Land restitution revision upheld; claimant limited to compensation for 212 m² plot due to perjured report.

Imobil restituit în natură. Revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă din 1865 ca urmare a condamnării expertului pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă. Limitele rejudecării cauzei.

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Revizuirea

Index alfabetic : raport de expertiză

imobil

restituire în natură

mărturie mincinoasă

C.proc.civ. din 1865, art. 166, art. 322 pct. 4

C.civ. din 1864, art. 1201

Limitele rejudecării cauzei ca urmare a admiterii în principiu a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 C.proc.civ., sunt circumscrise cauzei juridice a motivului invocat, şi anume condamnarea expertului pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C.pen. şi anularea raportului de expertiză prin care s-a concluzionat că imobilul este liber de construcţii şi neafectat de lucrări de utilitate publică, expertiză care a stat la baza pronunțării hotărârii prin care s-a dispus restituirea în natură a terenului.

În consecinţă, rejudecarea cauzei vizează în exclusivitate doar aspectele legate de verificarea situaţiei terenului cu privire la care expertul „a făcut afirmaţii necorespunzătoare adevărului”, aspecte care au făcut obiectul probei cu expertiză tehnică, constând în identificarea terenului, stabilirea amplasamentului, a vecinătăţilor actuale şi determinarea situaţiei juridice, respectiv dacă este susceptibil sau nu de restituire în natură, integral sau parţial. Celelalte împrejurări de fapt şi de drept ale speţei care au excedat competenţelor tehnice ale expertului – respectiv, aspecte legate de preluarea abuzivă a imobilului, de titlul antecesorilor intimatei sau de calitatea acesteia de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 - nu se impun a fi reanalizate, întrucât au făcut deja obiectul verificării judecătoreşti, atât în primă instanţă, cât şi în căile de atac exercitate în condiţiile legii, dezlegările de drept date în privinţa lor intrând sub puterea de lucru judecat, în temeiul art.1201 C.civ. şi art.166 C.proc.civ., nemaiputând fi supuse unei noi examinări.

Secția I civilă, decizia nr.395 din 24 februarie 2017

Prin cererea de revizuire înregistrată la 28.07.2014 pe rolul Tribunalului Dolj, Secţia civilă, revizuentul Primarul Municipiului Craiova a solicitat revizuirea sentinţei civile nr. 230 din 8.09.2008, pronunţată de Tribunalul Dolj, Secţia civilă, în temeiul art. 322 pct. 4 C.proc.civ., susţinându-se că la pronunţarea sentinţei s-a avut în vedere raportul de expertiză întocmit de expertul A., care prin sentinţa penală nr. 1482/2014 a Judecătoriei Craiova (rămasă definitivă prin decizia penală nr. 958/2014 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală) a fost condamnat pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C.pen. fiind anulat în totalitate raportul de expertiză tehnică întocmit de expert în dosarul nr. x/63/2006 al Tribunalului Dolj, Secţia civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 313 din 19.05.2016, pronunţată de Tribunalul Dolj, Secţia civilă a fost admisă cererea de revizuire formulată de revizuentul Primarul Municipiul Craiova împotriva sentinţei civile nr. 230 din 08.09.2008, pronunţată de Tribunalul Dolj, Secţia civilă, în contradictoriu cu intimata B., având ca obiect Legea nr. 10/2001, fiind modificată în parte sentinţa în sensul că s-a stabilit dreptul intimatei la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 212 m.p., situat în Craiova. Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 230/2008, pronunţată de Tribunalul Dolj, Secţia civilă, în dosarul nr. x/63/2006 s-a constatat că, în ceea ce priveşte forma măsurilor reparatorii, pentru imobilul din actuala str. R. este posibilă restituirea în natură a terenului, iar pentru construcţiile demolate, reclamanta B. are dreptul la măsuri reparatorii, conform art.10 alin.(1) din Legea nr.10/2001, întrucât din concluziile raportului de expertiză efectuat de expertul A. a rezultat că terenul este liber de construcţii sau de alte lucrări de utilitate publică, iar referitor la imobilul din str. I., restituirea în natură nu este posibilă în raport de dispoziţiile art.10 alin.(3) din Legea nr.10/2001, astfel că pentru acest teren şi pentru construcţiile demolate de pe teren, reclamanta beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent, întrucât din raportul de expertiză rezultă că suprafaţa solicitată este afectată unei amenajări de utilitate publică, făcând parte din perimetrul unui complex comercial, servind scopului comercial pentru care magazinul X. a fost construit.

S-a constatat că aspectele de fapt şi de drept legate de îndreptăţirea reclamantei la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul din str. R., compus din teren în suprafaţă de 212 m.p., şi construcţii, aşa cum au fost reţinute de instanţa de fond şi menţinute de instanţele de control judiciar prin decizia civilă nr. 141 din 14.01.2009 a Curţii de Apel Craiova, Secţia I civilă şi respectiv prin decizia civilă nr. 9725 din 30.11.2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă, acestea nu pot face obiectul unei noi dezbateri judiciare în cadrul cererii de revizuire. Aceasta întrucât hotărârile judecătoreşti din 2008 şi 2009 au tranşat irevocabil aspectele legate de îndreptăţirea reclamantei la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul din str. R., inclusiv aspectul legat de întinderea suprafeţei de teren la care reclamanta este îndreptăţită, respectiv suprafaţa de 212 m.p.

Sub acest aspect s-a constatat că atât în decizia nr. 141 din 14.01.2009 a Curţii de Apel Craiova, Secţia I civilă, cât şi în decizia civilă nr. 9725 din 30.11.2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă s-a reţinut în mod expres că sunt neîntemeiate criticile formulate de pârâţi în condiţiile în care „reclamanta şi-a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită sub toate cele trei aspecte, respectiv în privinţa calităţii de moştenitoare a autorilor săi, a calităţii de proprietar a autorilor săi asupra celor două imobile şi a preluării abuzive a acestora. Astfel, din actele de stare civilă a rezultat că reclamanta este descendentă de gradul I al autorilor C. şi D.

De asemenea, dreptul de proprietate al celor doi autori asupra imobilelor, a rezultat din actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 21.01.1947, transcris la 21.01.1947 la Tribunalul Dolj, şi din buletinul clădirii, pentru imobilul din actuala stradă I., iar pentru imobilul din actuala stradă R., dreptul de proprietate a rezultat din buletinele clădirii. În acelaşi sens, există o prezumţie simplă de preluare abuzivă a acestor imobile, în baza art.1 lit. e din HG nr.250/2007, datorită existenţei la momentul notificării a acestor imobile în proprietatea statului, prezumţie care nu a fost răsturnată de pârâţi. Prin urmare, reclamanta îndeplineşte toate condiţiile cerute de art.3 şi 4 alin.2 din Legea nr.10/2001, pentru a fi considerată persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de această lege”.

S-a mai reţinut că prin sentinţa penală nr. 1482/2014 a Judecătoriei Craiova, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 958/2014 a Curţii de Apel Craiova, s-a dispus condamnarea expertului A. pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C.pen. şi anularea în totalitate a raportului de expertiză tehnică întocmit de acesta în dosarul civil nr. x/63/2006 al Tribunalului Dolj, Secţia civilă, reţinându-se următoarea situaţie de fapt: „cu ocazia întocmirii raportului de expertiză în dosarul nr. x/63/2006, dar şi cu ocazia formulării răspunsului la obiecţiunile instanţei (19.05.2005 şi 23.06.2008), inculpatul în calitate de expert tehnic judiciar a făcut afirmaţii necorespunzătoare adevărului cu privire la situaţia terenului situat în str. R., pentru a cărui identificare şi delimitare fusese desemnat.... Inculpatul nu a avut în vedere documentele pe care instanţa de judecată i-a solicitat să le analizeze, respectiv planurile de urbanism la momentul preluării imobilului şi la momentul efectuării expertizei, nu a făcut menţiuni în cuprinsul raportului cu privire la construcţiile existente pe suprafaţa de teren în litigiu, deşi existenţa acestora putea fi observată în mod evident în momentul deplasării la faţa locului, formulând răspunsuri generale care au dus la pronunţarea unor soluţii, care au generat ulterior un şir de litigii de natură civilă. Din analiza succesiunii declaraţiilor date de inculpat este evident că acesta a formulat simple apărări pro cauza, întrucât şi dacă ar fi real că primăria nu i-a pus la dispoziţie documentele necesare, şi în aceste condiții, ar fi fost nevoit să improvizeze obţinând înscrisurile prin împrumut de la alte persoane, împrejurările ar fi trebuit menţionate în raportul de expertiză întocmit, pentru a permite instanţei să evalueze corectitudinea concluziilor expertului.

Faptul că nu s-a procedat la analiza acestui plan este cu atât mai evident cu cât în măsura în care ar fi avut PUZ-ul la dispoziţie, inculpatul ar fi putut să observe că prin stabilirea suprafeţei de 212 m.p., a ocupat o parte din trotuarul public, parcarea, şi strada F., aproximativ 115,30 m.p., amenajamente realizate pe spaţiul public de primărie începând încă din anul 2005, care se încadrează în mod evident în cadrul unui plan urbanistic zonal (acesta cuprinde organizarea reţelei stradale).

Chiar admiţând că la momentul efectuării expertizei nu existau semne pe suprafaţa în litigiu cu privire la delimitarea proprietăţii numiţilor E., Curtea a apreciat că cel puţin semnele existenţei unei piaţete centrale în localitatea Craiova, a unei parcări publice, trotuare, spaţiu carosabil, ar fi putut fi observate chiar de o persoană fără pregătire tehnică de specialitate, impunându-se consemnarea acestora în cuprinsul raportului sau măcar în răspunsul la obiecţiuni.

Realitatea este că inculpatul nu a verificat în nici un moment posibila existenţă a unor amenajări de interes public, sau unor utilităţi publice în zonă, explicaţia acestuia în sensul că a inspectat vizual suprafaţa de teren şi nu a observat semne exterioare a unor posibile infrastructuri de utilitate publică (gaze, reţele electrice, reţele de canalizare, de apă), fiind imposibil de acceptat în cazul unui expert judiciar. (în acest sens prin adresa din 20.04.2011, SC F. SA, îi comunică lui E. că pe terenul în cauză există linii electrice subterane de 20 KV, modernizate în 2008....”.

Prin urmare, instanţa a reţinut că faţă de dispoziţiile art. 322-326 C.proc.civ., în prezenta cerere de revizuire s-a analizat doar forma măsurilor reparatorii la care este îndreptăţită reclamanta pentru terenul din actuala str. R., respectiv dacă este posibilă restituirea în natură, sau reclamanta poate beneficia doar de măsuri reparatorii prin echivalent, aspect de judecată pentru care instanţa a ţinut seama de raportul de expertiză întocmit de expertul A. la pronunţarea sentinţei nr. 230/2008 a Tribunalului Dolj, Secţia civilă. Aceasta întrucât, aşa cum s-a arătat mai sus, îndreptăţirea reclamantei la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001 pentru imobilul din str. R., inclusiv aspectul legat de întinderea suprafeţei de teren la care reclamanta este îndreptăţită, respectiv suprafaţa de 212 m.p., au fost dezbătute şi tranşate irevocabil prin hotărârile judecătoreşti din 2008 şi 2009, ele neavând legătură cu raportul de expertiză întocmit de expertul A., anulat prin hotărârile penale menţionate mai sus.

Faţă de raportul de expertiză întocmit de expertul G. în cadrul dosarului de revizuire, depus la 25.01.2016, şi de situaţia de fapt reţinută prin sentinţa penală nr. 1482/2014 a Judecătoriei Craiova, şi respectiv prin decizia penală nr. 958/2014 a Curţii de Apel Craiova, cu privire la situaţia juridică a terenului în suprafaţă de 212 m.p., situată în actuala str. R., s-a constatat că aceasta nu poate fi restituită în natură reclamantei, întrucât o parte din teren nu se află la dispoziţia autorităţilor locale, fiind înscrisă în cartea funciară pe numele altor proprietari (99 m.p.), iar cealaltă parte este afectată de amenajări de utilităţi publice în sensul art.10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât face parte din trotuarul public şi zona verde (nepavată) adiacentă din Piaţeta centrală, amenajament realizat pe spaţiul public de primărie încă din anul 2005, şi că pe terenul în cauză există infrastructuri de utilitate publică (linii electrice subterane modernizate în anul 2008), aşa cum rezultă în mod neechivoc şi din înscrisurile depuse în dosarul penal nr. x/215/2012 al Judecătoriei Craiova reţinute de altfel şi în decizia penală nr.958/2014 a Curţii de Apel Craiova.

Pe cale de consecinţă, s-a constatat că pentru terenul din str. R., reclamanta B. poate beneficia doar de măsuri reparatorii prin echivalent, terenul neputând fi restituit în natură, situaţie în care în temeiul art. 322 – 326 C.proc.civ. a fost admisă cererea de revizuire formulată de revizuentul Primarul Municipiului Craiova împotriva sentinţei civile nr. 230/2008, pronunţată de Tribunalul Dolj, Secţia civilă, în contradictoriu cu intimata B., modificându-se în parte sentinţa civilă nr. 230/2008 a Tribunalului Dolj, Secţia civilă, în sensul că s-a stabilit dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 212 m.p., situat în Craiova. Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.

Împotriva hotărârii instanţei de fond au formulat apel atât intimata B. cât şi revizuentul Primarul Municipiului Craiova.

Prin decizia nr. 4590 din 17.11.2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia I civilă au fost respinse, ca nefondate, apelurile, fiind reţinute următoarele considerente:

Excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată în ce priveşte sentinţa civilă nr.408/2011, pronunţată în dosarul nr. x/63/2011, al Tribunalului Dolj, Secţia civilă a fost în mod corect respinsă de prima instanţă, nefiind îndeplinită condiţia triplei identităţi de elemente prevăzută de art. 166 C.proc.civ. şi art. 1201 C.civ. Astfel, deşi atât părţile, cât şi obiectul celor două litigii sunt identice, cauza juridică a celor două cereri de revizuire este distinctă. În cadrul dosarului nr. x/63/2011 al Tribunalului Dolj, a fost invocat motivul de revizuire fondat pe dispoziţiile art. 322 pct.5 C.proc.civ., respectiv descoperirea unor înscrisuri noi (determinante în soluţionarea cauzei), după pronunţarea sentinţei nr. 230/2008 a Tribunalului Dolj, Secţia civilă, în timp ce în prezentul litigiu a fost invocat motivul de revizuire reglementat de art. 322 pct.4 C.proc.civ. ca urmare a condamnării definitive a expertului A., pentru o infracţiune privitoare la pricină.

S-a constatat că este nefondată critica referitoare la omisiunea primei instanţe de a se pronunţa asupra cererii de înscriere în fals şi desfiinţare acte, formulată de intimată la 24.10.2014, nefiind aptă să conducă la o soluţie de reformare a hotărârii primei instanţe. Este adevărat că intimata a formulat o cerere cu acest obiect, pe care a depus-o la dosar la termenul din 24.10.2014 solicitând prorogarea discutării sale la termenul următor, ulterior ataşării dosarului de fond nr. x/63/2006 al Tribunalului Dolj, instanţa acordând mai multe termene de judecată în acest scop, că la termenul din 30.04.2015 a repus în discuţie această probă, amânând din nou discutarea ei pentru termenul din 28.05.2015, când a respins-o ca rămasă fără obiect, cu motivarea că cele două înscrisuri denunţate ca false nu constituie mijloace de probă în actualul cadru procesual ce este limitat doar la verificarea posibilităţii restituirii în natură a imobilului situat în str. R. în raport de dispoziţiile art. 322 pct.4 C.proc.civ. Astfel, instanţa de apel a reţinut că nu există o omisiune a primei instanţe de a se pronunţa asupra cererilor de probatorii, cereri care nici nu a fost reiterate în apel, în condiţiile art. 292 C.proc.civ.

În ce priveşte limitele rejudecării cauzei, ca urmare a admiterii în principiu a cererii de revizuire s-a constatat că acestea sunt circumscrise cauzei juridice a revizuirii, şi anume condamnarea expertului care a efectuat raportul de expertiză, în dosarul nr. x/63/2006 al Tribunalului Dolj, Secţia civilă, pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C.pen. şi anularea raportului de expertiză întocmit în dosarul nr. x/63/2011 al Tribunalului Dolj. În consecinţă, rejudecarea cauzei urma să se facă doar în limitele aspectelor care au făcut obiectul probei cu expertiza tehnică constând în identificarea terenului în suprafaţă de 212 m.p., situat în Craiova, stabilirea amplasamentului şi vecinătăţilor actuale şi determinarea situaţiei juridice, respectiv dacă este susceptibil sau nu de restituire, integral sau parţial, în natură, în accepţiunea Legii nr.10/2001 republicată.

S-a apreciat că celelalte aspecte de fapt şi de drept ale speţei care au excedat competenţelor tehnice ale expertului nu se impun a fi reanalizate, întrucât au făcut deja obiectul verificării judecătoreşti, atât în primă instanţă, cât şi în căile de atac exercitate în condiţiile legii, dezlegările de drept date în privinţa lor intrând sub puterea de lucru judecat.

În acest sens s-a reţinut că principiul securităţii raporturilor juridice trebuie respectat chiar în ipoteza în care partea nemulţumită ar susţine că s-au săvârşit erori de judecată şi ar pune în discuţie legalitatea unei hotărâri. Concluzia se desprinde şi din practica instanţei europene de contencios al drepturilor omului, care a afirmat constant că unul din elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul siguranţei raporturilor juridice, potrivit căruia soluţia definitivă pronunţată de instanţe nu trebuie să mai fie rejudecată (Hotărârea din 8 nov. 2007 în cauza Rada / României), iar anularea unei hotărâri judecătoreşti definitive nu poate fi justificată numai pe pretinsa apreciere injustă a probelor de către ultima instanţă (Hotărârea din 15 nov. 2007 în cauza Belasin/ României).

În cauza Precup c. României, Hotărârea din 27 ian. 2009, CEDO a reţinut că respectarea dreptului la un proces echitabil şi a principiului securităţii raporturilor juridice impune ca nicio parte să nu poată solicita desfiinţarea unei decizii definitive şi executorii într-o cale extraordinară de atac cu singurul scop de a obţine reexaminarea cauzei şi o nouă hotărâre cu privire la acelaşi litigiu.

Prin urmare, s-a reţinut că în mod corect tribunalul în considerentele încheierii din 4.06.2015 (prin care a fost admisă în principiu cererea de revizuire) a statuat că rejudecarea cauzei urmează a se face doar parţial, circumscris verificării regimului juridic al terenului din Craiova.

Celelalte elemente ale raportului juridic dedus judecăţii, referitoare la calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantei, potrivit art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001, sau la întinderea dreptului de proprietate, respectiv la suprafaţa terenului pentru care s-a formulat notificare în baza legii speciale, de 212 mp, nu mai pot fi reapreciate, prin declanşarea unei noi judecăţi, întrucât au fost tranşate în mod irevocabil de instanţele de judecată.

Aceste aspecte au fost stabilite de Tribunalul Dolj, prin sentinţa civilă nr. 230/2008, în sensul că reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafaţă de 212 m.p.

Prin intermediul căilor de atac exercitate au fost criticate aceste statuări ale tribunalului, însă instanţele de control judiciar, prin decizia civilă nr. 141/2009 a Curţii de Apel Craiova şi decizia civilă nr. 9725/2009 a ICCJ Secţia civilă, au respins apelul, respectiv recursul, ca nefondate, confirmând astfel dezlegările date de instanţa de fond. Condamnarea expertului pentru o infracţiune în legătură cu pricina nu are nicio relevanţă asupra chestiunilor jurisdicţionale care nu au constituit obiective ale lucrării tehnice efectuate, şi care nu au intrat în sfera de competenţă a acestuia, în calitate de specialist chemat să lămurească împrejurări de fapt.

Cât priveşte situaţia juridică a terenului în suprafaţă de 212 m.p., solicitat prin notificare, s-a reţinut că prima instanţă a făcut o corectă interpretare a materialului probator administrat, pornind de la statuările reţinute în mod definitiv prin decizia penală nr. 958/2014 a Curţii de Apel Craiova, care au reprezentat fundamentul anulării în totalitate a expertizei întocmite în dosarul nr. x/63/2006 al Tribunalului Dolj, Secţia civilă, şi al condamnării expertului A. pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C.pen.

Astfel, în hotărârea penală sus menţionată s-a reţinut că inculpatul expert nu a procedat la analiza PUZ-ului existent la nivelul unităţii administrativ teritoriale, operaţiune tehnică care, dacă ar fi fost realizată, ar fi permis expertului să constate că o parte din terenul în suprafaţă de 212 m.p., şi anume o suprafaţă de 115,30 m.p., este ocupată de trotuar public, parcare, str. F., amenajamente realizate pe spaţiul public încă din anul 2005. În plus, s-a mai reţinut de instanţa penală că pe terenul respectiv există infrastructură de utilitate publică (linii electrice subterane de 20 KW, modernizate încă din anul 2008). Aceste constatări ale instanţei penale au autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, potrivit art. 22 C.proc.pen., întrucât configurează fapta săvârşită de inculpat, aceea de a atesta, în calitate de expert tehnic, împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv caracterul susceptibil de restituire în natură a terenului, derivat din absenţa oricărui impediment prevăzut de Legea nr.10/2001 şi, ca atare, nu poate face obiectul unei noi reexaminări din partea instanţei civile.

De altfel, aceleaşi aspecte au fost evidenţiate şi în raportul de expertiză tehnică şi în anexele la acesta întocmit de expertul judiciar G., care a identificat suprafaţa de 212 m.p., situată în str. R., ca fiind compusă din 99 m.p., teren aflat în proprietatea altor persoane fizice, înscris în evidenţele funciare, diferenţa fiind afectată de amenajări de utilitate publică.

Critica apelantei intimate referitoare la nevalorificarea în acest cadru procesual a concluziilor expertizei întocmite de expert tehnic A., şi cu privire la greşita omologare a raportului de expertiză întocmit de expertul tehnic G. a fost înlăturată, întrucât raportul de expertiză întocmit în dosarul nr. x/63/2006 al Tribunalului Dolj a fost anulat în întregime prin sentinţa penală nr. 1482/2014 a Judecătoriei Craiova, dispoziţii menţinute prin decizia penală nr. 958/2014 a Curţii de Apel Craiova, expertul fiind condamnat pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, iar această împrejurare reprezintă tocmai temeiul juridic al exercitării prezentei căi extraordinare de atac, potrivit art. 322 pct.4 C.proc.civ.

Pentru aceste considerentele s-a apreciat că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, iar criticile formulate de părţi nu sunt întemeiate, motiv pentru care potrivit art. 296 C.proc.civ. au fost respinse ambele apeluri, ca nefondate.

Împotriva hotărârii instanţei de apel au declarat recurs atât revizuentul Primarul Municipiului Craiova, cât şi intimata B.

Criticile aduse hotărârii instanţei de apel de recurentul-revizuent Primarul Municipiului Craiova (conform precizărilor făcute în şedinţa publică din 24.02.2017) vizează următoarele aspecte de nelegalitate prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ.:

Se susţine că în condiţiile în care cererea de revizuire a fost admisă prin încheierea din 4.06.2015 dispunându-se completarea probatoriului în vederea verificării regimului juridic al terenului, instanţa de apel nu trebuia să se limiteze numai la proba cu expertiza efectuată în cauză care a avut ca obiectiv să stabilească dacă terenul este liber şi neafectat de construcţii sau de alte lucrări de utilitate publică, ci trebuia să analizeze şi dacă s-a făcut dovada calităţii de persoană îndreptățită a intimatei la măsuri reparatorii pentru imobilul solicitat.

În acest sens, se arată că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că intimata nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 212 m.p., deoarece din buletinul clădirii întocmit cu ocazia recensământului din anul 1948 rezultă o suprafaţă de 73 m.p., inclusiv suprafeţe clădite, iar la rubrica numele proprietarului figurează numitul H.

Or, în prezenta cerere de revizuire, instanţa faţă de dispoziţiile art.322-326 C.proc.civ. s-a rezumat a analiza doar forma măsurilor reparatorii la care este îndreptățită intimata pentru terenul din str. R., respectiv dacă este posibilă restituirea în natură, sau dacă reclamanta poate beneficia doar de măsuri reparatorii prin echivalent, fără a analiza dacă intimata este persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de actul legislativ menţionat, respectiv dacă face dovada proprietății la momentul preluării abuzive, dacă preluarea s-a făcut în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001, şi respectiv dacă se face dovada preluării abuzive de către stat.

Prin urmare se susţine că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că această chestiune a dovedirii calităţii de persoană îndreptățită a fost pe deplin tranşată.

Din această perspectivă se învederează că revizuirea determină examinarea din nou a cauzei pe fond, motiv pentru care se solicită modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului formulat de revizuent cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei atacate, şi admiterii cererii de revizuire, în sensul respingerii capetelor de cerere formulate de intimata B. ce au ca obiect anularea dispoziţiilor nr. 10480/2006 şi nr. 10903/2006, emise de Primarul municipiului Craiova

Criticile de nelegalitate aduse hotărârii instanţei de apel, de recurenta intimată B. vizează următoarele aspecte prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C.proc.civ.:

Se arată că atât instanţa de fond cât şi cea de apel nu au manifestat nici cel mai mic rol activ pentru stabilirea adevărului mărginindu-se a accepta susţinerile expertului G., deşi faţă de expertiza efectuată de acesta a formulat obiecțiuni întemeiate pe acte noi, care impuneau punerea lor în dezbaterea părţilor. Sub acest aspect s-a învederat că au fost respinse fără temei probatoriile solicitate care erau hotărâtoare în cauză sub aspectul întinderii suprafeţei pe care s-au aflat clădirile autorului C., dar şi sub aspectul dacă terenul de 212 m.p., sau cel de 102 mp, sau cel de 87 mp sunt sau nu afectate de utilităţi publice.

Se arată că, nu există PUD sau PUZ pentru zona respectivă, că terenul nu a intrat în proprietatea publică sau privată a municipiului, iar limitele sale, inclusiv bordura se aliniază la clădirile şi vecinătăţile stradale, neexistând vreo piaţetă publică sau loc de parcare. Or, revizuirea cerută de Primarul municipiului Craiova pe temeiul condamnării expertului A. privea doar faptul că acesta nu a studiat actele de la primărie sau OCOT, din care ar fi putut observa că o parte din teren este deţinut cu acte autentice de către E., a cărei cerere de intervenţie a fost respinsă.

Se arată că nu s-a dovedit că terenul, măcar partea de diferenţă dintre 212 m.p., şi 99 m.p., ar fi afectată de utilităţi publice, care ar face imposibilă retrocedarea lui în natură neexistând la dosar acte care să ateste sistematizarea şi utilitatea publică a acestuia.

Din această perspectivă se învederează că instanţa de apel în mod greşit a făcut trimitere la o adresă emisă de SC F. către numitul E., întrucât linia electrică se referă la terenul acestuia de 99 m.p., şi nu la restul terenului de până la 212 m.p., care este aliniat la celelalte clădiri şi borduri stradale, şi care este liber, motiv pentru care se arată că hotărârea instanţei de apel cuprinde elemente contradictorii şi străine de cauză.

Se mai susţine că de fapt prezenta cerere de revizuire vizează aceeaşi situaţie ca cea din litigiul ce a format obiectul dosarului nr. x/63/2011 al Tribunalului Dolj, în care cerere de revizuire a fost respinsă la fond, apel şi recurs.

Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art.304 pct. 7, 8 şi 9 C.proc.civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 C.proc.civ. invocat de recurentul revizuent Primarul municipiului Craiova, în cadrul căruia se susţine că urmare admiterii cererii de revizuire în temeiul art. 322 pct. 4 C.proc.civ., instanţa avea obligaţia de a examina cauza şi prin raportare la modul în care au fost soluţionate aspectele legate de titlul antecesorilor intimatei, de preluarea abuzivă a imobilului din Craiova şi, respectiv de calitatea intimatei B. de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 sunt de reţinut următoarele:

Motivul de revizuire reglementat de pct. 4 al art. 322 C.proc.civ. (din 1865) vizează printre alte ipoteze şi aceea în care soluția dată în hotărârea atacată este rezultatul lipsei de obiectivitate a expertului care a denaturat adevărul în raportul său.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că în baza raportului de expertiză efectuat de expertul judiciar A., prin care s-a concluzionat că imobilul situat în str. R., compus din teren în suprafață de 212 m.p., este liber de construcţii şi neafectat de lucrări de utilitate publică, prin sentinţa civilă nr. 230/2008 pronunţată de Tribunalul Dolj, Secţia civilă, în dosarul nr. x/63/2006 (rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 141/2009 a Curţii de Apel Craiova, Secţia I civilă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 9725/2009 a ICCJ, Secția I civilă) s-a dispus restituirea terenului în natură către intimata B.

Prin sentinţa penală nr.1482/2014, pronunţată de Judecătoria Craiova, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 958/2014 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală, expertul A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C.pen., dispunându-se anularea raportului de expertiză întocmit în dosarul nr. x/63/2006 al Tribunalului Dolj reţinându-se că ”atât cu ocazia întocmirii raportului de expertiză în dosarul nr. x/63/2006, dar şi cu ocazia formulării răspunsului la obiecţiunile instanţei (19.05.2005 şi 23.06.2008), inculpatul în calitate de expert tehnic judiciar a făcut afirmaţii necorespunzătoare adevărului cu privire la situaţia terenului situat în str. R., pentru a cărui identificare şi delimitare fusese desemnat”.

Or, condamnarea expertului a fost determinată de faptul că în raportul de expertiză, acesta a făcut „afirmaţii necorespunzătoare adevărului cu privire la situaţia terenului situat în str. R., pentru a cărui identificare şi delimitare fusese desemnat”.

Prin urmare, sentinţa civilă nr. 230/2008 pronunţată de Tribunalul Dolj, Secţia civilă, în dosarul nr. x/63/2006, prin care s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 212 m.p., către intimata B. este rezultatul lipsei de obiectivitate a expertului care a denaturat adevărul în raportul de expertiză în ceea ce priveşte situaţia faptică şi juridică a terenului, astfel că rejudecarea cauzei, urmare admiterii cererii de revizuire viza în exclusivitate doar aspectele legate de verificarea situaţiei terenului cu privire la care expertul „a făcut afirmaţii necorespunzătoare adevărului.”

Raportul de expertiză ce a fost anulat prin hotărârea penală sus enunţată, nu a avut ca obiectiv aspecte legate de titlul antecesorilor reclamantei, de preluarea abuzivă a imobilului din str. R., şi respectiv de calitatea intimatei B. de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, ci a vizat doar identificarea terenului, stabilirea situaţiei faptice a acestuia în ceea ce priveşte întinderea, vecinătăţile, precum şi posibilitatea, sau imposibilitatea restituirii acestuia în natură.

Or, în condiţiile în care aspectele legate de titlul antecesorilor reclamantei, de preluarea abuzivă a imobilului din str. R., şi respectiv de calitatea intimatei B. de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, nu au avut nici o legătură cu raportul de expertiză întocmit de expertul A., rejudecarea cauzei în condiţiile admiterii cererii de revizuire, întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 C.proc.civ. nu putea fi extinsă la aceste aspecte, ea fiind limitată doar la aspectele cu privire la care expertul a denaturat realitatea, respectiv la verificarea situaţiei terenului legat de posibilitatea/ imposibilitatea restituirii lui natură.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că modul în care au fost soluţionate aspectele legate de titlul antecesorilor reclamantei, de preluarea abuzivă a imobilului din litigiu, respectiv de calitatea intimatei B. de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, nu au constituit obiect al expertizei anulate, că aceste aspecte au fost tranşate irevocabil în căile de atac exercitate anterior împotriva sentinţei civile nr. 230/2008, pronunţată de Tribunalul Dolj, situaţie în care acestea au intrat în puterea lucrului judecat în temeiul art.1201 C.civ. şi art.166 C.proc.civ. nemaiputând fi supuse unei noi examinări în litigiul pendinte.

Faţă de cele expuse, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o legală interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 322 pct. 4 C.proc.civ., că motivele invocate nu se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ., situaţie în care în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ., recursul declarat de recurentul revizuent Primarul municipiului Craiova urmează a fi respins ca nefondat.

În ceea ce priveşte recursul declarat de intimata B., ce vizează nelegalitatea hotărârii instanţei de apel prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct.7, 8 si 9 C.proc.civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Recurenta intimată a susţinut că instanţa de apel şi nici instanţa de fond nu au manifestat nici cel mai mic rol activ pentru stabilirea adevărului mărginindu-se a accepta susţinerile expertului G., că faţă de expertiza efectuată a formulat obiecțiuni întemeiate pe acte noi care impuneau punerea lor în dezbaterea părţilor. Sub acest aspect s-a învederat că au fost respinse fără temei probatoriile solicitate care erau hotărâtoare în cauză sub aspectul întinderii suprafeţei pe care s-au aflat clădirile autorului C., dar şi sub aspectul dacă terenul de 212 mp sau cel de 102 m.p., sau cel de 87 m.p., sunt sau nu afectate de utilităţi publice.

Critica recurentei intimate legată de lipsa rolului activ al instanţelor este nefondată în condiţiile în care rolul activ al instanţei, prevăzut de art.129 C.proc.civ., presupune aflarea adevărului judiciar, fără a putea constitui temei al substituirii instanţei în poziţia procesuală a uneia din părţi şi în apărarea intereselor acesteia. Potrivit dispoziţiilor alin.(5) din textul legal sus enunţat, în exercitarea rolului activ, instanţa nu are obligaţia, ci posibilitatea să ordone dovezile pe care le găseşte de cuviinţă, atunci când apreciază că sunt necesare pentru dezlegarea pricinii.

Or, din această perspectivă se constată că instanţele au manifestat rol activ în aflarea adevărului obiectiv în limitele rejudecării cauzei ca urmare a admiterii în principiu a cererii de revizuire, acestea fiind circumscrise cauzei juridice a revizuirii în condiţiile condamnării definitive a expertului pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C.pen. şi a anulării raportului de expertiză întocmit în dosarul nr. x/63/2011 al Tribunalului Dolj.

Cum rejudecarea cauzei este limitată la aspectele care au făcut obiectul expertizei tehnice, în baza rolului activ şi a aflării adevărului obiectiv, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice având ca obiectiv identificarea terenului în suprafaţă de 212 m.p., situat în Craiova, stabilirea amplasamentului, a vecinătăţilor actuale şi determinarea situaţiei juridice, respectiv dacă este susceptibil sau nu de restituire, integral sau parţial, în natură, în accepţiunea Legii nr.10/2001.

Din perspectiva faptului că rejudecarea cauzei urma a se face doar parţial sub aspectul verificării regimului juridic al terenului, sunt nefondate susţinerile recurentei intimate în ce priveşte respingerea fără temei a probatoriilor solicitate şi a obiecţiunilor la raportul de expertiză, cu atât mai mult cu cât din încheierea de şedinţă din 10.03.2016 a Tribunalului Dolj, rezultă că respingerea probatoriilor şi a obiecţiunilor la expertiză a fost motivată prin raportare la limitele rejudecării cauzei. De altfel, cu privire la cererile de probatorii, instanţa de apel în mod corect a constatat că acestea nu au mai fost reiterate în faza procesuală a apelului în condiţiile art. 292 C.proc.civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. invocat de recurenta intimată B. din perspectiva interpretării şi aplicării greşite a dispoziţiilor Legii nr.10/2001, cu referire la măsurile reparatorii la care este îndreptăţită pentru terenul de 212 mp, Înalta Curte reţine următoarele:

Din raportul de expertiză întocmit de expertul G., în cadrul dosarului de revizuire, şi din situaţia de fapt reţinută prin sentinţa penală nr. 1482/2014 a Judecătoriei Craiova (rămasă definitivă prin decizia penală nr. 958/2014 a Curţii de Apel Craiova), rezultă că terenul în suprafaţă de 212 m.p., din Craiova, nu poate fi restituit în natură, întrucât o parte din teren nu se află la dispoziţia autorităţilor locale, fiind înscrisă în cartea funciară pe numele altor proprietari (99 m.p.), iar cealaltă parte este afectată de amenajări de utilităţi publice în sensul prevăzut de art.10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât face parte din trotuarul public şi zona verde (nepavată) adiacentă din Piaţeta centrală, amenajament realizat pe spaţiul public de primărie încă din anul 2005, pe teren existând infrastructuri de utilitate publică (linii electrice subterane modernizate în anul 2008), situaţie ce rezultă de altfel şi din înscrisurile depuse în dosarul penal nr. x/215/2012 al Judecătoriei Craiova.

Sintagma amenajări de utilitate publică este definită în dispoziţiile art. 10.3 din HG nr.250/2007, ca reprezentând acele amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, şi anume, căi de comunicaţie (străzi, alei trotuare), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi în jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale, şi altele.

Acelaşi text stabileşte că individualizarea acestor suprafeţe, în cadrul procedurilor administrative de soluţionare a notificărilor, este atributul entităţii învestite cu soluţionarea notificării, urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servituțile legale, cât şi documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism. De asemenea, tot în sarcina unităţii deţinătoare revine obligaţia de a verifica destinaţia terenului şi a suprafeţei acestuia pentru a nu se afecta căile de acces, ori existenţa şi utilizarea unor amenajări subterane. În măsura în care entitatea învestită cu soluţionarea notificării nu a realizat aceste verificări revine instanţei de judecată obligaţia de a le efectua pentru o corectă aplicare a legii.

Faţă de cele expuse, în condiţiile în care restituirea în natură a terenului solicitat nu este posibilă, întrucât o parte din teren nu se află la dispoziţia autorităţilor locale, fiind înscrisă în cartea funciară pe numele altor proprietari (99 m.p.), iar cealaltă parte este afectată de amenajări de utilităţi publice în sensul prevăzut de art.10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât, aşa cum arătat deja face parte din trotuarul public şi zona verde (nepavată) adiacentă din Piaţeta centrală, amenajament realizat pe spaţiul public de primărie încă din anul 2005, pe teren existând infrastructuri de utilitate publică (linii electrice subterane modernizate în anul 2008, situaţie ce a fost constatată şi în dosarul penal nr. x/215/2012 al Judecătoriei Craiova), în mod legal şi corect instanţa de apel a reţinut că intimatei B. i se cuvin măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile art. 10 alin.(3) din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care criticile recurentei intimate din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct.9 C.proc.civ. sunt nefondate.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei intimate legate de faptul că cererea de revizuire din litigiul pendinte vizează aceeaşi situaţie ca cea care a format obiectul dosarului nr. x/63/2011 al Tribunalului Dolj, susţineri ce fac trimitere la incidenţa excepţiei autorităţii de lucru judecat, Înalta Curte reţine că sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1201 C.civ., este lucru judecat atunci când a doua cerere are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi vizează aceleaşi părţi, iar potrivit art. 166 C.proc.civ., excepţia puterii de lucru judecat poate fi invocată de părţi sau de instanţă din oficiu în orice fază a judecăţii chiar şi înaintea instanţei de recurs. Autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări procesuale, aceea de excepţie procesuală (conform art. 1201 C.civ. şi art. 166 C.proc.civ.) şi aceea de prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi (conform art.1200 pct. 4, art. 1202 alin.2 C.civ.).

Dacă în manifestarea sa de excepţie procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C.civ. (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorităţii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure (din nevoia de stabilitate juridică), evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești.

Cum potrivit art. 1200 pct. 4, cu referire la art. 1202 alin.(2) C.civ., în relaţia dintre părţi, această prezumţie are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acţiune în cadrul căreia să se pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătoreşte anterior.

Principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţelor a chestiunii litigioase deja rezolvate. Acest principiu nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, deoarece dreptul de acces la justiţie nu este unul absolut, putând cunoaşte limitări ce decurg din aplicarea altor principii.

Or, din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reţine că excepţia autorităţii de lucru judecat prevăzută de art.1201C.civ. şi art.166 C.proc.civ., în raport de sentinţa civilă nr.408/2011, pronunţată de Tribunalul Dolj, Secţia civilă nu este incidentă, întrucât în cauză condiţia triplei identităţi de obiect, părţi şi cauză nu este îndeplinită, în condiţiile în care deşi există identitate de părţi şi obiect, cauza juridică a celor două cereri de revizuire este distinctă.

Astfel, dacă în dosarul nr. x/63/2011 al Tribunalului Dolj, Secţia civilă, motivul de revizuire a fost fondat pe dispoziţiile art. 322 pct.5 C.proc.civ. în ce priveşte descoperirea unor înscrisuri noi (determinante în soluţionarea cauzei), după pronunţarea sentinţei nr. 230/2008 a Tribunalului Dolj, în litigiul pendinte motivul de revizuire vizează dispoziţiile art. 322 pct.4 C.proc.civ. faţă de condamnarea definitivă a expertului A. pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă privitoare la pricină.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ. invocat de recurenta intimată, Înalta Curte reţine că este nefondat pentru următoarele aspecte:

Cazul de casare fondat pe prevederile art.304 pct.7 C.proc.civ. vizează ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Motivarea unei hotărârii înseamnă de fapt încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi. Ea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au condus la soluţia pronunţată ce au legătură directă cu aceasta şi susţin decizia adoptată, iar varianta lipsei motivării hotărârii poate fi acceptată doar atunci când în lipsa oricăror considerente, nu se poate şti dacă soluţia dată în apel este efectul sau nu a cercetării fondului, ceea ce nu este cazul în speţă.

Arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se fundamentează soluţia adoptată constituie într-adevăr o obligaţie a instanţei rezultată atât din dispoziţiile art. 261 pct.5 C.proc.civ., cât şi din dispoziţiile art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Art. 6 paragraf 1 din Convenţie obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, însă aceasta nu presupune a da un răspuns detaliat fiecărui argument (Hotărârea CEDO în cauza Van de Hurk c. Olandei din 19 aprilie 1994). Întinderea obligaţiei de motivare poate varia în funcţie de natura hotărârii şi trebuie stabilită în lumina circumstanţelor cauzei (Hotărârea CEDO în cauza Buzescu c. României din 24 mai 2005).

Înţelesul acestei obligaţii poate varia în funcţie de natura hotărârii. În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că trebuie să se ţină seama, printre altele, de diversitatea mijloacelor şi de diferenţele dintre statele contractante în materie de dispoziţii legale, concepţii doctrinare, prezentare şi redactare de hotărâri şi decizii. Aceasta, întrucât problema de a şti dacă instanţa a încălcat obligaţia de motivare a hotărârii, care decurge din art. 6 paragraf 1 din Convenţie, nu poate fi analizată decât în baza circumstanţelor cauzei. Motivarea trebuie să fie explicită şi doar lipsa unei motivări specifice şi concrete încalcă dispoziţiile art. 6 paragraf 1 din Convenţie. (Hotărârea CEDO în cauza Ruiz Torija c. Spaniei din 9 decembrie 1994).

Raportând cele expuse la hotărârea instanţei de apel, Înalta Curte reţine că aceasta este corect argumentată atât în fapt cât şi în drept, că nu cuprinde elemente străine sau contradictorii.

Astfel, instanţa de apel a arătat în considerentele hotărârii că, în ce priveşte limitele rejudecării cauzei ca urmare a admiterii în principiu a cererii de revizuire, acestea sunt circumscrise cauzei juridice a revizuirii, şi anume condamnarea expertului care a efectuat raportul de expertiză, în dosarul nr. x/63/2006 al Tribunalului Dolj, Secţia civilă, pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C.pen. şi anularea raportului de expertiză întocmit în dosarul nr. x/63/2011 al Tribunalului Dolj. În consecinţă, rejudecarea cauzei urma să se facă doar în limitele aspectelor care au făcut obiectul probei cu expertiza tehnică, constând în identificarea terenului în suprafaţă de 212 m.p., situat în Craiova, stabilirea amplasamentului, a vecinătăţilor actuale şi determinarea situaţiei juridice, respectiv dacă este susceptibil sau nu de restituire, integral sau parţial, în natură, în accepţiunea Legii nr.10/2001. S-a apreciat că celelalte aspecte de fapt şi de drept ale speţei care au excedat competenţelor tehnice ale expertului nu se impun a fi reanalizate, întrucât au făcut deja obiectul verificării judecătoreşti, atât în primă instanţă, cât şi în căile de atac exercitate în condiţiile legii, dezlegările de drept date în privinţa lor intrând sub puterea de lucru judecat.

Instanţa de apel a reţinut că în ceea ce priveşte situaţia juridică a terenului în suprafaţă de 212 m.p., solicitat prin notificare, prima instanţă a făcut o corectă interpretare a materialului probator administrat, pornind de la statuările reţinute în mod definitiv prin decizia penală nr. 958/2014 a Curţii de Apel Craiova, care au reprezentat fundamentul anulării în totalitate a expertizei întocmite în dosarul nr. x/63/2006 al Tribunalului Dolj, şi al condamnării expertului A. pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C.pen.

În argumentarea soluţiei adoptate, instanţa de apel a arătat că în hotărârea de condamnare a expertului instanţa penală a reţinut că pe terenul respectiv există infrastructură de utilitate publică (linii electrice subterane de 20 KW, modernizate încă din anul 2008), că aceste constatări ale instanţei penale au autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, potrivit art. 22 C.proc.pen., întrucât configurează fapta săvârşită de inculpat, aceea de a atesta, în calitate de expert tehnic, împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv caracterul susceptibil de restituire în natură a terenului, derivat din absenţa oricărui impediment prevăzut de Legea nr.10/2001, motiv pentru care nu poate face obiectul unei noi reexaminări din partea instanţei civile. În acelaşi sens, instanţa de apel a arătat că, de altfel, aceleaşi aspecte au fost evidenţiate şi în raportul de expertiză tehnică şi în anexele la acesta întocmit de expertul judiciar G.

Prin urmare, în condiţiile în care considerentele hotărârii cuprind motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei în adoptarea soluţiei, neexistând elemente contradictorii sau străine de cauză în ce priveşte argumentarea lor, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei intimate nu se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C.proc.civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc.civ. invocat de recurenta intimată, Înalta Curte reţine că acest text sancţionează hotărârea în situaţia în care instanţa a nesocotit principiul înscris în art. 969 C.civ. trecând peste voinţa exprimată în contract.

Deşi recurenta intimată a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 8 C.proc.civ., Înalta Curte constată că în fapt criticile formulate nu se referă la interpretarea greşită a unui act juridic dedus judecăţii, ci la greşita interpretare a probelor, care nu constituie motiv de casare ori de modificare a deciziei.

Interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecăţii, respectiv a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc.civ.

Critica vizând interpretarea greşită a probelor nu mai poate fi valorificată pe calea recursului în actuala reglementare a art. 304 pct. 1-9 C.proc.civ., care prevede modificarea sau casarea unei hotărâri numai pentru motive de nelegalitate, în condiţiile în care pct. 11 al art. 304, ce permitea cenzurarea în recurs a greşelilor de fapt consecutive greşitei aprecieri a probelor a fost abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G nr.138/2000.

Din perspectiva celor expuse, susţinerile recurentei intimate legate de incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C.proc.civ. sunt nefondate.

Cum nici una din criticile invocate de recurenta intimată B. nu se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C.proc.civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul.