Jurisdiction for enforcement opposition: Material incompetence of the Supreme Court and declination to the enforcement court under CPC arts. 97 and 651

Decizia nr. 3641/2015

Asupra cererii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 20 octombrie 2015, sub nr. x/1/2015, contestatorul A. a formulat, în contradictoriu cu intimatul Guvernul României, contestație la executare, invocând excepția de nelegalitate a actului prin care i s-a instituit poprire pe conturi și s-a dispus transferul sumei poprite.

Contestatorul a susținut, în esență, că validarea popririi este nelegală și actul ce stă la baza popririi este, de asemenea, nelegal.

Legal citat, intimatul Guvernul României a depus întâmpinare prin care a solicitat anularea cererii, în principal, pentru lipsa obiectului, iar în subsidiar, pentru lipsa timbrajului.

A argumentat că nu a fost precizat în mod corespunzător obiectul cererii, nefiind indicat nici actul administrativ contestat și nici motivele de nelegalitate ale acestuia, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 196 alin. (1) C. proc. civ.

Examinând cu prioritate excepția necompetenței sale materiale în ceea ce privește soluționarea, pe fond, a cererii formulate de contestatorul A., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată și o va admite, cu consecința trimiterii cauzei la instanța competentă, în speță Judecătoria sector 3 București, pentru considerentele ce urmează.

Potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., „Înalta Curte judecă: 1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa”.

În speță, așa cum rezultă din cerere și înscrisurile anexate, contestatorul a înțeles să învestească instanța de judecată cu examinarea legalității și temeiniciei popririi instituite asupra contului său de către Banca B. la solicitarea Casei de Pensii a Municipiului București, în temeiul art. 149 alin. (11) și alin. (12) din O.G. nr. 92/2003, cerere având, astfel, caracterul unei veritabile contestații la executare, guvernată de dispozițiile art. 712 și urm. C. proc. civ.

Așa cum indică și actul prin care se dispune poprirea, acesta poate fi contestat în termen de 15 zile de la comunicare la instanța judecătorească competentă.

Potrivit prevederilor art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ., contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, se soluționează de către instanța de executare, anume judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Raportat la aceste dispoziții, instanța competentă este Judecătoria sectorului 3, unde își are domiciliul contestatorul A.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 131 alin. (1) și art. 132 alin. (3), Înalta Curte va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a contestației la executare formulate de contestatorul A., în favoarea Judecătoriei sector 3 București, care urmează a analiza și excepția de nelegalitate invocată de contestator, în noul cadru procesual.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a contestației la executare formulate de contestatorul A., în favoarea Judecătoriei sector 3 București.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 17 noiembrie 2015.