Jurisdiction over incidental declaration of document falsity within revision proceedings: territorial competence of the court of origin

Decizia nr. 1004/2017

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/86/2016, pe rolul Tribunalului Suceava, secția I civilă, la data de 21 martie 2017, astfel cum a fost precizată la data de 11 octombrie 2016, revizuenta A., în nume propriu, dar și în calitate de mandatar al lui B., a investit instanța cu soluționarea unui capăt de cerere privind declararea ca false a unor înscrisuri, respectiv adeverința din data de 12 ianuarie 1995, emisă de Consiliul Local al com. Dumbrava Roșie, precum și a rolului agricol pe anii 1956-1958, ca un capăt de cerere principal și prioritar, care trebuie soluționat cu întâietate fata de capătul de cerere subsecvent, privind revizuirea Deciziei nr. 1899/2005 a Tribunalului Suceava.

A mai arătat partea că, potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ. adoptat în anul 1865, capătul de cerere privind revizuirea are caracter subsidiar, urmând a fi soluționat ulterior pronunțării unei hotărâri definitive asupra capătului de cerere privind declararea ca false a înscrisurilor care au stat la baza hotărârii supusă revizuirii. A mai precizat și faptul că a formulat ambele capete de cerere în cadrul unei acțiuni unice, pentru a justifica legitimarea și interesul juridic în promovarea cererii de declarare în fals a unor înscrisuri.

În acest context, a solicitat disjungerea celor doua capete de cerere și suspendarea capătului de cerere privind revizuirea, din oficiu, până la pronunțarea unei hotărâri definitive în privința cererii de declarare ca false a unor înscrisuri.

Prin Decizia nr. 21 din data de 14 februarie 2017, Tribunalul Suceava, secția I civilă, a admis excepția necompetentei sale teritoriale, cu privire la capătul de cerere privind declararea ca false a adeverinței din 12 ianuarie 1995 și a rolului agricol pe anii 1956-1958, invocată din oficiu, declinând competența de soluționare a primului capăt de cerere în favoarea Tribunalului Neamț. Totodată, a dispus disjungerea capătului de cerere privind revizuirea Deciziei civile nr. 1899/2005 a Tribunalului Suceava și înaintarea de copii de pe Dosarul nr. x/86/2016 la registratură în vederea formarii unui nou dosar, cu obiect revizuire, urmând a fi soluționat de același complet.

Tribunalul a constatat că reclamanta a înțeles să investească Judecătoria Piatra-Neamț cu o acțiune în declararea ca false a unor înscrisuri și cu o cerere de revizuire, iar în raport de dispozițiile art. 25 C. proc. civ. adoptata prin Legea nr. 134/2010, primului capăt de cerere, început după data de 15 februarie 2013, i se aplică dispozițiile acestui din urmă cod.

A mai reținut instanța că, în ceea ce privește primul capăt de cerere, regula generală prevăzută de art. 107 C. proc. civ., este aplicabilă, fiind competentă instanța de la domiciliul pârâtului, Consiliul Local al com. Dumbrava Roșie, motiv pentru care a reținut că Tribunalul Suceava nu este competent cu privire la primul capăt de cerere.

Prin sentința civilă nr. 881 din data de 25 aprilie 2017, Tribunalul Neamț, secția I civilă, a admis, la rândul său, excepția necompetenței sale teritoriale, declinând competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Suceava și, constatând ivit conflictul negativ de competență a suspendat, din oficiu, judecata cauzei, înaintând dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Instanță a reținut că a fost inițial învestită, în ansamblul său, cu o veritabilă cale de atac extraordinară de retractare, respectiv revizuire, având ca obiect decizia nr. 1899 din 9 decembrie 2005 a Tribunalului Suceava.

A reținut instanța că acțiunea de declarare ca false a unor înscrisuri, pe care s-a bazat decizia atacată, reprezintă, în realitate, invocarea cazului de revizuire reglementat de art. 322 pct. 4 C. proc. civ., de la 1865, instanța de revizuire fiind competentă a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile legale pentru cercetarea falsului invocat pe cale civilă, ca un incident procedural.

Or, doctrina și practica judiciară au statuat că instanța de revizuire are obligația de a stabili dacă înscrisurile avute în vedere la pronunțarea hotărârii atacate au sau nu conținut real și dacă, din diferite motive justificate, aceasta nu s-a putut constata până la data formulării cererii de revizuire, dispoziții similare fiind regăsite în prevederile art. 509 alin. (1) pct. 3 din N.C.P.C.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 și urm. C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea formulată în Dosarul nr. x/86/2016 al Tribunalului Suceava, astfel cum a fost precizată de parte, instanța a fost sesizată cu cererea de declararea ca false a unor înscrisuri, respectiv adeverința din data de 12 ianuarie 1995, emisă de Consiliul Local al com. Dumbrava Roșie și rolului agricol pe anii 1956-1958, precum și, ca urmare a declarării ca false a respectivelor înscrisuri, cu cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 1899 din 9 decembrie 2005 a Tribunalului Suceava, secția civilă. A apreciat reclamanta că trebuie soluționat, cu prioritate, capătul de cerere privind declararea ca false a înscrisurilor indicate, urmând a fi suspendată cererea de revizuire până la soluționarea definitivă a respectivei cereri.

Înalta Curte observă că, din modul de formulare a cererii de chemare în judecată, instanța a fost sesizată în realitate cu cererea de revizuire a deciziei civile nr. 1899 din 9 decembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția civilă, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ. adoptata în anul 1865, ce își găsesc corespondentul în dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., adoptata prin Legea nr. 134/2010, potrivit cărora revizuirea se poate cere atunci când hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul judecății sau în urma judecății, capătul de cerere privind declararea ca false a unor înscrisuri, ce au stat la baza soluționării cererii de revizuire, având caracter incidental cererii de revizuire.

Astfel, se reține că, practica judecătorească și doctrina, făcând interpretarea art. 322 pct. 4 C. proc. civ., adoptat în anul 1865, în cererile de revizuire promovate în temeiul dispozițiilor acestui act normativ, au reținut că, în cazul în care cercetarea falsului nu se mai poate realiza pe calea acțiunii penale, instanța civilă se pronunță, cu caracter prealabil, asupra cererii de constatare a caracterului fals al înscrisurilor pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se solicită. Respectiva interpretare a fost consacrată la nivel legislativ de dispozițiile art. 509 pct. 3 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 și intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013, potrivit cărora: În cazul în care constatarea infracțiunii nu se mai poate face prin hotărâre penală, instanța de revizuire se va pronunța mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenței sau inexistenței infracțiunii invocate".

Se constată că, dat fiind faptul că este formulată împotriva Deciziei civile nr. 1899 din 9 decembrie 2005 a Tribunalului Suceava, secția civilă, cererii de revizuire, înregistrată în urma disjungerii, conform aplicației Ecris, cu nr. 1196/86/2017, pe rolul Tribunalului Suceava, îi sunt aplicabile, în raport de prevederile art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dispozițiile art. 323 alin. (1) C. proc. civ. adoptat în anul 1865, în temeiul cărora: „Cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere", preluate, de altfel și de art. 510 alin. (1) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010. În consecință, soluționarea cererii incidentale prin care se solicită declararea falsului unor înscrisuri ce au stat la baza pronunțării Deciziei nr. 1899 din 9 decembrie 2005 a Tribunalului Suceava, secția civilă, este de competența aceleiași instanțe, competentă să soluționeze cererea de revizuire.

Înalta Curte mai reține că prezentul conflictul negativ de competență a fost soluționat, în raport de data formulării cererii de declarare ca false a unor înscrisuri, respectiv 21 martie 2017 și de disjungerea realizată prin sentința civilă nr. 881 din data de 25 aprilie 2017 a Tribunalului Neamț, secția I civilă, în temeiul dispozițiilor N.C.P.C. adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Însă, dată fiind constatarea, prin prezenta decizie, a caracterului incidental al cererii de declarare ca falsă a unor înscrisuri, în raport de cererea de revizuire a Deciziei nr. 1899 din 9 decembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția civilă, căreia îi sunt aplicabile, în temeiul prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, dispozițiile art. 322 și urm. C. proc. civ., adoptat în anul 1865, urmează ca soluționarea cererii incidentale să fie realizată, de asemenea, în temeiul dispozițiilor V.C.P.C.

Pentru aceste motive, revine Tribunalului Suceava competența teritorială de soluționare a cererii având ca obiect declararea caracterului fals al unor înscrisuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăziH3 iunie 2017.