Negative conflict of jurisdiction between appellate sections: untimely invocation of functional incompetence after first hearing and effect of prorogation of competence

Conflict de competență ivit între două secții ale aceleiași curți de apel. Invocarea de către instanță a excepției necompetenței funcționale peste termenul prevăzut de lege. Consecințe

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competența instanțelor judecătorești. Incidente procedurale privitoare la competența instanței. Conflicte de competență

Index alfabetic : competență funcțională

- normă de ordine publică

NCPC, art. 130, art. 131, art. 136

Competenţa specializată funcţională, în raport de natura litigiului, este reglementată de norme de ordine publică, astfel că aceasta trebuia analizată la primul termen de judecată la care părţile erau legal citate.

Ca atare, câtă vreme secția curţii de apel, care a fost prima învestită cu soluționarea recursului, nu şi-a analizat competenţa la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate, iar părţile nu au invocat necompetenţa funcţională a completului în raport de natura juridică a litigiului dedus judecăţii, această instanță trebuia să păstreze cauza spre soluţionare, invocarea excepţiei necompetenţei funcţionale la al doilea termen de judecată fiind nelegală, cu încălcarea termenului imperativ prevăzut de normele de procedură.

Secția I civilă, decizia nr.720 din 09 mai 2017

Prin sentinţa nr. 1939 din 02.07.2015 pronunţată de Tribunalul Ilfov, Secţia civilă a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii Unitatea Administrativ Teritorială A. prin primar, Consiliul Local A. prin primar, Primăria comunei A. prin primar în contradictoriu cu pârâtul B., pârâtul fiind obligat la plata către reclamantă a sumei de 312,821,40 lei reprezentând despăgubiri şi 6.600 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei nr. 1939/2015 pronunţate de Tribunalul Ilfov, Secţia civilă a declarat recurs pârâtul B., solicitând casarea hotărârii pentru motivele prevăzute de art. 488 alin.(1) pct. 3, 4, 6 şi 8 din Codul de procedură civilă, cu consecinţa rejudecării cauzei în fond.

Prin încheierea de şedinţă din data de 07.11.2016, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenței funcţionale a secţiei în soluţionarea cererii de recurs formulate de pârâtul B. împotriva sentinţei civile nr. 1939/2015 pronunţate de Tribunalul Ilfov. A dispus trimiterea cauzei către una dintre secţiile civile ale Curţii de Apel Bucureşti.

În motivarea soluţiei, s-au reţinut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii şi-au motivat pretenţiile exclusiv pe dispoziţiile legale ce reglementează răspunderea civilă delictuală, aceştia invocând art. 1357 şi urm. C.civ., arătând că nu s-au constituit parte civilă în procesul penal întrucât la acel moment au considerat că banii respectivi au fost investiţi în bunuri imobile ce făceau parte din patrimoniul comunei.

Tribunalul a soluţionat cererea, constatând întrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, cu aplicarea dispoziţiilor ari, 998 - 999 din vechiul Cod civil, în vigoare la data săvârşirii faptei.

Potrivit art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006: „Procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică se soluţionează în primă instanţă de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante.”

Art. 287 prevede că: "(1) Despăgubirile pentru repararea prejudiciului cauzat în cadrul procedurii de atribuire se solicită în justiţie prin acţiune separată. (2) Despăgubirile reprezentând prejudiciul cauzat printr-un act al autorităţii contractante sau ca urmare a nesoluţionării în termenul legal a unei cereri privind procedura de atribuire, prin încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, se pot acorda numai după anularea în prealabil, potrivit legii, a actului respectiv ori, după caz, după revocarea actului sau luarea oricăror altor măsuri de remediere de către autoritatea contractantă. (3) În cazul în care se solicită plata de despăgubiri pentru repararea prejudiciului reprezentând cheltuieli de elaborare a ofertei sau de participare la procedura de atribuire, persoana vătămată trebuie să facă doar dovada încălcării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi a faptului că ar fi avut o şansă reală de a câştiga contractul, iar aceasta a fost compromisă ca urmare a încălcării respective."

Dispoziţiile legale citate reprezintă norme cu caracter special ce reglementează competenţa instanţei de contencios administrativ exclusiv în cazurile menţionate. Prejudiciile vizate sunt cele indicate, ce reprezintă consecinţa directă a constatării nelegalităţii actelor emise în procedura achiziţiilor publice sau a nesoluţionării în termenul legal a unei cereri privind procedura de atribuire.

În cauza de faţă, situaţia de fapt nu se circumscrie ipotezelor reglementate de dispoziţiile speciale citate, întrucât instanţa este învestită cu o cerere de chemare în judecată întemeiată pe dispoziţiile răspunderii civile delictuale pentru prejudiciul cauzat prin săvârşirea unei infracţiuni.

În acest context, se constată că soluţionarea acesteia revine în competenţa instanţelor civile.

Prin urmare, s-a apreciat că instanţa de fond este datoare să verifice dacă este competentă din punct de vedere general, material şi teritorial să judece pricina în conformitate cu art. 131 din Codul de procedură civilă, necompetenţa neputând fi invocată pentru prima dată în calea de atac.

Nu aceeaşi este însă situaţia în cazul necompetenţei funcţionale, având în vedere că dispoziţiile ce reglementează competenţă funcţională sunt norme de organizare judiciară, întrucât vizează şi determină compunerea completului de judecată - care, potrivit legii, poate fi compus dintr-un număr diferit de judecători în funcţie de natura litigiului - şi prin urmare au caracter imperativ.

Această interpretare reiese din reglementarea, ca motiv de recurs, a „greşitei alcătuiri a instanţei" (art. 488 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă), distinct de cel care vizează „încălcarea necompetenţei de ordine publică a altei instanţe" [art. 488 alin. (1) pct. 3 din Codul de procedură civilă] şi fără impunerea condiţiei de a fi fost invocată, în faţa instanţei de fond,

Prin urmare, întrucât instanţa învestită cu soluţionarea căii de atac este datoare să verifice dacă este competentă din punct de vedere funcţional, observând că sentinţa recurată a fost pronunţată într-un litigiu civil, s-a apreciat că se impune trimiterea cauzei către una dintre secţiile civile ale Curţii de Apel Bucureşti în vederea soluţionării.

Învestită prin declinare, Secţia a III-a civilă, pentru cauze cu minori şi de familie a Curţii de Apei Bucureşti, prin încheierea nr. 4 din 22.02.2017, conform art.200 alin.(2) din Codul de procedură civilă, a scos cauza de pe rol, ca urmare a excepţiei necompetenţei materiale funcţionale, în vederea restituirii spre soluţionare Secţiei a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, conform art.200 alin.(2) teza finală din Codul de procedură civilă raportat la art. 136 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, a dispus înaintarea, spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În considerente s-au reţinut următoarele:

Litigiul de fond, având ca obiect despăgubiri din achiziţii publice fără acordul Consiliului Local şi că urmare a abuzului în serviciu de drept penal, declanşat după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, este supus în totalitate regulilor noului Cod de procedură civilă (art.24 din Codul de procedură civilă).

În esenţă, s-a reţinut faptul că, în speţa de faţă, instanţa de contencios administrativ şi fiscal de la Secţia a VIII-a a Curţii de Apel Bucureşti, în favoarea căreia operase prorogarea de competenţă materială funcţională, a invocat nelegal, cu încălcarea termenului legal imperativ, excepţia necompetenţei funcţionale, în ciuda faptului că devenise competentă prin prorogarea de competenţă din art.130 alin.(2) din Codul de procedură civilă, litigiul nemaiputând fi legal declinat unei instanţe civile de drept comun în stadiul în care se află.

Astfel, prima instanţă a judecat litigiul, conform tuturor încheierilor de şedinţă de la tribunal şi sentinţei obiect al căii de atac de faţă, pronunţate de tribunal, în complet specializat în litigii de contencios administrativ şi fiscal, în privinţa căruia nici instanţa de control judiciar de la Secţia a VIII-a a Curţii de apel nu a avut de invocat, la primul său termen de judecată la care părţile au fost legal citate, 26.09.2016, vreo excepţie de necompetenţă funcţională în prezenta cale de atac şi în condiţiile în care deja instanţa de control judiciar de la Secţia a VIII-a a Curţii de apel, de contencios administrativ şi fiscal, soluţionase calea de atac declarată în aceiaşi dosar, nr. x/93/2014, de intervenientul C. împotriva uneia din încheierile tribunalului ce priveau pe reclamanţii Unitatea Administrativ Teritorială A. prin primar, Consiliul Local A. prin primar şi Primăria Comunei A. prin primar şi pe pârâtul B., prin decizia civilă nr. 14 din 25.03.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Deoarece a operat legal [cum rezultă din prevederile art.130 alin.(2) şi art.488 alin.(1) pct.3 din Codul de procedură civilă] prorogarea de competenţă în favoarea instanţei de contencios administrativ şi fiscal de la Secţia a VIII-a a Curţii de Apel Bucureşti, instanţa de civil a apreciat că nu mai este legal competentă să judece asupra căii de atac, urmând a declina competenţa de soluționare în favoarea instanţei de contencios administrativ şi fiscal devenită legal şi astfel exclusiv competentă prin prorogarea legală de competenţă ce a fost stabilită de legiuitor, care [la art.200 alin.(2) din Codul de procedură civilă introdus iniţial de Legea nr.138/2014, ca alin.(11), devenit alin.(2) după republicarea Codului de procedură civilă] a stabilit imperativ asupra trimiterii dosarului la secţia competentă, prin încheiere data fără citarea părţilor.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat Ia art. 135 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Înalta Curte reţine următoarele:

Noul Cod de procedură civilă reglementează, faţă de vechea reglementare, pentru prima dată, prin art. 136, procedura de soluţionare a conflictelor de competenţă dintre două secţii sau complete specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti.

Astfel, art. 136 din Codul de procedură civilă oferă soluţie pentru situaţia în care două secţii ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti se declară deopotrivă necompetente să soluţioneze o cauză.

În acest sens art. 136 alin. (1) prevede că: „Dispoziţiile prezentei secţiuni privitoare la excepţia de necompetenţa şi la conflictul de competenţă se aplică prin asemănare şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti", iar potrivit alin.(2) al aceluiaşi articol: "Conflictul se va soluţiona de secţia instanţei stabilite potrivit art. 135 corespunzătoare secţiei înaintea căreia s-a ivit conflictul".

Ca regulă, normele de competenţă din Codul de procedură civilă se aplică instanţelor judecătoreşti, enumerate în art. 2 din Legea nr. 304/2004, astfel încât cazurile în care legiuitorul a urmărit extinderea aplicării lor şi completelor sau secţiilor specializate din cadrul instanţelor reprezintă excepţia, de strictă interpretare şi aplicare. Astfel de cazuri sunt cele reglementate explicit în art. 123 din Codul de procedură civilă, privind competenţa de soluţionare a cererilor accesorii, adiţionale şi incidentale, respectiv în art. 129-137 din Codul de procedură civilă, privind excepţia de necompetenţa şi conflictul de competenţă (în cazul secţiilor specializate din cadrul aceleiaşi instanţe).

Reclamanţii au învestit instanţa cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 1357, 1381 alin.(1), art. 1385, art.1386 din Codul civil, solicitând obligarea pârâtului la plata unei sume de bani, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul adus bugetului comunei în perioada în care acesta a deţinut funcţia de primar, respectiv pentru faptele în urma cărora a fost condamnat penal.

Litigiul a fost soluţionat în primă instanţă de Secţia civilă a Tribunalului Ilfov.

Împotriva hotărârii tribunalului a declarat recurs pârâtul, cale de atac ce a fost înregistrată pe rolul Secţiei a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, competenţa de soluţionare a cauzei fiind declinată ulterior Secţiei civile a aceleiaşi instanţe.

Cele două secţii ale aceleiaşi instanţe, prin conflictul de competenţă generat, deduc judecăţii problema dacă, potrivit legii, obiectul acţiunii şi temeiul de drept invocat, respectiv acţiune în pretenţii întemeiată pe dispoziţiile Codului civil, atrag sau nu o competenţă specializată a instanţei de judecată.

Prin recursul pârâtului, înregistrat la data de 23.05.2016, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a fost prima învestită cu soluţionarea căii de atac.

În cauză, s-a procedat la acordarea primului termen de judecată - 26.09.2016, fără ca instanţa să îşi verifice competenţa, ulterior fiind acordat un al doilea termen de judecată, la care s-a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei funcţionale.

Competenţa specializată funcţională, în raport de natura litigiului, este reglementată de norme de ordine publică, astfel că aceasta trebuia analizată la primul termen de judecată la care părţile erau legal citate.

Art. 130 alin. (2) din Codul de procedură civilă prevede că: „Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Potrivit art. 131 alin. (1) din Codul de procedură civilă, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă cu caracter interlocutoriu temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate.

Textele invocate sunt complementare şi trebuie interpretate în sensul că verificarea competenţei de către instanţă nu împiedică partea în drept ca, la acelaşi termen, să invoce excepţia de necompetenţa materială sau teritorială exclusivă, astfel încât chestiunea competenţei să fie analizată şi soluţionată definitiv, indiferent că iniţiativa aparţine instanţei sau părţii interesate.

Se constată că Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti nu şi-a analizat competenţa la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate, astfel că aceasta trebuia să păstreze cauza spre soluţionare, invocarea excepţiei necompetenţei funcţionale la al doilea termen de judecată fiind nelegală, cu încălcarea termenului imperativ prevăzut de normele de procedură.

Prin urmare, se reţine faptul că, în cauză, la primul termen de judecată, în faţa instanţei de recurs, completul de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Bucureşti a apreciat că este competent să judece cauza, iar părţile nu au invocat necompetenţa funcţională a completului în raport de natura juridică a litigiului dedus judecăţii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.