societății pârâte;

Mai mult decât atât, motivarea instanței cu privire la respingerea probei cu expertiza tehnico-contabilă solicitată de către intimata SC J. SA este contradictorie, deoarece pe de o parte, susține că s-ar fi menținut în totalitate opinia expertului și concluziile acestuia chiar, în situația formulării de obiecțiuni de către ambele părți (iar obiecțiunea principală a pârâtei SC J. SA era tocmai faptul că s-au formulat concluzii nereale, false în expertiza contabilă de la fondul cauzei,) iar pe de altă parte, instanța de apel însăși reține că, raportul de expertiză este întocmit după o metodă care nu corespunde clauzelor convenite de părți prin contractual din 2000.

De altfel, instanța de apel a omologat în mod nelegal, un mod de calcul al eficienței economice în raport de alte litigii anterioare pronunțate în alte dosare - renunțând practic la rolul activ și la aplicarea unui control judiciar asupra sentinței instanței de fond, renunțând practic sa își îndeplinească rolul de instanța de control judiciar care este obligată să observe neregularitățile instanței de fond, din oficiu, și să dispună îndreptarea acestora.

3. Instanța de apel a soluționat în mod greșit cererea de chemare în garanție formulată de către intimata SC J. SA prin care solicita obligarea SC G. SRL la plata despăgubirilor solicitate de către reclamanți, având în vedere relații contractuale dintre părți prin care chemata în garanție SC G. SA furniza echipamente denumite M. utilizate de către SC J. SA la L. și K.

În acest sens, chiar instanța de recurs a dezlegat pricina sub acest aspect, arătând că societatea chemată în garanție SC G. SRL are calitate procesuală pasivă sub raportul cererii de chemare în garanție formulată împotriva acesteia ca, furnizor al dispozitivelor M. pentru utilizarea cărora pârâta SC J. SA a fost obligată la plata despăgubirilor. Ori, și sub acest aspect decizia Curții de Apel Craiova este contradictorie și străină de natura pricinii, câtă vreme trebuia să admită cererea de chemare în garanție și, să oblige pârâta SC G. SA la plata către SC J. SA a despăgubirilor solicitate de către reclamanți, având în vedere că, prin contractele de furnizare depuse la dosarul cauzei, chemata în garanție se obligă să despăgubească achizitorul acestor produse împotriva onor astfel de cererii de chemare în judecată în legătura cu produsele furnizate fără drept de autor, în sensul că, pârâta trebuia să ofere achizitorului garanții că este titularul produsului M. sau că are acordul de a executa acest produs după invenția " Dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotorul bobinat" aparținând autorilor. Din acest punct de vedere, hotărârea instanței de apel este contradictorie și nu lămurește raporturile juridice dintre părțile litigante, mai mult lipsește cu desăvârșire rolul active al judecătorului în aflare adevărului.

Astfel, în speță, în fata instanței de fond a fost efectuat și un raport de expertiză tehnică care a concluzionat că în perioada în litigiu societatea pârâtă nu a utilizat invenția reclamanților dispozitivul M. nefiind identic cu invenția apelanților reclamanți.

În consecință, cum poate explica instanța de apel această hotărâre contradictorie în care, fără probe științifice în sensul utilizării invenției de către pârâtă ci, doar în baza unui raport de expertiză contabilă, că a stabilit situația reală și că hotărârea judecătorească reflectă realitatea și respectă principiul aflării adevărului în cauza?

În niciun caz, hotărârea pronunțată de instanța de apel nu reflectă situația reală privind obiectul cererii de chemare în judecată, fiind pronunțată doar pe prezumții si, fiind total contradictorie în raport de probele administrate.

În concluzie, dacă instanța de apel a admis apelul reclamanților, trebuia sa admită în mod automat și cererea de chemare în garanție împotriva SC G. SRL.

4. Cu privire la recursul declarat împotriva Încheierii nr. 48 din 31 mai 2016 prin care a fost respinsa cererea de recuzare formulata împotriva președintelui completului de judecată se arătă următoarele.

Doamna judecător C.C. a fost cea care a judecat și în spețele anterioare, reținute cu autoritate de lucru judecat de către Înalta Curte de Casație și Justiție când a trimis cauza spre rejudecare și, a admis de fiecare dată pretențiile acelorași reclamanți cu privire la situația folosirii acestei așa zise invenții care le-ar aparține (M.) sau care ar fi executată supa brevetul acestora. Ori, în această situație președintele completului de judecată trebuia să se abțină de la judecarea cauzei având în vedere că s-a pronunțat anterior atât asupra fondului litigios - constatând utilizarea dispozitivului M. ca fiind invenția reclamanților dar și asupra modului de stabilire a despăgubirilor solicitate.

Acest aspect dă naștere la suspiciunea de imparțialitate asupra hotărârii pronunțate câtă vreme, așa cum a precizat mai sus, este contradictorie, întemeiată pe motive străine de natura pricinii și chiar pe baza argumentelor reținute în pricinile anterioare chiar de către judecătorul recuzat.

Probabil, argumentele din spețele anterioare au fost cele care au creat motivarea și din prezenta speță, câtă vreme, așa cum a arătat mai sus, la fila 23 din decizie instanța de apel își motivează respingerea cererii de efectuare a unei noi expertize contabile pe argumentul spețelor anterioare - susținând că apelanta nu este îndreptățită să solicite o nouă expertiză contabilă în apel ". având în vedere că aceasta (intimata) nu a prezentat expertului, cu ocazia efectuării expertizei, documentele solicitate, condiții în care expertul nu putea decât utiliza algoritmul de calcul avut în vedere în celelalte litigii privind acordarea despăgubirilor pentru utilizarea invenției la celelalte exploatări miniere, algoritm care prin omologarea rapoartelor de expertiză de către instanțe în litigiile anterioare, a fost confirmat ca fiind unul corect".

Tocmai modul de calcul al despăgubirilor solicitate a fost criticat permanent (pe lângă nelegalitatea de fond a deciziei) atât în fața instanței de fond cât și în fața instanței de apel dar, din considerentele exprimate mai sus de către instanța de apel rezultă că, acel algoritm a fost omologat chiar de către judecătorul recuzat prin hotărârile pronunțate în litigiile anterioare, astfel că, lăsându-și imparțialitatea la o parte instanța de apel a uzat, pur și simplu, de propria opinie exprimată anterior.

Or, o astfel de situație conduce la o imparțialitate directă a judecătorului câtă vreme, sub aspectul dezlegărilor din pricinile anterioare pe care le-a judecat, nu putea să revină și să exprime un punct de vedere contrar propriei motivări, cererea de expertiză sub acest aspect ramând fără valoare din punct de vedere al pertinenței, fiind făcută în fața unei instanțe susceptibile de imparțialitate. În consecință, o astfel de situație atrage anularea actelor întocmite de către judecător și refacerea întregului probatoriu.

În drept, invocă prevederile art. 304 cpt. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Înalta Curte a constatat fondate recursurile în limitele și pentru considerentele expuse mai jos.

În ceea ce privește excepția nulității recursului declarat de recurentul-pârât SC. H. SA, Înalta Curte a constatat că este nefondată având în vedere că această parte a invocat motive de nelegalitate care pot fi încadrate în prevederile art. 304 alin. (1) pct. 7, 9 C. proc. civ., coroborat cu art. 314 interpretat per a contrario, așa cum va rezulta din analiza acestor motive.

Astfel, referitor la primul motiv de recurs prin care se critică modul de soluționare de către instanța de apel a excepției lipsei calității procesuale pasive având motivarea de fapt invocată prin notele de ședință din 6 mai 2016 sunt de reținut următoarele.

Prin notele de ședință înregistrate la Curtea de Apel Craiova la 9 mai 2016 recurenta pârâtă a susținut că, în ceea ce privește efectele contractului încheiat de autori cu CN H. SA - E., este de reținut că contractul de cesiune din 2000 este un contract unic încheiat între cele două părți, autorii A., B. și C. și CN H. SA Târgu Jiu - E., semnat de reprezentanții acestei subunități D.D. și E.E., persoane care nu erau și reprezentanții CN H. SA la acea dată, situație în care efectele contractului nu se puteau extinde și asupra subunității N.

Recurenta pârâtă a mai susținut prin aceste note că nu poate fi obligată la plata despăgubirilor către autori, raportat la clauzele acestui contract, părțile contractante, calitatea și competențele lor, H.G. nr. 103/2004 și art. 969 C. civ.

Conform părții introductive a încheierii din 24 mai 2016 situația de fapt susținută prin aceste note de ședință a fost calificată ca fiind excepția lipsei calității procesuale pasive, pârâta arătând că motivele de fapt invocate sunt altele decât cele care au fost analizate în cadrul deciziilor de casare anterioare.

Analizând această excepție instanța de apel a reținut că, prin repunerea în discuție a excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei pârâte, nu se invocă elemente noi față de cele avute în vedere anterior la soluționarea acestei excepții și că problemele de drept legate de modul în care s-au transmis drepturile și obligațiile aferente N., o dată cu reorganizarea fostei CN H. SA Târgu Jiu, prin H.G. nr. 103/2004 și H.G. nr. 1024/2011, au fost dezlegate anterior de instanțe prin Decizia nr. 80 din 15 martie 2010, pronunțată în primul apel de către Curtea de Apel Craiova, cât și cu ocazia introducerii în cauză a SC J. SA la prima instanță, în cel de-al doilea ciclu procesual, prin încheierea de ședință din 22 octombrie 2012, când s-a constatat că a intervenit o transmisiune a calității procesuale către aceasta de la fostele SC D. SA și SC F. SA, potrivit H.G. nr. 1024/2011 (ambele soluții fiind reținute drept confirmate de instanțele superioare).

Or, prin excepția lipsei calității procesuale pasive cu motivarea în fapt menționată în notele de ședință înregistrate la Curtea de Apel Craiova la 9 mai 2016 s-a invocat în principal faptul că contractul din 2000 a fost încheiat de către reclamanți cu CN H. SA Târgu Jiu - E., prin reprezentanții acestei subunități, și că astfel ar produce efecte doar cu privire la această subunitate iar nu și cu privire la alte subunități.

În speță se pune problema unor drepturi solicitate pentru aplicarea realizării tehnice în cauză, exclusiv în temeiul acestui contract (prin deciziile de casare anterioare reținându-se răspunderea contractuală (iar nu în temeiul unui brevet de invenții)), în alte subunități ale CN H. SA, anume exploatările miniere Jilț.

Ca atare, prin această excepție s-a pus în discuție în principal existența dreptului reclamanților anterior transmiterii drepturilor și obligațiilor între CN H. SA și pârâta recurentă.

Aceste motive susținute în principal prin excepția invocată nu au fost analizate de către instanța de apel, astfel, sub acest aspect, împrejurările de fapt nu au fost deplin stabilite de către instanța de apel, fiind aplicabil art. 314 C. proc. civ. interpretat per a contrario, cu consecința casării cu trimitere spre rejudecare.

Celelalte motive de recurs formulate de către pârâtă sunt nefondate pentru următoarele considerente.

Referitor la motivul de recurs prin care se susține că instanța de apel nu ar fi respectat îndrumările instanței de control judiciar prin nepunerea în discuția părților a unui nou probatoriu la care reclamanții erau obligați pentru a-și dovedi pretențiile (sub aspectul cuantumului acestora) câtă vreme cauza suferise o nouă casare, iar hotărârea casată nu poate avea nicio putere sunt de reținut următoarele.

Prin deciziile de casare anterioare nu s-a dispus nimic cu privire la administrarea în mod obligatoriu a anumitor probe, nici cu privire la nulitatea unor probe deja administrate sub aspectul evaluării despăgubirilor solicitate de către reclamanți. Ca atare nu se poate reține încălcarea prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. de către instanța de apel prin neîncuviințarea efectuării unei noi probe cu expertiză.

Faptul că potrivit art. 311 alin. (1) C. proc. civ. hotărârea casată nu are nicio putere trebuie înțeles în legătură cu puterea executorie a unei astfel de hotărâri, așa cum rezultă din prevederile alin. (2) al aceluiași articol.

În ceea ce privește probele administrate în fața instanțelor de fond (prima instanță și apel) acestea rămân valabile atâta timp cât nu au fost afectate de un motiv de nulitate, așa cum rezultă din prevederile art. 315 alin. (2) raportat la art. 106 alin. (1) C. proc. civ.

Referitor la motivele pentru care instanța de apel nu a considerat pertinentă efectuarea unei noi expertize în rejudecarea apelului, aceasta a avut în vedere argumente ce țin de sancțiunea decăderii pârâtei din posibilitatea solicitării unei astfel de probe în apel, dar și argumente legate de temeinicia acestei probe, așa cum rezultă din motivarea hotărârii atacate.

Ținând cont că instanța de apel nu s-a rezumat pentru aprecierea acestei probe la sancțiunea decăderii pârâtei este inutilă analiza legalității respingerii probei în temeiul unor astfel de motive.

De altfel, chiar dacă părțile erau decăzute din posibilitatea de a cere administrarea unor probe, instanța de apel putea dispune din oficiu administrarea probelor pe care le considera utile conform art. 129 alin. (5)1 C. proc. civ. Or, instanța de apel a justificat de ce a considerat că nu era necesară administrarea unei noi probe cu expertiză în cauză prin raportare la argumentele pârâtei și de ce s-a considerat lămurită prin probele deja administrare în fața primei instanțe de fond, apreciere ce ține de temeinicia hotărârii și care astfel nu poate face obiectul recursului conform art. 304 alin. (1) C. proc. civ.

Faptul că recurenta pârâtă a formulat plângere penală împotriva expertului legat de efectuarea raportului în cauză nu poate reprezenta în sine un motiv de refacere a raportului, ci cel mult un posibil motiv de revizuire în condițiile art. 322 alin. (4) C. proc. civ.

De asemenea, faptul că instanța de apel a reținut un algoritm de calcul al eficienței economice utilizat în litigii anterioare nu reprezintă în sine un motiv de nelegalitate atâta timp cât nu s-a contestat îndeplinirea condițiilor puterii de lucru judecat asupra acestei chestiuni litigioase. De altfel, instanța de apel și-a justificat alegerea și prin aceea că pârâta nu a prezentat expertului cu prilejul efectuării expertizei documentele solicitate în susținerea unei alte modalități de calcul al eficienței economice.

Este nefondat motivul de recurs prin care se susține că instanța de apel a soluționat în mod greșit cererea de chemare în garanție formulată de către intimata SC J. SA prin care solicita obligarea SC G. SRL la plata despăgubirilor solicitate de către reclamanți, motiv de recurs ce va fi analizat din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, această cerere a fost respinsă prin sentință, inclusiv pe considerente de fond, iar pârâta recurentă nu a formulat aderare la apelul declarat de către reclamanți, conform art. 2931 C. proc. civ., în condițiile în care a considerat că nu are interes să declare apel, atâta timp cât acțiunea principală fusese respinsă de către prima instanță de fond. Mai mult, așa cum a reținut instanța de apel, pârâta nu a formulat apărări sub acest aspect nici prin întâmpinarea la apelul declarat de către reclamanți.

Recurenta pârâtă nu a criticat în recurs aceste argumente de procedură reținute de către instanța de apel, care fac inutilă analiza temeiniciei pe fond a cererii de chemare în garanție.

De altfel, așa cum s-a reținut mai sus, prin deciziile de casare anterioare s-a constatat că prezenta cerere de chemare în judecată are drept cauză răspunderea contractuală, invocându-se drepturi rezultând exclusiv dintr-un contract, iar nu din calitatea de titular al vreunui brevet de invenție sau din vreo altă calitate recunoscută de lege, pentru a i se imputa SC G. SRL că nu ar fi avut acordul vreunui astfel de titular de drepturi la producerea dispozitivului în cauză.

Faptul dacă acest dispozitiv este identic sau nu cu cel realizat de către reclamanți nu mai poate face obiectul discuției în prezentul recurs atâta timp cât această problemă a fost lămurită prin Decizia de casare nr. 299/2016 în sensul că există putere de lucru judecat în sensul identității între cele două dispozitive.

Este nefondat motivul de recurs prin care se critică modul de soluționare a cererii de recuzare (prin Încheierea nr. 48 din 31 mai 2016) formulata împotriva președintelui completului de judecată.

Prin Încheierea nr. 48 din 31 mai 2016 a fost respinsă cererea de recuzare ca inadmisibilă, reținându-se faptul că recuzarea a fost formulată după închiderea dezbaterilor și luarea dosarului în pronunțare și pentru motive care erau cunoscute anterior acestui moment, instanța punând chiar în discuția părților dacă în viziunea lor, raportat la decizia de casare anterioară, ar exista motive de abținere sau recuzare. Or, prin cererea de recuzare s-a invocat faptul că unul dintre membrii completului de judecată pronunțase o hotărâre dintre cele reținute de către instanța de recurs cu titlu de putere de lucru judecat legate de anumite chestiuni litigioase în cauză.

În recurs nu s-a criticat soluționarea cererii de recuzare în baza acestei excepții, care a rămas astfel irevocabilă, ci s-au susținut argumente în sprijinul temeiniciei cererii de recuzare, analiza cărora este inutilă atâta timp cât nu se poate trece peste legalitatea respingerii cererii ca inadmisibilă.

În ceea ce privește recursul declarat de către reclamanți, Înalta Curte a constatat nefondate motivele de recurs referitoare la modul de calcul al despăgubirilor, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 6, 7, 9 C. proc. civ.

Pentru toate cazurile de nelegalitate invocate se susține o pretinsă recunoaștere parțială de către pârâtă a pretențiilor reclamanților, care ar fi fost făcută prin obiecțiunile la raportul de expertiză și care nu ar fost luată în considerare de către instanța de apel.

După cum se poate observa din obiecțiunile la raportul de expertiză formulate de către pârâtă, la care se face referire de către reclamanți, pârâta nu a făcut altceva decât să critice modul de calcul în aplicarea algoritmului depus de către reclamanți, exemplificând susținerile privind greșelile de calcul și imprecizia tabelului eficienței economice anuale realizat de către expert prin imaginarea unui nou tabel în baza căruia s-ar obține alte rezultate decât cele la care a ajuns expertul.

Astfel, aceste critici față de modalitatea de efectuare a expertizei nu pot reprezenta o recunoaștere a pretențiilor nici măcar implicită.

În consecință, nu se poate reține încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 270 C. proc. civ. privind hotărârile parțiale, neexistând o recunoaștere de către pârât a unei părți din pretențiile reclamantului.

De asemenea, nu se poate reține că instanța ar fi acordat ceea ce nu s-a cerut când a stabilit despăgubirea în baza ultimului supliment la expertiză depus la data de 22 ianuarie 2015, atâta timp cât așa cum s-a reținut mai sus, nu a existat o recunoaștere a pârâtei cu privire la o anumită sumă care li s-ar cuveni reclamanților pentru o parte din perioada care face obiectul dosarului, iar pe de altă parte reclamanții aveau obligația conform art. 1169 C. civ. de a-și dovedi pretențiile, o astfel de dovadă fiind reprezentată de raportul de expertiză. Faptul că instanța de apel în cadrul aprecierii și interpretării probelor administrate în cauză a înlăturat anumite probe în mod justificat și a considerat dovedite doar o parte din pretenții nu înseamnă că ar fi obligat pârâta la ceea ce nu s-ar fi cerut, nefiind astfel îndeplinite prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Este nefondat și motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. cu referire la aceeași pretinsă recunoaștere a unei părți a pretențiilor de către pârât.

Nu se poate reține că instanța de apel ar fi înlăturat nejustificat proba constând în obiecțiunile la raportul de expertiză formulate de către pârâtă, calificate de către recurenții reclamanți ca reprezentând o recunoaștere a unei părți din pretenții. Așa cum s-a reținut anterior, simplele critici față de modalitatea de efectuare a raportului de expertiză nu pot fi calificate drept un act de voință al recunoașterii unor pretenții întrucât nu sunt neechivoce în acest sens.

Legat de stabilirea cuantumului despăgubirilor datorate de către pârât, instanța de apel a argumentat de ce a ales suplimentul raportul de expertiză depus la data de 22 ianuarie 2015 prin raportare la conținutul rapoartelor depuse anterior apreciere ce ține de temeinicia hotărârii și care astfel nu poet face obiectul recursului conform art. 304 alin. (1) C. proc. civ.

Referitor la motivele de recurs privind cheltuielile de judecată, ținând cont că decizia a fost casată pentru ca instanța de apel să se pronunțe asupra excepției lipsei calității procesuale pasive din perspectiva motivelor de fapt neanalizate, acordarea acestor cheltuieli depinde de soluția la care se va ajunge cu privire la această excepție, conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Ca atare nu se impune analiza acestor critici în acest context al procesului, acesta fiind motivul pentru care va fi admis și recursul declarat de către reclamanți.

Cu toate acestea, este de remarcat că instanța de apel a reținut pentru onorariile experților ca fiind plătită de către reclamanți suma de 4.510 lei fără să arate în concret care sunt chitanțele avute în vedere și nici nu s-a arătat dacă a fost acordată toată suma reprezentând aceste cheltuieli sau doar o parte. Reclamanții susțin cu trimitere la chitanțele aflate la dosar suma totală aferentă onorariilor experților plătită de către aceștia ar fi 5.516,70 lei. Or, în lipsa motivării instanței de apel nu se putea verifica în recurs legalitatea acestei dispoziții, fapt ce constituie un motiv suplimentar de casare a hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului declarat de recurentul-pârât SC. H. SA.

Admite recursurile declarate de reclamanții A., B. și C. și de pârâtul SC J. SA împotriva Deciziei nr. 3026 din data de 7 iunie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Casează decizia și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 iunie 2017.