Legislator Case Law & Legislation
ICCJ_136836 AI generated

Peremption of land registry rectification appeal suspended pending administrative restitution procedure under Law No. 10/2001

Case Number ICCJ_136836
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Judicature dismissed the appellants’ appeal, thereby upholding the Court of Appeal’s decision to declare the pending appellate proceedings perimé (peremptorily barred) for inactivity, which extinguished the procedural instance and left the lower instance decision in force. The dispute involved a civil action for the rectification of the land registry and the annulment of registration deeds concerning expropriated land, where the proceedings were suspended in 2002 under Law No. 10/2001 pending the resolution of an administrative notification regarding restitution. The legal core of the decision rests on Articles 244, 248, and 250 of the Code of Civil Procedure, establishing that while suspension stops the perimé deadline, the suspension ceased in June 2012 when the defendant issued a decision on the administrative notification; because the parties failed to request the resumption of the case within one year following the cessation of the suspension cause, the statutory presumption of party fault was triggered, resulting in the automatic peremption of the appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 47 din Legea nr. 10/2001, art. 248 C. proc. civ, art.244 C.proc. civ, art.250 C.proc.civ, art.304 pct.7 C. proc. civ; Peremption of land registry rectification appeal suspended pending administrative restitution procedure under Law No. 10/2001: , s-au invocat dispoziţiile art. 253 alin. (2), art.304 pct.7 şi art. 304 pct.9, art.244, art. 248 şi art. 250 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
land law action for annulment pending proceedings notification of the decision Civil Procedure Code action for rectification

Cited Legislation

AI generated
art. 248 alin. (1) C. proc. civ
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., incident în cauză, „orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii mai mult de un an”.
art. 47 din Legea nr. 10/2001
La termenul din 27.02.2002 instanţa de apel a dispus suspendarea soluţionării cauzei în temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001, până la soluţionarea notificării formulate de reclamanţi în temeiul Legii nr.
art. 248 C. proc. civ
Totodată, s-a reţinut că, în cauză, apelul este suspendat de peste 1 an de zile, iar părţile nu au efectuat niciun act de procedură care să întrerupă perimarea, fiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 248 C. proc. civ.
art.244 C.proc. civ
Au susţinut recurenţii-reclamanţi că ultima repunere pe rol cauzei s-a realizat la 24.05.2012 când, prin încheierea din aceeaşi dată, s-a dispus suspendarea judecării apelului conform art.244 C.proc. civ.
art.250 C.proc.civ
nu a comunicat răspunsul la notificare, deşi s-a stăruit in obţinerea acestuia, cursul perimării fiind suspendat conform art.250 C.proc.civ.
art.304 pct.7 C. proc. civ
Motivul prevăzut de art.304 pct.7 C. proc. civ.
art.304 pct.9 C. proc. civ
Potrivit art.304 pct.9 C. proc. civ., modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 261/2016
Prin decizia civilă nr. 261/2016 din 25 februarie 2016, Curtea de Apel Alba-Iulia, Secţia I civilă a constatat perimată judecarea apelului declarat de reclamanţii A., B, C., D., E., împotriva sentinţei civile nr.
decizia civilă nr. 4870/2007
decizia civilă nr. 3042/2009
Această hotărâre a fost menţinută prin decizia civilă nr. 3042/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a respins recursul pârâtei SC I.
decizia civilă nr. 77/2007
Prin decizia civilă nr. 77/2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, dată în dosar nr.
decizia nr. 1/2009
77/A/2007 a Curţii de Apel Alba Iulia şi a emis decizia nr. 1/2009 prin care a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Legii nr.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Perimarea. Excepție peremptorie

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Procedura în faţa primei instanţe

Index alfabetic: acţiune în rectificare carte funciară

- exceptia perimarii

C. proc. civ. din 1865, art. 248 alin. (1)

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., incident în cauză, „orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii mai mult de un an”.

Perimarea reprezintă atât o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei în judecată.

Reglementată ca o excepţie de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepţia de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află şi este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor dar şi în interesul unei bune administrări a actului de justiţie. Pentru a interveni însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, ce nu a acţionat în acest scop, deşi avea posibilitatea sa o facă, existând în acest sens o prezumţie simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruinţă în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.

Sectia a II-a civilă, Decizia nr. 1889 din 10 noiembrie 2016

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 18.11.1998 sub dosar nr. x/1998, astfel cum a fost completată, reclamanţii A., B., C., în calitate de succesori ai defunctului D. (proprietar tabular), şi A., E. şi F., în calitate de succesori ai defunctului G. (proprietar tabular) au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român – Mun. X, prin primar, SC H. SA şi SC I. SA: să se constate nulitatea absolută parţială a încheierilor de întabulare nr. 3589/1975 şi 667/1979 cu privire la trecerea în proprietatea statului a terenurilor cu nr. top. 4161/2/2, 4162/2, 4163/2/2, 4164/2/2, 4161/2/3, 4162/3, 4161/2/1/2, 4162/1/2, 4163/2/2/1/2, ulterior comasate sub nr. top. 4162/3; să se dispună dezmembrarea nr. top. 4162/3, prin dezlipirea imobilelor cu nr. top. menţionate, expropriate ilegal şi crearea unui nou corp funciar; să se constate nulitatea absolută parţială a încheierii de întabulare nr. 3333/1995 şi să se dispună restabilirea situaţiei anterioare de CF, în sensul întabulării dreptului de proprietate în favoarea foştilor proprietari.

Prin sentinţa civilă nr. 178/2001,Tribunalul Sibiu a respins acţiunea, reţinând, în esenţă, că scopul exproprierii a fost atins şi că nu sunt îndeplinite cerinţele impuse de art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, aducându-i critici de nelegalitate şi netemeinicie.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia sub dosar nr. x/2001 (nr. dos. nou x/57/2001).

Prin decizia civilă nr. 261/2016 din 25 februarie 2016, Curtea de Apel Alba-Iulia, Secţia I civilă a constatat perimată judecarea apelului declarat de reclamanţii A., B, C., D., E., împotriva sentinţei civile nr. 178/2001 pronunţată de Tribunalul Sibiu, Secţia I civilă.

Pentru a pronunţa această decizie, în considerarea dispoziţiilor art. 250 alin. 1 C. proc. civ., art. 248 alin. 1 C. proc. civ. cu raportare la art. 252-253 C. proc. civ.,Curtea a reţinut, în esenţă, următoarele:

La termenul din 27.02.2002 instanţa de apel a dispus suspendarea soluţionării cauzei în temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001, până la soluţionarea notificării formulate de reclamanţi în temeiul Legii nr. 10/2001, având ca obiect imobilele din litigiu şi că, în cauză, intimata SC H. SA a formulat mai multe cereri de repunere pe rol.

De asemenea, s-a constatat că, prin încheierea din 04.09.2008, instanţa de apel a respins cererea de repunere pe rol, reţinând că, deşi reclamanţii sunt în posesia unei hotărâri irevocabile (decizia civilă nr. 4870/2007 a Înaltei Curţi de Casaţi şi Justiţie), notificarea reclamanţilor nu a fost soluţionată, instanţele de judecată obligând unităţile deţinătoare să răspundă notificării. Această hotărâre a fost menţinută prin decizia civilă nr. 3042/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a respins recursul pârâtei SC I. SA împotriva încheierii din 04.09.2008, reţinând că procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu a fost finalizată, astfel că subzistă motivul suspendării.

În continuare, s-a constatat că, prin încheierea din 24.05.2012, Curtea de Apel Alba Iulia a respins din nou cererea de repunere pe rol a cauzei, reţinând că pârâta SC I. SA nu a emis decizie prin care să soluţioneze notificarea reclamanţilor şi a menţinut suspendarea până la definitivarea procedurii în temeiul Legii nr. 10/2001 şi emiterea dispoziţiei de către SC I. SA Sibiu.

Conform adresei nr. 4187/18.12.2015, emisă de SC I. SA, prin administrator judiciar J., pârâta SC I. SA a emis la 12.06.2012 decizia înregistrată sub nr. 223, prin care a respins cererea de restituire în natură a imobilului în litigiu şi a propus acordarea de despăgubiri prin echivalent.

Cauza a fost repusă pe rol la data de 28.01.2016, în vederea analizării excepţiei perimării.

În anul 2002, reclamanţii A. şi E., succesori ai defuncţilor D. şi G., au solicitat, conform Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a suprafeţei de 18438 mp din Sibiu, iar judecarea apelului în litigiul de faţă a fost suspendată până la soluţionarea notificării reclamanţilor în baza Legii nr. 10/200l.

Prin decizia civilă nr. 77/2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, dată în dosar nr. x/85/2005, au fost obligaţi Primarul Municipiului X, SC H. SA şi SC I. SRL să răspundă notificărilor făcute de A. şi E. , decizie care a fost menţinută în recurs, prin decizia civilă nr. 4870/14.06.2007.

Pârâta SC H. SA s-a conformat deciziei civile nr. 77/A/2007 a Curţii de Apel Alba Iulia şi a emis decizia nr. 1/2009 prin care a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Legii nr. 247/2005.

Prin sentinţa civilă nr.1214/2011, pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. x/85/2008, instanţa a obligat-o din nou pe pârâta SC I. SRL să emită dispoziţie conform Legii nr. 10/2001 pentru imobilul cu nr. top. 4162/3/1, teren de construcţii de 6.430 mp din CF 43000 cu propunere de acordare de despăgubiri băneşti conform Legii nr. 247/2005, sentinţă care a rămas irevocabilă prin decizia nr. 116/08.03.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia.

Faţă de soluţiile pronunţate în dosarele nr. x/2006 şi x/85/2008, pârâta SC I. SA a emis decizia nr. 223, la data de 12.06.2012.

În speţă, a reţinut instanţa de apel, termenul de perimare a fost suspendat până la data de 12.06.2012, când pârâta SC I. SA a emis decizia de soluţionare a notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul în litigiu, iar, după această dată, a început să curgă termenul de perimare.

Totodată, s-a reţinut că, în cauză, apelul este suspendat de peste 1 an de zile, iar părţile nu au efectuat niciun act de procedură care să întrerupă perimarea, fiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 248 C. proc. civ.

Împotriva deciziei civile nr. 261/2016 din 25 februarie 2016, Curtea de Apel Alba-Iulia, Secţia I civilă, au declarat recurs reclamanţii B., D., A. şi C.

În motivarea cererii de recurs, reclamanţii au arătat, în esență, că prin hotărârea recurată instanţa a constatat perimarea judecării apelului formulat împotriva sentinţei civile nr. 178/2001 a Tribunalului Sibiu, care a fost suspendat de mai multe ori pentru ca pârâtele SC H., SC I. şi Primăria X să răspundă la notificările formulate de apelanţi în baza Legii nr. 10/200l.

Au susţinut recurenţii-reclamanţi că ultima repunere pe rol cauzei s-a realizat la 24.05.2012 când, prin încheierea din aceeaşi dată, s-a dispus suspendarea judecării apelului conform art.244 C.proc. civ. până la data oferirii răspunsului la notificarea nr. 178/2002, de către SC I.

SC I. nu a răspuns notificării nr. 178/2002, au susţinut recurenţii, în ciuda solicitărilor făcute de reclamanţi şi chiar dacă aceasta a fost obligată în acest sens atât prin decizia civila nr. 77/A/2007 a Curţii de Apel Alba, cât şi prin sentinţa civilă nr. 1214/2011 a Tribunalului Sibiu, rămasă definitivă prin Decizia 116/2012 a Curţii de Apel Alba Iulia.

Recurenţii-reclamanţi au arătat că au stăruit în obţinerea răspunsului la notificare de către SC I., atât prin solicitarea către instanţă a obligării acesteia la emiterea deciziei/dispoziţiei referitoare la notificare, cât şi prin înscrisurile trimise acestei societăţi prin executorii judecătoreşti (depuse la dosar), situaţie în raport cu care autorii căii de atac au susţinut că nu au nici o vină pentru rămânerea în nelucrare a dosarului, suspendat în baza art.244 C. proc. civ.

Au mai arătat recurenţii-reclamanţi că, întrucât SC I. nu a emis şi comunicat o decizie, pe care să o atace în instanţă, nu au putut obţine până în prezent o hotărâre irevocabilă, suspendarea dăinuind până în momentul obţinerii unei astfel de hotărâri.

Cât timp judecata unei cauze este suspendată potrivit art. 244 C.proc.civ. pentru motivul că dezlegarea pricinii, depinde în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul altei judecăţi, termenul de perimare nu curge, au subliniat recurenţii-reclamanţi.

Totodată, au susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile perimării de drept (art.248 C.proc.civ.), în sensul că apelanţii nu se fac vinovaţi de faptul că SC I. nu a comunicat răspunsul la notificare, deşi s-a stăruit in obţinerea acestuia, cursul perimării fiind suspendat conform art.250 C.proc.civ. cât timp dăinuieşte suspendarea judecării cauzei, pronunţată de instanţă în temeiul art. 244 C.proc.civ.

Recurenţii-reclamanţi au susţinut că decizia recurată este netemeinică pentru că la pronunţarea acesteia nu s-au avut în vedere înscrisurile depuse de apelanţi prin care au dovedit că s-a insistat în obţinerea unui răspuns din partea SC I., fiind şi nelegală pentru că a fost dată cu încălcarea prevederilor art.244, 248, 250 C.proc.civ.

Pentru aceste motive, au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii perimării judecării apelului şi menţinerii dispoziţiei referitoare la repunerea pe rol în vederea continuării judecării apelului.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 253 alin. (2), art.304 pct.7 şi art. 304 pct.9, art.244, art. 248 şi art. 250 C. proc. civ.

Analizând recursul declarat de reclamanţii B., D., A. şi C., Înalta Curte a apreciat că acesta este nefondat şi l-a respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art.304 pct.7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Acest motiv vizează prin conţinutul său nerespectarea prevederilor art.261 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ. pe care recurenţii nu le-au citat şi nici nu au argumentat distinct criticile care ar putea fi încadrate în motivul de nelegalitate invocat, nicio ipoteză a acestui motiv nedesprinzându-se din argumentele recursului.

Exprimarea clară a raţionamentului juridic, fundamentat pe argumentele juridice şi evidenţierea logicii interne care a condus la adoptarea soluţiei constituie elemente obligatorii care definesc actul jurisdicţional şi care îi conferă forţa de convingere, constituind, totodată, o garanţie împotriva arbitrariului.

Observând considerentele deciziei criticate se constată că aceasta cuprinde motivele pe care se sprijină şi nu există contradictorialitate între dispozitivul deciziei recurate şi considerentele acesteia, astfel încât acest motiv va fi respins ca nefondat.

Potrivit art.304 pct.9 C. proc. civ., modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Din perspectiva motivului de recurs indicat, recurenta a invocat încălcarea dispoziţiilor prevederilor art.244, art. 248 şi art. 250 C. proc. civ.

Raportat la situația de fapt reținută de către instanța de judecată privind cursul judecății în apel, se constată că în cauză s-a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 și art. 248-253 C. proc. civ.

Suspendarea reprezintă un incident procedural survenit în cursul judecății și are ca efect sistarea temporară a procedurii de judecată ca urmare a apariției unor împrejurări voite de părți sau independente de voința lor.

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., incident în cauză, „orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii mai mult de un an”.

Perimarea reprezintă atât o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei vreme îndelungată în judecată.

Reglementată ca o excepţie de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepţia de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află şi este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor, dar şi în interesul unei bune administrări a actului de justiţie.

Pentru a interveni, însă, perimarea este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, ce nu a acţionat în acest scop, deşi avea posibilitatea sa o facă, existând în acest sens o prezumţie simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruinţă în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.

Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată în temeiul dispoziţiilor legale aplicabile speţei. Astfel, instanţa de apel a respectat, aplicat şi interpretat corect normele legale incidente în cauză şi, analizând cu rigurozitate condiţiile suspendării din perspectiva intervenirii perimării, a statuat în mod corect că termenul de perimare a fost suspendat până la data de 12.06.2012, când pârâta SC I. SA a emis decizia de soluţionare a notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul în litigiu şi că, după această dată, a început să curgă termenul de perimare.

Astfel, Înalta Curte constată că suspendarea judecăţii a produs efecte până când pârâta SC I. SA a emis decizia nr. 223 din 12.06.2012 de soluţionare a notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilele în litigiu şi că, de la acest moment, suspendarea a încetat, iar termenul de perimare şi-a reluat cursul său firesc, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 244 C.proc.civ. în referire la art. 248 şi art. 250 C.proc.civ.

Părţile implicate în judecarea procesului aveau obligaţia, în termenul de un an prevăzut de art. 248 alin.(1) C.proc.civ., de a încunoştinţa instanţa despre soluţionarea notificării cu privire la imobilul în litigiu.

În speţă, însă, de la data dispariţiei cauzei de suspendare, respectiv 12.06.2012 şi până la data repunerii pe rol, nici una din părţi nu a întrerupt cursul suspendării, învederând instanţei faptul că motivele pentru care s-a dispus suspendarea nu mai subzistă, astfel că apelul a fost lăsat, din culpa părţii, în nelucrare mai mult de un an de la încetarea cauzei de suspendare.

Având în vedere atitudinea procesuală a reclamanţilor, care după soluţionarea notificării cu privire la imobilul în litigiu, ce a determinat suspendarea judecății, nu au formulat cerere de repunere pe rol, în mod legal și fondat a reținut instanța că în cauză a operat sancțiunea perimării.

Susţinerea recurenţilor-reclamanţi în sensul că decizia recurată este netemeinică pentru că la pronunţarea acesteia nu s-au avut în vedere înscrisurile depuse de apelanţi prin care au dovedit că s-a insistat în obţinerea unui răspuns din partea SC I. nu poate fi primită. Şi aceasta întrucât, în analiza excepţiei de perimare, instanţa de apel a avut în vedere acele înscrisuri considerate esenţiale prin raportare la măsura suspendării, or înscrisurile despre care aceştia au făcut vorbire nu aveau relevanţă din această perspectivă.

În esenţă, obiectul cauzei de faţă a constat într-o acţiune în rectificare carte funciară, promovată de pretinşii proprietari tabulari ai unui teren. Acţiunea a fost promovată în anul 1998, anterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, pe calea dreptului comun.

La data intrării în vigoare a legii susarătate, cauza de faţă se afla în faza judecăţii în apel. Recurenţii, prevalându-se de prevederile Legii nr.10/2001 (art.46 alin.1), au solicitat suspendarea soluţionării cauzei pentru a urma procedura de restituire a imobilului, prevăzută de legea specială. Contrar celor susţinute de recurente, cauza a fost suspendată la data de 27 februarie 2002 şi nu a mai fost repusă pe rol, toate încheierile pronunţate ulterior de către instanţa de apel fiind de respingere a cererilor formulate, în acest sens, de către intimata SC I. SA.

În acest context, respectiv stabilind care a fost momentul până la care cauza ce a determinat suspendarea a subzistat, după această dată intervenind culpa părţii în lăsarea cauzei în nelucrare şi prezumţia de desistare a acesteia, instanţa de apel a făcut o corectă apreciere a conţinutului demersurilor administrative şi judiciare făcute de apelante, ce ar fi putut avea o înrâurire asupra cauzei de faţă. Concret, faţă de raportul juridic dedus judecăţii, relevanţă prezintă doar finalizarea acelor demersuri judiciare ce au avut ca scop anularea titlurilor de proprietate ale pârâţilor (în baza cărora s-au pronunţat încheierile de intabulare contestate în cauză), precum şi cele vizând restituirea în natură a imobilului. Or, din acest punct de vedere, este de necontestat că recurentele din prezenta cauză au demarat mai multe litigii judiciare cu intimatele ce figurează în cauza de faţă finalizate prin pronunţarea unor hotărâri irevocabile, în dosarele nr. x/85/2005 al Curţii de Apel Alba Iulia, nr. x/85/2008 al Tribunalului Sibiu, nr. x/2006 al Tribunalului Sibiu.

Prin urmare, recurentele urmare soluţionării litigiilor susarătate, pot continua procedura reglementată de Legea nr.10/2001 pentru obţinerea despăgubirilor prevăzute de Legea nr.247/2005 demersurile fără relevanţă în raport cu prezenta cauză.

Înalta Curte, în raport de argumentele evocate şi cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. 1 C. proc. civ., a respins ca nefondat recursul.