Uranium company partially prevails: court annuls three audit measures, upholds rest on state-funds review.

Decizia nr. 3623/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2012 la data de 02.08.2012, reclamanta Compania Națională a Uraniului SA București a chemat în judecată pe pârâta Curtea de Conturi, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

1) anularea în tot a încheierii nr. S 165/2012 pronunțată de Comisia de soluționare a contestațiilor;

2) anularea în parte a deciziei nr. S 83 din 11 mai 2012, respectiv în ceea ce privește măsurile nr. 5-15;

3) anularea în parte a raportului de control nr. S 46 din 12 aprilie 2012, care a stat la baza emiterii deciziei nr. S 83/2012, în privința presupuselor abateri valorificate la pct. 5-15;

4) în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea în parte a executării deciziei nr. S 83 din 11 mai 2012, respectiv suspendarea executării măsurilor cuprinse la pct. 5-15 din decizie; și

5) obligarea pârâtei în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

1.2. Prin întâmpinarea formulată în cauză la data de 15.10.2012, pârâta a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii.

Cauza a fost înregistrată aleatoriu pe rolul completului nr. 21 fond, fiind apoi înaintată completului de judecată, nr. 26 fond, ca urmare a depunerii la Compartimentul Informații Clasificate al instanței, pentru prezentul dosar, de înscrisuri cu caracter „secret de serviciu”.

În temeiul dispozițiilor art. 167 C. proc. civ. a fost încuviințată și respectiv administrată proba cu înscrisuri, iar pentru reclamantă și proba cu expertiză, ca fiind concludente și utile soluționării cauzei.

În administrarea probelor, ambele părți au depus înscrisuri la dosar pe tot parcursul cercetării judecătorești, în timp ce expertiza, dată fiind complexitatea deosebită a lucrării, a fost efectuată de trei experți, respectiv de dl. expert A., lucrarea fiind depusă la dosar la data de 13.08.2013, de dl. expert B., lucrarea fiind depusă la dosar la data de 13.09.2013, și respectiv de dl. expert C., lucrarea fiind depusă la dosar la data de 18.11.2013.

1.3. La data de 18.10.2012 a fost respinsă cererea de suspendare a executării măsurilor arătate ca fiind neîntemeiată, pentru considerentele expuse în încheierea de ședință de la acea dată, recursul declarat împotriva acelei încheieri formând obiectul unui dosar separat, deja soluționat.

2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1368 din 05 mai 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta Compania Națională a Uraniului SA București, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în prealabil, următoarele: având în vedere că pentru soluționarea dosarului au fost depuse la Compartimentul Informații Clasificate al instanței înscrisuri conținând informații clasificate, nivel de secretizare - secret de serviciu, Curtea, îndeplinind necesitatea motivării hotărârii, expresie a dreptului la un proces echitabil care presupune o analiză efectivă a cauzei și formularea de răspuns la susținerile părților, nu va devoala împrejurări, informații, aspecte ce se desprind din documentele clasificate, ci va face trimitere, va exemplifica și va analiza expres legalitatea actelor contestate, prin prisma susținerilor părților formulate prin acțiune, întâmpinare, note depuse la dosar și respectiv a probatoriului administrat, care se regăsește de asemenea la dosar (înscrisuri, expertize).

În consecință, în motivarea soluției adoptate, instanța de fond a reținut următoarele:

„Reclamanta Compania Națională a Uraniului SA București este companie de stat care activează în domeniul extracției și prelucrării minereurilor uranifere, precum și al rafinării concentratelor tehnice, în vederea obținerii produsului intermediar octoxid de uraniu necesar constituirii Stocului de siguranță și consum și respectiv obținerii pulberii sintetizabile de dioxid de uraniu, care reprezintă materia primă pentru fabricarea combustibilului nuclear de tip CANDU.

În perioada 09.01.2012-06.04.2012, reclamanta a făcut obiectul unui control din partea instituției pârâte Curtea de Conturi privind „Controlul modului de utilizare a fondurilor bănești destinate achizițiilor pentru obiective de investiții în anul 2011”, control finalizat prin emiterea raportului de control nr. S 46 din 12 aprilie 2012, prin care s-au constatat o serie de deficiențe, aspecte valorificate prin decizia nr. S 83 din 11 mai 2012, în sensul stabilirii a 15 măsuri de efectuat în sarcina reclamantei.

Contestația administrativă formulată în termen de reclamantă, împotriva a 11 din cele 15 măsuri dispuse, a fost respinsă prin încheierea nr. S 165/2012, pronunțată de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi.

Împotriva acestor acte reclamanta a formulat prezentul demers judiciar, cu privire la care instanța de fond a constatat:

(1) Cu privire la constituirea stocului de octoxid de uraniu fără a avea la bază o hotărâre de guvern prin care să fie aprobată anual cantitatea de octoxid de uraniu ce trebuia introdusă în stocul de siguranță și consum, abatere pentru care s-a dispus măsura prevăzută la pct. 5 din decizia nr. S/83/2012.

Reclamanta invocă nelegalitatea măsurii dispuse în sarcina sa în primul rând întrucât, la data emiterii deciziei nr. S 83 din 11 mai 2012, H.G. nr. 69/1993, prin care s-a instituit aprobarea prin hotărâre de Guvern a cantităților de concentrate tehnice de uraniu depuse la stocul de siguranță și consum, nu mai era în vigoare, fiind abrogată expres prin O.U.G. nr. 118/2011.

Curtea a apreciat că susținerea este neîntemeiată, deoarece acțiunea de control s-a realizat pentru anul 2011, în timp ce O.U.G. nr. 118/2011 a intrat în vigoare la data de 29.12.2011, astfel că pentru perioada verificată erau aplicabile prevederile H.G. nr. 69/1993, cum corect s-a stabilit prin actele de control încheiate.

Pe de altă parte, necesitatea obținerii aprobării prin hotărâre a Guvernului a cantităților anuale este prevăzută expres prin disp. art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 126/2000, act în vigoare atât la momentul evocat de reclamantă, cât și la momentul pronunțării sentinței.

În al doilea rând, reclamanta susține că prin bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2011 s-au stabilit cantitățile de octoxid de uraniu pe care trebuia să le depună la stocul de siguranță și consum, iar acest buget a fost aprobat prin H.G. nr. 419/2011, astfel că a existat aprobarea Guvernului pentru cantitățile depuse de Compania Națională a Uraniului în anul 2011.

Instanța a constatat că respectiva hotărâre de guvern, invocată de reclamantă, nu este o hotărâre de aprobare a cantității de octoxid de uraniu ce trebuia introdusă în stocul de siguranță și consum, ci este o hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2011 pentru Compania Națională a Uraniului SA București, aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri.

Din actele dosarului rezultă că într-adevăr reclamanta a alocat pentru constituirea cantității de octoxid de uraniu depusă la stocul de siguranță și consum suma de 38.774 mii lei, suplimentată în urma rectificării din luna noiembrie 2011 la 41.791,25 mii lei, rezultând o cantitate depusă la stocul de siguranță și consum de 62.964,232 kg octoxid de uraniu.

Această cantitate însă nu a fost aprobată prin hotărâre a Guvernului, conform art. 2 din H.G. nr. 69/1993 și art. 4 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 126/2000.

Reclamanta a procedat invers pașilor pe care trebuia în mod legal să-i parcurgă. Astfel, inițial era necesară aprobarea cantității de octoxid de uraniu prin hotărâre a Guvernului (a cantității de 62.964,232 kg), iar mai apoi elaborarea proiectului de buget, cu alocarea sumelor aferente respectivei cantități de octoxid de uraniu, și respectiv obținerea aprobării bugetului de venituri și cheltuieli (pentru realizarea cantității de 62.964,232 kg).

Această procedură, dacă ar fi fost parcursă, ar fi asigurat deopotrivă și respectarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice (în forma în vigoare la data de 30.12.2010), în conformitate cu care:

„(1) Cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi specifice și în legile bugetare anuale.

(2) Nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) și nici angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.

(3) Nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanță și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare”.

Contrar susținerilor reclamantei, Curtea a apreciat că prin aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al C.N.U. pe anul 2011 prin H.G. nr. 419/2011, nu este îndeplinită exigența legală de aprobare prin hotărâre de guvern a cantităților de octoxid de uraniu depuse la stocul de siguranță.

Că nu poate fi vorba de o aprobare a cantității în mod implicit prin H.G. nr. 419/2011 (prin aceea că prin aprobarea sumelor alocate acestui obiectiv implicit se aprobă cantitatea de octoxid de uraniu) rezultă din dispozițiile legale incidente materiei, în special prevederile art. 2 din H.G. nr. 69/1993 și art. 4 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 126/2000. Pe de altă parte, adoptarea fiecărui act normativ este impusă de necesitatea realizării unui deziderat, atingerii unui anumit obiectiv. În consecință, nu poate fi primită susținerea potrivită căreia prin obținerea unei hotărâri de aprobare a bugetului de venituri și cheltuieli s-ar fi asigurat îndeplinirea și a obligației legale de obținere a unei hotărâri de aprobare a cantității (pentru care se aprobă bugetul de venituri și cheltuieli).

În sfârșit, că prin H.G. nr. 419/2011 nu a fost aprobată cantitatea de octoxid de uraniu în discuție rezultă și din împrejurarea că aceasta nu a fost menționată în bugetul aprobat prin acest act, fiind menționată numai suma, iar ca și destinație s-a utilizat sintagma „alte cheltuieli asimilate investițiilor”.

Curtea a apreciat că nu poate fi primită nici apărarea formulată de reclamantă, potrivit căreia, față de prevederile O.U.G. nr. 118/2011, C.N.U. devine un simplu depozitar al acestor stocuri rezervă de stat, inițiativa constituirii acestora, inclusiv obținerea aprobării prin hotărâre de Guvern revenind Ministerului Administrației și Internelor, prin Agenția Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, astfel că, având în vedere și faptul că deja există o hotărâre de Guvern în acest sens, măsura dispusă prin decizia nr. S 83 din 11 mai 2012, de a efectua demersuri în vederea obținerii hotărârii de Guvern pentru aprobarea stocurilor rezervă de stat, nu poate fi adusă la îndeplinire de C.N.U.

Cu privire la ultimul argument, și anume că ar exista deja o hotărâre de Guvern în acest sens, curtea a apreciat că este neîntemeiat în raport de aspectele mai sus arătate și pentru care apreciază că H.G. nr. 419/2011 nu este o hotărâre de Guvern pentru aprobarea stocurilor rezervă de stat.

În ceea ce privește primul argument, curtea a reținută că și acesta este neîntemeiat întrucât O.U.G. nr. 118/2011 nu este un act normativ incident perioadei în discuție în raport de data intrării în vigoare, 29.12.2011.

Faptul că începând cu ianuarie 2012 reclamanta nu mai are inițiativa constituirii stocurilor rezervă de stat, nici obligația de a obține aprobarea acestora prin hotărâre de Guvern, aceste aspecte sunt irelevante, în discuție fiind îndeplinirea obligațiilor ce incumbă reclamantei pentru anul 2011 [conform art. 2 din H.G. nr. 69/1993 și art. 4 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 126/2000].

Pe de altă parte, cu privire la entitatea obligată conform O.U.G. nr. 118/2011, Curtea a avut în vedere textele integrale ale art. 1 și art. 2 din acest act normativ, respectiv:

Art. 1 - „(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru completarea necesarului tehnologic pe durata de viață a unităților 1 și 2 de la Centrala nuclearo-electrică Cernavodă, finanțarea necesarului de apă grea și octoxid de uraniu va fi asigurată de Societatea Națională „Nuclearelectrica” SA, din venituri proprii.

(2) Asigurarea cantităților necesare de apă grea prevăzute la alin. (1) se va putea face de la rezerva de stat, cu plată, din stocul existent și constituit cu această destinație”.

Art. 2 - „(1) Pentru punerea în funcțiune și pentru completarea necesarului tehnologic pe timpul exploatării unităților 3 și 4 de la Centrala nuclearo-electrică Cernavodă, Ministerul Administrației și Internelor, prin Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, acumulează cantități de apă grea și de octoxid de uraniu ca stocuri rezervă de stat.

(2) Cantitățile de produse prevăzute la alin. (1) ce se constituie rezerve de stat se stabilesc anual prin hotărâri ale Guvernului, la propunerea Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, finanțarea fiind asigurată de la bugetul de stat.

(3) Cantitățile de apă grea și de octoxid de uraniu, constituite ca stocuri rezervă de stat se păstrează la operatorii economici specializați, pe bază de contract de depozit custodie fără plată de chirii”.

Instanța a constatat că într-adevăr dispozițiile art. 1 fac referire doar la finanțarea necesarului, nu și la cantitățile anuale care se vor stabili în continuare potrivit art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 126/2000, în vigoare, respectiv prin hotărâre de Guvern.

Totodată, referitor la dispozițiile art. 2, acestea prevăd că la propunerea Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, cantitățile de octoxid de uraniu necesare pentru punerea în funcțiune și pentru completarea necesarului tehnologic pe timpul exploatării unităților 3 și 4 de la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă se aprobă anual prin hotărâri ale Guvernului, iar cantitățile constituite în stocuri rezervă de stat se păstrează la operatorii economici specializați - Compania Națională a Uraniului SA.

Instanța a apreciat ca fiind corectă concluzia pârâtei în sensul că pentru unitățile 1 și 2 de la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă, pentru care, fără a avea la bază o hotărâre de Guvern, au fost constituite stocuri de uraniu în anul 2011, inițiativa constituirii stocurilor de octoxid de uraniu, din producția curentă, la C.N.U., destinat fabricării încărcăturii inițiale de combustibil nuclear pentru punerea în funcțiune a obiectivului de investiții C.N.E. Cernavodă - Unitatea 2, precum și a combustibilului necesar pe durata de viață a unităților 1 și 2, inclusiv obținerea aprobării prin hotărâre de Guvern revine reclamantei, potrivit disp. art. 4 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 126/2000.

În raport de aceste aspecte, curtea a constatat că nu poate fi reținută apărarea reclamantei în sensul că aceasta nu ar avea temei legal pentru a executa măsura dispusă în sarcina sa de organele de control.

De asemenea, instanța a apreciat că este neîntemeiată și susținerea potrivit căreia reclamanta nu ar putea iniția demersuri în temeiul unei hotărâri abrogate și nici nu ar putea să se substituie instituțiilor abilitate ulterior în acest sens, odată cu intrarea în vigoare a prevederilor O.U.G. nr. 118/2011.

S-a mai reținută în considerentele hotărârii atacate că nu poate fi primită nici apărarea potrivit căreia Guvernul României nu poate emite o hotărâre pentru anul 2011, în primul rând pentru că deja s-a emis o hotărâre în acest sens, iar în al doilea rând pentru că o asemenea hotărâre ar încălca principiul constituțional al neretroactivității legilor.

În speță nu este vorba de îndeplinirea unor obligații începând cu acest moment pentru viitor, ci de îndeplinirea unor obligații ce reveneau reclamantei pentru anul 2011. Așadar, constatând o abatere de la prevederile legale, în mod corect a impus Curtea de Conturi promovarea de către reclamantă a anumitor demersuri în vederea intrării în legalitate (pentru o perioadă anterioară).

Curtea a apreciat că este firesc a se impune o astfel de măsură, fiind în acord cu principiul legalității care trebuie respectat într-un stat de drept.

Dacă ar fi primită apărarea reclamantei, nu doar că s-ar permite acesteia să se prevaleze de propria incorectitudine, dar aceasta ar face ineficient orice control de genul celui exercitat în speță de pârâta Curtea de Conturi.

Cu privire la pretinsa nemotivare a soluției de respingere a contestației prin încheierea nr. S 165/2012, în sensul că nu s-a răspuns anumitor motive invocate de reclamantă prin contestație, Curtea a apreciat că eventuala nemotivare a soluției de respingere a contestației ori motivarea necorespunzătoare nu atrage nelegalitatea actului contestat, respectiv a constatărilor și a măsurilor dispuse prin acesta.

În al doilea rând, instanța a apreciat că pârâta a motivat de o manieră concise, dar suficientă, măsurile dispuse, prin toate actele întocmite în cazul reclamantei - raport de control, decizie și respectiv încheiere de soluționare a contestației - expunând situația de fapt și dispozițiile legale pe care le-a apreciat incidente în raport de împrejurările constatate.

Prin urmare, faptul de a nu răspunde unui argument nu constituie o nemotivare a actului, cu consecința încălcării prevederilor pct. 223 alin. (1) lit. a) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi.

Curtea a constatat că reclamantei nu-i este cauzat un prejudiciu ce nu ar putea fi reparat, aceasta având posibilitatea de a evoca toate motivele de nelegalitate și/sau netemeinice pe care le apreciază adecvate în raport de actele întocmite de pârâtă prin cererea de chemare în judecată adresată instanței.

Cu privire la notele de ședință depuse la dosar de reclamantă la data de 12.11.2012, instanța a apreciat că la acest punct al contestației nu sunt invocate motive sau argumente noi, reiterându-se susținerile din cererea de chemare în judecată.

Referitor la pretinsa recunoaștere de către pârâtă a situației de fapt prin întâmpinare, Curtea a considerat că opiniile divergente ale părților nu privesc aspecte de fapt, ci țin de modul de interpretare a acestora și a normelor legale. Astfel, pârâta nu a reținut o altă situație de fapt decât reclamanta nici prin actele întocmite și contestate în prezenta speță și nici prin întâmpinare, însă, prin punctul de vedere prezentat nu se poate susține că ar fi achiesat fie și în parte la punctul de vedere al reclamantei.

Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că măsura criticată de reclamantă a fost corect dispusă de pârâtă, neexistând niciun motiv pentru anularea acesteia.

(2) Cu privire la utilizarea ineficientă a fondurilor publice prin achiziția de servicii pentru elaborarea studiilor cuprinse în conținutul cadru al Studiului de fezabilitate prevăzut în Anexa nr. 2 la H.G. nr. 28/2008, abatere pentru care s-a dispus măsura prevăzută la pct. 6 din decizia nr. S/83/2012.

Curtea a reținut că abaterea de la legalitate reținută la acest punct de către pârâta Curtea de Conturi trebuie structurată pe trei componente, și anume:

(a) achiziția de servicii pentru elaborarea studiilor cuprinse în Conținutul cadru al Studiului de fezabilitate prevăzut în Anexa nr. 2 la H.G. nr. 28/2008 în condițiile în care reclamanta deținea astfel de studii elaborate pentru obiectivele de investiții;

(b) achiziția de servicii pentru elaborarea Studiilor de fezabilitate pentru trei obiective de investiții dar și de servicii pentru elaborarea unor studii (topografice, geotehnice, hidrologice, de evaluare a impactului asupra mediului) și pentru obținerea de avize și acorduri, în condițiile în care aceste din urmă studii sunt cuprinse în cea mai mare parte în conținutul cadru al Studiilor de fezabilitate, dar și în condițiile în care valoarea serviciilor pentru elaborarea unor studii și a celor pentru obținerea de avize și acorduri depășește valoarea serviciilor contractate pentru elaborarea Studiilor de fezabilitate;

(c) la achiziționarea serviciilor pentru elaborarea (pe cele trei obiective de investiții) de studii „de cercetare și condiții industriale”, în documentația de atribuire sau prin Acordul cadru nr. S21 din 01 martie 2011, nu s-a menționat conținutul cadru al acestor studii, cerințele la care trebuie să se răspundă sau cadrul legal în baza căruia trebuie întocmite, acestea cuprinzând și informații prezentate și în alte studii aflate deja la dispoziția reclamantei; cu consecința încălcării prevederilor art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, respectiv a principiului utilizării fondurilor publice.

Analizând actele dosarului, Curtea a apreciat ca fiind corecte aspectele reținute de instituția pârâtă și în consecință legală măsura dispusă de aceasta în sarcina reclamantei, de a lua măsurile necesare și de a urmări intrarea în legalitate privind „utilizarea eficientă a fondurilor publice pentru elaborarea de studii” prin achiziția de servicii pentru elaborarea studiilor cuprinse în Conținutul cadru al Studiului de fezabilitate prevăzut în Anexa nr. 2 la H.G. nr. 28/2008, numai în condițiile în care entitatea nu deține astfel de studii elaborate pentru obiectivele de investiții, achiziția efectuându-se cu respectarea procedurilor de achiziție și cu încadrarea în plafoanele aprobate, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, care stabilește printre principiile ce stau la baza atribuirii contractului de achiziție publică pe cel al eficienței utilizării fondurilor publice.

Curtea a apreciat că aceste aspecte nu sunt contrazise prin niciunul din motivele invocate de reclamantă în cererea de chemare în judecată.

(b) Astfel, arată reclamanta că rațiunea pentru care s-a decis împărțirea studiului de fezabilitate (în sensul H.G. nr. 28/2008) pe secțiuni tehnice sau studii separate a fost aceea că pentru realizarea unei părți a acestor studii era necesară folosirea de documente clasificate, care nu puteau fi puse la dispoziția prestatorului decât după obținerea de către acesta a Certificatului de Securitate Industrială. Prin urmare, întrucât pentru studiile topografic, geotehnic, hidrogeologic, scoaterea din circuitul silvic, etc. nu erau necesare informații clasificate, s-a agreat ca acestea să fie întocmite înainte de a se obține Certificatul de Securitate Industrială.

Instanța a apreciat că situația de fapt a fost corect reținută de organele Curții de Conturi, nefiind contestată de instituția reclamantă, iar explicațiile învederate de aceasta din urmă sunt irelevante de moment ce, în final, pentru o serie de studii, cele efectuate înainte de a se obține Certificatul de Securitate Industrială, cât și cele ce au constituit parte a studiului de fezabilitate, a fost efectuată din bani publici o plată dublă în favoarea aceluiași beneficiar, dar și în condițiile în care este vorba în esență de aceleași servicii efectiv prestate.

Curtea a avut în vedere faptul că pârâta nu a criticat și nici nu a sancționat decizia reclamantei de împărțire a studiului de fezabilitate (pe secțiuni tehnice sau studii separate), ci faptul că acest mod de efectuare a respectivului studiu a avut drept consecință efectuarea de două ori a unei plăți pentru aceleași studii.

Instanța a apreciat că nu poate fi reținut nici argumentul reclamantei în sensul că valoarea cumulată a tuturor acestor secțiuni tehnice sau studii separate ar reprezenta exact suma aprobată de M.E.C.M.A. pentru întocmirea celor trei studii de fezabilitate ale investițiilor preconizate (9.180.000 lei). Principiul eficientei utilizări a fondurilor publice și în general prevederile Legii nr. 500/2002 trebuie interpretate în sensul că nu reprezintă temei legal pentru plata studiilor faptul că nu a fost depășită valoarea aprobată de ordonatorul de credite.

(a) Referitor la împrejurarea că reclamanta Compania Națională a Uraniului deținea anumite studii de fezabilitate la data încheierii acordului cadru nr. S 21 din 01 martie 2011, dar și că acestea nu ar fi putut fi utilizate pentru diferite considerente (deoarece aveau teme de proiectare diferite față de cele elaborate în anul 2011 și cu o structură diferită de cea impusă prin H.G. nr. 28/2008), Curtea a avut în vedere expertiza judiciară încuviințată și efectuată în cauză, respectiv punctul de vedere prezentat de experții A. și C.

Astfel, s-a reținută că la întrebarea dacă „raportat la natura investiției și prevederile legale incidente era necesară realizarea unor noi studii, raportat la faptul că C.N.U. SA deținea anumite studii”, expert A. a învederat următoarele:

„Deoarece, în prezent, ne aflăm într-o altă fază de concepție pentru aceste proiecte cu antrenarea, respectând principiul concurenței, proiectanților de la care se cerea implementarea tehnologiilor moderne cu randamente și costuri competitive pentru activitățile de exploatare-procesare a minereurilor de uraniu autohtone se impune elaborarea de noi documentații tehnico-economice care să susțină în actuala conjunctură realizarea acestor obiective de investiții.

Documentațiile deținute de C.N.U. SA au fost elaborate la alte momente, anterior apariției H.G. nr. 28/2008 și H.G. nr. 150/2010 care reglementează investițiile publice, iar la acea vreme documentațiile erau elaborate după alte conținuturi cadru și aveau alt scop.

Chiar dacă în documentațiile deținute sunt anumite date cu caracter general (geologia regiunii, localizarea administrativă, căi acces, date hidrogeologice, topografice) care sunt preluate și în documentațiile elaborate pentru Studiile de Fezabilitate în anul 2011, nu se puteau elabora decât documentații eligibile noi care să corespundă reglementărilor în vigoare. În aceste condiții s-au obținut avizele și acordurile conform prevederilor legale, inclusiv avizul Consiliului Interministerial conform H.G. nr. 150/2010”.

La aceeași întrebare, prin răspunsul la obiecțiunile formulate de pârâtă și încuviințate de instanță, expert C. a arătat că:

„Studiile geotehnice și topografice anterioare au fost realizate în anii 1986, 1987, 1989, 2008. Aceste cercetări anterioare sunt citate ca surse de documente în noile studii geotehnice și topografice, fapt ce lasă a se înțelege că au fost consultate de întocmitori. În perioada 1986-2011 s-au produs schimbări importante privind reglementările tehnice de întocmire a studiilor de teren, după cum urmează:

Studii geotehnice

S-au schimbat complet încadrările terenurilor în funcție de rezultatele încercărilor prin reglementările tehnice de tip european:

Normativ privind principiile, exigențele și metodele cercetării geotehnice NP 074-2002

Normativ privind documentațiile geotehnice pentru construcții NP 074-2007

Proiectarea geotehnică SREN 1997 -2/2007

EUROCOD 7/2009 Investigarea și încercarea terenurilor

Având în vedere că în timp se produce modificarea substanțială a nivelului apelor freatice, rezultă faptul că studiile geotehnice anterioare nu se pot actualiza.

Studii topografice

Față de anul de referință 1986 s-au produs modificări semnificative privind metodologiile și tehnologiile utilizate la măsurători și reprezentări pe calculatoare. Aparatura topo computerizată a mărit precizia măsurătorilor.

Sistemul de coordonare nu s-a schimbat.

Începând cu anul 2007 s-a extins tehnologia GPS pe plan internațional.

În minerit se apreciază că la circa 3 ani se modifică planurile topo care trebuie actualizate.

În cazul studiilor topo, în practica actuală se poate utiliza reactualizarea studiilor vechi”.

Instanța a reținut că expertul A. nu a răspuns obiecțiunilor pertinente formulate de pârâtă, invocând necesitatea efectuării unei expertize contabile. Curtea a apreciat că acest punct de vedere nu poate fi primit față de obiecțiunea formulată în concret de pârâtă, referitoare în esență la efectuarea anumitor lucrări de către D. în baza acelorași prevederi legale (Ordinul M.A.P.P.M. nr. 184/1997), la fel și cele realizate în anul 2011 și achiziționate de reclamantă de la SC E. SRL (fiind realizate tot de D.).

În raport de acestea, instanța de fond a reținut ca fiind pertinente susținerile pârâtei Curtea de Conturi în sensul că reclamanta deținea studii de fezabilitate întocmite de personalul propriu sau de către terți, dar și că în vederea respectării principiului eficienței utilizării fondurilor publice trebuia să aibă în vedere actualizarea acestor studii în cazul în care se constata că acestea nu corespund actualelor prevederi legislative din punctul de vedere al formei și al conținutului, cu unica rezervă ce se desprinde din expertiza judiciară în sensul că, potrivit lucrării efectuate de expert C., studiile geotehnice anterioare nu se pot actualiza.

(c) Cu privire la studiile de cercetare și condiții industriale, reclamanta menționează că acestea nu conțin informații preluate din studiile de fezabilitate, cum se reține în cuprinsul deciziei nr. S/83 din 11 mai 2012, explicând că aceste studii au fost întocmite primele, constituind fundamentul volumului II - Memoriu tehnologic al studiului de fezabilitate, dar și că dintr-o dorință de predare a studiilor într-o formă actualizată, s-a procedat la completarea studiilor de cercetare și condiții industriale cu informațiile noi inserate în studiul de fezabilitate (ca urmare a actualizării volumului II pe parcursul întocmirii respectivului studiu) iar inserarea s-a făcut pentru a permite comisiilor abilitate să înțeleagă scopul, valoarea și randamentul investițiilor.

Curtea a opinat în sensul că susținerile reclamantei subsumate acestui punct sunt neîntemeiate, în raport de criticile formulate de pârâtă și de situația de fapt constatată de aceasta.

Atât de principiu, cât și în concret în speță, pârâta nu a contestat utilitatea acestor studii și necesitatea efectuării lor, reținând numai achiziționarea lor cu nerespectarea prevederilor legale.

Astfel, în primul rând, instanța a observat că, la achiziționarea serviciilor pentru elaborarea (pe cele trei obiective de investiții) de studii „de cercetare și condiții industriale”, în documentația de atribuire sau prin Acordul cadru nr. S 21 din 01 martie 2011, reclamanta nu a menționat conținutul cadru al acestor studii, cerințele la care trebuie să se răspundă sau cadrul legal în baza căruia trebuie întocmite. Aceste aspecte nu au fost contestate de reclamantă.

În plus, studiile de cercetare și condiții industriale au în cuprinsul lor informații prezentate și în alte studii (geotehnic, hidrogeologic, topografic, de fezabilitate), iar planșele nr. 1-11 anexate au același conținut ca cele anexate la Studiul de fezabilitate (vol. II - Memoriu tehnologic) aflat la dispoziția reclamantei.

Instanța de fond a apreciat că nu poate primi susținerile reclamantei referitoare la importanța studiilor de cercetare și condiții industriale și la modalitatea corectă de întocmire a acestora, cât timp pentru aceleași studii a efectuat o plată dublă în favoarea aceluiași beneficiar, dar și în condițiile în care în concret, pe cele trei obiective de investiții, valoarea serviciilor angajate pentru elaborarea altor studii și a celor pentru obținerea de avize și acorduri depășește valoarea serviciilor angajate pentru elaborarea studiilor de fezabilitate.

A apreciat curtea că, și dacă s-ar fi procedat efectiv la o sistematizare a informațiilor, la o grupare a acestora și la o prezentare într-o formă actualizată, reclamanta nu a demonstrat aportul studiilor de cercetare și condiții industriale și astfel nu a justificat nici prețul convenit, mult mai mare, în raport de valoarea serviciilor angajate pentru elaborarea studiilor de fezabilitate. Aceasta, cu atât mai mult cu cât în documentația de atribuire sau prin Acordul cadru nr. S 21 din 01 martie 2011, reclamanta nu a menționat conținutul cadru al acestor studii, cerințele la care trebuie să se răspundă sau cadrul legal în baza căruia trebuie întocmite.

Cu privire la pretinsa depășire a competențelor în sensul că organul de control și organul de soluționare a contestației s-ar fi pronunțat asupra unor aspecte tehnice de strictă și înaltă specializare, cuprinse în documentația tehnică prezentată de reclamantă, dar și că în raport de obiectul de activitate al reclamantei și de natura investiției, organul de control era obligat să facă aplicarea prevederilor cuprinse la pct. 20 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, instanța a apreciat deopotrivă susținerile ca fiind neîntemeiate.

S-a reținută în considerentele sentinței atacate că, în primul rând, prevederea legală invocată face referire la posibilitatea de a se apela la serviciile unui expert într-un domeniu în cazul în care sunt necesare cunoștințe și experiență specială în alte domenii decât cel financiar-contabil și de audit, iar nu la obligația de a proceda astfel, iar, în al doilea rând, organul de control nu a constatat aspecte care i-au depășit competența funcțională, situația de fapt constatată și respectiv sancționată subsumându-se prerogativelor proprii, analizând documentația prezentată de reclamantă exclusiv din perspectivă financiară.

Referitor la susținerile reclamantei (atât din acțiune, cât și din răspunsul la întâmpinare, acest din urmă act intitulat note de ședință) în sensul lipsei motivării în raport de susținerea că față de existența unor informații clasificate era necesară realizarea separată a studiilor, Curtea a remarcat apărările pârâtei, formulate inclusiv prin obiecțiunile la expertiză, în sensul că nu s-a contestat decizia reclamantei de împărțire a studiului de fezabilitate pe secțiuni tehnice sau studii separate, ci s-a constatat faptul că C.N.U. SA a contractat și achitat din fonduri publice servicii pentru elaborarea Studiilor de fezabilitate pentru cele trei obiective de investiții, precum și servicii pentru elaborarea unor studii (topografice, geotehnice, hidrologice, de evaluare a impactului asupra mediului) și pentru obținerea de avize și acorduri care, în cea mai mare parte, sunt cuprinse în conținutul cadru al Studiilor de fezabilitate, în conformitate cu prevederile Anexei nr. 2 la H.G. nr. 28/2008.

Curtea a reținută că este adevărat că de principiu este de dorit realizarea unei documentații tehnico-economice complete, în baza căreia să se obțină aprobarea indicatorilor tehnico economici ai obiectivelor de investiții și să se asigure finanțarea acestora, numai că o astfel de documentație presupune, așa cum arată și reclamanta de altfel, elaborarea de studii distincte față de studiul de fezabilitate, or pârâta tocmai acest aspect impută serviciilor achiziționate de reclamantă, respectiv că nu sunt distincte (ca și conținut informațional), ci sunt în cea mai mare parte aceleași.

La acestea, se adaugă valoarea mult mai mare a serviciilor pentru elaborarea unor studii și a celor pentru obținerea de avize și acorduri, față de valoarea serviciilor angajate pentru elaborarea studiilor de fezabilitate.

Tot sub acest aspect, al caracterului complet al documentației elaborată de reclamantă, arată pârâta, fără a fi pertinent contrazisă, că reclamanta a acceptat la plată documentațiile elaborate de SC E. SRL, anterior avizării acestora de către Consiliul tehnico-economic al Ministerului de resort și fără a fi avizate de către Consiliul Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Național și Locuințe, contrar prevederilor art. 2, art. 3 lit. a) din H.G. nr. 150/2010 și art. 5 din Actele adiționale nr. 2 la Contractele subsecvente nr. 21/2 din 01 martie 2011 și nr. 21/3 din 01 martie 2011.

De asemenea, reclamanta a acceptat la plată facturile în valoare de 9.180.000 lei fără TVA și a efectuat plăți de la bugetul de stat în sumă totală de 9.180.000 lei fără TVA către SC E. SRL fără a avea la bază documentațiile avizate, respectivele avize fiind emise ulterior efectuării plății.

Curtea a constatat că reclamanta nu a adus nicio critică acestor constatări efectuate prin raportul de control, subliniind numai importanța efectuării studiilor, aspect însă necombătut de Curtea de Conturi (fiind combătută numai modalitatea de efectuare a studiilor și a cheltuielilor angajate în consecință).

Cu privire la pretinsa încadrare în suma aprobată de ordonatorul principal de credite, în plus față de împrejurarea că această plafonare nu este în sine suficientă pentru respectarea strictă a principiului utilizării eficiente a fondurilor publice, Curtea a avut în vedere deopotrivă obiecțiunile formulate de pârâtă la raportul de expertiză.

Astfel, arată pârâta că deși prin oferta financiară prezentată de SC E. SRL au fost ofertate numai serviciile privind elaborarea documentației din faza de studiu de fezabilitate pentru cele 3 obiective de investiții, la valoarea de 9.180.000 lei (fără TVA), reclamanta, prin Acordul cadru nr. S 21 din 01 martie 2011 a angajat achiziția tuturor documentațiilor tehnice respectiv, din faza de studiu de fezabilitate, din faza de Proiect tehnic și detalii de execuție, precum și întocmirea documentației și obținerea avizelor și acordurilor necesare obținerii autorizației de construire - în faza proiectului tehnic, fără a stabili o valoare totală și prețul unitar care stă la baza determinării prețului fiecărui contract subsecvent atribuit ulterior.

Conform Studiilor de fezabilitate realizate pentru cele trei obiective de investiții de SC E. SRL, costurile de elaborare a tuturor documentațiilor tehnico-economice necesare pentru punerea în operă a acestor obiective de investiții, au fost estimate la suma de 51.728.000 lei.

Procedând astfel, conchide pârâta, reclamanta a angajat servicii (a căror valoare poate ajunge până la concurența sumei de 51.728.000 lei) peste limita creditelor bugetare aprobate în sumă de 9.180.000 lei (conform Listei obiectivelor de investiții pe anul 2011).

Mai susține de asemenea pârâta că reclamanta, în baza contractelor subsecvente nr. S 21/1 din 01 martie 2011, nr. S 21/2 din 01 martie 2011 și nr. S 21/3 din 01 martie 2011, a angajat efectuarea de cheltuieli de investiții în valoare de 9.180.000 lei fără TVA, din fonduri publice, pentru elaborarea documentației tehnice din faza de studiu de fezabilitate, la obiectivele de investiții aferente zăcământului uranifer din Carpații Orientali care n-au fost cuprinse în Programul de investiții pe anul 2011 și fără ca documentațiile tehnico-economice aferente să fie aprobate de Guvernul României.

În sfârșit, a mai subliniat pârâta că prin raportul de expertiză efectuat, expert F. a confirmat constatarea din raportul de control nr. S 46 din 12 aprilie 2012 în sensul că reclamanta a recepționat studii (…) în valoare de 2.550.000 lei fără TVA efectuate pentru un alt amplasament (respectiv pentru amplasamentul din incinta actualei Uzine de la Feldioara) decât cel stabilit prin Acordul cadru nr. S 21 din 01 martie 2011, respectiv în perimetrul minier din Carpații Orientali.

Întrucât amplasamentul pentru care au fost realizate aceste studii este același cu amplasamentul propus pentru construirea Uzinei de rafinare a concentratelor tehnice de uraniu, acest fapt a condus ca următoarele studii să aibă același conținut informațional.

Instanța a constatat că la aceste obiecțiuni niciunul dintre experți nu a răspuns edificator și nici reclamanta nu a combătut constatările Curții de Conturi și nici nu a explicat rațiunile pentru care a procedat conform celor constatate.

Arată în continuare reclamanta, în raport de constatările pârâtei, pe de o parte că a respectat prevederile O.U.G. nr. 34/2006, iar pe de altă parte că această ordonanță nu era aplicabilă în cazul de față conform disp. art. 12 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006.

Cu privire la cea de-a doua susținere, curtea a apreciat că este neîntemeiată deoarece textul de lege invocat se interpretează în sensul că nu există obligația pentru autoritatea publică să facă aplicarea acestui act normativ pentru atribuirea contractului de achiziție publică însă, în măsura în care se ia decizia aplicării acestui act și parcurgerii procedurii reglementate prin acesta, respectarea dispozițiilor legale incidente devine o obligație iar nu o simplă facultate nesancționabilă în caz de nerespectare ori de aplicare necorespunzătoare a procedurii.

Or, însăși reclamanta a precizat prin note de ședință depuse la dosar la data de 12.11.2012 că a înțeles să utilizeze sistemul prevăzut de O.U.G. nr. 34/2006 pentru o mai bună și mai eficientă selecție a participanților dar și pentru a se elimina orice dubiu de transparență.

În consecință, a reținută instanța de fond, odată ce Compania Națională a Uraniului a decis să utilizeze sistemul prevăzut de O.U.G. nr. 34/2006 (pentru o mai bună și mai eficientă selecție a participanților și pentru a se elimina orice dubiu de transparență) are obligația respectării întocmai a actului normativ.

Prin urmare - reținând fie și numai faptul că la achiziționarea serviciilor pentru elaborarea de studii „de cercetare și condiții industriale” în valoare de 2.000.000 lei + TVA în documentația de atribuire sau prin Acordul cadru nr. S 21 din 01 martie 2011 nu s-a menționat conținutul cadru al acestor studii, cerințele la care trebuie să se răspundă sau cadrul legal în baza căruia trebuie întocmite, ori faptul că, deși prin oferta financiară prezentată de SC E. SRL au fost ofertate numai serviciile privind elaborarea documentației din faza de studiu de fezabilitate pentru cele 3 obiective de investiții, reclamanta, prin Acordul cadru nr. S 21 din 01 martie 2011, a angajat achiziția tuturor documentațiilor, fără a stabili o valoare totală și prețul unitar care stă la baza determinării prețului fiecărui contract subsecvent atribuit ulterior - Curtea a apreciat că nu poate primi susținerile reclamantei în sensul că ar fi respectat și aplicat corespunzător prevederile O.U.G. nr. 34/2006.

Curtea a opinat în sensul că susținerea reclamantei este neîntemeiată și pentru următoarele motive:

Astfel, potrivit disp. art. 12 lit. a) și b) din O.U.G. nr. 34/2006:

„Prezenta ordonanță de urgență nu se aplică pentru atribuirea contractului de achiziție publică în cazul în care se îndeplinește cel puțin una dintre următoarele condiții:

a) contractul este inclus în categoria informațiilor secrete de stat, în conformitate cu legislația în vigoare privind protecția informațiilor clasificate;

b) îndeplinirea contractului necesită impunerea unor măsuri speciale de siguranță, pentru protejarea unor interese naționale, potrivit prevederilor legale în vigoare”.

Cu privire la prima teză instituită de art. 12, respectiv lit. a), Curtea a constatat că potrivit disp. art. 15 lit. c) din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, clasele de secretizare sunt: secrete de stat și secrete de serviciu.

De asemenea, conform art. 15 lit. d) și e) din același act normativ, prin informații secrete de stat se înțelege „informațiile care privesc securitatea națională, prin a căror divulgare se pot prejudicia siguranța națională și apărarea țării”; iar prin informații secrete de serviciu se înțelege „informațiile a căror divulgare este de natură să determine prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat”.

Totodată, conform art. 15 lit. f), nivelurile de secretizare se atribuie informațiilor clasificate din clasa secrete de stat și sunt:

- strict secret de importanță deosebită - informațiile a căror divulgare neautorizată este de natură să producă daune de o gravitate excepțională securității naționale;

- strict secrete - informațiile a căror divulgare neautorizată este de natură să producă daune grave securității naționale;

- secrete - informațiile a căror divulgare neautorizată este de natură să producă daune securității naționale.

În sfârșit, potrivit art. 18:

„(1) Informațiile secrete de stat se clasifică pe niveluri de secretizare, în funcție de importanța valorilor protejate.

(2) Nivelurile de secretizare atribuite informațiilor din clasa secrete de stat sunt:

a) strict secret de importanță deosebită;

b) strict secret;

c) secret”.

Legea face deci în mod evident distincția între secrete de stat și secrete de serviciu, iar O.U.G. nr. 34/2006 exclude de la aplicarea procedurii doar secretul de stat, nu și secretul de serviciu.

În speță, înscrisurile depuse la dosar și respectiv la Compartimentul Informații Clasificare al instanței sunt clasificate secret de serviciu. Nu a susținut reclamanta un alt nivel de secretizare.

O.U.G. nr. 34/2006 este prin urmare incidentă.

Cu privire la teza a doua instituită de art. 12, respectiv lit. b), curtea a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada că în speță ar fi fost vorba de un contract care necesită impunerea unor măsuri speciale de siguranță, pentru protejarea unor interese naționale, și cu privire la care să se fi luat o astfel de decizie, potrivit prevederilor legale în vigoare.

În sensul susținerilor reclamantei, Curtea nu a reținut nici concluziile raportului de control întocmit de A.N.R.M.A.P. încheiat ca urmare a derulării procedurii de supraveghere desfășurată la solicitarea Curții de Conturi, raport depus la dosar la data de 27.05.2013.

Această soluție se impune întrucât contractul încheiat de reclamantă are clasa de secretizare secret serviciu, în timp ce O.U.G. nr. 34/2006 exclude contractele incluse în categoria informațiilor secrete de stat.

Faptul că reclamanta a avut în vedere acest act normativ rezultă din împrejurarea că Procedura internă de atribuire a contractului, respectiv Procedura operațională PO-DG-SSITPR 03-17, invocată pe parcursul controlului și al cercetării judecătorești, a fost înregistrată și aprobată la nivelul companiei la data de 21.06.2010, ulterior deci datei la care a întocmit Documentația de atribuire pentru Acordul cadru nr. S21 din 01 martie 2011, documentație aprobată la data de 11.03.2010 și publicată în SEAP prin Anunțul nr. 96363 din 20 martie 2010.

Mai mult, în conținutul respectivei documentații de atribuire, reclamanta a precizat expres la pct. IV.3 „Legislație aplicată” actele normative care sunt aplicabile procedurii de achiziție, iar la pct. 1 este menționată O.U.G. nr. 34/2006.

Pentru aceste considerente, instanța a apreciat și criticile subsumate acestui punct ca fiind neîntemeiate, concluziile expertului C., în sensul că studiile geotehnice anterioare nu se pot actualiza, nefiind suficiente pentru anularea măsurilor dispuse de Curtea de Conturi.

(3) Cu privire la diminuarea veniturilor cuvenite bugetului de stat cu suma de 3.062.775,26 lei, ca urmare a valorificării unor cantități din stocul de siguranță și consum, abatere pentru care s-a dispus măsura prevăzută la pct. 7 din Decizia nr. S/83/2012

Instanța nu a admis nici acest punct al contestației reclamantei, apreciind ca fiind corecte statuările Curții de Conturi referitoare la calcularea și respectiv virarea către bugetul de stat a sumei de 487.430 lei, contravaloarea cantității de 251.253,206 kg de U/DUNA la un preț de 1,94 lei/kg de U/DUNA, deci sub prețul de înregistrare în evidența contabilă din acea perioadă (3,60 - 30,06 lei/kg de U/DUNA) și respectiv sub prețul la care s-a efectuat descărcarea de gestiune (8,1 - 25,7 lei/kg de U/DUNA), fiind prin urmare încălcate prev. art. 4 din H.G. nr. 69/1993, art. 4 din H.G. nr. 2157/2004 și art. 4 din H.G. nr. 1009/2009.

Instanța a reținută că, din moment ce prețul de înregistrare în evidența contabilă a fost de 3,60 - 30,06 lei/kg de U/DUNA, iar prețul la care s-a efectuat descărcarea de gestiune a fost de 8,1-25,7 lei/kg de U/DUNA, este corectă concluzia pârâtei în sensul că prețul de 1,94 lei/kg de U/DUNA practicat de reclamantă în ceea ce privește sumele calculate și virate la bugetul de stat este inferior prețului mediu din evidența contabilă (în sensul disp. art. 4 din H.G. nr. 2157/2004).

Într-adevăr, potrivit art. 4 din H.G. nr. 1009/2009 „Contravaloarea concentratelor tehnice de uraniu, în echivalent uraniu în diuranat de sodiu, se constituie ca obligație bugetară care va fi virată la bugetul de stat și se determină la nivelul prețului stabilit pentru concentratul de uraniu în diuranat de sodiu, transferat anterior”.

Totodată, potrivit art. 4 din H.G. nr. 2157/2004, la care se trimite implicit, „Contravaloarea concentratului de diuranat de sodiu se determină prin metoda prețului mediu din evidența contabilă și se constituie ca obligație bugetară care va fi virată la bugetul de stat pe măsura valorificării produsului finit”.

Curtea a reținută că din moment ce prețul de 1,94 lei/kg de U/DUNA nu este posibil a fi fost determinat prin metoda prețului mediu din evidența contabilă, situându-se sub prețul de înregistrare în evidența contabilă și respectiv sub prețul la care s-a efectuat descărcarea de gestiune, este evidentă nerespectarea de către reclamantă a obligației de a constitui contravaloarea concentratelor tehnice de uraniu ca obligație bănească la nivelul prețului stabilit pentru concentratul de uraniu în diuranat de sodiu, transferat anterior, conform art. 4 din H.G. nr. 1009/2009.

Reclamanta arată că prin art. 4 din H.G. nr. 2157/2004 au fost stabilite anumite criterii pentru calculul prețului diuranatului de sodiu, dar și că această hotărâre a fost abrogată și înlocuită cu H.G. nr. 1009/2009 care nu mai stabilea criterii de determinare a prețului diuranatului, făcând trimitere la ultimul preț calculat de C.N.U. în baza H.G. nr. 2157/2004. În aceste condiții, reclamanta a calculat obligația bănească la același preț cu care a vândut către S.N. Nuclearelectrica înainte de intrarea în vigoare a H.G. nr. 1009/2009.

Curtea a constatat că interpretarea reclamantei nu este corectă. Prin art. 4 din H.G. nr. 1009/2009 se face expres trimitere la modalitatea de calcul prev. de art. 4 din H.G. nr. 2157/2004. Astfel, prin sintagma „se determină la nivelul prețului stabilit pentru concentratul de uraniu în diuranat de sodiu, transferat anterior” trebuie înțeles că metoda pentru determinarea contravalorii concentratului de diuranat de sodiu și care se constituie ca obligație bugetară este aceea a prețului mediu din evidența contabilă.

S-a apreciat că nu poate fi primită interpretarea reclamantei care are drept consecință calcularea obligației bănești în anul 2011 în raport de un preț (evident mai mic) practicat anterior intrării în vigoare a H.G. nr. 1009/2009 (anterior momentului 29.09.2009).

Prețul stabilit pentru concentratul de uraniu în diuranat de sodiu, transferat anterior (conform art. 4 din H.G. nr. 1009/2009) nu este unul determinat, ci este determinabil, prin metoda prețului mediu din evidența contabilă (conform art. 4 din H.G. nr. 2157/2004).

Referitor la modul de calcul invocat de organele de control, dar neprecizat în concret, Curtea a constatat că se confirmă susținerile pârâtei formulate prin întâmpinare în sensul că modul de stabilire a obligației bugetare de plată pe care C.N.U. SA o avea de achitat a fost prezentat în raportul de control nr. S 46 din 12 aprilie 2012, iar în Anexa nr. 137 la actul de control a fost detaliat modul de calcul al dobânzilor și penalităților de întârziere, determinate în conformitate cu prevederile art. 120 și art. 1201 C. proc. fisc. pentru neachitarea la termen a acestor obligații de plată către bugetul de stat.

În raport de acestea, Curtea a apreciat deopotrivă neîntemeiate susținerile reclamantei referitoare la pretinsa nerespectare de către organele Curții de Conturi a prevederilor pct. 90 din Regulament, în sensul că presupusa deficiență nu este probată (prin acte, documente, situații, tabele, precum și note de relații necesare susținerii constatărilor).

Respectiva documentație se impune a fi elaborată și atașată actului de control numai în măsura în care este relevantă pentru susținerea și probarea deficiențelor constatate, nefiind însă necesară în cazul în care deficiența rezultă dintr-un simplu mod de calcul, suficient expus în cauză.

În sfârșit, instanța de fond a apreciat ca fiind neîntemeiate și susținerile reclamantei în sensul că organele de control au respins contestația fără a verifica modalitatea de calcul a sumelor sau corectitudinea acestora, dar și în sensul că pârâta recunoaște că nu a verificat și calculat care este prețul pe care reclamanta trebuia să îl folosească.

Analizând actele dosarului, Curtea a apreciat că pârâta a verificat modalitatea de calcul a sumelor și a ajuns motivat la concluzia nerespectării de către entitatea verificată a anumitor prevederi legale, fiind evident că prețul de 1,94 lei/kg de U/DUNA nu este rezultatul prețului mediu din evidența contabilă. În plus, corect s-a remarcat că nici reclamanta nu a făcut dovada acestei împrejurări (că prețul menționat este rezultatul prețului mediu din evidența contabilă, conform art. 4 din H.G. nr. 2157/2004).

Sub cel de-al doilea aspect, susținerea este neîntemeiată și în raport de responsabilitățile legale ce incumbă instituției reclamante, considerent pentru care pârâta i-a impus acesteia:

- „luarea de măsuri și urmărirea intrării în legalitate privind calculul și plata sumelor datorate bugetului de stat, ca urmare a valorificării unor cantități din stocul de siguranță și consum”;

- „luarea de măsuri pentru stabilirea diferențelor de venituri cuvenite bugetului de stat, ca urmare a calculării nelegale pentru cantitatea de 251.253,296 kg de U/DUNA (din stocul de siguranță și consum), a obligației față de bugetul de stat la un preț de 1,94 lei/kg de U/DUNA, care se situează sub prețul de înregistrare în evidența contabilă din acea perioadă (3,60-30,06 lei/kg de U/DUNA) precum și sub prețul la care s-a efectuat descărcarea de gestiune (8,1-25,7 lei/kg de U/DUNA), înregistrarea în contabilitate a diferențelor stabilite și virarea acestora în bugetul de stat, inclusiv a dobânzilor și penalităților de întârziere calculate până la data plății, în conformitate cu prevederile art. 120 și art. 1201 C. proc. fisc., aprobat prin O.G. nr. 92/2003, cu modificările și completările ulterioare”.

Curtea a concluzionat în sensul că reclamantei îi incumbă sarcina calculării și stabilirii exacte a diferențelor de venituri cuvenite bugetului de stat, conform dispozițiilor legale incidente și directivelor instituției pârâte.

(4) Cu privire la diminuarea veniturilor cuvenite Fondului pentru Mediu cu suma de 4.904.909 lei, ca urmare a necalculării și neplății contribuției de 2% din valoarea substanțelor periculoase pentru mediu, introduse pe piața națională, abatere pentru care s-a dispus măsura prevăzută la pct. 8 din decizia nr. S/83/2012

Contrar susținerilor reclamantei, în drept, Curtea a reținut prev. art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu, în conformitate cu care: „Veniturile Fondului pentru Mediu se constituie din: (…) o contribuție de 2% din valoarea substanțelor clasificate prin acte normative ca fiind periculoase pentru mediu, introduse pe piața națională de către operatorii economici”.

De asemenea, potrivit art. 31 din Normele metodologice de punere în aplicare: „Substanțele pentru care se datorează contribuția de 2% la Fondul pentru Mediu sunt cele clasificate ca fiind periculoase pentru mediu prin actele normative specifice în vigoare”.

Conform art. 1 alin. (2) lit. h) din H.G. nr. 1408/2008 privind clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase: „Prevederile prezentei hotărâri nu se aplică următoarelor substanțe și preparate în stare finită, destinate utilizatorului final: (…) substanțelor radioactive, reglementate de Ordinul președintelui Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare nr. 14/2000 pentru aprobarea Normelor fundamentale de securitate radiologică, cu completările ulterioare, și de Ordinul ministrului sănătății și familiei nr. 944/2001 pentru aprobarea Normelor privind supravegherea medicală a persoanelor expuse profesional la radiații ionizante, cu completările ulterioare”.

Susține reclamanta că H.G. nr. 1408/2008 este actul normativ specific în vigoare, în sensul disp. art. 31 din Normele metodologice, iar dacă acest act exclude în mod expres substanțele vizate de actele a căror anulare se solicită în prezenta speță (dioxid de uraniu) înseamnă că pentru acestea nu se datorează contribuția de 2% pentru fondul de mediu.

În opinia instanței, H.G. nr. 1408/2008 este un act normativ emis pentru a reglementa clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase. Împrejurarea că substanțele radioactive beneficiază de o reglementare distinctă, Ordinul președintelui Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare nr. 14/2000 pentru aprobarea Normelor fundamentale de securitate radiologică, cu completările ulterioare, și de Ordinul ministrului sănătății și familiei nr. 944/2001 pentru aprobarea Normelor privind supravegherea medicală a persoanelor expuse profesional la radiații ionizante, cu completările ulterioare, nu le face substanțe nepericuloase ori mai puțin periculoase pentru mediu.

Calificarea substanțelor în discuție ca fiind periculoase este făcută și de H.G. nr. 1408/2008 (invocată de reclamantă) - Anexa nr. 2 Lista substanțelor periculoase, dar și în Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor, de modificare și abrogare a Directivelor nr. 67/548/CEE și 1999/45/CE, precum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1907/2006, cu modificările și completările ulterioare - Anexa nr. VI Clasificarea și etichetarea armonizate ale anumitor substanțe periculoase (se regăsește uraniul și compușii de uraniu, dioxidul de uraniu fiind un compus al acestei substanțe, respectiv nr. index 092-001-00-8 și 092-002-00-3).

Cu alte cuvinte, înlăturarea expresă a substanțelor radioactive de la aplicarea prevederilor H.G. nr. 1408/2008 nu s-a făcut întrucât respectivele substanțe nu ar fi periculoase pentru mediu, iar dispoziția nici nu poate primi o astfel de semnificație, ci doar că beneficiază de o reglementare distinctă.

Instanța a opinat în sensul că este îndeplinită așadar cerința ca substanțele să fie clasificate prin acte normative ca fiind periculoase pentru mediu.

Dar, totodată, este îndeplinită și cerința introducerii substanțelor pe piața națională de către operatori economici. Astfel, reclamanta are calitatea de producător, produsul dioxid de uraniu fiind comercializat pe bază de factură către SN Nuclearelectrica. În acest mod, societatea introduce pe piața națională produsul dioxid de uraniu, acțiune ce corespunde prev. pct. 11 din Anexa nr. 1 la Metodologia de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru Mediu aprobată prin Ordinul M.M.G.A. nr. 578/2006 în conformitate cu care prin introducere pe piața națională a unui produs se înțelege: „acțiunea de a face disponibil pe piața națională, pentru prima dată, contra cost sau gratuit, un produs, în vederea distribuirii și/sau utilizării, inclusiv utilizării/consumului propriu”.

Reglementarea anterioară este în esență aceeași - respectiv pct. 91 din Anexa nr. 1 la Ordinul M.M.G.A. nr. 578/2006 cu modificările aduse prin Ordinul M.M.D.D. nr. 1607/2008 (Introducere pe piață - acțiunea de a face disponibil un produs pentru prima dată pe piața națională, contra cost sau gratuit, în vederea distribuirii și/sau utilizării), dar și art. 41 alin. (3) din Metodologia de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru Mediu, aprobată prin Ordinul nr. 578/2006, în forma în vigoare la data publicării în M. Of., anterior deci modificărilor aduse prin Ordinul nr. 1607/2008 menționat (în cazul producătorilor interni, introducerea pe piață este acțiunea de a face disponibile, pentru prima dată, substanțele clasificate ca fiind periculoase pentru mediu, în vederea distribuirii și/sau utilizării).

Faptul că în ceea ce privește clasificarea, ambalarea și etichetarea nu sunt incidente în cazul substanțelor radioactive prevederile H.G. nr. 1408/2008, acestea beneficiind de o reglementare distinctă sub acest aspect, respectiv Ordinul președintelui Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare nr. 14/2000 pentru aprobarea Normelor fundamentale de securitate radiologică, cu completările ulterioare, și de Ordinul ministrului sănătății și familiei nr. 944/2001 pentru aprobarea Normelor privind supravegherea medicală a persoanelor expuse profesional la radiații ionizante, cu completările ulterioare, nu înseamnă că aceste substanțe nu sunt substanțe periculoase pentru mediu, în sensul prevederilor art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005.

În raport de aceste aspecte, instanța de fond a apreciat că sunt lipsite de relevanță susținerile reclamantei în sensul că transferul pulberii de dioxid de uraniu (UO2) la S.N. Nuclearelectrica nu ar fi o punere pe piață propriu-zisă a unei substanțe periculoase pentru mediu, pulberea de UO2 transferată fiind o sursă naturală radioactivă servind ca materie primă pentru obținerea combustibilului nuclear pentru centrala de la Cernavodă, transferul fiind strict reglementat de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare în baza autorizațiilor de funcționare ale C.N.U. - Sucursala Feldioara și S.N.N. - Sucursala F.C.N. Pitești și ale autorizațiilor de transfer de materiale nucleare.

Tot astfel, instanța nu a reținut susținerile în sensul că pulberea de UO2 are un circuit închis în cadrul filierei nucleare de tip CANDU, nefiind vorba de introducerea pe piața liberă a unei substanțe clasificată ca fiind periculoasă pentru mediu, transferul fiind reglementat de Legea nr. 111/1996 cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, văzând că prin acte normative substanțele în discuție sunt expres calificate ca fiind periculoase, curtea a reținută ca fiind vădit neîntemeiată aserțiunea reclamantei în sensul că întrucât dioxidul de uraniu face parte din categoria substanțelor reglementate de Ordinul nr. 14/2000, este exclusă calificarea acestuia ca și substanță periculoasă pentru mediu conform art. 1 alin. (2) lit. h) din H.G. nr. 1408/2008.

Mai mult, conform menționatului ordin, prin acesta se aprobă Normele fundamentale de securitate radiologică prin care se stabilesc „cerințele referitoare la asigurarea securității radiologice a personalului expus profesional, a populației și a mediului, potrivit prevederilor Legii nr. 111/1996 privind desfășurarea în siguranță a activităților nucleare, republicată” (art. 1).

Reținând așadar obiectul acestui act și sfera lui de aplicare, instanța a apreciat că nu poate fi reținut în soluționarea favorabilă a acțiunii reclamantei, neconstituind un temei pentru necalificarea substanțelor în discuție ca nefiind periculoase pentru mediu.

Tot astfel, nu a fost reținut nici argumentul reclamantei referitor la împrejurarea că pulberea de dioxid de uraniu (UO2) livrată către S.N. Nuclearelectrica s-ar încadra în prevederile art. 3 alin. (1) lit. b) din Ordinul Președintelui C.N.C.A.N. nr. 14/2000, fiind „sursă naturală” deoarece radionuclizii (oxizi de uraniu) sunt procesați în vederea folosirii proprietății lor de substanțe radioactive, fisionabile sau fertile, încadrare confirmată și prin adresa nr. 4754 din 28 mai 2012.

Potrivit art. 3 alin. (1) lit. b): „Prezentele norme se aplică practicilor care implică riscul expunerii la radiații ionizante provenite de la: (...) surse naturale, în cazul în care radionuclizii sunt sau au fost procesați în vederea folosirii proprietăților lor de substanțe radioactive, fisionabile sau fertile”.

Prin urmare, nu acest act este incident speței, față de operațiunea de livrare efectuată de reclamantă către utilizatorul S.N. Nuclearelectrica - F.C.N. Pitești, produsul încadrându-se în categoria substanțelor periculoase reglementate de H.G. nr. 1408/2008, fiind datorată așadar contribuția de 2%.

Însuși Regulamentul nr. 1272/2008 califică uraniul și compușii acestuia ca fiind periculoși pentru mediu, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că legiuitorul român a supus aceste substanțe unor proceduri speciale de circulație și evidență, fiind vorba de transferuri strict supravegheate, cu circuit închis.

Cât timp substanțele sunt calificate prin acte interne și internaționale ca fiind periculoase pentru mediu, iar reclamanta realizează o operațiune de livrare către un utilizator (S.N. Nuclearelectrica - F.C.N. Pitești), instanța a apreciat că sunt întrunite condițiile cumulative prev. de art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005, astfel că reclamanta datorează contribuția contestată.

Referitor la pretinsa netemeinicie a măsurii dispuse pentru considerentul că pârâta a solicitat Administrației Fondului pentru Mediu efectuarea unei verificări de specialitate privind declararea, calcularea și virarea pentru perioada 2009-2011 a contribuției de 2%, instanța a constatat că susținerea este evident neîntemeiată.

Demersul organelor de control se înscrie în dreptul și obligația instituției pârâte de a întreprinde toate diligențele ce se impun pentru determinarea corectă a situației de fapt și pentru identificarea corespunzătoare a legislației incidente, respectiv în legalitatea și temeinicia raportului de control și a actelor administrative întocmite în baza acestuia.

Efectuarea de către Administrația Fondului pentru Mediu a propriilor verificări constituie un astfel de demers util, constituind deopotrivă o măsură în favoarea reclamantei, respectivele verificări fiind efectuate și de un organism specializat, dar și distinct de părțile din prezenta cauză.

Referitor la pretinsa nerespectare a pct. 220 din Regulament pentru considerentul că au fost pretinse verificări Administrației Fondului pentru Mediu, dar fără suspendarea contestației, fiind neclar dacă reclamanta datora sau nu contribuția la Fondul pentru Mediu, Curtea a constatat că textul evocat face vorbire de posibilitatea, iar nu de obligația suspendării, astfel că a apreciat că nu se poate reține nelegalitatea actului (aceasta putând interveni numai în cazul nerespectării unei conduite obligatorii).

Pe de altă parte, față de competențele funcționale ale celor două entități, Curtea de Conturi și Administrația Fondului pentru Mediu, punctul de vedere expus de ultima entitate menționată nu poate fi diferit, în sensul că reclamanta nu ar datora contribuția de 2%.

În sfârșit, potrivit înscrisurilor depuse la dosar de către pârâtă la termenul de judecată din 12.11.2012, Administrația Fondului pentru Mediu a efectuat verificări de specialitate și a reținut ca fiind datorată pentru perioada 2009-2011 a contribuției de 2% din valoarea substanțelor periculoase pentru mediu, introduse pe piața națională, comunicând în acest sens Curții de Conturi decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală prin care în sarcina reclamantei au fost stabilite obligații de plată cu acest titlu.

Curtea a constatat că împrejurarea, potrivit căreia aceste din urmă acte au fost contestate de către reclamantă, iar cererea de suspendare a deciziei de impunere a fost admisă, nu poate conduce la o altă soluție în prezenta speță. O hotărâre de suspendare nu rezolvă cu putere de lucru judecat problema de drept față de un litigiu având ca obiect anulare act. În plus, pârâtă în prezenta speță este Curtea de Conturi, iar, prin urmare, analiza legalității actelor administrative contestate este efectuată dintr-o perspectivă distinctă, controlul fiind unul limitat de competențele funcționale ale autorității pârâte.

Curtea a concluzionat că și acest punct al contestației este neîntemeiat, pentru considerentele expuse.

(5) Cu privire la neavizarea documentațiilor tehnico-economice aferente proiectelor de investiții de către Consiliul Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Național și Locuințe, abatere pentru care s-a dispus măsura prevăzută la pct. 9 din decizia nr. S/83/2012

Curtea a reținută, cu privire la acest aspect, faptul că avizele conforme sau obligatorii sunt opiniile pe care organul care adoptă sau emite un act administrativ de autoritate este obligat, potrivit legii, să le ceară unul anumit organ al administrației publice și la emiterea actului, trebuie să se conformeze acestuia. Asemenea avize sunt expres prevăzute de lege, iar lipsa lor atrage nulitatea actului administrativ de autoritate.

Potrivit H.G. nr. 150/2010, a fost înființat Consiliul Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Național și Locuințe, organism consultativ al Guvernului, fără personalitate juridică, care funcționează pe lângă Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului [art. 1 alin. (1)].

Scopul înființării Consiliului interministerial îl constituie, potrivit art. 2, analizarea și avizarea documentațiilor tehnico-economice aferente proiectelor de investiții publice, care sunt în competența de aprobare a Guvernului.

Conform disp. art. 3 lit. a) din același act normativ, Consiliul interministerial are ca atribuții analizarea și avizarea: documentațiilor tehnico-economice aferente investițiilor publice - obiective noi, inclusiv extinderi, promovate de ordonatorii principali de credite din administrația publică centrală, care sunt în competența de aprobare a Guvernului, potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare.

În egală măsură, Curtea a reținut și prevederile art. 24 și 25 alin. (1) din H.G. nr. 150/2010, în conformitate cu care:

„Ordonatorii de credite bugetare și operatorii economici prezintă documentațiile prevăzute la art. 11 alin. (2) însoțite de avizul ordonatorului principal de credite - condiție eliminatorie de eligibilitate, de avizele și de acordurile prealabile, stabilite potrivit legii” și respectiv:

„Se interzice ordonatorilor de credite bugetare și operatorilor economici să treacă la întocmirea fazelor ulterioare de proiectare aferente obiectivelor de investiții din categoria celor prevăzute la art. 3 fără avizul Consiliului interministerial”.

Din analiza sistematică a prevederilor legale enunțate, observând scopul H.G. nr. 150/2010 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Național și Locuințe, Curtea a apreciat ca fiind neîntemeiată susținerea reclamantei potrivit căreia obținerea avizului ar fi obligația exclusivă a ordonatorului de credite (în speță M.E.C.M.A.).

Astfel, pe de o parte, instanța a observat obligația expres prevăzută și a operatorilor economici (potrivit art. 24 anterior redat), iar pe de altă parte o obligație cel puțin indirectă în sensul solicitării și obținerii avizului în discuție există și în sarcina reclamantei.

Aceasta, întrucât avizul este unul conform, existând prin urmare obligativitatea solicitării, obținerii și respectării acestuia.

Pe de altă parte, curtea a apreciat că, dacă ar fi admisă apărarea reclamantei în sensul că obligația solicitării avizului nu i-ar reveni sub nicio formă, interpretarea ar putea crea pentru instituția reclamantă posibilitatea eludării obligației legale (a existenței prealabile a avizului favorabil) prin plata contravalorii facturilor și continuării procedurii (respectiv trecerea la întocmirea fazelor ulterioare de proiectare aferente obiectivelor de investiții din categoria celor prevăzute la art. 3 fără avizul Consiliului interministerial).

Curtea a constatat, așadar, că actul normativ în discuție nu naște obligații exclusiv în sarcina ordonatorului principal de credite.

În consecință, în mod corect a reținut pârâta că reclamanta nu a făcut dovada că ar fi solicitat ordonatorului principal de credite (Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri) să transmită documentațiile tehnico-economice (…) spre analiză și avizare către Consiliul Interministerial.

Susține de asemenea reclamanta că H.G. nr. 150/2010 nu condiționează plata documentațiilor aferente studiilor de fezabilitate de aprobarea acestor studii de către Consiliul Interministerial, astfel că avizarea favorabilă sau nefavorabilă nu ar putea reprezenta motiv de plată sau de neplată a acestora de către proiectanți.

Curtea a reținută că nu poate primi aceste explicații, din moment ce avizul trebuie solicitat și obținut anterior, neputându-se trece la întocmirea de faze ulterioare [conform art. 25 alin. (1)].

În măsura în care reclamanta a procedat la plata din bani publici a contravalorii facturilor, fără ca documentația ce a făcut obiectul acestora să fie aprobată, existând cel puțin teoretic posibilitatea avizării nefavorabile, în final, a respectivelor documentații, se pune problema nerespectării de către reclamantă a dispozițiilor Legii nr. 500/2002 și a principiului eficienței utilizării fondurilor publice (în cazul ipotetic al avizării nefavorabile a documentației).

Prin urmare, față de rolul Consiliului Interministerial, în raport de prevederile H.G. nr. 150/2010, dar și de perspectiva posibilității emiterii unui aviz nefavorabil, curtea a apreciat ca fiind neîntemeiată susținerea reclamantei în sensul că avizarea favorabilă sau nefavorabilă a documentațiilor tehnico-economice nu ar putea reprezenta un motiv de plată sau de neplată a acestora de către proiectanți.

Instanța nu a reținut nici susținerea potrivit căreia prin menținerea măsurii dispuse prin decizie, în condițiile în care obligația presupus a fi neîndeplinită nu aparține reclamantei, ar fi încălcate prevederile cuprinse la art. 220 coroborate cu art. 95 din Regulament, în conformitate cu care „Dacă pe parcursul desfășurării acțiunii de control la aceste sucursale, filiale sau alte subunități prezentate anterior, se constată deficiențe datorate acțiunii ori inacțiunii entității ierarhic superioare sau a altor entități, camerele de conturi întocmesc o notă de constatare care va fi înaintată departamentului de specialitate, pentru a lua cunoștință despre aceste deficiențe și a dispune măsurile ce se impun la nivelul entității ierarhic superioare. În conținutul raportului de control întocmit de către structura teritorială se va menționa despre notele de constatare transmise la sediul central”.

Pe de o parte, Curtea a reținut anumite responsabilități și în sarcina reclamantei, potrivit argumentelor ce preced, iar pe de altă parte eventuala împrejurare că nu s-au dispus măsuri și în sarcina altor entități nu înlătură aducerea la îndeplinire a propriilor obligații fixate de Curtea de Conturi (în sarcina entității verificate).

Cu privire la reținerea de către Curtea de Conturi a nerespectării de către reclamantă în egală măsură a dispozițiilor art. 5 din Actele adiționale nr. 2 la Contractele subsecvente nr. 21/2 din 01 martie 2011 și nr. 21/3 din 01 martie 2011, pârâta constatând că potrivit art. 5 „Art. 10.2 al contractului - se modifică și va avea următorul cuprins: Achizitorul se obligă să plătească prețul către prestator în termen de maxim 92 de zile de la data avizării fără obiecțiuni a documentațiilor recepționate”, reclamanta arată prin răspuns la întâmpinare că nu este vorba de avizul Consiliului Interministerial, ci de avizul ordonatorului principal de credite (M.E.C.M.A.) care exista la data plății, așa cum au reținut și organele de control.

Analizând actele dosarului, Curtea a constatat că se verifică susținerile reclamantei sub acest din urmă aspect, dar această împrejurare în sine nu este suficientă pentru admiterea contestației reclamantei, subzistând în continuare în sarcina acesteia obligațiile legale ce se desprind din prevederile H.G. nr. 150/2010.

S-a reținută în considerentele hotărârii atacate că la termenul de judecată din 14.01.2013 reclamanta a depus la dosar dovada că studiile de fezabilitate au fost avizate favorabil de către Consiliul Interministerial, respectiv avizele nr. 76, 77, 78 emise în data de 05.12.2012.

Curtea, având în vedere caracterul conform al acestui tip de aviz, dar și împrejurarea că în fapt avizele sunt cerute și obținute ulterior controlului efectuat de Curtea de Conturi și ulterior emiterii raportului, deciziei și încheierii de soluționare a contestației, nu a reținut acest fapt ca și motiv de nelegalitate a actelor administrative întocmite de pârâtă, ci ca o îndeplinire a unei obligații legale ce incumba reclamantei, potrivit celor ce preced.

(6) Cu privire la subcontractarea unor servicii în alte condiții decât cele stabilite prin contractele subsecvente încheiate de Compania Națională a Uraniului SA cu SC E. SRL, abatere pentru care s-a dispus măsura prevăzută la pct. 10 din Decizia nr. S/83/2012

Susținerea centrală a reclamantei, în combaterea constatărilor pârâtei și a măsurii dispuse în sarcina sa, este în sensul rolului SC E. SRL în elaborarea studiilor prezentate reclamantei și care ar justifica în opinia sa diferența dintre prețul pe care l-a plătit contractantului și respectiv prețul convenit de contractant cu subcontractanții săi.

Astfel, arată reclamanta că studiile au fost realizate de SC E. SRL împreună cu subcontractanții săi, fiind rezultatul unei activități comune, fiecare având un anumit aport în elaborarea studiilor. Separat de activitățile efectuate de subcontractanți SC E. SRL a realizat prin resurse proprii părți/capitole din studiile respective, materialul final fiind predat către C.N.U. de către SC E. SRL Potrivit informațiilor furnizate, angajații acesteia au analizat și revizuit toate părțile/capitolele din studiile întocmite de subcontractanți, întocmirea formei finale a fiecărui studiu (varianta finală transmisă C.N.U.) fiind atributul exclusiv și răspunderea SC E. SRL.

Se susține în sfârșit că se ignoră aspectul privitor la responsabilitatea pentru întocmirea documentațiilor precum și cu privire la revizuirea și completarea acestora care în toate cazurile a aparținut SC E. SRL.

Curtea a apreciat că niciunul dintre aceste argumente nu reprezintă o contestație pertinentă împotriva situației corect reținută de organele Curții de Conturi, respective faptul că reclamanta nu a făcut dovada și nici măcar nu a invocat că ar fi respectat prevederile art. 96 din H.G. nr. 925/2006, în conformitate cu care:

„(1) În cazul în care părți din contractul de achiziție publică urmează să se îndeplinească de unul sau mai mulți subcontractanți, autoritatea contractantă are obligația de a solicita, la încheierea contractului de achiziție publică respectiv, prezentarea contractelor încheiate între viitorul contractant și subcontractanții nominalizați în ofertă. Contractele prezentate trebuie să fie în concordanță cu oferta și se vor constitui în anexe la contractul de achiziție publică.

(2) Pe parcursul derulării contractului, contractantul nu are dreptul de a înlocui subcontractanții nominalizați în ofertă fără acceptul autorității contractante, iar eventuala înlocuire a acestora nu trebuie să conducă la modificarea propunerii tehnice sau financiare inițiale”.

Curtea a reținută faptul că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a solicita, la încheierea contractului de achiziție publică respectiv, prezentarea contractelor încheiate între viitorul contractant și subcontractanții nominalizați în ofertă. De asemenea, aceasta nu și-a îndeplinit obligația de a verifica și de a se asigura ca respectivele contracte prezentate să fie în concordanță cu oferta și nici obligația de a le constitui în anexe la contractul de achiziție publică.

De asemenea, reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a se asigura că pe parcursul derulării contractului, SC E. SRL nu va proceda la înlocuirea subcontractanților nominalizați în ofertă fără acceptul său și nici obligația de a se asigura că eventuala înlocuire a acestora să nu conducă la modificarea propunerii tehnice sau financiare inițiale.

Referitor la susținerea reclamantei formulată prin răspuns la întâmpinare, în sensul că nu avea obligația a respecta O.U.G. nr. 34/2006, instanța de fond apreciază că aceasta este neîntemeiată.

Așa cum s-a arătat mai sus (pct. 2), instanța a apreciat că odată ce instituția reclamantă a decis atribuirea contractului conform prevederilor O.U.G. nr. 34/2006, avea obligația respectării acestui act normativ și a normelor imperative care îl alcătuiesc.

Deopotrivă, potrivit argumentelor mai sus expuse, Curtea a apreciat că ordonanța în discuție era incidentă în speță în raport de prevederile art. 12 din menționatul act normativ.

Cu privire la imposibilitatea aducerii la îndeplinire a măsurii dispuse prin actele administrative contestate, având în vedere dispozițiile legale incidente în materia achizițiilor publice, în raport inclusiv de adresa A.N.R.M.A.P. nr. 10219/LDV/2012, Curtea a constatat că instituția pârâtă a impus reclamantei efectuarea de demersuri nu pentru aplicarea la speță a prevederilor art. 97 din H.G. nr. 925/2006, ci a prevederilor contractuale.

Astfel, prin pct. 7.6 din Acordul cadru nr. S 21 din 01 martie 2011 se stabilește că „Dacă pe parcursul derulării prezentului acord se vor înregistra reduceri ale prețurilor prevăzute la art. 4.1 din prezentul acord-cadru, promitentul prestator se obligă să notifice achizitorul, părțile urmând a conveni ajustarea prețului inițial”.

Or, la data încheierii Acordului cadru, C.N.U. SA nu a solicitat contractele încheiate între SC E. SRL și subcontractanții nominalizați în Documentația de atribuire și implicit nu le-a inclus în anexele la Acordul cadru.

Ulterior, pe parcursul derulării Acordului cadru, SC E. SRL a subcontractat achiziția serviciilor pentru elaborarea studiilor (studiu de impact radiologic asupra grupurilor critice de populație, studiu de impact asupra mediului, bilanțul de mediu nivel I și II, studiu de amplasament) la prețuri inferioare față de cele stabilite în contractele subsecvente încheiate cu C.N.U. SA.

Prin urmare, instanța de fond a constatat că, în speță, contractele pentru elaborarea studiilor (studiu de impact radiologic asupra grupurilor critice de populație, studiu de impact asupra mediului, bilanțul de mediu nivel I și II, studiu de amplasament) nu au fost încheiate în concordanță cu oferta în baza căreia SC E. SRL a încheiat contractele subsecvente nr. S 21/1 din 01 martie 2011, nr. S 21/2 din 01 martie 2011 și nr. S 21/3 din 01 martie 2011 cu C.N.U. SA și nici nu au fost constituite în anexe la contractele încheiate cu această entitate.

Curtea a apreciat astfel că este corectă concluzia organelor de control în sensul că prin subcontractarea unor servicii atribuite prin Acordul cadru în alte condiții decât cele stabilite prin contractele subsecvente încheiate de C.N.U. SA și SC E. SRL nu au fost respectate prevederile art. 96 din H.G. nr. 925/2006 și pct. 7.6 din Acordul cadru nr. S 21 din 01 martie 2011, dar și că modalitatea firească de restabilire a legalității constă în recuperarea plăților suplimentare în sumă de 539.000 lei și TVA.

Instanța de fond nu a reținut nici argumentul adus de reclamantă prin concluzii scrise, prin care se subliniază importanța contribuției activității prestate de SC E. SRL. Astfel, se arată că materialul final a fost predat către C.N.U. SA de către SC E. SRL, aspect ce rezultă și din concluziile Raportului de expertiză A. potrivit cărora „serviciile prestate prin subcontractare nu au fost complete. Proiectantul general a precizat că a avut contribuții la elaborarea documentațiilor pentru care s-a ales subcontractarea”.

Pe de o parte, instanța a concluzionat că o contribuție proprie este reținută de expert din simple afirmații ale proiectantului general, pe de altă parte, aceste din urmă aspecte nu înlătură abaterile de la legalitate reținute corect în sarcina reclamantei (conform disp. art. 96 mai sus redate).

(7) Cu privire la angajarea și efectuarea de cheltuieli în sumă de 120.000 lei pentru servicii privind elaborarea de studii de scoatere din circuitul silvic a unor suprafețe de teren care, în fapt, nu fac parte din fondul forestier național, abatere pentru care s-a dispus măsura prevăzută la pct. 11 din decizia nr. S/83/2012

Referitor la studiul privind scoaterea din circuitul silvic elaborat de SC E. SRL pentru obiectivul de investiții „Uzina de preparare minereuri uranifere - Uzina TG”, Curtea a apreciat apărarea formulată de reclamantă împotriva actelor elaborate de pârâtă ca fiind neîntemeiată.

Analizând actele dosarului, Curtea a constatat că inițial amplasarea Uzinei de preparare a minereului de uraniu a fost stabilită în perimetrul minier din Carpații Orientali, context în care reclamanta C.N.U. a încheiat Acordul cadru nr. S 21 din 01 martie 2011 cu SC E. SRL.

Fără a încheia un act adițional la contractul subsecvent nr. 21/2 din 01 martie 2011 privind schimbarea amplasamentului pentru obiectivul „Uzina de preparare a minereurilor uranifere”, SC E. SRL a subcontractat elaborarea studiilor și lucrărilor aferente acestui obiectiv, pe amplasamentul de la Feldioara, schimbând astfel amplasamentul inițial care a fost stabilit în perimetrul zăcământului din Carpații Orientali, aspecte rezultând din contractul nr. 36 din 04 aprilie 2011 încheiat între SC E. SRL și P.F.A. D.

Astfel, reclamanta a recepționat studii pentru un alt amplasament (cel din incinta actualei uzine de la Feldioara) decât cel stabilit prin Acordul cadru nr. S 21 din 01 martie 2011, respectiv în perimetrul minier din Carpații Orientali.

Amplasamentul pentru care au fost realizate deci studiile este același cu amplasamentul propus pentru construirea uzinei de rafinare a concentratelor tehnice de uraniu.

Aceste aspecte sunt confirmate și de Studiul privind amplasarea optimă și rațională nr. 13016 din 20 iunie 2011 întocmit de SC E. SRL pentru obiectivul „Uzina de preparare a minereurilor uranifere” propus a fi amplasat pe suprafața de 146.889,4 mp, prin care se precizează următoarele: „Amplasamentul propus (FD) este situat într-o zonă ocupată cu o serie de construcții și instalații aferente unei investiții începute și nefinalizate (abandonate) - uzina R2-E2, a cărei categorie de folosință actuală este teren industrial”.

Reținând prin urmare locația pentru care au fost efectuate studiile, pentru ambele obiective, uzina de preparare și uzina de rafinare, Curtea a observat și certificatele de urbanism nr. 31 și 32 din data de 14.06.2011 emise de Primăria Feldioara din care rezultă că terenul nu este amplasat în fondul forestier național, ci a fost încadrat la categoria „intravilan, având folosința de teren arabil și construcție”.

Relații similare, în sensul că terenul în suprafață de 146.889,40 m.p. nu este amplasat în fondul forestier național, ar fi putut fi furnizate și de Ministerul Mediului și Pădurilor - Direcția Generală Păduri, așa cum acesta a procedat emițând la solicitarea reprezentanților Curții de Conturi adresa nr. 191665/ISZ/21.03.2012.

În final, reclamanta a procedat la plata din fonduri publice pentru efectuarea unui studiu de scoatere din circuitul silvic a unei suprafețe care nu făcea parte din fondul forestier național, angajând deci și efectuând cheltuieli bugetare pentru un serviciu care nu i-a fost necesar în cadrul proiectului în derulare, deci pentru realizarea propriu-zisă a investiției.

În consecință, curtea a apreciat că în mod corect a reținut pârâta încălcarea prev. art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, în conformitate cu care „Nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) și nici angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială”.

Curtea a apreciat că, în raport de considerentele invocate de reclamantă, admiterea acestui punct al contestației ar însemna deopotrivă și încălcarea principiului potrivit căruia nimeni nu-și poate invoca propria culpă, astfel cum procedează reclamanta în această ipoteză.

Referitor la studiul privind scoaterea din circuitul silvic elaborat de SC E. SRL pentru obiectivul de investiții „Uzina de rafinare a concentratelor tehnice de uraniu Feldioara - Uzina YC”, demersul judiciar al reclamantei a fost apreciat ca fiind neîntemeiat, aceasta neprezentând niciun argument valid pentru admiterea acțiunii sale.

S-a reținută în considerentele hotărârii atacate că responsabilitatea gestionării fondurilor publice și principiul eficienței utilizării fondurilor publice impuneau reclamantei efectuarea unor minime verificări anterior încheierii contractului pentru elaborarea studiului privind scoaterea din circuitul silvic.

În cadrul acestor minime verificări se înscria, așa cum au procedat reprezentanții Curții de Conturi, efectuarea unei adrese către Ministerul Mediului și Pădurilor - Direcția Generală Păduri pentru a se preciza dacă terenul în discuție este sau nu amplasat în fondul forestier național.

Tot în cadrul acestor minime diligențe s-ar fi înscris și obținerea prealabilă a certificatelor de urbanism din care ar fi rezultat, fără îndoială, că terenul situat în incinta Sucursalei Feldioara a fost încadrat în categoria „intravilan, având folosința de teren arabil și construcție”. Acest regim juridic rezultă din certificatele nr. 31 și 32 din data de 14.06.2011.

Curtea a remarcat însă că în contestația formulată reclamanta nu relevă decât un singur demers pentru a determina categoria din care face parte amplasamentul, respectiv o constatare, în urma vizitelor efectuate, a unei vegetații forestiere - pădure de circa 20 de ani, situație de fapt confirmată și de nota de constatare din 04.05.2012 întocmită de SC F. SRL.

Cu privire la aceste verificări însă, Curtea a constatat, așa cum corect a arătat pârâta prin obiecțiuni la raportul de expertiză (atât față de lucrarea efectuată de expert A., cât și față de lucrarea efectuată de expert B.), din analiza respectivei note, că, în baza contractului de colaborare și prestări servicii amenajări silvice nr. 22 din 19 aprilie 2012 încheiat între SC F. SRL în calitate de proiectant și SC E. SRL în calitate de beneficiar a fost localizat perimetrul de 1,0 ha pentru obiectivul Uzina de rafinare a concentratelor tehnice de uraniu, amplasat la cca 3,5 km de comuna Rotbav, jud. Brașov, având folosința de teren agricol.

Cu privire la argumentul relevat prin concluzii scrise de către reclamantă, în sensul că studiul efectuat era necesar pentru realizarea investiției, aspect confirmat de experții A. și B., acesta nu a fost reținut de instanță.

În ceea ce privește concluziile primului expert, acestea sunt în sensul că „în condițiile unui amplasament într-o zonă împădurită ce face parte din fondul forestier este nevoie de documentație pentru scoaterea din circuitul silvic” și respectiv „dacă în evidențele autorităților locale terenul nu face parte din fondul silvic nu este necesară o documentație de scoatere a terenului din circuitul silvic”.

Prin urmare, instanța a reținut ca fiind corecte concluziile expertizei, apreciind ca fiind real faptul că în condițiile unui amplasament într-o zonă împădurită ce face parte din fondul forestier este nevoie de documentație pentru scoaterea din circuitul silvic.

Numai că în speță, amplasamentul pe care s-a efectuat studiul nu făcea parte din fondul forestier, astfel că studiul nu este necesar investiției.

Cu privire la obiectivul de investiții „Uzina de rafinare a concentratelor tehnice de uraniu Feldioara - Uzina YC”, curtea a reținută că expertul a confirmat concluziile instanței în sensul că dacă reclamanta ar fi solicitat certificate de urbanism, ar fi constatat astfel că terenul situat în incinta Sucursalei Feldioara a fost încadrat în categoria „intravilan, având folosința de teren arabil și construcție”, context în care nu era necesară o documentație de scoatere a terenului din circuitul silvic.

Cu privire la susținerile expertului în sensul că în timpul proiectării, printr-o analiză comparativă privind construirea uzinei de preparare TG în perimetrul minier din Carpații Orientali sau în arealul Feldioara, s-a ales varianta rațională pentru amplasarea uzinei de preparare în arealul sucursalei Feldioara, unde a fost proiectată și uzina de rafinare YC, Curtea nu a contestat decizia de schimbare a amplasamentului, ci a constatat că o cheltuială efectuată de reclamantă nu a fost în beneficiul investiției.

În sfârșit, referitor la constatările expertului și la concluziile reclamantei în sensul că C.N.U. a solicitat în instanță restituirea sumelor corespunzătoare studiului efectuat pentru uzina de rafinare, litigiul fiind pe rol la Tribunalul Maramureș, instanța de fond a apreciat că acestea nu justifică admiterea acțiunii reclamantei și anularea măsurii dispuse în sarcina sa, demersul înscriindu-se între măsurile corect dispuse de pârâta Curtea de Conturi.

S-a apreciat că soluționarea favorabilă nu este impusă nici în raport de concluziile expertului B.

Cu privire la investiția Uzina de preparare minereuri uranifere - Uzina TG, a arătat expertul, în referire la amplasamentul comuna Grințieș, jud. Neamț, că titularul de investiție trebuie să facă demersurile necesare scoaterii definitive din fondul forestier a terenului necesar pentru realizarea investiției în cazul optării realizării obiectivului de investiții pe acest amplasament.

Curtea a constatat că necesitatea efectuării studiului nu este contestată, fiind obligatorie în ipoteza în care amplasamentul este situat într-o zonă împădurită ce face parte din fondul forestier național, iar această variantă de amplasare a obiectivului de investiții constituie decizia finală, astfel că lucrarea este necesară realizării investiției.

În speță însă, așa cum s-a arătat mai sus, studiul nu a fost efectuat pentru amplasamentul comuna Grințieș, jud. Neamț. În plus, studiul nu a fost necesar întrucât noul amplasament nu îndeplinea condițiile arătate de expertiză (respectiv spațiul nu făcea parte din fondul forestier).

Cu privire la investiția Uzina de rafinare concentrate tehnice de uraniu - Uzina YC de la Feldioara, a arătat expertul că în urma vizitelor efectuate prin care s-a constatat existența unei vegetații forestiere - pădure de circa 20 ani, era necesară scoaterea terenului din circuitul silvic.

Instanța a procedat la completarea concluziilor expertului în sensul că este necesară scoaterea terenului din circuitul silvic dacă terenul face parte într-adevăr din circuitul silvic, iar în măsura în care dintr-un răspuns la o adresă către Ministerul Mediului și Pădurilor - Direcția Generală Păduri ori din certificate de urbanism rezultă că terenul a fost încadrat în categoria „intravilan, având folosința de teren arabil și construcție”, este evident fără temei angajarea de cheltuieli pentru efectuarea unui astfel de studiu, în vederea scoaterii terenului din circuitul silvic.

Pentru considerentele expuse, Curtea a apreciat contestația reclamantei ca fiind neîntemeiată.

(8) Cu privire la angajarea și efectuarea de cheltuieli în sumă de 310.000 lei pentru servicii privind elaborarea bilanțurilor de mediu și a studiilor de amplasament, în condițiile în care acestea nu au fost solicitate de către Autoritatea competentă pentru protecția mediului, abatere pentru care s-a dispus măsura prevăzută la pct. 12 din decizia nr. S/83/2012

(a) Cu privire la plățile efectuate de reclamantă pentru serviciile de elaborare a bilanțurilor de mediu

Pârâta a reținut că aceste cheltuieli ar fi fost efectuate fără temei pentru mai multe considerente, respectiv:

(1) bilanțurile de mediu nu au fost solicitate de către Autoritatea competentă pentru protecția mediului;

(2) la data angajării serviciilor pentru elaborarea bilanțurilor de mediu pentru amplasamentele aferente celor trei obiective de investiții, reclamanta deținea astfel de lucrări elaborate în perioada 2006-2010.

(2.1.) În plus, pentru obiectivul de investiții „Deschiderea zăcământului și punerea în funcțiune a exploatării miniere din Carpații Orientali”, bilanțurile de mediu I și II achiziționate de SC E. SRL în anul 2011 sunt întocmite de aceeași persoană, D., care a elaborat și în anul 2010 în baza contractului nr. 1093 din 12 ianuarie 2010 astfel de lucrări la solicitarea reclamantei, context în care în conținutul acestora se regăsește în mare parte același conținut informațional.

(2.2.) De asemenea, pentru obiectivele de investiții Uzina de preparare minereuri uranifere - Uzina TG și Uzina de rafinare concentrate tehnice de uraniu - Uzina YC au fost elaborate și avizate bilanțuri de mediu I și II pentru fiecare obiectiv în parte și, întrucât amplasamentul a fost același, intravilanul comunei Feldioara, bilanțurile au avut același conținut informațional. Totodată, întrucât bilanțurile achiziționate de la SC E. SRL în anul 2011 sunt întocmite de aceeași persoană, D., care a elaborat și în anul 2008 în baza contractului nr. 165 din 24 octombrie 2007 astfel de lucrări la solicitarea reclamantei, în conținutul acestora se regăsesc aceleași informații (conținutul bilanțurilor din 2008 se regăsește în conținutul bilanțurilor din 2011).

În raport de cadrul legal incident, în mod corect a observat pârâta faptul că bilanțurile de mediu nu au fost solicitate de către autoritatea competentă pentru protecția mediului.

Potrivit art. 12 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2005 „Pentru obținerea autorizației de mediu, activitățile existente, care nu sunt conforme cu normele și reglementările de mediu în vigoare, sunt supuse bilanțului de mediu, la decizia autorității competente pentru protecția mediului”.

Curtea a reținută că din textul legal redat rezultă că nu toate activitățile existente sunt supuse bilanțului de mediu în vederea obținerii autorizației de mediu, iar aceasta chiar dacă nu ar fi conforme cu normele și reglementările de mediu în vigoare, ci numai cele pentru care există o decizie a autorității competente în acest sens.

În același sens sunt și disp. art. 19 din același act normativ, respectiv „Acordul de mediu sau decizia de respingere a solicitării, autorizația/autorizația integrată de mediu pentru proiectele/activitățile miniere care utilizează substanțe periculoase în procesul de prelucrare și concentrare, pentru capacități de producție mai mari de 5 milioane tone/an sau dacă suprafața pe care se desfășoară activitatea este mai mare de 1.000 ha se emit prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității publice centrale pentru protecția mediului”.

Interpretarea este confirmată și de dispozițiile art. 10 alin. (2) din Anexa la Ordinul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile nr. 1798/2007, de asemenea invocate de pârâtă, și în conformitate cu care „Pentru activitățile existente, în termen de 20 de zile lucrătoare de la data depunerii solicitării, A.C.P.M. întocmește îndrumarul cu problemele rezultate din analiza inițială a documentației, lista autorizațiilor/avizelor necesare emise de alte autorități, precum și necesitatea efectuării bilanțului de mediu”.

Instanța a apreciat că nu s-a dovedit, față de aceste prevederi, faptul că s-ar fi decis de către entitatea cu competențe în domeniu, Autoritatea competentă pentru derularea procedurii de emitere a autorizației de mediu, faptul că ar fi necesară efectuarea bilanțului de mediu.

În sfârșit, necesitatea solicitării bilanțului de mediu de către autoritatea competentă rezultă și din prevederile art. 10 și art. 13 din Anexa A la Ordinul Ministrului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului nr. 184/1997, respectiv:

„Art. 10. - Bilanțul de mediu nivel I trebuie solicitat de autoritatea de mediu competentă în condițiile prevăzute la art. 10 alin. (4) sau la art. 14 din Legea nr. 137/1995, dacă un amplasament are un impact potențial. Nivelul I al bilanțului de mediu poate face excepție de la aceste cerințe atunci când este cerut în procesul de privatizare; în aceste situații se vor aplica prevederile cap. VII din prezentul ordin”.

„Art. 13. - Angajarea bilanțului de mediu nivel II se face în oricare dintre următoarele situații:

a) dacă un bilanț de mediu nivel I relevă o poluare potențial semnificativă a unui amplasament, autoritățile de mediu competente trebuie să solicite executarea unui bilanț de mediu nivel II; face excepție de la aceste cerințe bilanțul de mediu nivel II cerut în procesul de privatizare; în aceste situații se vor aplica prevederile cap. VII din prezentul ordin;

b) bilanțul de mediu nivel II se poate executa în același timp cu bilanțul de mediu nivel I, dacă autoritatea de mediu competentă stabilește de la început că un amplasament prezintă o poluare potențial semnificativă”.

Prin urmare, s-a reținută în considerentele hotărârii atacate că respectivele cheltuieli angajate de reclamantă nu au temei, aceasta încălcând deopotrivă prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, întrucât este vorba de o cheltuială angajată și efectuată de la buget, fără a exista o bază legală pentru aceasta.

S-a mai reținută că în combaterea acțiunii reclamantei, în mod corect a invocat pârâta prin întâmpinare și prevederile art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 152/2005, în conformitate cu care „Operatorul are obligația de a solicita și de a obține de la autoritatea competentă autorizația integrată de mediu pentru activitățile prevăzute în anexa nr. 1”, aceasta subliniind deopotrivă că prin Anexa nr. 1 la acest act normativ sunt menționate categoriile de activități industrial pentru care este obligatorie obținerea autorizației integrate de mediu, potrivit prevederilor art. 1 din O.U.G nr. 152/2005, fără ca prin acest act să se facă vreo referire la obținerea autorizației integrate de mediu din faza de studiu de fezabilitate pentru instalațiile ce vor fi puse în funcțiune în urma realizării obiectivului investițional.

S-a apreciat că rezultă chiar din bilanțurile efectuate faptul că amplasamentele celor trei obiective de investiții nu prezintă o poluare potențial semnificativă, context în care se face angajarea bilanțurilor de mediu potrivit art. 10 și art. 13 din Anexa A la Ordinul nr. 184/1997.

Astfel, pe amplasamentul situat în incinta Sucursalei Feldioara, la data contractării bilanțurilor de mediu nu se desfășurau activități (ci numai acțiuni de pază, control și supraveghere a obiectivului).

Pe amplasamentul situat în perimetrul Tulgheș-Grințieș, activitatea de exploatare a minereului de uraniu a fost oprită în luna octombrie 2001, iar în intervalul 01.01.2002-24.01.2011, activitatea minieră a fost sistată temporar pe perioade succesive de 9 luni cu aprobarea A.N.R.M.

În raport de acestea, curtea a apreciat ca fiind neîntemeiat motivul invocat de reclamantă în sensul că efectuarea cheltuielilor pentru elaborarea bilanțurilor de mediu ar fi fost impusă de prevederile H.G. nr. 28/2008, Anexa nr. 2 privind conținutul cadru al studiului de fezabilitate.

În raport de aceste prevederi, pct. 3 - date tehnice ale investiției, lit. g), trebuie menționate și concluziile evaluării impactului asupra mediului.

Din acest text legal nu se înțelege că studiul de fezabilitate ar trebui să cuprindă și bilanțul de mediu sau autorizația de mediu, conform interpretării date de reclamantă.

Bilanțul de mediu este, potrivit art. 2 pct. 14 din O.U.G. nr. 195/2005, „lucrare elaborată de persoane fizice sau juridice care au acest drept, potrivit legii, în scopul obținerii autorizației de mediu, care conține elementele analizei tehnice prin care se obțin informații asupra cauzelor și consecințelor efectelor negative cumulate, anterioare, prezente și anticipate ale activității, în vederea cuantificării impactului de mediu efectiv de pe un amplasament; în cazul în care se identifică un impact semnificativ, bilanțul se completează cu un studiu de evaluare a riscului”.

Așadar, în opinia instanței de fond, studiul de fezabilitate trebuie să cuprindă și concluziile evaluării impactului asupra mediului, dar nu și bilanțul de mediu, dacă nu sunt îndeplinite și celelalte condiții legale privind elaborarea sa (necesitatea existenței deciziei autorității competente în acest sens; să fie vorba de un amplasament ce are impact potențial).

De asemenea, reținând contextul legal în care este necesară solicitarea și obținerea bilanțurilor de mediu, potrivit celor de mai sus, instanța a apreciat că nu poate fi primită susținerea reclamantei în sensul că pentru cuantificarea cheltuielilor necesare pentru conformarea la cerințele de mediu pe amplasamentele propuse pentru obiectivele de investiții aferente loturilor 1, 2, 3, amplasamente afectate de activitățile miniere și de prelucrare a minereurilor de uraniu din trecut, era necesară întocmirea bilanțurilor de mediu de nivel I și II.

Tot astfel, nici concluzia în sensul că bilanțurile de mediu ar fi necesare pentru conturarea concluziilor evaluării impactului asupra mediului la faza studiului de fezabilitate.

S-a invocat de către reclamantă, în susținerea punctului său de vedere, Directiva nr. 96/61/EC privind prevenirea și controlul integrat al poluării, și arată că în temeiul acesteia, pentru orice instalație nouă cu impact semnificativ asupra mediului (cum sunt uzinele TG și YC) ar exista obligația obținerii autorizației integrate de mediu înainte de punerea în funcțiune a acesteia, conformarea cu prevederile legislative făcându-se încă din faza de studiu de fezabilitate.

Instanța de fond a apreciat că actul invocat nu poate fi reținut în soluționarea favorabilă a acțiunii reclamantei deoarece a fost modificat prin Directivele nr. 2003/35/CE și nr. 2003/87/CE, iar transpunerea în legislația națională s-a realizat prin O.U.G. nr. 152/2005, în raport de aceste din urmă acte normative nemaifiind necesară realizarea bilanțurilor de nivel I și II.

De asemenea, reclamanta a criticat și susținerile pârâtei în sensul că la data angajării serviciilor pentru elaborarea bilanțurilor de mediu pentru amplasamentele aferente celor trei obiective de investiții, reclamanta deținea astfel de lucrări elaborate în perioada 2006-2010.

S-a susținut la acest punct al contestației că bilanțurile din anul 2010 priveau întreg arealul Sucursalei Feldioara, fără să conțină o evaluare detaliată a gradului de poluare cauzat amplasamentului propus pentru uzinele TG și YC de activitățile anterioare. Fără această evaluare detaliată, nu se puteau formula concluziile privind obligațiile de mediu, în raport de care se dimensionează cheltuielile de remediere.

De asemenea, a arătat reclamanta că studiul de impact evaluează consecințele ce vor fi cauzate mediului de activitățile de construcție și exploatare a instalațiilor aferente uzinelor TG și YC, consecințe care nu puteau fi evaluate prin utilizarea vreuneia din informațiile existente în bilanțurile de mediu I și II din 2010.

Contrar susținerilor reclamantei, Curtea a constatat că pentru obiectivul de investiții „Deschiderea zăcământului și punerea în funcțiune a exploatării miniere din Carpații Orientali”, bilanțurile de mediu I și II achiziționate de SC E. SRL în anul 2011 au fost întocmite de aceeași persoană, D., care a elaborat și în anul 2010 în baza contractului nr. 1093 din 12 ianuarie 2010 astfel de lucrări la solicitarea reclamantei, dar și că în conținutul acestora se regăsește în mare parte același conținut informațional.

De asemenea, Curtea a observat că pentru obiectivele de investiții Uzina de preparare minereuri uranifere - Uzina TG și Uzina de rafinare concentrate tehnice de uraniu - Uzina YC au fost elaborate și avizate bilanțuri de mediu I și II pentru fiecare obiectiv în parte și, întrucât amplasamentul a fost același, intravilanul comunei Feldioara, bilanțurile au avut același conținut informațional.

Totodată, Curtea a reținut că bilanțurile achiziționate de la SC E. SRL în anul 2011 sunt întocmite de aceeași persoană, D., care a elaborat și în anul 2008 în baza contractului nr. 165 din 24 octombrie 2007 astfel de lucrări la solicitarea reclamantei, dar și că în conținutul acestora se regăsesc aceleași informații (conținutul bilanțurilor din 2008 se regăsește în conținutul bilanțurilor din 2011).

Curtea a constatat că nu a dovedit reclamanta că informațiile conținute de aceste din urmă bilanțuri, efectuate în 2011, ar fi fundamental diferite față de cele deținute deja, ori că bilanțurile pe care le deținea nu ar fi putut fi actualizate.

Pentru a pronunța această soluție, pe ambele argumente invocate de reclamantă, instanța a avut în vedere deopotrivă și raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză la cererea reclamantei.

Astfel, potrivit lucrării efectuate de expert B., la întrebarea reclamantei dacă realizarea bilanțurilor nivel I și II era necesară pentru cuantificarea cheltuielilor necesare pentru conformarea la cerințele de mediu pe amplasamentele propuse pentru obiectivele de investiții aferente loturilor 1, 2 și 3, amplasamente afectate de activitățile miniere și de prelucrare a minereurilor de uraniu din trecut, se răspunde în sensul că în conformitate cu art. 11 din Legea nr. 265/2006 pentru aprobarea O.U.G. nr. 195/2005, nu trebuiau întocmite bilanțuri de mediu de nivel I și II.

Adaugă expertiza că aceste bilanțuri de mediu se elaborează, în conformitate cu Legea nr. 265/2006, pentru obținerea autorizației/ autorizației integrate de mediu.

De asemenea, la întrebarea reclamantei dacă realizarea bilanțurilor era necesară încă din faza de studiu de fezabilitate, raportat la Directiva nr. 96/61/EC privind prevenirea și controlul integrat al poluării, respectiv pentru instalația nouă cu impact semnificativ asupra mediului (cum sunt uzinele TG și YC), răspunsul expertului este în sensul că directiva la care se face referire a fost anulată de Directiva 2008/01/EC referitoare la prevenirea și controlul integrat al poluării, iar conform noii directive, transpusă în legislația națională prin O.U.G. nr. 152/2005, modificată și completată, nu era necesară realizarea bilanțurilor de nivel I și II, ci numai realizarea studiului privind evaluarea impactului fiind vorba de obținerea acordului de mediu pentru instalații noi și/sau modificări substanțiale ale celor existente și care intră sub incidența Anexei I a acestei directive.

Cu privire la posibilitatea folosirii bilanțurilor de mediu deținute deja de reclamantă, cu actualizarea adecvată a acestora, expertiza a arătat că la elaborarea studiilor de impact se ține cont de informațiile furnizate de bilanțurile de mediu elaborate anterior, dacă există, cum este cazul pentru investiția din lotul 2.

A precizat expertul că bilanțurile de mediu nivel I și II sunt solicitate pentru emiterea autorizației/autorizației integrate de mediu și ele se actualizează de fiecare dată, conform prevederilor legislației de mediu specifice, la fiecare solicitare a reînnoirii autorizațiilor/autorizațiilor de mediu integrate, ca urmare a pierderii termenului de valabilitate.

În sfârșit, s-a menționat că seturile de analize din bilanțuri se compară cu valorile limită de emisii stabilite prin normativele și standardele de mediu în vigoare pentru fiecare poluant în parte. Compararea seturilor de analize anterioare cu cele actuale prezintă numai evoluția calității factorului de mediu în timp, față de valorile limită de emisii și orice depășire a acestora duce la elaborarea programului pentru conformare cu aceste limite impuse.

Instanța a apreciat că pârâta a remarcat în mod corect că prin acest răspuns expertul confirmă constatarea din raportul de control nr. S 46 din 12 aprilie 2012, în sensul că bilanțurile de mediu nivel I și II sunt solicitate pentru reînnoirea autorizațiilor/acordurilor de mediu integrate.

Critica nu a fost reținută, fiind apreciată drept neîntemeiată.

(b) Cu privire la efectuarea de cheltuieli din fonduri publice pentru elaborarea de studii de amplasament

Pârâta a reținut că obligația obținerii studiilor de amplasament (raportului de amplasament) există numai în cazurile în care este necesară obținerea autorizației integrate de mediu, respectiv în vederea emiterii acestui din urmă act.

În acest sens, a învederat disp. art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 152/2005 în conformitate cu care „Operatorul are obligația de a solicita și de a obține de la autoritatea competentă autorizația integrată de mediu pentru activitățile prevăzute în anexa nr. 1”.

De asemenea, pârâta a invocat și disp. art. 8 alin. (1) lit. b) din Anexa la Ordinul Ministrului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului nr. 818/2003, potrivit cărora „În vederea obținerii autorizației integrate de mediu titularii activităților/operatorii au obligația să depună la sediul autorității locale pentru protecția mediului următoarele: (...) raportul de amplasament, întocmit în conformitate cu prevederile Ghidului tehnic general pentru aplicarea procedurii de emitere a autorizației integrate de mediu, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor, apelor și mediului nr. 36/2004”.

Cum în speță nu este obligatorie pentru activitatea derulată obținerea autorizației integrate de mediu (potrivit Anexei nr. 1 la O.U.G. nr. 152/2005 privind categoriile de activități industrial pentru care este obligatorie obținerea autorizației integrate de mediu, potrivit prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 152/2005), iar reclamanta nu deține din partea Autorității competente pentru protecția mediului o solicitare privind obținerea autorizației integrate de mediu pentru cele trei obiective de investiții, a conchis pârâta că nu au o bază legală cheltuielile efectuate din fonduri publice pentru elaborarea studiilor de amplasament, fiind deopotrivă încălcate prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002.

Din punctul de vedere al reclamantei, studiile de amplasament se impuneau a fi efectuate în raport de prevederile Capitolului 3 (cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică), respectiv 3.3. (proiectare și inginerie) din Anexa nr. 4 la H.G. nr. 28/2008, fiind necesare încă din faza obținerii de avize și acorduri de principiu pentru obținerea acordului de mediu în baza O.U.G. nr. 195/2005.

Curtea a apreciat că susținerile reclamantei sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Anexa nr. 4 la H.G. nr. 28/2008 nu reglementează conținutul cadrul al studiului de fezabilitate (acesta din urmă fiind reglementat prin Anexa nr. 2), ci Metodologia privind elaborarea devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții.

În plus față de conținutul propriu-zis al reglementării, se observă disp. art. 1 și 2:

„Se aprobă conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente investițiilor publice, după cum urmează:

a) conținutul-cadru al studiului de prefezabilitate, prevăzut în anexa nr. 1;

b) conținutul-cadru al studiului de fezabilitate, prevăzut în anexa nr. 2;

c) conținutul-cadru al documentației de avizare a lucrărilor de intervenții, prevăzut în anexa nr. 3” și respectiv:

„(1) Se aprobă Metodologia privind elaborarea devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții, prevăzută în anexa nr. 4.

(2) Se aprobă structura devizului general, prevăzută în anexa nr. 5.

(3) Se aprobă structura devizului pe obiect, prevăzută în anexa nr. 6”.

Prin urmare, prin faptul că menționarea cheltuielilor cu studiile de amplasament este făcută numai în Anexa nr. 4 - Capitolul 3 (cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică), pct. 3.3. (proiectare și inginerie), trebuie conchis că acestea sunt obligatoriu de efectuat pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții, iar nu în toate cazurile, pentru orice documentație tehnico-economică aferentă investițiilor publice.

Or, lucrări de intervenții sunt, potrivit art. 3 lit. d) din H.G. nr. 28/2008, „lucrările la construcții existente, inclusiv instalațiile aferente, asimilate obiectivelor de investiții, care constau în: reparații capitale, transformări, modificări, modernizări, consolidări, reabilitări termice, precum și lucrări de intervenții pentru prevenirea sau înlăturarea efectelor produse de acțiuni accidentale și calamități naturale, efectuate în scopul asigurării cerințelor esențiale de calitate și funcționale ale construcțiilor, potrivit destinației lor”.

Instanța de fond a constatat că reclamanta nu a invocat și nu a dovedit că astfel de lucrări ar fi fost efectuate în speță.

Cu privire la necesitatea acestor studii în vederea obținerii acordului de mediu din perspectiva dispozițiilor O.U.G. nr. 195/2005, Curtea a constatat că potrivit art. 2 pct. 58 din acest din urmă act normativ, prin raport de amplasament se înțelege „documentație elaborată de persoane fizice sau juridice care au acest drept, potrivit legii, în scopul obținerii autorizației integrate de mediu și care evidențiază starea amplasamentului, situația poluării existente înainte de punerea în funcțiune a instalației și oferă un punct de referință și comparație la încetarea activității”.

S-a reținută în considerentele hotărârii atacate că studiile de amplasament sunt necesare în scopul obținerii autorizației integrate de mediu, conform celor corect statuate de Curtea de Conturi (cu consecința incidenței disp. art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 152/2005 și disp. art. 8 alin. (1) lit. b) din Anexa la Ordinul Ministrului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului nr. 818/2003 și respectiv a raționamentului și concluziilor formulate de instituția pârâtă), fiind astfel neîntemeiată apărarea reclamantei împotriva celor corect reținute de Curtea de Conturi, în principal în ceea ce privește împrejurarea că reclamanta nu deține din partea Autorității competente pentru protecția mediului o solicitare privind obținerea autorizației integrate de mediu pentru cele trei obiective de investiții.

A invocat reclamanta Normele C.N.C.A.N. de securitate radiologică - proceduri de autorizare - NSR - 03 (2001), art. 62 lit. k) [în realitate, lit. l), Ordinul nr. 366/2001], precizând că documentația tehnică pentru obținerea autorizației de securitate radiologică va conține obligatoriu informații privind „impactul asupra populației și mediului”.

De asemenea, reclamanta a arătat că potrivit art. 64 alin. (2), documentația tehnică de amplasare trebuie să clarifice impactul asupra mediului și asupra altor activități umane din zonă atât pentru funcționarea normal, cât și în cazul expunerilor potențiale.

A conchis reclamanta că față de specificul activității și investițiilor C.N.U., C.N.C.A.N. impune obligativitatea efectuării studiilor de amplasament încă din faza studiului de fezabilitate.

În raport de acestea, Curtea a apreciat că își mențin pertinența concluziile pârâtei referitoare în esență la nedeținerea de către reclamantă din partea autorității competente pentru protecția mediului a unei solicitări privind obținerea autorizației integrate de mediu pentru cele trei obiective de investiții.

S-a reținut în considerentele hotărârii atacate că reclamanta nu a făcut dovada solicitării obținerii autorizației de securitate radiologică, act pe care era obligatoriu a-l obține în fapt, în această etapă, respectiv solicitarea ce i-a fost adresată de către autoritatea cu competențe în acest sens, respectiv temeiul legal în baza căruia avea obligația obținerii respectivei autorizații.

Instanța a opinat în sensul că în soluționarea favorabilă a contestației nu va fi avută în vedere nici adresa nr. 4755 din 28 mai 2012 emisă de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, deoarece, fiind un act emis ulterior (angajării cheltuielilor pentru efectuarea studiilor de amplasament), acesta nu conținea măsuri obligatoriu de adus la îndeplinire de către reclamanta Compania Națională a Uraniului.

Pe de altă parte, corect a constatat pârâta, în raport de prevederile art. 55 din Ordinul nr. 192/2002 emis de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare („În cazul activităților de minerit și preparare ce urmează să fie amplasate sau în cazul activităților existente care necesită amplasări de noi capacități de gospodărire a deșeurilor este obligatoriu să se identifice locația optimă a acestora în vederea protejării mediului înconjurător și a stării de sănătate a populației, precum și din considerente de natură economică”), că în speță nu s-a pus problema amplasării de noi capacități de gospodărire a deșeurilor, context în care să fie necesar să se identifice locația optimă a acestora.

Referitor la pretinsa nemotivare a soluției date de pârâtă în raport de toate motivele invocate de reclamantă prin contestație, instanța de fond a constatat că prin întâmpinare pârâta a arătat că, deși se invocă adresa nr. 4755 din 28 mai 2012 ca și anexa nr. 9 la contestație, în fapt anexa nr. 9 a fost reprezentată de adresa nr. 3434 din 28 mai 2012.

Cu privire la conținutul acestui din urmă act, acesta nu este în sensul menționării de obligații în vederea efectuării studiilor de amplasament, ci în sensul utilității în vederea identificării locației optime care să asigure protejarea mediului înconjurător și a stării de sănătate a populației, precum și din considerente de natură economică.

În sfârșit, cu privire la concluziile expertizei efectuate în cauză, Curtea a reținut următoarele:

Expert A. arată că potrivit H.G. nr. 28/2008, întocmirea devizului general la faza de proiectare - studiu de fezabilitate (în care se regăsesc toate cheltuielile care însumate constituie valoarea totală estimativă a cheltuielilor necesare realizării obiectivelor de investiții) presupune elaborarea studiului de amplasament, iar cheltuielile includ (conform Anexei nr. 4, Metodologie; art. 7 și 8, respectiv cap. 3; 3.3) și cheltuielile pentru elaborarea tuturor fazelor de proiectare, deci și aferente studiilor de amplasament, cum s-a procedat de către elaborator.

Răspunsul astfel formulat reia susținerile reclamantei din cererea de chemare în judecată, astfel că nu a fost analizat distinct, în raport de argumentele mai sus prezentate. Pentru acest considerent, Curtea nu a avut în vedere nici exemplul oferit de expert, „Planul de situație general al perimetrului de exploatare minieră Primatar I, Primatar II, Bradu, Prisecani și Zona III”.

În sfârșit, concluzia expertului este în sensul că studiile corespund Anexei nr. 4 la H.G. nr. 28/2008, fiind realizate cu respectarea acestui act normativ. Însă, pârâta nu a contestat acest aspect, respectiv nu a contestat conținutul studiilor de amplasament raportat la structura Devizului general al obiectivelor de investiții prevăzută de H.G. nr. 28/2008, ci a contestat achiziția acestor studii, în condițiile în care reclamanta nu deținea din partea Autorității competente pentru protecția mediului, o solicitare privind obținerea autorizației integrate de mediu (implicit a studiilor de amplasament) pentru cele trei obiective de investiții.

Expertul a susținut în continuare următoarele:

„Conform legislației specifice C.N.C.A.N. și respectiv Legii nr. 111/1996, fiecare nou obiectiv nuclear, cum sunt obiectivele promovate de companie, necesită obținerea preliminară a unei Autorizații de amplasament. Prin documentația depusă la autoritatea C.N.C.A.N. trebuie ca elaboratorul să ofere suficiente detalii pentru a se estima impactul radiologic asupra mediului și populației a amplasării noilor obiective de investiții, iar amplasamentele propuse să corespundă pe deplin normelor în vigoare. Dacă activitatea obiectivelor nucleare implică generarea și depozitarea de deșeuri contaminate este necesară respectarea prevederilor Ordinului nr. 192/2002 al C.N.C.A.N. ce implică o analiză detaliată a amplasamentelor propuse, proces ce trebuie realizat încă din faza studiului de fezabilitate. Conform ordinului menționat, se precizează că evaluarea preliminară a caracteristicilor locațiilor trebuie să identifice factorii relevanți de natură radiologică și de mediu pentru fiecare locație propusă și să selecteze un număr mic de locații și concepte preliminare de proiectare, pentru care impactul poate fi evaluat în amănunt. Această evaluare poate fi realizată printr-un studiu de amplasament elaborat la faza studiu de fezabilitate (…)”.

Instanța s-a raportat la faptul că niciun moment nu a susținut reclamanta, nici prin contestație și nici prin acțiune, că ar fi avut obligația obținerii unei autorizații de amplasament, sens în care ar fi depus documentația în acest sens, ci că a depus diligențe în vederea obținerii acordului de mediu (conform O.U.G. nr. 195/2005), având deopotrivă obligația de a se supune reglementărilor C.N.C.A.N.

În plus, Normele de securitate radiologică privind gospodărirea deșeurilor radioactive provenite de la mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu, aprobate prin Ordinul Președintelui C.N.C.A.N. nr. 192/2002, prevăd obligația ca în cazul activităților de minerit care necesită amplasări de noi capacități de gospodărire a deșeurilor, să se identifice locația optimă a acestora.

Or, în speță, nu s-a pus problema amplasării de noi capacități de gospodărire a deșeurilor, context în care să fie necesar să se identifice locația optimă a acestora.

Instanța a apreciat că pârâta a relevant în mod corect prin răspuns la obiecțiuni că Anexa 2 la H.G. nr. 28/2008 reglementează conținutul cadru al studiilor de fezabilitate.

În ceea ce privește expertiza efectuată de expert B., se arată că în conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 265/2006, pentru aprobarea O.U.G. nr. 195/2005, nu trebuiau întocmite studii de amplasament, acestea elaborându-se, conform cadrului legal menționat, numai pentru obținerea autorizației/autorizației integrate de mediu.

De asemenea, a adăugat expertul că potrivit art. 55 și 57 din Ordinul Președintelui C.N.C.A.N. nr. 192/2002 și a precizărilor din adresa C.N.C.A.N (nr. 4755 din 28 mai 2012) erau necesare aceste studii.

Din concluziile expertizei, rezultă că în viziunea O.U.G. nr. 195/2005, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 265/2006, studiile de amplasament nu sunt necesar a fi elaborate decât pentru obținerea autorizației/autorizației integrate de mediu, fiind însă necesare în baza art. 55 și 57 din Ordinul Președintelui C.N.C.A.N. nr. 192/2002, respectiv în situația amplasării de noi capacități de gospodărire a deșeurilor, ceea ce nu este cazul în speță, astfel cum a reținut deja instanța potrivit considerentelor prezentate mai sus.

În sfârșit, Curtea nu a reținut în soluționarea favorabilă a contestației nici susținerea reclamantei, formulată prin concluzii scrise, în sensul că dovada cea mai clară a faptului că bilanțurile de mediu I și II asupra mediului cât și studiile de amplasament au fost necesare o reprezintă obținerea Acordului de mediu nr. 1 din 17 decembrie 2013 emis de Agenția pentru Protecție Mediului Brașov, act depus la dosar la data de 18.02.2014.

Curtea a subliniat că prin respectivul act nu se face dovada unei situații distincte celei reținute de organele Curții de Conturi, conform considerentelor ce preced. În plus, în mod corect a relevat pârâta prin note de ședință data emiterii respectivului acord, și anume, ulterior efectuării în cauză a controlului, raportat la susținerile reclamantei în sensul necesității solicitării și obținerii acestui act încă din faza studiului de fezabilitate.

În ceea ce privește adresa nr. 8880 din 11 octombrie 2013, cu care reclamanta transmite Agenției de Mediu studii de specialitate pentru proiectul „Uzina de preparare minereuri uranifere - Uzina TG”, act invocat prin concluzii scrise de către reclamantă, Curtea a apreciat că acest document nu prezintă în sine nicio relevanță în ansamblul probator.

În consecință, nici acest punct al contestației nu a fost reținut ca fondat de către instanța de fond.

(9) Cu privire la angajarea și efectuarea de cheltuieli în sumă de 3.110.000 lei pentru servicii privind elaborarea de studii și pentru obținerea de avize și acorduri care potrivit H.G. nr. 28/2008 fac parte din conținutul cadru al Studiului de fezabilitate, abatere pentru care s-a dispus măsura prevăzută la pct. 13 din decizia nr. S/83/2012

Cu privire la efectuarea de cheltuieli din fonduri publice în sumă de 1.510.000 lei pentru achiziția unor studii topografice, geotehnice, hidrologice și de evaluare a impactului asupra mediului, motivele invocate de reclamantă, în esență, că ar fi respectat prevederile Legii nr. 500/2002 și că s-ar fi impus în mod necesar a fi contractate studii atât prin achiziția Studiilor de fezabilitate cât și separat, nu au fost reținute de instanță, în raport de situația constată de organele Curții de Conturi, aceasta observând în special următoarele:

- reclamanta a acceptat plata unor astfel de servicii în condițiile în care potrivit Anexei nr. 2 la H.G. nr. 28/2008, acestea fac parte din conținutul cadru al Studiului de fezabilitate, contractând prin urmare elaborarea acestora atât prin achiziția Studiilor de fezabilitate pentru cele trei obiective de investiții, cât și separat, în baza contractelor subsecvente;

- pentru unul dintre obiectivele de investiții, reclamanta deținea astfel de lucrări realizate în perioada 2004-2010 (studii de evaluare a impactului asupra mediului elaborate de către SC G. SRL și respectiv de către P.F. D.);

- analizând studiile de evaluare a impactului asupra mediului elaborate de SC E. SRL s-a constatat că în mare parte acestea au același conținut cu cele elaborate de către SC G. SRL și de către D.;

- în Studiile topografice elaborate, executarea lucrărilor topografice de specialitate s-a efectuat în baza unor acte normative abrogate (Ordinele M.A.P. nr. 535/2001, nr. 536/2001 și nr. 539/2001);

- Studiile geotehnice nu sunt verificate de un „verificator de proiecte atestat în domeniul Af” conform Anexei I.2 din Ordinul M.D.L.P.L. nr. 128/2007;

- deși prin contracte subsecvente s-a prevăzut elaborarea de studii hidrologice, Consiliul tehnico-economic al reclamantei a avizat studii hidrogeologice;

- nu există certificat de atestare a competenței de elaborare a studiilor hidrologice de către SC E. SRL, conform Ordinului M.M.D.D. nr. 1671 din 25 octombrie 2007.

De asemenea, cu privire la efectuarea de cheltuieli din fonduri publice în sumă de 1.600.000 lei pentru achiziția de servicii constând în întocmirea documentațiilor și obținerea de avize și acorduri, nu au fost reținute motivele invocate de reclamantă, în raport de următoarele aspecte:

- reclamanta a acceptat plata unor astfel de servicii în condițiile în care avizele și acordurile de principiu privind asigurarea cu utilități (energie termică și electrică, gaz metan, apă-canal, telecomunicații, etc.), precum și alte avize și acorduri de principiu specifice, potrivit Anexei nr. 2 din H.G. nr. 28/2008, fac parte din conținutul cadru al Studiului de fezabilitate;

- SC E. SRL nu a obținut toate avizele și acordurile prevăzute în certificatele de urbanism.

Instanța de fond a observat că pe cele trei obiective de investiții, valoarea serviciilor angajate pentru elaborarea altor studii și a celor pentru obținerea de avize și acorduri depășește valoarea serviciilor angajate pentru elaborarea studiilor de fezabilitate.

Totodată, în baza acelorași contracte, reclamanta a achiziționat tot de la SC E. SRL și servicii pentru elaborarea de studii „de cercetare și condiții industriale” în valoare de 2.000.000 lei (fără TVA), în conținutul acestora regăsindu-se informațiile prezentate în studiile geotehnice, topografice și hidrogeologice, achiziționate de la aceeași firmă.

În raport de acestea, în mod corect s-a reținut nerespectarea art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, art. 4 lit. d) din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 28/2008, pct. 4.1. din contractul subsecvent de servicii nr. 21/2 din 01 martie 2011, cu actele adiționale la acesta, și din contractul subsecvent de servicii nr. 21/3 din 01 martie 2011, art. 52 din Legea nr. 107/1996, art. 11 și 12 din Ordinul nr. 1671/2007.

Referitor la împrejurarea că nota de fundamentare a fost însușită și aprobată de către ordonatorul principal de credite, Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, în forma prezentată de reclamantă, la data de 25.05.2011, reconfirmată la data de 05.12.2011, instanța a apreciat că aceasta nu poate constitui o dovadă în sensul că ar fi fost respectate prevederile legale anterior menționate, mai ales cele ale Legii nr. 500/2002, în raport de competențele funcționale și de prerogativele legale ale ministerului pe de o parte și respectiv ale Curții de Conturi pe de altă parte.

Altfel spus, pentru Curtea de Conturi, instituție care, potrivit Legii nr. 94/1992, exercită controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, nu sunt obligatorii concluziile altor instituții, în speță Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, doar aceasta putând constata, sub controlul instanței de judecată, respectarea sau nu a prevederilor Legii privind finanțele publice.

Tot astfel, din perspectiva corectei interpretări și aplicări a legii, curtea a apreciat ca fiind irelevantă împrejurarea că ordonatorul principal de credite a aprobat nota de fundamentare astfel cum a fost prezentată de reclamantă, această instituție nefiind cea care acordă girul de legalitate al operațiunilor întreprinse de C.N.U. din punct de vedere financiar.

De altfel, nota de fundamentare este datată 03.06.2011, ulterior deci încheierii Acordului cadru nr. S 21, respectiv data de 01.03.2011.

Instanța de fond a observat că prin nota de fundamentare s-a aprobat necesitatea și oportunitatea elaborării documentațiilor tehnico-economice necesare punerii în operă a celor trei obiective de investiții aferente zăcământului uranifer din Carpații Orientali, pentru care au fost aprobate cheltuieli de investiții în sumă de 10.000.000 lei pentru „elaborarea studiilor de prefezabilitate, fezabilitate și a altor studii aferente obiectivelor de investiții”.

Cu toate acestea, reclamanta a acceptat plata sumei de 3.110.000 lei reprezentând servicii pentru elaborarea unor studii și pentru obținerea de avize și acorduri care fac parte din conținutul cadru al studiului de fezabilitate. În plus, a contractat elaborarea acestora atât prin achiziția de studii de fezabilitate, cât și separat, în baza unor contracte subsecvente, fapt care a condus, evident, la plata acelorași servicii de două ori.

Tot din punctul de vedere al caracterului necesar al studiilor astfel cum au fost contractate și respectiv al calității acestora, Curtea a mai reținut deopotrivă, din actele contestate, situație care nu a fost combătută pertinent de reclamantă, că datele prezentate în conținutul studiilor de cercetare se regăsesc și în conținutul studiilor de fezabilitate, precum și în conținutul studiilor geotehnice, topografice și hidrogeologice, astfel:

- Studiul de cercetare și condiții industriale pentru obiectivul de investiții „Deschiderea zăcământului și punerea în funcțiune a exploatării miniere din Carpații Orientali” - conține 2 volume, înregistrate la reclamantă sub nr. 15215/1 din 16 noiembrie 2011 și 00957 din 30 noiembrie 2011;

- Studiul de cercetare și condiții industriale pentru obiectivul de investiții „Construirea uzinei de preparare a minereului de uraniu” - conține 2 volume, înregistrate la reclamantă sub nr. 15215/2 din 16 noiembrie 2011 și 0965 din 23 decembrie 2011;

- Studiul de cercetare și condiții industriale pentru obiectivul de investiții „Construirea uzinei de rafinare a concentratelor tehnice de uraniu” - conține 2 volume, înregistrate la reclamantă sub nr. 15215/3 din 16 noiembrie 2011 și 0967 din 23 decembrie 2011.

De asemenea, astfel cum s-a reținut în cele ce preced, la data încheierii contractelor subsecvente, reclamanta deținea o parte din studiile care au făcut obiectul acestora (referitor la Studiul de evaluare a impactului asupra mediului, reclamanta deținea lucrări realizate în perioada 2004-2010 de către SC G. SRL și respectiv de către P.F. D.). În plus, studiile elaborate de SC E. SRL au în mare parte același conținut informațional cu cele deținute deja de reclamantă.

S-a avut în vedere faptul că reclamanta nu a contestat nici împrejurarea că SC E. SRL nu a obținut toate avizele și acordurile prevăzute în certificatele de urbanism, unele dintre acestea fiind obținute ulterior plății serviciilor de către reclamantă.

În sfârșit, caracterul necesar al acestor cheltuieli nu a fost reținut nici în raport de împrejurările de asemenea corect evidențiate de pârâtă, respectiv: în studiile topografice elaborate, executarea lucrărilor topografice de specialitate s-a efectuat în baza unor acte normative abrogate (Ordinele M.A.P. nr. 535/2001, nr. 536/2001 și nr. 539/2001); deși prin contracte subsecvente s-a prevăzut elaborarea de studii hidrologice, Consiliul tehnico-economic al reclamantei a avizat studii hidrogeologice; nu există certificat de atestare a competenței de elaborare a studiilor hidrologice de către SC E. SRL, conform Ordinului M.M.D.D. nr. 1671 din 25 octombrie 2007.

În raport de acestea, Curtea a apreciat că nu poate reține ca pertinentă concluzia reclamantei în sensul că prevederile art. 14 din Legea nr. 500/2002 ar fi fost respectate, deoarece plățile au fost făcute în limita aprobată de M.E.C.M.A. prin notele de fundamentare și pentru studiile enumerate în cuprinsul acestor note.

Situația de fapt reținută de autoritatea pârâtă nu a fost contestată de reclamantă, iar Curtea a reținută că nu poate primi nici explicațiile acesteia referitoare la necesitatea contractării studiilor atât prin achiziția Studiilor de fezabilitate cât și separat.

Astfel, se arată că la pct. 3 din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 28/2008 sunt cuprinse informații și date tehnice care au legătură indirectă cu obiectul de investiții, dar fără de care nu este posibilă integrarea obiectivului în zona respectivă.

Prin urmare, a arătat reclamanta, aceste informații pot fi culese din studii de specialitate, dacă acestea au fost elaborate pentru amplasamentul respectiv, iar dacă nu există, acestea trebuie elaborate de personal se specialitate.

Prin documentația descriptivă (caiet de sarcini) compania a solicitat elaborarea de studii de către personal atestat, iar dacă acest aspect nu era specificat distinct, proiectantul declarat câștigător putea solicita companiei ca la elaborarea studiului de fezabilitate să i se pună la dispoziție studiile topografice, hidrologice, geotehnice și de impact asupra mediului pentru a prelua anumite date și informații.

Întrucât reclamanta nu deținea astfel de studii pentru amplasamentele noilor obiective de investiții, aceasta a solicitat prin documentația descriptivă întocmirea separată a studiilor de către personal de specialitate atestat. Orice dată sau informație cuprinsă în respectivele studii trebuia garantată și validată de către un specialist în domeniu.

În sfârșit, a mai arătat reclamanta că toate capitolele cuprinse în Anexa nr. 2 la H.G. nr. 28/2008 au fost solicitate să fie ofertate la Secțiunea „Studiu de fezabilitate” din cadrul centralizatorului de prețuri, deoarece au legătură directă cu investiția de bază.

Curtea a considerat că aceste explicații nu pot fi primite în ceea ce privește acceptarea la plată a acelorași servicii de două ori sau în condițiile în care pentru unul dintre obiectivele de investiții, reclamanta deținea astfel de lucrări realizate în perioada 2004-2010. Mai mult, de moment ce conținutul informațional al acestor din urmă lucrări este în esență același cu studiile efectuate în prezent, nu a explicat reclamanta de ce ar fi fost necesară elaborarea de noi astfel de studii.

De asemenea, nici explicațiile referitoare la efectuarea de studii de către personal de specialitate atestat nu au fost primite în contextul în care reclamanta a acceptat la plata serviciile ce i-au fost prestate deși nu există certificat de atestare a competenței de elaborare a studiilor hidrologice de către SC E. SRL, conform Ordinului M.M.D.D. nr. 1671 din 25 octombrie 2007.

În sfârșit, cu privire la obiectivul de a pune la dispoziția proiectantului declarat câștigător a unor studii hidrologice, astfel cum s-a prevăzut prin contracte subsecvente, Curtea a constatat că reclamanta, prin Consiliul tehnico-economic, a avizat studii hidrogeologice.

Curtea a apreciat că nu se înlătură pertinent nici aspectele reținute de pârâtă referitoare la faptul că nu au fost obținute avizele și acordurile specificate în certificatul de urbanism.

Cu privire la faptul că oferta pentru studiul de fezabilitate cuprindea capitolele specifice investiției de bază, dar și că studiile aferente au fost contractate și decontate o singură dată, deoarece sumele ofertate pentru studiul de fezabilitate nu pot include sumele pentru celelalte documentații în cauză, instanța de fond a apreciat că susținerile sunt neîntemeiate, din moment ce sunt achitate aceleași servicii contractate prin achiziția studiilor de fezabilitate, cât și separat în baza contractelor subsecvente.

Instanța de fond a apreciat că acest punct al contestației nu poate fi admis nici în raport de expertizele efectuate în cauză.

Astfel, cu privire la cele statuate de expert A., Curtea a apreciat că nu poate fi pronunțată o altă soluție în raport de răspunsul potrivit căruia toate studiile și documentațiile întocmite au fost necesare pentru elaborarea studiilor de fezabilitate.

Curtea de Conturi nu a subliniat inutilitatea de principiu a serviciilor achiziționate de reclamantă, ci modul contrar legii în care acestea au fost contractate și acceptate la plată.

Cu privire la împrejurarea dacă realizarea separată a studiilor era necesară, instanța a observat că expertul nu confirmă punctul de vedere al reclamantei, învederând doar că s-a procedat astfel întrucât se impunea protecția informațiilor clasificate precum și utilizarea timpului pentru elaborarea documentațiilor până la sfârșitul anului în concordanță cu asigurarea finanțării.

Nu se atestă modul legal de lucru, ci se oferă justificări pentru procedeul utilizat.

Instanța a opinat în sensul că în mod corect se arată prin răspuns la obiecțiuni de către pârâtă că, în condițiile în care atât studiul de fezabilitate cât și studiile topografice, geotehnice, hidrologice, de evaluare a impactului asupra mediului, de cercetare au fost achiziționate de la aceeași firmă, proiectantul desemnat putea solicita să i se pună la dispoziție respectivele studii pentru a prelua anumite date și informații.

De asemenea, Curtea a apreciat că nici expert B. nu a răspuns în sensul solicitărilor reclamantei, cu privire la acest punct al expertizei.

S-a observat că și acest expert a explicat împrejurările contractării lucrărilor, dar și considerentele avute în vedere de reclamantă, și anume durata îndelungată și pașii premergători obținerii avizului de gospodărirea apelor și acordului de mediu.

Expertul a conchis că studiile de fezabilitate trebuie să țină cont de respectarea prevederilor legislației de mediu și ape și de condițiile impuse prin acordul de mediu și avizul de gospodărirea apelor, dar nu a arătat că ar fi corect procedeul reclamantei de a contracta aceleași servicii de două ori, iar în cadrul serviciilor distinct contractate fiind stipulate prețuri superioare celor pentru elaborarea studiilor de fezabilitate.

Cu privire la poziția expertului A., în sensul că personalul care a elaborat documentația ar fi fost atestat, față de cele de mai sus, precum și în lipsa unor argumente în raportul de expertiză, răspunsul a fost apreciat ca fiind evident contrar realității.

Curtea a apreciat deopotrivă neîntemeiat răspunsul expertului A. referitor la împrejurarea că studiile pe care reclamanta le deținea nu erau actuale și nu puteau servi la aprobarea indicatorilor tehnico-economici, aceste studii fiind realizate conform unor reglementări abrogate și având în vedere alte tehnologii decât cele ale investiției preconizate.

S-a reținută în considerentele hotărârii atacate că răspunsul nu este motivat și este în schimb contrazis de lucrările deținute de reclamantă și puse la dispoziția SC E. SRL, respectiv studiu de fezabilitate pentru punerea în exploatare a zăcământului „Tulgheș-Grințieș” elaborat de I.C.P.M.R.R. București în anul 2004 în baza contractului nr. 19/2001, înregistrat la reclamantă sub nr. 0014/2003, având număr de inventar 2554, dar și Studiu de fezabilitate Documentație de prelungire a duratei de valabilitate a Licenței de exploatare a Zăcământului Tulgheș-Grințieș, jud. Neamț, pentru perioada aprilie 2010-aprilie 2015, având număr de inventar 2764, astfel cum corect a arătat pârâta prin răspuns la obiecțiuni.

Instanța de fond a constatat că poziția reclamantei referitoare la decontarea studiilor o singură dată nu este confirmată nici de actele dosarului și nici de raportul de expertiză efectuat în cauză.

Astfel, potrivit răspunsului formulat de expert A.: „Decontarea, pentru fiecare s-a făcut o singură dată. La pct. I.1. s-a prezentat că s-au întocmit documentații aparținând la loturi diferite dar care au un conținut similar”.

Concluzia nu poate fi deci că pentru toate studiile a fost perceput un singur preț.

Susținerea reclamantei în sensul că studiile ar fi fost contractate și decontate o singură dată a fost apreciată ca fiind vădit neîntemeiată, din moment ce aceleași servicii sunt contractate atât prin achiziția de studii de fezabilitate, cât și separat, dar și în contextul în care valoarea serviciilor angajate pentru elaborarea altor studii și a celor pentru obținerea de avize și acorduri depășește valoarea serviciilor angajate pentru elaborarea studiilor de fezabilitate.

Aceste aspecte au fost reținute de instanță, cu atât mai mult cu cât SC E. SRL a subcontractat achiziția serviciilor pentru elaborarea unora dintre studii la prețuri inferioare față de cele stabilite în contractele subsecvente încheiate cu reclamanta.

În plus, prin obiecțiunea formulată la raportul de expertiză a învederat pârâta, fără a fi pertinent contrazisă, că deși prin oferta financiară prezentată de către SC E. SRL au fost ofertate numai servicii privind elaborarea documentației din faza de studiu de fezabilitate pentru cele 3 obiective de investiții, la valoarea de 9.180.000 lei (fără TVA), reclamanta, prin Acordul cadru nr. S21 din 01 martie 2011, a angajat achiziția tuturor documentațiilor tehnice respectiv, din faza de studiu de fezabilitate, din faza de Proiect tehnic și detalii de execuție, precum și întocmirea documentației și obținerea avizelor și acordurilor necesare obținerii autorizației de construire - în faza proiectului tehnic, fără a stabili o valoare totală și prețul unitar care stă la baza determinării prețului fiecărui contract subsecvent atribuit ulterior.

Conform studiilor de fezabilitate realizate pentru cele trei obiective de investiții de SC E. SRL, costurile de elaborare a tuturor documentațiilor tehnico-economice necesare pentru punerea în operă a acestor obiective de investiții, au fost estimate la suma de 51.728.000 lei.

Procedând astfel, reclamanta a angajat servicii (a căror valoare poate ajunge până la concurența sumei de 51.728.0000 lei) peste limita creditelor bugetare aprobate în sumă de 9.180.000 lei (conform Listei obiectivelor de investiții pe anul 2011). Aceasta, în condițiile în care prin Nota justificativă privind fundamentarea valorii estimate a contractului a fost estimată valoarea maximă pentru achiziționarea lucrărilor la suma de 10.180.000 lei fără TVA, aceeași sumă reprezentând și valoarea totală a Acordului cadru, potrivit pct. II.1.4 din Anunțul de participare nr. 96363, publicat în SEAP în data de 20.03.2010.

În sfârșit, nici susținerea expertului A. referitoare la remedierea deficiențelor nu a fost reținută de către instanță, fiind apreciată ca fiind o simplă afirmație, contrazisă de actele dosarului și în raport de cele reținute, potrivit aspectelor ce preced.

Referitor la girul de legalitate conferit prin avizare de către Consiliul Interministerial, s-a arătat că este pertinent punctul de vedere al pârâtei în sensul că reclamanta a acceptat la plată studiile și documentațiile elaborate de către SC E. SRL anterior avizării de către Consiliul tehnico-economic al Ministerului de Resort și de Consiliul Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Național și Locuințe.

În plus, la aceeași întrebare, expert B. a răspuns punctual următoarele:

„- nu există copie după certificat atestare pentru întocmirea documentațiilor de obținere a avizului de gospodărirea apelor;

- motivarea legală pentru uzina de preparare, iazul de decantare și uzina de rafinare din studiul de impact nu este cea corectă, deoarece acestea intră sub incidența Directivei 200/01/EC referitoare la prevenirea și controlul integrat al poluării - anexa nr. 1;

- elaborarea documentațiilor tehnice pentru emiterea avizului de gospodărirea apelor s-a făcut în baza unor ordine de ministru al apelor și mediului care nu mai erau valabile la data elaborării lor (Documentația pentru obținerea avizului de gospodărirea apelor a fost întocmită după Ordinul M.A.P.P.M. nr. 699/1999, ordin vechi și nu cel actual la data întocmirii documentației tehnice pentru obținerea avizului de gospodărirea apelor)”.

Expertul a confirmat deci prin raportul de expertiză constatarea din raportul de control nr. S46 din 12 aprilie 2012, în sensul că studiile recepționate de reclamantă nu au conținutul stabilit și nu au fost elaborate în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Prin urmare, și acest punct al contestației a fost apreciat ca nefondat de către instanță.

(10) Cu privire la angajarea și efectuarea de cheltuieli în sumă de 2.550.000 lei pentru servicii privind elaborarea de studii contractate pentru obiectivul „Uzina de preparare a minereului de uraniu” cu amplasamentul în Carpații Orientali și efectuate pentru același obiectiv dar cu amplasamentul în comuna Feldioara, jud. Brașov, abatere pentru care s-a dispus măsura prevăzută la pct. 14 din decizia nr. S/83/2012

La acest punct, s-a reținut în sarcina reclamantei că deși amplasarea Uzinei de preparare a minereului de uraniu (Lot 2) a fost stabilită în perimetrul minier din Carpații Orientali, fără a încheia act adițional la contractul subsecvent nr. 21/2 din 01 martie 2011 privind schimbarea amplasamentului pentru obiectivul „Uzina de preparare a minereurilor uranifere”, SC E. SRL a subcontractat elaborarea studiilor și lucrărilor aferente acestui obiectiv pe amplasamentul de la Feldioara, schimbând astfel amplasamentul inițial, fapt ce rezultă din contractul nr. 36 din 04 aprilie 2011.

Astfel, reclamanta a recepționat studii în valoare de 2.550.000 lei + TVA, efectuate pe un alt amplasament decât cel stabilit prin Acordul cadru nr. S21 din 01 martie 2011.

Întrucât amplasamentul pe care au fost realizate studiile este același cu amplasamentul propus pentru construirea Uzinei de rafinare a concentratelor tehnice de uraniu - Lot 3, acest fapt a condus ca anumite studii să aibă același conținut informațional (studiul geotehnic, studiul topografic, studiul de protecție fizică, studiul privind scoaterea din circuitul silvic, bilanțurile de mediu I și II).

Procedând astfel, entitatea verificată a încălcat prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 și pct. 17 din contractul subsecvent nr. 21/2 din 01 martie 2011.

Instanța de fond a reținută că prin cererea introductivă de instanță reclamanta nu a contestat situația de fapt, ci a expus împrejurările în care s-a optat inițial pentru un amplasament și respectiv contextul în care s-a ajuns ulterior la alegerea unui amplasament diferit.

Susținerea în sensul că decizia de schimbare a amplasamentului nu trebuia aprobată de vreo autoritate sau instituție, fiind prerogativa C.N.U., nu a fost reținută de instanță, în raport de actele dosarului din care rezultă subcontractarea de către SC E. SRL a studiilor și lucrărilor aferente acestui obiectiv pe amplasamentul de la Feldioara, schimbând astfel amplasamentul inițial, fără a se încheia în acest sens act adițional la contractul subsecvent nr. 21/2 din 01 martie 2011.

Curtea a reținută că, și dacă s-ar admite existența unui acord tacit al reclamantei, în mod corect au observat organele de control ale Curții de Conturi împrejurarea că reclamanta a recepționat studii în valoare de 2.550.000 lei + TVA, efectuate pe un alt amplasament decât cel stabilit prin Acordul cadru nr. S21 din 01 martie 2011.

Cu privire la pretinsa remediere a omisiunii de a încheia un act adițional, prin aceea că un astfel de act a fost încheiat la data de 26.04.2012, Curtea a reținut că actul produce efecte pentru viitor, cum corect a subliniat pârâta. În plus, un act încheiat ulterior situației de fapt constatată nu determină nelegalitatea actelor emise de către pârâtă, aceasta observând corect situația de fapt și făcând o justă aplicare a legii la situația astfel constatată.

Referitor la existența acordului de voință din partea reclamantei încă de la început, înscrisul doveditor fiind redactat ulterior, Curtea a apreciat că reclamanta a tins să se prevaleze de propria incorectitudine, prin aceea că a permis SC E. SRL să obțină și să remită studii aferente unui amplasament distinct celui din contractul încheiat cu această parte, contractul subsecvent nr. 21/2 din 01 martie 2011 și respectiv Acordul cadru nr. S21 din 01 martie 2011, invocând această împrejurare pentru a susține pretinsa nelegalitate a actelor întocmite de pârâtă.

Instanța de fond a apreciat că împrejurarea este irelevantă în raport de faptul că, deoarece amplasamentul pe care au fost realizate studiile este același cu amplasamentul propus pentru construirea Uzinei de rafinare a concentratelor tehnice de uraniu - Lot 3, acest fapt a condus ca anumite studii să aibă același conținut informațional (studiul geotehnic, studiul topografic, studiul de protecție fizică, studiul privind scoaterea din circuitul silvic, bilanțurile de mediu I și II).

S-a reținut în considerentele hotărârii atacate că, deși reclamanta a încercat a induce ideea respectării contractelor încheiate, inclusiv din perspectiva acordului bilateral de voință cu privire la schimbarea amplasamentului, în continuare sunt eludate prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.

Curtea a opinat în sensul că nu poate reține nici argumentele reclamantei potrivit cărora nu s-ar contesta necesitatea angajării cheltuielilor ori că prin încheierea actului adițional din data de 26.04.2012 ar fi remediat deficiența semnalată, din moment ce pârâta a reținut acceptarea la plată a unor studii cu un conținut informațional similar, respectiv plata de două ori a acelorași studii.

În opinia instanței, numai demersul întreprins de reclamantă ulterior controlului Curții de Conturi în sensul de a notifica SC E. SRL în vederea restituirii sumelor acceptate la plată pentru studiile aferente Loturilor 2 și 3 (tocmai datorită conținutului informațional identic) se înscrie pe linia diligențelor necesare și efective pentru remedierea deficienței constatate și aducerii la îndeplinire a măsurii corect dispusă de pârâtă.

Față de acestea, instanța a apreciat ca fiind lipsit de orice relevanță răspunsul la expertiză formulat de expert A., în sensul caracterului necesar al serviciilor privind elaborarea documentațiilor aferente noului amplasament.

Instanța a apreciat că pârâta a observat în mod corect că prin răspunsul la obiectivul nr. 1, expertul practic a confirmat constatările din raportul de control nr. S46 din 12 aprilie 2012, în sensul că prin mutarea amplasamentului Uzinei de preparare (TG) pe terenul aflat în localitatea Feldioara, locație în care a fost proiectată și Uzina de rafinare (YC), unele studii au același conținut, făcând referire la pct. I.1. din expertiză - „unele documentații au un conținut similar și beneficiarul nu trebuie să plătească aceste studii, în această fază, valoarea aferentă acestor studii trebuie recuperată”.

(11) Cu privire la angajarea și efectuarea de cheltuieli în sumă de 220.000 lei pentru servicii privind elaborarea de studii privind sistemul de protecția fizică în domeniul nuclear, abatere pentru care s-a dispus măsura prevăzută la pct. 15 din decizia nr. S/83/2012

La acest punct, s-a reținut în sarcina reclamantei că, în baza contractelor subsecvente nr. S21/1 din 01 martie 2011, nr. 21/2 din 01 martie 2011 și nr. 21/3 din 01 martie 2011, a achiziționat servicii pentru elaborarea Studiilor privind sistemul de protecție fizică pentru cele trei obiective, acceptând la plată suma de 220.000 lei, în condițiile în care studiile elaborate de SC E. SRL nu cuprind toate elementele prevăzute la art. 46 din Normele de protecție fizică în domeniul nuclear NFP - 01, aprobate prin Ordinul Președintelui C.N.C.A.N. nr. 382 din 24 octombrie 2001, respectiv Procedurile de control pentru accesul persoanelor, Structura organizatorică a serviciului care asigură protecția fizică, Metodele care sunt utilizate în evaluarea proiectului sistemului de protecție fizică.

În cazul celor trei obiective de investiții, reclamanta a achiziționat documentația tehnico-economică în faza de studiu de fezabilitate, respectiv studii de fezabilitate și alte studii aferente printre care se regăsesc și studiile privind sistemul de protecție fizică.

Pentru fiecare obiectiv de investiții pentru care SC E. SRL a elaborat documentații, a fost elaborat câte un studiu privind sistemul de protecție fizică, separat de studiul de fezabilitate și nu în conținutul cadru al acestuia.

Nu au fost respectate, în consecință, prevederile art. 14 alin. (2) din Legea privind finanțele publice și art. 46 din Anexa la Ordinul Președintelui C.N.C.A.N. nr. 382/2001.

În esență, reclamanta a susținut că cerințele impuse de prev. art. 46 nu trebuie îndeplinite în această fază.

Curtea a reținut că reclamanta a achiziționat servicii pentru elaborarea Studiilor privind sistemul de protecție fizică în vederea obținerii din partea C.N.C.A.N. a autorizațiilor de punere în funcțiune, de desfășurare a unor activități nucleare (art. 42 din NPF - 01).

Prin urmare, au fost reținute dispozițiile art. 52 - 54 din Norme, în conformitate cu care:

„Art. 52. - Se autorizează numai acele activități nucleare care îndeplinesc cerințele prezentelor norme de protecție fizică. În procesul de autorizare se evaluează și se aprobă sistemul de protecție fizică.

Art. 53. - Persoana juridică ce solicită o autorizație de funcționare pentru o instalație protejată sau de depozitare, utilizare sau de transport a materialelor protejate, înaintează Autorității pe lângă documentația specifică și documentația necesară evaluării sistemului de protecție fizică și dovada achitării taxelor și tarifelor prevăzute de legile în vigoare.

Art. 54. - Documentația de autorizare trebuie să cuprindă caracterizarea instalației și proiectul sistemului de protecție fizică conform prevederilor art. 50 și 51”.

S-a reținută în considerentele hotărârii atacate că, în măsura în care în vederea obținerii unei autorizații de funcționare pentru o instalație protejată sau de depozitare, utilizare sau de transport a materialelor protejate, persoana juridică trebuie să prezinte documentația specific, dar și documentația necesară evaluării sistemului de protecție fizică (și dovada achitării taxelor și tarifelor prevăzute de legile în vigoare), în mod corect a reținut pârâta necesitatea respectării dispozițiilor art. 46 din același act, la care se face expres trimitere.

În lipsa acestei finalități, în interpretarea reclamantei deci, nu se justifică efectuarea de cheltuieli pentru realizarea de studii privind sistemul de protecție fizică.

A apreciat instanța de fond că nu există niciun considerent pentru care pentru fiecare obiectiv de investiții a fost elaborat câte un studiu privind sistemul de protecție fizică, separat de studiul de fezabilitate, iar nu în cadrul acestuia.

În ceea ce privește adresa nr. 50974 din 24 aprilie 2012, aceasta nu a fost reținută în susținerea interpretării reclamantei, prin respectivul răspuns C.N.C.A.N. precizând că obiectivele de investiții necesită sisteme de protecție fizică elaborate conform Normelor de protecție fizică în domeniul nuclear, sens în care se impune a fi respectată întreaga procedură, deci elaborarea de studii pentru asigurarea protecției fizice a obiectivelor în studiile de fezabilitate.

Curtea a apreciat că răspunsul instituției este necesar a fi observat și prin prisma informațiilor solicitate de reclamantă, respectiv doar dacă este necesară realizarea de astfel de studii pentru asigurarea sistemelor de protecție fizică încă din faza de studiu de fezabilitate. S-a observat că reclamanta nu a întrebat și ce trebuie să conțină respectivele studii, modalitatea în care acestea trebuie elaborate și legislația care trebuie respectată din punctul de vedere al formei și al conținutului.

Instanța a opinat în sensul că nu există niciun considerent pentru a accepta la plată cheltuieli pentru studii privind sistemul de protecție fizică, în măsura în care acestea sunt incomplete, aspect care va impune fără îndoială contractarea de alte cheltuieli viitoare în acest sens (pentru satisfacerea pe deplin a disp. art. 46 din Norme). Nici reclamanta nu a indicat temeiul legal în baza căruia era obligată a achiziționa aceste studii în această fază, dar fără a se regăsi toate elementele care se cuprind în Proiectele sistemelor de protecție fizică.

De asemenea, nu există niciun considerent pentru a accepta la plată astfel de cheltuieli, pentru studii incomplete, separat de studiul de fezabilitate.

Instanța de fond nu a reținută nici dispozițiile Legii nr. 111/1996, acestea neinstituind obligativitatea realizării de studii privind sistemul de protecție fizică separat de studiul de fezabilitate.

S-a apreciat că opinia contrară nu poate fi îmbrățișată nici în temeiul expertizei efectuată în cauză de expert A.

Astfel, expertul a subliniat necesitatea studiilor privind sistemul de protecție fizică în faza de proiectare - studiu de fezabilitate pentru evaluarea acestor sisteme.

Cu privire la conținutul cadru descris la art. 46 din Normele de protecție fizică în domeniul nuclear (NPF - 01), expertul a opinat că aceasta nu este aplicabil la această fază de proiectare.

Similar reclamantei, expertul a susținut că proiectul sistemelor de protecție fizică care include elementele prevăzute în art. 46 se elaborează după execuția instalațiilor protejate pentru respectarea prevederilor art. 51 din NPF - 01.

Autorizarea activităților nucleare se efectuează după realizarea obiectivelor de investiții, când se evaluează și se aprobă sistemul de protecție fizică (art. 52).

A mai arătat expertul că documentația privind evaluarea sistemului de protecție fizică elaborată în faza de proiectare - studiu de fezabilitate va însoți, conform art. 53 din NPF - 01, la solicitarea Autorizației de funcționare către C.N.C.A.N., celelalte documentații specifice, dar și că proiectul tehnic se execută după emiterea proiectului „Amenințarea” de către C.N.C.A.N. care este bază de proiect pentru fiecare instalație protejată (art. 60 din NPF - 01), iar în raport cu documentul „Amenințarea - bază de proiect” sunt evaluate performanțele unui sistem de protecție fizică (art. 44 din NPF - 01).

Instanța de fond a apreciat că procedura expusă de expert în motivarea punctului de vedere abordat nu contrazice cele reținute de instanță și mai sus expuse, referitoare în esență la necesitatea respectării art. 46 din Norme și respectiv referitoare la inexistența unui temei legal pentru efectuarea acestor studii separat de studiul de fezabilitate.

În plus, potrivit răspunsului formulat la aceleași întrebări de către expert B.:

„În conformitate cu prevederile art. 14 lit. r) din Normele de protecție fizică în domeniul nuclear NPF - 01” Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare poate extinde aplicarea prezentelor norme pentru orice alte obiective nucleare stabilite de autoritate. Această prevedere este întărită prin adresa nr. 50974 din 24 aprilie 2012 a C.N.C.A.N.”.

De asemenea, la întrebarea reclamantei dacă aceste studii trebuiau să aibă cadrul descris la art. 46 din Norme, expertul a arătat:

„În conformitate cu prevederile „Normelor de protecție fizică în domeniul nuclear NPF - 01” elaborate de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, norma de conținut a Studiilor pentru asigurarea protecției fizice trebuie să respecte întocmai prevederile art. 46 din aceste norme”.

În raport de aceste considerente, instanța a apreciat și acest punct al contestației ca fiind neîntemeiat”.

3. Motivele de recurs înfățișate și soluția Înaltei Curți asupra acestora

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Compania Națională a Uraniului SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă Compania Națională a Uraniului SA a solicitat, în principal, casarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare de către un complet legal constituit, din perspectiva normelor de organizare judiciară și a dreptului la apărare, iar în subsidiar, modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și anulării actelor atacate, respectiv, în tot a încheierii nr. S.165/2012 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi, în parte a deciziei Curții de Conturi nr. S 83 din 11 mai 2012 (măsuri menționate la pct. 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15) și în parte a raportului de control nr. S 46 din 12.04.2012, în privința pretinselor abateri care au fost valorificate la pct. 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15 din decizia Curții de Conturi, cu cheltuieli de judecată, conform art. 274 C. proc. civ.

În susținerea recursului declarat criticile au fost circumscrise motivelor de casare și modificare prevăzute de art. 304 pct. 1, 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., cu aplicarea art. 3041 C. proc. civ.

Cu titlu prealabil înfățișării criticilor recurentei-reclamante ce vizează hotărârea primei instanțe, Înalta Curte arată că, dată fiind multitudinea aspectelor de fapt și de drept cercetate la fond ca și a criticilor înfățișate , supuse examinării instanței de recurs, pentru coerența și omogenitatea expunerii, similar structurii propuse și prin sentința atacată, analiza și soluția instanței de control judiciar se va realiza și insera deopotrivă în cadrul acestei secțiuni, corespunzător fiecăreia din constatările/măsurile atacate.

În fine, în aceeași idee, referitoare la modalitatea de sistematizare a analizei înfățișate de instanța de recurs, se arată că, față de succesiunea criticilor și motivelor de recurs și corespunzător acestora vor fi prezentate și susținerile cuprinse în întâmpinarea intimatei Curtea de Conturi a României.

3.1. Motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., vizând pronunțarea hotărârii de o instanță care nu a fost alcătuită cu respectarea legii

Recurenta-reclamantă a arătat că incidența acestui motiv de recurs rezultă din încălcarea principiului repartizării aleatorii a cauzelor, consacrat ca regulă fundamentală de organizare a instanțelor de judecată în legătură și pentru desfășurarea procesului civil, prin dispozițiile art. 11 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară.

În opinia recurentei-reclamante, măsura înaintării dosarului de la completul investit cu respectarea principiului repartizării aleatorii la un complet apreciat ca fiind nelegal alcătuit (de la completul 21 fond la completul nr. 26 fond) este contrară legii sub mai multe aspecte, în principal pentru că nu există un text de lege care să impună magistraților un regim special de acces la informații clasificate și chiar în ipoteza în care s-ar admite existența unui astfel de criteriu, ca motiv de repartizare a unei cauze la un complet, aceasta trebuia oricum să se realizeze cu respectarea principiului repartizării aleatorii, informatice sau ciclice.

În raport de acest motiv invocat, recurenta a concluzionat în sensul că judecata s-a realizat de un complet nelegal constituit, ca urmare a încălcării principiului repartizării aleatorii a cauzelor, ceea ce impune casarea cu trimiterea cauzei spre reluarea întregii judecăți.

Apărările intimatei Curtea de Conturi cuprinse în întâmpinare cu referire la motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a susținut că, în opinia sa, un motiv obiectiv a determinat înaintarea dosarului către alt complet de judecată întrucât la data respectivă, completul inițial investit cu soluționarea litigiului nu avea autorizație de acces la informații clasificate, fiind deplin incidente dispozițiile art. 11 din Legea nr. 304/2004, republicată cu modificări, potrivit cu care „activitatea de judecată se desfășoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor și continuității, cu excepția situațiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective”.

Drept urmare a solicitat respingerea acestui motiv de recurs ca nefondat.

Soluția instanței de recurs cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.

Verificând actele și lucrările dosarului, respectiv încheierile de ședință relevante din perspectiva criticilor înfățișate, raportat la prevederile regulamentare existente, Înalta Curte constată că nu este întemeiat acest motiv de recurs și ca atare nu se impune casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin încheierea din 5.09.2012, judecătorul fondului, inițial investit aleatoriu cu soluționarea cauzei de față, a reținut existența unui incident procedural care se încadrează în dispozițiile art. 98 alin. (2) din R.O.I.I.J., în forma în vigoare la acea dată (Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005), constând în împrejurarea că judecătorul învestit nu deține certificatul ORNISS, necesar pentru studierea înscrisurilor cu caracter „secret de serviciu”.

Drept urmare, dosarul a fost trimis, pe același temei regulamentar, la completul următor al cărui președinte deținea un atare certificat (C 26 fond) în condițiile în care nu toți judecătorii instanței respective dețineau certificat ORNISS.

Nu sunt întemeiate criticile recurentei-reclamante întrucât în ciuda faptului că, în adevăr, la data investirii instanței prevederile legale existente, referitoare la compunerea instanței nu reglementau în mod explicit și direct atare situații, interpretarea și aplicarea, inter alia, a prevederilor Legii nr. 182 din 12 aprilie 2002, privind protecția informațiilor clasificate, a H.G. nr. 781 din 25 iulie 2002, privind protecția informațiilor secrete de serviciu, reclama deținerea și de către judecătorii investiți cu soluționarea unor dosare conținând astfel de documente, a unui certificat ORNISS.

O atare împrejurare, statuată fără echivoc și prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 1043 din 20 decembrie 2011, în care se arată: „de lege lata, pentru a avea acces la informațiile clasificate, judecătorii sunt supuși normelor legale comune de verificare și de deținere a certificatului de securitate ori a autorizării de acces, după caz; - certificatele de securitate vor fi obținute doar de către judecătorii care doresc acest lucru;” atrage totodată, și în opinia Înaltei Curți aplicarea dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 304/2004 și a Regulamentului de ordine interioară a instanțelor [art. 98 alin. (2)].

Constatând, în raport de toate aceste prevederi, că judecătorul inițial investit, în mod corect s-a dezinvestit și că trimiterea s-a realizat, conform R.O.I.I.J. aplicabil la acea dată, la completul „următor”, în sensul îndeplinirii cerințelor obiective impuse de natura cauzei, și reținând că nu sunt incidente cauzei prevederile noului C. proc. civ. invocate de recurentă (a se vedea art. 24 noul C. proc. civ.), Înalta Curte apreciază așadar că nu subzistă motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.

3.2. Motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a susținut în dezvoltarea acestui motiv că instanța de fond a încălcat dreptul la apărare, prevăzut de art. 24 din Constituția României și de art. 6 din Legea nr. 303/2004, ceea ce echivalează cu încălcarea formelor de procedură prevăzute de lege sub sancțiunea nulității.

În esență, s-a arătat că în cuprinsul hotărârii atacate instanța de fond nu a făcut nicio referire la vreo situație de fapt dedusă din probele prezentate care cuprindeau informații clasificate, depuse conform regulilor legii speciale, deși înscrisurile respective erau esențiale.

- Apărările intimatei Curtea de Conturi referitoare la motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a solicitat respingerea acestui motiv, arătând că acesta este neîntemeiat, raportat chiar la cuprinsul sentinței atacate, în care s-a precizat de către judecătorul fondului că a luat în considerare și a analizat înscrisurile conținând informații clasificate.

- Soluția instanței de recurs cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Raportat la actele dosarului și mai cu seamă la cuprinsul sentinței atacate, Înalta Curte apreciază, în raport și de particularitățile cauzei, necontestate de altfel, că nu subzistă criticile vizând încălcarea dreptului la apărare.

Împrejurarea că judecătorul fondului în mod cu totul justificat de altfel, a făcut o precizare prealabilă referitoare la modalitatea în care va îndeplini și va realiza motivarea, fără a putea face referiri la toate aspectele de se desprind din acte, mai precis din documentele clasificate, nu poate fi interpretată în sensul că nu a avut în vedere și nu a examinat „întregul probatoriu al cauzei”.

Nemenționarea tuturor aspectelor ce derivă din actele prezentate nu echivalează cu neexaminarea și respectiv cu ignorarea documentației înfățișate de recurenta-reclamantă.

Totodată, Înalta Curte remarcă, în acest context împrejurarea că prima instanță, chiar ținând cont de constrângerile obiective arătate, a analizat în detaliu și a răspuns punctual, corespunzător fiecăreia dintre neregulile reținute în sarcina reclamantei, susținerilor ambelor părți.

De altfel, acelorași limitări și constrângeri de ordin legal este supusă și instanța de recurs, ca și părțile din cauză, care în mod expres cu referi punctuale la anumite situații de fapt au arătat că nu pot prezenta și detalia cu referire la anumite date și informații concrete, apreciate ca fiind informații clasificate.

Ca atare, Înalta Curte apreciază că nu se susține încălcarea dreptului la apărare al recurentei-reclamante.

3.3. Motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constând în aplicarea greșită a legii

Sub acest aspect, recurenta a supus instanței de control judiciar cenzurarea următoarelor greșeli de judecată pretins a fi fost săvârșite de prima instanță.

3.3.1. Nelegalitatea soluției de respingere a cererii de anulare a actului atacat cu privire la măsura dispusă la pct. 5 din decizia nr. S 83 din 11 mai 2012, privind „constituirea stocului de uraniu în cantitatea aprobată anal prin hotărâre de Guvern”

În contextul reiterării motivelor pentru care a fost reținută în sarcina recurentei-reclamante măsura prevăzută la pct. 5 din decizia nr. S/83/2012, aceasta a arătat că apreciază ca nelegală soluția instanței întrucât la data efectuării controlului și emiterii deciziei nr. S 83 din 11 mai 2012, H.G. nr. 69/1993 nu mai era în vigoare, fiind abrogată expres prin O.U.G. nr. 118/2011, iar pe de altă parte, în Bugetul de Venituri și Cheltuieli pe anul 2011 au fost stabilite cantitățile de octoxid de uraniu pe care reclamanta trebuia să le depună la stocul de siguranță și consum, bugetul fiind aprobat prin H.G. nr. 419/2011, ceea ce înseamnă că a existat aprobarea Guvernului pentru cantitățile depuse în anul 2011.

A mai arătat recurenta-reclamantă cu referire la măsura impusă prin decizia nr. S/83 din 11 mai 2012, de a obține aprobarea anuală prin hotărâre de guvern a cantităților de octoxid de uraniu ce trebuie depuse la stocul de siguranță și consum că, prin O.U.G. nr. 118/2011, obligația de a obține aprobarea Guvernului revine Ministerului Administrației și Internelor, prin Agenția Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale.

Apărările intimatei Curtea de Conturi cu referire la măsura prevăzută la pct. 5 din Decizia S/83/2012

Intimata a susținut netemeinicia susținerilor recurentei, reiterând argumentele cuprinse în actele de control atacate și arătând, în esență, că instanța de fond a înlăturat ca neîntemeiate susținerile reclamantei, observând că acțiunea de control s-a realizat pentru anul 2011, în timp ce O.U.G. nr. 118/2011 a intrat în vigoare la 29.12.2011, astfel că pentru perioada verificată erau aplicabile prevederile H.G. nr. 69/1993, cum corect s-a reținut prin actele de control.

Soluția instanței de control judiciar cu privire la măsura dispusă la pct. 5 din decizia nr. S/83/2012

Prin decizia nr. S/83/2012, la pct. 5 s-a comunicat conducerii societății reclamante dispunerea de măsuri și urmărirea intrării în legalitate cu privire la „constituirea stocului de uraniu în cantitatea aprobată anual prin hotărâre de guvern”, conform art. 2 din H.G. nr. 69/1993 și art. 4 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 126/2000.

Este adevărat, astfel cum a reținut instanța de fond, că acțiunea de control s-a realizat pentru anul 2011, iar O.U.G. nr. 118/2011 a intrat în vigoare la 29.12.2011, astfel că argumentul societății reclamante privind abrogarea H.G. nr. 69/1993 prin O.U.G. nr. 118/2011 nu apare ca fiind întemeiat.

Totodată însă, Înalta Curte arată că nu împărtășește opinia și respectiv analiza juridică întreprinsă de judecătorul fondului cu privire la semnificația și efectele produse prin adoptarea H.G. nr. 419/2011 de aprobare a bugetului de venituri și cheltuieli.

Astfel, contrar celor reținute în cuprinsul actelor atacate și menționate ca atare și în sentința atacată și în acord cu susținerile recurentei-reclamante, Înalta Curte apreciază că aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru societatea recurentă, în anul 2011, prin hotărâre de guvern, buget în cuprinsul căruia aprobarea cheltuielilor aferente stocului de uraniu, indicată într-o rubrică distinctă, satisface practic exigențele prevederilor legale indicate de intimată, ca și pe cele ale legislației finanțelor publice, în general, existând baza legală pentru realizarea cheltuielilor bugetare, în acord cu art. 14 din Legea nr. 500/2002.

Ca atare, reținând și situația particulară a societății recurente, companie națională de stat, în care statul român reprezentat de Ministerul Economiei este unicul acționar iar deciziile sunt luate în mod efectiv de către Guvern, Înalta Curte reține că lipsa aprobării cantității de uraniu printr-o hotărâre de guvern distinctă nu este de natură a invalida și anihila efectele juridice produse de o altă hotărâre de guvern, respectiv de H.G. nr. 419/2011, act cu forță juridică egală, prin care cheltuielile aferente cantităților de uraniu au fost aprobate.

În fine, concluzionând pe acest aspect în sensul admiterii criticilor recurentei-reclamante cu consecința anulării măsurii dispuse la pct. 5 din decizia atacată, instanța de control judiciar arată că, relevanță în ceea ce privește stabilirea ca nelegală a măsurii dispuse, prezintă și împrejurarea, evidențiată și de recurentă, în sensul că intimata nu a indicat mecanismul legal ce s-ar impune a fi urmat pentru adoptarea în anul 2014 sau chiar ulterior acestei date, a unei hotărâri de guvern care să aprobe o cheltuială deja efectuată (și aprobată) în anul 2011, ceea ce face ca punerea efectivă în executare a unei atare măsuri să nu fie posibilă din perspectivă juridică cu atât mai mult cu cât, chiar și instanța de fond a reținut că începând cu ianuarie 2012 recurenta-reclamantă nu mai are inițiativa constituirii stocurilor rezervă de stat, nici obligația de a obține aprobarea acestora prin hotărâre de guvern.

Aprecierea instanței de fond în sensul că o atare modificare legislativă nu este relevantă nu poate fi însă primită întrucât în contextul obligației stabilite în sarcina recurentei, punerea efectivă în executare devine o veritabilă dimensiune de legalitate a măsurii dispuse.

3.3.2. Nelegalitatea soluției de respingere a cererii de anulare a actului atacat cu privire la măsura dispusă la pct. 6 din decizie, privind „utilizarea eficientă a fondurilor publice pentru elaborarea de studii”

În esență, prin criticile amplu dezvoltate, aduse hotărârii primei instanțe dar și actelor atacate, pe aspectul măsurii dispuse la pct. 6 din decizie, recurenta-reclamantă reiterând și argumentele înfățișate cu ocazia judecății în fond a susținut următoarele:

- rațiunea pentru care s-a decis împărțirea studiului de fezabilitate, în sensul H.G. nr. 28/2008, pe secțiuni tehnice sau studii separate a fost aceea că, pentru realizarea unei părți a respectivelor studii trebuiau folosite documente clasificate care nu puteau fi puse la dispoziția prestatorului decât după obținerea certificatului de Securitate Industrială;

- sunt eronate constatările primei instanțe în sensul că au fost efectuate studii suplimentare ce exced obiectului contractului atribuit prin procedura de achiziție urmată de reclamanta-recurentă, întrucât documentele intitulate „studii de fezabilitate” nu trebuie privite individual, ci împreună cu toate celelalte studii și documentații aferente;

- instanța de fond și-a însușit fără rezerve susținerile intimatei-pârâte, respingând fără temei argumentul în sensul că studiile anterioare nu mai puteau fi folosite întrucât nu corespundeau din punct de vedere tehnic, aspect confirmat și de expertul H. care a arătat că studiile anterioare nu puteau fi doar „actualizate”, fiind schimbate criteriile de clasificare, metodologiile și tehnologiile utilizate la măsurători:

- raționamentul primei instanțe este și inconsecvent, indicând deopotrivă că studiile inițiale erau suficiente astfel că nu mai trebuiau achiziționate altele noi în 2011, dar și că vechile studii trebuiau actualizate pentru a corespunde actualelor prevederi legislative, acceptând totuși că studiile geotehnice anterioare nu se pot actualiza, conform raportului de expertiză întocmit în cauză;

-lipsite de temei legal sunt și constatările privitoare la valoarea mare a serviciilor pentru elaborarea de studii și pentru obținerea de avize și acorduri, în comparație cu valoarea serviciilor angajate pentru elaborarea studiilor de fezabilitate, fără a indica însă un criteriu legal în acest sens;

- contrar celor reținute de prima instanță, plata serviciilor s-a făcut conform art. 5 alin. (2) din contractele subsecvente, după aprobarea documentațiilor în cadrul Consiliului Tehnico Economic al C.N.U.

Apărările intimatei-pârâte cu referire la măsura prevăzută la pct. 6 din decizia nr. S/83/2012

Intimata a susținut că, în mod corect, instanța de fond a apreciat ca fiind legale și astfel a menținut aspectele dar și măsura reținute de către Curtea de Conturi în sarcina reclamantei.

Reluând constatările cuprinse și în actele de control și de altfel și în cuprinsul sentinței, intimata a arătat că instanța de fond a avut în vedere expertiza judiciară încuviințată în cauză, concluzionând în sensul că pentru cele 3 obiective de investiții au fost elaborate studii de fezabilitate și separat alte studii (topografice, geotehnice, etc.) și pentru obținerea de avize și acorduri care, însă, în cea mai mare parte sunt cuprinse în conținutul cadru al studiilor de fezabilitate.

Soluția instanței de control judiciar cu privire la măsura dispusă la pct. 6 din decizia nr. S/83/2012

La pct. 6 din decizia nr. S/83/2012 intimata Curtea de Conturi a reținut în sarcina societății recurente abaterea de la legalitate constând în utilizarea ineficientă a fondurilor publice, prin modalitatea în care au fost achiziționate serviciile pentru elaborarea studiilor cuprinse în conținutul cadru al studiului de fezabilitate prevăzut în Anexa nr. 2 la H.G. nr. 28/2008.

Instanța de fond, astfel cum rezultă din expunerea considerentelor hotărârii atacate de mai sus (a se vedea pct. 2.2. din prezenta decizie) a prezentat în detaliu conținutul actelor atacate, pe acest aspect, ca și concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cauză, împreună cu analiza proprie și raționamentul pe baza căruia a concluzionat în sensul aprecierii legalității măsurii dispuse, astfel încât nu se impune reluarea acestora în contextul examinării punctuale a criticilor recurentei-reclamante.

Procedând la reevaluarea ansamblului probator administrat în cauză și în urma propriului demers de analiză a modului în care a fost aplicat cadrul normativ la elementele factuale ale cauzei, cu referire la măsura dispusă la pct. 6 din decizia nr. S/83/2012, Înalta Curte constată că sunt întemeiate criticile recurentei-reclamante.

Judecătorul fondului, raportat la concluziile rapoartelor de expertiză care, după cum chiar a arătat, confirmau, cel puțin în parte, susținerile recurentei-reclamante, a conchis în sensul că „doar concluziile expertului C., în sensul că studiile geotehnice anterioare nu se pot actualiza, nu sunt suficiente pentru anularea măsurii dispuse de Curtea de Conturi, la pct. 6 din decizia atacată”.

Instanța de control judiciar reține încă, raportat tocmai la conținutul rapoartelor experților de specialitate, coroborate cu celelalte probe administrate cu referire la această constatare a intimatei că se impunea a se reține nelegalitatea măsurii dispuse pe motiv că nu s-a demonstrat, dincolo de orice fără echivoc, încălcarea (i) prevederilor H.G. nr. 28/2008, privind aprobarea conținutului cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice, precum și a structurii și metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții, Anexa nr. 2: „Conținutul cadru al studiului de fezabilitate și nici a (ii) prevederilor art. 2 alin. (82) din O.U.G. nr. 34/2006, care stabilește printre principiile ce stau la baza atribuirii contractului de achiziție publică, pe cel al eficienței utilizării fondurilor publice, incidența acestui din urmă act normativ, nefiind de altfel negată de recurentă.

Și aceasta în condițiile în care, deși în motivarea hotărârii se afirmă că intimata Curtea de Conturi nu a negat importanța efectuării studiilor, combătând numai modalitatea de efectuare a lor și a cheltuielilor angajate drept urmare, în realitate se ignoră concluziile experților A. și C., care afirmă, pe de o parte, imposibilitatea actualizării studiilor geotehnice, iar pe de alta, necesitatea angajării unora noi, raportat la cele anterioare, elaborate după alte conținuturi cadru și în alt scop. Atare concluzii, în opinia Înaltei Curți demonstrează tocmai necesitatea obiectivă a angajării studiilor de cercetare și condiții industriale, aspect care vine să răstoarne astfel concluzia angajării lor cu nerespectarea prevederilor legale sus arătate.

Experții desemnați în cauză (H. și A.), analizând conținutul tuturor studiilor realizate (astfel cum au fost împărțite din rațiuni ce priveau informații clasificate) au statuat că toate documentațiile întocmite de societatea E. alcătuiesc un tot unitar și răspund conținutului cadru al unui studiu de fezabilitate, în sensul H.G. nr. 28/2008.

Valoarea cumulată a tuturor acestor secțiuni tehnice sau studii separate reprezintă exact suma aprobată de M.E.C.M.A. pentru întocmirea celor 3 studii de fezabilitate ale investițiilor preconizate (9.180.000 lei).

În aceste condiții, sunt eronate constatările primei instanțe conform cărora au fost efectuate studii suplimentare ce exced obiectului contractului atribuit prin procedura de achiziție urmată de recurentă.

Documentele intitulate „Studii de fezabilitate” nu trebuie privite individual, ci împreună cu toate celelalte studii și documentații aferente, analiza cumulată a acestora permițând cuantificarea sumelor necesare realizării devizului general ce stă la baza aprecierii oportunității și utilității investițiilor.

Cu alte cuvinte, prima instanța a considerat, însușindu-și fără rezerve susținerile intimate-pârâte, că doar documentațiile denumite efectiv „studiu de fezabilitate” fac obiectul acordului cadru și justifică cheltuiala, cu toate că s-a demonstrat că, pentru a fi în prezența unui studiu de fezabilitate în sensul H.G. nr. 28/2008 care să fundamenteze investițiile trebuiau luate în considerare și celelalte documentații (intitulate studii topografice, geologice, hidrologice etc.). Expertizele tehnice, de mediu și resurse minerale administrate în fața primei instanțe au arătat că toate documentațiile achiziționate de C.N.U. de la E. SRL trebuie analizate corelat, împreună alcătuind studiul de fezabilitate reglementat de H.G. nr. 28/2008, aceste constatări de specialitate fiind ignorate fără niciun fel de motivare de către prima instanță.

Si cu referire la deținerea unor studii anterior întocmite, Înalta Curte arată că nu împărtășește concluzia primei instanțe întrucât reclamanta a afirmat că studiile anterioare nu puteau fi folosite la realizarea investițiilor pe care le urmărea deoarece nu corespundeau din punct de vedere al soluției tehnice preconizate, nici din punct de vedere al conținutului stabilit de noile dispoziții legale și nici nu puteau fi actualizate, deoarece legea nu permitea acest lucru, aspect confirmat de altfel și de dl. expert H.

De exemplu, Studiul de fezabilitate „Documentație de prelungire a duratei de valabilitate a licenței de exploatare a zăcământului Tulghes-Grintieș, jud. Neamț, pentru perioada aprilie 2010-aprilie 2015” a fost elaborat să răspundă prevederilor art. 20 din Legea minelor nr. 85 din 18 martie 2003, având alt scop și un conținut cadru de elaborare diferit de cel arătat în H.G. nr. 28/2008. Astfel, conținutul cadru al acestui studiu corespunde exigentelor Ordinului nr. 175 din 06 decembrie 2005, emis de Președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale care cuprinde instrucțiuni tehnice pentru valorificarea resurselor minerale și protecția zăcământului, cu o structură diferită de cea a H.G. nr. 28/2008.

Mai mult, studiul de fezabilitate întocmit în anul 2010 a avut ca scop completarea documentației necesare prelungirii licenței de exploatare a zăcământului Tulgheș-Grințieș (art. 20 din Legea nr. 85/2003), iar studiul de fezabilitate întocmit în anul 2011 a avut ca scop aprobarea începerii exploatării efective a zăcământului Tulgheș-Grințieș. Or, este evident că informațiile tehnice/tehnologice și procedurile utilizate în cadrul activității de explorare sunt fundamental diferite de cele utilizate în procedura de exploatare, astfel încât nu putea fi utilizată documentația prin care s-a solicitat prelungirea licenței de explorare.

Faptul ca vechile studii deținute de către recurenta-reclamantă nu puteau constitui fundament pentru investițiile preconizate reiese din raportul de expertiză întocmit de dl expert H. care, inclusiv în Răspunsul la obiecțiunile pârâtei, menționează că studiile anterioare nu puteau fi doar „actualizate” deoarece s-au schimbat criteriile de clasificare, metodologiile și tehnologiile utilizate la măsurători.

În fine, și în ceea ce privește studiile de cercetare și condiții industriale, este de arătat că acestea nu conțin informații preluate din studiile de fezabilitate anterioare, cum greșit retine prima instanță. Înalta Curte apreciază că sunt pertinente susținerile recurentei în sensul că aceste studii de cercetare și condiții industriale au fost întocmite primele, iar informațiile din cuprinsul acestora au fost inserate și in volumul II al Studiului de fezabilitate (Memoriu tehnologic) pentru o ușoară înțelegere de către membrii Comisiei tehnico-economice a M.E.C.M.A. și a Consiliului Interministerial, a tehnologiei ce se preconiza a fi folosită. Această decizie a fost luată de prestator deoarece tehnologia propusă este unică in România și ar fi fost dificil de analizat dacă, in studiul de fezabilitate, s-ar fi făcut trimitere la studiile de cercetare și condiții industriale.

Pe parcursul întocmirii studiului de fezabilitate (data la care studiile de cercetare și condiții industriale erau finalizate - subl. ns.) au apărut însă elemente noi ce au impus actualizarea volumului II - Memoriu tehnologic al Studiului de fezabilitate (de ex.: primirea ofertelor de utilaje de la furnizori, apariția unor alte informații ale situației resurselor și a rezervelor, informații noi privind orientarea in spațiu a blocurilor geologice, informații privind poziționarea pânzei freatice, transmiterea unor date și informații privind echipamentele și fluxul tehnologic, amenajarea în plan orizontal și vertical a amplasamentului, managementul sterilului rezultat din exploatare etc.).

În fine, concluzionând cu privire la această măsură, Înalta Curte reține că sunt întemeiate susținerile și criticile recurentei-reclamante și pentru că aspectul referitor la pretinsele plăți duble efectuate de recurenta-reclamantă contrazis și practic invalidat tot prin expertizele efectuate în cauză, care au diferențiat în mod neechivoc cele două activități de elaborare, arătând că, în cuprinsul studiilor realizate în anul 2011 au fost avute în vedere tehnologii și proceduri care nu se regăseau în studiile anterioare.

De altfel, se impune a fi evidențiată și contradicția pe care o conține chiar argumentația decisivă a instanței, în sensul constatării legalității măsurii în discuție, în sensul că deși a reținut, necontestat, că studiile geotehnice nu pot fi actualizate și ca atare era necesară achiziționarea unora noi, instanța nu a admis cererea nici măcar în acest limite, fiind evident că în condițiile în care actualizarea în raport de noile modificări legislative sau tehnologii folosite plata „serviciilor de actualizare” nu reprezenta o încălcare a principiului utilizării eficiente a fondurilor publice.

Pretinsa încălcare de către recurenta-reclamantă a H.G. nr. 150/2010, potrivit cu care „efectuarea de plăți trebuia să aibă avizul ministerului de resort și al Consiliului Interministerial este de asemene eronat reținută, și în opinia instanței de recurs, întrucât prin H.G. nr. 150/2010 sunt stabilite numai atribuțiile Consiliului Interministerial și nu este obligat operatorul economic să facă plata documentațiilor numai după obținerea avizării. Contrar celor reținute de instanță, este de observat că plata serviciilor în discuție a fost realizată conform art. 5 alin. (2) din contractele subsecvente nr. 21/2 și nr. 21/3 din 1.03.2011, urmare aprobării documentațiilor înaintate, în cadrul Consiliului Tehnico-Economic al C.N.U.

3.3.3. Nelegalitatea soluției în ceea ce privește respingerea contestației cu referire la măsura dispusă în legătură cu „calculul și plata sumelor datorate Bugetului de Stat ca urmare a valorificării unor cantități din stocul de siguranță și consum - pct. 7 din Decizie”

Prin criticile aduse hotărârii primei instanțe, pe acest aspect, s-a susținut greșita aplicare a prevederilor legale (H.G. nr. 2157/2004 - art. 4; H.G. nr. 1009/2009) în ceea ce privește modul de calcul al sumelor ca urmare a valorificării U/DUNA datorate bugetului de stat, cu precizarea că recurenta a calculat obligația bugetară la același preț cu care a vândut către S.N. Nuclearelectrica, înainte de intrarea în vigoare a H.G. nr. 1009/2009, conform celor propuse în acest act normativ.

Constatarea primei instanțe prin care a respins raționamentul recurentei a fost apreciată ca fiind nelegală întrucât spre deosebire de prețul mediu din evidența contabilă, criteriu folosit de actul normativ anterior și care a fost respectat în toată perioada de existență, noul act normativ utilizează termenul de „transfer anterior” care urmează să fie interpretat ca fiind prețul practicat în ultima tranzacție, anterioară intrării în vigoare a noului act normativ.

În fine, recurenta a mai arătat că, față de împrejurarea că prețul utilizat pentru diuranatul de uraniu transferat anterior intrării în vigoare a noului act normativ a fost, necontestat de altfel, de 1,94 lei/kg, apreciază că este nelegală trimiterea făcută de prima instanță la un act normativ abrogat pentru determinarea prețului este nelegală, în condițiile în care actul în vigoare nu mai utilizează formula prețului mediu în contabilitate, ci a prețului de transfer anterior, adică a ultimei tranzacții care precede operațiunea.

De menționat că, în ceea ce privește acest motiv de recurs, vizând măsura prevăzută la pct. 7 din decizia atacată, recurenta a depus și concluzii scrise, detaliate, deopotrivă avute în vedere de instanța de control judiciar.

Apărările intimatei-pârâte cu referire la măsura prevăzută la pct. 7 din decizia nr. S/38/2012

Intimata-pârâtă a solicitat respingerea criticilor recurentei-reclamante și pe acest aspect, indicând că atât constatările organului de control, cât și interpretarea instanței de fond, date actelor normative aplicabile, sunt corecte și deplin fundamentate.

Soluția instanței de recurs cu privire la măsura dispusă la pct. 7 din decizia nr. S/83/2012, vizând diminuarea veniturilor cuvenite bugetului de stat cu suma de 3.062.775,26 lei, urmare a valorificării unor cantități din stocul de siguranță și consum

În raportul de control nr. S/46 din 12 aprilie 2012, auditorii publici externi au consemnat faptul că, în baza dispozițiilor H.G. nr. 1009/2009, Compania Națională a Uraniului SA, în anul 2011, a prelucrat cantitatea de 251.253,296 kg de U/DUNA. Din prelucrarea acestei cantități, a vândut către Societatea Națională Nuclearelectrica SA, cantitatea de 210.180,956 kg U/U02, la prețul de 390,20 lei/kg/U/U02, în valoare de 82.012.609 lei.

Recurenta a descărcat din gestiune, cantitatea de 251.253,206 kg de U/DUNA, la prețuri cuprinse între 8,1-25,7 lei/kg de U/DUNA rezultând valoarea totală de 3.550.205,26 lei, ce a fost evidențiată în contul 3415 „Semifabricate - Stoc cf. H.G. nr. 1009/2009, sediu” cu nota contabilă nr. 102 din 30 noiembrie 2011.

În anul 2011, pentru cantitatea de U/DUNA prelucrată, Compania Națională a Uraniului SA a calculat și virat la bugetul de stat suma de 487.430 lei, (contravaloarea cantității de 251.253,206 kg de U/DUNA la un preț de 1,94 lei/kg de U/DUNA) sub prețul de înregistrare în evidența contabilă din acea perioadă (3,60-30,06 lei/kg de U/DUNA), precum și sub prețul la care s-a efectuat descărcarea din gestiune (8,1-25,7 lei/kg de U/DUNA).

Pentru această cantitate, recurenta-reclamantă a calculat obligația bugetară la același preț pe care l-a utilizat înainte de intrarea în vigoare a H.G. nr. 1009/2009.

Înainte de intrarea în vigoare a H.G. nr. 1009/2009, au fost incidente în cauză (și sunt în vigoare) prevederile H.G. nr. 2157/2004, privind unele măsuri de procesare și valorificare a stocului de uraniu în diuranat de sodiu, produs până în anul 1993, care la art. 4 reglementează modul de determinare a contravalorii concentratului de diuranat de sodiu, respectiv prin metoda prețului mediu din evidența contabilă și se constituie ca obligație bugetară care va fi virată la bugetul de stat pe măsura valorificării produsului finit.

Compania Națională a Uraniului SA nu a făcut dovada că prețul de 1,94 lei/kg de U/DUNA la care s-a calculat obligația față de bugetul de stat, ar fi rezultatul prețului mediu din evidența contabilă, metodă prevăzută la art. 4 din H.G. nr. 2157/2004.

În esență, chestiunea ce s-a impus a fi dezlegată pe acest aspect a vizat, pe de o parte, interpretarea sintagmei „se determină la nivelul prețului stabilit pentru concentratul de uraniu în diuranat de sodiu, transferat anterior” cuprinsă în art. 4 din H.G. nr. 1009/2009, iar pe de alta corelarea acesteia cu prevederile art. 4 din H.G. nr. 2157/2004, ce prevede metoda prețului mediu din evidența contabilă și la care se face expres trimitere prin chiar art. 4 din H.G. nr. 1009/2009.

Interpretarea primei instanțe pe aceste aspecte în sensul respingerii criticilor recurentei-reclamante și al menținerii actelor de control atacate este corectă și urmează a fi însușită și de instanța de control judiciar întrucât, și în opinia Înaltei Curți interpretarea logico rațională a textelor incidente este în sensul că trimiterea cuprinsă în art. 4 din H.G. nr. 1009/2009 se face la modalitatea de calcul prevăzută de art. 4 din H.G. nr. 2157/2004, metoda pentru determinarea contravalorii concentratului de diuranat de sodiu și care se constituie ca obligație bugetară, fiind aceea a prețului mediu din evidența contabilă.

În caz contrar se ajunge la situația în care, corespunzător anului 2011, obligația bănească se calculează la un preț evident mai mic, practic anterior intrării în vigoare a H.G. nr. 1009/2009, ceea ce însă nu poate fi primit, astfel cum corect a punctat și prima instanță.

Urmează așadar a fi respinse ca nefondate criticile subsumate măsurii de la pct. 7, analizate.

3.3.4. Nelegalitatea sentinței recurate în privința respingerii contestației împotriva actului administrativ cu referire la „calculul și plata contribuției de 2% din valoarea substanțelor periculoase pentru mediu”, introduse pe piața națională, la Bugetul Fondului pentru Mediu- măsura dispusă la pct. 8 din decizia nr. S/83/2012

În esență, recurenta-reclamantă a arătat că, în mod nelegal prima instanță a respins argumentele înfățișate cu ocazia primei judecăți referitoare la exceptarea dioxidului de uraniu din categoria substanțelor periculoase și cu referire la livrarea acestei substanțe către SC Nuclearelectrica, ca reprezentând o punere în piață, pentru a fi îndeplinite ambele cerințe care instituie taxa de mediu.

În opinia recurentei, soluția primei instanțe în sensul reținerii legalității constatărilor Curții de Conturi este contrară prevederilor H.G. nr. 1408/2008 și Ordinului C.N.C.A.N. nr. 14/2000, ambele acte statuând că sursele naturale de uraniu (octoxid și dioxid) nu sunt periculoase pentru mediu.

Apărările intimatei-pârâte cu referire la măsura dispusă la pct. 8 din decizia nr. S/83/2012.

În esență, intimata, solicitând respingerea criticilor recurentei-reclamante și pe acest aspect a reiterat concluziile actelor de control, argumentația corectă a primei instanțe și a făcut trimitere la decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, nr. 4838 din 18 decembrie 2014, deplin relevantă în cauză a cărei putere de lucru judecat nu poate fi negată.

Soluția instanței de control judiciar cu referire la măsura dispusă la pct. 8 din decizia nr. S/83/2012

Raportat la probatoriul administrat, față de susținerile părților, dar și în considerarea deciziei nr. 4838 din 18 decembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, la care a făcut trimitere intimata-pârâtă, Înalta Curte va respinge criticile subsumate acestei măsuri, apreciindu-le ca fiind nefondate.

Abaterea constatată la pct. 8 din decizia S/83/2012 viza raptul că pentru cantitatea de 210.180,956 kg U în pulbere de UO2, valorificată către Societatea Națională Nuclearelectrica SA în anul 2011, Compania Națională a Uraniului SA nu a calculat și virat contribuția de 2% din valoarea substanțelor periculoase pentru mediu, introduse pe piața națională, la bugetul Fondului pentru Mediu, gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu.

În anul 2011 prin valorificarea cantității de 210.180,956 kg U în pulbere de UO2 către Societatea Națională Nuclearelectrica SA, a introdus pe piața națională, substanțe periculoase pentru mediu. S-a reținut că această pulbere este periculoasă pentru mediu, raportat la următoarele:

- Fișa tehnică de securitate pentru produsul dioxid de (uraniu - UO2, întocmită de Compania Națională a Uraniului SA - Sucursala Feldioara, unde sunt prezentate următoarele informații: T+Toxic” și „N-Periculos pentru mediu”;

- Anexa nr. 2 - „Lista substanțelor periculoase” la H.G. nr. 1408/2008, în care sunt nominalizați compuși ai uraniului cu numărul de index 092-002-00-3;

- Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor, de modificare și de abrogare a Directivelor 67/548/CEE și 1999/45/CE, precum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1907/2006, publicat în J.O. al U.E. nr. L352/2 din 31.12.2008, Tabelul 3.1 „Lista clasificărilor și etichetărilor armonizate ale substanțelor periculoase” unde este specificată substanța uraniu având numărul de index 092-001-00-8 și compuși ai uraniului având numărul de index 092-002-00-3.

Pentru clarificarea acestor aspecte, Curtea de Conturi a României, cu adresa nr. IV/40252 din 11 mai 2012 a solicitat Administrației Fondului pentru Mediu efectuarea unor verificări de specialitate privind „declararea, calcularea și virarea contribuției de 2% din valoarea substanțelor clasificate prin acte normative ca fiind periculoase pentru mediu, la bugetul Fondului pentru Mediu, de către Compania Națională a Uraniului SA”.

În urma verificărilor de specialitate, Administrația Fondului pentru Mediu a întocmit raportul de inspecție fiscală nr. 387 din 04 octombrie 2012, în care s-a constatat faptul că, pentru perioada 2007-2011, Compania Națională a Uraniului SA nu a declarat și nu a virat la Bugetul Fondului pentru mediu, contribuția de 2% din valoarea substanțelor chimice periculoase pentru mediu introduse pe piața națională prevăzută de art. 9 din O.U.G. nr. 196/2005, fiind stabilit un debit de plată în valoare de 6.754.378 lei.

Împotriva raportului de inspecție fiscală nr. 387 din 04 octombrie 2012 și a deciziei de impunere nr. 387 din 4 octombrie 2012 recurenta-reclamantă a formulat cererea de anulare la Curtea de Apel București, aceasta constituind obiectul Dosarului nr. x/2/2013. Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 1713 din 27 mai 2015/a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva a acestei hotărâri, societatea recurentă a formulat recurs, acesta fiind respins ca nefondat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 4838 din 18 decembrie 2014.

Relevanța acestei din urmă decizii este evidentă în statuarea asupra criticilor vizând măsura nr. 8, în sensul respingerii acestora, ca nefondate.

3.3.5. Criticile recurentei în ceea ce privește soluția asupra măsurii dispuse la pct. 9 din decizie, privind neavizarea documentațiilor tehnico-economice aferente proiectelor de investiții de către Consiliul Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Național și Locuințe (Consiliul Interministerial)

Recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond, în mod eronat și-a însușit constatarea Curții de Conturi constând în pretinsa încălcare a prevederilor legale ca urmare a efectuării plății studiilor anterior avizării acestora de către Consiliul Interministerial, fără a indica măcar textele de lege care obligau la obținerea unei atare avizări, întrucât în H.G. nr. 150/2010 nu există nicio referire la acest aspect.

În realitate, recurenta arată că se impunea ca instanța de fond să constate că atribuțiile Consiliului Interministerial nu cuprind și pe cele de autorizare a plății studiilor sau documentațiilor supuse analizei sale de către diverse instituții sau companii publice, neexistând vreo dispoziție legală care să condiționeze plata de emiterea avizului Consiliului Interministerial.

Interpretarea pretins sistematică a H.G. nr. 150/2010 este în opinia recurentei greșită, art. 25 alin. (1) din acest act normativ reglementând o altă ipoteză.

În fine, s-a mai arătat că de altfel, recurenta a obținut avizul pozitiv al Consiliului Interministerial pentru toate cele 3 investiții preconizate, fără nici un fel de referire la obligația de plată a studiilor, ceea ce demonstrează că nu revenea acestui organism acordarea acceptului de plată a documentației tehnice.

Apărările intimatei-pârâte cu referire la măsura dispusă la pct. 9 din decizia nr. S/83/2012

Intimata-pârâtă, reiterând apărările prezentate și în fața primei instanțe a susținut că măsura dispusă prin actele atacate este legală întrucât abia ulterior acceptării și efectuării plății facturilor în valoare de 9.180.000 lei (fără TVA) din fonduri de la bugetul de stat, documentațiile în discuție au fost avizate de Consiliul Interministerial, conform avizelor nr. 2927, 2928 și 2929 din 19.12.2011, fiind astfel încălcate de către recurentă prevederile art. 24 din H.G. nr. 150/2010.

Soluția instanței de control judiciar cu referire la măsura dispusă la pct. 9 din decizia nr. S/83/2012

Înalta Curte, în urma propriului demers de analiză a modului în care au fost aplicate prevederile H.G. nr. 150/2010 la elementele factuale ale cauzei, reține temeinicia susținerilor recurentei-reclamante.

Astfel, contrar celor arătate în cuprinsul actelor atacate și menținute, ca atare prin hotărârea recurată, Înalta Curte reține că normele legale la care s-a făcut trimitere, inter alia, nu stabilesc, în mod expres că între atribuțiile Consiliului Interministerial se află și cea de autorizare a plăților studiilor sau documentațiilor supuse analizei sale (art. 21-25 din H.G. nr. 150/2010).

Conținutul tuturor acestor texte de lege atestă că, competențele Consiliului Interministerial nu sunt de autorizare a plății studiilor sau documentației supuse analizei sale, sintagma „certificarea oportunității și necesității investiției, a compatibilității documentației cu avizele și acordurile prealabile, potrivit legii”, având în mod evident un cu totul alt sens și conținut.

Pretinsa interpretare sistematică a normelor sus arătate, astfel cum a indicat prima instanță, a condus în realitate, la generarea unor atribuțiuni neprevăzute, care, de altfel, în cauză apar și ca fiind lipsite de orice eficiență economică, în condițiile în care recurenta a obținut avizul pozitiv al consiliului pentru toate cele trei investiții preconizate, astfel că, potrivit art. 25 alin. (5) din H.G. nr. 150/2015 a putut trece la întocmirea fazelor ulterioare de proiectare aferente proiectelor sale de investiții.

În concluzie, cu referire la această măsură, Înalta Curte, primind criticile recurentei va modifica sentința atacată în sensul anulării măsurii dispuse la pct. 9 din decizia ce formează obiectul acțiunii de față.

3.3.6. Criticile recurentei reclamante cu referire la măsura dispusă la pct. 10 din decizia nr. S/83/2012, privind „acceptarea contractelor încheiate cu subcontractanții, în concordanță cu oferta”

În esență, prin motivele de recurs vizând această măsură, deopotrivă menținută de instanța de fond, recurenta-reclamantă a criticat împrejurarea că au fost ignorate susținerile sale, în special cele prin care s-a arătat că prețul stabilit între contractantul principal și subcontractori nu poate fi influențat de prețul agreat între beneficiar și contractorul principal, astfel încât nu poate constitui un motiv de utilizare neeficientă a banilor publici.

S-a mai susținut că fără nici un fel de bază legală sau factuală a reținut prima instanță că, toate contractele pentru elaborarea studiilor nu au fost încheiate în concordanță cu oferta în baza căreia E. a încheiat contractele subsecvente și că este astfel corectă constatarea intimatei Curtea de Conturi în sensul că, astfel au fost nerespectate art. 96 din H.G. nr. 925/2006 și art. 7.6 din Acordul cadru nr. S 21 din 1 martie 2011, o atare concluzie fiind vădit eronată, cu atât mai mult cu cât în mod arbitrar au fost înlăturate și susținerile expertului A.

În fine, a mai susținut recurenta că în mod discreționar a considerat prima instanță că în cauză trebuie aplicată procedura O.U.G. nr. 34/2006, în condițiile în care a precizat că publicarea în SEAP s-a făcut exclusiv în scopul de a asigura o publicitate cât mai mare procedurii de achiziție, restul etapelor următoare nefiind supuse O.U.G. nr. 34/2006, întrucât existau informații clasificate ce nu puteau fi dezvăluite decât după obținerea certificatelor de securitate industrială.

Apărările intimatei-pârâte cu referire la măsura dispusă la pct. 10 din decizia nr. S/83/2012

Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a susținut că în mod corect prima instanță a respins susținerile și apărările reclamantei-recurente și în ceea ce privește această măsură, în condițiile în care, prin actele atacate cu temei s-a reținut încălcarea prevederilor art. 96 din H.G. nr. 925/2006 ca și a celor cuprinse în Acordul cadru nr. S 21 din 1 martie 2011 pct. 7.6.

Soluția instanței de recurs cu privire la măsura dispusă la pct. 10 din decizia nr. S/83/2012

Instanța de recurs, contrar susținerilor recurentei-reclamante reține că prima instanță, printr-o analiză judicioasă, coerentă și convingătoare a demonstrat justețea constatărilor cuprinse în actele atacate pe aspectele în discuție, cu referire la pct. 10 din decizia nr. S/83/2012.

Abaterea constatată viza efectuarea de plăți suplimentare, în sumă de 539.000 lei + TVA, reprezentând servicii pentru elaborarea studiilor (studiu de impact radiologie asupra grupurilor critice de populație, studiu de impact asupra mediului, bilanțul de mediu nivel I și II, studiu de amplasament) decontate subcontractanților la prețuri mai mici decât cele stabilite în contractul încheiat cu Compania Națională a Uraniului SA.

În documentele de calificare, depuse de SC E. SRL Baia Sprie, pentru participarea la procedura de atribuire a Acordului cadru de servicii pentru „Elaborarea documentarilor tehnico-economice necesare pentru punerea în operă a obiectivelor de investiții aferente zăcământului uranifer din Carpații Orientali”, respectiv în lista cu lucrările ce urmau a fi subcontractate către terți, au fost nominalizați doi subcontractanți: SC I. SA și C. (expert autorizat).

Pe parcursul derulării Acordului cadru, SC E. SRL a schimbat subcontractanții nominalizați în Lista sus menționată, respectiv elaborarea studiului topografic precum și a studiului privind scoaterea din circuitul silvic pentru cele trei obiective de investiții, nu a fost subcontractată către SC I. SA, acestea realizându-se de SC J. SRL București și de către persoana fizică K.

Este corectă și din perspectiva instanței de control judiciar reținerea vizând încălcarea de către recurenta-reclamantă a art. 96 din H.G. nr. 925/2006, din cuprinsul căruia (a se vedea textul respectiv citat în cuprinsul sentinței atacate) rezultă cu evidență obligația autorității contractante de a solicita la încheierea contractului de achiziție publică prezentarea contractelor încheiate între viitorul contractant și subcontractanții nominalizați în ofertă, acestea constituind anexe la contractul de achiziție publică.

Niciuna dintre aceste obligații nu a fost îndeplinită de recurenta-reclamantă, iar susținerea din acțiunea inițială, reluată și prin motivele de recurs, în sensul că nu avea obligația de a respecta O.U.G. nr. 34/2006, a fost deopotrivă, cu justețe înlăturată de prima instanță, prin raportare la prevederile art. 12 lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006, care fără echivoc face trimitere și exclude de la aplicarea procedurii doar contractele incluse în categoria informațiilor „secrete de stat”, nu și pe cele incluse în categoria „secrete de serviciu”, cum este cazul în speță.

Față de toate cele mai sus-arătate se vor respinge așadar criticile recurentei subsumate acestei măsuri.

3.3.7. Criticile recurentei-reclamante cu referire la măsura dispusă la pct. 11 din decizia S/83/2012, privind „angajarea și efectuarea de cheltuieli din credite bugetare pentru servicii privind elaborarea de studii de scoatere din circuitul silvic a unor suprafețe de teren”

Reiterând contextul factual generator al măsurii dispuse la pct. 11 din decizia contestată, recurenta a susținut nelegalitatea soluției de menținere a constatărilor Curții de Conturi în esență pe motiv că a ignorat faptul că SC E. a efectuat și i-a predat un studiu de scoatere din circuitul silvic pe amplasamentul Grințieș-Tulgheș din Carpații Orientali, precizând doar că a fost predat un studiu pentru amplasamentul de la Feldioara, contrar celor asumate prin contractul subsecvent nr. S 21 din 1 martie 2011.

A criticat recurenta și aprecierile instanței de fond asupra oportunității deciziei de schimbare a amplasamentului, precum și împrejurarea că a omis să verifice actele ce dovedeau că nu a fost inutilă cheltuiala respectivă.

Apărările intimatei-pârâte cu referire la măsura dispusă la pct. 11 din decizia nr. S/83/2012

Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a susținut că în mod corect prima instanță a respins susținerile și apărările reclamantei-recurente și în ceea ce privește această măsură, în condițiile în care, prin actele atacate, cu temei s-a reținut nelegalitatea plăților efectuate din bani publici pentru efectuarea de studii de scoatere din circuitul silvic a unei suprafețe de teren care nu făcea parte din fondul forestier național.

Soluția instanței de recurs cu privire la măsura dispusă la pct. 11 din decizia nr. S/83/2012

Nici aceste critici nu sunt întemeiate și ca atare nu pot fi primite în sensul solicitat de recurenta-reclamantă.

Judecătorul fondului, contrar a ceea ce susține recurenta, a analizat în detaliu toate apărările și documentele, inclusiv concluziile experților de specialitate ajungând la concluzia, corectă și din perspectiva instanței de recurs, în sensul că au fost angajate fără temei cheltuielile în sumă de 120.000 lei pentru serviciile de elaborare a studiilor de scoatere din circuitul silvic a unor suprafețe de teren care, în fapt, cum s-a demonstrat prin probatoriul administrat, nu făceau parte din fondul forestier național.

Astfel, relevanță prezintă faptul că pentru verificarea realității regimului juridic al acestui teren, la solicitarea Curții de Conturi - Departamentul IV, cu adresa nr. IV/40100 din 05 martie 2012, Ministerul Mediului și Pădurilor - Direcția Generală Păduri, prin adresa nr. 191665/ISZ/21.03.2012, a comunicat faptul că terenul în suprafață de 146.889,40 m.p. nu este amplasat în fondul forestier național.

Studiile elaborate pentru amplasamentul de la Feldioara nu au bază legală în sensul că, amplasamentul propus pe suprafața de 146.889,4 m.p. este situat într-o zonă ocupată cu o serie de construcții și instalații aferente unei investiții începute și nefinalizate (abandonate) - uzina R2-E2, încadrat la categoria „intravilan” utilizat actualmente ca teren industrial.

Acest aspect a fost de altfel confirmat și de experții A. și B., potrivit cărora „dacă în evidențele autorităților locale terenul nu face parte din fondul silvic nu este necesară o documentație de scoatere a terenului din circuitul silvic. Ori, în acest caz, s-a demonstrat faptul că autoritățile locale, Primăria Feldioara, au precizat în certificatele de urbanism nr. 31 din 14 iunie 2011 și 32 din 14 iunie 2011, faptul că terenul situat în incinta Sucursalei Feldioara a fost încadrat la categoria „intravilan, având folosința de teren arabil și construcție”. Realizarea unor asemenea studii de scoatere din circuitul silvic era condiționată de faptul ca aceste suprafețe de teren să facă parte din fondul forestier național, condiție care nu este îndeplinită în acest caz.

În concluzie, cu deplin temei s-a reținut că recurenta-reclamantă a efectuat plăți din fonduri publice pentru efectuarea de studii de scoatere din circuitul silvic a unei suprafețe de teren care nu făcea parte din fondul forestier național, astfel angajând și efectuând plați pentru un serviciu care nu îi era necesar în derularea proiectului investițional.

3.3.8. Criticile recurentei-reclamante cu referire la măsura dispusă la pct. 12 din decizia nr. S/83/2012, privind „angajarea și efectuarea de cheltuieli în sumă de 310.000 lei pentru servicii privind elaborarea bilanțurilor de mediu și a studiilor de amplasament

Reluând și în contextul acestei măsuri atât constatările cuprinse în actele de control, dar și în sentința atacată, recurenta-reclamantă a criticat soluția adoptată sub următoarele aspecte:

- este eronată susținerea în sensul că din concluziile raportului de expertiză întocmit de B. ar rezulta că bilanțurile nu erau necesare, raportat și la Directivele 96/61/EC și 2008/01/EC, întrucât O.U.G. nr. 152/2005 nu putea transpune o directivă emisă în 2008 și pentru că concluziile expertizei au fost trunchiate, cu ignorarea opiniei lui A.;

- instanța a nesocotit normele C.N.C.A.N. de securitate radiologică ca și adresele emise de această autoritate din cuprinsul cărora rezultă că aceste studii erau obligatorii;

- în mod nepermis instanța de fond a nesocotit adresa C.N.C.A.N. nr. 4755 din 28 mai 2012, printr-un raționament nelegal, vizând data emiterii acesteia, ulterior angajării cheltuielilor și în mod simplist a apreciat că emiterea acordului de mediu, ulterioară controlului Curții de conturi, nu demonstrează necesitatea solicitării studiilor din faza studiului de fezabilitate.

Apărările intimatei-pârâte cu referire la măsura dispusă la pct. 12 din decizia nr. S/83/2012

Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a susținut că în mod corect prima instanță a respins susținerile și apărările reclamantei-recurente și în ceea ce privește această măsură, în condițiile în care, prin actele atacate, cu temei, s-a reținut că au fost efectuate cheltuieli din fonduri publice fără bază legală, în sumă de 310.000 lei pentru servicii de elaborare a bilanțurilor de mediu și a studiilor de amplasament, nesocotite și care nu erau absolut necesare, cum a rezultat din probatoriul analizat în sentința atacată.

Soluția instanței de recurs cu privire la măsura dispusă la pct. 12 din decizia nr. S/83/2012

Nu sunt fondate nici în opinia instanței de recurs susținerile și criticile aduse de recurenta-reclamantă în combaterea constatărilor de control ale Curții de Conturi și implicit ale sentinței atacate, care le-a și menținut.

Înalta Curte împărtășește opinia și raționamentul primei instanțe, pe care nu le consideră nici simpliste și nici greșite, în condițiile în care interpretarea dată art. 12 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2005 este corectă, fiind evident că nu „toate activitățile existente” sunt supuse bilanțului de mediu în vederea obținerii autorizației de mediu. În același sens sunt și toate celelalte acte normative, citate și analizate în cuprinsul sentinței, redate la pct. 1-2 din prezenta decizie, astfel că nu se impune reiterarea acestora.

Nu sunt fondate nici criticile referitoare la neverificarea de către prima instanță a concluziilor rapoartelor de expertiză.

Instanța a analizat în detaliu și a indicat motivat care sunt considerentele pentru care expertizele efectuate în cauză nu sunt de natură a conduce la primirea interpretării date de recurenta-reclamantă.

În fine, alăturat argumentului amplu și coerent dezvoltat, primit și de Înalta Curte, vizând în esență, nedeținerea de către reclamantă din partea autorității competente pentru protecția mediului a unei solicitări pentru obținerea autorizației integrate de mediu pentru cele trei obiective de investiții, prima instanță a indicat și motivele, deopotrivă convingător înfățișate, care au făcut ca adresa nr. 4755 din 28 mai 2012 emisă de C.N.C.A.N. să nu fie avută în vedere în soluționarea favorabilă a contestației, rezultând din considerentele hotărârii, contrar a ceea ce susține recurenta, că nu doar data emiterii adresei (ulterioară controlului) a fost determinantă ci și conținutul adresei, raportat la prevederile legale aplicabile.

Drept urmare și aceste critici cu privire la măsura nr. 12 din decizie, vor fi respinse ca neîntemeiate.

3.3.9. Criticile recurentei-reclamante cu referire la măsura dispusă la pct. 13 din decizia nr. S/83/2012, privind „angajarea și efectuarea de cheltuieli în sumă de 3.110.000 lei pentru servicii privind elaborarea de studii și pentru obținerea de avize și acorduri care potrivit H.G. nr. 28/2008 fac parte din conținutul cadru al studiului de fezabilitate-măsura dispusă la pct. 13 din decizia nr. S/83/2012

A arătat recurenta că prima instanță a respins toate argumentele sale și sub acest aspect, motivele invocate nefiind însă corecte întrucât a fost respectat principiul eficienței în utilizarea fondurilor publice, fiind apoi reluate, prin motivele de recurs chestiunile de fapt și modalitatea în care au fost elaborate documentele tehnico-economice necesare pentru punerea în operă a obiectivelor de investiții aferente zăcământului uranifer din Carpații Orientali.

Constatările instanței sunt contrazise de documentele depuse, regulat întocmite și de concluziile experților tehnici, în mod nelegal nevalorificate de prima instanță.

Nelegală este și constatarea că recurenta ar fi achiziționat prin Acordul cadru servicii ce nu ar fi fost ofertate de E., estimate la 51.728.000 lei, toate activitățile fiind în realitate încadrate în obiectul celor 3 contracte subsecvente.

Apărările intimatei-pârâte cu referire la măsura dispusă la pct. 13 din decizia nr. S/83/2012

Intimata a arătat, în esență, că nu a contestat utilitatea studiilor realizate, ci a constatat modul nelegal în care acestea au fost contractate și acceptate la plată.

Soluția instanței de recurs cu privire la măsura dispusă la pct. 13 din decizia nr. S/83/2012

Înalta Curte, reverificând actele dosarului și probatoriul administrat reține că și sub acest aspect analiza și raționamentul primei instanțe se impun a fi menținute, în condițiile în care, prin considerentele hotărârii se face o analiză detaliată atât în ceea ce privește situația de fapt generatoare, cadrul normativ incident și probatoriul administrat, în special expertizele de specialitate.

Recurenta-reclamantă, de altfel, nu aduce veritabile critici hotărârii, reiterând sub acest aspect apărările înfățișate și cu ocazia primei judecăți.

Abaterea constatată viza efectuarea de cheltuieli din fonduri publice fără bază legală, în sumă de 3.110.000 lei, respectiv angajarea și efectuarea de plăți pentru achiziția unor studii (topografice, geotehnice, hidrologice, evaluare impact asupra mediului), precum și pentru obținerea de avize și acorduri, care potrivit H.G. nr. 28/2008, fac parte din conținutul cadrul al studiului de fezabilitate.

În fapt, recurenta-reclamantă a contractat și acceptat plata unor studii în condițiile în care potrivit Anexei nr. 2 la H.G. nr. 28/2008, acestea fac parte din conținutul cadru al Studiului de fezabilitate, contractând practic elaborarea acestora atât prin achiziția studiilor de fezabilitate pentru cele trei obiective de investiții, cât și separat în baza contractelor subsecvente încheiate cu SC E. SA. Prin modul în care a procedat, recurenta-reclamantă practic a efectuat plăți (din fonduri publice alocate de la bugetul de stat) de două ori pentru aceleași servicii.

Mai mult, și Înalta Curte reține ca fiind dovedită împrejurarea că recurenta a efectuat plata integrală a serviciilor contractate în condițiile în care SC E. SA nu a obținut toate avizele și acordurile prevăzute în certificatele de urbanism.

Contrar celor afirmate de recurentă, a fost demonstrat și de prima instanță că valoarea serviciilor angajate pentru elaborarea studiilor și pentru obținerea de avize și acorduri depășește valoarea serviciilor angajate pentru elaborarea studiilor de fezabilitate, în condițiile în care aceste studii și avize fac parte din studiile de fezabilitate.

Referitor la modul în care au fost efectuate studiile solicitate de recurenta-reclamantă, s-a constatat faptul că entitatea a acceptat efectuarea de plăți din fonduri publice în condițiile în care:

- Studiile topografice s-au efectuat în baza unor acte normative abrogate (Ordinele M.A.P. nr. 535/2001, nr. 536/2001 și nr. 539/2001);

- deși au fost contractate Studii hidrologice, Consiliul tehnico-economic al recurentei-reclamante a avizat studii hidrologice;

- nu au fost prezentate certificate de atestare a competenței de elaborare a Studiilor hidrologice de către SC E. SA, conform Ordinului M.M.D.D. 1671 din 25 octombrie 2007.

Prima instanță, de asemenea în mod convingător și argumentat a arătat că acest punct al contestației nu putea fi admis nici în raport de expertizele efectuate în cauză, chiar expertul fiind cel ce nu a confirmat mare parte din punctele de vedere ale recurentei reclamante.

În concluzie, vor fi respinse ca neîntemeiate și criticile subsumate acestei măsuri.

3.3.10. Criticile recurentei-reclamante referitor la măsura dispusă la pct. 14 din decizie, referitor la „angajarea și efectuarea de cheltuieli din credite bugetare pentru servicii privind elaborarea de studii pe amplasamentul aprobat”

De asemenea în contextul reiterării situației generatoare a constatărilor și măsurilor dispuse de Curtea de Conturi, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că omisiunea inițială de a încheia un act adițional la Acordul cadru nr. S 21/2 din 1 martie 2011, semnalată de organele de control nu poate constitui motiv de returnare a costurilor studiilor corect făcute și necesare investițiilor, de vreme ce aceasta a fost ulterior remediată, instanța de fond fiind și în confuzie în ceea ce privește studiile efectuate pentru Uzina TV în zona Carpaților Orientali.

Apărările intimatei-pârâte cu referire la măsura dispusă la pct. 14 din decizia nr. S/83/2012

Și cu privire la acest punct, intimata, menținându-și poziția avută la fond, a solicitat respingerea criticilor recurentei și păstrarea soluției primei instanțe ca fiind corectă și judicios argumentată.

Soluția instanței de recurs cu privire la măsura dispusă la pct. 14 din decizia nr. S/83/2012

Și cu privire la această măsură, Înalta Curte, împărtășind punctul de vedere și analiza primei instanțe, va respinge criticile recurentei, cu aceeași remarcă în sensul că, în mod efectiv, nu au fost formulate veritabile critici față de soluția instanței de fond, fiind numai reiterate aspectele înfățișate și cu ocazia judecății în fond.

Ceea ce este particular acestei măsuri este și împrejurarea că recurenta, nici prin cererea introductivă nu a contestat situația de fapt, susținând doar că decizia de schimbare a amplasamentului era prerogativa sa.

Instanța de recurs împărtășește însă interpretarea instanței de fond, apreciind că în lipsa actului adițional la contractul subsecvent nr. 21/2 din 01 martie 2011, privind schimbarea amplasamentului pentru obiectivul „Uzina de preparare a minereurilor uranifere” recurenta a subcontractat elaborarea studiilor și lucrărilor aferente acestui obiectiv pe un amplasament diferit, ceea ce a antrenat și echivalează cu nerespectarea prevederilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 și a pct. 17 din contractul subsecvent nr. 21/2 din 1 martie 2011.

Cum în mod corect a punctat și judecătorul fondului, demersurile ulterioare controlului, întreprinse de reclamantă, se înscriu în linia diligențelor necesare remedierii deficienței constatate, dar nu pot conduce, în sine, la înlăturarea acesteia.

Pentru toate aceste argumente urmează a fi respinse ca neîntemeiate și criticile înfățișate cu referire la măsura dispusă la pct. 14 din decizia emisă de intimata-pârâtă.

3.3.11. Criticile recurentei-reclamante cu referire la măsura dispusă la pct. 15 din decizie, privind „angajarea și efectuarea de cheltuieli din credite bugetare pentru servicii privind elaborarea studiilor privind sistemul de protecție fizică în domeniul nuclear”

A susținut recurenta-reclamantă că este eronată concluzia primei instanțe în sensul că achiziționarea acestor studii separat de studiul de fezabilitate și nu în conținutul cadru al acestuia, constituie o încălcare a art. 14 din Legea nr. 500/2002.

A mai arătat recurenta că prin adresa C.N.C.A.N. nr. 50974 din 24 aprilie 2012, autoritatea a confirmat necesitatea elaborării unor astfel de studii pentru asigurarea protecției fizice a obiectivelor, fără respectarea art. 46 la anexa Ordinului C.N.C.A.N. nr. 382/2001.

Apărările intimatei-pârâte cu referire la măsura dispusă la pct. 15 din decizia nr. S/83/2012

Și cu privire la acest punct, intimata, menționându-și poziția avută la fond, a solicitat respingerea criticilor recurentei și menținerea soluției primei instanțe ca fiind corectă și judicios argumentată.

Soluția instanței de recurs cu privire la măsura dispusă la pct. 15 din decizia nr. S/83/2012

Înalta Curte, contrar celor susținute de recurentă, reține că, acceptarea la plată a sumei de 220.000 lei, în condițiile în care studiile elaborate de SC E. SRL nu cuprindeau toate elementele prevăzute la art. 46 din Normele de protecție fizică în domeniul nuclear, aprobate prin Ordinul C.N.C.A.N. nr. 382/2004, se subsumează prevederile art. 14 alin. (2) din Legea finanțelor publice, neexistând, cum bine a reținut și prima instanță, considerente efective și reale pentru care au fost acceptate la plată cheltuieli pentru studii incomplete, separat de studiul de fezabilitate.

În fine, este de reținut și că prima instanță în mod corect și bine argumentat a prezentat motivele pentru care adresa nr. 50974 din 24 aprilie 2012, invocată de recurentă nu poate fi reținută în sensul susținerilor acesteia, fiind evident că prin conținutul său, această adresă nu furnizează elementele care ar fi fost cu adevărat relevante, cum ar fi ce anume ar urma să conțină astfel de studii, modalitatea lor de elaborare și legislația ce se impunea a fi respectată, inclusiv cu privire la formă și conținut.

Pentru cele arătate urmează a fi așadar respinse ca neîntemeiate și aceste susțineri și critici ale recurentei-reclamante.

Concluzionând, pentru argumentele înfățișate mai sus, în structura indicată, urmează așadar ca în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la at. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată, să fie admis recursul de față, cu consecința modificării în parte a sentinței atacate, în sensul că Înalta Curte, admițând în parte acțiunea reclamantei-recurente, va anula în parte și actele atacate, respectiv numai în ceea ce privește măsurile prevăzute la pct. 5, 6 și 8 din decizia Curții de Conturi nr. S 83 din 11 mai 2012.

Vor fi menținute în rest actele atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Compania Națională a Uraniului SA împotriva sentinței civile nr. 1368 din 05 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că admite în parte acțiunea reclamantei Compania Națională a Uraniului SA și, în consecință: anulează în parte încheierea nr. S 165/2012 a Curții de Conturi - Comisia de Soluționare a Contestațiilor, decizia Curții de Conturi nr. S 83 din 11 mai 2012, precum și raportul de control nr. S 46 din 12.04.2012, în ceea ce privește următoarele măsuri:

- Măsura prevăzută la pct. 5 din decizia Curții de Conturi nr. S 83 din 11 mai 2012;

- Măsura prevăzută la pct. 6 din decizia Curții de Conturi nr. S 83 din 11 mai 2012;

- Măsura prevăzută la pct. 9 din decizia Curții de Conturi nr. S 83 din 11 mai 2012, cu privire la încălcarea H.G. nr. 150/2010.

Menține în rest actele atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2015.