Admissibility of negative declaratory action to confirm non-existence of ownership title following revocation of sale contract by mutual consent

Acțiune în constatarea inexistenței dreptului de proprietate asupra unui imobil. Admisibilitate. Convenție de revocare a contractului de vânzare-cumpărare. Efecte.

Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate

Index alfabetic : titlu de proprietate

contract de vânzare-cumpărare

acțiune în constatare

revocarea vânzării

C.proc.civ. din 1865, art. 111

În condițiile în care a fost revocat contractul de vânzare-cumpărare încheiat de pârâți cu succesorul celui în favoarea căruia a fost eliberat titlul de proprietate pentru același imobil care se regăsește menționat și în titlul reclamanților, preţul vânzării fiind restituit, pârâţii, care nu deţin posesia terenului, nu mai pot justifica un titlu de proprietate, iar reclamanţii nu mai au la îndemână o acţiune în constatarea nulităţii titlului acestora. Și cum reclamanţii exercită şi posesia terenului, în mod corect, s-a considerat că acţiunea reglementată de art.111 C.proc.civ. reprezintă singura modalitate procesuală pentru a se constata faptul că nu există un alt titlu ce s-ar putea opune celui al reclamanţilor (respectiv a se constata inexistenţa titlului pârâţilor).

Faptul că ulterior încheierii convenţiei de revocare, pârâţii au consemnat preţul, din nou, pe seama şi la dispoziţia vânzătorului, preț încasat de acesta, nu prezintă relevanţă asupra efectelor pe care respectiva convenţie le-a produs la data încheierii ei, vânzarea fiind revocată şi părţile repuse în situaţia anterioară începând cu acel moment, potrivit principiului mutuus consensus, mutuus dissensus, fără a fi necesar a se constata pe cale judiciară un astfel de efect. Pentru a opera un nou transfer al dreptului de proprietate către pârâţi, se impunea exprimarea unui nou acord de voinţă al părţilor în condiţiile legii, ceea ce nu s-a întâmplat la momentul consemnării preţului de achiziţie al terenului pe seama şi la dispoziţia vânzătorului.

De asemenea, nici împrejurarea că o astfel de convenţie nu ar fi fost intabulată în cartea funciară nu reprezintă un argument pentru ineficienţa sa juridică întrucât o atare menţiune nu are efect constitutiv ci de opozabilitate faţă de terţi a dreptului înscris.

Secția I civilă, decizia nr. 803 din 17 mai 2017

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 22.10.2012, reclamanţii A. şi B. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. şi N., să se constate că pârâţii nu sunt proprietarii terenului în suprafaţă de 6304 m.p. din acte şi 6.320,55 m.p. din măsurători, situat în intravilanul oraşului Bragadiru, tarla 25, parcela x7/1, identificat cu numerele cadastrale x1/1, x1/2, x1/3, x1/4, x1/5 şi x1/6, intabulat în CF x5 şi, pe cale de consecinţă, să se dispună anularea numerelor cadastrale respective ale pârâţilor şi radierea acestora din cartea funciară, pentru terenul menţionat în cererea principală.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că terenul ce face obiectul prezentei cauze a fost menţionat în două titluri de proprietate: titlul nr. x4/1999 emis pe numele autorilor lor O. şi P., respectiv titlul nr. x9 din 16.03.2004 emis pe numele Q., autorul pârâţilor.

Susţin reclamanţii că la data emiterii celui de al doilea titlu, terenul nu se mai afla la dispoziţia comisiei locale, fiind proprietate privată, motiv pentru care comisia locală nu mai putea pune în posesie pe Q., iar comisia judeţeană nu mai putea emite titlu pe acel amplasament. Q. a vândut terenul lui R., care l-a vândut pârâţilor, iar aceştia l-au dezmembrat, ocazie cu care s-a constatat că terenul cu amplasamentul pârâţilor era proprietatea reclamanţilor şi la OCPI Ilfov s-a notat suprapunerea.

Întrucât terenul vândut nu i-a aparţinut, R., de bună credinţă, a încheiat cu pârâţii convenţia autentificată sub nr. x din 09.05.2005 de BNP S. prin care a revocat vânzarea acestuia.

Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 2992/2005 a Judecătoriei Buftea, definitivă şi irevocabilă, instanţa a constatat şi restituirea preţului vânzării către pârâţii din prezenta cauză.

Cu privire la posesie, reclamanţii au arătat că, atât ei, cât şi autorii lor au fost şi sunt în posesia terenului care este îngrădit, având acte de proprietate autentice şi sunt înscrişi în Cartea funciară, iar posesia lor a fost recunoscută de pârâţi prin acţiunea în revendicare.

În opinia reclamanţilor, în urma autentificării convenţiei nr. x/2005 de revocare a titlurilor de proprietate (contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2004) şi a sentinţei civile nr. 2992/2005, prin care s-a constatat restituirea preţului vânzării, pârâţii nu mai au pe acest teren niciun drept de proprietate.

În drept au fost invocate disp. art. 111 C.proc.civ., art. 33 din Legea nr. 7/1996.

Prin întâmpinare, pârâţii au invocat, în principal, excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi lipsei calităţii procesuale active şi au solicitat, în subsidiar, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte inadmisibilitatea, pârâţii au arătat că acţiunea este întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 7/1996, dispoziţii abrogate prin punctul 4 din Legea nr.71/2011, astfel că nu poate face obiectul judecăţii o cerere formulată în baza unei dispoziţii legale abrogate.

Cu privire la temeiul de drept reprezentat de prevederile art. 111 C.proc.civ. se arată că acţiunea nu poate fi primită dacă partea poate cerere realizarea dreptului.

Pârâţii E., F., G., H., I., J., K., L., M. şi N., au arătat că sunt proprietari alături de C. şi D. asupra terenului în suprafaţă de 6304 m.p. situat în oraşul Bragadiru.

Au susţinut că terenul proprietatea lor a fost îngrădit de persoane necunoscute care au făcut imposibil accesul pe proprietate şi a fost secţionat de un drum pe care s-au amplasat obiecte de iluminat stradal.

Cu privire la convenţia invocată de reclamanţi, au arătat că aceasta nu produce efectul juridic al revocării actului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x din 15.12.2004 la BNP S. întrucât lipseşte consimţământul valabil exprimat al tuturor coindivizarilor, părţile înţelegând să nu îi dea eficienţă întrucât, ulterior, cumpărătorii au consemnat suma ce reprezintă preţul vânzării pe numele vânzătorului, care a acceptat-o şi încasat-o conform notificării din 12.03.2007 şi recipisei de consemnare la CEC.

În opinia pârâţilor, formularea unei acţiuni în constatare, chiar şi negativă, este inadmisibilă întrucât este evident că ei sunt titularii dreptului de proprietate asupra terenului în discuţie, alături de care se invocă şi existenţa unui titlu de proprietate pe acelaşi teren al altor persoane, situaţie care se poate analiza şi rezolva doar pe calea unei acţiuni în realizarea dreptului.

În susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, pârâţii au arătat că reclamanţii nu sunt proprietarii terenului.

Prin sentinţa civilă nr.1176 din 14.05.2013, Tribunalul Ilfov a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi a respins, în consecinţă, acţiunea reţinând, din cuprinsul materialului probator administrat în cauză, că reclamanţii nu au făcut dovada calităţii de proprietari ai terenului care face obiectul cauzei.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii susţinând că, deşi nu este necesară dovada calităţii de proprietar, fiind suficientă menţiunea de la cartea funciară, au depus şi acte care dovedesc calitatea lor de proprietar.

Apelanţii – reclamanţi precizează, totodată, că sunt în posesia terenului, iar intimaţii – pârâţi nu numai că nu sunt în posesia acestuia, dar au formulat şi o acţiune în revendicare, anulată ca insuficient timbrată.

Intimații-pârâți au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului, arătând, în esenţă, că, deşi au susţinut că sunt proprietarii terenului în litigiu, apelanţii au depus la dosar contracte de vânzare-cumpărare şi notificări din care rezultă că au înstrăinat o parte din terenul lor; mai mult, din extrasele de carte funciară, rezultă că reclamanţii nu sunt titularii vreunui drept asupra acestui teren.

Prin decizia civilă nr. 17/A din 22.01.2014, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul împotriva sentinţei civile nr.1176/2013 pronunţată de Tribunalul Ilfov, Secţia civilă, a anulat sentinţa apelată şi a fixat termen pentru rejudecare.

Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut că instanţa de fond a stabilit greşit situaţia de fapt în cauză, neanalizând toate actele depuse de părţi cu privire la transmiterea succesivă a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu.

În acest sens Curtea a constatat că instanţa de fond nu a luat în considerare contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 02.11.2004 la BNP T., prin care reclamanţii au devenit coproprietari (alături de familia U.) asupra terenului din tarlaua 25 parcela x7/1, deţinând şi posesia acestui teren.

Acest contract de vânzare-cumpărare le-a conferit reclamanţilor calitate procesuală activă în prezenta acţiune întemeiată pe dispoziţiile art.111 C.proc.civ., ei invocând calitatea lor de coproprietari posesori ai terenului în litigiu.

În plus, această calitate le-a fost recunoscută reclamanţilor în mod indirect de către pârâţi care, în baza titlurilor lor de proprietate invocate, au formulat o acţiune în revendicare prin comparare de titluri care a fost anulată ca insuficient timbrată prin sentinţa civilă nr. 1537 din 15.10.2010.

Aceeaşi situaţie juridică rezultă şi din constatările făcute de OCPI care a notat în cartea funciară dreptul de proprietate al reclamanţilor şi al familiei U. pe terenul intravilan aflat la numărul cadastral x6/2/128 dobândit de aceştia conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 02.11.2004. Cu privire la acest teren în Partea a III-a „Înscrieri privitoare la sarcini” s-a notat suprapunerea acestui teren cu terenul dobândit de pârâţi. Suprapunerea este constatată de OCPI şi prin încheierea de respingere nr.45633 din 07.04.2011 în care s-a reţinut că „se menţine situaţia de suprapunere comunicată prin referatul nr. x4/2005, în sensul că documentaţiile cadastrale cu numerele x6/2/20, x6/2/22 până la x6/2/37, x6/2/123, x6/2/128 şi x1/1 până la x1/10/UAT Bragadiru se suprapun, documentaţiile cadastrale se referă la acelaşi teren, dar au proprietari diferiţi, în baza actelor de proprietate diferite, respectiv titlul de proprietate nr. x/2004 emis pe numele Q. pentru teren în suprafaţă de 6.304 mp, în tarlaua 25, parcela x7/1, titlul de proprietate nr. x/1999 emis pe numele O. și P. pentru teren în suprafaţă de 95.000 mp în tarlaua 25, parcela X7/1”.

Reţinând că în baza dreptului de coproprietate invocat şi dovedit prin actele depuse la dosar, reclamanţii au calitate procesuală activă, Curtea a anulat sentinţa apelată şi a fixat termen pentru rejudecarea în fond a cauzei.

A stabilit ca, în cursul rejudecării, să se pună în discuţia părţilor necesitatea efectuării unei expertize topografice care să lămurească în ce măsură terenul în litigiu se află total sau parţial în patrimoniul reclamanţilor (în baza actelor existente la dosar şi în baza schiţelor prevăzute în aceste acte ce urmează a se depune la dosar) şi în ce măsură terenul în litigiu se regăseşte şi în titlurile de proprietate invocate de pârâţi.

De asemenea, s-a stabilit că, în rejudecare, instanţa va aprecia şi cu privire la titlurile de proprietate invocate de pârâţi, analizarea acestora neputându-se face în respectivul apel, care a vizat în mod exclusiv excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor.

Curtea a administrat proba cu înscrisuri şi proba cu expertiză tehnică imobiliară în specialitatea topografie şi cadastru.

Curtea a pus în discuţie şi admisibilitatea acţiunii în constatare pendinte în raport de posibilitatea promovării unei acţiuni în constatarea nulităţii titlului autorului primar al pârâţilor şi a titlurilor autorilor subsecvenţi.

Rejudecând, prin decizia nr. 383/A din 1.06.2016, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere în constatare formulat de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii C. şi D. A respins excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere în constatare formulat în contradictoriu cu ceilalţi pârâţi. A admis în parte cererea de chemare în judecată. A constatat că pârâţii E., F., G., H., I., J., K., L., M. şi N. nu sunt proprietarii terenului în suprafaţă de 6.304 mp (6.320,55 mp din măsurători) situat în intravilanul oraşului Bragadiru, tarlaua 25, parcela x7/1, identificat cu numerele cadastrale x1/1, x1/2, x1/3, x1/4, x1/5, x1/6, intabulat în CF x5. A respins capătul de cerere în constatare formulat împotriva pârâţilor C. şi D., ca inadmisibil. A respins capătul de cerere având ca obiect anularea numerelor cadastrale şi radierea acestora din cartea funciară, ca neîntemeiat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele:

Conform titlului de proprietate nr. x din 16.12.1999 emis de Comisia Judeţeană Ilfov de Aplicare a Legii nr.18/1991, numiţilor O. şi P. li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de teren de 9,5 ha, amplasate în tarlaua 25, parcela x7/1, în comuna Bragadiru.

La baza emiterii titlului de proprietate nr. x din 16.12.1999 a stat procesul verbal de stabilire a amplasamentului din 01.11.1999, cu schiţa anexă, astfel cum se arată în raportul de expertiză tehnică.

Terenul de 95.000 m.p. (94.999,86 m.p. din măsurătorile cadastrale) ce a format obiectul titlului de proprietate nr. x din 16.12.1999, a fost intabulat prin încheierea nr.11629 din 09.12.2002, în cartea funciară nr.x2 a localităţii Bragadiru.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 20.12.1999, rectificat prin încheierea din 27.11.2002, numiţii O. şi P. au vândut, în cote părţi egale, lui V., A. şi W., terenul arabil în suprafaţă de 95.000 m.p. (94.999,86 m.p. din măsurătorile cadastrale) situat în comuna Bragadiru T25, Px7/1, nr.cad. x4, intabulat în cartea funciară nr.x2.

Prin contractul de partaj voluntar autentificat sub nr. x din 31.08.2004, terenul în suprafaţă de 95.000 mp. (94.999,86 m.p. din măsurătorile cadastrale) situat în intravilanul comunei Bragadiru T25, Px7/1, având nr.cad. x4, intabulat în cartea funciară nr.x2, a fost atribuit în proprietatea si posesia numiţilor V., X., W. si Y.

Numiţii V., X., W. şi Y. au comasat terenurile cu nr.cad. x6, x8, x9, x0, x1, x2, x3, x4, x5, x6, x7, x9 sub nr.cad. x5 şi x6.

Prin contractul de partaj voluntar autentificat sub nr. x din 18.10.2004, prin terenului comasat a fost împărţit în două părţi egale, V. şi X. luând 1/2 din teren, cu nr.cad. x5/1 şi x6/1, iar Y. şi W. 1/2 din teren, cu nr.cad. x5/2 şi x6/2. Conform raportului de expertiză tehnică, terenul iniţial (prevăzut în titlul de proprietate nr. x din 16.12.1999), în suprafaţă de 95.000 mp, cu nr.cad. x4, a fost inclus în terenul cu nr.cad. x6/2, dobândit de W. şi Y.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 02.11.2004, rectificat prin încheierea din 04.02.2005, numiţii Y. şi W. au vândut, în cote-părţi egale, soţilor U. şi soţilor A. şi B., terenul intravilan situat în comuna Bragadiru, având nr.cad.x5/2 şi x6/2, intabulat în cartea funciară nr. x2 , deci şi terenul iniţial în suprafaţă de 95.000 mp., inclus în nr.cad.x6/2.

Conform raportului de expertiză, terenul în discuţie a fost ulterior parcelat, iar o parte din parcele au fost vândute. În acest sens, la dosar s-au depus contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 28.03.2011, prin care s-a vândut numitului Z., terenul în suprafaţă de 450 mp, situat în intravilanul oraşului Bragadiru, cu nr.cad.x6/2/28 şi extrase de carte funciară din care rezultă că terenurile cu nr.cad. x6/2/36, x6/2/26, x6/2/30 au fost vândute numiţilor X.Y., X.Z. şi X.W., Y.Z. şi Y.W., în timp ce parcelele cu nr.cad. x6/2/33, x6/2/31, x6/2/27, x6/2/34, x6/2/24, x6/2/25, x6/2/32 au rămas în proprietatea comună a reclamanţilor şi a soţilor U.

Pe de altă parte, conform titlului de proprietate nr. x din 16.03.2004 emis de Comisia Judeţeană Ilfov de aplicare a Legii nr.18/1991, numitului Q. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de teren extravilan de 6304 m.p., amplasată în tarlaua 25, parcela x7/1, pe raza localităţii Bragadiru, lipsind procesul verbal de punere în posesie.

Planul parcelar în baza căruia a fost eliberat titlul de proprietate nr. x din 16.03.2004 a fost comunicat instanţei cu adresa din 11.03.2015 a Primăriei Oraşului Bragadiru.

Astfel cum s-a arătat în concluziile raportului de expertiză tehnică imobiliară, terenul ce a format obiectul titlului de proprietate nr. x din 16.03.2004 este o secţiune din terenul pentru care se eliberase anterior titlului de proprietate nr. x din 16.12.1999. De asemenea, la data emiterii titlului de proprietate nr. x din 16.03.2004, terenul în discuţie dobândise nr.cad. x4 şi fusese intabulat prin încheierea din 09.12.2002, în cartea funciară nr.x2, având ca proprietari pe soţii V. si X., soţii A. si B., soţii W. şi Y.

Conform certificatului de moştenitor legal nr. x din 31.03.2004, de pe urma lui Q., decedat la data de 24.04.1998, moştenitoare a devenit Q.Q., în calitate de soră.

Conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 14.10.2004, Q.Q. a vândut lui R. terenul de 6304 m.p. din tarlaua 25, parcela x7/1 a localităţii Bragadiru. La întocmirea actului de vânzare-cumpărare nr. x din 14.10.2004 nu s-au efectuat măsurători cadastrale, conform prevederilor Legii nr.7/1996.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 15.12.2004, R. a vândut terenul în suprafaţă de 6304mp (6320,55 mp din măsurători) situat în comuna Bragadiru, Tarlaua 25, parcela x7/1, nr.cad.x1, intabulat în CF nr. x5, în indiviziune şi în cote diferite lui C., E., G., I., K. şi M.

Pârâţii au dezmembrat terenul în 10 loturi cu nr.cad. de la x1/1 la x1/10, raportul de expertiză evidenţiind suprapunerea acestora cu imobilul ce a purtat nr.cad.x6/2.

Astfel cum a rezultat din extrasele de carte funciară depuse la dosar, la 08.06.2011 OCPI a notat, din oficiu, în cărţile funciare ale imobilelor dezmembrate din nr.cad.x6/2 (partea a III-a - înscrieri privitoare la sarcini), suprapunerea cu terenul dobândit de pârâţi, cu nr.cad. de la x1/1 la x1/10.

Calitatea procesuală activă a reclamanţilor a fost stabilită prin decizia civilă nr. 17 din 22.01.2014 şi este confirmată de concluziile raportului de expertiză tehnică imobiliară administrat în cauză, care a stabilit identitatea dintre terenul ce a format obiectul titlului de proprietate nr. x din 16.12.1999 şi cel dobândit în coproprietate de reclamanţi, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 02.11.2004. În opinia instanţei, împrejurarea că, ulterior, reclamanţii, împreună cu ceilalţi coproprietari, au înstrăinat anumite parcele din acest teren nu îi lipseşte de legitimare procesuală. Această concluzie se impune întrucât suprapunerea notată de OCPI în cărţile funciare ale cumpărătorilor constituie o îngrădire adusă dreptului de proprietate al acestora, pentru care vânzătorii răspund în temeiul obligaţiei instituite de art.1337 C.civ.

A mai reţinut Curtea de apel că prin convenţia autentificată sub nr. x din 09.05.2005 vânzătorul R. şi cumpărătorii E., F., G., H., I., J., K., L. şi M. au convenit revocarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 15.12.2004, în condiţiile prevăzute de art.969 al.2 C.civ., cumpărătorii declarând că le-a fost restituit preţul achitat la data autentificării contractului.

Întrucât pârâtul N. nu a participat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 15.12.2004, dobândind drepturi în temeiul acestuia numai în virtutea prezumţiei de comunitate a bunurilor soţilor instituite de art.30 C.fam., convenţia de revocare descrisă anterior, încheiată de soţia sa, produce efecte şi în ceea ce îl priveşte.

De asemenea, Curtea a notat că C., unul dintre cumpărătorii care au încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 15.12.2004, şi soţia acestuia D. nu au participat la încheierea convenţiei revocatorii, însă acest fapt nu lipseşte respectivul act juridic de efectele prevăzute de art.969 al.(2) C.civ. Valabilitatea consimţământului părţilor semnatare nu este condiţionată de acordul pârâtului C. şi al soţiei sale, iar obiectul şi cauza convenţiei revocatorii sunt valabile. Revocarea are însă efecte numai în ceea ce le priveşte pe părţile semnatare ale convenţiei şi nu are niciun efect asupra drepturilor dobândite de pârâţii C. şi D. în baza contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 15.12.2004.

Pe de altă parte, împrejurarea că, ulterior, pârâţii semnatari ai convenţiei revocatorii s-au răzgândit şi au consemnat la dispoziţia fostului vânzător suma ce reprezentase preţul vânzării nu poate avea ca efect reînvierea unui contract desfiinţat. Nici faptul că, după decesul fostului vânzător, succesorii în drepturi ai acestuia au ridicat suma consemnată la dispoziţia lor, nu poate avea semnificaţia încheierii unui nou contract, cu atât mai mult cu cât art.2 din Titlul X al Legii nr.247/2005 (în vigoare la data consemnării sumei - 09.03.2007 - cât şi la data cererii de eliberare - 23.11.2009) impunea forma autentică actelor de înstrăinare/dobândire a terenurilor.

Convenţia revocatorie descrisă mai sus a avut ca efect, potrivit aprecierii instanţei de apel, stingerea drepturilor de coproprietate dobândite de pârâţii E., F., G., H., I., J., K., L., M. şi N. asupra terenului intravilan arabil în suprafaţă de 6.304 mp (6.320,55 mp din măsurători), situat în localitatea Bragadiru, parcela x7/1, tarlaua 25, nr.cad.x1, intabulat în CF nr.x5, dobândite prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 15.12.2004, contract care a rămas în fiinţă în ceea ce îi priveşte pe pârâţii C. şi D.

Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art.111 teza a II-a C.proc.civ., cererea în constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.

În ceea ce îi priveşte pe pârâţii care au consimţit la revocarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 15.12.2004, aceştia ar fi lipsiţi de legitimare procesuală pasivă într-o eventuală acţiune în constatarea nulităţii titlului de proprietate nr. x din 16.03.2004 emis de Comisia Judeţeană Ilfov de aplicare a Legii nr.18/1991, certificatului de moştenitor nr. x din 31.03.2004 şi contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 14.10.2004.

Prin urmare, Curtea a apreciat că, în privinţa lor, este admisibilă acţiunea în constatarea lipsei calităţii de proprietari asupra terenului astfel cum au solicitat reclamanţii. O astfel de cerere este şi întemeiată, întrucât, astfel cum s-a arătat anterior, drepturile lor asupra acestui imobil, dobândite prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 15.12.2004, au încetat la încheierea convenţiei revocatorii.

În ceea ce îi priveşte pe pârâţii C. şi D., întrucât faţă de ei contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 15.12.2004 a rămas în fiinţă, acţiunea în constatarea inexistenţei dreptului de proprietate este inadmisibilă, reclamanţii având la dispoziţie acţiunea în realizare prin care să solicite constatarea nulităţii acestui contract împreună cu constatarea nulităţii titlului autorului primar şi a titlurilor autorilor subsecvenţi.

Cu referire la al doilea capăt de cerere, Curtea a reţinut că Legea nr.7/1996 nu reglementează anularea numerelor cadastrale sau radierea acestora din cartea funciară. Reglementarea cuprinsă în art.33 şi 34 pct.1 şi 3 din Legea nr.7/1996 (forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009, aplicabilă în raport de dispoziţiile art.80 din Legea nr.71/2011) permite rectificarea cărţii funciare dacă actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil ori au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea. În cauză însă, instanţa nu a fost învestită nici cu o cerere de constatare a nulităţii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 15.12.2004 şi a titlurilor autorilor anteriori, în contradictoriu cu pârâţii C. şi D., nici cu o cerere de rectificare a cărţii funciare deschise pe numele pârâţilor.

Împotriva acestei decizii şi a deciziei nr. 17/A/2014 a aceleiaşi instanţe au declarat recurs pârâţii E., F., G., H., I., J., K., L., M. şi N., prin motive circumscrise pct. 8 şi 9 ale art. 304 C.proc.civ., solicitând admiterea recursului şi, în principal, casarea deciziei civile nr. 17/A/2014 şi menţinerea sentinţei tribunalului iar, în subsidiar, casarea deciziilor civile nr. 17/A/2014 şi nr. 383/A/2016 şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de apel. Au solicitat totodată admiterea excepţiilor privind lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor şi inadmisibilitatea acţiunii.

1.Recurenţii critică soluţia respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale active de către instanţa de apel, considerând că aceasta a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia (art.304.pct.8 C.proc.civ.).

În acest sens, arată că, deşi a constatat că doar o parte din terenul din tarlaua 25 (proprietatea pârâţilor), parcela x7/1 ar fi inclusă în terenul coproprietatea reclamanților, instanţa a concluzionat, fără vreun temei, că reclamanţii au devenit coproprietari asupra întregului teren deţinut cu titlu de proprietate de către pârâţi şi, ca urmare, reclamanţii au calitate procesuală activă.

Din titlul de proprietate invocat (actul de vânzare-cumpărare aut. cu nr. x din 2.11.2004) nu rezultă că terenul proprietatea pârâţilor este inclus în parte sau în întregul său în terenul coproprietatea reclamanţilor. Pe cale de consecinţă, din interpretarea greşită a actului dedus judecaţii a rezultat o soluţie nelegală, Curtea conferind nelegal calitate procesuală activă reclamanţilor.

Susţin recurenţii că, în motivarea soluţiei de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active, se invocă şi suprapunerea terenurilor care ar rezulta din constatările făcute de OCPI, cu toate că titlurile de proprietate cu privire la care este reţinută suprapunerea vizează alţi proprietari decât reclamanţii şi pârâţii.

De evidenţiat este faptul că, în ceea ce priveşte dreptul de proprietate al reclamanţilor, acesta a suportat multiple modificări în timp ca suprafaţă, situaţie juridică şi titulari.

Se susţine şi faptul că acţiunea este formulată doar de A. și B., care pretind că sunt proprietarii întregii suprafeţe de teren de 95.000 m.p., conform titlului de proprietate nr. x/1999 emis pe numele autorilor O. şi P., deşi reclamanţii sunt coproprietari, alături de U., ai suprafeţei de teren de 228.125 mp în care s-ar include o parte din terenul pârâţilor. Nefăcându-se o partajare a terenului, singuri, intimaţii reclamanţi nu au calitate procesuală de a formula prezenta acţiune întrucât nu este îndeplinită condiţia coparticipației tuturor coproprietarilor la întreprinderea demersului judiciar.

Chiar dacă, în decizia civilă pronunţată de Curtea de apel pe fondul cauzei, este confirmată calitatea procesuală activă a reclamanţilor prin raportul de expertiză administrat în cauză, din care rezultă identitatea dintre terenul ce a format obiectul titlului de proprietate nr. x din 16.12.1999 şi cel dobândit de reclamanţi în coproprietate prin actul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x/2004, reclamanţii au înstrăinat unor terţe persoane parcele din totalul terenului deţinut în proprietate în suprafaţă de 228.125 mp prin act autentic în anul 2011, deşi la OCPI era notată din anul 2004 suprapunerea de terenuri.

Cum reclamanţii au formulat acţiunea invocând un drept de proprietate pe care nu îl au, neexistând identitate între dreptul dedus judecaţii şi dreptul aflat în patrimoniul reclamanţilor (întrucât nu au dovedit ca sunt proprietarii terenurilor susţinut a fi suprapuse cu terenul proprietatea pârâţilor), recurenţii solicită a se constata că reclamanţii nu au calitate procesuală activă, sentinţa civilă pronunţată de Tribunalul Ilfov fiind una legală ce se impune a fi menţinută.

Se mai susţine că, în decizia pronunţată pe fondul cauzei, calitatea procesuală activă a reclamanţilor este întemeiată pe garanţia pentru evicțiune a înstrăinătorului, deşi acest temei nu a fost invocat de către reclamanţi.

2. În baza art. 304 pct.8 şi pct.9 C.proc.civ., sunt formulate critici referitoare la interpretarea convenţiei nr. x din 9.05.2005 încheiată de vânzătorul R. cu pârâţii, prin care ar fi fost revocat contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x din 15.12.2004 în condiţiile prev. de art. 969 alin.(2) C.civ.

Recurenţii apreciază că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii având în vedere următoarele considerente:

În ceea ce-l priveşte pe N., proprietar codevălmaș cu M., care nu a semnat aşa numita convenţie de revocare, s-a reţinut în mod greşit şi nelegal de către Curte că semnarea convenţiei de către soţia sa produce efecte şi în ceea ce-l priveşte, câtă vreme a devenit copărtaş ca urmare a semnării actului de vânzare-cumpărare de către soţia sa. Nu există mandat tacit al soţilor când este în discuţie un act de dispoziţie care ar conduce la pierderea unor bunuri. Motivarea instanţei este una greşită întrucât, indiferent de faptul că acest apelant pârât a dobândit dreptul de proprietate ca urmare a prezumţiei comunităţii de bunuri, pierderea dreptului din patrimoniul său se poate produce doar ca urmare a exprimării exprese a consimţământului său. Sub acest aspect soluţia este una nelegală în raport de apelantul N. şi de temeiul de drept arătat de instanţa - art.969 al. (2) C.civ.

Se arată că aşa numita convenţie de revocare nu a fost semnată nici de către C. şi D.

Potrivit susţinerilor recurenţilor, părţile semnatare au considerat că această convenţie de revocare nu a existat niciodată, nefiind semnată de către toţi proprietarii cumpărători şi astfel că nu se pune problema „răzgândirii” lor, astfel cum se motivează de către Curte.

În realitate, preţul vânzării a fost pus la dispoziţia vânzătorului şi acesta a înțeles să îl ridice, ratificând astfel transferul dreptului de proprietate către apelanţi pârâţi.

Contrar statuării instanţei de apel, acţiunea este inadmisibilă, susţin recurenţii, în raport de dispoziţiile art. 111 teza a II-a C.proc.civ.

Pe de o parte, pentru că este întemeiată în drept pe dispoziţiile art.33 din Legea nr.7/1996, dispoziţii abrogate prin pct.4 din Legea nr.71/2011 începând cu data de 1.10.2011 astfel că nu poate face obiectul judecaţii o cerere formulată în baza unor dispoziţii abrogate.

Pe de altă parte, pentru că apelanţii-pârâţi sunt proprietari (alături de D. şi D.) ai terenului în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x din 15.12.2004.

La momentul cumpărării în indiviziune a terenului, acesta nu era grevat de nicio sarcină şi nu se suprapunea cu niciun alt teren.

La data de 8.03.2005 pârâţii au încheiat un act de partaj voluntar prin care au pus capăt stării de indiviziune şi au devenit, fiecare, proprietari exclusivi pe câte o suprafaţă de teren din totalul de 6.304 m.p.

Ca urmare a faptului că terenul a fost îngrădit de persoane necunoscute care le-au făcut imposibil accesul pe proprietate şi a fost secţionat de un drum pe care s-au amplasat obiecte de iluminat stradal, au fost împiedicați să îşi construiască locuinţe (scopul cumpărării terenurilor în discuţie).

Considerând, la un anumit moment, că terenul lor nu a reprezentat un obiect material real al contractului de vânzare-cumpărare, au încheiat așa-numita convenţie de revocare, invocată de reclamanți în acţiune.

Susţin că respectiva convenţie nu a produs efectul juridic al revocării actului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x din 15.12.2004 pentru următoarele motive:

- convenţia nu a fost semnată de C. şi D., prin urmare lipseşte consimţământul valabil exprimat al tuturor coindivizarilor, aşa cum în mod legal ar fi trebuit să existe având în vedere că toţi pârâţii şi-au exprimat consimţământul la cumpărarea terenului în indiviziune şi, prin urmare, pentru a revoca actul de vânzare-cumpărare trebuia respectată regula unanimităţii şi a simetriei;

- nu există nicio sentinţă judecătorească din care să rezulte nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea actului de vânzare-cumpărare prin care pârâţii au devenit titularii dreptului de proprietate pe terenul în discuţie;

- convenţia nu a fost intabulată, nu este opozabilă terţilor şi nu a intrat în circuitul civil, părţile înțelegând să nu îi dea eficienţă întrucât, ulterior, pârâţii au consemnat suma ce reprezenta preţul vânzării pe numele vânzătorului care a acceptat-o şi încasat-o conform notificării din 12.03.2007 şi recipisei de consemnare la CEC (toate actele emise de BEJ X.). Din documentele depuse, rezultă că R.R. în calitate de succesoare a vânzătorului (mama acestuia) a ridicat recipisa nr. x din 9.03.2007 în suma de 24,800 lei, la data de 23.11.2009, sumă ce reprezintă preţul vânzării.

În acţiune se susţine în mod nereal ca instanţa a constatat în mod definitiv şi irevocabil restituirea preţului către vânzătorul R. În realitate, aşa cum rezultă din decizia civilă nr. 132/A din 20.01.2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a III-a civilă, a fost respins ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect constatarea că reclamantul (R.) le-a restituit pârâţilor preţul vânzării.

Şi tot în mod definitiv şi irevocabil s-a respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare ce reprezintă titlul pârâţilor.

În concluzie, recurenţii pârâţi susţin că sunt proprietarii terenului în discuţie în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x/2004 şi a actului de partaj voluntar, intabulate în CF nr. x5, aceste acte nefiind desfiinţate prin nicio modalitate legală şi, în orice caz, conform acţiunii instanţa nu este chemată să se pronunţe pe așa-zisa convenţie de revocare, ci pe actele de proprietate cadastrate şi intabulate, astfel cum rezultă din extrasele de carte funciară.

Este adevărat că din cartea funciară rezultă că suprafeţele proprietatea pârâţilor se suprapun cu suprafeţe aparţinând cu titlu de proprietate unor diferite persoane, dar pentru a se stabili care dintre persoane are un titlu mai caracterizat este necesară formularea unei acţiuni în revendicare şi nu în constatare.

În opinia recurenţilor, nu este legal ca, pe calea unei acţiuni în constatare, chiar negativă, să se stabilească cine este proprietarul suprafeţelor în litigiu, dacă vreuna dintre părţile litigante are sau nu drept de proprietate asupra terenului, câtă vreme pârâţii au făcut dovada existentei titlului lor de proprietate. În plus, greşit se arată în acţiune că motivul revocării vânzării l-a constituit faptul că „terenul vândut nu a aparţinut vânzătorului R." întrucât terenul era în proprietatea vânzătorului la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare, astfel cum rezultă din titlul de proprietate ce a stat la baza vânzării.

Faţă de cele ce preced, solicită respingerea acţiunii ca inadmisibilă.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

1. Prima critică vizează greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active de către instanţa de apel prin decizia nr.17/2014.

În cadrul acestei critici, întemeiată pe dispoziţiile art.304 pct.8 C.proc.civ., recurenţii susţin că instanţa ar fi interpretat greşit actul dedus judecăţii, respectiv contractul de vânzare-cumpărare ce reprezintă titlul reclamanţilor, întrucât aceştia nu au dovedit, prin înscrisul respectiv, dreptul de proprietate asupra terenului despre care pretind că se suprapune cu cel al pârâţilor, nu sunt proprietari exclusivi ai acestui teren şi pentru că, la rândul lor, ar fi înstrăinat o parte din teren în favoarea unor terţi.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc.civ. pe care recurenţii îşi întemeiază prezenta critică este reglementat pentru a sancţiona o hotărâre care nesocoteşte principiul înscris în art. 969 din Codul civil, trecând peste voința părților exprimată în termenii şi clauzele contractului.

Critica recurenţilor nu poate fi încadrată în acest motiv de recurs întrucât împrejurarea că reclamanţii nu ar fi proprietarii terenului în litigiu, sub aspectele dezvoltate în cuprinsul criticii, ce ar determina reţinerea lipsei calităţii procesuale active, nu poate fi dedusă din interpretarea efectelor actului juridic, ci ţine de aplicarea corectă a legii, respectiv de verificarea identităţii dintre titularul acţiunii şi cel al dreptului pretins în cauză, urmând a fi analizată prin prisma motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de apel care a respins excepţia invocată, este corectă. Deşi calitatea procesuală este o condiţie de fond a acţiunii, verificările privind îndeplinirea acestei condiţii nu presupun o analiză efectivă a modului de realizare a dreptului în litigiu, ci dovedirea existenţei elementelor din care să rezulte concordanţa între afirmaţiile deduse judecăţii ale părţii reclamante şi calitatea sa aparentă de titular al dreptului pretins, condiţie îndeplinită în cauză, prin coroborarea înscrisurilor menţionate.

În acest sens, instanţa a apreciat că reclamanţii sunt titularii dreptului pretins, coroborând titlul de care aceştia s-au prevalat cu titlul de proprietate al autorului pârâţilor şi cu menţiunile din cartea funciară în care este notată existenţa unei suprapuneri a terenurilor.

Ulterior, în cadrul analizei pe fond a situaţiei de fapt întreprinse de instanţa de apel a fost confirmată această împrejurare, prin administrarea raportului de expertiză topografică, ale cărui concluzii nu au fost contestate în termenul legal de către pârâţi.

Pe de altă parte, nici faptul că reclamanţii, coproprietari în indiviziune alături de U., au formulat singuri cererea de chemare în judecată nu poate duce la constatarea lipsei calităţii lor procesuale active şi nu atrage un fine de neprimire a acţiunii, întrucât aceştia nu efectuează un act de dispoziţie, ci de conservare a dreptului lor şi a posesiei exercitate asupra terenului, nefiind impusă o condiţie de unanimitate a coproprietarilor în ceea ce priveşte o atare manifestare de voinţă. În acest sens, este incident art. 643 alin. (1) şi (2) din noul C.civ., aplicabil în cauză conform dispoziţiilor art.63 din Legea nr.71/2011, potrivit căruia fiecare coproprietar poate sta singur în justiţie în orice acţiune privitoare la coproprietate, hotărârile pronunţate în folosul coproprietăţii profitând tuturor coproprietarilor.

Totodată, verificând existenţa şi actualitatea interesului legitim, ca şi condiţie de exercitare a acţiunii, instanţa de apel a ţinut cont de aserţiunea pârâţilor în sensul că reclamanţii ar fi înstrăinat o parte din terenul în litigiu în favoarea unor terţe persoane şi că titlurile de proprietate cu privire la care este reţinută, în încheierea de carte funciară, suprapunerea ar viza alţi proprietari şi, raportat la această împrejurare, a identificat actualitatea interesului juridic protejat prin faptul că, în calitate de vânzători ai unui teren pentru care este notată o suprapunere a două titluri, răspund pentru evicţiune, chiar dacă o astfel de notare nu are ca efect indisponibilizarea bunului.

În plus, susţinerea în sensul că din titlul reclamanţilor nu rezultă că terenul proprietatea pârâţilor este inclus în parte sau în întregul său în terenul coproprietatea reclamanţilor nu reprezintă o critică de nelegalitate ci o chestiune de apreciere a probelor ce tinde la a schimba o situaţie de fapt, astfel cum a fost reţinută în faza devolutivă a procesului prin interpretarea probatoriului administrat în cauză. Din acest punct de vedere nu se poate vorbi de o interpretare greșită a efectelor juridice ale actului translativ de proprietate sau de o aplicare greşită a legii, ci de o verificare de fapt privind locul situării terenului, obiect al litigiului, împrejurare ce a fost lămurită în apel şi care nu poate face obiectul unei cenzuri în recurs.

2. Cea de-a doua critică ce vizează inadmisibilitatea acţiunii în constatare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct.8 şi 9 C.proc.civ., fiind susţinută de recurenţi atât cu argumente ce ţin de ineficacitatea convenţiei de revocare a contractului lor de vânzare-cumpărare, cât şi de existenţa, la dispoziţia reclamanţilor, a unor tipuri de acţiuni în realizare pentru valorificarea dreptului lor.

În ceea ce priveşte efectele convenţiei de revocare a vânzării, acestea au fost stabilite de instanţa de apel în cadrul verificărilor privind admisibilitatea acţiunii, astfel că nu se poate reţine aserţiunea pârâţilor în sensul că instanţa nu este chemată să se pronunţe pe așa-zisa convenţie de revocare, ci exclusiv pe actele de proprietate cadastrate şi intabulate, astfel cum rezultă din extrasele de carte funciară.

Pentru a reţine admisibilitatea acţiunii, instanţa de apel a plecat de la constatarea că vânzarea a fost revocată şi preţul a fost restituit, astfel că pârâţii, care nu deţin posesia terenului, nu mai pot justifica un titlu de proprietate în baza căruia să iniţieze o acţiune în revendicare pentru compararea de titluri iar reclamanţii, la rândul lor, nu mai au la îndemână, în contradictoriu cu recurenţii, o acţiune în constatarea nulităţii titlurilor de proprietate ale acestora.

Cum reclamanţii exercită şi posesia terenului, s-a considerat că acţiunea reglementată de art.111 C.proc.civ. reprezintă singura modalitate procesuală pentru a constata faptul că nu există un alt titlu ce s-ar putea opune celui al reclamanţilor (respectiv a se constata inexistenţa titlului pârâţilor).

Pârâţii s-au opus admisibilităţii acestei căi procesuale susţinând că instanţa de apel ar fi interpretat greşit convenţia revocatorie în ceea ce priveşte efectele produse, considerând că deţin în continuare un titlu de proprietate valabil asupra terenului.

Este corectă aprecierea instanţei de apel cu privire la valabilitatea convenţiei încheiată la data de 9.05.2005 de revocare a contractului nr. x din 15.12.2004, cel prin care pârâţii au cumpărat terenul în litigiu de la numitul R.

Efectul revocator al acestei convenţii a fost constatat, de altfel, şi în considerentele sentinţei nr. 2992 din 31.09.2005 a Judecătoriei Buftea prin care s-a respins acţiunea în nulitatea contractului de vânzare-cumpărare cu motivarea că nu a existat o cauză de ineficienţă juridică la momentul încheierii lui şi că vânzarea lucrului altuia nu are semnificaţia lipsei de obiect material a contractului, acesta încetându-şi efectele prin revocarea sa iar cumpărătorilor fiindu-le restituit preţul plătit. Chiar dacă menţiunea din dispozitiv prin care s-a constatat restituirea preţului plătit a fost înlăturată în apel, prin decizia nr.132 din 20.01.2016 a Tribunalului Bucureşti care a considerat inadmisibilă constatarea unei situaţii de fapt, soluţie păstrată prin decizia nr. 1401 din 19.06.2006 a Curţii de Apel Bucureşti pronunţată în recurs, în această ultimă decizie s-a reţinut că împrejurarea restituirii preţului a fost recunoscută de pârâţi şi consemnată într-un înscris autentificat de notarul public.

Recurenţii au contestat valabilitatea convenţiei, apreciind că încalcă principiul unanimităţii şi simetriei juridice, întrucât nu a fost semnată de toate persoanele îndreptăţite.

Înalta Curte constată că părțile care au încheiat convenţia revocatorie sunt cele ce figurează în contractul de cumpărare, cu excepţia soţilor C. şi D. care, nesemnând convenţia, şi-au păstrat în patrimoniu dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de teren, cu privire la care cumpărătorii ieşiseră din indiviziune, anterior revocării, printr-un act de partaj voluntar încheiat la 8.03.2005.

Prin urmare, contrar susţinerilor recurenţilor, nu se poate reţine încălcarea principiului unanimităţii la revocarea convenţiei în condiţiile în care întinderea dreptului de proprietate aflat în patrimoniul cumpărătorilor era determinat, pentru fiecare lot, în cotă indiviză încă de la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare şi, în plus, la momentul revocării acestuia fusese sistată starea de indiviziune, dreptul de proprietate al părţilor purtând asupra unui bun individual determinat, astfel încât pentru fiecare lot, în parte, poate fi analizată revocarea convenţiei, raportată la manifestarea de voinţă a fiecărui proprietar.

Referitor la critica privind lipsa unui mandat expres al pârâtului N. dat soţiei sale M. la înstrăinarea bunului comun, Înalta Curte reţine, substituind considerentele deciziei recurate, că acesta nu se poate prevala de inexistenţa consimţământului său la încheierea convenţiei de revocare a vânzării pentru motivul că înstrăinătorul nu era proprietarul imobilului, întrucât s-ar întemeia pe însuşi caracterul ilicit al convenţiei de vânzare pentru a obţine validarea acesteia.

Inexistenţa consimţământului coproprietarului la înstrăinarea bunului imobil poate fi invocată în scopul protejării unei convenţii valide de dobândire a acestui bun, dar nu a uneia care s-a dovedit a fi ilicită prin cauza ei, de vreme ce ambele părţi contractante au cunoscut şi au acceptat, prin încheierea convenţiei de revocare, că cel care vinde nu este proprietar.

Faţă de aceste împrejurări, nu poate fi reţinută critica recurenţilor nici din perspectiva unei greşite interpretări a efectelor convenţiei şi nici a unei aplicări greşite a legii.

Faptul că ulterior încheierii convenţiei de revocare pârâţii au consemnat preţul, din nou, pe seama şi la dispoziţia vânzătorului, succesorul acestuia chiar încasându-l în anul 2009, nu prezintă relevanţă asupra efectelor pe care respectiva convenţie le-a produs la data încheierii ei, vânzarea fiind revocată şi părţile repuse în situaţia anterioară începând cu acel moment, potrivit principiului mutuus consensus, mutuus dissensus, fără a fi necesar a se constata pe cale judiciară un astfel de efect. Pentru a opera un nou transfer al dreptului de proprietate către pârâţi se impunea exprimarea unui nou acord de voinţă al părţilor în condiţiile legii, ceea ce nu s-a întâmplat la momentul consemnării, din nou, a preţului de achiziţie al terenului pe seama şi la dispoziţia vânzătorului.

Nici împrejurarea că o astfel de convenţie nu ar fi fost intabulată în cartea funciară nu reprezintă un argument pentru ineficienţa sa juridică întrucât o atare menţiune nu are efect constitutiv ci de opozabilitate faţă de terţi a dreptului înscris. Or, în cauză, chiar reclamanţii, care în calitate de terţi s-ar fi putut opune efectelor convenţiei invocând inopozabilitatea, sunt cei care se prevalează de aceste efecte care au atras caducitatea titlului pretins de recurenţi asupra terenului în litigiu.

În ceea ce priveşte inadmisibilitatea acţiunii raportată la temeiul de drept al art.33 din Legea nr.7/1996, invocat de reclamanţi, această susţinere nu va fi analizată întrucât se referă la capătul de cerere privind anularea numerelor cadastrale, respins de instanţă pentru inexistenţa unui temei juridic care să permită susţinerea unei astfel de cereri.

Pentru aceste considerente, constatând că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile reglementate de art. 304 pct. 8 şi 9 C.proc.civ., Înalta Curte a respins, în baza art.312 alin.(1) C.proc.civ., recursul ca nefondat.