Material jurisdictional conflict over annulment of pension indemnity cessation under Law No. 8/2006

Acțiune în anularea deciziei emise de o casă teritorială de pensii prin care s-a dispus încetarea acordării indemnizației stabilite în baza Legii nr. 8/2006. Competență materială

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competența materială

Index alfabetic : conflict negativ

necompetență materială

asigurări sociale

Legea nr. 8/2006, art. 2 - 5, art. 9

Din interpretarea prevederilor art.9 din Legea nr.8/2006, reiese că acțiunii având ca obiect anularea deciziei emise de o casă teritorială de pensii, prin care s-a dispus încetarea plăţii indemnizaţiei acordate în baza dispoziţiilor Legii nr.8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane de utilitate publică, i se aplică în mod corespunzător prevederile legale ce reglementează domeniul pensiilor din sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Prin urmare, competența materială de soluționare a cererii revine secției specializate din cadrul tribunalului, în materia asigurărilor sociale.

Secția I civilă, decizia nr.138 din 20 ianuarie 2017

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 09.03.2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, anularea deciziei din 08.03.2013, prin care s-a dispus încetarea plăţii indemnizaţiei prevăzute de Legea nr.8/2006, şi repararea pagubei cauzate prin repunerea în drepturile avute anterior emiterii acestei decizii, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat, în esenţă, că este pensionar militar, conform deciziei din 08.03.2013, emisă de pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, şi că a dobândit calitatea de membru al Uniunii de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România, persoană juridică de utilitate publică potrivit H.G. nr.1242/2000.

Prin Legea nr.8/2006 s-a instituit dreptul la o indemnizaţie lunară în beneficiul pensionarilor sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori, legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică.

În acest sens, a solicitat pârâtei stabilirea şi plata indemnizaţiei prevăzute de Legea nr.8/2006, menţionată în decizia din 08.03.2013, aflată în plată până în decembrie 2015, inclusiv.

Prin decizia din 05.01.2016, pârâta a dispus încetarea plăţii indemnizaţiei, pe motiv că, după intrarea în vigoare a Legii nr.223/2015, reclamantul a pierdut calitatea de pensionar al sistemului public de pensii.

Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat plângere prealabilă, potrivit dispoziţiilor art.7 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, solicitând revocarea actului administrativ. Plângerea a fost respinsă.

Reclamantul a susţinut că Legea nr.8/2006 foloseşte sintagma beneficiar al sistemului public de pensii, nefăcând trimitere la vreun anumit act normativ. Prin urmare, în opinia sa, atât norma generală, cât şi norma specială se referă la pensiile de stat, cu deosebirea că norma specială derogă, sub anumite aspecte, de la cea generală, însă nu cu privire la sursa de finanţare, care este publică.

A apreciat că, din dispoziţiile art.5 din Legea nr.223/2015, rezultă că sunt acoperite, în sistemul pensiilor militare de stat, contravaloarea pensiilor militare de stat şi a altor drepturi de asigurări sociale, sumele necesare organizării şi funcţionării sistemului pensiilor militare de stat şi a altor prestaţii, prevăzute de lege. Aceste norme se coroborează cu cele ale art.12 din Legea nr.223/2015, care statuează că, în sistemul pensiilor militare de stat, se acordă, pe lângă pensiile militare, şi alte drepturi de asigurări sociale.

Prin urmare, prevederile art.75 din Legea nr.223/2015 se aplică şi indemnizaţiilor acordate prin legi speciale, ale căror stabilire şi plată se află în competenţa materială a caselor de pensii sectoriale, cu excepţia situaţiilor în care legea specială de reglementare dispune altfel.

A apreciat că, potrivit dispoziţiilor art.9 din Legea nr.8/2006, indemnizaţiei stabilite în condiţiile acestei legi i se aplică, în mod corespunzător, prevederile referitoare la stabilirea, suspendarea, încetarea, plata pensiilor, răspunderea juridică şi jurisdicţia din domeniul pensiilor din sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile art.7, art.8, art.15 şi art.18 din Legea nr.554/2004.

Prin sentinţa civilă nr.3568 din 1.06.2016, Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a dispune astfel, această instanţă a apreciat că cererea principală vizează anularea deciziei din 05.01.2016, prin care s-a dispus încetarea plăţii indemnizaţiei prevăzute de Legea nr.8/2006.

Aplicând principiul simetriei juridice, a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art.5 alin.(4) din Legea nr.8/2006, decizia prevăzută la alin.(3) poate fi contestată de solicitant, în condiţiile Legii nr.554/2004.

Potrivit prevederilor art.10 alin.(1) din Legea nr.554/2004, competenţa materială, partajată între tribunale şi curţile de apel, se stabileşte în funcţie de rangul autorităţii emitente a actului contestat.

Astfel, conform art.2 lit. a) din H.G. nr.233/2011, reluat în H.G. nr.144/2016, casele de pensii sectoriale se organizează şi funcţionează, pentru Ministerul Apărării Naţionale, la nivel de structură centrală, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare privind organizarea şi funcţionarea acestei instituţii publice.

Faţă de rangul de autoritate publică centrală a emitentei actului contestat, tribunalul a apreciat că cererea de chemare în judecată este de competenţa materială de soluţionare a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea căreia şi-a declinat competenţa.

În urma declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 23.06.2016.

Prin sentinţa civilă nr.2563 din 12.09.2016, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, Secţia de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Pentru a dispune astfel, a reţinut că, prin art.1 alin.(1) din Legea nr.8/2006, s-a instituit o indemnizație lunară în beneficiul pensionarilor sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite, recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică. Alin.(2) stabilește cuantumul indemnizaţiei la 50% din pensia cuvenită titularului, dar nu mai mult de două salarii de bază minime brute pe ţară, garantate în plată.

Potrivit art.3 alin.(1) din acelaşi act normativ, conducerea uniunilor de creatori va atesta calitatea de membru, la cererea persoanelor interesate, iar dovada eliberată în acest sens poate fi contestată potrivit Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cum rezultă din art.3 alin.(2).

Art.4 prevede că stabilirea şi plata indemnizaţiei lunare se efectuează de casa teritorială de pensii, în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa solicitantul, iar, potrivit art.5 alin.(3), punerea în plată se face în baza deciziei casei teritoriale de pensii competente.

Art.5 alin.(4) stipulează că decizia prevăzută la alin.(3) - așadar decizia de punere în plată - poate fi contestată de solicitant, în condiţiile Legii nr.554/2004.

Conform art.9 din Legea nr.8/2006, prevederile referitoare la stabilirea, suspendarea, încetarea, plata pensiilor, răspunderea juridică şi jurisdicţia din domeniul pensiilor din sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale se aplică în mod corespunzător şi indemnizaţiei stabilite în condiţiile prezentei legi.

Din examinarea coroborată a acestor dispoziții legale, curtea a reținut că instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze doar litigiile care se grefează pe eliberarea dovezii privind calitatea de membru al uniunilor de creatori, așa cum rezultă din prevederile art.3 alin.(2) din Legea nr.8/2006.

Toate celelalte chestiuni litigioase referitoare la indemnizația prevăzută de Legea nr.8/2006 intră în domeniul jurisdicției asigurărilor sociale, potrivit art.9 din acest act normativ.

Sensul care trebuie dat dispozițiilor art.5 alin.(4) din lege, potrivit cărora decizia de punere în plată poate fi contestată de solicitant în condiţiile Legii nr.554/2004, este acela că sunt aplicabile condițiile de contestare prevăzute de Legea contenciosului administrativ, precum necesitatea parcurgerii procedurii prealabile ori termenele de contestare.

Art.5 alin.(4) nu poate fi însă interpretat în sensul că ar conferi instanței de contencios administrativ competența de soluționare a cauzelor privind deciziile emise de casele de pensii în legătură cu indemnizația prevăzută de Legea nr.8/2006.

Astfel, curtea a constatat redactarea diferită a textului art.5 alin.(4) față de cel al art.3 alin.(2). A apreciat că, atunci când a dorit să confere instanței de contencios administrativ competența de soluționare a contestațiilor privind dovada de membru în uniunile de creatori, legiuitorul a utilizat expresia poate fi contestată potrivit Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, în sensul că Legea nr.554/2004 se aplică în ansamblul său, inclusiv în ceea ce privește dispozițiile referitoare la competență. Dimpotrivă, când a reglementat contestarea deciziei de punere în plată, legiuitorul a utilizat formularea poate fi contestată de solicitant, în condiţiile Legii nr.554/2004, înțelegând să facă trimitere doar la condițiile de contestare prevăzute de Legea nr.554/2004.

Având în vedere condițiile prevăzute de lege pentru acordarea indemnizației, respectiv aceea de a fi, pe de o parte, pensionar în sistemul public de pensii, și, pe de altă parte, membru al unei uniuni de creatori de utilitate publică, curtea de apel a reţinut că, de îndată ce aspectele privind calitatea de membru al uniunii de creatori au fost definitiv tranșate de instanța de contencios administrativ, în condițiile art.3 alin.(2), singurele chestiuni cu potențial litigios sunt cele privind calitatea de pensionar al sistemului public de pensii - cum este cazul în speță - cuantumul indemnizației, stabilit prin raportare la pensia cuvenită, ori plata efectivă a acesteia, chestiuni care țin de domeniul pensiilor, fiind firesc să fie date în competența de soluționare a instanțelor de asigurări sociale, cum stipulează art.9 din Legea nr.8/2006.

Nu în ultimul rând, curtea a considerat că o interpretare a prevederilor art.5 alin.(4), în sensul că se conferă competență materială instanțelor de contencios administrativ, în ceea ce privește deciziile privind stabilirea, încetarea ori plata indemnizației, ar lipsi de conținut dispozițiile art.9, care prevăd că indemnizației i se aplică, în mod corespunzător, prevederile referitoare la jurisdicţia din domeniul pensiilor, fără vreo distincție, în funcție de obiectul litigiului.

Astfel, a apreciat că, în speță, nu se atacă o decizie de punere în plată a indemnizației, ci una de încetare a plății, astfel că art.5 alin.(4) nu poate fi reținut ca fiind incident nici din această perspectivă. Acest articol se referă expres la decizia de punere în plată, iar, față de prevederile cu caracter general ale art.9 în materie de competență, textul de la art.5 alin.(4) ar putea fi considerat cel mult o excepție, care nu poate primi decât o interpretare restrictivă.

În urma declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 01.11.2016.

Prin sentinţa civilă nr.10588 din 22.11.2016, Tribunalul Bucureşti, Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut că, prin decizia din 08.03.2013 pentru stabilirea indemnizaţiei prevăzute de Legea nr.8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, emisă de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, reclamantului i s-a stabilit, în baza art.1 alin.(1) din Legea nr.8/2006, o indemnizaţie lunară de 1.288 lei.

Prin decizia din 05.01.2016 privind încetarea plăţii drepturilor prevăzute de Legea nr.8/2006 s-a dispus, începând cu data de 01.01.2016, sistarea plăţii drepturilor acordate în baza deciziei din 08.03.2013, stabilite în baza Legii nr.8/2006.

În motivarea deciziei privind încetarea plăţii drepturilor prevăzute de Legea nr.8/2006 s-a menţionat că acest act normativ reglementează dreptul la o indemnizaţie lunară în beneficiul pensionarilor sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite, recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică. Conform art.109 şi art.110 din Legea

nr.223/2015, începând cu data de 01.01.2016, pensiile militarilor au devenit pensii militare de stat.

Prin urmare, tribunalul a considerat că, la determinarea competenţei materiale de soluţionare a litigiului, prezintă relevanţă natura juridică a actului contestat.

În speţă, prin decizia contestată s-a revocat beneficiul dreptului stabilit în baza Legii nr.8/2006, iar în motivarea acesteia s-au invocat aspecte care ţin de condiţiile în care acesta poate fi acordat, fiind analizat de instituţia cu atribuţii în domeniu printr-un act administrativ, supus controlului contenciosului administrativ.

Astfel, conform dispoziţiilor art.5 alin.(1) din Legea nr.8/2006, indemnizaţia lunară prevăzută de acest act normativ se acordă la cerere, începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea la casa teritorială de pensii.

Conform art.5 alin.(3) din Legea nr.8/2006, punerea în plată se face în baza deciziei casei teritoriale de pensii competente.

Potrivit dispoziţiilor art.5 alin.(4) din Legea nr.8/2006, decizia prevăzută la alin.3 poate fi contestată de solicitant, în condiţiile Legii nr.554/2004.

Prin urmare, dacă decizia de punere în plată poate fi contestată în condiţiile Legii nr.554/2004, înseamnă că, la rândul ei, decizia de încetare a plăţii (care, în speţă, are natura juridică a unei decizii de revocare) comportă acelaşi regim juridic, mai ales că împrejurările avute în vedere reprezintă condiţii de fond referitoare la acordarea dreptului.

Într-adevăr, art.9 din Legea nr.8/2006 stipulează că prevederile referitoare la stabilirea, suspendarea, încetarea, plata pensiilor, răspunderea juridică şi jurisdicţia din domeniul pensiilor din sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale se aplică în mod corespunzător şi indemnizaţiei stabilite în condiţiile prezentei legi.

Însă, din examinarea coroborată a acestor dispoziții legale nu se poate ajunge la raţionamentul curţii de apel, cum că instanțele de contencios administrativ sunt competente doar în ceea ce privește litigiile ce poartă asupra eliberării dovezii privind calitatea de membru al uniunilor de creatori, așa cum rezultă din dispozițiile art.3 alin.(2) din Legea nr.8/2006, iar toate celelalte chestiuni litigioase, privind indemnizația prevăzută de Legea nr.8/2006, intră în domeniul jurisdicției asigurărilor sociale, potrivit art.9.

Dacă s-ar da eficienţă raţionamentului curţii de apel, inclusiv contestarea deciziilor de stabilire a calităţii de beneficiar al indemnizaţiei prevăzute de Legea nr.8/2006 ar fi de competenţa instanţei de asigurări sociale, întrucât art.9 face trimitere şi la stabilirea acesteia, aspect care este în contradicţie cu prevederile imperative ale art.5 alin.(4) din Legea nr.8/2006, care stabilesc competenţa exclusivă a instanţei de contencios administrativ, şi cu argumentele aduse în sprijinul soluţiei de trimitere.

Dispoziţiile art.9 vizează, în realitate, prevederile ce ţin de procedura emiterii deciziilor, elementele obligatorii ale acestora, cazurile de suspendare, încetare, modalitatea de plată şi termenele etc.

Pe de altă parte, indemnizaţia reglementată de Legea nr.8/2006 nu este un drept de asigurări sociale şi nu poate atrage competenţa unei instanţe specializate în această materie.

Conform art.96 pct.1 C.proc.civ., curţile de apel judecă, în primă instanţă, cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal, potrivit legii speciale.

Dispoziţiile art.10 alin.(1) din Legea nr.554/2004 prevăd că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei, se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluţionează, în fond, de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Or, în speţă, decizia contestată a fost emisă de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, iar, conform art.132 alin.(1) din Legea nr.263/2010, casele de pensii sectoriale se înfiinţează în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii, după caz, ca structuri cu personalitate juridică şi cu sediul în municipiul Bucureşti.

Prin urmare, fiind vorba de o structură în subordinea unei autorităţi centrale şi neavând

statut de autoritate locală sau judeţeană, tribunalul a apreciat că instanţa competentă material să soluţioneze cererea este Curtea de Apel Bucureşti.

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine că, în cauză, competenţa soluţionării pricinii revine Tribunalului Bucureşti, Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru considerentele ce succed:

În cauză, prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, anularea deciziei din 05.01.2016, prin care s-a dispus încetarea plăţii indemnizaţiei acordate prin decizia din 08.03.2013 în baza dispoziţiilor Legii nr.8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane de utilitate publică.

Prevederile art.2 din acest act normativ stipulează că beneficiază de dispoziţiile prezentei legi persoanele care au calitatea de membru al uniunilor de creatori prevăzute la art.1 alin.(1), potrivit statutelor acestora.

Conform dispoziţiilor art.3 din Legea nr.8/2006, (1) conducerea fiecăreia dintre uniunile prevăzute la art.1 alin.1 va atesta calitatea de membru, la cererea persoanelor interesate. Conducerii uniunii de creatori îi revine întreaga responsabilitate asupra corectitudinii şi exactităţii datelor consemnate în dovada calităţii de membru. (2) Dovada eliberată poate fi contestată potrivit Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit art.4 din acelaşi act normativ, stabilirea şi plata indemnizaţiei lunare se efectuează de către casa teritorială de pensii în a cărei rază solicitantul îşi are domiciliul sau reşedinţa.

Conform art.5 alin.(3) din lege, punerea în plată se face în baza deciziei casei teritoriale de pensii competente.

Prevederile art.5 alin.(4) din Legea nr.8/2006 stipulează că decizia prevăzută la alin.(3) poate fi contestată de solicitant, în condiţiile Legii nr.554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin art.9 din Legea nr.8/2006, legiuitorul a prevăzut că dispoziţiile referitoare la stabilirea, suspendarea, încetarea, plata pensiilor, răspunderea juridică şi jurisdicţia din domeniul pensiilor din sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale se aplică în mod corespunzător şi indemnizaţiei stabilite în condiţiile prezentei legi.

Din interpretarea coroborată a normelor legale mai sus enunţate rezultă că legiuitorul a intenţionat, prin Legea nr.8/2006, să atribuie în competenţa instanţei de contencios administrativ soluţionarea litigiilor care vizează eliberarea dovezii privind calitatea de membru al uniunilor de creatori legal constituite, astfel cum rezultă din conţinutul dispoziţiilor art.3 alin. (1) şi (2) din acest act normativ.

Referitor la încetarea plăţii indemnizaţiei prevăzute de Legea nr.8/2006, a statuat în sensul că acestei chestiuni litigioase i se aplică în mod corespunzător dispoziţiile din domeniul pensiilor din sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, aspect ce reiese din prevederile art.9 din lege.

Înalta Curte reţine că, în speţă, dispoziţiile art.5 alin.(4) din Legea nr.8/2006, conform cărora decizia de punere în plată poate fi contestată de beneficiar în condiţiile stipulate de Legea nr.554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie interpretate în sensul că acestui act administrativ îi sunt aplicabile condițiile de contestare prevăzute de Legea contenciosului administrativ, şi anume cele referitoare la necesitatea parcurgerii procedurii prealabile şi la termenele de contestare indicate în acest act normativ.

Dispoziţiile art.5 alin.(4), avute în vedere de instanţele în conflict şi care fac trimitere la Legea nr.544/2004, reglementează modalitatea de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva deciziilor de stabilire şi plata a indemnizaţie lunare acordate în baza prevederilor Legii nr.8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane de utilitate publică.

Prin urmare, aceste norme nu pot fi interpretate în sensul că atribuie instanței de contencios administrativ competența de soluționare a cauzelor privind emiterea, de către casele de pensii, a deciziilor referitoare la încetarea plăţii indemnizației prevăzute de Legea nr.8/2006.

O interpretare contrară a acestei norme juridice, în sensul că se conferă competență

materială instanțelor de contencios administrativ în ceea ce privește deciziile privind încetarea plaţii indemnizației, ar fi de natură să lipsească de conținut dispozițiile art.9 din Legea nr.8/2006, care prevăd că indemnizației i se aplică, în mod corespunzător, prevederile referitoare la jurisdicţia din domeniul pensiilor, fără vreo distincție, în funcție de obiectul litigiului.

Înalta Curte mai reţine că, în cauză, nu se contestă o decizie de punere în plată a indemnizației, ci una de încetare a plății, astfel că art.5 alin.(4) nu poate fi reținut ca fiind incident nici din această perspectivă. Articolul în cauză vizează în mod expres decizia de punere în plată, putând fi considerat, cel mult, o excepție, de la regula instituită de art.9 din Legea nr.8/2006.

Faţă de toate considerentele expuse şi având în vedere că, în cauză, reclamantul contestă o decizie prin care pârâta casa teritorială de pensii a dispus încetarea plății indemnizaţiei acordate în baza Legii nr.8/2006, prin raportare la obiectul acțiunii deduse judecăţii şi la dispozițiile art.9 din acest act normativ, Înalta Curte, în temeiul art.135 C.proc.civ., a stabilit competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.