Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2976/2016 AI generated

Suspension of proceedings pending CJEU preliminary ruling on EU treaty compliance of national pollution tax law

Case Number Decizia nr. 2976/2016
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as having lost its object (rămâs fără obiect), ruling that the appellant's request to quash the lower court's decision to suspend proceedings was no longer relevant following the intervention of the Court of Justice of the European Union. The dispute arose from a tax controversy where the Bacău Court of Appeal had suspended the judgment of appeals concerning a pollution tax case pursuant to Article 413(1)(1) of the Code of Civil Procedure, pending a preliminary ruling from the CJEU in Case C-76/14 regarding the interpretation of Article 110 of the Treaty on the Functioning of the European Union. The decisive legal basis for the final outcome was Article 413(2) of the Code of Civil Procedure, which stipulates that a suspension lasts only until the decision in the case causing the suspension becomes final; since the CJEU issued its ruling on April 14, 2015, the grounds for suspension ceased to exist, rendering the appeal moot.

Legislator headnote

AI generated

art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (6) C. proc. civ, art. 413 alin. (2) C. proc. civ; Suspension of proceedings pending CJEU preliminary ruling on EU treaty compliance of national pollution tax law: Prin raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, s-a apreciat că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate, reținându-se și faptul că, prin hotărârea din 14 aprilie 2015, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauza C-76/14, până la soluționarea căreia s-a dispus suspendarea judecării recursurilor.

Keywords

AI generated
preliminary ruling procedure pending proceedings European treaties article of civil procedure grounds for cassation preliminary decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 2976/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea primei instanțe ce face obiectul recursului

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 22.07.2014, reclamantul A. și pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău au formulat recurs împotriva sentinței nr. 1057 din 19 iunie 2014 a Tribunalului Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin Încheierea din 13 ianuarie 2015, Curtea de Apel Bacău a dispus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecății recursurilor formulate de recurentul-reclamant și de recurenta-pârâtă până la pronunțarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-76/2014 privind întrebarea preliminară adresată de Curtea de Apel Brașov referitoare la interpretarea art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei încheieri, recurentul A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea încheierii și continuarea judecării recursurilor.

Susține recurentul că instanța de fond în mod nelegal a dispus suspendarea judecății cauzei, pentru că taxa de poluare a fost achitată la data de 20.02.2013, sub incidența Legii nr. 9/2012. Cu privire la dispozițiile acestei legi, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat, în sensul că acestea contravin art. 110 din T.F.U.E., în cauzele C-07/2013 și C-214/13.

3. Procedura de soluționare a recursului

3.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Prin raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, s-a apreciat că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate, reținându-se și faptul că, prin hotărârea din 14 aprilie 2015, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauza C-76/14, până la soluționarea căreia s-a dispus suspendarea judecării recursurilor.

Raportul a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 29 iunie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Recurentul a depus punct de vedere, prin care a arătat că problema de drept nu este controversată, solicitând soluționarea recursului fără citarea părților, printr-o decizie definitivă.

Completul de filtru, față de cele reținute prin raport, reținând și punctul de vedere al recurentului, apreciază că problema de drept care se pune în recurs nu este controversată, soluționarea recursului urmând a se face în condițiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

3.2. Cu privire la fondul recursului

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul formulat a rămas fără obiect.

Prin încheierea din data de 13 ianuarie 2015, Curtea de Apel Bacău a dispus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecății recursurilor formulate de recurentul-reclamant și de recurenta-pârâtă până la pronunțarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-76/2014 privind întrebarea preliminară adresată de Curtea de Apel Brașov referitoare la interpretarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Recurentul A. a solicitat casarea acestei încheieri și continuarea judecării cauzei.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin hotărârea din 14 aprilie 2015, s-a pronunțat în cauza C-76/14, până la soluționarea căreia s-a dispus suspendarea judecării recursurilor.

Potrivit art. 413 alin. (2) C. proc. civ.,

„(2) Suspendarea va dura până când hotărârea pronunțată în cauza care a provocat suspendare a devenit definitivă”.

Prin urmare, Înalta Curte constată că nu mai subzistă motivele suspendării judecății cauzei, nemaifiind necesară analizarea motivelor invocate de recurentul A., care solicită tocmai casarea încheierii în sensul continuării judecării pricinii, calea de atac rămânând fără obiect.

De altfel, instanța de fond a și solicitat, la data de 6 iunie 2016, restituirea dosarului în vederea soluționării cererii de repunere pe rol formulată de recurentul A..

4. Soluția instanței de recurs

Pentru toate considerentele anterior expuse, având în vedere că problema de drept care se pune în recurs nu este controversată, în temeiul art. 493 alin. (6) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca rămas fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din 13 ianuarie 2015 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca rămas fără obiect.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 noiembrie 2016.