Jurisdiction for union collective wage claims: territorial competence based on union seat versus defendant location

Decizia nr. 1599/2016

Deliberând, constată următoarele:

1. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 25 iunie 2015, sub nr. x/3/2015, pe rolul Tribunalului București, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, Sindicatul Național A., în numele și pentru 400 de reclamanți, membri de sindicat, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului Suceava, Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Poliției Române, obligarea acestora la plata sumelor cuvenite pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, pentru perioada 01 iulie 2014 - 31 decembrie 2014, actualizată cu indicele de inflație, la acordarea timpului liber compensator pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal ori de sărbători legale, pentru perioada iunie 2012 - iunie 2014 sau plata zilelor aferente, actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda aferentă, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal

Prin Sentința civilă nr. 9277 pronunțată în data de 21 decembrie 2015, Tribunalul București, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Poliției Române, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții B. și ceilalți reclamanți prin Sindicatul Național A., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Politie al Județului Suceava, Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Politiei Romane, în favoarea Tribunalului Suceava.

Pentru a pronunța această sentință Tribunalul București, secția a II-a civilă, a constatat că acțiunea este formulată de Sindicatul Național A. în numele membrilor de sindicat menționați în tabelul anexat cererii (400 de funcționari publici), iar în conformitate cu prevederile art. 111 C. proc. civ., cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului.

S-a precizat că, în cauză nu este aplicabilă Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece problema de drept dezlegată privește interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, republicat, care au caracter special, fiind aplicabile numai jurisdicției muncii și a asigurărilor sociale.

Totodată a susținut că, în materia contenciosului administrativ competența teritorială este alternativă, fiind competentă inclusiv instanța de la sediul pârâtului, în speță Inspectoratul de Poliție a Județului Suceava cu sediul în Municipiul Suceava. De asemenea, a menționat că sindicatul nu are calitate de reclamant, ci acționează potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, în numele membrilor săi de sindicat, care au domiciliile în județul Suceava.

3. Hotărârea Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Suceava, sub nr. x/3/2015.

Prin Sentința nr. 445 pronunțată în data de 17 martie 2016, Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect "calcul drepturi salariale", formulată de reclamantul Sindicatul Național A., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului Suceava, Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Poliției Române, a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Suceava și Tribunalul București și suspendând din oficiu judecata cauzei, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul fondului a reținut că demersul judiciar în vederea obținerii unor drepturi salariale a fost inițiat de către Sindicatul Național A., care acționează în numele și pentru membrii de sindicat indicați în anexa la cererea de chemare în judecată și, atât timp cât organizației sindicale i se recunoaște legitimare procesuală activă, fiind reclamant, în determinarea competenței teritoriale, urmează să se țină seama de sediul sindicatului.

Pentru identitate de rațiune, sunt aplicabile considerentele Deciziei nr. 1 din 21 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în ceea ce privește mențiunea că, atunci când organizația sindicală acționează în calitate de reclamant, sediul reclamantului este cel al organizației sindicale și nu al membrilor săi, care pot avea domiciliile în circumscripția unor tribunale diferite, cum este și în cazul de față, unii membrii de sindicat având domiciliul în circumscripția altor tribunale.

4. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, sesizată cu pronunțarea regulatorului de competență, judecând în conformitate cu dispozițiile art. 135 noul C. proc. civ. și analizând obiectul cauzei deduse judecății precum și dispozițiile legale incidente în cauză, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Obiectul acțiunii îl constituie cererea formulată de reclamantul Sindicatul Național A., în numele și pentru 400 de reclamanți, membri de sindicat, prin care a solicitat obligarea pârâților Inspectoratul de Poliție al Județului Suceava, Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Poliției Române la plata sumelor cuvenite pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.

Potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 coroborate cu cele ale art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, prin derogare de la dreptul comun, atunci când acțiunea în justiție este introdusă de o organizație sindicală în numele unor membri ai săi, competența teritorială aparține instanței în a cărei rază teritorială își are sediul organizația sindicală, în acest sens pronunțându-se și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, prevederi aplicabile în situația în care reclamantă în cauză este organizația sindicală, tocmai în vederea protejării intereselor salariaților membri de sindicat.

În consecință, văzând și dispozițiile art. 1 alin. (1) C. proc. civ, Înalta Curte în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Național A., în numele și pentru membrii de sindicat B. ș.a. în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului Suceava, Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Poliției Române, în favoarea Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 mai 2016.

Procesat de GGC - NN